Marxism fără totalitarism. Noi marxisme, noi ficțiuni?

[Marxism without Totalitarianism: New Marxists, New Fictions?]

Dragoș DRAGOMAN

Abstract: The left-wing denial of the political murders, social catastrophe and the economic failure of the Socialist experiment in Eastern Europe and the Soviet Union not only fuels the other kind of denial, that expressed by some extreme right-wing authors and fringe political small parties, yet it keeps the door open for a renewal of its failed attempt. The relativization of the past experience, the permanent justification and the renewed hope for a subsequent success, fuels the current attempt to building a brand new world. Yet the new Marxist movement seems to have abandoned the material social inequality practical issues and seems willing to address the prerequisites of an ecological paradise, of an equality engulfed in the broader framework of the „One Planet”. However, the new Marxist ideology will be forced to solve the same dilemma as the previous attempt, namely the use of mere violence by the modern bureaucratic state, put to work for achieving the same ideal goals of a perfect, symmetric, rational planned economy and confined human nature.

Keywords: Marxism, left-wing politics, totalitarianism, ecologism, capitalism.

Introducere

Într-o serie de cursuri ținute la Sorbona între 1955 și 1957, Raymond Aron făcea distincția dintre democra­ție și totalitarism utilizând comparația dintre țările occidentale și Uniunea Sovietică. În primul ciclu de prele­geri, cel despre modernitatea econo­mică, Aron arăta cum ambele sisteme politice sunt produse ale modernității europene, orientate către eficiență, performanță și modernizare econo­mică¹. Deși diferite, metodele eco­nomice capitaliste și cele sovietice, de comandă, produceau rezultate foarte asemănătoare, anume rate mari de creștere economică, industrializare accelerată, inovație tehnologică, cu­plate cu învățământ de masă de cali­tate, urbanizare și creșterea nivelului general de trai. Folosind metoda cen­tralizării și planificării, economia sovietică avea chiar rate de creștere mai susținute și performanțe econo­mice mai mari în intervalul de timp comparat, reușind să reducă în mod accelerat decalajul istoric de dezvol­tare față de țările capitaliste.

Deși spiritul epocii înclina înspre predicții privind convergența cvasi-inevitabilă între cele două forme mo­derne de organizare economică, mai ales din cauza dorinței occidentale de a spori eficiența prin control mai cen­tralizat și comandă, Aron insistă, în cursurile ulterioare, asupra diferențe­lor dintre cele două sisteme politice și specificului lor inevitabil. Pe de-o parte, o societate de tip sovietic ce se dorește fără clase nu poate funcționa fără un grup elitist la putere, ce pre­zintă tendința inevitabilă spre stratifi­care, consolidare și monopolizare a puterii, apoi spre dominare și osifica­re². Prin aceste tendințe, structura de putere sovietică nu este radical diferi­tă de organizarea elitistă a structurii de putere capitalistă, ce concentrează capital economic, politic și cultural, dar care reușește să evite, prin anumi­te concesii de putere, prin recompen­se monetare ale muncii, o veritabilă luptă de clasă.

În final, ceea ce diferențiază cele două sisteme politice moderne, atât de asemănătoare în performanțele lor economice, este ideologia, anume rațiunea lor de a trăi și a prospera³. Ideologia este cea care dictează sco­purile și mijloacele cele mai adecvate de a le atinge. Ca atare, socialismul revoluționar inspirat de marxism nu se poate lipsi de mijloacele radicale de putere, necesare pentru a remode­la, din rădăcini, o nouă societate, re­gândită conform unui plan radical, perfect rațional și profund utopic. Prin radicalism, voluntarism și lipsă de sensibilitate, cele două sisteme politice duc la rezultate diferite. Mo­delarea „omului nou” de către noua putere a sovietelor, conform moșteni­rii ideologice marxiste, pe baza in­strumentelor de putere derivate din excepționalismul revoluționar, aceas­ta este invenția teribilă a modernității socialiste. Folosind logica revoluțio­nară moștenită de la Revoluția Franceză, socialiștii sovietici au trans­­format societatea în concordanță cu ideologia Omului Nou, specifică unui nou început. Aceasta este credința nestrămutată că Revoluția este înce­putul unei noi ere istorice, nemaiîn­tâlnite în dezvoltarea socio-econo­mică și politică occidentală și că Na­țiunea franceză, respectiv Partidul bolșevic, sunt agenții privilegiați, aleși de Istorie, pentru a pune în ope­ră această Revoluție⁴.

Negaționismul de stânga

Distrugerea fără precedent a iden­tității, voinței, libertății și umanității din oameni, cu instrumentele statului totalitar, a reprezentat elementul de­finitoriu al secolului XX. Existența unui sistem totalitar extins, dotat cu imensă putere, dedicat transformării societății și a naturii umane în esențe ei, a fost cu greu recunoscută de inte­lectualii de stânga din Occident⁵. A fost nevoie ca dovezile irefutabile să se acumuleze până la depășirea nive­lului critic, pentru ca această cantitate de dovadă să se preschimbe în con­știentizare, în transformarea unor idei și atitudini față de idealurile Revolu­ției bolșevice, în acceptarea imens de dureroasă că un ideal sublim al uma­nității a fost compromis de sistemul de putere sovietic. Mai ales în Franța, unde mitologia legăturii istorice din­tre Revoluția Franceză și Revoluția Sovietică era cel mai greu de rupt, a devenit vizibilă această diferență de abordare: idealul sublim al egalității perfecte a fost pervertit de dorința excesivă de putere a lui Stalin, sau transpunerea în practică a unui ideal în lumea determinată a limitelor ome­nești nu face decât să distrugă chiar esența libertății și demnității oamenilor?

Această dilemă nu a fost pe deplin tranșată, de unde și supraviețuirea, mai ales în Franța, a unui negațio­nism de stânga, gata oricând să justi­fice derapajele totalitare cu speranța salvării idealului sublim al egalității perfecte. Ascunderea originii și moti­velor ideologice ale totalitarismului sovietic nu fac decât să perpetueze dorințele, veșnic reînnoite, pentru egalitate? Cum de au supraviețuit revendicările egalitariste, devenind tot mai virulente, în Franța? Un răs­puns poate fi dat de apetența pentru comunism, ce a marcat atât de mult mentalitățile. În exprimarea lui Wolton, „faptul că trunchiem trecu­tul, că negăm cele petrecute, că min­țim în legătură cu natura acestei ideo­logii totalitare care a însângerat seco­lul trecut ne supune silit la ceea ce trăim astăzi și ne orbește cu privire la ceea ce ne așteaptă”⁶. Iar mecanismul politic, cultural și ideologic ce ascun­de crimele imprescriptibile ale socia­lismului sovietic este bazat pe com­promisuri istorice și pe orbiri intelec­tuale.

Pe de-o parte, este procesul de la Nürnberg, cel care i-a judecat pe ma­rii criminali de război naziști, trecând cu vederea cele petrecute în tabăra sovietică, asasinarea, extermi­narea, înrobirea⁷. După cum scrie Wolton, recunoașterea dimensiunii criminale a regimului stalinist ar fi însemnat pentru Aliații occidentali să admită o parțială complicitate⁸. De aceea, aceștia au trecut cu vederea Pactul de neagresiune germano-sovietic din august 1939, invadarea Poloniei de către Armata Roșie în septembrie 1939, împărțirea Poloniei între naziști și sovietici, deportarea sutelor de mii de polonezi în URSS, distrugerea fizică a elitelor militare poloneze la Katîn, enumeră Wolton motivele de acuzare a sovieticilor⁹. Sacrificiul uman și material, eroismul Războiu­lui pa­triotic sovietic și capi­tularea Germaniei naziste, apoi pro­cesul de la Nürnberg, toate exonerea­ză comu­nismul stali­nist, așa cum cere drepta­tea învingă­torilor¹⁰.

Pe de altă parte, negaționismul es­te anterior procesului de la Nürnberg. Orbirea voluntară a Occidentului cu privire la crimele sistematic înfăptui­te după 1917 și intensificate în anii 1930 cauționează ajutorul oferit de partidul bolșevic partidului nazist pentru preluarea puterii. După 1933, orbirea face Occidentul să ignore li­chidarea anarhiștilor și a stângii spa­niole ne-comuniste de către NKVD în timpul războiului civil spaniol¹¹, sesiunile de instruire pe care NKVD le oferea ofițerilor SA (apoi SS), pe care aceștia le-au folosit pentru orga­nizarea „eficientă” a lagă­relor de ex­terminare¹². La fel, lipsa de voință de a vedea realitatea îi face pe occiden­tali să treacă cu vederea alianța dintre extrema stângă și ex­trema dreaptă din Germania primilor anilor interbelici, când comuniștii germani din KPD s-au aliat valului naționalist, cu acordul și la îndemnul Moscovei, deci parti­dului lui Hitler, care se opunea ocu­pației franceze a regiunii Ruhr¹³. Ul­terior, KPD și NSPAD, partidul con­dus de Hitler, au făcut front comun împotriva gu­vernului social-democrat de la Berlin, în speranța (comună și rivală) că vor răsturna Republica de la Weimar¹⁴.

Ce este de remarcat, este perpetu­area orbirii occidentale după 1945, atunci când Uniunea Sovietică a făcut tot posibilul ca propriile crime să nu intre sub incidența dreptului interna­țional. Așa se explică de ce a fost adoptat și folosit termenul de „geno­cid” de către Convenția pentru pre­venirea și reprimarea crimei de geno­cid de către Adunarea Generală a ONU din 1948. Distrugerea sistema­tică a unui grup etnic (armeni de că­tre Imperiul Otoman, tutsi în Rwanda etc.) nu poate fi atribuit crimelor so­vieticilor, pentru că ele sunt interne, împotriva membrilor propriului corp politic. Acesta este cel mult un „poli­ticid”, datorită caracterului preponde­rent politic al justificărilor care au dus la eliminarea a milioane de ființe umane¹⁵. Iar din perspectivă cultural occidentală, „politicidul” nu e chiar nejustificat, din moment ce el face parte din bagajul (violent al) Revolu­ției Franceze, este chiar consubstanți­al cu Revoluția¹⁶. Este suficient să citim despre Revoluție în perioada ei Termidoriană și să intrăm în atmosfe­ra epocii, plină de suspiciune, teamă și violență politică dezlănțuită, pentru a simți natura „politicidului”, devenit oarecum „inevitabil”. Doar nu putea fi un bal de caritate, totuși, doar era o revoluție, asta este replica stereotipă pe care o vei primi, notează Wolton¹⁷. În contrast, genocidul, a-ți ucide seamănul, chiar din altă „rasă”, în­calcă spiritul Iluminismului aflat la baza valorilor republicane franceze, anume că toți oamenii se nasc egali¹⁸. De aceea, caracterul criminal al co­munismului e încă pus sub semnul întrebării, iar chiar și atunci când este recunoscut, ideologia marxist-leni­nistă este, cel mai adesea, discul­pată, lucru de neimaginat atunci când vor­bim despre ideologia ce a condus la Auschwitz¹⁹.

Propaganda sovietică, intensă și sistematică, a reușit după 1945 să estompeze amintirea cârdășiei roșii-brune, ce a culminat cu Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939. Parti­ciparea decisivă la înfrângerea Germaniei naziste a permis URSS să treacă de partea bună a istoriei, ali­mentând astfel iluziile de nevinovăție ale stângii occidentale. Astfel, orice reamintire a ororilor sistemului tota­litar sovietic se lovește de strategii de apărare ale stângii. Orice creație in­telectuală sau artistică dedicată Gula­gului se lovește de protestele stângii, care acuză o tentativă de a trece sub tăcere drama sclaviei sau actele de violență ale colonialismului occi­dental. În versiunea cea mai radicală, stânga exacerbează critică „privilegi­ului rasei albe” și „hegemonia rasei albe” pentru a rescrie istoria²⁰, ocul­tând definitiv crimele sistemului to­talitar sovietic. În final, o „Cortină de Fier a memoriei” desparte Estul și Vestul Europei. Sacrificiul comunist din timpul celui de-al Doilea Război Mondial rămâne argumentul forte care disculpă ideologia marxistă și pe adepții ei de vinovăția totalitarismu­lui²¹, dar produce, prin educația de masă și prin patos ideologic socialist, ocultarea crimelor naziste din terito­riile ocupate după 1941, concen­trându-se asupra marelui Răz­boi de Apărare a Patriei. Astfel, Vestul uită de crimele sovieticilor, Estul de dis­trugerea sistematică nazistă a evrei­lor, chiar în teritoriile care au ajuns sub ocupație sovietică după 1945, odată cu mutarea frontului războiului spre vest²². Nu este de mirare, deci, că o legislație specifică pentru con­damnarea negaționismului legat de cri­mele comunismului, propusă de șase state membre ale Uniunii Europene (toate provenite din vechiul bloc co­munist, de altfel) a fost respinsă de Comisia Europeană în 2010²³.

Insistând asupra relativismului, cel care vine ca o reacție a stângii vest-europene și care spune că nu trebuie evidențiate crimele sovietici­lor până nu dăm atenție și crimelor comise de sistemul colonial capita­list, Wolton reamintește că relativis­mul introduce o concurență a catego­riilor de victime care nu servește nici uneia dintre cauzele apărate²⁴. Mai mult, dacă totul e la fel, nimic nu e la fel, cei vinovați și cei nevinovați se confundă la fel cum se confundă că­lăii și victimele, sistemele politice totalitare cu democrațiile liberale. Deși acest relativism nu e deloc ac­ceptat în cazul nazismului, unde po­litica memoriei insistă asupra unici­tății Shoah-ului²⁵, acest fel de a privi lucrurile nu supără pe nimeni când vine vorba despre comunism. Cum sintetic formulează Wolton, relati­vismul a ajuns otrava istoriei, pentru că pune totul pe același plan, tulbură mințile, debusolează, contrazice mo­rala cea mai elementară și, în cele din urmă, trădează fundamentele uma­nismului²⁶.

Și este de înțeles o astfel de ce­rință de unitate în condamnarea tutu­ror crimelor, inclusiv a celor sovie­tice, atunci când apar astfel de argu­mente, precum cel evidențiat de Wolton, apărut în revista franceză Esprit, numărul din februarie 1950 și semnat de un colaborator al revistei. De ce atâta încrâncenare împotriva lagărelor de concentrare din Uniunea Sovietică? Oare nu ar fi mai bine să vedem mai întâi situația internă fran­ceză, cea a muncitorimii din orașele industriale? Orașul muncitoresc Montreuil ar fi, în concepția colabo­ratorului la revista franceză, un lagăr plin de deținuți, ce s-a bucurat de­geaba în 1936, la fel și în 1945²⁷, crezându-se eliberat. Imediat după această dată, consideră colabo­ratorul revistei, gardul de sârmă ghimpată e ridicat din nou, posturile de obser­vație din nou ocupate și, din­colo de ele, invizibila armată a for­țelor so­ciale recucerește poziție după pozi­ție²⁸. Între timp, conchide Wolton, conștiințele s-au trezit și au evoluat și nimeni nu ar mai putea compara azi Gulagul cu Montreuil, acest cartier muncitoresc parizian. Totuși, relati­vismul, ce înseamnă a pune pe același plan toate nenoroci­rile din lume, a confunda tipurile de rău și regimurile politice, rămâne arma preferată a negaționiștilor de stânga²⁹. Totuși, această confuzie, acest truc, nu se aplică niciodată dic­taturilor de dreapta. De aceea, ura față de democrație, capitalism, libe­ralism, imperialism, acest sentiment răspândit rămâne cel mai bun atu al negaționismului pentru a atenua, mi­nimaliza, justifica ceea ce e de nejus­tificat³⁰.

Pe de altă parte, strategia stângii este de a nega chiar evidența, anume bilanțul catastrofal al comunismului, ceea ce este mai greu de acceptat chiar decât victimele omenești³¹, crede Wolton³²: dezastrul economic, paragina ecologică, disperarea umană, golul cultural, serviciile soci­ale can­grenate de situația generală deplo­rabilă a acestor țări ajunse ane­mice, ce erau mai aproape de Lumea a Treia subdezvoltată (în ciuda spe­ranțelor inițiale) decât paradisul de lumină, bunăstare și pace promis³³. Ca să nu vorbim despre pierderea suveranității acestor țări și despre zdrobirea revoluțiilor anti-comuniste de la Budapesta și de la Praga³⁴. În Franța, subliniază Wolton, nici un președinte al Partidului Comunist nu s-a scuzat (cu atât mai puțin să-și ceară iertare) pentru ceea ce comu­niștii francezi au acceptat să cauțio­neze de-a lungul totalitarismului so­vietic și est-european³⁵. Ei nu au scos nici un cuvânt despre dictatura asupra nevoilor, cea care a redus popoare întregi la o dependență totală. Această dictatură asupra nevoilor este acel nec plus ultra din arsenalul tota­litar, folosită pentru a controla viața cotidiană a fiecărui individ³⁶. Prin lipsuri abil dozate, acest sistem sinis­tru poate ușor ține un popor într-o subdezvoltare cronică, în care obsesia supraviețuirii să ocupe mintea oame­nilor și să-i împiedice să se mai gân­dească la altceva³⁷. Dar comuniștii francezi nu au spus nimic nici despre tâmpirea minților prin care cetățenii erau împiedicați să gândească pentru a-i face să se supună³⁸, nici despre asasinarea culturii, artelor și științelor în numele „realismului socialist”³⁹, nici despre pretenția de a construi un „om nou” prin controlul exercitat de la naștere până la moarte de partidul-stat atotputernic⁴⁰.

Pentru a ieși din această situație vinovată, comuniștii francezi se văd nevoiți să afirme că socialismul real, pus în practică de Stalin și de acoliții lui din țările Europei de Est, nu are nimic de-a face cu Marx, că „adevă­ratul” comunism n-a existat niciodată și că el trebuie construit ori chiar tre­buie să pretindă că „circumstanțele” sunt cele vinovate pentru crimele comise⁴¹. Cum remarcă Wolton, aceste scuze nu păcălesc pe nimeni, dar îi mulțumesc pe cei mai mulți⁴², pe cei ce s-au lăsat pradă orbirii vo­luntare dincolo de Cortina de Fier. Mai mult, învinovățirea adversarului și justificarea contextuală comple­tează această strategie. Astfel, oa­meni de cultură precum Claude Lanzmann, găsesc scuze sistemelor totalitare prin accentul pus pe con­textul Războiului Rece. Implicarea americană în Războiul din Coreea, cu grozăviile bombardamentelor ameri­cane cu napalm, ar justifica excesele de care s-a făcut vinovat regimul din Coreea de Nord, țară pe care Lanzmann o vizita în 1958, invitat fiind alături de alți intelectuali fran­cezi pentru a admira realizările co­munismului asiatic⁴³. La fel s-ar pu­tea argumenta, crede Wolton, că bombele aruncate de avioanele ame­ricane asupra Cambodgiei în anii 1970 ar justifica cruzimea khmerilor roșii. În această operațiune, morții nord-coreeni se adaugă celor cambo­dgieni și tuturor crimelor colonialis­mului occidental, pentru a trece cu vederea crimele comuniștilor⁴⁴. Acesta este, crede Wolton, un caz clasic de negaționism, în care cir­cumstanțele pot fi invocate pentru a evita o confruntare cu realitatea. De­sigur, completează Wolton, ne-am putea imagina furia și indignarea, de altfel justificate, ale aceluiași Lanzmann, dacă cineva ar fi îndrăznit să spună că războiul purtat împotriva Germaniei naziste (și eșecul militar de la Stalingrad) ar fi cauza lagărelor de exterminare⁴⁵.

Această problemă a vinovăției ocultate este astăzi agravată de uita­rea specific omenească, de memoria istorică selectivă ce ne afectează în prezent. Desigur, o doză de uitare e inevitabilă, subliniază Wolton, mai ales că fiecare generație se vrea liberă de povara moștenirii generațiilor an­terioare⁴⁶. Clișeele care rămân tra­sează imaginea unui comunism care rimează întotdeauna cu egalitate, progres, pace, inteligență, deci cu valori umaniste despre care ni se spune că au fost prost aplicate sau că n-au fost înfăptuite, așa cum pro­clamă negaționiștii de stânga⁴⁷. Invocându-l pe Milosz⁴⁸, Wolton re­amintește de paralela sinistră dintre arestarea minților pe o parte a Corti­nei de Fier și orbirea inteligențelor din vest, pe partea cealaltă a Cortinei de Fier⁴⁹. Poliția politică pe de-o parte, dezertarea morală pe cealaltă parte făceau amândouă jocul asasi­nilor culturii⁵⁰. Acum, însă, e rândul memoriei să fie captivă și al istoriei să pătimească din această cauză, cu precădere prin banalizarea trecutului dominat de comunism și introducerea lui în patrimoniul nostru⁵¹.

Mai ales în Franța, un întreg ima­ginar comunist format din nume de străzi, stații de metrou, instituții cul­turale, școli și licee, toate înlesnesc înflorirea negaționismului de stânga, cel care relativizează catastrofa și justifică ororile comunismului⁵². Motivele indulgenței de care benefi­ciază comunismul le știm, efectele, însă, mai puțin⁵³. Memoria captivă este cea care banalizează răul când ar trebui să-l expună. Astfel, nega­ționismul „soft”, cultural, moș­tenire a deceniilor de cultură comunistă, tul­bură granițele moralei⁵⁴. Dacă cu­vintele ar putea ucide, crede Wolton, atât Aragon cât și Céline ar fi niște asasini⁵⁵. Totuși, nimănui în Franța nu i-ar trece prin minte că aceștia ar fi comis greșeli egale. Comunistul stalinist notoriu Aragon e celebrat, ucenicul nazist Céline e ținut la dis­tanță⁵⁶. Nici un glas nu s-a ridicat (sau a fost repede înăbușit) ca să ceară schimbarea numelui stației pa­riziene de metrou „Aragon”⁵⁷.

Aceeași banalizare a răului comu­nist are loc și în alte domenii ale vie­ții cotidiene, cum sunt moda și suve­nirurile. „Costumul Mao”, cu gulerul său croit în așa fel încât să devină simbol de clasă și de rasă, încât să-i fie imposibil de aplicat cravata, semn al luxului burghez (clasă) și al vesti­mentației occidentale (rasă), deși in­tens admirat în Occidentul capitalist (revista Taylor and Cutter din Londra desemnându-l în 1971 pe Mao drept unul din oamenii cel mai elegant îm­brăcați)⁵⁸, nu a fost decât un instru­ment suplimentar de masificare. Ast­fel, costumul elimina diferențele din­tre sexe și dintre clase, de unde admi­rația Occidentului⁵⁹. Diferențele de culoare (albastru, gri, verde) ale cos­tumului indicau diferențele de funcții sociale, poporul muncitor și complet supus, elita de partid și militarii atot­puternici, în timp ce distrugeau orice urmă de feminitate⁶⁰. În realitate, în ciuda admirației occidentale, acest costum reprezenta pentru chinezi opresiunea, teroarea Gărzilor Roșii, brutalitatea armatei și reușea ceea ce nici măcar ideologii staliniști nu au reușit în Uniunea Sovietică, anume uniformizarea unei națiuni întregi, stadiul ultim al totalitarismului⁶¹.

La fel se întâmplă cu toate obiec­tele vestimentare sau accesorii ce idealizează trecutul comunist în lu­mea capitalistă occidentală, unde an­treprenori mai mari sau mai mici, case de modă celebre și mărunți anti­cari vând simboluri comuniste: hano­race cu secera și ciocanul, costume de muncitori și de militari de la Balenciaga⁶², tricouri cu chipul lui Che Guevara, „Cărticica roșie” a lui Mao, trabucuri à la Fidel Castro și multe altele. În cele mai multe demo­crații occidentale, legea interzice răs­pândirea sau vânzarea de scrieri și obiecte naziste. Nimănui nu i-ar trece prin minte să aplice o astfel de lege și obiectelor și scrierilor comuniste. Succesul modei comuniste pe melea­gurile occidentale pline de libertăți, notează Wolton, stă mărturie pentru indiferența occidentală pentru toată povestea comunistă, precum și pentru ignoranța occidentală pentru acest trecut pe care, crede Wolton, nega­ționismul de stânga îl răvășește în mod intenționat⁶³. De fapt, co­merțul cu brelocuri marxist-leniniste între­ține banalizarea răului de care profită chiar cei care neagă Gula­gul⁶⁴. Bana­lizarea răului se conjugă acum cu relativismul, anume cu ca­pacitatea de a pune totul pe același plan, lucru care șterge perspectivele istorice și ani­hilează aptitudinile mo­rale⁶⁵. Prin­cipiul „Fiecare cu adevărul lui”, pe care negaționismul îl cultivă prin ocolirea faptelor și a unicității lor, le conferă indivizilor o putere discre­ționară asupra istoriei, privile­giu ce-i aparținea mai demult doar sistemului totalitar⁶⁶. Banalizarea marxism-leni­nismului, împreună cu negaționismul ce derivă din aceasta, par să pună capăt unei lungi perioade de speranță revoluționară, ce apune, în forma con­sacrată, odată cu guver­nările par­ti­delor socialiste în țările Europei Occidentale. Compromisul necesar cu funcționarea capitalismu­lui, adap­tarea socialismului confor­mist la cerințele mecanismului politic și economic occidental, deschide însă alte perspective. Noile capitole ce încep să fie scrise sunt cele ale teolo­giei eliberării de rasă, de gen și de natură.

Noile marxisme și ficțiunile lor

Conform lui Derrida, el însuși un marxist îndoliat, marxismul ce a fost odată nu mai este decât o stafie, un spectru ce bântuie lumea, un „lucru” descompus în alte lucruri: doliu, ge­nerații/generări de spirite (în logica influenței lui Kant asupra lui Hegel, a lui Hegel asupra lui Marx etc.), trans­formări, travaliu, muncă ce trans­formă⁶⁷. Cele trei lucruri provenite din descompunere bântuie în conti­nuare vechea Europa, în căutarea îm­plinirii. Nu este deloc întâmplător că eseul lui Derrida menționat mai sus este scris în 1993, atunci când ori­zontul experienței marxist-leniniste mondiale se îngustase dramatic, odată cu prăbușirea socialismului real existent în Europa de Est. Astfel, adaptarea curentelor istorice mar­xiste, revoluționare, troțkiste, mao­iste, guevariste, castriste, la noile re­alități sociale, economice și politice, nu putea să întârzie prea mult. În ex­primarea lui Derrida, spectrele lui Marx sunt legate nu doar de el, ca autor, ci și de testamentul, de moște­nirea sa, umbra lui Marx fiind cea pe care atâtea voci se ridică azi ca să-i conjure reîntoarcerea⁶⁸. Acești orfani ai marxismului oficial sunt noile spi­rite generate prin travaliul ce trans­formă, sunt noile speranțe puse în acțiunea tiermondismului, ecologis­mului, feminismului, antirasismului, identității de gen, în acțiunea eliberă­rii de toate opresiunile lumii.

De fapt, adaptarea curentelor marxiste la noile realități este chiar un fenomen anterior căderii comu­nismului. Anti-imperialismul extre­mei stângi din Franța se transformă prin îngemănare cu antirasismul, dând orfanilor troțkismului o nouă rațiune de a fi în anii Mitterrand, când colapsul comunismului sovietic făcea ca marxism-leninismul să-și piardă rolul mobilizator⁶⁹. Astfel, antirasismul a devenit o marcă a stângii⁷⁰, anti-imperialiștii condam­nând capitalismul și liberalismul, în timp ce feminiștii și militanții mino­rităților sexuale îl condamnă pe băr­batul alb, heterosexual, căsătorit și tată. O ură de sine adânc înrădăcinată în mentalul colectiv occidental se revarsă azi asupra celor care, afirmă ei, împiedică egalitatea fără limite și mențin dominația unor forme de pu­tere pe care le doresc repede depășite. Aceasta este ficțiunea „woke”⁷¹, noul curent cultural și politic occidental ce regrupează ideile orfane ale mar­xism-leninismului muribund.

Deloc surprinzător, „wokismul” nu mai este interesat de rezolvarea practică a problemelor de inegalitate economică, din moment ce socialiștii occidentali s-au adaptat cu succes sistemului de producție capitalist și valorilor sale culturale, iar socialis­mul real existent a eșuat în țările la­gărului comunist. Deși inegalitățile economice și sociale nu au făcut de­cât să crească în urma prăbușirii soci­alismului de stat în Europa de Est, odată cu expansiunea neîngrădită a capitalismului ce domină astăzi lu­mea, transformând totul în marfă ce se vinde și se cumpără⁷², noua stângă extremă este acum mai puțin legată de valorile materiale, cât de valorile post-materiale. Într-un fel, stânga radicală de azi este cea care a reali­zat, împreună cu întreaga societate capitalistă occidentală, tranziție de la valorile materiale la valorile post-materiale⁷³. De aceea, noua stângă radicală occidentală neglijează ine­galitățile reale, materiale⁷⁴, pentru a se îndrepta către toate inegalitățile percepute ca atare.

Pentru a le eradica, stânga radi­cală își imaginează mecanisme biro­cratice suficient de coercitive pentru a-i descuraja și pedepsi pe cei care nu se conformează măsurilor de aliniere la idealul imaginat de ea. Ca atare, negaționismul de stânga devine peri­culos tocmai pentru că reînvie pute­rea covârșitoare a statului pentru a transforma societatea, iar, la nevoie, chiar natura umană, în conformitate cu scopurile idealizate ale unei soci­etăți perfect egalitare. Deloc întâm­plător, elite ale stângii radicale, pre­cum Sartre, îi admirau pe revoluțio­narii francezi de la 1793 pentru lipsa lor de ezitare în aplicarea „Terorii” ca metodă de schimbare socială. Re­gretul lui Sartre, citat de Wolton, este că revoluționarii nu și-au menținut constant această orientare, această determinare de a transforma lumea prin violență. Un regim revoluționar, credea Sartre, „trebuie să se debara­seze de anumiți indivizi care-l ame­nință și eu nu văd alt mijloc decât moartea. Din închisoare se poate to­tuși scăpa. Revoluționarii din 1793 n-au ucis îndeajuns, probabil”⁷⁵.

Negând eșecurile, erorile și dis­trugerile umane ale socialismului real existent, stânga radicală se pregă­tește, din nou, să transforme lumea și natura umană. Scopurile nu mai sunt stabilirea unei egalități materiale și egalizarea statutului social, așa cum își propusese marxism-leninismul, ci transformarea societății printr-o ega­litate dată de acțiunea într-o lume colectivă. Pentru Marx, egalizarea condițiilor nu devenea posibilă decât printr-o revoluție universală, ce șter­gea diferențele dintre exploatatori și exploatați din momentul încetării exploatării. Lumea nouă, construită pe baze raționale, nu putea fi decât una colectivă, deci interdependentă și interconectată. Ce împiedica egalita­tea era, în logica marxist-leninistă, individualismul liberal capitalist, cel care-i dădea individului, luat separat, dreptul și puterea economică de a se diferenția, de a se îmbogăți, de a se bucura, izolat, de faimă, succes și bunăstare. Deloc întâmplător, ceea ce etica socialistă combătea în anii soci­alismului de stat era chiar tendința burgheză de diferențiere orgolioasă, de separare egoistă și de posesiune indecentă. Proprietatea, vestimenta­ția, comportamentul și formulele de politețe erau toate transformate pen­tru a favoriza, pentru a celebra o lume colectivă, comună, nediferenți­ată, complet uniformizată.

Astăzi, idealul egalității reînvie prin contopirea tuturor în lumea co­lectivă. Colectivizarea este, deci, fe­nomenul pe care elitele stângii radi­cale îl promovează cu asiduitate. O formă pe care o ia colectivizarea este idealizarea traiului în comun, în „casa comună”, care este Natura, Lumea, Pământul. Acest trai în comun nu poate fi conceput fără colectivizarea tuturor domeniilor, fără o „singură sănătate”, fără o „singură securitate”, fără o „singură bunăstare”. Pentru că această „casă comună” este amenin­țată de acțiuni individuale egoiste, birocrația pe care se bazează ideolo­gii stângii radicale trebuie să ia mă­suri de protecția sau chiar de salvare a ceea ce lumea colectivă reprezintă. Iar ceea ce afectează cel mai mult „casa noastră comună” este proprie­tatea privată. Eradicarea ei nu mai e decât indirect un scop al egalității socialiste, din moment ce joacă în principal rolul de păstrare intactă a Naturii. Astfel, dictonul propovăduit la nivel global de World Economic Forum („Nu vei avea nimic și vei fi fericit”) ajunge să fie adaptat și folo­sit în contexte locale, precum alege­rile parlamentare din România, unde Oana Maria Bogdan, candidata ali­anței „Uniunii Salvați România” – „Partidul Libertate, Unitate și Solida­ritate” (USR-PLUS), vicepreședinte PLUS, îl folosește ca atare. Speranța înscrisă de candidata USR pe afișul său din 2020 este că „un pas impor­tant al omenirii va fi renunțarea la proprietate. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele”. De profesie arhitect, secretar de stat în Guvernul Dacian Cioloș (2015-2016) la Ministerul Culturii, ea pledează pentru locuire cu chirie în spații locative comune, care să pună capăt proprietății imobiliare tradițio­nale, dând prioritate dreptului la lo­cuire de calitate în fața mecanismelor pieței, deci proprietății⁷⁶.

Dar și alte slogane promovate de World Economic Forum (WEF) în 2016 ajung să fie preluate de candi­dați, partide și guverne din Uniunea Europeană. Sloganul „vei mânca mai puțină carne; (grătarul) va fi o excep­ție, nu o obișnuință. Pentru binele mediului înconjurător și sănătatea noastră” se regăsește deja în politicile publice promovate în țări din Europa occidentală⁷⁷. Astfel, ministrul pentru energie din guvernul Marii Britanii, Ed Miliband, cere reducerea consu­mului de carne și lactate cu până la 50% pentru a putea atinge obiectivul „net zero”⁷⁸, adică de a face Marea Britanie o țară fără emisii de dioxid de carbon, conform angajamentelor luate de statelor europene în 2015 prin Acordul Climatic de la Paris⁷⁹. Ca atare, Comitetul britanic pentru Schimbări Climatice recomandă gu­vernului să reducă efectivul de ani­male, dar sunt necesare și acțiuni pentru schimbarea comportamentului alimentar, pentru a evita o „catastrofă climatică”⁸⁰.

Reducerea efectivului de animale se crede că ar reduce contribuția agri­culturii la poluarea planetei, deci Greenpeace cere Uniunii Europene să reducă consumul de carne cu 71% până în 2030 și cu 81% până în 2050⁸¹. Asta pentru că aproape 60% din gazele cu efect de seră ar fi pro­duse de agricultură⁸². Pentru a se asi­gura că Uniunea Europeană se con­formează, Greenpeace cere Comisiei Europene o lege europeană largă pentru „sistemul alimentar durabil”⁸³. Deja Comisia Europeană a elaborat o strategie de alimentație europeană, numită „Farm to Fork”, ce vizează producția și lanțul de distribuție ali­mentar. Pentru a reduce consumul sunt necesare, conform stângii radi­cale, atât reducerea ofertei, cât și re­ducerea cererii. Cea din urmă poate fi făcută prin educația publicului, de exemplu, prin interzicerea reclamelor la produse din carne în spații publice, cum ar fi stațiile de autobuz și mij­loacele de transport⁸⁴. Astfel, carnea devine, în ochii ideologilor ecolo­giști, la fel de nocivă ca țigările, cele care au fost primele interzise la pu­blicitate.

Carnea se adaugă unei întregi liste de produse vegetale și alte produse animale care, se afirmă în mod hotă­rât, contribuie la emisia de gaze cu efect de seră⁸⁵. Iar pentru a se asigura că oferta de carne este împiedicată fizic să persiste sau să crească, gu­vernul Marii Britanii a instituit o taxă pe moștenirea fermelor de 20% din valoarea lor, pentru fermele valorând peste 1 milion de lire⁸⁶. Cum o fermă medie, cumulând mijloacele de pro­ducție agricolă, terenul și clădirile, depășește ușor această sumă, moște­nitorii sunt forțați să se împrumute ca să achite taxa sau să renunțe la pro­ducția de carne. De altfel, guvernul britanic se inspiră aici din practica guvernului olandez, cel care răscum­pără fermele de animale din țară ofe­rind 120% din prețul lor de piață, oferta fiind însă limitată la o scurtă perioadă de timp⁸⁷. În fața opoziției proprietarilor de ferme, guvernul olandez le reamintește că, în lipsa unui acord voluntar pentru conversie, relocare sau abandon pentru compen­sare, guvernul poate folosi „instru­mente obligatorii”, anume expropri­eri, pentru a atinge obiectivele de mediu stabilite, respectiv închiderea a 11 200 de ferme până în 2030⁸⁸. Sco­pul general al guvernului olandez este conversia agriculturii printr-un contract social zootehnic ce respectă bunăstarea animalelor, prin taxarea prin certificate de carbon și prin taxa­rea poluării cu azot⁸⁹. La fel de radi­cal, ministrul german al sănătății, Karl Lauterbach a cerut reducerea cu 80% a consumului de carne, chiar și prin taxarea excesivă, care să facă ca acest produs de consum să devină mai puțin accesibil publicului larg. În compensare, crede Lauterbach, sti­mulente fiscale ar trebui acordate producătorilor de carne „alternativă”, sintetică, precum și celor care adoptă o dietă vegetariană și vegană⁹⁰. La fel, Danemarca a instituit deja o taxă pe flatulența animalelor din ferme, ce fi va fi plătită începând cu 2030, anume 40 de euro pe tona de metan, inclusiv pentru vaci și porci, iar din 2035, taxa va fi de 100 euro pe tona de metan degajat⁹¹. La aceasta, ar putea fi adăugată o taxă pe carnea tocată, estimează ministrul danez al economiei⁹². Prin comparație, deși consumul de carne este mai mic în România, el trebuie totuși redus, in­sistă Greenpeace, cu 62% până în 2030 si cu 75% până în 2050⁹³.

Alarmismul climatic legat de con­sumul de carne este corelat cu alt slogan WEF, anume că „va exista un preț global pus pe carbon; acesta va face carburantul fosil să aparțină tre­cutului”. Sloganul acesta definește politicile energetice actuale promo­vate de Comisia Europeană, de Or­ganizația pentru Cooperare și Dez­voltare Economică, de Banca Mondi­ală. Politicile au fost adoptate de multe guverne naționale, cu accent pe eliminarea completă a emisiei de gaze în atmosferă prin taxare exce­sivă. De altfel, educația tinerelor ge­nerații cu sloganele stângii radicale este o țintă prioritară. Deloc întâm­plător, ministrul educației din Româ­nia din guvernul format de Partidul Național Liberal (PNL) – Partidul Social Democrat (PSD) – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), Ligia Deca, promovează educația radical ecologistă în școli, încurajând participarea la întreceri pentru „net zero”, observând că „schim­­bările climatice afectează edu­cația”. Tematica combaterii schim­bărilor climatice se va reflecta și în curricula pentru liceu, spune ministrul, pentru că „tot mai mulți elevi consideră că schimbările climatice reprezintă cele mai importante ame­nințări la nivel global”, așa cum declara Ligia Deca la Forumul M100 pentru neutralitate climatică, la care ministrul este co-organizator⁹⁴. Astfel, angrenarea școlarilor în proiecte ideo­lo­gice amintește de mobilizarea realizată de sistemul totalitar comu­nist, cel ce organiza competiții între organizațiile de partid pentru copii, pentru tineret, pentru oamenii muncii din întreprinderi și din cooperativele agricole de producție. În același spirit colectivist și voluntarist, 10 orașe și 16 municipii s-au alăturat, prin inter­mediul Hub-ului Național M100, la Mirror Mission Cities Hub Romania – Misiunea Oglindă a Uniunii Europene „100 de orașe inteligente și neutre climatic”.

Green Deal este, de altfel, politica europeană ce răspunde așteptărilor activiștilor de mediu, cei care au de­venit coloana vertebrală a stângii ra­diale europene. Aceștia militează în Scoția pentru interzicerea totală a consumului de carne până în 2040⁹⁵, iar în Germania pentru creșterea ver­tiginoasă a taxelor pentru a opri acti­vitatea economică și a contracta PIB-ul, pentru eliminarea automo­bilelor, interzicerea construcției de clădiri noi și refolosirea celor vechi, raționaliza­rea și controlul consumului personal, limitarea deplasărilor perso­nale cu trenul pe distanțe „rezona­bile”. Aceasta este viziunea lui Ulrike Herrmann, unde doar ce este reciclat primește dreptul de a mai fi bun valid de consum. Modelul ei preferat este capitalismul de stat practicat de Marea Britanie aflată în război începând cu 1940, un capitalism bazat pe planifi­care birocratică și pe restricții perso­nale severe, capabile să pună capăt capitalismului, „dovedit” incompati­bil cu idealurile radicale ecologiste⁹⁶. Altfel spus, în loc de „creștere verde”, sfârșitul capita­lismului tre­buie să însemne „contracție verde”, o restrângere fără precedent a activității economice capitaliste occidentale iraționale și o trecere spre un comu­nism luminat, rațional, atent planifi­cat. De altfel, creșterea constantă a impozitării consumului și proprietății din Marea Britanie (creșterea taxelor este de 40 miliarde de lire pentru anul fiscal 2025) pare să se îndrepte chiar în această direcție, o limitare tot mai accentuată a consumului și „risipei” prin stimularea inflației și scăderea puterii de cumpărare generale⁹⁷.

În România, pactul verde euro­pean (Green Deal) înseamnă suprata­xarea producției de energie electrică din arderea gazului și a cărbunelui, producție posibilă doar prin achitarea unui certificat verde ce variază, pe bursa certificatelor, în jur de 90 de euro/KWh. Companiile de electrici­tate distribuie acest cost în facturile emise consumatorilor casnici și indus­triali. Din 2025, Guvernul României nu mai intervine administrativ în pla­fonarea prețului la electricitate, trans­formând electricitatea, un bun de consum accesibil pentru multe gene­rații începând cu primele decenii ale secolului XX, într-un bun pe care doar unii consumatori și-l pot per­mite. Mai mult, creșterea generală radicală a taxelor din România în 2025 este menită să acopere și „taxa pe carbon” pe care fiecare gospodărie o datorează guvernului, dar și „taxa pe carbon” plătită de utilizatorii de automobile pe benzină, motorină, gaz lichefiat, așa cum a recomandat gu­vernului Fondul Monetar Internațio­nal⁹⁸. Nu în cele din urmă, Pactul Verde european înseamnă și obligația României de a face mai ușoare, din punct de vedere legal-birocratic, scoaterea din circuitul agricol a tere­nurilor (actualmente pășuni, fânețe, terenuri arabile) pentru construcția de centrale eoliene și fotovoltaice⁹⁹, concesionarea luciurilor de apă din lacurile de acumulare și demolarea barajelor (începând cu cele învechite sau scoase din uz) pentru facilitarea migrației piscicole¹⁰⁰, ca urmare a acțiunilor ONG-urilor grupate în „Dam Removal Europe” și conform Regulamentului UE privind „restau­rarea naturii”¹⁰¹. Aceste măsuri vor reduce și mai mult producția agricolă, punând presiune asupra prețurilor de consum.

Concluzii

Negaționismul de stânga, prin in­capacitatea sau voința de a trece sub tăcere eșecul economic, catastrofa culturală și crimele socialismului real existent, nu face doar să țină ușa des­chisă negaționismului de dreapta, pe care-l încurajează astfel de multe ori, așa cum arată Wolton în cazul fran­cez. Fără precauții sau fără remuș­cări, el pregătește terenul pentru relu­area istoriei ca tragedie sau farsă. Apărând o ficțiune, aceea a legitimi­tății încercării politice a socialismului de stat, o idee bună ce-a fost prost pusă în practică sau un sistem de idei bune ce-au fost denaturate de voința de putere a lui Stalin, Mao și Pol Pot, negaționismul de stânga cauționează alte ficțiuni, cum este ficțiunea „woke”. Pe latura sa eco-marxistă, noua ideo­logie a stângii radicale se confruntă, inevitabil, cu aceeași con­strângere cu care s-a confruntat și cea dinaintea ei, constrângere derivată de ciocnirea dintre utopia socialistă și realitatea indestructibilă a lumii reale, perma­nent existentă.

Pentru a-și pune în practică idea­lurile politice, stânga radicală trebuie să facă apel, din nou și din nou, la constrângerea statului modern biro­cratic. Readucerea permanentă a eco­nomiei capitaliste la stadiul econo­miei de război britanice de la înce­putul anilor 1940, așa cum își dorește Ulrike Herrmann, va avea de rezolvat aceeași dilemă ridicată de Hayek¹⁰²: este oare posibilă planificarea eco­nomiei și centralizarea resurselor economice fără centralizarea resur­selor politice? Altfel spus, atunci când oamenilor li se va cere să re­nunțe la preferințele lor individuale, la libertățile lor economice și la pro­prietate, statul modern birocratic pu­ternic militarizat va folosi forța fizică în atingerea idealurilor politice sub­lime ale eco-marxismului? Dacă ne uităm la răspunsul dat de Lenin, Stalin, Mao, Castro, Pol Pot, Kim-ir Sen sau Gheorghe Gheorgiu-Dej și nenumărați alți reprezentanți ai stân­gii radicale din secolul XX, el este „da”. De ce ar fi diferit acum, când visul comunismului a prins din nou putere?

Note

• Raymond Aron, 18 lecții despre soci­etatea industrială, trad. rom. Simona Ceaușu, București, All, 2003.
• Idem, Lupta de clasă, trad. rom. Giuliano Sfichi, Iași, Polirom, 1999.
• Idem, Democrație și totalitarism, trad. rom. Simona Ceaușu, București, All, 2001.
• François Furet, Penser la Révolution française, Gallimard, Paris, 1978, p. 28.
• François Fejtö, Histoire des démocraties populiares. L’ère de Staline, 1945-1952, Seuil, Paris, 1952.
• Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, trad. rom. Georgeta-Anca Ionescu, Humanitas, București, 2019, p. 15.
• Ibidem, p. 19.
• Ibidem, p. 20.
• Ibidem.
• Ibidem.
• Ibidem, p. 21.
• Ibidem, p. 28.
• Ibidem, p. 43.
• Ibidem.
• Ibidem, p. 25.
• Ibidem.
• Ibidem, p. 26.
• Ibidem.
• Ibidem, p. 30.
• Jean-François Braunstein, Religia woke. Cum a căzut pradă Occidentul unei mișcări iraționale, trad. rom. Emanuela Jalbă-Șoimaru, Humanitas, București, 2024.
• Thierry Wolton, cit., p. 36.
• Ibidem, p. 33.
• Ibidem, p. 37.
• Ibidem, p. 52.
• Alain Besançon, Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea „Shoah”-ului, trad. rom. Mona Antohi, Humanitas, București, 2015.
• Thierry Wolton, cit., p. 52.
• Pentru prima dată în istoria Franței, un guvern socialist a ajuns la putere în 1936 cu mandatul de a îmbunătăți condițiile de muncă și de viață precare ale muncitorimii franceze. Legislația adoptată atunci a repre­zentat un mare pas înainte pentru viața și demnitatea acestor oameni. Anul 1945 se referă la eliberarea Franței și la capitularea Germaniei naziste, deznodământ fericit la care a contribuit și Rezistența franceză, din rândurile căreia făceau parte și mulți muncitori simpatizanți și activiști comuniști.
• Thierry Wolton, cit., p. 59.
• Ibidem.
• Ibidem.
• Victimelor represiunii totalitare, Wolton le-a dedicat un volum special din istoria dedicată comunismului. Vezi Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică, vol. 2 „Când moare corul. Victimele”, trad. rom. Wilhelm Tauwinkl, Mariana Piroteală, Elena Ciocoiu, Adina Cobuz, Emanoil Marcu și Vlad Russo, București, Humanitas, 2018.
• Idem, Negaționismul de stânga, cit., p. 75.
• Ibidem.
• François Fejtö, Histoire des démocraties populiares. Après Staline, 1953-1971, Seuil, Paris, 1972.
• Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, cit., p. 81.
• Ibidem, p. 125.
• Ibidem, p. 126.
• Artur Koestler, Întuneric la amiază, trad. rom. Sanda Aronescu, Editura Humanitas, București, 2008; Czeslaw Milosz, Gândirea captivă, trad. rom. Constantin Geambașu, Humanitas, București, 2008.
• Isaiah Berlin, Mintea sovietică. Cultura rusă sub comunism, trad. rom. Marina Vraciu, Humanitas, București, 2023.
• Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, cit., p. 81.
• Ibidem, p. 82.
• Ibidem.
• Ibidem, p. 125.
• Ibidem.
• Ibidem.
• Ibidem, p. 102.
• Czeslaw Milosz,cit..
• Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, cit., p. 102.
• Despre atmosfera culturală franceză, disputele ideologice și rolul public al intelectualilor, vezi Michel Winock, Le siècle des intellectuels, Seuil, Paris,1999.
• Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, cit., p. 109.
• Ibidem.
• Ibidem, p. 108.
• Ibidem, p. 109.
• Ibidem, p. 131.
• Ibidem, p. 132.
• Ibidem.
• Ibidem.
• Ibidem.
• Ibidem, p. 131.
• Ibidem.
• Ibidem, p. 140.
• Ibidem.
• Jacques Derrida, Spectrele lui Marx. Starea datoriei, travaliul doliului și noua Internațională, trad. rom. Bogdan Ghiu și Mihaela Cosma, Polirom, Iași, 1999, p. 43.
• Ibidem, p. 151.
• Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, cit., p. 160.
• Ibidem.
• Samuel Fitoussi, Ficțiunea woke. Cum ne schimbă ideologia filmele și serialele?, trad. rom. Anca-Maria Pănoiu, Curtea Veche, București, 2025.
• Michael J. Sandel, What Money Can’t Buy. The Moral Limits of Markets, Penguin Books, Londra, 2013.
• Ronald Inglehart, The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles Among Western Publics, Princeton University Press, Princeton, 1977. Idem, Culture Shift in Advanced Industrial Society, Princeton University Press, Princeton, 1990.
• Joseph E. Stiglitz, Marea divizare. Societățile inegale și ce putem face în privința lor, trad. rom. Smaranda Nistor, Publica, București, 2015.
• Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, cit., p. 158.
• Ada Meseșan, „Vor să-i convingă pe români să renunțe la proprietatea privată. Ce pune la cale apropiata lui Cioloș: „Foarte puțini români sunt educați”, Evenimentul Zilei, 03.04. 2021, disponibil la https://evz.ro/ apropiata-lui-dacian-ciolos-si-parlam-entari-ue-vor-sa-i-convinga-pe-rom-ani-sa-renunte-la-proprietatea-priva-ta.html (consultat la 04.06.2025).
• Textul în engleză ce figurează în videoclipul WEF este: „You’ll eat less much meat. An occasional treat, not a staple. For the good of environment and of our health”.
• Jonathan Leake, „Britons urged to eat less meat to hit latest net zero target. People should change their diets to help cut 200m tonnes of emissions, says climate watchdog”, The Telegraph, 26.10.2024, disponibil la https://www.telegraph.co.uk/business/2024/10/26/britons-urged-to-eat-less-meat-hit-latest-net-zero-target/ (consultat la 04.06.2025).
• United Nations, Climate action, „For a livable climate: Net-zero commit­ments must be backed by credible action”, disponibil la https://www.un.org/en/climatechange/net-zero-coalition (consultat la 04.06. 2025).
• Damian Carrington, „Huge reduction in meat-eating „essential” to avoid climate breakdown”, The Guardian, 10.10.2018, disponibil la https://www.theguardian.com/environment/2018/oct/10/huge-reduction-in-meat-eating-essential-to-avoid-clima-te-breakdown (consultat la 04.06. 2025).
• Greenpeace, „EU climate diet: 71% less meat by 2030”, 13.03.2020, https://www.greenpeace.org/eu-unit/i-ssues/nature-food/2664/eu-climate-diet-71-less-meat-by-2030/ (consultat la 04.06.2025).
• Oliver Milman, „Meat accounts for nearly 60% of all greenhouse gases from food production, study finds”, The Guardian, 13.09. 2021, dispo­nibil la https://www.theguardian.com/ environment/2021/sep/13/meat-gree-nhouses-gases-food-production-study (consultat la 04.06.2025).
• Greenpeace, „EU must publish sustain­able food system plan”, 13.02.2023, disponibil la

https://www.greenpeace.org/eu-unit/i-ssues/nature-food/46575/eu-must-pu-blish-sustainable-food-system-plan/ (consultat la 04.06.2025).

• Daniel Boffey, „Dutch city becomes world’s first to ban meat adverts in public”, The Guardian, 06.09.2022, disponibil la https://www.theguardian.com/world/2022/sep/06/haarlem-netherlands-ban-s-meat-adverts-public-spaces-clima-te-crisis (consultat la 04.06.2025).
• Xiaoming Xu, Prateek Sharma, Shijie Shu, Tzu-Shun Lin, Philippe Ciais, Francesco N. Tubiello, Pete Smith, Nelson Campbell, Atul K. Jain, „Global greenhouse gas emissions from animal-based foods are twice those of plant-based foods”, Nature Food, nr. 2, 2021, pp. 724-732.
• Iris Duțescu, „Mii de fermieri pro­testează față de modificările impozi­tului pe moștenire”, ro, 19.11.2024, disponibil la https://www.mediafax.ro/economic/mii-de-fermieri-britanici-protesteaza-f-ata-de-modificarile-impozitului-pe-mostenire-22564589 (consultat la 05.06.2025).
• D., „Olanda va închide mii de ferme pentru a respecta normele UE de conservare a naturii”, Spotmedia.ro, 29.11.2022, disponibil la https://spotmedia.ro/stiri/mediu/olanda-va-inchide-mii-de-ferme-pentru-a-r-especta-normele-ue-de-conservare-a-naturii (consultat la 05.06.2025).
• Roxana Dobre, „Guvernul din Olanda a anunțat că va naționaliza fermele care nu reduc poluarea”, AGROinteligența, 27.01.2023, disponibil la https://agrointel.ro/246363/guvernul-din-olanda-a-anuntat-ca-va-nationa-liza-fermele-care-nu-reduc-poluarea (consultat la 05.06.2025).
• Mircea Olteanu, „Olanda: guvernul alocă miliarde de euro pentru con­versia ecologică a agriculturii”, AGROinteligența, 02.01.2022, disponibil la https://agrointel.ro/ 210312/olanda-guvernul-aloca-milia-rde-de-euro-pentru-conversia-ecolog-ica-a-agriculturii (consultat la 05.06. 2025).
• Alexandru Stan, „După interzicerea automobilelor cu benzină din 2035, Europa trebuie să reducă consumul de carne animală cu 71% până în 2030. Un oraș olandez face primul pas – interzicerea reclamelor la carne animală din 2024”, ro, 19.02.2023, disponibil la https://www.mediafax.ro/economic/dupa-interzicerea-automobilelor-benz-ina-2035-europa-reduca-consumul-c-arne-animala-71-pana-2030-oras-ol-andez-face-primul-pas-interzice-recl-amele-carne-animala-2024-21617410 (consultat la 05.06.2025).
• Deutsche Welle, „Danemarca: Taxă pe gazele produse de vaci”, com, 26.11.2024, disponibil la https://www.dw.com/ro/danemarca-t-axă-pe-gazele-produse-de-vaci/video-70845587 (consultat la 05.06.2025).
• [1] Emanuel Nițulescu, „Premieră mondială: Danemarca introduce taxa pe flatulența vacilor și a porcilor”, Evenimentul Zilei, 26.06.2024, disponibil la https://evz.ro/premiera-mondiala-danemarca-introduce-taxa-pe-flatulenta-vacilor-si-porcilor.html (consultat la 05.06.2025).
• Alexandru Stan, „După interzicerea automobilelor cu benzină din 2035, Europa trebuie să reducă consumul de carne animală cu 71% până în 2030. Un oraș olandez face primul pas – interzicerea reclamelor la carne animală din 2024”, ro, 19.02. 2023, disponibil la https://www.mediafax.ro/economic/dupa-interzicerea-automobilelor-benz-ina-2035-europa-reduca-consumul-c-arne-animala-71-pana-2030-oras-ola-ndez-face-primul-pas-interzice-recla-mele-carne-animala-2024-21617410 (consultat la 05.06.2025).
• Alexandru Bogdan Grigoriev, „Ligia Deca: „Schimbările climatice afec­tează educația”, ro, 29.10. 2024, disponibil la

https://www.puterea.ro/ligia-deca-sc-himbarile-climatice-afecteaza-educ-atia/ (consultat la 05.06.2025).

• The Scottish Parliament, „PE1963: Phase in meat production ban by 2040”, 31.08.2022, disponibil la https://www.parliament.scot/get-inv-olved/petitions/view-petitions/pe19-63-phase-in-meat-production-ban-by-2040 (consultat la 05.06.2025).
• Ulrike Herrmann, Sfârșitul capita­lismului. De ce creșterea economică și protecția mediului nu sunt com­patibile și cum vom trăi în viitor, trad. rom. Cristina Badea-Guțu, Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2023.
• F., „Media: Companiile din Marea Britanie avertizează că bugetul care majorează impozite ale guvernului laburist va afecta angajările și va sti­mula inflația”, Bursa.ro, 01.11.2024, disponibil la https://www.bursa.ro/ media-companiile-din-marea-britan-ie-avertizeaza-ca-bugetul-care-major-eaza-impozite-al-guvernului-laburist-va-afecta-angajarile-si-va-stimula-in-flatia-84318354 (consultat la 06.06. 2025).
• Cristian Anton, „FMI vrea ca românii să plătească taxa pe carbon: costurile pe gospodărie vor exploda. Vezi cât se va plăti în plus”, ro, 04.02.2024, disponibil la https://stirileprotv.ro/stiri/financiar/fmi-vrea-ca-romanii-sa-plateasca-taxa-pe-carbon-costurile-pe-gospodarie-v-or-exploda-vezi-cat-se-va-plati-in-pl-us.html (consultat la 06.06.2025).
• Violeta Mat, „Liber la eoliene pe pă­șuni! Legea pajiștilor a fost modifi­cată”, Revista-Ferma.ro, 19.12.2024, disponibil la https://revista-ferma.ro/ liber-la-eoliene-pe-pasuni-legea-paji-stilor-a-fost-modificata/ (consultat la 07.06.2025).
• Dam Removal Europe, disponibil la https://damremoval.eu (consultat la 07.06.2025).
• Afrodita Cicovschi, „România va de­mola unele baraje și stăvilare constru­ite pe râuri”, Adevărul.ro, 08. 2025, disponibil la https://adevarul.ro/ economie/romania-va-demola-unele-baraje-si-stavilare-2413081.html (consultat la 07.06.2025).
• Friedrich A. Hayek, Drumul către servitute, trad. rom. Eugen B. Marian, Humanitas, București, 2006.

Bibliografie

Lucrări cu caracter general și special

ARON, Raymond, 18 lecții despre societatea industrială, All, București, 2003.

ARON, Raymond, Democrație și totalitarism, All, București, 2001.

ARON, Raymond, Lupta de clasă, Polirom, Iași, 1999.

BERLIN, Isaiah, Mintea sovietică. Cultura rusă sub comunism, Humanitas, București, 2023.

BESANÇON, Alain, Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea „Shoah”-ului, Humanitas, București, 2015.

BRAUNSTEIN, Jean-François, Religia woke. Cum a căzut pradă Occidentul unei mișcări iraționale, București, Humanitas, 2024.

DERRIDA, Jacques, Spectrele lui Marx. Starea datoriei, travaliul doliului și noua Internațională, Polirom, Iași, 1999.

FEJTÖ, François, Histoire des démocraties populiares. Après Staline, 1953-1971, Seuil, Paris, 1972.

IDEM, Histoire des démocraties populiares. L’ère de Staline, 1945-1952, Seuil, Paris, 1952.

FITOUSSI, Samuel, Ficțiunea woke. Cum ne schimbă ideologia filmele și serialele?, Curtea Veche, București, 2025.

FURET, François, Penser la Révolution française, Gallimard, Paris, 1978.

HAYEK, Friedrich A., Drumul către servitute, Humanitas, București,2006.

HERRMANN, Ulrike, Sfârșitul capita­lismului. De ce creșterea economică și protecția mediului nu sunt compatibile și cum vom trăi în viitor, Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2023.

INGLEHART, Ronald, Culture Shift in Advanced Industrial Society, Princeton University Press, Princeton, 1990.

IDEM, The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles Among Western Publics, Princeton University Press, Princeton, 1977.

KOESTLER, Artur, Întuneric la amiază, Humanitas, București, 2008.

MILOSZ, Czeslaw, Gândirea captivă, Humanitas, București, 2008.

SANDEL, Michael J., What Money Can’t Buy. The Moral Limits of Markets, Penguin Books, Londra, 2013.

STIGLITZ, Joseph E. Marea divizare. Societățile inegale și ce putem face în privința lor, Publica, București, 2015.

WINOCK, Michel, Le siècle des intellectuels, Seuil, Paris,1999.

WOLTON, Thierry, Negaționismul de stânga, Humanitas, București, 2019.

WOLTON, Thierry, O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică, vol. 2 „Când moare corul. Victimele”, Humanitas, București, 2018.

Articole și studii

ANTON, Cristian, „FMI vrea ca românii să plătească taxa pe carbon: costurile pe gospodărie vor exploda. Vezi cât se va plăti în plus”, PROTV.ro, 04.02.2024.

BOFFEY, Daniel, „Dutch city becomes world’s first to ban meat adverts in public”, The Guardian, 06.09.2022.

CARRINGTON, Damian, „Huge reduction in meat-eating „essential” to avoid climate breakdown”, The Guardian, 10.10.2018.

CICOVSCHI, Afrodita, „România va de­mola unele baraje și stăvilare construite pe râuri”, Adevărul.ro, 08.01.2025.

D.T., „Olanda va închide mii de ferme pentru a respecta normele UE de conser­vare a naturii”, Spotmedia.ro, 29.11. 2022.

DEUTSCHE WELLE, „Danemarca: Taxă pe gazele produse de vaci”, dw.com, 26.11.2024.

DOBRE, Roxana, „Guvernul din Olanda a anunțat că va naționaliza fermele care nu reduc poluarea”, AGROinteligența, 27.01.2023.

DUȚESCU, Iris, „Mii de fermieri pro­testează față de modificările impozitului pe moștenire”, Mediafax.ro, 19.11.2024.

F.A., „Media: Companiile din Marea Britanie avertizează că bugetul care majorează impozite ale guvernului laburist va afecta angajările și va stimula inflația”, Bursa.ro, 01.11.2024.

GREENPEACE, „EU climate diet: 71% less meat by 2030”, 13.03.2020.

IDEM, „EU must publish sustainable food system plan”, 13.02.2023.

GRIGORIEV, Alexandru Bogdan, „Ligia Deca: „Schimbările climatice afectează educația”, Puterea.ro, 29.10.2024.

LEAKE, Jonathan, „Britons urged to eat less meat to hit latest net zero target. People should change their diets to help cut 200m tonnes of emissions, says climate watchdog”, The Telegraph, 26.10.2024.

MAT, Violeta, „Liber la eoliene pe pășuni! Legea pajiștilor a fost modificată”, Revista-Ferma.ro, 19.12.2024.

MESEȘAN, Ada, „Vor să-i convingă pe români să renunțe la proprietatea privată. Ce pune la cale apropiata lui Cioloș: „Foarte puțini români sunt educați”, Evenimentul Zilei, 03.04.2021.

MILMAN, Oliver, „Meat accounts for nearly 60% of all greenhouse gases from food production, study finds”, The Guardian, 13.09. 2021.

NIȚULESCU, Emanuel, „Premieră mon­dială: Danemarca introduce taxa pe flatulența vacilor și a porcilor”, Evenimentul Zilei, 26.06.2024.

OLTEANU, Mircea, „Olanda: guvernul alocă miliarde de euro pentru conversia eco­logică a agriculturii”, AGROinteligența, 02.01.2022.

SCOTTISH PARLIAMENT, „PE1963: Phase in meat production ban by 2040”, 31.08.2022.

STAN, Alexandru, „După interzicerea automobilelor cu benzină din 2035, Europa trebuie să reducă consumul de carne animală cu 71% până în 2030. Un oraș olandez face primul pas – inter­zicerea reclamelor la carne animală din 2024”, Mediafax.ro, 19.02.2023.

UNITED NATIONS, Climate action, „For a livable climate: Net-zero commitments must be backed by credible action”.

XU, Xiaoming, Prateek SHARMA, Shijie SHU, Tzu-Shun LIN, Philippe CIAIS, Francesco N. TUBIELLO, Pete SMITH, Nelson CAMPBELL, Atul K. JAIN, „Global greenhouse gas emissions from animal-based foods are twice those of plant-based foods”, Nature Food, nr. 2, 2021, pp. 724-732.