Biografia „Tovarășei”

Lavinia Betea, TOVARĂȘA. Biografia Elenei Ceaușescu,

Editura Corint, București, 2021, 395 p., ISBN 978-606-793-972-9

„De ce am scris această carte?”, se întreabă autoarea, profesor dr., jurnalist, scriitor, psiholog și filosof. Lavinia Betea este originară din Hălmagiu, ținutul moțesc al Aradului. Și-a creat o pasiune intelectuală pentru studiul comportamentului liderilor comuniști din România, scriind biografii, pe bază de documente, mărturisiri, dialoguri, „povești din Cartierul Primăverii”, ca un exercițiu de psihologie politică și de restituire a unor adevăruri care zăceau sub crusta minciunilor. Evită, astfel, falsificarea (sau mitologizarea) unor evenimente contemporane, cu personaje recunoscute ca decidenți comuniști: Pătrășcanu, Maurer, Corneliu Mănescu, Ștefan Andrei, Ceaușescu și tovarășa lui, Elena.

Întrebarea „de ce am scris această carte?”, dublată de alta, „de ce această biografie?”, își găsește răspunsul motivant în eseul Bărbați și femei. Întâlniri cu Serge Moscovici (2007), renumitul sociolog francez, printre altele, autorul volumului Psihologia socială sau Mașina de fabricat zei (1997). Zei înseamnă putere, pasiune puternică pentru progres, iar „secolul XX a fost și secolul femeilor”, care au determinat schimbări fundamentale în „cotidianul contemporanilor și în evoluția umanității”, după cum susține și Lavinia Betea. „Tovarășa” a fost o astfel de femeie puternică, dominantă, reprezentând, ca și altele, „potențialitățile feminine”. Elena din Petrești, „o semianalfabetă trecând drept savantă de renume mondial”, a ajuns să banalizeze răul, folosindu-și ambițiile pentru amplificarea comunismului în România. În istorie, a rămas o fantoșă falsă a unei „vieți clădite pe compromisuri și duplicități”, după cum se constată și la politicienii actuali, amăgiți de „toxicitatea puterii și de sindromul hybris” (D. Owen) și de patologia dominării. Mai spune psihologul politic L. Betea, punându-și pe umeri toga scriitorului: „Legenda Ceaușeștilor trimite la basmul Cenușăresei, dar cu final horror” (p. 8). Răspunsul la cele două întrebări se desenează într-o nuanță subtilă: actuala clasă politică utilizează aceleași proceduri de a-și crea autoritatea, prin doctorate perfide, prin debarasarea de adversari cu dosare compromițătoare și prin ascensiunea spre treptele înalte ale puterii folosind șantajul și… serviciile.

Lavinia Betea, un tenace și priceput cercetător, a dobândit calități de intelectual harnic, cinstit, corect și nepărtinitor, în urma unui exercițiu didactic universitar de înaltă ținută morală și corectitudine atitudinală. Ceea ce promovează în relațiile cu studenții dezvoltă în atitudinea obiectivă, nesentimentală față de personajele ale căror biografii au intrat în atenția cercetării sale. Biografiile scrise (cum este și aceasta atribuită Tovarășei, în 394 pagini) se citesc cu plăcerea lecturării unui roman dintre cele mai ademenitoare. Deși textul are ca temei cercetări de arhivă, documente inedite, articole, memorii, jurnale, volume de specialitate, resurse on-line, arhitectura discursului este dantelată cu elemente narative și informaționale care aureolează un text seducător de rânduială cumpănită în cuvinte, plăcut la lectură prin scriere croită cu detașare, rigoare și entuziasm ponderat.

Cartea cu cele 19 capitole începe după formula romanescă: „Îmbrăcați ca pentru călătorii friguroase, bătrânii urmăreau foiala dimprejur. Încă nu se știau căzuți din cuibul puterii” (p. 15). Alteori, concluziile devin sursă de prelungire a gândurilor istorice: „Elena Ceaușescu a fost singura femeie condamnată și executată din istoria României” (p. 27). Documentele de arhivă folosite sugerează idei constructive și sunt integrate cu artă și pricepere jurnalistică în textul cărții. Portretizarea întreține farmecul narațiunii istorice. „Cert este că Elena Petrescu a finalizat clasele primare”. Până la 17 ani a trăit în satul natal. Puținele urme din memoria colectivă conturează umbra unei „fete frumoase și la locul ei: cu talie suplă, ten măsliniu, ochi deschiși la culoare, păr arămiu și bogat”. În același stil, literatura completează peisajul social pe care îl traversează personajul: „Lenuța petrecea cu ofițerii nemți împreună cu cumnata sa Rașela. Se dedulciseră amândouă cu băuturi fine și gustări rafinate.” Dar, opinează Lavinia Betea, fotografiile ei din acea vreme nu prea îndeamnă la crezare. Slabă și uscată, semănând mai curând a băiețandru decât a femeie, printre «nimfele» brune sau blonde, «cu pulpe rotunde» din București, Lenuța ar fi avut puține șanse să-i ispitească pe trufașii arieni” (p. 66).

Istoria instalării socialismului în România și a dezvoltării acestuia spre un regim atroce este reconfigurată în același mod de spectacol stilistic. E o plăcere să lecturezi atâtea picanterii despre Ceaușescu și epoca sa și despre Biografia Elenei Ceaușescu. Alcătuirea mitului de „savantă cu renume mondial”, de „om politic și soție ideală”, de „personalitate multilateral dezvoltată” etc. s-a coagulat progresiv prin metaforizări și omagii, prin simbolizări artistice și dedicații oportuniste, grație unor umilințe tipic mioritice. Versuri omagiale, statui, basoreliefuri, montaje fotografice, laude deșarte și cadouri pentru „tovarășa” au alimentat și întreținut istovirea laudelor poporului, simulând entuziasmul în cuvinte umflate și creând chiar o hipnoză de imagine ideală. Beția puterii s-a alcătuit prin complicitate.

Viața personală și familială a cuplului Nicu și Lenuța se împletește cu ambițiile de încoronare a autorității politice prin obținerea „doctoratului prin decret de stat”, prin vizitele de stat la „curțile” marilor puteri, făcând față protocolului specific înaltelor doamne: Jian Quing, Patricia Nixon, Împărăteasa Farah, Regina Marii Britanii etc. În plus, savanta „Lenuța” a fost amăgită cu titluri științifice, doctor honoris causa, demnități academice etc. Toate entuziasmele altora și laudele afișate au creat convingerea „omnipotenței sale” și a „înclinației narcisiste” pentru sporirea faimei și a dependenței de putere și dominație. Lenuța a dominat două decenii de trecut comunist și a fost fericită, fiind convinsă că poporul român a binemeritat-o, ca influencer al deciziilor politice și statale.

De la extaz la agonie! „Liniștește-te, Nicule, se va rezolva într-un fel”, rostește Tovarășa la procesul regizat de „revoluționari” în unitatea militară din Târgoviște. Elena și Nicolae Ceaușescu sunt ciuruiți de parașutiștii de la Boteni, în urma condamnării lor la moarte „din rațiuni revoluționare”. „În acea seară – încheie autoarea –, înaintea petrecerii Clubului «Steaua», de toate aceste decizii, gânduri și munci, Stănculescu se va spăla pe mâini cu whisky” (p. 379). Cinic. „Ei, revoluționarii, vor rescrie trecutul și vor plănui viitorul. În numele poporului…”. Alte măști aceeași piesă.

N-aș putea susține că volumul este chiar o biografie romanțată. Volumul Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu propune un text istoric, foarte riguros documentat, având citări multiple, ca justificări științifice. Fiecare opinie și moment al relatării are ca temei documentele. Liantul dintre acestea se realizează printr-un fermecător gest de metaforizare, care dă textului savoare, întreținând plăcerea lecturării unei ficțiuni de o remarcabilă sinceritate. Unii cititori vor regăsi în textul biografic uimire, iar alții emoție ori entuziasm. Istoricul, biograful, scriitorul, profesorul ori psihosociologul Lavinia Betea întemeiază, prin limbaj, o lume în care personajele s-au jucat cu puterea politică și au clădit un instrumentar mincinos, lăsând moștenire „compromisuri și duplicități”, decidenți ahtiați de glorie și hămesiți de averi abuzive, prin furt, minciună, corupție și fățărnicii financiare. Numeroase compromisuri politice au fost preluate și folosite ca instrumente machiavelice pentru ascensiunea spre putere, fiind moșteniri ale comunismului transmise decidenților contemporani, politicieni goi de moralitate și de dorința împlinirii binelui public.

Anton ILICA