Este securitatea umană „mai mult decât doar o idee bună?”. Spre un scenariu al securizării interpersonale de la Atlantic la Urali

[ Is human security „more than just a good idea?”.Towards a scenario of interpersonal securitization from the Atlantic to the Urals]

Anton CARPINSCHI

Abstract. Inspired by the researches of the Dutch School of Intercultural Psychology and Management (G. Hofstede, H. Wursten) and my efforts to operationalize the concept of human security, the present essay proposes a rethinking of this term beyond its denominative appeal. I argue that human security becomes more than a good idea when it materializes through the intercultural dialogue and the cultivation of mutual trust. This transformation occurs through a process I call „interpersonal securitization”, a phenomenological experience that allows individuals and communities to experience human security as interpersonal securitization. A corollary of this hypothesis draws our attention to the fact that, beyond political-strategic security arrange-ments, the path from the Atlantic Ocean to the Ural Mountains of an authentic human security system cannot bypass the experience of interpersonal securitization, and the living core of the interpersonal securitization scenario is found in the warp of I – You / I – That One relationships meant to tame the nature of hatred between people.

Keywords: human security, interpersonal securitization, intercultural dialogue, interpersonal securitization scenario, „I – You” / „I – That One” relationships

Viziuni geopolitice în tensiune: Europa vs Eurasia

Formula „Europa de la Lisabona la Vladivostok” amintește de conceptul unei Europe democrat-liberale utilizat de președintele Emmanuel Macron în vremurile bune de dinaintea războiului ruso-ucrainean. Și, dacă mergem mai înainte, ne putem gândi la formula președintelui Charles De Gaulle atunci când în anul 1959 într-un discurs rostit la Strasbourg, referindu-se la „Europa de la Atlantic la Urali”, spunea că aceasta ar urma să decidă soarta lumii. Percepută ca o formulă geopolitică de impact, „Europa de la Atlantic la Urali” exprimă, în opinia mea, idealul unităţii europene: Europa comunitară a cetățenilor liberi şi a statelor interdependente politico-economico-cultural. Numai că, replica tăioasă a lui Dmitri Medvedev, actualul vice-preşedinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, ne-a izbit precum crivățul din străfundurile Siberiei, atunci când oficialul rus a declarat ritos pe contul personal de pe plat­forma Telegram că „preşedintele rus Vladimir Putin a fixat în mod ferm obiectivul de demilitarizare şi denazi­ficare a Ucrainei (…). Obiectivul este pacea pentru generaţiile viitoare de ucrainieni înşişi şi posibilitatea de a construi în fine o Eurasie deschisă de la Lisabona la Vladivostok”¹.

Profitând de întârzierea Uniunii Europene în dobândirea statutului de putere politico-militară globală, con­du­cătorii Federației Ruse consideră că prin „constituirea Uniunii Eurasia în care să fie inclusă şi Europa, s-ar putea crea un nou pol mondial de putere, care, eventual, să poată fi un competitor al SUA. În acelaşi timp, cu acelaşi obiectiv, Rusia se apropie de China”².

Ne aflăm, așadar, în fața a două viziuni geopolitice în confruntare directă: „Europa de la Lisabona la Vladivostok” vs „Eurasia de la Lisabona la Vladivostok”. Dar, în spatele acestor două viziuni geopo­litice opuse, în mega-blocul continen­tal euro-asiatic există, coexistă, se con­fruntă, de la caz la caz, trei macro­profile psiho-socio-culturale (euro­pean, euroasiatic, asiatic), multiple culturi și subculturi naționale și re­gionale, diverse credințe și culte spi­ritual-religioase, numeroase state mai mari și mai mici cu regimuri și stra­tegii politice diferite: democratice, autocratice, laic-dictatoriale, teocratice fundamentalist-religioase. Acest mo-zaic psiho-socio-cultural fisurat de convulsii politico-religioase militari-zate mă determină să fiu rezervat în privința șanselor unor politici de se­curitate rezonabile și realiste atunci când acestea se confruntă cu formule geopolitice înglobante și totalizatoare precum „Europa de la Lisabona la Vladivostok” sau „Eurasia de la Lisabona la Vladivostok”.

În aceste circumstanțe, în pofida dificultăților, ideea unui sistem de securitate de la Atlantic la Urali mi se pare mai apropiată de realitățile psiho-socio-culturale de pe teren, de inte­resele geostrategice ale Uniunii Europene și nevoia acută de dezvol­tare economico-socială, inclusiv a Federației Ruse. Dar, cum s-ar putea realiza un asemenea deziderat într-o Europă atât de divizată, mai ales după izbucnirea războiului ruso-ucrainean?

Un acoperiș european peste o casă divizată?

„Cum să construiești un acoperiș european într-o casă divizată?” se întreabă Huib Wursten și Fernando Lanzer³ În orizontul unui peisaj psiho-socio-cultural răvășit de furtuni poli­tico-militare, cei doi autori pledează pentru o Nouă Narațiune, un cadru de securitate mai cuprinzător, receptiv la informațiile culturale și, astfel, capabil de o percepere mai realistă și nuanțată a problemelor litigioase dintre Uniunea Europeană, NATO și Rusia. De aici, importanța înțelegerii unor „sisteme de operare culturală” care influențează relațiile internaționale. De pildă, folosind metafora „Europa ca un complex de apartamente”, au­torii vorbesc despre o dinamică cultu­rală contrastantă: Rusia, cu o cultură „piramidală” vizavi de culturile domi­nante ale Uniunii Europene mai egali­tare, favorizând cooperarea orizontală în luarea deciziilor partajate, inclusiv în ceea ce privește binele comun. Am avea, așadar, nevoie de un „acoperiș european”, un sistem de securitate care recunoaște și integrează diferen­țele culturale „de la Lisabona la Vladivostok”, deoarece ciocnirea intereselor ireconciliabile blochează rezolvarea crizelor globale urgente.

Dar, pentru evitarea polarizării este nevoie de interconectarea sistemelor de operare și găsirea interfețelor. Elaborat de Huib Wursten, modelul celor Șapte Viziunii Culturale asupra Lumii încurajează dialogul și înțele­gerea reciprocă mai degrabă decât impunerea unui cadru moral care presupune că o singură viziune asupra lumii este cea corectă. Dacă vrem un acoperiș european care să nu se prăbușească, „trebuie să-l construim cu o schelă culturală, nu doar cu tra­tate juridice”. O schemă de securitate culturală cu metafore comune în care ar trebui să vorbim mai puțin despre „ușile deschise” ale NATO și mai mult despre „adăpostul” comun în care con­viețuiesc viziunea culturală ru­sească de tip piramidal și cultura competitivă occidentală de inspirație demo-liberală. Un adăpost comun funcționând cu o diplomație cu mai multe viteze în care jucătorii din „culturile de rețea”, consensuale, co­operant-comunitare (Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Țările de Jos) creditați cu un coeficient de încredere ridicată intermediază dialo­gurile în stadiu incipient, în timp ce jucătorii din culturile concurențiale, competitive (Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, SUA) și culturile piramidale bazate pe ordine și ierarhie (Grecia, Portugalia, Rusia, Taiwan) gestionează garanțiile de securitate concrete.

Un adăpost în care funcționează instituții cu paritate simbolică astfel încât, deși Rusia nu vrea să se alăture NATO, s-ar putea alătura, totuși, unui nou Forum European de Securitate, unde ar avea un statut vizibil. Un adăpost în care cele 5 viziuni culturale europene asupra lumii – „competiția”, „rețeaua”, „mașina bine unsă”, „siste­mul solar”, „piramida” – coexistă. În această schemă de securitate culturală nu ar trebui marginalizate Polonia și țările baltice. Aș adăuga, eu, nici România și țările din Balcani ! Teme­rile acestor state sunt valide deoarece pacea construită fără ele ar fi o pace fără fundament. În acest adăpost comun imaginar, Huib Wursten și Fernando Lanzer mai adaugă anumiți participanți neutri ca arhitecți. De pil­dă, Elveția țară care înțelege limbajul emoțional al păcii ar putea proiecta un Tratat de securitate europeană pe modelul Helsinki 2.0 de care avem atâta nevoie.

Nu trebuie să uniformizăm lumea, dar mai întâi trebuie să cădem de acord asupra planurilor și codului cultural care ne ține pe toți laolaltă în adăpostul comun. Dar, a fi împreună în adăpostul comun înseamnă a con­viețui în securitate, iar prima nevoie securitară este securizarea vieților noastre în adăpostul comun. Avem nevoie, așadar, de configurarea unui cadru psiho-socio-cultural pentru prezervarea securității umane.

Cum am putea transforma o „idee bună” într-o acţiune eficientă? Cazul securității umane

Securitatea umană este o temă re­lativ recentă în arealul teoriei politice, studiilor de securitate şi relaţiilor in­ternaţionale. Apărut oficial în anul 1994 în cadrul Programului de Dez­voltare al Naţiunilor Unite, Human Development Report este documentul care marchează introducerea temei securităţii umane pe agenda ONU, alături de abordarea politico-militară a securităţii. Eclipsată în perioada Războiului Rece de abordările strate­gice centrate pe rolul actorilor statali şi ai alianţelor politico-militare, secu­ritatea umană părea să deschidă acum, „o nouă abordare, atât pentru securita­te, cât şi pentru dezvoltare”⁴.

Securitatea umană apărea așadar, la începutul noului mileniu, ca o agendă de lucru vizând protecţia şi dezvoltarea fiinţei umane într-o diver­sitate de planuri – economic, alimen­tar, sănătate, mediu, personal, comuni­tar, politic, informaţional – reunite într-un model analitic centrat pe secu­ritatea factorului uman.

Şi totuşi – susţine unul dintre cei mai autorizaţi cercetători ai dome­niului – în pofida importanţei vitale a agendei de securitate, a nume­roaselor lucrări dedidicate formelor şi nive­lurilor acesteia, a folosirii frec­vente în medii diferite a termenului, ca atare, analiza conceptuală a securității este incomplet dezvoltată⁵.

Nici analiza conceptuală a securi­tăţii umane nu se află într-o situaţie mai bună. „Este securitatea umană mai mult decât o idee bună?” se între­ba Keith Krause la o conferinţă dedi­cată promovării securităţii la începutul anilor 2000⁶.

Și tot el continua amintind că, pe cât de necesară este o declaraţie nor­mativ-instituţională vizând stabilirea valorilor, principiilor şi normelor uni­versale ale securităţii umane, pe atât de insuficientă este limitarea la citarea şi reproducerea formală a acestora. In­vo­carea repetată a normelor universale apare în circumstanțele politice actuale doar ca o declaraţie de bună intenţie. Dincolo de bunele intenţii, în planul realităţilor multiple şi imediate, numeroase comunităţi umane se con­fruntă cu polarizarea socială şi creşte­rea disparităţilor economico-finan­ciare, accentuarea decalajelor dintre mi­no­ritatea ţărilor dezvoltate şi majo­ritatea ţărilor subdezvoltate, multipli­carea complexelor regionale de inse­curitate, periculozitatea multicultura­lismului neconvertit în programe de educaţie interculturală, ravagiile răz­boaielor religioase şi intercon­fe­sionale, drama refugiaţilor, afluxul imigran­ţilor cu statut ambiguu şi potenţial de risc terorist, criza democrației liberale însoțită de recrudescența pe plan glo­bal a regimurilor autocratice și dicta­toriale susținute printr-o propagandă dema­gogică și populistă etc.

Gravitatea problemelor enumerate ne face să ne întrebăm: cum am putea transforma ideea securităţii umane într-o acţiune eficientă? Altfel spus, cum am putea operaționaliza ideea generoasă a securității umane și prin ce modalități am putea aplica cât mai adecvat și eficient principiile securită­ții umane într-o anumită regiune, într-o anumită comunitate, între regiuni și comunități diferite?

Reluând această interogaţie, ne-am putea întreba, în circumstanțele politi­co-militare ale reconfigurării ordinii politice globale, este agenda securităţii umane mai mult decât doar o idee bună?

Ascensiunea securității umane, constructivismul social și flexibi­liza­rea studiilor de securitate

Provocate de realităţile politico-militare şi de „turbulenţele” mediului internaţional, studiile de securitate au beneficiat de achiziţiile unor curente importante din teoria relaţiilor inter­naţionale. Pe fondul confruntării teori­ilor realist-politice⁷ neorealiste⁸, şi a celor instituţionalist-liberale⁹ este inte­resantă apariţia constructivismului social iniţiat în teoria relaţiilor inter­naţionale de Alexander Wendt, Nicholas Onuf, John Ruggie ş.a..

Perceput ca o sinteză inovatoare de factură obiectiv-subiectivă, construc­tivismul apare ca o flexibilizare a stu­diilor de securitate. În sprijinul afir­maţiei anterioare, ar putea fi invo­cate o serie de argumente: caracterul de construct uman şi produs social al sistemului internaţional; construirea actorilor politici prin perceperea şi comunicarea socio-umană; corelarea factorii materiali prezenţi în relaţiile internaţionale – teritorii, capacităţi mi­litare, resurse naturale etc. – cu inten­si­tatea proceselor sociale şi calitatea acţiunii umane; evaluarea sistemului internaţional ca parte într-un sistem social global caracterizat prin interac­ţiunile semnificante ale actorilor so­cio-politici; dezvoltarea teoriei discur­sului prin articularea socio-discursivă şi valorificarea „forţei ilocuţionare” a cuvintelor. Se conturează, astfel, în orizontul unei strategii constructiviste o teorie a formelor sociale și sistemu­lui internaţional construite prin idei ale căror autori sunt, desigur, oamenii.

În această ordine de idei, se poate constata că problematica securităţii a parcurs în ultimele decenii un drum al extinderii și diversificării. Reflecţiile securitare „în jurul statului” sau cele „în şi prin stat” s-au extins şi în afara statului. Aceasta înseamnă că nu mai gândim securitatea doar ca securitate statocentrică. Gândind în termeni ho­lişti, putem avea în vedere şi securita­tea sociocentrică, de asemenea, secu­ritatea antropocentrică, aşadar, securi­ta­tea umană. În aceiași ordine de idei, de la cercetările şi rapoartele strate­gico-militare privind securitatea poli­tică, naţională, regională, globală – pre­ponderente în a doua jumătate a secolului al XX-lea – s-a trecut treptat, în primele decenii ale secolului al XXI-lea spre cercetări multidisci­plinare cu deschideri tematice variate, vizând legăturile securităţii umane cu problematica de gen, drepturile omu­lui, dezvoltarea umană, intervenţia uma­nitară, suveranitatea ca responsa­bilitate. Sunt semnificative, în acelaşi timp, anumite eforturi de teoretizare a se­curităţii umane în orizontul neo­realismului constructivist, analizei discursului prin investigarea cone­xiuni­lor limbajului şi acţiunii.

De remarcat, în acest context, une­le contribuţii interesante: conceptuali­zarea securităţii umane ca dimensiune a drepturilor omului, condiţie a legi­timităţii politice şi test pentru gestio­narea crizelor¹⁰; abordarea multilatera­lă a securităţii umane în contextul gu­vernanţei globale¹¹; axarea pe individ ca „referent object” al securităţii uma­ne¹²; schiţarea unui concept integrator şi comprehensiv al securităţii umane¹³; caracterul dilematic al evaluării priori­tăţilor în agenda securităţii umane în raport cu securitatea statal-politică naţională şi internaţională¹⁴; studiile de caz privind securitatea umană în context naţional, societal, regional, de pildă, regiunea Balcanilor¹⁵. Remar­cabile, de asemenea, eforturile Şcolii de la Copenhaga, atât în direcţia de­păşirii teoriei „clasice” a complexului de securitate prin lărgirea cadrului analitic, precizarea nivelurilor de ana­liză, descrierea sectoarelor şi conexiu­nilor trans-sectoriale de activitate, lo­calizarea grupărilor regionale, geopo­litice, ca obiecte de analiză, cât şi în direcţia rafinării aparatului conceptu­al-teoretic printr-o abordare flexibilă, constructivistă, deschizătoare de per­spective, inclusiv, pentru cercetarea securităţii umane¹⁶. Nu aceeași este, din păcate, situația reflecției filosofice referitoare la securitatea umană.

Regândirea securităţii umane sau securizarea interpersonală ca predicat al securității umane

Dincolo de recunoașterea utilității temei securității umane, trebuie să admitem, totuși, că fiind, într-adevăr, o „idee bună”, securitatea umană riscă să rămână doar o idee bună. Cel mai adesea limitat la analiza empirică, conceptul de „securitate umană” este rezultatul observării și analizării fe­nomenului securității umane din exte­rior, ca „obiect” al realității sociale. Tratată în termenii „intereselor politi­ce ale participanților”, securitatea se dovedește a fi, așa cum a remarcat Barry Buzan, un „concept slab con­ceptualizat, dar puternic politizat”¹⁷.

Atractiv și generos, conceptul de securitate umană a rămas, însă, insufi­cient explorat în orizontul reflecției filosofice și, mai ales, în cel al autore­flecției terapeutice. Încercând să cu­prindă universul securității umane, conceptul de „securitate umană” se află în situația paradoxală de a vrea să spună totul și, în același timp, de a reuși să spună prea puțin. Juxtapune­rea termenilor „securitate” și „uman” sugerează anumite profunzimi ontolo­gico-antropologice, fără a reuși însă, din punctul meu de vedere, problema­tizarea lor printr-o reflecție cu valențe existențial-terapeutice. Evaluat dintr-o perspectivă reflexivă, conceptul empi­ric de securitate umană se prezintă ca un termen generic și global, insufici­ent exploatat în ceea ce privește posi­bilitățile de operaționalizare și aplicare terapeutică. Generic, global și static, conceptul de „securitate umană” este insuficient dezvoltat în ceea ce priveș­te surprinderea caracterului dinamic și paradoxal al procesului de (in)securi­zare umană și aplicabilitatea sa tera­peutică. Prezența discretă a abordării autoreflexive în domeniul cercetării securității umane oferă o explicație, deși parțială, pentru conceptualizarea filosofică incompletă a securității umane.

Inspirat de cercetările Școlii olan­deze de psihologie și management intercultural și propriile explorări în direcția operaționalizării conceptului „securitatea umană”¹⁸, îmi propun o regândire a acestui concept uzitat atât de frecvent. Încercând să răspund inte­rogației din titlul acestui eseu, avansez următoarea ipoteză: securitatea umană devine „mai mult decât o idee bună” atunci când, ideea generoasă a securi­tății umane se concretizează, prin sti­mularea dialogurilor interculturale și cultivarea încrederii reciproce, într-un proces de securizare interpersonală efectivă. Aceasta înseamnă că sintag­ma „securizarea interpersonală” are capacitatea operaționalizării concep­tului generic „securitatea umană”, altfel spus, securizarea interpersonală este un predicat determinativ al secu­rității umane, o experiență fenomeno­logică prin care putem resimți securi­tatea umană ca securizare interperso­nală în diferite situații de viață, pre­cum relațiile dintre diversele tipuri de colectivități: național-statale, etno-culturale, socio-ocupaționale, de gen, vârstă etc.

Atunci când în „jocul de cuvinte” securitate umană – securizare inter­personală folosesc termenul „predi­cat”, am în vedere sensul său logico-filosofic care se referă la ceea ce se afirmă sau se neagă despre subiect. În tradiţia porphyriană se vorbeşte despre cinci predicabile, „cele cinci concepte care disting modurile diferite prin care un predicat poate fi afirmat despre un subiect (praedicari): genul, specia, diferenţa specifică, propriul şi acci­dentul”¹⁹. Procedând prin excluderi succesive, ajungem la concluzia că, din punct de vedere logico-filosofic, securizarea interpersonală nu poate fi nici genul, nici specia, nici diferenţa specifică şi nici accidentul securităţii umane. Securizarea interpersonală este propriul securităţii umane, așadar, predicatul său determinativ.

În siajul acestei demonstrații, sin­tagma „securizarea interpersonală” ne apare ca predicatul propriu securității umane dintr-o triplă perspectivă, con­ceptual-semantică, reflexiv-fenome­no­logică, discursiv-pragmatică. Semnifi­când cultivarea comportamentului secu­ri­zant prin întreținerea relaţiilor interpersonale, securizarea interperso­nală determină securitatea umană în calitate de predicat semantic. La rân­dul său, prin focalizarea conștiinței sinelui asupra devenirii noastre întru-ființă, reflecția fenomenologică ne ajută să percepem securizarea inter­per­sonală drept modul-interpersonal-de-a-fi al securității umane. În sfârșit, prin finalitatea discursiv-pragmatică securizarea interpersonală se prezintă ca un mecanism prosocial și intercul­tural întreținut prin interacțiunea co­municativ-securizantă a persoanelor în societate. Conchizând, prin regân­direa semantică, fenomenologică, pra­gmatică a securităţii umane, securi­zarea interpersonală se configurează în mințile noastre ca un predicat triplu determinat al securității umane.

Sintagma „securizarea interpersonală”, o „lentilă” conceptual-semantică

În vorbirea curentă, termenul „secu­ritate” este frecvent asociat variatelor sale domenii de manifestare (politic, militar, economico-financiar, energe­tic, alimentar, sanitar, informaţional, ecologic) şi diferitelor niveluri de cuprindere (naţional-statal, regional, internaţional, global). În plan termi­nologic, „securitatea umană” este un termen consacrat, curent utilizat în limbajul instituțional și academic. Cu toate acestea, am resimțit nevoia ela­borării sintagmei securizarea inter­personală. Fără a dubla inutil terme­nul „securitatea umană”, sintagma securizarea interpersonală apare ca o expresie lingvistică situaţională, flexi­bilă, operaţională în planul relațiilor in­ter­personale și interculturale. Menită deschiderii unei perspective dinamice şi relaţionale, sintagma securizarea in­ter­personală se prezintă ca o expre­sie lingvistică mai adecvată dinamicii rela­țiilor interpersonale și intercultura­le în raport cu termenul „securitatea umană” care pare prea general și, uneori, prea vag. Să urmărim, mai îndeaproape, m­eca­nismul lexico-semantic al elabo­rării locuţiunii sub­stantivale securiza­rea interpersonală, având în vedere ambii termeni: „secu­rizare” şi „interpersonal”.

Termenul „securizare” s-a coagulat prin substantivarea verbului „a securi­za”. În limbajul curent utilizăm, de altfel, o serie de locuţiuni substantiva­le de origine verbală în contexte varia­te. De pildă, securizarea intrărilor, securizarea ieșirilor, securizarea trafi­cului, sau securizarea bagajelor, per­soanelor, informațiilor, granițelor etc. Spre deosebire de substantivul „secu­ritate”, cu o conotaţie statică și genera­lă exprimând starea de securitate ca atare, o stare de siguranţă certă şi sta­bilă, nedefinită în timp, substantivul „securizarea” are o conotație dinamică exprimând desfășurarea procesului securizării în timp. Apropiindu-ne de viaţa concretă a realităţilor multiple şi contrarii în societate, termenul „secu­rizare” pune în lumină relativitatea şi fragilitatea securităţii umane aflată mereu într-o paradoxală dinamică a securizării-insecurizării-resecurizării-desecurizării-suprasecurizării – insecu­rizării …

În ceea ce privește termenul „in­terpersonal(ă)”, acesta se referă la di­namica relaţiilor dintre persoane în viața socială, culturală, politică etc. În sintagma „securitatea umană”, dina­mica relaţiilor interpersonale este mascată de termenul global, generic şi abstract: „uman”. Dinamica relaţiilor interpersonale configurează orice co­munitate umană şi orice sistem de activitate socială, politică, economică, religioasă, culturală, educaţională etc. conferind, totodată, caracterul si­tuaţional, specific sintagmei „securi­zarea interpersonală”. Complementară securității umane, sintagma „securiza­rea interpersonală” nu înlocuieşte ter­menul consacrat, „securitatea umană”. Proprie dinamicii relaţiilor interperso­nale, sintagma „securizarea interper­sonală pare, însă, mai adecvată proiec­tării sistemelor și scenariilor securității umane în situații concrete de viață.

Securizarea interpersonală sau securitatea umană în orizontul conștiinței implicate

Fenomen al vieții social-politice, securitatea umană poate fi percepută ca securizare interper-sonală prin con­știința implicată (intențională). Fiind dublu condiționați – de realitatea soci­ală și, concomitent, de conștiința in­tențională – ne putem transpune în interioritatea experienţială personali­zată a fenomenului securitatea umană din realitate resimțindu-l ca securizare interper-sonală, altfel spus, putem in­terioriza şi personaliza fenomenul securităţii umane din realitate trăindu-l în propria conştiinţă. Prin transpune­rea fenomenului securităţii umane în orizontul conştiinţei intenționale, pă­trundem în interioritatea experienţială a securităţii umane, resimţind-o ca securizare interpersonală. Prin interi­orizarea şi personalizarea securităţii umane, fenomenul global și imperso­nal din realitate denumit „securitatea umană” începe să fie resimţit ca pro­pria noastră securizare, securizarea interpersonală prin cultivarea încrede­rii reciproce şi conlucrării în colectivi­tate. Trăire în orizontul conștiinței sinelui, securizarea interpersonală de­vine, astfel, un predicat determinativ al securității umane în orizont feno­menologic.

Dar, ce înțelegem prin expresia „predicat determinativ al securității umane în orizont fenomenologic”? În timp ce conceptul empirico-analitic „securitatea umană” întrebuinţat într-o manieră pozitivistă în politologie, re­laţiile internaţionale, studiile strategice şi de securitate, se sprijină pe primul sens al termenului de „fenomen”, ace­la de fapt exterior observabil și cuanti­ficabil într-un câmp fenomenal, predi­catul „securizarea interpersonală” este rezultatul transpunerii fenomenului securitatea umană din realitate în ori­zontul conștiinței sinelui. Atitudinea fenomenologică vizează, aşadar, acte­le de reflecţie ale conştiinţei intenţio­nal-constitutive, mai precis, experienţa esenţializării ideatice donatoare de sens a fenomenului securitatea umană din realitatea observabilă. Prin recon­figurările fenomenologice ale feno­menului securităţii umane observabil în realitatea socială are loc constituirea esenţialităţii ideatice a securităţii umane în conştiinţa intenţională, altfel spus, are loc constituirea securizării inter-personale ca predicat fenomeno­logic al securităţii umane.

Dar, asumarea pur fenomenologică a securizării interpersonale nu riscă, cumva, bloca-rea securizării sinelui în manifestări solipsiste? Experiențele conștiinței de sine nu ne îndepărtează, uneori, de ceilalți și de lume? Și atunci, constituirea esenţialităţii idea­tice a securităţii umane nu ar trebui dublată de aflarea corelatei ființiale a securității umane? Aș răspunde în felul următor: fiind dublu condiționați – de existența socială și, concomitent, de conștiința intențională (implicată) – suntem fiinţe comprehensive. Aceasta înseamnă că, în calitate de ființe-în-lume, suntem în stare să percepem și să explicăm constituția ființială a lu­mii. Faptul-de-a fi-în-lume ne permite înțelegerea constituției ființiale a lumii și, implicit, înțelegererea constituției ființiale a securității umane. Asistăm, aici, la faimoasa deschidere ontologică a fenomenologiei. În calitate de predi­cat onto-fenomenologic al securității umane, securizarea interpersonală pune în evidenţă modul interpersonal de a fi al securității umane, altfel spus, securitatea umană ca mod interperso­nal de a fi. Prin deschiderea ontologi­că, omul, fiinţarea-comprehensivă-prezentă-în-lume, interiorizează în conștiință securitatea umană şi, trăind-o ca securizare interpersonală, aceasta îi apare drept pilonul existențial al se­curității noastre ca ființe umane, fiinţa constitutivă a securităţii umane.

Conchizând, securizarea interper­sonală este un predicat ontologico-fenomenologic deoarece este rezulta­tul unei sinteze, potrivit căreia temeiul ontologic (constituţia de fiinţă) devine inteligibil prin configurarea sa feno­menologică în orizontul conştiinţei intenţional-constitutive donatoare de sens. Altfel spus, sinteza ontologico-fenomenologică este „locul inte-ligibil” (topos noetos) în care temeiul ontologic este perceput fenomenolo­gic. Prin adoptarea atitudinii ontologi­co-fenomenologice, omul – fiinţarea-comprehensivă-prezentă-în-lume – interiorizează fenomenul securității umane din realitate şi, trăindu-l ca securizare interpersonală, aceasta îi apare drept modul-interpersonal-de-a-fi al securităţii umane. Astfel, prin identificarea securizării interpersonale ca, ființa constitutivă și, concomitent, esenţa ideatică donatoare de sens a securității umane, sinteza ontologico-fenomenologică a făcut un pas spre comprehensiunea și operaționalizarea conceptului generic de „securitate umană” și, implicit, spre valorificarea discursiv-pragmatică a securizării in­terpersonale în calitate de predicat deter­minativ al securității umane.

Securizarea interpersonală: de la reflexivitatea fenomenologică la valorificarea discursiv-pragmatică

Miza acestui eseu a adus în atenție ideea regândirii securităţii umane ca securizare interpersonală. În acest con­text, se înscrie argumentarea ideii potrivit căreia securizarea interperso­nală este un predicat discursiv-pra­gmatic al securității umane. Mai pre­cis, securizarea interpersonală în cali­tate de predicat ontologico-feno­me­nologic al securității umane devine, prin practica discursului inte­ractiv (pragmatica discursivă), inte­racțiune comunicativ-securizantă. Altfel spus, calitatea de predicat de­terminativ al securității umane îi oferă securizării interpersonale posibilitatea transpu­nerii în realitatea imediată ca interac­țiune comunicativ-securizantă. Reîn­tâl­nim aici argumentul transcen­den­tal-pragmatic potrivit căruia, re­fle­xivitatea transcendental-fenome­nolo­gică și valorificarea discursiv-pra­gmatică a acesteia sunt două pla­nuri experiențiale complementare ale exis­tenței umane. Determinând mo­dul-propriu-interpersonal-de-a-fi al secu­rității umane, predicatul „securi­zarea interpersonală” poate fi transpus și operaționalizat în realitatea imediată ca interacțiune comunicativ-securi­zantă. Trăire comprehensivă în orizon­tul conştiinţei sinelui, securiza­rea in­ter­personală devine, astfel, un predicat determinativ și operațional al secu­rităţii umane. Pragmatica discursivă este aceea care transpune predicatul onto-fenomenologic „securizarea in-ter­­per­sonală” prin actele de limbaj în interacţiunea comunicativ-securizantă. Interacţiunea comunicativ-securizantă este instrumentul comunicațional și acțional ce stă la baza transpunerii sce­nariilor securizării interpersonale în realitatea imediată. Abordat din perspectiva pragmaticii discursive, predicatul ontologico-fenomenologic „securizarea interpersonală” poate fi operaţionalizat ca interacţiune comu­ni­cativ-securizantă şi utilizat, astfel, în diferite scenarii, cercetări de teren și studii de caz.

Desigur, expresia „securizarea in­terpersonală” nu poate înlocui terme­nul consacrat, „securitate umană”. Nu îl poate înlocui, dar îl poate preciza şi explicita! Or, predicatul determinativ „securizarea interpersonală” oferă din punctul meu de vedere trei argumente convingătoare în acest sens: o preciza­re semantică, o întemeiere fenomeno­logică şi, prin toate acestea, o finalita­te terapeutică de factură discursiv-pragmatică. Prin regândirea securităţii umane ca securizare interpersonală, obţinem o definire mai precisă şi o înţelegere mai apropiată, nonformală, dinamică și personalizată, a securităţii umane. Explorarea ontologico-feno­me­nologică a securizării interper­so­nale facilitează, la rândul său, des­coperirea predicatului determinativ, modul-propriu-de-a-fi al securităţii umane. În calitate de predicat ontolo­gico-fenomenologic, securizarea in­terpersonală apare ca o determinare esenţială capabilă să confere un conţi­nut mai precis securităţii umane trans­for­mând-o, astfel, dintr-un ter­men generic, folosit de multe ori într-o manieră abstractă, formală, propagan­distică, într-un termen situaţional, di­namic şi operaţional în proiectarea unor scenarii realiste ale securizării interpersonale în diferite contexte ge­opolitice. Ajunşi aici, putem defini securizarea interpersonală drept, mo­dul-de-a-fi-împreună prin evaluarea şi contracararea ameninţărilor externe şi vulnerabilităţilor interne, încuraja­rea relaţiilor interpersonale şi a dia­logului intercultural. Altfel spus, secu­rizarea interpersonală se referă la eva­luarea intersubiectivă şi contracararea ameninţărilor şi vulnerabilităţilor prin dezvoltarea relaţiilor interpersonale în comunitate.

Din cele prezentate până acum se poate observa procesul prin care ter­menul „securizarea interpersonală”, predicat al securității umane, devine în calitate de interacțiune comunicativ-securizantă un instrument operațional adecvat analizelor şi evaluărilor fe­nomenului securităţii umane în cerce­tări de teren. În această ordine de idei, un corolar al ipotezei prezentului eseu ne atrage atenția că, dincolo de aran­jamentele securitare politico-strate­gice, drumul de la oceanul Atlantic la munții Urali al unui sistem autentic de securitate umană nu poate ocoli expe­riența securizării interpersonale, iar miezul viu al scenariului securizării interpersonale se regăsește în urzeala interacțiunilor comunicative Eu-Tu/ Eu-Acela menită să îmblânzească în timp natura urii dintre oameni.

Interacțiunile Eu-Tu/Eu-Acela: miezul viu al scenariului securizării interpersonale

Nelăsându-se copleșit de vastitatea teritoriului, un scenariu al securizării interpersonale în marele spațiu etno-cultural de la oceanul Atlantic la munții Urali presupune, potrivit coro­larului adoptat anterior, stimularea dialogurilor interculturale și cultiva­rea încrederii reciproce din aproape în aproape, de la persoană la per­soană, din comunitate în comunitate, din vecinătate în vecinătate, din re­giune în regiune și mai departe, prin configurarea unor ecosisteme intercul­turale, spre regiuni tot mai îndepărtate și diferite psiho-socio-cultural. Privind această desfășurare metodică și cumu­lativă a schimburilor de informații și idei dintr-o perspectivă interacţionistă, constatăm că sursa existenţei umane nu sunt nici individul, nici societatea în mod izolat. Resortul fundamental al existenţei noastre împreună sunt rela­ţiile interumane, omul între oameni. În evenimentul acestei relaţii primare, Eu evoluez împreună cu cel-aflat-în-faţa-mea, altfel spus, Eu evoluez împreună cu Tine²⁰.

În această relaţie duală elementară, observa Martin Buber, Eu și Tu suntem doi parteneri a căror relaţie presupune rostirea cuvintelor funda­mentale Eu-Tu. Rostirea cuvintelor Eu-Tu înseamnă o chemare, chemarea invită la o întâlnire, iar întâlnirea reci­proc împărtășită marchează securiza­rea și împlinirea unei vieți. Pe cale de consecinţă, relaţia Eu-Tu este o relaţie directă şi reciprocă, o relaţie nemijlo­cită implicând o finalitate, securizarea relaţiilor Eu-Tu. Mai mult, miezul viu al securizării interpersonale îi conferă acesteia o valenţă terapeutică, deoa­rece securizarea interpersonală depinde de relaţia Eu-Tu, iar întârirea securizării interpersonale de intensi­tatea relaţiei Eu-Tu. Relaţia Eu-Tu este o trăire originară şi reciprocă şi, prin aceasta, o co-participare la viaţa dezvăluitoare de fiinţă și sens. Trăită direct şi personal, relaţia fiinţială Eu-Tu poate constitui miezul unei terapii securizante în viaţa privată şi în viaţa publică. Plecând de la această obser­vație profundă și de bun simț, intuim că în securizarea relaţiei Eu-Tu începe să se configureze miezul viu al scena­riului securizării interpersonale.

Dar, Tu poate deveni, în timp, prin înstrăinare şi dezobişnuire, Acela. Un Acela sau o Aceea, îndepărtaţi şi indi­ferenţi unul cu celălalt. „Sublima me­lancolie a sorţii noastre – observa ace­lași gânditor sagace de mare actualita­te care a fost Martin Buber – constă în faptul că fiecare Tu, aici în lumea noastră, trebuie să devină Acela. (…). Oricărui Tu aici în lume îi este sortit prin chiar natura sa să devină lucru sau să cadă din nou în lumea lucruri­lor”²¹. Această adâncă dualitate este dualitatea existenţială a lumii, faptul că pentru om lumea este dublă, așa cum şi atitudinea lui este dublă: lumea lui Tu şi lumea lui Acela. În aceste circumstanţe, se întâmplă ca lumea lui Acela să fie mai raţională şi mai orga­nizată decât lumea lui Tu, deseori, mai pasională şi mai puţin organizată. Lume distanţată de prezenţa imediată a fiinţei, dar coerentă în spaţiu şi timp, lumea lui Acela, coexistă cu lumea febrilă din imediatitatea fiinţei, lumea lui Tu. Lumea relaţiilor interindividua­le este una a succesului, dar şi a eşecu­lui, a competiţiei şi concurenţei, dar şi a exceselor plătite prin alienare, do­minare, exploatare. În același timp, „lumea lui Acela, abandonată sieşi, lipsită de contactul şi de influenţa lui Tu, devine un coşmar înstrăinat”²².

Reflecţiile pe marginea relaţiei Eu-Tu/Eu-Acela mă conduc spre urmă­toarea teză: miezul viu al securizării interpersonale se regăseşte în trăirea relaţiei Eu-Tu şi, concomitent, în cali­tatea relației Eu-Acela. Securizarea interpersonală depinde de intensitatea relaţiei Eu-Tu dar, în același timp, de buna gestionare a relaţiei Eu-Acela. Securizarea interpersonală presupune securizarea, în egală măsură, a lumii lui Tu şi a lumii lui Acela, deoarece în miezul actului interpersonal al securi­zării se află relaţiile Eu-Tu și Eu-Acela. Lumea lui Tu şi lumea lui Acela coexistă şi trebuie să coexiste pentru a conferi o şansă securizării interpersonale. În lumea lui Acela, cunoscută şi relativ stabilă trăim, în general, o viață organizată. Trăitul ex­clusiv în lumea organizată a lui Acela blochează, însă, ineditul, imaginaţia şi creativitatea ducând, în cele din urmă, la automatisme şi stereotipii, plicti­seală şi dezinteres. Şi atunci, colocvial şi profund, Martin Buber conchide: „dacă vrei să-ţi spun cu toată seriozi­tatea adevărul, iată-l: omul nu poate să trăiască fără Acela. Dar cine trăieşte numai cu el, nu este om”²³.

Ideea miezului viu al scenariului se­curizării interpersonale în relaţiile Eu-Tu/Eu-Acela sugerează o conse­cinţă importantă atât în registrul teore­tic cât şi în cel practic-terapeutic. Afla­rea miezului viu al scenariului securi­zării interpersonale în relaţiile Eu-Tu/Eu-Acela ne apropie de perceperea securităţii umane din interioritatea cunoaşterii şi trăirii acesteia ca secu­rizare interpersonală şi autosecuriza­re. O asemenea schimbare de perspec­tivă favorizează perceperea securizării interpersonale ca terapie existenţială, deoarece relaţiile Eu-Tu/Eu-Acela sunt în măsură să testeze îndeaproape capacitatea terapeutică a securizării interpersonale. În urzeala relaţiilor Eu-Tu/Eu-Acela, testez miezul viu al sce­nariului securizării interpersonale. Mai precis, în urzeala relaţiilor Eu-Tu testez responsabilitatea mea față de Tine prin clarificarea relațiilor Eu-Acela. În urzeala relaţiilor Eu-Tu tes­tez responsabilitatea mea față de Tine, cetățean al Republicii Moldova sau cetățean al Ucrainei, prin clarificarea poziției mele de cetățean român față de Acela, un Acela care a luat forma agresiunii politico-militare a Federați­ei Ruse în Ucraina. În miezul relațiilor Eu-Tu/Eu-Acela am trăit emoția secu­rizării interpersonale, atunci când am vibrat împreună ascultând versurile manifestului poetic Și eu sunt Ucraina, rostite chiar de autoare, re­putata poetă din Republica Moldova, Radmila Popovici.

Addenda. „Și eu sunt Ucraina”: o întâlnire de suflet în spațiul multicultural est-european

„Ce poate face poetul în vreme de război?”, se întreba Sorin Bocancea în Prefața la volumul Și eu sunt Ucraina. Și tot el continua astfel: „Poate denun­ța falsul ce legitimează crima, poate demasca întreaga construcție ce-i pre­zintă pe criminali drept eroi, iar pe victime drept agresori. Propaganda are în poezie un mare adversar pentru că disputa se poartă în terenul cuvintelor, acolo unde poetul se află în elementul său. Poezia poate fi, astfel, anti-propa­gandă” (Și eu sunt Ucraina²⁴). Într-adevăr, manifestul poetic semnat de Radmila Popovici îmi apare drept cea mai directă și eficientă formă de anti-propagandă la discursul sofistico-pro­pagandistic al dictaturii de la Kremlin. „Mi s-a făcut dor de o poezie ritmată / ritmată cu pas măsurat ca la armată / versul docil să mi se supună să spună / fix ce-i ordon eu să-mi ia textul de-a gata” (Ca la armată). De aici, forța invincibilă a manifestului poetic regă­sibilă în puterea adevărului moral rostit cu forța trăirii autentice și măies­tria artei poetice. De aici, forța terape­utică a securizării interpersona­le regă­sibilă în puterea solidarității anti-propagandistice.

Una dintre ideile cu profunde sem­nificaţii umaniste este aceea că adevă­rata miză a vremurilor de răscruce pe care le trăim în zilele noastre ține de puterea angajamentului etic transpusă în solidaritatea actului moral regăsi­bilă în inteligența strategiei politice. Dar, cum ar putea solidaritatea morală îmblânzi în timp natura urii ce ne ma­cină continuu organismul bolnav căci, „bolnave sunt organele planetei / iar noi deplângem regi și monumente / marxismul, leninismul, stalinismul / perpetuând și azi feudalismul / unii țin postul, unii ramadan-ul / iar pentru alții Dumnezeu e banul / chiar dacă mergem împotriva firii / unificăm limbajul omenirii / să fie și în jungla omenească / un fel de limbă supra-păsărească / în care poți să-i reproșezi culturii / că n-a îmblânzit în timp natu­ra urii” (Natura urii). Dar, cum să îmblânzim natura urii, când „băieții ăștia joacă șah pe hartă cu figurine vii până la sânge / ei nu-și permit să piar­dă se tot ceartă / până când mușchiul de oțel se-ncinge …/ băieții aștia fac din tron sicrie / își cresc din munți de oase piramide / cu foc și scrum istoria se scrie / noi suntem pentru ei efeme­ride …” (Băieții ăștia). Cum ar putea, așadar, solidaritatea morală îmblânzi în timp natura urii ce ne macină conti­nuu organismul bolnav? O posibilă soluție atât timp cât ne mai conside­răm ființe morale și rezonabile ar pu­tea fi inteligența strategiei politice de supraviețuire prin conviețuirea față-câtre-față.

Ce poate face, așadar, poetul în vreme de război? Poetul, poezia, mu­zica, fiorul trăirii extazului artistic ne aduc împreună, dar nu oricum, ne aduc împreună față-câtre-față, ne aduc îm­preună în ceea ce avem în noi mai profund și prețios, căci proximita­tea eticului presupune faptul că, în orice act, Eu şi Tu ne cunoaştem prin întâmpinare, venind unul către celă­lalt, apropiindu-ne faţă-către-faţă. „În­trucât vederea feţei, scria Emmanuel Lévinas, nu e numai vedere, ci auzire şi vorbire, cum poate întâlnirea feţei – altfel spus conştiinţa morală – să fie descrisă drept condiţie a conştiinţei pur şi simplu şi a dezvăluirii, cum se afirmă conştiinţa ca o imposibilitate de a asasina, care sunt condiţiile de apariţie a feţei, adică ale tentaţiei şi ale imposibilităţii uciderii, cum pot să-mi apar mie însumi ca faţă, în ce măsură, până la urmă, relaţia cu altul sau co­lectivitatea este raportul nostru, ire­ductibil pentru comprehensiune, cu infinitul?”²⁵. O astfel de întâmpinare nu presupune doar vederea, ci, de asemenea, auzirea şi vorbirea, sensibi­lizarea şi responsabilizarea, aşadar, profunzimea conştiinţei morale trans­puse în acţiuni responsabile.

O transpunere care, în cazul Radmilei Popovici, merge până la iden­tificarea cu ființa și cauza Ucrai­nei: „Ei vor orice glonț / orice bombă și mină / s-o rupă-n bucăți / răzbunare deplină / fiindcă ea sus / fruntea știe s-o țină / ei moartă o vor /decât sieși stăpână / chiar dacă ar pu-/ tea s-o prefacă-n ruină / Eu Sunt Ucraina” (Eu sunt Ucraina). Din forța adevăru­lui moral ce pulsează în versu­rile Radmilei Popovici transpare res­ponsa­bilitatea faţă de celălalt, puterea ire­pre­sibilă a angajamentului etic în solidarizarea morală prin sensibiliza­rea interpersonale. De aici și securiza­rea interpersonală „faţă-către-faţă” sau responsabilitatea faţă de celălalt. Celălalt este un interlocutor a cărui comprehensiune presupune invocarea. Forţa invocării transformă fiindul invocat într-un interlocutor personal, iar autenticitatea dialogului faţa-câtre față marchează începutul inteligibili­tăţii. Întâlnirea celuilalt prin invocarea sa ca interlocutor faţă-către-faţă creşte responsabilizarea mea faţă de securi­zarea interpersonală. Invocarea ca interlocutor față-câtre față a Federației Ruse crește responsabilizarea mea dar și a Federației Ruse față de securiza­rea interpersonală la față locului, crește resposabilizarea noastră a tutu­ror pentru viața împreună a trăitorilor din Rusia, Ucraina, Republica Moldova sau România într-o rețea a ecosistemelor socio-culturale ale su­praviețuirii prin conviețuire.

Potrivit scenariului securizării in­terpersonale de la Atlantic la Urali, configurarea unor astfel de rețele ale ecosistemelor culturale și creative în stare să stimuleze și disemineze dialogurile interculturale Eu-Tu și conversațiile despre Eu și Acela nu este imposibilă. Dar, cine ar putea fi Acela? Cine ar putea fi un Acela rezonabil și convivial într-un orizont integrativ, paneuropean? Așadar, tot ce pot spune în vremurile de răscruce pe care le trăim acum este că dacă „vrem să dăm o șansă păcii” trebuie să credem, în pofida realităților dure cu care ne confruntăm, că securizarea in­ter­personală prin impulsionarea dialo­­gului intercultural și expe­riențierea încrederii reciproce între Mine și Tine, între Mine și Acela nu ar fi im­po­sibilă în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat al unor comunități mai educate. Altfel, ar însemna să ne prăbușim în disperarea gândului că noi, specia umană, suntem sortiți dispariției pentru că „nu am îmblânzit în timp natura urii” dintre oameni.

Note

• ro › Opinii.
• ro › vladimir-putin-de-la-lisabona.
• https://www.academia.edu/129415160/The_need_for_a_Security_System_from_Lisbon_to_Vladivostok.
• Mary Kaldor, Securitatea umană, Traducere de Monica Andriescu, Ana-Maria Butiurcă, Andrei Aroneţ, C. A. Publishing, Cluj-Napoca, 2010, p. 214.
• Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de secu­ritate internaţională în epoca de după războiul rece (ediţia a II-a), Tra­ducere din limba engleză de Vivia Săn­dulescu, Editura Cartier, Chișinău, 2000, p. 15.
• Keith Krause, „Is human security „more than just a good idea”?” în, Promoting Security: But How and For Whom?, Contributions to BICC’s Ten-year Anniversary Conference (pp.43-46), Edited by Michael Brzoska and Peter J.Croll, Bonn International Center For Conversion (B.I.C.C.), Brief 30, 2004, pp. 43-46.
• Hans, J. Morgenthau, Politica între naţiuni. Lupta pentru putere şi lupta pentru pace, Traducere de Oana Andreea Bosoi, Alina Andreea Dragolea, Mihai Vladimir Zodian, Editura Polirom, Iași, 2007.
• Kenneth N. Waltz, Teoria politicii internaţionale, Traducere de Nicoleta Mihăilescu, Polirom, Iași, 2006.
• Robert O. Keohan, Joseph S. Nye, Putere şi interdependenţă, Traducere de Adriana Straub, Polirom, Iaşi, 2009.
• Mary Kaldor, cit., p. 216.
• Sandra J. MacLean, David R. Black, Timothy M. Shaw, A Decade of Human Security: Global Governance and New Multilateralisms, Aldershot & Burlington, VT: Ashgate, 2006.
• Andrew, Mack „The Concept of Human Security”, în Promoting Security: But How and For Whom?, Contributions to BICC’s Ten-year Anniversary Conference, Edited by Michael Brzoska and Peter J. Croll, Bonn International Center For Conversion (B.I.C.C.), Brief 30, 2004, pp. 48-49.
• Tobias Debiel, „The Need for an Integrated Concept of Security”, în Promoting Security: But How and For Whom? Contributions to BICC’s Ten-year Anniversary Conference, Edited by Mi-chael Brzoska and Peter J.Croll, Bonn International Center For Conversion (B.I.C.C.), Brief 30, 2004, pp. 52-54.
• Adam-Daniel Rotfeld, „Promoting Security but How and For Whom”, în Keynote Speeches la volumul cu acelaşi titlu: Promoting Security: But How and For Whom?, Contributions to BICC’s Ten-year Anniversary Conference, 2004, Edited by Michael Brzoska and Peter J. Croll, Bonn Inter-national Center For Conversion (B.I.C.C.), Brief 30, 2004, pp. 122-126.
• Bjørn Møller, “,National, Societal and Human Security. A General Discussion with a Case Study from the Balkans”, First International Meeting of Directors of Peace Research and Training Institutions on, What Agenda for Human Security in the Twenty-first Century?, UNESCO, Paris, 27-28 November 2000.
• Buzan, O. Waever, J. de Wilde, J., Security, A New Framework for Analysis, Boulder Colorado and London: Lynne Rienner Publishers, Inc., 1998.
• Barry Buzan, cit., pp. 15, 17.
• Anton Carpinschi, Cultura recunoașterii și securitatea umană, Institutul European, Iași, 2012.
• Antony Flew, Dicţionar de filosofie şi logică, Traducere din limba engleză de D. Stoianovici, Humanitas, București, 1996, Paul Foulquè, Dictionnaire de la langue philosophique, Presses Universitaires de France, Paris, 1992, André, Lalande, Vocabulaire techni­que et critique de la philosophie.,. Presses Universitaires de France, Paris, 1991.
• Martin Buber, Eu şi Tu, Traducere din limba germană de Ştefan Augustin Doinaş, Editura Humnitas, Bucureşti, 1992.
• Ibidem, 43.
• Ibidem, 88.
• Ibidem, 60.
• Sorin Bocancea, „Prefață”, în Radmila, Popovici, Și eu sunt Ucraina. Manifest poetic, Editura Junimea, Iași, 2023, p. 8.
• Emmanuel Lévinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, Traducere de Ioan Petru Deac, Editura All, București, 2000.

Bibliografie

Lucrări cu caracter general și special

BĂDESCU, Cristina Gabriela, Humanitarian Intervention and the Responsability to Protect: Security and Human Rights, Routledge, New York, 2001.

BUBER, Martin, Eu şi Tu, Traducere din limba germană de Ştefan Augustin Doinaş, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992.

BUZAN, B., Waever, O., de Wilde, J., Security, A New Framework for Analysis, Boulder Colorado and London: Lynne Rienner Publishers, Inc., 1998.

BUZAN, Barry, Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece (ediţia a II-a), Traducere din limba engleză de Vivia Săndulescu, Editura Cartier, Chișinău, 2000.

CARPINSCHI, Anton, Cultura recunoașterii și securitatea umană, Institutul European, Iași, 2012.

FLEW, Antony, Dicţionar de filosofie şi logică, Traducere din limba engleză de D. Stoianovici, Humanitas, București, 1996.

FOULQUIЀ, Paul, Dictionnaire de la langue philosophique, Presses Universitaires de France, Paris, 1992.

HEIDEGGER, Martin, Fiinţă şi timp, Traducere de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă, Editura Humanitas, București, 2003.

HOFSTEDE, Geert, Culture Consequences: International Differences in Work-Related Values, Sage, 1984.

HUSSERL, Edmund, Idei privitoare la o fenomenologie pură şi la o filosofie feno­me­nologică. Cartea întâi: Introducere generală în fenomenologia pură, Traducere de Christian Ferencz Flatz, Editura Humanitas, București, 2011.

KALDOR, Mary, Securitatea umană. Traducere de Monica Andriescu, Ana-Maria Butiurcă, Andrei Aroneţ, C. A. Publishing, Cluj-Napoca, 2010.

KEOHAN O. Robert, Nye S. Joseph, Putere şi interdependenţă, Traducere de Adriana Straub, Polirom, Iaşi, 2009.

LALANDE, André, Vocabulaire technique et critique de la philosophie, Presses Universitaires de France, Paris, 1991.

LÉVINAS, Emmanuel, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, Traducere de Ioan Petru Deac, Editura All, București, 2000.

MACLean, Sandra J, Black, David R., Shaw, Timothy M., A Decade of Human Security: Global Governance and New Multilateralisms, Aldershot & Burlington, VT: Ashgate, 2006.

MØLLER, Bjørn, National, Societal and Human Security. A General Discussion with a Case Study from the Balkans, First International Meeting of Directors of Peace Research and Training Institutions on, What Agenda for Human Security in the Twenty-first Century?, UNESCO, Paris, 27-28 November 2000.

MORGENTHAU, HANS, J., Politica între naţiuni. Lupta pentru putere şi lupta pentru pace,  Traducere de Oana Andreea Bosoi, Alina Andreea Dragolea, Mihai Vladimir Zodian, Polirom, Iași, 2007.

OGATA, Sadako şi Sen, Amartya, Human Security Now: Protecting and Empowering People, Commission on Human Security, New York, 2003.

POPOVICI, Radmila, Și eu sunt Ucraina. Manifest poetic, Editura Junimea, Iași, 2023.

TAHKO, Tuomas E. and Lowe, Jonathan E., „Ontological Dependence”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Winter 2016 Edition).

WALTZ, Kenneth N., Teoria politicii internaţionale, Traducere de Nicoleta Mihăilescu, Polirom, Iași, 2006.

WENDT, Alexander, Teoria socială a politicii internaţionale, Traducere de Mihai Cristian Braşoveanu, Polirom, Iași, 2011.

WURSTEN, Huib, The 7 Mental Images of National Culture. Hofstede Insights, 2019.

WURSTEN Huib, LANZER, Fernando, New Narrative: how culture values shape the way we see the world, Amazon, 2024.

IDEM, The Need for a Security System from Lisbon to Vladivostok. [Academia.edu resource].

Articole și studii

DEBIEL, Tobias, „The Need for an Integrated Concept of Security”, în Promoting Security: But How and For Whom? Contributions to BICC’s Ten-year Anniversary Conference, Edited by Michael Brzoska and Peter J.Croll, Bonn International Center For Conversion (B.I.C.C.). Brief 30, 2004.

KRAUSE, Keith, „Is human security „more than just a good idea”?” în, Promoting Security: But How and For Whom?, Contributions to BICC’s Ten-year Anniversary Conference (pp.43-46), Edited by Michael Brzoska and Peter J.Croll, Bonn International Center For Conversion (B.I.C.C.), Brief 30, 2004.

MACK, Andrew, „The Concept of Human Security”, în Promoting Security:But How and For Whom?, Contributions to BICC’s Ten-year Anniversary Conference, Edited by Michael Brzoska and Peter J.Croll, Bonn International Center For Conversion (B.I.C.C.), Brief 30, 2004.

ROTFELD, Adam-Daniel, „Promoting Security but How and For Whom”, în Keynote Speeches la volumul cu acelaşi titlu: Promoting Security: But How and For Whom?, Contributions to BICC’s Ten-year Anniversary Conference, 2004, Edited by Michael Brzoska and Peter J.Croll, Bonn International Center For Conversion (B.I.C.C.), Brief 30, 2004.

Online Resources/ Resurse Online

Promoting Security: But How and For Whom? www.bicc.de › Publikationen › brief30.

http://www.humansecuritycentre.org/publications/bicc_brief30.pdf.

adevarul.ro › Opinii.

monitorulapararii.ro › vladimir-putin-de-la-lisabona.

https://www.academia.edu/129415160/The_need_for_a_Security_System_from_Lis bon_to_Vladivostok.

hdr.undp.org›content›human-develop-ment-report-1994.