Emmanuel Macron: primenirea clasei politice franceze vs produs PR

(Emanuel Macron: the renewal of the French political class vs PR product)

Aurelia PERU-BALAN

Abstract: In this article the author analyzes the context, originality and central theme of the presidential campaign in France in 2017- first and the second round. Also, there are elucidated the policy programs of the  favorite candidates, promoted in second round – Marine Le Pen, National Front, and Emmanuel Macron, En Marche! Marine Le Pen is opposed to the European Union (EU) and the euro, single currency, while Emmanuel Macron is the most pro-European candidate.

Keywords: French Republic, presidential election, Marine Le Pen, National Front, Emmanuel Macron, En Marche

Introducere

Alegerile, înclusiv cele prezidențiale, sunt cel mai relevant model de democrație participativă. Istoria democrației franceze se etapizează prin intermediul celor cinci Republici. Acestea reprezintă istoria evoluției ideii de organizare politică de tip democratic.[1]

Tab.nr.1. Evoluția istorică și politică a celor cinci Republici franceze

Republica	Perioada	Caracteristici
Prima Republică Franceză	1792-1799	Este rezultatul revoluției franceze; vine după monarhia absolută a lui Ludovic al XVI-lea. Noua  Constituție (1793)a avut ca preambul Declarația  Drepturilor Omului și Cetățeanului.
Republica a II-a	1848- 1852	Este rezultatul revoluției de la 1848.
Republica a III-a	1875- 1940	legată de războiul franco-german ; este considerată de tip parlamentar. Unii politologi consideră perioada 1940-1944 ca parte a istoeie  Republicii III, deoarece generalul Petain nu a adoptat o Constituție nouă, nu a abrogat-o pe cea veche.[2]
Republica a IV-a	1946-1958	Este perioada în care statul francez a fost guvernat de o nouă Constituție.
Republica a V-a	1958-prezent	De Gaulle propune adoptarea noii Constituții, care legitmimează până în prezent republica  semiprezidențială.

 

Constitutia franceză din 1958 a păstrat regimul parlamentar, dar a consolidat mult puterile prezidențiale.  Actualmente, institutia prezidențială ocupă un loc important în sistemul instituțiilor politice ale Franței.

Reforma din 1962 a dat un surplus de autoritate instituției prezidențiale, stabilind că președintele republicii este ales pe o perioadă de 7 ani prin sufragiu universal direct. Începâd cu 2007, președintele este ales prin sufragiu uiversal pentru o perioadă de 5 ani. Preşedintele nu are dreptul decât la două mandate. Poate dizolva Adunarea Naţională şi convoca noi alegeri. Singurul care a folosit această prerogativă a fost Jacques Chirac, în 1997.[3]

Președintele  nou-ales este cel de-al optulea șef de stat în cea de-a Cincea Republică Franceză. Dintre cei deja 8 președinți, în Republica a Cincea, doi președinți  nu au fost realeși Georges Pompidou Nicolas Sarkozy,iar unul, François Hollande [4] având un nivel scăzut de încredere a refuzat să participe în competiția prezidențială. Francois Hollande pleacă de la Palatul Elysee fiind considerat a fi ca cel mai nepopular preşedinte din istoria recentă a Franţei. A avut, la un moment dat, chiar şi 4% susţinere în sondaje! Din acest motiv, în decembrie 2016, a luat o decizie fără precedent în Franţa ultimelor şase decenii: nu mai candidează pentru al doilea mandat.

Tab. Nr.2. A Cincea Republică:

Președinte Charles de Gaulle	Perioada mandatului 1959-1969	Total ani 10
Georges Pompidou	1969-1974	5; nu a fost reales
Valéry Giscard d’Estaing	1974-1981	7
François Mitterrand, Jacques Chirac,	1981-1995 1995-2007	14 12
Nicolas Sarkozy	2007-2012	5; nu a fost reales
François Hollande	2012-2017	5; a renunțat la al doilea mandat
Macron Emmanuel	2017-*	*

▲ Preşedintele – „cheia de boltă”

Dintre cele cinci republici franceze, patru au avut un președinte ca șef al statului, făcând astfel din postul din această funcție, cel mai vechi post de președinte din Europa care a existat de-a lungul istoriei într-o formă sau alta. În fiecare constituție franceză puterile președintelui, precum și funcțiile și îndatoririle sale și relația cu guvernul au fost diferite. Spre deosebire de cele mai multe dintre celelalte posturi de președinte al națiunilor europene, postul de președinte al Franței este unul foarte puternic din punct de vedere politic, în special în ceea ce privește politica externă. [5]

Preşedintele este un personaj central în stat, „cheia de boltă”, potrivit lui Michel Debre, autor al Constituţiei votate în 1958. Constituția aprobată prin referendumul din 28 septembrie 1958, cu o majoritate convingătoare (aproape 80%), a consacrat anumite limite ale „dictaturii constituante” a generalului de Gaulle, și anume : votul universal, unica sursă a puterii; separația efectivă a puterilor executivă și legislativă; responsabilitatea Guvernului în fața Parlamentului;  independența autorității judiciare;[6]

Este semnificativ faptul că proiectul de Constituție a fost prezentat poporului francez de către generalul de Gaulle, la 4 septembrie 1958, în Piața Republicii.[7], fapt ce a contribuit la consolidarea imaginii și autorității prezidențiale.

Conform Constituţiei din 4 octombrie 1958, care creează un Executiv bicefal, cu atribuţii  împărţite între preşedinte şi Guvern,  Preşedintele Franţei a obținut prerogative fără echivalent în administraţiile prezidenţiale ale celorlalte mari puteri occidentale. Art. 6 prevede că Președintele Republicii este ales pentru un mandat de cinci ani, prin sufragiu universal. Reamintim că, în urma unui referendum din anul 2000, durata mandatului prezidențial s-a redus de la 7 la 5 ani, iar primele alegeri pentru un cincinat prezidențial au avut loc în anul 2002. Astfel că,  președintele Chirac  a fost ales pentru un septenat în 1995 și pentru un cincinat în 2002.[8]

In conformitte cu Art. 8 al Constuției franceze, Președintele Republicii numeşte Prim-ministrul, dispune încetarea mandatului Primului ministru la prezentarea de către acesta a demisiei Guvernului. La propunerea Prim-ministrului, Preşedintele îi numeşte în funcție şi dispune încetarea mandatului celorlalți membri ai Guvernului.

O reforma constitutionala realizată în 1962 a făcut să devină mai solidă puterea personală a lui de Gaulle prin alegerea prin vot universal a președintelui republicii. În politica externă a favorizat recuperarea prestigiului Franței, accentuând tendința de a se elibera de sub hegemonia SUA: a promovat constituirea unei forte nucleare autonome, a facut ca Franța sa iasă din structura militară integrată a NATO, dar nu și din alianța politică (1966). Gaullismul a rămas mișcarea apolitică franceză ce se revendica de la Charles de Gaulle, susținătorul unei politici interne bazate pe puternicul rol al șefului statului și pe o politica externă care să valorifice rolul național și prestigiul Franței. [9]

Este important de specificat, în această ordine de idei, că în baza articolului 15 din Constuţie, președintele Franței este şeful forţelor armate. Preşedintele este cel care decide marile direcţii în domeniu, fără a fi nevoit să se consulte cu Parlamentul. Aşa s-a întâmplat, bunăoară, în cazul implicării Franţei în Afganistan, în mandatul lui Chirac.[10]  Referindu-se la posibilității de a trimite pe teren a forțelor speciale franceze, Chirac a declarat: „Noi sintem pregătiți să trimitem forțe speciale, cu condiția ca, în primul rând, să știm pentru ce misiune și, în al doilea rând, să fim asociați la planificare”. [11] La fel, și în cazul deciziei lui Chirac de a nu participa la razboiul din Irak. Jacques Chirac, fiind un susținător al multilateralismului, în fața hiperputerii americane, a utilizat veto-ul francez din Consiliul de Securitate al ONU împotriva invaziei Irakului din 2003, acesta rămânând poate momentul cel mai important al președinției sale.[12]

Liderul de la Elysee dictează marile direcţii în politica externă –  art. 5 din Constituție. Președintele francez are și prerogative excepționale. În primul rând, imunitate judiciară. Reforma constituţională din 23 februarie 2007 a confirmat această imunitate pentru acte comise în cadrul funcţiei prezidenţiale. Există, însă, două excepţii: preşedintele francez poate să răspundă pentru acţiunile sale în faţa Curţii Penale Internaţionale şi, într-o situaţie „clar incompatibilă cu exercitarea mandatului său”, poate fi destituit şi chiar urmărit în justiţie.[13]

Art. 9 statuează că Președintele Republicii prezidează Consiliul de Miniştri. Președintele Republicii, conform art. 18 al Constituției, comunică cu cele două Camere ale Parlamentului prin mesaje care sunt citite în mod public şi care nu sunt urmate de nicio dezbatere.

Președintele controlează ”butonul” nuclear şi dispune de un „domeniu rezervat”. Ce presupune acest concept? El consfințește prerogativele prezidențiale în materie de diplomaţie şi apărare. Acreditează ambasadorii, negociază şi ratifică tratate. Poate convoca Parlamentul în sesiune extraordinară. Este garantul independenţei puterii judiciare şi prezidează Consiliul Superior al Magistraturii. Are iniţiativa revizuirii Constituţiei, împreună cu Parlamentul. Președintele Republicii ocupă primul loc, misiunea sa concentrându-se pe trei mari direcții: păzitorul Constituției; arbitru neutru; garantul independenței naționale.[14]

În cazul în care majoritatea Adunării Naționale este din spectrul politic opus președintelui, începe așa -numita perioadă de coabitare. În acest caz, puterile președintelui sunt diminuate, deoarece puterea de facto aparține primului ministru și a Adunării Naționale care îl sprijină. Predecesorii lui Macron – François Hollande, Nicolas Sarkozy si Jacques Chirac – au câștigat majorități clare în alegerile pentru Adunarea Naționala. Acest fapt îi permite președintelui Franței să-și implemeteze în practică promisiunie electorale. Trei perioade de coabitare între forţele de dreapta şi cele de stînga (1986-1988, 1993-1995 şi 1997-2002) au modificat funcţia prezidenţială, în această perioadă, şeful statului căpătînd statut de lider al opoziţiei, a cărui conformitate cu spiritul instituţiilor este redusă.[15]

 

Peisajul politic francez în ajunul alegerilor prezidențiale. Originalitatea  scrutinului.

În alegerile prezidențiale din 2017, s-au lansat 11 candidaţi , fiecare susţinut de cel puţin 500 de primari, parlamentari, europarlamentari sau senatori. Pentru turul II însă – pentru a ajunge la Palatul Elysée – s-au calificat primii doi care au obţin cele mai mari scoruri – centristul Emmanuel Macron (39 de ani), din partea organizaţiei „În Mişcare!” („En marche!”) și  Marine Le Pen (48 de ani), liderul partidului Frontul Naţional. Primul a acumulat – 23,75% sufragii, al doilea – 21,53%.[16] La scrutin a participat peste 80 % din electoratul francez.

Este pentru prima dată când niciunul dintre partidele tradiţionale de centru-dreapta şi centru-stânga, cu experiență electivă, cu o structuri regionale puternice, care au guvernat cea de – a 5 – a Republică nu au fost reprezentate în turul doi de scrutin.  Este o eliminare fără precedent după instalarea celei de-a V-a Republici în 1958.

Alegerile s-au desfășurat  în contextul unor măsuri sporite de securitate pe fondul ameninţării teroriste. Francezii au intrat în campanie, fiind marcați de mai multe probleme. Ne referim, desigur, Charlie Hebdo, la atentatele teroriste de la Paris şi de la Nisa, în urma cărora și-au pierdut viața 230 de persoane în 2015 şi 2016. Acestea au avut  o mare încărcătură pentru a deplasa  discuțiile pe terenul favorabil al candidatei Le Pen.  Prin urmare, așa subiecte ca securitatea, imigraţia, identitatea naţională au determinat contentul agendei de campanie. Pe de altă parte, economia stagnantă a Franței cu o rată a șomajului de 10% (printre cele mai mari din Uniunea Europeană),  crearea de noi locuri de muncă, sistemul de taxare şi resursele pentru asigurările sociale –  toate acestea au fost teme-cheie de campanie. Cu toate că anume rezolvarea problemei șomajului a fost una din principalele promisiuni ale lui Francois Hollande.[17]După votul pentru Brexit, principala miză a acestei campanii a fost, desigur, viitorul ţării în peisajul Uniunii Europene.

Favoriții campaniei

▲Emmanuel Macron, La Republique En Marche!

Macron a intrat în politică în anul 2012, atunci când a ocupat postul de consilier al președintelui Francois Hollande. Ulterior, între 2014 și 2016, a fost ministru al Economiei. În 2016, el demisionează din funcția de ministru și anunță că va candida la președintia Franței. Pe 6 aprilie, în același an, Macron înființează mișcarea En Marche! numită  La Republique En Marche pentru alegerile parlamentare, în aprilie 2016. Aceasta este o entitate între partid politic și mișcare cetățenească. În doar un an de la lansare formațiunea înregistra 240 mii de membri.  Nici partidele clasice nu au astfel de performanțe.  Pentru comparație, doar Partidul Republican, condus de  Conservatorul Francois Fillon,  are 270 de membri. Iată de ce presa francezî l-a supranumit  „ucigașul” de opozanți politici: În prima zi, Emmanuel Macron a creat un partid, în a doua, un stat monopartit… Pentru mulţi, Macron, preşedintele Franţei, este un zeu politic. În urmă nu cu mult timp Macron era un ministru puţin cu­noscut din administraţia lui Hollande, cel mai nepopular pre­şe­dinte din istoria Franţei. Acum, el este un „ucigaş“ de opozanţi po­litici, un lider cu o forţă parla­men­tară formidabilă.[18]Nu a avut, din start, un program concret. Se crea impresia că echipa aduna idei și facea sinteze în toiul campaniei prezidențiale.Cei mai mulţi dintre susținătorii lui Macron au fost începători într-ale politicii. De exemplu, genialul matematecian Cedric Villani în vârstă de 43 de ani.[19]

Lansarea lui Macron în prezidențiale se identifică cu o etapă de moralizare a politicului. Una dintre ofertele electorale ale preşedintelui a fost introducerea unei legi de „moralizare“ prin care se interzice membrilor parlamentului, aleşilor locali şi funcţionarilor publici cu funcţii de conducere să angajeze membri de familie şi prin care li se cere să-şi declare interesele personale şi să aducă chitanţe pentru cheltuielile lor. Sunt măsuri așteptate de francezi. Era o promisiune a candidatului Macron, după scandalu legat de angajările fictive ale membrilor familiei lui François Fillon, care i-a afectat campania prezidenţială.[20]

 

▲ Macron, căutarea unui profil diferit

În condițiile mobilității crescânde a conturilor ideologice a societții modern, ceea ce inevitabil pune amprenta asupra caracterului public relations în campaniiile politice, făurirea imaginii politicianului capătălocul central, remarca Tatiana Lebedeva.[21] „În epoca alegerilor, supuse unei logici, când deosebirile constau tot mai mult în persoană și stil, iar acuitatea ideologică a programelor di ajunul alegerilor pierde sensul primordial, alegătorul începe să se comporte ca un cumpărător în centru comercial: el reacționează  la efectele campaniilor  și la imagini.”[22]  Prin urmare, din perspectiva strategiei de poziționare, Macron a dorit să  se poziționeze la dreapta Partidului Socialist, dar cu nuanțe sociale și cosmopolite care îl îndepărtează de conservatori. În retorica sa electorală, Macron sublinia faptul că partidele tradiționale, marcate de divizări profunde, nu mai pot răspunde provocărilor și că eșecurile recente ale acestora au aruncat alegătorii în brațele populiștilor și extremiștilor.  În felul acesta, Macron și-a propus să reînoiească oferta politică, reunidu-i pe francezi în  En Marche!

Programul său – concret și unificator  – se axează pe educație și cultură, muncă, modernizarea economiei, securitate, viața democratică, Europa și relațiile internaționale. Liberal din punct de vedere economic, orientat spre mediul de afaceri, dar şi un progresist în ceea ce priveşte problemele sociale, Macron propune următoarele  măsuri ale programului politic :

Își propune 6 proiecte mari:

 Educație; reformarea școlii:  

• autonomie pentru școli „în termeni de recrutare” la nivel pedagogic ;
• prima de 3.000 de euro net pe an pentru cadrele didactice din zona prioritară Rep+
• în aceste zone, nu mai mult de 12 elevi la un profesor în ciclul primar-ciclul învățării elementare (CP-CE1) :
• crearea a 4.000 până la 5.000 de posturi de profesori
• reintroducerea claselor bilingve, secțiilor europene;
• interzicerea folosirii telefoanelor mobile la colegiu sau școala primară ;
• modernizarea Bacalaureatului prin limitarea examenului la patru materii obligatorii
• universitățile să poată să-și recruteze profesorii și să-și definească formările ;
• învățămant despre fapte religioase la școală.

Munca; o ”societate a muncii”:

• instaurarea unui bonus/unei penalizări în cazul intreprinderilor care abuzează de contracte cu durata determinată scurtă (CDD);
• crearea unui sistem universal de asigurări de somaj finanțat prin impozite și condus de stat;
• creșterea primei de activitate cu 50%:
• suspendarea plății alocațiilor de șomaj după refuzul a cel mult două oferte de lucru ”decente”
• suprimarea tuturor taxelor „generale” la nivelul salariului minim (SMIC); în cazul tuturor salariaților: suprimarea cotizațiilor pentru caz de boală sau cotizațiilor pentru șomaj, printr-o creștere cu 1,7 puncte procentuale a contribuției generale sociale (CSG), protejând șomerii și 40% dintre pensionarii cei mai săraci.

Modernizarea economiei :

• plan de investiții în valoare de 50 de miliarde de euro; transformarea impozitului pe avere (ISF) în „impozit asupra averii imobiliare” (excluzând patrimoniul financiar); renovarea unui milion de locuințe prost izolate; reducerea la 50% a „părții nucleare în producția de energie”.

Securitate :

• crearea a 10.000 de posturi de polițiști și jandarmi; creșterea bugetului Apărării până la 2% din PIB; crearea unui Stat Major Centralizat al Informațiilor, în subordinea directă a Consiliului Apărării al președintelui Republicii.

Moralizarea vieții publice :

• reducerea cu o treime a numărului parlamentarilor; interzicerea ca parlamentarii să exercite activități de consiliere; încetarea regimului special al pensionării parlamentarilor; interzicerea angajării de către parlamentari a unor rude sau membri ai familiei; interzicerea cumulării a mai mult de trei mandate identice succesive).

O strategie internațională:

EUROPA: limitarea la un an a duratei de sejur a muncitorilor detașați

• crearea unei forțe de 5.000 de grăniceri împreună cu partenerii europeni
• introducerea unui buget al zonei euro, cu un Parlament și un ministru al Economiei și Finanțelor
• rezervarea accesului la piețe publice europene intreprinderilor care își localizează cel puțin jumătate din producție în Europa
• crearea unui Fond European al Apărării care să finanțeze echipamente militare comune și a unui cartier european general permanent;
• lansarea în întreaga Uniune Europeană, după alegerile germane din toamna lui 2017, a unor convenții democratice, care să conducă la un proiect care să fie adoptat de toate țările ce doresc acest lucru.[23]

Pe plan internațional, Macron aspiră la o Franță independentă, care „să nu asculte nici de Washington, nici de Moscova; umanistă, pentru a promova drepturile omului și libertățile fundamentale; și europeană, pentru că viitorul tuturor marilor mize se joacă la nivel comunitar” [24].

Totodată, Macron a mai promis că va insista pentru reforme radicale în UE. Aceste idei însă  contravin viziunilor Germaniei, cel mai puternic aliat al Franţei.[25] Isidoros Karderinis, economist şi poet grec, îl descrie pe Macron, într-o opinie publicată de The Independent, ca europenist, un copil al sistemului bancar şi al forţelor globalizării.

Macron a prezentat în campanie un program de inspiraţie social-liberală, adresat  mai ales clasei de mijloc – ţinta sa principală – şi mai puţin claselor populare şi rurale, mai reticente faţă de  globalizarea pe care o promovează.

După primul tur de scrutin, aproape jumătate dintre alegătorii francezi au optat pentru candidaţii extremiști – de la dreapta sau stânga spectrului politic. În turul al doilea s-au înfruntat deci nu doar social-liberalismul şi naţionalismul, dar deschiderea şi închiderea, Europa unită şi Franţa singură“. „En Marche“,  s-a inspirat din tehnicile utilizate de Barack Obama în campania sa „Yes, we can!“ pentru a învinge bipartidismul francez care „nu se mai potriveşte în secolul al XXI-lea“. Macron a mai primit sprijinul altor formaţiuni politice franceze, politicieni de marcă, dar şi a celui mai mare sindicat din Franţa.

 

▲ Altfel de PR ?

În plină campanie electorală, face senzaţie noua copertă a bilunarului gay ‘„Garcon Magazine’”: un fotomontaj cu Emmanuel Macron cu trunchiul gol şi un titlu care face aluzie la bârfele despre homosexualitatea sa, mereu dezminţită, a candidatului la prezidenţielele franceze. Faţa este aceea a liderului ‘„En Marche’”, dar e suprapusă pe un corp atletic al unui model cu trunchiul gol. Imprimat peste pantaloni, sub nivelul centurii, este tipărit un citat: „Coming out, nevoia de a lupta’”. Dar şi mai şi: pe copertă mai apare un citat, de data aceasta al candidatului: „Comunitatea gay va gasi în mine un apărător ” [26].

Subiectul este scandalos în contextul în care, totuşi, în campania electorală a fost ridicată chestiunea homosexualităţii lui Macron ca urmare a unor bârfe despre presupusa sa relaţie cu preşedintele Radio France, Mathieu Gallet. Bârfe pe care cel direct interesat s-a grăbit să le dezmintă fără a reuşi să oprească scandalul. O bârfă politică ce nu a plăcut multora şi care au venit cu acuza la adresa Garcon că a profitat de alegeri pentru a-şi face publicitate, o practică considerată de majoritatea ca de prost gust.

Intrarea lui Emmanuel Macron în cursa pentru prezidenţiale a fost bine primită de acea parte a electoratului francez care îşi dorea o primenire a clasei politice, Centristul a şi mizat pe acest aspect şi a vorbit în campanie despre necesitatea unei legi care să „moralizeze“ viaţa publică, un act normativ care să le interzică parlamentarilor angajarea unor apropiaţi sau membri ai familiei, astfel încât „să se pună capăt nepotismului“.   De asemenea, important că el a adus în discuţie, printre altele, crearea unei poliţii pentru securitate cotidiană, precum şi crearea unui fond european de apărare, care va finanţa echipamente militare comune şi înfiinţarea unui Stat Major european permanent.

▲ Marine Le Pen, șefa Frontului Național o opozantă a Uniunii Europene (UE) şi monedei unice

Șefa partidului de extremă dreaptă, Marine Le Pen,  fost cea mai mediatizată figură a campaniei electorale din Franţa.[27] Ea le-a promis francezilor să închidă graniţele ţării pentru imigranţi şi să scoată Franţa în afara Uniunii Europene pentru a o salva de globalizare, care amenință întreaga civilizație.

Dizolvarea Uniunii Europene este doar unul dintre obiectivele sale. Asemenea lui Donald Trump în Statele Unite, vrea să-i redea Franţei măreţia pierdută. Îi acuză pe imigranţi că distrug bunăstarea şi stabilitatea ţării. „Uniunea Europeană va muri pentru că popoarele nu o mai vor. În al doilea rând, asistăm la începutul sfârşitului globalizării sălbatice. Şi, în sfârşit, multiculturalismul a fost demascat ca având scopul de a distruge naţiunea şi de a înregimenta oamenii”.

Marine Le Pen propune înlocuirea Uniunii Europene cu o alianță europeană a statelor naționale suverane. „Sunt europeană, însă nu îmi doresc această structură politică care se numește Uniunea Europeană, ce a deviat în totalitate.  Poate vom găsi o altă denumire pentru această Europă a națiunilor și cooperării… Spre exemplu, Alianța Europeană a Statelor Libere și Suverane, care va permite țărilor să se unească în proiecte care nu contravin intereselor lor naționale, pentru că cea mai mare problemă a UE reprezintă anume faptul că aceasta devenit una totalitară”.[28] Totodată, în retorica sa electorală, Marine Le Pen, le promite francezilor că îi va elibera de elitele arogante.[29]

▲ Vulnerabilitățile campanie de imagine

În timpul campaniei prezidențiale, Parlamentul European a votat cererea cu privire la ridicarea imunităţii candidatei extremei drepte la preşedinţia Franţei, Marine Le Pen. Aceasta fiind cercetată de autorităţile franceze pentru publicarea pe Twitter, în anul 2015, a unor execuţii comise de jihadiştii grupării Statul Islamic. Totodată, Marine Le Pen a fost pusă sub acuzare privind presupusele fraude comise cu fonduri ale Parlamentului European (PE). [30]

Marine Le Pen însă a încercat să transforme acest caz în atu: „Frontul Naţional şi eu suntem victimele unei persecuţii judiciare. Pentru mine este o onoare să fiu persecutată de cei de la putere. Asta înseamnă că sunt rezistentă, iar puterea nu va reuşi să mă intimideze”.[31]

Un alt motiv pentru suspiciune  electorală au fost relațiile mai speciale cu Moscova. Acestea fiind în centrul atenţiei, mai ales după ce şefa Frontului Naţional a fost primită în ajunul scrutinului , la Kremlin, de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. [32] Le Pen  și-a exprimat în mai multe rânduri admirația față de liderul rus. După întrevedere, care a durat o oră și jumătate, Le Pen a declarat că, dacă va ajunge şefă a statului, va analiza mijloacele pentru ridicarea rapidă a sancţiunilor impuse Rusiei de către Uniunea Europeană din cauza crizei din Ucraina. Tot ea a negat că ar fi primit fonduri pentru campania electorală din partea Rusiei, zvonuri care s-au strecurat în presă.

Unul din punctele sale – lupta cu șomajul. În Franţa, menționa prezidențiabila în campanie, avem şapte milioane de şomeri şi consider că principala responsabilitate a unei ţări este să găsească locuri de muncă pentru cetăţenii săi: „Dată fiind actuala rată a şomajului în Franţa, responsabilitatea mea ca lider politic este să încerc să păstrez locurile de muncă mai întâi pentru francezi. Oricine este legat de ţara sa gândeşte la fel »[33].

Le Pen a promovat ideea, potrivit căreia  regulile Uniunii Europene  sunt devastatoare din punct de vedere economic pentru Franța,  creând tensiuni, concurenţă între naţiuni. Candidata  FN este de părerea că monedă unică, euro, este un eşec.

Idea centrală din retorica prezidențialelor a fost legată de rămânerea sau evadarea din UE: „ Doresc să aplicăm şi noi actuala procedură din Marea Britanie. Doresc organizarea unui referendum, deoarece cred că francezii au dreptul să-şi spună părerea despre Uniunea Europeană. Nu mai dorim această Uniune Europeană care nu este o Europă a păcii, ci una a conflictelor şi a concurenţei”.

Le  Pen identifică patru condiții pentru ca Franța sa rămână în UE:

• control asupra imigraţiei şi propriilor frontiere;
• recuperarea libertății monetare;
• recuperarea libertății legislative: „legile votate de parlamentul nostru, au mai mare autoritate decât orice directivă a Uniunii Europene”
• libertate economică.

Le Pen, într-un interviu acordat presei străine, încerca să ducă argumente că nu este de extremă-dreaptă, că nu este naţionalistă : „ Acest termen este folosit în mod sistematic ca o injurie la adresa noastră. Extrema dreaptă este o mişcare politică care, din punct de vedere istoric, este împotriva democraţiei, vrea o conducere autoritară. Noi însă suntem democraţi şi apărăm cea mai evoluată democraţie, în special, prin sistemul proporţional şi prin referendum la iniţiativă populară.” „În domeniul economic, extrema dreaptă susţine o cât mai mare restrângere a statului iar noibsuntem pentru un stat care să aibă rolul său, un stat strateg, un stat capabil să spună firmelor multinaţionale că interesul poporului trece înaintea interesului privat. Noi optăm pentru viziunea statului Generalului De Gaulle.[34]

Le Pen are déjà experiență în compețiile prezidențiale și parlamentre, europarlamentare și regionale. În 2012, aceasta obține 17,90% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, aproape 25% din sufragii la europarlamentarele din 2014, aproape 28% la regionalele din 2015.

Politici propuse de Marine Le Pen:

„Franţa pe primul loc!” – aceasta e retorica sa de campanie cu care vrea să câştige încrederea şi voturile francezilor: „Iubesc Franţa. Iubesc din adâncul inimii, din adâncul sufletului această naţiune milenară care nu se supune”.

Le Pen  a promis ca va scoate imediat țara din zona Schengen și va reintroduce controlul pașapoartelor la granițele cu vecinii europeni: Spania, Italia, Belgia, Luxemburg și Germania.

Printre cele ze[35] ce reforme pe care le va introduce în primele doua luni, în caz de victorie, se numără: expulzarea cetațenilor străini care sunt monitorizati de agențiile de informații, retragerea cetățeniei franceze pentru persoanele cu dubla cetățenie care au fost condamnate pentru jihadism, reducerea cu 10% a celor mai mici trei impozite pe venit și respingerea accesului la servicii sanitare de bază pentru imigranții ilegali din Franța.

Protecționism și « preferința națională »: Marine Le Pen vrea restabilirea controalelor la frontiere şi repatrierea producţiei de autovehicule Renault şi Peugeot Citroen, după modelul Trump: „Suntem martorii dispariţiei unei lumi şi naşterii alteia. Alegerea domnului Trump la conducerea Statelor Unite i-a umilit şi mai mult pe partizanii neoliberalismului”. [36] Marine Le Pen vrea ca doar companiile franceze sa aibă acces la licitații publice. De asemenea, așa-numitul „protectionism inteligent” presupune introducerea unei taxe de 3% pentru importuri, respingerea tratatelor comerciale internaționale. Mai mult, firmele care angajează cetațeni străini vor plăti o taxă suplimentară, care va reprezenta până la 10% din salariul angajatului.

Securitate și apărare: Președinta Frontului Național propune angajarea a peste 15.000 de polițiști și construirea mai multor penitenciare pentru a găzdui alți 40.000 de deținutți din Franța. Cetățenii străini condamnați vor fi expulzați în mod automat. În aceea ce priveste apărarea, prezidențiabila de extremă-dreaptă propune ieșirea din comanda militară integrată a NATO, precum și suplimentarea cheltuielilor militare ale Franței.

Referendum: Marine Le Pen vrea simplificarea procesului de organizarea a unui referendum, care ar putea sa fie inițiat pe o problemă concretă la cererea a 500.000 de cetățeni din Franța. Între timp, numărul parlamentarilor să fie redus la jumătate în Adunarea Națională.

Teme economice: Prezidențiabila propune o creștere economică anuală de 2% până în 2018, peste valoarea de 1,4% prevăzută de Banca Franței. Frontul Național susține că va reuși să obțină o creștere economică anuală de 2,5% la finalul celor cinci ani de mandat. Marine Le Pen promite că deficitul public se va reduce de la 4,5% până  la 1,3% până la finalul mandatului din 2022. De asemenea, datoria externă va fi redusa la 89% din PIB.

Sistemul social : vârsta de pensionare va fi redusă de la 62 la 60 de ani ; promite suplimentarea ajutoarelor pentru persoanele vârstnice din Franța ; săptămâna de lucru va rămâne la 35 de ore.

▲ În loc de concluzii

Franța, cu 47 milioane de alegători,  își alege cel mai tânăr președinte, unul care nu reprezintă partidele clasice de dreapta sau de stânga politică. La Republique En Marche reflectă dorința francezilor pentru un nou tip de politică, pentru un nou model de leadership. În turul II, însă votul pro-Macron a fost în preponderență, votul anti – Le Pen. Desi, în declarațiile electorale,  Macron nu a oferit nimic euroscepticilor. Asta in contextul în care ¼ din francezi sunt ostili UE.  Nimic nu îi protejează împotriva globalizării și valului migraționist. Macron a fost „vândut” ca om nou, unul din afara sistemului, poziționându-se ca cel mai pro-european candidat.

Emmanuel Macron a fost învestit oficial președinte al Franței, în cadrul unei ceremonii la Palatul Elysee, devenind astfel cel de-al 8-lea președinte al celei de-a Cincea Republici franceze și cel mai tânăr ales vreodată.[37] „Lumea și Europa au nevoie de o Franță puternică și sigură de destinul său. Au nevoie de o Franță care stie să-și inventeze viitorul”, a spus noul presedinte în discursul său de inaugurare.
Noul presedinte afirma că francezii au ales „speranța” și se angajează să dea înapoi Franței „încrederea în sine”. [38]

„Bon courage!”, i-a urat Fr. Hollande fostului său consilier și ex-ministru al Economiei înainte de a părăsi  l’Élysée. Acesta a mai spus că lasă Franța într-o stare ai bună decât o preluase de la Nicolas Sarkozy în 2012.

La Republique en Marche, partidul președintelui francez Emmanuel Macron, a obținut majoritatea absoluta în camera inferioară a Parlamentului, Adunarea Națională, după turul al doilea al alegerilor parlamentare care a avut loc la11 și 18 iunie. Formațiunea lui Macron a obținut 308 de locuri dintr-un total de 577.[39] LREM reprezintă cel mai numeros grup din cele 8 din noul parlament francez având mult peste majoritatea absolută, care este de 289 de aleşi.

Frontul naţional, partidul de extremă dreaptă condus de Marine Le Pen, are, după  alegerile parlamentare, doar 8 deputaţi. Interesant, socialiştii francezi, reduşi la cel mai mic număr al lor de când s-a instaurat a 5-a Republică, au decis să se reunească sub eticheta « Noua stângă », fără nicio referinţă deci la socialism. O altă premieră din 1958 încoace.

Adunarea naţională s-a feminizat serios, procentul de femei a trecut de la 27% la 39%, un salt datorat în mare parte partidului prezidenţial şi aliatului său centrist. Primelel reforme, propuse de Macron, carevor fi dezbătute în parlament:  reforma codului muncii, noua lege privind securitatea, proiectul de lege privind abilitarea de a reforma prin ordonanţe.

În concluzia acestui articol, găsim deosebit de relevantă analiza publicată de ziarul israelian Haaretz; 

Dar de ce a câștigat Macron și de ce a pierdut Le Pen?

Pentru ziarul israelian Haaretz, Emmanuel Macron a câștigat prezidențialele urmând cinci reguli care i-ar putea inspira și pe alți politicieni din lume.

1) Nu vă fie teamă de vă cultiva alegătorii. De-a lungul campaniei sale, Macron a folosit argumente complexe, Marine Le Pen termeni populiști și simpliști. Și iată că în ziua fatidică, mulți dintre ei au preferat să se bazeze pe știința bancherului, mai degrabă decât pe „eroul poporului“.

2) Nu mai vorbi despre terorism. Macron nu a pretins că ar deține expertiza absolută în materie de securitate. El a reamintit că, în materie de terorism, risc zero nu există. Marine Le Pen a crezut că poate cuceri electoratul prin emiterea unui mesaj isteric. Cu toate acestea, potrivit sondajelor, terorismul e de-abia locul al cincilea în preocupările francezilor.

3) Să fii determinat. Macron a venit de nicăieri, a trecut peste propriile greșeli și  a evitat capcanele clasice. Cel mai important, se poate lăuda că a bătut un candidat sprijinit de cei mai puternici doi lideri din lume: Putin și Trump.

4) Macron a întruchipat noul. Impresia că are de-a face cu un novice politic i-a fost catastrofală lui Le Pen, care a părut în timpul dezbaterii ca fiind cineva din veghea gardă.

5) Așa cum a spus Napoleon „Nu împiedica inamicul să greșească“. În timpul dezbaterii, Macron a așteptat douăzeci de minute înainte de a răspunde la atacurile și insultele lansate de de Le Pen. În Statele Unite și Israel, o astfel de tactică ar fi fost sinucidere. Nu și în Franța – atrage atenția Haaretz.[40]

În iulie deja, Adunarea Naţională franceză a adoptat interdicţia ca parlamentarii să-şi angajeze colaboratori membri ai familiei – măsura – far a legii moralizării vieţii publice, foarte aşteptată de către francezi. Este voba despre articolul 4 al proiectului legii ordinare „pentru încrederea în viaţa publică” care prevede această interdicţie. Vor fi interzise angajările membrilor familiilor „în privinţa familiei apropiate” – soţ, ori soţie, partener Pacs, concubin ori concubină, părinţi şi copii, dar şi cei ai soţului ori soţiei, partenerului ori partenerei Pacs sau concubinului ori concubinei. Pedeapsa prevăzută în cazul încălcării interdicţiei este de trei ani de închisoare şi plata unei amenzi în valoare de 45.000 de euro.[41] Partidul de dreapta Les Republicains si formatiunea UDI vor obține 125 de mandate, iar Partidul   Socialist – 49. Formatiunea lui Jean-Luc Melenchon, la France Insoumise (stânga), și PCF vor avea 30 de reprezentanți în Adunarea Națională.

Totuși, prezența mică la urnele de vot, 44,4%, denotă o dezamăgire a francezilor atât in politică, în ansamblu, cât și în liderii politici francezi. Pentru francezi ale­gerile pre­zidenţiale sunt în general mai im­portante decât cele parla­men­tare.Astfel, Macron, care simbolizează Franța deschisă, fiind o victorie a proiectului european, se înregimentează în topul celor mai tineri lideri în democrațiile de azi[42], alături de:

Estonia: Juri Ratas, un reprezentant al centrului, a devenit premier la vârsta de 38 de ani, în noiembrie 2016. El l-a succedat pe alt lider foarte tânăr, Taavi Roivas, care a ajuns la sefia Guvernului la vârsta de 34 de ani, în 2014.

Ungaria: Viktor Orban a fost premier în 1998, la vârsta de 35 de ani. El a pierdut puterea și a recucerit-o în 2010.

Belgia: Charles Michel a devenit, în 2014, seful Guvernului țării sale la vârsta de 38 de ani.

Ucraina: Volodimir Groisman a devenit premier în 2016, la 38 de ani.

Grecia: Alexis Tsipras a fost numit premier în 2015, la 40 de ani.

Tunisia: Youssef Chahed a fost desemnat premier în 2016, tot la 40 de ani.

Canada: Premierul Justin Trudeau a ajuns la putere la 43 de ani, în 2015.

Polonia: Andrzej Duda a devenit presșdinte la 43 de ani, în 2015. Americanii Theodore Roosevelt și John F. Kennedy au devenit președinti la 42 și, respectiv, 43 de ani. Louis-Napoleon Bonaparte era, până la alegerea lui Emmanuel Macron, cel mai tânăr președinte francez, în 1848, la 40 de ani[43].

Bibliografie

AVRAM C., RADU R., Regimuri politice contemporane, Editura AIUS, București, 2013.

KARPINSKI J., ABC-ul democrației, Editura Humanitas, București, 1993.

LEBEDEVA T., Arta de a seduce. Eseuri de ierii și de azi, Editura Institutul European, Iași, 1999.

MARTINETTI F., La Constitution de la Ve République. Présentation et commentaires, Librio, Inedit, E.J.L., 2003.

PERU – BALAN A., Managementul PR-ului politic în campaniile electorale.Vânătoarea de voturi electorale. Editura CARTIER, Chișinău,  2012.

Surse web

http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/stiinte-politice/Rolul-sefului-statului-conform66.php;

https://www.news.ro/externe/nicolas-sarkozy-va-ajunge-in-instanta-pentru-finantarea-campaniei-prezidentiale-din-2012-presa-1922403407432017021116622843 ;

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/iesirea-din-scena-a-lui-de-gaulle;

http://www.gds.ro/Local/2001-11-08/Chirac%3A+Franta+e+pregatita+sa+trimita+forte+speciale+in+Afganistan/;

http://revista22online.ro/3757/de-la-chirac-la-sarkozy-intre-ruptura-si-continuitate.html;

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/11/04/documentar-atributiile-presedintilor-europeni-09-21-39;

http://codex.just.ro/Tari/Download/FR ;

http://www.telegrafonline.ro/atributiile-presedintelui-frantei-fara-echivalent-in-occident;

http://www.ziarelive.ro/stiri/presa-din-franta-despre-presedintele-macron-el-este-un-ucigas-de-opozanti-politici.html;

http://www.ibtimes.co.in/french-president-macrons-mps-include-maths-genius-tech-entrepreneur-genocide-survivor-731345;

https://www.agerpres.ro/externe/2017/04/22/prezidentiale-in-franta-emmanuel-macron-anticorpul-sistemului-impotriva-lui-le-pen-10-57-54;

http://evz.ro/revista-gay-garcon-magazine-face-senzatie-in-franta-es.html; http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/exclusiv-marine-le-pen-doresc-sa-aplicam-si-noi-actuala-procedura-din-marea-britanie-francezii-au-dreptul-sa-si-spuna-parerea-despre-ue-prin-referendum-50788;

http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/alegeri-franta-2017/alegeri-in-franta-marine-le-pen-candidata-care-da-fiori-bruxelles-ului-710308;

www.HotNews.ro Vladimir Putin a primit-o la Kremlin pe Marine Le Pen: Rusia isi rezerva dreptul sa se intalneasca cu orice politician fracez vrea., accesat  24 martie 2017;

https://www.letemps.ch/monde/2017/05/14/macron-officiellement-8e-president-republique-francaise;

http://www.ziare.com/emmanuel-macron/presedinte-franta/emmanuel-macron-va-fi-investit-astazi-presedinte-al-frantei-este-al-25-lea-si-cel-mai-tanar-presedinte-1465506;

https://www.news.ro/externe/adunarea-nationala-franceza-adopta-articolele-care-le-interzic-parlamentarilor-si-membrilor-guvernului-sa-angajeze-rude-1922402627492017071317112235;

http://www.ziare.com/international/alageri-franta/cine-sunt-cei-mai-tineri-lideri-in-democratiile-de-azi-macron-va-fi-unul-dintre-ei-1464723.

Nahoi Ovidiu, De ce a câștigat Macron, de ce a pierdut Le Pen, pe http://www.rfi.ro/presa-internationala-revista-alegeri-franta-prezidentiale-macron-le-pen;

Neagu, Alina,  Macron obține majoritatea, pe  http://www.hotnews.ro/stiri-international-21826778-alegeri-parlamentare-franta-partidul-lui-emmanuel-macron-obtinut-majoritatea-absoluta-adunarea-nationala-exit-poll.htm;

Vidu Valentin,  DOCUMENTAR: Principalele măsuri ale programului politic propus de Emmanuel Macron, pe  https://www.news.ro/externe/documentar-principalele-masuri-ale-programului-politic-propus-de-emmanuel-macron-1922401107002017052116958095

Note

[1] https://ro.scribd.com/doc/216112369/Cezar-Avram-Roxana-Radu-Regimuri-Politice-Contemporane-Democratiile-Franta-Germania-SUA

[2] Jakub Karpinski, ABC-ul democrației, Editura Humanitas, București, 1993.

[3] In urma eșecurilor guvernului Juppé, dizolva Adunarea Națională în aprilie 1997 și, surpriză, se vede confruntat cu o coabitare dificilă cu guvernul socialist al lui Lionel Jospin.

[4] Vezi Aurelia, Peru-Balan,  Managementul PR-ului politic în campaniile electorale.Vânătoarea de voturi electorale,  Editura CARTIER, Chișinău, 2012, p. 197.

[5] http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/stiinte-politice/Rolul-sefului-statului-conform66.php, (accesat  5.08.2017)

[6] Președintele Republicii Franceze numit în mod colocvial Președintele Franței, este șeful de stat ales al Franței și deținătorul titlului de co-principe al Andorrei și Marele Maestru al Legiunii de Onoare (Légion d’honneur).

[7] Vezi textul Declarației în Françoise Martinetti, La Constitution de la Ve République. Présentation et commentaires, Librio, Inedit, E.J.L., 2003, pp. 90 – 92.

[8] Cheltuielile și finanțarea campaniilor și a partidelor politice sunt foarte puternic regulate, existând o limită superioară a cheltuielilor de 20 milioane Euro din care 50% sunt finanțări publice. Reclamele televizate sunt interzise, dar fiecare candidat are un interval de timp alocat la televiziunea publică. Finanțarea campaniilor și a partidelor este supervizată de o agenție independentă. Ex- președintele  Sarkozy este acuzat de finanţare ilegală a campaniei prezidenţiale eşuate din 2012, atunci când a pierdut realegerea în faţa socialistului Francois Hollande. Finanţarea ilegală a campaniei electorale este pasibilă de o pedeapsă cu o amendă în valoare de 3.750 de euro şi un an de închisoare.  https://www.news.ro/externe/nicolas-sarkozy-va-ajunge-in-instanta-pentru-finantarea-campaniei-prezidentiale-din-2012-presa-1922403407432017021116622843, (accesat  18.02.2017).

[9] În mai 1968, o serie de greve muncitorești și revolte studențești au zdruncinat Franța. Acestea nu au avut ca rezultat o schimbare de guvern, un guvern de dreapta fiind reales în iunie 1968. Totuși, în 1969 electoratul francez a respins un referendum pentru o serie de reforme instituționale, o mișcare considerată drept un protest al francezilor față de politicile lui de Gaulle, care a demisionat în urma acestui referendum. Un anunt laconic i-a anuntat demisia: „Incetez sa exercit functiile mele de președinte al Replubicii. Această decizie intră în vigoare astăzi la amiază. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/iesirea-din-scena-a-lui-de-gaulle.

[10] http://www.gds.ro/Local/2001-11-08/Chirac%3A+Franta+e+pregatita+sa+trimita+forte+speciale+in+Afganistan/

[11] Conform deciziei lui Chirac, Franța a angajat  2.000 de soldați în campania militară declanșată de SUA pe 7 octombrie 2011 împotriva talibanilor și a rețelei teroriste al-Qaida, conduse de islamistul Osama bin Laden.

[12] http://revista22online.ro/3757/de-la-chirac-la-sarkozy-intre-ruptura-si-continuitate.html

[13]  https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/11/04/documentar-atributiile-presedintilor-europeni-09-21-39, (accesat  4 .08.2017)

[14] http://codex.just.ro/Tari/Download/FR

[15] http://www.telegrafonline.ro/atributiile-presedintelui-frantei-fara-echivalent-in-occident

[16] Sistemul în două tururi, utilizat şi în alegerile parlamentare, locale şi regionale, a fost introdus în Franţa în 1962 de Charles de Gaulle.

[17] Nici promisiunea unui comportament exemplar al preşedintelui nu a fost mereu respectată. Imaginile cu scuteristul Francois Hollande ieşind de la amanta sa, actriţa Julie Gayet, au făcut deliciul presei de scandal din Hexagon.

[18] http://www.ziarelive.ro/stiri/presa-din-franta-despre-presedintele-macron-el-este-un-ucigas-de-opozanti-politici.html,  (accesat 15.07 2017p://www.ziarelive.ro/stiri/presa-din-franta-despre-presedintele-macron-el-este-un-ucigas-de-oppolitici.html

[19] http://www.ibtimes.co.in/french-president-macrons-mps-include-maths-genius-tech-entrepreneur-genocide-survivor-731345, accesat (19.06. 2017).

[20] Penelope Fillon ar fi primit peste 900.000 de euro ca urmare a celor două angajări fictive.

[21] Lebedeva Tatiana, Arta de a seduce. Eseuri de ierii și de azi. Iași : Editura Institutul European, 1999.p.180.

[22] Ibidem.

[23] Vidu Valentin,  DOCUMENTAR: Principalele măsuri ale programului politic propus de Emmanuel Macron, pe  https://www.news.ro/externe/documentar-principalele-masuri-ale-programului-politic-propus-de-emmanuel-macron-1922401107002017052116958095, (accesat 8.05. 2017).

[24]https://www.agerpres.ro/externe/2017/04/22/prezidentiale-in-franta-emmanuel-macron-anticorpul-sistemului-impotriva-lui-le-pen-10-57-54, ( accesat 22.04. 2017).

[25] Tot pe planul politicii externe, după scrutin, Macron se arată interesat de criza din Orientul Mijlociu, discutând cu emirul Kuwaitului despre conflictul dintre Qatar şi statele vecine. Noul ministru de finanţe al lui Macron, Bruno Le Maire, a spus că Franţa vrea „flexibilitate“ pentru datoria Greciei.

[26] http://evz.ro/revista-gay-garcon-magazine-face-senzatie-in-franta-es.html,accesat

[27] Marine Le Pen se ocupă apoi de imaginea sa. Începe să se îmbrace mai mult în cămăși albe, sobre, asortate cu sacouri în culori închise. În discurs, începe să mizeze tot mai mult pe faptul ca sunt puține femei și mame pe scena politică franceză.

[28] Le Pen a criticat în mai multe rânduri UE. Pe 18 aprilie aceasta a cerut postului TF 1 să elimine steagul  UE din studiou, pentru că UE „a făcut multe lucruri rele țării noastre și poporului nostru”.

[29]  http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/exclusiv-marine-le-pen-doresc-sa-aplicam-si-noi-actuala-procedura-din-marea-britanie-francezii-au-dreptul-sa-si-spuna-parerea-despre-ue-prin-referendum-50788, (accesat 23.04 2017).

[30] Le Pen a recunoscut că i-a acordat salarii fictive de peste 41.500 de euro din fonduri ale Parlamentului European agentului său de securitate, Thierry Legier, ca asistent parlamentar, în perioada octombrie-decembrie 2011. Aceasta este de asemenea acuzată că i-ar fi plătit asistentei sale Catherine Griset, aproximativ 280.000 de euro.

[31] http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/alegeri-franta-2017/alegeri-in-franta-marine-le-pen-candidata-care-da-fiori-bruxelles-ului-710308

[32] www.HotNews.ro Vladimir Putin a primit-o la Kremlin pe Marine Le Pen: Rusia isi rezerva dreptul sa se intalneasca cu orice politician fracez vrea., (accesat  24 martie 2017).

[33] http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/exclusiv-marine-le-pen-doresc-sa-aplicam-si-noi-actuala-procedura-din-marea-britanie-francezii-au-dreptul-sa-si-spuna-parerea-despre-ue-prin-referendum-507882

[34] Ibidem.

[35] http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/alegeri-franta-2017/alegeri-in-franta-marine-le-pen-candidata-care-da-fiori-bruxelles-ului-710308

[36] http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/alegeri-franta-2017/alegeri-in-franta-marine-le-pen-candidata-care-da-fiori-bruxelles-ului-710308

[37] https://www.letemps.ch/monde/2017/05/14/macron-officiellement-8e-president-republique-francaise,  (accesat 14.05.2017).

[38] http://www.ziare.com/emmanuel-macron/presedinte-franta/emmanuel-macron-va-fi-investit-astazi-presedinte-al-frantei-este-al-25-lea-si-cel-mai-tanar-presedinte-1465506, accesat 14 mai 2017.

[39] http://www.hotnews.ro/stiri-international-21826778-alegeri-parlamentare-franta-partidul-lui-emmanuel-macron-obtinut-majoritatea-absoluta-adunarea-nationala-exit-poll.htm Alina Neagu, (18.06 2017).

[40] Ovidiu Nahoi, De ce a câștigat Macron, de ce a pierdut Le Pen, pe http://www.rfi.ro/presa-internationala-revista-alegeri-franta-prezidentiale-macron-le-pen, (accesat 9.05.2017)http://www.rfi.ro/presa-internationalapen//www.rfi.ro/presa-inevista-alegeri-franta-prezidentiale-macron

[41] https://www.news.ro/externe/adunarea-nationala-franceza-adopta-articolele-care-le-interzic-parlamentarilor-si-membrilor-guvernului-sa-angajeze-rude-1922402627492017071317112235, (accesat 27.07. 2017)

[42] In afara de democratii, lideri precum nord-coreeanul Kim Jong-un sau fiul unui emir din Qatar, Tamim ben Hamad ben Khalifa Al-Thani, au 34 si, respectiv, 36 de ani. Iar Moammar Gaddafi a ajuns la putere in Libia la varsta de 27 de ani, in 1969.

[43] http://www.ziare.com/international/alageri-franta/cine-sunt-cei-mai-tineri-lideri-in-democratiile-de-azi-macron-va-fi-unul-dintre-ei-1464723, (accesat 8.05.2017).