Experiența politică, prezența în guvern și competența liderilor de partid din România

[Political experience, presence in government and competence of party leaders in Romania]

Raluca FĂRCAŞ

Abstract: Party leaders are the most visible exponents of the party, and their competence is associated with leadership effectiveness, strategic vision, understanding of the political game and performance. This article aims to explain the factors that determine the behavior of party leaders in Romania. In this regard, the article analyzes the competence of leaders between 2004-2021. The analysis clarifies the extent to which there is a link between political experience, seniority in office, the level of internal competition and the competence of leaders. The study provides an in-depth perspective on understanding leaders’ behavior through a large number of selected politicians and the multiple variables. The article analyzes 16 terms as party president, from four parliamentary parties. The results illustrate that several factors can have a positive or negative influence on the competent behavior of party leaders.

Keywords: party leaders, parliamentary parties, behaviour, competence, political experience

Introducere

Competenţa preşedinţilor de partid este mediatizată frecvent drept o consecinţă a personalizării politicienilor[1]. Abilităţile şi competenţa liderilor (persevenrenţa, nivelul de implicare, calificare) sunt caracteristici relative şi contextuale, competenţa reprezentând una din cele mai importante dimensiuni urmărite de electorat[2]. De asemenea, competenţa liderilor poate determina performanţa electorală, coeziunea partidului sau creşterea numărului de membrii ai partidului.[3] În acest sens, articolul analizează comportamentul competent al preşedinţilor de partid din România, stabilind în ce măsură există o legătură între competenţă şi anumiţi factori determinanţi. Articolul urmăreşte să atingă următoarele obiective: în primul rând, evidenţierea variaţiei competenţei liderilor de partid din România; în al doilea rând, explicarea variaţiei competenţei liderilor de partid în funcţie de o serie de factori. Articolul doreşte să răspundă întrebării: Ce determină comportamentul competent al liderilor de partid din România? Cu alte cuvinte, dorește să explice de ce unii lideri sunt mai competenţi decât alţii.

Relevanţa temei este sporită de faptul că prin această analiză se doreşte a se evidenţia, nu doar variaţia comportamentului competent al liderilor, cât şi ce determină această variaţie în comportament. De asemenea, relevanţa lucrării este consolidată de faptul că analiza nu reprezintă o perspectivă generală asupra competenţei liderilor, ci una aprofundată, care are în vedere variabilele cu potenţial de influenţare directă şi indirectă a comportamentului. Mai mult, asigură o acoperire largă datorită numărului extins de politicieni selectaţi, nu doar un caz singular sau o comparaţie între doi lideri. Ceea ce aduce o valoare în plus lucrării este faptul că liderii sunt analizaţi pe mandate de lider, şi nu doar pe lider. Acest lucru este util pentru observarea modificării competenţei de la un mandat la altul. Analiza se concentrează asupra liderilor de partide din România (între 2004-2021), şi anume 16 mandate de lideri ai Partidului Social Democrat (PSD), Partidului Naţional Liberal (PNL), Uniunii Democrate Maghiară din România (UDMR) şi Partidului Democrat Liberal (PDL). Datele utilizate în analiza comportamentului liderilor au fost colectate din ziare şi rapoarte media.

Articolul este structurat în patru secţiuni principale, după cum urmează: conceptualizarea, unde vor fi clarificate principalele concepte utilizate în analiză, precum partidele politice, preşedinţii de partid, dimensiunea comportamentală şi cadrul analitic; revizuirea literaturii de specialitate existente care analizează trăsăturile comportamentale ale liderilor politici; metodologia, unde vor fi prezentate criteriile de selecţie a cazurilor, măsurarea variabilelor, şi metoda de analiză; secţiunea analitică, care prezintă corelaţia dintre variabile şi competenţa liderilor.

Partidele și liderii de partid

Sartori defineşte partidele politice plecând de la trei premise, şi anume: partidele nu sunt facţiuni (spre deosebire de facţiuni, partidele acţionează pentru binele comun, creează o legătură între oameni şi guvern), partidele reprezintă o parte a unui întreg (politica reprezintă un întreg pluralist, iar partidele reprezintă părţile acesteia aflate în interacţiune) şi constituie canale de exprimare (reprezentare a intereselor cetăţenilor)[4]. Van Biezen argumentează că partidele politice sunt instrumente de reprezentare politică şi agregare a intereselor societăţii[5]. Partidele politice coordonează activitatea politicienilor, mobilizează electoratul, urmăresc câştigarea puterii de stat, recrutează elita politică, formează guvernul, modelează politicile publice, setează agenda de elaborare a politicilor[6].

Ca o consecinţă a procesului de personalizare, preşedintele partidului ocupă o poziţie centrală pe scena politică, reprezentând motorul campaniilor electorale. În acest sens, cetăţenii nu se mai identifică cu entităţile colective, fiind atraşi de actori politici individuali, în special datorită mediatizării liderilor în timpul dezbaterilor electorale[7]. Preşedinţii de partid au un rol esenţial în luarea deciziilor, asigurarea performanţei electorale şi în modelarea percepţiei publicului asupra partidului. Activitatea liderilor de partid implică, în mod frecvent, mobilizarea votanţilor, recrutarea personalului politic, definirea politicilor promovate de partid, coordonarea şi organziarea activităţii partidului, reprezentarea imaginii publice a partidului, asigurarea supravieţuirii partidului. Aşadar, preşedinţii de partid sunt exponenţii cei mai vizibili ai partidului, transmiţând cel mai uşor mesajul spre electorat şi media[8].

Competența și factorii determinanți

Competenţa liderilor se referă la inteligenţa, înţelegerea problemelor politice, abilităţile de conducere, experienţa politică, luarea deciziilor în mod independent, înregistrarea succeselor, calificarea, cunoştinţele în domeniu şi atingerea obiectivelor[9]. Liderii competenţi sunt asociaţi cu eficacitatea leadershipului şi abilitatea de a obţine performanţă[10]. Alţii au asociat competenţa cu perseverenţa şi nivelul de implicare în activitatea politică[11].

Cadrul analitic are în vedere o serie de factori determinanţi ai comportamentului competent, după cum urmează: experienţa politică, vechimea în funcţie şi competiţia internă. Analiza va lua în considerare o serie de variabile de control care pot influenţa comportamentul, dar care nu diferă de la lider la lider, manifestându-se doar la nivelul partidului, acestea fiind: dimensiunea partidului, numărul de membri, partidul aflat la guvernare sau în opoziţie şi vechimea partidului.

Figura 1. Cadrul analitic utilizat pentru analiză

Comportamentul liderilor

Literatura de specialitate existentă în psihologia politică cuprinde o serie de încercări teoretice de explicare a comportamentului liderilor. Teoria trăsăturilor şi-a concentrat atenţia asupra explicării comportamentului liderilor din perspectiva dispoziţiilor individuale, considerându-se că trăsăturile au o influenţă mai mare asupra comportamentului liderilor în situaţii slabe de constrângere, decât în situaţii puternice de constrângere[12].

Alte contribuţii privesc Teoria leadershipului carismatic, care susţine că un comportament carismatic şi eficacitatea liderilor sunt determinate de o serie de trăsături, cum ar fi încrederea în sine, motivaţia afirmării influenţei, convingerea moralităţii comportamentului lor, responsabilitatea socială faţă de interesul colectiv, comportamentul flexibil şi adaptabilitatea socială[13].

De asemenea, sunt relevante şi teoriile contingenţei, care explică interacţiunea dintre variabilele situaţionale, comportamentul şi personalitatea liderilor[14]. Mai mult, Fiedler contribuie semnificativ la Teoria Resurselor Cognitive cu o încercare de explicare a performanţei leadershipului, în funcţie de resursele cognitive, precum abilităţile intelectuale, experienţa şi expertiza politică a liderilor, atrătând în ce condiţii aceste resurse cognitive sunt totuşi insuficiente pentru performanţă şi eficacitate, cum ar fi stresul şi incertitudinea[15]. În acelaşi sens, paradigma comportamentului liderilor, dezvoltată de Şcoala Comportamentală de Leadership, a introdus o nouă clasificare a comportamentelor liderilor, şi anume liderii orientaţi spre sarcini şi liderii orientaţi spre persoane[16].

Tentativele de explicare a comportamentului liderilor politici din perspectiva trăsăturilor de personalitate, consideră relevante variabile de personalitate cum ar fi credinţa în capacitatea de control asupra evenimentelor, încrederea în sine, complexitatea conceptuală şi orientarea spre sarcini sau emoţii sociale, lipsa de încredere în ceilalţi şi etnocentrismul[17].

Mai mult, cercetările dedicate analizei comportamentului liderilor în politica externă au în vedere trei variabile, şi anume reacţia la constrângerile politice, deschiderea spre informaţie şi motivarea acţiunii[18]. Este relevantă aici, analiza lui Hermann asupra comportamentului liderilor în condiţii de stres[19] şi asupra flexibilităţii liderilor[20]. Sunt important de precizat şi acele contribuţii din literatură, care analizează comportamentul liderilor din perspectiva motivaţiilor, mai exact prin acţiunile motivate de putere, realizare şi afiliere (The Big Three). În acest sens, motivaţia puterii se referă la preocuparea pentru prestigiu, reputaţie şi impact asupra celorlalţi, motivaţia pentru realizare se referă la preocuparea pentru excelenţă, succes, iar motivaţia afilierii are în vedere preocuparea pentru interacţiune şi construirea de relaţii[21].

În ultimul rând, literatura cuprinde încercări de explicare a comportamentului liderilor politici, prin prisma personalizării politicii, ca urmare a schimbărilor instituţionale, care au determinat o creştere în atenţia acordată de mass media liderilor individuali. Cercetările asupra personalizării politicii fac referire la o serie de trăsături care influenţează comportamentul politicienilor, de exemplu competenţa, siguranţa, atractivitatea leadershipului, skill-urile politice, consecvenţa[22].

Metodologie

Selecţia cazurilor pentru această analiză implică trei etape: selecţia ţării, selecţia partidelor şi selecţia liderilor de partide. Analiza se concentrează asupra liderilor de partide din România, în intervalul 2004-2021, întrucât România constituie un caz reprezentativ[23] pentru noile democraţii pluripartidiste din Europa, foste membre ale Pactului de la Varşovia. În selectarea partidelor politice s-a ţinut cont de prezenţa constantă în Parlament a partidelor, fiind ignorate partidele cu o prezenţă sporadică în Parlament. Astfel, au fost selectate următoarele partide parlamentare: PSD, PNL, UDMR, PDL. În ceea ce priveşte selectarea liderilor politici, a fost aplicat criteriul de minim un mandat în calitate de preşedinte de partid. Nu vor fi luate în considerare pentru analiză mandatele interimare. Unitatea de analiză pentru această lucrare este preşedintele de partid / mandat, pentru a putea oferi o analiză aprofundată asupra modificărilor de la primul mandat la al doilea. Astfel, ca urmare a disponibilităţii limitate a informaţiilor vor fi analizate următoarele mandate: Crin Antonescu 1, Crin Antonescu 2, Crin Antonescu 3, Klaus Iohannis, Ludovic Orban (PNL); Mircea Geoană 1, Mircea Geoană 2, Victor Ponta 1, Victor Ponta 2, Liviu Dragnea, Marcel Ciolacu (PSD); Emil Boc 1, Emil Boc 2 (PDL); Hunor Kelemen 1, Hunor Kelemen 2, Hunor Kelemen 3 (UDMR).

Tabel 1. Mandatele președinților de partid

Analiza include realizarea corelaţiei statistice între competenţa liderilor şi variabilele independente şi de control. Astfel, competenţa va fi măsurată în funcţie de modul în care liderii de partid au gestionat chestiunile ce privesc administrarea partidului. Mai exact, în această analiză, liderii pot obţine un coeficient mare de competenţă dacă: au avut viziune şi iniţiativă strategică, ce relevă faptul că au înţeles jocul politic şi au acţionat în scopul atingerii obiectivelor şi intereselor partidului (de exemplu, formarea unor alianţe politice sau fuziuni pentru creşterea numărului de susţinători şi a şanselor de câştig a partidului, reformarea şi modernizarea partidului pentru o mai bună funcţionare şi pentru a atrage noi membri, numirea în funcţii a membrilor având la bază criterii de competenţă şi meritocraţie, modificarea structurii interne a partidului într-un mod avantajos pentru performanţa partidului ş.a.), au demonstrat că au abilităţi necesare pentru gestionarea situaţiilor de crize şi conflicte interne (de exemplu, îndepărtarea membrilor care prin acţiunile lor şi prin implicarea în scandaluri publice, afectează imaginea şi interesele partidului, destabilizarea opoziţiei interne, gestionarea situaţiilor în care s-au desprins fracţiuni din partid ş.a.). În acest sens, vor fi selectate cel puţin trei astfel de situaţii / mandat. Măsurarea se va face pe grade, astfel că se va urmări în câte din situaţii liderii au acţionat competent. Datele cu privire la aceste situaţii vor fi colectate din ziare şi rapoarte mass‑media.

Experienţa politică va fi indicată de funcţiile publice deţinute, acestea fiind ierarhizate în ordinea importanţei: la nivel central vor fi notate cu 3 puncte / mandat (preşedinte, premier, ministru, secretar de stat); la nivel teritorial vor primi 2 puncte / mandat (prefect, preşedintele consiliului judeţean, consilier judeţean); la nivel local vor fi notate cu 1 punct / mandat (primar, viceprimar, consilier local). Vechimea în funcţie este indicată de perioada de timp (măsurată în ani) ca preşedinte de partid. Competiţia va fi măsurată în funcţie de numărul efectiv de candidaţi (ENC),[24] indicator care combină atât numărul de competitori, cât şi performanţa electorală. Astfel, cu cât distanţa de suţinere electorală dintre candidatul A şi candidatul B este mai mică (candidatul A obţine 55% din voturi, iar candidatul B obţine 45% din voturi), competitivitatea este mai mare, iar cu cât discrepanţa în distribuirea voturilor este mai mare (candidatul A obţine 70% din voturi, candidatul B obţine 20 % din voturi, iar candidatul C obţine 10% din voturi), cu atât nivelul de competitivitate este mai mic. Indicatorul ENC se va calcula astfel: ENC=  . Cu cât valoarea indicatorului ENC este mai apropiată de valoarea maximă (dacă în competiţie participă 4 candidaţi, valoarea maximă a ENC va fi egală cu 4 şi poate fi atinsă în cazul unei distribuţii perfecte de 25% din voturi pentru fiecare candidat), cu atât nivelul competitivităţii este mai mare.

Dimensiunea partidului va fi indicată de procentul de voturi obţinut de partid la alegerile parlamentare, în Camera Deputaţilor. În situaţia în care mandatul unui preşedinte nu se suprapune cu alegerile parlamentare, vor fi utilizate rezultatele ultimelor alegeri. Vechimea partidului va fi indicată de perioada de activitate a partidului de la momentul înfiinţării. Numărul de membri va fi calculat ca o medie a numărului de membri anual în timpul mandatului liderului de partid. Poziţia partidului, la guvernare sau în opoziţie este indicată de majoritatea parlamentară. Partidele aflate în opoziţie vor fi notate cu 0, iar cele aflate la guvernare cu 1.

Analiză şi rezultate

Această secţiune analizează corelaţia dintre variabile şi comportamentul competent al liderilor. Figura 2 prezintă nivelul de competenţă al liderilor de partide, în cele 16 mandate analizate. Astfel, graficul surprinde o evoluţie descendentă a competenţei, de la primul mandat la al doilea (după cum se observă în cazul lui Mircea Geoană 1, Mircea Geoană 2, Victor Ponta 1, Victor Ponta 2, Emil Boc 1, Emil Boc 2) şi o tendinţă ascendentă a competenţei (în cazul lui Hunor Kelemen).

Figura 2. Nivelul de competenţă al liderilor de partid din România

Corelaţia dintre variabile şi competență

Această ultimă subsecţiune explică corelaţia dintre competenţă şi variabilele independente şi de control, după cum se poate observa în Tabelul 2. Rezultatele indică faptul că unele variabile, precum numărul de membri şi vechimea partidului sunt corelate pozitiv, în timp ce vechimea în funcţie, experienţa politică, dimensiunea partidului şi poziţia la guvernare sau în opoziţie sunt corelate negativ.

Tabel 2. Corelaţia dintre variabile şi competența liderilor

În ceea ce priveşte competiţia şi competenţa, rezultatele relevă faptul că nu există o relaţie între cele două. Cu alte cuvinte, lipsa competiţiei sau o competiţie strânsă, ar putea însemna, atât un comportament competent, cât şi un nivel mai redus de competenţă. În acest sens, Dragnea nu a avut competiţie în 2015, fiind singurul candidat şi are un nivel scăzut de competenţă, în schimb Marcel Ciolacu, deşi nu a avut competiţie, câştigând peste 93% din voturi împotriva lui Eugen Teodorovici, a avut un nivel maxim de competenţă. Pe de altă parte, în cazul lui Marcel Ciolacu şi Victor Ponta 1 există variaţie pe competiţie, deoarece Marcel Ciolacu nu a avut competiţie, iar Victor Ponta 1 a avut un nivel ridicat de competiţie, dar nu şi pe competenţă, aceasta fiind ridicată în ambele exemple.

De exemplu, nivelul ridicat de competenţă a lui Victor Ponta 1 se datorează în primul rând viziunii sale strategice, ca urmare a înfiinţării, în Congresul PSD din 5 februarie 2011 a Uniunii Sociale Liberale, împreună cu liderul PNL, Crin Antonescu şi liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin, care avea drept obiectiv principal lupta împotriva regimului Băsescu, premierului Emil Boc şi Partidului Democrat Liberal[25]. Mai mult, Victor Ponta a reuşit să îşi asigure susţinerea în partid pentru cel de-al doilea mandat, unul dintre cei mai importanţi factori în acest sens fiind câştigarea alegerilor parlamentare din 2012 şi ocuparea funcţiei de premier. De asemenea, Victor Ponta a reuşit să limiteze influenţa anumitor baroni locali, prin consolidarea controlului asupra lor, un bun exemplu aici fiind îndepărtarea lui Marian Vanghelie din conducerea Organizaţiei Bucureşti. Merită menţionată şi iniţiativa strategică a lui Victor Ponta de a face fuziunea prin absorbţie cu UNPR (condusă de Gabriel Oprea)[26]. În ceea ce priveşte decizia lui Victor Ponta 1 de a-l exclude pe Mircea Geoană, în ciuda opoziţiei din partea lui Ion Iliescu, Adrian Năstase şi a unor baroni locali, Victor Ponta a reuşit să se disocieze de influenţa vechii elite a PSD-ului, care încerca să fragmenteze partidul şi să submineze autoritatea liderului, continuându-şi demersul de sancţionare a lui Mircea Geoană[27].

Vechimea în funcţie este corelată negativ cu competenţa, drept pentru care pe măsură ce creşte vechimea în funcţie, scade competenţa. De exemplu, Klaus Iohannis şi Marcel Ciolacu au o vechime în funcţie mică, dar au un nivel maxim de competenţă, în timp ce Emil Boc 2 are o vechime în funcţie de 7 ani, dar un nivel scăzut de competenţă. În acest sens, Marcel Ciolacu a acționat într-un mod competent în momentul în care a decis o serie de schimbări în structura partidului după rezultatele de la alegerile locale (cel mai bun exemplu fiind faptul că a impus eliminarea lui Marian Oprişan de la şefia organizaţiei pentru rezultatele slabe înregistrate la alegerile locale şi a decis înlocuirea Vioricăi Dăncilă de la şefia organizaţiei de femei a PSD).[28] De asemenea, acesta a decis să reformeze partidul prin îndepărtarea unor membri care îl susţineau pe fostul lider PSD, Liviu Dragnea, şi care prin acţiunile lor care vizau interesele personale şi prin implicarea în scandaluri publice, au prejudiciat imaginea şi interesele partidului aveau un impact negativ asupra imaginii partidului. Tot aici, Marcel Ciolacu a decis ca Viorica Dăncilă, Carmen Dan, Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Florin Iordache şi Liviu Pleșoianu să nu mai fie incluşi pe listele PSD pentru alegerile parlamentare şi a schimbat din Consiliul General echipa pusă pe liste de Gabriela Firea, Mitică Dragomir, Petre Roman și Anghel Iordănescu. Mai mult, a reuşit să atragă în partid specialişti pentru gestionarea eficientă a crizei pandemice, astfel încercând restabilirea credibilității partidului. Este important de menţionat faptul că a refuzat să facă alianţe locale cu Dan Voiculescu, Călin Popescu Tăriceanu, Gabriel Oprea și Victor Ponta[29]. Viziunea sa cu privire la reconstrucţia partidului a fost consolidată de decizia ca membrii din conducerea partidului să nu poată ocupa funcţii de conducere în Parlament, pentru a promova profesioniştii din generaţia nouă,[30] de interzicerea promovării în funcții publice politice a persoanelor aflate în relație de rudenie cu cei care decid în privința acelei funcții, de repoziţionarea ideologică a PSD, de la partidul ‘pensionarilor sau asistaţilor social’ spre clasa de mijloc şi de tranziţia de la interesul partidului pentru justiţia penală la justiţia socială[31].

În schimb, Emil Boc 2 nu a avut un nivel ridicat de competenţă, deoarece nu a reuşit să gestioneze scandalurile de corupţie din partid (de exemplu scandalul în care era implicată Elena Udrea, care făcea parte din cercul preşedintelui Traian Băsescu), iar schimbările majore în partid au fost făcute de Traian Băsescu, Emil Boc acţionând preponderent în umbra acestuia.[32] În ciuda faptului că în 2011 a câştigat alegerile interne în faţa lui Vasile Blaga, după eşecul electoral de la alegerile locale, gruparea lui Blaga s-a reformat pentru a prelua conducerea partidului, Emil Boc fiind astfel nevoit să demisioneze[33].

Competenţa şi experienţa politică sunt corelate negativ, ceea ce înseamnă că liderii cu o experienţă politică mai mare sunt mai puţin competenţi. Astfel, Dragnea şi Ludovic Orban au multă experienţă politică şi un nivel scăzut de competenţă, în timp ce Mircea Geoană 1 şi Klaus Iohannis au mai puţină experienţă politică şi un nivel maxim de competenţă. De exemplu, Ludovic Orban a avut un nivel de competenţă redus drept urmare a negocierilor slabe pe care le-a avut cu USR PLUS şi UDMR, în urma cărora a pierdut toate ministerele importante (Ministerul de Transporturi, Ministerul de Fonduri Europene, Ministerul de Dezvoltare). Gruparea de opoziţie formată în PNL l-au acuzat că a acţionat în interes personal, pentru a obţine preşedinţia Camerei Deputaţilor. Scandalul în partid a apărut odată ce Ludovic Orban a participat de unul singur la negocieri, fără echipa delegată de PNL. Acest lucru a detrminat revolta filialelor din Ardeal (Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Maramureş, Alba) controlate de Emil Boc sau Ilie Bolojan.[34] Astfel, în PNL s-a format un grup de opoziţie în jurul lui Rareş Bogdan, care doreşte să reformeze partidul, prin schimbarea lui Ludovic Orban de la conducerea partidului, cu Emil Boc sau Ilie Bolojan, dat fiind faptul că liderul ales la următorul Congres al PNL va deveni prezidenţiabil.[35] În aceeaşi ordine de idei, în PNL au apărut tensiuni între Ludovic Orban şi oponentul său, Robert Sighiartău (secretarul general al PNL), care a fost nemulţumit de modul de negociere a posturilor de prefecţi, PNL pierzând posturile de la Bucureşti, Cluj şi Satu Mare[36]. Totodată, Ludovic Orban a fost criticat de oponenţii săi din partid pentru faptul că acţionează după un sistem clientelar, promiţând funcţii apropiaţilor săi (de exemplu, Ludovic Orban promisese funcţia de şef al ANOFM liderului filialei PNL Maramureş, Ionel Bogdan, în ciuda faptului că actuala directoarea avea un mandat pe 4 ani). De asemenea, în interiorul partidului au apărut tensiuni din cauza funcţiilor de secretar de stat promise de Ludovic Orban apropiaţilor săi, fără ca propunerile lui să fie eligibile pentru cele trei criterii cerute de premierul Florin Cîţu (fără penali în funcţii publice, fără conflicte de interes, canidaţi profesionişti) şi fără ca aceste numiri să fie supuse consultării partidului sau analizate de Comisia de specialitate[37].

Competenţa şi dimensiunea partidului sunt corelate negativ, mai exact liderii partidelor mari sunt mai puţin competenţi, în timp ce liderii partidelor mici sunt mai competenţi. De exemplu, Dragnea şi Emil Boc 2 au fost liderii unor partide mari (45,67% şi 32,36%), având un grad redus de competenţă, în timp ce, în cazul lui Hunor Kelemen 2 şi Hunor Kelemen 3, liderul unui partid mic, a existat un nivel ridicat de competenţă. Nivelul de competenţă a lui Dragnea a fost unul redus, dat fiind modul său de gestionare a problemelor din partid, într-o manieră autoritară, urmărindu-şi agenda personală. În primul rând, o serie de probleme în partid au determinat membrii precum Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu să semneze o scrisoare prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea din conducerea PSD şi asigurarea interimatului de către Viorica Dăncilă. Printre cauzele apariţiei grupului de disidenţi, se regăsesc: numirea candidaţilor pentru funcţia de premier şi miniştri pe alte criterii decât competenţa, moţiunea de cenzură împotriva propriului guvern şi stabilirea a trei guverne în mai puţin de doi ani, retorica partidului dominată de teme precum corupţia, schimbările din Justiţie sau „Statul Paralel”, vulnerabilizarea şi decredibilizarea partidului cauzată de imaginea negativă a lui Liviu Dragnea, conducerea discreţionară a partidului, transformarea Biroului Permanent Central într‑un for în care deciziile sunt luate apropiaţii lui Liviu Dragnea, lipsa consultărilor interne, desfiinţarea Consiliul Naţional al PSD şi a departamentelor partidului[38].

În consecinţă, Liviu Dragnea a pierdut susţinerea a 13 organizaţii teritoriale, care au solicitat schimbarea acestuia înainte de şedinţa CExN din 2018, după publicarea scrisorii prin care se cerea demisia liderului PSD[39]. De asemenea, Liviu Dragnea a generat apariţia unor scandaluri interne după ce a decis schimbarea guvernului Tudose (cu riscul trecerii partidului în opoziţie, dat fiind că a pierdut susţinerea baronilor locali), ca urmare a faptului că nu a reuşit să deţină controlul asupra premierului, aşa cum se întâmplase şi în cazul Guvernului Grindeanu[40]. În 2018 s-a format un grup de opoziţie condus de Mihai Tudose şi Marcel Ciolacu, care nu erau de acord cu direcţia în care a dus Liviu Dragnea partidul[41]. Liviu Dragnea nu a acţionat competent când a decis excluderea membrilor care l-au criticat, precum Adrian Ţuţuianu, Marian Neacşu, Paul Stănescu, amplificând criticile pentru modul autoritar de conducere[42].

Referitor la legătura dintre numărul de membri şi competenţă, rezultatele arată că există o corelaţie negativă, cu alte cuvinte, pe măsură ce creşte numărul de membri, scade gradul de competenţă. În acest sens, Liviu Dragnea şi Mircea Geoană 2 au fost liderii unui partid cu mulţi membri, având un nivel scăzut de competenţă. La fel, Crin Antonescu 1 şi Hunor Kelemen 3 au fost liderii unor partide cu puţini membri, având un nivel ridicat de competenţă. De exemplu, Mircea Geoană 2 a eșuat în tentativa de a‑l atrage pe Călin Popescu Tăriceanu, într-o strategie electorală comună (Planul 21‑21 PNL-PSD pentru majoritatea parlamentară), în PSD începând să câştige teren curentul pro‑PDL[43]. Mircea Geoană 2 nu a reuşit să gestioneze ameninţările asupra funcţiei sale de preşedinte PSD, venite din partea lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Ioan Rus, Cristian Diaconescu şi Ion Iliescu[44]. În 2009, Mircea Geoană a decis ieşirea PSD de la guvernare, după remanierea ministrului de interne Dan Nica, fapt ce a stârnit nemulţumirea parlamentarilor şi preşedinţilor de filiale, care nu au dorit intrarea în opoziţie, fiindcă acest lucru i-ar fi vulnerabilizat în faţa PDL‑ului[45]. De asemenea, înainte de Congresul PSD din 2010, Mircea Geoană reuşise să introducă candidatura pe liste blocate, fapt ce ar fi fost în avantajul său, dar în final acesta a candidat fără listă,[46] a pierdut susţinerea grupului de la Cluj, iar în cele din urmă a pierdut preşedinţia partidului în faţa lui Victor Ponta, care ulterior l-a exclus din partid[47].

Competenţa este corelată pozitiv cu vechimea partidului, astfel că liderii partidelor mai vechi sunt mai competenţi decât liderii partidelor noi. De exemplu, Klaus Iohannis, fost lider al PNL, un partid vechi, a avut un nivel maxim de competenţă, comparativ cu Emil Boc 2 şi Dragnea, liderii unor partide apărute după 1990, care au un grad foarte scăzut de competenţă. În acest sens, Klaus Iohannis a acționat competent într-o serie de situaţii, care i-au marcat ascensiunea spre funcţia de candidat la prezidenţiale. În primul rând, în Congresul PNL din 2014 şi-a anunţat intenţia de a finaliza fuziunea dintre PNL şi PDL, pentru crearea unui partid mare, de dreapta, care să câştige alegerile[48]. Mai mult, după ce în Congresul PNL din 2014, Crin Antonescu a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale dacă va fi susţinut de partid, Klaus Iohannis, care fusese nominalizat candidat la prezidenţiale, retrăgându-și rezoluţia candidaturii pentru a o trimite Delegaţiei Permanente a PNL, care urma să ia decizia privind opţiunea cea mai bună dintre Klaus Iohannis şi Crin Antonescu, astfel evitând crearea unei sciziuni în partid („Nu mă feresc de nicio competiţie, nici cu domnul Antonescu, dar nu astăzi. Retrag rezoluţia şi o trimit în Delegaţia permanentă […] Nu putem permite ca alţii să ne arate candidatul şi nu putem permite să nu alegem candidatul cel mai bun pentru alegerile prezidenţiale”)[49]. De asemenea, Klaus Iohannis a format împreună cu Vasile Blaga, Alianţa Creştin Liberală, care avea un scop electoral strategic, mai exact susţinerea candidaturii lui Klaus Iohannis la Preşedinţia României[50].

În ceea ce priveşte relaţia dintre poziţia partidului, la guvernare sau în opoziţie şi competenţă, se poate observa în Tabelul 2 că există o corelaţie negativă, adică liderii din opoziţie sunt mai competenţi faţă de cei aflaţi la guvernare. Astfel, uitându-ne la Mircea Geoană 1, Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis, putem observa că aceştia au fost doar în opoziţie, nivelul lor de competenţă fiind foarte ridicat. În schimb, Emil Boc 1 a fost 70% din mandat la guvernare şi are un nivel redus de competenţă. De exemplu, Mircea Geoană 1 a acționat competent când a introdus un proiect de reformă a clasei politice („Revoluţia binelui în România”), prin care intenţiona să unească forţele de stânga într-o construţie politică ce ar putea să crească susţinerea electorală, într-o formulă similară cu Polul Social al lui Roman şi Iliescu[51]. De asemenea, a acţionat competent când a cerut demisia lui Adrian Năstase pentru a reduce impactul negativ al acestuia asupra imaginii partidului[52]. Mai mult, Mircea Geoană 1 şi-a consolidat puterea în partid obţinând sprijinul „grupului de la Cluj”[53] şi a îndepărtat din partid susţinătorii grupării lui Adrian Năstase, care au încercat să schimbe conducerea PSD[54]. În acelaşi sens, a decis schimbarea din funcţia de lider al Senatului a lui Ion Iliescu, alt rival al său, astfel încercând să separe partidul de imaginea acestuia[55].

Pe de altă parte, Emil Boc 1 nu a acționat competent, în primul rând, pentru că moţiunea cu care a candidat în 2005, la preşedinţia PD, relua în mare parte aceleaşi idei şi teme promovate de Traian Băsescu în moţiunea sa din 2001, lipsindu-i viziunea strategică[56]. În plus, Emil Boc 1 a devenit foarte contestat în partid, în special de Vasile Blaga, secretarul general al partidului (în jurul căruia se formase gruparea reformiştilor), care a decis să candideze la şefia partidului împotriva lui Emil Boc. Emil Boc a câştigat acest conflict intern doar datorită influenţei lui Băsescu, care a persuadat delegaţii să îl aleagă[57]. Mai mult, înainte de alegerile interne, Emil Boc pierduse susţinerea a mai mult de jumătate dintre filiale, moment în care s-a folosit de influenţa Elenei Udrea în partid[58].

În continuare, vor fi prezentate o serie de concluzii, care clarifică răspunsurile întrebării de cercetare, dar şi o serie de posibile direcţii viitoare de cercetare.

Concluzii

Articolul a dorit să identifice factorii care determină competența liderilor de partid din România. Analiza ilustrează că numeroşi factori pot să aibă o influenţă asupra comportamentului competent al liderilor. Există o corelaţie (uneori pozitivă, alteori negativă) între comportamentul competent al liderilor şi anumite variabile, precum nivelul de competiţie internă, vechimea în funcţie a liderului de partid, experienţa politică, dimensiunea partidului, numărul de membri, vechimea partidului şi poziţia partidului în opoziţie sau la guvernare. Mai exact, aceste variabile independente, care au un efect asupra liderilor, dar şi variabilele de control, care nu influenţează liderii direct, referindu-se doar la partid, explică de ce există o variaţie în competenţal liderilor. Cu alte cuvinte, analiza efectuată nu demonstrează doar faptul că există variaţie în competenţa preşedinţilor de partid din România, ci mai degrabă explică de ce se întâmplă acest lucru.

Astfel, analiza concluzionează faptul că nu există o corelaţie între competenţă şi competiţie, în schimb există corelaţie negativă cu vechimea în funcţie, experienţa politică, dimensiunea partidului, numărul de membri, poziţia la guvernare sau în opoziţie, dar şi corelaţie pozitivă cu vechimea partidului. În altă ordine de idei, liderii partidelor vechi sunt mai competenţi decât cei din partidele noi, iar liderii cu o vechime în funcţie şi experienţă politică mai mare sunt mai puţin competenţi, decât cei care au intrat recent în sfera politică. La fel liderii partidelor mari, cu un număr mare de membri şi aflate la guvernare sunt mai putin competenţi decât liderii partidelor mici, cu un număr mic de membri, aflate în opoziţie. Mai mult, ceea ce se poate observa suplimentar în analiză este că există un trend descendent al competenţei liderilor de la un mandat la altul, fapt ilustrat de lideri precum Mircea Geoană 1, Mircea Geoană 2, Victor Ponta 1, Victor Ponta 2, Emil Boc 1, Emil Boc 2, care şi-au pierdut din competenţă in al doilea mandat.

Analiza a fost limitată de disponibilitatea redusă a datelor, fapt ce a determinat reducerea numărului de mandate analizate în lucrare. Au fost identificate o serie de dificultăţi în colectarea datelor cu privire la situaţiile în care liderii au fost competenţi, cele mai puţine date disponibile fiind pentru liderii de partid cu mandate înainte de 2009.

Rezultatele obţinute în această lucrare ar putea sta la baza unei cercetări viitoare, mult mai aprofundate, care ar avea în vedere, în plus, alte partide care nu au fost luate în considerare în această cercetare, de exemplu Uniunea Salvaţi România (USR), Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), Partidul Mişcarea Populară (PMP), Pro România, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). În plus, rezultatele obţinute cu privire la competenţa liderilor ar putea fi completate de o analiză, care ar avea în vedere mai multe dimensiuni, nu doar competenţa, dar în acelaşi timp şi o serie de alţi factori determinanţi. Corelaţiile statistice rezultate ar putea fi cercetate suplimentar în studii viitoare asupra comportamentului liderilor din România. Mai mult, o viitoare direcţie de cercetarea ar putea consta într-o analiză a liderilor de partide din Estul Europei, analiză care ar putea cuprinde, nu doar partidele din România, dar şi cele din Bulgaria, Polonia, Republica Cehă, Serbia, Ungaria etc. De asemenea, aceste rezultate ar putea fi utile într‑o cercetare viitoare asupra liderilor care nu şi-au încheiat încă mandatul, de exemplu Ludovic Orban, Kelemen Hunor şi Marcel Ciolacu.

Anexa 1. Datele utilizate în analiza lucrării

Bibliografie

Lucrări cu caracter general

AARTS, Kees, André Blais, și Hermann Schmitt, ed. Political Leaders and Democratic Elections. Comparative Politics. Oxford; New York: Oxford University Press, 2011.

BASS, Bernard M., și Ruth BASS. The Bass Handbook of Leadership: Theory, Research, and Managerial Applications, 4th ed., Free Press hardcover ed. New York: Free Press, 2008.

BIEZEN, Ingrid van., Political Parties in New Democracies: Party Organization in Southern and East-Central Europe, Basingstoke; New York: Palgrave Macmillan, 2003.

BOC, Emil. „ROMÂNIA PROSPERĂ, ROMÂNIA DEMOCRATĂ”, 2005.

BURNS, James M., Leadership. New York: Open Road Integrated Media, 2012.

COTTAM, Martha L., Introduction to Political Psychology, 3rd Edition, New York: Routledge, Taylor & Francis group, 2016.

GARZIA, Diego, Personalization of Politics and Electoral Change. Palgrave Studies in Political Psychology, Houndmills, Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2014.

GHERGHINA, Sergiu, ed. Party Leaders in Eastern Europe: Personality, Behavior and Consequences, Cham: Springer International Publishing, 2020.

HERMANN, G. Margaret, „Leaders, Leadership and Flexibility: Influences on Heads of Government as Negotiators and Mediators”, The ANNALS of the American Academy of Political and Social Science, nr. 542, 1995.

IDEM, „Explaining Foreign Policy Behavior Using the Personal Characteristics of Political Leaders”. International Studies Quarterly 24, nr. 1, 1980, p.7.

LEWIS, Paul G., Political Parties in Post-Communist Eastern Europe, 1 ed., London: Routledge, 2002.

PASSARELLI, Gianluca, ed., The Presidentialisation of Political Parties in the Western Balkans, Cham: Springer International Publishing, 2019.

PRESTON, Thomas, BAGHAt Korany și SHAW, M. Timothy,   „Who Leads Matters: The Effects of Powerful Individuals”, International Studies Review 3, nr. 2, 2001, pp. 83–131.

Rahat, Gideon; Kenig, Ofer, From party politics to personalized politics? party change and political personalization in democracies, Comparative politics (Oxford University Press), First edition, Oxford University Press, Oxford ; New York, 2018.

SARTORI, Giovanni, și Peter Mair. Parties and Party Systems: A Framework for Analysis. Colchester: ECPR Press, 2005.

Articole

***, „The Personalization of Politics in Western Democracies: Causes and Consequences on Leader–Follower Relationships”. The Leadership Quarterly 22, nr. 4, 2011, pp. 697–709.

***, „Indicators of Stress in Policymakers during Foreign Policy Crises”, Political Psychology 1, nr. 1, 1979, p 27.

AALDERING, Loes, Tom van der MEER, și Wouter Van der Brug. „Mediated Leader Effects: The Impact of Newspapers’ Portrayal of Party Leadership on Electoral Support”. The International Journal of Press/Politics 23, nr. 1, 2018, pp. 70–94.

CWALINA, Wojciech, și Andrzej FALKOWSKI, „Morality and Competence in Shaping the Images of Political Leaders”. Journal of Political Marketing 15, nr. 2, 2016, pp. 220–239.

FIEDLER, Fred E. „Cognitive Resources and Leadership Performance”, Applied Psychology 44, nr. 1, 1995, pp. 5–28.

GLASS, David P., „Evaluating Presidential Candidates: Who Focuses on Their Personal Attributes?” Public Opinion Quarterly 49, nr. 4, 1985, pp. 517–534.

HOUSE, Robert J. și Ram N. Aditya, „The Social Scientific Study of Leadership: Quo Vadis?” Journal of Management 23, nr. 3,1997, pp. 409–473.

KENIG, Ofer, „Democratization of Party Leadership Selection: Do Wider Selectorates Produce More Competitive Contests?”, Electoral Studies 28, nr. 2, 2009, pp.240–247.

KESGIN, Bariş, „Leadership Traits of Turkey’s Islamist and Secular Prime Ministers”, Turkish Studies 14, nr. 1, 2013, pp. 136–157.

LUNA, Juan Pablo, Rafael Piñeiro RODRÍGUEZ, Fernando ROSENBLATT și Gabriel VOMMARO, „Political Parties, Diminished Subtypes, and Democracy”, Party Politics 20, nr. 5, 2020, pp.1–14.

RAHAT, Gideon, și Tamir Sheafer. „The Personalization(s) of Politics: Israel, 1949–2003”. Political Communication 24, nr. 1, 2007, pp. 65–80.

REEDER, Glenn D. „Trait-Behavior Relations and Dispositional Inference”. Personality and Social Psychology Bulletin 19, nr. 5,1993, pp. 586–593.

SEAWRIGHT, Jason, și John GERRING, „Case Selection Techniques in Case Study Research: A Menu of Qualitative and Quantitative Options”, Political Research Quarterly, 61, nr. 2, 2008, pp. 294–308.

WINTER, David G., Margaret G. HERMANN, Walter WEINTRAUB și Stephen G. WALKER, „The Personalities of Bush and Gorbachev Measured at a Distance: Procedures, Portraits, and Policy”. Political Psychology 12, nr. 2, 1991, p. 215.

WINTER, David G., Oliver P. John, Abigail J. Stewart, Eva C. Klohnen, și Lauren E. Duncan. „Traits and Motives: Toward an Integration of Two Traditions in Personality Research”. Psychological Review 105, nr. 2, 1998, p. 230–250.

Resurse online

***, „«Prostanacul» se autoizoleaza in PSD: Geoana se rafuieste cu partidul”. HotNews, 2005. https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1230710-prostanacul-autoizoleaza-psd-geoana-rafuieste-partidul.htm.

 ***, „Scandal în PNL după dezastrul negocierilor cu USR PLUS și UDMR. Ludovic Orban, acuzat pentru cedarea ministerelor importante”. Digi24, 2020. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/surse-scandal-in-pnl-dupa-dezastrul-negocierilor-cu-usr-plus-si-udmr-ludovic-orban-acuzat-pentru-cedarea-ministerelor-importante-1420600.

***, „PSD in corzi: Geoana: Iesim de la guvernare, daca Dan Nica va fi demis. Iliescu: E un act samavolnic, sa nu se joace cu focul!” HotNews, 2009. https://www.hotnews.ro/stiri-politic-6210961-video-psd-corzi-geoana-iesim-guvernare-daca-dan-nica-demis-iliescu-act-samavolnic-nu-joace-focul.htm.

***, „Se ascut sabiile in PSD. Decizia de excludere a lui Geoana – prima batalie castigata de Victor Ponta impotriva «greilor» Iliescu si Nastase”. HotNews, 2011. https://www.hotnews.ro/stiri-politic-10687869-ascut-sabiile-psd-decizia-excludere-lui-geoana-prima-batalie-castigata-victor-ponta-impotriva-greilor-iliescu-nastase.htm.

ANCHETE online. „Congresul PSD va confirma un duet puternic in fruntea partidului: Victor Ponta – Liviu Dragnea”, 2013. https://www.ancheteonline.ro/2013/04/congresul-psd-va-confirma-un-duet-puternic-in-fruntea-partidului-victor-ponta-liviu-dragnea/.

ANDREI Cristian. „Intenții, dorințe și scandal în PNL. Cîțu vrea să taie sporuri de 2.5 miliarde de lei, Orban intenționează să candideze”. România Europa Liberă, 2021. https://romania.europalibera.org/a/scandal-pnl-citu-sporuri-orban/31080261.html.

ANGHEL, Doina. „De ce este atat de ravnit fotoliul de lider al PSD, un partid distrus de luptele interne care nu a mai castigat nimic fara Ion Iliescu”. Ziarul Financiar, 2010. https://www.zf.ro/eveniment/de-ce-este-atat-de-ravnit-fotoliul-de-lider-al-psd-un-partid-distrus-de-luptele-interne-care-nu-a-mai-castigat-nimic-fara-ion-iliescu-5556131.

B1. „Klaus Iohannis, la Congresul PNL: Trebuie să câştigăm Preşedinţia României cu candidatul Antonescu”, 2013. https://www.b1.ro/stiri/politica/klaus-iohannis-la-congresul-pnl-trebuie-sa-castigam-presedintia-romaniei-cu-candidatul-antonescu-50515.html.

BBCRomanian. „Adrian Năstase a demisionat”, 2006. http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/03/060315_nastase_demisie.shtml.

BÎRZOI, Iulian. „Reformă în PSD. Ciolacu anunţă că liderii din partid nu vor ocupa funcţii de conducere în Parlament: E timpul ca partidul să promoveze tineri”. Adevărul, 2020. https://adevarul.ro/news/politica/reforma-psd-ciolacu-anunta-liderii-partid-nu-vor-ocupa-functii-conducere-parlament-e-timpul-prtidul-promoveze-tineri-1_5fdb80885163ec4271050348/index.html.

CIOLAC, Florin. „Tentativele electorale ale lui Geoană şi luptele cu greii din PSD”. Mediafax, 2011. https://www.mediafax.ro/main-story/tentativele-electorale-ale-lui-geoana-si-luptele-cu-greii-din-psd-8969811.

CIORCAN, Mihai. „Popularul Boc il plagiaza pe social-democratul Basescu”. România Liberă, 2005. https://romanialibera.ro/politica/institutii/popularul-boc-il-plagiaza-pe-social-democratul-basescu–59404.

CRIȘAN, Paul. „Grupul de la Cluj îl ațâță pe Geoană împotriva lui Năstase”. HotNews, 2006. https://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1723858-grupul-cluj-atata-geoana-impotriva-lui-nastase.htm.

DW, „Cum îşi împart Emil Boc şi Vasile Blaga poporul PDL-ist | Vocile celorlalţi”, 2011. https://www.dw.com/ro/evzro-cum-%C3%AE%C5%9Fi-%C3%AEmpart-emil-boc-%C5%9Fi-vasile-blaga-poporul-pdl-ist/a-6470808

DIGI24, „PSD, partidul care nu-și iartă candidații la președinție. Cum s-a schimbat de la Ion Iliescu la Viorica Dăncilă”, 2019. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/psd-partidul-care-nu-si-iarta-candidatii-la-presedintie-cum-s-a-schimbat-de-la-ion-iliescu-la-viorica-dancila-1222951.

IDEM, „Traian Băsescu și PDL, de la aliați la adversari”, 2014. https://www.digi24.ro/special/dosare/cotroceni-2014/saptamana-presedintilor-la-digi24-traian-basescu-si-pdl-de-la-aliati-la-adversari-336905.

HOTNEWS, „A început vânarea oamenilor lui Năstase”, 2006. https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1185224-inceput-vanarea-oamenilor-lui-nastase.htm.

IDEM, „Conducerile PSD, PNL si PC au semnat formarea Uniunii Social Liberale. Antonescu: «E o alianta pentru Romania, pentru romani»”, 2011. http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8273586-conducerile-psd-pnl-valideaza-sambata-uniunea-social-liberala-usl.htm.

IDEM, „Klaus Iohannis este noul presedinte al PNL: PDL accepta ca noua formatiune sa se numeasca Partidul National Liberal/ Rezolutia privind desemnarea candidatului la prezidentiale, trimisa in Delegatia Permanenta – Competitie intre Klaus Iohannis si Crin Antonescu”, 2014. https://www.hotnews.ro/stiri-politic-17569541-pnl-isi-alege-sambata-conducerea-congres.htmhttps://www.ancheteonline.ro/2014/06/scandal-in-pnl-doi-candidati-pentru-prezidentiale-johannis-si-antonescu/.

DIAC, Mihai. „Scandal în PNL. Orban e acuzat că a pierdut prefecturile din București, Cluj și Satu Mare”. România Liberă, 2021. https://romanialibera.ro/politica/scandal-in-pnl-orban-e-acuzat-ca-a-pierdut-prefecturile-din-bucuresti-cluj-si-satu-mare-836869.

DUȚULESCU, Adriana. „Băsescu a plâns din nou şi a câştigat Convenţia PDL.” Jurnalul.ro, 2011. https://jurnalul.ro/stiri/politica/basescu-a-plans-din-nou-si-a-castigat-conventia-pdl-578098.html.

FERNOAGĂ, Cosmina. „Pe cine contează gruparea anti-Orban în lupta pentru șefia PNL / Emil Boc, campion la capitolul încredere într-un sondaj intern / Viitorul șef al liberalilor are cele mai mari șanse de a fi candidat la președinție”. G4Media, 2021. https://www.g4media.ro/surse-pe-cine-conteaza-gruparea-anti-orban-in-lupta-pentru-sefia-pnl-emil-boc-campion-la-capitolul-incredere-intr-un-sondaj-intern-viitorul-sef-al-liberalilor-are-cele-mai-mari-sanse-de-a-fi-cand.html.

NECHITA, Beatrice. „Mircea Geoana declanseaza revolutia roz”. HotNews, 2005. https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1211411-mircea-geoana-declanseaza-revolutia-roz.htm.

NECULA, Florin. „Iohannis: Unificarea dreptei nu are ca scop principal castigarea prezidentialelor”. Ziare.com, 2014. https://ziare.com/klaus-johannis/pnl/iohannis-unificarea-dreptei-nu-are-ca-scop-principal-castigarea-prezidentialelor-1308146.

NOVAC, Radu. „Marea reformă din PSD. Ciolacu vrea să facă istorie. «Fără cumetrii în funcții publice»”. evz.ro, 2020. https://evz.ro/marea-reforma-din-psd-ciolacu-vrea-sa-faca-istorie-fara-cumetrii-in-functii-publice.html.

PANTAZI, Cristian. „Conflict cu repetitie la PSD. Ce atuuri au Dragnea si Tudose si cine e a treia cale”. HotNews, 2018. https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-22225896-conflict-repetitie-psd-atuuri-dragnea-tudose-cine-treia-cale.htm.

PÂRVU, Luminița. „Ciolacu a preluat PSD Vrancea după ce a impus eliminarea lui Oprișan de la șefia organizației/ Bădălau a demisionat din PSD”. HotNews, 2020. https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24331103-marian-oprisan-demis-sefia-vrancea-badalau-demisionat-sefia-psd-giurgiu.htm.

PÂRVU, Luminița, și Iulia Roșca. „Dragnea scapă de oponenții din partid. Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu, excluși din PSD, cu votul a 53 de sociali-democrați din CEx / Urmează remanierea lui Paul Stănescu”. HotNews, 2018. https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22796102-live-text-edin-cex-psd-posibile-excluderi-sanc-iuni-pentru-uianu-neac-sau-mocioalc-lniri-biroul-lui-liviu-dragnea-nainte-edin.htm.

PECHEANU, Gabriel. „Taberele din PSD înaintea CExN: 20 de filiale îl susţin pe Dragnea, 13 filiale îi cer demisia”. Ziarul Financiar, 2018. https://www.zf.ro/politica/taberele-din-psd-inaintea-cexn-20-de-filiale-il-sustin-pe-dragnea-13-filiale-ii-cer-demisia-17527281.

PRELIPCEANU, Magda. „Baronii PSD încep să se coalizeze împotriva lui Dragnea”. RFI România, 2018. https://www.rfi.ro/presa-romaneasca-100395-baronii-psd-incep-coalizeze-impotriva-dragnea-adevarul.

Știrile Protv. „Vant de schimbare in PSD! Postul lui Geoana, amenintat din mai multe parti”, 2010. https://stirileprotv.ro/stiri/politic/vant-de-schimbare-in-psd-postul-lui-geoana-amenintat-din-mai-multe-parti.html.

TĂPĂLAGĂ, Dan. „O nouă păcăleală sau reformă? Ce vrea Marcel Ciolacu să facă din PSD”. G4Media, 2020. https://www.g4media.ro/o-noua-pacaleala-sau-reforma-ce-vrea-marcel-ciolacu-sa-faca-din-psd.html.

VOICULESCU, Loredana. „Scrisoarea nemulțumiților din PSD: «Demisia imediată a domnului Liviu Nicolae Dragnea». Reacția liderului social-democrat”. Republica Online, 2018. https://republica.ro/scrisoarea-nemultumitilor-din-psd-zdemisia-imediata-a-domnului-liviu-nicolae-dragnea.