• Facebook
  • Utilizator nou
  • Logare
  • Iesire
  • Parola pierduta
  • Contact
  • Română Română Română ro
  • English English Engleză en
Revista Polis
  • Acasa
  • Redactia revistei
  • Numar curent
  • Reguli de redactare
  • Arhiva revista
    • 2026
      • Numarul 3(53)/2026
      • Numarul 2(52)/2026
      • Numarul 1(51)/2026
    • 2025
      • Numarul 1(47)2025
      • Numarul 2(48)/2025
      • Numarul 3(49)/2025
      • Numarul 4(50)/2025
    • 2024
      • Numarul 1(43)/2024
      • Numarul 2(44)/2024
      • Numarul 3(45)/2024
      • Numarul 4(46)/2024
    • 2023
      • Numarul 4(42)/2023
      • Numarul 3 (41) 2023
      • Numarul 2(40)/2023
      • Numarul 1(39)/2023
    • 2022
      • Numarul 4(38)/2022
      • Numarul 3(37)/2022
      • Numarul 2(36)/2022
      • Numarul 1(35)/2022
    • 2021
      • Numarul 4(34)/2021
      • Numarul 3(33)/2021
      • Numarul 2(32)/2021
      • Numarul 1(31)/2021
    • 2020
      • Numarul 4(30)/2020
      • Numarul 3(29)/2020
      • Numarul 2(28)/2020
      • Numarul 1(27)/2020
    • 2019
      • Numarul 4(26)/2019
      • Numarul 3(25)/2019
      • Numarul 2(24)/2019
      • Numarul 1(23)/2019
    • 2018
      • Numarul 4(22)/2018
      • Numarul 3(21)/2018
      • Numarul 2(20)/2018
      • Numarul 1(19)/2018
    • 2017
      • Numarul 4(18)/2017
      • Numarul 3(17)/2017
      • Numarul 2(16)/2017
      • Numarul 1(15)/2017
    • 2016
      • Numarul 4(14)/2016
      • Numarul 3(13)/2016
      • Numarul 2(12)/2016
      • Numarul 1(11)/2016
    • 2015
      • Numarul 4(10)2015
      • Numarul 3(9)2015
      • Numarul 2(8)2015
      • Numarul 1(7)/2015
    • 2014
      • Numarul 4(6)/2014
      • Numarul 3(5)/2014
      • Numarul 2(4)/2014
      • Numarul 1(3)2014
    • 2013
      • Numarul 2/2013
      • Numarul 1/2013
    • Seria veche
  • POLIS Books
  • POLIS+
    • Emisiuni 2017
      • 27 Octombrie 2017
      • 20 Octombrie 2017
      • 3 noiembrie 2017
      • 17 noiembrie 2017
      • 12 decembrie 2017
    • Emisiuni 2022
      • februarie 2022
        • 17 februarie 2022
        • 23 februarie 2022
      • martie 2022
        • 3 martie 2022
        • 10 martie 2022
        • 17 martie 2022
        • 24 martie 2022
        • 31 martie 2022
      • aprilie 2022
        • 6 aprilie 2022
        • 14 aprilie 2022
        • 21 aprilie 2022
      • mai 2022
        • 5 mai 2022
        • 12 mai 2022
        • 19 mai 2022
        • 26 mai 2022
      • iunie 2022
        • 2 iunie 2022
        • 9 iunie 2022
        • 16 iunie 2022
        • 23 iunie 2022
        • 30 iunie 2022
      • iulie 2022
        • 7 iulie 2022
        • 14 iulie 2022
        • 21 iulie 2022
      • august 2022
        • 15 august 2022
        • 22 august 2022
      • septembrie 2022
        • 29 septembrie 2022
      • octombrie 2022
        • 6 octombrie 2022
        • 13 octombrie 2022
        • 20 octombrie 2022
      • decembrie 2022
        • 1 decembrie 2022
        • 8 decembrie 2022
        • 15 decembrie 2022
        • 22 decembrie 2022
        • 29 decembrie 2022
    • Emisiuni 2023
      • ianuarie 2023
        • 5 ianuarie 2023
        • 12 ianuarie 2023
        • 19 ianuarie 2023
        • 26 ianuarie 2023
      • februarie 2023
        • 2 februarie 2023
        • 9 februarie 2023
      • martie 2023
        • 9 martie 2023
        • 16 martie 2023
        • 30 martie 2023
      • aprilie 2023
        • 6 aprilie 2023
        • 13 aprilie 2023
        • 20 aprilie 2023
        • 27 aprilie 2023
      • mai 2023
        • 18 mai 2023
        • 25 mai 2023
      • iunie 2023
        • 1 iunie 2023
        • 7 iunie 2023
        • 15 iunie 2023
        • 22 iunie 2023
        • 29 iunie 2023
      • iulie 2023
        • 6 iulie 2023
        • 13 iulie 2023
        • 20 iulie 2023
        • 27 iulie 2023
      • august 2023
        • 3 august 2023
        • 10 august 2023
        • 17 august 2023
        • 31 august 2023
      • septembrie 2023
        • 7 septembrie 2023
        • 14 septembrie 2023
        • 21 septembrie 2023
      • octombrie 2023
        • 5 octombrie 2023
        • 12 octombrie 2023
        • 19 octombrie 2023
      • noiembrie 2023
        • 2 noiembrie 2023
        • 9 noiembrie 2023
        • 16 noiembrie 2023
        • 23 noiembrie 2023
        • 30 noiembrie 2023
      • decembrie 2023
        • 14 decembrie 2023
        • 21 decembrie 2023
        • 28 decembrie 2023
    • Emisiuni 2024
      • Februarie 2024
        • 01 februarie 2024
        • 08 februarie 2024
        • 15 februarie 2024
        • 22 februarie 2024
        • 29 februarie 2024
      • martie 2024
        • 7 martie 2024
        • 21 martie 2024
        • 28 martie 2024
      • aprilie 2024
        • 18 aprilie 2024
      • mai 2024
        • 30 mai 2024
      • iunie 2024
        • 13 iunie 2024
      • iulie 2024
        • 4 iulie 2024
        • 11 iulie 2024
        • 25 iulie 2024
      • august 2024
        • 08 august 2024
      • Octombrie 2024
        • POLIS + 03 octombrie 2024
        • Polis+ 10 octombrie 2024
      • Noiembrie 2024
        • Polis 28 noiembrie 2024
      • Decembrie 2024
        • Polis 19 decembrie 2024
    • Emisiuni 2025
      • Ianuarie 2025
        • Polis 2 ianuarie 2025
      • Februarie 2025
        • Polis – 6 februarie 2025
      • Martie 2025
        • Polis – 6 martie 2025
        • POLIS 20 martie 2025
        • Polis 27 martie 2025
      • Iunie 2025
        • POLIS – 5 iunie 2025
        • Polis 12 iunie 2025
        • Polis 19 iunie 2025
        • Polis 26 iunie 2025
      • Iulie 2025
        • Polis 3 iulie 2025
        • Polis 10 iulie 2025
        • Polis 17 iulie 2025
      • Septembrie 2025
        • POLIS 18 septembrie 2025
        • POLIS 25 septembrie 2025
      • Octombrie 2025
        • POLIS 2 octombrie 2025
      • Decembrie 2025
        • Polis 11 decembrie 2025
        • Polis 18 decembrie 2025
      • Emisiuni 2026
    • Emisiuni 2026
      • martie 2026
        • Polis 19 martie 2026
        • Polis 26 martie 2026
      • iulie 2026
        • Polis 2 iulie 2026
        • POLIS 9 iulie 2026
        • Polis 23 iulie 2026
  • Media
    • Evenimente
      • Constitutia 2013
    • Emisiuni
      • Constitutia 2013
    • Forum
    • Seria Polis
  • Anunturi
  • Cautare
  • Menu
Slide background

Journal of The Faculty of
Political and Administrative Sciences

Coordonat de E.S. Tamar BERUCHASHVILI și Sabin DRĂGULIN

Volum XIV, Nr. 1 (51), Serie nouă, decembrie 2025-februarie 2026

Descarca articol PDF

Politica algoritmilor în 2024-2025: analiza unei strategii electorale bazate pe AI și impactul asupra normalizării discursului instigator la ură cu accente mesianice, antieuropene și pro-ruse

[Algorithmic Politics in 2024-2025: Analysis of an AI-Based Electoral Strategy and the Impact on the Normalization of Messianic, Anti-European, and Pro-Russian Hate Speech]

Alexandru MURARU

Abstract: Electoral analysis is transforming before our eyes. Whereas in previous decades “spin doctors” were defined by their mastery of the audiovisual media environment – particularly radio and television – recent trends clearly indicate that social media platforms and their underlying algorithms have become paramount. We have at our disposal the case study of Romania’s annulled presidential elections, invalidated on grounds related to the manipulation of these algorithms. The conclusion advanced in this article is that not only must electoral campaigns adapt, but the very manner in which states construct and safeguard the guarantees of fair, free, and honest political competition must be fundamentally reconsidered.

Keywords: Artificial Inteligence, democracy, electoral campaigns, algoritms.

Introducere: De la politica media la politica algoritmilor

Timp de trei decenii și jumătate, analiza electorală în România s-a concentrat pe „politica media” – un domeniu definit cu precădere de in­fluența posturilor de televiziune și reglementat, cu imperfecțiunile de rigoare, de Consiliul Național al Au­diovizualului (CNA). Anul electoral 2024 a marcat o ruptură fundamenta­lă a acestei paradigme, culminând cu decizia fără precedent a Curții Con­stituționale a României (CCR) de a anula primul tur al alegerilor prezi­dențiale1. Miza alegerilor nu s-a mai jucat în spațiul media tradițional, ci a fost câștigată – și ulterior invalidată – într-un nou teatru de operațiuni: spa­țiul algoritmic.

Acest fenomen nu este unic, ci re­prezintă o tendință globală. Literatura de specialitate confirmă că expansiu­nea rapidă a inteligenței artificiale este folosită atât pentru automatizarea comunicării politice (microtargeting, astroturfing, optimizarea mesajelor), cât și pentru producerea de conținut sintetic (deepfakes, texte generate robotic), cu scopul de a modifica per­cepția alegătorilor2. Studiile acade­mice au avertizat că astfel de campa­nii pot compromite integritatea elec­torală, pot accelera dezinformarea și pot alimenta discursuri instigatoare la ură, slăbind încrederea în instituții3.

Această analiză definește „politica algoritmilor” ca fiind utilizarea stra­tegică a sistemelor de recomandare ale platformelor, a datelor predictive și a inteligenței artificiale (AI) gene­rative pentru a modela discursul pu­blic, a fabrica un consens anorganic și a obține rezultate politice specifice, adesea prin eludarea completă a ca­drului legal tradițional. Criza electo­rală din 2024 nu a fost un accident sau un fenomen „grassroots” spontan. A fost rezultatul demonstrabil al unei operațiuni de război hibrid, sofistica­te și pre-poziționate. Această operați­une a utilizat o infrastructură tehnică avansată, bazată pe AI (generare, targhetare, amplificare), suprapusă cu atacuri cibernetice directe asupra in­frastructurii electorale (AEP și BEC)4, pentru a atinge un obiectiv strategic: normalizarea și validarea publică a unui discurs extremist tri­partit – mesianic, anti-european și pro-rus – vectorizat prin campania candi­datului independent Călin Georgescu.

Teza centrală a acestui articol este că strategia AI a creat o „inegalitate flagrantă”5 în competiția electorală, exploatând un vid sistemic de regle­mentare. În timp ce instituțiile tradi­ționale de supraveghere (CNA, AEP) au rămas fixate pe un model de cam­panie depășit, o armă algoritmică a reușit să vicieze fundamental proce­sul democratic, demonstrând vulne­rabilitatea critică a statelor membre UE în fața noilor tehnologii de influ­ență6.

 

Anatomia unei arme electorale: Deconstrucția strategiei AI

Analiza campaniei care a dus la anularea scrutinului din 2024 relevă o operațiune complexă, a cărei arhitec­tură tehnică depășește radical capaci­tățile unei campanii independente tradiționale.

Paradoxul „zero cheltuieli”, dovada campaniei anorganice

Punctul de plecare al oricărei in­vestigații asupra acestei campanii este paradoxul financiar. Rapoartele tehnice ale organizațiilor de monito­rizare, precum Expert Forum (EFOR), au semnalat prompt că, în datele publicate de Autoritatea Elec­torală Permanentă (AEP), candidatul Călin Georgescu a raportat „zero ve­nituri și zero cheltuieli”7. Într-o ana­liză transmisă AEP, EFOR a catalo­gat această situație ca fiind „nevero­similă” 8 pentru o campanie care a obținut aproape 23% din voturi la nivel național.

Acest paradox nu este o simplă omisiune birocratică; el reprezintă dovada prima facie a naturii anorga­nice a operațiunii. Datele serviciilor de informații confirmă acest lucru: deși candidatul a declarat „0 lei bu­get”9, platforma TikTok a confirmat autorităților române că doar utilizato­rul „bogpr” (Bogdan Peșchir) a efec­tuat plăți în valoare de 381.000 de dolari în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024 către conturi impli­cate în promovarea candidatului10. Alte metode de finanțare au inclus contactarea influencerilor români de către „FA Agency”, o firmă de origi­ne sud-africană, care oferea 1 000 de euro pentru un singur videoclip de promovare11. Modelul „zero cheltu­ieli” anulează de facto întreaga legis­lație privind finanțarea partidelor și a campaniilor, demonstrând că AEP nu dispune de instrumentele necesare pentru a audita o campanie algoritmi­că.

Generarea de conținut (AI generativ și “firehose of falsehood”)

Strategia de conținut a candidatu­lui Călin Georgescu a fost caracteri­zată de evitarea deliberată a mass-mediei tradiționale și a dezbaterilor publice, optând în schimb pentru o comunicare directă, neintermediată, prin social media și podcast-uri12. Această „industrie a conținutului sin­tetic” este un mecanism tehnic prin care IA este folosită pentru a genera un volum mare de texte, imagini și videoclipuri, capabile să creeze iluzii despre fapte sau evenimente. Acest volum masiv de conținut, necesar pentru a satura spațiul digital, se ali­niază modelului de dezinformare „fi­rehose of falsehood” (furtuna de minciuni)13, menționat inclusiv în analizele Ministerului Public14.

Rapoartele serviciilor de informa­ții plasează această tactică într-un context internațional: agresiunea in­formațională și „folosirea inteligenței artificiale pentru crearea rapidă de conținut” este un modus operandi specific operațiunilor rusești15. Mai mult, s-a constatat că „campania in­formaţională este identică cu campania derulată de Federația Rusă în Ucraina”, ambele bazându-se pe manipularea unor micro-influ­enceri legitimi16. Deși nu direct atribuit campaniei Georgescu, ecosis­temul de dezinformare din 2024 a inclus și utilizarea de deepfakes pentru a discredita oponenții sau a crea narațiuni false conexe, precum escrocheria „Neptun Deep” care a folosit în mod fals imaginea lui Georgescu17.

 

Micro-targetarea de precizie și exploatarea algoritmică

Conținutul generat nu a fost pur și simplu publicat; a fost injectat strate­gic în ecosistemul algoritmic al plat­formelor, cu precădere TikTok. Această tactică, microtargeting-ul, este faci­litată de IA prin analiza date­lor per­sonale și a comportamentului online, permițând influențarea opțiu­nii elec­torale într-un mod subtil și greu de detectat18. Campania nu s-a limitat la a posta, ci a manipulat activ algo­ritmul de recomandare al plat­formei19.

Datele CSAT / MAI arată că un număr de peste 100 de influenceri, care însumau peste 8 milioane de urmăritori activi, au fost cooptați (adesea prin manipulare, fără a cu­noaște beneficiarul real) și plătiți (de exemplu cu 400 de lei pentru 20.000 de urmăritori) pentru a promova hashtag-uri predefinite precum #echi­librusiverticalitate, #prezidentia­le2024 și #unliderpotrivitpentrumi­ne20. Această campanie a generat o creștere abruptă, „explozia” vizuali­zărilor având loc după 25 noiembrie 202421. Rezultatul a fost o creștere a candidatului de la sub 1% în sondaje (30 octombrie – 5 noiembrie) la 10.6% (20-21 noiembrie) și, în final, la 22,94% în ziua votului22, „păcă­lind” algoritmul să promoveze expo­nențial conținutul.

Amplificarea anorganică (boți, conturi latente și coordonare off-platform)

Dacă AI-ul generativ a creat „mu­niția” și algoritmii predictivi au loca­lizat „țintele”, infrastructura de am­plificare anorganică a reprezentat „artileria”. Aceasta nu a fost o mișca­re „grassroots”, ci o operațiune tehni­că complexă, cu resurse semnificati­ve. Dovezile tehnice din documentele CSAT/SRI sunt incontestabile:

  1. Rețeaua de bază: O rețea forma­tă inițial din 25 000 de conturi TikTok a devenit foarte activă cu două săptămâni înainte de scru­tin23.
  2. Tactica „Sleeper Cell” (Conturi Latente): Dovada crucială a pre­meditării și a naturii de operațiune hibridă: 797 dintre conturile din această rețea „au fost create încă din anul 2016”. Aceste conturi au avut o „activitate foarte redusă (1%) până la 11 noiembrie 2024, moment la care a fost activată la capacitate maximă întreaga re­țea”24. Aceasta este o tactică spe­cifică operațiunilor de influență pre-poziționate, nu unei campanii electorale spontane.
  3. Tehnici avansate de eludare: Un detaliu tehnic de mare importanță relevă un actor sofisticat: „nu au fost utilizate resurse tehnice co­mune și nu au fost observate adre­se IP partajate (IP sharing). Con­cret, conturile de TikTok în cauză au avut alocate adrese IP unice”25. Utilizarea de IP-uri unice pentru mii de conturi este o metodă ex­trem de costisitoare, menită să evite detecția automată a platfor­melor și indică un operator cu re­surse de nivel statal.
  4. Coordonare umană Off-Platform: Amplificarea a fost co­ordonată „uman” prin aplicația Telegram, pe canalul ”@propagatorcg”26. Administra­torii ofereau instrucțiuni precise „voluntarilor” despre cum să ma­nipuleze algoritmul: „indicaţii pentru eludarea mecanismelor de verificare ale platformei TikTok (înregistrarea ecranelor şi modifi­carea conținutului pentru a fi per­cepute de platformă drept conținut original)”27.
  5. Evaluarea Platformei: TikTok însăși a apreciat că această crește­re nu a fost organică, numind-o o ”mass guerilla political campa­ign”28 și suspectând coordonarea de către un „actor statal” care „operează mai discret din afară” folosind tehnici de „roiuri” (swarming)29.

Această operațiune a fost dublată de atacuri cibernetice directe: peste 85.000 de atacuri (SQL Injection, XSS) au vizat infrastructura AEP și STS, iar credențiale de acces pentru bec.ro și roaep.ro au fost publicate pe „platforme de criminalitate ciberneti­că de sorginte rusă”30.

 

Impactul strategic: Fabricarea consimțământului pentru extremism

Această infrastructură AI nu a fost doar un megafon; a fost un laborator de inginerie socială conceput pentru a normaliza un discurs extremist speci­fic. Preocuparea centrală, confirmată de literatura de specialitate, este di­seminarea mesajelor instigatoare la ură facilitată de cadrele narative ma­nipulate ale sistemelor AI, care re­modelează percepția publică spre ostilitate31. Strategia a funcționat pe trei axe simultane.

Axa 1: Ingineria mesianismului ca tehnică politică

Prima axă a fost construirea în­crederii. Discursul lui Călin Georgescu a fost analizat ca fiind o tehnologie politică de marketing. Cu­vinte-cheie specifice: „poporul ro­man”, „demnitatea poporului roman”, „pacea”, „familia” și „Dumnezeu”32 au fost transformate de rețeaua AI în unități de conținut viral. Auto-definirea candidatului ca „o chema­re”33 și nu o campanie electorală, a fost proiectată special pentru publicul anti-sistem. Dezinformarea alimenta­tă de IA, așa cum s-a văzut în acest caz, este proiectată pentru a reduce încrederea în instituțiile consecrate. Pentru a întări această imagine, ope­rațiunea a inclus crearea a zeci de conturi TikTok false care au utilizat sigla SRI și titulatura „Brigada Anti­teroristă” (BAT), „inducând astfel, în fals, ideea că instituţiile statului îl susţin pe acesta”34.

 

Axa 2: Normalizarea euroscepti­cismului radical (anti-UE)

A doua axă a fost crearea unei fa­lii de nemulțumire. Strategia AI a preluat un euroscepticism legitim și l-a transformat într-un discurs al urii anti-UE și anti-occidental. Un raport de analiză al Friedrich-Ebert-Stiftung (FES)35 identifică „suveranismul” ca fiind un „ambalaj” conceptual folosit pentru a livra o „retorică extremist”, xenofobă și anti-imigrație36. Algorit­mii, prin însăși natura lor, favorizea­ză conținutul polarizant37. Strategia AI a exploatat conștient acest ”algo­rithmic bias”. Narațiuni despre „dic­tatura de la Bruxelles” sau „Occiden­tul decadent”38 au fost injectate în rețea. Această tactică se aliniază per­fect cu obiectivele documentate ale Federației Ruse de a „sprijinirea unor candidați eurosceptici” în statele de pe flancul estic39.

 

Axa 3: Operaționalizarea narațiu­nilor pro-ruse

A treia axă reprezintă finalitatea strategică a operațiunii: erodarea spri­jinului României pentru arhitectura de securitate euro-atlantică. Legătura de cauzalitate este susținută de do­vezi multiple:

  1. Avertismentul pre-electoral: Încă din septembrie 2024, un ra­port EFOR avertiza că „narațiuni­le mascate pro-Kremlin fuzionea­ză și devin virale”40 și, profetic, că acestea „sunt cele folosite ulterior de Georgescu”.
  2. Infrastructura de diseminare: Raportul Ministerului Public pri­vind acțiunile hibride confirmă „diseminarea prin intermediul unor grupuri de socializare utiliza­te pentru distribuirea propagandei pro-ruse la nivel national”, nu­mind explicit grupuri de Telegram precum „PRO RUSIA” și „BRICS/Румынско-русская дружба”41. TikTok a confirmat, de asemenea, identificarea unei rețele de conturi afiliate cu publi­cația rusă Sputnik, care viza utili­zatorii din România și Republica Moldova42.
  3. Profilul Susținătorilor: Datele CSAT / MAI arată că unii dintre susținătorii implicați în promova­rea online și cumpărarea de voturi sunt „exponenți ai mediilor ex­tremiste … implicate anterior în promovarea unor narative proru­se, antisemite, anti NATO sau împotriva Ucrainei”43. Un susțină­tor identificat, care a afirmat că a susținut financiar campania, avea postate pe profilul său fotografii mai vechi de promovare a lui Vladimir Putin44.
  4. Mesajul Livrat: Cuvântul-cheie „pacea” este un eufemism stan­dard al propagandei Kremlinului (capitularea Ucrainei)45. Acesta a fost completat de atacuri directe la adresa NATO, numită „o organi­zație ofensivă”46 , subminând di­rect pilonii de securitate ai României, un obiectiv prioritar al Rusiei, care consideră România o „țintă pentru acțiuni hibride agre­sive”, conform documentelor SIE prezentate în CSAT și desecreti­zate.

Vidul de reglementare: Eșecul sistemic în fața războiului algo­ritmic

Anularea alegerilor din 2024 nu este doar eșecul unui candidat, ci un eșec sistemic al întregului aparat de reglementare democratică, atât la nivel național, cât și european.

 

Decalajul fatal: Orbirea regle­mentatorului tradițional (CSAT/CNA)

În timp ce operațiunea algoritmică descrisă mai sus se afla în plină des­fășurare, implicând 25.000 de conturi și finanțări nedeclarate de sute de mii de dolari, reglementatorul media tra­dițional, CNA (CSAT / CNA), era preocupat de un război complet dife­rit: analiza legislației și practicilor de reglementare media (ex. Legea 33/2007) arată un focus pe media tradițională (TV, radio, presă scrisă).

Candidatul Georgescu a câștigat alegerile printr-o strategie de arbitraj de reglementare. Acesta a evitat deli­berat și complet media tradițională, făcând astfel întregul aparat de su­praveghere al CNA irelevant. Chiar și atunci când Biroul Electoral Central (BEC) a acționat, prin Deci­zia nr. 175D din 20 noiembrie 2024, dispunând înlăturarea materialelor de propagandă nemarcate, eșecul a fost total. TikTok a confirmat primirea solicitării, dar nu a șters conținutul, catalogând postările pur electorale drept „postări de divertisment” (en­tertainment) și permițând astfel ca acestea să continue să fie disponibile, inclusiv în ziua alegerilor.

 

Limitele noilor instrumente: Cazul României ca „test de stress” eșuat pentru DSA

Alegerile din România au repre­zentat primul „test de stress” real la scară largă pentru noul cadru legisla­tiv european, Actul privind Serviciile Digitale (Digital Services Act – DSA). Testul a fost un eșec preven­tiv.

DSA, menit să responsabilizeze platformele foarte mari (VLOPs) pentru riscurile sistemice pe care le generează, s-a dovedit a fi un instru­ment pur reactiv. Comisia Europeană a deschis proceduri formale împotri­va TikTok pentru eșecul în gestiona­rea riscurilor electorale abia pe 17 decembrie 202447, după ce procesul electoral fusese deja anulat de CCR și dauna fusese consumată. Așa cum subliniază o analiză de la TechPolicy.Press, „inegalitatea fla­grantă” creată de candidatul care a „manipulat tehnologiile digitale” a demonstrat că DSA, în forma sa ac­tuală de implementare, nu a reușit să asigure un mediu electoral echitabil48.

 

Pericolul iminent: Eșecul de proiectare al AI Act

Privind spre viitor, cea mai alar­mantă concluzie este că nici măcar Actul privind Inteligența Artificială (AI Act), în forma sa finală, nu ar fi prevenit această situație. Problema constă într-un defect de proiectare fundamental.

Conform analizelor, AI Act clasi­fică sistemele AI ca fiind „cu risc ridicat” (high-risk) – și, prin urmare, supuse unor reglementări stricte – dacă sunt intenționate (”intended”) să influențeze rezultatul alegerilor (Anexa III, Secțiunea 8(b)). Această formulare este fatală. O platformă precum TikTok va susține întotdeau­na că sistemul său nu este ”intențio­nat” să influențeze alegerile; el este ”intenționat” să maximizeze timpul petrecut pe platformă (engagement). Faptul că acest sistem este vulnerabi­litatea perfectă pentru a fi exploatat de actori terți este exact ceea ce de­monstrează datele SIE: actori ostili dezvoltă „module de inteligență arti­ficială generative” pentru a crea me­saje de propagandă „adaptate, în timp real, la nivel de individ”, exploatând exact sistemul de recomandare49.

Concluzii și strategii de răspuns pentru era AI

Anularea alegerilor din 2024 nu trebuie privită ca un eveniment izolat, ci drept Cazul Zero al războiului electoral algoritmic pe teritoriul Uniunii Europene. Cazul României este o demonstrație de laborator a faptului că AI (predictiv și generativ) a devenit o armă strategică capabilă să creeze un candidat din obscuritate, să-i fabrice sprijinul popular (folo­sind conturi latente din 2016 și IP-uri unice) și să-i normalizeze discursul extremist, toate acestea fiind supra­puse peste atacuri cibernetice directe asupra infrastructurii electorale, du­când la vicierea reală a procesului democratic.

Pentru a supraviețui acestei noi ere, răspunsul strategic trebuie să depășească complet paradigma re­glementării media tradiționale. În pregătirea pentru alegerile din viitor, pot fi luate în calcul următoarele di­recții de acțiune:

  1. Audit algoritmic obligatoriu și în timp real: Trebuie să depășim modelul auditurilor post-factum prevăzute de DSA. Este necesară impunerea unor „teste de stres” (stress tests) algoritmice obligato­rii, realizate de terți independenți (cercetători, societate civilă), în timpul perioadelor electorale criti­ce. Aceste audituri necesită acces real la datele platformelor pentru a identifica în timp real campaniile de „astroturfing” și manipulare.
  2. Re-calibrarea AI Act (de la in­tenție la impact): Legislația eu­ropeană trebuie amendată. Siste­mele de recomandare ale Platfor­melor Online Foarte Mari (VLOPs) trebuie clasificate auto­mat ca fiind „cu risc ridicat” (high-risk) în contexte electorale, pe baza impactului lor sistemic demonstrat asupra discursului ci­vic, nu pe baza „intenției” decla­rate a producătorului.
  3. Alfabetizare media focusată pe AI (Pre-bunking): Eforturile de educație publică trebuie să treacă de la ”de-bunking” (demontarea știrilor false) la “pre-bunking”. Programele naționale de alfabeti­zare media trebuie să educe publi­cul cu privire la mecanismele AI: cum să recunoască un deepfake50, cum funcționează micro-targhe­tarea și cum să identifice semnele unei campanii anorganice (astroturfing)51.
  4. Transparența finanțării digitale (“Follow the Data”): Este vital ca Autoritatea Electorală Perma­nentă (AEP) să fie obligată să co­laboreze structural cu ANCOM (Coordonatorul Serviciilor Digita­le). Rapoartele financiare care ara­tă „zero cheltuieli” trebuie corela­te automat cu datele din bibliote­cile de publicitate (ex. Meta Ad Library) și cu rapoartele de risc ale platformelor, pentru a identifi­ca și investiga proactiv campaniile anorganice nedeclarate, precum plățile de 381 000 de dolari identi­ficate pe TikTok. Aceste măsuri sunt vitale pentru consolidarea re­zilienței instituționale.

 

Note

  • Joan Barata, Elena Lazăr, „Will the DSA Save Democracy? The Test of the Recent Presidential Election in Romania”, in www.techpolicy.press, january 27, 2025, disponibil pe https://www.techpolicy.press/will-the-dsa-save-democracy-the-test-of-the-re-cent-presidential-election-in-romania/ (consultat la 14 ianuarie 2026).
  • Septimus Pârvu, Maria Krause et al, Raport preliminar de observare a ale­gerilor prezidențiale din 24 noiembrie, votcorect.ro și www.expertforum.ro , 27 noiembrie 2024, disponibil pe https://expertforum.ro/wp-content/up-loads/2024/11/Raport-observare_aleg-eri_PR27nov.pdf (con­sultat la 14 ianuarie 2026).
  • Cristian Preda (coord.), Cum a rămas România fără președinte ales. 7 răspunsuri posibile, Editura Humanitas, București, 2025.
  • Raport VIGINUM, Manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor. Concluzii desprinse din alegerile prezidențiale din România & riscuri pentru Franța, Serviciul de Supraveghere și Protecție împotriva Ingerințelor Digitale Străine (VIGINUM), disponibil pe https://www.sgdsn.gouv.fr/files/2025-02/20250204_VIGINUM_Rapport%20public_Elections_Roumanie_risques_France_ROU.pdf (consultat la 14 ianuarie 2026).
  • George Costiță, „TikTok: 27.000 de conturi false au susținut campaniile electorale ale lui Călin Georgescu și AUR”, în www.romania.europalibera.org, 2 apri-lie 2025, disponibil la https://romania.europalibera.org/a/raport-tiktok-campanie-calin-georgescu-a-ur/33370201.html consultat la 16 ia-nuarie 2026.
  • ”Georgescu`s Unexpected Win: A Story of Algorithmic Manipulation”, 29 November 2024, in www.alliance4europe.eu disponibil la https://alliance4europe.eu/georgescus-unexpected-win-a-story-of-algorithm-ic-manipulation (consultat la 17 ia-nuarie 2026).
  • Ovidiu Cornea, „Călin Georgescu, tot cu , după raportul detaliat cerut de autoritatea electorală a candidaților”, în www.romania.europalibera.org, 10 de-cembrie 2024, disponibil pe https://romania.europalibera.org/a/calin-georgescu-cheltuieli-zero-alegeri-pr-ezidentiale-autoritatea-electorala-per-manenta/33234987.html (consultat la 17 ianuarie 2026).
  • „EFOR a sesizat AEP cu privire la declararea și legalitatea veniturilor și cheltuieliulor în campania electorală de către candidatul Călin Georgescu”, în www.votcorect.ro, 26 noiembrie 2024, disponibil pe https://votcorect.ro/prezidentiale-parla-mentare-2024/sesizari/efor-a-sesizat-a-ep-cu-privire-la-declararea-si-legalitat-ea-veniturilor-si-cheltuielilor-in-camp-ania-electorala-de-catre-candidatul-ca-lin-georgescu-2/ (consultat la 17 ia-nuarie 2026).
  • Vezi segmentul privitor la meca-nismele de finanțare a campaniei lui Călin Georgescu din documentele declasificate publicate pe pagina de internet a Președinției României, Document CSAT SRI I, disponibil la https://www.presidency.ro/files/userfiles/Documente%20CSAT/Document%20CSAT%20SRI%20I.pdf (consultat la 18 ianuarie 2026).
  • Viorela Marin, „Tacticile din spatele operațiunii Călin Georgescu. . Un raport despre care l-a propulsat pe Georgescu lansează ”, în www.hotnews.ro, 19 noiembrie 2025, disponibil pe https://hotnews.ro/tacticile-din-spatele-operatiunii-calin-georgescu-algoritmii-au-fost-transformati-in-arme-un-rapor-t-despre-tiktok-cratia-care-l-a-propul-sat-pe-georgescu-lanseaza-2111928 (consultat la 18 ianuarie 2026).
  • Vezi Christopher Paul, Miriam Matthews, The Russian ”Firehose of Falsehood” Propaganda Model: Why It Might Work and Options to Counter It, RAND Corporation, 2016, o prezentare pe https://www.rand.org/pubs/perspectives/PE198.html (consultată la 19 ianu-arie 2026).
  • „România a fost ținta predilectă a unor ample campanii hibride în contextul scrutinelor electorale din 2024”, pre-zentare oferită de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, disponibil pe https://www.mpublic.ro/sites/default/files/PDF/rh_presentation.pdf (consultat la 19 ianuarie 2026).
  • Vezi NOTA Serviciului de Informații Externe nr. 1956 din 4 decembrie 2024, document declasificat de Administrația Prezidențială și publica pe https://www.presidency.ro/files/ userfiles/Documente%20CSAT/Document%20CSAT%20SIE.pdf (consultat la 19 ianuarie 2026).
  • Anca Ungureanu, „MAI, despre Georgescu: Campania , similar cu derulată de Rusia în Ucraina”, în www.stirileprotv.ro, 4 decembrie 2024, disponibil la https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/mai-despre-georgescu-campania-zechil-ibru-si-verticalitate-identica-cu-zfrate-langa-frate-derulata-de-rusia-in-ucrai-html (consultată la 19 ianuarie 2026).
  • Alina Bîzgă, „Escrocherie cu Deepfake: Candidații la Președinția României, folosiți pentru a atrage victime într-o investiție falsă ”, în www.bitdefender.com, 16 mai 2025, disponibil la https://www.bitdefender.com/ro-ro/bl-og/hotforsecurity/escrocherie-cu-deep-fake-candidatii-la-presedintia-romani-ei-folositi-pentru-a-atrage-victime-intr-o-investitie-falsa-neptun-deep (consul-tat la 19 ianuarie 2026).
  • John Albert, ”TikTok and the Romanian elections: A stress test for DSA enforcement”, în DSA Observatory, 20 December 2024, disponibil pe https://dsa-observato-ry.eu/2024/12/20/tiktok-and-the-roma-nian-elections/ (consultat la 19 ia-nuarie 2026).
  • Vezi Raportul VIGINUM, cit.
  • Vezi NOTĂ DE INFORMARE, Document CSAT MAI declasificat cu nr. 2081968 din 4 decembrie 2024, disponibil pe https://www.presidency.ro/files/userfiles/Documente%20CSAT/Document%20CSAT%20MAI.pdf (consultat la 20 ianuarie 2026).
  • Vezi NOTA Serviciului Român de Informații declasificată de CSAT SRI și publicată de Administrația Prezidențială, cit.
  • Vezi Rechizitoriul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 15 septembrie 2025, disponibil pe https://media.capital.ro/ wp-content/uploads/2025/09/Rechizit-oriu-PARTEA-1.pdf#:~:text=conform-%2-0ac%C8%9Biunilor%20de%20m-icrotargetare%2C%20fiind,realizate%20sub%20forma%20unor%20videoclipuri (consultat la 20 ianuarie 2026).
  • Ibidem.
  • Vezi NOTA Serviciului Român de Informații declasificată de CSAT SRI și publicată de Administrația Prezidențială, cit.
  • Florin Marinescu, „Analiză SRI dese-cretizată de CSAT: Activitatea contu-rilor de TikTok care l-au promovat pe Călin Georgescu ar fi fost coordonată de un actor statal / creșterea nu a fost organică, ci prin intermediul unor vo-luntari coordonați de tip ”, în www.g4media.ro, 4 decembrie 2024, disponibil pe https://www.g4media.ro/ analiza-sri-desecretizata-de-csat-activ-itatea-conturilor-de-tiktok-care-l-au-p-romovat-pe-calin-georgescu-ar-fi-fost-coordonata-de-un-actor-statal-crester-ea-nu-a-fost-organica-ci-prin-interme-diul-u.html (consultat la 21 ianuarie 2021).
  • Vezi Document CSAT SRI II decla-sificat și publicat de Administrația Prezidențială, disponibil la https://www.presidency.ro/files/userfiles/Documente%20CSAT/Document%20CSAT%20SRI%20II.pdf (consultat la 21 ianuarie 2026).
  • Philip Seargeant, Arta narațiunii politice: de ce câștigă poveștile voturi în epoca postadevărului, (Traducere de Ludovic-Ștefan Skultety) Editura Curtea Veche, București, 2022.
  • Ovidiu Cornea, „Program politic sau hip-noză? | discursului lui Călin Georgescu, de la poporul roman și dem-nitate, la familie, pace și Dumnezeu”, în www.romania.europalibera.org, 28 noiembrie 2024, disponibil pe https://romania.europalibera.org/a/calin-georgescu-alegeri-prezidentiale-dis-curs-analiza/33217601.html (consultat la 21 ianuarie 2026).
  • Vezi Document CSAT SRI I, decla-sificat de Administrația Prezidențială, cit.
  • Alina Dragolea (coord.), Monitorizarea alegerilor prezidențiale și parlamen-tare 2024 / 2025 din România. O perspectivă intersecțională, iunie 2025, Friedrich Ebert Stiftung, dispo-nibil pe https://romania.fes.de/filea-dmin/user_upload/pdffiles/Monitori z-area_alege-rilor_O_perspectiva_inte-rsectionala.pdf (consultat la 22 ianu-arie 2026).
  • Constantin Plămădeală, „De la Suveranism la Moscovism: cum se camuflează noul anti-europenism în Estul UE”, în www.contributors.ro, 23 octombrie 2025, disponibil pe https://www.contributors.ro/de-la-suv-eranism-la-moscovism-cum-se-camu-fleaza-noul-anti-europenism-in-estul-ue/ (consultat la 22 ianuarie 2026).
  • Ludmila Țurcanu, „Narațiuni rusești promovate de influenceri pro-Georgescu pe Instagram și TikTok”, în www.veridica.ro, 3 decembrie 2024, disponibil pe https://www.veridica.ro/ 2024-anul-marii-resetari/naratiuni-rus-esti-promovate-de-influenceri-pro-ge-orgescu-pe-instagram-si-tiktok (consultat la 22 ianuarie 2026).
  • George Costiță, Andreea Ofițeru, Dora Vulcan, Oana Despa, „Operațiunea . Documente declasificate de SRI, SIE, MAI și STS: Rusia: război hybrid și rolul Moscovei în alegeri”, în www.romania.europalibera.org, 4 de-cembrie 2024, disponibil pe https://romania.europalibera.org/a/operatiunea-georgescu-presedinte-docum-ente-secrete-declasificate-sie-romania-tinta-unei-actiuni-hibride-agresive-ru-se-/33226882.html (consultat la 22 ia-nuarie 2026).
  • Mădălina-Elena Voinea, Sorin Ioniță, „Arhitectura dezinformării. Alegeri. Propaganda Kremlinului, Dezinfor-mare” în www.expertforum.ro, 26 septembrie 2024, disponibil pe https://expertforum.ro/wp-content/up-loads/2024/11/Arhitectura-dezin-form-arii-formatat-1.pdf (consultat la 22 ia-nuarie 2026).
  • Vezi Raportul Ministerului Public, cit.
  • Vezi Documentul CSAT SRI I, cit.
  • Vezi Documentul CSAT MAI, cit.
  • „Noi date din ancheta campaniei lui Călin Georgescu: ce legături au desco-perit procurorii între Rusia și conturile care îl promovau”, în www.digi24.ro, 28 februarie 2025, disponibil pe https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/noi-date-din-ancheta-campan-iei-lui-calin-georgescu-ce-legaturi-au-descoperit-procurorii-intre-rusia-si-co-nturile-care-il-promovau-3139415 (consultat la 22 ianuarie 2026).
  • ” in the Service of War”, in www.euvsdisinfo.eu, 2 martie 2023, disponibil pe https://euvsdisinfo.eu/ peace-in-the-service-of-war/#:~:te-xt=Special%20’Peace’%20Operation,-As%20we%20have&text=In%20Kremlinese%2C%20the%20word%20’peace,12%20months%20(and%20beyond) (consultat la 22 ianuarie 2026).
  • Cezar Amariei, „Călin Georgescu atacă NATO în podcastul unui conspi-raționist american. MApN: este pro-pagandă și dezinformare rusească”, în www.romania.europalibera.org, 15 ia-nuarie 2025, disponibil pe https://romania.europalibera.org/a/noua-ofensiva-anti-nato-a-lui-calin-geor-gescu-tratata-cu-liniste-strategica-de-autoritatile-romane/33276804.html (consultat la 22 ianuarie 2026).
  • Sabina Șancu, „Comisia Europeană deschide o anchetă împotriva TikTok după acuzațiile de interferență în alegerile prezidențiale din România”, în www.romania.europalibera.org, 17 decembrie 2024, disponibil pe https://romania.europalibera.org/a/comisia-europeana-ancheta-impotriva-tik-tok-acuzatii-alegeri-prezidentiale-rom-ania/33242899.html (consultat la 23 ianuarie 2026).
  • Joan Barata, Elena Lazăr, „Will the DSA Save Democracy? The Test of the Recent Presidential Election in Romania”, cit.
  • Vezi Documentul CSAT SIE, cit.
  • Children and Deepfake, https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2025/775855/EPRS_BRI(2025)775855_EN.pdf
  • Anna Merod, ”Deepfakes heighten the need for media literacy in the age of AI”, in www.k12dive.com, 14 Fe-bruary 2024, disponibil pe https://www.k12dive.com/news/how-spot-deepfakes-AI-schools-media-lite-racy/707438/ (consultat la 23 ianuarie 2026).

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

 

Lucrări cu caracter general și special

PREDA, Cristian (coord.), Cum a rămas România fără președinte ales. 7 răspunsuri posibile, Editura Humanitas, București, 2025.

SEARGEANT, Philip, Arta narațiunii politice: de ce câștigă poveștile voturi în epoca postadevărului (Traducere de Ludovic-Ștefan Skultety), Editura Curtea Veche, București, 2022.

 

Articole și studii

ALBERT, John, ”TikTok and the Romanian elections: A stress  test for DSA enforcement”, în DSA Observatory, 20 December 2024.

Dragolea, Alina (coord.), Monitorizarea alegerilor prezidențiale și parlamentare 2024 / 2025 din România. O perspectivă intersecțională, iunie 2025, Friedrich Ebert Stiftung.

 

Resurse online

*** ” in the Service of War”, in www.euvsdisinfo.eu, 2 martie 2023.

*** ”Georgescu`s Unexpected Win: A Story of Algorithmic Manipulation”, 29 November 2024, in www.alliance4europe.eu.

*** „EFOR a sesizat AEP cu privire la declararea și legalitatea veniturilor și cheltuieliulor în campania electorală de către candidatul Călin Georgescu”, în www.votcorect.ro, 26 noiembrie 2024.

*** „Noi date din ancheta campaniei lui Călin Georgescu: ce legături au desco-perit procurorii între Rusia și conturile care îl promovau”, în www.digi24.ro, 28 februarie 2025.

*** Raport VIGINUM, Manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor. Concluzii desprinse din alegerile prezidențiale din România & riscuri pentru Franța, Serviciul de Supraveghere și Protecție împotriva Ingerințelor Digitale Străine (VIGINUM).

*** „România a fost ținta predilectă a unor ample campanii hibride în con-textul scrutinelor electorale din 2024”, prezentare oferită de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

*** Children and Deepfake, www.europarl.europa.eu.

*** Rechizitoriul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 15 septembrie 2025.

AMARIEI, Cezar, „Călin Georgescu atacă NATO în podcastul unui conspiraționist american. MApN: este propagandă și dezinformare rusească”, în www.romania.europalibera.org, 15 ia-nuarie 2025.

BARATA, Joan, Elena Lazăr, „Will the DSA Save Democracy? The Test of the Recent Presidential Election in Romania”, in www.techpolicy.press, january 27, 2025.

BÎZGĂ, Alina, „Escrocherie cu Deepfake: Candidații la Președinția României, folosiți pentru a atrage victime într-o investiție falsă ”, în www.bitdefender.com, 16 mai 2025.

CORNEA, Ovidiu, „Călin Georgescu, tot cu , după raportul detaliat cerut de autoritatea electorală a candidaților”, în www.romania.europalibera.org, 10 de-cembrie 2024.

IDEM, „Program politic sau hipnoză? | discursului lui Călin Georgescu, de la poporul roman și demnitate, la familie, pace și Dumnezeu”, în www.romania.europalibera.org, 28 noiembrie 2024.

COSTIȚĂ, George, „TikTok: 27.000 de conturi false au susținut campaniile electorale ale lui Călin Georgescu și AUR”, în

www.romania.europalibera.org, 2 aprilie 2025.

IDEM, Andreea Ofițeru, Dora Vulcan, Oana Despa, „Operațiunea . Documente declasificate de SRI, SIE, MAI și STS: Rusia: război hybrid și rolul Moscovei în alegeri”, în www.romania.europalibera.org, 4 de-cembrie 2024.

MARIN, Viorela, „Tacticile din spatele operațiunii Călin Georgescu. . Un raport despre care l-a propulsat pe Georgescu lansează ”, în www.hotnews.ro, 19 noiembrie 2025.

MARINESCU, Florin, „Analiză SRI desecretizată de CSAT: Activitatea conturilor de TikTok care l-au promovat pe Călin Georgescu ar fi fost coordonată de un actor statal / creșterea nu a fost organică, ci prin intermediul unor voluntari coordonați de tip ”, în www.g4media.ro, 4 decembrie 2024.

MEROD, Anna, ”Deepfakes heighten the need for media literacy in the age of AI”, in www.k12dive.com, 14 February 2024.

PAUL, Christopher, Miriam Matthews, The Russian ”Firehose of Falsehood” Propaganda Model: Why It Might Work and Options to Counter It, RAND Corporation, 2016.

PÂRVU, Septimus, Maria Krause et al, Raport preliminar de observare a alegerilor prezidențiale din 24 no-iembrie, www.votcorect.ro și www.expertforum.ro, 27 noiembrie 2024.

PLĂMĂDEALĂ, Constantin, „De la Suveranism la Moscovism: cum se camuflează noul anti-europenism în Estul UE”, în www.contributors.ro, 23 octombrie 2025.

ȘANCU, Sabina, „Comisia Europeană deschide o anchetă împotriva TikTok după acuzațiile de interferență în alegerile prezidențiale din România”, în www.romania.europalibera.org, 17 de-cembrie 2024.

ȚURCANU, Ludmila, „Narațiuni rusești promovate de influenceri pro-Georgescu pe Instagram și TikTok”, în www.veridica.ro, 3 decembrie 2024.

Ungureanu, Anca, „MAI, despre Georgescu: Campania , similar cu derulată de Rusia în Ucraina”, în www.stirileprotv.ro, 4 decembrie 2024.

Voinea, Mădălina-Elena, Sorin Ioniță, „Arhitectura dezinformării. Alegeri. Pro-paganda Kremlinului, Dezonformare” în www.expertforum.ro, 26 septembrie 2024.

Articole recente

  • Editorial. Populismul – o tehnică de propagandă5 decembrie 2017 - 15:13
  • Europa şi ameninţarea populistă5 decembrie 2017 - 15:03
  • Populismus in Deutschland, und die Auswirkungen auf die Bundestagswahl 20175 decembrie 2017 - 14:45
  • Populismo e neoliberismo5 decembrie 2017 - 14:30
  • Populism and gender5 decembrie 2017 - 14:26

Indexari

IndexariIndexari

Cele mai vizualizate articole

  • Campania electorală în teritoriu: aspecte empirice ale marketingului politic
  • România în Primul Război Mondial
  • Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?* (How many people did communism kill? And who were they?)
  • Dinamica demografică în perioada post-1945 și implicațiile ei (geo)politice
  • Dimensiunea mediatică a populismului în România contemporană

Accesari site

Formulare (Forms)

Cerere tip - Descarca
Authors must send a request - Download
Contractul de editare - Download
Editing contract - Download
Formularul de cedare a drepturilor catre autori - Download
Copyright License Agreement - Download

Ultimele articole (Latest articles)

  • EDITORIAL: Ucraina. Repere istorice, culturale și politice – Ihor PROKOPCHUK, Sabin DRĂGULIN23 septembrie 2026 - 23:15
  • Ucraina în orizontul Europei. Construcția culturală a sensului european – Anton CARPINSCHI23 septembrie 2026 - 23:11

Contact

Str. Bălușescu, nr. 2, Iaşi, Romania
Tel. 0040 232 214 858
Fax: 0040 232 214 858

Ne puteti scrie la adresa redactia@revistapolis.ro.

© Drepturi de autor - Revista Polis - Universitatea "Petre Andrei" din Iasi - powered by Enfold WordPress Theme
  • Facebook
Scroll to top