Ultimul senator  din PP-DD. O viziune comunicaţională şi imagologică privind creşterea şi descreşterea unui partid atipic din România 

(The last PP-DD senator. A communicational and imagological vision about the rise and fall of an atypical party in Romania)

Motto: „Elodia ne-a adus cel puţin două procente!” (consilier local PP-DD)

Marcela Monica STOICA

Abstract: The main purpose of this study is to make, in brief, a presentation and analysis of the relationship between political parties and Romanians’ options for a populist and nationalist party leader during the elections. In a period when one could consider that the political landscape got a stabile configuration, suddenly, it was created “de novo” a party that gained a significant percentage in the Parliament (2012) and then propelled its leader in the presidential elections (2014).

The author’s working hypothesis is that in a world in which all become volatile, insecure, people need somebody to lead them, to tell them fantastic things and make them beautiful promises. Putting in other words, to tell them a beautiful life-story in which they could believe. In order to enjoy such story, the audience engages in a phenomenon known as “suspension of disbelief”. This capacity belongs to a certain type of leader and sometime replaces a charismatic leader through excellent communication skills. The “suspension of disbelief” is a semi- conscious decision in which you put aside your disbelief and accept the premise as being real for the duration of the story.

Keywords: audience,belief, suspension, myth, symbol, politics

Introducere

Prezenta lucrare urmăreşte o succintă analiză a unui fenomen oarecum singular în viaţa politică românească, realizată într-o abordare comunicaţională, imagologică şi simbolică: ascensiunea şi decăderea partidului creat de un jurnalist al cărui nume a devenit şi brand politic: Partidul Poporului- Dan Diaconescu (PP-DD). [1]

În centrul demersului, se află unul dintre foştii actori scenei politice, actualmente în stare de arest, Dan Diaconescu (DD),o personalitate media consacrată şi controversată, cu notorietate,care a fondat televiziunea de nişă OTV (Televiziunea Oglinda) care apoi s-a transformat în DDTV (Televiziunea Dan Diaconescu). [2] Deşi televiziunea lui Diaconescu a fost supusă retragerii licenței de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), în 2002, pentru rasism și atitudini anti-semite, în scurt timp, a reuşit să aibă o audienţă tot mai mare,iar  Dan Diaconescu fiind astfel responsabil că a creat „publicul otevist” sau că a dus la „ otevizarea României”.

Ba mai mult, fenomenul a intrigat chiar filosofi şi scriitori, şi potrivit acestora, el a creat “România lui Dan Diaconescu” [3]. Parcursul lui DD a fost unul sinuos, controversat, spectacular sau folosind una din expresiile sale favorite a fost şi este  “senzaţional”. [4]

Democraţia ca un proces de comunicare politică

Din punctul nostru de vedere, alegerile pentru instituţiile politice sunt un  proces de comunicare politică şi electorală care se desfăşoară ca o negociere emoţională şi afectivă. Politicienii dispun de reprezentativitate ideologică, ei fiind exponenţii unor partide sau ai unor curente de gândire politică, sau electivă, aceştia întruchipând electoratul care i-a ales. La rândul lor, opinia publică sau experţii care participă la acţiunea politică, mai mult sau mai puţin direct, pot fi reprezentativi pentru anumite grupuri socio-profesionale şi pentru anumite valori. Ca urmare, avem de-a face cu o construcţie simbolică a opiniei publice: mass-media prezintă drept opinie publică experienţele unor persoane private, experienţe considerate a fi „nereprezentative” sau „reprezentative” pentru o tendinţă sau un fenomen social. De aceea, prin contrast, opinia publică de tip sondaje dispune de o “reprezentativitate statistică”.

În sfera politică, potrivit Cameliei Beciu o abordare integrată a comunicării ia în considerare atât aspectul instrumental al comunicării politice (comunicarea politică, o relaţie de persuasiune între interlocutori), cât şi pe cel instituţional (comunicarea politică, un sistem alcătuit din resurse tehnologice, condiţii etice, profesionale, reglementări normative şi convenţionale destinate publicităţii politice) [5].

Comunicarea integrată cuprinde complexul tuturor modurilor de comunicare ale unui sistem: enunţurile verbale şi scrise; elementele vizuale de semnificaţie precum ţinuta vestimentară, machiajul, pieptănătura, designul unui logo, culoarea; ritualurile, protocolul, corespondenţa oficială, lobby-ul, marca, valorile instituţionale, spaţiul simbolic şi nonsimbolic, relaţiile publice etc., toate acele elemente de comunicare despre care se poate spune că alcătuiesc imaginea. [6]

Comunicarea electorală constituie una din primele forme ale publicităţii politice, cuprinzând ansamblul strategiilor şi reprezentărilor ce au drept scop alegerea unui actor politic şi rezultă ca urmare a hotărârii poporului de a delega puterea către acel actor politic, în urma unei competiţii [7].

Comunicarea este un proces deosebit de amplu care influenţează comportamentele şi opiniile electoratului. De aceea, în timpul campaniilor de succes, câştigă cel care îşi organizează cel mai bine sistemul de transmitere a informaţiilor. Aici intervine persuasiunea care este arta de a convinge pe cineva, prin argumente logice, să facă un lucru sau să-şi schimbe o conduită. Persuasiunea este acel act cognitiv care se referă la schimbarea opiniilor sau comportamentelor indivizilor, cu acordul acestora, prin campanii sau publicitate. [8]

Persuasiunea este folosită pentru: (1) a schimba sau neutraliza opiniile ostile, (2) a cristaliza opiniile latente sau atitudinile pozitive şi (3) a păstra opiniile favorabile [9].

Pentru ca persuasiunea să aibă succes, trebuie îndeplinite anumite condiţii: să se cunoască bine oamenii, să se ştie cum se lucrează cu ei; să se ofere argumente logice; să se dovedească capacitate profesională; să fie menţinută o ţinută morală în tot ceea ce se face; persoana care persuadează să aibă talent în a transmite stări psihice pozitive; să existe putere de convingere. [10]

Condiţiile care transformă politica într-o situaţie de comunicare şi, totodată, într-un domeniu public sunt, aşadar, eterogene şi nu se limitează strict la spaţiul politic. La baza comunicării politice stau logici sociale multiple, fiecare fiind pusă în practică de actori şi instituţii cu identităţi diferite: oameni politici, mass-media, instituţii juridice, experţi, cetăţeni, opinia publică. În producerea comunicării politice, raţionalitatea oamenilor politici coexistă cu raţionalitatea jurnaliştilor, experţilor sau opiniei publice.

Conform unor specialişti, din perspectiva comunicării politice, democraţia este “un dialog civic, o conversaţie continuă între liderii aleşi şi candidaţi şi cetăţenii care îi conduc sau îşi doresc să-i conducă” (Kaid, McKinney, Tedesco, 2000) [11]

Modelul de relaţii publice aplicat în cazul DDTV. Show, propagandă şi persuasiune

În acest studiu, considerăm partidele politice ca organizaţii ce reprezintă forme instituţionalizate de comunicare între aleşi şi alegători. Pornind de la conceptualizarea relaţiilor publice, acestea reprezintă managementul comunicării dintre organizaţie şi categoriile de public. [12] În relaţiile publice există patru modele care statuează relaţia dintre o organizaţie şi publicurile sale. Studiind fluxurile comunicării, calitatea informaţiei transmise, respectiv valoarea de adevăr a acesteia precum şi scopul în care se realizează comunicarea, specialiştii au identificat patru modele, fiecare în parte corespunzând unei anumite perioade istorice în evoluţia relaţiilor publice (Modelul impresariat/publicitate; modelul informării publice modelul informării publice; modelul relaţiilor publice bidirecţionale şi asimetrice; modelul relaţiilor publice bidirecţionale şi simetrice) [13].

Modelul impresariat/publicitate(press agentry/publicity model) a apărut în a doua jumătate a secolului XIX, personalitatea promotoare fiind Phineas T. Barnum, cu perioada de glorie din 1850 până în 1900. Este modelul show-business-ului, principalele domenii de practicare a acestui model în zilele noastre fiind sportul, teatrul şi promovarea de produs (comercial, turistic, politic, etc)

Este caracterizat de ocomunicare unidirecţională, într-un singur sens, de tip sursă→receptor, dinspre organizaţie către public, în care adevărul nu este calitatea esenţială a informaţiei transmise, scopul comunicării este unul propagandistic, de promovare a credinţelor organizaţiilor, iar strategiile de comunicare folosite nu se încadrează într-o matrice fundamentată teoretic. Comunicarea se face doar pentru a transmite ceva, nu şi pentru a asculta şi nu se ţine seama de specificul sau aşteptările publicului iar informaţia este, de cele mai multe ori, incompletă şi numai parţial adevărată. Barnum, mare om de spectacol, devenise renumit datorită fanteziei sale debordante. El exagera de multe ori în „montajele” sale, dar acest lucru nu îl împiedica să aibă farmec şi succes. Iată câteva dintre „realizările” sale istorice [14]:

* Joice Hearth era o sclavă care susţinea că are 161 de ani şi pretindea că fusese doica lui G. Washington. Barnum chiar a prezentat un certificat de naştere ponosit dar, după decesul acesteia, autopsia a stabilit că era, de fapt, mult mai tânără.

* Tom Thumb a devenit una din celebrităţile secolului. Barnum l-a descoperit pe Charles S. Stratton când acesta avea 5 ani, o înălţime de 63 cm şi cântărea 7 kg. Barnum a realizat un adevărat eveniment de relaţii publice din căsătoria „generalului” Tom Thumb (Tom Degetelul) cu o pitică. După o serie de turnee triumfătoare prin SUA, în cadrul cărora Tom Degeţelul şi-a încântat auditoriul cu o serie de monologuri comice, cântând şi dansând, Barnum l-a dus în Anglia. Europenii erau obişnuiţi însă cu piticii şi succesul nu a fost cel scontat. În această situaţie, Barnum s-a gândit să atragă publicul prin intermediul liderilor de opinie invitând în casa sa întreaga societate a liderilor londonezi, unde aceştia l-au putut întâlni pe spiritualul Tom. Drept urmare, Barnum a obţinut o invitaţie la Palatul Regal unde a desfătat familia regală iar Tom Degeţelul a început să capete notorietate şi să atragă, seară de seară, numeroşi spectatori. Deci, chiar şi pe vremea aceea, Barnum stăpânea metoda folosirii liderilor de opinie. [15]

Ce urmare, putem conchide că publicul vizat de Barnum era din tipologia “publicul trebuie păcălit şi distrat.” [16]

DD – de la presă, la politică, candidat la prezidenţiale şi condamnat pentru şantaj

PP-DD s-a născut la televizor şi a intrat în conştiinţa publică ca un „partid televizor”. În cadrul spectacolului politic el şi-a construit propriul spectacol politic. Cum arată specialiştii, pe tot parcursul construirii spectacolului politic, limbajul este un element fundamental, fiind un element-cheie, creator, al lumilor sociale pe care oamenii le experimentează [17]. Potrivit aceleiaşi autoare, Corina Barbaros, „liderii politici devin simboluri ale competenţei, răului, naţionalismului, promisiunilor viitoare sau ale altor virtuţi sau vicii…” [18]. Liderii politici conferă spectacolului politic  puterea de a trezi pasiuni, frici şi speranţe. [19]

Ca om de televiziune, s-a dovedit a fi un excelent comunicator, senzaţional chiar, abilităţi ce i-au adus succes şi în politică, iar prin închiderea OTV, prin decizia CNA, a avut iarăşi prilejul să se victimizeze, aspect ce a facut ca PP-DD să depășească, la un moment dat, 10%. A hrănit din plin nevoia de fantastic, de ireal ducându-şi publicul într-o adevărată “suspendare a neîncrederii” [20].

Teoreticienii şi practicienii relaţiilor publice consideră că publicul  reprezintă:  „orice grup sau individ care este implicat în vreun fel anume în viaţa unei organizaţii”. [21]

Un public poate fi activ sau pasiv. De aceea, „… atunci când activitatea unei organizaţii poate avea consecinţe asupra unor oameni sau când acţiunile acestora pot avea consecinţe asupra organizaţiei, oamenii se vor simţi implicaţi şi vor accepta că există o problemă care îi priveşte în mod direct. Se naşte astfel un public minimal, latent, un public care este încă pasiv, dar care are potenţialul de a deveni activ. Dacă gradul de implicare şi de acceptare a problemelor creşte, dacă gradul de inhibiţie sau de teamă faţă de diversele constrângeri scade, atunci acest public poate deveni unul conştient şi activ ”. [22]

Publicul care s-a coagulat în jurul acestui post TV era, iniţial, unul de tip caracteristic modelului impresariat– publicitate. Televiziunea lui Dan Diaconescu aducea pe sticlă ghicitoare, manelişti, vrăjitoare, infractori, fantome, sinucideri in direct, politicieni extremişti şi multe altele, ceea ce a dus la creşterea în audienţe. S-a creat un public fierbine (cei care urmareau Elodia) al unei singure probleme: senzanţionalul, neobişnuitul [23]. DupăGrunig şi Repper publicurile se diferenţiază prin comportamentul comunicaţional şi din această perspectivă ei disting patru categorii de public:

1. publicurile tuturor problemelor – acestea iau parte activ la toate dezbaterile;
2. publicurile apatice – acestea sunt puţin active;
3. publicurile unei singure probleme – acestea sunt active numai în ceea ce priveşte un număr limitat de teme, apropiate între ele;
4. publicurile problemelor fierbinţi –  acestea devin active numai după ce presa a  transformat o problemă într-ol chestiune de maximă actualitate [24].

Ca un veritabil lider populist, el a lansat sintagma, „poporul OTV” care se referea la publicul format din ascultătorii  postului de televiziune. Ei erau astfel cooptaţi şi deveneau parte a proiectului politic.

Însă cel mai important moment îl reprezintă anul 2007, când a reuşit performanţa unui rating deosebit prin  lansarea cazului Elodia, cu un cuprins de peste 200 de episoade. În intervalul 2007 – 2008, DD a dedicat 239 de ediţii consecutive subiectului dispariţiei avocatei Elodia Ghinescu.  A creat un scenariu de film tipic care să te ţină cu sufletul  la gură: O femeie frumoasă, cu un nume exotic, Elodia, care a  dispărut probabil omorâtă de soţ. El neagă; dovezi nu există, dar show-ul începe şi va continua mult timp cu suspansuri, lovituri de teatru, toată recuzita.

La data de 19 septembrie 2011 s-a înfiinţat Partidul Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD), o formaţiune cu o doctrină originală, abundentă în simboluri, făcută din mesajele primite prin sms de la telespectatorii postului. Astfel, partidul, din perspectivă cromatică, acţiona în violet,  organiza “Caravana violet”, avea un DD-mobil – “singura maşină de politician care plimba Poporul” –, un “legământ Anti-Ciocoi” şi, potrivit lui Diaconescu, peste un milion de aderenţi, care toţi agreau sloganul „Jos ciocoii!”

Culmea apogeului, ca produs politic, a fost atins la alegerile din 2012 atât la cele locale dar şi la cele pentru legislative, obţinând 68 de mandate, reuşind, astfel, să aducă în Parlament, 47 de deputaţi  şi 21 de senatori, devenind al treilea partid ca pondere după USL şi ARD.

Notorietatea clădită în ani de zile l-a determinat pe Dan Diaconescu să candideze la prima funcţie în stat. Pornind de la un aspect delicat legat de  crezul românului, a poporului că “Toţi fură!” el susţine că ceilalţi politicieni au intrat în politică pentru bani, unii dintre ei, iar alţii pentru glorie. El declara: „Eu am avut şi una şi alta. Eu nu fur, nu am de ce să fur, nu am de ce să mint!”. [25] La lansarea candidaturii la preşedinţie la 9 octombrie 2014, culegând peste un milion de semnături, el  vorbind şi de o „revoluţie a votului”.

Pentru prezidenţiale, a făcut un program al noii revoluţii „Cele 100 de puncte”, stabilite „în urma dezbaterilor cu telespectatorii OTV” (care sunt co-optaţi în proiect, primesc un rol, OTV devenind un mini-forum pentru deliberări!) având scopul nobil de “salvare a ţării de la dezastru”. [26]

A reuşit chiar să îl depăşească pe Corneliu Vadim Tudor, care avea ca vehicul numai presa scrisă, revista “România Mare” după numele căreia a şi fondat Partidul România Mare (PRM), un as al scrisului, un talent real susţinut şi de o cultură vastă. Vadim a lansat inspiratul slogan mobilizator: “Sus Patria! Jos Mafia!” care în alegerile prezidenţiale din 2000 l-a dus în turul al doilea.

Dar un vehicul mai puternic şi mai adecvat evoluţiilor societăţii şi mass media a fost oportunitatea dată de televiziune pe care a folosit-o din plin DD. Amândoi populişti şi naţionalişti dar  am putea spune că DD a fost mai inspirat vorbind de popor care astfel devine un subiect concret, palpabil în care fiecare individ este parte. Patria lui Vadim pare mai degrabă un concept abstract, mai puţin tangibil, mai puţin accesibil.

Apelul la popor este constanta discursului populist. Populismul apare atunci când „poporul” devine o ţintă a discursului politic, un instrument de obţinere şi menţinere a puterii, ei exprimându-se în numele suferinţei populare. În discursul populist, criza este consecinţa corupţiei elitelor aflate la putere iar mişcările populare se prezintă ca o alternativă. [27] Ţintele discursului populist sunt segmentele cele mai afectate de criză, decepţionaţii şi nostalgicii tradiţiei. [28]

Conform promisiunilor, va împlini un vis al românilor: dacă va ajunge la Cotroceni, va uni Romania cu Republica Moldova şi va recupera datoria istorică pe care o are Germania faţă de România. O altă promisiune, tipic populistă, fără a preciza sursele de finanţare sau eventuale soluţii financiare, este aceea de a întrerupe Acordul de colaborare cu FMI, iar “salariile şi pensiile vor fi la nivel NATO pentru Armată”. Abordează tranşant un al punct sensibil şi anume “obligativitatea folosirii limbii române în toate instituţiile de stat”.

În  domeniul justiţiei, Diaconescu propune mai multe referendumuri, printre care cel pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, legalizarea prostituţiei şi revenirea la monarhie. Un alt punct, fascinant,  în programul său politic este o lege a amnistiei pentru “cei care stau pe nedrept în inchisoare” (cum se hotărăsc aceste condiţii, ce criterii vor funcţiona, cine sunt cei care stau pe nedrept,  etc? Pe de altă parte, DD vrea să interzică migraţia aleşilor locali şi propune un Legislativ cu cel mult 300 de parlamentari şi cel mult două mandate pentru fiecare ales. Nu lipseşte, desigur, promisiunea pentru mărirea pensiilor, a salariilor şi a alocaţiilor şi o lege a amnistiei fiscale pentru persoane fizice şi IMM-uri.

O altă tactică folosită în strategia lui de comunicare, este alegerea ca model a unor lideri politici consacraţi cu care se compară sugerând o stare de proximitate. Ca urmare, nu ezită să se compare cu liderul ţărănist Ion Rațiu: „Cred că românii au ratat o șansă similară celei cu care se vor întâlni acum, în noiembrie, în momentul Ion Rațiu (…). El se detașa prin anumite calități. Sunt un fel de Ion Rațiu la o scară mult mai mică”. [29]

La alegerile pentru președinția României din noiembrie 2014, candidatul Diaconescu, Dan a obținut, în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 382.526 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 6 din 14, cumulând circa 4,03% din toate voturile exprimate și validate. Deci, un eşec!

Anul 2015, a dus la condamnarea la închisoare pentru şantaj. Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la închisoare, pentru şantajarea unui primar şi a unui om de afaceri şi i-a interzis să mai practice meseria de jurnalist timp de zece ani. Înainte să urce  în  duba care l-a dus la penitenciar, Dan Diaconescu nu a renunţat la regie şi la discursul memorabil şi,  parafrazându-l pe Constantin Brâncuşi, şi-a exprimat o speranţă: „Vă las foarte săraci şi foarte naivi. Sper să nu vă găsesc şi mai săraci şi mai naivi”. [30]

În concluzie, acest studiu ne întăreşte opinia potrivit căreia comunicarea este esenţială în construcţia spaţiului public, aşa cum şi Gabriel Thoveronremarca în acest sens: „Pierderea încrederii, criza de credinţă politică şi religioasă duc la o depolitizare ce obligă tot mai mult oamenii politici să investească în comunicare: de îndată ce apare vreo dificultate între ei şi aceia care îi mandatează, aceasta este considerată imediat o problemă de comunicare – de a-i convinge pe cetăţeni de  temeiul actelor ori deciziilor lor”. [31]

Concluzii

Arestarea lui Dan Diaconescu a declanşat începutul sfârşitului, mulţi dintre aleşi, în special parlamentarii, au început să migreze spre alte formaţiuni politice. Mult invocata morală a liderilor PPDD s-a volatilizat astfel că,  deşi, moralitatea constituie pivot al vieții spirituale a oamenilor, ea include în sine considerente privind sensul vieții, scopurile ei finale şi mijloacele de realizare a lor. [32]

Ultimul parlamentar PP-DD, senatorul Ioan Iovescu, a declarat după condamnarea lui Dan Diaconescu, că numele fondatorului PP-DD ar trebui elinimat din denumire şi în locul lui,  „DD”-ul ar trebui să însemne “Dragoste şi Dreptate” sau “Demnitate şi Dreptate”. [33]

În mass media s-a dezbătut mult acest fenomen dar una din concluziile exprimate de un jurnalist ni se pare extreme de relevant: “Cu toate că  s-au stins luminile prin partidul politic şi televiziunile sale, aşa a inceput analfabetizarea şi alienarea poporului. Dan Diaconescu este un personaj blamat, însă esenţa OTV şi PP-DD se regăseşte acum in ADN-ul mass-media şi a partidelor politice româneşti. [34]

Povestea s-a terminat! Vă mai amintiţi de Dan Diaconescu, OTV, Elodia sau PP-DD? Conform unor opinii, partidul fondat de patronul „televiziunii poporului” va fuziona cu UNPR.

Dacă ascultăm vocea preşedintei, Simona Man: “Partidul Poporului – Dan Diaconescu nu fuzionează cu niciun partid, cu atât mai puţin cu UNPR, aşa cum unii încearcă să inducă în eroare electoratul nostru. Maşinăria de propagandă a unor partide nu trebuie luată în seamă. Totul este o dezinformare, menită a crea degringoladă în rândul aleşilor locali ai PP-DD, membrilor şi simpatizanţilor PP-DD. (…) PP-DD va candida în 2016 sub sigla violet a Partidul Poporului – Dan Diaconescu. PP-DD îşi păstrează identitatea şi rămâne fidel valorilor promovate în faţa românilor prin „Proiectul celor 100 de puncte’’ promovat de Dan Diaconescu, sub culoarea violet a PP-DD.”

Dar să revenim la realitate! „Nu rataţi ceea ce urmează, pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi!”

Bibliografie:

BARBAROS, Corina, Comunicare politică, Editura Adenium, Iaşi, 2014

BECIU, Camelia, Comunicarea politică, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2002

COMAN, Cristina, Relaţiile publice, principii şi strategii,  Ed. Polirom, Bucureşti, 2001

MOMOC, Antonio, „Candidaţii populişti şi noile tehnologii (Blog, Facebook, YouTube) în alegerile prezidenţiale din 2009” în Sfera politicii, nr.8 (162)/2011

NEWSOM, D. şi colab., Redactarea materialelor de relaţii publice, Ed. Polirom, Iaşi, 2004

PLEŞU, Andrei, Dilema veche, nr. 593, 25 iunie – 1 iulie 2015, accesat www.egiptul.ro/index/andrei-plesu-despre-dan-diaconescu

ROŞCA, Alexandru N., „Valorile morale generalumane ca platformă a dialogului dintre civilizaţii”, în Dialogul civilizațiilor, Ed. Almor‐Plus, Chişinău, 2013

SINESCU, Călin, Comunicare politică, Ed. Universitară, Bucureşti, 2007

STOICA, Marcela Monica, Introducere în relaţii publice, Editura Pro-Universitaria, Bucureşti, 2010

THOVERON, Gabriel , Comunicarea politică azi, Ed. Antet, Oradea, 1996,

WILCOX, Dennis L., Glen T. Cameron, Phillip H.Ault, Warren K.Agee, Relaţii publice, strategii şi tactici, Ed. Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2009

Resurse online

www.ziare.com

www.stiripesurse.ro

www/PP-DD-2015/Cele 20 de puncte.htm

http://www.reportaj-urban.ro/senzational-dan-diaconescu-va-emite-de-la-rahova/accesat

[1] Titlul acestui articol mi-a fost inspirat  de un comunicat de presă care anunţa că ultimul senator din PP-DD , care de mai mult timp rămăsese singur in grupul lui parlamentar, a plecat la Grupul PSD.

[2] Din raţiuni de spaţiu vom folosi prescurtările următoare: DD (Dan Diaconescu), DDTV (Televiziunea Dan Diaconescu), PP-DD (Partidul Poporului  – Dan Diaconescu) care la rândul lor au şi ele valoare simbolică intrând mai facil în mentalul colectiv.

[3] Apud Andrei, Pleşu, Dilema veche, nr. 593, 25 iunie – 1 iulie 2015, nr. www.egiptul.ro/index/andrei–plesu-despre-dan-diaconescu (“Dacă România poate fi echivalată cu „fanii“ OTV, atunci avem dreptul să spunem că România este o ameninţare la adresa propriei ei siguranţe naţionale. Nu teroriştii, nu corupţia şi cu atît mai puţin presa în ansamblul ei. Ci România lui Dan Diaconescu.”)

[4] Materialul documentar este imens, astfel că am utilizat datele oficiale prezente pe site-urile de la Autoritatea Electorală Permanentă, Camera Deputaţilor şi Senatul, pagina oficială a PP-DD, precum şi site-urile unor publicaţii de informare şi analiză, ca de ex., www.ziare.com, www.stiripesurse.ro, etc

[5] Camelia, Beciu, Comunicarea politică, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2002, p.19

[6] Ibidem

[7] Călin, Sinescu, Comunicare politică, Ed. Universitară, Bucureşti, 2007, p. 107

[8] Marcela, Monica, Stoica, Introducere în relaţii publice, Editura Pro-Universiatria, Bucureşti, 2010, p.69

[9] Dennis, L. Wilcox, Glen T.Cameron, Phillip H.Ault, Warren K.Agee, Relaţii publice, strategii şi tactici, Ed. Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2009, p. 216 (despre Grunig, J.E. & Hunt, T., Managing public relations. New York: Holt, Rinehart and Winston, 1984, în lucrarea Managing Public Relations ( p. 22)

[10] Marcela, Monica, Stoica, Introducere în relaţii publice , op.cit., p.69

[11] Apud Corina Barbaros, Comunicare politică, Editura Adenium, Iaşi, 2014, p.14

[12] Dennis, L. Wilcox, Glen T.Cameron, Phillip H.Ault, Warren K.Agee, Relaţii publice, strategii şi tactici op.cit., p. 213

[13] Ibidem, p. 50

[14] Idem autorii menţionaţi; www.publicrelations.org

[15] Apud  Marcela, Monica, Stoica, Introducere în relaţii publice, Editura Pro-Universitaria, Bucureşti, 2010, p. 82

[16] The public need to be entertained!The public need to be fooled! Etapă din evoluţia relaţiilor publice care caracterizează atitudinea fată de un public. A se vedea în Marcela Monica Stoica, Introducere în relaţii publice,  op.cit., pp.81-86

[17] Corina, Barbaros, Comunicare politică, Editura Adenium, Iaşi, 2014, p.8

[18] Ibidem

[19] Corina, Barbados, Comunicare politică, op.cit., p.9

[20] Acest concept a fost introdus de către poetul şi filosoful  esthetic Samuel Taylor Coleridge, în 1817;  potrivit autorului, „suspendarea neîncrederii” este adesea folosită ca o componentă a unui act spectaculos, a căutării unei vieţi de basm, a creării unei stări ca la teatru; “spectatorul” ştie că nu poate fi adevărat, dar pentru un timp vrea   să renunţe  la realitate, să creadă în vis.

[21] Newsom, D. şi colab., Redactarea materialelor de relaţii publice, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p. 13

[22] T. Hunt, J.E. Grunig, 1994, p. 14 apud Coman, Cristina, Relaţiile publice, principii şi strategii,  Ed. Polirom, Bucureşti, 2001, p. 26

[23] E. Grunig şi F.C. Repper,  (1992, pp. 139-140) apud Cristina Coman, Relaţiile publice, principii şi strategii,  op.cit., p. 26

[24] Apud Cristina Coman, Relaţiile publice, principii şi strategii, op.cit., p. 26

[25] www.ziare.com/diaconescu,  (accesat 19 iulie 2015)

[26] PP-DD-2015/Dan Diaconescu – 100 de puncte ale noii revoluții a Partidului Poporului – Dan Diaconescu.htm

[27] Antonio Momoc, “Candidaţii populişti şi noile tehnologii (Blog, Facebook, YouTube) în alegerile prezidenţiale din 2009” în Sfera politicii, nr.8 (162)/2011, p.40

[28] Ibudem, p.41

[29] www.ziare.com/diaconescu,  (accesat 19 iulie 2015)

[30] www.ziare.com/diaconescu,  (accesat 19 iulie 2015)

[31] Gabriel, Thoveron, Comunicarea politică azi, Ed. Antet, Oradea, 1996, p. 13

[32] Alexandru, N. Roşca, Valorile morale generalumane ca platformă a dialogului dintre civilizaţii, în dialogul civilizațiilor, Ed. Almor‐Plus, Chişinău, 2013, p. 11.

[33] www.stiripesurse.ro

[34] http://www.reportaj-urban.ro/senzational-dan-diaconescu-va-emite-de-la-rahova/accesat 18 iulie 2015