Nicolae Ceauşescu versus mareşalul Viktor Kulikov

(Berlin, 28-29 mai 1987)

 

[Nicolae Ceauşescu vs. Marshal Viktor Kulikov

(Berlin, May 28-29, 1987)]

 

Petre OPRIŞ

Abstract: One of the existing files in the Central Historical National Archives that was published abroad is recorded under the number 31/1987 and contains, among others, the leaders’ speeches of the Warsaw Treaty Organization member states who had a meeting at Berlin, on the Political Consultative Committee (May 28-29, 1987). As these documents necessitate a large printing space, in this study we will confine to explain the context in which the meeting of the Political Consultative Committee took place at Berlin.

 

Keywords: Ceaușescu, Kulikov, Warsaw Treaty Organization, Political Consultative Committee.

Mutarea arhivei Comitetului Central al P.C.R. din sediul în care se afla aceasta la 22 decembrie 1989 i-a privat de o sursă foarte importantă de informaţii pe istoricii interesaţi de analizarea apariţiei, evoluţiei şi dizolvării Partidului Comunist Român. Demersurile ştiinţifice pe care cercetătorii le-au întreprins după aceea au fost respinse ani de zile, sub diferite forme, de către cei care, într-un fel sau altul, au primit spre păstrare arhiva sistemului comunist românesc şi biografiile celor care au uzurpat, cu ajutorul Armatei Roşii, puterea politică în România şi şi-au acordat privilegii timp de mai mult de patru decenii, propovăduind în acelaşi timp principiul egalităţii tuturor cetăţenilor „în condiţiile ascuţirii luptei de clasă”.

Pentru a face faţă penuriei de informaţii cu care se confruntau, istoricii români au apelat în anii ’90 la câteva surse edite hagiografice, de care dispuneau încă dinainte de 22 decembrie 1989. Printre acestea s-au aflat colecţiile de ziare „Scânteia” şi „România Liberă”, discursurile lui Nicolae Ceauşescu, publicate în celebra colecţie „România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate” ş.a.

Treptat, ca urmare a dorinţei politicienilor români de a nu mai fi consideraţi de către Occident drept uzurpatorii şi urmaşii lui Nicolae Ceauşescu, a fost deschisă uşa către arhiva Comitetului Central al P.C.R. şi au putut fi cercetate cu atenţie dosarele provenind din perioada Războiului Rece. Unul dintre acestea a fost făcut public mai întâi în străinătate, după care s-a permis consultarea sa la sala de studiu a Arhivelor Naţionale ale României şi are numărul de înregistrare 31/1987. Dosarul este important deoarece conţine cuvântările tuturor conducătorilor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (O.T.V.) care s-au întâlnit la Berlin, în cadrul unei reuniuni a Comitetului Politic Consultativ (28-29 mai 1987). Întrucât aceste documente necesită un spaţiu pentru tipărire foarte mare, ne vom limita prezentarea noastră la explicarea contextului în care au avut loc la Berlin şedinţele Comitetului Politic Consultativ şi la editarea cuvântărilor lui Nicolae Ceauşescu şi a mareşalului sovietic Viktor Kulikov.[1]

Încă din momentul instalării sale în fruntea P.C.R., în martie 1965, Nicolae Ceauşescu a încercat să se opună oricăror iniţiative sovietice pe care le considera periculoase pentru sine şi pentru ţara sa. La fel de adevărat este şi faptul că liderul politic de la Bucureşti a redus mult cheltuielile militare ale României în a doua parte a anilor ’70 deoarece economia românească nu avea suficiente resurse pentru a susţine atât ritmul înalt de industrializare forţată, cât şi procesul de modernizare a tehnicii militare din dotarea armatei române în cadenţa pe care o doreau mareşalii Uniunii Sovietice. Kremlinul a încercat mereu să impună statelor-satelit din Organizaţia Tratatului de la Varşovia o sporire a contribuţiei financiare pentru domeniul militar, precum şi o reînnoire a arsenalului statelor membre ale O.T.V. pentru a putea menţine echilibrul strategic în Europa.

Preşedintele României a respins atât în noiembrie 1978, cât şi ulterior o serie de iniţiative ale Moscovei care vizau modernizarea arsenalului militar din România şi a mobilizat întregul aparat de propagandă al P.C.R. pentru a-i convinge pe sovietici şi pe membrii Alianţei Nord-Atlantice de inutilitatea continuării cursei înarmărilor.[2] Din păcate, campania dusă de activiştii P.C.R. pe plan internaţional în favoarea păcii a avut rezultate îndoielnice în privinţa asigurării securităţii României, armata română a primit în anii ’80 din ce în ce mai puţine fonduri pentru modernizarea tehnicii sale de luptă, iar proiectele gigantice de genul Canalul Dunăre – Marea Neagră, Casa Poporului sau Canalul Bucureşti – Dunăre au consumat extrem de multe resurse materiale şi financiare, deşi eficienţa economică a acelor obiective era încă de atunci mai mult decât discutabilă. Astfel, Nicolae Ceauşescu s-a opus cursei înarmărilor pentru a impune cursa betonărilor în România. Pentru el şi pentru consilierii săi pe probleme militare, declanşarea unui război în Europa devenise imposibilă.

În consecinţă, aceştia considerau că îşi puteau permite să reducă în continuare cheltuielile militare ale României şi să susţină, în mod eronat, că doctrina militară a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia – prin care se stabileau opţiunile conducerii politico-militare a O.T.V. privind ducerea luptei armate pentru atingerea scopului şi a obiectivelor războiului dus împotriva N.A.T.O. – trebuia să fie un document politic de propagandă pacifistă. Concomitent, efective din ce în ce mai mari de militari români au fost scoase din procesul de pregătire pentru luptă şi trimise pentru a lucra în diferite sectoare ale economiei, unde se înregistra un deficit major de forţă de muncă slab calificată.

Desconsiderarea de către Nicolae Ceauşescu a rolului pe care îl avea armata română în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia a ieşit în evidenţă la 28 mai 1987, în cadrul reuniunii Comitetului Politic Consultativ care s-a desfăşurat la Berlin. Printre altele, liderul român a declarat cu acel prilej astfel: „În elaborarea doctrinei militare (a statelor membre ale O.T.V. – n.n.) trebuie să pornim ferm de la concluzia teoretică şi practică cu privire la imposibilitatea războiului în condiţiile existenţei armelor nucleare şi de la necesitatea înlăturării oricărui război din viaţa societăţii. Doctrina militară a statelor participante la Tratatul de la Varşovia trebuie să devină un important document politic în lupta pentru educarea popoarelor în spiritul păcii, al prieteniei şi colaborării, un document important în lupta pentru dezarmare şi pace”[3].

Se pare că liderul român simţise că situaţia sa în fruntea ţării era din ce în ce mai şubredă, în condiţiile instalării la Moscova a lui Mihail Gorbaciov. În plus, sovieticii presau pe plan militar pentru reînnoirea parcului tehnic al armatelor O.T.V. şi, implicit, al armatei române, iar aceste intervenţii repetate contestau în mod practic deciziile militare adoptate de liderul de la Bucureşti, de scădere a cheltuielilor militare ale României. În consecinţă, Nicolae Ceauşescu a contestat în timpul Consfătuirii Comitetului Politic Consultativ al O.T.V. planurile Moscovei de creştere a fondurilor militare care se alocau pentru modernizarea/electronizarea tehnicii de luptă şi s-a opus adoptării principiului propus de mareşalul sovietic Viktor G. Kulikov, comandantul-şef al Forţelor Armate Unite ale O.T.V., de reducere concomitentă a forţelor armate ale celor două blocuri militare din Europa „până la un nivel suficient, raţional”[4].

Liderul român considera că decizia respectivă a fost luată de autorităţile de la Kremlin fără să se ceară acordul său, deci se încălcase principiul privind neamestecul în treburile interne ale României; însă o asemenea motivaţie nu putea să ascundă orgoliul rănit al lui Nicolae Ceauşescu, care dorea să joace un rol în negocierile dintre S.U.A. şi U.R.S.S. cu privire la reducerea efectivelor militare şi a armamentelor din Europa şi astfel, prin succesele obţinute pe plan extern, să refacă prestigiul României, vizibil şifonat de profunda criză internă prin care trecea ţara. Concentrarea întregii puteri în mâna lui Ceauşescu era realizată pe deplin în anul 1987, acesta fiind atât alesul poporului (prin votul dirijat de către activiştii P.C.R.), reprezentantul statului (în calitate de preşedinte al României), cât şi reprezentantul partidului unic de guvernământ (în calitate de secretar general al P.C.R.). Poate că tocmai de aceea N. Ceauşescu şi-a permis la Berlin să se opună clar principiului promovat de mareşalul Viktor G. Kulikov şi să aibă următoarea intervenţie: „Iată de ce pentru noi nu este acceptabilă ideea acestui principiu al stabilirii «suficienţei». Ce se poate înţelege prin «suficienţă»? Cine trebuie să stabilească şi ce reprezintă această «suficienţă»? Noi nu suntem în nici un fel de acord să dăm mână liberă nimănui şi cu atât mai mult militarilor să stabilească ei cât trebuie să reprezinte efectivele, armamentele şi cheltuielile militare. Acestea sunt probleme ale popoarelor, ale statelor, ale partidelor, iar problema nivelului armamentelor trebuie să o stabilească partidele, statele. În acelaşi timp, este necesar să se afirme cu toată claritatea necesitatea concentrării tuturor forţelor în vederea dezvoltării economico-sociale, ca o parte esenţială a întăririi capacităţii de apărare a statelor noastre”[5].

În afară de duritatea cu care a respins principiul suficienţei forţelor militare – pe care atât sovieticii, cât şi americanii l-au aplicat în anii următori fără să ţină cont de părerea liderului român – se poate observa o contradicţie din finalul declaraţiei lui Ceauşescu. Acesta credea că o dezvoltare economico-socială susţinută şi o scădere concomitentă a cheltuielilor militare – scădere pe care o accentuase încă din anul 1986 fără să fie presat de către militarii sovietici şi/sau români – ar fi condus la întărirea capacităţii de apărare a României. Numai că o asemenea dezvoltare, neînsoţită de adoptarea unor măsuri de sporire a securităţii naţionale, putea transforma România într-o pradă uşoară pentru orice stat care ar fi fost tentat să obţină prin presiuni şi/sau agresiune armată avantaje materiale, financiare şi/sau teritoriale pe seama României.

La rândul său, mareşalul Viktor G. Kulikov a menţionat în raportul său faptul că „Trupele de uscat (ale armatelor aliate – n.n.) şi-au sporit puterea de foc şi posibilităţile de manevră prin dotarea lor cu complexe de rachete de înaltă precizie, tancuri T-72, piese de artilerie autopropulsată Costică-Turban, aruncătoare de mine Leon, complexe de rachete antitanc şi antiaeriene de înaltă eficienţă KUB, OSA, AKM. Până la sfârşitul cincinalului (1990 – n.n.), cantitatea de armament, am în vedere noi modele, la regimente şi la divizii, va creşte de peste 2 ori […] Trupele Sistemului unic de apărare antiaeriană al statelor participante la Tratatul de la Varşovia au, în prezent, complexe de rachete antiaeriene cu rază mare de acţiune S-200, sisteme automatizate de conducere şi noi mijloace de cercetare, ceea ce a sporit posibilităţile în lupta lor împotriva inamicului aerian. În anii următori, în trupele de apărare antiaeriană vor fi introduse avioane de vânătoare-interceptare din noua generaţie MIG-29, complexe de rachete antiaeriene de înaltă eficacitate cu mai multe canale de dirijare, mijloace de cercetare radiotehnică […] În majoritatea armatelor se continuă modernizarea tancurilor T-55 A, rachetelor (antiaeriene – n.n.) VOLHOV, NEVA, KUB, OSA, avioanelor MIG-21 Bis, MIG-23, Su-20, elicopterelor Mi-24, navelor şi vedetelor de luptă”[6].

Evident, perspectivele descrise de mareşalul sovietic nu au coincis cu planurile pe care le avea Nicolae Ceauşescu privind reducerea în continuare a cheltuielilor militare ale României. Pe de altă parte, nu se poate invoca faptul că liderul român nu era bine informat în legătură cu utilizarea în scopuri militare a ultimelor creaţii tehnico-ştiinţifice. Comandantul-şef al Forţelor Armate Unite ale O.T.V. a menţionat, printre altele, în raportul său faptul că „nu se folosesc în totalitate potenţialele ştiinţific şi de producţie ale ţărilor noastre (din O.T.V. – n.n.). Termenele de realizare a unor lucrări de cercetare ştiinţifică şi experimental-constructive pentru crearea de noi armamente şi sisteme de automatizare a conducerii nu sunt respectate. Unele hotărâri importante în domeniul tehnico-ştiinţific este cel al microprocesoarelor, tehnicii laser. Se realizează într-un ritm lent”[7].

Nicolae Ceauşescu şi consilierii săi au avut la dispoziţie informaţii clare cu privire la noile domenii de cercetare tehnico-ştiinţifice cu aplicaţii militare pe care urmau să le dezvolte aliaţii lor în cadrul O.T.V. şi despre viitorul tehnologiei microprocesoarelor, însă liderul român a ordonat, la sfârşitul lunii mai 1989, să se reinstaleze aparatura clasică pe tancurile autohtone, în locul mijloacelor electronice recent montate, şi să nu se modernizeze/electronizeze alte tipuri de arme româneşti fără aprobarea expresă a sa.[8] Nicolae Ceauşescu s-a întors astfel la instrumentele pe care le cunoscuse în tinereţe, pe vremea când era şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi a spart oglinda în care privea deoarece, probabil, nu mai avea puterea să înţeleagă imaginea reflectată de aceasta.

ANEXA nr. 1

Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Berlin, 28 mai 1987).

CUVÂNTAREA tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia

– Berlin, 28 mai 1987 –

Stimaţi tovarăşi,

Actuala Consfătuire a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia are loc în condiţiile când situaţia internaţională continuă să fie deosebit de complexă şi de gravă atât din punct de vedere militar, politic, cât şi economic.

În perioada care a trecut de la ultima consfătuire de acum un an, au avut loc o serie de evenimente importante atât în direcţia continuării cursei înarmărilor, cât şi în direcţia intensificării luptei maselor populare, a popoarelor pentru schimbarea cursului periculos al evenimentelor şi trecerea la soluţionarea problemelor complexe şi grave ale epocii noastre pe calea tratativelor, pentru realizarea dezarmării şi, îndeosebi, a dezarmării nucleare, pentru colaborare şi pace. În această perioadă au avut loc o serie de acţiuni de forţă, de ameninţare cu forţa, de amestec în treburile interne ale altor state. S-au menţinut şi agravat unele conflicte militare. Situaţia economică mondială a continuat să se înrăutăţească. S-a agravat în mod considerabil situaţia ţărilor în curs de dezvoltare.

În acelaşi timp, aşa cum am menţionat, s-au produs mutaţii foarte importante în raportul de forţe pe plan mondial, ca urmare a acţiunilor tot mai ferme ale forţelor progresiste, antiimperialiste, ale popoarelor de pretutindeni împotriva înarmărilor, pentru dezarmare, în primul rând nucleară, pentru pace, libertate şi independenţă naţională.

Considerăm ca foarte importantă desfăşurarea de tratative în direcţia dezarmării, atât în cadrul unor conferinţe internaţionale şi regionale, cât şi în cadrul bilateral. Am în vedere conferinţa de dezarmare mondială, conferinţa pentru dezarmare, securitate şi cooperare în Europa de la Viena şi desfăşurarea de tratative, în mai multe domenii, între Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii pe problemele armelor nucleare. Se poate spune că niciodată până acum aceste tratative nu au cunoscut o asemenea amploare. Fără nici o îndoială că acestea sunt un rezultat direct al marilor schimbări din raportul de forţe mondial, al luptei maselor populare, a popoarelor de pretutindeni. Se poate spune că toate aceste tratative deschid o perspectivă reală pentru a se ajunge la o serie de acorduri care să schimbe actualul curs al evenimentelor, să deschidă calea înfăptuirii dezarmării, a asigurării păcii în lume.

În acelaşi timp merită subliniată poziţia unor cercuri reacţionare din diferite state, menţinerea unor poziţii rigide din partea SUA. Totodată, este de neînţeles poziţia Angliei, a Franţei care insistă pentru menţinerea armelor nucleare. Dacă în Anglia există o puternică mişcare şi puternice forţe politice care se pronunţă pentru eliminarea armelor nucleare, în Franţa există o situaţie cu totul de neînţeles când, practic, de la dreapta la stânga toţi se pronunţă pentru menţinerea armelor nucleare. Există, de asemenea, cercuri de dreapta în R. F. Germania care nu înţeleg realitatea şi se pronunţă, într-o formă sau alta, pentru a se menţine un anumit potenţial nuclear. Cu toate acestea, se poate spune că forţele care sunt chiar în aceste ţări, cu excepţia Franţei, împotriva armelor nucleare, forţele care se pronunţă pe plan mondial pentru eliminarea armelor nucleare sunt mult mai puternice şi dau o perspectivă bună desfăşurării cu succes a acestei lupte.

Având în vedere situaţia şi raportul de forţe pe plan mondial, Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia trebuie să analizeze cu toată răspunderea cum trebuie să acţioneze statele noastre pentru a contribui cu toate forţele la soluţionarea tuturor problemelor militare, politice şi economice, pentru realizarea dezarmării şi, îndeosebi a dezarmării nucleare, adoptând măsuri care să corespundă pe deplin cerinţelor actualei situaţii internaţionale, aşteptărilor popoarelor noastre, ale tuturor popoarelor şi forţelor iubitoare de pace din Europa şi din întreaga lume.

Noi considerăm că în abordarea acestor probleme, în aprecierile şi concluziile noastre, inclusiv în fundamentarea doctrinei militare a statelor noastre, trebuie să pornim de la realitatea că în viaţa internaţională s-a creat o situaţie nouă, care impune în mod logic un nou mod de a gândi şi de a acţiona în problemele războiului, dezarmării şi păcii. Noua abordare teoretică şi practică trebuie să pornească de la faptul că schimbările intervenite în dezvoltarea forţelor de producţie, a ştiinţei şi tehnicii, a culturii, în raportul de forţe pe plan mondial, crearea de noi arme cu mare putere de distrugere şi acumularea unor uriaşe arsenale de arme nucleare, care pot distruge de câteva ori întreaga planetă, fac ca un nou război şi, în general orice război, să fie de neconceput. În împrejurările actuale chiar un război aşa-zis local, dar mai cu seamă un război în care ar fi implicate marile puteri, un război mondial, s-ar transforma inevitabil într-un război nuclear în care va pieri întreaga omenire, ar fi distruse înseşi condiţiile existenţei vieţii pe planeta noastră.

Aceasta impune să se renunţe cu desăvârşire la concepţia anacronică, greşită, după care armele nucleare ar întări capacitatea de apărare şi securitatea statelor.

Problema fundamentală a zilelor noastre o constituie oprirea hotărâtă a cursei înarmărilor şi trecerea la măsuri concrete de dezarmare, în primul rând de dezarmare nucleară, de eliminare totală a armelor nucleare. Armele nucleare, în mâinile oricui s-ar afla, nu pot constitui, în nici un fel, arme ale apărării şi păcii. Oricâte interpretări li s-ar da, ele rămân arme ale războiului şi distrugerii, arme care ameninţă însăşi existenţa civilizaţiei umane pe pământ.

Pentru a înlătura pericolul distrugerii întregii umanităţi, a înseşi vieţii pe planeta noastră, nu este suficientă numai ducerea anumitor tipuri sau în anumite cantităţi a armelor nucleare şi altor arme de distrugere în masă. Pentru a asigura existenţa popoarelor, a vieţii pe planeta noastră se impune înlăturarea cu desăvârşire a tuturor armelor nucleare, a armelor chimice şi reducerea radicală a armelor convenţionale.

Pornind de la aceste cerinţe obiective ale epocii noastre trebuie să se tragă toate concluziile necesare şi să stabilim împreună cum să acţionăm pentru realizarea obiectivelor strategice de lichidare deplină a armelor nucleare, a altor arme de distrugere în masă, pentru excluderea definitivă a războiului din viaţa omenirii, pentru  asigurarea păcii şi colaborării egale între toate naţiunile lumii.

În problema dezarmării, România s-a pronunţat şi se pronunţă pentru acţiuni ferme şi măsuri concrete, reale, de dezarmare, în toate domeniile. În ceea ce priveşte armele nucleare, România porneşte de la teza teoretică fundamentală a necesităţii lichidării cu desăvârşire a armelor nucleare. De aceea, ţara noastră a salutat şi sprijină activ propunerile Uniunii Sovietice privind dezarmarea nucleară şi lichidarea totală a acestor arme, în mai multe etape, până în anul 2000.

Având în vedere complexitatea problemelor dezarmării, ale lichidării armelor nucleare, România consideră că este necesar ca, pornind de la obiectivul strategic, să se acţioneze pentru reducerea şi înlăturarea diferitelor tipuri de arme, în mai multe etape, fără a le condiţiona unele de altele. Am prezentat, de altfel, această poziţie şi cu prilejul întâlnirii care a avut loc anul trecut la Moscova.

Putem spune că ne aflăm într-un moment când s-au creat condiţii corespunzătoare pentru a se ajunge la unele acorduri de dezarmare, de eliminare a armelor nucleare din Europa, de reducere a armelor strategice şi altele cu paşi importanţi spre lichidarea şi distrugerea totală a armelor nucleare.

În acest sens, salutăm noua abordare de către Uniunea Sovietică a problemei rachetelor nucleare cu rază medie de acţiune din Europa.

Se poate spune că, pe baza propunerilor Uniunii Sovietice, cât şi ale Statelor Unite ale Americii, sunt create condiţiile pentru realizarea, încă în acest an, a unui acord privind eliminarea totală a rachetelor cu rază medie de acţiune, precum şi retragerea de către Uniunea Sovietică a rachetelor operativ tactice din Republica Socialistă Cehoslovacă şi Republica Democrată Germană.

Sprijinim pe deplin propunerile Uniunii Sovietice cu privire la reducerea şi eliminarea din Europa şi a rachetelor cu rază mai mică de acţiune şi a altor tipuri de rachete şi arme nucleare.

Acordăm o mare însemnătate negocierilor dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii, cu privire la reducerea, cu 50 la sută, a armelor nucleare strategice. Considerăm că realizarea unui acord şi în această problemă va avea o mare însemnătate în direcţia realizării obiectivului strategic de eliminare totală a armelor nucleare până în anul 2000.

Pornind de la realitatea că rachetele cu rază medie de acţiune, rachetele operativ-tactice, rachetele cu rază mai mică de acţiune privesc îndeosebi ţările europene, noi apreciem că este necesar ca toate statele de pe continentul nostru şi, în primul rând, cele din Tratatul de la Varşovia, cât şi cele din NATO, să-şi asume o răspundere mai mare şi directă, să participe nemijlocit, într-o formă corespunzătoare la realizarea unor înţelegeri şi acorduri în această direcţie.

De asemenea este necesar să intensificăm eforturile statelor noastre pentru a împiedica extinderea folosirii armelor nucleare în spaţiul cosmic, pentru oprirea militarizării Cosmosului.

În general, considerăm necesar ca ţările noastre să ţină seama de folosirea abuzivă a spaţiului cosmic şi să acţioneze pentru elaborarea unor programe de folosire raţională a Cosmosului, care să nu afecteze clima şi mediul înconjurător al planetei noastre.

În acest scop, România consideră că ar fi necesară organizarea unei conferinţe mondiale în problema folosirii Cosmosului, precum şi pentru crearea în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite a unui organism special pentru folosirea spaţiului cosmic.

Totodată, este necesar ca ţările noastre să acţioneze cu toată fermitatea pentru încetarea oricăror experienţe nucleare. Pornind de la faptul că armele nucleare nu pot fi folosite în nici un fel, că ele trebuie lichidate cu desăvârşire, considerăm că este necesar să se treacă la încetarea producerii de noi asemenea arme.

Punând în centrul preocupărilor reducerea şi lichidarea completă a armelor nucleare, se impune, în acelaşi timp, să intensificăm acţiunile în vederea reducerii substanţiale, cu cel puţin 50 la sută până în anul 2000 a armelor convenţionale, a efectivelor şi cheltuielilor militare. În mod deosebit este necesar să se depună eforturi pentru încheierea, în cel mai scurt timp, a unui acord general privind lichidarea armelor chimice.

Prima etapă în direcţia reducerii armelor convenţionale o reprezintă hotărârea ţărilor noastre,  adoptată la consfătuirea de la Budapesta, cu privire la reducerea cu 25 la sută a acestor arme, a efectivelor şi cheltuielilor militare.

Considerăm că este foarte important că între ţările din cele două pacte militare au loc consultări pe problemele organizării tratativelor în vederea reducerii armelor convenţionale. După părerea noastră ar trebui să se facă totul ca aceste tratative să înceapă în cel mai scurt timp.

Fără nici o îndoială că, în reducerea armelor convenţionale, sunt interesate toate statele europene şi ele trebuie să participe la negocieri, dar, totodată, s-ar putea avea în vedere ca ţările din Tratatul de la Varşovia şi ţările din NATO să desfăşoare şi direct tratative pentru a se ajunge la acorduri corespunzătoare.

În ce o priveşte, România nu numai că a formulat o serie de propuneri, dar a trecut practic, în conformitate cu cele stabilite, la reducerea unilaterală, cu 5 la sută, a armamentelor, efectivelor şi cheltuielilor militare, consultând în cadrul unui referendum naţional, întregul popor, inclusiv tineretul de la vârsta de 14 ani, care a aprobat, în unanimitate, trecerea la realizarea acestor reduceri. Ar avea o mare însemnătate dacă ţările membre ale Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia, cât şi alte state, ar trece fiecare, chiar unilateral, la luarea unor măsuri de reducere a armamentelor, efectivelor şi cheltuielilor militare, până la realizarea unui acord general.

În acest sens, propunem ca statele noastre să treacă încă din acest an la reducerea cu 10 la sută a cheltuielilor militare, a efectivelor şi armamentelor. Asemenea măsuri nu vor afecta capacitatea de apărare a statelor noastre, nu vor pune în pericol suveranitatea lor. Dimpotrivă, ele ar avea o mare însemnătate politică şi ar contribui în mod substanţial la impulsionarea luptei pentru dezarmare şi pace.

În acelaşi timp este necesar să se întreprindă măsuri hotărâte în direcţia dezangajării militare şi sporirii încrederii între ţările europene. România consideră necesar să se treacă la reducerea activităţile militare, inclusiv a manevrelor de mare amploare, să se oprească cu desăvârşire manevrele şi aplicaţiile militare în apropierea graniţelor altor state, stabilindu-se o limită de depărtare de cel puţin 50 km, să se retragă trupele şi armamentele la o distanţă de 100-150 km de la graniţele altor state.

România, împreună cu Bulgaria şi alte state, acţionează pentru transformarea Balcanilor într-o zonă fără arme nucleare, fără arme chimice şi fără baze militare străine.

Sprijinim, în acelaşi timp, activ crearea de zone lipsite de arme nucleare şi chimice în nordul şi centrul Europei, precum şi în alte regiuni ale continentului european şi ale lumii. În acest sens, salutăm propunerile Republicii Democrate Germane şi Cehoslovaciei, precum şi propunerile formulate recent de Polonia.

Aşa cum am subliniat şi în alte împrejurări este necesar ca să se facă totul pentru a se ajunge la o înţelegere internaţională prin care toatele statele – şi, în primul rând, cele cu potenţial militar şi industrial ridicat – să-şi asume în mod ferm angajamentul de a nu utiliza, în nici un fel, cuceririle ştiinţei şi tehnicii moderne pentru producerea de noi arme de distrugere în masă.

După părerea noastră, este timpul să se ajungă la încheierea negocierilor de la Viena privind reducerea forţelor armate şi armamentelor în Europa Centrală.

O mare importanţă are, de asemenea, încheierea cu rezultate cât mai bune a actualei conferinţe de securitate, dezarmare şi cooperare în Europa, care are loc la Viena. Preocupându-ne de problemele militare, noi considerăm că la această conferinţă trebuie să se acorde mai multă atenţie problemelor economice, dezvoltării colaborării între toate ţările europene, inclusiv între CAER şi Piaţa Comună. Fără nici o îndoială că şi problemele umanitare trebuie să se bucure de atenţia corespunzătoare, însă într-o abordare reală care să ducă la demascarea activităţii cercurilor reacţionare din Occident care doresc să folosească această problemă în mod diversionist, abătând atenţia popoarelor lor de la problemele fundamentale din propriile ţări, cum sunt şomajul, neasigurarea condiţiilor pentru învăţământ, a locuinţelor, situaţia gravă a tineretului, consumul de droguri şi altele.

Având în vedere problemele care fac obiectul dezbaterii consfătuirii noastre, propunerile formulate de diferite state, considerăm că este necesar să intensificăm activitatea internaţională a ţărilor noastre, punând pe primul plan problemele dezarmării, ale asigurării păcii.

Considerăm că este necesar să trecem de la proclamarea necesităţii desfiinţării concomitente a Tratatului de la Varşovia şi a NATO la propuneri concrete, la elaborarea unui program de negocieri între cele două pacte militare, în vederea stabilirii trecerii la măsuri reale de înlăturare a acestor blocuri anacronice, ca o condiţie a întăririi încrederii, a înfăptuirii securităţii şi cooperării în Europa.

În întărirea încrederii şi înlăturarea posibilităţilor unor acţiuni agresive prin surprindere, în asigurarea independenţei şi integrităţii teritoriale a fiecărui stat din Europa este necesar ca, trecând la reducerea armelor convenţionale, să se înlăture o serie de disproporţii care s-au creat în ce priveşte unităţile militare şi diferite tipuri de arme, să se asigure un echilibru stabil, pe seama reducerii la un nivel cât mai scăzut a armamentelor şi efectivelor militare, prin stabilirea unor limite maxime obligatorii privind nivelul armamentelor ce rămân în dotare, îndeosebi a tancurilor, tunurilor, aviaţiei şi altor armamente cu mare putere de distrugere.

Toate măsurile de reducere şi eliminare a armelor nucleare, precum şi a celor chimice şi convenţionale impun ca o necesitate un strict control internaţional, care să dea siguranţa aplicării întocmai a acordurilor şi înţelegerilor ce se realizează. Un asemenea control trebuie să se realizeze atât la armamentele ce urmează să fie distruse, cât şi asupra celor care rămân în dotarea unităţilor militare, precum şi în toate uzinele de producere a armelor nucleare, chimice şi armamentelor convenţionale supuse reducerii.

Este evident că înfăptuirea programelor de dezarmare nucleară şi convenţională nu se poate realiza fără un control general, fără realizarea unui organism internaţional, în cadrul organizaţiei Naţiunilor Unite, care să controleze şi să asigure realizarea în întregime a acordurilor şi convenţiilor privind reducerea şi lichidarea armelor nucleare, armelor chimice şi convenţionale. Un asemenea control devine, în actualele împrejurări internaţionale, o parte inseparabilă a luptei pentru pace, pentru apărarea dreptului suprem al oamenilor la viaţă, la independenţă şi existenţă.

Tovarăşi,

Între ţările membre ale Pactului de la Varşovia au avut loc în ultimii ani consultări intense, care au dus la adoptarea diferitelor măsuri şi propuneri în direcţia dezarmării. Cred că ar trebui să ne propunem să continuăm cu mai multă consecvenţă şi fermitate practica de a asigura ca toate problemele principale ce se întreprind pe linia dezarmării generale şi totale să fie discutate în prealabil cu toate statele participante la Tratat.

Având în vedere amploarea activităţii viitoare în direcţia dezarmării, România consideră că se impune crearea unei comisii speciale, din reprezentanţi ai Ministerelor de Externe şi Ministerelor Apărării, care să asigure discutarea principalelor probleme şi elaborarea de noi propuneri în problemele dezarmării şi păcii. În acelaşi timp, această comisie să asigure intensificarea activităţii pe plan mondial, în cadrul diferitelor conferinţe internaţionale, în vederea realizării propunerilor de dezarmare în toate domeniile.

Având în vedere pericolul pe care îl reprezintă continuarea diferitelor conflicte militare trebuie să acţionăm mai hotărât pentru soluţionarea tuturor acestor conflicte şi problemelor litigioase dintre state, numai şi numai pe cale paşnică, prin tratative. Ţara noastră consideră că trebuie intensificate eforturile statelor noastre în vederea organizării unei conferinţe internaţionale în problemele Orientului Mijlociu, cu participarea tuturor ţărilor interesate, inclusiv a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, precum şi a membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate.

O mare însemnătate o are activitatea pentru încetarea, în cel mai scurt timp, a războiului dintre Iran şi Irak şi trecerea la soluţionarea numai prin tratative a problemelor dintre cele două ţări. De asemenea, are o deosebită însemnătate activitatea pentru soluţionarea politică a problemei privind Afganistanul, pe baza programului de reconciliere naţională, încetării focului şi a oricărui amestec în treburile interne ale acestei ţări, a retragerii trupelor Uniunii Sovietice. Considerăm că această soluţionare trebuie să asigure dreptul poporului afgan la deplină independenţă, să pună capăt oricărei intervenţii din afară.

De asemenea, este necesar ca ţările noastre să contribuie la soluţionarea problemelor Kampuchiei pe cale paşnică, a reconcilierii naţionale între toate forţele şi asigurarea independenţei, suveranităţii şi caracterului de ţară nealiniată a Kampuchiei. Aceasta presupune ca o necesitate retragerea tuturor trupelor străine şi încetarea oricărui amestec din afară în treburile acestei ţări.

Ne pronunţăm, de asemenea, pentru încetarea oricăror acţiuni ale Statelor Unite în Nicaragua şi în treburile interne ale altor state din America Centrală. Susţinem soluţionarea acestor probleme pe baza propunerilor grupului de la Contadora, care să asigure independenţa şi integritatea teritorială a tuturor statelor din America Centrală.

De asemenea, este necesar să se intensifice activitatea statelor noastre în direcţia soluţionării problemelor din Africa de Sud, pentru lichidarea politicii rasiste, de apartheid din această ţară, pentru sprijinirea luptei pentru cucerirea independenţei poporului namibian, a S.W.A.P.O., pentru asigurarea independenţei şi suveranităţii naţionale a tuturor ţărilor din „prima linie”. În general este necesar să se acţioneze cu toată hotărârea pentru a se pune capăt oricărei politici rasiste, şoviniste, de învrăjbire între popoare, de discriminare şi inegalitate între oameni şi popoare, de discriminare şi inegalitate între oameni şi popoare, să se acţioneze cu toată fermitatea în direcţia unei politici de prietenie, de colaborare, de respect al dreptului fiecărui popor de a-şi hotărî liber şi suveran destinele, fără nici un amestec din afară.

Deşi unele din aceste probleme nu fac obiectul activităţii Comitetului Politic Consultativ al ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, consider totuşi că, pornind de la interdependenţa între diferite probleme litigioase, diferite conflicte, ele au o mare însemnătate pentru soluţionarea generală a problemelor pe o bază nouă, pentru asigurarea unei politici de dezarmare, de pace şi colaborare între toate naţiunile lumii.

Mai mult ca oricând, este necesar ca statele noastre să acţioneze pentru respectarea strictă, în relaţiile internaţionale, a principiilor deplinei egalităţi în drepturi, a independenţei şi suveranităţii naţionale, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc. Trebuie să acţionăm pentru a se renunţa cu desăvârşire la forţă şi la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale, pentru respectarea neabătută a dreptului fiecărui popor la dezvoltare liberă, corespunzător voinţei sale, fără nici un amestec din afară.

Stimaţi tovarăşi,

Înscrierea la ordinea zilei a consfătuirii noastre a problemei definirii doctrinei militare a statelor membre şi, deci şi a doctrinei generale a Tratatului de la Varşovia, are o mare însemnătate principială şi practică.

Într-adevăr, este necesar ca ţările noastre să afirme cu toată claritatea că doctrina lor militară porneşte de la necesitatea apărării cuceririlor socialiste, a independenţei şi integrităţii naţionale a statelor şi are deci un caracter strict defensiv, excluzând cu desăvârşire orice acţiuni ofensive îndreptate împotriva altor state, încălcarea, sub orice formă, a independenţei, a graniţelor şi integrităţii teritoriale a altor state.

În elaborarea doctrinei militare trebuie să pornim de la faptul că, prin esenţa sa, socialismul şi comunismul – ca orânduirea socială care lichidează exploatarea şi inegalitatea socială şi naţională, şi asigură deplina egalitate între oameni şi naţiuni – s-a pronunţat chiar de la apariţia sa şi a luptat totdeauna împotriva războiului, pentru pace, pentru soluţionarea problemelor dintre state numai şi numai prin tratative, pentru o lume a egalităţii, a dreptăţii şi echităţii economice şi sociale.

În elaborarea doctrinei militare trebuie să pornim ferm de la concluzia teoretică şi practică cu privire la imposibilitatea războiului în condiţiile existenţei armelor nucleare şi de la necesitatea înlăturării oricărui război din viaţa societăţii. Doctrina militară a statelor participante la Tratatul de la Varşovia trebuie să devină un important document politic în lupta pentru educarea popoarelor în spiritul păcii, al prieteniei şi colaborării, un document important în lupta pentru dezarmare şi pace. Să se demonstreze că socialismul şi pacea constituie un tot indisolubil care stă la baza activităţii fiecărui stat socialist, şi a tuturor împreună. Trebuie să facem formulări clare, care să nu dea loc la nici un fel de interpretări sau neînţelegeri. Iată de ce pentru noi nu este acceptabilă ideea acestui principiu al stabilirii „suficienţei”. Cine trebuie să stabilească şi ce reprezintă această suficienţă? Noi nu suntem în nici un fel de acord să dăm mână liberă nimănui şi cu atât mai mult militarilor să stabilească ei cât trebuie să reprezinte efectivele, armamentele şi cheltuielile militare. Acestea sunt probleme ale popoarelor, ale statelor, ale partidelor, iar problema nivelului armamentelor trebuie să o stabilească partidele, statele.

În acelaşi timp este necesar să se afirme cu toată claritatea necesitatea concentrării tuturor forţelor în vederea dezvoltării economico-sociale, ca o parte esenţială a întăririi capacităţii de apărare a statelor noastre. În general, ţara noastră consideră că ne aflăm într-o asemenea etapă a dezvoltării socialiste, a dezvoltării economico-sociale în general, când adoptarea unei poziţii clare şi ferme în problemele militare, ale dezarmării, ale dezvoltării economico-sociale, ca un tot unitar, constituie o necesitate pentru afirmarea cu putere a forţei socialismului, a superiorităţii sale, a înfăptuirii neabătute a programelor de dezvoltare economico-socială, ca parte hotărâtoare a întăririi socialismului, a capacităţii de apărare a ţărilor noastre.

Stimaţi tovarăşi,

Nu aş putea să închei fără să mă refer foarte pe scurt la problemele subdezvoltării, ale noii ordini economice mondiale. Ţările noastre au elaborat în ultimii ani o poziţie comună în aceste probleme. După cum este cunoscut, situaţia ţărilor în  curs de dezvoltare continuă să se înrăutăţească, ca rezultat al politicii ţărilor imperialiste, a marilor monopoluri şi, îndeosebi, a capitalului financiar internaţional. În acelaşi timp, trebuie menţionat că şi în rândul ţărilor în curs de dezvoltare s-a produs şi se manifestă o nouă înţelegere şi atitudine în problemele relaţiilor economice mondiale, inclusiv în ce priveşte rezolvarea problemei datoriilor externe extrem de mari ale acestor ţări.

România a prezentat o serie de propuneri în această direcţie, pe care nu doresc să le repet acum. Consider însă necesar să subliniez că ţările noastre trebuie să acorde întregul lor sprijin soluţionării problemelor subdezvoltării, să-şi întărească conlucrarea şi solidaritatea cu ţările în curs de dezvoltare, precum şi cu ţările nealiniate, aceasta constituind o parte integrantă a întăririi marelui front al luptei pentru progres economic şi social, pentru dezarmare şi pace, pentru relaţii noi de deplină egalitate între toate naţiunile lumii.

Viaţa, evenimentele noi demonstrează cu puterea faptelor de netăgăduit că fără soluţionarea acestor probleme, fără noua ordine economică mondială nu se vor putea înlătura gravele probleme din economia mondială. În acelaşi timp, aceasta constituie o parte a luptei inseparabile pentru dezarmare şi pace. România consideră că trebuie să se treacă la organizarea unei conferinţe internaţionale, în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în problemele subdezvoltării şi noii ordini economice internaţionale.

În general, având în vedere problemele complexe din viaţa internaţională, este necesar să se pornească de la faptul că ele nu pot fi soluţionate în mod corespunzător decât cu participarea egală a tuturor statelor, indiferent de orânduirea socială şi de mărimea lor. Fără nici o îndoială, în această direcţie marilor puteri le revine o răspundere deosebită, dar – trebuie să spun deschis – că ele nu pot soluţiona singure aceste probleme complexe. De aceea, se impune ca o necesitate participarea activă la soluţionarea tuturor problemelor, a ţărilor mici şi mijlocii, a ţărilor nealiniate, a tuturor statelor lumii.

De asemenea, este necesar să se acorde mai multă atenţie şi să crească şi mai mult rolul Organizaţiei Naţiunilor Unite, al altor organisme internaţionale, în soluţionarea problemelor mondiale. În această direcţie, ţara noastră consideră că trebuie să se ia o atitudine hotărâtă împotriva oricăror încercări de ocolire sau de slăbire a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Este necesar să se perfecţioneze activitatea şi să crească rolul organismelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, al altor organisme internaţionale în soluţionarea problemelor mondiale.

Desfăşurarea evenimentelor internaţionale impune ca o necesitate întărirea colaborării partidelor comuniste, partidelor socialiste, social-democrate, mişcărilor de eliberare naţională, altor partide şi forţe democratice, în soluţionarea problemelor. Deşi problemele internaţionale sunt deosebit de grave, în lume există forţe reale care pot asigura înlăturarea pericolului de război, pot determina soluţionarea tuturor acestor probleme numai pe calea tratativelor, pot schimba cursul evenimentelor şi impune dezarmarea, în primul rând, dezarmarea nucleară, asigurarea păcii pe planeta noastră.

Se poate spune că popoarele devin tot mai conştiente de pericolul armelor nucleare, al armelor chimice, al altor arme de distrugere în masă, al războaielor, al politicii de încordare. Aceasta creează noi condiţii pentru intensificarea luptei maselor, a popoarelor de pretutindeni pentru o politică nouă, pentru asigurarea triumfului raţiunii, a păcii pe planeta noastră.

În încheiere, doresc să exprim mulţumirile noastre Comitetului Central al Partidului Socialist Unit din Germania, guvernului Republicii Democrate Germane, tovarăşului Honecker personal, pentru ospitalitatea şi condiţiile create în vederea bunei desfăşurări a lucrărilor Consfătuirii noastre.

Adresez, totodată, conducerii de partid şi de stat, precum şi tuturor locuitorilor oraşului Berlin – capitala Republicii Democrate Germane – cele mai calde felicitări şi urări de noi şi noi succese cu prilejul împlinirii a 750 de ani de atestare documentară.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

• N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 31/1987, f. 68-83.

ANEXA nr. 2

 

Raportul prezentat de mareşalul sovietic Viktor Kulikov, comandantul-şef al Forţelor Armate Unite, la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Berlin, 29 mai 1987).

RAPORTUL comandantului şef al Forţelor Armate Unite, mareşalul Uniunii Sovietice, V. G. Kulikov, la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia „Cu privire la situaţia Forţelor Armat Unite şi măsurile de asigurare a capacităţii lor de luptă ţinând seama de raportul de forţe existent în Europa”

– 29 mai 1987 –

Stimaţi tovarăşi,

În hotărârea Consfătuirii Comitetului Politic Consultativ de la Budapesta din iunie 1986, a fost stabilită ca una din sarcinile principale ale Forţelor Armate Unite – „asigurarea unei înalte capacităţi de luptă şi de apărare a ţărilor noastre la un nivel care să le garanteze securitatea …”. Comandamentul Unificat şi-a subordonat întreaga activitate pentru îndeplinirea acestei sarcini, timp de aproximativ un an.

În intervenţiile şefilor delegaţiilor la prezenta Consfătuire a Comitetului Politic Consultativ s-a făcut o analiză profundă şi multilaterală a situaţiei internaţionale din Europa şi din lume, au fost stabilite sarcini îndreptate spre slăbirea încordării militare, adâncirea şi dezvoltarea colaborării general-europene.

În Declaraţia comună cu privire la doctrina militară a statelor participante la Tratatul de la Varşovia, care va fi adoptată, este exprimat în mod univoc caracterul de apărare al acesteia. Importanţa acestei Declaraţii constă în faptul că va contribui la afirmarea unităţii de vederi în soluţionarea problemelor menţinerii parităţii în domeniul forţelor armate şi armamentelor, reducerii forţelor armate NATO din Europa până la un nivel, suficient, raţional. Opinia publică poate să vadă faptul că toate eforturile noastre sunt îndreptate pentru a preveni atacul din afară.

Comandamentul Unificat şi ministerele apărării ale statelor aliate se vor conduce în activitatea lor după  cerinţele acestui document important şi vor depune eforturi în realizarea practică a acestora în pregătirea trupelor şi forţarea flotelor.

Atât timp cât există Blocul NATO, alianţa noastră defensivă va avea şi în viitor un rol determinat în apărarea socialismului. În legătură cu aceasta, noi vedem în continuare sarcina principală a noastră ca să perfecţionăm în permanenţă şi să dezvoltăm forţele armate, ţinând seama de raportul de forţe existent în Europa şi complexitatea situaţiei internaţionale.

La trupe şi flote se însuşeşte noua Directivă a comandantului şef al Forţelor Armate Unite privind capacitatea de luptă, intrată în vigoare în anul 1986. Aceasta ne-a permis să realizăm o elasticitate mai mare a trecerii acestora de la situaţia de pace la cea de război, să îmbunătăţim serviciul de luptă, să perfecţionăm acţiunea în ascuns a flotelor pentru respingerea agresiunii.

În pregătirea Forţelor Armate Unite se acordă atenţie permanentă ridicării calităţii instruirii terestre, aeriene şi maritime, a marilor unităţi, unităţilor şi navelor, educării internaţionaliste a efectivelor, care să fie gata să-şi îndeplinească datoria lor patriotică faţă de popoarele noastre. S-a continuat realizarea planului de dezvoltare a forţelor şi flotelor. Scopul principal constă în faptul că, pe baza lărgirii colaborării militare multilaterale, să se asigure dezvoltarea calitativă a forţelor armate ale ţărilor aliate, să se îmbunătăţească compunerea lor de luptă, structura organizatorică şi înzestrarea tehnică a acestora cu cele mai noi tipuri de armament.

În această privinţă există unele rezultate pozitive în cadrul armatelor aliate. Trupele de uscat şi-au sporit puterea de foc şi posibilităţile de manevră, prin dotarea lor cu complexe de rachete de înaltă precizie, tancuri T-72, piese de artilerie autopropulsată Costică-Turban, aruncător mine Leon, complexe de rachete antitanc şi antiaeriene de înaltă eficienţă KU, OSA, AKM. Până la sfârşitul cincinalului, cantitatea de armament, am în vedere noi modele, la regimente şi la divizii, va creşte de peste două ori.

La structura tip organizatorică au trecut, s-au apropiat până la 70 la sută a tuturor diviziilor de arme întrunite. A început formarea unităţilor de desant de asalt. S-a conturat perfecţionarea trupelor de geniu şi chimice, trupelor de transmisiuni şi a celorlalte.

Trupele Sistemului unic de apărare antiaeriană al statelor participante la Tratatul de la Varşovia au în prezent complexe de rachete antiaeriene cu rază mare de acţiune, S-200, sisteme automatizate de conducere şi noi mijloace de cercetare, ceea ce a sporit posibilităţile în lupta lor împotriva inamicului aerian. În anii următori, în trupele de apărare antiaeriană vor fi introduse avioane de vânătoare-interceptare din noua generaţie MIG-29, complexe de rachete antiaeriene de înaltă eficacitate cu mai multe canale de dirijare, mijloace de cercetare radiotehnică. În Forţele Aeriene Militare, aviaţia cu noi complexe de SU-22, SU-25 este înzestrată cu aviaţia de lovire. Cantitatea de avioane de vânătoare, bombardament şi de asalt, până la sfârşitul cincinalului în comparaţie cu anul 1985 va creşte de două ori, iar a avioanelor de vânătoare în total va ajunge până la 20 la sută. În compunerea aviaţiei de armată vor exista peste 85 la sută de elicoptere de ultimele tipuri.

În înzestrarea flotelor maritime militare se introduc nave de luptă moderne, submarine şi complexe de rachete de coastă RUBEJ şi REDUT, se constituie unităţi de infanterie marină. Se desfăşoară lucrări pentru creşterea operativităţii şi siguranţei sistemului de conducere.

În majoritatea armatelor se continuă modernizarea tancurilor T-55, rachetelor VOLVO (corect: VOLHOV – n.n.), NEVA, KU[B], OSA, avioanelor MIG-21 Bis, MIG-23, SU-20, elicoptere MIG-24, nave şi vedete de luptă. Se extinde şi se perfecţionează colaborarea ţărilor noastre în cadrul comisiei permanente pentru industria de apărare CAER, în cercetarea ştiinţifică şi în elaborarea constructiv experimentală a armamentului de perspectivă. De comun acord cu ministerele apărării ale armatelor aliate, Comandamentul Unificat pregăteşte un program de lungă durată în dezvoltarea armamentului şi tehnicii până în anul 2000. Activităţi importante se desfăşoară pentru amenajare din punct de vedere operativ a teritoriilor ţărilor aliate. Se continuă construcţia şi modernizarea punctelor de comandă protejate. Sistemele de conducere şi de legătură naţionale şi de coaliţie măresc operativitatea şi stabilirea conducerii trupelor, prin introducerea mijloacelor tehnice de înaltă eficienţă şi prin organizarea serviciului permanent la punctele de comandă, la eşalonul operativ.

Se desfăşoară construcţia de aerodromuri, adăposturi pentru avioanele de luptă, mijloacele antiaeriene şi de radiolocaţie. Se măreşte capacitatea de trafic şi viabilitatea comunicaţiilor feroviare şi auto, se îmbunătăţeşte sistemul de bazare a flotelor.

Se perfecţionează asigurarea tehnică a tuturor categoriilor de forţe ale armatei. Se măresc stocurile de materiale până la normele stabilite, se îmbunătăţeşte structura organizatorică a organelor de servicii şi dotarea acestora cu tehnică de înaltă productivitate, continuă lucrările de dispersare a stocurilor, de protecţie şi creştere a mobilităţii acestora.

În ridicarea capacităţii de luptă a trupelor şi forţelor flotelor, un rol important se acordă formării la efective a unor înalte calităţi morale şi de luptă.

Eforturile comandanţilor şi organelor politice ale ţărilor aliate au fost orientate spre îndeplinirea hotărârilor congreselor partidelor comuniste şi muncitoreşti frăţeşti, educarea efectivelor în spiritul devotamentului şi pregătirii permanente pentru apărarea intereselor statelor participante la Tratatul de la Varşovia.

Acestea sunt principalele rezultate ale îndeplinirii hotărârilor Consfătuirii de la Budapesta a Comitetului Politic Consultativ.

Analizând situaţia armatelor şi flotelor noastre, Comandamentul Unificat raportează Comitetului Politic Consultativ şi despre unele probleme nerezolvate. Tocmai aici se cere din partea noastră o analiză mai exigentă şi autocritică a rezultatelor obţinute.

În practica prelucrării problemelor capacităţii de luptă a trupelor şi forţelor flotelor nu sunt încă înlăturate simplificările şi uşurările, ceea ce nu contribuie la soluţionarea calitativă a întregului complex de măsuri pentru trecerea forţelor armate de la situaţia de pace la cea de război. În unele armate aliat se îngăduie sustragerea efectivelor de la pregătirea de luptă. Multe greutăţi avem în acumularea resurselor de mobilizare.

Se desfăşoară cu încetineală lucrările de modernizare a armamentului şi tehnicii de luptă. Înainte de toate acestea se referă la tancurile T-55 A. Numărul acestor tancuri modernizate în prezent nu depăşeşte trei la sută, iar până în anul 1990, adică până la sfârşitul cincinalului, nu va depăşi 50 la sută.

Consider necesar să remarc că tocmai aceste tancuri, ca şi înainte, reprezintă baza parcului de tancuri.

Nu se folosesc în totalitate potenţialele ştiinţific şi de producţie ale ţărilor noastre. Termenele de realizare a unor lucrări de cercetare ştiinţifică şi experimental-constructive pentru crearea de noi armamente şi sisteme de automatizare a conducerii nu sunt respectate. Unele hotărâri importante în domeniul tehnico-ştiinţific este cel al microprocesoarelor, tehnicii laser. Se realizează într-un ritm lent. Există dificultăţi în perfecţionarea infrastructurii, în primul rând în dezvoltarea reţelei de aerodromuri, crearea stocurilor de mijloace materiale, în mod deosebit de muniţii pentru noile tipuri de armament.

Stimaţi tovarăşi,

În pofida unor neajunsuri în starea şi pregătirea Forţelor Armate Unite, noi raportăm că după nivelul înzestrării tehnice a acestora, gradul de instruire şi asigurarea cu mijloace materiale, ele sunt gata de luptă şi în măsură să îndeplinească misiunile încredinţate, în compunere de coaliţie, ţinând seama de raportul de forţe existent în Europa.

În legătură cu aceasta, aş dori să citez pe Lenin, care arăta că „…a te ocupa în mod serios de apărarea ţării înseamnă să te pregăteşti temeinic şi să ţii riguros seamă de raportul de forţe”.

În prezent, raportul de forţe ale Tratatului de la Varşovia şi blocului NATO din Europa este următorul:

– efectivele – faţă în faţă stau două armate de câte trei milioane;

– numărul diviziilor de arme întrunite şi al brigăzilor independente, gata de luptă – se menţine o oarecare superioritate de partea NATO: 71 divizii şi 76 brigăzi independente ale NATO, faţă de 73 divizii şi 14 brigăzi ale ţărilor Tratatului de la Varşovia, ce sunt în echivalent cu 96 divizii NATO şi 78 divizii  la Tratatul de la Varşovia. Trebuie menţionat că efectivele diviziilor Blocului Nord Atlantic sunt de 16-20 mii oameni, deci mai mari cu aproape 1,5 ori decât diviziile noastre care, după statele de război, au 10-12 mii oameni;

– la rachetele tactice şi operativ-tactice, superioritatea, de şapte ori, rămâne de partea ţărilor Tratatului de la Varşovia;

– după numărul de tancuri, Forţele Armate Unite ale Tratatului de la Varşovia este superior de 1,7 ori. Însă nici tancurile Forţelor Armate Unite ale NATO nu sunt puţine, sunt multe, în jur de 30 de mii. La aceasta, inamicul este superior de aproape două ori în mijloace antitanc;

– la aviaţia tactică de lovire – o superioritate de peste o mie de avioane în avantajul NATO, cu care acoperă în întregime superioritatea noastră în rachete;

– cantitatea de artilerie şi aruncătoare – este aproximativ egală;

– elicoptere de luptă – aproape de patru ori superioritate la NATO;

– numărul navelor de luptă mari şi al vedetelor – superioritatea este păstrată de partea NATO.

Astfel, aprecierea obiectivă a raportului de forţe ale părţilor privind armamentul clasic din Europa arată că acesta este aproximativ egal.

Vorbind despre asimetria în ceea ce priveşte unele tipuri de armament al părţilor în Europa, este necesar să avem în vedere că aceasta este condiţionată de dezvoltarea lor istorică şi poziţia geografică, care intră în alianţa politico-militară. De aceea, există toate fundamentele pentru tratative reuşite la scara general-europeană – de la Atlantic până la Urali – aşa cum s-a declarat la Consfătuirea de la Budapesta a Comitetului Politic Consultativ. Acolo a fost prezentată iniţiativa privind reducerea, la începutul anilor ’90, a tuturor componentelor trupelor de uscat şi aviaţiei tactice de lovire, în complex cu armamentul nuclear tactic şi operativ-tactic al ambelor alianţe din Europa, cu aproximativ 25 la sută în comparaţie cu perioada actuală. În această grupare, însă, nu se au în vedere efectivele Forţelor Maritime Militare şi ale Apărării Antiaeriene, iar despre compunerea acestora NATO nu vrea să discute. Cauza este binecunoscută privind cuirasatele, crucişătoarele, distrugătoarele, fregatele purtătoare de rachete, SUA şi NATO au aproape o triplă superioritate faţă de flotele ţărilor Tratatului de la Varşovia şi o superioritate absolută în ceea ce priveşte portavioanele.

De asemenea, ţările NATO nu iau în calcul forţele Franţei şi Spaniei care sunt până la un milion de oameni şi 20 de divizii şi deci se prezintă un tablou deformat.

Mitul privind superioritatea militară a Tratatului de la Varşovia în armament clasic este larg folosit de către Administraţia SUA pentru a acoperi realizarea programelor militare proprii pentru sporirea armamentelor nucleare şi clasice. Voi da câteva date: în ultimii ani au trecut în serviciul de luptă 18 instalaţii de lansare a rachetelor balistice intercontinentale „MX”, au fost introduse în compunerea de luptă aproximativ 30 de bombardiere strategice B-1 B şi opt submarine de tipul „OHIO”. Au fost reînzestrate cu rachete cu aripi şi cu rază mare de acţiune 137 de bombardiere B-52. Se execută experimentări ale noii rachete balistice cu bazare maritimă  „TRIDENT-2”, care are distanţa maximă de lansare de 11 mii de km şi şapte focoase care se separă, fiecare având câte 600 kilotone, ceea ce o apropie pe aceasta, prin caracteristicile tehnico-tactice, de rachete balistică intercontinentală „MX”. Continuă elaborarea rachetei balistice intercontinentale mobile „MIDGETMAN”.

La sfârşitul anilor ’90 va creşte aproape de două ori numărul de încărcături nucleare ale forţelor nucleare strategice ale Marii Britanii şi Franţei.

În Europa, în prezent, există 380 de rachete din cele planificate cu rază medie de acţiune. Cu toate că Uniunea Sovietică a lansat iniţiativa pentru lichidarea acestor rachete, Blocul NATO nu are intenţia să renunţe în realizarea totală şi pentru amplasarea lor. Aceasta în egală măsură priveşte şi programul iniţiativei de Apărare. În politica sa, SUA acordă importanţă Bundeswehrului, R.F. Germania, ca forţa principală de lovire pe teatrul de acţiuni militare din Europa centrală şi forţelor armate ale Turciei pe teatrul de acţiuni militare ale Europei de sud.

În permanenţă cresc posibilităţile de luptă ale forţelor cu destinaţie generală. Numai în anul 1986, în trupele NATO cantitatea celor mai noi tancuri s-a mărit cu 15 la sută, a rachetelor dirijate PATRIOT până la 70 la sută, iar la avioane de lovire S-15 (corect: F-15 – n.n.), TORNADO, până la 12 la sută.

Se perfecţionează infrastructura NATO. Se lărgesc posibilităţile acesteia de desfăşurare operativă a trupelor şi forţelor flotelor, se creează stocuri de mijloace materiale şi se modernizează aerodromurile pentru primirea pe acestea a forţelor de desfăşurare rapidă ale SUA.

Creşte intensitatea pregătirii operative şi de luptă a forţelor armat ale NATO, s-a lărgit amploarea diferitelor aplicaţii şi manevre. Anul trecut, pe teatrele de acţiuni militare din Europa s-au desfăşurat 175 de aplicaţii mari, de amploare, din care mai mult de jumătate nemijlocit la frontierele statelor participante la Tratatul de la Varşovia, iar aplicaţiile operative şi operativ-strategice de mari proporţii, de tipul „AUTUMN FORGE”, „WINTEX”, „REFORGER”, „DISPLAY DETERMINATION”, de regulă, se reunesc într-o concepţie unică şi conducere centralizată.

După planurile comandamentelor naţionale ale ţărilor membre ale NATO, în Europa, în anul 1986, s-au desfăşurat 750 de aplicaţii diferite; ca o particularitate a tuturor aplicaţiilor o reprezintă faptul că la acestea au participat organe ale conducerilor superioare politico-militare, comandamentele principale din zonele Europei, Atlanticului şi Oceanului Pacific, de asemenea, s-au întrebuinţat pe larg cele mai noi sisteme de armament.

În mod clar s-a manifestat tendinţa de pregătire a Forţelor Armate Unite ale NATO în vederea ducerii acţiunilor de luptă cu întrebuinţarea numai a mijloacelor clasice de nimicire.

Potrivit datelor existente, în anul curent, anul 1987, Blocul NATO a planificat să lărgească participarea organelor de conducere superioară politico-militară ale ţărilor participante la aplicaţii, a cadrelor de conducere ale ministerelor naţionale, departamentelor civile, care au legătură cu asigurarea forţelor armate.

Trebuie să menţionăm că, conducerea militară a ţărilor NATO, planificând activităţi operative de amploare, nu respectă întotdeauna cele convenite privind notificarea, potrivit cerinţelor Documentului final al Conferinţei de la Stockholm pentru măsuri de întărire a încrederii şi securităţii în Europa.

Astfel, SUA, în ianuarie anul curent, nu a notificat aplicaţia Corpului 5 Armată, la care au participat până la 23 mii de militari. Canada, Portugalia şi Italia în general nu au prezentat nici planuri, nici comunicări despre faptul că nu vor desfăşura activităţi  în anul 1987.

O astfel de atitudine a ţărilor NATO faţă de respectarea obligaţiilor, subminează înţelegerile, amplifică neîncrederea din partea celorlalte state participante la conferinţa general-europeană.

Comandamentul Unificat şi ministerele apărării ale ţărilor aliate îşi văd misiunea lor în aceea ca să-şi menţină forţele într-o înaltă capacitate de luptă pentru a îndeplini misiunile date. Comitetul miniştrilor apărării pentru îndeplinirea hotărârii de la Budapesta din decembrie 1986 a concretizat direcţiile principale de acţiune. Activităţi de realizare a acestora se desfăşoară în toate armatele aliate.

Una din condiţiile hotărâtoare de menţinere a echilibrului militaro-strategic al forţelor va fi lărgirea în continuare a colaborării noastre militare şi militare tehnice. Îndeplinirea obligaţiilor din protocoale pentru dezvoltarea trupelor şi flotelor şi a planurilor de livrări reciproce de armament şi tehnică în cincinalul actual 1986 – 1990.

Măsurile privind pregătirea operativă şi de luptă a Forţelor Armate Unite sunt planificate pornind de la cerinţele orientării defensive în instruirea şi educarea trupelor şi forţelor flotelor.

În legătură cu aceasta să prevadă introducerea unor precizări şi schimbări în regulamentele şi instrucţiunile în vigoare, în instruirea personalului, atenţie deosebită acordându-se pentru ridicarea continuă a calităţii şi desfăşurării  tuturor aplicaţiilor.

Se continuă activitatea pentru perfecţionarea mijloacelor tehnice de conducere. Se pregătesc propuneri comune pentru crearea şi pregătirea la timp pentru funcţionarea în timp de război a tuturor organelor. Se caută forme eficace pentru pregătirea moral-politică şi educaţiei personalului în spiritul marxism-leninismului, al internaţionalismului şi patriotismului socialist.

Accentul, ca şi până în prezent, se pune pe întărirea coeziunii armatelor aliate, formarea la militari a sentimentului de devotament faţă de cauza noastră comună, întărirea contrapropagandei şi combaterii ideologice a imperialismului.

Un import complex de măsuri îl va constitui elaborarea planurilor de dezvoltare a armatelor aliate pentru cincinalul următor, 1991-1995, ţinându-se seama de schimbările posibile ale grupărilor oponente, a părţilor şi a factorilor economici din această activitate. Deja am început-o.

Direcţiile principale de dezvoltare a Forţelor Armate unite în anii 1991-1995, Comandamentul Unificat este în măsură să le raporteze Comitetului Politic Consultativ la următoarea consfătuire a acestuia din anul 1988.

Stimaţi tovarăşi,

Cu acordul conducerilor partidelor comuniste şi muncitoreşti au fost luate măsuri pentru stabilirea legăturilor directe între conducerile Forţelor Armate Unite ale Tratatului de la Varşovia şi a Blocului NATO. Scopul este unul: de a folosi posibilitatea de slăbire a încordării militare în Europa. Propunerea noastră cu privire la întâlnirea comandantului şef al Tratatului de la Varşovia cu generalul Rogers, a fost refuzată. Considerăm că linia pentru lărgirea contactelor în interesul destinderii situaţiei internaţionale trebuie să fie continuată.

În încheiere, permiteţi-mi să exprim profunda recunoştinţă comitetelor centrale ale partidelor comuniste şi muncitoreşti, guvernelor ţărilor aliate pentru grija permanentă faţă de puterea de luptă a Forţelor Armate Unite.

Înalta noastră capacitate de luptă reprezintă o necesitate obiectivă, determinată de natura agresivă a imperialismului şi de caracterul pregătirilor militare ale acestuia.

În vederea rezolvării acestei probleme importante, noi privim cu toată răspunderea şi asigurăm Comitetul Politic Consultativ că Comandamentul Unificat, împreună cu ministerele apărării, va face totul pentru menţinerea capacităţii de luptă a Forţelor Armate Unite ţinând seama de raportul de forţe al părţilor în Europa, raportat la un asemenea nivel încât cercurile conducătoare NATO, în frunte cu SUA, să vadă lipsa de perspectivă a calculelor privind rezolvarea, în folosul lor, prin mijloace militare a contradicţiilor dintre imperialism şi socialism.

Permiteţi-mi să închei raportul.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.

• N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 31/1987, f. 118-124.

Bibliografie:

MASTNY, Vojtech Mastny, BYRNE, Malcolm, A Cardboard Castle? An Inside History of the Warsaw Pact, 1955-1991, National Security Archive Cold War Reader, CEU Press, 2005, Budapest and New York., p. 562-571 (documentul nr. 123 – Records of the Political Consultative Committee Meeting in Berlin, May 27-29, 1987).

Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 31/1987.

[1] Unul dintre documentele importante ale reuniunii respective a fost tradus în limba engleză şi publicat în S.U.A. – Vojtech Mastny, Malcolm Byrne, A Cardboard Castle? An Inside History of the Warsaw Pact, 1955 – 1991, National Security Archive Cold War Reader, CEU Press, 2005, Budapest and New York, p. 562-571 (documentul nr. 123 – Records of the Political Consultative Committee Meeting in Berlin, May 27-29, 1987).

[2] Vojtech Mastny, Malcolm Byrne, op.cit., p. 418-426 (documentul nr. 84 – Speech by Brezhnev at the Political Consultative Committee Meeting in Moscow, November 22, 1978; documentul nr. 85 – Minutes of the Romanian Politburo Meeting, November 24, 1978).

[3] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 31/1987, f. 79.

[4] Ibidem, f. 118.

[5] Ibidem, f. 80.

[6] Ibidem, f. 119.

[7] Ibidem, f. 120.

[8] În cadrul şedinţei Consiliului Apărării Republicii Socialiste România din 31 mai 1989 s-a recunoscut faptul că noile tancuri care urmau să fie produse de industria militară românească se confruntau cu probleme de fiabilitate. La aceeaşi reuniune, toţi participanţii au adoptat o atitudinea docilă când Nicolae Ceauşescu a ordonat să se reinstaleze aparatura clasică pe tancurile autohtone, în locul mijloacelor electronice recent montate, şi să nu se mai modernizeze/electronizeze alte tipuri de arme româneşti fără aprobarea sa. „Să lăsăm aparatura pe care o avem! – a ordonat Nicolae Ceauşescu. Vă rog să-mi prezentaţi totul. Nu se modifică nici o aparatură, decât ce stabilim că este strict necesar. Aparatura clasică pe care o avem este mai bună, mai fiabilă şi dă rezultate mai bune”. Idem, dosar nr. 38/1989, f. 18.