Coordonat de Emanuel COPILAȘ
Volum VII, Nr. 4 (26), Serie nouă, septembrie-noiembrie 2019
Explorarea universului carceral. Aspecte de etică și deontologie academică1
(The exploration of the prison universe. Issues of Ethics and Academic deontology)
Vladimir-Adrian COSTEA
Abstract: Our aim is to present the ethical problems identified in the empirical research made in 21 prisons. We analyze the positioning and the way the researcher relates to the prison universe, the focus of the research being placed on the urgent need to adapt the research instruments and methods. We consider it appropriate to initiate a debate applied in the academic environment on academic ethics and deontology within the empirical research that involves the interaction of the researcher with vulnerable subjects, but also with an environment that he cannot control. The perspective that we propose concerns the problematization of how research instruments are adapted to ethical principles, with an emphasis on the legitimate interests of the researcher and the subjects with whom he interacts. We intend to complete the recent studies in the Romanian area dedicated to applied ethics and academic deontology, aiming to explain the choices and positioning of the researcher in the research visits made in the prison. The exploration of an unknown universe generates a diverse range of ethical issues regarding the collection, processing and interpretation of data by the researcher, in order to ensure the most accurate representation of the researched universe.
Keywords: empirical research, ethics, deontology, research tools, prison.
Etică, integritate și deontologie academică: principii și repere fundamentale
În spațiul românesc, etica și integritatea academică ocupă un loc marginal în studiile academice, excepție reprezentând volumele edi- tate de Liviu Papadima2 și Emilia Șercan3 în 2017, la care adăugăm volumul Etică și integritate academică, publicat în 2018 la Editura Universității din București4. Subiect recent problematizat în mediul aca- demic, fundamentarea eticii și inte- grității academice se întemeiază în spațiul românesc pornind de la „formula umanității a Imperativului Categoric” elaborată de filosoful Immanuel Kant5. Emanuel Socaciu și Emilian Mihailov evidențiază dezvol- tarea culturii morale europene moderne pornind de la Imperativul Categoric kantian de „a trata uma- nitatea, atât în persoana ta cât și în persoana altora, întotdeauna în ace- lași timp ca scop în sine, și niciodată doar ca mijloc”6. Raportându-ne la formula Imperativul Categoric, definim cercetătorul ca fiind subiect al legii morale, demersul acestuia privind culegerea și interpretarea datelor suprapunându-se peste un set de principii și valori etice acceptate de întreaga comunitate academică.
Expressis verbis, Codul Universității din București se fundamentează pe:
1) principiul autonomiei; 2) princi- piul demnității; 3) principiul drep- tății7. În procesul de avizare și eva- luare etică a proiectelor de cercetare, Comisia de Etică a Cercetării din cadrul Universității din București urmărește respectarea de către pro- fesori și studenți a principiilor din Codul Universității din București, la care se adaugă: 4) principiul bine- facerii; 5) principiul integrității; 6) principiul vulnerabilității8. În cazul studiilor empirice, încălcarea în mod direct a principiului integrității se produce în momentul în care cer- cetătorul recurge la „fabricarea sau falsificarea datelor de laborator, inter- pretarea intenționat eronată a dove- zilor empirice, raportarea trunchiată a unor date, utilizarea banilor destinați cercetării în alte scopuri, colaborarea cu parteneri care nu au competența necesară pentru a desfășura activi- tățile de cercetare din proiect”9. Accentul nu este pus pe intenția sau pe capacitatea cercetătorului de a utiliza și interpreta datele culese în cadrul studiilor empirice, ci pe modul în care rezultatele cercetării reflectă în mod fidel reprezentările din universul cercetat. Asemenea unei imagini care se formează pe retină, observatorul însuși decodifică și codifică datele utilizate în funcție de propriile filtre și mecanisme aplicate, motiv pentru care considerăm că dezideratul integrității îl putem respecta doar în măsura în care ne asumăm și prezentăm în mod clar filtrele și mecanismele de care am ținut cont în prelucrarea și interpre- tarea datelor. Un aspect suplimentar pe care îl aducem în discuție este reprezentat de natura înțelegerii de către cititorul neavizat a universului cercetat. Concret, ne referim în mod expres la partea din universul cercetat prezentată cititorului neavizat care nu dispune de o perspectivă asupra între- gului. În această situație, cercetătorul este pus în situația de a delimita partea prezentată cititorului.
Ghidul practic de Deontologie academică elaborat de Emilia Șercan10, împreună cu perspectiva diacronică urmărită în studiul realizat de Roxana Maria Ghiațău11, eviden- țiază o gamă variată de carențe pri- vind integritatea academică. Dilema etică12 este însă analizată în raport cu situațiile în care încălcarea valorilor și principiilor morale afectează comunitatea academică, fără a se aduce însă în discuție problema calității cercetării și a diseminării rezultatelor acesteia. Plagiatul13, poli- tizarea învățământului universitar și natura relațiilor dintre cercetător și profesorul coordonator au reprezentat principalele aspecte care au afectat în mod direct imaginea și integritatea învățământului superior14. Centrarea demersurilor exclusiv asupra acestor fenomene a plasat în plan secund problematica privind poziționarea cercetătorului atât în momentul desfășurării cercetării empirice, cât și în momentul diseminării rezultatelor către potențialii cititori. Această problematică a început să fie adusă în prim-plan în ultimii doi ani, fără a fi însă aprofundată și particularizată în funcție de domeniile de cercetare din cadrul științelor umaniste. Semnalăm astfel lipsa definirii metodologiei și a instrumentelor de cercetare în funcție de particularitățile etice ale cercetării (empirice). Includerea principiilor de etică în cadrul normelor academice determină treptat o adaptare a instru- mentelor de cercetare, care sunt defi- nite a priori înțelegerii particularită- ților universului cercetat15. Accentul pus însă pe integritatea cercetătorului (determinată de pierderea încrederii față de contestarea mitului turnului de fildeș al integrității academice)16 a determinat îndepărtarea de calitatea relației cercetătorului cu universul (empiric) cercetat. Excepția este repre- zentată de studiile asupra pacienților, un exemplu relevant fiind studiul realizat de Nicoleta Tătaru, în cadrul căruia accentul este pus asupra provocărilor profesionale, etice și legale cu care se confruntă psihiatrii în momentul îngrijirii persoanelor bolnave mintal care sunt private de libertate17. Autoarea menționează ne- cesitatea respectării principiul liber- tății individuale, consimțământul
informat, confidențialitatea și relația medic-pacient18.
În continuarea acestui studiu, cercetarea noastră urmărește să pre- zinte provocările de natură etică deter- minate de relația cercetător – per- soană privată de libertate – personal penitenciar, identificate în urma vizi- telor de cercetare efectuate în peni- tenciarele din România.
Adaptarea instrumentelor de cercetare la mecanismele de funcționare ale universului carceral
Identificarea și descrierea particu- larităților universului carceral, rapor- tându-ne la dezideratul de a calibra în mod egal reprezentările persoanelor private de libertate, ale personalului penitenciarelor cu cele ale observa- torului, reprezintă un demers dificil. Avem în vedere faptul că subiectul cercetării problematizează asupra unor aspecte sensibile, care gene- rează un nivel ridicat de interes din partea persoanelor cu care interac- ționăm, întrucât sunt vizate în mod direct19. Reprezentarea realității devine astfel inerent legată de pro- priile experiențe și interese, realitatea devenind adesea deformată și (re)construită. Mai mult, în raport cu observatorul (novice), personalul penitenciarului și persoanele private de libertate sunt cele care controlează reprezentările din universul carceral, oferind astfel o direcție anume cer- cetării. Am urmărit astfel să oferim un spațiu egal de exprimare în cadrul cercetării, prezentând răspunsurile integrale ale respondenților (persoane private de libertate și personalul din penitenciare), la care am adăugat observațiile identificate în cadrul vizitelor de cercetare. Observațiile și evaluarea comparativă a peniten- ciarelor vizitate nu urmăresc decre- dibilizarea sau afacetarea imaginii și integrității unităților penitenciare, fiind prezentate pentru a ilustra aspectele sesizate în calitate de obser- vator în cadrul vizitelor. Deopotrivă, am urmărit să prezentăm atât bunele practici identificate, cât și aspectele problematice, care se circumscriu în scopurile cercetării.
Originalitatea demersului nostru este completată de pretestarea vizi- telor de cercetare în patru peniten- ciare, efectuate înainte de momentul redactării proiectului de cercetare, aspect care ne-a permis să ne fa- miliarizăm cu regulile și cutumele din mediul carceral. Raportându-ne la etapa de pretestare a vizitelor în penitenciare, am completat și adaptat instrumentele de cercetare20. Pentru a dispune de o imagine în profunzime asupra realității carcerale, am solicitat selectarea diversificată a responden- ților, în funcție de vârstă, educație, tipul și natura infracțiunii, pedeapsa primită, regimul de executare a pedepsei. Completarea chestionarului a reprezentat un impediment pentru selectarea persoanelor care nu puteau parcurge și completa întrebările, prezentând dificultăți de înțelegere a textului. Am putut selecta astfel de persoane doar pentru cazuri excep- ționale și pentru persoanele încarce- rate la regimul de maximă siguranță,
întrucât, pentru celelalte tipuri de regimuri, respondenții au fost grupați în serii (în funcție de capacitatea spațiilor alocate pentru desfășurarea activității). Selectarea și gruparea pe serii a respondenților au fost stabilite de personalul desemnat cu organi- zarea și supravegherea activității, fiind aprobată de conducerea fiecărui penitenciar, în raport cu programul alocat pentru desfășurarea vizitei de cercetare și cu prevederile din legislația penală privind selectarea persoanelor private de libertate în vederea participării la activități. Înca- drarea în timpul alocat de conducerea penitenciarului a devenit astfel un element important în cadrul efectuării vizitei; capacitatea de organizare și de cooperare din partea personalului penitenciar a reprezentat un element extrem de important, inclusiv pentru asigurarea unui spațiu minim necesar respondenților pentru completarea chestionarelor, asigurarea unui spațiu în care atât observatorul, cât și per- soanele private de libertate să se simtă în siguranță pe durata desfă- șurării activității (în special în pri- vința asigurării unui mediu prielnic pentru facilitarea libertății de expri- mare din partea respondenților). Aplicarea chestionarelor a impus în același timp o anumită flexibilitate în raport cu programul stabilit, având în vedere timpul diferit necesar per- soanelor participante în cadrul activi- tății pentru completarea chestiona- relor. Interdicția privind introducerea unor aparate de înregistrare în incinta penitenciarului21 în lipsa unei apro- bări din partea conducerii ne-a determinat să luăm notițe în cadrul inter- viurilor și discuțiilor avute cu perso- nalul penitenciar și cu persoanele private de libertate. Am considerat că, prin înregistrarea audio/video, nu am fi făcut altceva decât să creștem nivelul de reticență din partea respon- denților, punând o presiune supli- mentară asupra acestora (și în special asupra personalului penitenciar).
Precizăm faptul că specificul activității de cercetare este repre- zentat de desfășurarea vizitelor într- un mediu închis, reglementat de norme și proceduri ce urmăresc asi- gurarea securității cercetătorilor/vi- zitatorilor, cât și protejarea imaginii instituției carcerale și a identității persoanelor private de libertate și a personalului din penitenciar22. Pe de o parte, conducerea penitenciarului desemnează o persoană responsabilă cu supravegherea desfășurării activi- tății de cercetare și cu asigurarea unui program și a unui spațiu necesar pentru desfășurarea vizitei, prevenind în același timp expunerea cercetă- torului la reacțiile (uneori posibil violente) din partea persoanelor private de libertate. Pe de altă parte, persoanele private de libertate și personalul din penitenciar trebuie să fie informate asupra obiectivelor cercetării, precum și în legătură cu modul în care sunt prelucrate datele. Astfel, am utilizat formulare de consimțământ informat și de pro- tecție a datelor cu caracter personal, acceptate de conducerea penitenci- arelor și completate de persoanele private de libertate. Respondenții și- au exprimat în scris consimțământulatât în etapa de organizare a vizitei de cercetare, cât și în momentul desfă- șurării vizitei, în care am subliniat faptul că mă interesează modul în care respondenții se raportează la întrebările din chestionar (nu există răspuns fals sau corect), oferind cla- rificări acolo unde întrebările nu sunt clar înțelese. Anonimizarea chestiona- relor a permis aplicarea unui instru- ment care să permită păstrarea confi- dențialității asupra identității respon- denților.
Aflat în imposibilitatea de a ex- plora in extenso realitatea carcerală, având acces doar la o parte din viața cotidiană din penitenciar, interacțio- nând doar cu o parte dintre persoa- nele care populează și dau sens me- diului carceral, rolul observatorului a fost acela de a interpreta și suprapune reprezentările asupra problematicii studiate, nuanțându-le și explicându- le cu grijă și responsabilitate citito- rului (inclusiv celor neavizați, precum și celor care nu au avut un contact direct cu mediul carceral), precizând de la bun început atât limitele cercetării, cât și asumarea faptului că prezintă o imagine de moment a universului carceral, construită pe baza unor reprezentări. Realitatea carcerală rămâne în schimb mult mai complexă, existând în continuare aspecte la care obser- vatorul nu a avut acces pe durata desfășurării vizitei de cercetare. Conștient de această limită a cercetării, observatorul se confruntă încă de la început cu o problemă de etică, constituită de modul în care centralizează, prelucrează și interpretează reprezentările identificate în urma efectuării vizitei. Decodificarea și codificarea informației reprezintă un aspect sensibil de etică, având în vedere particularitățile specifice ale universului carceral. Pentru a ieși din acest circulus vitiosus, demersul nostru a urmărit să prezinte, in extenso, în formă brută, reprezen- tările dobândite și acumulate de pe urma vizitelor, păstrând atât forma răspunsurilor, cât și limbajul utilizat de persoanele cu care am interacționat, întrucât acestea reflectă normele, cutumele și stilul de viață specifice universului carceral. Această abor- dare ne permite să prezentăm inclusiv reprezentările asupra cărora ne punem un semn de întrebare, cât și încercările unor respondenți de a exagera sau de a da răspunsuri evazive, pentru că și acestea repre- zintă, asemenea pieselor de puzzle, părți ale imaginii de moment surprinse în urma vizitei de cercetare. Obiectivul nostru este acela de a-i prezenta cititorului informațiile în stare brută, oferindu-i, în același timp, direcții de interpretare și de selectare a reprezentărilor. În același timp, îi oferim cititorului instrumente de cercetare adaptate specificului car- ceral, explicându-i etapele parcurse și metodele de cercetare utilizate în cadrul cercetării, în conformitate cu regulile formale și informale care definesc universul carceral. Concret, am urmărit să optăm pentru facilitarea accesului la informație în detrimentul unor reguli metodo- logice, încercând în același timp să le aplicăm în raport cu specificul mediului carceral, respectând însă principiile de etică ale cercetării.
Desfășurarea activității de cerce- tare cu subiecți vulnerabili (cognitiv și comunicațional, economic, social, aflați într-o situație de subordonare instituțională, socială informală)23 a presupus abordarea problematicii dintr-o perspectivă obiectivă, cu onestitate și cu menținerea confiden- țialității asupra datelor cercetării. Am explicat fiecărui respondent că răspunsurile vor fi centralizate, pre- lucrate și interpretate exclusiv în lucrarea de cercetare și în articolele academice de diseminare a rezulta- telor cercetării, anonimizând chestio- narele. Pe întreaga durată a desfă- șurării activității am urmărit respec- tarea drepturilor participanților, informându-i că pot să nu răspundă la anumite întrebări din chestionar, dispunând inclusiv de dreptul de a se retrage în orice moment. Perspectiva urmărită pe parcursul desfășurării cercetării s-a fundamentat pe deli- mitarea și clarificarea poziției obser- vatorului, care nu urmărește eva- luarea respondenților și nici vinovăția acestora, ci evaluarea unei stări de fapt a reprezentărilor asupra univer- sului carceral și a oportunității acordării unor măsuri de clemență. Obiectivul urmărit a fost acela de a cunoaște și explora universul car- ceral, fără a aduce atingere demnității umane, integrității fizice și (mai ales) psihice a participanților.
Am urmărit să nuanțăm și să depersonalizăm întrebările pentru a nu le transmite respondenților sen- zația că sunt urmăriți și evaluați, motiv pentru care am urmărit să-i plasăm în diferite poziții (a deci- dentului și a vizitatorului) pentru a muta accentul de la experiența per- sonală. Formularea în mod indirect a întrebărilor ne-a ajutat să evităm situațiile în care plasam respondenții într-o poziție vulnerabilă. Demersul nostru a urmărit astfel reducerea presiunii emoționale asupra respon- denților, pentru a evita culpabilizarea sau retrăirea unor momente cu un puternic impact afectiv. Participanții la activitate au devenit astfel obser- vatori (din interior) ai universului carceral, fiind puși în situația de a identifica atât avantajele, cât și carențele care definesc acest mediu, formulând în mod echilibrat întrebările pentru a permite o gamă variată de răspunsuri. Mai mult, am introdus în chestionar un set de 16 întrebări cu răspuns deschis, pentru a încuraja libertatea de exprimare în rândul respondenților. Chiar dacă structura și conținutul chestionarului a prezentat un nivel ridicat de complexitate, dar nu și de dificultate, instrumentul de cercetare a fost, în general, acceptat și parcurs de respondenți24. Au existat situații în care aceștia au completat parțial chestionarul, refuzând să răspundă la anumite întrebări, însă această atitu- dine reflectă, de fapt, o parte a realității manifestate în universul carceral. Am identificat în cadrul vizitelor persoane reticente în oferirea unor răspunsuri, însă această reticență nu considerăm că a fost determinată de formularea întrebă- rilor, fiind mai degrabă manifestarea unei atitudini a respondenților în cauză, o formă (indirectă) de răspuns. Am plasat secțiunea privind datele personale ale respondenților la finalul chestionarului, pentru a permite par- curgerea și completarea acestuia în lipsa asumării în mod direct a unei identități. În această secțiune nu am inclus categoria privind „numele respondenților”, din două motive care ar fi îngreunat în mare parte aplicarea chestionarelor. Pe de o parte, respon- denții au completat formulare de consimțământ și de GDPR25, regăsin- du-se în listele întocmite de condu- cerea penitenciarului (pe baza cărora au fost selectați). Menționarea numelui în cadrul chestionarului ar fi venit în contradicție cu principiul anonimizării instrumentului de cer- cetare, crescând totodată nivelul de reticență al respondenților. Pe de altă parte, având în vedere situația vul- nerabilă a participanților, am consi- derat că nu este util cercetării intro- ducerea acestei categorii. În schimb, am observat din partea personalului penitenciar o puternică reticență privind menționarea venitului, deși chestionarul este anonim. Am intro- dus această categorie pentru a urmări nivelul mediu de stabilitate financiară al personalului penitenciar, pornind de la premisa că pot să fie expuși situațiilor în care pot primi foloase necuvenite în mod direct sau indirect din partea persoanelor încarcerate. Nivelul ridicat de reticență manifestat de personalul penitenciar doar în raport cu această categorie reprezintă un aspect ce ridică un semn de întrebare, însă nu considerăm că ar fi trebuit să excludem această categorie.
După completarea chestionarului, am purtat discuții individuale cu fiecare respondent, solicitând feed- back asupra subiectelor incluse în instrumentul de cercetare. Discuția a urmărit identificarea subiectelor rele- vante pentru respondenți, dar care nu au fost incluse în chestionar și în designul inițial al cercetării. Am identificat astfel o preocupare con- stantă din partea persoanelor private de libertate asupra funcționării insti- tuției complementare a liberării con- diționate, aspect care a determinat extinderea designului cercetării. Întrebările adresate în discuțiile cu participanții la activitatea de cer- cetare au urmărit plasarea acestora în diverse jocuri de rol, urmărind ieșirea respondenților din zona de confort. Exercițiul a generat curiozitatea din partea anumitor participanți, ajutân- du-ne să identificăm un set de propuneri concrete de ameliorare a vieții cotidiene și a condițiilor de detenție specifice universului car- ceral. Au existat și participanți care au oferit răspunsuri evazive sau care nu au dorit să răspundă la întrebări. În aceste cazuri, nu am insistat, respectând decizia acestora.
A existat însă un incident major. Concret, persoana desemnată cu supravegherea vizitei a oprit pentru câteva minute activitatea pentru a reclama faptul că nu trebuia să am discuții cu respondenții după com- pletarea chestionarului. Am explicat faptul că am solicitat acest aspect în cadrul cererii adresate conducerii pe- nitenciarului, iar respingerea acestei solicitări ar fi trebuit să-mi fie prezentată încă de la începutul vizitei. De comun acord, am ajuns la con- cluzia că pot păstra notițele luate până în acel moment, însă nu am primit permisiunea de a adresa între- bări celorlalți participanți. Acest incident a avut loc într-un singur penitenciar, iar singura alterativă pentru continuarea vizitei a fost re- prezentată de respectarea regulilor. Am considerat că nu este în folosul desfășurării cercetării escaladarea conflictului și am încercat să ajung la un consens, respectând totodată regu- lile impuse, pe care nu le puteam schimba din postura de observator.
Un alt incident mai puțin obișnuit a fost reprezentat de selectarea de către conducerea și personalul peni- tenciarului a unor persoane care nu ar fi trebuit să completeze chestionarul, justificarea conducerii și personalului fiind aceea că persoanele în cauză sunt recalcitrante. Personalul a soli- citat inițial anularea chestionarelor completate de persoanele considerate recalcitrante, însă am explicat că nu putem identifica respectivele chestio- nare, având în vedere că numele respondenților nu este menționat, acestea fiind astfel anonime. Argu- mentul a fost considerat de personal ca fiind unul pertinent, motiv pentru care am putut păstra toate chestio- narele aplicate. Am considerat că este de datoria cercetătorului să păstreze respectivele chestionare, având în vedere că nivelul de abatere disci- plinară nu reprezintă un criteriu de excludere a respondenților. Indiferent de modul în care persoanele private de libertate sunt percepute și etichetate de personalul penitenciar, rolul cercetătorului nu este acela de a evalua aceste aspecte. Am considerat însă că este de datoria cercetătorului să trateze în mod egal fiecare parti- cipant și să integreze în rezultatele cercetării contribuția/răspunsurile fiecărui respondent. Anularea unor chestionare în urma unei greșeli imputabile doar conducerii și/sau personalului penitenciar ar fi golit de sens întreaga cercetare, întrucât ar fi demontat caracterul anonim al chestionarelor, precum și prezentarea unei cercetări profund deformate. În mod onest, am considerat că rolul cercetătorului este acela de a ma- ximiza fiecare oportunitate oferită într-un mediu pe care nu îl poate controla. Răspunsurile oferite de per- soanele considerate ca fiind recalci- trante, care nu ar fi trebuit să fie selectate, pot evidenția aspecte pe care conducerea unității nu ar fi dorit să fie menționate de respondenți, devenind astfel extrem de utile cer- cetării. Fără a pune cercetarea în pericol și discutând fiecare aspect polemic cu personalul desemnat pentru supravegherea vizitei, am urmărit să surprind inclusiv aspectele ascunse observatorului.
Ce rezultate prezentăm? În ce formă le prezentăm? Anonimizăm numele penitenciarului sau este extrem de important să prezentăm rezultatele pentru fiecare penitenciar în parte? Dacă la primele două între- bări am explicat mai sus motivele care ne-au determinat să prezentăm în mod integral și în formă brută răspunsurile respondenților, ultima întrebare generează o puternică reflecție privind etica în cercetare. La prima vedere, anonimizarea numelor penitenciarelor nu afectează modul în care cititorul parcurge lucrarea și nici structura argumentativă și explicativă din cadrul tezei. Intenția de a dise- mina rezultatele cercetării fiecărui penitenciar vizitat ne determină să luăm în considerare interesul legitim al conducerii și personalului peni- tenciar de a avea acces la rezultatele cercetării, condiția necesară fiind aceea de a identifica rezultatele pentru fiecare penitenciar. În plus, în cadrul lucrării de cercetare, argu- mentăm faptul că specificul și cultura locală influențează atât arhitectura și structura penitenciarului, cât și men- talitățile și natura raporturilor de status și de putere dintre persoanele private de libertate și personalul penitenciar. Observăm astfel că este util să nu anonimizăm numele peni- tenciarelor, pentru a informa în mod corespunzător și transparent cititorul. Respectarea principiului informării corecte ne determină să prezentăm motivele invocate de penitenciare pentru a respinge cererea de a desfășura activitatea de cercetare.
Cum ne raportăm la chestionarele completate de respondenți? În special în cazurile în care identificăm răspunsuri copiate sau învățate, pozi- ționarea în raport cu chestionarele completate de participanți ridică o altă problemă de etică. În mod evident, rezolvarea acestei probleme influențează în mod direct rezultatele cercetării. Anularea acestor chestio- nare implică un anumit nivel de subiectivism din partea observa- torului, care trebuie să identifice răspunsurile considerate „problema- tice”. Alternativa pe care o consi- derăm potrivită pentru cercetarea noastră este reprezentată de inclu- derea acestor chestionare în procesul de centralizare a răspunsurilor respondenților, argumentul principal fiind reprezentat de transmiterea unui mesaj din partea participanților inclu- siv prin utilizarea acestor practici. Totodată, ne raportăm inclusiv la universul cercetat, complex și popu- lat de persoane care își manifestă atât dorința de exprimare, cât și loiali- tatea, supunerea sau reticența de a-și exprima propriile opinii. Excluderea sau marginalizarea acestor persoane deformează imaginea rezultată de pe urma suprapunerii răspunsurilor participanților.
Cercetarea în mediul carceral ridică o gamă diversificată de proble- matizări de natură etică, însă con- siderăm că am încercat, pe cât posibil, să găsim soluții practice pentru a proteja atât drepturile și inte- resele legitime ale participanților (persoane private de libertate și per- sonalul penitenciarului), cât și înde- plinirea cu bună-credință a obiecti- velor cercetării. Identificarea din timp a problemelor de etică a permis adaptarea metodologiei26 și planifi- carea treptată a vizitelor de cercetare. Identificăm, în schimb, o problemă de etică ce vizează modul în care cititorul (neavizat) se raportează la rezultatele cercetării. În mod indirect, cercetătorul trasează anumite direcții de întrebare, însă opțiunea noastră se fundamentează pe dezideratul de a prezenta în mod integral răspunsurile respondenților, oferind mai multe perspective de interpretare a rezul- tatelor cercetării.
Statutul cercetătorului în universul carceral: străinul vizitator
Simbolic, prin intermediul unei legitimații (fără nume) oferite la intrarea în penitenciar, cercetătorul dobândește statutul de vizitator, precum și un însoțitor care moni- torizează activitatea desfășurată în timpul vizitei. Indiscutabil, din mo- tive de securitate, rolul legitimației este acela de a-l diferenția pe cer- cetător de persoanele private de libertate, dar și de personalul peni- tenciar, atât timp cât nu există o uniformă obligatorie. Pentru că nu cunoaște penitenciarul, însoțitorul are rolul de a-i indica vizitatorului traseul aprobat pentru vizită. Invocarea pro- gramului aglomerat al activităților desfășurate în penitenciar nu permite, în general, desfășurarea unei acti- vități pentru o perioadă de timp necesară familiarizării cercetătorului cu universul cercetat. Dimpotrivă, vizitele de cercetare se desfășoară pe cel mult două zile, cercetătorul inter- acționând o singură dată cu parti- cipanții la activitate. Lipsa spațiului necesar și presiunea respectării programului aprobat de conducerea penitenciarului limitează perspecti- vele de cercetare, reducând în același timp statutul cercetătorului la cel de vizitator, asemenea unui străin care vizitează un loc însoțit de un ghid.
Narațiunile construite de per- soanele private de libertate și de personalul de penitenciar generează reprezentări ale universului carceral, pe care cercetătorul nu le poate testa. Lipsa de familiarizare cu mediul carceral și mai ales lipsa unui dialog prealabil cu persoanele care participă reprezintă însă impedimente majore ale cercetării. Alternativa pe care o propunem vizează coordonarea și recunoașterea activității de cercetare de către Administrația Națională a Penitenciarului, care să stabilească, împreună cu cercetătorul, etapele desfășurării cercetării și modul în care se va desfășura. Schimbarea de paradigmă se produce însă doar în momentul când penitenciarele își vor propune să utilizeze rezultatele stu- diilor, raportându-se altfel la cerce- tători. Predomină însă perspectiva centrată doar pe avantajele aduse exclusiv cercetătorului, existând o puternică tendință de a prezenta doar o anumită parte a universului car- ceral, considerată suficientă pentru realizarea studiului. În cadrul desfă- șurării cercetării empirice am primit inclusiv reacții tranșante, directorul uneia dintre unitățile de deținere vizitate informându-mă că „la el în curte, dacă nu-mi convin condițiile puse, plec şi nu mai calc niciodată acolo”.
Limitele cercetării. Aspecte care ar putea fi îmbunătățite
După realizarea vizitelor de cer- cetare în 21 de penitenciare, am iden- tificat un număr variat de raportări
ale conducerii unităților penitenciare la solicitările adresate, principalele probleme fiind determinate de faptul că legislația în vigoare nu definește în mod clar rolul și statutul cercetă- torului, precum și setul de documente necesare pentru desfășurarea activi- tății de cercetare. Concret, această etapă este asimilată stagiului de practică, accentul fiind pus pe inclu- derea persoanelor participante în cadrul unui proces de învățare și perfecționare. Interacțiunea cu per- soanele private de libertate și cu personalul penitenciar, precum și explorarea universului carceral sunt mai degrabă definite pornind de la nedivulgarea informațiilor. Prezen- tarea rezultatelor cercetării presupune însă o anumită deschidere din partea penitenciarului, problema stringentă de etică fiind reprezentată de faptul că fiecare unitate penitenciară în parte stabilește nivelul de deschidere, în lipsa unei metodologii și a unor prevederi explicite. Metodologia cercetării și etapele de realizare ale acesteia sunt determinate în mod direct de deciziile conducerii unită- ților penitenciare, motiv pentru care înseși rezultatele cercetării devin influențate de factori neimputabili cercetătorului. Reamintim că peniten- ciarul este eminamente o instituție închisă, pe care cercetătorul nu o poate controla și care dispune de o gamă diversificată de justificări pentru a respinge sau limita desfășu- rarea cercetării.
Din acest motiv, indiferent de dimensiunea și profunzimea cerce- tării, autorul acesteia se află în imposibilitatea de a defini nivelul de reprezentativitate al rezultatelor cer- cetării, un aspect problematic din punct de vedere etic, întrucât cerce- tătorul trebuie să opteze între rigorile teoretice și demersurile practice privind desfășurarea cercetării. Pe de o parte, raportându-ne la metodologia clasică, cercetările în penitenciare nu sunt reprezentative, argumentul prin- cipal fiind reprezentat de nivelul ridicat de dificultate privind selecta- rea de către cercetător a responden- ților, precum și a locului/momentului desfășurării studiului. Regulile sta- bilite și impuse de conducerea unităților penitenciare limitează în mod direct cercetarea, exemplul cel mai elocvent fiind reprezentat de faptul că specialistul nu dispune de cheile de la fiecare cameră de deți- nere și nu știe de cine sunt populate. Pe de altă parte, vizitele desfășurate în penitenciare pot reflecta o arie concretă și diversificată de aspecte identificate de cercetător, pe baza cărora să contureze o imagine de ansamblu asupra realității carcerale, incomplete, dar, în același timp, cât mai reprezentativă cu putință, în funcție de dimensiunea cercetării, numărul și tipul penitenciarelor vizi- tate, respectiv numărul și profilul respondenților. Explicit, caracterul reprezentativ al cercetării nu îl defi- nim în raport cu metodologia cercetării, ci în funcție de demersurile anterioare ce au desfășurat activități similare de cercetare în penitenciare, în contexte sociale și politice asemă- nătoare. În schimb, nivelul de satu- rație (din care derivă nivelul de reprezentativitate al cercetării) prezintă eminamente o dimensiune subiectivă, determinată de practicile informale utilizate de conducerea unităților penitenciare, ce exercită monopolul asupra stabilirii traseului de vizitare al penitenciarului, precum și profilul respondenților. Exceptând scenariul în care cercetarea include fiecare persoană privată de libertate și fiecare unitate de tip penitenciar (situație excepțională), cercetătorul se află asemenea unui asinus Buridani în imposibilitate de a evalua nivelul de explorare al universului carceral, în raport cu partea rămasă ascunsă de conducerea unităților penitenciare. Semnalăm faptul că simpla repetiție a unor observații nu implică în mod direct atingerea nivelului de saturare, ci mai degrabă aplicarea acelorași criterii de selectare a respondenților și de prezentare a universului car- ceral. Metaforic, pentru a nuanța pro- blematica etică identificată, oferim următoarea „imagine”: la intrarea în penitenciar, cercetătorul „renunță” la (o parte dintre) cerințele metodo- logice (definite în raport cu universul extra muros), pentru ca ulterior „să adapteze” cadrul metodologic în raport cu rigorile și limitele specifice universului carceral.
Pentru a atenua limitele cercetării, propunerea noastră vizează, în primul rând, clarificarea și reglementarea statutului cercetătorului, considerând oportună unificarea prevederilor privind aprobarea cererilor referitoare la realizarea unor studii în peniten- ciar. Stabilirea unui format standard pentru documentele atașate cererii reprezintă o măsură menită să faci- liteze accesul cercetătorilor în peni- tenciar. Pentru cercetările ample, desfășurate la nivel național, eficien- tizarea cercetării și facilitarea acce- sului neîngrădit al cercetătorului la universul carceral necesită coordo- narea din partea Administrației Naționale a Penitenciarelor în ve- derea stabilirii planului de efectuare a vizitelor de cercetare, obținerea apro- bărilor necesare și legitimarea demer- sului cercetării. O altă propunere pe care o considerăm necesară este reprezentată de acordarea posibilității cercetătorului de a alege camerele vizitate și persoanele selectate pentru a participa la activitate.
Schimbarea de paradigmă pe care o considerăm imperativă vizează modul în care unitățile penitenciare se raportează la rezultatele cercetării, aspect pe care îl considerăm defini- toriu pentru facilitatea sau îngreu- narea acesteia. Concret, peniten- ciarele în cadrul cărora subiectul cer- cetării este unul problematic, alege- rea conducerii penitenciarului este aceea de a se raporta la rezultatele studiului, permițând astfel accesul în unitatea penitenciară, sau de a încerca să ascundă aspectele problematice de evaluare și analiză a cercetătorului. Nevoia de expertiză, împreună cu nevoia de a construi o imagine a universului carceral, contribuie la definirea cadrului în care cercetătorul își desfășoară activitatea.