Dreptul metropolitan global și modele heterarhice urbane ale secolelor al XXI-lea și al XXII-lea

 [Global Metropolitan Law and Urban Heterarchic Patterns of XXIst – XXIInd centuries]

Madalina Virginia ANTONESCU

Abstract: Taking into account the contemporary international legal framework regarding XXIst century, qualified by UN as “urban century” in the Antropocene stage, our study is depicting the transformations imposed by the global era over the various political, quasi-political and non-political actors ascending to the international levels as competitors of the already “classical” nation-state actor. From the coordinating international law as the main normative expression of nation-states, the global stage (structured rather as a global heterarchic pattern with overlapping, inter-connected and multiple kind of trans-national authorities) becomes opened to this new post-state reality, where continuous creation and codifications of practices, quasi-norms, customs of new non-state or quasi-state actors are shaped as a new kind of post-international law. We prefer to call this new global juridical regime in statu nascendi, based on proliferation of metropolises and megalopolises on the global stage in heterarchic patterns, as “metropolitan law” (with a trans-national dimension called “inter-urban law”). Our study is briefly analysing the possible shapes, institutions, relations, patterns of this new post-state reality corresponding to the XXI-st urban century.

Keywords: metropolises, megalopolises, heterarchy, inter-metropolitan law, maritime inter-urban law.

1. De la cadrul juridic oferit de ONU, la dreptul inter-urban; dreptul inter-urban riveran și maritim

În prezent, orașul (fie că vorbim de metropole, megalopolisuri sau de ora­șe sub un milion de locuitori) este o unitate administrativă (ne-politizată¹) din cadrul unei entități statale dispu­nând de teritoriu și jurisdicție proprie (stat-națiune), din prisma dreptului constituțional, al dreptului administra­tiv, al dreptului internațional public. La începutul secolului al XXI-lea, organismele abilitate ale ONU remar­că o tendință de stabilizare a procesu­lui de urbanizare în cele două Americi și în Europa, unde aprox. 75% din populație trăiește în zone urbane. Până în 2030 se estimează că aprox. 50% din populația Asiei și a Africii va de­veni una urbană, semn al extensiei unei civilizații urbane internaționale, în care observăm o creștere progresi­vă a importanței politico-juridice a metropolelor, ca efect al rolului eco­nomic pregnant al orașelor în raport cu actorii statali, non-statali sau pseu­do-statali ai scenei politico-economice internaționale a secolului al XXI-lea. Această tendință însă nu înseamnă și o creștere automată a gradului de con­fort, de bunăstare a oamenilor locuind în orașele în dezvoltare, nici o intrin­secă relație de respectare a drepturilor omului datorită calității lor de „locui­tori ai orașelor”.

Conform datelor ONU, din cele trei miliarde de orășeni din prezent se estimează că aprox. un miliard trăiesc în mahalalele sordide, cu o estimare a dublării acestei cifre până în 2030², ceea ce dezvoltă o altă tendință politi­co-socială, aceea a ridicării gradului de importanță al periferiilor (favele, mahalale, cartiere sărace ale metropo­lelor și orașelor) față de actuala situa­ție, a cartierelor rezidențiale cumulând locuitori cu situație socială bogată sau aglomerări de sedii decizionale ale companiilor, ONG-urilor ori statale, regionale și internaționale³. Din per­spectiva protecției mediului, peste jumătate din mahalalele lumii nu sunt viabile, peste 50% din locuitorii lor neavând acces la dotări elementare și nici la o respectare a drepturilor și libertăților lor, în condiții similare pentru cealaltă parte a orășenilor. Se­colul urban este generator al unei adânciri a prăpastiei sociale inclusiv în privința respectării drepturilor omului, între locuitorii orașelor lumii, producându-se crize sociale cu efecte asupra mediului înconjurător, datorită lipsei unei viziuni sustenabile coeren­te, unitare asupra orașelor secolului al XX-lea, aflate în plină expansiune haotică la începutul secolului al XXI-lea.

Pentru a înțelege mai bine procese­le urbane din prezent, ca o problemă globală care depășește putința de reac­ție a statelor și a comunității internați­onale (corespunzând unui nivel de evoluție a statelor-națiune început la mijlocul secolului al XX-lea) s-au constituit mai multe organisme inter­naționale și s-au emis o serie de do­cumente la acest nivel (rapoarte, de­clarații, conferințe)⁴: Conferința Mi­nisterială Africană a Construcțiilor de Locuințe și Dezvoltare Urbană; AFRICITIES (care a organizat autori­tățile locale de pe continentul african); Decizia 29, adoptată la Summitul de la Maputo /2003 (privind integrarea principiului dezvoltării durabile în procesul de urbanizare), sub mandatul Uniunii Africane (având în vedere că Africa este continentul cu cea mai rapidă rată de urbanizare din lume); crearea Commission for Africa, orga­nizație privind problemele generate de urbanizare; crearea organizației Uni­ted Cities and Local Governments/ 2004; crearea unei rețele de instituții specializate în problemele mediului urban global precum Global Urban Observatories, Banca Mondială, UN-Habitat, Cities Alliance, cu atribuții legate de îmbunătățirea directă (prin sponsorizări de la nivel global) a cali­tății vieții din cartierele sărace ale ora­șelor; publicarea raportului ONU/ 2003 initulat Global Report on Human Settlements. The Challenge of Slums; întrunirea de la Vancouver, în 2006, a sesiunii World Urban Forum privind viitorul așezărilor umane; re­dactarea la nivel internațional a docu­mentlui Millenium Development Goals/2000 privind condițiile de viață ale periferiilor urbane; rezoluția UN­GA /2001 privind transformarea UN-Habitat în program al ONU, acesta înființând la rândul său, World Urban Forum, ca grup de reflecție asupra chestiunilor urbane. Mai trebuie men­ționată și Agenda Habitat 1996, sem­nată de 171 de țări la conferința Habi­tat II, privind problema finanțării dez­voltării urbane în periferiile lumii, care ne amintește de rădăcinile preo­cupărilor în domeniu, la nivel interna­țional, precum și documentul Agenda 2030 (înscriind obligații juridice auto-asumate de statele semnatare, între care și dreptul la orașe/habitate urbane sustenabile, axate pe viziuni holistice, de armonizare a tipului de civilizație urbană cu natura, obligații având ter­mene de implementare până în 2030).

Pentru Jaime Lerner, fost guverna­tor în Parana, Brazilia și fost primar în Curitiba⁵, secolul al XXI-lea va fi un secol al orașelor, definind noțiunea de „orașe bune” ca fiind unele sustena­bile, având puterea de a controla nive­lul și formele de poluare ale naturii infra-urbane și în jurul orașelor, de a dezvolta sursele de energie neconven­țională, precum și modurile sustenabi­le de a trăi orășenește⁶. Se estimează că va exista o mai mare motivație a locuitorilor orașelor, regiunilor, me­tropolelor de a realiza pacte noi plane­tare, prin rețele de cooperare inter-urbane, având ca subiect o dezvoltare sustenabilă a habitatelor urbane mai ales în privința periferiilor (existând și fenomenul invers, de pauperizare, învechire și părăsire a centrelor urba­ne considerate costisitoare și vechi, în favoarea expansiunii spre periferii noi, moderne, dotate cu utilități și locuri verzi conforme cerințelor noilor orașe ale secolul al XXI-lea). Vechile centre ale orașelor se transformă astfel, în neo-periferii murdare, părăsite, în ghettouri, în timp ce locuitorii metro­polelor migrează spre periferii, spre noi cartiere mărginașe construite con­form noilor cerințe urbanistice ale secolului al XXI-lea și considerate economic-accesibile, sustenabile, în raport cu centrul vechi.

1.1. Modele urbane ale secolul al XXI-lea ca secol post-statal: sis­temele urbane. Metropola, me­galopolisul- subiecte de drept metropolitan global

În prezent, orașele sunt privite într-un dublu sens, în accepțiunea doctri­nei geografiei moderne (ca disciplină a dinamicii fenomenelor, obiectelor și proceselor trecute și prezente, dece­lând legi ale dinamicii, repartiției și funcționării spațiale a acestora) care cercetează sistemele urbane, ierarhiile urbane, funcționarea în rețea a orașe­lor regionale, naționale și mondiale precum și interacțiunea lor spațială, constatându-se calitatea lor de obiecte (rezultate) ale istoriei. În prezent, ora­șele au evoluat spre rolul de subiecte (creatoare ale istoriei, economiei și civilizației) conform legii echilibrului dinamic și evoluției structurilor disipa­tive, de unde și o dualitate epistemio­logică a fenomenului urban⁷.

Perspectiva din care îndeobște au fost analizate orașele a implicat tipa­rul ierarhic, avându-se în vedere dis­tribuția statistică a mărimii orașelor într-un spațiu dat, ceea ce duce la o distribuție asimetrică a orașelor, ob­servându-se fenomenul proliferării orașelor mici și mijlocii în raport cu un număr redus de orașe mari (legea minimului efort, cf. lui G.K. Zipf/1949). Conform teoriei locurilor centrale a lui Reynaud și Christaller, organizarea piramidală a sistemelor urbane este generată de efortul de a concentra serviciile oferite unor con­sumatori și furnizori dispersați în spa­țiu, de unde apariția nevoii de aprovi­zionare și interacționarea cu cea mai apropiată localitate urbană pentru evi­tarea costurilor mari⁸. Diferitele nivele ierarhice ale sistemelor urbane sunt și stabile în timp, observă doctrina dar și în privința nivelelor lor de funcționa­re; dezvoltarea funcțiilor politice ale unui oraș până la a juca un rol decizi­onal major într-un sistem urban de­terminat conferă calitatea de metropo­lă orașului respectiv; însă există și o împletire, o dublare sau o predomi­nanță a funcțiilor economice, cultura­le, financiare, informaționale deținute de un oraș, nu neapărat politice, care duc entitatea urbană la rangul de me­tropolă⁹, cu puterea decizională de a influența un întreg sistem urban sau un lanț de sisteme urbane, interacțio­nând în urma fluxurilor transregionale și transnaționale ale globalizării¹⁰.

Așa cum observă doctrina relațiilor internaționale, în prezent se pot aplica noțiunile de statalizare/statalism (sta­tehood) unor entități cu trăsături spe­ciale asemănătoare statelor, aparținând provinciilor sau teritoriilor care nu sunt suverane dar beneficiază de o autonomie politică autentică; sunt fo­losiți pentru a descrie această realitate a secolului al XXI-lea (politici sub-statale și supra-statale ale unor entități generând statalism) termeni ca „state parțiale”, „fragmente de state” (Sta­atsfragmente), „state incomplete” la care se adaugă sintagme doctrinare precum: „statalizare emergentă a UE”, „comună regională”, „suprapu­nere asimetrică cu loialități infinit co­nectate”, un „condominium cu consti­tuente teritoriale și funcționale varia­bile”, „un tip de guvernare fără gu­vern”, „un sistem politic cu decizii obligatorii pentru membrii săi dar care nu are un singur centru în vârful struc­turii sale ierarhice”(UE)¹¹.

În prezent, metropolele sunt consi­derate orașe cu un minim de locuitori între 200 000 -300 000 de persoane, existând metropole regionale (care influențează decizional sisteme urbane la nivelul unor regiuni din cadrul unei federații de state, ale unui stat, ale unei regiuni economice transnaționale etc.), precum și metropole continentale sau globale (cu roluri decizionale esenția­le în sistemele urbane ale unui conti­nent, transcontinentale sau în sistemul global urban generat de fluxurile trans­naționale ale epocii globale con­temporane).

Datorită creșterii în importanță și proliferării orașelor (secolul al XXI-lea fiind deja declarat de ONU ca un secol urban), se formează (pornind de la relațiile între metropole, megalopo­lisuri și alte tipuri de orașe în cadrul unui sistem urban regional, continen­tal precum și în cadrul sistemului ur­ban global) mai multe niveluri norma­tive, bazate pe cutume, obiceiuri și codificari juridice (sub forma pactelor, tratatelor, cartelor, convențiilor) între aceste entități, dotate cu personalitate juridică proprie în prezent. Această calitate de a fi subiecte de drept intern și de drept internațional privat, datori­tă existenței unei personalități juridice proprii, de a gestiona un patrimoniu propriu și de a exercita o putere publi­că a statului, la nivel local, pe care o au doar orașele, se va desprinde de noțiunea de stat, pe parcursul secolu­lui al XXI-lea, spre a se consolida la nivel local (o personalitate juridică proprie, distinctă de cea a statelor de origine sau de cea a statelor vecine sau a altor state). Apariția unei cetățenii proprii urbane (a metropolelor și me­galopolisurilor care controlează un sistem urban) va duce la codificarea și la înscrierea în convenții inter-urbane a unui set de norme, drepturi, princi­pii, privilegii aparținând cetățenilor metropolitani (în istorie observând statutul privilegiat al cetățenilor orașu­lui Roma, ai polisurilor Spartei, Atenei, care dețineau hegemonia unor ligi de orașe-state).

De asemenea, pe parcursul secolu­lui al XXI-lea, metropolele și megalo­polisurile vor primi calitatea de subi­ecte juridice originare, suverane, uni­versale, de drept inter-urban, la nivel regional (calitate recunoscută în con­venții semnate de orașele unei regiuni din cadrul unui stat sau ale unei re­giuni economice reunind orașe din mai multe state – de ex., „regiunea economică riverană a Dunării”, cea a Amazonului, cea a râului Colorado etc.). La această calitate se va adăuga o calitate juridică metropolitană de subiecte de drept inter-urban la nivel transcontinental, având în vedere mari regiuni economice traversate de fluvii sau înconjurând mări, cum ar fi „sis­temul urban al Extremului Orient” (Marea Chinei de Est- Marea Galbenă- Marea Chinei de Sud); „sis­temul urban maritim al Nordului” (Marea Norvegiei- Marea Nordului- Marea Mânecii- Marea Baltică) sau „sistemul urban al European Sudic” (Marea Adriatică-Marea Mediterană-Marea Marmara-Marea Neagră)”. Aceste sisteme urbane ale secolului al XXI-lea și al XXII-lea vor dezvolta metropole și megalopolisuri portuare sau riverane cu cetățenie metropolita­nă a mărilor reunite politico-economic prin acest lanț de orașe, precum și cu un set de drepturi și privilegii specifi­ce apartenenței la aceste sisteme urba­ne regionale sau transcontinentale politizate, cu personalități juridice transnaționale (sistemul urban Arctic-European, Arctic-Asiatic, Mediterano-African, Europeano-Sudic etc.).

Spre sfârșitul secolului al XXI-lea, înlocuirea dreptului internațional con­temporan cu dreptul inter-metro­po­litan global ca efect al consolidării calității de subiecte de drept inter-urban la diferite nivele deciziona­le(infra-regional, transregional, conti­nental, riveran-oceanic, transcontinen­tal) al metropolelor, precum și ca efect al apariției diferitelor carte, pacte, convenții inter-metropolitane stabilind relațiile, cutumele, normele juridice între componentele sistemului urban respectiv, în baza unui principiu al ierarhiei urbane (metropola principală având rolul decizional esențial hege­monic pentru sistemul urban dat; se pot însă forma și diarhii metropolitane sau triarhii, pentarhii metropolitane pentru sistemele urbane mai comple­xe). De asemenea, se mai pot forma și sisteme urbane organizate pe baza unui pattern heterarhic, cu autorități multiple, suprapuse, inter-conectate, care respectă un echilibru politic în relațiile dintre ele, organizate în baza unui tipar heterarhic (axat pe principi­ul cooperării egalitare între orașele sistemului urban respectiv).

 Specializarea serviciilor are loc la nivelul metropolelor sistemului urban respectiv, sporind autonomia sisteme­lor față de state și grupand puterea economică după criteriul geografic (metropolele-porturi sau metropolele riverane, de ex.) mai degrabă decât după criterii stabilite conform organi­zării puterii publice a statului-națiune asupra teritoriului. Odată cu metropo­lele se re-organizează puterea politică asupra teritoriilor, aceasta devenind una transnațională, dependentă de su­veranitatea urbană și de normele con­stituțiilor urbane (Carte fundamentale ale metropolelor compunând un sis­tem urban, sau, într-o fază de coerență politică crescută, stabilită de o Consti­tuție urbană, cea a metropolei contro­lând un sistem urban dat).

Dintr-o perspectivă, realitățile ur­bane ale organizării puterii asupra teritoriului se pot aprecia ca o reîn­toarcere la importanța decizională a orașelor antice, în care viața politică se confundă cu polisul, cu orașul defi­nit primordial ca un centru al decizii­lor politice autonome. La acestea se adăugau și funcții administrative, mili­tare și economice, producându-se o identificare a statului cu orașul¹², a funcțiilor urbane decizionale cu cele ale unui regim politic statalizat dar și cu sursa de legitimitate originară a statului-oraș, anume votul cetățenilor acestuia (cazul Imperiului Roman care a cunoscut o oligarhie poli-ur­bană: metropola Romei; Lyon, me­tro­pola galilor, centrul Imperiului Roman pe lângă care toate cetățile galeze își trimiteau reprezentanții, imperiul fiind o federație de cetăți; pentru partea orien­tală a Imperiului Roman, metro­pola cea mai importantă era Alexandria; orașul Antiohia, reșe­dința guvernatorului Siriei era un alt hub comercial al Orientului dar și un punct nodal de întâlniri ale civilizații­lor¹³).

Nu putem extinde statul la întreaga durată a istoriei umane și nici confun­da lumea politică în evoluția sa cu forma statului-națiune, având în vede­re caracterul său modern, restrâns doar la o secvență temporală limitată (secolul al XIX-lea, secolul al XX-lea) care a consacrat conceptul politic de națiune. Statul-națiune este entitatea politică dominantă a lumii moderne și o unitate primară a relațiilor internați­onale rezultate din anumite contexte istorice ale Europei între secolul al XVI-lea și secolul al XIX-lea¹⁴, când statele centralizate pretindeau o autori­tate exclusivă, monopolistă asupra unui teritoriu definit de ele, cu o exer­citare în termeni absoluți, exclusiviști a puterii politice în cadrul limitelor acestui teritoriu¹⁵. Însă doctrina, din prismă istorică, atrage atenția asupra faptului că, de-a lungul formelor civi­lizației umane, statul național nu a fost decât o formă particulară a statu­lui teritorial, alte formațiuni politice fiind orașele-state și imperiile, în pre­zent observându-se în epoca globali­zării o tendință de creare a unor forme supranaționale a organizațiilor politi­ce, pe baze regionale sau continenta­le¹⁶ (organizații specializate sau diver­sificate, cu atribuții politice proprii sau cu arii de competență înlocuindu-le pe cele tradiționale ale statelor, generând un corp legislativ propriu, prioritar și înlăturând dreptul național¹⁷).

Spre deosebire de teoriile actuale ale integrării regionale servind a ex­plica modalități de interacțiune com­plexă între state, secolul al XXI-lea trebuie privit și ca un secol al procese­lor de urbanizare regională, transcon­tinentală, globală înlocuind lumea statelor-națiune cu forme neo-medie­valiste de metropole și megalo­pole sta­talizate, organizate în sisteme urbane. Acestea ocupă un anume tip de teritorii strategice (riverane, mari­time), fie sunt grupate în hub-uri spe­cializate pe sectoare economice, fi­nanciare strategice (petrol, gaze, mi­nereuri, cărbune), având lanțuri de producție-schimburi comerciale con­stante, un set de instituții comune (con­ferințe, întruniri periodice, consi­lii, comisii), un buget comun pentru pro­iecte comune și dezvoltări sustena­bile la nivelul sistemului urban respec­tiv.

În Europa medievală, ordinea poli­tică este descrisă de doctrină ca find una marcată de legături și obligații, cu rețele de dominație fragmentate în multe părți mărunte, autonome¹⁸, cu o putere locală și personală generând o lume de pretenții și puteri suprapuse¹⁹, cu relații frecvent conflictuale, datorită lipsei unei conduceri politice teritoria­le absolutizate precum în cazul statu­lui-națiune din epoca modernă. Rețea­ua de centre diferite de putere a aces­tei Europe medievale s-a complicat prin apariția unei dimensiuni politice a orașelor (dependente de comerț și de manufacturi a federațiilor urbane și a orașelor) care a creat o bază de putere autonomă, o bază de resurse proprii, sisteme de guvernare proprii (având carte orășenești la baza lor, veritabile constituții). Este cazul orașelor italie­ne, conectate la o rețea de relații feu­dale rurale și la alte centre urbane, unde își vindeau mărfurile, formând un model heterarhic complex al medi­evalitățiii europene, numită de unii „creștinătatea latină” sau „ordinea societății creștine internaționale”²⁰.

1.2. Rețelele de periferii statali­zate (expansiunea noilor orașe); ligi de orașe statalizate ale lumii urbane a secolelor al XXI-lea și al XXII-lea

Statalizarea sau proto-statalizarea periferiilor (constituind realitatea „mini-statelor în stat”, în interiorul cărora acționează rețele și autorități informale, proprii, în pseudo-structuri politice imitând, dublând pe cele ofi­ciale sau înlocuindu-le complet, pre­cum în cartierele de imigranți din ca­drul metropolelor occidentale, de ex.) creează treptat, pe parcursul secolul al XXI-lea, tendințe de separație politică a periferiilor de restul orașelor și deci, perspective de statalizare (periferiile-state) concurând pentru resurse și ma­terii prime cu restul orașului (ca enti­tate aparținând statului oficial), inclu­siv prin controlul de facto al infras­tructurilor orașului, prin dezvoltarea mafiilor, a cartelurilor, prin controlul de facto al depozitelor de materii pri­me a orașelor (malluri, surse de apă precum baraje, lacuri interioare ale orașelor, seg­mente de râuri infra-urbane etc.).

Din această tendință social-politică a periferiilor statalizate se poate dez­volta, pe parcursul secolului al XXI-lea, o rețea de periferii-state sau pro­to-state periferii, dotate cu personali­tate juridică proprie, autonomă, cu o cvasi-suveranitate manifestată prin dreptul fundamental la referendum local al locuitorilor acestora, de a ale­ge reprezentanți proprii, distincți de cei ai statului. Apare un tipar de hete­rarhie urbană transregională, infra-locală, transnațională, similară unei forme de neo-medievalism, concept politic al relațiilor internaționale enun­țat de Hedley Bull, Philip Cerny etc.²¹ în contextul fenomenelor de state eșu­ate sau parazitate de sub-sisteme sau sisteme mafiote, interlope, de diferite grupuri de interese. Aceste rețele de periferii-statalizate sau proto-statalizate ce se desprind de orașe, devin de facto persoane ale unui drept nou, numit infra-urban, conectându-se la entități similare lor (o heterarhie urbană și infra-urbană juridică dând naștere unui set de norme inter-orășenești, ale entităților infra-urbane participând la aceste rețele de organi­zare a puterii formale și informale ale unor părți din orașe, periferiile).

De la etapa exercitării unei puteri informale de coordonare și activitate în mod separat de orașele de care aparținuseră inițial, periferiile urbane pot trece, pe parcursul secolului al XXI-lea, la o etapă de instituționaliza­re și codificare a practicilor inter-urbane, transregionale și infra-locale, transnaționale, de asemeni, prin crea­rea unor instituții specifice, corespun­zătoare acestui tip de realitate juridică (dreptul inter-periferiilor urbane, ca parte a dreptului inter-metropolitan, în procesul de expansiune haotică a metropolelor și de slăbire a statelor). Pe fondul declinului formei de state-națiune (și al slăbirii, până la disipare, a aparatului de stat exercitând unica putere publică, cea a statului²², în tot cuprinsul jurisdicției sale), noile auto­rități la început informale, dezvoltate de puternicele periferii ale orașelor în plină expansiune intră în relații juri­dice specifice, dezvoltând seturi de norme, de principii, de etici, cutume corespunzătoare acestor realități me­tropolitane și post-statale ale secolu­lui al XXI-lea ca un secol urban, al orașelor ca principale entități politice, la nivel extern, pe fondul decăderii dreptului bazat pe relațiile dintre enti­tățile numite state-națiuni. Procesul declinului statelor-națiune se datorea­ză și proliferării actorilor non-statali, pseudo-statali care concurează state tot mai slăbite, parazitate și controlate de grupuri de interese, de clanuri ma­fiote, de carteluri, de diferite forme de deep state.

 Răspunsul orașelor la existența unor state tot mai corupte, ineficiente, generatoare de fraude și haos, inca­pabile să le mai apere interesele și să le asigure ordinea, securitatea, dreptu­rile și libertățile se va cristaliza sub forme noi de autoritate, specific urba­ne, conectate în legislații și instituții noi, menite să asigure statuturi juridi­co-politice privilegiate prin noi con­tracte (denunțarea vechilor contracte sociale, fraudate și ineficiente, ale sta­telor cu cetățenii; trecerea la noile contracte, cele urbane, cu orășeni-cetățeni ai orașelor statalizate respec­tive). Astfel, ne putem confrunta în secolul al XXI-lea cu realitatea neo-sumeriană sau neo-grecească a „lumii polisurilor”, a unei lumi atomizate, de orașe-state sau de periferii urbane-statalizate, conectate într-o rețea de putere colectivă și funcționând cu au­torități multiple, inter-conectate, con­form unui model non-ierarhic, definit de teoreticienii RI ca un neo-medievalism²³).

În ceea ce ne privește, folosim termenul de neo-medievalism urban sau neo-medievalism periferic urban, pentru a evidenția fenomenul de as­censiune al orașelor și al periferiilor (favele, mahalale, cartiere sărace, cu pondere demografică mare) față de statele slabe, corupte, incapabile să mai asigure respectarea reală a conți­nutului actului fundamental al legiti­mității statului, Constituția. Pe parcur­sul secolului al XXI-lea se poate crea o realitate neo-medievalistă urbană în care materializarea puterii politice a orașelor sau a periferiilor urbane să fie concretizată, asumată și garantată de autoritățile locale proprii ale acestor noi actori, prin noi contracte, urbane de această dată, care înlocuiesc vechi­le și ineficientele Constituții (devenite formale, ineficiente, în contextul unor state eșuate sau parazitate de autorități informale mai puternice decât cele oficiale).

Orașele secolului al XXI-lea și al XXII-lea sunt unele culegând oportu­nități turistice, economice colective, inclusiv politice (ligi de orașe-stata­lizate riverane ale unui fluviu, râu, ale unei mări) la nivel transregional și continental, precum: liga orașelor-porturi de la Marea Neagră; liga me­tropolelor dunărene (cu porturi sau metropole politice, comerciale, finan­ciare situate pe malurile Dunării); liga orașelor italiene maritime (Genova, Florența, Veneția); liga orașelor rive­rane la Delta Dunării (inclusiv o re-conceptualizare a unor organisme isto­rice cu rol de protecție sustenabilă și valorificare turistică a orașelor dună­rene, precum Comisia Europeană de Control a Calității Apelor Dunării; Comisia Patrimoniului Natural al ora­șelor Dunării; Comisia Patrimoniului Cultural Dunărean etc.); liga orașelor riverane la Nil, Amazon, Orinoco, Ucayali, Colorado, Rio Grande); ora­șele cu acces la cursul Volgăi (râu ce străbate 3688 km din sudul Moscovei spre la Marea Caspică, unde se revar­să printr-o deltă cu 500 de guri). Să ne amintim că orașele feniciene și gre­cești foloseau infra-rutele acvatice în scop economic (de transport a cheres­telei pe apă, în prima etapă a călătoriei pe fluviile navigabile precum Nil, Ni­pru, Bug; în a doua etapă, pe mare). Cheresteaua, conform istoricilor ora­șelor, era plutărită și pe Eufrat și Tigru, din pădurile muntelui Amanus și din Urartu, pentru nevoile orașelor-stat din Sumer²⁴; pe Tibru se transpor­ta cherestea din pădurile Umbriei pen­tru aprovizionarea orașului Roma cu materiale de construcție; transportul maritim al cherestelei din Liban se făcea de la Byblos în Egipt²⁵. Trans­portul de cereale, baza vieții, în vase de lemn, dar și al mărfurilor de lux, al mirodeniilor, cafelei, ceaiului, se făcea prin intermediul rutelor mixte naviga­bile (cu porțiuni de râuri, fluvii, mări, oceane) și în zonele infra-urbane sau de-a lungul malurilor orașelor rivera­ne.

Orașele secolului al XXI-lea și al XXII-lea pot folosi ca o parte impor­tantă a economiei, a comerțului, a tu­rismului, a educației, a culturii, a traiu­lui cotidian șia comunicațiilor, tran­s­porturile-rute pe apă (odată cu bene­ficii tehnologice majore precum in­venția trenurilor cu pernă de aer acva­tică, cu șine acvatice, urmărind cana­lele navigabile ce traversează salbe de ostroave infra-urbane și mini-delte exotice de pe lângă lacurile de acumu­lare ale orașelor, transformând orașele de azi în prelucrări tip „secolul XXII” ale conceptului de „Veneția”, în stilul tehnologiilor și infrastructurilor mobi­le și flexibile ale viitorului).

Legăturile dintre orașele incluse într-o ligă urbană sunt asigurabile prin instituții comune, printr-un set de principii și norme inter-orășenești co­mune, prin poliții urbane, prin tribuna­le urbane ale ligii, ca un set de institu­ții comune asigurând o funcționare coerentă a membrilor acestor ligi ale viitorului. Traversarea (acvatică sau terestră) a mai multor orașe unite într-o ligă se va face pe baza unor docu­mente de călătorie unice, specifice (pașaport inter-metropolitan al Ligii orașelor Dunării/al sistemului mari­tim-urban Europa de Nord). Ele vor fi recunoscute de aceste orașe dar și de diferite ligi orășenești, în cadrul rela­țiilor inter-orășenești dintre ele (etapă odată cu care vorbim de un drept in­ter-orășenesc riveran/maritim consti­tuit pe baza accesului la cursuri de apă sau mări a orașelor participante la aceste rețele regionale, transcontinen­tale de ligi urbane comunicând între ele și recunoscându-și reciproc docu­mentele de călătorie, alcătuind tratate și convenții, pacte și alianțe între ele, conform normelor unui nou drept, numit inter-urban riveran și maritim).

2. Dreptul metropolitan global

Odată cu dezvoltarea și extinderea metropolelor și megalopolisurilor în prima jumătate a secolului al XXI-lea, acestea își vor consolida nu doar in­frastructura, ci și centrele decizionale economice, financiare, culturale, poli­tice, militare, organizaționale, consti­tuindu-se în aglomerări metropolitane (arcuri metropolitane) transregionale, dincolo de frontierele statelor-națiune și de actualul corp juridic numit drept inter-național, specific contextului politic al secolului al XIX-lea și al XX-lea, drept puternic concurat în prezent, în epoca globalizării, de noi actori politici, pseudo-politici sau cvasi-politici, alții decât entități stata­lo-naționale. Pornind de la premisa că statul nu este decât o abstracțiune juri­dico-politică, o convenție socială între cei guvernați și guvernanți în baza unor clauze stabilite de comun acord și care pot fi reziliate (teoria civilistă a statului), statul reprezentând interesul colectivității național organizate (o formă recentă, cu vechime de aproxi­mativ două secole), astfel atribuindu-i-se statului personalitate juridică propri, în raport cu unitățile adminis­trativ-teritoriale din cadrul său (județe, orașe, comune, departamente) și, toto­dată, având în vedere caracteristicile secolului al XXI-lea ca un secol urban (conform statisticilor și rapoartelor ONU), metropolele și megalopolisuri­le secolului al XXI-lea își vor dezvolta personalități juridice proprii, cvasi-statalizate, în cadrul modelelor hete­rarhice transregionale și transconti­nentale alcătuind o rețea globală a noilor actori politici urbani.

În prezent, se consideră că orașele, ca și statul, sunt persoane juridice po­litico-teritoriale; orașul este considerat și o circumscripție sau unitate teritori­al-administrativă dar și o colectivitate umană teritorială²⁶. Orașele au perso­nalitate juridică în prezent, precum județele și comunele însă aceasta este una de drept intern, determinată și limitată de legea administrației publi­ce locale, ca și statul: spre deosebire de orașe, în prezent doar statul are personalitate juridică de drept interna­țional public, exercitând exclusiv, la nivel național, prerogative de putere publică, adică reprezentând o națiune (un concept juridico-politic specific secolelor al XIX-lea și al XX-lea). Orașele mai sunt denumite și „admi­nistrații publice” exercitând atribuții de putere publică pentru a satisface interese locale, conform prevederilor și investirii constituționale (prin refe­rendum local) și în limitele stabilite de legiuitorul național²⁷.

Pornind de la accepțiunea juridică prezentă conform căreia statul are o capacitate juridică unică, distinctă de cea a unităților administrativ-teri­to­riale – între care și orașul (cu o perso­nalitate juridică distinctă și deci, cu o capacitate juridică proprie)²⁸ – (orașul, alături de județ și de comună fiind o personificare juridică a comu­nității locale, limitându-se la atribuții legate de interesele locale, definite de legea statului), în secolul al XXI-lea (ca secol al globalizării urbane) se contu­rează treptat o epocă meta-urbană formând modele heterarhice transre­gionale și transcontinentale. La acestea se mai adaugă și relații con­flictuale/inclusive între modele ierar­hice regionale (de tipul unor ligi de orașe-stat aflate sub autoritatea unei metropole/megalopolis), consti­tuind re­lații politice inter-metropo­litane su­puse unui drept inter-metropolitan global, capabil să răs­pundă provocă­rilor și nevoilor specifi­ce generate de aceste modele.

Spre deosebire de situația actuală (în care orașul nu este decât un subiect de drept administrativ, nu și unul de drept internațional public, neputând să exercite atribuții suverane ca persoană juridică precum statul, nici să fie subi­ect juridic originar și universal al dreptului internațional precum statele, indiferent de mărimea teritoriului, de numărul populației, de stadiul de dez­voltare politică, economică, socială)²⁹, pe parcursul secolului al XXI-lea me­tropolele și megalopolisurile vor de­veni treptat, entități dotate cu suvera­nitate proprie, cu o calitate juridică proprie, de subiecte de drept metropo­litan intern (similar dreptului admi­nistrativ din prezent) și cu o calitate de subiecte de drept metropolitan pu­blic. Dreptul inter-metropolitan glo­bal privește formarea și codificarea setului de norme juridice specifice relațiilor dintre metropole și megalo­polisuri, cât și dintre acestea și alte entități (state eșuate, state în curs de dezintegrare sub impactul actorilor non-statali precum clanuri interlope, mafii, sisteme para-militare sau milita­re, organizații, asociații, fundații și alte forme de asociere cu putere informală de a influența până la parazitare totală, structurile unui stat).

Trecerea de la calitatea prezentă, de unitate administrativ-teritorială a orașului, la cea de entitate statalizată urbană privește orașele mari, cu forță economică, financiară, culturală, sim­bolică mare, cu număr de locuitori de peste un milion, marile metropole fi­ind entități funcționând unitar în rețele metropolitane, pentru a structura coe­rențele spațiale ale „economiei-lume” definite de Fernand Braudel/1986³⁰. O astfel de economie-lume are la bază o rețea inter-metropolitană funcționând unitar, într-un spațiu în care forța rela­țiilor dintre componentele sale este comandată din câteva puncte centrale (metropole-nucleu) lucrând la scară globală și reglementând dinamica pie­țelor pentru celelalte teritorii, poli se­cundari sau periferii. Asemenea me­tropole-nucleu se mai numesc și ora­șe-lumi³¹, fiind integrate într-un sistem de relații transfrontaliere generând o economie proprie, conferind o dimen­siune politică și juridică specifică ace­lei rețele, în funcție de modelul de organizare urmat (heterarhic sau ie­rarhic).

Pentru teoreticienii relațiilor inter-metropolitane, metropolele și megalo­polisurile sunt aglomerări de orașe funcționând după politici unitare, re­levând o succesiune istorică a domina­ției lor³² asupra diferitelor părți ale rețelei globale inter-metropolitane³³. Ele generează noi ramificații ale aces­teia în conurbații și arcuri metropoli­tane transregionale, transcontinentale, care devin extensii ale dreptului inter-metropolitan gobal. Paul Claval con­sidera încă din 1981 că nivelul de or­ganizare teritorială al orașelor se situ­ează deasupra regiunilor și națiunilor: „orașul nu mai depinde, în situarea sa, de spațiul rural înconjurător, nu mai trebuie, ca funcție dominantă, să de­servească un mediu rural; el lucrează pentru el însuși sau pentru alte spații urbane”. Există, așa cum constată spe­cialiștii, mai multe relații între metro­polele internaționale decât între o me­tropolă și orașele mici pe care aceasta le comandă în regiunea sa, „organiza­rea rețelei fiind generată de imperative structurale, unități de același nivel organizatoric, mai degrabă decât de proximități geografice”³⁴. În 2003, cele 11 prime metropole ale planetei erau: Mexico (18,7 milioane locui­tori); New York-Newark (18,3); Sao Paolo (17.9), Mumbai (17, 4), Delhi (14,1), Tokyo (35), Calcuta (13,8), Buenos Aires (13), Shanghai (12,8), Jakarta (12,3), Los Angeles (12). Până în 2030 se estimează că populația ur­bană a planetei va crește de la 4 mili­arde (în 2017) la 5 miliarde³⁵, gene­rând o realitate diferită economico-socială față de cea a secolelor anteri­oare caracterizate prin “ascensiunea altor entități politico-juridice specifice acestor noi realități, altele decât state­le-națiune”.

Conceptul de ville globale sau “oraș global” reluat din teoriile lui Fernand Braudel³⁶, apare pe fundalul globalizării fluxurilor economice, tin­zând să se îmbine în statele emergente ale Sudului și deci, să formeze noi metropole și megalopolisuri ca nuclee decizionale politice ale lumii secolului al XXI-lea și al XXII-lea (Tokyo, Singapore, Hong-Kong). Sunt astfel, organizate noi arhitecturi inter-metropolitane, ale Sudului de această dată, în cadrul tendinței de migrare a fluxurilor financiar-economice către megalopolisurile Sudului, caracteriza­te în prezent prin fenomenul pauperi­zării și al lipsei drepturilor omului aferente calității de orășean (dreptul la oraș presupunând un set complex de drepturi și libertăți, recunoscute prin carte metropolitane, la nivel regional și transcontinental, pe parcursul seco­lului al XXI-lea).

Conform geografului Peter Taylor, în prezent începe deja să se configure­ze conceptul de “rețea mondială de orașe” fără să se facă o distincție clară între economia urbano-regională și economia urbană. Extensiunea spația­lă a piețelor de muncă la nivel de re­giune duce la folosirea conceptului de “global city region” sau de “regiune globală urbană”, folosind o organizare policentrică incluzând teritoriile peri­ferice ale metropolelor, cu economii urbane specializate³⁷. Are loc un fe­nomen de metropolizare al economii­lor, definit ca o ridicare a ariilor me­tropolitane globale sau a regiunilor globale urbane reprezentând puncte de sprijin ale economiei globale³⁸, autori­zând o specializare sub formă de clus­tere, și revelând o structură multi-nucleică a metropolelor formând aces­te regiuni globale urbane³⁹.

Orașele, spre deosebire de stat, au în prezent locuitori cu drept de a vota la alegeri locale sau la referendumuri de interes local pe criteriul domiciliu­lui lor în acel oraș, județ, comună; calitatea de locuitor al orașului este dată de cea a domiciliului în acel oraș; prin urmare, nu este vorba de o cetă­țenie ca o calitate politică la nivel na­țional conferită prin lege organică, în condiții prevăzute de parlamentul sta­tului național.Însă, odată cu extinderea și cu întărirea prerogativelor politice a metropolelor și megalopolisurilor, pe parcursul secolului al XXI-lea, în opi­nia noastră, acestea își vor dezvolta totodată și dimensiuni proto-statale, cvasi-statale, până la transformarea lor în metropole-state, în megalopoli­suri–state, înzestrate cu prerogative de putere publică locală, dar și transre­gională și transcontinentală, precum și, în contextul consolidării epocii globalizării (și al conceptului politic de “oraș global” format din rețelele inter-metropolitane ale globului), cu prerogative de putere publică globală, în cadrul participării la formarea și codificarea unui corp de norme speci­fice relațiilor între acești noi actori politici.

Realitatea politico-socială și eco­nomică a secolului urban, ca eră a Antropocenului, constatată de ONU, reprezintă o premisă a creării progre­sive a unui corp juridic de norme și principii destinate definirii relațiilor dintre metropole și megalopolisuri ca subiecte juridico-politice universale, originare, dotate cu prerogative de suveranitate specific metropolitană, ale unui drept metropolitan global.

Ca participanți la crearea dreptului metropolitan global, corp juridic al marilor orașe ale globului, metropole­le și meglopolisurile primesc pe par­cursul secolului al XXI-lea, calitatea juridică distinctă de subiecte de drept metropolitan global, caracteristic tre­cerii societății la epoca global-urbană. Dreptul metropolitan global poate fi unul bazat ab initio pe princi­piul egalității în drepturi între metro­polele și megalopolisurile lumii care participă la acesta ca subiecte de drept originare și suverane, universale și principale (drept de coordonare) sau poate fi un drept ierarhic, constituind autorități juridice situate deasupra su­biectelor juridice participante (metro­pole, megalopolisuri), anume o Auto­ritate juridică a metropolelor globale (conform unui model ierarhic cu nive­le superioare celui internațional actual, aflat în declin; model juridic inter-metropolitan în ascensiune).

Dreptul metropolitan global poate fi constituit conform unui model juri­dic de cooperare între toate metropo­lele și megalopolisurile pe baze egali­tare sau poate fi un drept de superpo­ziționare, constituind un nivel juridic superior participanților, cu o entitate organizațională (Consiliul global in­ter-metropolitan, de ex.) dotată cu prerogative de autoritate publică glo­bală ce li se impune metropolelor și megalopolisurilor participante la această ordine juridică globală speci­fică secolului al XXI-lea ca un secol urban.

Lumea metropolelor-stat și a me­galopolisurilor-stat conferă acestor entități drepturi regaliene specifice, precum: dreptul de legiferare (capaci­tatea de a stabili norme de conduită generale și obligatorii pentru locuitorii metropolei/megalopolisurilor respec­tiv, având calitatea de cetățeni ai ora­șului-stat respectiv); dreptul de a or­ganiza forța publică orășenească, exer­citând prin ea constrângerea, menți­nând ordinea și apărând metro­pola conform atribuțiilor stabilite au­to­rităților publice metropolitane în Cartele metropolitane, adevărate con­stituții urbane; dreptul de a exercita justiția cu privire la teritoriul orașului-stat; dreptul de a apăra orașul-stat; dreptul de a administra domeniul pu­blic metropolitan și megalopolic res­pectiv; dreptul de a stabili impozite și taxe pentru bugetul local. La acestea se mai pot adăuga: dreptul de a bate monedă metropolitană (sau a unei ligi metropolitane, a unei federații de me­tropole, a unei rețele metropolitane transregionale și transcontinentale); dreptul de a asigura o infrastructură proprie de interes metropolitan și de asigura marile rute metropolitane transregionale și transcontinentale prin efort colectiv (împreună cu celelalte metropole, în temeiul dreptului trans­porturilor metropolitane ca drept pu­blic, asemănător dreptului internațio­nal public din prezent, dat fiind calita­tea politico-juridică de orașe-stat a metropolelor și megalopolisurilor se­colului al XXI-lea). De asemenea, orașele își vor putea stabili singure și dreptul de a stabili obiective și politici strategice, de a organiza referendu­muri locale, drepturi specifice, care aparțin dreptului general de comandă și de putere publică, atașat teritoriului metropolei și megalopolisului respec­tive sau federației de orașe-state transregionale și transcontinentale alcătuind rețeaua globală a metropo­lelor și megalopolisurilor.

3. Organizări istorice și viitoare ale megalopolisului/ metropolei. Adunarea regională a marilor orașe. Neo-ghildele metropolitane

Plecând de la realitatea proceselor de mondializare urbană, de metropoli­zare și de constituire a arcurilor me­tropolitane organizate în ligi și în fe­derații de megalopole și metropole, conectate și ele într-o unică rețea glo­bală metropolitană, în decursul secolu­lui al XXI-lea și al XXII-lea ca secole ale neo-burgurilor (orașe statalizate, cu guvernare autonomă, dominate de oligarhii cu obligații de loialitate față de administrațiile metropolei-nucleu dominând o rețea urbană transregiona­lă/transcontinentală), opinăm o crește­re în importanță a instituțiilor urbane. Ne referim la instituții specifice pre­cum: consiliile metropolitane, primări­ile metropolelor, consiliile restrânse de auto-guvernare ale acestora, con­trolate de un doge/dogessă după mo­delul republicilor thalassocratice vene­țiene, genoveze ale secolului al XVI-lea, controlate la rândul lor de casele oligarhice ale metropolei-stat, cu drept de vot la alegerile pentru do­ge/doges­sele acestor formațiuni politi­ce neo-medievale din cadrul secolului urban.

Este vorba de o organizare com­plexă, la nivel global, de tip heterar­hic, cu autorități suprapuse și inter-conectate⁴⁰, făcând parte din rețele urbane metropolitane și supunându-se unui set de norme de drept metropoli­tan intern (generat de fiecare metropo­lă/megalopolis-statalizat), de drept inter-metropolitan (totalitatea relații­lor juridice stabilite între participanții unei rețele metropolitane transregiona­le și transcontinentale), precum și de drept metropolitan global (ansamblul relațiilor juridice stabilite între metro­pole și megalopolisuri ca subiecte de drept universal, originar, suveran ale dreptului inter-metropolitan, precum și relațiile juridice între metropole și megalopolisuri și alți actori politici, non-statali, non-metropolitani, precum corporații, ghilde, imperii undergro­und, imperii, federații, ligi de cvasi-state sau de state eșuate, organizații inter-guvernamentale și alte subiecte ale dreptului internațional în declin, odată cu decăderea epocii statelor-na­țiune sub valurile transnaționalizării și ale globalizării, așa cum au remar­cat doctrinarii școlii relațiilor globalis­te)⁴¹.

Această organizare de tip heterar­hic specifică realităților urbane ale secolului al XXI-lea și al XXII-lea este una bazată pe continua globaliza­re și trecere de la relațiile inter-naționale la relațiile globale, de la dreptul inter-național bazat pe Carta ONU la dreptul inter-metropolitan bazat pe mai multe tipuri de Carte (Carta rețelelor transregionale me­tropolitane, Carta rețelelor transcon­tinentale metropolitane, Carta rețelei metropolitane globale, similară Cartei ONU de azi însă răspunzând realității urbane omniprezente ce a înlocuit rea­lități inter-statale și națiuni, specifice secolului al XIX-lea și al XX-lea)⁴².

La nivelul rețelelor de metropole și megalopolisuri alcătuind entități poli­tice semi-statalizate sau statalizate, de la ligi temporare (constituite pentru a răspunde anumitor situații, contexte regionale sau provocări) la federații și confederații urbane, la uniuni de me­tropole, se pot forma instituții specifi­ce metropolitane precum: consilii gen­tilice metropolitane (plecând de la modelul hibrid istoric al ginților oli­garhice definind politica orașului-stat Roma) formate pe criteriul matriarhal al fondatoarei ginții urbane și a casei oligarhice respective; consilii restrân­se urbane, formate din reprezentanți-cărturari cu rang de consilieri metro­politani ai federației sau ai ligii res­pective; conferințe periodice ale dogi­lor/dogesselor rețelei metropolitane; case diplomatice ale ligilor/fede­ra­țiilor metropolitane pentru a stabili legături diplomatice cu alte rețele me­tropolitane, cu entități cvasi-statalizate (state eșuate, state în descompunere, companii transnaționale, imperii un­derground, ligi rivale metropolitane⁴³ etc.).

Alte instituții ale unei lumi urbane complexe generate de metropolizarea și mondializarea⁴⁴ orașelor specifice secolului al XXI-lea și al XXII-lea pot fi Adunările regionale ale metropole­lor și megalopolisurilor, cărora li se pot acorda prin pacte speciale ale membrilor, atribuții de reprezentare diplomatică, politică, decizionale sau de cooperare, în relație cu adunările altor rețele transregionale sau tran­scontinentale, precum și cu Stările Generale ale neo-ghildelor urbane. Ni se revelează astfel, o arhitectură com­plexă, multi-nivel, cu o guvernare stra­tificată, cu autorități multiple, interpoziționate, ale unui model hete­rarhic pe care îl regăsim parțial în mo­delul de organizare al Veneției anului 1495 conform mărturiei lui Philippe de Commynes (Republica Leului, alu­zie la Sf.Marcu, întemeietorul aposto­lic al orașului)⁴⁵ sau în guverna­rea lui Carol Quintul asupra Țărilor de Jos (1516), provincii având instituții, legi, privilegii distincte de cele impe­riale, cu reprezentanți în propriile Stări (puternice grupări politico-economice ale teritoriilor burgunde, cu o Stare Generală reunind delegați din toate aceste ținuturi ce beneficiau de statute semi-autonome față de politica guver­nului)⁴⁶.

Schematizând super-structura me­dievală a lui Carol Quintul, observăm trei cadre constante (rețele) încorpo­rate ca patternuri heterarhice într-un model ierarhic (imperial): cadrul Țărilor de Jos (rețea eterogenă, forma­tă din actori politici precum provincii, Stări Generale, nobili, orașe); cadrul spaniol al Castiliei și al Aragonului (două sub-rețele, cel al Castiliei for­mate din orașe și cortes, cu rol decizi­onal local; sub-rețeaua Aragonului formată din nobilime și cortes); cadrul german (rețea eterogenă de actori poli­tici precum împărat, principi, orașe imperiale libere, cavaleri imperiali, mișcări reformiste imperiale și condu­cătorii lor, formând o meta-rețea ie­rarhică numită Sfântul imperiu roma­no-german, încorporat în meta-structura ierarhică a imperiului per­sonal al lui Carol Quintul). Fiecare din aceste rețele regionale și transcon­tinentale aveau instituții specifice (cu dominioane individuale moștenite de la familia sa, precum cele lăsate de Țările de Jos, de Spania, pe care le conducea ca șef al caselor comerciale. Aceasta complică modelul heterarhic cu alți actori politici non-statali, pre­cum corporațiile coloniale comerciale, administrând teritoriile transoceanice, având instituții proprii și tipuri de au­torități locale conexate la autorități istorice imperiale de tip thalassocratic moștenite de Carol Quintul și introdu­se în meta-structura ierarhică de tip imperial. De exemplu, sub-rețeaua spaniolă de autoritate heterarhică în­globată în meta-structura ierarhică a lui Carol Quintul, era dezvoltată la nivelul anilor 1520 sub forma unor sisteme de guvernare prin consilii, moștenite de la Ferdinand și Isabela, prin care comitete specializate sau consilii supravegheau administrativ anumite zone geografice sau îndepli­neau funcții ale guvernului; ele erau consilii mobile, se întâlneau periodic și dădeau consultas (rapoarte scrise) monarhului, cu rol consultativ⁴⁷. Alte instituții ale acestei rețele de teritorii spaniole erau consiliile cu rol de ad­ministrare a afacerilor interne ale Castiliei și ale Aragonului, la care se adăugau: Consiliul Indiilor/ 1524 în cazul Americilor; Consiliul de stat pentru probleme de politică externă și internă; Consiliul de Război; Consiliul de Finanțe, cu atribuții locale, limitate la Castilia. Totuși, există o suprapune­re de funcții inter-conectând Consiliile ce aveau un rol consultativ, situație ce a sporit importanța altei instituții co­mune, cea a secretarilor regali, asigu­rând legătura dintre rege și consilii, supraveghind activitatea consiliilor și conducând de facto, în absența lui Carol, provinciile împreună cu regen­ții⁴⁸.

Acest model mixt (ierarhic, dacă ne referim la Sfântul imperiu romano-german și heterarhic, în privința altor rețele de organizare a puterii regiona­le, locale, continentale, ambele înglo­bate într-un meta-pattern ierarhic format sub conducerea lui Carol Quintul, în care observăm, ca o pre­zență constantă și importantă, orașele, în toate cele trei rețele compunând schema de funcționare a meta-struc­turii imperiale a lui Carol Quintul) rămâne o premisă de studiat pentru a decela tendințele secolului urban (secolului al XXI-lea și al XXII-lea) din prisma globalizării și a fenome­nului conex, glocalizarea. Ca­racte­risticile politico-economice și sociale ale acestor secole impun însă viziuni mult mai ample asupra mode­lului aplicabil relațiilor între diferiții actori politici sau transpolitici ai con­textului glocal și global, putându-se vorbi de un concept de trans-politică, odată cu crearea rețelelor transregio­nale și transcontinentale de metropole bazate pe noi entități, metropolele-statalizate.

Revenind la realitățile secolului al XXI-lea ca secol urban dominat de proliferarea, expansiunea și tendința de constituire a rețelelor inter-metro­politane, pe care metropolele și mega­lo­polisurile le constituie în mo­dele heterarhice transregionale și trans­con­ti­nentale formând o rețea globală urbană, aceste realități social-econo­mice impun, ca efect al cristali­zării normelor juridice specifice de drept intern-metropolitan global (re­glemen­tând rețeaua globală urbană), o codi­ficare a drepturilor și libertăților acestor noi actori politici precum și a rețelelor la care ele participă, cărora li se acordă personalitate juridică de tip metropolitan-web, distinctă de cele ale componentelor sale.

Se pot constitui astfel, Carte ale drepturilor și libertăților metropolelor și megalopolisurilor la nivel regional și transcontinental, completate cu convenții sau Carte ale rețelelor me­tropolitane⁴⁹, în efortul de codificare a unor relațiilor regiunilor metropolitane într-o ordine juridică urbană (drept metropolitan transregional și tran­scontinental). În acest nou model he­terarhic se adaugă și un supra-nivel juridic (o ordine globală metropolita­nă de drept), corespunzând unei orga­nizații globale a rețelei urbane globale (de tip consiliu/adunare a unei world-urban-web) și unei Carte metropolita­ne de tip WUW.

Modalitățile de prezentare a me­tropolelor și megalopolisurilor în or­dinea inter-metropolitană a secolului al XXI-lea și al XXI-lea sunt unele complexe, generate parțial de realități­le secolului urban⁵⁰ traversat de uma­nitate dar și ținând cont de experiențe­le istorico-politice și culturale ale pat­ternurilor medievale (structuri hete­rarhice ale Europei secolului al XVI-lea, de exemplu).

4. Unele concluzii

Plecând de la perspectiva lui Holsti dar și de la cea a lui Keohane și Nye (teoria interdependențelor comple­xe)⁵¹, sistemul internațional contem­poran poate fi definit de o manieră ce îl apropie de teoria lui Headley Bull (neo-medievalismul)⁵² sau a lui Philip Cerny (heterarhia)⁵³: astfel, acest sis­tem internațional al începutului seco­lului al XXI-lea nu mai este unul in­ter-național, depășind stato-centrismul secolului al XX-lea (statul-națiune, unica entitate politică recunoscută la nivel mondial); pentru Holsti, de pil­dă, sistemul internațional este și în prezent constituit dintr-o pleiadă de actori politici independenți (triburi, state, națiuni, imperii, organizații, ali­anțe etc.) aflate în procese de interac­țiune⁵⁴ .

Pentru Guilhaudis/2002, s-a efec­tuat trecerea de la sistemul westphali­an la sistemul global, în prezent având de-a face cu un sistem internațional general, incluzând și societatea inter­națională, ce primește calitatea de global⁵⁵. Încă din secolul al XX-lea, actorii cei mai importanți ai sistemului internațional sunt cei care vor sta și la baza actualului sistem global (organi­zațiile non-guvernamentale, corporați­ile transnaționale, organizațiile inter-guvernamentale, actorii-rețele, în con­cepția lui Smats/1998⁵⁶), odată cu cre­area unor regimuri juridice globale (drepturile omului, dreptul transportu­rilor dreptul mediului înconjurător). Scena globală a secolului urban carac­terizat de ascensiunea noilor actori politici, metropolele și megalopolisu­rile, va fi progresiv supusă presiunilor transregionale ale fluxurilor globale, conturând existența unor probleme regionale și globale ce depășesc com­petențele tradiționale ale statelor-națiune, precum și un proces de for­mare a unor rețele transregionale de organizații/ligi/rețele metropolitane ce transgresează ordinea statală (pre­cum rețele metropolitane cu instituții infra-regionale, regionale, continenta­le și globale cu competențe în regimu­rile juridice globale: drepturile omu­lui, a dreptului mediului, a dreptului transporturilor, a drepturilor animale­lor, a drepturilor mass-media urbane, a drepturilor urbane, a drepturilor de rețea metropolitană etc.).

Note

• Dimpotrivă, în concepția lui C. Manda, orașul este o entitate politico-juridică. Corneliu Manda, Drept administrativ, Editura Universul juridic, București, 2008, pp. 103-104.
• Cuvânt înainte, Anna Tibaijuka, director executiv, UN-Habitat, in State of the World, 2007, Our Urban Future, Molly O’Meara Sheehan, Project Director, NY, 2007, Worldwatch Institute, Ed. Tehnică, București, trad. Nicolae Damaschin, 2008, p. XIII.
• Jacques Bonnet, Marile metropole mondiale, Editura Institutul European, Iași, 2000, trad. Bogdan Geangalău, pp. 23-27.
• Cuvânt înainte, Anna Tibaijuka, cit., pp. XIV-XV.
• Jaime Lerner, Cuvînt înainte, în State of the World, 2007, Our Urban Future, Molly O’Meara Sheehan, Project Director, NY, 2007, Worldwatch Institute, Ed. Tehnică, București, trad. Nicolae Damaschin, 2008, p. XVII – XIX.
• Idem, p. XVIII.
• Groza, în J. Bonnet, op. cit., p. 8.
• Idem, p. 9.
• Ibidem, pp. 10-11.
• David Held, Anthony McGrew; David Goldblatt; Jonathan Perraton, Transformări globale. Politică, economie și cultură; trad. de Ramona Elena Lupașcu, Adriana Ștraub, Mihaela Bordea, Alina Maria Turcu, Polirom, Iași, 2004.
• Michael Keating, Plurinational Democracies, Oxford University Press, Oxford, 2001 Michael Keating, Plurinational Democracy and European Order. Paper presented at the conference Transformations of Statehood in European Perspective, Austrian Academy of Sciences, Vienna, 23-25 January 2003, citat în Rainer Bauböck, Multilevel Citizenship and Territorial Borders in the EU Policy, IWE-Working Paper series, no. 37, Janner 2003. Ernst Haas/1970; Kohler-Koch/1993, citați în Thomas Diez, The Economic Community reading of Europe: Its Discursive Nodal Points and Ambiguities towards “Westphalia”, Working papers 6/1998, COPRI, p. 1.
• John A. Hall, G. John Ikenberry, Statul, trad. Oana Suciu, Editura CEU, Du Style, București, 1998, p. 49.
• Jacques Bonnet, Marile metropole mondiale, Editura Institutul European, trad. Bogdan Geangalău, Iași, 2000, p. 89.
• Evans, J. Newnham, Dicționar de relații internaționale, Editura Universal Dalsi, s.l., 2001, trad. Anca Irina Ionescu, p. 355.
• Idem, p. 355.
• Armando Marques Guedes, Local Normative Orders and Globalisation: is there such a thing as Universal Human Values?, Comunicação apre­sentada a 13 de Dezembro de 2001, na Faculdade de Ciências Sociais e Humanas da Universidade Nova de Lisboa, no quadro de um Colóquio Internacional intitulado “Other Reasons, Other Cultures, Other Laws”. De asemenea, în antologia Estudos sobre Relações Internacionais, Coordenação Editorial IDI – MNE Edição Colecção Biblioteca Diplomática do MNE, Ministério dos Negócios Estrangeiros, Portugal, 2005, pp. 131-132.
• Marie Claude Smouts, Dario Battistella, Pascal Vennesson, Dictionnaire des relations internationales, Dalloz, Paris, 2006, pp. 293-295, 297-298.
• Poggi, The Development of the Modern State, Londra, Hutchinson, 1978, p. 27, citat în D. Held et alii, 2004, pp. 58-59.
• Anderson, Passages from Antiquity to Feudalism, Londra, New Left Books, 1974, p. 149, citat în D. Held et alii, 2004, pp. 58-59.
• Bull, The Anarchical Society, Londra, Macmillan, 1977, p. 27, citat în D. Held et alii, 2004, pp. 58-59
• Philip G. Cerny, Heterarchy:Towars Paradigm Shift in World Politics, în Philip G. Cerny ed., Heterarchy in World Politics, Routledge, UK, series Innovations in International Affairs, 2022. Philip G. Cerny, Heterarchy and the Limits of Global Governance, în Philip G. Cerny ed., Heterarchy in World Politics, Routledge, UK, series Innovations in International Affairs, 2022.
• Marie Smouts et alii, cit., pp. 348-349. Stefano Guzzini, Realism și relații internaționale, Institutul European, trad. Diana Istrățescu, 2000, Iași, p. 212.
• Liesbet Hooghe, Gary Marks, Unraveling the Central State, but How? Types of Multi- Level Governance, policy paper, Political Science series, 87, Reihe Politikwissenschaft, 2003, Institut for Advances Studies, Vienna, pp. 4-5, 10. Christoph Mollers, Steps to a Tripartite Theory of Multi-Level Government, The Jean Monnet Program, Jean Monnet Working paper 5/03, NYU School of Law, NY, USA, 2003, pp. 2-3.
• Arnold Toynbee, Orașele în mișcare. Col. Idei în mișcare, Editura Politică, București, 1979, trad. de Leontina Moga, p. 245.
• Ibidem, p. 245.
• Corneliu Manda, cit., pp. 88-89.
• Ibidem, p. 89.
• Ibidem, pp. 98-99.
• Ibidem, pp. 100-101.
• Bonnet, op.cit., p. 27.
• Ibidem, p. 27.
• Ibidem, p. 27.
• Ibidem, pp. 200, 203.
• Ibidem, pp. 2002-201.
• Cynthia Gorra-Gobin, Dictionnaire des mondialisation, Armand Colin, Paris, 2006, p. 242.
• Ibidem, p. 243.
• Ibidem, p. 244.
• Philip, Cerny, Business and Politics in an Age of Intangibles and Financialization, în Aynsley Kellow, Tony Porter and Karsten Ronit, eds., “Business and Politics”, Edward Elgar Handbook, 2021, pp. 193-214.
• Cynthia Gorra-Gobin, cit., p. 245.
• Marie Smouts et alii, cit., p. 298.
• Held et alii, op. cit., pp. 27-33.
• Kai N. Lee, O lume în curs de urbani­zare, în State of the World, 2007, Our Urban Future, Molly O’Meara Sheehan, Project Director, cit., pp. 3-8.
• Madalina Virginia Antonescu, Economic Terrorism at the Crossroads of the two worlds: The UN-world and the post-UN World. Some perspectives and comments, in Olcay Ҫolak, Sevilay Ece Gümüş Ӧzuyar, ed., Selected topics on defence economics and terrorism, Ekin Yayinevi, Bursa, Turcia, 2020, 94-96.
• Bertrand Badie, Dans quel système international vivons-nous?, în Bertrand Badie et alii, Qui a peur du XXIe siècle? Le nouveau système international, La Decouverte Poche, Paris, 2005, pp. 13-14.
• Jan Morris, Veneția, Laura Ciochină, ed. Polirom, Iași, 2016, pp. 24-25.
• Stewart Mac Donald, Carol Quintul: suveran, dinast și apărător al credinței (1500-1558), Radu Săndulescu, ed. All, București, 1998, Col. Acces la istorie, pp. 17-19.
• Ibidem, pp. 35-36.
• Ibidem, pp. 36-37.
• Madalina Virginia Antonescu, Metropolitan Diplomacy. Global Metropolitan Law and Global Cities Seen from the Heterarchy Perspective, Chapter 11, în Philip G. Cerny ed., Heterarchy in World Politics, Routledge, UK, series Innovations in International Affairs, 2022, pdf.
• Kai N. Lee, cit., pp. 3-8.
• Graham Evans, Jeffrey Newnham, cit., pp. 98-99. Marie-Claude Smouts, Dario Battistella, Pascal Vennesson, op. cit, p. 297.
• Ibidem, pp. 380-381.
• Philip Cerny; Rosalba Belmonte, Heterarchy. Towards Paradigm Shift in World Politics, în “ The Changing Faces of Power”, special issue of the Journal of Political Power, vol. 14, nr. 1, February 2021, pp. 235-257. G. Philip Cerny, Business and Politics in an Age of Intangibles and Financialization, în Aynsley Kellow, Tony Porter and Karsten Ronit, eds., Business and Politics, Edward Elgar Handbook, 2021, pp. 193-214.
• Vasile Pușcaș, Relații internaționale/transnaționale, Editura Sincron, Cluj Napoca, 2005, p. 57.
• Ibidem, p. 66.
• Ibidem, p. 67.

Bibliografie

Lucrări cu cracter general și special

BONNET, Jacques, Marile metropole mondiale, trad. Bogdan Geangalău, Institutul European, Iași, 2000.

DIEZ, Thomas, The Economic Community reading of Europe: Its Discursive Nodal Points and Ambiguities towards “Westphalia”, Working papers 6/1998, COPRI.

EVANS, G., NEWNHAM, J., Dicționar de relații internaționale, Editura Universal Dalsi, trad. Anca Irina Ionescu s.l., 2001.

GORRA- GOBIN, Cynthia, Dictionnaire des mondialisation, Armand Colin, Paris, 2006.

GUZZINI, Stefano, Realism și relații internaționale, Institutul European, trad. Diana Istrățescu, Iași, 2000.

HALL, John A.; IKENBERRY, G. John, Statul, trad. Oana Suciu, ed. CEU, Du Style, București, 1998.

HELD, David; MCGREW, Anthony; GOLDBLATT, David; PERRATON, Jonathan, Transformări globale. Politică, economie și cultură; trad. de Ramona Elena Lupașcu, Adriana Ștraub, Mihaela Bordea, Alina Maria Turcu, Polirom, Iași, 2004.

KEATING, Michael, Plurinational Democracies, Oxford University Press, Oxford, 2001

LEE, Kai N., O lume în curs de urbanizare, în State of the World, 2007, Our Urban Future, Molly O’Meara Sheehan, Project Director, NY, 2007, Worldwatch Institute, Editura Tehnică, București, trad. Nicolae Damaschin, 2008.

MANDA, Corneliu, Drept administrativ, ed. Universul juridic, București, 2008

MAC DONALD, Stewart, Carol Quintul: suveran, dinast și apărător al credinței (1500-1558), trad. Radu Săndulescu, ed. All, București, 1998.

PUȘCAȘ, Vasile, Relații internaționale/ transnaționale, Editura Sincron, Cluj- Napoca, 2005.

SMOUTS, Marie Claude, BATTISTELLA, Dario, VENNESSON, Pascal, Dictionnaire des relations internationales, Dalloz, Paris, 2006.

TOYNBEE, Arnold, Orașele în mișcare. Col. Idei în mișcare, Editura Politică, trad. de Leontina Moga, București, 1979.

Articole și studii

ANDERSON, P., Passages from Antiquity to Feudalism, Londra, New Left Books, 1974, p. 149, citat în HELD, David; MCGREW, Anthony, GOLDBLATT, David, PERRATON, Jonathan, Transformări globale. Politică, economie și cultură; trad. de Ramona Elena Lupașcu, Adriana Ștraub, Mihaela Bordea, Alina Maria Turcu, Polirom, Iași, 2004, pp. 58-59.

ANTONESCU, Madalina Virginia, „Economic Terrorism at the Crossroads of the Two Worlds: The UN-World and the Post-UN World. Some Perspectives and Comments”, în Olcay Ҫolak, Sevilay Ece Gümüş Ӧzuyar, ed., Selected Topics on Defence Economics and Terrorism, Ekin Yayinevi, Bursa, Turcia, 2020, pp. 94-96.

IDEM, „Metropolitan Diplomacy. Global Metropolitan Law and Global Cities Seen from the Heterarchy Perspective”, Chapter 11, În Philip G. Cerny ed., Heterarchy in World Politics, Routledge, UK, series Innovations in International Affairs, 2022.

BADIE, Bertrand, „Dans quel système international vivons-nous?”, În Bertrand Badie et alii, Qui a peur du XXIe siècle? Le nouveau système international, La Découverte Poche, Paris, 2005, pp. 13-14.

BAUBӦCK, Rainer, „Multilevel Citizenship and Territorial Borders in the EU Policy”, IWE-Working Paper series, nr. 37, Janner 2003.

BULL, H., „The Anarchical Society”, Londra, Macmillan, 1977, p. 27, citat în D. Held et alii, 2004, pp. 58-59.

CERNY, Philip G., „Heterarchy:Towars Paradigm Shift in World Politics”, în Philip G. Cerny ed., Heterarchy in World Politics, Routledge, UK, series Innovations in International Affairs, 2022.

CERNY, Philip G., „Heterarchy and the Limits of Global Governance”, în Philip G. Cerny ed., Heterarchy in World Politics, Routledge, UK, series Innovations in International Affairs, 2022.

CERNY, G. Philip, BELMONTE, Rosalba, „Heterarchy. Towards Paradigm Shift in World Politics”, în „The Changing Faces of Power”, special issue of the Journal of Political Power, vol. 14, nr. 1, February (2021), pp. 235-257.

CERNY, G. Philip, „Business and Politics in an Age of Intangibles and Financialization”, în Aynsley Kellow, Tony Porter and Karsten Ronit, eds., Business and Politics, Edward Elgar Handbook, 2021, pp. 193-214.

GROZA, Octavian, „Prefață”, în BONNET, Jacques, Marile metropole mondiale, trad. Bogdan Geangalău, Institutul European, Iași, 2000.

GUEDES, Armando Marques, Local Normative Orders and Globalisation: is there such a thing as Universal Human Values?, Comunicação apresentada a 13 de Dezembro de 2001, na Faculdade de Ciências Sociais e Humanas da Universidade Nova de Lisboa, no quadro de um Colóquio Internacional intitulado “Other Reasons, Other Cultures, Other Laws”.

IDEM, „Local Normative Orders and Globalisation: is there such a thing as Universal Human Values?”, în antologia Estudos sobre Relações Internacionais, Coordenação Editorial IDI – MNE Edição Colecção Biblioteca Diplomática do MNE, Ministério dos Negócios Estrangeiros, Portugal, 2005, pp. 131-132.

HOOGHE, Liesbet, MARKS, Gary, „Unraveling the Central State, but How? Types of Multi- Level Governance”, policy paper, Political Science series, 87, Reihe Politikwissenschaft, 2003, Institut for Advances Studies, Vienna

KEATING, Michael, Plurinational Democracy and European Order. Paper presented at the conference Transformations of Statehood in European Perspective, Austrian Academy of Sciences, Vienna, 23-25 January 2003.

LERNER, Jaime, „Cuvînt înainte”, în State of the World, 2007, Our Urban Future, Molly O’Meara Sheehan, Project Director, NY, 2007, Worldwatch Institute, Editura Tehnică, București, trad. Nicolae Damaschin, 2008, pp. XVII-XIX.

MOLLERS, Christoph, Steps to a Tripartite Theory of Multi-Level Government, The Jean Monnet Program, Jean Monnet Working paper 5/03, NYU School of Law, NY, USA, 2003.

MORRIS, Jan, Veneția, trad. Laura Ciochină, Editura Polirom, Iași, 2016

POGGI, G., The Development of the Modern State, Londra, Hutchinson, 1978, p. 27, citat în D. Held et alii, 2004, pp. 58-59.

TIBAIJUKA, Anna, director executiv, UN-Habitat, Cuvânt înainte, in State of the World, 2007, Our Urban Future, Molly O’Meara Sheehan, Project Director, NY, 2007, Worldwatch Institute, Ed. Tehnică, București, trad. Nicolae Damaschin, 2008, p. XIII