COORDONAT DE GEORGETA CONDUR
Volum VII, Nr. 3 (25), Serie nouă, iunie-august 2019
Radu Carp, Religion in the Public Sphere. The European and the National Perspectives
Debrecen University Press, Debrețin, 2019, 204 p.
Semnalăm apariția lucării Religion in the Public Sphere, semnată de universitarul Radu Carp. Volumul adună opt studii care își propun să dea seamă asupra locului pe care religia îl ocupă în cadrul sferei publice și, mai cu seamă, a rolului pe care aceasta îl are de exercitat în configurarea acestui spațiu.
Înainte de a enumera temele discutate, trebuie remarcat faptul că autorul nu abordează, așa cum ne-a obișnuit deja, o literatură vastă și care nu încetează să se îmbogățească de la un an la altul despre relația dintre religie și stat ori dintre religie și societate. În cauză e sfera publică, o noțiune cu evident ecou habermasian, despre care știm că se opune sferei private și, totodată, bănuim că împrumută câte ceva atât din perimetrul instituțional al statului, cât și din domeniul social. Sugestia transmisă de cuprins este că faptul religios este mult prea complex pentru a fi privit doar în legătură cu statul ori cu societatea, și nu cu interacțiunea dintre cele două. Obișnuiți fiind în teoria liberală să distingem (perfect legitim, de altfel) între stat și societate, uităm că religia pare să nu țină seama de aceste deosebiri metodologice.
Pentru a nu lungi vorba, temele pe care le anunță cuprinsul cărții sunt următoarele: consolidarea reflecției cu privire la creștinism și democrație în context ortodox (pp. 7-33); faptul dacă Turcia contemporană pune în discuție propriul proiect de secularizare (pp. 34-53); dezbateri canonice și juridice cu privire la autonomia religioasă din România (pp. 54-66); întrebarea dacă se poate vorbi despre un model european al religiei în sfera publică (pp. 67-91); dilema dacă ar fi util un model comun al autonomiei religioase (pp. 92-151); dezbaterea modelului habermasian cu privire la religie și sfera publică (pp. 152-160); tipologiile naționale în studiul religiei în cadrul Europei (pp. 161-193); în fine, apăsătorul conflict dintre greco-catolici și ortodocși, analizat pe baza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (pp. 193-203).
Nu există nici un dubiu că autorul extrage, în mod firesc subiectiv, cele mai interesante și mai actuale teme din ampla discuție cu privire la prezența religiei în sfera publică. Simplul fapt că există prefaceri ce se cer așezate într-un triplu context (juridic, teologic și politic) dovedește că secularizarea nu a tocit cu nimic prezența publică a religiei, că idealul unora de a mărgini religia la sfera privată e încă departe de a fi atins și că, în general, religia are acest specific – bizar, la prima vedere – că renaște exact atunci când cei mai mulți o socotesc adormită.
Pe scurt, religia nu se lasă dusă din sfera publică. Așa cum însuși autorul acestei cărți spunea într-o emisiune la Trinitas TV (Credință și cultură, 5 noiembrie 2018), științele sociale, atunci când trebuie să vorbească despre religie (și ar putea oare să nu o facă?!), se văd puse în dificultatea de a nu ști „unde să încadreze fenomenul religios” care, pur și simplu, „iese din tipare”. De pildă, relația invers proporțională dintre dezvoltarea financiar-economică a unei țări și prezența religiei în sensul că bogăția nu conduce automat la atrofierea organului religios, cum ar părea la prima vedere. Cu siguranță că religia ar lăsa perplecși mult mai puțini oameni dacă nu s-ar uita că religia e un fapt social și cultural, dar și o formă de manifestare a transcendenței divine. Dacă, totuși, se uită acest lucru, e pentru că nu puțini sunt cei care împing religia la periferia existenței ori, pur și simplu, pentru că le lipsește instrucția religioasă elementară dobândită pe băncile școlii. Și iată cum, într-un veritabil cerc vicios, eliminarea religiei din învățământ, în numele rolului așa-zis periferic în viața publică, conduce la neînțelegerea acelor situații în care religia, dincolo de ceea ce cred oamenii, își arată importanța. Exemplul pe care autorul îl dă în emisiunea evocată este prezența islamului în Europa. Decidenții politici, formatorii de opinie publică și opinia publică, în general, nu văd posibil un dialog cu islamul deoarece uită că cele două religii monoteiste au reprezentări diferite asupra religiei.
Această carte, odată citită, nu doar că ne întărește în convingerea că religia ca realitate divino-umană se manifestă într-un fel care-i este propriu și care scapă înțelegerii noastre, dar ne formează capacitatea de a extrage și alte teme de interes din bogăția de manifestare a religiei în sfera publică. Altfel spus, îndreptându-ne privirea către subiecte și teme pe care autorul pare să le considere importante și, în tot cazul, actuale, vom dobândi noi înșine instrumentele de a identifica și de a extrage temele de interes. Iată, așadar, două motive pentru care această carte nu trebuie să lipsească din lista lecturilor pe care cetățeanul ar fi util să le aibă în scopul lărgirii sferei de înțelegere a lumii în care trăiește.
Nicolae DRĂGUȘIN