Coordonat de Sorin BOCANCEA
Volum X, Nr. 1 (35), Serie nouă, decembrie 2021-februarie 2022
Două decenii de prezență în NATO și de angajare militară în Afganistan.
Lecții învățate și experiențe acumulate
(Two decades of OTAN presence and military engagement in Afghanistan.
Lesson learned and experiences gained)
Ciprian MARIN
In the last two decades, Romania contributed to the international effort in the Afghanistan theatre of operations with military personnel, deployed ensure a proper security environment, the reconstruction process, to train and mentor the Afghan National Security Forces. Doctrines, tactics, techniques and procedures were adapted to counter the insurgency, asymmetrical or non-conventional threats and to increase interoperability with the Coalition forces in the fields of Intelligence, Operations, Communications, Civil-Military relationship, Special Operations Forces etc. at tactical, operational, and strategic level. The strategic airlift capabilities and arrangements were improved, as well as the logistical and financial planning, required to deploy and sustain the forces at such long distances. The Romanian Armed Forces were consistently supported by the US Armed Forces, with essential mission capabilities and logistical support. The almost two decades of experience in Afghanistan helped the Romanian Armed Forces in many ways. We developed our professional skills, technical capabilities, and diplomatic abilities. We deployed and sustained military units in harsh environment, under high-risk conditions, and we became better.
Key words: military engagement, Romanian Army, theater of operation
Misiunile Armatei României în teatrul de operaţii din Afganistan au fost o continuare a acţiunilor la care ţara noastră a luat parte încadrul Parteneriatului pentru Pace, contribuind la aderarea României, în anul 2004, ca membru al Alianţei Nord-Atlantice. Misiunea din Afganistan a constituit efortul principal susţinut de România într-un teatru de operaţii. La momentul de vârf al participării noastre, am avut dislocaţi aproape 1.900 de militari, petimpul uneirotaţii de şase luni.
România s-a alăturat acestui efortinternaţional începând cu luna iunie a anului 2002. Încă de la început, țara noastră a contribuit cu unităţi de nivel batalion (cu cca. 400 militari), acţionând cu precădere în zona Bazei Aeroportului Internaţional Kandahar, cu scopul de a asigura un mediu de securitate propice acţiunii forţelor Coaliţiei, pentru a crea condiţiile necesare derulării procesului de reconstrucţie şi pentru a sprijini forţele naţionale de securitate afgane.
Mai târziu, începând cu luna august 2006 și până în anul 2014, militarii români au făcut parte din Forţa Internaţională pentru Asistenţă şi Securitate (ISAF). În cadrul acesteia, au acţionat în provincia Zabul, în sud-estul Afganistanului, și au îndeplinit funcții de conducere și de execuție la diferite niveluri ierarhice, inclusiv la comandamentul din Kabul.
În afara unităţilor militare de nivel batalion, militarii români au făcut parte din echipe de instruire și mentorizare a forțelor de securitate afgane (ANSF): Embeded Training Teams, ANA Training sau Operational Mentoring and Liaison Teams – OMLT), iar specialişti din cadrul Forţelor Aeriene Române au asigurat rotaţii la conducerea şi la coordonarea traficului aerian din Aeroportul internațional Kabul.
Din 2015, misiunea ISAF s-a transformat în Resolute Support, o misiune non-combat care a vizat ca domenii prioritare: instruirea, consilierea și asistența forțelor afgane de securitate, România fiind unul dintre cei mai importanți contributori, cu peste 600 de militari dislocați. Ultimul contingent românesc a fost repatriat din Afganistan pe data de 27 iunie 2021. La finalul misiunii, au fost repatriați în siguranță 615 militari.
Participarea Armatei României la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, inclusiv în Afganistan, a avut la bază un nivel de ambiţie şi un set clar de priorităţi, corelate cu interesele naţionale, aprobate la nivel politic şi asumate la nivel militar.
Beneficiile participării la operațiile din Teatrul de operații Afganistan pot fi privite atât din perspectivă operațională/militară, cât și prin prisma contribuției la consolidarea profilului de țară al României în cadrul Alianței. Dincolo de cifre și de descrierea sintetică a acțiunilor întreprinse, aceste operații au trăsături specifice. Ele deschid noi experiențe de viață și dimensiuni profesionale, culturale, psihologice aparte.
Învăţămintele rezultate din participarea la această operație sunt numeroase, ample și profunde. Ele au contribuit la adaptarea din punct de vedere conceptual și acţional nu numai a structurilor participante, ci şi a întregii armate. În total, au participat aproximativ 32.000[1] de militari români în cadrul operațiilor Enduring Freedom, ISAF și Resolute Support în Afganistan.
Cadrul doctrinar, instruirea și dotarea necesare dislocării şi susţinerii unor forţe militare la distanță mare de țară, care să fi interoperabile cu cele ale partenerilor de coaliție, pentru a putea acționa în comun, în spaţii geografice care necesită abordări specifice, au avut un impact major și au dinamizat procesul de modernizare a Armatei României.
Pe timpul participării la operațiile din TO Afganistan au fost modificate și adoptate doctrinar noi tipuri de operații și misiuni: operaţii de stabilitate, reconstrucţie, contra-insurgenţă, combatere a dispozitivelor explozive improvizate (DEI), consiliere, dezvoltarea relațiilor civili-militari (CIMIC), fiind influenţat semnificativ modul nostru de acţiune la nivel tactic, operativ dar şi strategic. Lecţiile învăţate se regăsesc în toate domeniile funcționale specifice unui stat major: informații (INF), operații (OPS), logistic (LOG), comunicații și informatică (CIS) etc., atât pentru personalul de stat major, cât și pentru subunitățile de manevră și de sprijin.
Dincolo de procesul de restructurare şi reorganizare a sistemului militar, la fel de relevantă a fost modelarea unei noi generaţii de militari, care a dobândit experiența acțiunii în mediu ostil, în care competența și lidershipul pot face diferența dintre viață și moarte. Experienţa lucrului în mediu multinațional, executarea misiunilor și a sarcinilor într-un teatru de operaţii real, nu simulat, au sprijinit formarea unor noi competenţe, am elaborat şi validat cerinţe și proceduri de interoperabilitate. Au fost create capabilităţi de nişă, precum cele din domeniul informaţilor, forţelor pentru operații speciale, operaţiilor psihologice, cooperarea dintre civili și militari.
Elementele care au determinat „trecerea noastră la un alt nivel”, evoluția noastră, au fost interacțiunea și cooperarea cu actori importanţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, administraţia publică locală și populaţia afgană. Am învățat importanța pe care trebuie să o acordăm cunoașterii mediului cultural, a aspectelor religioase şi sociale, având în vedere faptul că aceste misiuni aduc laolaltă militari și civili care nu aparțin acelorași națiuni, care au obiceiuri, tradiții și religii diferite. Militarii și civilii nu mai operează în sfere distincte, întrucât acestea se întrepătrund.
Împreună cu partenerii de coaliție, am adaptat tacticile, tehnicile și procedurile în raport cu modul de acțiune a inamicului, din cel clasic în cel asimetric neconvenționale (COIN). Conceptele de contra-insurgenţăşi de combatere a DEI sunt unele dintre cele mai bune exemple în acest sens, la nivel național fiind implementate prin doctrine specifice.
Forţele Armatei României și nivelul de pregătire au evoluat treptat, ele îndeplinind misiuni de importanţă şi complexitate mai mari, cu grad de risc foarte ridicat. De la asigurarea pazei bazelor de operare și de la executarea de patrule, acestea au trecut la asumarea responsabilității unei zone de operaţii și la conducerea aeroportului din Kabul.
Am adaptat tacticile și procedurile astfel încât să ne asigurăm că forţele combatante sunt capabile să lupte indiferent de condiţiile meteo și geografice, cu puterea de foc necesară pentru îndeplinirea misiunii primite. Pe timpul oricărei operații este necesară susținerea logistică a forţelor. Atunci când operaţiile se desfăşoară la mii de kilometri depărtare, sistemul de planificare logistică şi financiară se modifică. Prin urmare, capabilitățile și aranjamentele de transport aerian strategic s-au adaptat și s-au îmbunătăţit.
De asemenea, pentru protecția personalului, ca urmare a lecțiilor învățate, s-au modificat cerințele operaționale privind nivelul de protecție al vehiculelor blindate sau blindate ușor, precum și pentru alte categorii de echipamente.
Este important de menționat faptul că sprijinul SUA, care a constat în asigurarea de capabilităţi esențiale pentru executarea misiunilor și în sprijin logistic, a fost esenţial. Misiunile ne-au pregătit pentru integrarea în Alianță, au facilitat evoluția noastră ulterioară, ne-au ajutat să înțelegem și să răspundem la noi provocări.
Costurile uneori au fost mari. Participarea la misiunea în Afganistan a reprezentat nu numai o școală de viață ci și de… eroi. 27 de camarazi s-au alăturat armatei din cer, iar peste 200 au fost răniți.
Cei 20 de ani de prezență în Afganistan au avut o influență profundă asupra noastră. Dincolo de faptul că ne-au ajutat să ne dezvoltăm profesional, să dezvoltăm capabilități logistice de dislocare și susținere a personalului și tehnicii în medii austere, în condiții de risc, aceste misiuni au presupus abilități de comunicare pentru integrarea acțiunilor personalului militar român cu cel al altor armate și pentru interacțiunea personalului militar cu populația, cu administrația națională sau cu diferite organizații internaționale. Diplomația nu mai reprezintă doar o calitate pentru militari, ci o necesitate. Suntem onorați că am contribuit prin efortul nostru la cel național de promovare a imaginii României. Experiențele acumulate au dezvoltat valențe noi și au deschis noi perspective. Am devenit, spunem noi, mai buni, mai competenți și mai eficienți.
[1] Cf. https://misiuni.mapn.ro/blog/articles/view/52 , accesat la 20 februarie 2022.