Fiscalitate şi demografie: taxe pentru susţinerea natalităţii în Republica Socialistă România şi în URSS

[Fiscal policy and demography: taxes for supporting the birth rates in the Socialist Republic of Romania and the USSR]

Simion GHEORGHIU

Abstract: The article focuses on one aspect of the Ceauşescu regime’s demographic policy, namely the taxation of the income of persons without children. The tax measure was introduced on 31 December 1966, with effect from 1 January 1967, and consisted of a sum of money paid by childless people aged 25 and over, regardless of whether they were married or not. 

In parallel, the article also addresses the taxation of the income of single people and people with small families in the USSR, where a similar tax has been introduced since 1941. Unlike in Romania, in the Soviet Union the tax was paid by men aged 20 to 50 who had no children regardless of their marital status, and women aged 20 to 45 paid the tax only if they were married and had no children.

Although it was criticised for violating people’s individual rights, the tax was maintained in Romania until 1989 and in the USSR until 1991.

Keywords: Socialism, demographic policy, fiscal policy, „tax on celibacy”, Family.

În perioada regimului comunist, în Uniunea Sovietică, apoi şi în România, a fost promovată o politică demografică agresivă, care încuraja formarea de familii şi creşterea numărului populaţiei. Drept urmare, pentru a controla natalitatea, regimul s-a folosit de toate mijlocele: de la cele coercitive, prin controlul avorturilor şi înăsprirea condiţiilor de acordare a divorţului, pănă la cele fiscale, prin supraimpozitarea veniturilor realizate de persoanele fără copii.

Denumită popular „taxa pe celibat”, pentru cazul românesc, numele este uşor impropriu întrucât impozitul mărit era plătit de toate persoanele cu vârstă de peste 25 de ani care nu aveau copii, indiferent de statutul lor social[1].

Chiar dacă „taxa pe celibat” a fost mereu criticată pentru că încălca drepturile individuale şi nu avea un impact semnificativ asupra creşterii demografice, aceasta a fost menţinută în România până la caderea regimului comunist, în 1989, iar în URSS până în 1991[2].

Politici demografice în perioada regimului Ceauşescu

„Politica natalistă” a lui Nicolae Ceauşescu[3] a debutat în toamna anului 1966 şi ea a cuprins mai multe aspecte:

1) La 29 septembrie 1966, Consiliul de Stat al RSR a adoptat Decretul nr. 770 referitor la „reglementarea întreruperii cursului sarcinii”. Potrivit acestui decret, întreruperile de sarcină erau interzise, fiind autorizate într-un mod „cu totul excepţional”[4]. În Avizul Marii Adunări Naţionale a RSR, se spunea că noile reglementări veneau să le înlocuiască pe cele instituite prin Decretul nr. 463/1957, ale cărui prevederi erau „excesiv de largi”, fapt care „a contribuit la scăderea treptată şi accentuată a natalităţii şi a excedentului natural al populaţiei, astfel încât, în anul 1965, natalitatea a fost de numai 14,6 la mie”[5].

2) După câteva zile, la 7 octombrie, Consiliul de Stat al RSR a adoptat Decretul nr. 779/1966, pentru „modificarea unor dispoziţii legale privitoare la divorţ”[6]. În Expunerea de motive, se arăta că „întărirea (sic!) şi consolidarea familiei constituie o problemă de stat deosebit de importantă”, iar un rol important în determinarea atitudinii soţilor faţă de căsătorie îl reprezintă legislaţia în vigoare referitoare la reglementarea divorţului. Datele statistice prezentate arătau că, în 1950, au fost desfăcute prin hotărâre judecătorească 23.941 de căsătorii, în 1955 numărul lor a fost de 31.148, în 1960 de 36.497, iar în 1965 de 36.925[7]. Creşterea numărului divorţurilor impunea luarea unor măsuri, cea mai importantă fiind aceea de modificare a Codului Familiei prin stabilirea „caracterului cu totul excepţional al divorţului”. Prevederile legii au fost modificate în sens restrictiv, iar „desfacerea căsătoriei prin divorţ nu mai putea fi admisă decât în cazuri excepţionale”[8].

3) După cele două măsuri restrictive a urmat o măsură de stimulare a creşterii natalităţii. Potrivit Decretului nr. 954 din 30 noiembrie 1966, privind „indemnizaţia de naştere”, aceasta se acorda „mamei pentru fiecare copil născut, începând cu cel de al treilea copil”[9]. Suma indemnizaţiei era de 1.000 lei şi nu era impozabilă[10]. Măsura a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1967[11].

4) În final, măsura care închidea cercul „politicii nataliste” a regimului Ceauşecu a fost cea potrivit căreia veniturile persoanelor fără copii urmau să fie impozitate.

Masură fiscală sau politică demografică?

În ultima zi a anului 1966, Consiliul de Stat al RSR a adoptat modificarea Decretului nr. 153, din 11 mai 1954, privitor la impozitarea veniturilor muncitorilor, funcţionarilor, precum şi a altor categorii asimilate acestora şi a Decretului nr. 379, din 8 august 1957, referitor la impozitarea veniturilor agricole ale populaţiei, în sensul majorării impozitului pentru persoanele fără copii, astfel: impozitul datorat de muncitori şi funcţionari potrivit, art. 5, şi de alte categorii asimilate acestora, potrivit art. 14-16, din Decretul nr. 153/1954, se suplimenta „cu 10%, în cazul celor cu venituri lunare impozabile între 801 şi 2.000 de lei inclusiv” şi „cu 20%, în cazul celor cu venituri lunare impozabile de peste 2.000 de lei”[12]; iar impozitul datorat de oamenii de litere, artă şi ştiinţă, liberi-profesionişti, meseriaşi, cărăuşi, proprietari de bunuri închiriate şi celelalte persoane supuse impozitului, potrivit art. 17, 21, 22, 23 şi 34, din Decretul nr. 153/1954, precum şi impozitul pe veniturile agricole datorat, potrivit art. 12, din Decretul nr. 379/1957, creştea „cu 10% asupra impozitului calculat, la venitul mediu lunar, cu cotele de la art. 5 din Decretul nr. 153/1954, pentru veniturile anuale impozabile între 9.601 şi 24.000 de lei” şi „cu 20% asupra impozitului calculat în acelaşi mod ca mai sus, pentru veniturile anuale impozabile de peste 24.000 de lei”[13].

Potrivit art. 2 al Decretului nr. 1086 din 31 decembrie 1966, „majorarea de impozit se aplica atât bărbaţilor cât şi femeilor fără copii, de la vârsta de 25 de ani împliniţi, indiferent dacă erau sau nu căsătoriţi”.

De la plata majorării de impozit erau exceptate „persoanele care au avut copii şi au decedat, persoanele cu invalidităţi de gradul I şi II, pentru veniturile realizate în afara pensiei, precum şi persoanele fără copii care sunt căsătorite cu persoane care au copii dintr-o căsnicie anterioară sau din afara căsătoriei”[14].

În aceeaşi zi de 31 decembrie, decretul a fost publicat în „Buletinul Oficial al RSR”, iar Ministerul Finanţelor a emis instrucţiunile de aplicare. Noile prevederi urmau intre în vigoare la 1 ianuarie 1967[15].

În Expunerea de motive, elaborată de Ministerul Finanţelor şi înregistrată la Direcţia Treburilor CC al PCR, la 22 decembrie 1966, se arăta că în afară de măsurile care au fost deja luate în vederea sprijinirii familiilor cu copii şi stimulării natalităţii, se impunea şi o reaşezare a impozitului pe veniturile populaţiei, astfel încât persoanele fără copii, indiferent dacă ele sunt căsătorite sau nu, să contribuie la fondurile ce se cheltuiesc în acest scop, cu o parte din veniturile lor[16].

În anii care au urmat, cuantumul impozitului datorat de persoanele fără copii s-a modificat de mai multe ori, sumele majorându-se semnificativ[17].

Politica stalinistă de stimulare a creşterii nataţităţii în URSS

La sfârşitul anilor ’30 – începutul anilor ’40, Iosif V. Stalin a hotărât să pună capăt „revoluţiei sexuale” leniniste[18], şi să instituie un control sever asupra vieţii private a oamenilor sovietici. În acest sens, familia, nu mai era privită ca pe o „instituţie burgheză care şi-a depăşit utilitatea”, ci ca pe o „celulă de bază a societăţii”. Prima măsură luată în vederea întăririi ei a fost cea din 1934 prin care au fost reincriminate relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex[19]. Doi ani mai târziu, în vara anului 1936, au fost interzise întreruperile de sarcină şi au fost instituite Comisiile de Avort[20]. La scurt timp, au fost modificate condiţiile de obţinere a divorţului, înăsprindu-se şi mai mult în 1944, când, pe lângă procedurile greoaie au fost introduse şi taxe prohibitive ce variau între 500 şi 2.000 de ruble. Apoi a fost adoptată prevederea recompensării mamelor cu mulţi copii.[21]  Ulterior, din 1941, a fost introdusă o taxă suplimentară „pe burlăcie”.

„Impozitul pe celibat” în Uniunea Sovietică

Oficial, taxa a fost percepută în baza Decretului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 21 noiembrie 1941, referitor la „impozitarea celibatarilor, persoanelor singure şi a cetăţenilor sovietici fără copii”, modificat şi completat la 8 iulie 1944 în „impozit pentru celibat, persoane singure şi cu familii mici”[22].

Potrivit legii, impozitul era plătit de bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 50 de ani, precum şi de femeile căsătorite, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 45 de ani, care nu aveau descendenţi. El înceta să mai fie plătit din momentul naşterii copilului sau adopţiei, şi se revenea la plata lui în cazul decesului acestuia.

De la plata impozitului erau scutiţi: militarii şi soţiile lor; studenţii (bărbaţii până la 25 de ani şi femeile până la 23 de ani); pensionarii; persoanele căsătorite, de ambele sexe, dacă unul dintre soţi, din motive medicale confirmate de o comisie medicală, nu putea avea copii; eroii Uniunii Sovietice; persoanele premiate cu Ordinul „Gloriei”, de gradul trei; recruţii şi angajaţii în serviciul militar de lungă durată, precum şi soţiile acestora; cetăţenii ai căror copii au murit sau au dispărut pe front în timpul celui de Al Doilea Război Mondial; persoanele invalide de gradul I şi II. Ulterior (la sfârşitul anilor ’80), de la plata impozitului au mai fost scutiţi tinerii căsătoriţi, pe o perioadă de un an de la data înregistrării căsătoriei

Mărimea impozitului varia în funcţie de venituri şi locul de muncă. Muncitorii care aveau un venit mai mare de 91 de ruble pe lună plăteau o taxa de 6% din venituri. Suma era mai mică pentru cei cu venituri între 71 la 90 de ruble, iar cei care câştigau sub 70 de ruble erau scutiţi de la plată. Persoanele cu profesii creative, indiferent de venituri, plăteau impozitul la cea mai mare cotă, adică de 6%.

Curios este faptul că, începând din 1949, pentru locuitorii de la sate, cuantumul impozitului a fost majorat. Cei care nu aveau copii plăteau 150 de ruble pe an, iar cei care aveau un singur descendent plăteau 50 de ruble pe an. Pentru familiile cu doi copii suma plătită era de 25 de ruble pe an.[23]

Impozitul era calculat şi reţinut la locul principal de muncă, împreună cu restul taxelor datorate, din suma totală a veniturilor. Pentru restul cetăţenilor (meşteşugari, artizani, angajaţi în practica privată), impozitul se percepea direct de organele de finanţe, în cuantum de 6% din venitul pentru anul în curs, şi era plătit în patru rate egale.

Scopul şi consecinţele taxei

Principalul scop urmărit de autorităţile sovietice prin supraimpozitarea persoanelor celibatare şi a celor cu familii mici a fost acela de a stimula natalitatea în URSS. Marimea impozitului, presiunea statului şi lipsa contraceptivelor au dus la naşterea unui număr mare de copii, ceea ce reprezenta o povară financiară excesivă pentru părinţi. Această problemă era acută, mai ales în mediul rural, acolo unde, pentru a nu mai plăti impozitul, trebuiau să aibă mai mult de doi copii.

Astăzi este dificil de evaluat pe baza surselor sovietice disponibile cărui factor i s-a datorat creşterea semnificativă a numărului de copii timp de mai multe decenii. Dar, chiar şi în aceste condiţii, creşterea natalităţii nu înseamnă că a fost neaparat rezultatul impunerii taxei.

Un alt scop, urmărit indirect, a fost atragerea de fonduri de la cei fără copii, pentru întreţinerea copiilor instituţionalizaţi, ajutorarea familiilor numeroase şi a mamelor singure, precum şi acoperirea cheltuielilor statului cu educaţia publică.

Renunţarea la impozit

Oficial, „impozitul pe celibat, persoane singure şi cu familii mici” a încetat să mai fie plătit în 1991, odată cu adoptarea legii „Cu privire la impozitarea persoanelor fizice”. În realitate, însă, populaţia a încetat să mai plăteasca taxa încă din 1990, atunci când, la 23 aprilie, a fost adoptată legea Sovietului Suprem al URSS privind „Eliminarea treptată a impozitului pentru celibatari, persoane singure şi cu familii mici”. Legea prevedea ca începând cu 1 ianuarie 1991 „femeile casătorite dar fără copii, să nu nu mai plătească impozitul”; începând cu 1 ianuarie 1992 „bărbaţii căsătoriţi dar fără copii să nu nu mai plătească impozitul”; iar de la 1 ianuarie 1993 să fie scos complet.[24]

Concluzii

Urmărind măsurile legislative de stimulare a creşterii natalităţii, impuse de Nicolae Ceauşescu, la mijlocul anilor ’60, şi comparându-le cu măsurile legislative luate de I.V. Stalin în materie de politică demografică la sfârşitul anilor ’30 – începutul anilor ’40, se pot observa o serie de similitudini nu numai în ceea ce priveşte conţinutul acestora dar şi în ceea ce priveşte ordinea în care ele au fost luate: mai întâi, adoptarea unei legislaţii represive privind întreruperea cursului sarcinii, apoi înăsprirea condiţiilor pentru acordare a divorţului şi culminand cu aplicarea de impozite mărite pentru veniturile persoanelor fără copii. Diferenţele constau doar în rapiditatea impunerii lor, asprimea pedepselor, cuantumul sumelor percepute de stat şi vârsta de la care „impozitul pe celibat” incepea să fie plătit. Spre exemplu, românii au plătit o taxă mult mai mare (între 10% şi 20%) din venitul lunar, indiferent de statutul lor social, spre deosebire de ruşi, cărora li s-a impus plata unei taxe de pana la 6% pentru persoanele fără copii, iar femeile sovietice necăsătorite erau exceptate de la plata ei.

„Copierea” de N. Ceauşescu a măsurilor legislative în materie de politică demografică, aflate în vigoare în URSS în perioada lui Stalin, constituie încă o dovadă că în România a fost implementat socialismul de tip stalinist.

Bibliografie

Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond CC al PCR – Consiliul de Stat al RSR. Decrete, dosar 770/1966, dosar 779/1966, dosar 954/1966, dosar 1086/1966.

ANTON, Mioara, „Ceauşescu şi poporul!”. Scrisori către „iubitul conducător” (1965-1989), Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2016.

ANTON, Mioara, „Să umplem casele de copii! Campaniile pronataliste şi scrisorile-invitaţie, 1966-1974”, în revista Polis, vol. IV, nr. 3 (5), septembrie 2014, pp. 17-34.

Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 67, partea I, miercuri, 26 iunie 1967, p. 580.

„Decret privind indemnizaţia de naştere”, în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 75, partea I, 5 decembrie 1966, p. 553.

„Decret privind majorarea impozitului pe veniturile persoanelor fără copii”, în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 88, partea I, sâmbătă, 31 decembrie 1966, p. 654.

DOBOŞ, Corina (coordonator), JINGA, Luciana M., SOARE, Florin S., Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu. O perspectivă comparativă, cuvânt înainte de Virgiliu Leon Ţârău, vol. 1, Iaşi, IICCMER, Polirom, 2010.

KIGMAN Gail, Politica duplicităţii: controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Bucureşti, Humanitas, 1998.

FITZPATRICK, Sheila, Stalinismul de fiecare zi. Viaţa cotidiană în Rusia Sovietică a anilor 1930, traducere din limba engleză de Alina Popescu, prefaţă de Sorin Antohi, Bucureşti, Editura Corint, 2016.

„Năzbâtii…”, în Ilustraţiunea Română, nr. 16, anul III, joi, 16 aprilie 1931, p. 2.

„O poetapnoi otmene naloga na holosteakov, odinokih i malosemeinîh grajdan SSSR. Zakon. Verhovnîi Sovet SSSR. 23 aprelia 1990 g. Nr. 1445-I”, http://www.businesspravo.ru/Docum/DocumShow_DocumID_37788.html, accesat la data de 5 iunie 2023.

SELEZNEVA, E.Iu., „Naloghi kak ciast fiskalnoi politiki sovetskogo gosudarstva na Dalnem Vostoke Rossii (seredina 1940-h – nacialo 1960-h gg.”, în volumul Sovetskii Dalnii Vostok v stalinskuiu i poststalinskuiu epohi. Sbornik naucinîh statei, Vladivostok, [Institut istorii, arheologhii i etnografii narodov Dalnego Vostoka DVO RAN], 2014.

[1] În România, în perioada interbelică a existat un proiect de lege, supranumit „Însoară-te, că te tai”, referitor la impozitarea celibatarilor. Despre această iniţiativă legislativă se vorbeşte în articolul „Năzbâtii…”, publicat în săptămânalul Ilustraţiunea Română, nr. 16, anul III, joi, 16 aprilie 1931, p. 2.

[2] O taxă similră a existat şi în Bulgaria.

[3] Pentru „politica natalistă” a regimului Ceauşescu, vezi Mioara Anton, „Ceauşescu şi poporul!”. Scrisori către „iubitul conducător” (1965-1989), Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2016, pp. 68-93; eadem, „Să umplem casele de copii! Campaniile pronataliste şi scrisorile-invitaţie, 1966-1974”, în revista Polis, vol. IV, nr. 3 (5), septembrie 2014, pp. 17-34; Corina Doboş (coordonator), Luciana M. Jinga, Florin S. Soare, Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu. O perspectivă comparativă, cuvânt înainte de Virgiliu Leon Ţârău, vol. 1, Iaşi, IICCMER, Polirom, 2010; Gail Kigman, Politica duplicităţii: controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Bucureşti, Humanitas, 1998.

[4] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (mai departe se va cita ANIC), Fond CC al PCR – Consiliul de Stat al RSR. Decrete, dosar 770/1966, ff. 1-2.

[5] Ibidem, f. 11.

[6] Ibidem, dosar 779/1966, ff. 1-6.

[7] Ibidem, f. 8.

[8] Ibidem, f. 9.

[9] ANIC, Fond CC al PCR – Consiliul de Stat al RSR. Decrete, dosar 954/1966, f. 1.

[10] Ibidem.

[11] „Decret privind indemnizaţia de naştere”, în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 75, partea I, 5 decembrie 1966, p. 553.

[12] ANIC, Fond CC al PCR – Consiliul de Stat al RSR. Decrete, dosar 1086/1966, f. 1.

[13] Ibidem, ff. 1-2.

[14] Ibidem, f. 2.

[15] „Decret privind majorarea impozitului pe veniturile persoanelor fără copii”, în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 88, partea I, sâmbătă, 31 decembrie 1966, p. 654. Legea, votată în unanimitate de Marea Adunare Naţională la 26 iunie 1967, care aproba Decretul nr. 1086/1966 a fost publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 67, partea I, miercuri, 26 iunie 1967, p. 580.

[16] ANIC, Fond CC al PCR – Consiliul de Stat al RSR. Decrete, dosar 1086/1966, f. 4.

[17] Pentru modificările ulterioare, vezi subcapitolul Corinei Doboş, Impozite suplimentare pentru persoanele fără copiii, din volumul Corina Doboş (coordonator), Luciana M. Jinga, Florin S. Soare, Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu…, pp. 255-262.

[18] La începutul anilor ’20, Vladimir Ilici Lenin a considerat că toate restricţiile sexuale trebuiesc anulate, întrucât ele duc la o înrobire a omului. Prin urmare, a fost încurajată practicarea „amorului liber”, indiferent de forma sa. Tot atunci s-a modificat şi percepţia asupra familiei şi copilului. În decembrie 1917 a fost emis decret care abolea căsătoria, urmat de un altul referitor la copii şi la introducerea actelor de stare civilă. La câteva zile a fost modificată şi legislaţia referitoare la acordarea divorţului. Astfel, el a devenit mai uşor de obţinut, nemaifind nevoie de acordul ambelor părţi. Bineînţeles, nici avortul nu a fost uitat. El a fost liberalizat prin decretul din noiembrie 1920.

[19] După Revoluţia din Octombrie, prin modificările aduse Codului Penal, URSS a dezincriminat homosexualitatea, devenind astfel prima ţară din lume care a făcut acest lucru.

[20] În contextul destalinizării, prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din noiembrie 1955, condiţiile de întrerupere a sarcinii la cerere au fost liberalizate. La scurt timp, exemplul sovietic a fost urmat şi de alte ţări socialiste.

[21] Despre aceste măruri şi consecinţe vezi, pe larg, Sheila Fitzpatrick, Stalinismul de fiecare zi. Viaţa cotidiană în Rusia Sovietică a anilor 1930, traducere din limba engleză de Alina Popescu, prefaţă de Sorin Antohi, Bucureşti, Editura Corint, 2016, pp. 265-306.

[22] Întrucât decretul punea într-o poziţie inferioara barbatul faţă de femeie, prin faptul că aceştea trebuiau să plătească impozitul indiferent de starea lor civilă, spre deosebire de femei care plăteau impozitul doar dacă erau căsătorite şi nu aveau copii, în popor aceastui impozit i se spunea „taxa pe ouă” (în rusă „nalog ha iaiţa”). O formulă ironică similară a circulat şi în România în terioada regimului Ceauşescu.

[23] E.Iu. Selezneva, „Naloghi kak ciast fiskalnoi politiki sovetskogo gosudarstva na Dalnem Vostoke Rossii (seredina 1940-h – nacialo 1960-h gg.”, în volumul Sovetskii Dalnii Vostok v stalinskuiu i poststalinskuiu epohi. Sbornik naucinîh statei, Vladivostok, [Institut istorii, arheologhii i etnografii narodov Dalnego Vostoka DVO RAN], 2014, p. 61.

[24] Vezi documentul „O poetapnoi otmene naloga na holosteakov, odinokih i malosemeinîh grajdan SSSR. Zakon. Verhovnîi Sovet SSSR. 23 aprelia 1990 g. Nr. 1445-I”, http://www.businesspravo.ru/Docum/DocumShow_DocumID_37788.html, accesat la data de 5 iunie 2023.