Învățământul academic privat din Italia

[Brief history of the private education system in Italy]

Sabin DRĂGULIN

Abstract: During this short study we proposed that, by the descriptive method, to make an x-ray of the private university education system in Italy. The approach is part of the need to understand the particularities of this educational system, starting from the following topics: organization, legal interpretations of the state private education, universities and foundations, funding of private higher education by the state, regulation of standard costs of students in state universities, state funding of private higher education.

Keywords: legal framework, legal interpretations, private education, students, university.

Introducere

Conform istoriei oficiale a învă­țământului din Peninsulă, prima normă juridică care a reglementat învățământul modern a fost Legea nr. 3725 din 13 noiembrie 1859, mai cunoscută sub numele de „legea Casati”¹. Sistemul de învățământ italian a rămas neschimbat până în perioada fascistă, când a fost adoptat Testo Unico sull’istruzione superiore (Decretul regal nr. 1592/1933, aflat încă în vigoare). În această ultimă lege găsim o deschidere timidă, dar im­­portantă pentru recunoașterea insti­tuțiilor de învățământ non-statale².

O nouă etapă în dezvoltarea sistemului de învățământ privat a avut loc odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 243/1991. Art. 1 prevede că universitățile și institutele nestatale recunoscute legal funcționează în limitele Art. 33 din Legea funda­mentală, în măsura în care sunt compatibile cu acesta. În acest sens, este necesară o clarificare: Art. 33 (3) din Constituție dă dreptul entităților și persoanelor fizice de a înființa școli și instituții de învățământ fără ca statul să fie obligat să acorde subvenții. Ei bine, această regulă a fost supusă unei derogări iar prin Legea nr. 1551/1991 s-a acordat posibilitatea acestui tip de universități de a primi o subvenție publică.

În fine, este interesant de men­ționat, în contextul legislației privind universitățile nestatale, actul care reglementează procedurile legate de dezvoltarea și programarea sistemu­lui universitar, Decretul prezidențial nr. 25 din 27 ianuarie 1998, care a inclus printre instrumentele de programare ale siste­mului universitar, sistemul uni­versitar național precum și moda

­litățile de înființare și închi­dere a universităților private.

Prin urmare, se poate spune că universitățile private sunt în acest moment complet integrate în sistemul universitar național statal, contri­buind la oferta de formare la nivelul învățământului superior. Trebuie să remarcăm și faptul să modalitatea prin care aceste institute de învăță­mânt superior au fost reglementate permite o serie de avantaje incon­testabile și evidente, grație unei majore autonomii datorată propriilor Charte universitare (în special în ceea ce privește numirea rectorilor, com­po­nența și reînnoirea consiliului de administrație, valoarea taxelor)³.

Organizarea sistemului de învățământ privat

În anul 2020 erau recunoscute în sistemul de învățământ superior ita­lian 97 de instituții universitare, dintre care 67 universități erau de stat. Uni­versitățile nestatale⁴ sunt re­cu­noscute legal prin decret ministe­rial emis de Ministerul Educației, Universităților și Cercetării și auto­rizate să utilizeze titlul de Universitate, Ateneu, Politehnică sau instituție de învăță­mânt universitar. În acest caz, instituțiile autorizate au dreptul să elibereze documente cu valoare juridică pentru calificările academice specifice sistemului uni­versitar.

Universitățile nestatale

Universitățile sunt împărțite în trei categorii:

1. Universități nestatale pro­mo­vate de organisme publice;
2. Universități nestatale promo­vate de entități private;
3. Universități telematice⁵ nesta­tale.

În categoriile A și B își desfășoară activitatea 19 universități nestatale recunoscute legal, iar în categoria C – 11 universități libere, telematice, recunoscute legal. În cadrul primelor două categorii, se găsesc trei care sunt situate în regiuni cu statut special:

1. Università della Valle d’Aosta (sedii la Aosta și Saint-Christophe);
2. Libera Università di Bolzano (sedii la Bolzano, Bressanone, Brunico) – ea are următoarele departamente: Proiectare și arte, Economie, Educație, Știință și tehnologie, Știința și tehnologia informației;
3. Libera Università della Sicilia Centrale „KORE” di Enna (sediul la Enna Bassa Facoltà), care are următoarele departa­mente: Inginerie și arhitectură, Științe umane și sociale, Științe economice și juridice, Studii clasice, lingvistice și de formare.

Există cinci universități private în care este posibilă studierea medicinii:

1. Università Cattolica del Sacro Cuore (cu sedii la Milano, Brescia, Cremona, Piacenza, Roma. În orașul etern, întreaga activitate se realizează în colaborare cu cele­bra policlinică Agostino Gemelli). Trebuie remarcat faptul că această universitate are o ofertă educa­țională foarte largă, doar că stu­diul medicinii se limitează la sediul din Roma. Pe lângă Medicină și Chirurgie, Cattolica include și 11 departamente

⁶ răspândite în marile orașe ale Italiei. De asemenea, are în subordine și 6 licee⁷.

1. Università Vita-Salute San Raffaele (cu sedii Milano, Cesano Maderno).
2. Saint Camillus International University of Health Sciences (sediu unic la Roma).
3. Humanitas University (cu sedii la Pieve Emanuele, Bergamo, Rozzano).
4. Università Campus Bio-Medico (sediu unic la Roma).

În marile orașe, sunt următoarele universități private:

1. La Roma
2. Libera Università Internazionale degli Studi Sociali „Guido Carli” (LUISS), care are 5 sedii în inte­riorul orașului și este organizată în 4 departamente: Economie și finanțe, Drept, Afaceri și mana­gement, Științe politice.
3. Libera Università Maria Santissima Assunta (LUMSA) cu sediul la Roma, Palermo, Taranto și Gubbioeste, organizată în 3 departamente: Drept, economie, politică și limbi moderne (Roma); Drept (Palermo) și Științe umane (Roma). Are și două școli spe­ciale⁸ și o școală de jurnalism.
4. SSML Grigore al VII-lea, cu sediu la Roma. Universitatea orga­nizează cursuri de licență pentru traduceri specializate cu caracter profesionist. Are în sub­ordine un liceu în domeniul medierii și interpretării⁹.
5. Università degli Studi Inter­na­zionali di Roma – este alcătuită din 3 facultăți: Interpretare și tra­ducere, Științe politice și Economie.
6. Università degli Studi Link Campus University, cu sediul la Roma, care este organizată în patru specializări: Economia, Lege, Comunicare, Studii Inter­na­ționale.
7. Università Europea di Roma este o instituție de învățământ supe­rior care are un singur departa­ment de Științe umane.
8. La Milano

În afară de Università Cattolica del Sacro Cuore, mai există două universități importante, dintre care una este considerată, conform sta­tisticilor internaționale, ca un adevă­rat centru italian de excelență:

1. Libera università di lingue e comunicazione IULM, organi­zată în 3 facultăți (Artă, turism și piețe; Comunicare, relații publice și publicitate; Interpretare, tradu­cere, studii lingvistice și cultu­rale) și 8 departamente (Afaceri, drept, economie și consum; Comunicare, arte și mass-media; Studii umaniste);
2. Università commerciale Luigi Bocconi – una dintre cele mai bune instituții de învățământ superior europene, organizată în 8 departamente (Contabilitate, Economie, Finanţe, Management și tehnologie, Marketing, Științe decizionale, Științe sociale și politice și Studii juridice).

III. La Napoli

Există Suor Orsola Benincasa (care are sedii la Napoli, Pomigliano d’Arco și Salerno) și este alcătuită din trei facultăți: Drept, Literatură și Științe ale educației.

1. La Torino

Sunt trei universități private pe teritoriul său plus una în Langhe (o zonă situată de fapt în provincia Cuneo care nu este foarte departe de Torino):

1. Istituto d’Arte Applicata e Design IAAD, care este alcătuită din 6 departamente (Communica­tion design, Innovation design, Interior design, Product design, Textile and Fashion design, Transportation design¹⁰);
2. ESCP Europe, specializată în Management¹¹;
3. Università degli Studi di Scienze Gastronomiche (cu sedii la Bra și Colorno).

Alte universități private italiene situate în alte orașe sunt:

1. Libera Università Mediterranea LUM „Giuseppe Degennaro” (cu sediu unic la Bari);
2. Libera Università Mediterranea „Jean Monnet” (cu sediu unic la Casamassima, Bari) se compune din două facultăți: Economie și Drept¹²;
3. Università per stranieri „Dante Alighieri” di Reggio Calabria (cu sediu unic la Reggio Calabria);
4. Università Carlo Cattaneo LIUC (fostul Libero istituto univer­sitario „Carlo Cattaneo” – LIUC), cu sediul la Castellanza (Varese), este articulată într-un departament unic (Manage­mentul integrat al afacerii);
5. Istituto Universitario Salesiano di Venezia IUSVE – are sedii la Veneția (Mestre) și Verona, și se compune din trei departamente: Comunicare (Mestre și Verona), Pedagogia (Mestre) și Psihologia (Mestre)¹³.

Universitățile telematice, numite în general și „universități online”, sunt instituții de învățământ superior în care lecțiile nu sunt ținute față în față într-o sală de clasă, ci pregătite de profesor mai întâi și, ulterior, prezentate prin intermediul interne­tului. De-a lungul timpului, multe universități telematice au ajuns să prezinte o ofertă educațională mixtă: online și în mod clasic, cu studenții în sălile de curs. Două dintre cel mai importante universități din această categorie sunt dotate cu adevărate campusuri universitare pe model nord-american, cum ar fi Universitatea Niccolò Cusano și Universitatea E-Campus.

Iată care sunt principalele univer­sități telematice italiene:

1. Università telematica e-Campus (cu sedii la Novedrate, Roma, Messina);
2. Università telematica „Guglielmo Marconi” (cu sedii la Roma, Milano, Firenze, Napoli, Reggio Calabria, Palermo, Cento, Trani, Casarza Ligure, Selargius);
3. Università degli Studi „Niccolò Cusano” (cu sediu unic la Roma);
4. Università telematica interna­zionale „UniNettuno” (cu sedii la Roma, Torino, Viareggio);

1. Università telematica „Pegaso” (cu sediu unic la Napoli);
2. Università telematica „San Raffaele” (cu sediu unic la Roma);
3. Università telematica UNITELMA Sapienza (cu sedii la Roma, Palermo);
4. Università telematica Universitas Mercatorum (cu sedii la Roma, Milano, Napoli);
5. Università telematica „Leonardo da Vinci” (cu sedii la Torrevecchia Teatina);
6. Università telematica Giustino Fortunato (sediu unic la Benevento);
7. Università telematica „Italian University Line” (sediu unic la Firenze¹⁴).

În afară de aceste universități, mai activează:

Institute superioare pentru industriile artistice

Acestea sunt structuri publice la nivel universitar, înființate de Ministerul Educației, Universităților și Cercetării al căror acces este limitat după o selecție strictă. Acestea pro­pun o ofertă educațională și di­dactică în domeniul proiectării și comuni­cării, eliberând ulterior califi­cări de diplomă academică echiva­lente di­plo­melor de gradul I (licență) și II (master). Sunt 4 asemenea insti­tute, cu sedii în următoarele orașe: Faenza; Florența; Roma, Pescara, Pordenone; Urbino.

Liceele

În Italia, sunt 3 licee și 4 institute superioare de formare doctorală, re­cu­noscute de Minister ca fiind com­plet autonome și cu statut universitar, care funcționează precum colegii de excelență pentru studenți și / sau pentru specializare postuniversitară. Acestea sunt:

1. Scuola normale superiore di Pisa;
2. Scuola superiore di studi universitari e di perfezionamento Sant’Anna (SSSUP) di Pisa;
3. Istituto universitario di studi superiori (IUSS) di Pavia.

Unele licee nu sunt recunoscute de Minister ca fiind autonome deoarece depind din punct de vedere juridic de universitățile respective, deoarece nu au un statut propriu¹⁵.

Institute de formare doctorală superioară sunt:

1. Gran Sasso Science Institute (GSSI) dell’Aquila;
2. Istituto di studi avanzati (Istituzioni, mercati, tecnologie Alti studi, o IMT) di Lucca;
3. Scuola internazionale superiore di studi avanzati (SISSA) di Trieste¹⁶.

Interpretări juridice ale statutului învățământului privat

Există două puncte de vedere cu privire la natura juridică a univer­sităților nestatale.

1. Conform unei prime orientări, aceste instituții se încadrează în categoria organismelor publice ne­eco­nomice. Curtea de Casație, cu sentința nr. 5054/2004, a stabilit com­petența judecătorului în plan administrativ cu privire la acceptarea unei cereri care vizează recunoașterea unui raport de muncă cu caracter permanent în cazul gradului uni

­versitar de lector, iar universitatea (chiar dacă nu este de stat) are natura unei persoane juridice publice întru­cât are un scop public, este supusă controlului instituțiilor specializate ale statului care recunoaște certifi­catele emise de aceasta și compe­tențele disciplinare, ceea ce acordă valoare juridică pentru calificări. Instanța a reiterat natura organisme­lor publice neeconomice ale univer­sităților non-statale și, ca atare, le-a inclus în noțiunea de „parte con­tractantă a administrației”, fiind obligate astfel să respecte codul achizițiilor publice¹⁷.

2. A doua orientare, deși recu­noaște existența profilurilor în disci­plina lor de reglementare, califică așa-numitele universități libere ca subiecte de drept privat¹⁸. Există mai multe argumente care stau la baza poziției menționate anterior. În primul rând, Art. 33 din Constituție¹⁹ admite în mod expres că învăță­mântul universitar poate fi înființat și de subiecți privați; în al doilea rând, Art. 4 prevede în mod expres că nu poate fi creat un nou organism public decât prin lege și că voința legislativă în această materie are o valoare univocă.

Ca o abordare subsecventă a argu­mentațiilor anterioare, rezultă că universitățile private nu ar trebui să aibă calitatea de a elibera documente care să ateste în mod legal calificări recunoscute de lege, în condițiile în care nu sunt obligate în mod explicit de acesta și ca urmare nu sunt obligate, la fel cum sunt universitățile statele, să acorde deplină transparență a propriilor decizii²⁰.

Pentru a răspunde demersurilor juridice care au fost inițiate de repre­zentanții universităților private, pentru a clarifica această temă a fost emisă de către Consiliul de Stat Hotărârea nr. 3043/2016²¹. Aceasta s-a bazat pe decizia Tribunalului Administrativ Regional²² care a acceptat apelul universităților private, conform filosofiei dreptului comu­nitar, care preferă să încadreze con­ceptul de organism public într-o formă dinamică. În formularea deci­ziei, Consiliul de Stat a susținut că „atunci când vine vorba de lan­sarea unei investigații cu privire la aplicabilitatea unui cadru de regle­mentare național (ca în prezentul caz, referitor la aplicarea Decretului legislativ nr. 33 din 2013 la uni­versitățile nestatale), nu poate fi separat de o abordare care privile­giază noțiunea «statică» de admi­nistrație publică sau acea abordare formalistă (regăsită în acea parte a jurisprudenței pentru care a fost declarat prin prezenta să adere) care, pentru cazul de față, pleacă de la Constituție (art. 33) și art. 4 din Legea nr. 70 din 1975, care afirmă în mod clar că […] «nu poate fi înființat sau recunoscut un nou organism public decât prin lege»”. Astfel, pronunțându-se, instanța de fond a susținut, prin urmare, că dacă statutul organismului public nu este atribuit de lege, acesta trebuie cel puțin să poată fi dedus dintr-un cadru de re­gle­mentare clar și lipsit de ambi­guități.

În acest sens, Consiliul de stat, pornind de la un concept dinamic de administrație publică, a susținut că universitățile nestatale sunt recu­noscute ca având libertate de predare în conformitate cu Art. 33 din Constituție, beneficiind de auto­nomie, și sunt supuse doar legilor statului privind învățământul univer­sitar, în scopul acordării calificărilor cu valoare legală. Legile privind transparența nu pot fi incluse printre legile la care este supusă universi­tatea nestatală, deoarece aceasta nu este o expresie a unui principiu gene­ral care se referă în mod specific la disciplinele universitare, iar această disciplină prevede un control public și privat care este în contrast cu principiul constituțional al libertății de inițiativă al persoanelor din sec­torul didactic. De fapt, decretul privind transparența vizează asigu­rarea unei nevoi generale de transpa­rență și publicitate a organismului public și nu a calității învățământului universitar²³.

Universități și fundații

Trebuie să luăm în discuție le­gislația specifică privind transfor­marea universităților publice în fundații de drept privat, așa cum este reglementată de Art. 16 din Decretul Lege 25 iunie 2008, urmărind procedurile de trans­for­mare, natura juridică a subiectului care rezultă din transformare și regimul administrativ în care aceasta este destinată utilizării²⁴. Nevoia de reglementare a dus la apariția Art. 16, care a răspuns unei tendințe venită din interiorul sistemului de învăță­mânt italian care, în anii ’90 ai se­colului trecut, a condus în special în sectorul non-profit la transformarea multor organisme publice neecono­mice în fundații supuse unor regimuri specifice, reglementate de Codul civil, în domeniul inițiativelor non-profit, cum ar fi în cazul asistenței publice și al instituțiilor de caritate²⁵. Pentru aceste inițiative, fundația a reprezentat, datorită naturii sale, figura juridică cea mai potrivită pentru reducerea sferei publice în sectoarele neeconomice. Pe lângă vocația sa naturală de a urmări sco­puri non-profit exista și avantajul de a constitui un instrument de priva­tizare eficient și substanțial, spre deosebire de ceea ce poate fi spus despre privatizările efectuate prin transformarea într-o societate pe acțiuni.

De fapt, doar în primul caz noul subiect, odată transformat, pierde de fapt toate legăturile cu administrația publică preexistentă, în timp ce în al doilea caz rămâne posibilitatea ca însuși capitalul companiei să nu fie apt de privatizare, determinând o natură ju­ri­dică formal privată, dar substanțial cu participare publică. Prin urmare, acestea sunt motivele pentru care recurgerea la instituția fundației a fost din ce în ce mai frecventă în legile privind privati­zarea, cum ar fi cazurile de priva­tizare care implică instituții cultu­rale²⁶.

Prin Decretul Prezidențial nr. 254 din 24 mai 2011, criteriul speciali­

zării organizaționale a fost aplicat și instituțiilor universitare. În virtutea acestui fapt, este posibil ca și o entitate juridică de drept public, având capacitate generală de drept privat, să constituie sau să participe la entități juridice specializate pentru a-și urmări mai bine scopurile și a-și îndeplini sarcinile care necesită va­riații organizaționale. Aceasta cu condiția principală să nu existe o lipsă de corespondență cu scopul instituțional urmărit de entitate în sine. Astfel, a luat ființă și s-a dez­voltat o nouă formă de fundație, cu caracter special de drept privat, care poate fi constituită de „una sau mai multe universități” cu posibilitatea de a prevedea și participarea altor subiecți publici sau privați, cu scopul desfășurării exclusiv a funcțiilor de predare și de cercetare.

Legislatorul a avut grijă ca să pre­vadă ca aceste fundații să fie guver­nate conform legii, iar prevederile acesteia să se regăsească în propriul statut, care să specifice inclusiv sarcinile și structurile operaționale. Prin această modalitate s-a impus procedura de aprobare a universității. De asemenea, legiuitorul a avut grijă să identifice criteriile de participare și aderare la fundațiile în cauză atât a organismelor administrative publice, cât și a subiecților privați, asigurân­du-se totuși că prezența subiecților externi trece prin controlul univer­sității fără a aduce atingere activității acesteia.

Prin urmare, au fost identificate trei categorii: fondatori, participanți instituționali și participanți simpli, în funcție de gradul diferit de parti­cipare și de contribuție la activitatea fundației²⁷. Organele fundației au fost reglementate astfel: președinte, consiliul de administrație și comisia de cenzori. La acestea, se adaugă even­tual un comitet științific cu funcții consultative – dacă prevede statutul. La fel au fost reglementate și alte tipuri de organe precum cele legate de achiziționarea de bunuri sau servicii, de susținerea activităților de predare și cercetare (de la promovare și sprijin financiar, la crearea de servicii pentru promovarea condi­țiilor de studiu, la gestionarea structu­rilor de construcție a universităților etc.).

Acest model a pus totuși unele probleme de aplicare. Prima dintre acestea se referă la relația dintre autonomia universității și fundație, care se referă atât la configurația con­cretă a fundațiilor, cât și la orga­nizarea acestora, precum și la relațiile funcționale, financiare și de mana­gement, stabilite între acestea și universități. Absolut necesară pare a fi existența unei relații între fundații și universități (definite cu precizie ca „organisme de referință”), astfel încât să se asigure că activitatea lor este întotdeauna și în orice caz supusă direcției și supravegherii universi­tăților. De fapt, activitatea fiecărei fundații, deși poate fi desfășurată în mod liber prin utilizarea instrumen­telor private disponibile, trebuie să fie întotdeauna și, în orice caz, în serviciul universităților de referință, implementând riguros orientările, respectând indicațiile și programele și supunându-se verificărilor necesare. Mai mult, disciplina relațiilor finan­

ciare și de management dintre fun­dații și universități răspunde aceleiași logici după care se conduc acestea din urmă ce trebuie să fie actualizată de la an la an de către consiliul de administrație, să se aprobe un plan multianual al activităților fundației, precum și „Planul anual de activitate” elaborat chiar de consiliu și metodele, care urmează să fie stabilite în statutele individuale, pentru verifi­carea punerii în aplicare a orientărilor și a îndeplinirii acordurilor stipulate. În caz contrar, organele de referință pot proceda la revocarea și înlocuirea simultană a membrilor consiliului de administrație etc.

Aceste fundații dețin o autonomie contabilă, organizațională și mana­gerială, fără ca aceasta să aducă atin­gere sistemului de finanțare publică. Controlul asupra gestiunii financiare este atribuit Curții de Conturi. Ipoteza comisarierii unei fundații nu este exclusă, în cazul în care mi­nistrul constată încălcări grave ale legii referitoare la gestionarea corectă de către organele administrative sau reprezentative. Astfel, există posibi­li­tatea numirii unui comisar extraor­dinar și de a continua în termen de șase luni cu numirea de noi directori în conformitate cu prevederile Actului Constitutiv. În legătură cu personalul administrativ al acestor fundații, aplicarea tratamentului eco­nomic și juridic în vigoare până la semnarea primului contract colectiv este prevăzută în mod tranzitoriu. În cele din urmă, în ceea ce privește alte reglementări aplicabile, se face o referire generală la toate prevederile în vigoare pentru universitățile de stat, compatibile cu Art. 16, cu natura privată a fundațiilor²⁸.

În concluzie, aceste fundații ope­rează alături de sistemul universitar public, nefiind dezvoltate de legiuitor pentru a avea un caracter substitut în ceea ce privește acest sistem, ci mai degrabă ca instrumente reprezenta­tive care vizează reducerea cheltu­ielilor, pentru realizarea mai eficientă a activităților instrumentale și de sprijin pentru predare și cercetare, funcții instituționale care sunt re­zervate universităților.

Finanțarea învățământului superior privat de către stat

Pentru a exemplifica procedura prin care statul italian subvenționează învățământul superior privat, voi prezenta Criteriile de alocare pentru finanțarea către universități nestatale pentru anul 2018²⁹. Conform Legii nr. 243 din 29 iulie 1991, „referitoare la universitățile nestatale recunoscute legal și în special la articolul 2 alineatul (1), care prevede că statul poate acorda contribuții, în limitele stabilite de aceeași lege, universi­tăților nestatale recunoscute legal și institutelor superioare care au obținut autorizarea eliberării de diplome universitare cu valoare legală”, a fost alocată pentru exercițiul finan­ciar al anului universitar 2018-2019 o sumă în valoare de 68 202 382 euro.

Sumele au fost alocate conform datelor statistice ale anului univer­sitar 2017-2018.

La Art. 1 – (Buget general) se arată: „Valoarea alocării menționate, egală cu 68 202 382 €, este alocată universităților nestatale recunoscute legal în temeiul

Legii nr. 243 și împărțită în conformitate cu criteriile stabilite în articole 2, 3, 4 și 5.

Art. 2 – (Taxa de bază)

Suma de 45 101 529 € este desti­nată următoarelor intervenții:

1. a) suma de 33 451 529 € desti­nată global universităților nestatale recunoscute legal deja admise la cota de atribuire în 2017, proporțional cu cota contribuției care le-a fost atribuită în 2017 în conformitate cu art. 2, lit. a) și d) și art. 3 din Decretul ministerial nr. 1050 din 29 decembrie 2017;
2. b) suma de 1 650 000 € pentru universitățile nestatale recunoscute legal, neincluse în litera a), sub rezerva obținerii primei evaluări sau acreditări ulterioare înființării Universității cu proceduri inițiate de ANVUR până în octombrie 2018, conform criteriilor menționate, pentru o sumă respectiv egală cu:

– 1 525 000 euro pentru univer­sitățile telematice nestatale;

– 125 000 euro pentru universi­tățile nestatale non-telematice;

1. c) 10 000 000 € conform Art. 4 (2) din Legea nr. 268/02 destinată universităților care au primit aceeași finanțare în 2017, ca sumă maximă pentru compensarea veniturilor ratate din taxele și contribuțiile universitare care rezultă din creșterea scutirilor totale recunoscute în anul universitar 2017/2018, comparativ cu cele acor­date în anul universitar 2000/2001 sau, în orice caz, compatibil cu dispo­nibilitatea bugetară, datorită sarcinii mai mari rezultate din scutirile în sine. Rambursarea taxelor și contri­bu­țiilor universitare se determină pentru fiecare student scutit în apli­carea DPCM 9 aprilie 2001 mențio­nată în incintă, după cum urmează:

– pentru universitățile care adoptă un sistem de taxe și contribuții defal­cate pe categorii legate de condiția economică, se ia în calcul valoarea medie a taxelor și contribuțiilor pe student în curs în exercițiul financiar anterior, redusă cu 20%; această sumă se calculează comparând veni­tul total din impozite și contribuții cu totalul studenților, net de cei total scutiți de plata relativă;

– pentru universitățile care adoptă un sistem de taxe și contribuții într-o singură sumă, se ia în calcul suma determinată în anul universitar curent pentru fiecare tip de curs la care participă studenții scutiți.

Art. 3 – (Cota de recompensă)

Suma de 11 313 000 €, egală cu aproximativ 20% din resursele dispo­nibile net din partea alocată interven­țiilor menționate la Art. 60 (1) din Decretul-lege 21 iunie 2013… este destinată în scopuri de recompensă după cum urmează:

1. a) 11 013 000 euro pentru univer­sitățile menționate la articolul 2 (a);
2. b) 300 000 euro către universi­tățile menționate la articolul 2 (b).

Împărțirea este organizată pe baza criteriilor și metodelor stabilite în anexa 1 și pentru procentele indicate mai jos:

Universitățile menționate la litera (a):

1. A) 60% pe baza rezultatelor obți­nute în evaluarea calității cercetării;

1. B) 20% pe baza evaluării politicii de recrutare;
2. C) 20% pe baza rezultatelor legate de Valorificarea autonomiei respon­sabile în conformitate cu prevederile Art. 5 din Decretul ministerial nr. 635 din 8 august 2016.

Universitățile menționate la litera (b):

1. A) 80% pe baza rezultatelor obți­nute în evaluarea calității cercetării;
2. B) 20% pe baza evaluării politicii de recrutare.

Art. 4 – (Intervenții ale progra­mului de licență și pentru studenți)

Suma de 11 637 853 euro este destinată intervențiilor menționate la articolul 60 (1) din Decretul-lege din 21 iunie 2013…, în special:

– 8 738 996 € pentru burse post­universitare, din care nu mai mult de 10% pentru burse de cercetare, con­­form criteriilor stabilite în anexa 2;

– 2 500 000 € pentru fondul pentru sprijinirea tinerilor și pentru a încu­raja mobilitatea studenților să fie împărțită, așa cum este indicat în Decretul ministerial nr. 1047 din 29 decembrie 2017…, limitat la universi­tățile menționate la articolul 2 (a);

– 398 857 € pentru cota din 2018 referitoare la Programul universitar de trei ani 2016-2018, în confor­mitate cu prevederile Decretului ministerial nr. 635/2016.

Art. 5 – (Intervenții suplimentare)

Suma de 150 000 euro este rezer­vată pentru intervenții extraordinare în urma unei cereri trimise mi­nistrului, exclusiv electronic până la 15 iunie 2018. Aceste intervenții trebuie să își asume o valoare stra­te­gică în cadrul planificării universității și să fie conectate la domeniile de cercetare, predare și internaționa­li­zare, de asemenea, cu referire la im­pactul asupra sistemului socio-eco­nomic teritorial, precum și destinate acoperirii costurilor aferente func­ționării comisiilor pentru calificarea științifică națională. Orice sume neutilizate sunt împărțite conform indicațiilor din Art. 2 (a).

Acest decret a fost trimis Curții de Conturi pentru controlul preventiv al legitimității și către Biroul central bugetar competent pentru controlul preventiv al regularității contabile³⁰.

Numărul total de studenți uni­versitari înscriși în Italia, pentru anul 2018-2019, a fost de 1 690 834 din care 1 495 561 (88,45%) la stat și 195 273 (11,55%) la privat. Numărul angajaților în cadrul sistemului uni­versitar privat a fost 12 518 cadre didactice (din care 66% având con­tracte pe termen limitat) și 5.458 personal auxiliar³¹. În cadrul univer­sităților de stat erau angajate 85 943 cadre didactice (din care 23,6% având contracte pe termen limitat) și 50 262 personal în servicii auxiliare³².

Luând în considerare sumele acor­date ca subvenție, pe categoriile exprimate în lege, rezultă că pentru 195 273 de studenți înscriși în siste­mul de învățământ privat din Italia, a fost acordată suma de 68 202 382 euro, rezultând, cu rotunjire 350 de euro/student.

În cadrul învățământului de stat, pentru anul universitar analizat an­terior, costurile variază în funcție de universitate³³, de la 4 966, la Universitatea din Macerata, la 9 059 la Univers

itatea din Camerino, ajun­gând la 8 037 678 109 de euro pe an. Costul standard mediu național este de 6 670 de euro. La această sumă se adaugă o taxă pe care universitățile o percep, ce are o valoare variabilă între 800 și 1000 de euro.

Costurile standard ale stu­den­ților universităților de stat în perioada 2018-2020

Conform legilor în vigoare³⁴, „costul standard pe student al univer­sităților de stat înseamnă costul de referință atribuit studentului înscris pe durata normală a cursurilor de studiu, luând în considerare tipul cursului, dimensiunea universității și diferitele contexte economice, teri­toriale și infrastructurale în care insti­tuția de învățământ superior func­ționează. În aplicarea prevederilor articolului 5, paragraful 4, litera f), din legea nr. 240, costul standard pe student constituie un parametru de referință pentru distribuirea anuală a unui procent din fondul de finanțare obișnuit (FFO), așa cum este indicat în acest articol;

(2) determinarea și actualizarea posibilă a modelului standard de calcul al costurilor universității sunt definite pe baza următoarelor criterii și a raporturilor de cost aferente:

1. a) criteriul costului personalului didactic: standardele didactice prevă­zute pentru acreditarea inițială a cursurilor de studiu sunt utilizate ca indici de cost și ca și cost mediu de referință, la care parametrizarea echi­pa­mentului didactic standard ia în considerare nivelul de salarizare al profesorului universitar. La determi­narea dotării didactice, se utilizează numărul standard de studenți din clasele domeniilor de sănătate medi­cală, științifică, tehnologică și so­cială, valoarea cuprinsă între 60% și 100% din numărul de referință prevăzut în acreditare, însă ia în considerare costurile fixe ale predării necesare pentru acreditare;
2. b) criteriul costului predării sub contract: se referă la numărul total de ore de predare suplimentară stabilite într-o sumă egală cu 30 % din totalul orelor de predare standard prevăzute la litera a), parametrizate la valoarea medie de 120 de ore pentru profesori și 60 de ore pentru cercetători;
3. c) criteriul costului personalului tehnico-administrativ: o dotare stan­dard egală cu o unitate de personal este alocată fiecărui cadru didactic rezultat din criteriul menționat la litera a) și, în plus, o serie de figuri de suport tehnic parametrizate la acele solicitări în cele din urmă de acre­ditare a programelor de diplomă și a unui număr de colaboratori și experți lingvistici egali cu cei în serviciu la universitate;
4. d) criteriul costurilor de operare și de gestionare a structurilor de pre­dare, cercetare și servicii din dife­ritele domenii disciplinare: costul este estimat pe baza tarifelor medii înregistrate din situațiile financiare ale universității, luând în considerare și costurile fixe ale universitatea neangajată numărul membrilor”;

Art. 3 – Indici de cost

Criteriul de cost al predării con­tractuale, referitor la orele de predare suplimentară, egal cu 30% din totalul orelor de predare standard atribuite predării menționate la litera a), corespunzând respectiv la 120 de ore pentru profesori și 60 de ore pentru cercetători. Orele de predare supli­mentară sub contract sunt parame­trizate în raport cu un cost orar de referință uniform la nivel național stabilit pentru perioada de trei ani 2018-2020 în 100,00 euro brut/ angajat, egal cu un cost orar standard de 132,7 euro, incluzându-se și taxele impuse de Universitate;

Criteriul costului personalului tehnico-administrativ, stabilit la 37,5% din costul mediu al sistemului universitar al gradului de profesor, înmulțit cu activitatea didactică;

Criteriul de cost legat de cifrele de sprijin:

• numărul de figuri de spe­ciali­tate necesare pentru acreditarea cur­surilor de studii în conformitate cu Decretul ministerial nr. 987/2016 în clasele de masterat cu ciclu unic de științe ale educației primare și con­servarea și restaurarea patrimoniului cultural, în număr de 5 pe curs în raport cu numerele de referință ale claselor relative. Fiecărei unități de personal i se atribuie un cost mediu egal cu 10% din costul mediu de sistem al unui profesor universitar;
• numărul tutorilor pentru cur­surile de studii la distanță menționate în Decretul ministerial nr. 987/2016, în număr de 3 pe clasă de grad, 2 pe clasă de master și 5 pe clasă de master cu ciclu unic în raport cu nu­merele de referință ale claselor rela­tive. Fiecărei unități de personal i se atribuie un cost mediu egal cu 10% din costul mediu de sistem al gradului de sistem universitar;
• numărul de colaboratori tem­po­­rari și permanenți și experți lin­gvistici: un cost mediu de 23 000 de euro este atribuit fiecărei unități de personal în serviciu, în conformitate cu Acordul colectiv național de muncă pentru sectorul educației și cercetării³⁵.

În anul academic 2014-2015, con­form datelor statistice oferite de Institutul Național de Statistică Italian, au fost înscrişi la cursurile universitare aproape 1 700 000 de studenți, care este un număr un pic mai mare față de cel declarat de MIUR, care este de 1 652 592. Diferența rezidă din faptul că MIUR a folosit datele celor care rezultă înscriși până la data de 31 iulie 2015, în timp ce ISTAT a luat în consi­derare numărul total de studenți înscriși în anul academic 2014-2015. Din datele colectate rezultă că în cadrul Universităților de stat numărul de înscriși este de 90,7% dintre stu­denți: 86% (1 460 000, aproximativ) sunt înscriși la o universitate tradi­țională și 4,8 la sută (81 900 studenți) la o politehnică. Restul de 9,3 % din cerere este satisfăcut de universități nestatale, din care 5,8 % de formele tradiționale și 3,4 % sunt înscriși la universități telematice³⁶.

Conform analizelor realizate de experții în demografie de la ISTAT s-au conturat patru tipuri de studenți în funcție de tipul de universitate la care sunt înscriși. Studenții de la Politehnică sunt în mod covârșitor tineri (doar 2,4 % au peste 34 de ani) și nu sunt angrenați pe piața forței de muncă (doar 11,5 % aveau o formă de contract de muncă), iar pentru cei de la universitățile tradiționale, pon

­derea acestora este de 19%. Mulți studenți politehniști provin frecvent din familii care au o educație univer­sitară. Utilizatorii universităților telematice sunt alcătuite din studenți maturi cu rate mai mari de ocupare chiar și la aceeași vârstă cu ceilalți studenți de la stat (47,9% dintre cei înscriși au peste 34 de ani și apro­ximativ 65% au demonstrat că au contracte de muncă. Această dife­rență poate fi atribuită faptului că studenții universităților telematice, care urmează cursuri de la distanță, își pot concilia mai ușor studiile cu propria activitate de lucru).

Venitul poate fi asociat cu ocu­parea forței de muncă: studenții universităților online au un venit mediu de 24 300 euro în 2013, care devine mediu-mare (peste 34 000 euro) dacă luăm în considerare per­soanele cu vârsta peste 49 de ani. Studenții universităților private (ne­sta­­tale și online) sunt cu precădere tineri, care depind încă de sursele de finanțare ale familiilor. Ei provin, în mare măsură, din familii educate, înstărite (venitul mediu anual al părinților este de aproape 45 000/pe cap de locuitor) și preferă cu precădere parcurgerea cursurilor de formare³⁷.

Concluzii

Sistemul de învățământ din Italia în general și cel al învățământului superior în particular, sunt fondate în baza principiilor care rezidă din Art. 3 din Constituție, care specifică: „E obligația Republicii să înlăture obsta­colele de ordin economic și social, care, limitând în fapt libertatea și egalitatea cetățenilor, împiedică de­plina dezvoltare a persoanei umane și participarea efectivă a tuturor mun­citorilor la organizarea politică, eco­no­mică și socială a Țării”³⁸. Lui i se adaugă Art. 33. În concordanță cu principiile care rezultă din aceste arti­cole, legile statului permit organi­zarea învățământului superior privat, dar într-un mod etatist, în baza controlului realizat atât de MIUR (în domeniul didactic și de organizare internă), cât și de Curtea de Conturi în domeniul economic.

Dacă analizăm datele statistice pentru anul universitar 2018-2019, putem identifica următoarele ele­mente: costul real pe student variază între un minim de 7 470 și 7 670 de euro. În funcție de cele două valori, procentul de acoperire a costurile de către stat sunt între aproximativ 89% – 87%.

Pentru a respecta Art. 3 din Constituție, statul italian asigură instituțiilor de învățământ superior privat o subvenție medie de 350 euro/student, ceea ce reprezintă apro­ximativ 5% din sumele acordate pentru studenții din universitățile de stat. Această finanțare se realizează în condițiile în care instituțiilor de învățământ superior privat le este re

­cu­noscut caracterul public al activi­tății.

Datorită acestei filozofii de alo­care a resurselor publice, aproxi­mativ 90% din numărul de studenți înscriși se regăsesc în cadrul universităților de stat și aproximativ 10% la cele private.

Note

• A preluat numele de la ministrul educației Gabrio Francesco Casati, care a înlocuit legile emise în 1848 și 1857. Noua lege a reformat orga­nic întregul sistem școlar, de la ad­ministrație la materia de învățământ, confirmând voința statului de a-și asuma dreptul și datoria de a interveni în probleme școlare alături și în locul Bisericii Catolice care timp de secole a fost singura ce s-a ocupat de educație, introducând școala obligatorie în regat.
• Elisabetta De Felice, Governo, Strutture e trasformazioni nel sistema Universitario, teză de doctorat, Università di Bologna, 2004, dispo­nibilă la http://amsdottorato.unibo.it/ 6684/1/De_Felice_Elisabetta_tesi.pdf, (accesat la 25.05.2021).
• Pentru o abordare mai largă a subiectului recomand M. Dugato, G. Piperata, Università degli studi , în Enciclopedia Giuridica, Treccani, Roma, 2007.
• În literatura de specialitate din Italia în afară de formula universități pri­va­te se mai folosesc și expresiile uni­ver­sități nestatale și universități libere.
• Este o instituție de învățământ su­perior la nivel universitar care oferă cursuri de la distanță, în principal prin utilizarea tehnologiilor de comunicare.
• Iată care sunt acestea: Economie (din 1947) – Milano, Roma; Economie și drept (2000) – Piacenza-Cremona; Drept (1924) – Milano; Literatură și filosofie (1924) – Milano, Brescia; Psihologie (1999) – Milano, Brescia; Științe agricole, alimentare și mediul înconjurător (1951) – Piacenza-Cremona; Științe bancare, financiare și asigurări (1990) – Milano; Științe ale edu­cației (1936) – Milano, Brescia, Piacenza; Științe lingvistice și lite­raturi străine (1991) – Milano, Brescia; Științe matematice, fizice și naturale (1968) – Brescia; Științe politice și sociale (1931) – Milano, Brescia.
• Liceele sunt: ASAG – Liceul de psihologie Agostino Gemelli (2001); ASERI – Liceul de Economie și Relații Internaționale (1995); ALMED – Liceu în mass-media, comunicare și divertisment (2002); ALTIS – Liceu de afaceri și societate (2005) la Milano; ASA – Liceul pentru mediu (2008) – Brescia; SMEA – Liceu în economie agroalimentară (1984) – Cremona.
• Școala de specializare pentru profesiile juridice (Roma și Palermo) și Școala de specializare în psiho­terapie (Roma).
• Nu este recunoscută de Ministero dell’Università e della Ricerca (MIUR).
• Ibidem.
• Ibidem.
• Ibidem.
• Ibidem.
• Vezi Veronica Adriani, Università private italiane: quali sono e cosa si studia, 3 ianuarie 2020, https://www.studenti.it/universita-pri-vate-italiane.html

, (accesat 28.05. 2021) și https://www.studentiefutu-ro.it/ userdata/document/orientamen-to/Universita-non-statali-Studenti& Futuro.pdf, (accesat 17.05.2021) .

• Acestea sunt:

1. Collegio superiore dell’università di Bologna;
2. Scuola superiore di Catania;
3. Istituto superiore universitario di formazione interdisciplinare di Lecce;
4. Scuola Galileiana di Studi Superiori di Padova;
5. Collegio europeo di Parma;
6. Scuola superiore per Mediatori Linguistici di Reggio Calabria;
7. Scuola superiore Santa Chiara dell’Università di Siena;
8. Scuola di studi superiori dell’Università degli Studi di Torino;
9. Scuola superiore dell’Università di Udine.

• Ibidem.
• Este vorba de decizia TAR Lombardia, sez. IV,nr. 2158 din 6 septembrie 2011.
• A se vedea deciziile Consiglio di Stato, sez. VI, n. 2660/15; TAR Lazio, sez, II, n. 3971/2013 e sez. III n. 351/2005; Cassazione Civile, Sez. Lavoro, n. 13129/1999.
• Constituția Italiei, Art. 33. „Republica stabilește normele gene­rale privind instrucția și instituie școli de stat de toate categoriile și gradele. Instituțiile de stat și per­soanele particulare au dreptul de a crea școli și instituții de educație, fără obligații din partea Statului. Legea, la stabilirea drepturilor și obligațiilor școlilor care nu sunt de stat care solicită echivalarea, trebuie să le asigure acestora deplina li­bertate, iar elevii lor un tratament școlar echivalent cu cel al elevilor din școlile de stat. Este prevăzut un examen de Stat pentru admiterea în școlile de diferite categorii și grade sau la absolvirea acestora, precum și obținerea calificării profesionale. Instituțiile de înaltă cultură, univer­sități și academii, au dreptul de a-și stabili regulamentele autonome, în limitele stabilite de legile de Stat, https://constitutii.files.wordpress.com/2013/01/costituzioneitaliana-rumeno.pdf., (accesat 29.05.2021).
• Vezi deciziile Consiglio di Stato, sez. VI, n. 2660/15 la cererile for­mulate de două universități private: all’Università Commerciale „Luigi Bocconi” di Milano, all’Università Cattolica del Sacro Cuore e allo IULM, care au creat un precedent în materia juridică.
• În sistemul juridic italian, instituția are un rol constituțional. Instituirea sa a fost prevăzută de articolul 100 din Constituție, care îl plasează printre organele auxiliare ale Guvernului. În caliatate de organ judiciar este, de asemenea, cel mai înalt grad de justiție cu caracter administrativ. Sediul său este Palazzo Spada, la Roma.
• Este vorba de aceeași decizie a TAR Lombardia, din 6 septembrie 2011.
• Anna Corrado, „Il confine del concetto di ente pubblico muta in base all’istituto”, în Guida al Diritto, nr. 38 din 17 septembrie 2016, p. 101.
• Finocchietti (ed.), „La gover­nan­ce delle università. Italia, Francia, Germania, Inghilterra, Spagna”, Universitas Quaderni 24, octombrie 2009, Cimea della Fondazione Rui, Roma.
• de Siervo, „Le istituzioni pubbliche di assistenza e bene­ficenza”, în V. Cerulli Irelli e G. Morbidelli (ediție îngrijită de), Ente pubblico ed enti pubblici

, Torino, 1994, p. 223.

• di Majo, „Le neo-fondazioni della lirica: un passo avanti e due indietro”, în Corr. Giur., 1997, p. 114 și următoarele.
• Elisabetta De Felice, cit., p.106.
• Ibidem, p.112.
• https://www.miur.gov.it/web/guest/-/criteri-di-riparto-dei-finanziamenti-alle-universita-non-statali-per-l-an-no-2018, (accesat 27.05.2020).
• Ibidem.
• http://ustat.miur.it/dati/didattica/italia/atenei-non-statali, (accesat 28.05. 2021).
• http://ustat.miur.it/dati/didattica/italia/atenei-statali, (accesat 29.05.2021).
• https://www.miur.gov.it/documents/20182/1161169/Tabella+1+-+Cos-to+standard+per+studente+in+corso+anno+2019.pdf/feefd154-b7e7-4b-4e-14aa-1f7413261a9a?version=1.0&t=1563531648232, (accesat 29.05.2021).
• Legea nr. 168 din 9 mai 1989 și modificările ulterioare; Legea nr. 85 din 16 mai 2008, Legea nr. 121 din 14 iulie referitoare la înființarea Ministerului Educației, Universităților și Cercetării; Decretul ministerial nr. 270 din 22 octombrie 2004, Regu­lamente care conțin reguli privind autonomia didactică a universită­ților; Art. 1 din Decretul Lege nr.7 din 31 ianuarie 2005, cu modificări, Legea nr. 43 din 31 martie 2005, privind planificarea și evaluarea pe trei ani a universităților; Legea nr. 240, din 30 decembrie 2010 și modificările ulterioare, care conțin „Reguli privind organizarea univer­sităților, personalul academic și recrutarea, precum și delegarea către guvern pentru a încuraja calitatea și eficiența sistemului universitar”, în special articolul 5: A. c. 1, lit. a) și c. 3, litera a), care prevede „introdu­cerea unui sistem de acreditare … pentru cursurile de studii univer­sitare”; B. c. 1, lit. b) și c. 4, lit. f), care prevede „introducerea costului unitar standard al instruirii pe student în curs”; Decretul nr.19 din 27 ianuarie 2012, adoptat în implementarea a ceea ce este indicat la punctul A) menționat anterior; Decretul ministerial nr. 635 din 8 august 2016, referitor la orientările generale ale programului universitar de trei ani 2016-2018; Decretul ministerial nr. 987 din 12 decembrie 2016, care a definit indicatorii pentru acreditarea inițială și periodică a campusurilor și cursurilor univer­sitare; Art. 12 din D.L. 20 iunie 2017, nr. 91, convertit cu modificări prin lege 3 august 2017, nr. 123, care a reglementat cel mai recent costul standard pe student la care se face referire la articolul 5, paragraful 4, litera f), din legea nr. 240.
• https://www.miur.gov.it/web/guest/-/costo-standard-per-studente-in-cor-so-2018-2020, (accesat 26.05.2021).
• Istat, Studenti e bacini universitari, Roma, 2016, https://www.istat.it/ it/files/2016/11/Studenti-e-bacini-universitari.pdf., (accesat 22 mai 2021), p.23.
• Ibidem.
• Constituția Italiei, cit.

Bibliografie

Articole și studii:

Adriani, Veronica, Università private italiane: quali sono e cosa si studia, 3 ianuarie 2020.

Corrado, Anna, „Il confine del concetto di ente pubblico muta in base all’istituto”, în Guida al Diritto, nr. 38 din 17 septembrie 2016, p. 101.

De Felice, Elisabetta, Governo, Strutture e trasformazioni nel sistema Universitario, teză de doctorat, Università di Bologna, 2004.

Dugato, M., Piperata, G., Università degli studi, în Enciclopedia Giuridica, Treccani, Roma, 2007.

Finocchietti, C., (ediție îngrijită de), „La governance delle università. Italia, Francia, Germania, Inghilterra, Spagna”, Universitas Quaderni 24, octombrie 2009, Cimea della Fondazione Rui, Roma.

di Majo, A, „Le neo-fondazioni della lirica: un passo avanti e due indietro”, în Corr. Giur., 1997, p. 114.

de Siervo, U., „Le istituzioni pubbliche di assistenza e beneficenza”, în V. Cerulli Irelli e G. Morbidelli (ed.), Ente pubblico ed enti pubblici, Torino, 1994, p. 223.

Istat, Studenti e bacini universitari, Roma, 2016.

Resurse internet

https://www.studentiefuturo.it

https://www.miur.gov.it

https://constitutii.files.wordpress.com