Construcția discursivă a imaginii persoanelor cu dizabilități în spațiul public prin intermediul mass-mediei

[The discursive construction of the image of persons with disabilities in the public sphere through mass media ]

Vitalie GUȚU

Abstract: In the media area, the reflection of the activities and life stories of people with disabilities has several characteristics, which emerge from the structure of the media entity, the editorial policy or the level of knowledge and awareness of the reporter/producer/editor on how the topics in which they appear should be treated persons with disabilities. From these considerations, we can say that as people with disabilities are presented in the public space, various attitudes and perceptions appear vis-à-vis this social group. An important role in this context is also played by the use of basic terms with their help in journalists can describe one or another situation in materials with the involvement of disabled people. Through information, discussions and permanent trainings about who people with disabilities are and how stereotypes and prejudices can be “dismantled”, we contribute to the education and awareness of the journalistic community that people with disabilities must be treated in media subjects from the perspective of their abilities and values generate, in the community they belong to.

Keywords: persons with disabilities, social inclusion, accessibility, media representation, public discourse, stereotypes.

Introducere

În spațiul mediatic reflectarea acti­vităților și istoriilor de viață ale per­soanelor cu dizabilități comportă mai multe caracteristici, care rezultă din structura entității media, a politicii editoriale ori a gradului de cunoaștere și conștientizare a reporterului / pro­ducătorului / editorului, cum ar trebui tratate subiectele în care apar persoa­nele cu dizabilități. Din aceste consi­derente, putem spune cu certitudine faptul că, așa cum sunt utilizate moda­litățile prin intermediul cărora se me­diatizează sau sunt prezentate persoa­nele cu dizabilități, în spațiul public apar diverse atitudini și percepții vizavi de acest grup social. Autoarea Ludmila Rusnac în lucrarea Imaginea media a persoanelor cu dizabilități – grup cu risc de incluziune socială no­tează că „mass-media manifestă două tipuri de atitudine față de grupurile sociale cu risc de incluziune: incluzivă și excluzivă. Atitudinea incluzivă vi­zează suportul mass-media în promo­varea diversității sociale, adoptarea unei politici nondiscriminatorii față de anumite grupuri sociale, cum ar fi per­soanele cu dizabilități, iar atitudinea excluzivă se referă la evitarea de a aborda subiectele despre persoanele cu nevoi speciale, perpetuarea preju­decăților și stereotipurilor existente la nivel de societate și non valorizarea acestui grup social dezavantajat”¹. În aceste condiții, trebuie să remarcăm atitudinile ziariștilor în procesul de concepere și realizare a materialelor de presă atunci când persoanele cu dizabilități sunt principalii actori. Or, potrivit Codului Deontologic al jurna­listului, acesta „… tratează echitabil toate persoanele cu care intră în con­tact în exercițiul meseriei sale și nu face discriminări pe criterii de gen, vârstă, etnie, dizabilitate, religie, stare socială, orientare sexuală etc”². Res­pectarea principiilor enunțate în Codul Deontologic constituie cheia pentru promovarea culturii media incluzive, care să contribuie la schimbarea men­talităților și la consolidarea unei socie­tăți mai echitabile și mai respectuoase față de toate categoriile sociale. Prin urmare, ne asumăm responsabilitatea de a ne calibra atent limbajul și conți­nutul pentru a reflecta realitatea cu obiectivitate și empatie, în acord cu aceste norme esențiale.

Cine sunt persoanele cu dizabilități?

Pentru ca jurnaliștii să poată con­strui o imagine pozitivă a persoanelor cu dizabilități în spațiul public, aceștia trebuie să țină cont de mai multe as­pecte. Astfel, potrivit Convenției pri­vind drepturile persoanelor cu dizabi­lități, în preambulul documentului, litera (e), se specifică faptul că „diza­bilitatea este un concept în evoluție și că acesta rezultă din interacțiunea din­tre persoanele cu deficiențe și bariere­le de atitudine și de mediu care împie­dică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți”³. Astfel, conceptul de dizabili­tate este văzut complex și capătă noi valențe în arealul social, în funcție de comunitatea sau regiunea din care vin. Articolul 1 al Convenției privind drep­turile persoanelor cu dizabilități oferă o definiție amplă a persoanelor cu dizabilități, specificând că acestea in­clud persoanele care au deficiențe fi­zice, mentale, intelectuale sau senzo­riale de durată. Aceste deficiențe, în interacțiune cu barierele diverse din societate, pot limita participarea de­plină și efectivă a acestor persoane în viața socială, pe baze de egalitate cu ceilalți membri ai comunității. Această perspectivă subliniază importanța re­cunoașterii dizabilității ca un rezultat al interacțiunii dintre o persoană și mediul său, accentuând necesitatea eliminării obstacolelor pentru facilita­rea incluziunii sociale și a egalității de șanse⁴. Deși prevederile Convenției privind drepturile persoanelor cu di­zabilități nu sunt direct aplicabile, în dreptul Uniunii Europene există o obligație de interpretare coerentă a legislației secundare europene în spiri­tul Convenției. Curtea de Justiție a Uniunii Europene adoptă o perspecti­vă conform căreia dizabilitatea repre­zintă o deficiență pe termen lung care, în interacțiune cu viața profesională, împiedică accesul sau progresul indi­vidului în muncă. Această abordare evidențiază necesitatea evaluării limi­tărilor funcționale resimțite de individ în contextul participării sociale. Astfel, Richard Whittle, în comunicarea The Relationship between UN CRPD and EU Law Definition of Disability at EU level (Relația dintre CRPD al ONU și Definiția dizabilității în dreptul UE la nivelul UE, traducerea autorului) re­marcă, însă, o problemă esențială: în timp ce alte criterii de protecție, cum ar fi credința religioasă, nu necesită o demonstrare a intensității respective, în domeniul dizabilității, deseori se pune întrebarea „Cât de mare este gradul de dizabilitate a persoanei?”, pentru a putea beneficia de protecție juridică. Această condiționare este problematică și poate duce la situații în care persoane cu dizabilități sunt discriminate și nu primesc protecție legală din cauza interpretărilor restric­tive privind natura dizabilității.

Autorul evocă cazul Kaltoft, în ca­re o persoană obeză nu a putut să in­voce protecția anti-discriminare din cauza faptului că obezitatea sa nu a fost considerată o dizabilitate semnifi­cativă din perspectiva limitărilor func­ționale determinante. Astfel, se atrage atenția asupra diferențierii dintre etapa de „fapt” a dizabilității – vizând opor­tunitatea de protecție și incluziune socială – și etapa de „merit”, care ține de adaptările rezonabile sau alte as­pecte concrete legate de capacitățile funcționale. Accentul pus excesiv pe limitările funcționale la etapa accesu­lui la protecție poate genera lacune juridice și exclude persoane care au nevoie de protecție împotriva discri­minării, chiar dacă nu se încadrează în definiții rigide. În concluzie, autorul susține că definirea și aplicarea con­ceptului de dizabilitate trebuie să fie suficient de flexibile pentru a garanta accesul real la protecție anti discrimi­nare, fără a impune criterii excesiv restrictive legate de gradul dizabilității sau limitările funcționale. Astfel, este importantă o interpretare care să faci­liteze incluziunea socială și să prevină excluderea nedreaptă a persoanelor cu dizabilități din sfera protecției juridi­ce⁵.

Reieșind din aceste fundamentări, trebuie să subliniem faptul că rolul jurnalistului în reflectarea vieții și a realităților persoanelor cu dizabilități este unul esențial și complex, impli­când responsabilitatea de a înțelege și a prezenta corect noțiunile fundamen­tale legate de spectrul diversității di­zabilităților, de mediul social și profe­sional în care aceste persoane trăiesc și activează. Jurnalistul trebuie să de­pășească simpla relatare superficială a faptelor, intrând în esența condițiilor și provocărilor cu care se confruntă per­soanele cu dizabilități, să recunoască barierele sociale, culturale și instituți­onale care le influențează participarea deplină și egală în societate și să con­tribuie la excluderea sau minimaliza­rea stereotipurilor și prejudecăților.

Aspectul rolului jurnalistului în re­flectarea și promovarea drepturi­lor persoanelor cu dizabilități a fost studi­at în cadrul proiectului Centrului de Resurse Juridice din România, prin intermediul căruia au fost instruiți jurnaliștii în investigarea abuzurilor împotriva persoanelor cu dizabilități mintale, crescând astfel vizibilitatea problemelor acestora prin investigații de presă și campanii media. Totodată, ghiduri și studii dedicate comunicării cu și despre persoanele cu dizabilități subliniază importanța folosirii unui limbaj adecvat și eliminării stereotipu­rilor în mass-media, evidențiind rolul esențial al jurnaliștilor în schimbarea percepțiilor sociale și promovarea incluziunii⁶.

Aceasta presupune o informare ri­guroasă, sensibilitate și un discurs echilibrat care să evidențieze nu doar vulnerabilitățile, ci și potențialul și contribuțiile persoanelor cu dizabili­tăți, promovând astfel o perspectivă axată pe drepturi, incluziune și res­pect. De asemenea, jurnalistul are un rol educațional, influențând opinia publică, modelând percepțiile sociale și susținând schimbările pozitive în atitudini și politici. În consecință, acesta trebuie să folosească un limbaj adecvat, să evite terminologia stigma­tizantă și să reflecte realități din per­spectiva valorilor și abilităților per­soanelor cu dizabilități, contribuind astfel la construirea unei imagini mai juste și mai incluzive în spațiul public.

Un exemplu reprezentativ este „Ghidul pentru jurnaliști privind co­municarea cu și despre persoanele cu dizabilități intelectuale”, care oferă recomandări practice pentru un jurna­lism responsabil și incluziv, accentu­ând impactul pe care mass-media îl are asupra atitudinilor publice și poli­ticilor sociale. Mai mult, studii și ra­poarte realizate în Republica Moldova reflectă nevoia unei paradigme noi în jurnalism, care să trateze persoanele cu dizabilități ca membri egali ai soci­etății, fără compasiune paternalistă sau clișee⁷.

Pentru a completa discuția privind perspectivele și abordările actuale în înțelegerea dizabilității, este funda­mental să introducem și să analizăm Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (ICF), care a reprezentat un avans semnificativ și de durată în domeniu. Această clasificare oferă un cadru comprehensiv pentru evaluarea diza­bilității, prin delimitarea acesteia în trei domenii interconectate: deterioră­rile, descrise ca probleme legate de funcționarea sau structura corporală (precum paralizia sau orbirea); limită­rile de activități, referitoare la dificul­tățile în realizarea unor acțiuni specifi­ce (de exemplu, mersul sau alimenta­ția); și restricțiile de participare, care se referă la dificultăți în implicarea în diverse domenii ale vieții cotidiene, inclusiv discriminarea în mediul pro­fesional sau în transportul public.

Clasificarea ICF are avantajul de a utiliza un limbaj neutru, evitând sepa­rarea dizabilităților pe categorii rigide bazate pe tipul sau cauza lor, cum ar fi sănătatea fizică versus cea mentală, și recunoaște dizabilitatea ca rezultat al interacțiunii complexe dintre starea de sănătate a individului și factorii con­textuali, inclusiv cei de mediu și per­sonali. În plus, ICF permite evaluarea nu doar a aspectelor deficitare, ci și a funcțiilor pozitive, cum ar fi capacită­țile corporale, activitățile zilnice, par­ticiparea socială și influența facilita­toare a mediului, oferind astfel o per­spectivă integrată și echilibrată asupra dizabilității. Această abordare oferă un fundament teoretic solid pentru jurna­lismul responsabil și pentru politicile publice menite să susțină incluziunea și egalitatea persoanelor cu dizabili­tăți. Pentru a completa discuția privind perspectivele și abordările actuale în înțelegerea dizabilității, este funda­mental să introducem și să analizăm Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (ICF), care a reprezentat un avans semnificativ și de durată în domeniu. Această clasificare oferă un cadru comprehensiv pentru evaluarea diza­bilității, prin delimitarea acesteia în trei domenii interconectate: deterioră­rile, descrise ca probleme legate de funcționarea sau structura corporală (precum paralizia sau orbirea); limită­rile de activități, referitoare la dificul­tățile în realizarea unor acțiuni specifi­ce (de exemplu, mersul sau alimenta­ția); și restricțiile de participare, care se referă la dificultăți în implicarea în diverse domenii ale vieții cotidiene, inclusiv discriminarea în mediul pro­fesional sau în transportul public⁸.

Clasificarea ICF are avantajul de a utiliza un limbaj neutru, evitând sepa­rarea dizabilităților pe categorii rigide bazate pe tipul sau cauza lor, cum ar fi sănătatea fizică versus cea mentală, și recunoaște dizabilitatea ca rezultat al interacțiunii complexe dintre starea de sănătate a individului și factorii con­textuali, inclusiv cei de mediu și per­sonali. În plus, ICF permite evaluarea nu doar a aspectelor deficitare, ci și a funcțiilor pozitive, cum ar fi capacită­țile corporale, activitățile zilnice, par­ticiparea socială și influența facilita­toare a mediului, oferind astfel o per­spectivă integrată și echilibrată asupra dizabilității⁹.

Astfel, când se analizează modul în care mass-media construiește imagi­nea persoanelor cu dizabilități, este esențial ca jurnaliștii să se conformeze principiilor generale stipulate în Arti­colul 3 al Convenției privind drepturi­le persoanelor cu dizabilități. Aceste principii includ respectul pentru dem­nitatea inerentă a fiecărei persoane, autonomia individuală, inclusiv liber­tatea de a-și face propriile alegeri și independența; interdicția discrimină­rii; promovarea participării depline și efective, precum și a incluziunii în societate; recunoașterea și respectul diferențelor, acceptând persoanele cu dizabilități ca parte integrantă a diver­sității umane și a umanității; asigura­rea egalității de șanse și a accesibilită­ții; egalitatea de gen; precum și res­pectul față de capacitățile de dezvolta­re ale copiilor cu dizabilități și dreptu­rile acestora de a-și păstra identita­tea¹⁰. Această abordare reprezintă un cadru fundamental pentru un jurna­lism responsabil, care contribuie la promovarea drepturilor și incluziunii persoanelor cu dizabilități în societate.

Imaginea persoanelor cu dizabilități: stereotip și prejudecată

Integrarea socială a persoanelor cu dizabilități reprezintă o provocare pentru societatea în care trăim. Atât la nivel de populație, cât și la nivel de mass-media, grupul social respectiv trece prin stereotipizare și prejudecăți. Pentru prima oară termenul de stereo­tip a fost utilizat în 1922 de jurnalistul și politologul american Walter Lippmann în eseul său în domeniul psihologiei moderne, Public Opinion (Opinia publică). În accepțiunea jurna­listului american W. Lippmann, stere­otipul este o reflecție vie a imaginației din mentalul nostru, prin care semnele fizice, morale și spirituale sunt contu­rate prin utilizarea rațiunii, transpusă în termeni de percepții negative sau pozitive, în funcție de contextul plasă­rii stereotipului¹¹. Cercetătoarea Onorina Grecu menționează că „acest zia­rist împrumută termenul din lumea tipo­grafiei, unde „stereotip” desemnează o formă metalică care servește la tipări­rea unui clișeu tipografic. Alegerea lui avea drept scop sublinierea caracteru­lui stabil, rigid chiar, al imaginii pe care și-o fac indivizii despre mediul lor”¹².

În procesul de construire a imagi­nii persoanelor cu dizabilități în spați­ul public, stereotipurile și prejudecăți­le au un rol definitoriu, mai ales în modul în care aceste persoane sunt percepute și tratate. Studiul realizat de Filaret Sîntion și Elisabeta Paraschiv subliniază că, în timp ce prejudecățile reprezintă atitudini afective și emoțio­nale negative sau pozitive față de gru­puri sociale, stereotipurile sunt credin­țe cognitive exagerate, adesea stabile și rezistente la schimbare, care atribuie trăsături generale membrilor acestor grupuri. Relația dintre stereotipuri și prejudecăți este bidirecțională, fiecare influențându-l pe celălalt, iar ambele pot fi conștiente sau inconștiente. Im­pactul acestor construcții sociale este profund, afectând integrarea și egalita­tea persoanelor cu dizabilități în socie­tate. În acest context, cercetările reali­zate de Filaret Sîntion și Elisabeta Paraschiv arată că interacțiunea direc­tă cu persoane care contrazic stereoti­purile este esențială pentru reducerea prejudecăților, alături de strategii pre­cum socializarea critică, recategoriza­rea identitară și intervențiile cognitive. Astfel, schimbarea percepțiilor nega­tive generate de stereotipuri și preju­decăți necesită un efort educațional susținut și un discurs mediatizat res­ponsabil, care să promoveze respectul și incluziunea socială reală a persoa­nelor cu dizabilități¹³.

Cercetătoarea Lilia Panainte, în lu­crarea Rolul stereotipurilor în comu­nicarea interculturală la lecțiile de limbă străină în formarea studenților economiști punctează faptul că „stere­otipul nu poate fi privit dintr-un singur punct de vedere, deoarece acest feno­men are o serie de proprietăți și funcții pozitive, cum ar fi:

• explicarea acțiunilor umane prin furnizarea de informații simple despre caracteristicile socio-cultu­rale a unei națiuni;
• previziunea diferitelor comporta­mente ale partenerilor de comuni­care;
• formarea bazelor propriului com­portament în raport cu interlocuto­rii și partenerii;
• protejarea tradițiilor, obiceiurilor și culturii lor;
• asigurarea membrilor societății cu standarde și modele de conduită adecvate;
• stabilizarea și integrarea relațiilor dintre grupurile socio-culturale în societate”¹⁴.

Sintetizând tezele cercetătoarei, putem spune că fenomenul stereotipu­lui este unul complex, care rezidă din sistemul de valori, tradiții, obișnuințe și cultură generală a unui individ sau unui grup de indivizi într-o comunitate sau alta.

Conform ghidului „Respect pentru diversitate”, elaborat de Maria Neagu din România și Gerald Dowden din Marea Britanie, stereotipurile repre­zintă generalizări automate atribuite unui grup social, care pot avea un ca­racter pozitiv, atunci când includ trăsă­turi apreciate la nivel social, sau nega­tiv, atunci când includ caracteristici percepute nefavorabil. Deși stereoti­purile sunt formate colectiv, ele ajung să fie împărtășite individual și să se cristalizeze ca credințe normativ ac­ceptate, aliniate valorilor și ideologii­lor grupului căruia îi aparține indivi­dul. Aceste construcții sociale influen­țează profund percepțiile și compor­tamentele, fiind integrate în modul în care indivizii interpretează și interac­ționează cu diversitatea din mediul social. Prin prisma ghidului constatăm că imaginea persoanelor cu dizabilități în societate este adesea una distorsio­nată de stereotipuri și prejudecăți, ceea ce conduce la excludere socială și di­ficultăți în accesul egal la servicii și drepturi. Dizabilitatea este percepută în mod eronat prin prisma limitărilor, iar stereotipurile negative accentuează segregarea și marginalizarea. Comba­terea acestor stereotipuri și prejudecăți necesită promovarea unei perspective care să evidențieze abilitățile și valoa­rea persoanelor cu dizabilități și să încurajeze incluziunea socială și egali­tatea de șanse¹⁵. Astfel, mass-mediei îi revine un rol important în formarea și perpetuarea imaginii publice, de aceea este esențială o abordare corectă, non-discriminatorie și sensibilă care să schimbe percepțiile și să contribuie la respectarea diversității și incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități.

În contextul imaginii persoanelor cu dizabilități, prejudecata reprezintă atitudinea evaluativă, pozitivă sau negativă, îndreptată către membrii unui grup, bazată în principal pe apar­tenența acestora la acel grup, mai de­grabă decât pe trăsăturile individuale ale fiecărui membru în parte. Astfel, prejudecata este un proces de judecată generalizată, care nu ia în considerare diversitatea internă a grupului, ci tra­tează indivizii în mod uniform în baza stereotipurilor atribuite grupului res­pectiv. Acest fenomen psihosocial are un impact semnificativ asupra modu­lui în care persoanele cu dizabilități sunt percepute și tratate, contribuind la consolidarea barierelor sociale și la excluderea lor. Definiția și implicațiile prejudecății sunt bine sintetizate în literatura de specialitate, cum este și cazul studiului realizat de echipa con­dusă de cercetătoarea Farcaș¹⁶. Teore­ticienii din domeniul psihologiei soci­ale oferă o bază conceptuală solidă pentru înțelegerea prejudecății ca fe­nomen social și psihologic. Conform lui Dovidio, Glick și Rudman, preju­decata reprezintă o atitudine rigida care cuprinde componente cognitive, afective și comportamentale ce se ma­nifestă prin sentimente negative și stereotipuri îndreptate împotriva gru­purilor țintă. După cum subliniază aceștia, prejudecata se bazează pe ge­neralizări făcute asupra grupului ca întreg, fără o considerare a diversității interne, ceea ce împiedică evaluarea corectă a indivizilor și contribuie la perpetuarea discriminării. Acest con­cept este fundamental pentru dezbate­rea despre imaginea persoanelor cu dizabilități, deoarece oferă o înțelege­re clară a mecanismelor prin care ste­reotipurile și prejudecățile influențea­ză percepțiile și comportamentele so­ciale față de aceștia¹⁷. Prin urmare, înțelegerea și combaterea prejudecății sunt esențiale pentru promovarea unei societăți incluzive care respectă diver­sitatea și susține egalitatea de șanse pentru persoanele cu dizabilități.

Atât prejudecata, cât și stereotipul fac parte din concepția generală a ati­tudinilor și percepțiilor individului, dar și grupului, per ansamblu. În acest caz, contează cum mass-media conce­pe și livrează mesajele în spațiul pu­blic, focusate pe persoanele cu dizabi­lități.

De foarte multe ori, în practica jur­nalistică este utilizată imaginea per­soanelor cu dizabilități din perspectiva politicii editoriale a instituției de pre­să. Pentru a avea un tablou mai larg în contextul descris, vom da exemple exacte de expresii și formule care sunt întâlnite în materialele de presă. Aces­tea sunt desprinse din ghidul Cum scriem corect despre persoanelor cu dizabilități, elaborat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Republica Moldova. Apelul reprezentanților aso­ciației este prezentat în contextul în care vine să contribuie la eliminarea limbajului discriminatoriu în raport cu imaginea persoanelor cu dizabilități.

Sursa: Ghidul „Cum scriem corect despre persoanelor cu dizabilități”¹⁸.

Ghidul intitulat „Cum scriem co­rect despre persoanele cu dizabilități” recomandă ca, în procesul de docu­mentare jurnalistică a subiectelor care implică persoane cu dizabilități, repor­terii să acorde o atenție deosebită re­cunoașterii valorii fiecărui individ, evidențiind contribuțiile acestora la consolidarea și dezvoltarea comunită­ții și societății în ansamblu. Materiale­le jurnalistice ar trebui să se concen­treze asupra abilităților persoanelor cu dizabilități, evitând reprezentările care îi portretizează fie ca eroi excepțio­nali, fie ca victime neajutorate. Este important de subliniat că acest ghid a fost elaborat în conformitate cu preve­derile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu di­zabilități, care stabilește standardele obligatorii privind utilizarea termeni­lor și limbajului adecvat în comunica­re. Documentul oferă recomandări adresate personalului, experților și colaboratorilor Națiunilor Unite pen­tru utilizarea unui limbaj incluziv în comunicările orale și scrise referitoare la dizabilități, inclusiv în discursuri, prezentări, comunicate de presă, pos­tări pe rețelele sociale, comunicări interne și alte forme de documente formale sau informale¹⁹.

Concluzii și recomandări

În concluzie, putem susține cu cer­titudine că, imaginea persoanelor cu dizabilități în mass-media este reflec­tată în funcție de gradul de cunoaștere a jurnalistului / redactorului / producă­torului a termenilor de bază cu ajuto­rul cărora pot descrie o situație sau alta în subiectul abordat de aceștia. Prin informare, discuții și instruiri permanente despre cine sunt persoa­nele cu dizabilități și cum pot fi „de­montate” stereotipurile și prejudecăți­le, contribuim la educarea și conștien­tizarea breslei jurnalistice, nuanțându-se aspecte precum că persoanele cu dizabilități trebuie abordate în subiec­tele de presă din optica abilităților și valorilor pe care le generează în co­munitatea din care fac parte. Urmare a acestor eforturi, mesajele finale corec­te ale materialelor de presă cu impli­carea persoanelor cu dizabilități ajung la publicul consumator exact cum dic­tează normele deontologice jurnalisti­ce și regulile internaționale privind incluziunea persoanelor cu dizabilități. Trebuie să precizăm că, persoanele recunoscute cu dizabilități reprezintă 6 la sută din populația cu reședință obișnuită a Republicii Moldova. La 1 ianuarie 2024, conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, numă­rul persoanelor recunoscute cu dizabi­lități în Republica Moldova a constitu­it 161,9 mii persoane, inclusiv 11,4 mii copii cu vârsta de 0-17 ani. Per­soanele cu dizabilități au reprezentat 6,7% din populația cu reședință obiș­nuită, iar copiii cu dizabilități au con­stituit 2,2% din numărul total al copii­lor (de până la 18 ani) cu reședință obișnuită din Republica Moldova²⁰.

Aceste informații publicate de Biroul Național de Statistică sunt re­flectate și în schema de mai jos:

Sursa: statistica.gov.md

Datele statistice evidențiază nece­sitatea unei atenții sporite și a unor politici coerente adresate acestei cate­gorii, iar recomandările destinate jur­naliștilor constituie un instrument vital în atingerea unui discurs echilibrat și incluziv. Astfel, mass-media are un rol strategic în construirea unei societăți mai deschise, în care fiecare persoană, indiferent de abilități, este valorizată și poate contribui deplin la dezvoltarea comunității.

Note

• Ludmila Rusnac, „Imaginea media a persoanelor cu dizabilități–grup cu risc de incluziune socială”, în Integrare prin cercetare si inovare, Editura Centrul Editorial-Poligrafic al Universităţii de Stat din Moldova, Chișinău, 2020, pp. 124-127.
• Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova, https://consiliuldepresa.md/ro/page/codul-deontologic-al-jurnalistului-din-r-moldova, (accesat 11 iulie 2025).
• Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CRPD), https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=117839&lang=ro, (accesat 11 iulie 2025)..
• Convention on the Rights of Persons with Disabilities, https://www.ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/convention-rights-persons-disabilities, (accesat 12 iulie 2025).
• Richard Whittle, Definition of Disability at EU level, https://www.era-comm.eu/uncrpd/e_l-earning/B/recordings/part_3.html (accesat 12.07.2025).
• Georgiana Pascu, Ovidiu Vanghele, Adevărul despre cei care nu există – jurnalism și activism pentru drepturile celor cu dizabilități din centrele finanțate de stat, https://www.crj.ro/ pledoarie-pentru-demnitate/adevarul-despre-cei-care-nu-exista-jurnalism-si-activism-pentru-drepturile-celor-cu-di-zabilitati-din-centrele-finantate-de-stat/, (accesat 13 iulie 2025).
• Mariana Ţîbuleac, Lina Malcoci, Comunicarea cu și despre persoanele cu dizabilități, Ghid pentru jurnaliști, Chișinău, 2018, https://www.keystonemoldova.md/wp-content/uploads/sites/4/2020/08/Guide-for-journalists-Ro.pdf (accesat 13 iu-lie 2025).
• Raport Mondial privind dizabilitatea, București, 2012, https://iris.who.int/ bitstream/handle/10665/44575/20/9789730135978_rum.pdf, (accesat 13 iulie 2025)
• Ibidem.
• Convention on the Rights of Persons with Disabilities, https://www.ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/convention-rights-persons-disabilities, (accesat 12.07.2025).
• Kleg Milton, Hate Prejudice and Racism, Albany: State University of New York Press, 1993, pp. 135-137.
• Onorina Grecu, „Stereotipul: de la cogniție la imaginea literară”, Acta Universitatis Danubius. Communicatio, Galați, 2010.
• [1]Filaret Sîntion, Elisabeta Paraschiv, „Stereotypes and prejudices about people with disabilities”, The „Black Sea” Journal of Psychology, Vol. 4, Issue 2, 56-61, Fall, Constanța, 2013, pp. 56-60.
• Lidia Panainte, The role of stereotypes in intercultural communication in foreign language lessons in the training of students-economists, Chișinău, 2022, p. 148.
• Maria Neagu, Gerald Dowden, Respect pentru diversitate (compendiu de exerciții practice la îndemâna facilitatorilor), București, 2010, p. 30, pp. 83-87.
• Ana-Daniela Leonte Farcaș et al., „Imigranți, rasism, discriminare, stereotipuri și prejudecată–definiții, teorii și argumente”, Buletin Științific, seria A, Fascicula Filologie, Cluj, 2017, 26.1, pp.249-261.
• John F. Dovidio, Peter Glick, Laurie A. Rudman, On the Nature of Prejudice, Fifty Years after Allport, Blackwell Publishing, 2000, pp. 3-4.
• Mariana Ţîbuleac, Lina Malcoci, Comunicarea cu și despre persoanele cu dizabilități, Ghid pentru jurnaliști, Chișinău, 2018, https://www.keystonemoldova.md/wp-content/uploads/sites/4/2020/08/Guide-for-journalists-Ro.pdf, (accesat 13 iulie 2025).
• Disability-inclusive Language Guidelines, https://www.ungeneva.org/sites/default/files/2021-01/Disability-Inclusive-La-nguage-Guidelines.pdf, (accesat 13 mai 2025).
• Persoanele cu dizabilități în Republica Moldova în anul 2023/2024 (publicat 02.12.2024), https://statistica.gov.md/ro/persoanele-cu-dizabilitati-in-republica-moldova-in-anul-2023-9460_61550.html, (accesat 08 aprilie 2025).

Bibliografie

Lucrări cu caracter general și special

DOVIDIO, John F., GLICK, Peter, RUDMAN, Laurie, A., On the Nature of Prejudice, Fifty Years after Allport,  Blackwell Publishing, 2000.

MILTON, Kleg, Hate Prejudice and Racism, Albany: State University of New York Press, 1993.

NEAGU, Maria, DOWDEN, Gerald, Respect pentru diversitate (compendiu de exerciții practice la îndemâna facili-tatorilor), British Council, București, 2010.

PANAINTE, Lidia, The role of stereoty-pes in intercultural communication in foreign language lessons in the training of students-economists, Chișinău, 2022.

Articole și studii

FARCAȘ, Ana-Daniela Leonte, et al., „Imigranți, rasism, discriminare, stereotipuri și prejudecată–definiții, teorii și argumente”, Buletin Științific, seria A, Fascicula Filologie, Cluj, 2017.

GRECU, Onorina, „Stereotipul: de la cogniție la imaginea literară”, Acta Universitatis Danubius. Communicatio, Galați, 2010.

RUSNAC, Ludmila, „Imaginea media a persoanelor cu dizabilități – grup cu risc de incluziune socială”. In: Integrare prin cercetare și inovare. Editura: Centrul Editorial-Poligrafic al Universităţii de Stat din Moldova. Chișinău, 2020, pp. 124-127.

SÎNTION, Filaret, PARASCHIV, Elisabeta, „Stereotypes and prejudices about people with disabilities”, The „Black Sea” Journal of Psychology, Vol. 4, Issue 2, 56-61, Fall, Constanța, 2013.

Resurse electronice

Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova, https://consiliuldepresa.md/ro/page/codul-deontologic-al-jurnalistului-din-r-moldova.

Convention on the Rights of Persons with Disabilities, https://www.ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/convention-rights-persons-disabilities.

Convention on the Rights of Persons with Disabilities, https://www.ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/convention-rights-persons-disabilities.

Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CRPD), https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=117839&lang=ro.

Disability-inclusive Language Guidelines, https://www.ungeneva.org/sites/default/files/2021-01/Disability-Inclusive-Language-Guidelines.pdf.

PASCU, Georgiana, VANGHELE, Ovidiu, Adevărul despre cei care nu există – jurnalism și activism pentru drepturile celor cu dizabilități din centrele finanțate de stat, https://www.crj.ro/ pledoarie-pentru-demnitate/adevarul-d-espre-cei-care-nu-exista-jurnalism-si-a-ctivism-pentru-drepturile-celor-cu-diza-bilitati-din-cen-trele-finantate-de-stat/.

ŢÎBULEAC, Mariana, MALCOCI, Lina, Comunicarea cu și despre persoanele cu dizabilități, Ghid pentru jurnaliști, Chișinău, 2018, https://www.keystonemoldova.md/wp-content/uploads/sites/4/2020/08/Guide-for-journalists-Ro.pdf.

Persoanele cu dizabilități în Republica Moldova în anul 2023/2024 (publicat 02.12.2024), https://statistica.gov.md/ro/persoanele-cu-dizabilitati-in-republica-moldova-in-anul-2023-9460_61550.html.

Raport Mondial privind dizabilitatea, București, 2012, https://iris.who.int/bitstream/handle/10665/44575/20/9789730135978_rum.pdf.

WHITTLE, Richard, Definition of Disability at EU level, https://www.era-comm.eu/uncrpd/e_learning/B/recordings/part_3.html.