Măsurile restrictive și drepturile omului în timpul pandemiei de COVID-19.

O analiză a percepției cetățenilor din România

Alexandra-Emanuela AXÂNTE

Abstract

Deliberations on ensuring public health and how to control the transmission of viruses continue in the current context of COVID-19 pandemic and influences a large category of people, public perception, but also government responses. In this article I will endeavor in analyzing the impact of the COVID-19 pandemic on human rights, specifically in Romania. The objective of the research is an analysis of the people’s perception towards one’s rights limitation so other rights could be preserved. The period of time in which I conducted my analysis revolved around the lockdown period and the post lockdown one, specifically March 2020 to the present. Throughout the analysis I propose to address two issues: the first one is to look on how the people related to the question of having a series of restrictions forced upon them in order for a better management of the pandemic and for a better protection for the right of life of their fellow citizens. The second one revolves around the question if these restrictions, in accordance to what should be acceptable in a democratic society, have a strong juridical basis and do not actually represents a case of discriminatory behavior. The results collected with semi-structured interviews show that a large part of respondents perceive the measures of rights limitation as the smallest bad that may happen, the „necessary bad” to ensure the safety and security of the population, while the other part of the respondents consider the measures abusive and inconsistent with human rights.

Key words: human rights; COVID-19 pandemic; restrictive measures; perceptions; public health; Romania.

Introducere

Sănătatea și drepturile omului sunt abordări complementare pentru asigurarea bunăstării umane. Pandemiile provoacă perturbări sociale, economice, de sănătate, dar și tulburări în legătură directă cu drepturile omului. În perioade de criză este necesară o clarificare a drepturilor și a obligațiilor indivizilor, comunităților și guvernelor, pentru a se realiza un echilibru între sănătatea publică și drepturile omului. Deliberări cu privire la asigurarea sănătății publice și modul în care se poate controla transmiterea virusurilor se perpetuează în contextul actual al pandemiei de COVID-19 și influențează o largă categorie de oameni, percepția publică, dar și răspunsurile guvernamentale. Multiplele analize ale fenomenului indică printre altele că deși există îndrumări internaționale pentru implementarea unui răspuns bazat pe situații de urgență, există lacune cu privire la orientările pentru promovarea unei abordări bazate pe drepturile omului în timpul epidemiilor. Statele pot fi în aceaste situații atât purtătorii de obligații, cât și agenți ai încălcării de drepturi[1].

Limitările drepturilor omului ca politici de guvernare împotriva răspândirii virusurilor au fost direcții de acțiune și în pandemii anterioare. Guvernele au folosit situațiile de urgență din domeniul sănătății publice pentru a raționaliza limitările sau derogările de la obligațiile lor în temeiul drepturilor omului. Cu toate acestea, s-au relevat slăbiciuni ale eforturilor naționale de a vedea drepturile individuale indisolubil legate de eforturile de sănătate publică. Este important ținând cont de faptul că guvernele au obligația de întreprinde acțiuni eficiente pentru a proteja societatea de epidemii și de crize de sănătate publică, ca „puterile de urgență să nu pătrundă insidios în legea obișnuită” deoarece istoria a arătat că cea mai benefică abordare pe care o pot avea statele este de a acționa rapid și protejând drepturile omului.[2]

Drepturile omului în pandemie nu au fost explorate suficient anterior deoarece nu au existat abordări care să îmbine drepturile omului și măsurile restrictive adoptate în vederea contracarării virusului. Această analiză își propune să analizeze atitudinile, percepțiile, experiențele oamenilor vis-a-vis de drepturile lor în contextul răspândirii virusului COVID-19.  Utilizând o abordare calitativă, am dorit să examinăm dacă oamenii au considerat măsurile de restrângere a drepturilor rămase în limitele a ceea ce este acceptabil sau ca amenințări a încălcării drepturilor lor sau a dezideratului suprem, acela de a proteja sănătatea.Relevanța acestui subiect trezește un interes major prin actualitatea sa, prin prisma faptului că s-a creat o criză globală fără precedent, iar această analiză aduce o contribuție pentru literatura de specialitate prin studierea percepțiilor care ajută la înțelegerea comportamentului real al indivizilor, dar și la înțelegerea intențiilor și deciziilor care sunt influențate de acestea.

Voi dedica prima secțiune a acestui studiu câtorva aspecte teoretice axate pe limitările legate de drepturile omului și pe modul în care oamenii se simt referitor la acestea. Mai apoi, va urma design-ul de cercetare, succedat de a treia secțiune în care vor fi expuse o serie de percepții ale cetățenilor deduse de pe urma analizei datelor. În final, concluziile prezintă principalele descoperiri și direcțiile următoare de cercertare.

Limitările drepturilor omului

La fel ca oricare pandemie, și cea de COVID-19 reprezintă o amenințare transnațională[3], împingând lumea spre una dintre cele mai grave crize de sănătate publică[4]. Din acest motiv, dar și ca urmare a avansării tehnologice și a globalizării care au favorizat răspândirea virusului, guvernele statelor au acționat pentru prevenirea și stoparea infectării, adopând o serie de măsuri cu aplicabilitate la fiecare nivel al organizării umane, printre care amintim: izolarea la domiciliu, distanțarea fizică, închiderea frontierelor sau carantinarea localităților[5].

Dacă ne referim la drepturile omului, literatura de specialitate și textele juridice le definesc pornind de la ideea că oamenii sunt „născuți liberi și egali în demnitate”[6] și subliniază diversitatea, care nu permite diferențieri pe baza caracteristicilor precum rasa, culoarea, sexul, limba, religia sau sănătatea[7]. În literatura de specialitate s-a observat și că anumite drepturi sunt limitate pentru a fi conservate altele și pentru a se echilibra interesele individuale cu cele colective. Într-un context al multiplelor crize generate de actuala pandemie, luarea măsurilor de limitare în temeiul drepturilor omului au fost justificate de lege[8]. Acestea au fost folosite pentru a maximiza eficacitatea în combaterea bolii și a minimiza consecințele negative, prioritatea fiind salvarea de vieți și asigurarea dreptului la sănătate pentru toți cetățenii. Având în vedere modul în care s-a realizat interconectarea drepturilor, reiese că atunci când un drept este atacat, și altele sunt expuse riscului[9].

În acest sens, într-o circumstanță excepțională, statele și-au exercitat puterile de urgență și s-au asigurat ca orice derogare sau limitare să se oprească la ceea ce este strict necesar[10]. Măsurile de limitare considerate eficiente de către autorități sunt puse la îndoială de unii cetățeni, care consideră că guvernele folosesc limitările și pandemia ca scuze pentru a restrânge drepturile în continuare[11]. Cercetările arată că, în 2020, în contextul COVID-19, 91% din populația globală trăia în națiuni considerate „închise”, „reprimate” sau „obstrucționate”, unde drepturile civile erau din ce în ce mai afecatate.

Coronavirusul a repoziționat balanța între siguranță și libertate deoarece a trebuit să se găsească un echilibru între salvarea de vieți și permiterea oamenilor de a-și exercita drepturile și libertățile.  Când o comunitate este în pericol, pot fi necesare măsuri de sporire a siguranței și menținere a sănătății publice, care să fie legitime și proporționale. S-au manifestat și limitări inutile asupra participării publice, activității de apărare a drepturilor, cauzele fiind identificate în faptul că guvernele nu au evaluat corect răspunsul la pandemie sau în acela că eu apărut încercări conștiente ale guvernelor cu tendințe autoritare de a exploata situația de urgență pentru a eroda libertățile individuale și procesul democratic[12]. Benjamin Franklin susține că „orice societate care va renunța la puțină libertate pentru a câștiga puțină siguranță nu va câștiga nici una, și le va pierde pe amândouă”. De vreme ce democrațiile sunt cel mai bun mediu pentru drepturile omului, slăbirea acestora au un impact asupra protecției drepturilor. În cadrul unui sondaj, s-a arătat că 50% dintre oameni consideră că regimurile autoritare sunt la fel de capabile să facă față pandemiei ca democrațiile[13].

Pentru a surprinde într-un mod eficient percepțiile oamenilor cu privire la drepturile lor în pandemie, am analizat cu precădere opiniile acestora cu privire la măsurile restrictive adoptate și am pus mai apoi accentul pe dreptul la viață/sănătate. Am încercat să scot în evidență interdependențele dintre drepturi și să determin un grad de coeziune logică în contextul răspândirii virusului COVID-19.

În ceea ce privește dreptul la viață, acesta a fost luat în considerare deoarece într-o accepțiune mai largă[14], dreptul la viață, libertate și siguranță sunt complementare și reprezintă drepturile esențiale, cele de care depind toate celelalte drepturi. La nivel regional, instrumentul principal în materia drepturilor omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului[15], încadrează dreptul la viață ca fiind unul dintre cele mai valoroase, deoarece fără acesta este imposbil de a ne bucura de celelalte drepturi; altfel spus, le condiționează pe celelalte.

Metodologie

În prezentul articol, am selectat cazul României deoarece autoritățile au răspuns recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății implementând măsuri similare celor din țările afectate de noul coronavirus[16]. Ca metodă de colectare a datelor am utilizat interviul semi-structurat pentru avantajul flexibilității, care oferă spațiu pentru exprimările individuale ale participanților și permite validarea semnificației răspunsurilor. În raport cu subiectul nostru de cercetare, metoda interviului semi-structurat este o metodă riguroasă și potrivită pentru explorarea percepțiilor și opiniilor oamenilor cu privire la limitarea drepturilor lor în perioada pandemiei, subiect care poate constitui o problemă complexă sau sensibilă[17]. Interviurile au fost realizate în perioada aprilie-mai 2021, cu 20 de persoane recrutate prin metoda bulgărelui de zăpadă și selectate din medii distincte pentru a identifica asemănările și deosebirile dintre grupuri, cât și variațiile intra-grup. În rândul respondenților, femeile și bărbații sunt distribuiți în mod egal, iar vârstele acestora sunt cuprinse între 21 și 69 de ani, cu o vârstă medie de 35 de ani. Profesiile acestora variază (administrație, economie, educație ș.a), iar majoritatea reponsdenților au o afiliere creștină. Zona de rezidență este divizată între rural și urban, iar regiunile sunt distribuite geografic diferit deoarece ne raportăm la populația generală a României.

Am folosit un set de opt întrebări generale care au acoperit conținutul principal al subiectului de cercetare, în care participanții au fost încurajați să vorbească liber despre opiniile și experiențele lor, și patru întrebări de follow-up, folosite pentru a facilita explorarea problemelor ridicate și pentru a direcționa conversația către subiectul studiat în cazul în care existau devieri de la acesta. De menționat este și faptul că interviurile au fost structurate și adaptate pentru mediul online.

Ca metodă de analiză a datelor, a fost folosită analiza tematică a extraselor de date calitative din interviurile semi-structurate care permite examinarea semnificațiilor pe care oamenii le atribuie limitării drepturilor în timpul pandemiei de COVID-19 și semnificația pe care acestea le au în viața lor.

Tabel: Lista respondenților

Percepția cetățenilor despre măsuri și drepturile omului

Măsurile adoptate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19 pot avea implicații profunde pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor, inclusiv pentru dreptul la viață și sănătate. Analiza răspunsurilor respondenților se va axa în primă instanță pe necesitatea sau pe caracterul abuziv al măsurilor de stopare a răspândirii virusului.

Măsuri care au dictat nevoi reale „răul necesar”

O parte dintre respondenți percep măsurile de limitare a drepturilor lor ca pe răul cel mai mic care se poate întâmpla, acel „rău necesar”[18] pentru asigurarea siguranței și securității populației. Au fost îngrădite anumite drepturi, însă acest lucru s-a întâmplat ținând cont de câteva limite, întrucât era nevoie să fie îngrădite drepturile și libertățile pentru a se proteja sănătatea tuturora. Y5 și Y20 consideră că autoritățile au luat cele mai bune măsuri pe baza celor două ordonanțe militare (emise la începutul perioadei din martie-mai 2020) și au gestionat bine situația, raportat la aspectele acelei perioade, la răspunsurile altor state și la faptul că nimeni nu s-a mai confruntat anterior cu experiența unei pandemii[19]. Restricțiile au salvat viețile oamenilor deoarece i-a prevenit de contactul cu virusul și, gândind prin prisma persoanelor vulnerabile, limitările au fost un lucru bun în ciuda faptului că au afectat celelalte persoane din multiple puncte de vedere (economic, social): „Când ne referim strict la oameni, deoarece componenta umană este cea mai importantă oricând, prima oară ne uităm la aceștia și mai apoi la toate celelalte resurse, este clar că pentru ei a fost ceva necesar”[20].

Respondenții remarcă faptul că scopul fundamental în perioada pandemiei a fost asigurarea siguranței cetățenilor și asigurarea dreptului la sănătate și la viață, iar în această idee autoritățile au făcut pe cât de mult posibil ca tututor cetățenilor României să le fie garantat dreptul la viață[21]. Y15 susține că „Unele persoane au considerat că le-au fost încălcate drepturile, dar din punctul meu de vedere limitarea lor a fost colacul de salvare și ajutorul din partea autorităților, a fost puținul pe care l-au putut face pentru ca noi, cetățenii, să putem supraviețui”[22]. Y6 spune că drepturile oamenilor nu au fost încălcate ca în China, Rusia sau în alte state în care există război și în care drepturile omului sunt încălcate oricum. În această situație de urgență, drepturile omului nu au fost încălcate, ele au fost restricționate, diminuate puțin.

Dacă măsurile au părut stricte și că încalcă anumite drepturi și libertăți, este pentru că au fost constrânse de situația de la nivel mondial[23]. În acest sens, măsurile sunt considerate corecte și de către Y12 care remarcă faptul că statul român s-a pliat pe niște cereri și s-a raliat cu organizațiile mai mari din care face parte: „Noi, la rândul nostru, trebuie să ne supunem ca stat la anumite reglementări de mai sus și să respectăm niște reguli, pentru a putea în felul acesta să primim și ajutor”.

România a așteptat răspunsul celorlalte state (Y13 consideră diferit); astfel, instituțiile au transpus la nivel național măsurile care s-au luat și în alte state și care s-au dovedit a fi eficiente. Y18 susține că „Nu s-au implementat toate măsurile restrictive adoptate de alte state, dar pentru noi, ca țară, a fost un atu, deoarece am avut în fața noastră alte state cu un decalaj de două-trei săptămâni, am avut un model. Dacă am fi fost primii, probabil că impactul ar fi fost mult mai dezastruos deoarece nu am fi avut un tipar după care să ne luăm. Global, cu excepția primelor două luni de pandemie, martie și aprilie 2020, consider că autoritățile în proporție de 70% au gestionat bine criza sanitară[24].

Pe de altă parte, reiese și un alt punct de vedere conform căruia deciziile au fost legitime pentru că au existat cazuri în care incidența în anumite comunități a crescut brusc, pe fondul sosirii unor români din alte țări deja aflate în zona de risc. Acest lucru a alertat autoritățile și în acestă situație a fost necesar să se ia măsuri în sensul stopării răspândirii virusului[25].

Alți trei respondenți au susținut faptul că nu a fost încălcat niciun drept de vreme ce restricțiile au fost adoptate pentru binele cetățeanului, că au fost măsuri realiste, necesare și legitime pentru o situație care este colectivă și temporară și care reprezintă un sacrificiu care trebuia făcut de toți pentru a depăși situația de criză cât mai rapid, cu cât mai puține victime[26]. Unul dintre respondenți afirmă: „Cred că este o abordare bună, deși inițial nu este privită așa. Dar, dacă vrei să te bucuri de ceva, ar trebui să faci și niște sacrificii. Din acest motiv, cei mai mulți dintre noi ne-am motivat în perioada de carantinare (perioadă în care am fost închiși mai bine de o lună) că va fi neconform o perioadă, ca mai apoi să fie mai bine, să putem să ne reunim cu prietenii, familia, persoanele dragi”[27]. Y1 adaugă că ar fi trebuit să se pună mai mult preț pe cum este livrată informația, pentru ca oamenii să înțeleagă interesul comun care stă la baza adoptării de măsuri restrictive[28].

Sunt și respondenți care consideră că autoritățile au îngrădit anumite drepturi cu scop bun și măsurile au avut de cele mai multe ori temei justificat, deși recunosc că au existat și câteva situații de exces de zel (polițiștii care au aplicat măsuri usturătoare sau care au apelat la violență atât fizică, cât și verbală)[29] și că modul în care s-a făcut limitarea a fost ușor abuziv. Y8 remarcă: „Dreptul la libertatea personală este important, fiindcă pandemia a venit cu anumite restricții, iar acestea trebuie să fie în limita protejării sănătății și a dreptului la viață. Este o linie destul de fină până unde se protejează sănătatea și de unde începe restricționarea libertății”[30]. De asemenea, Y10 sugerează că „Măsurile luate în sensul de limitare au fost relevante pentru situație, dar responsabilitatea individuală a fost înțeleasă de fiecare în mod diferit”[31]. Un alt intervievat relevă faptul că „Paza bună trece primejdia rea. Așadar, cei care s-au păzit nu s-au infectat, iar eu am făcut la fel, m-am păzit”[32]. Mulți indivizi nu au fost dispuși să fie restricționați, să le fie limitate drepturile. Fiind ceva nou, cu care lumea nu s-a mai confruntat, au fost generate valuri de neînțelegere: „…au fost anumite meeting-uri și anumite întruniri în care unii oameni scandau „Jos masca” și aveau anumite reacții nelalocul lor din punctul meu de vedere[33].

În pofida opiniilor populației și manifestărilor de pe internet, Y12 consideră că părerile pot fi luate în calcul în timpul pandemiei, dar nu pot schimba ceva, pentru că trebuie respectate niște reguli.

Măsuri de limitare abuzive/exagerate

Mulți consideră măsurile adoptate ca având un temei justificat. Recunosc că au simțit anumite drepturi încălcate și că s-au realizat abuzuri, însă le motivează pe baza scopului primordial, acela de a proteja vieți. Totodată, la polul opus, există și respondenți care se declară îngrijorați de lipsa de proporționalitate dintre limitarea drepturilor și nevoia reală care a dictat unele dintre aceste măsuri. Autoritățile au luat măsuri în scopul limitării numărului de cazuri, dar preponderent au existat exagerări de limitare a drepturilor omului, privite ca nenecesare și nefirești[34].

Din perspectiva unora, drepturile omului au fost încălcate și acesta este un lucru indiscutabil[35]. Faptul că oamenii au fost privați de libertate s-a resimțit asupra lor. Aceștia sugerează că se puteau găsi soluții mai bune și măsurile puteau fi regândite în raport cu evoluția situației, în așa fel încât să scadă numărul de infectați, dar să nu se încalce cu mult drepturile omului, deoarece în unele cazuri s-au făcut abuzuri[36]. În acest sens, Y15 și Y18 remarcă existența unei practici specifice țărilor ca unele drepturi să fie îngrădite și consideră că o soluție benefică ar fi fost să se fi îndreptat atenția către anumite categorii sociale, spre exemplu persoanele vârstnice, persoanele care au rămas fără loc de muncă, deoarece unele măsuri par a fi potrivite doar pentru o anumită categorie de oameni și nu pentru întreaga populație[37].

În astfel de cazuri, de forță majoră, era necesar să se adopte măsuri pentru a preveni infectarea, dar majoritatea nu au avut nici un efect. Luând în considerare faptul că numărul de cazuri nu a scăzut, ci a rămas același în toate circumstanțele, atât pe perioada purtării și nepurtării măștii în exterior, dar și pe perioada când nu se putea circula noaptea sau se putea, s-a ajuns la imposibilitatea de a găsi vreo utilitate în regulile impuse, din perspectiva unor respondenți[38]. Încălcarea drepturilor și lipsa de organizare a autorităților a deschis calea repercusiunilor[39], precum dosarele deschise împotriva autorităților: „Faptul că nici ei nu au știut ce se întâmplă și au mers pe un drum pe care a mers mai toată lumea mi s-a părut ilegitim. Noi acum nu putem să discutăm la trecut despre pandemie, deoarece și acum suntem într-o pandemie, suntem în aceeași stare de alertă, autoritățile continuă să ia decizii pripite și decizii care afectează întreaga populație.[40]

Totodată, se observă (potrivit lui Y1, Y13 și Y16) o discontinuitate în păstrarea deciziilor, lucru care a sporit numărul de cazuri și decese. Oamenii au dezvoltat aversiune față de restricții. Le-au respectat la început, dar după ce s-au mai relaxat din măsuri și s-au înăsprit iar, cetățenii și-au pierdut încrederea în stat și nu au mai văzut în același mod eficacitatea măsurilor[41]. Y1 afirmă: „Nimic din ce e prea mult nu e bine. Eu consider că la începutul perioadei de pandemie oamenii au fost grijulii și obedienți față de măsuri, dar mai apoi s-a trecut o limită de omenie deoarece lumea este ca un copil: îi spui că face ceva rău și mai apoi o face pe ascuns. La fel și cu oamenii care au ieșit pe ascuns, interacționau și își asumau riscul”. Y12 consideră că era bine și cu restricțiile de circulație, deoarece oamenii nu le respectau oricum. Contrar lui Y12 ȘI Y18, există și păreri care sugerează că unele decizii au fost bune, au avut scopul de a îmbunătăți situația, însă au fost luate brusc deoarece situația COVID-19 a început cu câteva luni în urmă, înainte să ajungă în România, și se putea limita treptat exercitarea drepturilor omului având în vedere acest aspect[42].

Acest haos generat de luarea deciziilor restrictive a condus la pierderea încrederii din partea populației. Urmărind scenariul izolării Sucevei de restul societății de către reprezentanții de la București, Y4 consideră că: „De la încălcarea drepturilor la batjocura populației este nu mult”, iar „În ceea ce privește nivelul de reprezentare al instituțiilor statului, nu au ieșit oamenii care trebuiau să o facă, deoarece politica nu are treabă cu sănătatea. Sănătatea este asigurată de către medici, iar politica este făcută de către politicieni, care nu au ce căuta în sistemul medical”. Mai mult, Y4 resimte denigrare și încălcare a drepturilor omului în urma declarațiilor Primului ministru, Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne, care au spus că cei vaccinați vor avea prioritate[43].

Limitarea dreptului la viață/sănătate

Garantarea drepturilor omului devine una dintre cele mai mari provocări. Măsurile adoptate, pot afecta mijloacele de trai și la securitatea oamenilor și accesul la asistență medicală. Criza COVID-19 a exarcerbat vulnerabilitatea celor mai puțin protejați din societate, iar în situația necesității accesării serviciilor mediale vorbim nu doar de persoane care suferă de sau prezintă simptome COVID-19, ci și de persoanele care suferă de alte afecțiuni. Sistemele inadecvate de sănătate pot pune în primejdie viața oamenilor.

La întrebarea care viza enumerarea celor mai importante drepturi pentru fiecare respondent, în răspunsuri au fost enumerate dreptul la viață și la sănătate[44]. Y8 remarcă faptul că dreptul la sănătate, care este inerent dreptului la viață, este și cel mai afectat de o pandemie, întrucât virusul îi poate ataca orbește pe toți și e greu să se realizeze respectarea dreptului în cauză. Totodată, toată lumea ar trebui să beneficieze de dreptul menționat indiferent de statutul său și indiferent dacă suferă de COVID-19 sau de oricare altă boală[45].  Din punctul de vedere al lui Y4, chestiunea privind dreptul la viață a fost una voalată:  „S-a redus practic calitatea vieții întregii populații a unui stat pentru un anumit tipar de vârstă de persoane care puteau fi izolate.” Y4 propune: „Dă-mi mie dreptul de a munci, de a-mi câștiga traiul pentru a întreține acea persoană vârstnică care stă acasă. S-a luat dreptul la muncă unei persoane, pentru a sta acasă cu o alta vulnerabilă, iar în câteva cazuri s-a întâmplat ca persoanele acelea să se fi infectate, cu toate că au stat acasă”.

Criza sanitară a prezentat multiple implicații în ceea ce privește furnizarea serviciilor medicale la nivelul întregii populații. O mare parte din subiecții care au participat la interviuri sunt de părere că declanșarea crizei COVID-19 a afectat furnizarea serviciilor medicale în comunitățile lor. În ciuda continuării furnizării serviciilor, perioada pandemiei a fost caracterizată de reorientarea unei părți importante a resurselor din cadrul sistemului medical (resurse umane, materiale sau logistică) către centrele destinate tratării cazurilor de infectare cu COVID-19, fapt care lasă o amprentă asupra resurselor disponibile pentru celelalte tipuri de servicii medicale.  Respondenții pretind că autoritățile ar trebui să lucreze într-un mod eficient pentru asigurarea protejării dreptului la sănătate, deoarece în ceea ce privește accesarea serviciilor medicale, multe persoane au fost neglijate și au avut parte de un acces inegal[46] și îngreunat[47] la serviciile medicale, din considerente precum transformarea spitalelor în secții COVID-19[48] sau un sistem medical depășit, care a încercat să se concentreze pe virus mai mult decât pe alte boli[49]. Y18 explică: „Serviciile medicale ar trebui prioritizate și probabil extinse pentru a face față, prin implicarea mai multor persoane, chiar și voluntari, tineri din domeniu sau nu, care ar trebui educați în perioada pandemiei pentru a oferi suport instituțiilor principale din domeniu medical”.

Percepțiile privind starea sistemului medical și a accesului la serviciile medicale descriu situații diverse. În spitalele depășite totalde situație, anumite persoane nu s-au bucurat de respectarea dreptului la sănătate, iar cazurile banale care s-ar putea transforma în cazuri grave nu au fost luate în considerare sau nu au fost văzute ca importante. Y11 remarcă: „ Am văzut cazuri în care femei însărcinate, care mai aveau puțin și trebuiau să nască, au fost lăsate pe holuri în travaliu. Aceasta este o problemă și acolo au fost încălcate niște drepturi”. În această notă, în care sistemul medical este depășit, acesta întrevede necesare restricțiile pentru persoanele care au probleme grave de sănătate, deoarece indirect le-ar salva viața[50].

Observații similare sunt făcute și de Y1 și Y15, care exemplifică situații care nu au fost în mod obligatoriu regulamentare în ceea ce privesc drepturile omului: „În București, s-a stat în spital pe sălile de așteptare câte patru-cinci ore, chiar dacă erai sau nu infectat cu COVID-19. De asemenea, am auzit și despre cazuri apropiate, care au fost diagnosticate cu coronavirus deși nu au avut virusul. Așadar, cred că zona medicală a fost overwhlemed”[51]. Y15 amintește o situație în care mai mulți bolnavi de la un spital din Bucureși au fost scoși din spital deoarece acesta trebuia transformat într-unul funcțional pentru tratarea coronavirus: „Această situație a fost deranjantă, deoarece mi se pare absurd faptul că s-au scos oameni vulnerabili, bolnavi și proaspăt operați din spitale în circumstanțe nepotrivnice pentru a se desfășura demersuri pentru transformarea spitalului. Erau atâtea centre, se putea aranja oricând din alt loc un spital de acest gen, existau multe posibilități.”

În alte cazuri, COVID-19 a fost pus pe prim plan[52]. În legătură cu acest lucru, Y14 crede că nu s-a protejat niciun drept, nici măcăr dreptul la viață, deoarece totul a gravitat în jurul virusului și a interacțiunii cu pacienții care au fost infectați cu COVID-19, iar ca urmare a acestui lucru alți oameni au avut de suferit. Contrastant, deși se afirmă că toată atenția s-a concentrat asupra virusului, un respondent sugerează că dreptul la sănătate publică a fost încălcat deoarece modul de reacție al statului față de sistemul de sănătate a fost unul necorespunzător, nu s-a investit în cumpărarea de aparatură nouă, s-a cumpărat la mâna a doua[53]. Mai mult, sistemul medical depășit despre care am discutat și axarea exclusivă pe virusul COVID-19 au condus către o caracteristică care se regăsește în rândul oamenilor. Y9 și Y16 au adus în discuție reticența în accesarea serviciilor medicale, creată din teama de a nu contacta virusul. O altă cauză a acestei reticențe, poate fi și asocierea celor mai multe decese cu coronavirus: „Mulți oameni au intrat în spital pentru alte cauze și totuși verdictul final a fost cel de COVID-19”[54]; „Ne uităm pe statistici și vedem câți oameni au murit, deoarece acum nu se mai spune că au murit de COVID, ci că virusul le-a afectat organismul deja îmbolnăvit de altceva și au decedat. Și sistemul de sănătate și-a schimabat opinia față de această boala”[55].

Dreptul la viață și cel la sănătate sunt văzute ca importante și de către persoanele care nu consideră că ar fi fost încălcate în vreun fel. Multe persoane nu înțeleg gravitatea situației și, în acest sens, Y12 consideră că „Este o absurditate să spui că a fost îngrădit dreptul la viață a unor persoane care aveau nevoie de spitalizare în timpul unei stări de urgență, când totul se concentrează pe ce s-a întâmplat, pe noul virus la care nu știa nimeni cum să reacționeze. Poate că au existat persoane care aveau probleme importante, precum operații, dar a fost nevoie și de secții COVID-19 și încă este.” Y17 este de părere că înainte de pandemie nu s-a știut să se facă diferența între un caz grav și unul mai puțin grav, deoarece fiecare problemă era văzută de fiecare dintre noi ca fiind cea mai gravă. În acest sens, este firesc ca o persoană care este foarte grav bolnavă să aibă prioritate, mai ales într-o situație cum este cu pandemia, ceva nou care a luat prin surpindere și oamenii din sistemul medical, deoarece nu știau cum se manifestă, cum trebuie tratat: „A trebuit cu atât mai multă atenție și mai mult timp din partea medicilor pentru această problemă și, automat, resursele nu au fost suficiente pentru a ține sub control și pandemia și celelalte probleme medicale care existau deja până la momentul respectiv”[56].

O parte dintre respondenți[57] s-a pronunțat referitor la eforturile depuse de comunitatea de medici în tandem cu ajutorul autorităților care au luat măsurile necesare ce au funcționat pentru depășirea pragului critic[58]. Celelalte persoane care nu s-au pronunțat sau poziționat în sensul respectării dreptului la viață sau accesului la servicii medicale nu au avut probleme care să le oblige să intre în contact[59].

Concluzii

În acest studiu mi-am propus să prezint modul în care românii aun perceput limitările drepturilor omului în contextul pandemiei de COVID-19, între martie 2020 și mai 2021. Au fost propuse câteva explicații și răspunsuri pentru limitarea drepturilor fundamentale ale omului și pentru măsurile luate de autorități pentru a preveni răspândirea infecției în contextul pandemiei de COVID-19. În interviurile realizate, majoritatea respondenților au identificat că măsurile de limitare a drepturilor au fost un  „rău necesar” și s-au conformat.  Însă au existat și câteva persoane iritate de nerespectarea câtorva drepturi. Interviurile sugerează că măsurile ar trebui motivate de obiective legitime de sănătate publică și să nu fie utilizate ca pretext pentru a urmări scopuri ilegitime. La acest lucru se mai adaugă și faptul că limitările drepturilor s-au întâmplat în condițiile în care oficialii au operat cu informații insuficiente și au avut nevoie de flexibilitate pentru a aborda amenințarea iminentă. Din acest motiv, există și o credință potrivit căreia instituțiile și-au exercitat compentențele într-un mod echitabil și rezonabil.

Drepturile omului în contextul pandemiei au fost văzute de către cetățeni în moduri distincte. Măsurile adoptate de către autorități în scopul limitării lor au generat percepții și atitudini diferite în raport cu câteva drepturi fundamentale (dreptul la viață, dreptul la libertatea de mișcare, dreptul la libertatea de întrunire și asociere, dreptul la viață privată, dreptul la a fi informat, dreptul la educație și dreptul la muncă). Per total, limitările libertăților au fost văzute de o bună parte din respondenți ca necesare și corecte pentru a se asigura siguranța și sănătatea întregii populației, un sacrificiu care se impunea a fi făcut de către toată lumea pentru depășirea situației de criză. Cealaltă categorie de persoane au simțit o disproporție între decizii și nevoia reală care a dictat luarea lor, susținând că măsurile au fost potrivite doar pentru o anumită categorie de persoane și s-au realizat într-o manieră pripită, afectând întreaga populație.

În ceea ce privește dreptul la viață, acesta este descris ca un drept inerent ființei umane și dreptul central pentru care este permisă limitarea tuturor celorlalte. Analiza de față, scoate în evidență faptul că în urmărirea protejării sănătății și a vieții împotriva virusului COVID-19 au apărut alte probleme în accesarea serviciilor medicale, într-un mod proporțional pentru toată lumea. Cu un sistem medical depășit, a crescut și nivelul de reticență al oamenilor în a accesa unitățile medicale, lucru care s-a simțit de multe ori ca o îngrădire pentru că s-a pus în primejdie viața oamenilor.

Statele și-au recunoscut obligațiile de a asigura înlăturarea amenințării constituită de apariția virusuluii COVID-19. În acest sens, a reieșit o problemă conform căreia legislația adoptată în scopul protejării sănătății și asigurării binelui comun trebuie să fie conformă cu drepturile omului. Guvernarea bazată pe drepturile omului se impune ca un element crucial de respectat deoarece, dincolo de impactul pe care pandemia o poate avea, se pot naște și exagerări ale limitărilor acestora care sădesc în rândul oamenilor ideea că drepturilor lor nu sunt luate în considerare.

COVID-19 și crizele pe care le aduce pot afecta atât din punct de vedere al sănătății, cât și din punct de vedere al libertăților. Ca atare, determinând comportamentele oamenilor și opiniile lor cu privire la măsurile de limitare impuse (evitarea spațiilor cu risc ridicat, utilizarea contactului de urmărire prin aplicații, distanțarea fizică), măsuri care se află în strânsă legătură cu dreptul de manifestare nemijlocită a libertăților acestora, se poate analiza pe mai departe modul în care ar putea fi îmbunătățită situația pentru conformarea tuturora la comportamentele de sănătate publică.

BIBLIOGRAFIE

AMENSTY INTERNATIONAL, „Responses to COVID-19 and states human rights obligations: preliminary observations”, 16 martie 2020, disponibil la https://www.amnestyusa.org.

CONSILIUL EUROPEI, Convenția drepturilor omului, disponibilă la right to life (coe.int).

COUNCIL OF EUROPE, Coronavirus: guidance to governments on respecting human rights, democracy and the rule of law, 8 aprilie 2020, disponibil la https://www.coe.int.

CREȚAN, Remus; Light, Duncan, ,,COVID-19 in Romania: transnational labour, geopolitics, and the Roma «„outsiders»”, în Eurasian Geography and Economics, 2020, pp.1-14.

GRRENPEACE EUROPEAN UNIT, Locking down critical voices – How governments responses to the Covid-19 pandemic are unduly restricting civic space and freedoms across the EU, 2020.

GUTERRES, Antonio. „The world faces a pandemic of human rights abuses in the wake of Covid-19”, în The Guardian, 22 februarie 2020.

HODAL, Kate, „COVID used as pretext to curtail civil rights around the world, finds report”, Teha Guardian, 9 decembrie 2020.

JOSEPH, Sara. „International Human Rights Law and the Response to the Covid-19 Pandemic”, în Journal of international humanitarian legal studies, Brill Nijhoff, An XI, nr. 2, 2020, pp. 1-21.

KALLIO, Hanna; Pietil, Anna-Majia; Johnson, Martin. Systemic methodological review: developing a framework for a qualitative semi-structured interview guide, în Journal of Advanced Nursing, 2016, pp. 1-12.

LYRA, Jubilut Lyra Liliana; Cerna M. Christina, „Opinion – Impacts and restrictions to Human Rights during COVID-19”, 30 iunie 2020, disponibil la https://www.e-ir.info.

MASON, Meier Benjamin, Rights-Based Approaches to preventing, detecting, and responding to infectious disease, în vol. Eccleston-Turner, Brassington Iain (ed.), Infectious Diseases in the New Millennium, International Library of Ethics, Law, and the New Medicine, vol. 82, 2020, pp. 217-248.

MĂRCĂU, Flavius Cristian, „Analiză asupra statelor democratice cu privire la diminuarea drepturilor omului în timpul pandemiei de Sars-Cov-2”, în Astra Salvensis, revistă de istoriesi cultură, 2020, pp. 83-94.

MOROIANU ZLĂTESCU, Irina. Drepturile omului-Un sistem în evoluție, Bucureşti, Editura I.R.D.O., 2008.

PIOT, Peter, Timberlake, Susan, „HIV/AIDS and Human Rights: Continued Commitment in the Second Decade”, în Health and Human Rights, President and Fellows of Harvard College în numele Harvard School of Public Health/ François-Xavier Bagnoud Center for Health and Human Rights, an XXX, nr.1, 1998, pp. 1-6.

RUTZEN, Doug; Dutta Nikhil,  „Pandemics and Human Rights”, 12 martie 2020, disponibil la www.justsecurity.org.

***, Declarația Universală a Drepturilor Omului, disponibilă la http://legislatie.just.ro.

[1] Benjamin Mason Meier, „Rights-Based Approaches to preventing, detecting, and repsonding to infectious disease”, în vol. Eccleston-Turner, Brassington Iain (ed.), Infectious Diseases in the New Millennium, International Library of Etichs, Law, and the New Medicine, vol. 82, 2020, pp. 217-248.

[2] Doug Rutzen, Nikhil Dutta, „Pandemics and Human Rights”, 12 martie 2020, disponibil la adresa https://www.justsecurity.org/69141/pandemics-and-human-rights/, data accesării 9 iunie 2021.

[3] Sarah Joseph. „International Human Rights Law and the Response to the Covid-19 Pandemic”, în Journal of international humanitarian legal studies, Brill Nijhoff, An XI, nr.2, 2020, p. 12.

[4] Conform Organizației Mondiale a Sănătății, COVID-19 reprezintă o boală infecțioasă cauzată de coronavirusul cel mai recent descoperit. SARS-COV-2, printre altele, este caracterizat de transmisibilitate (secreții sub formă de picături mici, care se răspândesc atunci când persoana infectată tușește).

[5] Flavius Cristian Mărcău, „Analiză asupra statelor democratice cu privire la diminuarea drepturilor omului în timpul pandemiei de Sars-Cov-2”, în Astra Salvensis, revistă de istoriesi cultură, 2020, pp. 83-94; p. 3.

[6] Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la data de 10 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, disponibilă la adresa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/22751, data accesării 21 februarie 2021.

[7] Peter Piot, Susan Timberlake, „HIV/AIDS and Human Rights: Continued Commitment in the Second Decade”, în Health and Human Rights, President and Fellows of Harvard College în numele Harvard School of Public Health/ François-Xavier Bagnoud Center for Health and Human Rights, an XXX, nr.1, 1998, pp. 1-6; p. 2.

[8] Council of Europe, „Coronavirus: guidance to governments on respecting human rights, democracy and the rule of law”, 8 aprilie 2020, disponibil la https://www.coe.int/en/web/human-rights-rule-of-law/-/coronavirus-guidance-to-governments-on-respecting-human-rights-democracy-and-the-rule-of-law, data accesării 29 martie 2021.

[9] Antonio Guterres. „The world faces a pandemic of human rights abuses in the wake of Covid-19”, 22 februarie 2021, disponibil la https://www.theguardian.com/global-development/2021/feb/22/world-faces-pandemic-human-rights-abuses-covid-19-antonio-guterres, data accesării 29 martie 2021.

[10] Amnesty International, „Responses to COVID-19 and states human rights obligations: preliminary observations”, 16 martie 2020, disponibil la https://www.amnestyusa.org/press-releases/responses-to-covid-19-and-states-human-rights-obligations-preliminary-observations/#preventing, data accesării 29 martie 2021.

[11] Kate Hodal, „COVID used as pretext to curtail civil rights around the world, finds report”, 9 decembrie 2020, disponibil la https://www.theguardian.com/global-development/2020/dec/09/covid-used-as-pretext-to-curtail-civil-rights-around-the-world-finds-report, data accesării 29 martie 2021.

[12] Civil liberties union for Europe, Green Peace, „Locking down critical voices – How governments responses to the Covid-19 pandemic are unduly restricting civic space and freedoms across the EU”, 2020, p. 9.

[13] Liliana Lyra Jubilut, Christina M. Cerna, „Opinion – Impacts and restrictions to Human Rights during COVID-1”, 30 iunie 2020, disponibil la https://www.e-ir.info/2020/06/30/opinion-impacts-and-restrictions-to-human-rights-during-covid-19/, data accesării 29 martie 2021.

[14] Irina Moroianu Zlătescu, Drepturile omului-Un sistem în evoluție, Bucureşti: Editura I.R.D.O., 2008, p. 79.

[15] România a ratificat Convenţia prin „Legea nr. 30 din 18 mai 1994”, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.

[16] Remus Crețan, Duncan Light, „COVID-19 in Romania: transnational labour, geopolitics, and the Roma «outsiders»”, în Eurasian Geography and Economics, 2020, pp. 1-14. Aceasta a fost cea mai mare restricție a libertăților civile de la căderea comunismului: „România aflată sub blocare semăna oarecum cu autoritarismul grotesc al regimului lui Nicolae Ceaușescu”.

[17] Hanna Kallio, Anna-Majia Pietil, Martin Johnson, „Systemic methodological review: developing a framework for a qualitative semi-structured interview guide”, în Journal of Advanced Nursing, 2016, pp. 1-10.

[18] Y10, Y11, Y12, Y20.

[19] Y5, Y20.

[20] Y11.

[21] Y15, Y20, Y9, Y17.

[22] Y15.

[23] Y11.

[24] Y18.

[25] Y5.

[26]  Y3, Y17, Y1, Y9.

[27] Y20.

[28] Y1.

[29] Y10, Y13.

[30] Y8.

[31] Y10.

[32] Y16.

[33] Y15.

[34] Y7.

[35] Y4, Y7, Y19, Y10.

[36] Y2, Y7.

[37] Y15.

[38] Y4, Y13, Y14, Y16.

[39] Y10.

[40] Y4.

[41] Y13.

[42] Y13

[43] Y4.

[44] Y15, Y11.

[45] Y2, Y17.

[46] Y13

[47] Y8.

[48] Y11.

[49] Y13, Y14.

[50] Y11.

[51] Y1.

[52] Y13, Y15.

[53] Y4.

[54] Y5.

[55] Y4.

[56] Y17.

[57] Y3, Y15.

[58] Y3, Y5, Y6, Y11, Y12,Y15, Y17, Y20.

[59] Y7, Y9, Y19.