Criza democrațiilor occidentale: între post-democrație, extremism și ascensiunea populismului

(The crisis of democracy is occidental: between post-democracy, extremism and the rise of populism)

Ciprian NEGOIȚĂ, Vladimir-Adrian COSTEA

Abstract: The general objective that we propose through this research is to analyze the conceptual and structural evolution of populism and democracy in the 21st century. We aim to illustrate and interpret classical and neo-classical theories that marked the conceptual history of populism and democracy, the conceptual framework giving us a better understanding of the electoral mechanisms and actions used by populist parties and candidates to harness the potential offered by feelings of fear and dissatisfaction among the electorate.

The secondary objective of the research is to identify the causes and effects of populism on the functioning of democracy in American and European space as well as to outline the main trends and challenges regarding the evolution of these phenomena.

Keywords: populism, post-democracy, crisis, fear, elections.

Introducere

Evoluțiile socio-politice recente, atât din spațiul european care îmbracă forme și dimensiuni diferite, cât și din spațiul nord-american, ne determină, deopotrivă, să regândim și să reca­librăm în același timp, într-o manieră interdisciplinară și interculturală, sta­diul democrației. Obiectivul principal al acestui articol vizează identificarea premiselor care influențează și „nega­tivizează” politica democratică, in­sistând în același timp asupra peri­colelor la care se expune democrația. Panta descendentă a parabolei demo­cratice identificată sub numele de post-democrație¹, precum și amenin­țarea populismului care intră deseori în conflict cu democrația (liberală)² sunt două dimensiuni sensibile și viabile din punct de vedere intelectual, care vor fi testate.

Prin analiza evoluției conceptuale și structurale a populismului și a democrației în secolul XXI, ne pro­punem să ilustrăm și să interpretăm teoriile clasice și neoclasice care au marcat istoria conceptuală a popu­lismului și a democrației, utilizând cadrul conceptual pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor electorale și a acțiunilor folosite de partidele și candidații populiști pentru valori­ficarea potențialului oferit de senti­mentele de teamă și nemulțumire prezente în rândul electoratului.

Obiectivul secundar al cercetării urmărește identificarea cauzelor și efectelor populismului asupra funcțio­nării democrației în spațiul american și european, urmărind să surprindem principalele tendințe și provocări privind evoluția acestor fenomene. Ne concentrăm atenția asupra ascensiunii populismului în SUA, Franța și Regatul Unit, raportându-ne la costu­rile de campanie alocate de fiecare candidat, necesare pentru obți­nerea unui vot. Urmărim să surprindem modul în care candidații populiști au alocat resursele financiare în timpul campaniilor electorale.

În această cercetare, exemplificăm asupra disfuncționalităților democra­ției pentru a explica diversitatea și multitudinea de strategii de legitimare politică utilizate de candidații popu­liști. Comparativ, exemplificăm carac­te­risticile specifice ale candidaților extremiști, pentru a dispune de o imagine de ansamblu asupra vulnera­bilităților structurale de funcționare a democrației exploatate de populiști și extremiști.

Democrație sau post-demo­crație? Radiografia unei crize

În mai multe privințe, societățile occidentale par să abandoneze multe dintre atributele politicii democratice. Revenirea la o dimensiune pre-demo­cratică este primul simptom al unei crize politice. Această teză este susținută și de politologul și sociolo­gul englez Colin Crouch, care constată că democrația liberală, așa cum era ea înțeleasă până acum, capătă o logică politică democratică diferită. Reîn­toar­cerea privilegiilor politice ale eli­telor economice, creșterea inegalită­ților sociale, un stat intervenționist și protecționist, marketizarea cetățeniei și apariția unui nou management public ne îndepărtează inevitabil de ideea maximală a democrației.

Conform ipotezei avansate de Charles Tilly, funcționarea demo­crației se află în strânsă legătură cu reducerea inegalităților categorice prin intermediul proceselor politice. În caz contrar, se acumulează tensiuni care contribuie la împiedicarea funcționării democrației, pe măsura creșterii inegalităților categorice³. Teza lui Tilly este completată de Ronald F. Inglehart și Pippa Norris, potrivit cărora perspectiva nesiguranței econo­mice explică ascensiunea populismu­lui pe fondul schimbărilor profunde survenite în cadrul economiilor post­industriale⁴. În ultimele două decenii, criza democrației a fost strâns legată de problematica reglementării modu­lui în care sunt finanțate partidele politice, erodarea acestora realizându-se simultan cu mediatizarea acuza­țiilor de corupție⁵, efectul principal fiind reprezentat de reducerea numă­rului de membri⁶. Partidele și liderii politici au devenit dependenți de campania desfășurată prin intermediul mass-media și al rețelelor sociale, Norris și Van Es semnalând faptul că renunțarea la practicile de comunicare față în față, utilizate în campaniile tradiționale, a generat o creștere a sumelor investite în campaniile electo­rale postmoderne⁷.

O altă explicație pe care Inglehart și Norris o identifică vizează formarea reacției culturale împotriva schimbă­rilor culturale progresive. Pornind de la teoria „revoluției tăcute” a schimbării valorii, autorii constată faptul că, în cadrul societăților occi­dentale dezvoltate, generațiile au început să se îndrepte spre valori post-materialiste, precum cosmopolitismul și multiculturalismul⁸. Cu toate acestea, Cas Mudde consideră că impactul partidelor populiste a fost unul exagerat⁹, definind filosofia populistă drept un set liber de idei construit în jurul a trei caracteristici principale: anti-establishment, autori­ta­rism și nativism¹⁰. Deplasarea accentului de la credințele și normele sociale și morale tradiționale se observă mult mai bine conturată în societățile occidentale unde predo­mină valorile post-materialiste¹¹. Priori­tățile economice au trecut pe plan secund, principala prioritate în rândul cetățenilor fiind reprezentată de problematica garantării securității în fața amenințărilor neconvenționale¹². În acest context, încarnarea liderului populist se realizează prin apelul la reîntoarcerea la „epoca de aur”, perioadă în care societatea a fost definită ca fiind una omogenă, iar siguranța cetățenilor nu era expusă amenințărilor teroriste¹³.

Gianfranco Pasquino identifică o legătură puternică între democrație și populism, oferind ca exemplu sintagma celebră pronunțată în cuvântarea susținută la Gettysburg în 1863: government of the people, by the people, for the people. Potrivit lui Pasquino, atât democrația, cât și populismul prezintă „rădăcini ferme și solide în oameni”, indicând „impor­tanța primordială a oamenilor”¹⁴, considerând că populismul exploa­tează anxietățile sociale ce erodează stabilitatea regimului democratic¹⁵.

În cadrul unui interviu acordat în noiembrie 2016, Crouch plasează rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii și al referendumului privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pe terenul fertil al dezvoltării post-demo­craţiei, deoarece deciziile majore din cadrul instituțiilor democratice devin din ce în ce mai mult dependente de influența exercitată de elita econo­mică, în pofida faptului că se organizează în continuare alegeri, schimbări de guvern şi dezbateri libere. Odată cu aceste aspecte patologice ale politicii democratice, Crouch semnalează riscurile la care democrația este supusă în urma ascensiunii liderilor populiști precum Trump, Farage sau Le Pen, care și-au construit întreaga imagine pornind de la dorința de excludere a adversarilor politici¹⁶. În plus, o altă caracteristică pe care o identificăm în cadrul post-democraţiei este reprezentată de distor­siunea instituționalizată a prin­cipiului democratic fundamental: „o singură persoană, un singur vot”¹⁷. Astfel, în cadrul alegerilor din 1876, 1888, 2000 și 2016 din SUA, președintele și vicepreședintele aleși au câștigat majoritatea votului electo­rilor, în pofida faptului că au obținut mai puține voturi decât principalul lor contracandidat în rândul alegătorilor prezenți la scrutinul electoral¹⁸. Dintre acestea, alegerile prezidențiale ame­ricane din 7 noiembrie 2000 repre­zintă cel mai elocvent exemplu în privința contestării rezultatului, ale­gerile din Florida fiind decisive în vederea obținerii victoriei candidatului republican George W. Bush, fratele guvernatorului statului respectiv¹⁹, care a obținut 2.909.135 de voturi, în timp ce contracandidatul său, demo­cratul Albert Gore Jr., a obținut 2.907.351 de voturi²⁰. La alegerile prezidențiale americane din 8 noiembrie 2016, Hillary Clinton a obținut majoritatea votului popular, însă a înregistrat o înfrângere clară în cadrul colegiului electoral, primind doar 232 de voturi, față de cele 290 câștigate de Donald J. Trump²¹.

Rezultatul alegerilor prezidențiale americane din 2016 nu a fost, totuși, surprinzător. Într-un clasament al integrității alegerilor în cadrul demo­crațiilor și autocrațiilor realizat de Pippa Norris, Statele Unite ale Americii ocupă poziția a 52-a din totalul celor 153 de țări analizate, în timp ce Germania se află pe locul al șaptelea. În cadrul acestui clasament, ţări precum Croația, Grecia, Argentina, Mongolia sau Africa de Sud se află deasupra SUA. Expli­cațiile identificate de Pippa Norris referitoare la nivelul scăzut al inte­grității alegerilor din Statele Unite ale Americii constă în influența dona­torilor privați în cadrul campaniilor și al programelor electorale. O altă explicație rezidă în frecvența ridicată a falsificării datelor, precum și discri­minările generate de sistemul de înregistrare a alegătorilor²².

Dincolo de toate acestea, Colin Crouch mai subliniază faptul că asistăm la o deplasare a axelor în cadrul societăților occidentale, ca urmare a efectelor globalizării econo­mice care produc noi identități sociale și politice, care se deosebesc în mod brusc de cele din trecut. În acest sens, Crouch identifică faptul că oamenii se simt amenințați de factori ce provin din afara sferei lor familiare, motiv pentru care se confruntă cu noi decizii și artefacte culturale care le alimen­tează teama de „ceilalți”. În con­secință, naționalismul urmează o traiectorie ascendentă în Federația Rusă, în timp ce în lumea islamică identificăm ascensiunea religiei drept simbol al unui trecut pre-globalizat. În schimb, în cadrul SUA, identificăm teama față de mexicani și de teroriștii islamici. În raport cu aceste evoluții, Colin Crouch observă că naționa­lismul reinterpretează vechea axă de conflict predominantă în jurul valorii de inegalitate și redistribuire. Astfel, identitatea națională a devenit o sursă de mobilizare a electoratului. Urmând această perspectivă, Colin Crouch îi plasează pe Donald Trump (SUA), Marine Le Pen (Franța), Geert Wilders (Olanda) și Norbert Hofer (Austria) pe același palier, consi­derându-i figuri centrale ale mișcărilor contemporane xenofobe construite pe baza atacurilor îndreptate asupra imigranților, refugiaților, precum și asupra elitei naționale implicate în criza financiară²³.

Perspectivă complementară de înțelegere a ascensiunii popu­lismului în SUA, Franța și Regatul Unit

Pentru a completa studiile dedicate ascensiunii populismului, propunem o perspectivă complementară centrată pe distribuția cheltuielilor de cam­panie în raport cu voturile obținute. Explicit, aducem în discuție faptul că, pe lângă mesajele și strategiile electorale promovate de partidele și de candidații populiști, rezultatul electo­ral s-a datorat susținerii finan­ciare semnificative investite în campania electorală. Urmând teza susținută de politologul și sociologul englez Colin Crouch²⁴, observăm că arena politică devine apanajul candidaților care investesc resurse financiare conside­rabile, democrația producând astfel un efect pervers: pentru a-și extinde bazinul electoral, candidații au nevoie să aloce resurse financiare, în lipsa acestora prezența lor în campania electorală devenind practic invizibilă.

Această teză este validată de rezultatele înregistrate în ultimele scrutine electorale organizate în Statele Unite ale Americii (prezidențiale – 2016), Franța (prezidențiale, turul I – 2017), respectiv în Regatul Unit (generale anticipate – 2017). Rezultatele obținute de Trump, Le Pen și de Partidul Laburist (condus de Jeremy Corbyn) reflectă existența aparentă a următorului paradox: valul populismului a fost stimulat și limitat de efortul de gestionare a cheltuielilor de campanie. Spre deosebire de principalii contracandidați, populiștii au investit mai puține resurse financiare, însă le-au gestionat mult mai eficient. Exemplul cel mai notabil îl găsim în SUA, unde diferența de 6,44 dolari per vot în favoarea lui Trump surprinde situația favorabilă în care s-a aflat candidatul republican în raport cu managementul deficitar al campaniei lui Clinton, care a investit în plus peste 500 de milioane de dolari pentru a obține cu circa 3 milioane de voturi mai mult, care s-au dovedit în cele din urmă insuficiente. În schimb, în alegerile din Franța și Regatul Unit, ascensiunea populismului a fost limitată de faptul că resursele financiare nu au fost suficiente, comparativ cu resursele investite de principalii contracandidați.

Tabelul nr. 1. Costul alocat în campania electorală pentru obținerea unui vot

Surse: David Boaz, „Dollars per Vote in the 2016 Election”, CATO Institute, 24 mai 2017; Federal Elections 2016, „Election Results for the U.S. President, the U.S. Senate and the U.S. House of Representatives”, Washington, decembrie 2017; Le Conseil Constitutionnel, „Décision n° 2017-169 PDR du 26 avril 2017 (Déclaration du 26 avril 2017 relative aux résultats du premier tour de scrutin de l’élection du Président de la République)”; Commission Nationale des Comptes de Campagne et des Financements Politiques, „Publication des comptes de campagne des candidats à l’élection présidentielle des 23 avril et 7 mai 2017 adressés à la Commission nationale des comptes de campagne et des financements politiques”, Journal Officiel de la République Française, 3 august 2017, pp. 209-248; House of Commons of the United Kingdom, „General Election 2017: results and analysis”, second edition, Briefing Paper, number CBP 7979, ianuarie 2019; The Electoral Commission, „Latest financial accounts published for larger political parties”, 22 august 2018; Ministero dell’Interno, Dipartimento per gli Affari Interni e Territoriali, „Elezioni politiche italiane del 2018 (collegi uninominali della Camera dei deputati)”.

Disfuncționalitățile democrației – context propice ascensiunii populismului și extremismului

Rigoarea academică impune o clarificare cel puțin la nivel științific, dacă nu și structural, între partidele de extremă dreaptă și partidele populiste. Dacă preluăm modelul avansat de Jens Rydgren în The Sociology of Radical Right, caracteristica princi­pală care delimitează un partid de extremă dreaptă de alte partide tra­diționale este naționalismul etnic. Astfel, principalele direcții de acțiune politică se construiesc în jurul secu­rizării culturii, al excluderii imigran­ților și a altor minorități rasiale, al rasismului și xenofobiei²⁵. Similare sunt și mesajele politice: imigranții și refugiații reprezintă un risc pentru cultura și tradițiile unei națiuni. Dacă inițial partidele de extremă dreaptă au acaparat discursul public din Europa Occidentală, putem observa, în ultimii ani de zile, cum germenii acestui tip de partide s-au dezvoltat și în Europa Centrală și de Est²⁶.

Din punct de vedere teoretic, nu există un consens între partidele de extremă dreaptă și populism. Betz, Taggard, chiar și Cas Mudde consi­deră că populismul a devenit o trăsătură principală a partidelor de extremă dreaptă. Pe lângă mesajele tradiționale, liderii partidelor extre­miste au acaparat agenda publică cu distincția dintre cetățeni și elitele politice tradiționale și mesaje împo­triva establishment-ului politico-admi­nistrativ. Criza economică declanșată în decembrie 2007 a reprezentat însă un impuls pentru ascensiunea parti­delor populiste situate pe partea stângă a eșichierului politic, exemplele cele mai notabile fiind reprezentate de Syriza în Grecia, respectiv de Podemos în Spania²⁷.

Semnalând faptul că utilizarea sa largă creează confuzie și frustrare, Cas Mudde și Cristóbal Rovira Kaltwasser propun definirea populismului în raport cu trei concepte de bază: poporul, elita politică și voința gene­rală (înțeleasă în termenii contractu­alismului prezentați de Rousseau)²⁸. Specific modernității și strâns legat de extinderea democrației, populismul a devenit „un fenomen politic extrem de eterogen”, pe care îl regăsim astăzi la „actorii populiști de stânga sau de dreapta, conservatori sau progresivi, religioși sau seculari”²⁹.

În America de Nord, populismul a apărut spontan și a fost susținut de o puternică mobilizare la nivel regio­nal³⁰, fără a dispune însă de repre­zentare politică la nivel federal³¹. În schimb, în spațiul european, popu­lismul a devenit o forță politică relevantă la sfârșitul anilor ’90, noile partide radicale răspunzând frustră­rilor acumulate în societate³². Fondat în 1972 de Jean-Marie Le Pen, Frontul Național reprezintă prototipul de partid populist care utilizează o defi­niție etnică și șovinistă a poporului³³. Prin sloganul „Spune ceea ce crezi”, Frontul Național a contestat, de facto, elita cosmopolită, strategie care a inspirat partide și lideri populiști din întreaga Europă³⁴. Ascensiunea popu­lismului în Europa de Vest survine în contextul erodării partidelor politice tradiționale, simultan cu demobili­zarea electoratului în vederea partici­pării la scrutinele electorale³⁵.

Pentru majoritatea fenomenelor populiste și extremiste, personalizarea liderului reprezintă o componentă esen­țială. Mudde și Kaltwasser încadrează liderii acestor partide în tipologia conducătorilor puternici, capa­bili să mobilizeze masele și să impulsioneze partidele în adoptarea reformelor radicale, în această cate­gorie regăsindu-se președintele vene­zuelean Hugo Chávez și politicianul olandez Geert Wilders³⁶. Pentru a ieși din situațiile de criză, acești lideri propun decizii rapide, contestând în același timp procesul birocratic și instituțional³⁷. Liderii populiști pre­zintă deseori înclinații autoritare de natură xenofobă, favorizând monocul­turalismul prin promovarea politicilor bazate pe izolaționism naționalist, intoleranță rasială și religioasă³⁸.

Sloganul electoral utilizat de Donald Trump reprezintă o adaptare a sloganului utilizat în campania prezi­dențială din 1980 de Ronald Reagan: „Let’s Make America Great Again”³⁹. Mai mult, Trump a adaptat strategia utilizată de Reagan pentru a critica fosta administrație pentru pro­blemele pe care America le întâmpină atât pe plan intern (deficitul economic, sărăcia, accesul la educație și sănătate etc.), cât și pe plan extern (depășirea capacității militare de către „forțele inamice”, slaba capacitate de protejare a granițelor). Spre deosebire de Reagan, care a pledat pentru consoli­darea partidelor politice și reprezen­tarea intereselor întregii societăți americane, Trump a contestat faptul că elita politică americană este capa­bilă să rezolve problemele pe care societatea americană le întâmpină, descriindu-se drept un lider venit din afara sistemului politic ce nu poate fi cumpărat. Donald Trump a adoptat un discurs anti-establishment, împotriva elitei politice americane, afirmând faptul că el nu este un politician, dar candidează la alegerile prezidențiale americane din partea Partidului Republican⁴⁰.

Criza de legitimitate din rândul elitei politice americane a fost utilizată de Trump ca temei pentru a propune cetățenilor americani „semnarea” unui nou Contract Social, pentru a „restaura onestitatea și responsabi­li­tatea administrației de la Washington”⁴¹. Contractul prevedea, printre altele, combaterea corupției din administrația publică, adoptarea unor măsuri pentru protejarea lucrătorilor americani, precum și anunțarea retragerii SUA din NAFTA, respectiv din Parteneriatul Trans-Pacific⁴². Măsurile promovate de Trump vizau în același timp suspendarea imigrației, deportarea imigranților ilegali și construirea unui zid la granița de sud cu Mexic⁴³.

Fenomenul populismului nu este unul nou, iar tipologia lui Trump „este departe de a fi unică”⁴⁴. Caracteristica principală pe care Norris și Inglehart o identifică are în vedere delegitimarea elitelor și apelul la popor, definit de populiști drept singura autoritate legi­timă din punct de vedere moral pentru a lua decizii („majoritatea tăcută”, „americanul uitat”)⁴⁵, discursul came­leonic permițându-le elitelor să se adapteze la o varietate de contexte ideologice⁴⁶. Retorica populistă, com­binată cu apelul la autoritarism practicat de Marine Le Pen, Viktor Orbán, Silvio Berlusconi și Donald Trump, reprezintă „cea mai pericu­loasă potențială amenințare la adresa democrației liberale”⁴⁷. În același timp, populismul se întemeiază pe discursul contestării elitei politice, pe care o etichetează ca fiind profund coruptă⁴⁸.

Paradoxal, în esență, natura popu­lismului este legitimată într-un cadru democratic, rezultată în urma opțiunii exprimate de voința suverană a popo­rului, concept fără de care democrația este „de neconceput”⁴⁹, însă devine incompatibilă în momentul în care se poziționează împotriva garantării plu­ra­lismului și a drepturilor minori­tăților⁵⁰. Populismul și democrația reprezintă astfel „două fețe ale ace­leiași monede”, fiecare legitimându-se prin apelul la „popor”⁵¹. Criza repre­zentării politice și transformarea regi­murilor politice în regimuri hibride au reprezentat contextul prielnic pentru ascensiunea mișcărilor populiste și extinderea regimurilor autoritariste⁵². „Simptom al crizei legitimării care a afectat regimurile democratice”⁵³, populismul a umplut vidul politic apărut în urma declinului statului bunăstării, dereglementării piețelor și deconstrucției culturii politice⁵⁴.

Ascensiunea liderilor populiști și autocrați a fost definită de Arch Puddington și Tyler Roylance (2017) ca fiind o „dublă amenințare”, evaluare ce se plasează în continuarea dezbaterii inițiate de Larry Diamond, Steven Levitsky și Lucian Way în 2015, centrată în jurul apariției unei „recesiuni a democrației”, numită un an mai târziu de Nancy Bermeo ca fiind o „retrospectivă democratică”⁵⁵. Deconsolidarea democrației s-a pro­dus simultan cu reducerea încrederii cetățenilor în instituțiile democratice⁵⁶. Criza de legitimitate survenită ca urmare a incapacității elitei politice tradiționale de a adapta mecanismele și instituțiile democratice la provo­că­rile specifice globalizării a reprezentat principalul argument invocat de populiști și autocrați pentru a contesta guvernarea democratică în general⁵⁷. Schimbările drastice survenite asupra peisajului social și politic în cadrul democrațiilor occidentale au accentuat sentimentul anti-imigranți, partidele și candidații populiști și autocrați pre­luând retorica naționalistă⁵⁸.

Raportându-ne la indexul demo­crației realizat de Freedom House, observăm că, în 2018, democrația a înregistrat un declin în Turcia (-6 p.), Ungaria și Polonia (-4 p.), precum și în Statele Unite ale Americii (-3 p.)⁵⁹. În spațiul european, politicile anti-imigranți au fost deopotrivă promo­vate în Ungaria, Polonia, Franța, Germania, Olanda și Austria, repre­zen­tând o amenințare la adresa valo­rilor care stau la baza democrației⁶⁰. Aceste politici survin ca urmare a retoricii potrivit căreia globalizarea este responsabilă pentru denaționa­lizare, afectând astfel calitatea demo­crației⁶¹.

Erodarea calității democrației re­pre­zentative se suprapune peste declinul partidelor politice tradiționale din ultimele trei decenii, simultan cu reducerea nivelului de apartenență, în timp ce actorii nepartizani și partidele de nișă devin actori relevanți în arena politică, principalul efect fiind repre­zentat de distorsionarea funcționării democrației⁶².

Contestarea elitei politice de către noii actori accentuează ideea că scrutinele electorale au rolul de a confirma candidații aleși de partidele politice⁶³. În același timp, criza democrației reflectă existența unei crize a legitimării și a reprezentării intereselor și așteptărilor electoratului. Redefinind sensul atribuit „poporului” la nivel discursiv, actorii populiști au pus accentul pe dezideratul participării directe a electoratului la procesul decizional⁶⁴.

Concluzii

În acest articol am testat princi­palele premise care plasează identi­tatea democrației pe o pantă descen­dentă, sub amenințarea populismului, care intră deseori în conflict cu politica democratică (liberală). Ana­liza evoluției conceptuale și structu­rale a populismului în secolul XXI ne-a oferit liantul necesar pentru a interpreta, în manieră comparativă, teoriile clasice și neoclasice care au marcat istoria conceptuală a popu­lismului și a democrației. Am utilizat cadrul conceptual pentru a dispune de o mai bună înțelegere a mecanismelor electorale și a acțiunilor folosite de partidele și candidații popu­liști pentru valorificarea potenți­alu­lui oferit de sentimentele de teamă și nemulțumire prezente în rândul electoratului.

Identificarea cauzelor și efectelor populismului ne ajută să înțelegem carențele de funcționare a democrației în spațiul american și european. De asemenea, analiza comparativă pri­vind ascensiunea populismului în SUA, Franța și Regatul Unit, prin raportare la costurile de campanie alocate de fiecare candidat, ne-a ajutat să surprindem diferite strategii utili­zate de candidații populiști. Alocarea resurselor financiare în timpul cam­paniilor electorale con­firmă panta descendentă a democra­ției, repre­zentând unul dintre princi­palii factori pe baza căruia explicăm ascensiunea populismului.

În această cercetare am exem­plificat disfuncționalitățile democra­ției, pe baza cărora am explicat diversitatea și multitudinea de strategii de legitimare politică utilizate de can­didații populiști. În manieră compara­tivă, am exemplificat caracteristicile specifice ale candidaților extremiști, conturând o imagine de ansamblu asupra vulnerabilităților structurale de funcționare ale democrației exploatate de populiști și extremiști.

Note

[1] Colin Crouch, Post-Democracy, Polity, Cambridge, 2004.

2 Cas Mudde, Cristóbal Rovira Kaltwasser, „Populismul: remediu și amenințare pentru democrație”, în Cas Mudde și Cristóbal Rovira Kaltwasser (ed.), Populismul în Europa și în cele două Americi, Institutul European, Iași, 2015, pp. 329-355.

3 Charles Tilly, Democracy, Cambridge University Press, Cambridge, New York, 2007, p. 111.

4 Ronald F. Inglehart, Pippa Norris, „Trump, Brexit, and the Rise of Populism: Economic Have-Nots and Cultural Backlash”, „Rage against the Machine: Populist Politics in the U.S., Europe and Latin America”, 10.00-11.30, 2 septembrie 2016, American Political Science Association, Harvard Kennedy School, Philadelphia, august 2016, p. 1.

5 Pippa Norris, Andrea Abel Van Es (ed.), „Introduction. Understanding Political Finance Reform”, în Checkbook Elections? Political Finance in Comparative Perspective, Oxford University Press, New York, 2016, p. 1.

6 Ibidem, p. 12.

7 Ibidem, p. 13.

8 Ronald F. Inglehart, Pippa Norris, „Trump, Brexit, and the Rise of Populism…”, ed. cit., pp. 2-3.

9 Cas Mudde, „Three decades of populist radical right parties in Western Europe: So what?”, European Journal of Political Research, 52, 2013, pp. 1-19; Cas Mudde, „Fighting the system? Populist radical right parties and party system change”, Party Politics 20 (2), 2014, pp. 217-226, apud Ronald F. Inglehart, Pippa Norris, „Trump, Brexit, and the Rise of Populism…”, ed. cit., p. 2.

10 Cas Mudde, Populist Radical Right Parties in Europe, Cambridge University Press, New York, 2007, apud Ronald F. Inglehart, Pippa Norris, „Trump, Brexit, and the Rise of Populism…” ed. cit., p. 6.

11 Pippa Norris, Ronald Inglehart, Cultural Backlash. Trump, Brexit, and Authoritarian Populism, Cambridge University Press, New York, 2018, p. 6.

12 Ibidem.

13 Ibidem, p. 52.

14 Gianfranco Pasquino, „Populism and Democracy”, în Daniele Albertazzi, Duncan McDonnell, Twenty-First Century Populism, The Spectre of Western European Democracy, Palgrave Macmillan, 2008, p. 15.

15 Ibidem, p. 27.

16 Colin Crouch, în Mark Carrigan, „Viewpoint: Post-Democracy, Post Brexit – An Interview with Colin Crouch”, 2016, http://discoversociety.org/2016/11/01/viewpoint-post-democracy-post-brexit-an-interview-with-colin-crouch, accesat la 15 iunie 2019.

17 Wolfgand Merkel, „Trump and Democracy in America”, traducere de Seongcheol Kim, în Minda de Gunzburg, Center for European Studies Harvard, noiembrie 2016, p. 3.

18 Thomas H. Neale, „When the Electoral Vote and the Popular Vote Differ”, în U.S. Department of State, vol. 13, nr. 9, septembrie 2008, p. 17.

19 Colin Crouch, Post-Democracy, ed. cit., p. 2.

20 Supreme Court of Florida, Palm Beach County Canvassing Board, Petitioner, vs. Katherine Harris, etc., et al., Respondents. Volusia County Canvassing Board, et al., Appellants, vs. Katherine Harris, etc., et al., Appellees. Florida Democratic Party, Appellant, vs. Katherine Harris, etc., et al., Appellees, 21 noiembrie 2000.

21 Wolfgand Merkel, op. cit., p. 3.

22 Ibidem.

23 Colin Crouch, „The familiar axes of politics are changing, with momentous consequences”, Political Reform, 22 septembrie 2016, http://www.ippr.org/juncture/tilted, accesat la 17 iunie 2019.

24 Colin Crouch, Post-Democracy, ed. cit.

25 Jens Rydgren, „The Sociology of Radical Right”, Annual Review of Sociology, nr. 33, 2007, pp. 242-243, disponibil online la: http://jensrydgren.com/Sociology%20of%20the%20radical%20right.pdf, accesat la 17 iunie 2019.

26 Jens Rydgren, „Radical right-wing parties in Europe: What’s populism got to do with it?”, Journal of Language and Politics, nr. 16(4), iunie 2017, pp. 2-3.

27 Cas Mudde, Cristóbal Rovira Kaltwasser, Populism. A Very Short Introduction, Oxford University Press, Oxford, New York, 2017, p. 37.

28 Ibidem, pp. 1, 9.

29 Ibidem, p. 21.

30 Ibidem, p. 22.

31 Ibidem, p. 23.

32 Ibidem, p. 34.

33 Ibidem.

34 Ibidem, p. 35.

35 Daniele Albertazzi, Duncan McDonnell, op. cit., p. 1.

36 Cas Mudde, Cristóbal Rovira Kaltwasser, op. cit., p. 62.

37 Ibidem, p. 64.

38 Ronald F. Inglehart, Pippa Norris, „Trump, Brexit, and the Rise…”, loc. cit., p. 7.

39 „Address Accepting the Presidential Nomination at the Republican National Convention in Detroit”, 17 iulie 1980, http://www.presidency.ucsb.edu/ws/?pid=25970, accesat la 18 iunie 2019.

40 „Donald J. Trump Presidential Announcement”, 16 iunie 2015, https://www.donaldjtrump.com/media/donald-j-trump-presidential-announcement, accesat la 18 iunie 2019.

41 „Donald Trump’s Contract with the American Voter”, https://assets.donaldjtrump.com/_landings/contract/O-TRU-102316-Contractv02.pdf, accesat la 18 iunie 2019.

42 Ibidem.

43 Ibidem.

44 Pippa Norris, Ronald Inglehart, Cultural Backlash, ed. cit., p. 3.

45 Ibidem, p. 4.

46 Ibidem.

47 Ibidem, p. 6.

48 Ibidem, p. 66.

49 Bertjan Verbeek, Andrej Zaslove, „Has Populism Eroded the Quality of European Democracy? Insights from Italy and the Netherlands”, în Kurt Weyland, Raúl L. Madrid, When Democracy Trumps Populism. European and Latin American Lessons for the United States, Cambridge University Press, Cambridge, 2019, p. 84.

50 Ibidem, p. 85.

51 Gregor Fitzi, „Introduction: Political populism as a symptom of the great transformation of democracy”, în Gregor Fitzi, Jürgen Mackert, Bryan S. Turner (ed.), Populism and the Crisis of Democracy. Politics, Social Movements and Extremism, vol. 2, Routledge, Londra, New York, 2019, p. 1.

52 Ibidem, p. 6.

53 Ibidem, p. 7.

54 Ibidem.

55 Dieter Fuchs, Hans-Dieter Klingemann, „Globalization, Populism and Legitimacy in Contemporary Democracy”, în Ursula van Beek (ed.), Democracy under Threat. A Crisis of Legitimacy?, Palgrave Macmillan, Cham, 2019, p. 3.

56 Yascha Mounk, The People vs. Democracy. Why Our Freedom Is in Danger and How to Save It, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 2018, pp. 100-102.

57 Dieter Fuchs, Hans-Dieter Klingemann, „Globalization, Populism and Legitimacy in Contemporary Democracy”, loc. cit., p. 3.

58 Delton T. Daigle, Joséphine Neulen, Austin Hofeman, Populism, Nativism, and Economic Uncertainty. Playing the Blame Game in the 2017 British, French, and German Elections, Palgrave Macmillan, Cham, 2019, p. 5.

59 Freedom House, Democracy in Crisis. Freedom in the World, 2018, p. 6.

60 Ibidem, pp. 15-16.

61 Lea Heyne, „Globalization and Democracy: Does Denationalization Affect the Quality of Democracy?”, în Wolfgang Merkel, Sascha Kneip (ed.), Democracy and Crisis. Challenges in Turbulent Times, Springer, Cham, 2018, p. 229.

62 Heiko Giebler, Onawa Promise Lacewell, Sven Regel, Annika Werner, „Decline or Change? Party Types and the Crisis of Representative Democracy”, în Wolfgang Merkel, Sascha Kneip (ed.), op. cit., p. 145.

63 Rubén Ruiz-Rufino, Sonia Alonso, „Democracy Without Choice: Citizens’ Perceptions of Government’s Autonomy During the Eurozone Crisis”, în Wolfgang Merkel și Sascha Kneip (ed.), op. cit., p. 197.

64 A se vedea Michael L. Mezey, (S)electing the President. The Perils of Democracy, Routledge, New York, 2018.

Bibliografie

***, Address Accepting the Presidential Nomination at the Republican National Convention in Detroit, 17 iulie 1980.

***, Donald J. Trump Presidential Announcement, 16 iunie 2015.

***, Donald Trump’s Contract with the American Voter.

ALBERTAZZI, Daniele; MCDONNELL, Duncan, Twenty-First Century Populism: The Spectre of Western European Democracy, Macmillan, Palgrave, 2008.

BOAZ, David, Dollars per Vote in the 2016 Election, CATO Institute, 24 mai 2017.

CARRIGAN, Mark, „Viewpoint: Post-Democracy, Post Brexit – An Interview with Colin Crouch”, 1 noiembrie 2016.

Commission Nationale des Comptes de Campagne et des Financements Politiques, „Publication des comptes de campagne des candidats à l’élection présidentielle des 23 avril et 7 mai 2017 adressés à la Commission nationale des comptes de campagne et des financements politiques”, Journal Officiel de la République Française, 3 august 2017, pp. 209-248.

CROUCH, Colin, „The familiar axes of politics are changing, with momentous consequences”, Political Reform, IPPR, edition 23.2 of Juncture, 22 septembrie 2016.

CROUCH, Colin, Post-Democracy, Polity, Cambridge, 2004.

DAIGLE, Delton T.; NEULEN, Joséphine; HOFEMAN, Austin, Populism, Nativism, and Economic Uncertainty. Playing the Blame Game in the 2017 British, French, and German Elections, Palgrave Macmillan, Cham, 2019.

Federal Elections 2016, „Election Results for the U.S. President, the U.S. Senate and the U.S. House of Representa­tives”, Washington, decembrie 2017.

FITZI, Gregor; MACKERT, Jürgen; TURNER, Bryan S. (ed.), Populism and the Crisis of Democracy. Politics, Social Movements and Extremism, vol. 2, Routledge, Londra, New York, 2019.

Freedom House, Democracy in Crisis. Freedom in the World, 2018.

House of Commons of the United Kingdom, „General Election 2017: results and analysis”, ed. a II-a, Briefing Paper, nr. CBP 7979, ianuarie 2019.

INGLEHART, Ronald F.; NORRIS, Pippa, „Trump, Brexit, and the Rise of Populism: Economic Have-Nots and Cultural Backlash”, Paper for the round­table on „Rage against the Machine: Populist Politics in the U.S., Europe and Latin America”, 10.00-11.30, 2 septembrie 2016, American Political Science Association, Harvard Kennedy School, Philadelphia, august 2016.

Le Conseil Constitutionnel, „Décision n° 2017-169 PDR du 26 avril 2017 (Déclaration du 26 avril 2017 relative aux résultats du premier tour de scrutin de l’élection du Président de la République)”.

MERKEL, Wolfgang, „Trump and Democracy in America”, trad. de Seongcheol Kim, în Minda de Gunzburg, Center for European Studies Harvard, 14 noiembrie 2016.

MERKEL, Wolfgang; KNEIP, Sascha (ed.), Democracy and Crisis. Challenges in Turbulent Times, Springer, Cham, 2018.

MEZEY, Michael L. (S)electing the President. The Perils of Democracy, Routledge, New York, 2018.

MOUNK, Yascha, The People vs. Democracy. Why Our Freedom Is in Danger and How to Save It, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 2018.

MUDDE, Cas, „Fighting the system? Populist radical right parties and party system change”, Party Politics, 20(2), 2014, pp. 217-226.

MUDDE, Cas, „Three decades of populist radical right parties in Western Europe: So what?”, European Journal of Political Research, 52, 2013, pp. 1-19.

MUDDE, Cas, Populist Radical Right Parties in Europe, Cambridge University Press, New York, 2007.

MUDDE, Cas; KALTWASSER, Cristóbal Rovira (ed.), Populismul în Europa și în cele două Americi, Institutul European, Iași, 2015.

MUDDE, Cas; KALTWASSER, Cristóbal Rovira, Populism. A Very Short Introduction, Oxford University Press, Oxford, New York, 2017.

NEALE, Thomas H., „When the Electoral Vote and the Popular Vote Differ”, U.S. Department of State, vol. 13, nr. 9, septembrie 2008.

NORRIS, Pippa; ES, Andrea Abel Van (ed.), Checkbook Elections? Political Finance in Comparative Perspective, Oxford University Press, New York, 2016.

NORRIS, Pippa; INGLEHART, Ronald, Cultural Backlash. Trump, Brexit, and Authoritarian Populism, Cambridge University Press, New York, 2018.

RYDGREN, Jens, „Radical right-wing parties in Europe: What’s populism got to do with it?”, Journal of Language and Politics, nr. 16(4), iunie 2017.

RYDGREN, Jens, „The Sociology of Radical Right”, Annual Review of Sociology, nr. 33, 2007, pp. 242-243.

Supreme Court of Florida, Palm Beach County Canvassing Board, Petitioner, vs. Katherine Harris, etc., et al., Respondents. Volusia County Canvassing Board, et al., Appellants, vs. Katherine Harris, etc., et al., Appellees. Florida Democratic Party, Appellant, vs. Katherine Harris, etc., et al., Appellees, 21 noiembrie, 2000.

The Electoral Commission, „Latest financial accounts published for larger political parties”, 22 august 2018.

TILLY, Charles, Democracy, Cambridge University Press, Cambridge, New York, 2007.

VAN BEEK, Ursula (ed.), Democracy under Threat. A Crisis of Legitimacy?, Palgrave Macmillan, Cham, 2019.

WEYLAND, Kurt; MADRID, Raúl L., When Democracy Trumps Populism: European and Latin American Lessons for the United States, Cambridge University Press, Cambridge, 2019.