Reflecţii privind definirea momentului revoluţionar de la 1848 și a raportului Cetățean-Revoluţie-Națiune

 

[Reflections on the Definition of the Revolutionary Moment of 1848 and the Citizen-Revolution-Nation Relationship]

 

Petre-Florian DRĂGHICI

Abstract: In this article, we analyze the impact of the revolutionary moment, with a special emphasis on the meanings attributed to the Citizen-Revolution-Nation report. Two important episodes should be remembered for defining this concept in the Romanian space: The Revolution of 1848 is closely linked to the problem oriented towards the notion of a captive citizen; respectively removing characteristic symbols. Our research highlights the existence of a strong articulation between the favorable external environment and education of the Romanian political elite in France.

 

Keywords: The Revolution of 1848, citizen, nation, sovereignty, symbols.

„Ţara a fost gata petru revoluţie, însă din nenorocire nu sunt oamenĭ, nu sunt oamenĭ maĭ vîrtos cu capa­citate. Oameniĭ ce alcătueaǔ gu­vernul aveaǔ capacitate de dètruire, mais non pas celle de construire”¹.

„Resbelul caracterisează organi­sarea veche a societăţiĭ; popoarele atuncĭ se luptaǔ între sine pentru a se stârpi, sau a se subjugà. Pacea caracteri­sează organisarea modernă a so­cietăţiĭ; astădĭ popoarele se luptă între sine pentru a se înmulţi şi a se înstări, pentru a se legà între sine cu interese reciproce. Astădĭ scânteia naţionalismuluĭ este aprinsă în toate neamurile şi le arde de dorul de a sta nesubjugate”².

 „Omul trebue scos din întuneric la lumină, din robie la libertate. Omul trebue format întru a vieţui în lumină şi libertate, întru a agonisi prin muncă nu numaĭ pentru sine, dar şi pentru societate. Eată scopul so­cietă­ţilor moderne, eată scopul la care aţintă constituţia română”³.

Revoluția de la 1848 se află în strânsă legătură cu problematica orientată asupra noțiunii de cetățean capacitar, capabil să utilizeze de­mersul de reflecţie privind reconfi­gu­rarea regimului politic, prin inter­mediul mitizării istoriei, pentru a reprezenta începutul modernității ro­mânești drept o depărtare de expe­riența anterioară, pentru a face loc, în acest mod, unui nou proiect de reformă, oferind un înțeles specific raportului Cetățean-Revoluţie-Națiune. În acest sens, interogația privind (re)conceptualizarea moder­nizării, revoluției, respectiv a demo­crației, dobândesc o miză politică. Istoria devine un mijloc de propa­gandă prin intermediul căreia gân­direa politică românească, într-o anumită perioadă, (de)legitimează momentul revoluționar.

„Lanţurile robieĭ, clăciĭ, s’au rupt; Românul până erĭ orb, în starea vitelor, astădĭ este om, vorbesce, se gândesce, intră într’ale sale, şi îngeriĭ păciĭ staǔ împrejurul luĭ ca să încredinţeze lumea de viitorul ce aşteaptă pe sěmînţa luĭ.

Trăească Constituţia, fraţiĭ mei, sănătate, buniĭ meĭ sătenĭ!”⁴

Un prim moment de tensiune este reprezentat de eliberarea (ne)omului din starea de minorat, din lanțurile robiei identificate încă din Antichitate de către Platon. Ieșit din starea de minorat, aflându-se din starea de luminare, în afara peșterii, cetățeanul capacitar, până mai ieri orb, având privirea îndreptată asupra umbrelor de pe perete care co­re­spund formelor autoritare de orga­nizare a puterii, dobândește drepturi și responsabilități, învață să gân­dească, să se servească de propria sa rațiune, motiv pentru care reflecția privind definirea cetățeanului capa­citar urmează modelul propus de Platon, Descartes și Immanuel Kant, articulat în funcție de specificul sistemului politic românesc.

Aufklärung subliniază faptul că valoarea-ghid a mişcării politice şi culturale iluministe a fost aceea a libertăţii, a ieşirii omului de sub orice tutelă menită să-i dicteze din afară destinul. În starea de minorat, omul acceptă sau chiar tânjeşte după a fi condus de alţii, asistat de un stat atotputernic, protejat de un „tătuc” binevoitor şi înţelept, manipulat de diverşi formatori de opinie cu chipuri angelice, îndrumat de o elită intelectuală şi religioasă care deţine monopolul moral, devenind astfel starea în care omul se complace în non-libertate.

Dacă pentru Platon sursa de adevăr este reprezentată de lumina soarelui, în timp ce pentru Descartes și Kant rațiunea este izvorul adevă­rului, în limbajul revoluționar, Constituția îl protejează pe cetă­țean⁵. În urma acestui proces, cea mai importantă consecință este re­pre­zentată de faptul că „neomul” devine „om”, devine „român”, do­bândind astfel o identitate proprie prin intermediul căreia se poate diferenția de Ceilalți⁶.

„Cine a făcut revoluţia noastră? un om saǔ dece – saǔ naţia Româ­nească? Negreşit că naţia, căcĭ 10 şi 20 şi 100 măcar rebeliştĭ, cu toată activitatea lor, nu ar fi isbutit să rěstoarne atâţia spionĭ, atâţia câr­muitorĭ şi subt-cârmuitorĭ, atâţia ministri şi un Prinţ stăpânitor: nu ar fi putut să astupe 6 tunuri şi 4.000 de puscĭ obicĭnuite a se aprinde la comanda căpeteniilor – nu ar fi putut să rupă 669 de pagine ale Regula­mentuluĭ Organic, maĭ vîrtos acum retipărit a doua oară cu slobodenia înalteĭ Stăpânirĭ şi cu miile de greşelĭ şi escamatoriĭ ce se întro­duseseră într’însul”⁷.

Observația de mai sus eviden­țiază dimensiunea revoluției, atât din punct de vedere al actorilor implicați – întreaga nație română, precum și activitățile care au dus la înfăptuirea revoluției prin subminarea legiti­mității Vechiului Regim. Pe de o parte, revoluția a însemnat înlo­cuirea spionilor, cârmuitorilor, sub­câr­muitorilor, miniștrilor, culminând cu răsturnarea prințului stăpânitor. Pe de altă parte, simbolurile Vechiului Regim au fost și ele, la rândul lor, răsturnate. Un exemplu elocvent în acest sens este repre­zentat de ruperea Regulamentului Organic.

„Popolul, aflând că vrăjmaşiĭ Românieĭ ar voi să ne impue iarăşĭ Regulamentul, acea legiuire, care în timp de 17 anĭ făcuse nenorocirea ţěriĭ, se adună de dimineaţă, la 11 ore, la Ministerul din Afară, şi cerù arderea şi anatemisirea Regulamen­tului. O deputaţie fu trimisă la Locotenenţa Domnească, arătând dorinţa popolului şi cerênd Regula­mentul, atât manuscrisul original, cât şi toate exemplarele tipărite, de la toate Ministeriile. Cu dînsele (puse în pat de mort şi învělite cu postav negru), cu stindardele trico­lore, şi in cap cu musica militară, care cântà un marş de înmor­mîntare, popolul se duse în curtea Prea Sfinţieĭ Sale Mitropolitului”⁸.

 

„Pe urmă Prea Sfinţia Sa Mitro­politul eşi în balcon şi, dând popoluluĭ binecuvîntarea, întreabă ce este cererea luĭ. Toţĭ într’o glă­suire îĭ răspunseră: <<Să se ardă Regula­men­tul şi Arhondologhia!>> Prea Sfinţia Sa atuncĭ dete voie să se facă acest auo-da-fe. Un om din po­pol, un ţěran, fu ales să săvârşească acest act solemnel. Ţěranul a fost acela care a pătimit maĭ mult de Regula­ment, el, maĭ mult decât orĭ-care altul, a fost apěsat de legiuirile cuprinse într’însul, el dar aveà drept maĭ mult decât orĭ-care alt cetăţean să puie întâiǔ mâna la destrucţia acestuĭ cod al sclavieĭ. Ţěranul ardică în sus Regulamentul şi-l aruncă în foc, unde flacăra – ca animată de spiritul popoluluĭ – il mistui cu ardoare, iar cenuşa se ardică neagră în aer şi se risipi în vînt”⁹.

Simbolistica alegerii dealului Mitropoliei este legată de existența monumentului ridicat în memoria introducerii Regulamentului în Ţara Românească, ca simbol al despo­tismului reprezentat de concentrarea puterii în mâinile domnului. Prin dărâmarea monumentului, precum și prin sfărâmarea în bucăți a celor patru table ale acestuia, românii „arătară Europeĭ că merită liber­tatea”, întrucât „sunt oamenĭ reso­luţĭ”, capabili de a-și exercita pro­pria suveranitate¹⁰. Arderea Arhon­do­lo­giei este importantă, întrucât erau trecute rangurile boierești și privilegiile ce venea de pe urma acestora. Acest gest reprezintă rupe­rea de Vechiul Regim.

Într-un context mai larg, Generalul Gheorghe Magheru pla­sează momentul revoluționar de la 1848 în raport cu deșteptarea na­ționalităților și al regenerării popoa­relor¹¹. Menționăm faptul că mișcări revoluționare identificăm în Germania, Ungaria, Viena, însă, cea mai mare influență pentru tinerimea romană este reprezentată de „isbuc­nirea revoluţiuniĭ de la 1848 în Francia”¹²:

„Tràind într’un mediǔ în care omul nu era nicĭ oropsit, nicĭ nedreptăţit, nicĭ apăsat – atât cât era birnicul român – şi vědênd cum şi ce fel lucraǔ acolo ómeniĭ de inimă şi doritorĭ de binele némuluĭ lor, pentru a pune capět uneĭ stărĭ de lucrurĭ care nicĭ măcar se apropia de tică­loşia de la noĭ, tineriĭ românĭ, otărîţĭ a câştiga în Francia nu numaĭ lumina cultureĭ şi a uneĭ educaţiunĭ mo­derne, ci şi acea înălţare de simţi­minte care face pe om să vadă în alt om de némul lui un egal şi să lupte, chiar cu jerte de tot felul, pentru a ajunge la marele scop al egalităţiĭ şi dreptăţiĭ pentru toţĭ, tineriĭ românĭ se asociară în Francia la munca, lupta şi chiar la primejdiile legate de acele lupte”¹³.

Prin urmare, un prim pas a fost reprezentat de concentrarea tinerimii române într-o singură adunare în Franța, care să comunice cu cei aflați în țară, atât cultura și educația modernă, cât și avântul revoluționar care înflăcăra, în acele momente, Franța¹⁴. Corespondența particulară a reprezentat instrumentul principal pentru transmiterea ideilor în țară. În plus, tinerii români aflați la Paris au înființat cabinete și biblioteci de lectură. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este reprezentat de Societatea studenţilor românĭ, înfi­ințată la 1845, dispunând de două ca­binet de lectură: Salon Montpensier, Palais Royal, 230 și în la Cour du Commerce¹⁵. La 1848, biblioteca română se afla instalată în Place Sorbbibe 3, sub patronajul poetului Lamartine¹⁶.

Un alt moment care evidențiază preluarea modelului revoluționar francez este reprezentat de gestul tinerilor aflați la Paris cu ocazia anului nou, la 1847. Aceștia decid să trimită liderilor politici aflați în țară un album și o pancartă acoperită cu semnăturile lor. Pentru a înțelege importanța acestui gest, redăm cuvintele de mulțumire adresate de Quinet, în scrisoara sa din 3 ianuarie 1847:

„Nesciind cum am putut merita acest preţios suvenir, trebue sě věd în el un apel serios ce-mĭ este adresat în numele naţionalităţiĭ moldo-române. Mĭ-aduceţĭ aminte prin acésta, d-lor, că e de datoria mea d’a mě ocupa de acéstă naţionalitate ameninţată astă-dĭ şi de-aĭ apăra drep­turile, după ale mele slabe puteri”¹⁷.

Într-o altă scrisoare, Quinet su­blinia faptul că Revoluția Franceză ilustrează, în primul rând datoria oricărui om politic care merge înaintea popoarelor, prevestind re­nașterea acestora. În plus, Revoluția Franceză evidențiază suveranitatea statelor naționale, punând capăt înstrăinării acestora¹⁸.

Pentru a înțelege mai bine im­portanța efectuării studiilor în Franța, ne atrage atenția criticile aduse Prințului Bibescu ca urmare „a intrării fiului cel mare al lui Vodă în Şcoala specială militară”, în con­textul „aplecării tineretului român de a merge să se formeze, în Franţa”¹⁹. Răspunzând criticilor aduse, Bibescu considera că „nu atât educaţiunea franceză ne strică tineretul, ci mai mult starea de absolută părăsire în care se găseşte în mijlocul stâncilor ce’nfăţişează viaţa din Paris unor spirite necoapte încă”²⁰.

Totodată, remarcăm faptul că izbucnirea Revoluției a reprezentat pentru românii aflați în Franța, „un bine venit prilej de a atrage, și în cercuri mai mari, bine-voitorea și frățeasca atențiune a Francesilor asupra României”²¹:

 „Mulţĭ din Românĭ luară parte la mişcarea Francesilor, luptară, mun­ciră, se expuseră, împreună cu eĭ, şi prin aceste jertfe din parte-le stabi­liră relaţiunĭ pe carĭ pericolul comun le nasce, pe carĭ numaĭ mórtea le întrerupe şi carĭ mult folosiră Românieĭ maĭ apoĭ. După isbucnirea revoluţiuniĭ şi formarea guvernuluĭ provisoriǔ, tinerimea şcolară română se înfăţişâ guver­nuluĭ în grupă, cu stégul sěǔ, şi-ĭ arătâ a eĭ căldurósă simpatie pentru Francia şi pentru guvern. Fură primiţĭ de d-niĭ Buchez, Barthelemi Saint-Hilaire şi Adam”²².

În discursul rostit de d-l Buchez (ajutorul la primăria Parisului) în faţa românilor, identificăm două caracteristici principale ale Revoluției Franceze: universalismul și afirmarea fraternității. Revoluția Franceză produce consecințe la nivelul continentului european²³. De asemenea, Revoluția Franceză pune capăt domniei îndelungate a guver­nă­rilor monarhice: Un moment de referință în cronologia Revoluției române de la 1848 este reprezentat de abdicarea lui Bibescu. După nu­mirea noului guvern, în noaptea de 14 iunie, prin intermediul adresării unui mesaj noului guvern, Bibescu își anunța abdicarea, precum și încredințarea puterii acestuia²⁴.

Textul abdicării:

Către sfatul ministrilor²⁵

„Fiind-că simt că puterile-mĭ nu sunt potrivite cu cererile celor de astă-dĭ împrejurărĭ şi spre a nu mě bate vre o dată cugetul că am primejduit sórta ţěriĭ, ţiind cârma oblăduireĭ maĭ mult de cât putinţa mě iartă, o încredinţez în mânele d-vóstră şi intru iarăşĭ în viaţa privată cu acea mulţumire ce aduce o consciinţă curată,”/

Bucurescĭ, 13 iunie 1848

Ca urmare a încetării Guvernului provizoriu, puterea a fost dobândită de Locotenenţa Domnească, menită să guverneze până la alaegerea noului Domn, fiind formată din N. Golescu, Ministru din Năuntru; I. Eliade, Ministru Instrucţieĭ publice și Chr. Tell, Ministru de Răsboiǔ²⁶.

Proclamaţia de la Islaz

„La această mare faptă a mîntuirii, tot românul are dreptul de a fi chemat, nimeni nu este scos afară; tot românul este un atom al întregii suveranităţi a popolului: sătean, me­serian, neguţător, preot, soldat, stu­dent, boier, domn, e fiu al patriei şi, după sfînta noastră credinţă, e şi mai mult, e fiu al lui Dumnezeu. Toţi avem acelaşi nume de român. Acesta ne înfrăţeşte şi face să înceteze toate interesele, să se stingă toate urile. Pace dar vouă! Libertate vouă!”²⁷

Alături de arderea Regulamen­tului, Proclamația de la Islaz repre­zintă apogeul momentului revolu­ționar, moment care a marcat încu­nunarea eforturilor revoluționarilor români. Prin intermediul Proclamației de la Islaz, suveranitatea – definită drept „dreptul său suveran în cele din năuntru” – și identitatea româ­nilor reprezintă nucleul central al revendicărilor revoluționarilor, de­ve­nind, totodată, bazele noului regim politic. În același timp, prin intermediul Proclamației, poporul român se leapădă de Regulament, întrucât acesta „este în protiva drep­turilor sale legislative şi în protiva tractatelor ce-i recunosc autono­mia”²⁸.

În plus, începând cu intrarea în vigoare a Proclamației, miniștrii și funcționarii publici devin respon­sabili pentru faptele lor, activitatea acestora având ca scop formarea unei patrii, „unită în dragoste, com­pusă de fraţi”. În legătură cu acest aspect, ne atrage atenția faptul că acela care nu urmărește acest scop este considerat „vrăjmaş al fericirii publice”, „un alt Cain ucigător de frate”²⁹.

Chiar dacă contribuția generală se realizează „după venitul fiecă­ruia”, toți românii sunt egali în drepturi civile și politice:

„Popolul român dă înapoi la toate stările dreptul cel vechi de a avea reprezentanţi în Generala Adunare, decretă de azi înainte alegerea largă, liberă, dreaptă, unde tot ro­mânul are dreptul de a fi chemat şi unde numai capacitatea, purtarea, virtuţile şi încrederea publică să-i dea dreptul de a fi ales”³⁰.

De asemenea, sunt consacrate libertatea tiparului și libera expri­mare, pentru a oferi dezvoltarea ideilor, care sunt considerate făcând parte din adevăr, definit drept „pro­prietare universală”³¹.

Nu în ultimul rând, pentru a garanta libertățile publice, romaâul se naște soldat, fiind considerat „un gvardian al fericirii publice”³².

 

Revoluţia creionată din perspectiva Iluminării

„adjectival revoluționar a devenit o caracteristică a modernității sau a violenței cu care se petrec unele transformări, un epitet lesne ajusta­bil la numeroase situații concrete. Revoluția a devenit astfel un slogan lesne exportabil, un concept social-politic, dar și un termen științific. El – și, odată cu el, toate realitățile denumite – este preluat automat de vocabularul lingvistic, de cel al ști­ințelor sociale, istorice, precum și de cel al științelor culturii”³³.

În alcătuirea oricărei experienţe, în toate domeniile vieţii omeneşti, aşa cum subliniază Koselleck, există, din punct de vedere con­ceptual, polaritatea dintre un „aici” şi un „acolo”, un „dincoace” şi un „dincolo”, familiarul şi nefamiliarul, identitatea şi alteritatea³⁴. Cu alte cuvinte, definirea oricărui concept care aparţine dimensiunii interioare trebuie conturat în raport cu con­ceptul antinomic, care se află în opoziţie semantică cu acesta³⁵. În plus, urmând observaţia lui Michel Foucault, spațiul/domeniul de ana­liză devine multi-conceptual/inter-conceptual, rolul oricărui demers constând în: a) identificarea concep­telor interdependente care formează „reţeaua” conceptuală; b) identifi­carea dinamicii realizate de interac­țiunea conceptelor, precum și limi­tele în cadrul cărora acestea se „exercită”, a zonelor de „vid” con­ceptual³⁶.

Noutatea demersului constă în utilizarea rețelelor conceptuale pentru a construi propria repre­zen­tare a realității exterioare, demers ce se poate transforma într-o trecere pe sub Arcul de Triumf, dar poate deveni și o trecere prin „furcile caudine”, întrucât reușita/ traiec­toria/ „reţeaua conceptuală” a de­mer­sului depinde de poziția cerce­tătorului, a cărui sarcină inițială este una hermeneutică, de traduce­re/asimilare/decodificare/codificare a conceptului³⁷. Prin urmare, deco­dificarea mişcărilor sociale se realizează „între două repere sau între două limite”: pe de o parte, prin intermediul identificării precurso­rilor acestora, care au generat „Revolu­ţia” şi pe de altă parte, „la cealaltă extremitate, la cealaltă limită”, emanciparea, toleranţa socială, care completează semantica concep­tului³⁸.

Totodată, întrucât punctualizarea conceptelor produce inoperabilitate, fiind imperativ necesar identificarea „reţelei conceptuale” din care face parte conceptul respectiv, traiectoria conceptelor mai sus enunţate se construieşte/decodifică în raport cu traiectoria definirii conceptului de Imagine a spaţiului în care acesta se manifestă.

Eșecul Revoluției de la 1848 poate fi explicat în raport cu „utopia luxuriantă a începuturilor și sfâ­șietoarea resemnare a sfârșitului”³⁹. Chiar dacă pe termen lung putem identifica transformări de structură socială (eliminarea „numeroaselor privilegii și elemente vetuste corpo­rative”⁴⁰), pe termen scurt, reacțiu­nea a obținut victoria, ca urmare a „ex­perienței nemijlocite a perdan­ților și a persecuțiilor”⁴¹

„Rostul, pe care l-au îndeplinit emigraţii români, dupe înăbuşirea revoluţiei din ‘48, are o importanţă mai mare decât se crede în genere. Prin memorii înaintate guvernelor streine ori prin articole de gazetă, ei au atras atenţia cabietelor apusene asupra dramei, care se desfăşurà la Dunărea de jos; au pregătit astfel acţiunea diplomatică, care a pro­vocat războiul Crimeei şi au înlesnit unirea Principatelor. Din acest punct de vedere, scrisorile emi­gra­ţilor dela ‘48 înfăţişează o impor­tanţă deose­bită”⁴².

Un aspect important al Revoluției este reprezentat de recunoașterea acesteia de către puteri. Din punct de vedere simbolic, notăm faptul că prima recunoaștere adusă locote­nenței românești a venit din partea consului M. S. Britanice, D. Colhum la 4 august 1848, „escortat de o jumětate escadron de cavalerie română”, în drumul spre Palat, unde a prezentat felicitări poporului român⁴³. Menționăm cuvântarea lui Suleiman Paşa cu ocazia adunării de la Palat, referitoare la evenimentele de la 11 iunie. Potrivit acestuia, Majestatea Sa Sultanul s-a supărat foarte mult în momentul în care a aflat de „evenimentul neplăcut”, în­săr­cinându-l în mod special pe Suleiman Paşa să restabilească ordinea legală în țară⁴⁴.

Într-o scrisoare adresată lui Ion Ghica la 17 decembrie 1848, A. G. Golescu și Ștefan Golescu îl aver­tizează pe acesta că tirania păstrează „Românismul «Dreptatea şi Frăţia» tot în doliǔ”⁴⁵, semnalând, în același timp, netiparirea în franțuzește de către Brătianu a protestului popo­rului român⁴⁶.

Pentru a putea înțelege modul în care liderii politici s-au raportat la dimensiunea Revoluției de la 1848 în spațiul românesc, este important să menționăm poziția acestora față de frământările apărute în spațiul european în acel moment. Astfel, contextul extern a reprezentat o sursă de inspirație. Un exemplu eloc­vent în acest sens îl identificăm în cadrul scrisorii adresate de C.A. Rosetii lui Ion Ghica la Constantinopol în data de 20 aprilie 1849. Pentru acesta, „sfânta explo­zie” devenea din ce în ce mai pro­babilă în Franța, motiv pentru care îi solicită lui Ion Ghica să se întoarcă în țară, întrucât este „foarte tre­buincios”⁴⁷. În acest context, soluția identificată de C. A. Rosetii pentru înlăturarea rușilor din țară, după adoptarea Constituția de la 11/23 iunie 1848, nu era reprezentată de către diplomație, ci de triumful democrației prin instaurarea une Répulique démocratique et sociale⁴⁸.

În schimb, I. C. Brătianu sublinia rolul poliției drept garant pentru menținerea ordinii pe străzile din București. Potrivit acestuia, bucu­reștenii nu trebuie să creadă în zvonurile mincinoase, pentru a nu tulbura liniștea obșteasca. În caz contrar, Brătianu menționa faptul că „poliţia va lua măsurile cele maĭ straşnice în protiva unor fiĭ rătăciţĭ ca voĭ, ca să poată ast-fel a asigurà pacea în inimile bunilor cetăţenĭ şi bună orîndueală în cetate”⁴⁹.

Cu toate acestea, Vechiul Regim nu este în mod unanim criticat, existând, în continuare, susținători ai „infamului Regulament”. Un exem­plu elocvent în acest sens este repre­zentat de articolul „Emancipaţia clăcaşilor” publicat la 9 septembrie 1848 în „Pruncul Român”, fiind semnat de I. Ionescu. Potrivit acestuia, „în infernala luĭ chibzuire”, „infamul Regulament”, „împlinià o datorie a Guvernuluĭ”, și anume, aceea de „a se îngriji de prosperi­tatea publică”⁵⁰:

„Regulamentul da instrument de producere clăcaşuluĭ, îndatorà pe proprietar a da câtimea de pămînt trebuitoare pentru hrana familieĭ şi a vitelor săteanuluĭ, iar pe sătean de a plăti chiria. Emancipează pe să­tean, dacă voescĭ să-ĭ ieaĭ instru­mentul de producere; săteanul cu claca picà în robie şi îşĭ aveà asi­gurată câtimea de pămînt din care îşĭ scoteà pânea cea de toate dilele; săteanul fără clacă capětă liber­tatea, însă se lipsesce de pămînt şi prin urmare nu are unde seměnà ca să nu pieară; de aceea emancipaţia clăcaşuluĭ fără de împroprietărire este în paguba clăcaşuluĭ”⁵¹.

O sursă importantă în vederea descrierii Revoluției Române de la 1848, precum și a momentelor pre­mergătoare acesteia, este repre­zentată de modul în care evenimen­tele sunt descrise de către diplomații străini, întrucât perspectiva oferită de aceștia oferă o imagine de an­samblu, menită să evidențieze atât cauzele care au declanșat Revoluția, cât și starea de spirit a elitei politice românești în acea perioadă. Un exemplu elocvent în acest sens este reprezentată de scrisoarea confi­dențială trimisă la 6 aprilie 1848 de către R. G. Colquhoun, Consul General Britanic la București, către Stratford Canning, Ambasadorul Angliei la Constantinopol, prin inter­mediul căreia îl înștiințează pe acesta despre Partida Liberală din Ţara Românească⁵².

„În Paris, aceleaşi simţiri revolu­ţionare ţi aceeaşi acţiune între rumânii călători şi studenţi, fără însă vreo înţelegere prealabilă cu revo­luţionarii [din] Bucureşti.

În Paris, îndată după revoluţiea Vienii, Bălcescu convocă la dînsul o adunare în Paris, rue de l’Université 94. Toţi moldo-românii, afară de fraţii Brătieni, se adunară la 20 martie seara. Acolo s-a hotărît în cea dintîi adunare a se face o mişcare; s-a făcut un program potrivit procla­maţiei ce s-a făcut pe urmă in iunie; acest program, afară de chestiunea proprietăţii, era acelaşi de la 1840”⁵³.

 

Potrivit Consulului Britanic, Partida Liberală s-a format în Ţara Românească ca urmare a mișcării inițiate de tinerii români care au studiat în Franța, beneficiind de divizarea partidelor pe plan intern⁵⁴. În continuare, Consulul își foca­lizează atenția asupra poziției tână­rului Ghica, membru al Partidei liberale, aflat în relații bune cu consulul rus de Mavros. Consulul britanic apreciază faptul că tânărul Ghica dorește eliberarea țării, dar fără a reduce avantajele pecuniare ale Porții, motiv pentru care acesta consideră că inițiativa pentru li­bertate și independență trebuie să vină de la Poartă, pentru că „un asemenea curs al împrejurărilor ar fi acela care ar lipsi direct Curtea protectoare de dreptul de a interveni în administraţia internă a țării”⁵⁵.

Potrivit lui Ghica, „Poarta nu are în realitate nici o influenţă în Principate decît atît cît îi permite Rusia. Ea primeşte în fiecare an un neînsemnat tribut, care nu repre­zintă decît o picătură în trezoreria sa. Ţara Românească este gata să-şi cumpere independenţa ei reală faţă de Poartă contra unei sume re­prezentînd de 10, 12 sau 15 ori tributul anual, Europa urmînd să hotărască forma de gu­ver­nămînt şi să-i garanteze indepen­denţa. Poziţia geografică a ţării este de aşa natură încît ea ar fi de mare folos Europei în general; pentru Turcia mai ales, ea ar constitui o frontieră de pro­tecţie”⁵⁶.

În plus, constatăm faptul că Partida liberală a reprezentat, po­trivit Consulului britanic, factorul declanșator al Revoluţiei, Principele păstrându-și puterea până în mo­mentul în care membrii Partidei liberale au ajuns la un punct de vedere unitar, fără a se mai lăsa atrași de promisiunile privind do­bân­direa unor posturi sau de ame­nințările venite din partea Consulului rus pe de o parte, și ale Principelui, pe de altă parte⁵⁷. Acest aspect este subliniat și de către presa străină, care plasează Revoluția Română în cadrul revoluțiilor de la 1848 din Europa:

 „Revoluţia franceză dă, pe zi ce trece, noi roade în Europa. Prin­cipiul libertăţii păşeşte înainte şi nimic nu-l va mai putea opri. România (Moldova) s-a situat şi ea, printr-o energică şi unanimă de­monstraţie, în rîndul popoarelor care au înţeles acele noi destine ale lumii. Tineretul crescut în Franţa, ca şi cel care n-a părăsit ţara, boierii şi poporul s-au unit într-un acelaşi simţămînt. Dragostea de libertate, duşmănia faţă de elemental despotic reprezentat prin influenţa Rusiei, o simpatie inte­ligentă pentru inte­gritatea şi inde­pen­denţa Imperiului Otoman au stîrnit o frumoasă mişcare pe care o relatăm mai departe, la rubrica Revoluţia euro­peană. Este încă o lecţie dată dom­nitorilor care abu­zează de auto­ritatea lor. Speranţă şi curaj! toţi membrii marii familii îşi fac datoria; vremea dezrobirii tuturor popoa­relor a sosit”⁵⁸.

Totodată, presa face referire la cele mai importante solicitări ale revoluţionarilor, care „pot să dea o idee despre tot ceea ce este de făcut în această ţară, pentru libertate şi dreptate”:

„1. Egalitatea cetăţenilor în faţa legii; să nu mai existe condamnări arbitrare şi numai tribunalele să fie îndreptăţite a da sentinţe;

2. Desfiinţarea tuturor pedepselor corporale care umilesc pe soldat;
3. Reforma şi o răspîndire libe­rală [in tot poporul] a instrucţiunii publice;
4. Desfiinţarea tuturor corvezilor impuse de cîrmuire;
5. Şedinţele tribunalelor şi ale Obşteştii Adunări să fie publice;
6. Responsabilitatea miniştrilor şi a tuturor funcţionarilor publici;
7. Incompatibilitatea funcţiilor de deputat cu orice altă funcţie publică salarizată;
8. Anulara tuturor alegerilor în care guvernul va fi exercitat o in­fluenţă corupătoare şi, în consecinţă, dizolvarea imediată a prezentei Adunări Obşteşti;
9. Desfiinţarea cenzurii în toate chestiunile care privesc treburile interne ale ţării;
10. Dizolvarea imediată a gărzii străine a domnitorului şi formarea grabnică a unei gărzi naţionale, alcătuită atît din indigeni [români], cît şi din străini proprietari în ţară”⁵⁹.

(Re)conceptualizarea rapor­tului Suveranitate-Drepturi-Proprietate

Într-o cuvântare improvizată rostită în faţa studenților români aflați la Paris, Dimitrie Brătianu⁶⁰ sublinia în noiembrie 1848 faptul că românii nu dispun de o patrie proprie, întrucât aceștia au făcut pact cu diavolul, acceptând robia fraților săi, motiv pentru care România le este străină românilor, România nu există pentru români. În plus, ro­mânii nu își iubesc patria, deoarece însăși ideea de patrie le este necu­noscută⁶¹.

Remarcăm faptul că ideea de patrie se află în strânsă legătură cu ideea de suveranitate. Absența suve­ranității generează, în mod automat, absența propriei patrii, absența propriei identități. Ne atrage atenția faptul că Dimitrie Brătianu identi­fica revoluția drept singurul mijloc prin intermediul căreia românii își pot dobândi suveranitatea:

„A! dragii mei! ca să dobîndim şi noi o patrie, trebuie să purtăm multă vreme în spinările noastre crucea ce am călcat-o în picioare; trebuie să cădem la pămînt, să ne pocăim, să ne rugăm, să plîngem, să luptăm, să sîngerăm. Să ne grăbim, să ne grăbim, fraţii mei de nenorocire, păcatul nu mai aşteaptă, mînia ce­rului atinge capetele noastre; să ne grăbim, să ne grăbim, fraţii mei, căci ceasul României a sunat, ziua înco­ronării a sosit! diadema României este isprăvită, şi diadema României este diadema cea mai frumoasă ce a ieşit din mîinile Dumnezeiriii. Sînt optsprezece vea­curi de cînd Dumnezeu el însuşi lucrează la po­doabele ei. Noi nu o putem vedea; de am zări-o numai, feţele noastre ar arde. Briliantele ei lucesc, ard ca ochii lui Dumnezeu; razele soarelui nu sînt decît refletul razelor lor. Briliantele ei! Bri­liantele ei sînt sfinte ca sîngele ce a curs pe crucea lui Isus, briliantele ei sînt lacrimile martirilor români. Să ne grăbim, să ne găbim, fraţii mei, să iubim, să frăţim, să ne românim, ca patria martirului, patria gloriei să fie şi patria noastră!”⁶²

Problematica drepturilor „tu­tu­lor fiilor acesteĭ ţerĭ” nu este nici ea neglijată în cadrul dezbaterilor refe­ritoare la dimensiunea și con­secințele revoluției. În acest sens, prin intermediul unei cuvântări, Comisarul C. Brezoianu le explica sătenilor faptul că un prim scop al Revoluției constă în garantarea drepturilor, în timp ce neorânduiala va primejdui acestei drepturi. În legătură cu acest aspect, este im­portant să menționăm sensul pe care C. Brezoianu îl atribuie atunci când face referire la drepturile sătenilor. Potrivit acestuia, sătenii dispun de dreptul de a prăși porumbul, cosirea fânului, secerarea graului, pentru a nu lăsa “bucatele să putrezească pe câmp”. În schimbul acestor drepturi, C. Brezoianu le propune sătenilor să asculte de stăpânire, „care nu este alt ce-và decât o streajă sigură, spre a se păzi bună orîndueală şi pacea în satul d-voastră”⁶³.

În continuare, C. Brezoianu le povestește sătenilor modul în care „părintele Mitropolitul, înconjurat maĭ de toţĭ locuitoriĭ din Bucureșci, dinaintea sfinteĭ crucĭ, cu mâna pe Evanghelie, în sunetul musiciĭ şi al tunurilor, a pecetluit drepturile noastre, jurând fie-care a păzi cu primejdia vieţiĭ sale aceste 21 de articole”⁶⁴. Prezenţa religiei o iden­tificăm drept element central pentru justificarea legitimității Noului Regim. Pe de o parte, Mitropolitul proclamă cele 21 de articole ale noii Constituții, reprezentând figura cen­trală de pe Câmpul Libertății. Pe de altă parte, religia este utilizată pentru a justifica noua poziție a sătenilor („toţĭ suntem fraţĭ, pentru că suntem Românĭ”):

„Sfînta aiasmă, bunĭ sătenĭ şi d-le arendaş, este o apă sfinţită, care go­nesce dintre noĭ duhul cel rěǔ, duhul interesuluĭ şi nesaţiuluĭ omenesc; ea va goni acel duh de împerecherĭ şi ură care ne desghină, care ne înstrăinà pe uniĭ de alţiĭ, amăgindu-ne cu nisce titlurĭ mincinoase”⁶⁵.

O altă temă de dezbatere a fost reprezentată de problematica pro­prietății. În cea de-a III-a ședință a Comisiuniĭ proprietăţiĭ din 12 august 1848 cu privire la caracterul sfânt al proprietății și al muncii ţăranului⁶⁶, vice-președintele Comisiei, D. Lahovari, a pledat în favoarea ca­racterului sfânt al proprietății, pro­punând o definiție extinsă a acesteia, care nu se restrânge doar la „stăpâ­nirea uneĭ părţĭ de pământ”, cu­prinzând „orĭ-ce fel de avere, cu care este cine-và împărtăşit de soarte” (pământ, vie, casa, vite, bucate, bani, haine, muncă, capacitate, etc)⁶⁷.

Anexa 1

Ce glas măreţ rěsună?

Věd, populul s’adună.

Prin sfînta libertate

Se simte fericit

Şi toţĭ se strîng în braţe

Căci toţĭ s’aǔ înfrăţit.

Cu limba-ĭ de aramă

Fraţĭ, clopotul ne chiamă.

Stindardul libertăţiĭ

Adĭ, se va consacra.

Unire şi frăţia

Cu toţĭ vom proclama.

Censura sě gonesce

Tiparul dobândesce

Dorita-ĭ libertate,

Ce e viaţa sa;

Cu ea numaĭ trăiesce

Cu ea va prospera.

D’acuma libertatea,

D’acum fraternitatea

Prin tótă România

Eterne vor domni.

Tiparul este liber

El le va sprijini.

Poezie de la 15 iunie 1848, Câmpia Libertăţii apud. 1848 în România, Institutul de Arte Grafice “Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, 1898, București, pp. 93-94.

Anexa 2

„Revoluţia română

de la 1848

n-a fost un fenomen

neregulat, efemer,

fără trecut şi viitor,

fără altă cauză

decît voinţa întîmplătoare

a unei minorităţi

sau mişcarea generală

europeană.

Revoluţia generală fu ocazia,

iar nu cauza

revoluţiei române.

Cauza ei se pierde în zilele veacurilor.

Uneltitorii ei

sînt optsprezece veacuri

de trude, suferinţe

şi lucrare

a poporului român asupra lui însuşi!”

1982. BĂLCESCU, “Mersul revoluţiei în istoria românilor”, 1850, apud. 1848 la români, o istorie în date şi mărturii de Cornelia Bodea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

Anexa 3

Deşteptarea României

1. Alecsandri

Cătră Români

Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,

N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător

Ce se-nalţă pîn’la ceruri din a lumei deşteptare,

Ca o lungă salutare

Către-un falnic viitor?

Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?

Nu simţiţi în peptul vostru un dor sfînt şi românesc

La cel glas de înviere, la cel glas de libertate

Ce pătrunde şi răzbate

Orice suflet omesc?

Iată! lumea se deşteaptă din adînca-i letargie!

Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit,

Ah! treziţi-vă ca dînsa, fraţii mei de Romănie!

Sculaţi toţi cu bărbăţie,

Ziua vieţei a sosit!

Libertatea-n faţa lumei a aprins un mîndru soare,

Şi-acum neamurile toate cătră dînsul aţintesc

Ca un cîrd de vulturi ageri ce cu-aripi mîntuitoare

Se cerc vesel ca să zboare

Cătră soarele ceresc!

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?

Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?

Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,

La obşteasca fericire,

La obştescul viitor?

Pînă cînd să creadă lumea, o! copii de Românie!

C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?

Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie

Şi la caru-i de trufie

Să ne-njuge ea pe noi!

Pînă cînd în ţara noastră tot străinul să domnească?

Nu sînteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpîni?

La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească

Pe cîmpia românească

Cete mîndre de români!

Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!

Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi

Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mîndrie

Şi de-acum pe vecinicie!

Cu toţi mîinile vă daţi!

Hai copii de-acelaşi sînge! hai cu toţi într-o unire

Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobîndim.

Pas, români! lumea ne vede … pentru-a patriei iubire,

Pentru-a mamei desrobire

Viaţa noastră să jertfim!

 

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!

Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,

Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare

Pentru Patria sa moare,

Nemurire dobîndind.

B.A.R., Foi volante nr. 413, A – 413/ D1. Cf. Alecsandri, Opere I, Poezii, ed. critică, îngrijită de G. C. Nicolescu, Editura Academiei, 1865, p. 402, 403, 405-408. “Poezia-manifest” compusă în pre-zilele revoluţionare din martie 1848, la Iaşi, cu titlul Cătră români – a fost tipărită în “Foaie pentru mine” (Braşov) nr. 21 din 24 mai (st. v.) 1848, p. 161, sub titlul Deşteptare României; ea a circulat şi ca foaie volantă sub amîndouă titlurile (Cătră români şi Deşteptare României), apud. 1848 la români, o istorie în date şi mărturii de Cornelia Bodea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp. 357-358.

 

Anexa 4

Deşteaptă-te române …

Andrei Mureşanu, Un răsunet

Deşteaptă-te române, din somnul cel de moarte

În care te-adînciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mîni mai curge un sînge de roman

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine

Cum stau ca brazi în munte voinci sute de mii!

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stîne,

Bătrîni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din cîmpii!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din veacuri ca vite-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei prea sfînt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decît să fim sclavi iarăşi în vechiul nost pămînt!

Compus „după ce trecuseràm preste adu­nările naţionale şi românii se văzură înşelaţi de către Dieta” din 17/29 mai (G. Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, p. 800 si III, 1891, p. 245). Publicată în „Foaie pentru mine”, XI, 1848, 21 iunie, nr. 25, Semnat: a. m…u, apud. 1848 la români, o istorie în date şi mărturii de Cornelia Bodea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp. 506-507.

 

Note

• A. Rosetti lui Ion Ghica, Agentul României la Constantinopol, 30 iulie (12 august) 1848, apud. Ion Ghica, Amintiri din pribegia după 1848, Noue scrisori către V. Alecsandri, Ed. Librăriei SOCEC & Comp., București,1889, p. 47.
• „Societatea de astădĭ în comparaţie cu cea veche, saǔ Resbelul şi Pacea”, articol de I. Ionescu din „Pruncul Român”. No. 35, 2 septembrie 1848, apud. Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, Tomul IV, 31 august – 3 octombrie 1848, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1903, p. 179.
• Ibidem, 181.
• Cuvîntarea Comisaruluĭ plaiuluĭ Nucşoareĭ din Muscel, C. Brezoianu, explicând sătenilor Constituţia şi scopurile revoluţieĭ, Monitorul Român, No. 16, 31 august 1848, Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, Tomul IV, 31 august – 3 octombrie 1848, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1903, p. 25.
• A se vedea Immanuel Kant, Ideea critică şi perspectivele filosofiei moderne, Traducere de Alexandru Boboc şi Liviu Stroia, Ed. Paideia, Bucureşti, 2000, pp. 29-30; David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc, trad. Mircea Flonta, Adrian Paul-Iliescu, Constantin Niţă, Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987, pp. 100-101; René Descartes, Discurs despre metoda de a ne conduce bine raţiunea şi a căuta adevărul în ştiinţe, trad. Daniela Rovenţa-Frumuşani si Al. Boboc, Note, comentarii şi bibliografie de Al. Boboc, Academiei, Bucureşti, 1990, p. 82.
• A se vedea Reinhart Koselleck, Conceptele si istoriile lor, trad. Gabriel H. Decuble, Mariana Oruz, Art, București, 2009 [2006], p. 237.
• Articol din „Pruncul Român”, No. 20, 29 iulie 1848, apud. Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, p. 39.
• Articol din „Pruncul Român”, No. 37, 7 septembrie 1848, Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, Tomul IV, 31 august – 3 octombrie 1848, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1903, p. 245.
• Ibidem, p. 246.
• Corespondenţă din Bucurescĭ către „Gazeta de Transilvania”, No. 75, 13 septembrie 1848, apud. Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, Tomul IV, 31 august – 3 octombrie 1848, Institutul de Arte Grafice “Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1903, pp. 247-248.
• Adresa Generaluluĭ Gheorge Magheru către Administratoriĭ de Muscel şi Argeş, din Câmpul luĭ Traian, No, 1.928, 15 septembrie 1848, apud. Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, Tomul IV, 31 august – 3 octombrie 1848, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1903, p. 371.
• 1848 în România, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1898, p. 41.
• Ibidem, 42.
• Ibidem, p. 44.
• Ibidem, p. 48.
• S.S. Prinţul Bibescu, către E.S. generalul conte Kisseleff, 16 august 1847, apud. Domnia lui Bibescu, Corespondinţă şi documente, 1843-1856, de Prinţul Gheorghe Bibescu, Corespondinţe ale Institutului Franţii, tradus de B. Florescu, Tomul Întîiu, Typ. Curţii Regale F. Göbl fii, Passagiul Român, 12, Bucuresci, 1893, p. 310.
• Ibidem, pp. 310-311.
• 1848 în România, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1898, p. 49.
• Ibidem, pp. 49-50.
• Ibidem, p. 50.
• Ibidem, p. 86.
• „Buletinul Oficial”, No, 31 din 15 iunie 1848, apud. 1848 în România, 1898, p. 86.
• „Publicaţiunea noueĭ Locotenţe Domnescĭ a Ţěriĭ-Românescĭ”, Bucureşti, No. 1.123 din 28 iulie 1848, apud. Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, Tomul III, 28 iulie – 30 august 1848, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1902, p. 1.
• Proclamaţia şi programul revo­luţionar, 9/ 21 iunie la Islaz, apud. 1848 la români, o istorie în date şi mărturii de Cornelia Bodea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 533.
• Ibidem, p. 534.
• Reinhart Koselleck, Conceptele si istoriile lor, trad. Gabriel H. Decuble, Mariana Oruz, Art, Bucureşti, 2009 [2006], p. 208.
• Ibidem, p. 232.
• Ibidem, pp. 234-235.
• Michel Foucault, cit., pp. 32-37.
• În analiza demersului am urmat viziunea deconstructivă, tipic post­modernă, elaborată de Gilles Deleuze şi Félix Guattari cu privire la construcţia şi utilizarea concep­telor, deoarece cei doi autori re­interpretează decodificarea reţelei conceptuale a lui Michel Foucault. Identificarea componentelor fiecă­rui concept ne este utilă pentru înţelegerea raporturilor pe care le generează conceptele în interiorul reţelei conceptuale: “Conceptele nu ne aşteaptă gata făcute, precum corpurile cereşti. Nu există un cer al conceptelor. Ele trebuie inventate, fabricate sau mai degrabă create şi nu ar fi nimic fără semnătura celui care le creează. Nietzsche a deter­minat sarcina filosofiei atunci când scria: << Filosofii nu mai trebuie să se mulţumească doar să accepte conceptele care li se oferă, să le cureţe şi să le redea strălucirea, ci trebuie să înceapă prin a le fabrica ei înşişi, a le crea, a le formula şi a convinge oamenii să le folosească. Până acum, fiecare avea în definitiv încredere în propriile sale concepte, ca într-o zester miraculoasă venită dintr-o lume la fel de miraculoasă >>. (…) Nu există concepte simple. Orice concept are componente şi se defineşte prin ele. El este deci încifrat. Este o multiplicitate, chiar dacă nu orice multiplicitate este conceptuală. Orice concept are un contur neregulat, definit prin numărul componentelor sale. (…) Pe scurt, spunem despre orice con­cept că el are întotdeauna o istorie, chiar dacă această istorie ar fi un zigzag, chiar dacă ea traversează în caz de nevoie alte probleme sau diferite planuri. într-un concept există cel mai adesea bucăţi sau componente provenite din alte con­cepte, care răspundeau altor pro­bleme şi presupuneau alte planuri.” în Gilles Deleuze, Félix Guattari, cit., p. 9, pp. 17-19.
• Michel Foucault, cit., pp. 33-34.
• Ibidem, 456.
• A se vedea „Prefaţa” la Scrisori indedite de la N. Bălcescu şi I. Ghica, publicate şi adnotate de N. Cartojan, Tipografia “Cooperativa”, București, 1913.
• 1848 în România, 1898, p. 115.
• Cuvîntarea luĭ Suleiman Paşa la adunarea de la Palat, Monitorul Român, No. 10, 14 august 1848, apud. Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publi­cate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, p. 318.
• G. Golescu şi Ştefan Golescu luĭ Ion Ghica la Constantinopol, Paris, 17 Decembre 1848, apud. Ion GHICA, op. cit., pp. 82-90.
• A. Rosetti lui Ion Ghica la Constantinopol, 20 aprilie 1849, apud. Ion Ghica, op. cit., pp. 63-66.
• A. Rosetti lui Ion Ghica la Constantinopol, 11 mai 1849, apud. Ion Ghica, op. cit., pp. 71-74.
• Proclamaţiunea Şefuluĭ Poliţieĭ Capitaleĭ, I. C. Brătianu, către cetăţenĭ, No. 1.591, august 1848, apud. Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publi­cate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, p. 604.
• „Emancipaţia clăcaşilor”, articol de I. Ionescu din “Pruncul Român”, No. 38, 9 septembrie 1848, apud. Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, Tomul IV, 31 august – 3 octombrie 1848, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1903, p. 281.
• Ibidem, p. 242.
• G. Colquhoun, Consul general britanic la Bucureşti către Strarford CANNING, Ambasadorul Angliei la Constanitnopol, „Partida Liberală din Ţara Românească” , apud. 1848 la români, o istorie în date şi mărturii de Cornelia Bodea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp. 341-344.
• Ion Ghica, „Note scrise sub dictarea lui N. Bălcescu asupra evenimentelor care au precedat Revoluţia de la 1848”, apud. 1848 la români, o istorie în date şi mărturii de Cornelia Bodea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 348.
• 1848 la români, 341.
• Ibidem, p. 343.
• Ibidem, p. 344.
• 1848 la români, o istorie în date şi mărturii de Cornelia Bodea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp. 382-383.
• Dimitrie Brătianu, „Cînd omenirea întreagă intră în frămîntare”, cuvînt improvizat la Societatea Studenţilor Români din Paris, noiembrie 1848, apud. 1848 la români, o istorie în date şi mărturii de Cornelia Bodea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp. 326-335.
• Ibidem, 334.
• Ibidem, p. 335.
• Cuvîntarea Comisaruluĭ plaiuluĭ Nucşoareĭ din Muscel, C. Brezoianu, explicând sătenilor Constituţia şi scopurile revoluţieĭ, Monitorul Român, No. 16, 31 august 1848, Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi docu­mente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, Tomul IV, 31 august – 3 octombrie 1848, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, 1903, pp. 21-22.
• Ibidem.
• Ibidem.
• Procesul-verbal al şedinţeĭ a III-a a Camisiunii proprietatii, Monitorul Roman, No. 12, 20 august 1848, apud. Anul 1848 în Principatele Române, Acte şi documente publi­cate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu, p. 361.
• Ibidem, p. 362.

 

Bibliografie

„1848 în România, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1898.

IDEM, „Acte şi documente publicate cu ajurotul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu”, Tomul III, 28 iulie – 30 august 1848, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1902.

Anul 1848 în Principatele Române, „Acte şi documente publicate cu ajutorul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ion C. Brătianu”, Tomul IV, 31 august – 3 octombrie 1848, Institutul de Arte Grafice „Carol Goble” S-sor Ion St. Rasidescu, București, 1903.

DELEUZE, Gilles şi, Félix GUATTARI, Ce este filosofia?, traducere din limba franceză Magdalena Mărculescu-Cojocea, Editura Pandora, Târgovişte, 1998.

DESCARTES, René, Discurs despre metoda de a ne conduce bine raţiunea şi a căuta adevărul în ştiinţe, trad. Daniela Rovenţa-Frumuşani si Al. Boboc, Note, comentarii şi bibliografie de Al. Boboc, Academiei, Bucureşti, 1990.

Domnia lui Bibescu, Corespondinţă şi documente, 1843-1856, de Prinţul Gheorghe Bibescu, Corespondinţe ale Institutului Franţii, tradus de B. Florescu, Tomul Întîiu, Typ. Curţii Regale F. GÖBL FII, Passagiul Român, 12, Bucuresci, 1893.

FOUCAULT, Michel Trebuie să apărăm societatea, Ediţia a doua, traducere de Bogdan Ghiu, Idea Design & Print, Cluj, 2009 [1997].

GHICA, Ion, Amintiri din pribegia după 1848, Noue scrisori către V. Alecsandri, Ed. Librăriei SOCEC & Comp., București, 1889.

HUME, David, Cercetare asupra intelectului omenesc, trad. Mircea Flonta, Adrian Paul-Iliescu, Constantin Niţă, Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987.

KANT, Immanuel, Ideea critică şi perspectivele filosofiei moderne, Traducere de Alexandru BOBOC şi Liviu STROIA, Ed. Paideia, Bucureşti, 2000.

KOSELLECK, Reinhart, Conceptele si istoriile lor, trad. Gabriel H. Decuble, Mariana Oruz, Art, București, 2009 [2006].

Scrisori indedite de la N. Bălcescu şi I. Ghica, publicate şi adnotate de N. Cartojan, Tipografia „Cooperativa”, București, 1913.