Utilitatea ideologiilor astăzi și impactul asupra construcției identitare, din perspectiva psihologiei politice

 [The usefulness of ideologies today and their impact on identity construction, from the perspective of political psychology]

Sabina-Adina LUCA

Abstract: While in traditional psychology ideology was viewed as a system of values reflected in political opinions, recent research in political psychology shows that ideology today functions more as a symbolic label attached to a social category. Taking into account both the perspective offered by political science and that of sociology itself, we aim to develop an approach specific to political psychology, highlighting mechanisms that can help us answer the question of to what extent ideologies remain useful today, what their contribution is to the construction of social and cultural identity, and what psychological factors drive this process. It seems that the role of ideology today has shifted from the pragmatic realm of social organization and public policy-making to the inner world of modern individuals, to their psychology, where it “soothes” identity-related anxieties, shields them from feelings of helplessness, boosts their self-esteem, and offers them a sense of belonging.

Keywords: ideologies, identity, psychological needs, self-esteem, political psychology.

Introducere

Abordările științelor politice, ale sociologiei și ale psihologiei politice în ceea ce privește utilitatea ideologi­ilor astăzi sunt diverse, existând, în același timp, și puncte de intersecție, preluări de concepte sau de meca­nisme explicative dintr-un domeniu în altul. Din punctul de vedere al ști­ințele politice, ideologiile s-au recon­figurat ca răspuns la provocările globalizării. Iar ideologia nu ar trebui privită ca fiind un set rigid de dogme, ci ca o structură conceptuală prin care societățile operează cu valori precum libertatea, dreptatea, egalitatea etc¹. și, prin urmare, utilitatea ideologiei astăzi constă tocmai în imposibilita­tea societăților de a funcționa în con­dițiile unor viduri semantice. Mai mult decât atât, ideologiile pot oferi scurtături semantice, astfel încât ale­gătorii să nu fie nevoiți, de exemplu, să citească tratate de economie pentru a înțelege diverse politici economice, pentru că eticheta ideologică a unui partid, de pildă de stânga sau de dreapta, le oferă posibilitatea de a intui direcția vizată de politicile res­pective. Iar atunci când partidele po­litice se transformă în mașinării electorale oportuniste (catch-all parties), abandonând fundamentele doctrinare, vidul ideologic nu rămâne neocupat. Mudde² explică astfel as­censiunea populismului, pe care îl descrie ca fiind o ideologie subțire, ce reduce realitatea politică la un conflict între popor și elite (corupte, desigur).

Perspectiva sociologică este aceea că ideologia este un liant social și o sursă de identitate, o ancoră identi­tară. Referindu-se la dinamica mișcă­rilor sociale, Mason³ arată că nu doar simpla aliniere a indivizilor la intere­sele de clasă determină comporta­mentul politic al acestora, ci în spe­cial nevoia de a apăra statutul social al grupului de apartenență. Privită din această perspectivă, ideologia trans­formă revendicările politice în lupte pentru recunoaștere identitară.

Dacă în psihologia tradițională ideologia apărea ca un sistem de va­lori reflectate în opinii politice, cer­cetări recente din psihologia politică arată că ideologia astăzi funcționează mai degrabă ca o etichetă simbolică atașată unei categorii sociale.

Ținând cont atât pe perspectiva oferită de științele politice, cat și de perspectiva proprie sociologiei, ne propunem să dezvoltăm abordarea specifică psihologiei politice, arătând mecanisme care ne pot ajuta să răs­pundem la întrebarea în ce măsură mai sunt utile ideologiile astăzi, care este contribuția lor la construcția identității sociale și culturale și care sunt determinanții psihologici care conduc aici.

Abordările psihologiei politice

Conform studiilor realizate de Malka și Lelkes⁴, autoidentificarea politică precede adesea internalizarea unor doctrine. Indivizii se auto-nu­mesc liberali sau conservatori, nu după ce s-au informat cu privire la doctrinele politice, ci în urma unui proces de socializare și aderare la modelul cultural al unui anumit grup. Iar aceste „scurtături” identitare răs­pund, de fapt, trebuințelor indivizilor, de apartenență și afiliere relațională. Un alt aspect demonstrat de studii relativ recente este acela că, odată ce o etichetă ideologică este asimilată conceptului de sine, ea începe să de­termine atitudinile indivizilor. Astfel, de exemplu, Cohen⁵ a arătat că indi­vizii pot respinge inițial o politică publică, pentru ca, ulterior, dacă li se spune că se încadrează în linia parti­dului pe care îl susțin, fiind susținută, chiar, de grupul lor ideologic, să se transforme și ei în susținătorii ei. În acest fel, ideologia se transformă într-o ancoră identitară care ajunge să dicteze ce anume ar trebui să creadă un membru loial al comunității. Pen­tru a explica fenomenul identității de grup, psihologia politică preia teoriile identității sociale elaborate de către Tajfel și Turner⁶. Acești autori arată că, satisfacerea nevoii fundamentale de apartenență are ca efect, în plan individual, creșterea stimei de sine a indivizilor. Individul încearcă să se identifice cu grupurile datorită cărora se autovalorizează pozitiv, evitându-le pe acelea care i-ar conferi o ima­gine de sine negativă. Operând cu conceptele de in-group, respectiv out-group, de exemplu „noi, cei buni, cei onești” și „ei, cei corupți, cei rău intenționați”, cei doi autori au creat o teorie a autocategorizării sociale, conform căreia indivizii adoptă stere­otipurile propriului grup ideologic.

Tajfel și Turner⁷ rezumă în enun­țurile următoare concepția lor despre „identitatea socială”:

1.„ indivizii încearcă să mențină sau să mărească stima de sine – ei caută să acceadă la o concepție pozi­tivă despre sine;

2. grupurile sociale sau catego­riile (și faptul de a le aparține) sunt asociate unor conotații pozitive sau negative și, din acest motiv, identita­tea socială poate fi pozitivă sau ne­gativă, în funcție de evaluările (care tind să fie împărtășite social, fie în interior, fie între grupuri) acelor gru­puri care contribuie la constituirea identității sociale a individului;
3. evaluarea propriului grup este determinată prin raportare la alte grupuri specifice, prin intermediul comparațiilor sociale în termeni de atribute sau de caracteristici valori­zate. O diferență pozitivă între grupul de apartenență și un alt grup produce un prestigiu ridicat; o diferență nega­tivă antrenează un prestigiu scăzut”.
4. Lemaine⁸ sublinia faptul că similaritatea la nivelul grupului poate fi amenințătoare pentru identitatea unei persoane, deoarece ea implică o anumită anonimitate, o lipsă a dis­tincției individului în raport cu cei­lalți membrii ai in-group-ului. Pe aceste considerente poate că nu ne mai surprinde, astăzi, ușurința cu care indivizii, odată intrați într-un anumit grup social, adoptă valorile, schemele de comportament sau stereotipurile grupului respectiv.

Desigur, reprezentarea propriei identități se construiește prin compa­rație cu reprezentarea identității ce­lorlalți indivizi sau grupuri. De aceea, reprezentările ocupă un loc privile­giat în procesul comparației sociale și invers, procesul comparației sociale joacă un rol extrem de important în geneza auto- și heteroreprezentărilor. Iar datorită favoritismului in-group-al și al nevoii de stimă de sine ridicată, autoreprezentarea este marcată, de regulă, de supraevaluarea caracteris­ticilor proprii grupului de aparte­nență, în timp ce heteroreprezentarea este parazitată de subevaluarea parti­cularităților out-group-urilor⁹.

S-a remarcat de-a lungul timpului tendința indivizilor de a prefera cau­zalitatea internă celei externe, dato­rită credinței că indivizii sunt respon­sabili de acțiunile și de traiectoria lor existențială. Ross¹⁰ critica această tendință, numind-o „eroare funda­mentală”. „Bias-ul de auto-comple­zență” arată că individul are tendința de a atribui succesul său cauzelor interne, iar eșecul cauzelor externe, în scopul păstrării unei stime de sine (self-esteem) ridicate, în timp ce „bias-ul actor/observator” explică stigmatizarea celuilalt și diferențele dintre autoatribuirea favorabilă și heteroatribuirile defavorabile¹¹.

În acest context, pare că meca­nismul fundamental în procesele de socializare cu impact în plan identitar este formarea habitus-ului, principiu generator al oricărui sistem indivi­dual de reprezentare și al tuturor practicilor de formare a opiniilor și atitudinilor, ca și a sentimentului de identitate și apartenență la un grup. Habitus-ul, ca matrice a percepțiilor, aprecierilor și acțiunilor, are „un sis­tem de dispoziții durabile și transpo­zabile, care, integrând toate experien­țele trecutului, funcționează în fiecare clipă și face posibilă reali­zarea unor sarcini infinit de diferenți­ate, grație transferurilor analogice de scheme care permit rezolvarea pro­blemelor de aceeași natură, și grație corecțiilor continue ale rezultatelor obținute, produse în mod dialectic prin aceste rezultate”¹². Habitusul, după cum afirmă Bourdieu¹³, permite grupului „să persevereze în a exista”, deoarece funcționează ca materiali­zare a memoriei colective, reprodu­când în succesori achizițiile înainta­șilor”. Profund interiorizat, neimpli­când conștiința indivizilor pentru a fi eficient, habitusul este „capabil să inventeze, în prezența unor situații noi, mijloace noi de îndeplinire a vechilor funcții”; el explică de ce membrii unei aceleiași clase acțio­nează cel mai adesea într-un mod asemănător fără să fie nevoie ca ei să se pună de acord.

În timpul unor crize sociale, în societăți anomice sau în perioade de schimbare socială majoră, care cre­ează contexte puternic polarizate, ideologia pierde din flexibilitate și se transformă într-un marker identitar extrem de important. Astfel, Mason¹⁴ arată că poate apărea un fenomen de polarizare afectivă atunci când indi­catorii identității sociale (etnia, reli­gia, ocupația etc) se aliniază cu o singură direcție ideologică. În mo­mentul în care se petrece acest lucru, funcționalitatea identității ideologice devine una pur tribală, succesul pro­priului grup și eșecul grupului advers transformându-se în scopuri puter­nice, care creează numeroase erori perceptive și bias-uri cognitive. Ma­son arată că partizanatul politic a devenit atât de rigid, încât membrii unui grup ideologic ajung să fie plini de prejudecăți și să simtă ură visce­rală pentru membrii unui alt grup, iar acest lucru se realizează cu ignorarea completă a oricăror argumente lo­gice.

Dar de ce există o legătură atât de puternică între ideologie și identitatea socială? O posibilă explicație este oferită de Jost¹⁵, care evidențiază faptul că identitățile ideologice sunt puternic conectate la sistemul de ne­voi profunde al indivizilor. Astfel, nevoia de certitudine sau predictibi­litate, nevoia de siguranță și nevoia de afiliere constituie pârghiile esenți­ale care fac din ideologii niște con­structe deloc efemere. Identitatea unui individ ajunge să se cristalizeze în jurul unei ideologii deoarece aceasta îi oferă echilibru psihic prin ancore precum viziunea predictibilă despre lume, sentimentul de protecție și suportul dat de comunitate. Același Jost¹⁶, prin teoria justificării siste­mului, subliniază că ideologiile oferă un fel de filtru cognitiv sau schemă mentală care, organizând informațiile ambigue din mediul extern, îi oferă individului certitudinea că „înțelege” lumea. De asemenea, identificarea cu o ideologie presupune integrarea individului într-o categorie caracteri­zată prin anumite obiceiuri sau ritu­aluri discursive, ca de exemplu cele din social media. Iar acest lucru satis­face, desigur, nevoia de conectare socială.

Există mai multe strategii identi­tare care se situează în plan grupal, în special al minorităților sociale și care sunt puse în practică cu precădere în timpul crizelor sociale, al schimbări­lor sociale, respectiv economice sau politice rapide, sau în perioade con­flictuale, caracterizate prin raporturi de dominare sau inegalitate. Orice identitate etnică minoritară, indiferent de criteriul pe care se fondează aceasta (teritorial, religios, de limbă, de rasă sau un criteriu ținând de mo­dul în care „minoritarii” sunt perce­puți de grupul majoritar) este în mare parte desemnată de grupul majoritar.

Toate grupurile minoritare au ca element caracteristic esențial trata­mentul diferențial operat de la nivelul discursului politic, al măsurilor ad­ministrative sau de mass-media, tra­tament care se fondează mai mult pe criterii sociale decât pe cele etnice sau naționale¹⁷. În acest context, de­finirea identitară pentru diverse mi­norități apelează, cu atât mai mult, la sprijinul ideologic, căci acesta con­feră apartenență și securitate. For­mele comunitare desemnează, pentru Max Weber¹⁸, „relații sociale înte­meiate pe elementul subiectiv (tradi­țional sau emoțional) de a aparține aceleiași colectivități”. Ele se referă la două mari tipuri de acțiune, impli­când două forme de legătură socială: cea care se bazează pe forța tradiției, pe legăturile transmise prin filiație, pe moștenirile culturale, dar și cea care rezultă din identificarea colec­tivă sau emoțională cu un același lider „carismatic”. O astfel de formă comunitară este dominantă, de exem­plu, în funcționarea familiilor care unesc filiația cu relații afective in­tense. Însă ea este prezentă, în di­verse grade, în toate grupările umane, din moment ce în ele se dezvoltă sentimente de apartenență. Formele societare desemnează „relații sociale întemeiate pe compromis sau pe co­ordonarea de interese motivate rațio­nal (în valoare sau în finalitate)”. Ele se referă la două tipuri de raționali­tate: raportarea la valori, raționalita­tea axiologică, care servește drept bază pentru „înțelegerile raționale prin angajament reciproc” și raporta­rea instrumentală a mijloacelor la un scop, care se impune de la sine, rați­onalitatea economică, schimbul de mărfuri, „competiția în vederea asi­gurării unor șanse mai bune de vi­ață”, dar și asocierea voluntară a in­divizilor pentru a-și apăra intere­sele”¹⁹. Așadar, iată că noțiuni pre­cum interese, trebuințe, nevoi apar constant în ecuația relației dintre ide­ologii și identitate.

În loc de concluzii

Având în vedere considerentele de mai sus, am putea spune că utilitatea ideologiei astăzi, la nivel individual, pare să rezide în capacitatea ei de a le conferi indivizilor confort existențial. Din identitatea politică integrată într-un grup de egali, individul își extrage stima de sine și sentimentul de con­trol, transformând astfel convingerile politice într-o prelungire a sinelui. Când convingerile indivizilor sunt aprobate, preluate și multiplicate de grupurile din care ei fac parte, prin mecanisme gen camere de ecou sau bule în social media, indivizii pri­mesc validare rapidă. Această vali­dare determină o creștere a stimei de sine, căci individul nu se mai percepe ca fiind neînsemnat, ci ca făcând parte dintr-o anumită avangardă, fie ea morală sau intelectuală. Iar dacă ajungem să privim ideologia ca pe o „prelungire” a sinelui, atunci putem înțelege mai ușor de ce dialogul poli­tic actual primește frecvent accente virulente, rigide sau chiar violente. Dacă alți indivizi nu sunt de acord cu mine, asta nu înseamnă doar că au alte opinii economice, sociale sau de altă natură, ci îmi amenință propria identitate. Ori în aceste condiții, compromisul pare imposibil, pentru că a ceda într-o dezbatere, echiva­lează cu a pierde o parte din tine.

Pare că utilitatea ideologiei astăzi a migrat din sfera pragmatică a orga­nizării sociale și a elaborării politici­lor publice, la sfera interioară a indi­vizilor moderni, la psihologia aces­tora, „pansând” anxietățile identitare, protejându-i pe indivizi de senti­mentul de neputință, crescându-le stima de sine și oferindu-le aparte­nență.

Note

• Michael Freeden, Ideologies and Political Theory: A Conceptual Approach, Oxford University Press, Oxford, 1996.
• Cas Mudde, ”The populist zeitgeist”, Government and Opposition, 39(4), 2004, pp. 541-563.
• Liliana Mason, Uncivil Agreement: How Politics Became Our Identity, University of Chicago Press, Chicago, 2018.
• Ariel Malka & Yphtach Lelkes, ”More than ideology: The social-psychological foundations of political self-categorization”. Political Psychology, 31(2), 2010, pp. 157-186.
• Geoffrey L. Cohen, ”Party over policy: The dominating impact of group influence on political beliefs”, Journal of Personality and Social Psychology, 85(5), 2003, pp. 808-822.
• Henry Tajfel & John Turner, An Integrative Theory of Intergroup Conflict”, in Austin, W.G. & Worchel, S. (eds.), The Social Psychology of Intergroup Relations, California Brooks/ Cole, Monterey, 1979.
• Gerard Lemaine, ”Social Differen­ciation and Social Originality”, European Journal of Social Psychology, 4, 1974.
• Maria Nicoleta Turliuc, Imaginar, identitate și reprezentări sociale. Imaginea elementului alogen în mentalul colectiv românesc, Editura Universității “Al. I. Cuza”, Iași, 2004.
• Lee Ross, ”The intuitive psychologist and his shortcoming: Distorsions in the attribution process”, in L. Berkowitz (ed.) Advances in social Psychology,10, Academic Press, New York, 1977.
• Jean-Claude Deschamps și Jean-Leon Beauvois, Atribuiri intergrupuri, în R.Y Bourhis și J.P. Leyens (editori), Stereotipuri, discriminare și relații intergrupuri, Editura Polirom, Iași, 1997.
• Piere Bourdieu, Rațiuni practice, Editura Meridiane, București, 1999.
• Liliana Mason, cit.
• John T. Jost, ”The end of the end of ideology”, American Psychologist, 61(7), 2006, pp. 651-670.
• Maria Nicoleta Turliuc, cit.
• Max Weber, Economie et societe, Plon, Paris, 1971.
• Max Weber, cit.

Bibliografie

Lucrări cu caracter general și special

BOURDIEU, Piere, Rațiuni practice, Editura Meridiane, București, 1999.

MASON, Liliana, Uncivil Agreement: How Politics Became Our Identity, University of Chicago Press, Chicago, 2018.

TURLIUC, Maria Nicoleta, Imaginar, identitate și reprezentări sociale. Imaginea elementului alogen în mentalul colectiv românesc, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2004.

WEBER, Max Economie et societe, Plon, Paris, 1971.

Articole și studii

COHEN, Geoffrey L., ”Party over policy: The dominating impact of group influence on political beliefs”, Journal of Personality and Social Psychology, 85(5), 2003, pp. 808-822.

DESCHAMPS, Jean-Claude și BEAUVOIS, Jean-Leon, Atribuiri intergrupuri, în R.Y Bourhis și J.P. Leyens (editori), Stereotipuri, discriminare și relații intergrupuri, Polirom, Iași, 1997.

FREEDEN, Michael, Ideologies and Political Theory: A Conceptual Approach, Oxford University Press, Oxford, 1996.

JOST, John T. , ”The end of the end of ideology”, American Psychologist, 61(7), 2006, pp. 651-670.

LEMAINE, Gerard, ”Social Differen­ciation and Social Originality”, European Journal of Social Psychology, 4, 1974.

MALKA, Ariel & LELKES, Yphtach, ”More than ideology: The social-psychological foundations of political self-categorization”, Political Psychology, 31(2), 2010, pp. 157-186.

MUDDE, Cas, ”The populist zeitgeist”. Government and Opposition, 39(4), 2004, pp. 541-563.

ROSS, Lee, ”The intuitive psychologist and his shortcoming: Distorsions in the attribution process”, in L. Berkowitz (ed.) Advances in social Psychology, vol.10, Academic Press, New York, 1977.

TAJFEL, Henry & TURNER, John, ”An Integrative Theory of Intergroup Conflict”, in Austin, W.G. & Worchel, S. (eds.), The Social Psychology of Intergroup Relations, California Brooks/ Cole, Monterey, 1979.