Est-vest probleme vechi în haine noi

(The East and the West – old issues in new clothes)

Angelo CHIELLI

Sabin DRĂGULIN

Abstract: The relation between the east and the west continues to be a main cultural, political and social topic. When we refer at this antinomy we think about a spatial opposition, a metaphor and a cultural and a civilizational cleavage. This spatial opposition which we can find in literature, arts, religions, ideologies, politics or mentalities, turns in metaphors and brutal realities.

Keywords: East, West, literature, arts, religions, migration, cleavage.

Est-vest, văzut ca dreapta-stânga, reprezintă o opoziţie spaţială care se transformă încet, încet în metafora care sălăşluieşte în suflet, un arhetip a cărui geneză nu o mai putem reconstrui. Este vorba de un anumit arhetip care rămâne neschimbat în forma sa pură, originală. Istoria lucrează asupra sa cu o deosebită forţă, redefinindu-i neîncetat figura care, cu toate acestea, se păstrează intactă, mai mult, îşi multiplică propria-i forţă explicativă, propria-i capacitate de producere a invizibilului.

Este imposibil să trasezi o hartă a locurilor de artă şi ale cunoaşterii în care acesta organizează neobosit ştiinţa, dându-i forma propriei sale geometrii stranii.

Atunci, de ce să-l mai plasezi în centrul reflecţiilor când este evident că nu se poate „cunoaşte”, când pare a fi refractar la orice încercare de a fi conceptualizat.

Graba istoriei şi presiunea pe care o exercită aceasta asupra vieţii noastre, problemele extraordinare pe care în aceşti ultimi ani le-a scos această puternică falie în calea noastră, iată câteva motive, dintre nenumărate altele,  care ies în evidenţă, după cum afirma Walter Benjamin „gândirea reluând de la început, în mod constant şi circumstanţial, şi reîntorcându-se la acelaşi lucru”.[1]

În opoziţia est-vest reuşim, fără a preciza clar, să descoperim destul de uşor vestul, identificându-l cu Europa latino-germanică. Nu la fel se petrece cu estul. Acesta apare pluralist, în esenţa sa, mobil în graniţele sale, imediat ce ne schimbăm perspectiva din care observăm relaţia dintre est şi vest.

Comunismul reprezintă estul şi coincide, în acest caz, cu Europa orientală (în pofida paradoxului că unele dintre cele mai înalte roade, şi în bine, şi în rău, ale Europei occidentale îşi găsesc înfăptuirea în cea orientală). Dacă luăm ca element diferenţial religia, atunci est-vest coincide cu împărţirea Biserica catolică – Biserica ortodoxă (paradoxul, în acest caz, este că originea gândirii şi a culturii occidentale, Grecia, este plasată în orient). Dar, tot din punct de vedere religios, estul reprezintă islamul, şi budismul, şi confucianismul.

Am putea să reparcurgem la infinit, ca într-o joacă, aceste topoi. Am ajunge, însă, la convingerea că nu vom reuşi niciodată să obţinem un cadru unitar în interiorul căruia să putem recompune în mod definitiv relaţia dintre orient şi occident.

Nu mai rămâne, în crunta luptă corp la corp cu obiectul nostru, decât să ne abandonăm detaliului. Recurgând, încă o dată la cuvintele lui Walter Benjamin, „împărţirea în mod capricios în bucăţele nu conduce la măreţia”[2] mozaicului în sine, în acelaşi fel structura care alcătuieşte acest număr al revistei se apropie mult mai mult de nucleul intim al problemei noastre decât ar putea-o face o abordare unitară care ar rămâne inevitabil dominată, ca în mitul biblic al Turnului Babel, de multitudinea limbajelor pe care ar dori să le organizeze. În cadrul acestei viziuni se înscrie seria de articole publicate de G.Longo, L.Terrusi și U.Ollendorf.

Eseul lui Longo extinde conceptul de Est împingându-l până în extremul orient. Tehnica japoneză a Kintsugi pare a fi metafora perfectă de reprezentare plastică a ceea ce ar trebui să fie relaţia orient-occident. O unitate care demonstrează, fără ascunziş, diferenţele, mai mult, le prezintă ca fiind cel mai preţios dintre elementele alcătuitoare ale întregului.

Problema misticismului pe care arta kintsugi îl evocă ne trimite la una dintre interpretările relaţiei orient-occident cele mai fascinante şi controversate ale culturii europene: aceea romantică. Neaderând totuşi la această viziune, lucrarea lui Longo demonstrează cum adânca înclinaţie mistică a religiilor orientale a influenţat cultura occidentală.

Literatura este celălalt domeniu privilegiat în care tema noastră este interpretată în mod complex şi cu rezultate (împliniri) demne de un mare interes. Aici relaţia orient-occident se suprapune cu aceea de identitate – neidentitate.

Eseul lui Terrusi preia ca exemplu evident de model literar identitar acela elaborat de E.R.Curtius în renumita sa lucrare Literatura europeană şi evul mediu latin.[3]Consideraţiile lui Curtius sunt puse în discuţie, în aceste ultime decenii, de studiile post-coloniale, in primis, de lucrările lui E.Said. În mod succesiv, eseul lui Terrusi se deplasează de la planul strict istoriografic la analiza unor cazuri literare deosebit de semnificative sau de la prezenţa lingvistică şi ideologică a figurii lui Moro în nuvelistica italiană şi europeană din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, iar tema Orientului – în Oraşele invizibile ale lui I.Calvino.[4]

Tot asupra domeniul literar se insistă şi prin lucrarea lui Ollendorf. Autoarea ne readuce în actualitate, exodul dramatic al refugiaţilor care ajung în Europa pentru a scăpa de războiul şi persecuţiile politice din ţările lor. Numărul considerabil al oamenilor implicaţi în acest forţat proces migrator şi timpul redus în care se petrece pun Europa înaintea unei grele probleme de integrare. Ollendorf ne dă un exemplu însemnat de cum – ca în studiul lui J.Hizinga asupra jocului şi a rolului său cultural – folosind operele literare (marea literatură europeană: în acest caz povestirea din tinereţe a lui T.Mann – Paiaţele), este posibil să susţii refugiaţii pe de o parte şi să-ţi exprimi propriile nevoi, iar pe de altă parte să înţelegi noul context cultural şi lingvistic în care aceştia intră.

Literatura este tema fundamentală şi a eseului lui G.Puka. Autorul ne conduce în mediul politico-literar: constituirea figurii disidentului în regimurile comuniste din estul european. În mod precis, Puka analizează cazul scriitorului albanez I.Kadare. Autorul, prin examinarea lucrărilor şi interviurilor scriitorului albanez, evidenţiază ambiguitatea şi dificultatea încercării de a defini în abstract disidentul. O definire a sa nu se poate realiza decât în interiorul elucidării a ceea ce înseamnă arta şi raportul pe care artistul îl instaurează cu mecanismul psihologic al autocenzurării, o problemă pe care, într-o măsură diferită, toţi scriitorii trebuie s-o înfrunte în relaţia dintre artă şi puterea politică.

Argumentul cel mai strict politic este acela tratat de I. Scarcelli în eseul Revenirea graniţelor: o criză a identităţii (sau creşterea) principiilor democratice, care analizează legătura existentă dintre graniţă şi ostilitate. Cea din urmă pe care Europa considera că a depăşit-o întru-totul, în vreme ce, astăzi, reapare cu o neobişnuită violenţă, ca urmare a valurilor migratoare la care asistăm în aceste ultime luni. Frontierele europene sunt din nou închise şi apărate militar.

Autorul, în lumina analizei realizate de cercetătoarea americană W. Brown, examinează contradicţia care se instaurează în regimurile democratice care, supuse unor ample mişcări de masă ce reclamă mai multe drepturi individuale şi sociale, tind să-şi însuşească – înaintea marilor procese de mobilitate pe scară planetară – caracteristici tipice regimurilor autoritare.

O viziune diferită asupra opoziției spațiale dintre est și vest se deschide cu articolele publicate de Gheoghe Ciascai, Gheorghe Văduva și Titel Iova. Cu toate că nu regăsim viziunea lui Samuel P. Huntington,[5] în care politologul american susține că, odată cu încheierea Războiului rece,distincțiile de natură ideologică, economică sau politică vor avea un rol din ce în ce mai marginal, fiind înlocuite de asemănările și deosebirile culturale, în cadrul articolelor ce ne introduc a doua parte a numărului se observă existența temei clivajului.

Dacă eseul lui Scarcelli deschide seria argumentelor politice, Gheorghe Ciascai, inițiază seria argumentelor de tip politic și geopolitic. Studiul său ce este axat pe strategiile ce au avut ca scop umplerea vidului de securitate datorate imploziei U.R.S.S. Exprimată într-un spațiu geografic și cultural european, politicile de extinderea ale NATO și ale Uniunii Europene, extinderile din anii 2004 și 2007, au condus la o „recuperare” politică și civilizațională a zece state din  Europa Centrală şi de Est, situate între Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică.

 Articolul lui Gheorghe Văduva aduce pentru prima dată, în cadrul acestui număr, conceptul de clivaj, care este atât de iubit de specialiștii în geopolitică. Pentru autor, cu toate că dimensiunea Est-Vest a ontologiei spațiului euro-asiatic părea să iasă din conflictualitatea ei tradițională ameliorând vechile falii, războiul a reânceput. Concluzia articolului este că, în realitate, el nu a încetat niciodată, pentru că războiul Est-Vest, din păcate, este unul de tip continuu. Ca un drum fără început, fără ieșiri și fără sfârșit.

Continuarea logică a temelor prezentate de Văduva o regăsim în articolul lui Titel Iova ce ne propune o temă mult mai aplicată. Pornind de la analiza sumară a documentelor programatice  ale  securităţii  unor  state  europene, autorul relevă prezenţa  unor  elemente  noi  ale  mediului  de  securitate,  numite  riscuri  asimetrice,  riscuri neconvenţionale sau riscuri de tip nou. De aceea, schimbarea reală a mediului de securitate și apariția noilor tipuri de riscuri, necesită dezvoltarea unor strategii de securitate care să asigure funcționarea coerentă a sistemului.

Aurelia Peru-Bălan, ne prezintă pe parcursul studiului său modul în care opoziția spațială dintre est-vest se desfășoară sub ochii noștri în Republica Moldova. Cu o istorie recentă, noul stat apărut din cenușa fostului URSS a balansat în ultimele decenii între vocația pro rusă și pro orientală și cea pro românească, pro europeană și pro occidentală. Corupția, lupta pentru putere, viziunile diferite asupra modului în care mediile politice de la Chișinău se raportează la cetățean se regăsesc în articolul cercetătoarei din Republica Moldova. Opinia coordonatorilor este că acest articol ar putea fi interpretat și prin prisma ideilor ce au rezultat din studiile prezentate de Ciascai, Văduva și Iova.

În încheierea corpului tematic dedicat acestui număr recomandăm articolul semnat de Alexandru Muraru. Pe parcursul studiului, autorul și-a propus să aducă în atenția cititorilor raporturile regelui cu puterile Vestice și atitudinea față de parcursul României după 1989, soarta Basarabiei ca o consecință directă a confruntării Est-Vest, precum și ponderea actului de la 23 August 1944 în reconfigurarea memorială postrevoluționară în cadrul clivajului Est-vest.

Bibliografie:

BENJAMIN, Walter, Il drama del barocco tedesco, trad.it. Torino, Einaudi, 1971.

CALVINO, Italo, Le città invisibili, Modadori, Milano, 1976.

CURTIUS, Ernst R., Letteratura europea e Medio Evo latino, La Nuova Italia, Firenze, 1992.

HUNTINGTON,  P. Samuel, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, (traducător Radu Carp), Editura Antet, București, 2007.

Note.

[1] W.Benjamin, Il drama del barocco tedesco, trad.it. Torino, Einaudi, 1971, pp.8-9.

[2] Ibidem.

[3] Vezi, R. Ernst Curtius, Letteratura europea e Medio Evo latino, La Nuova Italia, Firenze, 1992.

[4] Vezi Italo Calvino, Le città invisibili, Modadori, Milano, 1976.

[5] Vezi, Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, (traducător Radu Carp), Editura Antet, București, 2007.