Aderarea României la Spațiul Schengen și la Zona Euro.

O analiză a discursurilor politice (2014-2019)

[Romania’s Accession to the Schengen Area and the Eurozone. An Analysis of Political Speeches (2014-2019)]

Andreea CIUBUCĂ

Abstract: Romania’s main foreign policy objectives since the EU’s accession were to join Schengen Area and Eurozone. However, after more than ten years, Romania has not achieved any of these objectives. This article aims to investigate how discourses of politicians reflect the economic relations between EU and Romania and why Romania is not yet part of Schengen Area and Eurozone. In doing so, I collected 13 formal public discourses of Romanian and European leaders using as sources official sites and newspapers. This paper analyzes discourses of politicians between 2014 and 2019. The relevance of the period lies in representative political events for EU-Romania relations such as the election of a pro-European president Klaus Iohannis in 2014 and the fact Romania assumed the Presidency of the European Union Council in the first six months of 2019. The results show Romania faces difficulties in europeanisation of its policies and in the negotiation process, which is why it does not become a member of the Schengen Area and Eurozone. Other dimensions of relations such as security and human rights as well as Romania and the EU during the coronavirus pandemic can be subject to further research.

Keywords: economic relations, EU, political discourse, Romania, Schengen, Eurozone.

Introducere

Extinderea UE spre Estul Europei a fost o provocare în termeni de a­dap­tare a statelor postcomuniste. Pentru a le integra, UE le-a impus acestora europenizarea ca și condiție a ade­rării, fapt ce a contribuit semnificativ la reformarea în plan economic. Cu toate acestea, perioada post-aderare a fost caracterizată de probleme econo­mice și proteste¹.

Statele care au aderat în 2007, Bulgaria și România, întâmpină cele mai mari dificultăți în procesul de europenizare și de reformare a siste­mului economic. Obiectivele princi­pale ale României după aderare au fost accederea la Spațiul Schengen și la Zona Euro. Cu toate că România respectă aproape în totalitate condi­țiile aderării la Spațiul Schengen și este parte a Sistemului de Informații Schengen, nu este încă membră cu drepturi depline. Dificultățile eco­no­mice cu care se confruntă încă de la aderarea la UE o pune în imposibi­litatea de a adopta moneda euro și astfel de a adera la Zona Euro.

România este un caz reprezentativ pentru noile state membre din zona postcomunistă, care s-au alăturat UE după anii 2000². Extinderea UE spre Estul Europei prezintă caracteristici specifice întrucât aderarea a fost condiționată de aplicarea principiilor acquis-ului communautaire, iar sta­tele estice au întâmpinat dificultăți în plan economic³. În acest sens, România este unul dintre cazurile ilustrative, ce reflectă anumite speci­ficități re­gionale⁴.

În studiul de față, îmi propun să completez literatura de specialitate cu relațiile din perioada 2014-2019, care nu este amplu cercetată, pentru a ob­serva ce s-a schimbat față de eveni­mentele anterioare. Voi analiza cum sunt reflectate în discursurile oficiali­lor relațiile dintre România și UE în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen și la Zona Euro. UE condiționează aderarea la aceste construcții de progresele din dome­niul combaterii corupției, de înche­ierea MCV și de reformarea siste­mului economic. În perioada 2014-2019, România nu a reușit să nego­cieze și să devină membră a Spațiului Schengen și a Zonei Euro cu toate că dinamica politică s-a schimbat.

Pentru a realiza analiza, am co­lectat 13 discursuri ale următorilor lideri politici români și europeni. Este vorba în primul rând de: Președintele României, Klaus Iohannis, miniștrii de externe Teodor Meleșcanu (10 noiembrie 2014 – 24 noiembrie 2014; 4 ianuarie 2017 – 24 iulie 2019) și Lazăr Comănescu (17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017)⁵, prim-mi­niștrii Dacian Cioloș (17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017) și Viorica Dăncilă (29 ianuarie 2018 – 4 noiem­brie 2019)⁶. Sursele discursurilor sunt: site-ul oficial al Administrației Prezidențiale, www.presidency.ro, site-ul oficial al primului ministru, www.gov.ro, al Ministerului de Externe, www.mae.ro și site-ul oficial al Președinției României la Consiliului Uniunii Europene, www.românia2019.eu. Acestor surse li se adaugă și presa scrisă, Agenția Mediafax, www.mediafax.ro și Agenția Națională de Presă Agerpres, www.agerpres.ro.

Alegerea președintelui se dato­rează rolului și atribuțiilor acestuia în politica externă, de a reprezenta România în context internațional și defini poziția statului în anumite decizii la nivel internațional⁷. Ale­gerea miniștrilor de externe se dato­rează atribuțiilor acestora de nego­ciere a tratatelor internaționale și de asigurarea a conectării României cu organizațiile internaționale din care face parte⁸. Între 2014 și 2019, România a avut cinci miniștri de externe și opt prim-miniștri⁹. I-am se­lectat pe cei doi prim-miniștri, Dacian Cioloș și Viorica Dăncilă, și pe cei trei miniștri de externe cu cea mai îndelungată prezență în funcție.

Președintele Comisiei Jean-Claude Juncker, Președintele Consiliului European Donald Tusk și Președintele Parlamentului European Antonio Tajani. Decizia de a-i alege pe aceștia se datorează faptului că am dorit să includ în analiză toți actorii implicați pentru a putea observa cum se conturează relațiile din perspectiva discursivă. Ca surse pentru colectarea datelor am utilizat site-urile oficiale ale Administrației Prezidențiale, Guvernului României, Ministerului Afacerilor Externe, Președinției României la Consiliului Uniunii Europene Comisiei Europene, Consiliului European și agenții de presă, Mediafax și Agerpres. Am co­lectat datele în funcție de tematica economică a relațiilor dintre UE și România, sub-temele aderării la Spațiul Schengen și la Zona Euro, și le-am cercetate prin metoda analizei tematice deductive.

Studiul include și discursurile ofi­cialilor europeni: Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene, Donald Tusk, Președintele Consiliului European, și Antonio Tajani, Preșe-dintele Parlamentului European. Ale­gerea acestora se datorează rolului și atribuțiilor existente în funcția deți-nută, de a controla și verifica punerea în aplicare a dreptului Uniunii și respectarea tratatelor de către statele membre¹⁰. Sursele discursurilor ofi­cialilor europeni sunt: site-ul oficial al Comisiei Europene, www. ec.europa.eu, site-ul oficial al Consiliului European, www. consilium.europa.eu, site-ul oficial al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, www.românia2019.eu, și Agenția de Presă Mediafax www.mediafax.ro și Agerpres, www.agerpres.ro. Analiza discursurilor președintelui și vicepre­ședintelui sunt relevante întrucât exprimă poziția Comisiei Europene în chestiuni ce privesc România și surprind relațiile dintre cele două.

Metoda de analiză a datelor se bazează pe analiza tematică de­ductivă. Într-o abordare deductivă, punctul de plecare în analiză este tema, derivată din literatura de spe­cialitate, întrucât cercetătorul se ba­zează pe anumite teorii și teme existente¹¹. Aceasta implică crearea de teme și codificarea datelor în ra­port cu aceste teme. Primul presu­pune construirea de teme folosind datele, plus înțelegerea cercetăto­rului, intuiția și teoria. Este un proces de înțelegere a datelor și de abstrac­tizare a ideilor mai largi decât cu­vintele explicite de pe hârtie¹². Într-o abordare deductivă, există o depen­dență de teoria existentă și chiar o co­di­­ficare existentă. Teoria deja existentă poate fi dezvoltată cu referire la date sau poate fi testată în raport cu ele. Multe analize vor începe cu unele teorii și poate câteva idei de teme, dar apoi să fie conduse de date¹³.

Pentru început, voi realiza o succintă trecere în revistă a literaturii ce tratează europenizarea politicilor naționale și relațiile dintre UE și statele membre. Apoi, mă voi axa pe analiza relațiilor economice dintre România și UE în ceea ce privește aderarea la Spațiul Schengen și la Zona Euro. În concluzii voi rezuma rezultatele analizei și voi discuta implicațiile sale pentru domeniul de studiu.

Relevanța articolului constă în implicațiile pe care le aduce literaturii de specialitate prin faptul că anali-zează relațiile din perioada 2014-2019, care nu a fost suficient cerce­tată. Această perioadă este caracteri­zată de o dinamică politică specifică. În primul rând, în anul 2014 a fost ales un nou președinte cu viziuni pro-europene și este important de ob­servat cum a gestionat acesta provo­cările politice. Protestele anticorupție au continuat în anul 2015 și s-au finalizat cu demisia Guvernului Ponta și cu înlocuirea cu un guvern tehnocrat ce a rămas până în 2017. În perioada 2017-2019 s-a învestit un nou guvern PSD și s-au modificat legile justiției, situația fiind similară cu evenimentele din anul 2012, când România a primit criticile Comisiei Europene, însă nu s-a recurs la de­miterea președintelui ca atunci¹⁴. De asemenea, în anul 2019 România a deținut pentru prima dată Președinția Consiliului Uniunii Europene și este relevant de analizat cum s-a schimbat dinamica politică după aceste eve­ni­mente politice și dacă statul român a reușit să realizeze pași importanți pentru îndeplinirea celor două obiec­tive: aderarea la Spațiul Schengen și la Zona Euro.

Abordări ale relațiilor UE cu statele membre

În literatura de specialitate, am identificat mai multe abordări cu privire la relațiile externe ale statelor membre cu Uniunea Europeană și la felul în care acestea sunt reflectate în discursurile oficialilor. Prima sec­țiune include câteva considerente legate de europenizare ca efect al in­teracțiunii dintre state, cea de-a doua secțiune – relațiile statelor vestice cu UE și, în final, relațiile statelor din Estul și Centrul Europei și UE.

Europenizarea politicilor naționale ale statelor membre

Europenizarea, înțeleasă ca pro­cesul prin care statele adoptă legile UE¹⁵, presupune „încărcarea” politi­cilor naționale la nivel european și „descărcarea” lor la nivel național¹⁶. Aceasta constă într-un proces de construcție și instituționalizare a re-gulilor formale și informale, a proce­durilor, paradigmelor politice, stilu­rilor și normelor comune care se transferă de la nivel european la nivel național. Ea este adesea asociată cu adaptarea internă la presiunile ade­rării la UE, o refractare a proceselor de integrare în cadrul comunității¹⁷. Europenizarea poate fi definită ca un proces strategic de conturare a poli­ticilor naționale după legile comune ale UE, pe baza reprezentării comune și a alianțelor¹⁸.

Europenizarea se poate realiza prin adaptarea la comunitate și prin socializare. Adaptarea la comunitatea europeană presupune schimbarea po­li­ticii externe a statelor membre și reformularea obiectivelor în raport cu alte state membre ale Uniunii. Astfel, se încearcă modificarea obiectivelor din politica externă astfel încât să coincidă cu politicile UE, modificare ce poate fi în plan guvernamental, politic și strategic¹⁹. Socializarea elitelor se referă la efectul participării actorilor naționali asupra politicii sta­telor în cadrul sistemului european, caracterizat de norme de comunicare, consultare, decizii bazate pe con­sens²⁰. Rezolvarea problemelor de­pinde de felul în care factorii deci­denți socializează în cadrul sistemu­lui, întrucât procesul necesită un anumit nivel de încredere între actori și un anumit devotament față de o instituție comună²¹. Conexiunile insti­tu­ționalizate și trecerea timpului încu­rajează această socializare între actori. Astfel, natura interguverna­mentală a politicii externe a facilitat cooperarea și dezvoltarea relațiilor personale, a întâlnirilor informale și a continuității în ceea ce privește elitele. Interacțiunea directă a elitelor naționale a făcut posibilă apartenența la UE și, cu timpul, a creat viziuni comune. Acest proces este inevitabil în politica externă²².

Schimmelfennig și Sedelmeier susțin că europenizarea se realizează printr-un stimul extern, în special con­diționalitatea înainte de aderare sau aplicarea sancțiunilor în perioada post-aderare. Aceste instrumente alte­rează calculul cost-beneficiu al gu­vernelor statelor concurente și men­ționează sub ce condiții aceste cal­cule le vor face pe state să adopte regulile UE²³. Instrumentele folosite sunt recompensa pentru adoptarea legislației UE, în special asistență financiară, determinarea (feedback permanent cu privire la schimbările din cadrul politicii statelor), credi­bilitatea (atât în posibilitatea aderării, cât și în aplicarea sancțiunilor) și costurile suferite de statele membre pentru implementarea regulilor UE²⁴.

Prin urmare, europenizarea presu­pune adaptarea instituțională a sta­telor care sunt membre ale UE. În cazul statelor din Vestul Europei, acest proces presupune o ușoară mo­di­ficare a politicilor naționale, pe când în cazul statelor din Europa Centrală și de Est se intenționează o reformare completă a sistemului politic.

Relațiile statelor membre din Europa de Vest cu UE

Prima formă de cooperare euro­peană a început în 1957, când s-a semnat acordul de înființare a Comunității Economice Europene între Belgia, Germania de Vest, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda. Acestei comunități i s-au alătură în 1973 Danemarca, Irlanda și Marea Britanie, apoi Grecia în 1981 și Spania și Portugalia în 1986²⁵. Relațiile statelor vestice se asemănau din punct de vedere economic, mi­litar, legislativ, juridic și politic. Lite­ratura de specialitate tratează relațiile între Vestul Europei și UE în ter­menii integrării europene care a decurs relativ ușor datorită faptului că și statele vestice avea meca­nismele generale să-și transfere suve­ranitatea într-o organizație interna­țională și să investească în politici comune²⁶.

Aplicarea și implementarea legi­lor a fost de succes întrucât legile au fost adaptate la circumstanțe speci­fice, dar și agențiile de implementare a legilor au fost echipate cu instru­mentele necesare punerii în aplicare a noii legislații europene²⁷. Această per­formanță este specifică statelor nor­dice, în special Suedia, Danemarca și Finlanda²⁸. În țări precum Austria, Belgia, Germania, Olanda, Spania și Marea Britanie politica internă este similară cu cea a UE. În cazul unui conflict între directivele UE și po­litica națională, se realizează o ana­liză cost-beneficiu. Aceste state apar­țin categoriei de observatori ai ne­respectării legislației UE, iar o posi­bilă încălcare a regulilor ar fi neac­ceptată social și politic²⁹.

Relațiile statelor membre din Centrul și Estul Europei cu UE

Procesul de lărgire spre Centrul și Estul Europei a început cu aderarea în 1995 a Austriei, Finlandei și Suediei, în 2004, a continuat cu cel mai mare număr de state, Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia, urmând ca în 2007 să adere România și Bulgaria, apoi Croația în 2013³⁰. Spre deosebire de relațiile Vestului Europei cu UE, care decurg relativ mulțumitor, nu același lucru se poate spune despre Centrul și Estul Europei. Statele de aici prezintă cazuri speciale din cauza dificul­tăților de integrare și de trecere de la un regim comunist la unul demo­cratic³¹.

Situația statelor din Europa Centrală și de Est este amplu cerce­tată în literatura de specialitate, înce­pând cu perioada pre-aderare și con­tinuând cu evoluția relațiilor după aderare. Perioada pre-aderare se ba­zează pe condiționalitatea admiterii în cadrul UE, ceea ce presupune schim­barea în plan economic, politic, administrativ și reformarea siste­mului politic astfel încât acesta să promoveze democrația liberală, eco­nomia de piață și statul de drept³². În general, condiționalitatea UE a fost considerată ca fiind o pârghie impor­tantă pentru promovarea democra­ției³³ în special în țările baltice, Bulgaria, România și Slovacia³⁴.

Cu toate că în perioada nego­cierilor pentru aderare statele au înre­gistrat un nivel ridicat de democra­tizare, unii autori susțin că instituțiile înființate nu erau suficient de de­mocratice pentru a obține aderarea și că în perioada post-aderare unele dintre ele și-au înrăutățit politicile sau chiar au stagnat în procesul de demo­cratizare³⁵. Reformele pre-aderare nu au fost cauzate de factori domestici, ci de condiționalitatea aderării. Astfel, după aderare, statele nu au mai avut același stimul pentru reformare și a apărut o reacție adversă³⁶ în procesul democratic.

După finalizarea procesului ade­rării, statele est-europene au fost ca­racterizate de instabilitate politică, populism, naționalism și derapaje ale procesului democratic³⁷. Însă această reacție nu s-a manifestat doar la nivel politic, ci și în plan economic (pro­bleme cu absorbția fondurilor euro­pene), privitor la statul de drept, la eficacitatea în implementarea politi­cilor și în controlul corupției³⁸. Me­canismele UE de sancțiune a statelor postcomuniste sunt relativ inefi­ciente, acesta fiind motivul pentru care s-a înregistrat o schimbare post-aderare³⁹. Schimbarea poate fi deter­minată și de faptul că legislația UE nu a fost implementată în totalitate în statele est-europene și de altfel nici UE nu mai beneficiază de mijloacele de constrângere de dinaintea aderării. Fără un imbold exterior (cum era anterior condiționalitatea) este dificil pentru acestea să respecte cerințele UE⁴⁰. Cu toate acestea, nu există o deteriorarea (backsliding) a demo­crației în statele membre din Estul și Centrul Europei după aderare, ci doar derapaje prin încălcarea regulilor democratice în țări precum Polonia, Ungaria și România⁴¹.

Dintre toate țările care au aderat la UE după anii 1990, cele mai de succes s-au dovedit a fi Slovenia, care a înregistrat o creștere a produ­sului intern brut și menținerea unui sistem de bunăstare socială și Țările Baltice care au trecut rapid de la un sistem comunist la unul democratic, cu o creștere anuală de peste 10% din PIB⁴². Polonia s-a confruntat cu inte­grarea marginală a economiei na­ționale în UE, cu polarizarea so­cie­tății poloneze și cu creșterea dezinte­re­sului general pentru politicile euro­pene. În cazul Cehiei, aderarea la UE a avut consecințe asupra identității naționale, entuziasmul inițial de „în­toarcere” spre Europa fiind înlocuit cu dezamăgirea față de politicile europene⁴³. Slovacia, în anii 2000, a fost văzută ca un posibil succes al aderării, însă schimbările în plan economic și politic au dus la apariția extremelor în pozițiile partidelor politice și la percepția negativă a populației cu privire la UE. Ungaria s-a confruntat cu polarizarea politi­cilor naționale și a celor europene și cu o reacție populară împotriva ini­țiati­velor legate de UE⁴⁴.

Cele mai problematice state din Estul Europei au fost Bulgaria și România, unde aderarea a fost văzută cu suspiciune și calitatea guvernanței, a statului de drept, libertatea siste­mului judiciar, eficiența administra­ției publice și politica de eliminare a corupției au fost puse la îndoială⁴⁵. Procesul de aderare în cazul celor două state a fost complex și prelungit din cauza imaginii negative și a problemelor economice cu care se confruntau. Cu toate acestea, au fost acceptate în UE pe considerentul că, după ianuarie 2007, reformele vor continua în același ritm ca în pe­rioada post-aderare. Acest lucru nu s-a întâmplat, reformele au stagnat, iar lipsa sancțiunilor în primii patru ani de la aderare au dus la îndepărtarea României și Bulgariei de politicile europene⁴⁶. În cazul României, majo­ritatea proiectelor nu sunt puse în aplicare, nivelul corupției este ridicat și mecanismele legale nu sunt sufi­cient de dezvoltate pentru a putea produce schimbări în sistemul econo­mic⁴⁷. Aderarea la UE a avut un impact redus asupra constituționa­lității, legislației, sistemului juridic și politicii externe a României și a dus la câștiguri minime în participarea țării la instituțiile UE⁴⁸. În cazul statelor „întârziate” („laggards”) din Europa de Est – România și Bulgaria –, UE a implementat un set de instru­mente de verificare: Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) bazat pe non-aquis și „mecanismul tradi­țional” bazat pe politica și sancționa­rea aquis-ului⁴⁹.

În România, în perioada post-aderare, 2007-2012, au apărut deca­laje ale procesului democratic prin conflictul dintre legislativ și executiv, demiterea președintelui și schimbări ale guvernelor. Politizarea și inefi­ciența sistemului judiciar, corupția și politizarea instituțiilor au contribuit la declinul democrației după ade­rare⁵⁰. În anii de început al aderării, UE nu manifesta un interes asupra a ceea ce se întâmpla în România, până când a observat anumite derapaje ale democrației. După aderare, instru­mentele de sancțiune s-au dovedit a fi ineficiente, astfel încât s-a recurs la presiune socială și critică publică, iar după 2012 s-a condiționat și intrarea în Spațiul Schengen⁵¹.

Discursurile elitelor

Relațiile pline de dificultăți dintre EU și statele din Centrul și Estul Europei s-au reflectat și în cadrul discursurilor elitelor naționale și euro­pene. Discursurile liderilor statelor membre ale UE au fost conturate pe parcursul participării în procesul decizional european și au depins de istoricul aderării, puterea economică, influența în scena europeană, dimen­siunea statului și viziunile elitelor cu privire la impactul UE asupra identi­tății naționale⁵². Schmidt susține că discursurile statelor membre din Centrul și Estul Europei se înca­drează în categoria celor pragmatice în care UE este văzută ca o orga­nizație menită să rezolve toate pro­ble­mele statelor membre, să promo­veze piața liberă și să mențină secu­ritatea regională⁵³. Aceste discursuri caracterizează membri din Estul și Centrul Europei tocmai ca urmare a problemelor cu care aceste state se confruntă. Toate statele foste comu­niste au fost supuse reformei neoli­berale a pieței sub presiunile UE în perioada pre-aderare. Asigurarea secu­rității era primordială pentru aceste state și pentru participarea activă în Proiectul European de Securitate și Apărare⁵⁴.

În discursurile elitelor din statele central-estice s-au invocat istoria re­centă, cum ar fi căderea comunismu­lui în Europa Centrală și de Est, și „întoarcerea la normalitate”. Norma­litatea este văzută ca întoarcerea Estului spre „Occident”, care este asi­milat cu idealuri precum „diversi­tate”, „libertate”, „democrație” și eco­no­mie de piață⁵⁵. Această întoarcere spre normalizarea presupune euro­penizare, occidentalizare radicală a politicilor și sfârșitul sau cel puțin evaporarea unei categorii distincte „estice” în Europa⁵⁶.

Cu toate că au devenit membre cu drepturi absolute, diferențele între statele vestice și cele central-estice sunt vizibile. Mai mult, nu doar că UE găsește problematice aceste state, dar și liderii politici est europeni și-au schimbat atitudinea față de Bruxelles⁵⁷. Aceste relații sunt sur­prinse prin intermediul discursurilor. În domeniul economic, România întâmpină dificultăți în menținerea unei economii de piață funcționale, în absorbția fondurilor europene, în im­plementarea monedei euro și în im­plementarea politicii fiscale, mone­tare și a schimbului valutar. Obiecti­vele primordiale ale României sunt accederea la Spațiul Schengen și tre­ce­rea la Zona Euro. Voi analiza discur­su­rile legate de aceste două teme.

Spațiul Schengen

Voi analiza discursurilor liderilor politici români cu privire la obiecti­vul României de a adera la Spațiul Schengen încă din 2011, de când a îndeplinit criteriile aderării. În pre­zent, România este parte a Sistemului de Informații Schengen și aplică a­proape în întregime aquis-ul Schengen, cu excepția anulării controalelor la frontieră.

Discursurile relevă dorința României de aderare la Spațiul Schengen, pe care o consideră un obiectiv: „Pentru România, aderarea la Spațiul Schengen reprezintă un obiectiv important”⁵⁸, afirma Președintele Iohannis. Liderii români își doresc ca România să fie un stat respectat și complet integrat în nucleul UE⁵⁹, iar aderarea la Spațiul Schengen este prilejul cu care România poate să finalizeze acest proces: „…prin aderarea României la Spaţiul Schengen se va consolida semnificativ acest spaţiu şi în felul acesta se va contribui, într-o manieră semnificativă, la întărirea securităţii interne a Uniunii Europene pentru că acum, când vorbim de securitate la nivel de Uniune Europeană, trebuie să avem în vedere şi securitatea ex­ter­nă, evident, dar şi securitatea internă”⁶⁰.

Cu toate că România îndeplinește toate condițiile aderării și a contribuit la consolidarea securității frontierelor UE⁶¹, liderii susțin că problemele la nivel structural ale Spațiului Schengen au pus în dificultate aderarea. Pro­blemele cu care se confruntă România se sunt cauzate de proble­mele din cadrul Schengen și de faptul că există opoziție în rândul statelor membre. Astfel, dificultățile României nu sunt cauzate de incapacitatea de a îndeplini condițiile, ci de eșecul de a negocia cu celelalte state ale UE pentru a primi votul de încredere, în special cu Olanda, Germania și Austria. „Problema nu a fost nici a României, nici a Bulgariei, ci pro­blema a fost statutul zonei Schengen, având în vedere că, datorită valului de refugiați în puncte relevante, spațiul Schengen nu a mai funcționat. Sunt politicieni relevanți din Europa care au pus sub semnul întrebării mo­dul în funcționează spațiul Schengen, unii chiar existența spațiului Schengen și, în acest context, nu am considerat că este oportun să promovăm o inclu­dere pe agenda Consiliului Justiție și Afaceri Interne”⁶².

Aderarea la Spațiul Schengen pre­supune îndeplinirea condițiilor pri­vind asigurarea securității la fron­tierele externe ale UE. Cu toate că România este membră UE, nu face parte din Spațiul Schengen, iar decizia de a fi integrată în acest spațiu este adoptată în urma votului din Consiliul European. Discursurile liderilor politici europeni analizate în această secțiune, Jean-Claude Juncker și Antonio Tajani, se axează pe susți­nerea României în procesul de ade­rare, pe considerentul că a înregistrat progrese⁶³ și că a îndeplinit toate criteriile⁶⁴. Comisia Europeană sus­ține că va insista ca România să adere la Spațiul Schengen și că va negocia cu Olanda, Germania și Austria pentru a vota în favoarea aderării României. „Îmi doresc (…) în timpul mandatului acestei Comisii, România să intre în Spaţiul Schengen. Nu văd niciun motiv pentru care anumite guverne refuză cu încăpăţânare acest lucru. Ţinem legatura cu cei mai recal­citranţi şi încercăm să-i convin­gem să spunem DA pentru aderarea României la Spaţiul Schengen.” Am repetat ceea ce tot spun din 2014, că România trebuie să fie în Spaţiul Schengen şi voi face totul pentru ca, în timpul mandatului acestei Comisii, să se întâmple acest lucru. Şi legat de Ţările de Jos, da, în permanenţă port un dialog cu Olanda şi cu celelalte ţări, spunând că România a îndeplinit toate criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen”⁶⁵, a spus Jean-Claude Juncker.

În discursurile sale, Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, susține că aderarea României și Bulgariei ar îmbunătăți securitatea frontierelor externe⁶⁶ și interne ale UE⁶⁷ prin faptul că ar înlătura con­troalele și vizele pentru circulația din statele membre Schengen. Parlamentul European recomandă statelor membre care se împotrivesc aderării României să ia în considerare integrarea tuturor statelor membre UE.

În concluzie, relațiile dintre România și UE se configurează pe dorința României de a fi parte a Spațiului Schengen, dar în același timp aceasta nu poate oferi credi­bilitate celorlalte state membre în gestionarea securității frontierelor. Românii consideră că au îndeplinit toate condițiile pentru a fi acceptați și au contribuit la asigurarea securității granițelor exterioare ale UE, dar cu toate acestea statul român eșuează în negocierile cu statele care se opun aderării. Pe de altă parte, liderii euro­peni susțin România în demersul aderării la Spațiul Schengen pe consi­derentul că a toate criteriile sunt îndeplinite, însă decizia finală este bazată pe votul statelor membre. Tabelul 1 include o perspectivă de an­samblu a elementelor acoperite de discursurile analizate aici și în sub-secțiunea următoare.

Tabelul 1: Dimensiunea economică a relațiilor dintre România și UE

Zona Euro

În această sub-secțiune voi analiza poziția liderilor români și europeni în ceea ce privește includerea României în Zona Euro. Adoptarea monedei euro presupune îndeplinirea criteri­ilor de la Maastricht precum stabi­lirea prețurilor, solidaritatea finanțe­lor publice, stabilirea cursului de schimb, convergența ratelor și dobân­zilor pe termen lung. România nu îndeplinește aceste criterii, fapt pentru care nu este inclusă în Meca­nismul European al Ratelor de Schimb II. Liderii români susțin că adoptarea monedei euro și aderarea la Zona Euro este un obiectiv strategic al României: „Pentru România, aderarea la Zona Euro, cât mai curând posibil, când toate condițiile vor fi îndeplinite, este un obiectiv național fundamental”⁶⁸. Spunea Președintele Iohannis.

Politicienii români au redactat planuri de aderare la moneda euro și susțin că este necesară implicarea întregii societăți și stimularea econo­mică⁶⁹. În perioada 2014-2019, pro­ble­matica aderării la Zona Euro a fost amânată și nu a existat suficientă pre­gătire pentru aderare. Klaus Iohannis susține că România se află într-o perioadă de stagnare privind aderarea la Zona Euro, iar acest obiectiv pe termen lung se poate îndeplini doar când statul român va avea posibi­litatea să își asume angajamente⁷⁰: „Ne aflăm într-un non-stadiu. (…) La un moment dat, chiar la începutul lui 2015, mi-am dorit să fim acolo în 2019, dar nu a fost realist şi reali­zabil. De atunci nu s-a reevaluat situaţia, la modul de a restabili când ne integrăm, ci la modul de a fi mai bine pregătiţi pentru ca atunci când ajungem să nu avem noi probleme pentru că, aderând la Zona Euro, se renunţă la multe pârghii de politică monetară pe care le folosim şi care ne-au ajutat în această etapă. Faptul că avem creştere economică de 5%, când alţii au creştere de unu sau două procente, are şi o astfel de explicaţie că ne-am mişcat uşor folosind anu­mite instrumente de politică monetară”⁷¹.

Obiectivul României este de a fi­na­liza procesul de integrare euro­peană prin adoptarea monedei euro. Cu toate acestea, economia din România nu este pregătită pentru acest demers. Liderii afirmă că România se află într-o perioadă de inactivitate și adoptarea zonei euro este un obiectiv pe termen lung ce presupune mai multe criterii pe care România nu le poate îndeplini. Acest document completează literatura de specialitate cu privire la dificultățile pe care România le întâmpină în a­dop­tarea politicii economice la standarde europene.

Nu dețin date cu privire la dis­cursu­rile liderilor europeni deoarece acestea nu au fost disponibile pentru perioada 2014-2019. Această lipsă e motivată de faptul că România nu a înregistrat progrese pe această di­mensiune economică în ultimii 10 ani, iar liderii europeni nu au fost preocupați de această problematică. Problema justiției, corupției și ade­rării la Spațiul Schengen sunt incluse în discursurile liderilor politici euro­peni tocmai pentru că aceste proble­matici vizează în special România, spre deosebire de Zona Euro care vizează mai multe state din UE ce întâmpină dificultăți în adoptarea monedei euro.

Concluzii

În studiul de față, am folosit ca date 13 discursuri și am analizat pe­rioada 2014-2019 deoarece literatura de specialitate nu analizează felul în care relațiile sunt reflectate în dis­cursurile politice și tratează super­ficial relațiile din această perioadă. Astfel, principalele rezultate ale analizei sunt că în perioada 2014-2019 discursurile reflectă faptul că România nu înregistrează progrese în ceea ce privește aderarea la Spațiul Schengen și la Zona Euro.

Discursurile sunt cele care contu­rează și explică aderarea la Spațiul Schengen și la Zona Euro. Astfel, dificultățile pe care România le întâmpină în europenizarea politicilor sale, care îi poate oferi avantaje prin aderarea la Spațiul Schengen și la Zona Euro, dar și posibilitatea de a-și îndeplini obligațiile de stat membru în cadrul comunității europene, sunt reflectate în discursuri.

Limitele cercetării constau în fap­tul că unele problematici ale României nu sunt abordate în discursurile lide­rilor europeni, cum ar fi aderarea la Zona Euro. Cercetarea este redusă la câțiva lideri politici, iar unele tema­tici precum aderarea la Spațiul Schengen nu include toți actorii poli­tici. De asemenea, am utilizat doar discursuri publice formale care pre­zintă o singură perspectivă a relați­ilor, fără a analiza și discuțiile private dintre lideri. Sursele discursurilor sunt limitate la site-urile oficiale care nu publică foarte des și în întregime activitatea liderilor politici.

Relațiile dintre România și UE au rămas constante, cu aceleași dificul­tăți de adaptare ale statului român, iar UE a continuat să trimită recoman­dări și critici României. Ca direcții viitoare de analiză pot fi motivele pentru care România nu progresează și trece printr-un proces de de-demo­cratizare. Se poate realiza o compa­rație cu alte state care au aderat mai târziu la UE și care se confruntă cu aceleași probleme. Analiza poate fi realizată din alte perspective decât cele discursive pentru a înțelege mai bine dinamica politică. De asemenea, se pot analiza relațiile dintre România și UE între 2019-2024, într-o peri­oadă de criză, cum este pandemia de Coronavirus, întrucât această analiză evidențiază relațiile în stare de nor­malitate. Se pot cerceta și alte dimen­siuni ale relației România-UE, cum ar fi securitate, problemele de mediu, migrația, drepturile omului.

Note

• Ulrich Sedelmeier, „Anchoring Democracy from Above? The European Union and Democratic Backsliding in Hungary and Romania after Accession”, JCMS: Journal of Common Market Studies, vol. 52, nr. 1, 2014.
• Philip Levitz, Grigore Pop-Eleches, cit.,2010, p. 458.
• Frank Schimmelfennig, Thomas Winzen, „Eastern enlargement and differentiated integration: towards normalization”, Journal of European Public Policy, vol. 24, nr. 2, 4 februarie 2017, p. 1.
• Tanja A. Börzel, Antoaneta Dimitrova, Frank Schimmelfennig, „European Union enlargement and integration capacity: concepts, findings, and policy implications”, Journal of European Public Policy, vol. 24, nr. 2, 4 februarie 2017, p. 2.
• „Galeria miniştrilor de externe ai României (1862-2018), Ministry of Foreign Affairs”, https://www.mae.ro/ node/6299, data accesării 1 ianuarie 2021.
• „Prim-miniștri în istorie”, Guvernul României, https://www.gov.ro/ro/ fosti%20ministri, data accesării 23 martie 2021.
• Administrația prezidențială, „De­par­ta­mentul Afaceri Europene”, Președintele României, https://www.presidency.ro/ departamentul-afaceri-europene, data accesării 16 decembrie 2020.
• „Mandat | Ministry of Foreign Affairs”, Ministerul Afacerilor Externe, https://www.mae.ro/node/ 1603, data accesării 16 decembrie 2020.
• „Prim-miniștri în istorie”, https://www.gov.ro/ro/fosti%20ministri, data accesării 1 ianuarie 2021., cit, data accesării 1 ianuarie 2021.
• European Union, „Comisia Europeană-Fișe descriptive despre Uniunea Europeană”, Parlamentul European, https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/25/comisia-europeana, data accesării 16 decembrie 2020.
• Andrew J. B. Fugard, Henry W. W. Potts, „Thematic Analysis” in Paul Atkinson et al., SAGE Research Methods Foundations, vol. 1, 1st edition, SAGE Publications Ltd, London, 2019, p. 3.
• p. 5
• Sergiu Gherghina, Sergiu Miscoiu, „The Failure of Cohabitation: Explaining the 2007 and 2012 Institutional Crises in Romania”, East European Politics and Societies, vol. 27, nr. 4, 1 noiembrie 2013,
• Frank Schimmelfennig, Ulrich Sedelmeier, The Europeanization of Central and Eastern Europe, Cornell University Press, Ithaca, London, 2005, p. 7.
• Michal Matlak, Frank Schimmelfennig, Tomasz P. Wozniakowski, Europeanization revisited: central and eastern Europe in the European Union, European University Institute, Bruxelles, 2018, p. 7.
• Kevin Featherstone, „Introduction: In the Name of ‘Europe’” în Kevin Featherstone, Claudio M. Radaelli, The Politics of Europeanization, Oxford University Press, Oxford, 2003, p. 7.
• François Bafoil, Central and Eastern Europe: Europeanization and Social Change, 1, Springer, New York, 2009, p. 8.
• Ian Manners, Richard Whitman, David Allen, The Foreign Policies of European Union Member States, Manchester University Press, New York, 2000, pp. 6-7.
• Michael E. Smith, „Conforming to Europe: the domestic impact of EU foreign policy co-operation”, Journal of European Public Policy, vol. 7, nr. 4, 1 ianuarie 2000, pp. 615–617. Michael J. Baun, Dan Marek, The New Member States and the European Union: Foreign Policy and Europeanization, Routledge, London, New York, 2013, p. 7.
• Michael E. Smith, cit., 2000, p. 617.
• Reuben Wong, Christopher Hill, cit., 2011, p. 221.
• Frank Schimmelfennig, Ulrich Sedelmeier, „The Europeanization of Eastern Europe: the external incentives model revisited”, Journal of European Public Policy, vol. 27, 17 mai 2019, p. 3.
• Ibidem, pp. 4–7.
• Uniunea Europeană, „Ţări”, Uniunea Europeană, https://europa.eu/euro-pean-union/about-eu/countries_ro, data accesării 2 decembrie 2020.
• Christopher Preston, David Clark, Enlargement & Integration in the European Union, vol. 1, 1, Routledge, London; New York, 1997, p. 6.
• Gerda Falkner, Oliver Treib, „Three Worlds of Compliance or Four? The EU-15 Compared to New Member States”, JCMS: Journal of Common Market Studies, vol. 46, nr. 2, 2008, p. 3.
• Gerda Falkner, Oliver Treib, cit., 2008, p. 4.
• Desmond Dinan, Europe recast: a history of European Union, 2nd edition, Lynne Rienner Publishers, Inc, Boulder, Colorado, 2014, p. 8.
• Georg Vobruba et al., „Debate on the enlargement of the European Union: The enlargement crisis of the European Union: limits of the dialectics of integration and expansion”, Journal of European Social Policy, vol. 13, nr. 1, 1 februarie 2003, p. 35.
• Michal Matlak, Frank Schimmelfennig, Tomasz Wozniakowski, cit., 2018, p. 6.
• James Hughes,Gwendolyn Sasse, Claire Gordon, Europeanization and Regionalization in the EU’s Enlargement to Central and Eastern Europe: The Myth of Conditionality, One Europe or Several?, Palgrave Macmillan UK, 2005, p. 11.
• Ibidem, p. 86.
• Courtney Blackington, „Hooligans or Saboteurs? Democratic Backtracking in Eastern Europe”, Undergraduate Honors Theses, 1 aprilie 2017, p. 1.
• Philip Levitz, Grigore Pop-Eleches, „Why No Backsliding? The European Union’s Impact on Democracy and Governance Before and After Accession”, Comparative Political Studies, 43, 1 aprilie 2010, p. 458.
• Alina Mungiu-Pippidi, „Is East-Central Europe Backsliding? EU Accession Is No «End of History»“, Journal of Democracy, vol. 18, nr. 4, 1 noiembrie 2007,
• Philip Levitz, Grigore Pop-Eleches, cit., 2010, p. 459.
• Philip Levitz, Grigore Pop-Eleches, „Why No Backsliding?”, p. 461.
• Frank Schimmelfennig, Ulrich Sedelmeier, „The Europeanization of Eastern Europe: the external incentives model revisited”, Journal of European Public Policy, vol. 27, nr. 6, 2 iunie 2020, p. 11.
• Donnacha Beachain, Vera Sheridan, Sabina Stan, Life in Post-Communist Eastern Europe after EU Membership, Routledge, New York, 2012, pp. 6-7.
• Ibidem, p. 4.
• Ibidem, pp. 4-5.
• Gergana Noutcheva, Dimitar Bechev, „The Successful Laggards: Bulgaria and Romania’s Accession to the EU”, East European Politics and Societies, 22, nr. 1, 1 februarie 2008, p. 116.
• Donnacha Beachain, Vera Sheridan, Sabina Stan, cit., 2012, pp. 188-189.
• Ibidem, pp. 7-8.
• Ibidem, pp. 188-189.
• Ulrich Sedelmeier, „Anchoring Democracy from Above?” apud. Antoaneta Dimitrova, Aron Buzogány, „Post-Accession Policy-Making in Bulgaria and Romania: Can Non-state Actors Use EU Rules to Promote Better Governance?”, JCMS: Journal of Common Market Studies, vol. 52, nr. 1, 2014, p. 142.
• Sergiu Gherghina, Sorina Soare, „A test of European Union post-acces­sion influence: comparing reactions to political instability in Romania”, Democratization, vol. 23, nr. 5, 28 iulie 2016, p. 14.
• p. 15
• Vivien Ann Schmidt, cit.,2012, p. 171.
• Idem, „European Elites on the European Union: What vision for the future?”, în European Union and World Politics: Consensus and Division, Cambridge, UK, 28-29 March, p. 5.
• Attila Melegh, On the East/West Slope: Globalization, Nationalism, Racism and Discources on Eastern Europe, Central European University Press, New York, 2006, p. 1.
• Lykke Friis, Anna Murphy, „The European Union and Central and Eastern Europe: Governance and Boundaries”, JCMS: Journal of Common Market Studies, vol. 37, nr. 2, 1999, p. 212.
• Klaus Iohannis, 23.10.2018.
• Idem, 15. 01. 2015, Anexa 4: „de a finaliza procesul de integrare totală în Uniunea Europeană, de a deveni membru, nu cu toate drepturile, fiindcă și acum avem toate drepturile, ci un membru acceptat și respectat ca și membru în nucleul Uniunii Europene.”
• Lazăr Comănescu, 29.08.2016, http://www.mae.ro/node/38209.
• Klaus Iohannis, postat la 14. 10.2015, https://www.presidency.ro/ro/media/politica-externa/declaratia-de-presa-a-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-cu-ocazia-partici-parii-la-consiliul-european-de-toam-na, accesat la 4.05.2021.
• Jean-Claude Juncker, 11.05.2017: „România să ajungă să facă parte din Zona Schengen, pentru că înde­plineşte deja toate criteriile şi, trebuie să recunoaştem asta, nu ne mai rămâne decât să facem acest lucru şi să îi acordăm titlul de ţară membră a Spaţiului Schengen.. „Opinia Comisiei este că România a îndeplinit toate con­diţiile necesare aderării la Schengen. România este pregătită să intre în spaţiul Schengen. Comisia pe care o conduc, şi eu personal vom insista în acest sens.”
• Idem, 11. 05. 2017, https://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/discursul-presedintelui-co-misiei-europene-domnul-jean-claude-juncker-sustinut-cu-ocazia-receptiei-oferite-de-ziua-europei-de-la-palatul-cotroceni; Antonio Tajani, 15.01. 2019, https://gov.ro/ro/stiri/ vizita-de-lucru-a-pre-edintiei-romaniei-la-consiliul-ue-in-parlamentul-european-strasbourg.
• Idem, 11.01. 2019 https://www.romania2019.eu/2019/01/11/conferinta-de-presa-comuna-a-premierului-viorica-dancila-si-presedintelui-comisiei-europene-jean-claude-juncker/.
• Antonio Tajani, 10.01.2019, Anexa 13: „Parlamentul European a susținut întotdeauna această aderare. Fac apel la statele membre care o blochează să-și modifice poziția. Aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen ar fi benefică pentru securitatea tuturor țărilor europene și sper că aceasta se va realiza în cursul Președinției române.”, https://www.romania2019.eu/2019/01/10/speech-by-the-president-of-the-european-parliament-antonio-tajani-on-the-occasion-of-the-official-launch-of-the-romanian-presidency/.
• Klaus Iohannis, 23.10. 2018, -https://www.presidency.ro/ro/presedinte/agenda-presedintelui/discursul-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-in-cadrul-dezba-terii-din-plenul-parlamentului-euro-pean-privind-viitorul-europei.
• Viorica Dăncilă, 15.01.2019, https://gov.ro/ro/stiri/vizita-de-lucru-a-pre-edintiei-romaniei-la-consiliul-ue-in-parlamentul-european-strasbourg.
• Teodor Meleșcanu, 28.08.2017, https://www.agerpres.ro/politica/2017/08/28/teodor-melescanu-romania-ar-putea-adera-la-zona-euro-in-2022-15-32-38.
• Klaus Iohannis, 15.09.2016, https://www.presidency.ro/ro/presedinte/agenda-presedintelui/declaratia-de-presa-a-presedintelui-romaniei-do-mnul-klaus-iohannis-sustinuta-la-fin-alul-reuniunii-informale-a-consiliul-ui-european-de-la-bratislava-republica-slovaca

Bibliografie

Atkinson, Paul; Delamont, Sara; Williams, Richard A.; Cernat, Alexandru; Sakshaug, Joseph W., Sage, Research Methods Foundations, vol. 1, 1st edition, London, 2019.

Baun, Michael J.; Marek, Dan, The New Member States and the European Union: Foreign Policy and Europeanization, Routledge, 2013.

Beachain, Donnacha O.; Sheridan, Vera; Stan, Sabina, Life in Post-Communist Eastern Europe after EU Membership, Routledge, 2012.

Blackington, Courtney, „Hooligans or Saboteurs? Democratic Backtracking in Eastern Europe”, Undergraduate Honors Theses, 1 aprilie 2017.

Börzel, Tanja A.; Dimitrova, Antoaneta; Schimmelfennig, Frank, „European Union enlargement and integration capacity: concepts, findings, and policy implications”, Journal of European Public Policy, vol. 24, nr. 2, 4 februarie 2017, pp. 157–176.

Dimitrova, Antoaneta; Buzogány, Aron, „Post-Accession Policy-Making in Bulgaria and Romania: Can Non-state Actors Use EU Rules to Promote Better Governance?”, JCMS: Journal of Common Market Studies, vol. 52, nr. 1, 2014, pp. 139–156.

Dinan, Desmond, Europe recast: a history of European Union, 2nd edition, Lynne Rienner Publishers, Inc, Boulder, Colorado, 2014.

Falkner, Gerda; Treib, Oliver, „Three Worlds of Compliance or Four? The EU-15 Compared to New Member States*”, JCMS: Journal of Common Market Studies, vol. 46, nr. 2, 2008, pp. 293-313.

Featherstone, Kevin; Radaelli, Claudio M., The Politics of Europeanization, Oup Oxford, Oxford, 2003.

François Bafoil, Central and Eastern Europe: Europeanization and Social Change, 1, Springer, New York, 2009.

Friis, Lykke; Murphy, Anna, „The European Union and Central and Eastern Europe: Governance and Boundaries”, JCMS: Journal of Common Market Studies, vol. 37, nr. 2, 1999, pp. 211-232.

Gherghina, Sergiu; Miscoiu, Sergiu, „The Failure of Cohabitation: Explaining the 2007 and 2012 Institutional Crises in Romania”, East European Politics and Societies, vol. 27, nr. 4, 1 noiembrie 2013, pp. 668-684.

Gherghina, Sergiu; Soare, Sorina, „A test of European Union post-accession influence: comparing reactions to political instability in Romania”, Democratization, vol. 23, nr. 5, 28 iulie 2016, pp. 797–818.

Hughes, J.; Sasse, G.; Gordon, Claire, Europeanization and Regionalization in the EU’s Enlargement to Central and Eastern Europe: The Myth of Conditionality, One Europe or Several?, Palgrave Macmillan UK, 2005.

Levitz, Philip; Pop-Eleches, Grigore, „Why No Backsliding? The European Union’s Impact on Democracy and Governance Before and After Accession”, Comparative Political Studies – Comp Polit Stud, vol. 43, 1 aprilie 2010, pp. 457-485.

Manners, Ian;Whitman, Richard; Allen, David, The Foreign Policies of European Union Member States, Manchester University Press, 2000.

Matlak, Michal; Schimmelfennig, Frank; Wozniakowski, Tomasz P., Europeanization revisited: central and eastern Europe in the European Union, European University Institute, 2018.

Melegh, Attila, On the East/West Slope: Globalization, Nationalism, Racism and Discources on Eastern Europe, Central European University Press, New York, 2006.

Mungiu-Pippidi, Alina, „Is East-Central Europe Backsliding? EU Accession Is No «End of History»“, Journal of Democracy, vol. 18, nr. 4, 1 noiembrie 2007, pp. 8-16.

Noutcheva, Gergana; Bechev, Dimitar, „The Successful Laggards: Bulgaria and Romania’s Accession to the EU”, East European Politics and Societies, vol. 22, nr. 1, 1 februarie 2008, pp. 114-144.

Preston, Christopher; Clark, David,Enlargement & Integration in the European Union, vol. 1, 1, Routledge, London; New York, 1997.

Schimmelfennig, Frank; Sedelmeier, Ulrich, „The Europeanization of Eastern Europe: the external incentives model revisited”, Journal of European Public Policy, vol. 27, nr. 6, 2 iunie 2020, Routledge, pp. 814-833.

Schimmelfennig, Frank; Sedelmeier, Ulrich,The Europeanization of Central and Eastern Europe, Cornell University Press, 2005.

idem, „The Europeanization of Eastern Europe: the external incentives model revisited”, Journal of European Public Policy, vol. 27, 17 mai 2019, pp. 1-20.

Schimmelfennig, Frank; Winzen, Thomas, „Eastern enlargement and differentiated integration: towards normalization”, Journal of European Public Policy, vol. 24, nr. 2, 4 fe­bruarie 2017, Routledge, pp. 239-258.

Schmidt, Vivien A., „European Member State Elites’ Diverging Visions of the European Union: Diverging Differently since the Economic Crisis and the Libyan Intervention?”, Journal of European Integration, vol. 34, nr. 2, 1 februarie 2012, Routledge, pp. 169-190.

idem, „European Elites on the European Union: What vision for the future?”, în European Union and World Politics: Consensus and Division, Cambridge, UK, 28-29 March, p. 15.

Sedelmeier, Ulrich, „Anchoring Democracy from Above? The European Union and Democratic Backsliding in Hungary and Romania after Accession”, JCMS: Journal of Common Market Studies, vol. 52, nr. 1, 2014, pp. 105-121.

Smith, Michael E., „Conforming to Europe: the domestic impact of EU foreign policy co-operation”, Journal of European Public Policy, vol. 7, nr. 4, 1 ianuarie 2000, Routledge, pp. 613-631.

Vobruba, Georg; Bach, Maurizio; Rhodes, Martin; Szalai, Julia, „Debate on the enlargement of the European Union: The enlargement crisis of the European Union: limits of the dialectics of integration and expansion”, Journal of European Social Policy, vol. 13, nr. 1, 1 februarie 2003, SAGE Publications Ltd, pp. 35-62.

Wong, Reuben; Hill, Christopher, National and European Foreign Policies: Towards Europeanization, 1st Edition, Routledge, Abingdon, Oxon; New York, 2011.

Resurse electronice

AdministraŢia prezidenŢială, „Departa­mentul Afaceri Europene”, Președintele României, https://www.presidency.ro/departamentul-afaceri-europene.

European Union, „Comisia Europeană-Fișe descriptive despre Uniunea Europeană”, Parlamentul European, https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/25/comisia-europeana.

Ministerul Afacerilor Externe, „Mandat | Ministry of Foreign Affairs”, Ministerul Afacerilor Externe, https://www.mae.ro/node/1603.

Uniunea Europeană, „Ţări”, Uniunea Europeană, https://europa.eu/euro-pean- union/about-eu/countries_ro.

„Galeria miniştrilor de externe ai României (1862-2018) | Ministry of Foreign Affairs”, https://www.mae.ro/ node/6299, data accesării 1 ianuarie 2021.

„Prim-miniștri în istorie”, Guvernul României, https://www.gov.ro/ro/fosti %20ministri.