Protestul din 10 august 2018,

un catalizator al implicării civice românești

[Thea protest of August 10, 2018,

a catalyst for Romanian civic involvement]

„Justiţia fără forţă este neputincioasă, iar forţa fără justiţie este tiranie”

Blaise Pascal

Iulia Simina RĂUȚU

Abstract

This article investigates the global conditions that determined the protest action of August 10, 2018, so our approach is at the intersection of several fields of analysis: transition and democratic consolidation. In order to answer the research question (to what extent did the socio-political context determine the mobilization of the diaspora in 2018?), we set out to develop the outline of an analysis model that takes from Neil Smelser`s structural theory essential elements for explanatory logic of this new model. Recent events in Romania are strongly influenced by the post-communist transition and in order to identify the causal relationship between participation in contentious actions and participation in voting, the study applied a retrospective analysis of the post-December transition. Our approach was motivated by the concern to validate or invalidate the hypothesis that the perception of a poor functioning of institutions facilitated the emergence of the protest of August 10, 2018. On the background of a complex and multifaced reality of diaspora protest, our approach was inspired by theories that follows a structural perspective. As a result, based on direct observations, informal discussions, summaries of various press reports, following Facebook pages and groups as well as data obtained from 69 questionnaires applied in Victoriei Square, at the time of protest, we identified and analyzed structural tensions which were generated by the way in which the political factor managed the situation regarding the legislative changes in the field of justice.

Keywords: diaspora mobilization, collectivebehaviors, institutionalforms, Smelser`s model.

Introducere

Ca urmare a procesului de democratizare tardiv, țările din estul Europei împărtășesc provocări relativ similare[1] cu privire la dificultatea de a răspunde nevoilor cetățenilor care doresc o funcționare a instituțiilor conform standardelor occidentale. Însă, începând cu anul 2012, în România, mobilizarea civică a crescut semnificativ, de la câteva mii, la sute de mii de protestatari, iar repertoriile de acțiune au cunoscut o dinamică și o diversificare permanente. În virtutea percepției că sistemul actual de reprezentare este deficitar,valurile recente de proteste au reușit să creeze premisele unei forme de activism, încurajându-se participarea sporită a cetățenilor la procesul politic. Astfel, pe 10 august 2018, un protest de amploare, sub sloganul „Diaspora acasă”, a fost organizat de către asociații civice din diaspora care a avut ca scop imediat obținerea demisiei guvernului.

Unele studii pe tema mișcărilor sociale și a comportamentelor colective furnizează explicații asupra cauzelor protestelor invocând perspective de analiză care identifică dimensiunea sau polarizarea economică drept factori determinanți ai mobilizărilor[2].În anul 2017, România marca o creștere economică de 7%, însă nivelul PIB/locuitor rămânea al doilea cel mai scăzut din Uniunea Europeană[3]. De asemenea, la nivel regional, persistă o creștere a disparităților între regiunea capitalei și restul țării, deficiențele creșterii PIB fiind cauzate de consumul individual, investițiile publice scăzute pe fondul deficienței managementului și al dificultăților de absorbire a fondurilor, dar și pe fondul nivelului ridicat de corupție care reprezintă un pericol pentru economia românească[4]. În subsidiar, economia națională se confruntă cu provocări legate de resursele de forță de muncă cauzate de tendințele demografice negative, cuplate cu o emigrație puternică[5]. Însă, determinanții economici nu sunt suficienți pentru a genera o explicație satisfăcătoare cu privire la mobilizarea din 10 august 2018.

Așadar, în această lucrare îmi propun să analizez modul în care s-a produs mobilizarea diasporei. În ce măsură contextul socio-politic a determinat mobilizarea diasporei din 2018? Demersul meu este motivat de preocuparea de a identifica condițiile globale care au facilitat emergența protestului, iar acest studiu este un pas preliminar către răspunsul la întrebarea de cercetare. De altfel, ipoteza acestei cercetări indică faptul că percepția asupra unei funcționări deficitare a instituțiilor politice a facilitat emergența protestului.

Cel mai comun mod de a investiga acumularea resurselor actorilor, cadrele lor de acțiune colectivă precum și interacțiunea cu instituțiile politice constă în raportarea la teoria resurselor și la cea a structurii oportunității politice. Argumentul că dinamica mișcărilor sociale și valurile de protest sunt condiționate în general de relația cu statula câștigat multă importanță de-a lungul timpului, influențând astfel semnificativ dialogul academic. Pe de o parte, teoria proceselor politice susține că probabilitatea emergenței unui protest depinde de disponibilitatea oportunităților politice[6], noile teorii privind mișcările sociale analizând comportamentele colective protestatare din perspectiva factorilor motivaționali care își au originea în politică, ideologie și cultură[7]; pe de altă parte, aceste teorii au fost supuse unor critici care se referă fie la faptul că atenția este concentrată integral pe circumstanțele politice, fie la faptul că importanța claselor socio-politice este diminuată.

Însă, pentru a depăși cadrul general și pentru a înțelege emergența protestului din 10 august 2018, este necesară o analiză mai aprofundată a structurilor social-politice. Evenimentele din România sunt puternic influențate de tranziția post-comunistă, motiv pentru care mă voi servi de noțiunea formelor politico-instituționale care este inclusă în categoria structurilor favorizante a teoriei lui Neil Smelser[8] privind declanșarea comportamentelor colective și a mișcărilor de protest. Drept urmare, mi-am propus ca în acest articol să dezvolt schița unui model de analiză alternativcare să preia din teoria structurală elemente esențialepentru logica explicativă a acestui model, extinzându-l în același timp la sferele participării electorale. Abordarea mea este, astfel, inspirată de teorii care urmează o perspectivă structurală, iar în justificarea opțiunii pentru alegerea acestui model teoretic avansez argumentul că realitatea protestului diasporei este mult prea complexă și multiformă pentru a fi analizată utilizând doar teoria mobilizării resurselor sau cea a structurii oportunității politice. Pentru a identifica relația de cauzalitate între participarea la acțiuni contestatare și participarea la vot, voi aplica o analiză retrospectivă a tranziției post-decembriste care a influențat tiparele politico-instituționale. Așadar, mă situez la intersecția dintre mai multe câmpuri de analiză, printre care tranziția și consolidarea democratică.

Analiza pe care o realizez are următoarea structură: prima parte conține precizări conceptuale și o prezentare succintă a teoriilor protestelor din perspectiva structurală;a doua parte analizez datele colectate în Piața Victoriei.

Cadrul teoretic

Warren este de părere că „urmărind să îşi satisfacă această lăcomie, persoanele sau grupurile corupte cauzează excluderea unor categorii sociale din procesele decizionale care îi afectează direct, rezultând un deficit de democraţie”[9]. În timp ce unii specialiști au argumentat că fenomenul corupției[10] reprezintă moștenirea regimului comunist, alții au respins această ipoteză[11]. Platforma World Bank’s Worldwide Governance Indicators a notificat slabe ameliorări privind corupția în perioada 2005-2015, aceasta transformându-se într-un catalizator pentru principalele acțiuni protestatare din ultimii ani. Cercetători din domeniul științelor socio-politice au concluzionat că tema corupției apare încă din cele mai vechi timpuri, inclusiv în textele clasice din antichitate,unde apare ca un fenomen al degradării morale[12]. Așadar, prin raportarea la regimul politic ideal, se urmărea combaterea corupției prin educația morală și prin dobândirea virtuții în arta guvernării. Însă, spre deosebire de viziunea clasică a filosofilor greci, în perioada contemporană normele și valorile sociale s-au schimbat,ceea ce a determinat trecerea corupției din planul moralității în planul normativității. În acord cu realitatea secolului XXI, corupția implică un beneficiu privat obținut în mod necuvenit în urma abuzului de putere[13].

Pentru a înțelege protestul din Piața Victoriei, unele elemente pot fi invocate în raport cu teoria deprivării relative, însă fondul general este diferit: revendicările protestatarilor nu au un caracter exclusiv economic, cerințele acestora înscriindu-se, mai degrabă,  în registrul legilor justiției și al luptei împotriva corupției. Autori precum Walder[14] se detașează de abordările teoreticienilor deprivării relative, considerând că această viziune nu aduce lămuriri satisfăcătoare referitor la procesul de mobilizare al diverselor categorii socio-profesionale[15]. Așadar, distingem două abordări clasice care au particularitatea de a acorda prioritate atât factorilor psihologici, cât și mobilizării resurselor. Conform așa-numitelor abordări clasice, mișcările de protest sunt fenomene iraționale, rezultatul unui proces de atomizare. Din această perspectivă, nemulțumirea populară ocupă un loc central. Pe măsură ce societățile se schimbă, autorii au subliniat deficiențele teoriilor și modelelor lor, introducând noi concepte utile în logica explicării apariției mobilizărilor de protest. Astfel, repertoriile acțiunii, identitățile colective, cadrele de acțiune colectivă, structurile de mobilizare, rețelele și ancorarea istorică a mobilizărilor reprezintă concepte cheie. Difuzarea și internalizarea mișcărilor sociale de natură economică, națională și ideologică au marcat peisajul social al secolului al XX-lea, mai ales că în anii ‘60 a avut loc o schimbare de paradigmă: suntem martorii unui transfer, revendicărilor de tip material li se substituie cele postmateriale.

În această ordine, literatura se referă la fenomene empirice variate, în ultimii ani, acțiunea colectivă fiind transformată într-un element comun vieții politice. Conform lui Daniel Cefai, conceptul de acțiune colectivă „se referă la orice încercare de a construi un colectiv, mai mult sau mai puțin formalizat și instituționalizat, de către indivizi care caută să atingă un obiectiv comun, în contextul cooperării”[16]. Participarea la un protest stradal înlesnește recunoașterea publică a unui angajament.

Abia începând cu anul 1971 dimensiunea comportamentului de protest a fost inclusă în analiza participării. Cercetătorii au realizat că ar fi nerealist să descriem folosirea demonstrației sau a grevei drept o practică ilegală deoarece „legalitatea sau ilegalitatea acțiunii colective depinde mai puțin de comportamentul actorilor decât de răspunsul puterii politice pentru această acțiune”[17]. Drept pentru care, Myron Weiner a propus o nouă definiție a participării politice care a avut marele merit de a sublinia că repertoriul acțiunii cetățenești coexistă. Așadar, caracterul unei acțiuni de protest se bazează pe considerentele strategice ale demonstranților: cele două registre (pașnice sau violente) pot fi folosite atât succesiv, cât și simultan.

Fără a nega importanța teoriei acumulării și mobilizării resurselor[18] ori cea a frustrării relative, lucrările lui David Snow, atât în ​​ceea ce privește formularea revendicărilor, cât și problema identității colective (Charles Tilly și Sidney Tarrow identifică o frontieră[19] între „noi” și „ei”) și-au găsit ecoul în comunitatea științifică[20]. Pe baza conceptului cadrelor, dezvoltat de Goffman, Snow a propus propriul model de interpretare cu privire la procesul de mobilizare. Potrivit lui și colaboratorilor săi, un individ „se angajează într-o organizație de mișcare socială dacă cadrul pe care-l mobilizează pentru a înțelege și interpreta o anumită problemă intră în congruență cu cel pe care această organizație îl propune”[21]. Conform studiului lui Goffman, „cadrele sunt o parte centrală a culturii și sunt instituționalizate în diferite moduri”[22], ceea ce i-a determinat pe unii să vadă abordarea acestuia ca fiind structuralistă. Cu toate acestea, David Snow a invocat o perspectivă mai degrabă interpretativistă.

Așadar, Snow și Benford au descoperit importanța contextului cultural în ceea ce privește cadrele de acțiune colectivă și procesele de încadrare. Schemele definite ca „structuri de cunoaștere” se referă la „cunoașterea organizată a anumitor persoane sau tipuri de persoane”, la „cunoașterea organizată a comportamentelor” precum și la „cunoașterea organizată a secvențelor evenimentelor în situații familiare”[23]. La rândul lor, Tannen și Wallat  operează o distincție clară între scheme și aliniere. Mai mult decât atât, noțiunea de aliniere a fost definită drept „legăturile dintre schemele interpretative ale indivizilor și organizațiilor sociale, astfel încât anumite interese, valori și credințe ale indivizilor sunt congruente și complementare cu activitățile, scopurile și ideologiile organizațiilor de mișcare socială”[24]. În acest fel, cadrul și schema sunt în relație cu „determinarea reciprocă” deoarece cadrele oferă baza interpretativă care aliniază schemele disparate. Această aliniere a cadrelor este o condiție necesară pentru mobilizare întrucât „organizațiile trebuie să redefinească percepțiile părților interesate sau să încerce să se adapteze la ele, pentru a le convinge să participe la acțiuni colective”[25]. Diferite tipuri de aliniere transpun ideea că nu este suficient ca un individ să se regăsească într-o situație nefericită sau nedreaptă pentru a se mobiliza, fiind necesar un ecou colectiv. Așadar noțiunea de cadre narative și cea de acțiune colectivă par să se interconecteze una cu cealaltă. Însă Snow și Benford și-au revizuit modelul de aliniere a cadrelor, subliniind că, mai presus de toate, cadrul propus de organizație trebuie să rezoneze cu credințele și valorile potențialului recrut[26].

Pe de altă parte, acest model  este expus formulării unor critici. Potrivit lui Michel Dobry și Lilian Mathieu, colectivitățile de protest pot fi construite în funcție de mize sau chiar de motivații disparate. În conformitate cu această perspectivă, „nimic nu ne permite să susținem a priori că indivizii se angajează într-o mișcare socială pentru că ei sunt în acord cu pozițiile oficiale sau pentru că împărtășesc viziunea lumii (și transformările care ar trebui aduse la ea ) purtate de liderii săi”[27].

Ideile și valorile susținute de o organizație joacă un rol important în declanșarea acțiunilor de protest. Snow și Benford subliniază faptul că un discurs eficient, cuprinzător și coerent are o eficacitate superioară de mobilizare, însă acest postulat a fost, de asemenea, supus criticilor. Din contră, a fost avansată ipoteza conform căreia discursurile vagi și ambigui, probabil din cauza unei multitudini de interpretări, ar putea fi uneori mai mobilizatoare.

Astfel, în aceste condiții de nemulțumire față de dezvoltarea analizei mișcărilor sociale, au fost propuse noi linii de cercetare. În urma muncii lui Luc Boltanski și a lui Laurent Thévenot, s-a născut abordarea pragmatică. Participarea la acțiuni colective necesită cunoștințe pragmatice, astfel încât abilitățile să se adapteze la mediul înconjurător. Neexistând o listă exhaustivă, unele cunoștințe practice sunt esențiale pentru participarea la o mișcare de protest[28]. Acest concept se naște din premisa că mobilizările nu se află într-o situație de dependență față de alte universuri sociale, cum ar fi domeniile politice, media sau sindicatele. Ideea că spațiul mișcărilor sociale se bucură de o anumită autonomie a fost favorizată. Așadar, articularea dintre dimensiunile structurale (relația dintre spațiul mișcărilor sociale și celelalte sectoare) și pragmatică (formele de implicare a individului în acțiunea de contestare) reprezintă punctul central lucrărilor lui Lilian Mathieu. Din această perspectivă, experiențele trecute servesc drept referințe și repere pentru definirea unei strategii.

O altă teorie care explică emergența comportamentului protestatar este teoria structurală, propusă și dezvoltată de Smelser. Potrivit acestui model teoretic, șase condiții trebuie îndeplinite pentru ca o acțiune contestatară să aibă loc: structurile favorizante, tensiunile structurale, răspândirea unor credințe și opinii generalizate cu privire la sursa tensiunilor, factorii precipitanți, mobilizarea pentru acțiune și modul în care operează factorii de control social[29].

Logica și metoda cercetării

Un protest va stârni mereu controverse, scindând cetățenii în mai multe tabere pro sau contra. În această ordine de idei, protestul din 10 august de la București nu face excepție: unii au blamat intervenția forțelor de ordine, în timp ce alții au susținut că modul de operare al Jandarmeriei și al Poliției a respectat cadrele legale. În paginile următoare voi aborda protestul din 10 august 2018 dintr-o perspectivă structurală. Bazându-mă pe observații directe, discuții informale, sintetizări ale diferitelor relatări din presă, urmărirea unor pagini[30] și grupuri Facebook[31] precum și pe datele obținute din cadrul a 69 de chestionare aplicate în Piața Victoriei, în momentul protestului, voi încerca să trasez un tipar de analizăa evenimentelor.

În cadrul acestui articol, am evidențiat necesitatea și totodată importanța teoriei structuralismului și voi aborda atât cercetarea calitativă, cât și cercetarea cantitativă. Metoda de cercetare folosită este cea a interviului, procedura fiind intervievarea semi-structurată. Populația cercetată a fost alcătuită din participanți la protestul din data de 10 august 2018, iar eșantionul a fost ales ținând cont de disponibilitatea și acceptul celor din Piața Victoriei de a răspunde unui număr de 17 întrebări. Datele studiului meu au arătat că, deși acțiunea contestatară a fost prezentată în mass-media drept protestul diasporei, un număr important de participanți au fost din țară/București. Așadar, din numărul de 69 de respondenți, doar 10 au fost identificați ca provenind din diaspora. Pe de altă parte, cercetarea calitativă valorifică rezultatele cercetării cantitative și are scopul de a identifica în ce măsură contextul socio-politic a determinat mobilizarea din 10 august 2018.

Teoria valorii adăugate a comportamentului colectiv (value-added theory) explică, în sens general, emergența și dezvoltarea unei acțiuni contestatare. Reprezentând un model stadial colectiv, în sensul că fiecare factor determinant dintre cei șase constituie o etapă distinctă în evoluția procesului de mobilizare, „[Ceea ce se întâmplă în] stadii anterioare trebuie să se combine în conformitate cu anumite pattern-uri înainte ca următorul stadiu să poată aduce propria contribuție valorică la produsul finit”[32]. Conform lui Smelser, factorii determinanți din primele trei stadii se pot dovedi inutili în absența unui eveniment declanșator (stadiul 4). Cu toate acestea, în logica modelului alternativ de analiză pe care îl propunem, factorii precipitanți nu constituie un element definitoriu deoarece gradul de participare a protestatarilor în cadrul unei astfel de acțiuni depinde în egală măsură și de interesul manifestat pentru actualitatea politică.

 

Rezultate ale studiului

Structurile favorizante,așa cum sunt enunțate de Smelser, fac referire la un set de condiții sociale, politice și legale, care privilegiază ori din contră împiedică apariția diferitelor acțiuni cu caracter protestatar. România este catalogată, per ansamblu, drept o țară democratică, în ciuda disfuncționalităților de care suferă, iar tranziția post decembristă a influențat, într-un grad ridicat, tiparele politico-instituționale.

România a trecut, în 1989, de la un regim totalitar represiv[33], în care exercitarea unor drepturi civice ori intelectuale era aspru pedepsită, la un regim democratic. Căderea lui Ceaușescu a fost rezultatul unei revolte urbane spontane, fără să se fi creat structuri alternative, iar în lipsa unor forțe politice capabile să preia puterea noul regim politic a fost caracterizat de o instabilitate cronică. Astfel, în perioada 1990-1992, elita guvernamentală nou instalată la putere a recurs la violență în încercarea sa de a supraviețui. Societatea civilă românească, în perioada comunistă, a fost marcată de incapacitatea[34] de a opune rezistență într-un mod articulat. Lipsa unor lideri precum și a unor programe politice a facilitat, după 1990, preluarea puterii politice de către o bună parte a vechii nomenklaturi.

După cum precizează unii autori, „fiecare ţară are diferite tradiţii de dezvoltare a societăţii civile”[35] (Wallace, Pichler, Haerpfer), activismul civic fiind considerat un element crucial în consolidarea democrației. Conform lui Putnam[36], angajamentul civic este corelat unei democrații funcționale. În perioada imediat următoare Revoluției, spațiul românesc a fost marcat de un deficit al nivelului de implicare a cetățenilor în viața publică[37]. România se încadrează în tiparul țărilor ex-comuniste care sunt caracterizate de absența unei culturi veritabile a participării. De altfel, fenomenul nu este specific doar societății civile românești, la nivel est-european[38] remarcându-se o apatie politică, chiar o demobilizare cauzată de un grad scăzut al încrederii interpersonale. În țări precum România și Bulgaria, care pe fondul unor forme dure de comunism se confruntă cu tradiții democratice slabe, observăm un declin al participării[39] electorale. Așadar atât interesul pentru politică cât și pentru tot ceea ce afectează viața comunității reprezintă un indicator al participării politice, studiile[40] arătând că până în anul 2012 un procent relativ scăzut de cetățeni au manifestat preocupare pentru sfera politică.

În opinia lui Claudiu Tufiș, „în lipsa acestui interes, oamenii nu au suficiente informații pentru a lua deciziile corecte, necesare cetățenilor care trăiesc într-o democrație, de la simplul act de vot la activitățile mai complexe de identificare a unei probleme”[41]. De altfel, studiul pe care l-am realizat pe 10 august 2018 în Piața Victoriei a evidențiat ceea ce deja literatura de specialitate a precizat: frecvența cu care cetățenii se interesează de actualitatea politică sau participarea la vot se corelează cu gradul de mobilizare în cadrul unei acțiuni protestatare.

Dintre participanții la studiu, un procent de 97 la sută au susținut că votează în mod regulat, gradul de interes manifestat pentru actualitatea politica este ridicat, interesul provenind în special din partea celor din segmentele de vârstă 25-40, 40-60 ani. Astfel în ultimii ani, observăm o evoluție a preocupării pentru probleme socio-politice ale societății, totodată schimbându-se și dinamica procesului de mobilizare.

S-a remarcat necesitatea unor forme eficace de acțiuni colective.Astfel, literatura de specialitate a identificat o nouă hartă conceptuală a participării politice, care a scos de sub spectrul scepticismului capacitatea societății civile de mobilizare, prezentând două avantaje importante. Van Deth susține că „harta conceptuală permite recunoașterea modurilor de participare, dar poate fi folosită și invers: adică, să specificăm operaționalizările în mod sistematic și eficient. Procedurile standardizate, cum ar fi sondajele cu întrebări închise și codificarea conținutului manifest, pot fi aplicate relativ ușor la studiul primelor trei variante de participare politică în privința domeniului. Însă, în funcție de examinarea informațiilor despre scopurile și intențiile participanților, ar trebui să fie întrebările legate de modalitățile de obținere a informațiilor despre scopurile și intențiile participanților. Un al doilea avantaj clar al hărții conceptuale a participării politice este legat de răspândirea rapidă a modurilor de participare individualizate și creative”[42].

România a început procesul de democratizareîn 1990, ceea ce a presupus adoptarea unor drepturi și libertăți civile mai târzii.Așadar, dezvoltarea unei culturi a protestului a coincis cu anul 2012, când președintele Traian Băsescu a propus privatizarea sistemului de sănătate. În contextul unor măsuri de ieșire din criza economică, deja adoptate de guvernul Boc, reforma sistemului de sănătate ar fi reprezentat o dimensiune importantă a planului de austeritate. Însă societatea civilă a reacționat, cerând într-o primă etapă retragerea proiectului guvernamental cu privire la reforma din sectorul sănătății, iar ulterior protestele din Piața Universității au continuat evocându-se o relație cauzală între fenomenul corupției și nivelul socio-economic scăzut. Cu toate acestea, asistăm la o mobilizare civică tardivă[43], comparativ cu celelalte societăți ex-comuniste din spațiul est-european, precum Ungaria[44]. De altfel, conform lui Claudiu Tufiș și Sorinei Soare, „conceptul de societate civilă a fost periferic în funcționarea României pre-comuniste, iar activismul civil post-comunist a rămas subdezvoltat din cauza reticenței statului de a deschide procesele politice, de a deschide consultări, dar și din lipsa abilităților participative și a motivației. Mai mult, societatea civilă a fost percepută ca un transplant de modele occidentale, un instrument de interese străine. În ciuda protecțiilor constituționale, partidele politice și-au impus monopolul asupra proceselor de planificare și alocării resurselor extrem de centralizate[45]”.

De altfel, observăm că în perioada postcomunistă, în procesul de construirea unei realități politice de tip democratic, au fost întâlnite dificultăți, prima etapă a tranziției fiind dominată de violențele mineriadelor[46], ceea ce a stârnit rezerve cu privire la capacitatea României de a instaura democrația.În viziunea lui Linz și Stepan, „o tranziție democratică este considerată împlinită atunci când a atins un suficient grad de consens asupra procedurilor politice necesare instaurării unei guvernări alese, când o astfel de guvernare accede la putere ca rezultat al alegerilor libere și transparente, când guvernarea aleasă deține de facto autoritatea asupra deciziilor referitoare la politici noi și când puterile executivă, legislativă și judiciară, aprobate de noua democrație, nu trebuie să împartă de iure atribuțiile proprii cu alte instituții”[47]. Pe de altă parte, conceptul de democrație consolidată este precedat de conceptul de „democrație incipientă” care face referire la aspectele procedurale pe care democrația le presupune: alegeri regulate și legitimitatea aleșilor. Astfel, în viziunea coaliției aflată la guvernare (PSD-ALDE-UDMR), alegerile sunt catalogate drept un indicator al democrației[48], însă studiile recente au demonstrat faptul că acestea nu reprezintă o condiție suficientă[49]. De altfel, perioada care a coincis etapei de tranziție a fost marcată de un pluralism ineficient. Thomas Carothers susține că, „în țările a căror viață politică este marcată de pluralism ineficient regăsim trăsături ale vieții democratice, cum ar fi: alegeri libere, un nivel semnificativ de libertate politică și o reală alternanță la putere a diferitelor grupări politice. În ciuda acestor trăsături pozitive, democrația acestor țări rămâne superficială și fragilă. Deși prezența la urne este ridicată, există forme slabe de participare politică în afara votului. Elitele politice ale principalelor partide și grupări politice sunt acuzate de corupție, interese egoiste și lipsă de onestitate. Opinia publică se raportează negativ la politică astfel încât, deși își menține atașamentul față de idealul democrației, este extrem de nemulțumită de viața politică a țării. În general, politica este percepută ca un domeniu dominat de elite, perimat și corupt, în care se acționează prea puțin pentru binele țării și care nu este demn de respect. Statul rămâne în continuare slab. Politica economică este prost concepută și aplicată, iar «performanța» economică este de cele mai multe ori proastă și chiar dezastruoasă. Reformele sociale și politice sunt insuficiente, iar guvernările succesive se dovedesc incapabile să găsească soluții pentru problemele majore cu care se confruntă țara, de la infracționalitate la corupție, până la sănătate, educație și bunăstare publică, în general”[50].

În această ordine de idei, tensiunile structurale recente au fost generatemai ales de modul în care factorul politic a gestionat situația cu privire la modificările legislative din domeniul justiției. Comunitatea de români din diaspora a urmărit, prin intermediul surselor online, încă de la începutul anului 2017, când au debutat protestele pe tema legilor justiției, evoluția climatului socio-politic din România. Remarcăm că, pe lângă caracterul represiv, corupția reprezintă, de asemenea, o moștenire a regimului comunist. Conform lui Stelian Tănase, „departe de a fi un fenomen marginal, corupția este astăzi în societatea românească un produs a trei factori: a) pattern-ul legăturilor de rudenie, generator al structurilor de rudenie, b) moștenirea comunistă, materializată în hegemonia statului asupra societății și existența unei birocrații numeroase care țintește realizarea propriilor sale interese în dauna atât a statului, cât și a societății, c) condițiile specifice ale tranziției economice și politice (conflict pentru redistribuirea resurselor economice și a puterii politice între diferite grupuri de interese)”[51].

Corupția, o abatere de la normă, are atât consecințe politice, cât și economice, iar în acest sens descurajarea investițiilor, deturnarea anumitor fonduri sau lipsa dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii contravin valorilor democratice. Pe o scară mai largă, corupția este responsabilă de încălcarea drepturilor omului, de crearea condițiilor propice apariției terorismului sau a fenomenului crimei organizate, punând în pericol existența statului de drept[52]. Astfel, instituțiile internaționale au înțeles gravitatea și amploarea fenomenului, iar Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției este considerată cea mai complexă, având ca scop armonizarea cadrelor juridice și instituționale pentru aplicarea legii în țările care au decis să o ratifice. Armonizarea legislației la nivel internațional pentru combaterea corupției reflectă preocuparea atât a organizațiilor guvernamentale, cât și a celor non-guvernamentale.

Referitor la situația României, aderarea la Uniunea Europeană a presupus, printre altele, obligativitatea de a adopta măsuri de natură a diminua gradul de corupție. Astfel, atât din punct de vedere al MCV-ului, cât și al acquis-ului, unii specialiști consideră că există o corelație pozitivă[53] între participarea civilă și capacitatea statului de a respecta regulile formale ale UE. Cu toate acestea, implementarea reformelor s-a dovedit a fi dificilă, permițându-se astfel dezvoltarea unui climat propice inegalităților socio-economice. Putem, de asemenea, observa o schimbare a discursului, în mentalul colectiv corupția fiind adesea asociată cu creșterea exponențială a veniturilor elitei politice.

Tranziția economică, la fel ca și cea politică, a fost mult mai dificilă în România decât în celelalte foste țări comuniste, precum Polonia ori Ungaria. Conform datelor oficiale[54], PIB-ul României a înregistrat o creștere superioară celui din 1989 abia în anul 2005. Cu toate că în perioada 2004-2008 s-a înregistrat o ușoară creștere economică, în contextul crizei globale din acea perioadă România s-a aflat în situația de a intra în colaps economic. Pentru a ieși din impasul financiar în care se afla țara, au fost necesare împrumuturi de la FMI, însă aceste împrumuturi au antrenat o serie de măsuri drastice de austeritate: tăierea salariilor, creșterea TVA-ului, adoptarea impozitului forfetar care a condus la dispariția a cel puțin 150 000 de întreprinderi mici și mijlocii. De altfel, constatăm că, în contextul recesiunii din 2008, nivelul de mobilizare[55] a crescut. Marea Recesiune, alături de alți factori, a modelat evoluția dinamicii protestelor din anii următori. Măsurile de austeritate au fost atașate ideii de incapacitatea guvernelor care deja nu se mai bucurau de un nivel ridicat de încredere publică, de a gestiona criza.

Pe fondul sărăciei și a inegalităților de venit, nivelul de trai s-a deteriorat, iar în acest fel tot mai mulți români au decis să plece la muncă în străinătate. Datele prezentate de Centrul de cercetare și documentare în domeniul integrării imigranților arată că, în perioada 2007-2017, aproximativ 3,4 milioane de români au migrat, plasând astfel România, la nivel mondial, pe locul doi, după Siria, în ceea ce privește fenomenul migrator. De altfel, literatura de specialitate a sesizat apariția a doi factori[56] care influențează migrația: factorii de tip push, precum nivelul scăzut de trai, sărăcia, crizele financiare ori cele politico-sociale, și factorii de tip pull: nivel de trai ridicat, rețelele sociale, libertatea individuală. Ravestein[57]explică faptul că mediul nefavorabil dintr-o zonă îi determină pe oameni să emigreze, condițiile favorabile dintr-un alt spațiu atrăgându-i.

Una dintre explicațiile oferite cu privire la cauzele care determină apariția fenomenului migraționist face referire la situația politică și socială care îi generează individului dorința de a căuta un loc de trai care să îi permită îndeplinirea tuturor aspirațiilor sale.Migrația apare ca un model cultural[58], ghidând astfel acțiunile actorilor sociali. Așadar, identificăm un model care marchează schimbări la nivelul sistemului de valori, precum și la nivelul comportamentelor, legate de consum, ale celor care migrează. Cu alte cuvinte, mobilitatea internațională, pe lângă faptul că asigură o creștere  substanțială a veniturilor, se face responsabilă și de propagarea ideii de a îmbunătăți climatul socio-economic din comunitatea de origine.

Majoritatea românilor și-au manifestat nemulțumirea[59] față de evoluțiile politice, economice și sociale, considerând că integrarea la UE reprezintă un avantaj prin prisma accesului la educație, migrațieieconomice, investițiilor și a măsurilor anticorupție.  Așadar, în mediul online s-a vehiculat tot mai des, printre membrii comunităților din diaspora, ideea conform căreia România ar trebui să preia exemplul occidental, cu precădere, în materie de justiție. De altfel, o bună parte dintre respondenții din Piața Victoriei, în decursul zilei de 10 august 2018, au declarat că elita conducătoare,deși guvernează în numele unei majorități legitime, a devenit „imorală”.

Posturile de televiziune și grupurile create în spațiul Facebook s-au transformat în catalizatori veritabili facilitând astfel răspândirea unor credințe și opinii generalizate cu privire la sursa tensiunilor.

La întrebarea „Cum ați aflat de organizarea acestei manifestații?”, doar 7% dintre cei cu care am discutat au aflat de acest protest prin intermediul conversațiilor personale. De altfel, cu privire la mijloacele de informare pe care le preferă protestarii studiați, se disting: Facebook, ziarele/reviste online și emisiunile TV.

Internetul stă la baza unor schimbări de anvergură cu privire la raporturile dintre indivizi, devenind un instrument privilegiat în furnizarea informației. Diferența dintre spațiul online și TV rezidă în faptul că platformele de interacțiune socială oferă individului posibilitatea de a-și exprima în timp real opinia și de a interveni asupra subiectului. Un alt avantaj incontestabil al epocii web 2.0 este reprezentat de disiparea distanțelor geografice, astfel diaspora reușind în permanență să rămână conectată la actualitea socio-economică a României. Crearea „comunităților virtuale” facilitează schimbul de idei și informații prin intermediul forumurilor, blog-urilor sau al platformelor de interacțiune socială (Facebook, Twitter, Instagram, etc.). În această ordine, putem susține că platformele online apărute în semn de protest față de unele decizii și politici ale autorităților reprezintă rezultatul dezvoltării unui nou tip de societate puternic impregnată de tehnologiile informatice și de comunicare.

Deseori, probleme de interes public sunt lansate în cadrul comunităților virtuale, mediul online servind ca platformă pentru mobilizarea unei acțiuni de protest. Pornind de la premisa că spațiul virtual promovează libertățile individuale, folosind numeroase forme deexprimare[60], de la petiții online și până la apeluri la mobilizare pentru a protesta în stradă, s-au declanșat importante mișcări sociale, atât pe plan internațional (Occupy, Indignados, Primăvara Arabă), dar şi național (Salvaţi Roşia Montană, Corupţia ucide, #REZIST). Specialiștii au catalogat aceste acțiuni drept forme de manifestare a E-democrației[61]. Platformele online au favorizat nu doar exprimarea unor idei sau critici, cât și crearea unor atitudini colective care transcend spațiile geografice, la fel cum a fost și încazul mobilizării diasporei. Astfel, urmând modelul platformei #REZIST creată în 2017, o serie de grupuri și pagini Facebook au apărut: #Rezist Birmingham, #Rezist Budapesta, #Rezistenta in Valencia, #Rezistam si la Paris, #Rezist Diaspora, #Rezist Dublin, #Rezist Londra, #Rezist Olanda, #Rezist San Francisco, #Rezist Torino, #Rezist Bruxelles, #Rezist Toronto, #Rezist Stockholm, #Rezist Stuttgart, #Rezist Marsilia, #Rezist Liguria, #Rezist Madrid.

Conform teoriei lui Snow și Benford[62], cadrele sociale reprezintă un element cheie în mobilizarea și mai ales în succesul unei acțiuni revendicative. Acțiunea colectivă are loc în momentul în care diferitele cadre sociale conlucrează cu privire la problemele socio-economice întâmpinate, la potențialele soluții ori strategii adoptate.

În cazul protestului diasporei, categorii sociale[63] dintre cele mai diverse au reușit să identifice sursele imediate ale nemulțumirii lor. Conform datelor colectate din Piața Victoriei, corupția s-a demonstrat a fi motivul principal pentru care oamenii au decis să iasă în stradă. Așadar, în ciuda aparentei fragmentări sociale, se constată faptul că în contextul unui „regim instituțional global” noua eră tehnologică a reușit să răspândească mesajul de dezaprobare față de o serie de politici ale acelei coaliții guvernamentale cu privire la domeniul justiției și să mobilizeze astfel numeroase comunități de cetățeni români de peste hotare, dar și din țară. Acțiunile de mobilizarecare au vizat protestul diasporei se înscriu într-un sistem care consacră noi practici și tehnici de transmitere a mesajelor[64], dar care totuși servesc aceluiași vechi scop caracteristic tuturor acțiunilor contestatare: difuzarea opiniilor generalizate cu privire la sursele tensiunilor structurale.

Ideea organizării unei acțiuni contestatare, în data de 10 august 2018, a survenit pe fondul nemulțumirilor la adresa politicilor coaliției de guvernare PSD-ALDE-UDMR.Faptul că pentru prima dată cetățenii din diaspora au decis să protesteze în Piața Victoriei față de modul în care funcționează instituțiile românești a reprezentat, fără îndoială, o noutate. Însă protestul din 10 august 2018 de la București nu a fost altceva decât o continuare[65] a acțiunilor protestatare începute în cursul lunii februarie a anului 2017 în marile orașe din țară. Studiul din Piața Victoriei, din 10 august 2018, mi-a arătat că o mare parte dintre protestatari au participat și la manifestațiile din 2017 privind legile justiției.

Alinierea comunităților românești din străinătate dovedește faptul că diaspora nu s-a detașat de țara de origine, urmărind și implicându-se activ în dezbaterile cu caracter socio-politic. Sinergia dintre comunitățile din România și cele din diaspora demonstrează că factorul atât de necesar în ameliorarea deficitului de democrație din societatea românească, numit gândire colectivă critică, încă există.

Dispariția din spațiul public vizibil nu a fost sinonimă cu finalul actului de protest, fiindcă acesta a continuat în mediul virtual, cu precădere în cadrul grupului Facebook „Diaspora Europeană[66]”. De altfel, Manuel Castells[67] a avansat ideea potrivit căreia societatea actuală ar asista la „demararea unei noi democrații participative bazată pe internet”.

O societate nu poate, nici exista și nici evolua în absența unei stări de ordine bine structuratăși respectată. Astfel, statul[68] joacă un rol fundamental întrucât asigură bunul mers al lucrurilor, iar prin intermediul instituțiilor sale elaborează normele de conduită socială, urmărind îndeaproape ca acestea să fie corect implementate. Ordinea reprezintă o condiție sine qua non pentru bunul mers al tuturor activităților din cadrul oricărei comunități. De altfel, originea cuvântului este din latinescul „ordo”, care înseamnă mod firesc de așezare, succesiune, desfășurare a lucrurilor, faptelor într-un anumit spațiu și domeniu.

Pe de altă parte, modul în care au operat factorii de control social, respectiv reacțiile forțelor de ordine precum și cea a reprezentanților puterii politice, a fost puternic criticat atât în spațiul autohton, cât și la nivel internațional. Conform relatărilor din presă[69], primele tensiuni între forțele de ordine și manifestanți au avut loc în jurul orei 16.30, moment în care erau adunate în Piață circa 1500 de persoane. În urma folosirii gazelor lacrimogene de către jandarmi, câțiva protestatari au avut nevoie de îngrijiri medicale. În intervalul orar 17.00-20.00, climatul a fost relativ calm, cu toate că se înregistrează numeroase intervenții cu gaze lacrimogene, zeci de participanți la protest beneficiind de îngrijirile echipajelor medicale din zonă. Atmosfera tensionată între forțele de ordine și protestatari a fost intens mediatizată, iar unele reportaje au avut tendința de a se transforma în repere față de modul cum ar trebui să se acționeze în anumite situații.

Cu privire la numărul protestatarilor, forțele de ordine au estimat că între 80 000 și 100 000 s-ar fi adunat în Piața Victoriei[70], având loc o serie de confruntări violente. Astfel, la ora 22:19, reprezentații Jandarmeriei au anunțat faptul că se va interveni pentru restabilirea ordinii publice în zona Pieței Victoria: „S-au făcut somaţiile legale, se va interveni spre restabilirea ordinii publice, cele trei semnale luminoase de avertizare au fost făcute”. Iar în jur de ora 23:00 scutierii au luat cu asalt manifestanții, folosind gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Mai multe acțiuni violente ale jandarmilor au fost filmate și postate ulterior în mediul online, protestatarii acuzândfaptul că reprezentanții forțelor de ordine au comis abuzuri în intervalul orar 23.00-1.30: „Au început cu bastoane direct. Am niște urme transversale de pe umeri până la șold, găsite de medici la spital. Nici nu știu cine m-a lovit, că vedeam doar scuturile și, dintre ele, ieșind bastoane. Le ziceam: «Nu dați! Nu dați!». A fost șocant“. „A fost instinctul de conservare care m-a salvat. M-am ghemuit înainte să vină. El căuta să mă lovească în cap. Dacă nu mă apăram, știrea cu mine ar fi fost, atunci, alta”[71].

În acest fel, cu privire la legalitatea intervenției forțelor de ordine din seara zilei de 10 august 2018, au apărut numeroase suspiciuni, iar multe dintre aceste suspiciuni s-au transformat în plângeri[72] penale. De altfel, raportul înaintat Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului[73] a arătat că în data de 10 august 2018 intervenția forțelor de ordine a fost disproporționată, motiv pentru care procurorii militari au deschis un dosar privind intervenția de la protest. Ca formă de justificare pentru acțiunea represivă a forțelor de ordine, reprezentanții Jandarmeriei Române au avansat ipoteza violenței legitime din partea statului.

Însă conform datelor studiului, pe care l-am realizat în cadrul protestului diasporei din 10 august, percepția protestatarilor asupra modului de intervenție al Jandarmeriei, în general, este una negativă: doar 27% dintre respondenți au considerat că Jandarmeria a acționat în mod justificat.

De asemenea, la întrebarea „Ce părere aveți despre sloganul Jandarmeria apără hoția”, slogan devenit de altfel laitmotivul oricărei acțiuni protestatare începând cu 2012, cei mai mulți dintre cei care au răspuns la chestionar au considerat că forțele de ordine, în general, reacționează dur împotriva protestatarilor.

Concluzii

Conform aliniatului 3 din cadrul art.1 al Constituției „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”. În virtutea respectării acestor principii, acțiunile protestatare apar drept legitime. Contestarea, dezacordul cu anumite fapte sau politici reprezintă o practică veche de secole. Însă în ultimii ani asistăm la o intensificare a acțiunilor stradale, semn că societatea civilă a devenit conștientă de rolul pe care îl joacă în apărarea statului de drept. Acțiunile protestatare din ultimii ani se înscriu într-o linie de maturitatea societății civile, observându-se o tendință de creștere a gradului de mobilizare. Caracterul unic al protestului din 10 august 2010, prin prisma faptului că diaspora s-a reunit la București, îl transformă într-un catalizator al implicării civice.

Analizând datele colectate, am putut constata că există o corelație între dinamica participării electorale ori a interesului manifestat pentru actualitatea politică și gradul de mobilizare în cadrul unei acțiuni protestatare. Astfel, făcând referire la structurile favorizante, am explicat succint faptul că lipsa unei opoziții articulate a societății civile românești din perioada comunistă a creat un vid în ceea ce privește tranziția de la un regim dictatorial represiv la unul democratic. Lipsa unei elite a facilitat accesul la putere, după 1990, a vechii nomenklaturi, în acest fel perpetuându-se practicile din timpul regimului comunist precum corupția sau chiar menținerea/consolidarea la putere prin intermediul utilizării violenței (cum a fost cazul evenimentelor din 1990, când minerii au fost chemați pentru a restabili așa-zisa ordine, dar de fapt nu s-a încercat altceva decât păstrarea puterii prin orice mijloc, fie el și represiv).

Rezultatele cercetării au confirmat ipoteza conform căreia percepția unei funcționări deficitare a instituțiilor, pe fondul fenomenului amplu de corupție, a contribuit la emergența protestului din 10 august 2018. Servindu-mă de graficele pe care le-am realizat cu ajutorul chestionarelor, am descris atât principalele motive de nemulțumire ale protestatarilor, cât și judecata acestora asupra modului de acțiune a forțelor de ordine. De altfel, tensiunile structurale au fost generate de modul în care factorul politic a gestionat situația cu privire la modificările legislative din domeniul justiției.

În ciuda aparentei fragmentări sociale, prin intermediul spațiului online, diferite comunități atât din diaspora, cât și cetățeni care viețuiesc în țară au conlucrat, reușindu-se astfel răspândirea mesajului de mobilizare. Însă, cu privire la factorii precipitanți nu a fost identificat un eveniment major care să fi declanșat această manifestație, având în vedere că protestul din 10 august de la București nu a fost altceva decât o continuare a acțiunilor protestatare începute în cursul lunii februarie a anului 2017 în marile orașe din țară.

Bibliografie

AILENEI, Dorel, CRISTESCU, Cristescu, VISAN, Cristina, „Regional patterns of global economic crisis shocks propagation into Romanian economy”, in Romanian Journal of Regional Science, 6(1), 2012, pp. 41-52.

ANDONOVA, L., TUTA, I., „Transnational networks and paths to EU environmental compliance: evidence from new member states”, Journal of Common Market Studies, 52(4), 2014, pp. 775-793.

ANGHELACHE, Constantin, DIACONU, Aurelian, MARINESCU, Andreea Ioana, POPOVICI, Marius, „Studiu comparativ privind evoluția indicatorului Produsului Intern Brut”, în Revista Română de Statistică – Supliment nr. 12 /2016, pp. 157-164.

ARISTOTEL, Politica, Editura Paideia, Bucuresti, 2001.

BEISSINGER, Mark, SASSE, Gwendolyn, „An end to ‘patience’? The great recession and economic protest in Eastern Europe”, in N. Bermeo, & L. Bartels (Eds.), Mass politics in tough times, Oxford University Press, Oxford, 2014, pp. 334-370.

BENFORD, Robert, SNOW, David, PLOUCHARD, Nathalie Miriam, „Processus de cadrage et mouvements sociaux: présentation et bilan”, in Politix, nr. 99, 2012, pp. 217-255.

CARPENTIER, Nico, „The concept of participation. If they have access and interact, do they really participate?” Revista Fronteiras estudos midiáticos, 14(2), 2012, pp. 164-177.

CEFAI, Daniel, Pourquoi se mobilise-t-on ? Les théories de l’action collective, La Découverte/ MAUSS, 2007.

CIOBANU, Mihai, Mircea F., „Protest Diaspora. Cele mai importante momente”, DcNews,  10 august 2018.

COLLINS, Randall, „The contentious social interactionism of Charles Tilly”, Social Psychology Quarterly, vol. 73, nr. 1, 2010, pp. 5-10.

DETH, J. van, „A conceptual map of political participation”, Acta Politica, 49(3), 2014, pp. 349-367.

DIMITROVA, Antoaneta, BUZOGANY, Aron, „Post-accession policy making in Bulgaria and Romania: Can non state actorsuse EU rules to promote better governance?”, in Journal of Common Market Studies, 52(1), 2014, pp.139-156;

DOBRY, Michel,  „Calcul, concurrence et gestion du sens” dans Pierre Favre, La Manifestation, Première Edition, Presses de Sciences Po, 1990.

DUBET, François, „Frustration relative et individualisation des inégalités”, în Revue de l’OFCE, Université de Bordeaux, 2007.

DUMITRAȘCU, Veronica, „Dinamica angajamentului civic în România”, în Revista română de sociologie, nr. 1-2, Bucureşti, 2015, p. 117-131.

GOLSORKHI, Damon, BERGERON, Henri, CASTEL, Patrick et al., „Mouvements sociaux, organisations et stratégies”, în Revue française de gestion, n° 217, 2011, pp. 79-91.

GORUN, Hadrian, „Putere și opoziţie: semantica discursului oficial din primele luni postdecembriste”, în Sfera Politicii, issue: 173, 2013, pp. 135­144.

GURR, Ted, Why Men Rebel, Princeton University Press, Princeton, 1970.

HAUNSS, Sebastian, „Challenging Legitimacy: Repertoires of Contention, Political Claims‐Making, and Collective Action Frames” in Legitimacy in an Age of Global Politics, edited by A. Hurrelmann, S. Schneider and J. Steffek,  Palgrave Macmillan, Hampshire, 2007.

IANCU, Alexandra, SOARE, Sorina, „Political activism: Post-Communist challenges and opportunities in East Central Europe”, Partecipazione e Conflitto: The Open Journal of Sociopolitical Studies, 9(1), 2016, pp. 152–180.

IONAȘCU, Gabriela, „La participation politique en Roumanie. La dimension contestataire de l e-rue”, în SferaPoliticii, nr.180-181, 2014, pp. 41-54.

JUNG, Richard, „A review of theory of collective behavior by Neil J. Smelser”, in Industrial and Labor Relations Review, 19, 2 (January 1966), pp. 318-320.

LINZ, Juan Jose, STEPAN, Alfred C., Problems of democratic transition and consolidation : southern Europe, south America and post-communist Europe, Johns Hopkins University Press, Baltimore, 1966.

LIVET, Pierre, „Les problèmes de constitution d’une action collective”, dans R. Boudon et al. (dir.), Cognition et sciences sociales, PUF, Paris, 1997.

LIVET, Pierre, THEVENOT, Laurent, „Les catégories de l’action collective”, dans A. Orléan (dir.), Analyse économique des conventions, PUF, Paris, 1992.

MASSEY, Douglas, „Economic development and international migration in comparative perspective”, in Population and Development Review, 14(3), 1988, pp. 383-413.

MATHIEU, Lilian, „Rapport au politique, dimensions cognitives et perspectives pragmatiques dans l’analyse des mouvements sociaux”, în Revue française de science politique, vol. 52, n° 1, février 2002, pp. 75-100.

McADAM, Doug, McCARTHY, John, MAYER, Zald, „Introduction: Opportunities, Mobilizing Structures, and Framing Process – Toward a synthetic, comparative perspective on social movements” in Doug McAdam, McCarthy John, Zald Mayer (dir.), Comparative perspectives on social movements: political opportunities, mobilizing structures, and cultural framings, Cambridge University Press, Cambridge, 1996.

McADAM, Doug, TARROW, Sidney, TILLY, Charles, Dynamics of contention, Cambridge University Press, Cambrigde, 2001.

MIHĂILESCU, Vintilă, STOICA, Cătălin Augustin, Iarna vrajbei noastre: protestele din România, ianuarie-februarie 2012, Editura Paideia, București, 2012.

NYE, Joseph, „Corruption and Political Development: a cost benefit analysis”, in American Political Science Review, 1967, pp. 417-427.

OBERSCHALL, Anthony, Social Conflicts and Social Movements, Prentice Hall, New York, 1973.

OLTEANU, Tina, BEYERLE, Shaazka, „The romanianpeople versus corruption: The Paradoxical Nexus of Protest andAdaptation”, in Partecipazione e Conflitto: The Open Journal of Sociopolitical Studies , Issue 10(3), 2017, pp. 797-825.

PERRINEAU, Pascal, L’engagement politique : déclin ou mutation?, Presses de fondation nationale des sciences politiques, Paris, mai 1994.

POLLETA, Francesca, JASPER James, „Collective Identity in Social Movements”, in Annu. Rev. Sociol, 27, 2001, pp. 283-305.

PREDA, Cristian, Introducereîn știința politică, Editura Polirom, Iași, 2010.

PUTNAM, Robert, Making Democracy Work, Princeton University Press, Princeton, 1993.

RADU, Liviu, GULYAS, Gyula, „Corupția în România, o problemă de nerezolvat?”, înRevista Transilvană de Ştiinţe Administrative, 2 (26), 2010, pp. 107-124.

RAMMELT, Henry P.,Activistes protestataires en Hongrie et en Roumanie, l’Harmattan, Paris, 2018.

ȘANDRU, Daniel, „Democrația românească pe lungul drum al consolidării”, în Sfera Politică, nr.115, 2005.

SMELSER, Neil, Theory of collective behavior, Free Press, New York, 1963.

SMITH, David, „The career of status crystallization: a sociological odyssey”, in University of Prince Edward Island, 1996.

SNOW, David, ROCHFORD, E. Burke, WORDEN, Steven K., BENFORD, Robert D., „Frame Alignment Processes, Micromobilization, and Movement Participation”, American Sociological Review, 51, 1986, pp. 464-481.

SNOW, David, „Analyse de cadres et mouvements sociaux”, in Daniel Cefai, Danny Trom, Les formes de l’action collective, Edition de l’EHESS, Paris, 2001.

SOARE, Sorina, TUFIȘ, Claudiu D., „‘RoșiaMontană, the revolution of our generation’: from environmental to total activism”, in European Politics and Society, 2020, pp. 1-18.

STAN, Marius, Raport către ONU: 10 august – Dovezi ale violențelor, abuzurilor și încălcării drepturilor omului de către Jandarmerie, Declic, București, 2018.

STOICIU, Gabriel, „From spontaneous cyber-solidarities to radicalization of protest speech”, Anthropological Researches and Studies, no 8, 2018, pp. 268-275.

SUCIU, Oana-Valentina, „Lex CEU: Romanian Echoes and Trends”, in Cultures of History Forum, 2017, pp. 1-11 .

TĂNASE, Stelian, Revoluția ca eșec, elite și societate, Editura Polirom, Iași, 1996.

TILLY, Charles, TARROW, Sidney, Politique(s) du conflit: de la grève à la révolution,Presses de SciencesPo, 2ème Edition, 2015.

TISMĂNEANU, Vladimir, Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism, University of California Press, California, 2003.

TOBLER, Waldo, „Migration: Ravenstein, Thornthwaite, and Beyond”, Urban Geography, vol. 16, 1995, pp. 327-343.

Treisman, D., „Postcommunist corruption”, în N. F. Campos, J. Fidrmuc (eds.), Political economy of transition and development: institutions, politics and policies, Berlin: Springer Science & Business Media, 2003, pp. 201-226.

TSVETA Petrova, TARROW, Sidney, „Transactional and participatory activism in the emerging European Polity: The puzzle of East Central Europe”, in Comparative Political Studies, 40(1), 2007, pp. 74-94.

TUFIȘ, Claudiu, „The not-so-curious case of low political participation in Romania”, în CalitateaVieții, 25(3), 2014, pp. 281-306.

Walder Andrew, „Political Sociology and social movements”, în Annual Review of Sociology, vol. 35, 2009, pp. 393-412.

WALLACE, Claire, PICHLER, Florian, HARPFER, Christian, „Changing Patterns of Civil Society in Europe and America 1995-2005. Is Eastern Europe Different?”, East European Politics and Societies, 26 (1), 2012, pp. 3-19.

ZAMAN, Gheorghe, GOSCHIN, Goschin, VASILE, Valentina, „Evoluția dezechilibrelor teritoriale din Romania în contextul crizei economice”, în Romanian Journal of Economics, Institute of National Economy, vol.37(2(46)), 2013, pp.20-39.

 

Surse online

„Baronul PSD Paul Stănescu: «Protestele au degenerat. Ele nu mai au o conotație civică». Cum va lupta PSD contra «mașinațiilor»”, Aktual24, 2017.

Banca Mondială, „Combating corruption”, Combating Corruption (worldbank.org).

Comisia Europeană, Raportul de țară din 2018 privind România, 2019.

„Cómo entender la democracia en el mundo actual? ”, Oij, 25 aprilie 2018.

Cornelia Tomescu Dumitrescu, „Migrația în România și perspectivele democratice”, www.utgjiu.ro.

Diaspora Europeană | Facebook, consultat în intervalul 10 august-20 septembrie 2018.

Flavia Drăgan, „Jandarmeria-cronica unei represiuni anuntate”, Newsweek, 10 august 208.

Institutul Național de Statistică, „Produsul intern brut în trimestrul IV 2017 (date provizorii)”, 7 martie 2018.

„Jandarmeria intervine în forță contra manifestanților din Piața Victoriei”, Hotnews.ro, 10 august, 2018.

REZIST | Facebook, consultat în intervalul 10 august-20 septembrie 2018.

„Tăriceanu, despre proteste: Probabil că am subestimat reacția sistemului”, Agerpres, februarie 2017.

„Violence Erupts as Tens of Thousands Protest Corruption in Romania”, The New York Times, 10 august 2018.

„Violențe fără margini in Piața Victoriei. Explicațiile Jandarmeriei”, Digi24,11 august 2018.

[1] Henry P. Rammelt, Activistes protestataires en Hongrie et en Roumanie, l’Harmattan, Paris, 2018, p. 9.

[2] Ted Gurr este considerat a fi pionierul acestui concept: Ted Gurr, Why Men Rebel, Princeton University Press, Princeton, 1970. A se consulta, de asemenea, François Dubet, „Frustration relative et individualisation des inégalités”, in Revue de l’OFCE, Université de Bordeaux, 2007 și David Smith, „The career of status crystallization: a sociological odyssey”, University of Prince Edward Island, 1996, pp. 1-30.

[3] Institutul Național de Statistică, Produsul intern brut în trimestrul IV 2017 (date provizorii), 7 martie 2018, disponibil la http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/pib_tr4r2017_1_0.pdf., consultat la 25 noiembrie 2020.

[4] Gheorghe Zaman, Zizi Goschin, Valentina Vasile, „Evoluția dezechilibrelor teritoriale din Romania în contextual crizei economice”, in Romanian Journal of Economics, Institute of National Economy, vol. 37(2(46)), 2013, pp. 20-39; Dorel Ailenei, Amalia Cristescu, Cristina Vişan, „Regional patterns of global economic crisis shocks propagation into Romanian economy”,in Romanian Journal of Regional Science, 6(1), 2012, pp. 41-52.

[5] Comisia Europeană, Raportul de țară din 2018 privind România, 7 martie 2018, https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2018-european-semester-country-report-romania-ro.pdf., consultat la 25 noiembrie 2020.

[6] Doug McAdam, McCarthy John, Zald Mayer, „Introduction: Opportunities, Mobilizing Structures and Framing Process – Toward a synthetic, comparative perspective on social movements”, in Doug McAdam, McCarthy John, Zald Mayer (dir.), Comparative perspectives on social movements: political opportunities, mobilizing structures, and cultural framings, Cambridge University Press, Cambridge, 1996, pp. 1-20.

[7] Francesca Polletta, James Jasper, „Collective Identity in Social Movements”, Annu. Rev. Sociol, 27, 2001, pp. 283-305.

[8] Neil Smelser, Theory of collective behavior, Free Press, New York, 1963.

[9] Liviu Radu, Gulyas Gyula, „Corupția în România, o problemă de nerezolvat?”, în Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, 2 (26), 2010, p. 108.

[10] Tina Olteanu, Shaazka Beyerle, „The romanian people versus corruption:  The Paradoxical Nexus of Protest and Adaptation”, în Partecipazione e Conflitto: The Open Journal of Sociopolitical Studies , Issue 10(3), 2017, p. 804.

[11] D. Treisman, „Postcommunist corruption”, în N. F. Campos, J. Fidrmuc (eds.), Political economy of transition and development: institutions, politics and policies, Berlin: Springer Science & Business Media, 2003, pp. 201-226.

[12] Aristotel, Politica, Editura Paideia, Bucuresti, 2001, p. 65.

[13] Joseph Nye, „Corruption and Political Development: a cost benefit analysis”, în American Political Science Review, 1967, p. 417.

[14] Andrew Walder, „Political Sociology and social movements”, în Annual Review of Sociology,vol. 35, 2009, pp. 393-412.

[15] Randall Collins, „The contentious social interactionism of Charles Tilly”, în Social Psychology Quarterly, vol. 73, nr. 1, 2010, pp. 5-10; Doug McAdam, Sidney Tarrow, Charles Tilly, Dynamics of contention, Cambridge University Press, Cambridge, 2001.

[16] Daniel Cefai, Pourquoi se mobilise-t-on ? Les théories de l’action collective, La Découverte/ MAUSS, 2007, p. 8.

[17] Pascal Perrineau, L’engagement politique: déclin ou mutation?, Presses de fondation nationale des sciences politiques, Paris, mai 1994, p. 118.

[18] În acest sens, a se consulta Anthony Oberschall, Social Conflicts and Social Movements, Prentice Hall, New York, 1973.

[19] Charles Tilly, Sidney Tarrow, Politique(s) du conflit: de la grève à la révolution, Presses de SciencesPo, 2ème Edition, 2015, p. 39.

[20] Golsorkhi Damon, Bergeron Henri, Castel Patrick et al., „Mouvements sociaux, organisations et stratégies”, Revue française de gestion, n° 217, 2011, pp. 79-91.

[21] David A. Snow, E. Burke Rochford, Steven K. Worden, Robert D. Benford, „Frame Alignment Processes, Micromobilization, and Movement Participation”, American Sociological Review, 51, 1986, pp. 464-481.

[22] David Snow, „Analyse de cadres et mouvements sociaux”, in Daniel Cefai, Danny Trom, Les formes de l’action collective, Edition de l’EHESS, Paris, 2001, p. 7.

[23] Idem.

[24] Idem.

[25] Lilian Mathieu, „Rapport au politique, dimensions cognitives et perspectives pragmatiques dans l’analyse des mouvements sociaux”, în Revue française de science politique, vol. 52, n° 1, février 2002, p. 85.

[26] Robert Benford, David Snow, Nathalie Miriam Plouchard, „Processus de cadrage et mouvements sociaux : présentation et bilan”, în Politix, nr. 99, 2012, pp. 217-255.

[27] Lilian Mathieu, „Rapport au politique, dimensions cognitives…”, ed. cit. p. 87.

[28] Michel Dobry, „Calcul, concurrence et gestion du sens” în Pierre Favre, La Manifestation, Première Edition, Presses de Sciences Po, 1990, pp. 139-167. Pierre Livet, Laurent Thévenot, „Les catégories de l’action collective”, în A. Orléan (dir.), Analyse économique des conventions, PUF, Paris, 1992. Pierre Livet, „Les problèmes de constitution d’une action collective”, dans R. Boudon et al. (dir.), Cognition et sciences sociales, PUF, Paris, 1997, pp. 259-281.

[29] Richard Jung, „A review of theory of collective behavior by Neil J. Smelser”, în Industrial and Labor Relations Review, 19, 2 (January 1966), pp. 318-320.

[30] Diaspora Europeană | Facebook, consultat în intervalul 10 august-20 septembrie 2018.

[31] REZIST | Facebook, consultat în intervalul 10 august-20 septembrie 2018.

[32] Vintilă Mihăilescu, Cătălin Augustin Stoica, Iarna vrajbei noastre: protestele din România, ianuarie-februarie 2012, Editura Paideia, București, 2012, pp. 26-27.

[33] Cu privire la paradoxul trecutului comunist, dar și cu privire la explicațiile referitoare la moștenirea acestui trecut care a creat reale dificultăți României în procesul de democratizare, a se consulta Vladimir Tismăneanu, Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism, University of California Press, California, 2003.

[34] Stelian Tănase, Revoluția ca eșec, elite și societate, Editura Polirom, Iași, 1996.

[35] Wallace, Pichler, Haerpfer, „Changing Patterns of Civil Society in Europe and America 1995-2005. Is Eastern Europe Different?”, in East European Politics and Societies, 26 (1), 2012, p. 3.

[36] Robert D. Putnam, Making Democracy Work, Princeton University Press, Princeton, 1993.

[37] Veronica Dumitrașcu, „Dinamica angajamentului civic în România”, în Revista română de sociologie, nr. 1-2, Bucureşti, 2015, p. 119.

[38] Tsveta Petrova, Sidney Tarrow, „Transactional and participatory activism in the emerging European Polity: The puzzle of East Central Europe”, in Comparative Political Studies, 40(1), 2007, p. 77.

[39] Alexandra Iancu, Sorina Soare, „Political activism: Post-Communist challenges and opportunities in East Central Europe”, Partecipazione e Conflitto: The Open Journal of Sociopolitical Studies, 9(1), 2016, pp. 152-180.

[40] Nico Carpentier, „The concept of participation. If they have access and interact, do they really participate?” Revista Fronteiras estudos midiáticos, 14(2), 2012, pp. 164-177.

[41] ClaudiuTufiș, „The not-so-curious case of low political participation in Romania”, în Calitatea Vieții, 25(3), 2014, p. 292.

[42] J. van Deth, „A conceptual map of political participation”, in Acta Politica, 49(3), 2014, pp. 349-367.

[43] În perioada 1995-1999, România a înregistrat un scor negativ cu privire la participare la diferite forme de protest.

[44] Henry P. Rammelt, Activistes protestataires…, ed. cit., p. 143.

[45] Sorina Soare, Claudiu D. Tufiș, „‘Roșia Montană, the revolution of our generation’: from environmental to total activism”, în European Politics and Society, 2020, pp. 1-18.

[46] Hadrian Gorun, „Putere și opoziţie: semantica discursului oficial din primele luni postdecembriste”, în Sfera Politicii, issue: 173, 2013, pp. 135­144.

[47] Juan Jose Linz, Alfred C. Stepan, Problems of democratic transition and consolidation: southern Europe, south America and post-communist Europe, Johns Hopkins University Press, Baltimore, 1966, p. 3.

[48] „Tăriceanu, despre proteste: Probabil că am subestimat reacția sistemului”, Agerpres, 29 ianuarie 2017, https://www.agerpres.ro/politica/2017/01/29/tariceanu‐despre‐proteste‐probabil‐ca‐am‐ subestimat‐reactia‐sistemului‐23‐03‐38 ; „Baronul PSD Paul Stănescu: «Protestele au degenerat. Ele nu mai au o conotație civică». Cum va lupta PSD contra «mașinațiilor»”, Aktual24, 2017,  http://www.aktual24.ro/baronul‐paul‐stanescu‐protestele‐au‐degenerat‐ele‐nu‐mai‐au‐o‐conotatie‐civica‐ cum‐va‐lupta‐contra‐masinatiilor/, consultat la 25 noiembrie 2020.

[49] Sebastian Haunss, „Challenging Legitimacy: Repertoires of Contention, Political Claims‐Making, and Collective Action Frames” în Legitimacy in an Age of Global Politics, edited by A. Hurrelmann, S. Schneider and J. Steffek,  Palgrave Macmillan, Hampshire, 2007, pp. 156-172.

[50] Thomas Carothers, „Sfarsitul paradigmei tranzitiei”, în Revista Romana de Științe Politice, anul I, nr. 1, volumul 2, pp. 168-186, apud Daniel Șandru, „Democrația românească pe lungul drum al consolidării”, Sfera Politică, nr.115, 2005.

[51] Stelian Tănase, Revolutia ca eșec…, ed. cit., p. 90.

[52] Banca Mondială, „Combating corruption”, Combating Corruption (worldbank.org), consultat la 20 august 2018.

[53] Antoaneta Dimitrova, Aron Buzogány, „Post-accession policy making in Bulgaria and Romania: Can non state actors use EU rules to promote better governance?”, în Journal of Common Market Studies, 52(1), 2014, pp.139-156; L. Andonova, I. Tuta, „Transnational networks and paths to EU environmental compliance: evidence from new member states”, in Journal of Common Market Studies, 52(4), 2014, pp. 775-793.

[54] Constantin Anghelache, Aurelian Diaconu, Andreea Ioana Marinescu, Marius Popovici, „Studiu comparativ privind evoluția indicatorului Produsului Intern Brut”, în Revista Română de Statistică – Supliment nr. 12 /2016, pp. 157-164.

[55] Mark Beissinger, Gwendolyn Sasse, „An end to ‘patience’? The great recession and economic protest in Eastern Europe”, in N. Bermeo, & L. Bartels (Eds.), Mass politics in tough times, Oxford University Press, Oxford, 2014, pp. 334-370.

[56] Cornelia Tomescu Dumitrescu, „Migrația în România și perspectivele democratice”, p. 80. http://www.utgjiu.ro/revista/lit/pdf/2017-01.4.Supliment/06_Cornelia%20TOMESCU-DUMITRESCU%20-%20MIGRATION%20IN%20ROMANIA%20AND%20DEMOGRAPHIC%20PERSPECTIVES%20(pdf.io).pdf, consultat la 20 august 2018.

[57] Waldo Tobler, „Migration: Ravenstein, Thornthwaite, and Beyond”, Urban Geography, vol. 16, 1995, pp. 327-343.

[58] Douglas Massey, „Economic development and international migration in comparative perspective”, in Population and Development Review, 14(3), 1988, pp. 383-413.

[59] Oana-Valentina Suciu, „Lex CEU: Romanian Echoes and Trends”, in Cultures of History Forum, 2017, p. 8. https:// DOI: 10.25626/0069.

[60] Gabriel Stoiciu, „From spontaneous cyber-solidarities to radicalization of protest speech”, Anthropological Researches and Studies, no. 8, 2018, p. 272.

[61] Idem.

[62] David A. Snow, E. Burke Rochford, Steven K. Worden, Robert D. Benford, „Frame Alignment Processes…”, ed. cit., pp. 464-481.

[63] Printre respondenți am putut identifica elevi, studenți, muncitori în domeniul construcțiilor, ingineri, medici, IT-iști.

[64] Pentru o viziune mai amplă asupra activismului virtual, a se consulta Gabriela Ionașcu, „La participation politique en Roumanie. La dimension contestataire de l e-rue”, în Sfera Politicii, nr.180-181, 2014, pp. 41-54.

[65] De altfel, 76% dintre respondenții care au declarat că au mai participat, în trecut, la alte proteste, s-au implicat activ în acțiunile contestatare.

[66] În perioada 1 august 2018-1 octombrie 2018, zilnic, numărul postărilor cu privire la climatul socio-politic din țară, pe fondul evenimentelor din 10 august, s-a ridicat chiar și pănă la câteva sute.

[67] Manuel Castells, „Cómo entender la democracia en el mundo actual? ”, în Oij, 25 aprilie 2018, https://oij.org/como-entender-la-democracia-en-el-mundo-actual/ , consultat la data de 14 septembrie 2018.

[68] Cristian Preda, Introduce în știința politică, Editura Polirom, Iași, 2010.

[69] În vederea unei cronologii, se pot accesa Mihai Ciobanu, Mircea F, „Protest Diaspora. Cele mai importante momente”, DeNews, 10 august 2018,https://www.dcnews.ro/protest-diaspora-cele-mai-importante-momente-live-text-video_607142.html;„Violente fara margini in Piata Victoriei. Explicatiile Jandarmeriei”, Digi24, 11 august 2018, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/mitingul-diasporei-primele-masini-au-ajuns-in-piata-victoriei-inca-din-timpul-noptii-977930, consultate la data de 15-17 august 2018.

[70]„Violence Erupts as Tens of Thousands Protest Corruption in Romania”, The New York Times, consultat la data de 2 septembrie 2018.

[71] Declarația lui Vlad Gheorghe, unul dintre protestatarii agresați, preluată din Flavia Drăgan, „Jandarmeria- cronica unei represiuni anuntate”, Newsweek, 10 august 2019,https://newsweek.ro/actualitate/jandarmeriada-10-august-cronica-unei-represiuni-anuntate.

[72] Peste 770 de plângeri au fost înregistrate împotriva acțiunilor Jandarmeriei, iar în jur de 78 de jandarmi au sesizat Parchetul cuprivire la acte de violență săvârșite de protestatari. De asemenea, un număr de 15 grupuri civice, printre care Platforma România 100 și Asociația VeDem Just, au cerut cercetarea penală pentru abuz în serviciu a Ministrului de Interne, a Prefectului Capitalei precumși a celor din conducerea Jandarmeriei.

[73] Marius Stan, „Raport către ONU: 10 august – Dovezi ale violențelor, abuzurilor și încălcării drepturilor omului de către Jandarmerie”, Declic, București, 2018, p. 52.