Discursul anti-liberal al lui John Gray: o evaluare

Discursul anti-liberal al lui John Gray: o evaluare

(The anti-liberal discourse of John Gray: an evaluation)

Paul-Dragoş ALIGICĂ

La Bowling Green State University, unul dintre locurile din Statele Unite intens frecventate de John Gray în perioada sa liberală, circula pe vremea șederii sale acolo următoarea maximă: „Nu te obosi să polemizezi cu Gray azi că oricum mâine își va schimba punctul de vedere”. Este vorba în mod evident de o caricaturizare a unei trăsături de caracter intelectual al acestui fascinant autor a cărui bruscă și radicală „migrație intelectuală” de la liberalismul clasic la „a treia cale”, de la dreapta pro-piață la stânga comunitariană a produs multă mirare celor care nu erau familiarizați cu obișnuita sa volatilitate, devenită proverbială, în chestiuni mai puțin vizibile și cu mai puțină relevanță publică. Într-o recenzie la cartea sa False Dawn, Robert Skidelsky scria: „inconsecvențele intelectuale ale lui Gray au devenit legendare. Mi s-a spus că în anii ʼ70 era socialist. A fost thatcherist în anii ʼ80. Apoi a adoptat comunitarianismul când acesta era la modă. Judecând după ultima sa carte, azi el este ceea ce Marx numea un „reacționar”. ( … ) (Gray) își joacă de fiecare dată rolul cu pasiune și strălucire. Dar susținând azi una, mâine alta e greu să știi cât de în serios ia propriile argumente” (Skidelsky, 1998).
       În cele ce urmează am de gând să pun în discuție în mod indirect conținutul mai noilor sale opinii, în expresia lor aplicată la nivel politico-economic în contextul unui exercițiu mai larg, care încearcă să pună sub semnul întrebării câteva dintre trăsăturile generale definitorii ale tipului de discurs practicat de acest autor. Voi face acest lucru cu toată simpatia pentru flexibilitatea și vioiciunea sa intelectuală și mai ales pentru lipsa sa de conformism intelectual, atât de reconfortantă în climatul creat recent în jurul incipientelor științe politice românești. În ciuda acestei atitudini general pozitive, cred că este necesar ca tipul de discurs promovat de autori precum Gray să fie întâmpinat cu o conștiință clară a limitelor pe care le ascunde sub fațada unei scriituri elegante și retorici persuasive continuu racordată la cele mai actuale trenduri intelectuale politice. Mă voi concentra în continuare pe lucrări ce țin de faza recentă a evoluției autorului în cauză din mai multe motive. În primul rând, pentru că prin natura lucrurilor temele dezbătute în aceste lucrări sunt de actualitate. În al doilea rând, pentru că atunci când analizezi critic un discurs este mai corect să formulezi critica la forma cea mai actuală a acestuia. În al treilea rând, pentru că așa cum sper să se vadă clar în cele ce urmează, limitele tipului de discurs practicat de Gray sunt mult mai evidente în faza recentă a scriiturii sale decât în faza imediat anterioară, când sub anumite constrângeri instituționale și contextuale justețea sau adecvarea la realitate a acestuia erau mai puțin vulnerabile.
       „Tactica retorică” a discursului lui Gray este deja studiată și bine documentată (Klein, 1999). Tipic discursului lui Gray este construirea unui adversar intelectual marionetă, făcut special pentru a fi demolat fără drept de apel, după care adoptând un ton belicos arhitectul său îl execută sumar. În general, Gray evită sau uită să spună concret pe cine atacă și pe ce temă precis definită empiric și conceptual polemizează (Klein, 1999). Chiar și când reușește să identifice oponenții el distorsionează în mod scandalos punctul lor de vedere. De multe ori citatele sunt astfel extrase și structurate încât ajung să sune în contradicție cu sursele (tratamentul aplicat de el lui Hayek este notoriu). Legat de aceasta este și un alt aspect al abordării sale foarte precis pus în lumină de Jeremy Shearmur: „unul dintre cele mai bizare aspecte ale lucrărilor lui Gray este că de foarte multe ori el ne oferă critici ale pozițiilor pe care el le susținuse recent, dar pe care le caracterizează acum în cei mai peiorativi termeni ca și cum numai un tâmpit sau un ticălos le-ar putea susține” (Shearmur, 1997). În sfârșit, Gray operează cu presupoziția că argumentele oponenților sunt extrem de fragile, atât de fragile și lipsite de consistență că este suficientă identificarea unei minime ambiguități sau incoerențe pentru ca întregul edificiu argumentativ să trebuiască a fi desconsiderat ca irelevant. Este de menționat că Gray nu pare niciodată conștient că aceleași standarde s-ar putea aplica propiilor argumente.
         Cât de fragilă este structura argumentativă pe care Gray își bazează discursul recent se poate observa foarte clar atunci când afirmațiile sale sunt extrase una câte una din rețeaua retorică abil întinsă de autor și examinate punctual pe criterii conceptuale și empirice precise. Ceea ce este dezamăgitor este faptul că în anumite privințe te-ai aștepta ca autorul să știe mult mai bine ce spune și ce critică. Dat fiind faptul că înainte de a fi un critic al liberalismului și al economiei de piață Gray a fost un susținător al acestora, te-ai aștepta ca nivelul criticilor sale să fie mult peste standardele obișnuite. Altfel spus ca investiția făcută anterior în studierea instituțiilor gândirii liberale să fie folosită sistematic și coerent în sens contrar. Din păcate, discursul său actual nu diferă din acest punct de vedere decât marginal de discursul standard antiliberal. Nicăieri viciile de formă și fond ale abordării sale nu sunt mai evidente ca atunci când Gray tratează două teme actuale fierbinți pentru problematica respectivă: problema globalizării  și problema Statelor Unite ca model politico-economic și cultural.
         În ceea ce privește critica globalizării, Gray împărtășește practic cam aceleași naivități relativ la înțelegerea proceselor asociate ei cu criticul leftist standard. Dacă la acesta din urmă lipsa de cunoștințe minime de teorie economică face parte din atributele fișei de post, la John Gray, trecut prin toate think-tank-urile și centrele de cercetare pro-piață ale lumii anglo-saxone, acest lucru nu este acceptabil și mai ales este totalmente de neînțeles.
        Într-un articol amuzant, Paul Krugman, comentând False Dawn, scrie: „Gray se așteaptă fără îndoială la economiști în general și eu în speță să-l denunțăm drept ignorant. Nu-l voi dezamăgi. Ceea ce este ciudat însă în privința cărții sale, este ce-i trebuie să se expună ca afon în economie când până la urmă ceea ce are el de zis nu depinde de teoria economică” (Krugman, 1998).
        Faptul că Gray se expune cu voluptate drept un afon în temele pe care le tratează altfel cu atâta gravitate (mai târziu voi avea ceva de zis și despre tema apocaliptică la Gray) este cu prisosință dovedit în cartea mai sus menționată. Ca orice adversar al pieței libere și comerțului liber Gray crede și el că a găsit hiba decisivă în teoria economică clasică. În cazul de față este vorba de faptul că „în teorie și practică mobilitatea internațională a capitalului duce la subminarea teoriei ricardiene a avantajelor comparative. Or, întregul edificiu al comerțului liber stă pe această șubredă teorie” (Gray, 1998, 82). Citind aceasta nu poți să nu te întrebi împreună cu Krugman de unde i-a putut veni lui Gray o asemenea idee. Până la urmă nu este vorba de autoritatea unor manuale introductive în economie internațională (în general cei ce vituperează împotriva globalizării se consideră mult peste un asemenea nivel) ci de o logică simplă ce spune că fluxurile de factori, cum este capitalul, sunt din punct de vedere formal și deci implicit al teoriei economice, tratabile identic cu fluxurile de mărfuri. Chiar dacă modelul clasic al lui Ricardo nu presupune mobilitatea capitalului, ea poate fi introdusă într-un model extins, fără a avea însă nicio consecință privind argumentul în favoarea comerțului liber. Rămâne un mister cum cineva care a respirat ani de zile aerul think-tank-urilor pro-piața unde astfel de idei și teorii sunt locuri comune, poate să facă tabula rasa o dată schimbată partea baricadei.
         Dar Gray are în arsenalul său și alte argumente, non-economice. În fapt ele se concentrează într-unul singur, central, din care decurg toate celelalte, și anume că mai tot ceea ce este rău în lume azi se trage de la forțele necontrolate ale pieței libere. Aceasta este o teză empirică și din păcate, așa cum bine zice același Krugman, „este greu să-l prinzi pe Gray în eroare cu afirmații factuale căci în lucrările sale nu prea găsești referiri empirice concrete” (Krugman, 1998). Mai nou, economia de piață este pentru Gray principala cauză a disfuncționalităților instituționale, a erodării instituțiilor tradiționale, a criminalității, a problemelor familiei etc., etc., etc. Faptul că toate aceste afirmații sunt făcute fără  nicio trimitere la literatura ce analizează sistematic și empiric faptele la care se referă, face ca argumentul său să fie mai degrabă unul de natură pur speculativă.
      Cum a identificat Gray sursa tuturor relelor sau în ce măsură este el realmente interesat să afle dacă piața într-adevăr duce la creșterea numărului de divorțuri nu vom ști probabil niciodată. Ceea ce știm sigur însă este că de pildă afirmația sa punctuală potrivit căreia „SUA se confundă cu o epidemie a criminalității” și că orașele SUA se apropie de starea de natura hobbesiană este infirmată de rapoartele Biroului de Justiție SUA conform cărora rata criminalității majore a scăzut semnificativ în ultimii zece ani și se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani.
În mod similar știm că în ciuda celor scrise de el cum că dacă vor fi implementate, acordurile GATT vor ruina agricultura țărilor lumii a treia și vor duce la ascuțirea luptei de clasă în țările dezvoltate (Gray, 1997, 114), tendințele actuale, cel puțin pe termen mediu, sunt mult mai puțin apocaliptice. Din contra. Șansele ca cel ce prezice cutremure iminente pentru fiecare săptămână să o nimerească până la urmă o dată și o dată sunt infinit superioare profețiilor lui Gray.
În sfârșit, tot pe această linie apocaliptică, trebuie menționate și afirmațiile făcute cu ocazia fluctuațiilor economice din 1998 când Gray se apropia de culmile profetismului marxist crezând că: (1) sistemul capitalist global este în pragul colapsului și că (2) într-un an sau doi „va fi greu să găsești pe cineva care să admită că a crezut vreodată că piața liberă este un mod rezonabil de a administra economia mondială” (Gray, 1998b).
Aceleași vicii structurale ale discursului său le regăsim și în modul în care el tratează Statele Unite și sistemul socio-politic american. Și aici întâlnim aceeași gamă de poziții: de la afirmații factuale false – precum afirmația că în ultimele două decenii venitul a 80% din populația SUA a stagnat sau scăzut (Gray, 1998a, 114) –, la afirmații interpretativ dubioase        – cum ar fi că SUA ar fi angajate într-un război civil între rase alunecând pe calea incapacității de guvernare (Gray, 1998a) – până la aceleași profeții apocaliptice cel puțin deplasate: „implozia continuă a SUA cu oscilațiile ei radicale între introversiune culturală și intervenționism mesianic va conduce în deceniile ce vin la un fel de brazilizare ( … ) și este o dovadă clară a declinului modelului american de individualism nelimitat (Gray, 1997, 112).
Atitudinea lui Gray față de SUA decurge direct din atitudinea sa față de piață și liberalism. SUA pentru el sunt expresia pură a răului reprezentat de acestea. Nu este vorba aici de faptul că Gray a locuit în SUA mult timp și ar fi de așteptat ca el să fie un pic mai nuanțat în judecăți. Mai mult, faptul că cineva este împotriva liberalismului și a societății ce-l întruchipează cel mai bine azi este o poziție până la urmă de înțeles, atât timp cât nu distorsionează profund felul în care acesta percepe realitățile politice și sociale pe care le analizează și comentează. Problema lui Gray însă este că această recentă opțiune antiliberală îi umbrește analizele.
Iată numai două exemple. În vreme ce toată lumea vorbește (și unii se tem profund) de convergența culturală, politică și economică în jurul modelului american, Gray se trezește afirmându-și propriile speranțe drept realități și trenduri: „divergența dintre SUA și Europa – în economie, forme de viață socială și cultură publică – care este mare, crește și va fi foarte probabil ireversibilă (Gray, 1997, 110). În mod similar, relativ la internet (o altă forță perturbatoare, liberală, „made in America”) și la soarta sa în Marea Britanie, Gray afirma (în 1997!!): „în Marea Britanie cultura Internetului pare a rămâne la fel de marginală și poate la fel de efemeră ca cea din jurul zborului omului în cosmos. Deja bazele de lansare trezesc mai puțin interes decât piramidele. La fel ( .. ) Internetul va provoca nu controverse ci plictiseală. În ciuda aurei sale futuriste cultura internetului se revendică de la o cultură a optimismului tehnologic total depășită și demodată, cel puțin în Marea Britanie” (Gray, 1997, 139-140).
Din fericire pentru Marea Britanie Gray nu a avut și nu va avea vreo funcție de decizie în ceea ce privește strategia economică, tehnologică sau politică a acestei țări. Cu astfel de analize și afirmații, eticheta de analist sau „social scientist” devine ceva extrem de discutabil. O posibilă replică la remarca de mai sus ar putea fi că poate tipului de discurs practicat de Gray nu-i sunt aplicabile standardele specifice analizei politice sau cercetării sociale. Rămâne atunci de determinat cărui gen îi aparține și cum poate fi considerat promotorul acestui gen. Rămâne deci de întreprins un asemenea exercițiu și de văzut în ce măsură rezultatele sale ne dau o imagine mai exactă și justă despre Gray și produsele sale intelectuale. Până atunci însă opera lui Gray va continua să fie un fascinant studiu de caz despre cum să scrii (sau să nu scrii) despre chestiunile publice, despre cum să-ți exprimi (sau să nu-ți exprimi) opțiunile ideologice și filozofice și despre cum să participi (sau să nu participi) la dezbaterea publică.

Bibliografie

 

Klein, Daniel B.,  „The Ways of John Gray”, The Independent Review,  1997.

Krugman, Paul, Review of False Dawn: The Delusions of Global Capitalism,

http:// web.mit.edu/krugman/www/.

Gray, John, Endgames, Cambridge, Polity Press, 1997.

Gray, John, False Dawn: The Delusions of Global Capitalism, Granta, 1998a.

Gray, John, „Not for the First Time: World sours on Free Markets”, The Nation, Octombrie, 1998b.

Shearmur, Jeremy, Gray ‘s Progress, manuscris, Bowling Green State University.

Skidelsky, Robert, „What’s Wrong with Global Capitalism?”, Times Literary Supplement, 4956, 1998.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns