O radiografie a regimurilor antidemocratice din Europa Dan Mihalache & Sabin Drăgulin (coord.), Regimuri politice totalitare și autoritare.

Italia și Europa Orientală în perioada interbelică
Editura Curtea Veche, București, 2024, 431 p.  

O apariție foarte utilă în peisajul istoriografic românesc este volumul colectiv coordonat de Dan Mihalache și Sabin Drăgulin, ce conține studii referitoare la regimurile autoritare și totalitare din Italia și Europa Orientală în perioada interbelică. De ce spun că este o apariție utilă? Pentru că în prezent asistăm la un recul antidemocratic în Europa. De fapt, nu în Europa, ci în Europa Occidentală, în acea Europă dinspre care am așteptat noi, în Europa Orientală (după cum spun coordonatorii volumului), democratizarea.

De ce Italia și Europa Orientală? Pentru că în Italia a apărut prima mișcare antidemocratică din Europa Occidentală. După cum ne spun și coordonatorii volumului, acesta este un proiect pe care l-au pregătit din 2022, din anul în care s-a împlinit un secol de la marșul mussolinian asupra Romei. A fost prima lovitură împotriva sistemul democratic european, destul de fragil pe atunci, lovitură ce avea să coste țările europene occidentale două decenii de antidemocratism și de crime; în Europa Orientală, o asemenea istorie avea să mai curgă încă jumătate de secol. De aceea, coordonatorii volumului au dorit „să găzduiască contribuții din Italia, România, Ungaria, fosta Iugoslavie, Albania, Bulgaria și Grecia deoarece, în perioada interbelică, regimurile politice din această parte a Europei au fost influențate direct sau indirect de instaurarea fascismului în Italia. Acesta este motivul pentru care am adoptat formula de Europă Orientală, pentru a identifica din punct de vedere conceptual spațiul țărilor reprezentate în volum, care este specific istoriografiei italiene” (p. 20).

O parte dintre studiile din acest volum au fost publicate în revista Polis, în numărul dedicat fascismului (Volum X, Nr. 3 (37), serie nouă, iunie-august 2022), coordonat de cei doi realizatori, care au decis atunci să dezvolte demersul editorial pe această temă ajungând la rezultatul din prezent. O inițiativă ce merită toată aprecierea.

Volumul este prefațat de un studiu teoretic al reputatului politolog Anton Carpinschi, intitulat „Ideologie, propagandă și insecuritate în dictaturile interbelice din Italia și Europa Orientală. Drama «minții captive»”. Urmează patru contribuții despre fascismul italian. În studiul său, intitulat „Fascismul mussolinian – un totalitarism sui generis”, Mihai Milca prezintă principalele școli de gândire politică ce au definit și prezentat fascismul italian. Urmeaază contribuția a doi autori, Mihaela Ciobanu și Guido Liguori, intitulată „Interpretarea fascismului la Antonio Gramsci și Palmiro Tagliatti”, în care sunt prezentate interpretările celor doi gânditori asupra fascismului. Al treilea studiu privitor la fascismul italian, intitulat „Partidul politic în regimul fascist”, îi aparține profesorului Angelo Chielli, care arată că modelul corporatismului fascist își propusese să depășească atât liberalismul, cât și socialismul. În fine, al patrulea studiu, al Gabriellei Falcicchio, „Nonviolența lui Aldo Capitini în timpul fascismului din Italia”, prezintă acest curent de gândire, al nonviolenței, din acea perioadă.

Volumul continuă cu trei studii ce analizează extrema dreaptă din România. Primul, „Sursele structurale și politice ale extremei drepte din România”, aparținând celor doi coordonatori ai volumului, are ca obiectiv prezentarea coordonatelor culturale ale ideologiei extremei drepte din România interbelică, demonstrând că popagandiștii autohtoni ai acestui curent nu au propus ceva original, ci idei venite din exterior. Urmează contribuția istoricului Florin Müller, „Radicalism și violență publică în timpul statului național legionar”, în care autorul arată că atunci puterea a fost distribuită între mai mulți poli, fără a se ajunge la o predictibilitate a celor doi poli principali (Ion Antonescu și Mișcarea Legionară). Al treilea studiu, „O derivă a anticarlismului. Grigore Forțu, Blocul Cetățenesc pentru Mântuirea Țării și antimonarhismul de dreapta”, semnat de Victor Rizescu, prezintă activitatea acestui militant extremist mai puțin cunoscut.

Fascismul din Ungaria este abordat în două studii. Primul, „Tendințele fasciste în Ungaria între 1919 și 1944”, semnat de József Pankovits, este o radiografie a mișcărilor de extremă dreapta din Ungaria din perioada indicată. Al doilea studiu, intitulat „Dreapta maghiară între lacerații și hegemonie în ultimii ani ai regenței lui Horthy”, semnat de Ivan Scarcelli, analizează extrema dreaptă horthystă.

Extrema draptă din fosta Iugoslavie este abordată în două studii. Primul, „Naționalismul radical și fascismul între cele două războaie mondiale. Cazul iugoslav”, semnat de Stefano Santoro, prezintă cauzele interne și externe ce au generat mișcările naționaliste radicale iugoslave, în condițiile combinării elementelor religioase și etnice. Al doilea studiu, „Între conservatorism și colaborarea cu Axa. Mișcarea radicală de dreapta în Serbia interbelică”, propus de Aleksandar Stojanović, prezintă cele mai importante partide extremiste sârbe din acea perioadă, arătând cum acestea au avut puțin succes politic dar au fost pepiniere ale colaboraționiștilor cu naziștii în perioada ocupației.

Urmează două contribuțiii ce au în atenție fascismul albanez. Prima, „Albania fascistă (1939-1943)”, semnată de Redi Halimi, oferă o prezentare a studiilor referitoare la ocupația italiană a Albaniei din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, indicând noi surse bibliografice. A doua contribuție, „Reflectarea Italiei fasciste în capitala Albaniei. Impactul puterii politice prin arhitectură”, semnată de Giuseppe Cascione și Alda Kushi, prezintă modul în care, prin proiectarea și construirea edificiilor publice, s-a dorit demonstrarea puterii fascismului italian în Albania.

De Bulgaria interbelică s-a ocupat Iskra Baeva în studiul „Bulgaria interbelică – provocări de politică internă și externă”, în care arată modul în care acastă țară a încercat să scape de consecințele Primului Război Mondial prin alianța cu Germania. Volumul se încheie cu un studiu despre Grecia, „Aspecte ale autocrației politice în Grecia interbelică. Ideologia și funcționarea Regimului de la 4 august 1936”, semnat de Thomas Dimopoulos și Iakovos Michailidis, în care autorii arată că regimul lui Metaxas a fost unul autocratic, dar nu fascist.

Spuneam că volumul pe care-l prezint este unul foarte util gândindu-mă atât la valoarea lui istoriografică, cât și la faptul că, în actualele condiții, ale recrudescenței suveranismelor în țările din Europa, el ne poate oferi lecții despre derapajele antidemocratice. Iar modul în care sunt elaborate studiile îl fac accesibil nu doar specialiștilor, ci unui public cât mai larg.

Silvia BOCANCEA