Câteva aspecte sociale și educaționale ale culturii femeilor în Albania secolului XX

(Some social and educational aspects of women’s culture in twentieth-century Albania)

Vittoria BOSNA 

Abstract

Albanian society has gone through great social and political changes, including the transition between two dictatorships to a pluralistic and democratic society. In addition to political issues, it is interesting to observe those of a social, educational and gender nature; in this regard, an analysis can be made regarding the status of women in the Land of Eagles relative to the period of socialist realism by considering its social and educational aspects.

Starting from a traditional view of women, the thought goes to some of the articles of the Kanun Code from which emerges her role strongly influenced by patriarchal traditions and social expectations related to marriage, in fact at that time woman was often seen solely as “a wineskin, made only to bear: a small wineskin that bears burdens and labors” (art. 29), or as “something superfluous in the family […] with no obligation to obtain any inheritance from her relatives nor economic and decision-making power over her property” (art. 20), she had no right to choose her husband nor rights over her offspring.

The social and cultural situation changed considerably over time, bringing positive effects in the era of the fascist dictatorship and in the communist dictatorship. In this research I aimed to emphasize the ways in which women lived during the period of Enver Hoxa’s dictatorship, highlighting their role in Albanian society often hovering between tradition and change.In this regard, one positive aspect of that historical period was the implementation of laws in favor of gender equality with regard to guaranteeing employment for all women. See the jobs in factories, offices and schools as schoolteachers (mesuesit), women participated in military activities, undergoing training as demanding as that reserved for men, holding important positions both in the regular armed forces and in territorial defense militias . The ‘task of defending the nation was incumbent on all even the teachers who were required to impart knowledge and also to promote a communist ideology, as an active support in the anti-religious struggle, along with the mission reserved for the realization of the identity and formation of the person from the perspective of the principles of Marxism-Leninism . Written and oral testimonies speak of an active role in the course of the anti-fascist resistance as well, through participation in partisan associations, “the union of Albanian anti-fascist women” and engagement in the role of proud female soldiers in the act of defending the homeland.

Key words: education, society, emancipation, woman, socialism

Munca în fabrică ca un angajament social pentru toată lumea

Tema sprijinului social pentru femei a fost foarte importantă pentru regimul comunist condus de Enver Hodja. În acest sens, angajarea în câmpul muncii a femeilor a fost un element cheie al modelului de emancipare. Angajarea deplină a femeilor a fost văzută nu doar ca un act necesar în scopul procesului lor de emancipare de tradițiile învechite, cât și pentru a asigura forța de muncă numeroasă necesară reconstrucției țărilor socialiste. Femeile intră în lumea muncii ca muncitori și manageri în fabrici, aspect important pentru dezvoltarea socială a Albaniei, obținându-și independența economică și socială, precum și egalitatea în drepturi cu bărbații în toate domeniile vieții.

Kanun a fost înlocuit oficial prin Constituția Republicii Populare Albania din 1946, care a stabilit egalitatea în drepturi între bărbați și femei în toate sferele vieții private, politice și sociale; de aceea, citim că „femeile se bucură de drepturi egale cu bărbații în toate sferele private, politice și viața socială”[1]. Această politică a fost expusă cu claritate de Enver Hodja care a afirmat:  „gruaja është forca e madhe ndërtuese dhe emancipuese e shoqerise” („Femeia constituie forța creativă și progresivă colosală a societății”)[2], un principiu în linie cu ideologia care atribuia femeilor un rol fundamental în noul tip de societate în calitate de muncitoare.

Încă din vremea Războiului de Eliberare Națională, partidul a integrat femeile în lupta pentru eliberarea țării; de fapt, Hodja era de părere că femeile constituie o mare forță progresistă în societate și de aceea a susținut politici de luptă împotriva tradițiilor, a forțelor patriarhale care au izolat-o și supus-o bărbaţilor. Deschiderea ideologică afirmată și aplicată de partid în practica de zi cu zi a permis femeilor să-și asume un rol mai activ în societate, lucrând, participând la întâlniri cu alte femei, exercitând dreptul de vot și primind un salariu.

A fost o deschidere oferită de socialism care a reprezentat progres față de trecut; deși Constituția postbelică garanta formal egalitatea în drepturi între bărbați și femei[3], multe practici sociale antice nu au fost complet eliminate, ci mai degrabă modificate pentru a se adapta la noile cerințe din regimul. Sistemul patriarhal a continuat să existe, mai ales în zonele rurale și muntoase, unde mentalitatea tradițională era mai înrădăcinată.

Potrivit unor critici precum Mira Kauri[4], dictatura comunistă a adus prejudicii condiției femeilor, reducându-le la un fel de sclave ale societății și ale familiei, folosind ideea de egalitate între bărbați și femei pentru a le menține subjugate. Femeia a fost nevoită să lucreze în companii de stat timp de opt ore ca bărbații fiind supusă acelorași reglementări, trebuind apoi să-și desfășoare tura de douăsprezece ore acasă pentru familie[5].

Așadar, dacă pe de o parte munca în tradiția socialistă a reprezentat o posibilitate de dezvoltare și emancipare și a permis atingerea unor funcții importante în contextul birocrației comuniste și/sau a unor roluri cruciale în economia țării ca muncitori de înaltă calificare, ceea ce era departe de acele roluri tradiționale legate exclusiv de viața domestică și îngrijire a copiilor[6], pe de altă parte, o zonă a societății a continuat să valorizeze femeile doar pentru rolul în familie. În ciuda participării lor la viața publică, cum ar fi întrunirile politice și comunitare, femeile s-au confruntat adesea cu sacrificii semnificative, în special în relațiile cu soții lor.

Angajamentul social, „noțiuni de război între băncile școlii”

Femeile albaneze au participat activ în armată și-n forțele de securitate, au fost instruite și li s-au repartizat sarcini atât în ​​forțele armate regulate, cât și-n milițiile de apărare teritorială. Să nu uităm că a existat o organizație de femei albaneze foarte activă în perioada celui De-al Doilea Război Mondial în Albania: BGSH „Bashkimit të Gruas Antifashiste Shqiptare” (Uniunea Femeilor Anti-Fasciste Albaneze)[7]. Fondată în 1942, obiectivul său principal a fost organizarea femeilor albaneze în lupta împotriva ocupației fasciste a țării. Organizația și-a propus, de asemenea, să promoveze drepturile femeilor și să le ofere oportunități de a participa activ la rezistența antifascistă. În „BGSH” acestea au îndeplinit o varietate de sarcini, inclusiv sprijin logistic pentru partizani, strângerea de informații, transmiterea de mesaje, îngrijirea răniților și multe altele. Organizația a jucat un rol semnificativ în mobilizarea și coordonarea resurselor femeilor pentru a sprijini lupta împotriva ocupației fasciste și pentru a promova valorile libertății și independenței naționale[8]. Sarcina de a apăra națiunea a revenit tuturor, chiar și profesorilor cărora li se cerea să poarte o pușcă cu ei.

În perioada comunistă din Albania, conceptul de egalitate de gen a fost o parte importantă a ideologiei regimului. Cu toate acestea, în ciuda principiilor teoretice ale egalității, realitatea a fost adesea diferită. În timp ce statul comunist a promovat ideea egalității între bărbați și femei, în practică acest lucru nu s-a tradus întotdeauna într-un tratament echitabil și egal[9].

În multe cazuri, regimul comunist a contribuit la reinventarea și reafirmarea diferențelor de gen, mai degrabă decât la eliminarea acestora. În ciuda retoricii despre enaciparea femeilor, multe dintre acestea au continuat să fie supuse inegalității de gen și unui statut social mai scăzut decât bărbații. Deși propaganda comunistă a căutat să promoveze imaginea femeii emancipate și active în societate, realitatea cotidiană ar putea fi foarte diferită, deoarece multe femei erau încă responsabile în primul rând de treburile casnice și de îngrijirea copiilor.

Fotografiile[10] au fost un instrument comun folosit de regimul comunist pentru a răspândi propaganda despre emanciparea femeilor. Aceste imagini înfățișau adesea femei în roluri active și independente, lucrând la câmp, participând la întâlniri politice sau angajându-se în activități publice, cu scopul de a evidenția contribuția femeilor la construcția socialismului. Cuvântul Zbor se referea la exercițiul militar al populației civile, așa că fiecare bărbat de 50 de ani trebuia să facă trei săptămâni de execiții militare, la fel ca și femeile cărora li se cere să facă o săptămână pe an de serviciu militar, până la împlinirea a 35 de ani. Acest lucru evidențiază modul în care Enver Hodja, liderul comunist albanez, a subliniat rolul crucial al femeilor în întărirea națiunii albaneze și în păstrarea tradițiilor și virtuților poporului. De altfel, el a susținut că emanciparea și includerea femeilor[11] în dezvoltarea socială au fost fundamentale pentru progresul națiunii și pentru păstrarea moștenirii sale culturale și istorice. Cu toate acestea, în ciuda acestor afirmații, regimul comunist nu a reușit întotdeauna să garanteze pe deplin drepturile și oportunitățile femeilor albaneze[12].

În primii opt ani de învățământ (elementar), care era obligatoriu, o dată pe săptămână, elevii îndrumați de profesor aveau ceea ce se numea „Informare politică”. Într-un mod cu totul absurd, elevii scriau articole politice care erau publicate în ziare, iar profesorii le preluau și le explicau sensul altor elevi. În programele de studiu de la liceu, una dintre materiile principale se numea „Marxismul”.

S-a afirmat în repetate rânduri că școala își propune ca elevii să primească o educație și o ideologie comunistă solide. Din aceste motive, liceenii au învățat să aprecieze ideologia în timpul cursului de „educație ideologică”; pe parcursul ultimului an de studii a existat însă o materie numită „Militar”, în care se învăța folosirea armelor  împotriva inamicului. Unul dintre sloganurile vremii era „Toți oamenii sunt soldați” (gjithë populli ushtarë)[13].

Studiile în instituțiile de învățământ superior erau organizate cu normă întreagă pentru studenții mai tineri și cu fracțiune de normă pentru adulți. Toți studenții absolvenți au fost obligați să servească o perioadă de probă de nouă luni în producția industrială și o perioadă de probă de trei luni în industria militară. Școala totalitară era în totalitate în slujba politicii guvernamentale, întregul său conținut era supus perspectivei marxist-leniniste.

Alfabetizarea este un simbol al emancipării sociale și civile

Unul dintre primii pași către emanciparea femeii a fost alfabetizarea, care a înregistrat o reducere semnificativă a analfabetismului în rândul populației sub 40 de ani de ambele sexe la sfârșitul anilor ’50. Astfel, sistemul educațional a fost reorganizat în conformitate cu principiile marxist-leniniste. Inițial a fost o copie proastă a sistemului sovietic – de fapt, multe manuale folosite în școli erau traduceri ale manualelor din Uniunea Sovietică. Limba rusă era singura limbă străină permisă în școală[14]. Au fost introduse instituții de învățământ preșcolar în toată țara și au fost deschise școli secundare tehnice cu curriculum bazat pe cărți sovietice. Apoi, primele albaneze au avut acces la învățământul superior, mai ales între 1970 și 1980, numărul lor crescând considerabil[15], aducând rezultate semnificative de-a lungul anilor odată cu scăderea ratei analfabetismului feminin[16].

În perioada mai-iunie 1945, prin hotărâre a guvernului, grădinițele administrate de călugărițe catolice au fost închise iar școlile elementare catolice au intrat în administrarea statului. Acesta a reprezentat un pas semnificativ în separarea educației de religie și în afirmarea controlului statului asupra educației din țară.

Educația în Albania a fost pătrunsă de principii religioase și un număr considerabil de profesori erau religioși sau ex-religioși[17]. Odată cu apariția regimului comunist, a avut loc o schimbare semnificativă în politica educațională a țării, printre cele mai cunoscute măsuri pe care regimul le-a adoptat fiind tocmai cea legată de influența religiei în societate și în școli, separând religia de educație. O astfel de politică a fost întreprinsă în timpul Congresului Profesorilor Antifasciști din 27 noiembrie 1944 de la Koriza și a fost apoi consolidată odată cu întărirea regimului comunist. În Plenul celei de-a cincea conferință a Comitetului Central al PKSH, care a avut loc în februarie 1946, una dintre directivele date a vizat inițierea reformei învățământului. Reforma a vizat educația de masă și schimbarea radicală a conținutului predării și educației în conformitate cu ideologia comunistă[18].

După elaborarea de către Consiliul de Miniștri a platformei privind reforma învățământului, Adunarea Populară Albaneză a aprobat, la 17 august 1946, legea privind reforma învățământului. Legea a subliniat caracterul statal, laic și unitar al sistemului educațional în toate categoriile sale, printre altele a instituit învățământul primar obligatoriu și a recunoscut tuturor, fără deosebire de rasă, sex sau religie, dreptul la educație gratuită. Acesta a reprezentat un pas major către accesul universal la învățământul primar în țară[19].

Programele, manualele, metodele de predare s-au schimbat radical pentru a se conforma principiilor care au constituit baza ideologică a „noii școli”, pentru răsturnarea sistemului de învățământ burghez „putred” (Kalbur) și crearea unei „noii școli” (shkolles se re) numit socialist, cu spiritul spiritului „democratic popular” (demokratike popullare)[20]. Întocmirea manualelor școlare a fost încredințată unei comisii speciale care a funcționat ca organ consultativ al Ministerului Educației.

Munca profesorilor pentru educația ateistă a tinerilor au depășit treptat zidurile școlii, au constat în sprijinirea organizării elevilor în desfășurarea activităților în afara școlii precum participarea la biroul clasei[21], în redacțiile clasei și în sprijinirea elevilor să-și dezvolte abilitățile creative în domeniile artistic, cultural, social etc.

Pregătirea profesorilor care să servească dezvoltării culturale a țării, educației noii generații, și distribuirea lor în rețelele școlare în limba albaneză au reprezentat probleme enorme, deoarece toți activiștii erau conștienți că pentru a-și atinge obiectivele ar fi trebuit pregătit un întreg contingent de luptători-maeștri cu spirit eroic, curajoși și maeștri ai acțiunii. Primii maeștri au fost și primii intelectuali care au început calea către Risorgimento, precum Naim și Sami Frashëri, Jani Vreto, Jani Minga, Nuçi Naçi, Petro Nini Luarasi, Parashqevi și Sevasti Qiriazi, Luigj Gurakuqi, Aleksandër Xhuvani, Sotir Peci. Aici este suficient să luăm în considerare angajamentul lui P. N. Luarasi, care a putut coordona cel mai bine activitățile educaționale în rândul fermierilor albanezi, fiind profesor al școlilor grecești din zonele Vakef, Katundi și Kolonjë.

Concluzii

Guvernul albanez a trebuit să lupte cu moștenirea, când țara fusese sub ocupația Imperiului Otoman. În acea perioadă, pe de o parte, instituțiile naționale albaneze precum educația, biserica etc. au fost interzise și populația a intrat sub influența școlii și bisericii grecești, iar pe de altă parte au existat, în perioada modernă, influențe politice, diplomatice, judiciare și de propagandă și o adevărate politici diplomatice, judiciare și de propagandă exercitate de guvernele țărilor vecine, în mod direct sau indirect, cu scopul de a se menține modelul de tip otoman. Aceste realități au blocat procesul de realizare a statului în Albania.

Lupta împotriva dogmelor, riturilor și credințelor religioase a constituit punctul de sprijin al luptei antireligioase care, în stadiul final, s-a mutat în cadrul unei alte instituții, cea a familiei. Ajunsă în acest punct, lupta promitea a fi mai profundă, mai complexă și mai lungă, o luptă împotriva riturilor, sărbătorilor și obiceiurilor religioase care trebuiau să plece din viața de zi cu zi a oamenilor.

În acest sens este interesant să ne referim la cuvintele Comitetului Central al PLA cuprinse în documentul din 30 mai 1967 privind noile sărbători socialiste, întocmit de Sectorul Învățământ: „Eliminarea sărbătorilor religioase și înlocuirea lor cu sărbători socialiste a fost o chestiune de tip ideologic. Nu este vorba doar de înlocuirea sărbătorilor religioase cu sărbătorile noastre, ci este vorba despre hrana spirituală zilnică de care are nevoie omul. Din acest motiv, organizațiile de partid și organizațiile de masă trebuie să se gândească serios la cum să organizeze cel mai bine educația și divertismentul lucrătorilor la și după muncă. Trebuie să ne gândim unde își vor petrece oamenii timpul liber și în special duminica”[22]. În același document, s-a propus să se sărbătorească în cadrul sărbătorilor locale ziua minerului, a lucrătorului petrolier, ziua transportului, zilele de plecare și întoarcere a voluntarilor care au contribuit la realizarea marilor lucrări etc.. De asemenea, au fost stabilite sărbătorile naționale: 10 ianuarie, ca Ziua Republicii, 1 mai, ca zi a solidarității internaționale a muncitorilor, 8 noiembrie, ca zi a înființării Partidului Comunist Albanez; printre sărbătorile sociale s-au propus: 1 ianuarie, 7 martie ca zi a profesorului, 8 martie este Ziua Femeii, 25 aprilie este Ziua Frontierei, 5 mai este Ziua Libertății Căzute, 10 iulie este Ziua Armatei, 1 iunie este Ziua Copilului etc. Dita e Mesuesi, sau „Ziua Învățătorului”, era sărbătorită în Albania pe 7 martie, această dată fiind aleasă în cinstea primei școli de limbă albaneză inaugurată la 7 martie 1887, în orașul Korça, din partea central-sudică a țării. Costituirea acestei sărbători a avut ca scop onorarea și aprecierea muncii grele, dăruirii și contribuției profesorilor la societate și la dezvoltarea socială.

Bibliografie

Arhive

AQSH, F14, V. 1948, D.193/1, p.198-199, Historiku i rrethit të Krujës, 13.06.1948.

Idem, Fondi 511, viti 1946, Qarkore, nr.480/2, dt. 19.11.1946.

Idem, F14, D 191, p.10, Mbi zëvendësimin e praktikave dhe zakoneve fetare, të jetës së përditshme të njerëzve, me ceremonitë dhe festat socialiste”, datata 30.05.1967, Nr. Prot. 420, 1967.

Lucrări cu caracter general și special

ANAMALI, S.,  Historia e popullit shqiptar në katër vëllime: Shqiptarët gjatë luftës së dytë botërore dhe pas saj, 1939-1990, vol. 4,  Toena, Tiranë, 2009.

HODJA, E., Për gruan (përmbledhje veprash)1942-1984, Shtëpia Botuese 8 Nëntori, Tiranë, 1986.

Idem, Mbi p ro blemin e gruas, Tiranë, 1967, f. 279.

RESTA, P., Le basi giuridiche e morali della società albanese, Besa, Lecce, 1997.

Articole și studii

KAURI, M. E. „La condizione della donna”, în Politica Internazionale, nr. 3, pp. 51-53, (Dossier / Albania oggi: passaggio in Europa) luglio-settembre, 1994.

GOGAJ, I., „Plagët e shkollës shqiptare në diktaturën komuniste (Arsimi 8-vjeçar dhe i mesëm)”, Studime Historike, (03-04), 2010, pp.183-201.

IKONOMI, L., & Woodcock, S., „Imoraliteti në familje: nxitja e ankesave të grave për të perforcuar pushtetin e partisë në revolucionin kulturor shqiptar/Immorality in the Family: Eliciting Women’s Complaints to Further Party Power in Albania’s Cultural Revolution, în Perpjekja, 32.

LUKU, E., & Luku, E., „Emancipation Policy or Propaganda? The Position of Albanian Women under State Socialism”, Hiperboreea, 7(1), 2020, pp. 53-73.

MOGHADAM, Valentine M., „Gender and Revolutionary Transformation”, în  Gender and Society 9, no. 3 (1995).

MULLAHI, A., & Dhimitri, J., „Education issues in a totalitarian state (case of Albania)”, Procedia-Social and Behavioral Sciences, 174, 2015, pp. 4103-4107.

MUSTAFARAJ, E. „Outside the Walls of Albanian Patriarchy”, în AnALize: Revista de studii feministe, (9 (23)), 2017, pp. 101-114.

SMAÇI, E., „Roli Emancipues i Gruas si Pjesë e Forcave të Armatosura”, Gjurmime Albanologjike-Seria e shkencave historike, (45), 2015, pp. 217-234.

Idem, „Nacionalizmi dhe Ushtria në regjimin komunist”, ALBANOLOGJIA International Journal of Albanology, 10(19-20), 2023, pp. 130-137.

TARIFA, F., „Disappearing from Politics. Social Change and Women in Albania”, în Marlyn Rueschemeyer (ediție îngrijită de), Women in the Politics of Postcommunist Eastern Europe, M.E. Sharpe, New York, 1994.

VORPSI, I., „Fotografia si mjet i përhapjes së propagandës së emancipimit të gruas në Shqipërinë komuniste”, în Përpjekja, (32-33), 2014, pp. 183-204.

Resurse online

DANAJ, E., & Këlliçi, K., The magazine “Shqiptarja e Re” as a tool of women’s emancipation in communist Albania, 2021,  https://www.researchgate.net.

[1] P. Resta, Le basi giuridiche e morali della società albanese, Besa, Lecce, 1997.

[2] E. Hodja, Për gruan (përmbledhje veprash)1942-1984, Shtëpia Botuese 8 Nëntori, Tiranë, 1986.

[3] Valentine M. Moghadam, „Gender and Revolutionary Transformation”, în Gender and Society 9,

335. 3 (1995), p. 335.

[4] E. M., Kauri, „La condizione della donna”, în Politica Internazionale, nr. 3, pp. 51-53, (Dosar / Albania astăzi/ trecere prin Europa) iulie-septembrie, 1994.

[5] Ibidem.

[6] E. Danaj & K. Këlliçi, „The magazine «Shqiptarja e Re» as a tool of women’s emancipation in communist Albania, 2021, https://www.researchgate.net/publication/321268334_Promoting_Equality_Perpetuating_Inequality_Gender_Propaganda_in_Communist_Albania, (accesat 9.09.2024).

[7] E. Luku, E. & E. Luku, „Emancipation Policy or Propaganda? The Position of Albanian Women under State Socialism”, Hiperboreea, 7(1), 2020, pp. 53-73.

[8] E. Mustafaraj, „Outside the Walls of Albanian Patriarchy”, in AnALize: Revista de studii feministe, (9 (23)), 2017, pp. 101-114.

[9] L. Ikonomi & S. Woodcock, „Imoraliteti në familje: nxitja e ankesave të grave për të perforcuar pushtetin e partisë në revolucionin kulturor shqiptar/Immorality in the Family: Eliciting Women’s Complaints to Further Party Power in Albania’s Cultural Revolution)”, in Perpjekja, 2010, pp. 32, 33.

[10] I. Vorpsi, I., „Fotografia si mjet i përhapjes së propagandës së emancipimit të gruas në Shqipërinë komuniste”, in Përpjekja, (32-33), 2014, pp. 183-204.

[11] E. Smaçi,  „Roli Emancipues i Gruas si Pjesë e Forcave të Armatosura. Gjurmime Albanologjike-Seria e shkencave historike”, (45), 2015, pp. 217-234.

[12] Enver Hodja, Mbi p ro blemin e gruas, Tiranë, 1967, f. 279.

[13] E. Smaçi, „Nacionalizmi dhe Ushtria në Regjimin Komunist”, in ALBANOLOGJIA International Journal of Albanology, 10 (19-20), 2023, pp. 130-137.

[14] A. Mullahi & J. Dhimitri, „Education issues in a totalitarian state (case of Albania)”, Procedia-Social and Behavioral Sciences, 174, 2015, pp. 4103-4107.

[15] F. Tarifa, „Disappearing from Politics. Social Change and Women in Albania”, în Marlyn Rueschemeyer (ediție îngrijită de), Women in the Politics of Postcommunist Eastern Europe, M.E. Sharpe, New York, 1994.

LA CONDIZIONE, D. D. I. A., MODERNITA, P. E., & BISESTI, C. CORSO DI LAUREA IN LINGUE ISTITUZIONI SOCIETA’ED ECONOMIE DELL’EURASIA.

[16] Gjonca, Aassve, and Mencarini, “Albania, trends and patterns”, p. 284.

[17] AQSH, F14, V. 1948, D.193/1, pp.198-199, Historiku i rrethit të Krujës, 13.06.1948

[18] S. Anamali,  Historia e popullit shqiptar në katër vëllime: Shqiptarët gjatë luftës së dytë botërore dhe pas saj, 1939-1990, vol 4,  Toena, Tiranë, 2009, p. 219.

[19] AQSH, Fondi 511, viti 1946, Qarkore, nr. 480/2, dt. 19.11.1946

[20] I. Gogaj, I., „Plagët e shkollës shqiptare në diktaturën komuniste (Arsimi 8-vjeçar dhe i mesëm)”, Studime Historike, (03-04), 2010, pp.183-201.

[21] Organul de conducere al clasei format din elevi din aceeași clasă.

[22] AQSH, F14, V 1967, D 191, p.10, Mbi zëvendësimin e praktikave dhe zakoneve fetare, të jetës së përditshme të njerëzve, me ceremonitë dhe festat socialiste” datata 30.05.1967, Nr. Prot. 420.