„Constituţionalizarea” programului politic al Preşedintelui şi personalizarea partidelor politice 

(The “Constitutionalization” of the President Political Programme and the Personalization of Political Parties)

Radu CARP

Abstract: After the 2003 revision of the Romanian Constitution and the prolongation of the President mandate to 5 years, the presidential elections have remained elections between parties. The electoral programmes of the candidates are the programmes of the political parties that are ruled or represented by these candidates. This article analyzes the part dedicated to the reform of the political system from the electoral programme of the candidate who won the presidential race from November 2014, Klaus Iohannis. 11 objectives of this programme are taken into account. 5 of them were fulfilled in the first months of President Iohannis mandate. The fact that a part from an electoral programme, a political document without constitutional value, is put into practice is named the “constitutionalization” of the President political programme. The cause of this is the personalization of presidential elections analyzed by Theodore Lowi and the emergence of personalized political parties studied by Mauro Calise.

Keywords: constitutionalization, personalization, political parties, political system, presidential elections.

Alegerile prezidenţiale din 2014 au marcat consolidarea unei tendinţe pe scena politică românească: confruntarea dintre doi candidaţi (Klaus Iohannis şi Victor Ponta), susţinuţi de două mari partide (PNL şi PSD), având programe electorale consistente. Până la alegerile prezidenţiale din 2004, acest tip de scrutin era suprapus cu alegerile parlamentare, astfel încât progamele electorale ale candidaţilor la cea mai înaltă demnitate în stat erau aproape identice cu cele ale partidelor politice care candidau la alegerile parlamentare. Schimbarea a fost posibilă datorită revizuirii Constituţiei din 2003 care a instituit mandatul prezidenţial de 5 ani. Raţiunea pentru care s-a preferat varianta decalării alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale a fost aceea de a scoate competiţia prezidenţială de sub tutela condiţionărilor partizane. S-a dovedit la cele trei scrutinuri prezidenţiale organizate până în prezent după revizuirea Constituţiei că la alegerile prezidenţiale se înfruntă candidaţi proveniţi din partidele politice, susţinuţi de acestea, alegerile din 2014 marcând întoarcerea la modelul din 2004 : ambii candidaţi erau, la data desemnării, preşedinţii partidelor care i-au susţinut. De fapt, acest model s-a aplicat la toate scrutinurile prezidenţiale organizate până acum, cu excepţia momentului 2009, când preşedintele în funcţie a candidat pentru un al doilea mandat.

Programele electorale ale candidaţilor la alegerile prezidenţiale reprezintă prin urmare varianta personalizată a programelor partidelor pe care aceşti candidaţi le reprezintă sau conduc. Este vorba însă de progame post-electorale, adoptate ulterior alegerilor parlamentare.

Datorită acestei particularităţi, apare o contradicţie: în aceste programe candidaţii nu pot să-şi asume decât rolul de preşedinte – mediator, aşa cum este definit în Constituţie dar acest rol contravine aşteptărilor electoratului care susţine un partid ce propune un candidat la alegerile prezidenţiale. Din acest motiv, aceste programe sunt o viziune mai amplă despre societate, inclusiv aspecte în legătură cu care Preşedintele României nu are cum să intervină din lipsă de atribuţii.

Cu cât un candidat la aceste alegeri are mai puţine şanse în competiţie, cu atât programul său electoral descrie exact prerogativele prezidenţiale şi cum anume acel candidat doreşte să le exercite. Cu cât şansele sunt mai mari, programul electoral devine o viziune de ansamblu care excede prerogativelor constituţionale ale şefului statului. A se compara în acest sens programul electoral al lui Teodor Meleşcanu cu cel al lui Klaus Iohannis sau Victor Ponta.

Datorită faptului că reprezintă viziuni de societate, programele principalilor doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din 2014 ar fi trebuit să facă obiectul unor analize mai atente în mass-media sau societatea civilă. Confruntările directe reduse, înainte de turul I şi de turul II, au făcut ca aceste programe să nu fie dezbătute public aşa cum ar fi fost necesar. Alegerea s­-a făcut între două persoane, între partidele care i-au susţinut, iar în turul II s-a adăugat componenta emoţională (blocarea votului în diaspora) care a dezechilibrat procentele în favoarea unui candidat.

În condiţiile în care programele electorale ale candidaţilor la alegerile prezidenţiale nu contează, de ce mai sunt redactate, prezentate, diseminate ? Explicaţia este că aceste programe sunt « expresia unei ipocrizii a spaţiului public ». Dacă un competitor nu are un program, este criticat pe motiv că îi lipseşte ; dacă propune un astfel de program, « numărul celor care îl citesc este nesemnificativ din punct de vedere electoral »[1].

Programul electoral devine astfel expresia respectării unei reguli clasice de comunicare politică, o regulă care astăzi nu mai funcţionează : în trecut, în contextul absenţei televiziunilor şi dezbaterilor politice televizate, un program electoral era o formă de comunicare cu electoratul, un angajament public al candidatului. În prezent, candidaţii insistă mai mult pe prezentarea unui program electoral continuu, influenţat de evenimentele zilnice şi de felul cum acestea sunt prezentate în mass-media. A cita dintr-un program electoral în timpul unei emisiuni, în direct, se dovedeşte a fi contra-productiv. În loc de a obţine dublarea mesajului, se obţine anihilarea lui. Imaginea lui Victor Ponta citind din programul electoral şi din diverse documente guvernamentale în timpul dezbaterii cu Klaus Iohannis nu l-a ajutat în timpul dezbaterii televizate înainte de turul II cu contracandidatul său, dimpotrivă, a creat senzaţia că nu poate discuta teme politice majore fără a avea în preajmă materiale ajutătoare.

Programul electoral al lui Klaus Iohannis nu diferă foarte mult de programul electoral al lui Victor Ponta. Scopul acestor programe a fost să adune electorat cât mai divers, din acest motiv latura ideologică fiind mai puţin prezentă. « Lucrul bine făcut » (Iohannis) şi « Marea Unire » (Ponta) nu reprezintă viziuni diametral opuse referitor la funcţia de preşedinte.

Obiectivele enunţate de cele două programe nu sunt extrem de diferite. Modul de atingere al acestora este însă diferit.

Obiectul analizei noastre îl constituie doar partea de reformă a regimului politic pe care au propus-o cei doi candidaţi şi nu programele lor electorale în întregime. Am ales această temă deoarece reprezintă unul din cele mai dificile aspecte care face parte dintr-o asemenea ofertă electorală. Preşedintele nu are pârghii directe pentru a reforma regimul politic din care face parte decât prin intermediul forţelor politice care îl susţin. Nu există niciun mecanism prin care preşedintele îşi poate impune această parte a programului său, singurul instrument fiind propria sa legitimitate.

Cum Victor Ponta nu a avut ocazia să-şi pună în aplicare programul său electoral, vom urmări în paralel cele două programe, partea referitoare la reforma regimului politic şi vom analiza felul în care obiectivele descrise de Klaus Iohannis s-au materializat în timpul primelor luni ale mandatului său.

Ambele programe tratează tema revizuirii Constituţiei :

« România lucrului bine făcut »:

« Desigur, modificarea Legii Fundamentale se află în sarcina Parlamentului, dar preşedintele poate deveni un catalizator al reluării dezbaterii şi al construcţiei unui dialog în societate pe tema reformei constituţionale. Ar fi total neserios ca acest proces să rămână nefinlizat din considerente de echilibru strict politic, mai ales datorită faptului că la un moment dat nu a mai existat o majoritate care să-l susţină. A fost, de asemenea, un semnal negativ faptul că dezbaterea despre modificarea Constituţiei s-a centrat strict pe elemente conjuncturale, cum ar fi procedura de desemnare a prim-ministrului sau raporturile dintre Preşedinte şi Guvern. Consider că ar fi fost elemente mult mai importante – care ţin de drepturi şi libertăţi, de raporturile corecte între puterile statului – ce trebuiau să se regăsească în noul proiect de Constituţie. Îmi propun, ca Preşedinte al Românei, să reiniţiez această dezbatere, să construiesc consens şi să mă asigur de finalizarea ei până la debutul viitorului exerciţiu parlamentar ».

« Marea Unire »:

« Modificarea Constituţiei poate fi, în actuala conjunctură politico – instituţională, o oportunitate în vederea remodelării instituţionale şi restructurării vieţii politice, sociale şi economice româneşti. Modificarea Constituţiei vizează atât transformări în raporturile dintre instituţiile politice, cât şi întărirea condiţiilor participării cetăţeneşti la luarea deciziilor pe toate nivelurile administraţiei. Reforma constituţională ar trebui să asigure, în primul rând, întărirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti astfel încât cetățenii să fie protejați în fața noilor forme de imixtiune în viața privată. Cadrul constituțional va trebui adaptat astfel încât să asigure protecția drepturilor, să permită manifestarea plenară a energiilor individuale și să întărească solidaritatea națională. Modificarea raporturilor dintre instituţiile politice va urmări limitarea și încadrarea constituțională a atribuțiilor prezidențiale, asigurarea condițiilor colaborării dintre cele două ramuri ale Executivului, consolidarea rolului instituțional și social al Parlamentului, întărirea mecanismelor consensuale și consultative între puterile statului și protejarea independenței sistemului juridic ».

Klaus Iohannis consideră aşadar că dezbaterea pe marginea revizuirii Constituţiei, începută în 2013 şi întreruptă în primăvara anului 2014, după opiniile extrem de critice venite din partea Curţii Constituţionale şi a Comisiei de la Veneţia, ar trebui reluată. Motivul acestei suspendări sine die a lucrărilor Comisiei de revizuire nu a fost însă destrămarea USL şi implicit a majorităţii de două treimi care ar fi asigurat votarea revizuirii, ci imposibilitatea de a armoniza opiniile critice cu textul adoptat de această comisie. Atunci când Curtea Constituţională decide că aproximativ 75% din articole votate încalcă limitele revizuirii [2], iar Comisia de la Veneţia constată că proiectul de revizuire, dacă ar fi adoptat, ar genera un regim politic hibrid (împrumutând caracteristici ale regimului parlamentar şi ale celui semi-prezidenţial) şi nefuncţional [3], este evident că dezbaterea ar trebui reluată prin formularea unui alt proiect, cu totul nou. Problema drepturilor fundamentale era tratată în proiectul votat de Comisia de revizuire a Constituţiei, tema nu a fost ocolită, ci a fost neprofesionist abordată, fapt sesizat şi  de literatura de specialitate [4]. Klaus Iohannis îşi propune prin acest program să obţină consens pe marginea unui proiect de revizuire şi acesta să fie finalizat până la « debutul viitorului exerciţiu parlamentar » (toamna anului 2016).

Acest obiectiv nu s-a putut pune în practică şi este greu de crezut că până la alegerile parlamentare se va obţine aplicarea lui. Comisia de revizuire şi-a reluat activitatea după alegerile prezidenţiale din 2014 dar reprezentanţii PSD au susţinut continuarea lucrărilor din punctul în care proiectul fusese abandonat, în timp ce reprezentanţii PNL au insistat pe reluarea lucrărilor pe baza unor noi teze ce urmau a fi formulate, discutate şi aprobate. Paradoxal, motivaţia politică pentru întreruperea lucrărilor comisiei nu a fost valabilă pentru anul 2014 (aşa cum precizează programul lui Klaus Iohannis, identificând destrămarea USL cu întreruperea lucrărilor), ci pentru 2015, atunci când divergenţele dintre PSD şi PNL nu au mai putut fi aplanate.

Victor Ponta a descris deasemenea revizuirea Constituţiei drept un obiectiv fundamental al mandatului său. Spre deosebire de programul lui Klaus Iohannis, cel al lui Victor Ponta indică obiectivele revizuirii : întărirea drepturilor fundamentale, limitarea şi încadrarea constituţională a atribuţiilor prezidenţiale, întărirea mecanismelor consensuale şi protejarea independenţei puterii judecătoreşti. Primul obiectiv a fost, aşa cum am arătat, deja ratat cu concursul partidului care l-a susţinut în alegerile prezidenţiale. Al doilea obiectiv este unul fals: fostul Preşedinte a acţionat în limitele atribuţiilor sale constituţionale (fapt confirmat şi de cele două avize ale CCR cu ocazia suspendărilor din 2007 şi 2012 [5]), folosind toate aceste atribuţii fără a lăsa vreuna să nu se materializeze. Nu este clar ce se are în vedere atunci când se vorbeşte despre « mecanismele consensuale » – toate mecanismele constituţionale pot duce în egală măsură la conflict sau la consens.

În ceea ce priveşte reforma sistemului electoral, programul lui Victor Ponta menţionează doar iniţierea de consultări « privind reforma sistemului electoral şi asigurarea condiţiilor pentru armonizarea legislaţiei electorale şi integrarea acesteia într-un Cod electoral ».

Programul lui Klaus Iohannis este mai detaliat referitor la această reformă. Documentul critică modul de alegere a parlamentarilor, considerând că sistemul electoral este « profund distorsionat », generând anomalii precum creşterea numărului de parlamentari sau obţinerea unor mandate cu un număr foarte mic de voturi. Programul nu indică o preferinţă pentru un anume sistem electoral dar menţionează că « avem datoria de a conveni asupra unei formule de sistem electoral care să asigure reprezentativitate ». S-a evitat referinţa directă la sistemul reprezentării proporţionale dar alegerea PNL în favoarea acestui sistem după alegerile prezidenţiale confirmă că programul lui Klaus Iohannis se referea la acest sistem electoral.

Acest program include şi referinţa la necesitatea modificării legislaţiei partidelor politice, în privinţa condiţiilor de înfiinţare şi a finanţării acestora. Klaus Iohannis este în favoarea modificării condiţiilor restrictive de înfiinţare a partidelor politice, considerând că « legislaţia nu trebuie să fie o barieră în calea libertăţii de asociere ».

Referitor la finanţarea partidelor politice, Klaus Iohannis declara că va « genera o dezbatere asupra necesităţii stabilirii unor limite financiare în ceea ce priveşte campaniile electorale ». În viziunea programului său electoral, reducerea cheltuielilor reale ale campaniilor şi fixarea unor plafoane maxime de cheltuieli pot eradica fenomenul cumpărării voturilor. Klaus Iohannis se declară şi în favoarea modificării sistemului de liste electorale suplimentare, fără a se oferi detalii cum anume se doreşte a fi formulate această modificare – se precizează doar că partidele politice vor fi invitate la un dialog pe această temă. Scopul declarat al acestei măsuri este îngrădirea « turismului electoral ».

Programul lui Klaus Iohannis constituie şi o pledoarie în favoarea votului electronic şi a votului prin corespondenţă, pentru ca românii din diasporă « să aibă toate condiţiile pentru a-şi exercita dreptul fundamental la vot ».

Referitor la reforma regimului politic, programul lui Klaus Iohannis mai propune fixarea unei departajări, de la nivel naţional la nivel local, a funcţiilor numite politic de funcţiile de carieră administrativă, precum şi reluarea discuţiilor referitoare la descentralizare şi regionalizare, astfel încât să existe patru nivele de luare a deciziei : central, regional, judeţean şi local. Klaus Iohannis consideră că există evoluţii pozitive în privinţa descentralizării dar şi negative, prin « adâncirea inegalităţilor de dezvoltare » datorită unei descentralizări financiare defectuoase.

Programul lui Victor Ponta tratează tema descentralizării prin formularea unei constatări (« descentralizarea reprezintă unul dintre mijloacele de apropiere a deciziei de cetăţeni şi de eficientizare a administraţiei ») şi a unui deziderat foarte vag (« desăvârşirea descentralizării va trebui realizată pe o largă bază consensuală, prin consultarea tuturor actorilor interesaţi (comunităţi locale, organizaţii neguvernamentale, partide politice, administraţie locală, etc.) »).

Sintetizând, obiectivele programului electoral al lui Klaus Iohannis care au legătură cu reforma regimului politic au fost :

În total, din 11 obiective majore de reformă a regimului politic, în primele 6 luni de la preluarea mandatului Klaus Iohannis a reuşit, prin intermediul Parlamentului, îndeplinirea a 5 dintre acestea.

Vom analiza în continuare acele obiective care au fost îndeplinite.

1. Un nou sistem de alegere a Parlamentului. Prin Hotărârea Parlamentului nr. 18/2013 s-a constituit Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, pentru modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. Membrii acestei Comisii, care s-a reactivat în ianuarie 2015, au adoptat propunerea legislativă intitulată Lege privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente [6]. Propunerea, iniţiată de deputaţi şi senatori din majoritatea partidelor reprezentate în Parlament, a fost adoptată de Senat, apoi de Camera Deputaţilor şi trimisă la promulgare pe 1 iulie 2015. Principala modificare a legii (art. 5) este revenirea la sistemul de vot al reprezentării proporţionale şi stabilirea unuei norme de reprezentare de 73.000 (pentru Camera Deputaţilor), respectiv 168.000 locuitori (pentru Senat). Potrivit Anexei nr. 1, numărul total de parlamentari este stabilit la 136 senatori şi 302 deputaţi.
2. Reforma sistemului electoral de alegere a autorităţilor administraţiei locale. Această lege a urmat acelaşi traseu ca şi precedenta : iniţiată de parlamentari din majoritatea partidelor reprezentate în Parlament, adoptată de Senat în aprilie şi de Camera Deputaţilor în mai 2015,  a fost promulgată şi a devenit Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali [7]. Principala modificare se referă la noua formă a art. 101 din Legea nr. 215/2001 : « Consiliul Judeţean alege dintre membrii săi un preşedinte şi doi vicepreşedinţi », încetând astfel alegerea directă a preşedintelui Consiliului Judeţean, instituită în 2008.
3. Modificarea condiţiilor de înfiinţare a partidelor politice. Proiectul de lege care a avut, printre altele, şi acest obiect a urmat acelaşi traseu ca şi precedentele. A fost votat de Senat în aprilie, respectiv de Camera Deputaţilor în mai 2015, a fost promulgat şi a devenit Legea nr. 114/2015 privind modificarea si completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003 [8]. Principalele modificări ale legii se referă la : posibilitatea înfiinţării unor partide care să funcţioneze doar la nivel local (art. 4, alin. 1) ; posibilitatea înregistrării unui partid politic cu doar 3 membri fondatori (art. 18, alin. 1, lit. d)) ; radierea unui partid politic care « nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor parlamentare » (art. 47, alin. 1, lit.b). Această lege a fost votată în contextul în care Curtea Constituţională a admis prin Decizia nr. 75/2005 din 26 februarie 2015 [9] excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19, alin. 3 din Legea nr. 14/2003 care prevedea că un partid politic are nevoie la înfiinţare de « cel puțin 25.000 de membri fondatori, domiciliați în cel puțin 18 din județele țării și municipiul București, dar nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și municipiul București », ceea ce însemna că oricum prevederile Legii nr. 14/2003 referitoare la condiţiile de înfiinţare a partidelor politice trebuiau armonizate cu decizia Curţii Constituţionale [10]. Adoptarea Legii nr. 114/2015 la Senat a avut loc la o zi după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial.
4. Modificarea sistemului de finanţare a partidelor politice. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale a fost iniţiată, ca şi legile anterioare, de deputaţi şi senatori aparţinând mai multor partide parlamentare. A fost examinată de Comisia mai sus menţionată, iar după adoptare Preşedintele Iohannis a cerut reexaminarea sa (principalul motiv invocate fiind posibilitatea finanţării partidelor politice prin împrumuturi de la persoane fizice şi juridice). Ca urmare a cererii de reexaminare, legea a fost din nou votată de Camera Deputaţilor şi promulgată ulterior, devenind Legea nr. 113/2015 [11]. Este singura lege din pachetul de legi examinate de Comisie pentru care Preşedintele Ioannis a cerut reexaminarea, însă această cerere a fost votată într-un interval de timp foarte scurt.

O nouă sursă de finanţare a partidelor politice o vor constitui împrumuturile în bani de la persoanele fizice şi juridice. În schimb, în timpul campaniilor electorale, contribuţiile pot fi depuse de către candidaţi sau mandatarul financiar numai din donaţii ale persoanelor fizice, din venituri proprii sau din împrumuturi de la persoane fizice sau contractate cu instituţii bancare. Partidele politice pot contracta împrumuturi în bani numai prin acte autentice notariale sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare – primire, în contract prevăzându-se modul şi termenul de restituire al acestora. Împrumuturile care au o valoare mai mare de 100 de salarii de bază minime brute pe ţară se supun condiţiilor de publicitate. Acordarea de împrumuturi de către partidele politice, alianţele politice sau electorale şi candidaţii independenţi către persoanele fizice este interzisă. Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial, până la 30 aprilie a anului următor, cuantumul total al veniturilor din cotizaţii obţinute în anul fiscal precedent, precum şi lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte zece salarii minime brute pe ţară. La articolul 38 al legii se prevede că în « cel mult 90 de zile de la data alegerilor pentru Cameră şi Senat, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează partidelor politice, alianţelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate în toate circumscripţiile electorale, în cazul în care partidul, alianţa politică a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate ». Dacă un partid nu a obţinut minim 3%, « Autoritatea Electorală Permanentă rambursează numai sumele aferente cheltuielilor efectuate la nivelul circumscripţiei electorale în care acesta a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate ». Cheltuielile nu pot depăşi nivelul contribuţiilor şi au limite de 60 de salarii minine brute pentru fiecare candidat la funcţia de senator sau deputat, la care se adaugă 10 de la partid. În cazul alegerilor prezidenţiale, limita este de 20.000 de salarii minime brute.

5) Limitarea folosirii listelor electorale suplimentare. Listele electorale suplimentare sunt reglementate de Legea nr. 35/2008 [12]. În aceste liste sunt trecute persoanele care se prezintă la vot şi fac dovada că domiciliază pe raza secţiei de votare respective, însă au fost omise din listă. Persoanele respective pot vota numai în baza actului de identitate şi a cărţii de alegător (art. 27, alin.2). În proiectul de lege aflat la promulgare se prevede la art. 51 : (2) În listele electorale suplimentare utilizate în secţiile de votare din ţară vor fi trecute, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, următoarele persoane:

1. a) persoanele care se prezintă la vot şi fac dovada că au domiciliul sau reşedinţa pe raza secţiei de votare respective, însă au fost omise din lista electorală permanentă;
2. b) persoanele care se prezintă la vot şi fac dovada că au reşedinţa pe raza secţiei de votare respective,

însă nu au făcut cereri de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă;

1. c) persoanele care în ziua votării se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își au

domiciliul sau reședinţa și care fac dovada că au domiciliul sau reşedinţa pe raza circumscripţiei electorale în care se află secţia de votare respectivă;

1. d) membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi operatorii de calculator, dacă au domiciliul sau reşedinţa pe raza circumscripţiei electorale în care se află secţia de votare respectivă;
2. e) persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii sau cu verificarea dispozitivului de menţinere a ordinii,

dacă au domiciliul sau reşedinţa pe raza circumscripţiei electorale în care se află secţia de votare respectivă;

1. f) candidaţii, dacă aceştia candidează în circumscripţia electorală respectivă.

(3) În listele electorale suplimentare utilizate în secţiile de votare din străinătate vor fi trecute, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, următoarele persoane:

1. a) persoanele care se prezintă la vot la secţiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice,
2. b) oficiile consulare, secţiile consulare și institutele culturale din străinătate ale României şi fac dovada că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi care nu figurează în listele electorale permanente ale secţiilor de votare din străinătate;
3. c) personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, secţiilor consulare și institutelor culturale din străinătate;
4. d) membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi operatorii de calculator din străinătate, dacă au domiciliul sau reşedinţa în străinătate;
5. e)    candidaţii, dacă aceştia candidează în circumscripţia electorală externă.

(4) Întâmpinările formulate cu privire la listele electorale suplimentare se soluţionează de către biroul  electoral al secţiei de votare, prin decizie.

(5) În cadrul secţiilor, secţiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare sau institutele culturale din străinătate se utilizează numai liste electorale suplimentare, cu excepţia situaţiilor în care la aceste secţii de votare sunt arondaţi alegători conform art. 23 alin. (3).

Sistemul preconizat prezintă mai multe garanţii pentru evitarea fraudelor electorale decât cel practicat la scrutinurile electorale desfăşurate până în prezent. Categoriile de persoane care pot solicita înscrierea pe listele suplimentare sunt clar precizate. Se face pentru prima oară distincţia între liste electorale suplimentare utilizate la secţiile de votare din ţară şi la cele din străinătate.

Dintre obiectivele programului lui Klaus Iohannis care nu au fost până în prezent îndeplinite, există un singur obiectiv a cărui îndeplinire s-a încercat dar nu s-a reuşit : introducerea votului prin corespondenţă.

În martie 2015 s-a înregistrat la Camera Deputaţilor propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea votului prin corespondenţă al cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate [13]. Spre deosebire de proiectele anterioare, acesta este semnat doar de deputaţi şi senatori PNL. Propunerea a fost trimisă pentru raport Comisiei mai sus menţionate dar până în prezent acest raport nu a fost redactat. Lipsa de interes din partea majorităţii parlamentare pentru această iniţiativă a generat moţiunea de cenzură « Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă! », iniţiată de PNL, respinsă la vot pe data de 12 iunie 2015.

În câteva luni de la începerea mandatului, Preşedintele Iohannis a reuşit să pună în aplicare aproape jumătate din obiectivele acelei părţi din programul său electoral cu care a candidat în noiembrie 2014 şi care se referă la reforma regimului politic. Toate acele obiective care au fost îndeplinite au la bază legi iniţiate de deputaţi şi senatori din majoritatea partidelor reprezentate în Parlament. Toate aceste legi, în stadiul lor iniţial sau pe parcurs, au fost analizate de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, pentru modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. Interesant de remarcat că această Comisie exista din 2013 dar lipsa unui consens între partide până la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 a făcut ca ea să nu-şi poată desfăşura activitatea. Există o legătură între programul electoral al lui Klaus Iohannis şi reactivarea cu succes a acestei comisii : victoria sa în alegeri a legitimat demersul de reformă a regimului politic potrivit liniilor directoare ale acestui program. Cel mai bun argument în favoarea acestei ipoteze este acela că, atunci când Preşedintele Iohannis a cerut reexaminarea unei legi din categoria celor care trasnscriu programul său electoral, Parlamentul nu a tergiversat deloc această cerere, spre deosebire de situaţii similare şi a acceptat integral obiecţiile din cererea de reexaminare. De ce nu s-a reuşit realizarea acestui consens politic şi în legătură cu revizuirea Constituţiei ? Ipoteza pe care o enunţăm este aceea că identificarea inexactă a cauzelor eşecului revizuirii Constituţiei din perioada 2013 – 2014 în programul electoral al lui Klaus Iohannis a dus la o abordare inadecvată a problemei după câştigarea alegerilor prezidenţiale. Ceea ce s-a reuşit cu o comisie comună a celor două Camere nu s-a reuşit şi în privinţa unei alte comisii comune, cea de revizuire. Cea dintâi a putut fi reactivată, deoarece ceea ce lipsea era doar consensul politic. Cea de-a doua nu a putut fi reactivată pentru că lipsea nu doar consensul politic, ci şi înţelegerea faptului că dezbaterea nu putea fi decât reluată de la început, în condiţiile opiniilor atât de tranşant negative din partea Curţii Constituţionale şi a Comisiei de la Veneţia. În acest punct poate interveni rolul Preşedintelui de mediere, între poziţiile divergente ale partidelor politice referitor la maniera de abordare a revizuirii. În lipsa unei medieri care să aibă acest obiect (şi nu amendamente specifice la textul constituţional), revizuirea Constituţiei va rămâne în continuare un obiectiv neândeplinit al programului lui Klaus Iohannis.

Programul electoral al unui candidat la funcţia de Preşedinte nu are o valoare constituţională, ci una strict politică, spre deosebire de programul de guvernare care are o asemenea valoare, datorită referinţei exprese din art. 102, alin. 1 din Constituţie. Constatăm însă din analiza programului electoral al candidatului care a câştigat alegerile prezidenţiale că acest program are consecinţe în planul reformării regimului politic. Din această perspectivă, programul electoral a produs efecte similare unui program electoral al unui partid care, în urma alegerilor, ajunge la guvernare. Explicaţia acestui efect este aceea că programul electoral al unui candidat la funcţia de Preşedinte a devenit, aşa cum am afirmat, un instrument de promovare a obiectivelor unui partid politic, funcţie pe care o are şi un program de guvernare.

Ceea ce s-a întâmplat în România, fenomen pe care l-am putea numi  « constituţionalizarea » programului politic al Preşedintelui (în sensul că acest program produce efecte asupra unor aspecte care ţin de funcţionarea regimului politic, chiar dacă nu este generată o modificare a Constituţiei) nu transformă acest regim într-unul mai apropiat de cel prezidenţial. Cauza acestui fenomen este personalizarea alegerilor prezidenţiale, aspect sesizat de Theodore Lowi încă din 1985 cu referire la alegerile din SUA [14]. În prezent, nu numai alegerile prezidenţiale s-au personalizat, în sensul că ceea ce contează este persoana candidatului şi mai puţin partidul sau partidele care îl susţin dar şi politica în general. Consultările electorale nu mai au loc doar între partide, ci sunt centrate pe candidat, ceea ce a modificat rolul tradiţional al unui partid politic, acela de a face selecţia candidaţilor şi a le oferi sprijin în timpul campaniei elecorale, sprijin fără de care aceşti candidaţi nu pot câştiga. Potrivit lui Mauro Calise, partidele au supravieţuit şi s-au adaptat acestui nou stil de politică prin integrarea lor în maşinăria electorală extrem de personalizată a fiecărui candidat [15]. Astfel apare o nouă formă de partid politic, partidul personalizat. Relaţia partid politic – candidat s-a modificat radical, rolurile fiind oarecum inversate : nu un partid politic oferă sprijin unui candidat, ci un candidat legitimează acţiunea unui partid prin persoana sa. Acest fenomen poate fi observat în cazul partidelor personalizate, conduse de un lider carismatic dar mai ales cu ocazia alegerilor prezidenţiale. În România, candidatul Klaus Iohannis s-a substituit cu succes PNL, iar PNL şi-a folosit candidatul drept vehicul pentru promovarea obiectivelor sale politice, inclusiv în ceea ce priveşte viziunea despre reforma regimului politic. La fel a procedat şi candidatul Victor Ponta care s-a substituit PSD. Ambele partide au atins punctul lor maxim de personalizare cu ocazia alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014. Ulterior, în lipsa unei confruntări electorale, personalizarea lor s-a estompat. Rămâne de văzut cum va acţiona tendinţa de personalizare a partidelor politice cu ocazia confruntărilor electorale din 2016.

Bibliografie :

Lucrări de specialitate

BUTI Daniel, RADU Alexandru (editori), România între lucrul bine făcut şi Marea Unire, Pro Universitaria, Bucureşti, 2015;

CALISE Mauro, Il partito personale. I due corpi del leader, Laterza, Roma – Bari, 2010;

CARP Radu, „Limitarea neconstituţională a dreptului de asociere în partidele politice şi a dreptului de a fi ales prin legislaţia în domeniu şi influenţa acesteia asupra participării politice”, Studia Politica, vol. XIII, nr. 1/2013, pp. 125 – 141.

CONSTANTIN Valentin, „Noua propunere legislativă de revizuire a Constituţiei şi drepturile omului”, Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 2/2014, pp. 5 – 11 ;

IONESCU Cristian, Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului – dezbateri parlamentare, CH Beck, Bucureşti, 2008;

LOWI Theodore, The Personal President. Power Invested, Promise Unfulfilled, Cornell University Press, Ithaca, 1985.

Izvoare juridice:

Decizia nr. 80/2014, M.Of. nr. 246/7.04.2014;

Venice Commission, Opinion on the draft law on the review of the Constitution of Romania, Opinion no. 731/2013, CDL-AD(2014)010;

Avizul Curţii Constituţionale nr. 1/2007, M.Of. nr.258 din 18.04.2007; Avizul Curţii Constituţionale nr. 1/2012,

M.Of. nr. 265/21.04.2015;

M.Of. nr. 339/18.05.2015;

M.Of. nr. 346/20.05.2015;

M.Of. nr. 349/20.05.2015;

M.Of. nr. 456/6.07.2012 ;

Resurse online:

CARP Radu, Evaluarea propunerilor de revizuire a Constituţiei României – suprimarea mecanismelor statului de drept, Revista 22, 4 iulie 2013, http://www.revista22.ro/evaluarea-propunerilor-de-revizuire-a-constitutiei-romaniei—-suprimarea-mecanismelor-statului-de-drept-28448.html;

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2015/pr445_15.pdf.

http://www.cdep.ro/proiecte/2015/300/20/8/pl386.pdf.

[1] Daniel Buti, Alexandru Radu (editori), România între lucrul bine făcut şi Marea Unire, Pro Universitaria, Bucureşti, 2015, p. 193.

[2] Decizia nr. 80/2014, M.Of. nr. 246/7.04.2014.

[3] Venice Commission, Opinion on the draft law on the review of the Constitution of Romania, Opinion no. 731/2013, CDL-AD (2014)010.

[4] Radu Carp, „Evaluarea propunerilor de revizuire a Constituţiei României – suprimarea mecanismelor statului de drept”, Revista 22, 4 iulie 2013, http://www.revista22.ro/evaluarea-propunerilor-de-revizuire-a-constitutiei-romaniei—-suprimarea-mecanismelor-statului-de-drept-28448.html; Valentin Constantin, „Noua propunere legislativă de revizuire a Constituţiei şi drepturile omului”, Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 2/2014, pp. 5 – 11.

[5] Avizul Curţii Constituţionale nr. 1/2007, M.Of. nr.258 din 18.04.2007; Avizul Curţii Constituţionale nr. 1/2012, M.Of. nr. 456/6.07.2012.

[6] http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2015/pr445_15.pdf.

[7] M.Of. nr. 349/20.05.2015.

[8] M.Of. nr. 346/20.05.2015.

[9] M.Of. nr. 265/21.04.2015.

[10] Ne-am exprimat anterior acestei Decizii a Curţii Constituţionale opinia că procedura de înregistrare a partidelor politice, potrivit Legii nr. 14/2003, era în dezacord cu Constituţia (Radu Carp, „Limitarea neconstituţională a dreptului de asociere în partidele politice şi a dreptului de a fi ales prin legislaţia în domeniu şi influenţa acesteia asupra participării politice”, Studia Politica, vol. XIII, nr. 1/2013, pp. 125 – 141).

[11] M.Of. nr. 339/18.05.2015.

[12] Referitor la listele electorale suplimentare reglementate de Legea nr. 35/2008, vezi şi Cristian Ionescu, Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului – dezbateri parlamentare, CH Beck, Bucureşti, 2008, p. 72 şi urm.

[13] http://www.cdep.ro/proiecte/2015/300/20/8/pl386.pdf.

[14] Theodore Lowi, The Personal President. Power Invested, Promise Unfulfilled, Cornell University Press, Ithaca, 1985.

[15] Mauro Calise, Il partito personale. I due corpi del leader, Laterza, Roma – Bari, 2010, p. 40.