Tinerii din Azerbaidjan și identitatea socioculturală reflectată în discursul politic

 [Azerbaijani youth and sociocultural identity reflected in political discourse]

Sabina-Adina LUCA
Bogdan GHEORGHIȚĂ

Abstract: Changes of all kinds affect societies worldwide today. Political, economic, social, and cultural factors lead to transformations of identity at the individual, group, and societal levels. This study aims to highlight several aspects of identity change among young people, based on sociocultural identity theories. As a case study, we chose the Republic of Azerbaidjan and the way in which youth and their issues are reflected in official political discourse, starting from the premise that the President holds significant power and is at the center of the political system of the Caspian Sea country.

Keywords: sociocultural identity, young people, political speech, patriotism.

Introducere

Societățile de astăzi trec prin nu­meroase schimbări, determinate de factori interni sau externi, cu coloratu­ră politică, economică, tehnologică, socială, culturală etc. Toate aceste schimbări determină transformări în sfera identitară a indivizilor, grupuri­lor, comunităților și societăților.

Oricărui grup social îi este caracte­ristic un anumit stil sau mod de viaţă, iar prin mod de viaţă înţelegem an­samblul de comportamente învăţate şi rezultatele lor, ale căror elemente componente sunt împărtăşite şi trans­mise de membrii unei societăţi şi care înseamnă, de fapt, o cultură sau un model cultural. Indivizii umani care trăiesc în cadrul aceluiaşi grup social împărtăşesc în comun acelaşi cod de comportament, care este cultura lor. Cultura le modelează la rândul ei ca­racterul şi personalitatea, fiind firesc în aceste condiţii ca traiul în comun să determine la indivizii ce compun un grup social o similitudine de particula­rităţi psihologice. Suntem interesați, în articolul de față, de identificarea mo­dului în care se construiește identitatea tinerilor din Azerbaidjan, în lumina discursului politic.

Ce este identitatea?

Putem defini identitatea ca fiind conştientizarea sentimentelor de apar­tenenţă ale sinelui (apartenenţă de familie, ţară, cultură, popor, etnie, ide­ologie, etc.), iar din punct de vedere etimologic, conceptul are două înţele­suri principale: un sens de identificare cu ceva, de absolută asemănare, de similitudine, și un sens de distinctivi­tate, de diferenţă.

În explicarea identităţii sociale am putea porni de la teoria comparaţiei sociale a lui Leon Festinger¹, elaborată încă din 1953. Aceasta postulează că, pentru a se putea autoevalua şi pentru a-şi putea construi imaginea de sine, individul uman are nevoie de compa­raţia cu alţi indivizi, cu care el se aseamănă din punctul de vedere al trăsăturilor evaluate. Demersul nostru de explicare a identităţii sociale conti­nuă cu binecunoscuta teorie a lui Henry Tajfel, referitoare la categoriza­rea socială. Spre deosebire de teoria lui Festinger, în care indivizii singulari se compară între ei, în teoria lui Tajfel, diferite categorii de indivizi se compa­ră între ele. Individul îşi satisface ne­voia de evaluare pozitivă prin prisma apartenenţelor la grupuri pe care el le evaluează pozitiv, realizând, în acest mod, distanţări faţă de alte grupuri de care se delimitează. Începând cu lu­crările celebre ale lui H. Tajfel (de exemplu, Tajfel, 1981², 1982³), identi­tatea, atât pe plan individual, cât şi colectiv, este construirea unei dife­renţe, elaborarea unui contrast, pune­rea în relief a unei alterităţi. Fără îndo­ială, acest autor a ancorat cel mai pu­ternic fenomenele de identitate în relaţiile între un grup de apartenenţă şi un out-grup.

Tot la diferenţierea categorială se referă şi modelul propus de W. Doise⁴, rezultat în urma unor experi­mente care au demonstrat că dife­renţierile la nivelul reprezentărilor cognitive, la nivelul evaluărilor şi cel al comportamentelor sunt legate între ele şi este suficientă o schimbare la unul dintre niveluri pentru a provoca o schimbare la celelalte două⁵. Tajfel şi Turner⁶ explică “identitatea socială” în termeni de apartenență, evaluare și stimă de sine. Aceștia consideră că indivizii încearcă să menţină sau să mărească stima de sine – ei caută să acceadă la o concepţie pozitivă despre sine, grupurile sociale sau categoriile (şi faptul de a le aparţine) sunt asocia­te unor conotaţii pozitive sau negative şi, din acest motiv, identitatea socială poate fi pozitivă sau negativă, în funcţie de evaluările (care tind să fie împărtăşite social, fie în interior, fie între grupuri) acelor grupuri care con­tribuie la constituirea identităţii socia­le a individului, iar evaluarea propriu­lui grup este determinată prin raporta­re la alte grupuri specifice, prin inter­mediul comparaţiilor sociale în ter­meni de atribute sau de caracteristici valorizate. O diferenţă pozitivă între grupul de apartenenţă şi un alt grup produce un prestigiu ridicat; o dife­renţă negativă antrenează un prestigiu scăzut.

Diferenţierea categorială a fost studiată mai ales în situaţiile de cate­gorizare simplă, în care apartenenţa la o categorie excludea apartenenţa la o altă categorie. Mai recent, însă, o serie de cercetări au avut în vedere o dina­mică specifică procesului de dife­renţiere categorială, realizată în si­tuaţiile de categorizarte încrucişată. Este vorba despre situaţiile în care, pentru subiecţi, o parte dintre membrii propriei categorii de apartenenţă şi o parte din indivizii categoriei căreia nu îi aparţin (conform primei categori­zări) se regăsesc într-o altă categorie de apartenenţă, conform unei a doua categorizări⁷. De exemplu, atunci când avem în vedere naţionalitatea, subi­ecţii români şi cei maghiari sau ger­mani (membrii ai minorităţilor naţio­nale) vor avea categorii de apartenenţă diferite. Aceiaşi subiecţi ar putea aparţine aceleiaşi categorii, ei fiind, concomitent, cetăţeni români sau eu­ropeni, cetăţeni ai planetei, membri ai speciei umane etc.⁸

Denys Cuche⁹ afirmă că identitatea socială a unui individ se caracterizea­ză prin ansamblul apartenenţelor lui la sistemul social: cea la o categorie so­cială, la una de vârstă, la o clasă socia­lă, la o naţiune, etc., identitatea îi per­mite individului să-şi găsească locul în cadrul sistemului social şi să fie el însuşi reperat din punct de vedere so­cial. Acelaşi autor afirmă că identita­tea socială nu se referă numai la indi­vizi, ci „orice grup este dotat cu o identitate ce corespunde definiţiei lui sociale, care permite plasarea lui în cadrul ansam­blului social. Identitatea socială impli­că concomitent includere şi excludere: ea identifică grupul (fac parte din grup membrii identici dintr-un anumit punct de vedere) şi îl dis­tinge de alte grupuri (ai căror membrii sunt diferiţi de primii din acelaşi punct de vedere). Din această perspectivă, susţine Cuche, ea apare ca o modalita­te de clasificare a distincţiei noi/ei, bazată pe diferenţele de natură cultu­rală.

Formarea identităţii este un proces care trece dincolo de identificarea cui­va cu nişte modele ideale într-un anume mod; este un proces bazat pe o capacitate superioară cognitivă şi emoţională ce constă în a lăsa indivi­dul să se identifice prin persoane con­crete dintr-un univers ce transcende familia. De aceea, identitatea nu im­plică un sistem închis, identic cu sine, ci sugerează interacţiunea dintre iden­titatea individuală cu cea colectivă. Prin identificare un individ, grup, co­munitate se defineşte având model un alt individ, grup sau comunitate. Unii autori folosesc conceptul de „strategie identitară” pentru a sublinia caracterul variabil al identităţii. Din acest punct de vedere, identitatea apare ca un mij­loc de atingere a unui obiectiv, nefiind deci absolută, ci relativă.

Dacă Tajfel defineşte identitatea socială ca o consecinţă a apartenenţei individului la grupuri sociale, pentru Richard Jenkins¹⁰, identitatea socială, într-un sens restrâns, se referă la „mo­durile în care indivizii şi colectivităţile se disting în relaţiile sociale de alţi indivizi şi alte colectivităţi”. Este ne­cesar să amintim că oricărui grup so­cial îi este caracteristic un anumit stil sau mod de viaţă, iar prin mod de viaţă înţelegem ansamblul de compor­tamente învăţate şi rezultatele lor, ale căror elemente componente sunt îm­părtăşite şi transmise de membrii unei societăţi şi care înseamnă, de fapt, o cultură sau un model cultural. D. Cuche¹¹ aprecia că ceea ce separă do­uă grupuri etno-culturale nu este la început diferenţa culturală, aşa cum îşi închipuie culturaliştii. O colectivitate poate funcţiona perfect admiţând în sânul ei o anumită pluralitate cultura­lă. Ceea ce creează separarea, „gra­niţa” este puternica tendinţă spre dife­renţiere şi folosirea anumitor trăsături culturale ca repere ale identităţii speci­fice. Grupuri foarte apropiate din punct de vedere cultural se pot consi­dera drept complet străine unul faţă de celălalt, chiar total ostile, fiind opuse printr-un singur element izolat al an­samblului cultural. F. Barth¹² realizea­ză o analiză care permite evitarea con­fuziei între „cultură” şi „identitate”: „a face parte dintr-o anumită cultură nu implică automat deţinerea unei anumi­te identităţi specifice. Identitatea etno-culturală se foloseşte de cultură, dar rareori de toată cultura. În cazul diver­selor strategii de identificare, o aceeaşi cultură poate fi instrumentalizată în mod diferit, chiar opus”.

Indivizii umani care trăiesc în ca­drul aceluiaşi grup social şi în sânul aceluiaşi mediu natural împărtăşesc în comun acelaşi cod de comportament, care este cultura lor; cultura le mode­lează la rândul ei caracterul şi perso­nalitatea, fiind firesc, în aceste con­diţii, ca traiul în comun să determine la indivizii ce compun un grup social o similitudine de trăsături mentale sau particularităţi psihologice.

Pentru Cuche¹³, descrierea identi­tăţii se bazează pe un anumit număr de criterii determinante, considerate drept „obiective”, cum ar fi originea comună (ereditatea, genealogia), lim­ba, cultura, religia, psihologia colecti­vă („personalitatea de bază”), legături­le cu un anumit teritoriu, etc. Acesta afirmă că, pentru obiectivişti, un grup care nu are o limbă, o cultură şi un teritoriu, în cazul unora dintre acestea chiar un fenotip propriu, nu poate pre­tinde că ar constitui un grup etno-cultural. El nu poate revendica o au­tentică identitate culturală.

În concepţia lui Frederik Barth¹⁴, ceea ce contează pentru definirea identităţii unui grup nu este inventari­erea ansamblului trăsăturilor lui cultu­rale distinctive, ci reperarea în rândul acestuia a celor utilizate de membrii grupului pentru afirmarea şi menţine­rea unei distincţii culturale. Cu alte cuvinte, diferenţa de identitate nu este consecinţa directă a diversităţii cultu­rale. O cultură anume nu dă naştere – ea însăşi – unei identităţi diferenţiate: aceasta nu poate avea drept rezultat decât interacţiunile între grupuri şi procedurile de diferenţiere pe care le transpun în viaţă ele în relaţiile lor. Cuche este adeptul teoriei lui F. Barth conform căreia identitatea se constru­ieşte şi se reconstruieşte constant în cadrul schimburilor sociale. Concepţia aceasta dinamică de identitate se opu­ne celei care face din identitate un atribut original şi permanent care nu ar putea evolua.

Care este direcția în care a evoluat identitatea socioculturală a tinerilor din Azerbaidjan? Care sunt principalii piloni pe care ea se construiește? Ce trăsături definitorii răzbat din discur­surile oficiale de la cel mai înalt nivel politic al țării? Care sunt contextele care au generat aceste trăsături defini­torii? Acestea sunt câteva întrebări la care am încercat să găsim răspuns analizând discursuri ale președintelui Republicii Azerbaidjan.

Tinerii în discursul oficial

Suntem interesați, așadar, conform scopului acestui articol, să urmărim felul în care identitatea socioculturală a tinerilor din Azerbaidjan este ranfor­sată în discursurile oficiale. Am ales, pentru acest lucru, discursurile preșe­dintelui Republicii Azerbaidjan, Ilham Alyiev. Motivul pentru care am ales discursurile președintelui este acela că, în Republica Azerbaidjan, Preșe­dintele are puteri largi. Constituția îi conferă o serie de prerogative care îl așează în fruntea sistemului politic din țara de la Marea Caspică, nu doar prin calitatea de șef al statului, ci și prin capacitatea de a influența puternic politica internă. De altfel, pe pagina oficială, www.president.az, Președin­tele se pronunță pe foarte multe aspec­te ale politicii interne și participă la foarte multe evenimente, de la cere­monii oficiale, mesaje, deschideri de facilități de toate felurile (cum ar fi, de exemplu cele ale marilor lanțuri hote­liere), până la întâlniri cu familiile martirilor, deschideri de fabrici, reno­vări ale unor clădiri importante indus­triale. Pe pagina mai sus menționată, am identificat un număr de 778 de discursuri ale Președintelui ținute între 23 aprilie 2010 (data ultimei intrări) și 24 iunie 2025. Dintre acestea, am rea­lizat o analiză de conținut tematică în care au intrat 18 discursuri. Acestea din urmă au fost discursuri care au avut, fie direct, fie indirect, subiectul tinerilor. Uneori, Președintele s-a adresat direct tinerilor, cum este cazul discursului adresat acestora cu prilejul Zilei Tineretului, în 2019. Alteori, dis­cursurile care îi menționau pe tineri erau legate de ceremonii sau eveni­mente cum ar fi deschiderea unor noi școli sau renovarea altora. Am distins între discursurile care au intrat în ana­liză și cele care nu au intrat în analiză, folosind subiectul menționat de către site. Prin urmare, o limită a analizei ar fi aceea că e posibil ca, în alte inter­venții ale Președintelui, pe diferite alte teme, să apară referiri și la tineri sau la aspecte identitare ale acestora. Dar, am considerat că este suficientă pentru demersul de față includerea în analiză doar a acelor discursuri care făceau referire directă sau indirectă la această categorie de vârstă. O altă limită a analizei este că nu ne putem pronunța cu privire la aspectele identitare ale categoriei tinerilor din Azerbaidjan într-o manieră exhaustivă. Pentru acest fapt ne-ar fi fost necesare măcar date secundare din diferite anchete. În lipsa acestora, considerăm, totuși, că poziționarea instituției prezidențiale în eșafodajul sistemului politic din Azerbaidjan face ca analiza de conținut realizată să ofere jaloane importante cu privire la felul în care se construiește identitatea socio-culturală a tinerilor. Discursul oficial joacă rolul unei plăci turnante pentru politicile publice în acest domeniu, datorită importanței instituției Președintelui Republicii Azerbaidjan.

În discursul adresat tinerilor, de Ziua Tineretului, în 2019¹⁵, Președin­tele Ilham Alyiev, fiul fostului Preșe­dinte Heydar Alyiev, consideră că ti­nerii reprezintă o resursă importantă pentru dezvoltarea țării. Tinerii sunt cei care și-au pierdut viața în războaie­le pentru independența țării. Cu un apel direct la trecut și tradiții, tinerii sunt invitați să respecte sacrificiul îna­intașilor, cei care au păstrat aceste obiceiuri, cultura și tradițiile țării în condițiile vitrege în care Azerbaidja­nul nu era independent. Este punctată diferențierea față de Uniunea Sovietică, dar și adversitatea față de Armenia. Pentru că viitorul Azerbaidjanului este pe umerii gene­rațiilor tinere, președintele conchide că tinerii trebuie crescuți în spiritul patriotismului, pentru a păstra identi­tatea națională. Atât în acest discurs, cât și în altele, Președintele Republicii Azerbaidjan face un titlu de glorie cu privire la câștigarea mai multor meda­lii de către sportivii din Azerbaidjan, amintind că un astfel de lucru nu se putea întâmpla în epoca trecută, atunci când țara nu era independentă. Linia discursului este clară, iar finalul trage o concluzie destul de previzibilă: tine­rii trebuie să știe că principalul obiec­tiv este să întărească și să protejeze independența statului.

Într-un alt discurs, ținut cu prilejul ceremoniei împlinirii a 100 de ani de la înființarea Universității de Stat din Baku, președintele amintește pericolul extern. Internetul este liber și, conside­ră Președintele, tinerii pot cădea în capcana întinsă de dușmanii țării, care le pot schimba valorile. În acest con­text, e nevoie de o bună cunoaștere a istoriei – ne spune textul – pentru a lupta cu această amenințare¹⁶. La ce­remonia de absolvire a Academiei Diplomatice din Azerbaidjan, preșe­dintele puncta:

„Tinerii noștri trebuie să fie educați, profesioniști și patrioți. O sinteză a acestor factori va facilita dezvoltarea cu succes a țării noastre. Sunt convins că tinerii noștri își vor continua activi­tățile în această direcție. Știu că majo­ritatea tinerilor noștri îndeplinesc pe deplin aceste criterii”¹⁷.

Tema războiului din Nagorno-Karabah este adusă în discuție și cu prilejul întâlnirii cu reprezentanții ti­neretului. Chiar dacă situația nu este fericită acum, Președintele le transmi­te tinerilor că niciodată țara nu va re­nunța la teritoriile pe care le consideră parte a Azerbaidjanului. „Nagorno-Karabah este un vechi ținut azer. Este țara strămoșilor noștri. Poporul și sta­tul azer nu vor suporta niciodată această situație. Sunt absolut convins că ne vom restabili integritatea terito­rială și că azerii se vor întoarce pe pământurile lor natale din Nagorno-Karabah”¹⁸. Din nou, apelul la patrio­tism se face ca răspuns la amenințările externe. Viitoarea generație de lideri trebuie selectată pentru a putea proteja statul, valorile și tradițiile:

„Unele cercuri străine sunt active în rândul tinerilor și este clar care sunt obiectivele lor. Scopul este de a crea sprijin pentru ei înșiși, sprijinul care poate fi activat într-o zi. Dar când tine­rii cresc în spiritul național, influența externă va fi inutilă, desigur. Prin ur­mare, trebuie să protejăm și să prețuim patriotismul, valorile și tradițiile națio­nale. Acesta este principalul lucru. Ac­tualele autorități azere acordă o atenție deosebită acestui domeniu. Ar trebui să ne asigurăm că acest lucru este în­totdeauna așa. Ar trebui să ne asigu­răm că generația care ne va succeda la putere trăiește și ea cu această idee – statalitate, interese naționale, Azerba­idjanism, demnitate și un stat puter­nic¹⁹”.

Recunoscând procesul globalizării, cu tot ce aduce el, Președintele Azerbaidjanului propune ca educația realizată de către sistemul educațional, dar și de familie să dezvolte spiritul național și atașamentul față de tradiții­le azere: „Lumea este acum în proces de globalizare. Acest lucru are atât laturi negative, cât și pozitive. Vreau ca copiii noștri să crească în spiritul național și să fie atașați de patrie și de popor, să fie dedicați tradițiilor lor naționale și să devină cetățeni demni. Pentru a realiza acest lucru, desigur, familiile și școlile ar trebui să ofere o pregătire adecvată²⁰”. Rolul profesori­lor este foarte important pentru educa­rea tinerilor în spirit patriotic. Într-un alt discurs, în 2019, apare și mai clar reliefată această idee:

„Profesorii nu trebuie doar să le tran­smită elevilor cunoștințe, ci și să îi educe. În general, activitatea educațio­nală din Azerbaidjan trebuie să atingă un nou nivel. Trebuie să revizuim acti­vitatea ideologică, deoarece există slăbiciuni și lacune în acest domeniu. Cei care nu ne iubesc, inclusiv structu­rile finanțate de lobby-ul armean, pro­fită de aceste lacune, mai ales astăzi, când există internet gratuit. Peste 80% din populația noastră utilizează inter­netul. În Azerbaidjan s-a format o so­cietate liberă și democratică. Există mass-media liberă. Prin urmare, este posibil să se inventeze orice minciună. După aceea, se organizează discuții în jurul acestei minciuni, minciuna este deja prezentată ca un fapt real și se în­cearcă otrăvirea minților tinerilor. Nu putem permite acest lucru²¹”.

Într-o altă intervenție, aceeași idee este punctată apăsat. Patriotismul este considerat la fel de important ca pro­fesionalismul. „Prin urmare, cunoștin­țele, precum și atașamentul față de patria mamă, dragostea față de țară trebuie să fie la un nivel ridicat. Sper că toate școlile noastre vor păstra în­totdeauna tema patriotismului pe ordi­nea de zi. Afecțiunea și dragostea față de țară, profesionalismul și cunoștințe­le solide vor conduce țara noastră spre progres²²”.

Prin urmare, categoria tinerilor este importantă pentru societate, pe de o parte datorită contribuției acesteia la dezvoltarea societății în ansamblu, dar și pentru că aceasta este categoria care e în prim plan atunci când vorbim de securitatea militară. Recunoscând im­portanța categoriei de vârstă pentru societate, Președintele amintește sacri­ficiul acestora în războaiele în care Azerbaidjanul a luptat, dar și contribu­ția acestora în societatea azeră în an­samblu: „Tinerii ne protejează granițe­le, tinerii obțin victorii în arena sporti­vă, tinerii sunt viitorul nostru²³”.

Analizând discursurile Președinte­lui, putem concluziona că tema patrio­tismului este prezentă în mare măsură în intervențiile care îi au în vedere pe tineri. Din cele 18 discursuri analizate, doar în 4 dintre ele nu apare în mod explicit această temă. Cel mai proba­bil, acest fapt se datorează stării de tensiune de la granițe, Azerbaidjanul trecând, în câteva rânduri prin războa­ie intense. Identitatea tinerilor, așa cum apare ea creionată dinspre Preșe­dinte, pune accentul pe iubirea de țară, pe protejarea valorilor și pe tradiții, pe necesitatea protejării acestora. Pentru aceasta, școala este o importantă in­stanță a socializării, deci, o veritabilă curea de transmisie a acestor valori pentru tinerii azeri. Fără îndoială, rolul profesorilor, la toate nivelurile siste­mului de învățământ, este și acela de a le insufla patriotismul celor pe care nu doar îi învață, ci îi și educă.

Concluzii

Pornind de la câteva repere ale lite­raturii de specialitate în privința iden­tității și construcției acesteia, am ana­lizat jaloanele construcției identitare ale tinerilor din Azerbaidjan, așa cum este reliefată în discursul politic. Am luat în considerare o serie de discur­suri ale Președintelui Republicii Azerbaidjan, discursuri care îi aveau – direct sau indirect – în vizor pe tineri. În Azerbaidjan, rolul Președintelui, potrivit Constituției, este unul foarte important, așezând instituția în centrul sistemului politic. Să amintim doar că, printre puterile extrem de largi pe care le are Președintele, figurează și aceea de a aproba politicile economice și sociale ale statului. Din acest punct de vedere, intervențiile Președintelui pot fi privite ca linii directoare pentru po­litica educațională în general. Tocmai de aceea, analiza discursurilor ne poa­te indica aceste linii directoare pe care le are în vedere Președintele.

Tinerii din Azerbaidjan își constru­iesc identitatea între presiunea de a proteja statul și a menține independen­ța acestuia și aceea de a da curs pro­vocărilor vârstei. Discursul oficial aduce în prim plan ideea de patriotism și sacrificiu, necesitatea de a proteja tradițiile, cultura și identitatea naționa­lă. Acestea par a fi amenințate de dușmani externi. În trecut era Uniunea Sovietică, în favoarea căreia Azerbaidjanul și-a pierdut indepen­dența în 1920. Astăzi, Armenia joacă rolul acesta, cele două state fiind într-un conflict despre care s-a auzit în toate colțurile lumii. Amenințarea ex­ternă este, cel mai probabil, motivul pentru care discursurile oficiale în­deamnă la patriotism și sacrificiu. De­sigur, cine are dușmani, are și prieteni. Este evidentă apropierea de Turcia, în acest context geopolitic complicat de la Marea Caspică. Discursul oficial vorbește despre Turcia în termenii cei mai cordiali, în timp ce turcii sunt considerați „frați”. Analiza tematică realizată pe cele 18 discursuri ale Pre­ședintelui Republicii Azerbaidjan re­levă câteva elemente care jalonează identitar construcția socioculturală a tinerilor. În multe ocazii apare tema patriotismului și necesității de a prote­ja independența statului. Apoi, tinerii sunt cei care vor reprezenta viitorul țării. Dar ei trebuie să fie educați (de către sistemul educațional), dar să se și educe (prin însușirea informațiilor și cunoștințelor adecvate) în spiritul pre­zervării tradițiilor, culturii, identității naționale, în condițiile în care este permanent portretizat, în discursul oficial, subiectul dușmanului extern. Tensiunea „noi-ei” îmbracă forma unei distincții clare față de armeni și Armenia, lucru ușor de înțeles datorită războiului pentru regiunea Nagorno-Karabah. Starea de tensiune se răs­frânge și asupra tinerilor, cei aflați de multe ori în prima linie a conflictului cu mai multe acte. Necesitatea de a lupta, de a rămâne alert în raport cu alteritatea, lasă puțin loc unor activi­tăți mult mai apropiate de modelul cultural al tinerilor din lumea tehnolo­gizată de astăzi. Presiunea care se poa­te observa în zone de conflict și în alte părți ale lumii, construiește un spațiu al nesiguranței, al neînțelegerii alteri­tății, un spațiu al fricii și al suspiciunii. Vom vedea dacă, în viitor, semnarea acordului de pace cu țara vecină la 8 august 2025 va aduce o nouă speranță pentru politica și pentru tinerii din Azerbaidjan.

Așa cum remarca președintele Re­publicii Azerbaidjan, internetul este azi liber, iar tinerii țării de la Marea Caspică își construiesc identitatea în­tre presiunea de a fi patrioți, pregătiți să dea piept cu agresorii, presați să fie într-un anumit fel în alertă, și cea de a trăi conform cu caracteristicile vârstei: conectați cu și prin tehnologie, visă­tori, uneori rebeli.

Note

• Leon Festinger, „An Analysis of Compliant Behavior”, in Group Relations at the Crossroads, Sherif (ed.), Ed. Harper and Brothers, New York, 1953.
• Henry Tajfel, Human Groups and Social categories, University Press, Cambridge, 1981.
• Henry Tajfel, „Social Psychology of Intergroup Relations”, în Annual Review of Psychology, 33, 1982.
• Willem Doise, L’articulation psycho-so­ciologique et le relations entre groupes, De Boeck, Bruxelles, 1976.
• Fabio Lorenzi-Cioldi şi Willem Doise, „Relaţiile între grupuri. Identitate so­cială şi identitate personală”, în Psihologie socială. Aspecte contemporane, Adrian Neculau (coord.), Polirom, Iași, 1996.
• Henry Tajfel & J.C. Turner, „Integrative Theory of Intergroup Conflict”, in The Psychology of Intergroup Relations, Austin, W.G. şi Worchel, S. (eds.), Brookes/ Cole, Monterey, 1979.
• Willem Doise, Jean-Claude Deschamps şi Gabriel Mugny, Psihologie socială experimentală, Polirom, Iași, 1996.
• Maria Nicoleta Turliuc, Imaginar, identitate şi reprezentări sociale. Imaginea elementului alogen în mentalul colectiv românesc, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, Iași, 2004.
• Denys Cuche, Noţiunea de cultură în ştiinţele sociale, Institutul European, Iași, 2003.
• Richard Jenkins, Social Identity, Routledge, London, 1996.
• Denys Cuche, cit.
• Frederik Barth, „Les groupes ethnique et leurs frontieres”, en Poutignat, P. şi Streiff, F., J. Theories de l’ethnicite, Puf, Paris, 1995.
• Denys Cuche, cit.
• Frederik Barth, cit.
• Ilham Alyev, Speech by Ilham Aliyev at republican conference dedicated to Azerbaijani Youth Day,
• Ilham Alyev, Speech by Ilham Aliyev at the ceremony to mark 100th anni­versary of Baku State University, 2019.
• Idem, Speech by Ilham Aliyev at the commencement ceremony at ADA University, 2018.
• Idem, Speech by Ilham Aliyev at the meeting with a group of Azerbaijani youth,
• Ibid.
• Idem, Speech by Ilham Aliyev at the opening of a new building of school No. 124 in Baku on Knowledge Day,
• Idem, Speech by Ilham Aliyev at the ceremony to mark 100th anniversary of Baku State University,
• Idem, Speech by Ilham Aliyev at the opening of school No 18 in the Yasamal district of Baku after recons­truc­tion on “Knowledge Day”,
• Ibid.

Bibliografie

BARTH, Frederik „Les groupes ethnique et leurs frontieres”, en Poutignat, P. şi Streiff, F., J. Theories de l’ethnicite, Puf, Paris, 1995.

CUCHE, Denys, Noţiunea de cultură în ştiinţele sociale, Editura Institutul European, Iași, 2003.

DOISE, Willem, L’articulation psychosociologique et le relations entre groupes, De Boeck, Bruxelles: 1976.

DOISE, Willem, Jean-Claude Deschamps şi Gabriel Mugny, Psihologie socială experimentală, Polirom, Iași, 1996.

FESTINGER, Leon, „An Analysis of Compliant Behavior”, in Group Relations at the Crossroads, M. Sherif (ed.), Ed. Harper and Brothers, New York, 1953.

JENKINS, Richard, Social Identity, Routledge, London, 1996.

LORENZI–CIOLDI, Fabio, DOISE, Willem, „Relaţiile între grupuri. Identitate socială şi identitate personală”, în Adrian Neculau (coord.), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Polirom, Iași, 1996.

TAJFEL, Henry, Human Groups and Social categories, University Press, Cambridge 1981.

IDEM, „Social Psychology of Intergroup Relations”, în Annual Review of Psychology, nr. 33, 1982.

TAJFEL, Henry, TURNER, J.C., „Integrative Theory of Intergroup Conflict”, in The Psychology of Intergroup Relations, Austin, W.G. şi Worchel, S. (eds.), Brookes/ Cole, Monterey, 1979.

TURLIUC, Maria Nicoleta, Imaginar, identitate şi reprezentări sociale. Imaginea elementului alogen în mentalul colectiv românesc, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iași, 2004.

Discursuri

ALYEV, Ilham, Speech by Ilham Aliyev at the opening of school No 18 in the Yasamal district of Baku after reconstruction on “Knowledge Day”, 2012.

IDEM, Speech by Ilham Aliyev at the opening of a new building of school No. 124 in Baku on Knowledge Day, 2014.

IDEM, Speech by Ilham Aliyev at the meeting with a group of Azerbaidjani youth, 2016

IDEM, Speech by Ilham Aliyev at the commencement ceremony at ADA University, 2018.

IDEM, Speech by Ilham Aliyev at the secondary school No 28 in Mashtagha, 2018.

IDEM, Speech by Ilham Aliyev at republican conference dedicated to Azerbaidjani Youth Day, 2019.

IDEM, Speech by Ilham Aliyev at the ceremony to mark 100th anniversary of Baku State University, 2019.