Rolul femeilor Roma în viaţa publică şi familială. O perspectivă de gen (The Role of Roma Women in Public and in Private Life. A Gender Perspective)

Rolul femeilor Roma în viaţa publică şi familială. O perspectivă de gen

(The Role of Roma Women in Public and in Private Life. A Gender Perspective)

 

Diana Maria HULEA 

 

            Abstract: Within the family, the community and the group to which they belong, Roma women have generally an inferior status, which is considered normal even by them, and is accepted as such. When talking about the involvement of Roma women in public life we must emphasize that they are subject to multiple discrimination, since they are subject to specific discrimination both because they are women and as Roma people.

 

Keywords: gender, family, Roma, women.

 

Introducere

 

Având în vedere faptul că romii sunt, în general, o populaţie săracă şi deseori marginalizată, aceştia au continuat să aibă un stil de viaţă tradiţional, care şi-a pus amprenta asupra vieţii de familie[1], dar şi asupra rolurilor pe care membrii familie le îndeplinesc în societate. Studiile realizate până în prezent[2] indică faptul că romii trăiesc, în cele mai multe cazuri, în familii extinse, se căsătoresc la vârste timpurii şi au un număr mai mare de copii, în comparaţie cu populaţia majoritară. Aceste aspecte îşi pun amprenta atât asupra statutului femeii în cadrul familie cât şi asupra implicării sociale a acesteia, în principal asupra participării la şcolarizare şi accesului pe piaţa muncii.

Într-o cercetare mai amplă, care a avut ca scop identificarea caracteristicilor comunităţilor rome tradiţionale, comparativ cu cele non-tradiţionale, am surprins, de asemenea, aspecte privind rolurile de gen în familia romă, cu accent pe rolul femeii roma în viaţa publică şi familială, aspecte pe care intenţionăm să le prezentăm în lucrarea de faţă. Am considerat că acest studiu este compatibil cu o abordare de tip calitativ, urmărindu-se „descrierea şi explicarea propriilor realităţi de către grupul însuşi”[3].

În studiul de faţă am avut în vedere familia extinsă deoarece, aşa cum afirmă Delia Grigore[4] la romi comunitatea însăşi este o familie extinsă, bazată pe trei tipuri de rudenie: sangvină, prin alianţă şi prin afinitate. „Familia de romi este, de fapt, comunitatea, prin sistemul de relaţii de înrudire culturală („phralipe”), fapt pentru care o putem numi familie comunitară”[5].

Astfel unitatea de analiză în cercetarea de faţă a fost reprezentată de familie. Eşantionul utilizat a fost împărţit în două categorii de subiecţi, din mediul rural şi mediul urban, care la rândul lor au fost împărţite în două grupuri în funcţie de apartenenţa la neam: neamuri foste nomade (respectiv în cercetarea de faţă am cuprins neamul romilor căldărari) şi neamuri sedentare (ne-am oprit la neamul romilor de mătase şi la cel al rudarilor). Din universul populaţiei am selectat un grup de persoane care am considerat că întruneşte caracteristica de reprezentativitate pentru ansamblul populaţiei studiate. Deoarece familiile sunt structurate într-un anumit fel, membrii lor pot fi subdivizaţi după anumite criterii: vârstă, sex, mediul de rezidenţă, neamul de apartenenţă, poziţia în cadrul familiei, poziţia în cadrul comunităţii. De aceea au fost intervievate persoane atât de sex masculin cât şi de sex feminin, din mediul rural şi urban, care aparţin neamurilor sedentare (romi de mătase, rudari) şi celor foste nomade (căldărari), de vârste diferite, de la 20 la 77 de ani, unele persoane fiind considerate de membrii comunităţi ca având statutul de lideri.

Referitor la cele prezentate anterior trebuie să aducem următoarele precizări: romii de mătase şi rudarii sau băiaşii aparţin neamurilor sedentare, iar căldărarii neamurilor foste nomade. În mod intenţionat, am cuprins în eşantion mai multe familii de romi care aparţin neamurilor foste nomade, decât cele sedentare, având în vedere faptul că dorim să studiem obiceiurile şi tradiţiile rome, aspecte pe care le întâlnim într-o mai mare măsură la neamurile foste-nomade.

Romii de mătase sunt romii din Transilvania, care se ocupau cu comercializarea covoarelor şi mătăsii. La această denumire au contribuit şi manierele lor mai elevate, pe care le-au dobândit datorită drumurilor lungi peste hotarele ţării şi contactelor cu clienţi ce proveneau dintr-o lume mai stilată[6]. Un alt neam sedentar care a fost cuprins în analiza noastră este cel al rudarilor. Aceştia se ocupă cu prelucrarea lemnului moale de alun, salcâm, tei, plop, salcie, arin sau răchită din care confecţionează mături, corfe, coşuri, ciubere, coveţi, furci, fuse, linguri, străchini, albii, cârlige de rufe, lăzi de zestre, cufere, greble, umeraşe, suveici, războaie pentru ţesut, funduri pentru tăiat alimente, casete şi scrinuri.

Ultimul neam de romi cuprins în studiul de faţă este reprezentat de neamul fost nomad al căldărarilor. Romii căldărari sunt răspândiţi în zona Olteniei în judeţele: Vâlcea, Dolj, Olt, Gorj şi Mehedinţi, dar şi în zona Transilvaniei, în Sibiu şi Alba-Iulia. Ei se ocupă cu confecţionarea de căldări, cazane de ţuică, tăvi pentru brânză, tigăi, oale, alambicuri, obiectelor de podoabă sau de cult, sfeşnice, tăvi, ibrice, pahare din tablă de aramă sau alamă, cupru sau inox. Căldărarii au avut o lungă viaţă nomadă, au locuit în corturi  şi au folosit ca principal material de lucru tabla de aramă sau alamă. Căldărarii îşi păstrează şi astăzi portul şi obiceiurile caracteristice neamului.

Ca metodă de colectare a datelor am optat pentru metoda interviului semistructurat, deoarece am considerat că această metodă serveşte în cea mai mare măsură scopului cercetării şi în acelaşi timp ne permite să surpindem în profunzime realitatea cercetată. În cadrul acestei metode, intervievatorul dispune de o serie de întrebări care îi servesc drept ghid şi pe care nu le pune într-o ordine strictă, ci în funcţie de fluxul conversaţional şi al reacţiilor interlocutorului său. Pe cât posibil el va lăsa pe intervievat să se exprime liber, în termenii care îi convin şi în succesiunea pe care o doreşte. Rolul intervievatorului este acela de a focaliza discuţia spre tematicile studiate, punând întrebările adecvate în momentele propice[7].

 

Precizări teoretice privind relaţiile de gen

 

Analizele şi studiile care abordează relaţiile de gen privesc femeile şi bărbaţii din perspectiva rolurilor lor sociale construite prin procese materiale şi simbolice şi, de asemenea, compară femeile cu bărbaţii. În acest sens Rossides[8] consideră că perspectiva de gen investighează relaţiile de gen ca aspecte ale diferenţierii şi stratificării sociale, dar şi ca relaţii de putere în sine, şi face o diferenţă între inegalităţile cărora bărbaţii şi femeile le sunt subiecţi, şi inegalităţile referitoare numai la femei, sau numai la bărbaţi. În acelaşi timp autorul deconstruieşte perspectiva „femeii” ca un punct de vedere omogen, şi pentru a explica în ce fel este percepută şi experimentată realitatea de a fi femeie, identifică diferenţele înăuntrul acestei categorii. Analizând modul în care genul structureaza ordinea socială şi inegalităţile, perspectiva de gen ia în calcul şi alţi factori. Astfel, L. Lindsay[9] afirmă despre perspectiva de gen următoarele: „ţelul este să înţeleagă cum colaborează simultan genul, rasa şi clasa ca şi categorii sociale”, şi să explice modurile în care relaţiile de putere construiesc diferenţa şi diversitatea de toate tipurile. Cercetătorii au în vedere faptul că genul, clasa şi etnicitatea se suprapun atunci când produc ierarhii şi inegalităţi sociale, dar în diferite contexte oamenii îşi definesc identitatea socială mai mult în termeni de clasă decât de etnicitate sau de gen, ori viceversa[10]. De aceea se consideră că atât dinamica politică cât şi cea culturală sunt responsabile pentru perceperea identităţilor sociale multiple ale oamenilor şi, de asemenea, de diversele diviziuni sociale produse într-un moment sau altul. În acest sens Nancy Chodorow[11] subliniază faptul că „este crucial… să recunoaştem că ideologiile diferenţei care ne definesc ca femei şi ca bărbaţi, la fel ca inegalitatea însăşi, sunt produse social, psihologic şi cultural de oameni care trăiesc şi crează lumile lor sociale, psihologice şi culturale”).

Ordinea de gen caracteristică familiilor de azi este diversificată, iar stratificarea socială devine şi ea tot mai accentuată. Astfel, cercetătorii consideră că marea provocare vis-a-vis de realităţile actuale este întelegerea proceselor materiale şi simbolice care re-poziţionează femeile şi bărbaţii de diferite etnii în ierarhiile sociale care se află într-un proces de re-constituire. Totuşi, unele aspecte ale relaţiilor de gen se află încă sub impactul modelelor tradiţionale, cum sunt cele care situează femeia în sfera rolurilor domestice şi/sau le „exploatează” mai accentuat în acest domeniu chiar şi în condiţiile în care ea aduce venit în casă[12]. Astfel, principiile diviziunii sexuale a muncii în familie şi în viaţa publică sunt cele care continuă să reproducă inegalitatea între femei şi bărbaţi.

Literatura de specialitate care abordează problematica egalităţii de gen relevă impactul a trei factori asupra felului în care se structurează relaţiile de gen: stocul educaţional existent în familie, implicarea pe piaţa muncii a ambilor parteneri şi controlul comunităţii asupra comportamentului individual. Astfel, cercetătorii consideră că în familiile în care nivelul de educaţie este mai ridicat şi există o experienţă de implicare pe piaţa muncii, statutul femeii este de obicei unul mai bun, aceasta având o implicare mai mare în luarea deciziilor în gospodărie şi un status mai apropiat de cel al bărbatului. De asemenea, în familiile care trăiesc în comunităţi non-tradiţionale, în care comunitatea nu mai exercită un control strict asupra vieţii de familie şi asupra diferitelor componente ale acesteia, precum căsătoria timpurie sau controlul asupra reproducerii, rolurile de gen tind să fie mai egalitare în comparaţie cu comunităţile tradiţionale[13].

În privinţa discriminării în spaţiile publice, rezultatele studiului „Discriminarea multiplă în România” [14] pun în evidenţă faptul că femeile roma (5,8 pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă discriminare minimă iar 10 discriminare maximă), femeile cu dizabilităţi (5,8), şi femeile sărace (5,7), sunt cele mai afectate de tratamente diferenţiate/discriminatorii în locuri precum restaurantele, parcurile sau chiar pe stradă. Valorile înregistrate sunt semnificativ mai mari decât cele  înregistrate de femei în general (3,4) ceea ce arată că aceste sub-categorii de femei sunt supuse tratamentului diferenţiat şi pe baza apartenenţei lor la alte grupuri care sunt ţintă a discriminării precum etnia romă, persoanele cu dizabilităţi sau persoanele sărace[15].

În privinţa discriminării percepute în relaţia cu autorităţile locale, valorile discriminării percepute pun în evidenţă faptul că discriminarea în relaţia cu autorităţile este percepută ca având o intensitate/frecvenţă de două ori mai mare pentru categoriile defavorizate decât pentru orice alt individ din România (2,7 pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă discriminare minimă iar 10 discriminare maximă). Astfel, femeile sărace se constituie în  grupul asociat ce cea mai ridicată valoare a discriminării percepute (5,4). Alte sub-grupuri  caracterizate de o percepţie ridicată a discriminării sunt vârstnicii cu dizabilităţi (5,3), femeile roma (5,3) şi persoanele sărace (5,3). În privinţa discriminării percepute în spitale şi policlinici, aceasta atinge valori  ridicate pentru persoanele sărace şi pentru femeile sărace (6,1 pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă discriminare minimă iar 10 discriminare maximă), precum şi pentru femeile roma  (5,9)[16].

 

Relaţiile de gen în interiorul familiei rome

 

În urma relizării acestei cercetări am observat faptul că grupurile de romi sunt caracterizate de o largă diversitate, existând diferenţe semnificative între diferite comunităţi, neamuri sau grupuri de romi. Având în vedere faptul că scopul cercetării noastre este acela de a studia familia romă din perspectiva tradiţiilor şi obiceiurilor acestei etnii, în continuare ne vom referi la poziţia femeii în  familia tradiţională.

Voicu Mălina şi Popescu Raluca[17] afirmă că există diferenţe semnificative între comunităţile de romi în ceea ce priveşte situaţia femeilor pornind de la cele trei criterii prezentate în paragraful de mai sus, şi anume: educaţia, implicarea în munca plătită şi controlul comunităţii asupra vieţii individuale. Cercetătorii au identificat astfel trei tipuri de comunităţi:

– comunităţi tradiţionale, în care controlul comunitar este foarte puternic, stocul de educaţie este foarte redus, iar implicarea femeilor în muncă în afara casei aproape inexistentă;

– comunităţi non-tradiţionale rurale, în care controlul comunitar este mai relaxat, stocul de educaţie este ceva mai ridicat şi există o oarecare experienţă de muncă în afara casei, însă nu există oportunităţi care să permită la momentul actual o prea mare implicare a femeilor în muncă, şi

– comunităţi non-tradiţionale urbane, în care controlul comunitar este relaxat, stocul educaţional este similar cu cel din comunităţile rurale non-tradiţionale, dar există o experienţă acumulată de angajare a femeilor în muncă şi există oportunităţi care să le permită acestora să se implice în munca plătită în afara casei.

În anul 2006, aceeaşi cercetători considerau că, în general, gospodăriile de romi, indiferent de plasarea lor într-o comunitate modernă sau într-una tradiţională, sunt caracterizate printr-o împărţire tradiţională a rolurilor de gen între parteneri, bărbatul cu banii şi cu munca în afara casei, femeia cu casa şi copiii. Cu toate acestea, există anumite diferenţe între romii tradiţionali şi cei românizaţi. În timp ce, în comunităţile  tradiţionale, norma este familia extinsă, în care familia tânără locuieşte împreună cu părinţii soţului, la cei moderni, tinerii locuiesc separat de părinţi, în măsura în care resursele le permit acest lucru. Dincolo de faptul că tinerii şi vârstnicii locuiesc împreună în comunităţile tradiţionale, rolurile în  gospodărie sunt diferite în funcţie de generaţie. După căsătorie, tinerii locuiesc împreună cu părinţii  soţului, iar socrii continuă să conducă gospodăria, fiind capii acesteia. Socrul este cel care hotărăşte în chestiuni care ţin de spaţiul public, în timp ce soacra este stăpâna gospodăriei. Ea este cea care  ţine banii şi, cât trăieşte, este cea care hotărăşte felul în care aceştia sunt cheltuiţi. Toţi ceilalţi membrii ai gospodăriei depind de ea şi trebuie să îi ceară acordul când vor să cumpere ceva. În ceea ce-i priveşte pe tineri, soţul trebuie să muncească în afara casei să aducă bani, în timp ce femeia este  responsabilă cu îngrijirea gospodăriei şi a copiilor. Cu toate acestea însă, femeile muncesc şi în afara  casei, indiferent de vârsta pe care o au. Chiar dacă nu au un loc de muncă stabil, femeile muncesc în  afara casei şi aduc bani. Munca femeii în afara gospodăriei este văzută, în principal, ca fiind necesară pentru întreţinerea copiilor[18].

Nicolae Constantinescu[19] consideră că familia tradiţională la romi este o pildă de complementaritate a  responsabilităţilor maritale şi a structurii de autoritate: în privinţa sarcinilor zonei sociale şi de reprezentare comunitară, soţul se bucură de trei atribute: autonomie (acţionează şi decide), autocraţie (decide el, dar acţionează femeia) şi conducere (decide, dar acţionează împreună cu femeia); în zona sarcinilor domestice, soţia poate fi autonomă (decide şi acţionează), în special în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia copiilor, sau se poate petrece o diviziune sincretică a rolurilor (femeia acţionează, dar decide împreună cu soţul ei).

Jean-Pierre Liegeois[20] afirmă că în familia romă există o diferenţă şi o complementaritate marcate de rolurile feminine şi cele masculine. Femeia are deseori un rol economic important, într-o relativă independenţă, care o face să asigure subzistenţa zilnică a familiei (mâncare, îmbrăcăminte). Într-un context de respingere şi adeseori de persecuţii, atunci când bărbaţii erau urmăriţi, închişi şi pedepsiţi, femeile erau cele care răspundeau de aprovizionarea cu hrană a familiei. Însoţită de copii, ea era în mai mică măsură obiectul violenţelor. Acest element rămâne valabil într-o anumită măsură şi femeia este aceea care, în majoritatea timpului, realizează demersurile administrative, în special pe lângă organismele sociale. Însărcinată cu educaţia copiilor, de când sunt mici, până la căsătorie, ea are un rol educativ important în vederea asigurării supravieţuirii grupului. Din acest motiv cercetătorii consideră că femeia este elementul conservator în grupul social, pentru că ea este în stare să facă să se reproducă tradiţiile; dar în acelaşi timp, chiar ea poate fi element de schimbare.

Bărbatul, este susţinător şi apărător al prestigiului familiei, el acţionează în spaţiul public şi este responsabil de interacţiunea cu lumea externă. El este şi în interior şeful familiei şi, în această calitate, are autoritatea şi puterea de decizie. În numeroase grupuri, produsul muncii sale este mai curând utilizat pentru cheltuieli excepţionale sau de prestigiu (sărbătoare, mese mari, automobil etc.). Deseori el este plecat de acasă, în căutare de lucru, în discuţii cu prieteni pentru a menţine legăturile sociale şi a regla afacerile sociale[21].

            În lucrarea „Tradiţii ale romilor în spaţiul românesc”[22] întâlnim afirmaţia conform căreia capul familiei la romii căldărari este bărbatul, cel care şi aduce bani în casă. Femeia trebuie să aibă grijă de copii, să-i spele, să le gătească, să-i educe şi să-i înveţe limba romani. Ea îşi învaţă fetele să coasă, să spele, să gătească şi le pregăteşte pentru viaţa de femei măritate. Tatăl îşi învaţă fiii să confecţioneze căldări şi cazane.

            La romii căldărari, din mediul rural şi urban, care au făcut obiectul acestui studiu, puterea de decizie în familie aparţine bărbatului. Acesta ia decizii în ceea ce priveşte soţia şi copiii, dar în acelaşi timp este considerat a fi răspunzător pentru familia sa.

 

Bărbat, 40 ani, căldărar, Sibiu: „Bărbatul tradiţional este cel care conduce familia, are rolul principal, el este tras la răspundere pentru toate problemele cauzate în familie de staborul bătrânilor. Bărbatul este cel care hotărăşte soarta copiilor, căsătorie. Deci propriu-zis este capul familiei şi are hotărâri depline. Deci hotărârile luate de soţ sunt literă de lege. E bine, că se consultă şi cu soţia, se consultă, dar dacă nu au aceeaşi opinie, ceea ce zice el e lege. Discută, dar bărbatul este cel care hotărăşte.

Mai există şi un alt obicei care spune că n-are voie o femeie măritată să treacă prin faţa unui bărbat. Nu propriul ei soţ, prin faţa propriului ei soţ nu se pune. Se exclude soţul, dar toţi celalţi sunt rugaţi frumos să se întoarcă să-i dea voie să treacă. De exemplu dacă eu vorbesc la telefon sau ceva tu rămâi pe loc până când eu mă întorc aşa, şi când m-am întors ţi-am dat voie să treci. Dacă nu e o mare jignire, mare necinste aşa adusă bărbatului. După aceea la masă nu stau femeile cu bărbaţii. Bine, acuma nu vorbim în cazuri familiale sau intime, dar în general când este o masă, când sunt musafiri, când sunt nunţi, sau aşa, femeile au zonele lor unde stau, bărbaţii stau. Mai demult la cort femeia stătea în picioare, ţinea felinarul, până când bărbaţii mâncau.”

 

Putem observa faptul că femeia este cea care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor, având aşadar, rolul de bază în educarea lor. Altfel spus, aceea care transmite cultura este femeia, fiind considerată de către Grigore Delia[23] ca fiind cel mai conservator membru al familiei tradiţionale.

Diferitele aspecte ale rolurilor sociale sunt aflate la orice vârstă. Băieţelul şi băiatul tânăr lucrează cu tatăl lor, fetiţa şi tânăra fată cu mama sa; fiecare are responsabilităţi reale (de exemplu, comerciale pentru băiat, supravegherea copiilor mai mici şi pregătirea mâncării în lipsa mamei, pentru fată, apoi îşi însoţeşte mama), învaţă cum să se comporte cu egalii, cu persoanele de sex opus, conform aşteptărilor grupului, cu drepturi şi obligaţii care decurg din acestea. Începand de la vârsta adolescenţei, copiii încep să contribuie la activităţile părinţilor lor, într-un  context de respect între copii şi adulţi. Educaţia teoretică şi ucenicia rolurilor în familie şi ucenicia de ordin economic se realizează concomitent[24].

Mama are obligaţia de a asigura şi a supraveghea educarea fetelor din familie, iar dacă fata nu este virgină în momentul căsătoriei mama este considerată vinovată pentru că nu a fost capabilă să îi asigure fiicei sale o educaţie corespunzătoare.

În familiile tradiţionale diferenţele dintre femei şi bărbaţi sunt subliniate şi prin vestimentaţie: femeia poartă  capul acoperit după căsătorie, fustă lungă, care să-i acopere picioarele, părul lung.

 

Bărbat, 62 ani, căldărar, Alţâna: „vezi numa că scrie în Biblie: femeilor fiţi supuşi bărbaţilor, deoarece sunteţi un vas mai slab ca un bărbat. Şi femeia n-are voie să stea cu capul dezvelit. E mare păcat, păcătuieşti că stai cu capul dezvelit de te bate soarele în cap, pătrunde soarele. Femeile să stea cu capul învelit în batic. Se zice că soarele e sfânt că el ne încălzeşte. Părul lung iară din cauză că o femeie nu trebuie să fie ca un bărbat. Să nu se schimoşească, e păcat să se facă cu cariceală de aia pe la ochi.”

 

            Conform credinţei romani dacă se întâmplă ca o femeie să treacă prin faţa unui bărbat, omul acela va deveni spurcat şi fără noroc. Aceasta nu are voie să treacă decât prin faţa propriului soţ. Acest obicei se păstrează la toţi căldărarii care au făcut obiectul acestui studiu, indiferent dacă sunt din mediul urban sau rural. De asemenea marginile fustei unei femei nu are voie să atingă nici un obiect, deoarece se consideră că acel obiect devine necurat şi trebuie curaţat sau aruncat.

 

Femeie, 25 ani, căldărar, Sibiu: „dacă sunt nişte bărbaţi şi sunt căsătoriţi şi eu nu am loc şi trebuie să trec prin faţa lor, le zic: dă-te aşa, scuză-mă. Şi ei trebuie să întoarcă capul şi eu să trec. Şi sunt unii care se supără dacă trec prin faţa lor şi nu zic nimic.”

Femeie, 49 ani, căldărar, Ighişu Vechi: „de exemplu la nunţi bărbaţii stau la mese separate decât femeile. Pentru că femeia nu are dreptul nici să treacă prin faţa bărbatului. Deci la un bărbat străin, nu la soţul meu, dacă ar şede şi ar trebui să trec pe aicia îi spun întoarce-te. Numai la căldărarii noştrii, că sunt în stare să te lovească. Că zice că le iei norocul. Noi trebuie să fim foarte atente, în faţa la cal nu se trece. Deci niciodată o femeie nu poate să călărească un cal. Nu există chestia asta. Dacă treci peste o linguriţă, îmi cade din întâmplare jos şi am trecut peste ea, nu se ia şi se spală, se aruncă. Nu este voie să şezi pe făină sau pe porumb, se aruncă. Nu se calcă pe firmituri de pâine, că pâinea este faţa Domnului şi nu se calcă pe ea. Nici pe sare.”

 

Astfel, referitor la rolurile de gen în familia romă tradiţională, observăm următoarele: mama tradiţională impune norme şi sancţiuni moştenite, menţine disciplina în familie, emite aşteptări specifice asupra comportamentului copiilor, raportându-se la orientările formale care, la rândul ei, i-au fost impuse când era copil, deţine conducerea  gospodăriei şi este responsabilă de creşterea şi îngrijirea copiilor. Pe de altă parte, tatăl tradiţional este inflexibil, impune tabu-uri, susţine financiar şi moral familia, impune respect şi sfătuieşte copiii, are întotdeauna dreptate şi ultimul cuvânt în orice problemă şi decide în privinţa orientării copiilor lui, inclusiv asupra căsătoriei lor[25].

Dar persoana care se bucură de cel mai mare respect şi care are cea mai mare autoritate în familia romă tradiţională este bărbatul cel mai în vârstă, respectiv bunicul. Autoritatea acestuia se întinde atât peste propria familie, cât şi peste familiile fiilor săi, chiar dacă aceştia au la rândul lor copii.

 

            Femeie, 27 ani, căldărar, Ighişu Vechi: „…bătrânu e bulibaşă aici la familie, între noi, că noi suntem trei nurori, că el are trei feciori. Banii sunt la socru în grijă şi când vrem ceva mergem şi cerem de la el. Îl întrebăm, ce zici să facem treaba asta sau nu? Întrebăm bătrânii că ei ştiu mai mult. Şi dacă vrem să cumpărăm un animal îl întrebăm pe bătrân că el cunoaşte mai bine la animale. Şi dacă el zice nu-l cumpăra, nu-l cumpărăm. Uite bătrâne am ascultat de tine. Bătrânii are dreptul să comande la nurori că de aia e soacra şi socru. Cât trăiesc socrii ei comanda între nurori.”

 

Aceeaşi ideea o întâlnim şi la Mălina Voicu şi Raluca Popescu[26] căci autoarele precizează că în familia romă tradiţională decizia căsătoriei cu un anumit partener şi la o anumită vârstă aparţine părinţilor sau bunicilor, dacă aceştia mai trăiesc şi continuă să conducă familia extinsă.

 

Femeie, 35 ani, căldărar, Sibiu: „l-am căsătorit pe băiatul meu, dar noi nu am vrut-o pe fata asta. Că nu ne plăcea nici de ea şi nici de familia ei, că ea vine dintr-un neam aşa, mai sărac. Dar aşa a stabilit bunicu şi l-am însurat cu ea.”

 

După cum am putut observa, în comunităţile tradiţionale decizia aparţine preponderent  bărbaţilor, iar femeile acceptă acest fapt. În schimb, în comunităţile non-tradiţionale, cum sunt cele de romi rudari din mediul rural sau cele de romi de mătase din mediul urban care au fost investigate în cadrul acestei cercetări, atât bărbaţii, cât şi femeile tind să afirme că deciziile se iau de comun acord. Subiectul este mai degrabă unul de controversă socială, pentru că în general nu am putut sesiza un consens în acestă privinţă între persoanele intervievate.

           

Bărbat, 28 ani, rom de mătase, Sibiu: „eu hotărăsc ce trebuie făcut. Da, ce? La mine în casă cântă găina sau cocoşul?”

 

Rolul femeilor roma în cadrul familiei

 

Aşa cum am menţionat anterior, rolul tradiţional al femeii rome vizează educaţia copiilor, de la naştere până la căsătorie. De asemenea aceasta are rolul principal în zona sarcinilor domestice, fiind responsabilă de buna organizare a gospodăriei. Pe de altă parte, în familia romă tradiţională, autoritatea şi puterea de decizie aparţine bărbatului.

Despre rolul femeii roma în cadrul familiei, Delia Grigore[27] precizează următoarele: „status-ul femeii în familia tradiţională de romi urmează o serie de modele comportamentale şi de atitudine, în funcţie de nivele de responsabilitate pe care se află: ca fată mare trebuie să-şi păstreze puritatea trupească şi sufletească pentru a-şi cinsti neamul, fiind răspunzătoare de puritatea şi onoarea familiei, ea nu are voie să iasă singură din comunitate şi se află sub tutela părinţilor, abia prin măritiş considerându-se că intră în rândul adulţilor; ca noră trebuie să dea ascultare capului familiei şi să-şi respecte socrii; ca soţie, organizează gospodăria, se ocupă de creşterea şi educaţia copiilor, este trezorierul familiei, aduce venit casei; ca mamă trebuie să-şi formeze copiii în spiritul normelor tradiţionale, răspunde de copiii ei, în special de fete, ca de ea însăşi; ca soacră, devine stăpâna casei, totodată îşi supraveghează nora şi coordonează familia în interior, în exterior hotărârile aparţinând soţului, ca şi decizia de cheltuire a banilor şi de alegere a partenerilor pentru copii; ca bunică, dobândeşte un statut foarte important în neam ca sfătuitoare şi posesoare a multor valori magice premonitorii, reparatorii şi de protecţie.”

În cadrul Raportului de cercetare „Viaţa de familie şi poziţia femeii în comunităţile de romi”[28] se menţionează faptul că în privinţa calităţilor pe care ar trebui să le aibă femeia romă, acestea alcătuiesc un ansamblu coerent şi comun în toate tipurile de comunităţi. Atributele menţionate în discuţiile de grup sunt legate mai mult de rolul ei în gospodărie, întărind statutul de dependenţă (trăsături precum supusă, ascultătoare au fost frecvente). Respectul pentru soţ şi familie a fost unanim menţionat. Lipsa respectului justifică chiar violenţa domestică. Dacă soţia nu îi arată respect soţului, merită să fie bătută de acesta. Respect înseamnă supunere, ascultare. Fidelitatea femeii este de asemenea puternic valorizată. Simplificând, portretul standard al soţiei rome trebuie să reunească următoarele calităţi: gospodină, supusă şi fidelă. Complementar, calităţile bărbatului corespund rolului său de cap al familiei şi principal aducător de venit. Un soţ bun este un bărbat care îşi asumă responsabilitatea de a-şi întreţine familia. Simplificând, potretul standard al soţului poate fi redus la o singură calitate: să fie capabil să întreţină familia.

Astfel, relaţiile în familia romă tradiţională sunt de tip ierarhic, bărbaţii având o poziţie privilegiată, în timp ce femeile au un status de inferioritate[29].

În principiu, cele două sexe au atribuţii diferite în viaţa domestică existând o delimitare clară a rolurilor de gen în familie. Femeia este responsabilă de tot ceea ce ţine de sfera casnică, în timp ce bărbatul acţionează în spaţiul public şi este responsabil de interacţiunea cu lumea externă. Acest mecanism ar trebui să asigure o balanţă a puterii în familie, femeia având puterea de decizie în chestiunile domestice, iar bărbatul în cele legate de relaţia cu exteriorul. Cu toate acestea, lucrurile nu stau întotdeauna aşa. De cele mai multe ori femeile decid în ceea ce priveşte lucrurile mărunte, cumpărături la piaţă, chestiuni legate de şcoala copiilor, însă când este vorba de decizii cu grad de importanţă mai mare decizia o ia bărbatul în comunităţile tradiţionale[30].

 

Bărbat, 40 ani, căldărar, Sibiu: „…bărbatul şi femeia se consultă, dar dacă nu au aceeaşi opinie, ceea ce zice el e lege. Discută, dar bărbatul este cel care hotărăşte.

Atribuţiile tradiţionale ale femeii sunt cele legate de creşterea şi educarea copiilor. Ea face recomandări legate de educaţia copiilor şi soţul ia hotărâri. La noi e foarte importnat. Şi dacă îţi vine cineva în casă la o discuţie, femeia nu are voie să intre în discuţie. Deci nici chiar dacă o priveşte pe ea, ea trebuie să stea într-un colţ, să-şi vadă de treaba ei. În momentul când intră femeia în dicuţie celălalt zice: păi băi am venit la tine să vorbeasc cu nevasta ta. Suntem noi aicia, hotărâm între noi, femeia nu are ce să caute. Soţul hotărăşte ce este bine pentru nevastă şi pentru copii şi nu se fac abateri de la chestia asta. Deci dacă soţul o zis că e ok, chiar dacă e în detrimentul nevestei, familiei, asta este, trebuie să suporte. Acela nu va zice, păi ce zice nevasta-ta sau dacă vrea copilul tău. A hotărât el că va lua noră dintr-o parte va lua noră. Plus că bărbatul se ocupă de partea financiară, el întreţine familia. Femeia nu are nici un drept dintr-acesta să aducă bani în casă.”

 

Munca în gospodărie este de asemenea, foarte clar separată de diferenţele de gen, femeile fiind cele care trebuie să se ocupe de casă şi copii, în timp ce bărbaţii au atribuţii legate de îngrijirea curţii şi tot ce presupune munca în gospodărie, dar în afara casei. Astfel, femeile sunt cele care fac mâncare, cumpărături, curăţenie şi îngrijesc copiii, iar bărbaţii cară apă, lemne, curăţă curtea şi au grijă de animale şi prestează diverse activităţi aducătoare de venit. Trebuie menţionat că în mediul urban munca domestică prestată de către bărbaţi în afara casei nu mai există şi apare un dezechilibru între efortul depus în gospodărie de către cele două sexe[31].

Despre femeia romă vârstnică Delia Grigore[32] face următoarele precizări: „femeia bătrână se bucură de o atenţie deosebită: eliberată de impuritate, dar păstrând miracolul matern – ea dobândeşte prestigiu  şi influenţă în comunitate. Bătrânele au dreptul să fumeze sau să treacă prin faţa bărbaţilor, mănâncă  şi beau laolaltă cu bărbaţii, conduc ritualurile de purificare. Chibzuirea şi părerea bătrânei pot chiar depăşi, în cazul unei dispute de nerezolvat, judecata kris-ului, situaţie în care ultimul cuvânt îl are ea. Toţi membrii comunităţii se grăbesc să-şi împartă masa cu bătrâna. Binecuvântarea de la mama bătrână păzeşte de orice nenorocire ca şi binecuvântarea de la Dumnezeu.”

Rezultatele cercetării noastre au arătat faptul că, într-adevăr femeile în vârstă sunt respectate de către familie, mai ales de către nurori, în faţa cărora au autoritate, dar în comparaţie cu bărbaţii au, în continuare, un statut de inferioritate.

 

Femeie, 49 ani, căldărar, Ighişu Vechi: „de exemplu la nunţi bărbaţii stau la mese separate decât femeile. Pentru că femeia nu are dreptul nici să treacă prin faţa bărbatului. Deci eu, cât sunt de bătrână nu pot să trec prin faţa unui bărbat, că trebuie să-i zic să se întoarcă. Chiar dacă sunt bătrână. Numai la căldărarii noştrii, că sunt în stare să te lovească. Că zice că le iei norocul.”

 

Rolul femeilor roma în viaţa publică

 

            La Vasile Burtea[33] întâlnim afirmaţia conform căreia fetele din neamul căldărarilor se căsătoresc de tinere şi în mod regulat nu frecventează şcoala, despre care cred că perverteşte, fiind un loc de ispite şi agresiuni din partea gadziilor, aspecte ce pot duce la pierderea fecioriei şi deci a oricărui prestigiu în comunitate. Aceste temeri şi motivaţii, pentru nefrecventarea şcolii de către fete, sunt invocate chiar şi în prezent. Astfel, romii căldărari din mediul rural care au fost intervievaţi în cadrul cercetării noastre amintesc de obiceiul de a se fura fetele frumoase care merg la şcoală, în vederea formării unei familii.

Explicaţia termenului „gadzo”, respectiv „gadzi” o întâlnim la Angus Fraser[34] autor care precizează că „gadzo este numele cel mai răspândit în dialectele limbii romani dat celor din afara etniei”.

 

Femeie, 49 ani, căldărar, Ighişu Vechi: „…noi fetele nu le putem da să meargă la şcoală la Bârghiş pentru că le fură. Acuma nu are voie să iasă nici una afară, umblă mulţi ca să fure fete. Deja o furat unii de la Porumbacu una de la Băieşti. Şi îi implicată şi Protecţia Copilului pentru ea. Fata aia îi foarte frumoasă, dar are numai vreo 12 ani şi ăla are vreo 20 de ani. Dacă o fură o duce în familia lui şi atunci nu se mai face înţelegere între familii. Dar după un timp trebuie să mergem să vorbim cu ăia care o furat-o şi începe scandaluri, ceartă, una, alta. Pe fată o ascunde, nu o mai poţi lua. Odată ce o făcut-o de minune, s-o culcat cu ea atunci trebuie să cazi cu ei la înţelegere fără să vrei, nu ai ce mai face. Şi atunci nu le mai dai zestrea care merita să i-o dai. Că s-ar putea să o fure unii dintr-un neam sărac şi atunci nouă nu ne convine deloc. Şi fata rămâne măritată cu ăla care a furat-o.”

 

În urma studiilor realizate la noi în ţară s-a observat faptul că tradiţiile referitoare la căsătoriile timpurii şi naşterea la vârste fragede, tradiţii care caracterizează etnia romă stopează participarea şcolară a fetelor roma, contribuind la menţinerea unui stoc educaţional scăzut la nivelul etniei[35].

            Referitor la participarea şcolară a fetelor roma, acestea sunt supuse unui tratament discriminatoriu nu numai din partea familie, care le limitează accesul la şcoală, ci şi din partea societăţii, datorită faptulului că aparţin etniei rome. Aşa cum se precizează în cadrul studiului „Discriminarea multiplă în România”, există câteva categorii care sunt supuse discriminării în şcoli, şi anume: fetele cu dizabilităţi sunt supuse unui risc foarte ridicat de discriminare în şcoli, fiind urmate de copiii cu dizabilităţi, fetele roma şi fetele provenind din familii sărace[36].

            În urma realizării acestui studiu s-a observat faptul că pentru romii căldărari, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural este foarte important ca în cadrul familiei să se nască un băiat, care va asigura continuitatea acesteia. Un motiv în plus pentru a dori un băiat este legat de faptul că fata, în momentul în care se căsătoreşte, pleacă de lângă părinţii săi şi se mută în familia soţului. De asemenea romii căldărari intervievaţi consideră că a avea o fată în familie înseamnă a avea o povară, deoarece tatăl trebuie să muncească pentru a-i asigura zestrea. Referitor la aceste aspecte Mălina Voicu şi Raluca Popescu[37] apreciază că preferinţa pentru copiii de sex masculin marchează  statutul de inferioritate al femeii, prezenţa unor copii de sex feminin în gospodărie fiind considerată nu întotdeauna o binecuvântare pentru familie. Acest statut al fetelor în familie constituie baza pentru lipsa de investiţie în educaţia lor, ceea ce conduce la perpetuarea inegalităţii la generaţiile mai tinere.

În ceea ce priveşte accesul romilor pe piaţa muncii, un studiu realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române în 1998[38] pune în evidenţă aspecte referitoare la gradul de ocupare al populaţiei de romi, cu referire şi la gradul de participare al femeilor rome pe piaţa muncii:

– în 1992, un număr de 23,4 % dintre persoanele active, romi, erau salariate. În 1998, numărul acestora a scăzut la 12,9 %. A scăzut şi numărul patronilor de la 0,8 % în 1992, la 0,5 % în 1998. Singura variabilă în creştere este cea a activităţilor pe cont propriu (zilieri) de la 22,1 % în 1992, la 33,6 % în 1998.

– gradul de ocupare a populaţiei de romi din România este mult mai mic decât cel al populaţiei la nivel naţional (47 % faţă de 61,7 %). Din totalul populaţiei ocupate,aproximativ 27,5 % sunt salariaţi, procent reprezentat în proporţie de 65 % de către bărbaţi.Ponderea femeilor casnice este de peste 4 ori mai mare în rândul populaţiei de romi decât în cea la nivel naţional şi arată slaba participare a femeiipe piaţa muncii[39]. Conform patternului tradiţional al rolurilor de gen în familiile de romi femeia este cea care se ocupă de casă şi bărbatul cel care trebuie să aducă bani în familie [40].

În privinţa discriminării percepute la angajare, trebuie subliniat că aceasta reprezintă un determinant major al marginalizării şi excluziunii sociale. Percepţiile indivizilor arată că  handicapul (85,8 %), vârsta înaintată (79,7 %) şi etnia romă (77 %) sunt principalele trei criterii  „responsabile” de discriminarea la angajare[41]. Astfel, ca şi în cazul şcolarizării fetelor rome, şi în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii putem observa faptul că femeia romă este discriminată atât de propria familie, care îi îngrădeşte accesul la piaţa muncii, cât şi de societate, datorită faptului că aparţine etniei rome.

Femeile rome suferă anumite forme specifice de discriminare în spaţiul public pentru că sunt femei. Mai mult decât atât, corelaţiile care se stabilesc între discriminarea femeilor rome şi cea a romilor în general, sunt corelaţii foarte puternice. Acest lucru arată că apartenenţa femeilor la acest grup influenţează de o manieră hotărâtoare formele de  discriminare îndreptată împotriva acestora. În consecinţă, se poate spune că formele de discriminare suferite de această sub-categorie de femei sunt explicate atât de apartenenţa lor de gen, cât şi de apartenenţa la grupul romilor, cu menţiunea că această ultimă dimensiune  are o putere explicativă mai mare. De fapt, rezultatele arată că femeile roma sunt mai discriminate decât romii în general, în locurile publice. Se poate concluziona că femeile rome  sunt victime ale discriminării multiple în locurile publice (pe stradă, magazine, restaurante,  baruri, mijloace de transport în comun, etc.) cu menţiunea că actele de discriminare îndreptate împotriva lor sunt explicate în mai mare măsură de apartenenţa lor etnică, decât de cea de gen (Mocanu 2008: 75-76).

 

Concluzii

 

În familia romă cele două sexe au atribuţii diferite în viaţa domestică existând o delimitare clară a rolurilor de gen în familie. Astfel, în urma realizării acestui studiu, s-a observat faptul că în familiile de romi,  indiferent dacă trăiesc în mediul rural sau urban, se poate identifica, în general, o împărţire tradiţională a rolurilor de gen ale bărbatului şi ale femeii. În acest sens femeia are rolul principal în gospodărie şi în educaţia copiilor de vârstă mică, iar bărbatul este responsabil de obţinerea resurselor financiare necesare întreţinerii familiei. Cu toate acestea însă, şi femeile muncesc atât în gospodărie, cât şi în afara acesteia, dar nu  au un  loc de muncă stabil, obţinând venituri ocazionale, considerate necesare pentru creşterea copiilor. Diferitele aspecte legate de rolurile sociale pe care generaţiile tinere trebuie să le îndeplinească sunt aflate la diferite vârste. Băieţelul şi băiatul tânăr lucrează alături de tată, iar fetiţa şi tânăra fată cu mama, fiecare având responsabilităţi clare, în funcţie de vârstă şi în funcţie de sex.

În ceea ce priveşte rolul femeilor roma în viaţa familială, în comunităţile tradiţionale, în cadrul familiei şi a grupului din care fac parte, femeile rome au, în general,  un statut de inferioritate atât de adânc înrădăcinat încât este considerat firesc chiar şi de către femei şi este acceptat ca atare de către acestea. În acelaşi timp însă, femeia în vârstă se bucură de respect şi prestigiu în cadrul comunităţii rome.

Pe de altă parte, atunci când avem în vedere implicarea femeilor rome în viaţa publică trebuie să subliniem faptul că acestea sunt supuse discriminării multiple, fiind evident faptul că, în ceea ce  le priveşte, ca femei dar  şi ca persoane de etnie romă sunt expuse la discriminări specifice. Referitor la participarea şcolară, s-a observat faptul că tradiţiile legate de căsătoriile timpurii şi naşterea la vârste fragede, care caracterizează etnia romă stopează participarea şcolară a fetelor roma, contribuind la menţinerea unui stoc educaţional scăzut la nivelul etniei. De asemenea, în cadrul studiului prezentat în această lucrare, s-a identificat preferinţa romilor, în general, pentru copiii de sex masculin. Cercetătorii consideră că această preferinţă marchează statutul de  inferioritate al femeii, prezenţa unor copii de sex feminin în gospodărie fiind considerată nu  întotdeauna o binecuvântare pentru familie. Cercetătorii consideră că acest statut al fetelor în familie constituie baza pentru  lipsa de investiţie în educaţia lor, ceea ce conduce la perpetuarea inegalităţii la generaţiile mai tinere. Astfel putem observa faptul că femeia romă este discriminată atât de propria familie, care îi îngrădeşte accesul la şcolarizare, cât şi de societate care îi îngrădeşte accesul pe piaţa muncii, datorită faptului că aparţine etniei rome. În consecinţă, se poate spune că formele de discriminare suferite de această sub-categorie de femei sunt explicate atât de apartenenţa lor de gen, cât şi de apartenenţa la grupul romilor.

Referitor la aspectele prezentate mai sus, în cadrul Avizului Comitetului Economic şi Social European pe tema „Dialogul intercultural şi romii: rolul-cheie al femeilor, al educaţiei şi al învăţământului” se fac următoarle precizări: „educaţia copiilor cu vârstă preşcolară în familiile de romi este preluată, în general, de mame (Conferinţa pe tema „Sunt o femeie de etnie romă din Europa”, 11- 12 ianuarie 2010, Atena.), în timp ce după începerea şcolii se implică şi taţii în educaţia copiilor. De educaţia fetelor se ocupă mamele şi după începerea şcolii. Întrucât anii formativi ai copiilor sunt cei din perioada preşcolară, este important ca toţi copiii să fie pregătiţi pentru şcoală încă de acasă. De aceea sunt necesare măsuri care să convingă mamele de importanţa educaţiei şi formării copiilor, în special a fetelor, şi care să le îndrume să-şi pregătească copiii pentru şcoală. Însă aceste măsuri au perspective de succes doar dacă sunt disponibile servicii care ţin seama de diferitele traditţi. Pe lângă acestea, vor fi necesare programe de consolidare a competenţelor şi a capacităţilor, prin care femeile rome să fie pregătite să poată îndeplini într-adevăr acest rol important.

În familiile rome tradiţionale trăiesc mai multe generaţii împreună în aceeaşi casă; şi bunicii influenţează educaţia copiilor, având uneori chiar mai multă influenţă decât părinţii; de aceea este important să fie implicaţi şi bunicii care au un rol de model pentru generaţiile următoare.

Dacă prin măsurile menţionate se reuşeşte să se valorifice potenţialul femeilor rome pentru viitorul copiilor lor, atunci se va realiza şi un efect suplimentar: astfel de măsuri şi iniţiative concrete contribuie la eliminarea stereotipurilor privind femeile rome. Prea des, ele sunt reduse la rolul de obiecte, fie ca victime ale discriminării, violenţei casnice sau ale altor abuzuri, respectiv lipsei de respect. Desigur, aceste aspecte sunt importante şi nu trebuie ignorate. În mod firesc, trebuie luate măsuri adecvate împotriva unor astfel de neregularităţi. În afară de aceasta, Comitetul consideră că este important să se arate care este rolul activ al femeilor rome în comunitatea lor şi ce importanţă pot avea în calitate de subiect şi participant activ la dialogul intercultural, în afara comunităţii lor” [42].

 

 

Bibliografie

ALEXANDRESCU, Gabriela, coord., Tradiţii ale romilor din spaţiul românesc,  Organizaţia Salvaţi Copiii, București, 2004

BURTEA, Vasile, Rromii în sincronia şi diacronia populaţiilor de contact, Editura Luminalex, Bucureşti, 2002

BRADLEY, Harriet „Changing Social Division: Class, Gender and Race” în Social and Cultural Forms of Modernity. eds. BOCOCK, Robert, THOMPSON Kenneth, Polity Press: 1993: 11-69

CHODOROW, Nancy „Gender, Relation and Difference in Psychoanalytic Perspective” în Polity Reader in Gender Studies, Polity Press: 1995: 41-50

CONSTANTINESCU, Nicolae, Relaţiile de rudenie în societăţile tradiţionale, Editura Academiei, Bucureşti 1987

DUMINICĂ, Gelu, PREDA, Marian, Accesul romilor pe piaţa muncii, ECA – Editura Cărţii de Agribusiness, Bucureşti, 2003

FRASER, Angus, Ţiganii: originile, migraţia şi prezenţa lor în Europa, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008

GRIGORE, Delia, Curs de antropologie şi folclor rrom: introducere în studiul elementelor de cultură tradiţională ale identităţii contemporane, Editura Credis, Bucureşti 2001

GRIGORE, Delia, Rromanipen „Fundamente ale identităţii rromilor” în Monitor cultural-educativ. Publicaţie semestrială de educaţie şi tradiţii culturale. coord. TURDA, Gheorghe, nr.1 (2008): 72-90, Editura Mira, Bucureşti, 2008

ILUŢ, Petru, Abordarea calitativă a socioumanului,  Editura Polirom, Iaşi, 1997

LIEGEOIS, Jean-Pierre, Romii în Europa, Consiliul Europei, traducere de Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, 2008

LINDSEY, L. Linda, Gender Roles. A Sociological Perspective, Third Edition, Prentice Hall 1997

MAGYARI-VINCZE, Eniko, Femei şi bărbaţi în Clujul multietnic, Volumul I-III, Fundaţia Desire, Cluj, 2001

MOCANU, Cristina, coord., Discriminare multiplă în România, Societatea de Analize Feministe şi Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, Bucureşti, 2008

MOSCOVICI Serge, BUSCHINI Fabrice, coord., Metodologia ştiinţelor socioumane, Editura Polirom, Iaşi: 2007, traducere de Vasile Savin

PREDA, Marian, ZAMFIR Cătălin, coord., Romii din România, Editura Expert, Bucureşti, 2002

ROSSIDES, W. Daniel, Social Stratification. The Interplay of Class, Race and Gender, Second Edition, Prentice Hall, 1997

VOICU Mălina, POPESCU Raluca, „Naşterea şi căsătoria la populaţia de romi” în Revista Calitatea Vieţii, XVII, nr. 3–4 (2006: 253–279);

ZAMFIR Cătălin, ZAMFIR Elena, coord., Ţiganii – între ignorare şi îngrijorare Editura Alternative, Bucureşti, 1993

 

Resurse electronice

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 248 din 25.08.2011 „Avizul Comitetului Economic si Social European pe tema „Dialogul intercultural si romii: rolul-cheie al femeilor, al educatiei si al învătământului” (aviz suplimentar)” http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C: 2011:248:0060:0063:RO:PDF, pp. 61-62 (accesat pe 12 septembrie 2011)

VOICU Mălina, POPESCU Raluca Viaţa de familie şi poziţia femeii în comunităţile de romi – Raport de cercetare (Fundaţia Soros: 2009) http://www. soros.ro/ro/documente.php?document=965 (site oficial accesat în 19 decembrie 2010)