Piața globală a muncii: disfuncții vechi și noi

[Global Labour Market: Old and New Dysfunctions]

Petronela GÎRDEA

Abstract:

Since the beginning of the 19th century, the economy has undergone an accelerated process of globalisation, with a concomitant increase in tensions on the labour market and a corresponding need for political intervention in the relations between labour and capital. Political intervention in the mechanisms of the free market has evolved from the minimal issues necessary for social peace to hyper-regulatory policies with socialist overtones. Viewed from the antagonistic angles of labour market actors, these policies have added to non-political dysfunctions, which we can include in several major categories: traditional imbalances, multiple dependencies, new dysfunctional phenomena (such as burn-out).

Keywords: brain-drain, burn-out, dysfunctions, labour market, regulation.

Introducere

În urmă cu peste trei decenii, tinerii așteptau cu înfrigurare să ajungă în câmpul muncii – un spațiu fizic și simbolic (social, juridic și… politic!) ce reunea atmosfera metalică a uzinelor cu mirosul culturilor de porumb sau sfeclă, recoltate de elevi și studenți. După căderea comunismului, a dispărut treptat sintagma proprie ”limbii de lemn”, ea fiind înlocuită cu una de factură liberală: piața muncii. Armatele de lucrători care așteptau pensionarea, în deceniul 1990-2000, înțelegeau cu greu diferența dintre ”câmpul” pe care pășiseră în urmă cu patruzeci și ceva de ani (în sonoritatea cântecelor patriotice) și ”piața” de pe care trebuiau să se retragă discret, lipsite de gloria unei medalii, dar mai ales de confortul unui venit decent. Se deosebea în vreo privință câmpul de piață? Desigur: câmpul muncii trimitea la o liniaritate a carierei, predictibilă profesional și salarial, în timp ce piața muncii venea cu un noian de incertitudini privind siguranța locului de muncă, plata corectă a muncii prestate etc. Dar, ce era piața muncii și la ce trebuiau să se aștepte oamenii de la acest nou Leviathan… liberal?!

Definițiile pieței muncii sunt foarte asemănătoare în literatura economică, sociologică și juridică. Pe fond, aproape toți autorii o consideră un spațiu de întâlnire a cererii și ofertei de muncă, adică a reprezentanților capitalului cu cei care caută un loc de muncă[1]. Unele definiții iau în considerare o arie particulară, restrânsă, a pieței muncii, respectiv aceea a ocupării de tip salarial, ignorând nejustificat alte forme de venit fiscalizat[2]. În ceea ce ne privește, nu excludem lărgirea conceptului de piață a muncii la toate tranzacțiile realizate între angajatori și solicitanții de locuri de muncă (permanente sau ocazionale), indiferent de statutul angajatorilor (patronat clasic de întreprindere, companii multinaționale, instituții publice, ONG-uri, organizații religioase, persoane fizice etc.), indiferent de caracteristicile socio-profesionale ale ofertanților (lucrători certificați, personal necalificat, zilieri etc.) și de forma în care se realizează plata muncii (în economia ”oficială”, supusă regulilor fiscale ale salarizării, sau în formule de plată ”la negru”, în bani sau în natură).

Funcționarea acestei piețe nu se înscrie în ideal-tipul liberal bazat pe echilibrul natural între cerere și ofertă, ci cunoaște numeroase dezechilibre generate de factori precum hiper-reglementarea, dependențele multiple, diferențele generaționale, exodul creierelor, segregarea de gen, burn-out-ul etc.

            Dereglementare versus hiper-reglementare

Deși mai toată lumea concepe piața muncii din unghiul teoretic și ideologic al liberalismul neoclasic, ea nu este deloc o ”piață liberă”, de tip concurențial pur. Dimpotrivă, a fost mereu și a rămas o piață puternic reglementată: din Babilonul de acum patru mii de ani, trecând prin Roma antică și până în epoca medievală, au existat permanent reguli societale privind tarifele, standardele de calitate, formarea profesională și angajarea. În această materie, breslele medievale au excelat, gestionând o piață predictibilă și eficientă. În secolul al XVIII-lea, unele țări occidentale (în frunte cu Franța revoluționară) au desființat breslele, considerându-le piedici în calea libertăților și progresului economic; dar dereglementarea a generat o piață extrem de conflictuală, în care individul aflat în căutarea unei slujbe se afla la cheremul patronilor / proprietarilor de pământuri. După aproape un secol de conflicte violente între industriași și muncitori sau între marii proprietari funciari și țărani, statele liberale occidentale au înțeles faptul că lucrurile nu pot fi lăsate la voia întâmplării, căci conflictele economice pot degenera în revoluții politice.

Către sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului XX, pentru sectorul muncii salariate (și numai pentru el) au fost stabilite legi care limitau durata timpului de lucru, consacrau dreptul de asociere în sindicate și de declanșare a grevei, negocierea contractelor colective de muncă și salariul minim garantat. Spiritul solidarist și recompensator de după Primul Război Mondial a făcut ca majoritatea țărilor civilizate să adopte legi ale muncii și protecției sociale, împreună cu legi ale asigurărilor sociale, pentru a reduce sărăcia și a stopa propagarea spre Occident a ideologiei bolșevice, care promitea muncitorilor un statut economic privilegiat (”clasă politică conducătoare”), în cadrul unei societăți din care urma să dispară proprietatea privată. Marea Criză din perioada 1929-1933 a accentuat tendința guvernelor de a abandona laissez-faire-ul, pentru a implementa politici intervenționiste – fie în paradigma economiei mixte hiperimpozitare social-democrate (cum au procedat suedezii, spre exemplu), fie în cea a neoliberalismului etatic keynesian (preferate de Marea Britanie și Statele Unite). Intervenționismul a avut și ipostazele lui fasciste, în Italia și Germania, dar acolo s-a produs prin alte mecanisme și a avut doar marginal ca scop echilibrarea pieței muncii.

            Dezechilibrele tradiționale ale pieței muncii

Întrucât cererea și oferta de forță de muncă nu sunt decât rareori consonante la scară largă, piața muncii este una dezechilibrată din punct de vedere cantitativ, calitativ și teritorial. Această caracteristică se referă la faptul că patronii își găsesc rareori forța de muncă ideal-tipică atunci când au nevoie de ea, în aria lor teritorială, în timp ce lucrătorii sunt și ei împinși spre compromisuri, dacă vor să nu rămână șomeri. Cu alte cuvinte, dacă ești angajator, nu găsești mână de lucru atunci când îți trebuie și cu pregătirea necesară, iar dacă o găsești, trebuie să o plătești mai mult decât ți-ai propus inițial, afectându-ți profitul. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, vei găsi slujbe sub nivelul pregătirii tale (sau mult peste acel nivel), cu salarii neatractive și eventual cu obligația de a te muta în altă localitate sau de a face naveta. Dată fiind pluralitatea domeniilor de activitate și sezonalitatea lor, unele vor fi deficitare la capitolul forță de muncă, iar altele vor fi excedentare, generând șomaj.

Dezechilibrele de pe piața muncii pot avea la origine, printre alte motive, caracterul ei inerțial, rigid. Chiar și în economiile dezvoltate, unde există sisteme de formare inițială și continuă performante, piața muncii nu are capacitatea de ”reacție rapidă” în raport cu schimările din relația cerere-ofertă. Lipsa de informație și de orientare profesională îi determină pe unii oameni (în special tineri, la început de drum) să-și aleagă domenii de profesionalizare fără viitor sau cu ”porți închise”, motivând alegerea prin factori precum prestigiul social al profesiei, tradiția de familie, salariul din domeniu etc. Fenomenul inerțialității este ușor de observat pe piața românească a muncii și, corelativ, în sistemul educațional românesc: liceele și universitățile dau prea mulți absolvenți în profiluri teoretice, în drept sau economie, câtă vreme am avea nevoie de lucrători în construcții, agricultură, turism, servicii, inginerie. Instituțiile educaționale nu sunt dispuse să-și modifice specializările și curricula, să coopereze cu mediul de afaceri pentru a acționa prospectiv; firmele nu sunt dispuse să investească în dezvoltarea învățământului, așteptând ca statul să-și facă singur datoria școlarizării. Desincronizarea aceasta ne costă enorm, atât la nivel societal, cât și individual.

Un gen aparte de ”pierderi” derivă dintr-o veche prejudecată socio-economică: segregarea profesională de gen, generată în principal de stereotipuri: ”Stereotipurile de gen sunt reprezentate prin asocieri generale cu privire la ce se aşteaptӑ din partea femeilor şi a bӑrbaţilor într-un anumit context social. De obicei, apar sub forma unor idei simple care vorbesc despre diferențele dintre femei şi bărbați, despre aptitudini, atitudini, ambiții și comportamente. Acestea se află la baza prescripţiilor ocupaţionale de gen (…). Astfel, în general, posturilor masculine le sunt asociate caracteristici precum forța, competitivitatea, autoritatea, agresivitatea, în timp ce posturile feminine sunt asociate cu trăsături ca răbdarea, amabilitatea, încrederea. În practică, aceste norme devin manifeste prin diferenţierea profesiilor în funcţie de gen şi prin sancţionarea încercărilor de transgresiune profesională”[3]. De exemplu, munca în industria extractivă, siderurgică și petrochimică, în pescuit, transporturi și construcții este ”rezervată” bărbaților; femeile reprezintă forța de muncă dominantă din agricultură, industria alimentară și textilă, din servicii și activități de secretariat, relații publice, educație preuniversitară, asistență socială, menaj și wellness.

La prima vedere, discriminările legate de gen ar fi specifice societăților mai puțin dezvoltate, cu o amprentă accentuată a tradițiilor (mai ales de natură religioasă). Totuși, în lumea occidentală pot fi identificate multe asemenea discriminări, finalitatea lor având legătură cu inegalitățile salariale practicate de angajatori când au de-a face cu aceeași muncă prestată de un bărbat și de o femeie.

De la nivel individual, inegalitățile cu potențial entropic, disfuncțional, se proiectează și în plan global. Departe de situația existentă la începutul epocii moderne (când prevala dimensiunea națională a economiilor), contemporaneitatea a adus o uriașă mișcare a forței de muncă între diferitele zone ale globului. Mase uriașe de migranți economici se deplasează mii de kilometri, pentru a acoperi deficitele de forță de muncă din economiile ”îmbătrânite demografic”; produsele finite sunt adesea rezultatul unei activități desfășurate pe teritorul mai multor state sau în offshore; în fine, politicile de formare și de recrutare ale companiilor țintesc spre o piață globală (sau măcar regională) și nu numai locală. Din mulțimea fenomenelor (funcționale și disfuncționale) de pe piața globală a muncii, le vom trata, în continuare, pe acelea pe care le considerăm responsabile de actuala configurație a polilor de dezvoltare economică: procesul brain-drain, față în față cu mișcarea contrară de uniformizare relativă a veniturilor obținute de persoanele înalt calificate, oriunde ar fi ele angajate (în țări bogate sau emergente); distribuția dezechilibrată a profesiilor manuale și a celor înalt tehnologizate.

Fenomenul numit brain-drain este o realitate a pieței globale a forței de muncă încă de acum 6-7 decenii, când economiile occidentale dezvoltate (în fapt, societățile în ansamblu) au devenit foarte atractive pentru o parte a elitelor intelectuale / profesionale din lumea subdezvoltată și din cea aflată în curs de dezvoltare. Trecând uneori prin scurte (sau mai lungi) stagii de formare în Occident, intelectualii Lumii a Treia au început să viseze la o viață prosperă, pe care să le-o asigure o corectă remunerare a muncii lor; or, în economiile sărace din care proveneau, salariile nu aveau cum să se compare cu cele din Vest, singura cale spre mai bine rămânând aceea a emigrării. Folosindu-și conexiunile create pe parcursul stagiilor sau mergând pur și simplu în căutarea norocului, tinerii cu studii și-au părăsit țările de origine, angajându-se în slujba economiilor bogate ale lumii. Cum zice textul biblic: ”Celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are i se va lua chiar şi ce are!” (Marcu, 4: 25).

”Probabil că una dintre cele mai vechi întrebări ale economiei este de ce unele țări sunt bogate, iar altele sărace. Teoria economică a subliniat faptul că diferențele de nivel de educație în cadrul populației constituie o parte importantă a răspunsului (…). Dacă e lipsit de dubii faptul că muncitorii cu educație înaltă sunt insuficienți în multe țări dezvoltate, este la fel de adevărat și că mulți savanți, ingineri, fizicieni și alți profesioniști lucrează în Canada, SUA și Europa de Vest. Acest fenomen, căruia i se spune deseori «brain drain», a fost observat prin anii ʼ60 și a devenit o problemă continuă în dezbaterile Nord-Sud, de atunci încoace. O consecință importantă a exodului de creiere este aceea că investiția în educație dintr-o țară în curs de dezvoltare poate să nu aducă cu repeziciune creșterea economică, dacă un mare număr de oameni cu educație superioară părăsește țara”[4]. În timp ce unele state încearcă să formeze specialiști prin efortul sistemului lor de învățământ și pe cheltuiala lor bugetară, altele iau specialiștii gata formați, pentru motivul că își permit să îi plătească mult mai bine decât în ”țările sursă”. Din acest motiv, crește decalajul de dezvoltare, iar unele state își periclitează viitorul[5].

Pe fondul exodului de creiere dinspre Est spre Vest și dinspre Sud spre Nord (cu precădere în domenii ca medicina, informatica, ingineria, cercetările avansate din fizică, chimie și biologie / genetică, industria medicamentelor etc.), se poate observa, totuși, un fenomen de inversare a acestui flux, în măsura în care unele state ”exportatoare de materie cenușie” și-au reconsiderat politicile salariale. Un exemplu în această privință îl constituie revenirea treptată a medicilor români din Occident, fiind atrași acasă de salarii motivante, dar și de investițiile în tehnologie medicală. În același context, multe alte profesii (cum ar fi cele din domeniul construcțiilor) intră într-un mecanism de ”uniformizare a câștigurilor”, nu doar grație politicilor economice mai inspirate din țările emergente (care recurg la măsuri fiscale favorizante), ci și delocalizărilor operate de marile corporații multinaționale[6]. Astfel, personalul cu pregătire superioară rămâne să lucreze în filialele din țara de origine pentru multinaționalele care plătesc salarii comparabile cu cele din Vest sau, după ce își adună suficient capital, se lansează în mici afaceri în propria țară.

Dacă fluxul de lucrători de înaltă specializare tinde să nu mai fie atât de puternic orientat către marile economii ale țărilor bogate (pe fondul unei relative ”democratizări a cunoașterii” și al creșterii oportunităților de afaceri în economiile emergente), se menține totuși în mod vizibil, la nivel global, distribuția dezechilibrată a profesiilor manuale și a celor înalt tehnologizate. Chiar dacă China, spre exemplu, a devenit o economie performantă, cu realizări notabile în domenii de vârf (informatica, electronica, microbiologia și tehnologia aerospațială), ea a păstrat (alături de alte țări din regiune) eticheta de ”atelier al lumii”, adică de producătoare de bunuri de larg consum foarte ieftine și pentru realizarea cărora muncitorii sunt plătiți foarte prost. Împreună cu India, Vietnam, Singapore sau Brazilia și Rusia etc., China rămâne în zona dominanței profesiilor manuale, care cer puțină calificare. În același timp, aceste economii care se bazează pe forța de lucru ieftină[7] sunt economii energofage, cu un sector important alocat industriei extractive și cu toate consecințele de mediu pe care le generează un astfel de model de dezvoltare. Ca un corolar al acestei diviziuni internaționale a muncii, pe piața globală constatăm perpetuarea (și chiar adâncirea) decalajelor circumscrise consacratei dispute economice și politice Nord-Sud, proiectată în prezent în disputa BRICS – G7 (și OCDE).

            Dependențele multiple

O altă caracteristică a pieței muncii, pe care evenimentele ultimilor ani a reliefat-o din plin, este dependența sau expunerea multiplă. Piața muncii s-a modificat semnificativ când 4-5 milioane de sirieni, libieni, irakieni, afgani și alte nații orientale au forțat porțile Europei Occidentale, ca să scape de războaiele locale, dar mai ales de sărăcia din țările lor. Politica permisivă a Germaniei (condusă pe atunci de cancelarul Angela Merkel) în raport cu migrația masivă și dezordonată a modificat, pe de o parte, abordarea tradițională a Occidentului în materie de securitate a teritoriului, permițându-le multor jihadiști să se strecoare printre milioanele de oameni pașnici care căutau o viață mai bună; pe de altă parte, a schimbat peisajul pieței muncii din statele occidentale, prin afluxul de mână de lucru cu diferite grade de calificare. Acest surplus ar fi trebuit să joace un rol pozitiv (dacă nou veniții ar fi fost dispuși să accepte muncile pe care occidentalii înșiși refuzau să le presteze), dar efectele reale vor fi văzute după mai multă vreme, de acum înainte.

După ”marșul asupra Europei”[8] (intrarea forțată a orientalilor și africanilor în spațiul comunitar), o modificare brutală s-a produs pe piața forței de muncă atunci când pandemia de Covid-19 a determinat intrarea în lock-down, pentru câteva luni. În acele condiții, a crescut fulminant procentul celor care au trecut la forme noi de activitate profesională, precum munca la domiciliu și telemunca[9]. În planul contractelor de muncă, au apărut schimbări generate de noua formă de lucru, în special de ”invadarea spațiului privat” al angajatului de către angajator, prin instrumentele tehnologiei informatice. Au mai trebuit să fie rezolvate probleme legate de asigurarea tehnologiei folosite de angajați la domiciliu, de protecția muncii și asigurarea contra accidentelor de muncă etc. Nu în ultimul rând, telemunca a avut ca efect modificarea, pentru viitorul imediat, a condițiilor pe care angajatorii le pun la încadrare, în sensul că utilizarea TIC a devenit cvasi-obligatorie. Acum, schimbări dramatice rezultă în urma conflictului din Ucraina, ale cărui consecințe nu pot fi încă evaluate.

Dar nu numai evenimentele excepționale cauzează dependența multiplă. Evoluția tehnologică, dinamica demografică (în principal, scăderea demografică și îmbătrânirea populației europene), schimbările climatice și politicile tranziției spre o economie verde, sustenabilă, democratizarea cunoașterii, modificarea structurilor pe domenii din economiile emergente sunt tot atâția factori care forțează piața muncii la schimbări adaptative.

Piața muncii depinde în mod firesc de foarte mulți parametri: politici, tehnologici, educaționali, ecologici etc. Dar conținutul ei fundamental îl reprezintă forța de muncă; or, aceasta ne trimite nemijlocit la parametrul ”om”! Pornind de la diversitatea națiunilor, am putea distinge o sumedenie de branduri de piață a muncii, calchiate pe trăsăturile socio-culturale ale popoarelor[10], așa cum le descria Hermann Keyserling, în anii ʼ30,  cu umor și condescendență. Dar oricât de sugestive ar fi portretele englezilor, francezilor, germanilor, italienilor și elvețienilor, ale spaniolilor suedezilor și balticilor, ale rușilor și ale popoarelor din Balcani, trebuie să admitem că, dincolo de diferențe, există multe trăsături comune ale națiunilor europene, ba chiar și trăsături comune ale națiunilor de pe toate continentele, dacă au trăit o lungă epocă de capitalism (sistem prin excelență uniformizant). Putem spune, desigur, că japonezii ar fi obsedați de muncă și austeri, în timp ce americanii ar fi mai degrabă înclinați spre timpul liber și hedonism; că nemții sut disciplinați la locul de muncă, iar grecii mai ”relaxați” etc. Dar toți deopotrivă pot fi analizați și din perspectiva globalizantă a diferențelor dintre generații cu privire la modul în care acestea privesc munca (în calitate de valoare socială) și o instrumentalizează pentru a ajunge, prin intermediul ei, la un anume mod de viață.

            Ce mai e nou în materia disfuncțiilor de pe piața muncii          

În afară de specificul ”generațional” al forței de muncă (identificabil din perspectivă istorico-psihologică, dar și cu particularități geo-politice), la nivelul pieței globale a muncii descoperim multe alte elemente disfuncționale de strictă actualitate și cuantificabile nu numai din unghi sociologic sau psihologic, ci și din unghi propriu-zis economic.

În zona disfuncțiilor /paradoxurilor de factură socio-psihologică, specialiștii în piața globală a muncii pun în evidență faptul că, în mod straniu, cea mai mare cantitate de muncă și cu cel mai mare consum nervos este prestată de oamenii bogați (sau relativ bogați), care nu sunt obligați să muncească pentru a duce un trai îndestulător. Numeroși patroni și angajați de top din industriile de vârf sau din sfera serviciilor și finanțelor afirmă public faptul că își dedică activității profesionale cel puțin 12-15 ore pe zi, considerabil mai mult decât un muncitor de rând. Fenomenul pare să fi cuprins, în ultimele două-trei decenii, și o parte a clasei de mijloc (în care se regăsesc mici întreprinzători și angajați în profesii liberale), sedusă de idea că munca din greu îți aduce nu numai prosperitate, ci și un plus de prestigiu social. Dar care este prețul unei asemenea tendințe de sacrificare voluntară a vieții private și a timpului liber? Epuizarea fizică, stresul, deteriorarea relațiilor din familie sunt doar câteva dintre ”rezultatele secundare” (dar extrem de grave) ale goanei după muncă. În literatura medicală și psihologică, se vorbește despre sindromul burn-out[11], acest fenomen fiind descris prima dată în 1974 de americanul Herbert Freudenberger[12], autor al mai multor studii pe această temă[13]. După consacrarea științifică a conceptului, acesta a devenit tot mai folosit pentru a descrie epuizarea prin muncă, pătrunzând și în limbajul comun.

”Pornind din anii 1970, lumea muncii a început să semene din ce în ce mai puțin celei descrise de Émile Zola în Germinal: mașinile înlocuind oamenii în efectuarea activităților fizice respingătoare, noile tehnologii simplificând numeroasele sarcini de muncă. Iluzia eliminării caracterului penibil al muncii a fost efemeră: noi forme de constrângere au scos la iveală penibilitatea ei psihologică. În anii 1980 și mai ales 1990, mai multe mari organisme internaționale au atras atenția supra dezvoltării fenomenului de stres professional și cu privire la consecințele lui asupra sănătății lucrătorilor. În 1993, Biroul Internațional al Muncii estima că stresul devenise una dintre cele mai grave probleme de sănătate a vremurilor noastre. Stresul, hărțuirea morală, burn-out-ul sunt din ce în ce mai des invocate ca factori de risc pentru sănătate, generatori de pericole psihologice sau chiar de patologii mentale”[14]. În studii de dată recentă, se arată că burn-out-ul generează nu doar disfuncții mentale, ci și afecțiuni somatice: AVC, infarct, tentative de sinucidere[15]. Cei care cad victima acestui sindrom sunt ca niște mașinării ale căror baterii s-au descărcat, fără a mai putea fi reîncărcate[16].

            Concluzii

În pofida eforturilor guvernamentale și ale organizațiilor internaționale de a optimiza echilibrul fragil de pe piața globală a muncii, aceasta se confruntă permanent cu numeroase disfuncții, a căror amplitudine depinde de parametri numeroși și greu de controlat. De multe ori, reglementarea însăși produce efecte paradoxale, acutizând crizele, în loc să le rezolve.

Printre fenomenele disfuncționale de pe piața globală a muncii, identificăm mai multe categorii: de la cele relativ ”clasice” sau tradiționale (dezechilibrul între cererea și oferta de forță de muncă, segregarea de gen, brain-drain-ul), la cele generate de așa-numitele ”dependențe multiple” (condiționalități ce țin de evoluția tehnologică și de exigențele dezvoltării durabile, de diferențele atitudinale dintre generații sau de unele evenimente extraordinare, precum pandemiile și conflictele militare, migrațiile de mari dimensiuni etc.); nu sunt de neglijat, însă, nici fenomenele atipice (specifice unei ”ideologii a succesului individual”), de tipul burn-out.

Toate disfuncțiile – mai vechi sau mai noi – enumerate și comentate succint în studiul nostru demonstrează că piața muncii este o adevărată lume complexă, în care mecanismele auto-reglatoare descrise de teoriile economice consacrate sunt ipostazieri ideal-tipice, pe care realitățile cotidiene le pun mereu în dificultate.

Bibliografie

ANOFM, Ghid privind situaţia femeii în cadrul pieţei muncii, 2012, https://www.prois-nv.ro/docs/Ghid_Situatia_femeii_pe_piata_muncii.pdf

BOCANCEA, Sorin (coord.), Marșul asupra Europei. Noile dimensiuni ale migrației, Editura Adenium, Iași, 2016.

CARRINGTON, William J. And DETRAGIACHE Enrica, ” How Extensive Is the Brain Drain?”, Finance and Development. A quarterly magazine of the IMF (International Monetary Fund), 1999, https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/1999/06/carringt.htm

CARTAS, Maria, Impactul societăților transnaționale asupra economiei mondiale, Academia Română, Grupul de reflecţie Evaluarea Stării Economiei Naţionale, 2008.

DIDEA, Ionel, Piața muncii în actualitate, Editura Paralela 45, Pitești, 2002.

FREUDENBERGER, Herbert. J., ”Staff Burn-Out”, Journal of Social Issues, 30(1), 1974.

FREUDENBERGER, Herbert. J., RICHELSON, Geraldine, Burn-out: The High Cost of High Achievement, Anchor Press, Massachusetts, 1980.

IGNAT, Ion, POHOAȚĂ, Ion, PASCARIU Gabriela, Economie Politică, ediția a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

JURAVLE, Daniel, Theoretical aspects of labor market, available online at https://mpra.ub.uni-muenchen.de/36640/ MPRA Paper No. 36640, posted 13 Feb 2012, (accesat pe 12 august 2021)

KEYSERLING, Hermann, Analiza spectrală a Europei (1929), traducere de Victor Durnea, Institutul European, Iași, 1993.

LEPORE, Jill, ”Burnout: Modern Affliction or Human Condition”, The New Yorker Magazine, May 17, 2021, https://www.newyorker.com/magazine/2021/05/24/burnout-modern-affliction-or-human-condition

OLIÉ, Jean-Pierre et LÉGERON, Patrick, ”Le burn-out”, Bulletin de lʼ Académie Nationale de Médecine, no 2, séance du 23 février 2016, https://www.academie-medecine.fr/wp-content/uploads/2017/03/P.349-366.pdf

PEZÉ, Marie, Le Burn-Out pour les Nuls, Editeur: First, 2017.

TAYLOR, Alice, Balkan brain drain could be costing the region its future, 2021, https://www.euractiv.com/section/enlargement/news/balkan-brain-drain-could-be-costing-the-region-its-future/

VAN DER KLUFT, Marine, ”Le burn-out est l’expression de l’évolution du monde du travail”, Le Figaro, 22.08.2018, https://sante.lefigaro.fr/article/-le-burn-out-est-l-expression-de-l-evolution-du-monde-du-travail-/

[1] Ionel Didea, Piața muncii în actualitate, Editura Paralela 45, Pitești, 2002, p. 56; Ion Ignat, Ion Pohoaţă, Gabriela Pascariu, Economie Politică, ediția a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 255.

[2] Daniel Juravle, Theoretical aspects of labor market, available online at https://mpra.ub.uni-muenchen.de/36640/ MPRA Paper No. 36640, posted 13 Feb 2012, p. 4 (accesat pe 12 august 2021)

[3] ANOFM, Ghid privind situaţia femeii în cadrul pieţei muncii, 2012, p. 124, https://www.prois-nv.ro/docs/Ghid_Situatia_femeii_pe_piata_muncii.pdf

[4] William J. Carrington and Enrica Detragiache, ” How Extensive Is the Brain Drain?”, Finance and Development. A quarterly magazine of the IMF (International Monetary Fund), 1999, https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/1999/06/carringt.htm

[5] Alice Taylor, Balkan brain drain could be costing the region its future, 2021, https://www.euractiv.com/section/enlargement/news/balkan-brain-drain-could-be-costing-the-region-its-future/

[6] Unii specialiști avertizează asupra faptului că implantarea multinaționalelor în economiile emergente poate avea destule efecte nedorite, dincolo de avantajele aparente, precum crearea de locuri de muncă, ridicarea nivelului salariilor, acțiunile privind responsabilitatea socială a întreprinderilor, accesul mai facil la tehnologie. În spatele acestor aspecte pozitive, poate sta o politică de eliminare a firmelor locale, de limitare a accesului acestora la capital și la resurse locale etc. (Maria Cartas Maria, Impactul societăților transnaționale asupra economiei mondiale, Academia Română, Grupul de reflecţie Evaluarea Stării Economiei Naţionale, 2008, pp. 72-75).

[7] Unele țări din Orientul Îndepărtat (Bangladesh, Pakistan, Afganistan, Vietnam) oferă muncitorilor din fabrici sau din agricultură salarii de aproximativ 100 de dolari pe lună – sumă pe care un occidental o poate câștiga într-o singură zi de muncă.

[8] Sorin Bocancea (coord.), Marșul asupra Europei. Noile dimensiuni ale migrației, Editura Adenium, Iași, 2016.

[9] Țările nordice, în care exista deja o tradiție a telemuncii, au înregistrat creșteri ale ocupării pe bază de TIC de până la 60%. Economiile Franței și Germaniei au ajuns la o rată a telemuncii de 50%, în timp ce Europa Meridională și Est-centrală s-au ridicat cu greu la 20-30%.

[10] Hermann Keyserling, Analiza spectrală a Europei (1929), traducere de Victor Durnea, Institutul European, Iași, 1993.

[11] ”Burn-out-ul nu este o maladie recunoscută oficial. Autoritățile din sănătate preferă să vorbească despre «sindromul epuizării profesionale», pe care îl definesc drept o «epuizare fizică, emoțională și mentală care rezultă dintr-o investiție prelungită de efort în situații de muncă solicitante emoțional». Acest sindrom poate antrena depresie, stres post-traumatic și comportă un anume risc suicidar” (Marine Van Der Kluft, ”Le burn-out est l’expression de l’évolution du monde du travail”, Le Figaro, 22.08.2018, https://sante.lefigaro.fr/article/-le-burn-out-est-l-expression-de-l-evolution-du-monde-du-travail-/

[12] Herbert. J. Freudenberger, ”Staff Burn-Out”, Journal of Social Issues, 30(1), 1974, pp. 159-165.

[13] Herbert. J. Freudenberger, Geraldine Richelson, Burn-out: The High Cost of High Achievement, Anchor Press, Massachusetts, 1980.

[14] Jean-Pierre Olié et Patrick Légeron, ”Le burn-out”, Bulletin de lʼ Académie Nationale de Médecine, no 2, séance du 23 février 2016, p. 351, https://www.academie-medecine.fr/wp-content/uploads/2017/03/P.349-366.pdf

[15] Marie Pezé, Le Burn-Out pour les Nuls, Editeur: First, 2017.

[16] Jill Lepore, ”Burnout: Modern Affliction or Human Condition”, The New Yorker Magazine, May 17, 2021, https://www.newyorker.com/magazine/2021/05/24/burnout-modern-affliction-or-human-condition