Coordonat de Sabin DRĂGULIN
Volum VI, Nr. 2 (20), Serie noua, martie – mai 2018
Politica Instinctului Naţiunei
(A Nation’s Instinct Policy)
Radu GĂINĂ
Abstract: Nothing predicted or announced after the outbreak and during the Great war the unification of the territory between the Prut and the Nistru River, with the Kingdom of Roamania on 27 March 1918. Bessarabia seemed lost for the Romanian cause.The geopolitics of time required the Romanian state choose the alliance with Antanta, a group of forces that included Englands, France and Tsarist Empire, and as a consequence, Romania had to give up its claim to bring back the province abducted from the body of Moldavia by this power in 1812.
The issue sparked a lively debate in the Romanian society and the meeting of the Romanian Parliament in late 1915, during the debates on the Message of the Throne, in his speech Constantin Stere stated:”A nation can not live without an ideal.”At the same meeting, Take Ionescu replied to the main followers of the war against Russia, Constantin Stere and P.P. Carp. P.P. Carp argued that politics is a matter of morality an not of interest, and Take’s golden mouth, as the leaderof the democratic conservatives in Romania was called , said that at that time the”policy of the nation’s instinct” was imposed.Take Ionescu had a free thinking and had no anti-Russian phobias, and moreover, if he pragmatically balanced what could win the Romanian state from the alliance with Antanta, then it was clear that Romania had to enter the war alongside this grouping of forces, however, the same political person was no longer as easy as an attitude at the end of 1917, when his girlfriend Adela Cordescu was in Odessa, and this fact made him less intransigent with the actions of the Bolshevik troops an anarchists, which caused disorder an chaos in Socola – Iasi. P.P. Carp did not owe him, and, characterizing Take Ionescu’s personality, said that “as beauty does not justify all prostitution, talent does not justify all incarnations.”.
Keywords: Marele Război, Basarabia, unire, limba română, unionism.
Nimic nu preconiza şi anunţa după izbucnirea şi în timpul Marelui Război, unirea teritoriului dintre Prut şi Nistru cu Regatul României, la 27 martie 1918. Basarabia părea pierdută pentru cauza românească. Geopolitica vremii impunea statului român să aleagă alianţa cu Antanta, grupare de forţe din care făceau parte Anglia, Franţa, dar şi Imperiul ţarist, şi, pe cale de consecinţă, România trebuia să renunţe la pretenţia de a readuce în componenţa sa, provincia răpită din trupul Moldovei de această putere, în anul 1812. Nu se poate spune că, în anii premergători primului război mondial, Bucureştiul neglijase complet relaţia cu Basarabia. Primul ministru Ion I.C. Brătianu, chiar dăduse dovadă de o atenţie specială în legătură cu situaţia grea a românilor basarabeni, asupriţi de Rusia pentru orice act de rezistenţă, la deznaţionalizarea dură practicată în această provincie de graniţă a Imperiului rus. În România se retrăsese şi Constantin Stere, militant al cauzei româneşti în Basarabia, cel care, datorită activităţii narodniciste din tinereţe, ispăşise ani grei de surghiun în Siberia. După ce Constantin Stere a intrat în partidul liberal, Ion. I. C. Brătianu a sprijinit cariera universitară pe care acesta şi-a construit-o în România şi i-a favorizat şi ascensiunea politică. În anii neutralităţii României, Constantin Stere îi argumenta lui I. I. C. Brătianu că Ardealul n-a fost îngenunchiat în o mie de ani de către Ungaria şi că, transilvănenii au dezvoltat o puternică mişcare naţională care îi vor face să reziste cu succes la politica coercitivă a Budapestei şi a Vienei, în vreme ce, Basarabia este într-o situaţie tragică şi că, un secol şi mai bine de stăpânire rusească au făcut mult mai mult rău pentru fiinţa naţională, decât făcuseră ungurii şi ceilalţi stăpânitori ai Transivaniei cu aceasta într-un mileniu. Chestiunea a stârnit o vie dezbatere în societatea românească şi la şedinţa parlamentului român de la sfârşitul anului 1915, cu prilejul dezbaterilor la Mesajul Tronului, în discursul său, Constantin Stere preciza: „Un popor nu poate trăi fără un ideal. Prin idealul care rezervă toate aspiraţiile care îl înalţă, el afirmă înainte de toate chiar puterea lui vitală şi dreptul la o viaţă mai realistă şi mai largă în societatea naţiunilor. Basarabia a fost cedată ruşilor în baza tratatului din anul 1812, de la Bucureşti. Pînă în anul 1817 se mai preda în şcolile din Basarabia în limba română. După această dată a fost interzisă limba noastră şi în şcolile în care se învăţa în româneşte. Pentru simpla întrebuinţare a limbii române erai ameninţat cu închisoare în Siberia!”
În acelaşi discurs, Stere a făcut o adevărată profeţie, arătând că nădăjduia pentru copiii din acel moment că, „vor vedea România Mare, întreagă, neştirbită… de la Nistru şi până la Tisa.”
În aceeaşi şedinţă, Take Ionescu dădea replica principalilor adepţi ai intrării în război împotriva Rusiei, Constantin Stere şi P.P. Carp. Acesta din urmă invoca faptul că politica e o chestiune de morală şi nu de interes, iar Tăkiţă gură de aur, cum era denumit liderul conservatorilor democraţi din România, spunea că în acel moment istoric se impunea „politica instinctului naţiunei.” Take Ionescu era liber în gîndire şi nu avea fobii antiruseşti şi, mai mult decât atât, dacă se punea în balanţă în mod pragmatic ce putea câştiga statul român din alianţa cu Antanta, atunci era clar ca România trebuia să intre în război alături de această grupare de forţe, însă, acelaşi om politic nu mai era tot aşa de lejer ca atitudine la sfârşitul anului 1917, când iubita sa Adela Cordescu se afla la Odesa, iar acest fapt îl făcea să fie mai puţin intransigent cu acţiunile trupelor ruse bolşevizate şi anarhizate, care provocau dezordine şi haos la Socola – Iaşi. În calitate de viceprim-ministru al guvernului condus de Ion C. Brătianu, Take Ionescu s-a opus din toate puterile acţiunii militare împotriva bandelor bolşevice, tremurând pentru viaţa iubitei sale şi chiar şi-a dat demisia, în pofida faptului că regele Ferdinand l-a rugat să n-o facă. Era un „prea mare omenesc în el” şi, după ce generalul Constantin Prezan i-a dezarmat pe bolşevici, Take Ionescu căuta ruşinat un motiv de a reveni asupra deciziei sale. P.P Carp nu i-a rămas dator şi, caracterizând personalitatea lui Take Ionescu a afirmat despre acesta , „că aşa cum frumuseţea nu justifică toate prostituţiunile, nici talentul nu justifică toate incarnaţiunile.”
Documente – Politica Instinctului Naţiunei1
D.Take Ionescu: – D-lor deputaţi, aşa văd eu problema, dacă aşa sunt evenimentele în mijlocul cărora trăim noi, – se poate vorbi de neutralitate? Este stat în lume care nu va fi atins, care nu va fi schimbat prin rezultatele acestui război? Nu, D-lor, dar iată deosebirea. Unele state, vor suferi consecinţele războiului, fără să-şi poată spune cuvântul lor fiindcă şi-au păstrat ruginită în teacă sabia lor, altele vor avea şi ele să sufere consecinţele războiului, dar spunînd şi ele cuvîntul lor, fie cuvîntul de învingător, fie cuvîntul de învins, care şi-a făcut datoria, care are drept la respectul învingătorului!…
Domnilor ar fi şi un pericol de ordine materială. Se zice că în vremuri ca acestea cînd mor oamenii cu milioanele, cînd au înviat toate virtuţile, cînd se scrie în litere de sînge o epopee cum n-a mai fost, rolul omului de stat trebuie să fie cu totul realist, să nu ţie nici o socoteală de emoţii şi sentimente, ca şi cum viaţa s-ar compune numai din calcule, şi nu ar fi condusă mai mult de pasiuni! Fie, domnilor? Şi pe tema calculelor ar fi o politică greşită, fiindcă noi nu putem să ne mărim în dauna Austriei proprii, cadavru excelent de moştenit, ci în dauna Ungariei. Nouă nu ne este permis aci, cu toată ostilitatea, să nu recunoaştem în poporul unguresc o energie vitală, o forţă patriotică şi o facilitate de întorsătură cu desăvîrşire remarcabilă… Domnilor deputaţi, mărirea noastră nu se poate face decît pe socoteala Ungariei, iar desfacerea Ungariei nu este un lucru aşa de simplu. Ungurii au tradiţiuni în ţările occidentale: ungurii au trecut drept singurul popor cu instituţiuni liberale în oriental Europei, ungurii au şi azi unele legături, şi D-nul Diamandi, pe care-l văd în faţa mea a avut de luptat în voiajul lui contra partidului independent unguresc!
Dl. G. Diamandi – Exact!
Dl. Take Ionescu – Ungurii, D-lor, foarte uşor ar putea să spună: Dacă românii ar face politică de hienă învingătorilor oricare ar fi ei, noi putem servi de strajă contra Rusiei, dacă învinge Germania, precum tot aşa am putea fi strajă în contra Germaniei dacă învinge Rusia. Şi s-ar putea să ni se mai găsească nouă românilor şi alte împrejurări pe care ni le-a adus istoria, cu care ar putea să intrigheze în contra noastră ca să facă să se creadă că nu se pot bizui prea mult oamenii pe noi ca să fim de strajă contra Germaniei cel puţin în cei 50 de ani de aci înainte. Nu insist, nu este nevoie! De aceea, donmnilor nu rămîn decît două politici. E politica instinctului naţional şi e politica susţinută aci de D-nul P. Carp şi D.nul Stere! Domnilor, politica instinctului naţional o voi examina în afară de toate celelalte consideraţiuni. Nu mă voi ocupa de chestiunea dacă pot românii, al căror titlu de nobleţe este că sunt popor latin, să se găsească în contra tuturor latinilor care sunt acum în război. Nu mă voi întreba dacă pot români cari nu datoresc absolute nimic decît suferinţe statelor dublei să calce pe suflet şi să dea al doilea exemplu de ingratitudine! Acestea sunt consideraţiuni sentimentale. Nu mă ocup nici de chestiunea dacă e posibil unui stat ca al nostru, să meargă cu sabia lui alături de cei cari au început războiul pentru strivirea Serbiei nemuritoare, prin acel ultimatum căruia dacă îi schimbi cîteva vorbe, ni s-ar fi putut adresa nouă, dacă ar fi posibil, ca noi să ne întărim şi să creştem trecînd prin o infamie; nu mă voi ocupa de aceasta! ( Aplauze din partea opoziţiei). Mă ocup, Domnilor, de interese! Haide, fie, suntem în vremea intereselor, să stăm pe acest teren de interese. Ei bine, pentru mine, dacă m-aşi întreba, ce este mai bine de făcut, aş zice: Cel dintîi lucru de consultat e instinctual neamului! S-a vorbit de stradă şi de opinia public pervertită. Strada sunt cîteva sute de inşi care se preumblă, opinia public se poate perverti printr-o campanile abilă de cîteva luni, instinctual neamului, însă din coliba şăranului pînă în palatul bogatului, asta nu este nici operă de opinie public pervertită, aceasta nu se cheamă nici stradă afară numai dacă ai idea că România nu este ţară de suveranitate naţională, ci că ea trebuie să intre pe calapodul ţărilor în cari un om poate să spună, că voinţa lui este suprema lege!(Aplauze).
Instinctul nimeni nu-l poate tăgădui. El vorbeşte şi vorbeşte aşa de limpede, încît noi am fost siliţi – şi o să explic şi aceasta – să ducem o altă politică oficială, n-am îndrăzni să o publicăm, a rămas un secret între cîţiva oameni(aplauze); nu a fost supusă, fiindcă nu putea să fie supusă aprobărei naţiunei! Această politică instinctivă nu este o ameţeală, o greşală: Nu, D-lor ea este bazată pe un fapt primordial ca şi dreptul la viaţă. Fiecare popor are dreptul să trăiască viaţa lui, să şi-o trăiască întreagă, cu toţi ai lui, fiindcă numai aşa poate şi el să creeze o civilizaţiune a lui, care să intre în armonia tuturor celorlalte civilizaţiuni. Acest drept îl simte fiecare popor, acest drept este dreptul primordial, dreptul esenţial, şi de aceea poporul român a înţeles totdeauna, cîteodată poate inconştient, altădată conştient, că de o mie de anio s-a pus o problem între el şi unguri; or ungurii pînă în vîrful Carpaţilor şi de acolo dominîndu-ne pe noi, opri noi aşezaţi în cetăţuia Transilvaniei, şi de acolo dominînd Pusta Ungurească; altfel nu se poate!(Aplauze prelungite)
De o mie de ani aşa stă problema, o mie de ani ea nu a dispărut din conştiinţa noastră; dar fireşte, acei cari au avut conducerea statului, au măsurat-o după puterile noastre! Nu a fost un stat de Don Quisoţi, dar nici un stat de înconştienţi; de la dascălul de sta cu harta Daciei Traiane… cu numărătoarea ţărilor române stăpînite de alţii, pînă la omul politic, toţi – chiar în ziua în care se iscălea un tratat care ne lega de Austria – în sufletul lor sta scris cu litere de foc, “Ardealul” şi unitatea naţională. (Aplauze prelungite)
Să nu vă închipuiţi Domnilor deputaţi, că ungurii se îndoiesc despre aceasta. La 1896, în ianuarie am avut o conversaţie cu baronul Banffy, pe atunci prim ministru al Ungariei. Eu căzusem de la govern şi se pretindea că în guvernarea mea de la 1891 – pînă la 1895, fără ştirea cabinetului – aş fi ajutat în ceva mişcarea naţională de peste Carpaţi. Am tăgăduit-o întotdeauna şi o tăgăduiesc şi azi! Dar, domnilor, atunci un coleg al meu din govern cu un cinism elegant îmi spunea; Ţi-au căzut două provincii …: Şi-ai închipui că cucerim Bucovina şi Transilvania; nu s-a cucerit nimic! Fireşte lucrurile acestea ajunseseră şi la Pesta şi Banffy vrea să facă cunoştinţa ministrului căzut cari îndrăznise să ajute mişcarea naţională. Cel dintâi cuvît al ungurului a fost; N-ai să-mi spui D-le Ionescu, că D-ta nu vrei să iei Transilvania! Eu i-am răspuns: lucrul acesta nu pot să-l spun, fiindcă dacă ţi l-aş spune ai crede că sau te mint sau că sunt un nemernic! Vreau, însă ştiu că nu pot! Apoi la rândul meu i-am spus: Nici D-ta nu ai să-mi spui că nu vrei să ajungi la marea Neagră! Şi Banffy mi-a răspuns: Vreau, dar nu pot! Şi am examinat împreună dacă se putea găsi un modus vivendi…
D-lor, în mijlocul acestor păreri cari sunt aproape ale tuturor, am auzit două zile de-a rîndul dezvoltîndu-se o altă politică;: ni s-a spus că misiunea principală a statului român nu este ca să-şi vadă de întregirea neamului, să se aşeze puternic, aşa ca să poată rezista la toate greutăţile viitoare, ci că menirea noastră e să împiedicăm cu orice preţ Rusia de a ajunge la marea deschisă. Dar, întîi domnilor, daţi-mi voie să constat o extraordinară contradicţie în acest limbaj în care Rusia ni se înfăţişează în acelaşi timp aşa de puternică încît nici un stat vecin cu dânsa nu va putea să trăiască liber şi aşa de slabă încît deşi aliată cu Englitera, Cu Franţa, cu Italia, cu Japonia, ar putea să fie nu numai culcată la pămînt, dar gonită pînă la Moscova? Căci aşa ni se profeţeşte: După Basarabia, Ucraina cu cei 40 de milioane! Ei D-lor, ne Rusia, nici aşa de puternică cum îşi închipuiesc unii, nici aşa de slabă cum aceeaşi oameni o prezintă peste cîteva moment. Evident, Rusia este pentru noi un pericol; pentru orice stat mic, vecinătatea cu un stat mare este un pericol. Adică pentru Belgia n-ar fi fost mai bine să nu fie vecină cu Germania? Este cineva care să tăgăduiască lucrul acesta? Chiar apostolii laşităţii, cari cred că Belgia făcea mai bines ă se incline în faţa invaziunei şi apoi să trimită nota de încasat la banca Imperiului!(Aplauze prelungite. Strigăte: Bravo!)
În ziua în care s-au deschis camerele din 1912, cînd am avut conversaţia mea cu Daneff, i-am spus: Puteţi să ne daţi puţin teritoriu ca să ne asigurăm accesul la mare, căci aveţi asupra noastră un imens avantaj, voi nu sunteţi vecini nici cu Austria, nici cu Rusia! Dar ce! Îşi allege cineva vecinii? Stă în puterea domnului Stere, dacă ar fi dictator al României, ca să mute Rusia din vecinătatea României? Şi băgaţi de seamă pînă unde merge chestiunea: Toate popoarele vor să ajungă la mare! Noi ca să ne asigurăm mersul la mare am cerut o bucată din pământul Bulgariei şi mulţi spuneau că n-am ştiut cât să cerem! Chestiune deschisă la viitorul Congres, deschisă în urma purtărei Bulgarie (aplauze prelungite din partea minorităţii) şi unui popor ca cel rusesc trebuie să-i opreşti vecinic accesul la mare? Şi rolul nostrum de căpetenie este să fim strejarii, sentinel, care va opri pe Rusia să meargă la mare? Ei bine, cum Rusia va încerca întotdeauna să meargă la mare, rolul nostrum va fi să stăm vecinic la pândă, ca să împiedicăm Rusia să-şi îndeplinească visul ei secular, iar în timpul acesta trăiască Tisza şi ordonanţa lui Appony, fiindcă de aceasta nu ne-am putut ocupa!(aplauze prelungite)
Şi atunci a venit să ni se povestească ce a spus un general rus, nainte de 1812, căci tratatul de la Bucureşti de care se vorbea cu multă abilitate nu era cel de la 1913 ci cel de la 1812, ca să spună că Rusia a înţeles să anexeze Valahia şi Moldova. Dar bine, noi nu ştim de aceasta? Nu ştim că Rusia a voit să ne anexeze? Dar Austro-Ungaria nu ne-a luat Oltenia? Nu ne-a luat Bucovina? Nu a voit să ne ia totul? Dacă nu ne-a anexat la un moment este că Polonia a fost împărţită. Polonia aplătit şi pentru noi, aceasta a împiedicat ca să nu fim şi noi anexaţi.
Dar ni s-a spus că un proprietar din Basarabia scria la 1820 altui propietar cum o să-şi aranjeze moşia din Moldova. Ei şi? Ba s-a mai spus că Fanton, într-o zi a zis: ce păcat că se găsesc români între slavii de sudf! Dar eu nu spun: ce păcat că se găsesc ruşii alături de români!(Ilaritate, aplauze)
Dar a spus Casso că, cu atîta ne-am ales noi, ruşii, în 18178, cu frontier de la 1812. Nu cunosc paragraful din care s-a scos citaţia. Nu-mi închipui să fi spus Casso că ar fi vrut ca Rusia să ia ceva din România. Ar fi fost o prostie să o zică. Era vorba probabil de a examina rezultatul războiului de la 1878, şi zicea probabil că toată lumea a cîştigat la 1878, iar Rusia a cîştigat numai două lucruri: Basarabia de jos, cele trei judeţe, şi ostilitatea Bulgariei, pe care a creat-o! Dar au fost, domnilor, nouă invaziuni ruseşti în cursul istoriei în România. Domnilor, eu cred că putem examina lucrurile în deplină libertate. Relaţiunile noastre cu Rusia sunt mai complicate decît îşi închipuieşte cineva, sau acei cari, fireşte sunt turburaţi în judecata lor, şi prin faptul că s-au născut în Basarabia şi prin faptul că au petrecut opt ani din tinereţea lor, în Siberia. Eu sunt mai liber. Nu ştiu; dacă aşi fi fost în Siberia, poate că m-ar fi orbit suvenirul suferinţelor indurate, ca să nu văd interesul patriei mele. Se poate, dar n-am fost în Siberia! (Aplauze îndelung prelungite)
- Domnilor deputaţi, relaţiile noastre cu Rusia, ziceam, sunt mai complexe. După ce puterile occidentale au abandonat chestiunea cruciadei împotriva turcilor, ruşii au dus această cruciadă. Fireşte că au câştigat dintr-însa , nu mai încape vorbă, dar n-au câştigat numai ei. Din aceste războaie a ieşit neatîrnarea Greciei; din aceste a războaie a ieşit neatîrnarea Serbiei, fireşte cu sacrificii de-ale grecilor, fireşte cu sacrificii de-ale sârbilor; din aceste războaie a ieşit şi neatîrnarea Bulgariei, fără nici un sacrificiu din partea bulgarilor, de accea poate şi recunoştinţa lor e mai exemplară! Din aceste războaie a ieşit şi scăparea noastră de suferinţele de la turci, suferinţe pe cari noi astăzi nu ni le aducem, aminte, dar toţi am apucat în copilăria noastră bătrâni, cari au vorbit de urgia turcilor în şările noastre. Şi am plătit domnilor, este adevărat, ţara dintre Prut şi Nistru a plătit, pe cînd ceilalţi au avut numai de cîştigat din această mişcare de desrobire a popoarelor din Balcani.
Ne e scumpă Basarabia! Cum să nu ne fie scumpă o bucată de pămînt ruptă din trupul nostru! Şi eu nu mă gîndesc numai la cele trei judeţe, cele mai puţin româneşti, ci la Basarabia întreagă, zic toată ţara dintre Prut şi Nistru, acea jumătate a Moldovei, pe care am pierdut-o! Dar ruşii ne-au luat Basarabia bătându-ne, pe cînd Austria ne-a luat Bucovina, nefăcînd nimic! (Aplause prelungite din partea opoziţiei) Şi cînd compari cele două nedreptăţi, e cu neputinţă să atîrni mai mult în partea care n-a făcut decât să ne înghită, după cum şi la împărţirea Poloniei. Frederic I a supus-o, Rusia acceptat-o, nu cele trei batiste stricate de Maria Tereza plîngînd, ca şi cum Polonia ar fi simţit vreun bine din cele trei batiste stricate de Maria Tereza cu ocazia înghiţirei.
D.G. Diamandy: – Imi daţi voie o reflexie? Despre Maria Tereza se spunea: „Elle pleurait toujours; mais elle en demandait d’avantage” (Aplauze)
D.A.C. Cuza: -Întreruperea a fost bună! (Rîsete) Take Ionescu:- Raporturile dintre noi şi Rusia ştiţi cînd s-au stricat? Ştiţi cînd s-a ivit în ţara noastră un sentiment mare de ostilitate faţă de ruşi? La începutul secolului al XIX-lea! Şi dintr-o cauză foarte legitimă! Renaşterea noastră s-a făcut pe baza ideilor liberale, pe cari le adusesem din Franţa suroră, iar Rusia era jandarmul reacţiunei europene. De aci un conflict permanent în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, între guvernarea rusească, care susţinea pretutindeni reacţiunea şi a susţinut-o până acolo încît a restabilit pe Habsburgi la 18148 şi tendinţa noastră de renaştere naţională. Acele vremuri au trecut, renaşterea noastră este definitivă, jandarmi ai reacţiunei s-au făcut alţii; putem prin urmare să examinăm şi rapoartele noastre cu Rusia cu aceeaşi şi libertate pe care o avem cu ceilalţi; Dar domnilor, fobiile? Vreţi să vă arăt o fobie antirusească pînă unde poate să meargă? Nu e nimic ce vă spunea domnul Stere, să arăt ce spunea domnul Carp la 1878. S-a comis la 1878 o crimă din partea Rusiei şi eu cred că şi o greşeală din partea noastră. Nu vreau să mă ocup de greşeala din partea noastră, fiindcă nu vreau să readuc aci desbateri din trecutul nostru politic, care fatal s-ar complica şi cu aprecieri de partid şi cu lupte între oameni. Dar domnul Carp, când am luat Dobrogea, ştiţi pînă unde mergea? Zicea; Fiindcă ni s-a luat Basarabia, pe care nu ne propunea să o apărăm cu armele, să refuzăm Dobrogea, ca nu cumva să uităm ura contra ruşilor! Presupuneţi că l-ar fi ascultat parlamentul romîn, că România nu ar fi luat Dobrogea, că s-at fi aşezat regatul bulgar la gurile Dunărei, şi noi am rupţi de orice acces la mare, care ar fi fost starea României azi? Şi fiindcă mulţi dintre tineri nu cunosc vorbele domnului Carp, daţi-mi voie să vi le citesc: „Să admitem însă că politica este o chestiune de interes nu de morală, să admitem că îndată ce putem obţine ceva, să nu ne uităm la jertfele ce facem, dar să vedem cari sunt interesele ce satisfacem prin luarea Dobrogei? Ni s-a zis că mergem la mare! În sprijinul acestei idei aşi vrea să ştiu dacă Kistengea are să fie pentru noi un debuşeu comercial? Credeţi dumneavoastră că portul Kiustengea poate concura cu un port de la gura unui fluviu?(Marsilia, nantes, Bordeaux, Havre). Arătaţi-mi un singur port care să fi putut înflori la 30Km de gura unui fluviu! Toate schelele cele mai mari din Europa, sunt la gura fluviilor, iar nu alături. Eu nu mă pot supune la la hotărîrea Congresului de la Berlin în privinţa Dobrogei, pentru că luarea Dobrogei nu însemnează pentru mine altceva decât obligaţiunea de a fi în perpetuitate în alianţă cu Rusia. Din toate aceste puncte de vedere eu sunt contra luărei Dobrogei. În ce priveşte Basarabia eu sunt de părere de a primi aceea ce nu putem opri!”
Ei, domnilor, un popor, când este în faţa unei mari nedreptăţi sau face ca Belgia lui Albert, şi este strivit apărîndu-se, sau face diplomaţie. Iar diplomaţie de felul acesta, ca să lase şi Basarabia şi să nu ia nici Dobrogea, daţi-mi voie să vă spun că, este o diplomaţie de ultima catigorie, care nu poate să mă îndemne pe mine astăzi să-i ascult sfaturile pentru diplomaţia sa de-acum! (Aplauze prelungite pe băncile minorităţii). Dar domnilor deputati, Rusia a vrut să ne anexeze. Aşa e. Vreţi să ştiţi, de la cineva mai important decât domnul Stere, că Austria vrea să ne anexeze şi de ce Austria are dreptate să ne anexeze. Să vă citesc de la Bismarck. Este mai nou decît proprietarul rus de la 1820, care scria o scrisoare altui propietar din basarabia despre împărţirea unei moşii de nu ştiu unde. Iată ce spune Bismarck în memoriile lui. Era momentul în care Bismarck avusese să aleagă între o alianţă seculară, tradiţională cu Rusia şi alianţa cu Austria. Bismarck explica foarte pe lung de ce el a preferat alianţa cu Austria în politica balcanică? Prea ne-ar cere mult Austria, zice el, şi cu această ocayiune adugă: „Este lesne de înţeles că locuitorii din bazinul Dunărei să poată avea nevoi şi vederi cari să treacă dincolo de hotarele actuale ale monarchiei Austro-Ungare; construirea imperiului german arată Austriei drumul pe care ar putea să împace interesele ei politice şi materiale cari există între frontiera orientală a naţiunei romîne şi Cattaro!” Va să zică domnilor, după Bismarck este legitimă năzuinţa locuitorilor din bazinul Dunărei, adică a Austriei să-şi întindă hotarele până la cele orientale ale rasei româneşti, adică Nistru, şi că nu are decît să caute modul cum s-a făcut imperiul german, în mijlcul de a reconcilia lucrurile acestea şi de a ajunge la acest rezultat. Din acestea ce consecinţe trageţi? Că nu ar fi trebuit făcută niciodată politică cu Austria? Austria îşi vedea de treaba ei când vrea să ne anexeze, Rusia asemenea îşi vedea de treaba ei cînd vrea şi ea să ne anexeze; dar eu să-mi văd de treaba mea, cînd pot să trag din aceste evenimentze mondiale, puterea ca să fiu mai tare pe viitor, ca să mă opun la dorinţele altora! (Aplauze prelungite pe băncil opoziţiei)
Domnilor ni s-a mai adus aci şi panslavismul. Credeam că după exemplul celor petrecute în Bulgaria, v-aţi vindecat de panslavism! Nu aveţi dumneavoastră siguranţa că în ziua în care Serbia îşi va vedea îndeplinită unitatea ei naţională se va petrece şi acolo,- desigur, nu dovada de nerecunoştinţă extraordinară pe care a dat-o Bulgaria – dar setea de independenţă în conducerea politicei sale naţionale? Nu există un popor , care odată satisfăcut în năzuinţele lui, să nu aibă o dragoste de neatîrnarea sa, încît chiar de binefăcătorii săi să nu-şi ţie drept şi sus steagul lui de independenţă! (Aplauze)
Domnul Nicolae Iorga: –Îmi daţi voie, eu am fost în Serbia după războiu. Acolo era încă atotputernic ministrul rus care-i îndemnase pe sîrbi la luptă. Eu i-am întrebat în ceea ce priveşte sentimentele lor faţă de ruşi şi răspunsul unanim a fost; noi toţi suntem sîrbi şi mergem alături cu acei cari servesc interesele noastre! La sîrbi ideea panslavismului nu a fost în capul nimenui!
Domnul Take Ionescu: – Domnilor ni s-au adus aci şi cuvintele lui Mihail Kopgălniceanu! Ei bine, domnilor, în această Cameră trăiesc mulţi . Eu sunt aci de 31 de ani – trăiesc mulţi tot aşa de vechi cari ştiu , că răposatul Kogălniceanu era unul dintre puţinii oameni politici care nu aprobase niciodată alianţa cu Puterile Centrale. Dacă nu aspus-o la alţii, aceasta mie mi-a spus-o de mai multe ori şi mi-a mai spus încă ceva: „ Vă închipuiţi voi că o să puteţi pune în executare tratatul acesta? Vă înşelaţi! Cînd va veni ceasul execuţiunei lui nu o să puteţi! Lăsaţi pe Kogălniceanu să doarmă liniştit. Omul care a făcut împropietărirea, omul care a făcut secularizarea; omul care a ţinut discursul de la împroprietărire, cel mai frumos care s-a pronunţat vreodată de un român; are dreptul să doarmă liniştit, fără să fie tîrît astăzi într-o discuţiune în care ni se cere să renunţăm la idealul nostru naţional! (Aplauze prelungite)
Dar ni se spune domnilor: „Ruşii vor lua strîmtorile! Dar de noi atîrnă cine va lua strîmtorile? Ce problemă este: turcii sau ruşii? Se poate că ruşii vor lua strîmtorile? Se poate că aliaţii vor lua strîmtorile? Un lucru e sigur însă, că turcii nu vor rămîne la strâmtori. Trebuie să fie cineva copil ca să-şi închipuiască că din această frămîntare a neamurilor civilizate vor cîştiga turcii. Au putut să o creadă aceasta nenorociţii de tineri turci, care şi-au dus ţara la o pierzare precipitată. Aceasta nu poate să o creadă un om politic, care are două grăunţe de bun simţ în capul lui! (Aplauze)
Dar a mai venit una: Ruşii ne cer Galaţiul şi Moldova de jos! Mărturisesc că am auzit şi comedia asta în multe rţnduri; o văzusem în interview-ul unui deputat de la galaţi, care este germanofil în acest moment. E în dreptul lui: Toţi cari au această idee de la ei, e dreptul lor! Mă întrebam de und a ieşi gluma aceasta? Căci ştiu şi eu ce s-a petrece şi ce s-a petrecut, şi ştiu că n-a fost niciodată vorba de aşa ceva. Domnul Carp ne-a zis: „Mi-a spus regele Carol!” Domnilor nu ştiu dacă e bine să aducem pe regele carol în desbaterile noastre Şi mie mi-a spus regele carol multe, dar nu voi aduce nici un cuvînt de-al regelui Carol aci. Voi spune că ştiu unele lucruri, dar nu voi spune că le ştiu de la regele carol. Ştiu că sunt dator să nu mă îndoiesc de cuvîntul unui orator, care spune că a auzit de la regele Carol. Dacă domnul Carp nu ar fi adăugat şi altceva aşi fi spus: a greşit regele carol; dar domnul Carp aspus aceasta şi la alţii! Şi atunci domnilor, am găsit pe un altul care nu face politică, al cărui cuvînt nu poate fi pus la îndoială, al cărui nume să-mi daţi voie să nu-l pun în paginile Monitorului Oficial, căruia regele i-a vorbit de acest lucru. Dar ştiţi ce-a spus regele Carol? Că în Germania se vorbeşte că ruşii ar avea de gînd să ia Moldova cu galaţii şi de acest lucru se vorbeşte în ziarele germane… E o mare deosebire în ce-a afirmat suveranul bătrîn şi cunoscător adînc. Dar iată că un ziar german… care spunea că în Germania se vorbeşte că România va fi nevoită să dea dobrogea Bulgariei. Aceasta e ceea ce se spune în Germania, aceea-ce ar fi ştiut regele carol, el suveranul bătrîn şi cunoscător adînc a tot ce se petrece, e o mare deosebire, şi nu admit să se falsifice istoria venind cineva cu o afirmaţiune c aceasta, că i-ar fi spus-o regele Carol. (Aplauze prelungite din partea opoziţiei)
Domnul P.P. Carp: – Domnule Ionescu afirmaţiunea mea o pot proba!
Domnul Take Ionescu: – Probeaz-o! Domnul Carp este întotdeauna afirmativ! Daţi-mi voie să vă spun încă o afirmaţiune a D-sale: În Consiliul de Coroană, domnul Carp ne-a zis: Vă afirm că Italia va intra în război alături de Austria şi că în acest moment se tocmeşte: iar noi îi spuneam că ştiam tocmai contrariul că Italia nu tocmea cu Austria. Dovada a fost intrarea ei în războiu alături de Franţa!
Dle. P.P: Carp: – Vă înşelaţi, v-am spus că Italia tratează şi că va merge unde va da mai mult! (Ilaritate)
Domnul Take Ionescu: – S-a mai spus domnilor, că ruşii vor să dea Porţile de Fier sîrbilor? Eu nu ştiu nimic de aceea ce-a făcut guvernul şi nu spun nimic din ceea-ce am vorbit cu guvernul, nici n-am dreptul să ştiu şi nici nu ştiu. Ştiu însă că în discuţiunea – nu cu guvernul – despre harta viitoare a Europei, a fost neînţelegere asupra părţii apusene a Banatului, dar Caraş Severinul va rămâne la noi…”.
Note
1 Text publicat de ziarele Românul şi America (Cleveland-Ohio), preluate din Adevărul ale comunităţii românilor din SUA, la începutul anului 1916.