Este putinismul un nou fascism?

[Is Putinism a new fascism?]

Radu CARP

Abstract: The question has long been asked whether there is an ideology called „Putinism” and whether it can be assimilated to fascism. The premise of this article is that Putinism exists, it is an ideology in formation, „thin centered”, like populism. The article presents the dispute between „eternal fascism” and „the defascination of fascism”, as well as the most important positions of some authors in the field regarding the possibility of equating Putinism with fascism. The article concludes that Putinism is a new phenomenon, an ideological DIY specific to Russia today, the result of the symbiosis between nationalism, fascism and ideas specific to the far left, to which is added a form of messianism that transcends political regimes and ideologies in Russia. Putinism has not reached the stage of ideology but is manifested by extreme violence (the war in Ukraine), a sign of political radicalism.

Keywords: ideological DIY, extreme, fascism, Putinism, rașism

Premise

Încă înainte de începutul războiului din Ucraina s-a pus întrebarea dacă există o ideologie care poate fi numită „putinism” şi dacă acest putinism poate fi considerat o nouă formă de fascism – plecând de la premisa că fascismul nu circumscrie o singură perioadă istorică, ci poate fi regăsit şi în cadrul regimurilor politice actuale. Scopul acestui articol nu este de a analiza dacă ceea ce se întâmplă în prezent în Federaţia Rusă a dat naştere unei ideologii politice structurate pe care o putem numi „putinism”. Premisa de la care pornim este că putinismul este o ideologie în formare, „centrată subţire”, precum populismul[1]. Dacă fascismul se poate manifesta şi în prezent, nu doar în trecut, este o întrebare deschisă şi vom prezenta argumentele pro şi contra acestei afirmaţii. De răspunsul la această întrebare depinde şi asimilarea putinismului cu fascismul.

Ipoteza pe care o vom urmări pe parcursul acestui articol este că, indiferent de răspunsul la întrebarea dacă fascismul este o formă perpetuă sau una limitată în timp, putinismul deţine multe dintre caracteristicile fascismului, aşa cum acesta a funcţionat şi a fost teoretizat în primele decenii ale secolului XX. Pe de altă parte, aşa cum vom arăta, teza potrivit căreia putinismul ar fi un cameleon care împrumută trăsături ale ideologiilor care susţin extrema dreaptă dar şi extrema stângă nu ar trebui respinsă a priori, ci dimpotrivă. Răspunsul final la întrebarea cu privire la natura putinismului va putea fi dat abia după ce Vladimir Putin nu va mai fi la putere, pentru a face bilanţul perioadei istorice în care acesta se va fi aflat la conducerea Federaţiei Ruse.

„Fascismul etern” şi „defascizarea” fascismului

Fascismul a fost un fenomen istoric, circumscris unei anumite perioade sau este o ideologie care se poate reproduce oricând şi oriunde? La această întrebare răspunsurile sunt diverse. Umberto Eco a teoretizat în 1995 „fascismul etern”, o forma mentis caracterizată prin cultul tradiţiei (simultan cu respingerea modernităţii), iraţional – cultul acţiunii pentru acţiune, teama de diferenţe, apelul la clasele sociale frustrate, obsesia complotului şi xenofobie[2]. Ideile lui Eco au fost ulterior elaborate într-o formă mai amplă de Jason Stanley într-o carte publicată în 2018[3]. Ulterior traducerii textului lui Eco în italiană (fiind publicat iniţial în engleză), ideea unui „fascism etern” a fost amplu criticată în Italia[4]. Emilio Gentile, cel mai reputat teoretician al fascismului italian, a combătut în mai multe ocazii ideea lui Eco. Într-o carte publicată în 2019, Gentile consideră că acceptarea teoriei fascismului etern ar putea favoriza fascinaţia pentru neo-fascism în rândul tinerilor, iar dacă am aplica sintagma „fascism” oricărei forme de violenţă politică ar trebui încadrate în această categorie şi toate mişcările revoluţionare. În locul acestei teorii, Gentile propune „defascizarea fascismului”, referinţa la fascism ca o ideologie care a născut o mişcare politică circumscrisă temporal[5].  La această dispută trebuie adăugat un punct de vedere care oferă o altă perspectivă: în viziunea lui Petre Andrei, naţionalismul este o trăsătură importantă a fascismului[6], iar aceasta explică de ce tentaţia fascismului revine periodic, pe măsură ce sentimentul naţional este uzat în exces ca argument în dezbaterile politice. Legătura dintre naţionalism – curent de idei care în mod cert nu a încetat să existe – şi fascism este scoasă în evidenţă şi de Angelo Chielli[7]. Dacă acceptăm această perspectivă, înseamnă că există o formă de fascism care revine periodic în diferite epoci istorice, urmând traiectoria naţionalismului.

După cum se poate observa, nu există un consens în privinţa naturii fascismului în literatura de specialitate. Dacă acceptăm teoria „fascismului etern”, atunci putinismul poate fi asimilat unei forme de fascism. Dacă nu o acceptăm, putinismul este doar numele dat unei ideologii “centrată subţire” care poate fi situată la extrema dreaptă sau la extrema stângă în funcţie de împrejurări. Oricum l-am defini, putinismul este în opoziţie cu ideologiile care stau la fundamentul unei societăţi democratice.

Putinism = fascism?

Primul autor care a asimilat putinismul cu fascismul este, în ordine cronologică, Bernard – Henri Levy, într-un text din 2014[8]. Este vorba de o conferinţă care a fost publicată pe platforma de analiza politice La regle du jeu. Levy începe prin a face distincţia între nazism şi fascism, afirmând că cel dintâi a fost un fenomen unic, fără precedent – implicând astfel ideea că fascismul nu ar fi un astfel de fenomen unic. Cu toate acestea, afirmă Levy, există multe asemănări între Putin şi Hitler, dând exemplul asasinării jurnalistei Anna Politovskaya, al avocatului Serghei Magniţki sau al oligarhilor eliminaţi de Putin – Gusinski, Berezovski, Hodorkovski. Toate aceste se subsumează la ceea ce Levy numeşte „gangsterism” care constituie o caracteristică a putinismului. Acest „gangsterism” a fost folosit pentru anexarea Crimeii şi pentru declanşarea războiului din Donbas în 2014. Argumentul folosit pentru anexarea Crimeii, acela de a preveni un eventual masacru, seamănă foarte mult în opinia lui Levy cu remilitarizarea Renaniei, Anschluss şi anexarea Klaipeda (parte a Lituaniei). La fel ca şi în cazul ascensiunii nazismului, puterile occidentale au crezut în ideea unei înţelegeri cu Hitler, respectiv Putin, opinia lui Walter Steinmeier, la acea dată ministru de externe al Germaniei, potrivit căreia „nu trebuie să lăsăm ca Putin să ne fie adversar” fiind comparată de Levy cu politica de conciliere a lui Chamberlain.

Pentru Levy, există mai multe caracteristici ale putinismului care îl apropie de fascism, precum cultul imaginii fizice promovat de Putin, asemănat cu atracţia lui Mussolini pentru forţa fizică, utilizarea forţei în relaţiile internaţionale, legile adoptate în Federaţia rusă împotriva minorităţilor sexuale, etc. Putin nu foloseşte cuvântul Volk, ci „sfânta Rusie”. Putinismul este pentru Levy o ideologie aparte, datorită faptului că se bazează pe o ideologie puternică – eurasianismul promovat de Alexandr Dughin şi care dezvoltă ideea că Uniunii Europene trebuie să i se opună un ansamblu geopolitic care să reunească Federaţia rusă, Belarus, Ucraina şi Kazahstan. Putinismul este identic cu eurasianismul în versiunea Dughin, din moment ce scopul final este destabilizarea şi în cele din urmă dizolvarea Uniunii Europene, responsabilă de dizolvarea URSS. Levy consideră că putinismul, prin înrudirea cu eurasianismul lui Dughin, se aseamănă cu fascismul, oferind ca argument faptul că o carte a lui Dughin tradusă în limba franceză a fost prefaţată de Alain Soral, iar o alta de Alain de Benoist, doi gânditori ai extremei drepte franceze. Prin urmare, cel care l-a inspirat de Vladimir Putin a ales să fie în compania a „doi fascişti francezi”. Mai mult, în opinia lui Levy, există o Internaţională putinistă care grupează partide de extremă dreapta, iar aceasta este de fapt o nouă „Internaţională fascistă”. O altă caracteristică pe care putinismul o împarte cu fascismul este slăbiciunea liderului care, din frustrarea generată de slăbiciune, declanşează violenţa, iar exemplul folosit este cel oferit de Curzio Malaparte în Kaput: autorul, văzându-l gol pe Himmler la saună, realizează că lui Himmler îi este frică şi din acest motiv declanşează teroarea faţă de ceilalţi.

Un autor care investighează constant problema definirii putinismului ca fascism este Alexander Motyl. Acesta a publicat în 2015 un text referitor la Federaţia Rusă calificată drept un regim politic fascist sub conducerea lui Vladimir Putin. Articolul respectiv a fost extins într-o contribuţie ştiinţifică mai largă publicată în 2016, iar argumentele au fost reformulate în 2022 ulterior declanşării războiului din Ucraina.

În articolul din 2015[9], Alexander Motyl aduce argumente în favoarea ideii potrivit căreia Rusia lui Putin este un regim politic fascist, bazându-se mai ales pe multitudinea de opinii exprimate în acest sens. Mihail Iampolski, profesor la New York University, consideră de exemplu că discursul cvasi-fascist are o putere de seducţie în Federaţia rusă care era predictibilă. Regimul politic de la Moscova respinge orice ar fi un semn de slăbiciune sau feminitate şi proiectează calităţile pe care le respinge asupra duşmanului – în cazul de faţă ucrainenii care sunt acuzaţi de fascism. Nu doar autorii americani descriu regimul politic din Federaţia rusă ca fiind fascist, ci şi analiştii ruşi, Motyl dând exemplul lui Evgheni Ihlov care consideră că Putin a introdus o nouă formă de „fascism de stânga”, al lui Andrei Zuhov care a afirmat că Putin construieşte „un stat corporatist de tip fascist împachetat în ideologia sovietică”, rezultatul fiind un stat care seamănă foarte mult cu Italia fascistă, alte asemănări cu fascismul fiind naţionalismul şi legătura strânsă cu Biserica, iar datorită acestor afirmaţii a fost dat afară de la Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova sau al lui Alexei Şiropaev care consideră că Rusia se îndreaptă spre fascism „în ritm alert” şi că fascismul rus a devenit un fapt, iar mulţi ruşi „au acceptat fascizarea şi sunt gata să accepte reprimări politice şi mai mari”. Potrivit lui Motyl, regimurile fasciste sunt conduse de dictatori cu trăsături hiper-masculine care doresc să genereze un ethos hiper-naţionalist, cultul violenţei, mobilizarea în masă a tinerilor, reprimarea adversarilor politici, propagandă în masă şi proiecte imperialiste. Regimurile fasciste sunt foarte populare, iar liderul fascist carismatic apelează la sectoare largi ale populaţiei, iar Putin şi Rusia se potrivesc perfect tuturor acestor caracteristici. La argumentul lui Motyl potrivit căruia mobilizarea în masă a tinerilor este semnul unui regim fascist, am putea adăuga aspectul pus în evidenţă de Françoise Thom, anume că Putin beneficiază de o mişcare de tineret numită Naşi (Ai Noştri), formată din persoane care urmează cursuri de îndoctrinare politică, tinerii fiind învăţaţi că ruşii sunt consideraţi de ocidentali precum evreii în timpul nazismului; este vorba de o „forţă insurgentă”, iar „Kremlinul e cel care le spune împotriva cui şi de ce să se revolte”[10].  Aceleaşi argumente au fost reluate pe larg într-un articol publicat în 2016[11]. Într-un articol publicat în martie 2022[12], Motyl reformulează aceste argumente. Pornind de la pretenţia lui Vladimir Putin de a „denazifica” Ucraina (care de fapt înseamnă „dez-ucrainizare”), Motyl remarcă faptul că în Ucraina a apărut după începerea războiului un nou termen: „raşism”, provenind din combinaţia de cuvinte Rusia – fascism. Motyl oferă o definiţie a statului fascist: un stat autoritar condus de un lider carismatic care se bucură de un cult al personalităţii. În opinia lui Motyl, statele fasciste au mai multe trăsături comune cu cele autoritare şi cu cele totalitare dar diferenţa fundamentală este că liderii fascişti au carismă, îşi promovează imaginea, sunt iubiţi de popor şi se prezintă ca fiind întruchiparea statului şi a naţiunii. Astfel, Spania lui Franco, Chile în timpul lui Pinochet sau Grecia în timpul dictaturii coloneilor au fost state autoritare dar China sub conducerea lui Xi Jinping, Italia lui Mussolini, Germania lui Hitler şi URSS în timpul lui Stalin întrunesc caracteristicile unui stat fascist. În ceea ce priveşte Rusia lui Putin, Motyl consideră că ar corespunde definiţiei statului fascist: instituţiile nu sunt democratice, războiul este legitimat de propaganda de stat, serviciile secrete, elitele militare şi birocraţia coruptă formează baza unui sistem politic condus autoritar de Vladimir Putin. Motyl remarcă însă faptul că statele fasciste sunt instabile, deoarece cultul personalităţii dispare odată cu trecerea timpului – liderii îmbătrânesc. Însă ceea ce face ca Federaţia Rusă sub Putin să întrunească cel mai bine caracteristicile statului fascist este înclinaţia spre război: membrii armatei sunt supra-reprezentaţi la nivelul elitei politice, iar tendinţa lor spre violenţă nu poate fi împiedicată.

Un alt autor care echivalează putinismul cu fascismul este Marcel Van Herpen. Ideile sale sunt expuse într-o carte apărută în 2013[13] în care autorul face o paralelă pe larg între Republica de la Weimar şi Rusia lui Putin, identificând 23 de elemente de comparaţie. Concluzia comparaţiei este că asemănările între cele două situaţii sunt „izbitoare”. Rusia de astăzi seamănă foarte mult cu Germania de după Primul Război Mondial, datorită lipsei de experienţă legată de funcţionarea unui regim democratic şi introducerea rapidă a instituţiilor democratice. În opinia lui Van Herpen, aceste trăsături duc la violenţă politică şi sfârşesc prin venirea la putere a unor lideri precum Hitler sau Mussolini[14]. Cu toate acestea, există în opinia lui Van Harpen şi diferenţe între Rusia de astăzi şi regimurile fasciste interbelice, deoarece acestea s-au bazat pe mişcări de tineri sau pe veterani de război, categorii excluse din punct de vedere social, un fenomen care nu poate fi remarcat în cazul Rusiei lui Putin (am arătat însă faptul că Françoise Thom pune dimpotrivă accentul pe mişcările de tineret ca marcă a putinismului)[15].

Vladimir Tismăneanu a publicat un text intitulat „Putin and Fascism”[16] după izbucnirea războiului din Ucraina, în continuarea cărţii publicate împreună cu Kate C. Langdon în 2020, „Putin’s Totalitarian Democracy: Ideology, Myth and Violence in the Twenty-First Century”[17]. Tismăneanu echivalează putinismul mai degrabă cu regimul comunist, dând exemple în acest sens care demonstrează continuitatea cu regimul sovietic. Tismăneanu nu afirmă în mod explicit că putinismul este o formă de fascism dar consideră că „anti-putinismul este anti-fascismul vremurilor noastre”, demonstrând că retorica „denazificării” folosită de Vladimir Putin în cazul Ucrainei este doar o încercare de a mobiliza opinia publică din Federaţia rusă în favoarea războiului.

Vasyl Cherepanyn consideră de asemenea că putinismul este o formă de fascism, afirmând că acest adevăr ar fi trebuit acceptat de Occident înainte de izbucnirea războiului din Ucraina. „A fost ‘prea mult’ până când a fost ‘prea târziu’”[18]. Argumentul lui Cherepanyn este că ar fi trebuit ca mai demult să se recunoască faptul că putinismul este o formă de fascism şi să se accepte ideea că Rusia se referă la înfrângerea nazismului „pentru a-şi legitima propria dictatură fascistă”.

Aşa cum am arătat, autorii ucraineni au lansat în dezbaterile publice legate de natura regimului lui Vladimir Putin termenul de „raşism”. Într-un articol publicat în 2022, Larysa Yakubova oferă justificarea folosirii termenului „raşism”[19]. În opinia autoarei, există foarte multe asemănări între preluarea puterii de către Adolf Hitler şi preluarea puterii de către Vladimir Putin: ambii au ajuns la vârful puterii datorită unei decizii luată în interiorul sistemului de putere. Între Germania lui Hitler şi Rusia lui Putin există un punct comun: obsesia pentru trecut, proiectată pentru viitor. Reich-ul de 1000 de ani este foarte asemănător, potrivit lui Yakubova cu „lumea rusă” (russki mir). Mesianismul este un alt element comun al putinismului şi fascismului, Vladimir Putin continuând mesianismul tradiţional rus într-o formă acceptabilă pentru generaţiile post-sovietice. Un alt element de gândire fascistă este pentru Yakubova ideea că ucrainenii nu sunt o naţiune distinctă de ruşi şi că trebuie eliminaţi. „Raşismul” ar cultiva în această viziune identificarea ruşilor cu Putin dar şi cu URSS. În acest tip de discurs, Rusia nu este consecinţa destrămării URSS, ci o continuare directă a acesteia, iar din acest motiv naţiunile învecinate sunt văzute ca parte a actualei Federaţii ruse.

Timothy Snyder a comparat în 2014 anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă cu acţiunile Germaniei naziste care au precedat cel de-al Doilea Război Mondial, considerând totodată că Vladimir Putin corespunde deopotrivă cu Hitler şi Stalin. Prin urmare, Snyder considera iniţial că totalitarismul defineşte Rusia actuală, fără a fi clar dacă este vorba de similitudini cu fascismul sau cu comunismul. În cartea sa The road to unfreedom. Russia, Europe, America din 2018 Snyder consideră în mod eronat că steagul separatiştilor ruşi din Donbas este inspirat din steagul Confederaţiei Statelor Unite, mişcare de extremă dreapta[20]. De fapt, aşa cum remarcă Marlene Laruelle, este vorba de un simbol din perioada ţaristă care seamănă foarte mult dar nu are nicio legătură cu simbolurile folosite de extrema dreaptă americană[21]. În aceeaşi carte Snyder face o paralelă între eforturile lui Hitler şi cele ale lui Stalin de a forma o alianţă pan-europeană a partidelor extremiste cu eforturile lui Putin din prezent. Afirmaţia corespunde doar parţial adevărului: succesul populismului în Europa nu are legătură doar cu ascensiunea formaţiunilor de extremă dreapta sau extremă stânga, ci are mai degrabă legătură cu fascinaţia iliberalismului. Snyder avansează un alt argument în favoarea ideii că putinismul este o mişcare politică radicală: presupusa influenţă pe care Ivan Ilyin (1883 – 1954), un gânditor fascist rus, o are asupra lui Putin[22]. În contrast cu Snyder, Laruelle consideră că Putin şi cei care fac parte din piramida puterii de la Kremlin oferă „un bricolaj ideologic multifaţetat”. În opinia lui Laruelle, Putin are un univers ideologic dominat nu de referinţe ideologice, ci temporale, accentul fiind pus pe Yalta, destrămarea URSS şi tranziţia de la Gorbaciov la Elţîn[23]. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de Françoise Thom: regimul lui Putin „nu a secretat niciodată o ideologie, deoarece complotismul care-l caracterizează nu e o doctrină, ci un mod de gândire…Teama de vid îl susţine…regimul putinist e ca un cameleon, greu de distins, înclinând când spre un liberalism occidental, când spre un neocomunism de tip Ghenadi Ziuganov, când spre bonapartismul unui Aleksandr Lebed, inspirându-se ba din Stalin, ba din Stolîpin … Opţiunile sunt întotdeauna deschise, în funcţie de nevoia zilei: dacă preţurile petrolului şi gazului scad, îi punem pe liberali înainte. Dacă economia e în creştere, noii sovietici îşi iau avânt. În caz de turbulenţă, îl chemăm pe patriarhul Kirill”[24].

Timothy Snyder a revenit asupra acestei teme după izbucnirea războiului din Ucraina şi a publicat în mai 2022 un articol în New York Times prin care a afirmat explicit că Rusia este fascistă[25]. Fascismul practicat în Rusia se bazează pe cultul liderului unic, Putin, cultul morţii (structurat în jurul memoriei celui de-al Doilea Război Mondial) şi pe mitul unui trecut de aur, cel imperial care poate şi trebuie să fie restaurat prin declanşarea războiului din Ucraina. În opinia lui Snyder, există foarte multe asemănări între comportamentul Germaniei naziste faţă de URSS şi cel al Federaţiei ruse faţă de Ucraina: Putin, la fel ca şi Hitler, propagă ideea că statul atacat este artificial. Andrew Bacevich remarcă pe bună dreptate faptul că a consider Rusia un stat fascist, din categoria regimurilor totalitare descrise de Snyder în Bloodlands. Europe between Hitler and Stalin[26], ar însemna că Occidentul ar trebui să poate un război total împotriva Federaţiei ruse, aşa cum a făcut cu Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau cu URSS în timpul Războiului Rece[27].

Concluzii

A încerca să formulezi un răspuns la întrebarea dacă putinismul este o formă de fascism se dovedeşte a fi un demers mai dificil decât ar părea la prima vedere. Pe de o parte, putinismul este un concept în formare, teoretizat relativ curând şi a cărui soartă depinde foarte mult de felul în care va arăta moştenirea lui Vladimir Putin. Pe de altă parte, conceptul de fascism este greu de definit într-un singur mod, date fiind disputele referitoare la posibilitatea existenţei unui „fascism etern”. Există autori care consideră că putinismul ar fi o ideologie care balansează între extrema dreaptă şi extrema stângă, împrumutând de la ambele extreme mai multe elemente. În opinia noastră, suntem în faţa unui fenomen nou, un bricolaj ideologic specific Rusiei actuale, rezultat al simbiozei între naţionalism, fascism şi idei specifice extremei stângi, la care se adaugă o formă de mesianism ce transcede toate regimurile politice şi ideologiile din Rusia. Cei care au folosit termenul de „raşism” pentru a descrie combinaţia între naţionalism şi fascism tipică putinismului se află oricum mai aproape de înţelegerea realităţii decât cei care privesc putinismul doar ca o formă de fascism dar acest termen omite dimensiunea de extremă stânga care este prezentă de asemenea în cadrul putinismului, precum şi mesianismul. Putinismul este o formă de radicalism politic care nu a ajuns deocamdată să reprezinte o ideologie dar care se manifestă în prezent prin violenţă extremă (războiul din Ucraina). Va evolua putinismul în direcţia unei ideologii sau se va rezuma la a caracteriza o anumită perioadă istorică a Rusiei? Va fi putinismul exportat în afara Rusiei, aşa cum s-a întâmplat cu acele curente de idei care au evoluat şi s-au consolidat într-o ideologie? Toate acestea rămân întrebări deschise dar, odată formulate, vor primi cu siguranţă un răspuns la un moment dat.

Bibliografie

ANDREI, Petre, Fascism, Institutul European, Iaşi, 2013.

BACEVICH, Andrew, Fascism: A label repurposed and misapplied, Quincy Institute, June 7, 2022, https://quincyinst.org/2022/06/07/fascism-a-label-repurposed-and misapplied/.

CANFORA, Luciano Fermare l’odio, Laterza, Roma, 2019.

CHEREPANYN, Vasyl, Why Does the West refuse to call Putin’s Russia Fascist?, http://www.project-syndicate.org/commentary/western-political-financial-elites-encourage-putin-russia-fascism-by-vasyl-cherepanyn-2022-06.

CHIELLI, Angelo, Fascism şi nationalism, conferinţă ţinută la Universitatea Petre Andrei din Iaşi, 24 iunie 2022.

ECO, Umberto, Il fascismo eterno, La nave di Teseo, Milano, 2018.

GENTILE, Emilio, Chi è fascista, Laterza, Roma, 2019.

Laruelle, Marlene, PONARS Eurasia Policy Memos, September 5, 2018, http://www.ponarseurasia.org/is-russia-really-fascist-a-comment-on-timothy-snyder/.

 LÉVY, Bernard-Henri,  Le poutinisme est un fascisme. La résistible ascension d’Arturo Poutine. https://laregledujeu.org/2014/05/29/17087/le-poutinisme-est-un-fascisme/.

MOTYL, Alexander, Is Putin Russia Fascist?, http://www.atlanticcouncil.org/blogs/ukrainealert/is-putin-s-russia-fascist/.

IDEM, Yes, Putin and Russia are fascist – a political scientist shows how they meet the textbook definition, https://theconversation.com/yes-putin-and-russia=are-fascist-a-political-scientist-shows-how-they-meet-the-textbook-definition-179063.

IDEM, Putin’s Russia as a fascist system, Communist and Post-Communist Studies, vol. 49, no. 1, Special Issue: Between nationalism, authoritarianism, and fascism in Russia: exploring Vladimir Putin’s regime (March 2016).

MUDDE, Cas and KALTWASSER, Cristóbal Rovira, Populism. A very short introduction, Oxford University Press, Oxford, 2017.

SNYDER, Timothy, Bloodlands. Europe between Hitler and Stalin, Basic Books, New York, 2010.

IDEM, The road to unfreedom. Russia, Europe, America, Tim Duggan Books, New York, 2018.

IDEM, We should say it. Russia is fascist, May 19, 2022, https://www.nytimes.com/2022/05/19/opinion/russia-fascism-ukraine-putin.html.

STANLEY, Jason How fascism works: The politics of Us and Them, Random House, New York, 2018.

THOM, Françoise, Putin şi putinismul, traducere de Adina Arvatu, Humanitas, Bucureşti, 2020.

TISMĂNEANU, Vladimir, Putin and Fascism, http://www.americanpurpose.com/artticles/putin-and-fascism.

TISMĂNEANU, Vladimir, LANGDON, C. Kate, Putin’s Totalitarian Democracy: Ideology, Myth and Violence in the Twenty-First Century, Palgrave Macmillan, Sronger Nature Switzerland, Cham, 2020.

HERPEN, van H. Macel, Putinism. The slow rise of a radical right regime in Russia, Palgrave MacMilan, London, 2013.

YAKUBOVA, Larysa, The beast from the void. Putin´s fascism: how it came about and what it wants, https://uacrisis.org/en.putins-fascism.

[1] Despre definerea populismul ca “thin-centered ideology”, vezi Cas Mudde and Cristóbal Rovira Kaltwasser, Populism. A very short introduction, Oxford University Press, Oxford, 2017, p. 6.

[2] Umberto Eco, Il fascismo eterno, La nave di Teseo, Milano, 2018.

[3] Jason Stanley, How fascism works: The politics of Us and Them, Random House, New York, 2018.

[4] Pentru o prezentare a acestor critici, vezi Luciano Canfora, Fermare l’odio, Laterza, Roma, 2019, p. 32 şi urm.

[5] Emilio Gentile, Chi è fascista, Laterza, Roma, 2019.

[6] Petre Andrei, Fascism, Institutul European, Iaşi, 2013.

[7] Angelo Chielli, Fascism şi nationalism, conferinţă ţinută la Universitatea Petre Andrei din Iaşi, 24 iunie 2022.

[8] Bernard – Henri Lévy,  Le poutinisme est un fascisme. La résistible ascension d’Arturo Poutine. https://laregledujeu.org/2014/05/29/17087/le-poutinisme-est-un-fascisme/, (accesat 18.07.2022).

[9] Alexander Motyl, Is Putin Russia Fascist ?, http://www.atlanticcouncil.org/blogs/ukrainealert/is-putin-s-russia-fascist/, (accesat 18.07.2022).

[10] Françoise Thom, Putin şi putinismul, traducere de Adina Arvatu, Humanitas, Bucureşti, 2020, p. 68.

[11] Alexander J. Motyl, Putin’s Russia as a fascist system, Communist and Post-Communist Studies, vol. 49, no. 1, Special Issue: Between nationalism, authoritarianism, and fascism in Russia: exploring Vladimir Putin’s regime (March 2016), pp. 25 – 36.

[12] Alexander Motyl, Yes, Putin and Russia are fascist – a political scientist shows how they meet the textbook definition, https://theconversation.com/yes-putin-and-russia=are-fascist-a-political-scientist-shows-how-they-meet-the-textbook-definition-179063, (accesat 18.07.2022).

[13] Macel H. van Herpen, Putinism. The slow rise of a radical right regime in Russia, Palgrave MacMilan, London, 2013.

[14] Ibidem, pp. 137 – 152.

[15] Ibidem, pp. 153 – 168.

[16] Vladimir Tismăneanu, Putin and Fascism, http://www.americanpurpose.com/artticles/putin-and-fascism, (accesat 18.07.2022).

[17] Vladimir Tismăneanu, Kate C. Langdon, Putin’s Totalitarian Democracy: Ideology, Myth and Violence in the Twenty-First Century, Palgrave Macmillan, Sronger Nature Switzerland, Cham, 2020.

[18] Vasyl Cherepanyn, Why Does the West refuse to call Putin’s Russia Fascist?, http://www.project-syndicate.org/commentary/western-political-financial-elites-encourage-putin-russia-fascism-by-vasyl-cherepanyn-2022-06, (accesat 18.07.2022).

[19] Larysa Yakubova, The beast from the void. Putin´s fascism: how it came about and what it wants, https://uacrisis.org/en.putins-fascism (accesat 18.07.2022).

[20] Timothy Snyder, The road to unfreedom. Russia, Europe, America, Tim Duggan Books, New York, 2018, p. 148 (varianta în limba română: Drumul spre nelibertate. Rusia, Europa, America, traducere de Ciprian Şiulea, Trei, Bucureşti, 2021).

[21] Marlene Laruelle, Ponars, Eurasia Policy Memos, September 5, 2018, http://www.ponarseurasia.org/is-russia-really-fascist-a-comment-on-timothy-snyder/, (accesat 18.07.2022).

[22] Timothy Snyder, op. cit., p. 19.

[23] Marlene Laruelle, op. cit.

[24] Françoise Thom, op. cit., pp. 71 – 72.

[25] Timothy Snyder, We should say it. Russia is fascist, May 19, 2022, https://www.nytimes.com/2022/05/19/opinion/russia-fascism-ukraine-putin.html, (accesat 18.07.2022).

[26] Idem, Bloodlands. Europe between Hitler and Stalin, Basic Books, New York, 2010 (versiunea în limba română: Tărâmul morţii. Europa între Hitler şi Stalin, traducere de Dana – Ligia Ilin, Humanitas, Bucureşti, 2012.

[27] Andrew Bacevich, Fascism: A label repurposed and misapplied, Quincy Institute, June 7, 2022, https://quincyinst.org/2022/06/07/fascism-a-label-repurposed-and misapplied/, (accesat 18.07.2022).