Volum VI, Nr. 1 (19), Serie noua, decembrie 2017 – februarie 2018

Omul amestecat

The mixed man

Dumitru CRUDU

La prima vedere, în totalitarism, societatea basarabeană a fost una schizoidă, fiind compusă, pe de o parte, din oameni cărora le intrase comunismul în sânge şi dormeau cu portretele lui Lenin sub pernă, iar pe de altă parte, din opozanţi ai regimului. La o privire superficială, conformiştii sau oportuniştii predominau, iar rebelii erau o mână de oameni. Din acelaşi punct de vedere, un schimb de poziţii s-a produs după 1989, când râuri de oameni curgeau pe fostul bulevard Lenin, cerând limbă şi alfabet, iar lichelele nu mai ştiau pe unde să-şi scoată cămaşa. Dacă am merge pe mâna acestei interpretări a realităţii totalitare, împărţind lumea doar în alb şi negru, s-ar putea să nu înţelegem prea bine sau chiar nimic din ceea ce s-a întâmplat în acele vremuri şi să orbecăim şi mai departe în ceaţă.



Nu neg faptul că societatea comunistă a fost populată de conformişti, canalii, ticăloşi, rebeli, opozanţi, oameni dedublaţi care una ziceau şi cu totul altceva gândeau sau din tipi abili care ştiau când să-şi întoarcă mantaua după vânt. Nu vreau să demantelez pe nimeni şi nimic şi nu tăgăduiesc faptul că au fost şi oameni care au luptat contra regimului, după cum au fost şi destui oameni care se scăldau în acele timpuri în râuri de lapte şi miere. Cu toate acestea, după părerea mea, basarabenii nu au fost niciodată în tranşee, luptând fie de-o parte a baricadei, fie de alta. Nu vreau să decomandez spiritul combativ al unor basarabeni şi capacitatea altora ieşită din comun de-a se adapta oricărui regim politic care s-ar instala afară, chiar şi dacă acesta ar fi unul thailandez, ci vreau să spun că adevăraţii rebeli şi adevăraţii oameni sovietici au fost, dacă înţelegeţi ce vreau să spun, mai degrabă nişte excepţii. Adică au fost nişte excepţii cei care au fost exclusiv doar canalii sau doar disidenţi, doar lichele sau doar rebeli, doar profitori fără niciun fel de scrupule sau doar opozanţi înflăcăraţi, cum spunea undeva şi Petru Negură. Nu zic că nu au fost şi din aceştia. Au fost, fără doar şi poate, dar aceştia au fost, aşa cum am mai spus mai la deal, mai curând nişte oi rătăcite de turmă.

Hai să dau câteva exemple ca lucrurile să fie şi mai limpezi. Să-i luăm, de exemplu, pe Emilian Bucov şi pe Grigore Vieru. Părerea larg răspândită despre autorul poemului Cresc etajele este că a fost un profitor de pe urma regimului comunist, cântând ode kilometrice „măreţelor” realizări comuniste, doar pentru a-şi umple buzunarele cu bani. În acelaşi timp, percepţia cristalizată care a supravieţuit timpului asupra lui Grigore Vieru e că acesta a fost un opozant al regimului sovietic. Nu pun la îndoială că poetul care a cântat mama şi limba ca nimeni altul a avut un rol deosebit în ceea ce priveşte conservarea identităţii naţionale a românilor basarabeni, dar, în acelaşi timp, lui Grigore Vieru îi aparţin unele dintre cele mai frumoase poezii dedicate lui Lenin. Pe de altă parte, nimeni altul decât Emilian Bucov i-a luat apărarea Leonidei Lari, atunci când aceasta fusese întoarsă cu faţa la perete de către zbirii sovietici. Nu cred că cele câteva poezii realist-socialiste ale lui Grigore Vieru i-ar anula rolul pozitiv pe care l-a jucat în perioada sovietică, tot aşa cum nici faptele bune ale lui Emilian Bucov nu-l pot scoate basma curată pe poetul realist-socialist Emilian Bucov.

Am dat aceste exemple ca să relev faptul că nu există rebeli pursânge sau oportunişti fără niciun Dumnezeu. Sau, altfel spus, vreau să susţin ideea, şi sper ca nimeni să nu intre la idee din această cauză, că omul care a predominat în perioada totalitară, dar care mai e central şi în post-totalitarism e omul amestecat, în care se întâlnesc contrariile, acesta putând fi în acelaşi timp şi un opozant contra regimului, dar şi un oportunist sau un laş în anumite situaţii. Un exemplu concludent pentru acest tip de om este Andrei Lupan. Cunosc sute de oameni, dacă nu mii, în acest oraş care pot să-mi demonstreze că a fost un om foarte bun, după cum cunosc şi foarte mulţi oameni care ar putea să-mi spună că a fost un oportunist. Cine are dreptate? Eu cred că ambele tabere, şi cei care-l admiră, dar şi cei care-l contestă. Adică, Andrei Lupan a fost un om amestecat în adevăratul înţeles al cuvântului.

Omul amestecat domină şi azi în societatea basarabeană, dar despre asta vom vorbi cu o altă ocazie.