• Facebook
  • Utilizator nou
  • Logare
  • Iesire
  • Parola pierduta
  • Contact
  • Română Română Română ro
  • English English Engleză en
Revista Polis
  • Acasa
  • Redactia revistei
  • Numar curent
  • Reguli de redactare
  • Arhiva revista
    • 2026
      • Numarul 3(53)/2026
      • Numarul 2(52)/2026
      • Numarul 1(51)/2026
    • 2025
      • Numarul 1(47)2025
      • Numarul 2(48)/2025
      • Numarul 3(49)/2025
      • Numarul 4(50)/2025
    • 2024
      • Numarul 1(43)/2024
      • Numarul 2(44)/2024
      • Numarul 3(45)/2024
      • Numarul 4(46)/2024
    • 2023
      • Numarul 4(42)/2023
      • Numarul 3 (41) 2023
      • Numarul 2(40)/2023
      • Numarul 1(39)/2023
    • 2022
      • Numarul 4(38)/2022
      • Numarul 3(37)/2022
      • Numarul 2(36)/2022
      • Numarul 1(35)/2022
    • 2021
      • Numarul 4(34)/2021
      • Numarul 3(33)/2021
      • Numarul 2(32)/2021
      • Numarul 1(31)/2021
    • 2020
      • Numarul 4(30)/2020
      • Numarul 3(29)/2020
      • Numarul 2(28)/2020
      • Numarul 1(27)/2020
    • 2019
      • Numarul 4(26)/2019
      • Numarul 3(25)/2019
      • Numarul 2(24)/2019
      • Numarul 1(23)/2019
    • 2018
      • Numarul 4(22)/2018
      • Numarul 3(21)/2018
      • Numarul 2(20)/2018
      • Numarul 1(19)/2018
    • 2017
      • Numarul 4(18)/2017
      • Numarul 3(17)/2017
      • Numarul 2(16)/2017
      • Numarul 1(15)/2017
    • 2016
      • Numarul 4(14)/2016
      • Numarul 3(13)/2016
      • Numarul 2(12)/2016
      • Numarul 1(11)/2016
    • 2015
      • Numarul 4(10)2015
      • Numarul 3(9)2015
      • Numarul 2(8)2015
      • Numarul 1(7)/2015
    • 2014
      • Numarul 4(6)/2014
      • Numarul 3(5)/2014
      • Numarul 2(4)/2014
      • Numarul 1(3)2014
    • 2013
      • Numarul 2/2013
      • Numarul 1/2013
    • Seria veche
  • POLIS Books
  • POLIS+
    • Emisiuni 2017
      • 27 Octombrie 2017
      • 20 Octombrie 2017
      • 3 noiembrie 2017
      • 17 noiembrie 2017
      • 12 decembrie 2017
    • Emisiuni 2022
      • februarie 2022
        • 17 februarie 2022
        • 23 februarie 2022
      • martie 2022
        • 3 martie 2022
        • 10 martie 2022
        • 17 martie 2022
        • 24 martie 2022
        • 31 martie 2022
      • aprilie 2022
        • 6 aprilie 2022
        • 14 aprilie 2022
        • 21 aprilie 2022
      • mai 2022
        • 5 mai 2022
        • 12 mai 2022
        • 19 mai 2022
        • 26 mai 2022
      • iunie 2022
        • 2 iunie 2022
        • 9 iunie 2022
        • 16 iunie 2022
        • 23 iunie 2022
        • 30 iunie 2022
      • iulie 2022
        • 7 iulie 2022
        • 14 iulie 2022
        • 21 iulie 2022
      • august 2022
        • 15 august 2022
        • 22 august 2022
      • septembrie 2022
        • 29 septembrie 2022
      • octombrie 2022
        • 6 octombrie 2022
        • 13 octombrie 2022
        • 20 octombrie 2022
      • decembrie 2022
        • 1 decembrie 2022
        • 8 decembrie 2022
        • 15 decembrie 2022
        • 22 decembrie 2022
        • 29 decembrie 2022
    • Emisiuni 2023
      • ianuarie 2023
        • 5 ianuarie 2023
        • 12 ianuarie 2023
        • 19 ianuarie 2023
        • 26 ianuarie 2023
      • februarie 2023
        • 2 februarie 2023
        • 9 februarie 2023
      • martie 2023
        • 9 martie 2023
        • 16 martie 2023
        • 30 martie 2023
      • aprilie 2023
        • 6 aprilie 2023
        • 13 aprilie 2023
        • 20 aprilie 2023
        • 27 aprilie 2023
      • mai 2023
        • 18 mai 2023
        • 25 mai 2023
      • iunie 2023
        • 1 iunie 2023
        • 7 iunie 2023
        • 15 iunie 2023
        • 22 iunie 2023
        • 29 iunie 2023
      • iulie 2023
        • 6 iulie 2023
        • 13 iulie 2023
        • 20 iulie 2023
        • 27 iulie 2023
      • august 2023
        • 3 august 2023
        • 10 august 2023
        • 17 august 2023
        • 31 august 2023
      • septembrie 2023
        • 7 septembrie 2023
        • 14 septembrie 2023
        • 21 septembrie 2023
      • octombrie 2023
        • 5 octombrie 2023
        • 12 octombrie 2023
        • 19 octombrie 2023
      • noiembrie 2023
        • 2 noiembrie 2023
        • 9 noiembrie 2023
        • 16 noiembrie 2023
        • 23 noiembrie 2023
        • 30 noiembrie 2023
      • decembrie 2023
        • 14 decembrie 2023
        • 21 decembrie 2023
        • 28 decembrie 2023
    • Emisiuni 2024
      • Februarie 2024
        • 01 februarie 2024
        • 08 februarie 2024
        • 15 februarie 2024
        • 22 februarie 2024
        • 29 februarie 2024
      • martie 2024
        • 7 martie 2024
        • 21 martie 2024
        • 28 martie 2024
      • aprilie 2024
        • 18 aprilie 2024
      • mai 2024
        • 30 mai 2024
      • iunie 2024
        • 13 iunie 2024
      • iulie 2024
        • 4 iulie 2024
        • 11 iulie 2024
        • 25 iulie 2024
      • august 2024
        • 08 august 2024
      • Octombrie 2024
        • POLIS + 03 octombrie 2024
        • Polis+ 10 octombrie 2024
      • Noiembrie 2024
        • Polis 28 noiembrie 2024
      • Decembrie 2024
        • Polis 19 decembrie 2024
    • Emisiuni 2025
      • Ianuarie 2025
        • Polis 2 ianuarie 2025
      • Februarie 2025
        • Polis – 6 februarie 2025
      • Martie 2025
        • Polis – 6 martie 2025
        • POLIS 20 martie 2025
        • Polis 27 martie 2025
      • Iunie 2025
        • POLIS – 5 iunie 2025
        • Polis 12 iunie 2025
        • Polis 19 iunie 2025
        • Polis 26 iunie 2025
      • Iulie 2025
        • Polis 3 iulie 2025
        • Polis 10 iulie 2025
        • Polis 17 iulie 2025
      • Septembrie 2025
        • POLIS 18 septembrie 2025
        • POLIS 25 septembrie 2025
      • Octombrie 2025
        • POLIS 2 octombrie 2025
      • Decembrie 2025
        • Polis 11 decembrie 2025
        • Polis 18 decembrie 2025
      • Emisiuni 2026
    • Emisiuni 2026
      • martie 2026
        • Polis 19 martie 2026
        • Polis 26 martie 2026
      • iulie 2026
        • Polis 2 iulie 2026
        • POLIS 9 iulie 2026
        • Polis 23 iulie 2026
  • Media
    • Evenimente
      • Constitutia 2013
    • Emisiuni
      • Constitutia 2013
    • Forum
    • Seria Polis
  • Anunturi
  • Cautare
  • Menu
Slide background

Journal of The Faculty of
Political and Administrative Sciences

Coordonatori: Sabin Drăgulin, Sorin Bocancea și Angelo Chielli

Volum XIV, Nr. 2 (52), Serie nouă, martie-mai 2026

Descarca articol PDF

Conarhiile (Arhé-urile-Conac): rețele trans-regionale de comunități ale sec. XXI-XXII

 [The Konarchies (Mansion-Archies) as web of trans-regional communities between XXIst-XXII centuries]

Madalina Virginia ANTONESCU

 

 

Abstract: Our study is proposing a brief analysis about new political concepts generated by a dynamic type of hybrid order, at the beginning of XXIst century, as mansion-archés or konarchies, in the framework of regional, trans-continental, glocal fluxes, of quasi-states, metropolises or other non-state actors, within a century shaped by global turbulences and ascension of new political, post-state players. Heterarchies based on organic communities or on hybrid types (metropolo-konarchies, pseudo-state-mansions) can elaborate expanded webs of transnational relations, of trans-continental contacts, by re-considering and enforcing infra-local links, through a new dimension of politized rurality and organic rule vision about lands (neo-medievalism, as concept advanced by IR scholars). Konarchies would be, in this framework, genuine forms of post-state governance in a fragmentated, glocal, turbulent political scene, searching for inspiration and enforcing old patterns of infra-localism, re-shaped according to present, dynamic realities. Starting by considering some historical models of organic communities as distinct political patterns of social-political organization, we’ll try to elaborate and identify elements for defining as much as possible, this innovative concept.

 

Keywords: conarhii, epoca globală, comunități, rețele, actori non-statali, glocalitate.

Proliferarea web-urilor ca for­me ale fluxurilor transna­ționale, fenomene ale globali­zării

Din perspectiva studiilor globale și a impactului lor asupra neo-comu­nităților organice ca actori non-sta­tali, pseudo-statali sau cvasi-statali {când are loc o transformare a așeză­rii fortificate într-un neo-stat sau cen­tru decizional care controlează o re­giune sau o metropolă, cu înlătura­rea/parazitarea sau acapararea insti­tuțiilor orășenești/locale/statale re­prezentând voința poporului și înlo­cuindu-o cu o voință comună, de grup organizațional (infracțional sau nu) la nivel local}, devine relevant și conceptul „glocal”. Acesta are inițial un sens economic (un produs conce­put pentru o piață globală poate fi adaptat pentru o piață locală, statală sau regională)1. În studiile politice și în relațiile internaționale, termenul de „glocal” definește inclusiv o adaptare a autorității de la nivel central, inter­național, la cerințele comunităților infra-locale (infra–statale sau infra-regionale) definite și ele fie într-un sens exclusiv organic (comunități să­tești tradiționale, închise sau relative închise) ori mixt (comunități infra-locale cosmopolite de tipul clanurilor orășenești sau al asociațiilor diverse profesionale, confesionale, de activi­tăți și interese comune reunind indi­vizi fără a lua în considerare criterii de rudenie).

Glocalitatea conduce la nevoia de codificare a unor norme politice glo­bale în termeni locali și de a legifera, de a organiza politic la nivel local fluxurile globale transnaționale, spre a le folosi conform intereselor și cerin­țelor specifice de la nivelul infra-local respectiv2.

Conform doctrinei (Holsti), siste­mul internațional însuși (căruia autori precum Jean-Baptiste Duroselle îi fixează debutul în sec. al XVI-lea) este format din comunități organice, derivate din vechile forme de orga­nizare (gentilică, tribală) ale epocii antice: o colecție de entități politice independente, precum triburile, sta­tele, națiunile, imperiile, alianțele, organizațiile, aflate în diferite procese de interacțiune3, ceea ce revelează mai degrabă un model internațional heterarhic decelabil în sec. al XVI-lea (considerat un început al moder­nității sistemului internațional).

Conform autorilor teoriei interde­pendențelor complexe, Keohane și Nye (2003), pe care îi considerăm relevanți pentru explicarea modelelor heterarhice din epoca antică, dar și din secolul al XXI-lea (o exploatare con­ceptuală a modelelor arhaice, rea­daptate la realitățile complexe ale unei ere post-statale sau statale în curs de dezagregare), datorită proli­ferării noilor actori politici sau cvasi-politici și a fenomenelor de trans-regionalizare și creșterea rolului sis­temelor infra-locale, „nu numai state­le sunt actori semnificativi ală­turi de jucătorii transnaționali”4. În această lume globală a sec. al XXI-lea, reapar formele vechi ale organi­zării puterii politico-economice infra–locale (care co-există cu autoritatea statală admi­nistrativă locală până la a o concura și a o înlătura în condițiile declinului statelor), de tipul comu­nităților orga­nice (clanurile, marile familii organi­zate în mari așezări întărite, de pro­vincie, numite conace, cu economie locală și regională pu­ternică, închisă sau semi-închisă, în majoritate bazată pe troc, cu alcă­tuirea unor micro-clase sociale locale arondate servicii­lor conacului). Putem vorbi de ceea ce doctrina relațiilor internaționale ex­plorează sub aspec­tul conceptului de „neo–medievalism latifundiar”, bazat pe puterea de a stăpâni și de a o ex­tinde pe orizon­tală, spre deosebire de modelele ierarhice bazate pe o orga­nizare a puterii de tip piramidal, ver­tical. Comunitățile organice (cla­nurile) dar și profesionale (asociații de agricultori și arendași) stăpânesc orizontala, asigurând structuri hete­rarhice5 (uniuni de asociații, uni­uni de clanuri) cu organisme comune de conducere, fie ocazionale (pentru un anumit eveniment) fie periodice, pre­cum și forme de legitimitate pro­prie, distincte de cele ale statelor (constitu­ția statului). Puterea econo­mico-financiară6 acumulată în timp de ac­torii non-statali infra-locali și trans-regionali (asociații profesio­nale, cla­nuri), indiferent de baza lor profesio­nală sau organică, reprezintă o pro­vocare asimetrică la adresa ca­pacității statului de a controla simul­tan orizontala (prin autoritățile sale administrative locale) și verticala puterii (modele ierarhice ale admi­nistrației sale de specialitate). Re­flectarea puterii economico-financi­are a clanurilor și a asociațiilor profe­sionale în condițiile declinului statu­lui duce la înlocuirea cetățenilor și a calității lor politice de a decide com­ponența și funcționarea puterilor în stat conform unui contract social (constituția, pacte de libertăți comer­ciale ori privilegii între bresle si su­veran, carte mutual recunoscute de drepturi și obligații politice, precum cele de tip medieval) și înlocuirea lor cu voința politică a asociațiilor infra-locale, a clanurilor. Acestea decid la nivel local, regional și apoi, în forme de consolidare a puterii lor politizate, la nivelul central ale statului, înlocu­ind contractul social cu norme cutu­miare și cu forme de legitimitate lo­cală (titluri politice locale transfor­mate în titluri regionale) opozabile noilor relații stabilite la nivel central (nu doar infra-local) în state eșuate sau în curs de dezagregare.

Puterea economico-financiară a clanurilor și asociațiilor organizate în conarhii7 (așezări rurale fortificate, puternice economic, autonome până la întreținerea de trupe militare pro­prii sau având putere militară de facto prin numărul membrilor asociației locale de proprietari de terenuri/ arendași/ ai clanului mobilizați rapid) se transformă în forță de manipulare economico-socială a puterii politice centrale, până la înlocuirea aleșilor sau numiților din aparatul statelor eșuate/în curs de dezagregare cu aleși sau numiți ai conacelor (puterile po­litice post-statale, infra-locale, regio­nale în ascensiune, pe fundalul tur­bulențelor globale generate de proli­ferarea și de apariția actorilor non-statali, de rivalitățile între state etc.).

Asemenea conace locale, alcătu­ind și uniuni de conace sau forme mai subtile de interdependențe locale, modele heterarhice flexibile, ocazio­nale sau periodice, se opun ideii de autarhie infra-locală pe care am fi tentați să o aplicăm realităților unui secol XXI numit urban, al ascensiu­nii metropolelor și megalopolisurilor8 fără a se lua în considerare fenome­nele infra-locale, de la nivel rural (ascensiunea conacelor, în baza proli­ferării și întăririi puterii clanurilor9, a asociațiilor profesionale sau de pro­prietari de pământ și nevoia acestora de a se proteja în fața actorilor rivali, statali sau non-statali).

Și alți autori sunt de părere că re­țelele (cobwebs) formate din asocia­ții, organizații vizibile sau nu, comu­nități organice pot prezenta, prin pro­liferarea lor dublată de o creștere progresivă a puterii lor economico-financiare, riscuri la adresa statului10, dezvoltând pârghii de influențare tot mai importantă a statului, până la influențarea democrației reprezenta­tive, înlăturarea democrației partici­pative și formalizarea conceptelor politice de cetățean, constituție, con­tract social, națiune, concepte esenți­ale pentru a demonstra existența unui stat. În sec. al XXI-lea, conceptele de state-națiuni pot evolua de la forme slabe de heterarhie (controlabile de stat prin mecanismele democratice prevăzute în Constituție) până la practici informale de tip heterarhic (deep state) parazitând progresiv și preluând structurile statale spre a le folosi în interes de clan sau al organi­zației /asociației respective, pe un anumit teritoriu.

Conarhiile – o încercare de de­finire a conceptului

Într-o accepțiune a doctrinei, or­ganizările umane pot lua diferite forme în decursul istoriei, unele con­forme unui model ierarhic, asociat corporatismului, imperiului de tip vechi, cu lideri autocrați masculini ce impun decizia lor dinspre vârful pute­rii politice spre bază. Alte forme ale organizării umane sunt bazate pe modele comunitare-organice de tip rețea, care pot coexista sau înlătura modelele ierarhice, asigurând o pse­udo-guvernare a comunităților locale prin ele însele11 (mutarea centrului politic decizional la bază, prin forma unui lanț de inter-conectări de tip rețea al comunităților infra-locale, deci o formă a democrației participa­tive și comunicaționale mai degrabă decât cea a democrației reprezenta­tive sau a autocrațiilor de tip tehno­cratic, birocratic, politic întâlnite pâ­nă la începutul sec. al XXI-lea).

Schimbarea fundamentală de op­tică privind modelul organizărilor umane începând cu sec. al XXI-lea și continuând cu sec. al XXII-lea ar fi una inspirată din organizarea naturii, din modelele ecosistemelor vegetale și animale de a viețui armonios, in­ter-conectat, de unde se naște o per­spectivă holistică și organicistă asu­pra politicii12, exercitate de noii ac­tori politici, ca adaptări de forme po­litice pre-existente statului și con­tractului social: comunitățile locale de tipul obștilor sătești, satelor, cetă­ților, orășelelor provinciale, regiuni­lor, ținuturilor, care nu se confundă cu unitățile administrativ-teritoriale și cu serviciile publice descentralizate, nici cu autoritățile administrative lo­cale din cadrul aparatului de stat con­temporan (județe, comune, de­partamente, regiuni administrative, plăși, raioane, gubernii etc.). Organi­zările administrative locale ale unui stat nu se confundă cu formele de agregare socială organică existente înaintea apariției statului modern (sec. al XIX-lea) conectat cu ideea modernă de națiune. Prin urmare, obștile sătești, satele, davele/cetățile dar și satele numite astfel, derivate și ele din forme gentilice, arhaice, ma­triarhale, au un caracter politico-organic, inițial fiind formate pe baza legăturilor de rudenie și a alianțelor între ginți, între sate.

Forme de organizare politico-eco­nomică (micro-economiile-lumi) de tip organic, pre-existente cnezatelor, voievodatelor sau regatelor conduse de leaderi masculini, sunt obștile să­tești, ținuturile, gințile aflate sub lea­dershipul individual, al unei con­ducătoare (bătrânele înțelepte sau a unui sobor de femei înțelepte, bă­trâne) care au rădăcini politice datând din arhaic. Trebuie să amintim și sa­tele vechi din Transilvania, răsfirate; satele îngrămădite și satele de vale13, considerate forme de comunități or­ganice datând din arhaic, din care s-au format progresiv, entități politice de tip matriarhal (ținuturi, țări, obști sătești, gentilice), dar și „cnezate de vale”, întâlnite în Maramureș, pe văi­le Vișeului, Cozăului, Izei, Marei, în sec. al XIV-lea dar în realitate, având o vechime mult mai mare. Pentru a putea defini conarhiile ca forme de guvernare cvasi-politice generate de secolul al XXI-lea, perspectiva istori­ca asupra vechilor forme rurale de organizare politică ne atrage atenția cu privire la vechimea elementului arhitectonic românesc. Aceasta este atestată de forma satelor dar și de cea a curților (curtea în forme arhaice precum curtea dublă și ocolul pătrat, spre deosebire de curțile de tip fran­con; gospodăriile valahe cu o curte închisă și întărită sau cu un ocol spe­cifice zonei Transilvaniei și Banatu­lui, având originea în gospodăriile având curți dacice similare descoperi­te în munții Orăștiei; în alte regiuni locuite de daci, în antichitate, precum Țara Hațegului și munții Apuseni, ele­mentul arhaic definitoriu al așeză­rii politizate este și acoperișul țuguiat și foarte înalt al caselor)14. Așa cum atestă specialiștii, ele sunt ilustrări arhaice specific românești, ale unor forme de așezări rurale gentilice15 definind teritorial concep­tul arhaic sedentar a ceea ce înțele­gem azi prin conac (marea casă de la țară sau mo­șia).

În ceea ce privește spațiul actua­lei Românii, ar fi, în opinia noastră, mai potrivit să folosim termenul de moșie decât cel de conac (un termen mai degrabă feudal, recent, care apare în forme heterarhice infra-locale specifice în Asia Mică), moșia fiind la origine proprietatea gentilică aparținând femeilor cu ocupația cea mai importantă pentru comunitatea arhaică a gintelor matriarhale, anume cea de moașă, de moșică, fiind „cea care moșește”, adică ajută la aducerea pe lume a copiilor16. Moașa gintei primește atribuții economico-politice progresiv, importante, asimilându-se cu fondatoarea ginții (conceptul poli­tic de stră-moașă, cea din care se sta­bilesc descendenții pe linie maternă17 într-o gintă și deci, decurg drepturile lor în cadrul comunității organice), în numele căreia se obține și se trans­mite legitimitatea de tip gentilic, simbolică, inclusiv cea economică18 (stăpânirea asupra pământurilor gen­tilice, exercitată în numele strămoa­șei). Transmiterea infra-gentilică a proprietăților asupra pământurilor (comune) se face în formele arhaice de organizare, prin descendența ma­ternă și cunoaștere prin experiența empirică (moșitul), de la strămoașă la moașă, de unde și puterea social–teritorială (asupra pământului, ter­menul de „moșie”, în lb. română fi­ind subst. feminin, având sensul ori­ginar de „stăpânire comună a femei­lor” asupra pământului) dar revelând și o putere ocupațională, cea a moa­șelor în cadrul ginților (termenul de moșie înglobând sensul originar, de proprietate gentilică în care moașele, ca un sobor profesional, dețineau puterea decizională și împărțirea lotu­rilor de pământ în cadrul ginții). Deci, pentru a ilustra o istorie a cona­celor ar mai potrivit, în privința spa­țiului proto-românesc, a se folosi termenul de „moșii”, pentru a de­semna așezări arhaice fortificate po­litizate (mari așezări colective întă­rite, cu multiple vetre de foc, cu bor­deie apărate de valuri de pământ, șan­țuri și alte tipuri de fortificații)19, din care vor deriva orașele-state sau da­vele, mai târziu (inițial, fiind sub stă­pânirea matriarhală, prin transmi­terea lor pe linie maternă, de la stră­moașă).

Departe de a considera că arhai­cul20 ar fi o perioadă lipsită de orga­nizări politice în sens non-organic ci al agregărilor anonime de indivizi, re-ordonați ulterior în categorii socio-profesionale, economice, militare și culturale conform unor criterii patri­arhale (cnezate, voievodate, regate, formațiuni politice identificabile în evul mediu timpuriu; imperii în peri­oada antică sau ligi de cetăți-state, imperii hidraulice în epoca antică, referindu-ne la formațiunile ierahaice egiptene și sumeriene, asiriene și ba­biloniene bazate pe conceptul de oraș-statalizat conduse de lideri mas­culini având cumul de funcții), consi­derăm că perioada arhaică (din mus­terian, acum 40 000 î.e.n., când apare ginta matriarhală21) și până la începu­tul epocii antice (definită dife­rit, în funcție de istorici) este o peri­oadă a organizărilor social-politice de tip matriarhal și de tip gentilic–orga­nic, bazate pe legăturile de rudenie și pe importanța economico-politică a fe­meii ca element de menținere și dez­voltare a solidarității interne a grupu­lui.

Din aceste ginți matriarhale au evoluat, începând cu perioada antică, formațiuni ierarhice de tipul regate­lor militarizate conduse de regine războinice22 (o formă de organizare politică a populațiilor din jurul Mării Negre, până în Asia Centrală, precum regatul reginei războinice Tomiris a masageților) dar și forme sătești hete­rarhico-organice ori ierarhico-organice (numite sate, cătune, uniuni de sate, formând obști sătești), care traversează agitatele perioade ale epocii antice, sunt martore la expan­siunile și retragerile imperiale (impe­riul roman în Dacia) și sunt identifi­cabile în plin Ev mediu, ca formați­uni coexistând în paralel cu cele sta­tale, ale liderilor masculini (țara/ mo­șia Babei Vrâncioaia, coe­xistentă cu regatul feudal al lui Ștefan cel Mare, de ex.23). Aceste așezări forti­ficate din perioada antică și me­dievală (ora­șe-statalizate; așezări organizate în clanuri bazate pe legi­timitatea stră­moașei, a babei; ținuturi sau țări con­duse de consilii, de sfaturi feminine precum bătrânele înțelepte ori de re­gine ale unor uniuni proto-urbane de așezări fortificate24 etc.) sunt organi­zate de comunități orga­nice. Ele sunt bazate pe legături de rudenie în care apartenența la grup și prestigiul soci­al sunt conferite de descendența ma­triliniară, din stră­moașa ginții și ulte­rior, din strămoașa satelor și a uniu­nilor de sate derivând din obștile să­tești gentilice (păstrând, în decurs de milenii, tradiția legătu­rilor matrilinia­re ca și criteriu de or­ganizare a co­munității, de numire în organele sale de conducere, de transmitere a atribu­țiilor specifice legate de gestionarea comunității, către alte rude). În opinia doctrinei, obștile sătești (cu norme proprii de conduită) pentru teritoriile proto-statale românești sunt entități politice organice predominante în perioada 271/275 – sec. al VIII-lea e.n25.

După acest tip de comunități or­ganice, arată doctrina, în istoria statu­lui și a dreptului românesc urmează perioada țărilor (formațiuni politice conduse prin legea țării) însă este vorba doar de țările conduse de lideri masculini (cnezi, voievozi, jupani), cele identificabile în feuda­lismul timpuriu, din sec. al IX-lea și al XIV-lea e.n.)26. Ele nu se confundă cu ță­rile conduse de lidere feminine, pre-existente cnezatelor și voievo­datelor masculine din medievalitatea timpu­rie; țările, ca și formațiuni politice conduse de babe (țara babei Vrâncioaia, țara Luanei din regiunea Buzaului) ori de regine sunt derivate din expansiuni ale uniunilor de ginți matriarhale antice, constituind hete­rarhii sau rețele de comunități orga­nice, înrudite prin alianțe între ele, formând structuri de putere feminină, consolidate ulterior ca regate milita­rizate războinice aparți­nând epocii arhaice și antic sau ca uniuni de obști sătești numite tot țări). A treia peri­oadă, în concepția doctrinei, în for­marea statului și a dreptului româ­nesc, este cea a sta­telor românești și a dreptului din feudalismul dezvoltat (sec. al XIV-lea-1821), până în epoca modernă27, după care apar elemente de crista­lizare a statului modern.

În privința comunităților orga­nice pre–existente cnezatelor, voievo­datelor, regatelor militare conduse de lideri militari, specifice medievalității timpurii (sec. al IX-lea e.n.), remar­căm faptul că ele sunt expresii ale statorniciei autohtonilor pe melea­gurile lor de baștină, în ciuda expan­siunilor și a retragerilor imperiilor (Dacia post-romană, retragerea admi­nistrației imperiale). Democrațiile militare ale geto-dacilor au luat ființă progresiv, tot din comunități orga­nice (uniuni de clanuri, formând tri­buri) spre sfârșitul mileniului I î.e.n.28, fiind o perioadă a uniunilor de triburi și dave (cetăți dar și sate numite astfel) bazate pe o democrație militară, patriarhală (adunarea răz­boinicilor, adunarea bătrânilor tribu­lui) care se suprapun și coexistă cu formațiuni politice pre-existente, tot organice, de tip matriarhal (țări, ținu­turi, obști sătești, derivate din fostele uniuni puternice, extinse, de ginți matriarhale) conduse de struc­turi in­dividuale sau colective decizionale feminine (babe, regine, soborul bă­trânelor înțelepte, consiliul femeilor războinice, al vesta­lelor/păzitoarele focului vetrei comu­nitare sau mari preotese etc.). Ase­menea comunități organice sunt ba­zate pe importanța legăturilor de ru­denie, ca fiind unele cu un caracter politic, utilizându-se inițial criteriul matriliniar (descen­dența după ma­mă), iar ulterior, cel patriarhal (des­cendența după tată, sub influența ex­pansiunilor noilor triburi, începând să aibă relevanță triburile cu organi­zare pastoralo-patriarhală, perioadă datată de doctrină ca fiind, pentru spațiul proto-rumânesc, pe la sf. mi­leniului I î.e.n.). În sec. III e.n., mo­delul orga­nizațional de tip organic (bazat pe rudenia de sânge) constitu­ind obștea gentilică, cea mai veche formă de organizare politică auto­htonă, cu con­tinuitate multi-milenară în privința spațiului proto-rumânesc, este concu­rat de un model de obște sătească distinctă, anume obștea să­tească teri­torială (bazată pe criteriul stăpânirii în comun asupra teritoriu­lui).

Tot la începutul sec. al III-lea e.n. se încheie, conform doctrinei, proce­sul de descompunere al familiei mari în grupuri geto-daco-carpice și are loc înlocuirea ei cu familia individu­ală (pereche) ce devine nucleul po­pulației autohtone. O asociere de mai multe familii înrudite între ele și cu gospodării proprii formau cete de neam29, subdi­viziuni ale obștii teri­toriale muncind în comun pământul (caracter predo­minant agrar, seden­tar), ce, în opinia noastră, constituie forme conarhice istorice de guver­nare politică, anteri­oare proto-statelor (cnezate, voievo­date).

După sec. al III-lea e.n., organi­zarea obștii era realizată pe principii proto–democratice, comunitatea având capacitatea de auto-adminis­trare, fiind deci autonomă, cu organe proprii de conducere (adunarea me­gieșilor, oamenii buni și bătrâni, juzii ca șefi militari): localizarea uniunilor de obști având caracter economico-militar (deci formațiuni politice dis­tincte de cele ale regatelor, cnezate­lor) era în general pe malurile unui râu, într-o depresiune montană, de-a lungul unor drumuri importante.

Fenomenele de roire sau expansi­une ale uniunilor de obști aveau la bază nevoia economică de a acoperi politic o zonă întreagă (de a forma o țară, un ținut) sau de a mări suprafața terenurilor cultivabile pentru surplu­sul de populație dintr-un sat30. Așa cum arată doctrina, în cadrul uniunii se aplică principiul autonomiei poli­tice a obștilor membre, fiecare având propria sa conducere și organizare însă existau și organe comune pre­cum un sfat al uniunii pentru chesti­uni de interes comun31. Specific pen­tru aceste uniuni este faptul că ele depășesc criteriul organic al rudeniei și își extind teritoriul deci și controlul politic, datorită criteriului nou, speci­fic de înființare al lor, proprietatea și lucrarea în comun a terenurilor. Ob­ștea va continua să existe după sec. al III-lea e.n. însă va fi înglobată în formațiuni politice mari32 (ținuturi, țări, apoi, spre medievalitatea timpu­rie, în cnezate și voievodate) sau vor continua să co-existe cu acestea pe baze autonome, tolerante, prin pacte, alianțe, convenții orale, nescrise, fără a fi subordonate acestor formațiuni politice mari.

În opinia unor autori, privind stu­diul țărilor de la nord de Dunăre, în descrierea Țării Ardealului de pildă, oferită de cronicarul Grigore Ureche, originea acestora este detectabilă îna­inte de istoria medievală, fiind pro­fund originală, cu rădăcini în for­mele specifice de organizare a socie­tății românești în mileniul marilor migra­ții, cu un caracter esențial agrar33. Grigore Ureche surprinde două stra­turi istorice ale instituției țărilor, primul fiind „al țărilor mici de pre la marginile țării Ardealului” datând din perioada abandonării Daciei de către administrația romană – „unele trăsă­turi ale acestor țări co­boară adânc în trecutul pre-roman, autoh­ton, genti­lic al societății da­cice”34.

Societatea medievală românească, așa cum arată N. Iorga, se baza pe o comunitate sătească, aferentă unui sat (dava), mai multe sate consti­tuindu-se într-o uniune de co­munități rurale formând roma­nii/valahii popu­lare; mai multe astfel de valahii po­pulare formau o țară, cu instituții proprii de conducere (istori­cii sta­bilind existența în spațiul proto-românesc, medieval, a peste 20 de țări din stratul organizațional cel mai vechi, majoritatea fiind identificabile în aria intra-carpatică, altele la sud și la est de Carpați)35. Originea denumi­rii de țară arată o comunitate orga­nică, prin originea ei gentilică, mai degrabă decât una ab initio juridică; în alte locuri din lucrarea sa, cronica­rul Ureche echivalează conceptul politic gentilic de țară cu cel de hol­dă (țărănie, „a face grâne, a șade la sate, țărenii au de seceră, mărgine­nii de coasă”, spune și azi țăranul din Hațeg)36. Țara, în spațiul politic pro­to-românesc, autohton, definește for­mațiuni gentilice arhaice din care s-au dezvoltat obști și uniuni de obști teri­toriale conferind caracter econo­mic și politic locurilor geografice, con­form unui criteriu mixt, organico-teritorial (țară-munte, țară-pajiști de pășunat, țară-câmpuri țară-holde sau terenuri agrare, țară-codru, țară-oraș)37. Însă comunitățile originare din care s-a născut progresiv, terme­nul specific epocii post-retragerii ro­mane din Dacia, de țară, sunt unele gentilice de tip organic și ele aparțin formei incipiente de organizare din arhaic și din epoca antică, al locuito­rilor, derivate din gințile matriarhale și abia apoi, din triburile războinice patriarhale structurate ale geto-daci­lor din epoca fierului.

Prin comparație cu conceptul po­litico–economic și organizațional de rețele, conceptele de sat și cetele de neam, de obști sătești, de obști genti­lice derivate din gințile matriarhale și deci, axate pe criteriul legăturilor de rudenie, sunt concepte socio-politice distincte. Astfel, rețelele sunt forme de organizări ocazionale sau tempo­rare (rețele de târguri temporare, ur­mărind un drum comercial, de pildă; rețele militare de fortificații pe lângă care se stabilesc sate ocazionale și care au și ele un caracter temporar, dispărând în caz de invazii sau retra­geri ale administrației superioare) sau de organizări ale comunităților orga­nice la care se adaugă și un criteriu economic („cetele de neam” deținând în comun și muncind pământurile pe o largă arie teritorială, înrudite cu alte cete de neam, din care se formează noi sate și obști sătești).

Ca model orizontal de organizare a puterii politico-economice, rețelele însoțesc evoluția instituțională a omenirii, având perioade și regiuni în care coexistă, se îmbină, expan­sionează (până la formarea heterarhi­ilor) sau intră în relații con­flictuale, de supremație pentru stăpâ­nirea unui teritoriu (de exemplu, con­flictele din­tre triburi – ca organizări orga­nice, inclusiv pe un criteriu pa­triliniar de apartenență – și structuri imperiale – și ele patriarhale din per­spectiva di­nastiilor și a organelor lor de con­du­cere precum senatul, admi­nistra­torii locali, regii etc.).

Termenul de rețea desemnează ansamblul conexiunilor și al comuni­cațiilor ocazionale între persoane, ceea ce duce la conceptul de rețele de comunicație ca și rețele de sociali­zare38 (însă grupurile de pe internet nu sunt asimilabile grupurilor orga­nice fizice, obștilor sătești, fiind gru­puri de opinie de cele mai multe ori, fără norme de funcționare proprii, fără îndatoriri și obligații, fără terito­riu delimitat și fizic, asemenea sate­lor). Tot rețele sunt și legăturile sta­bilite între persoane39 de o manieră cvasi-permanentă sau permanentă (cuprinzând megieși, negustori, aso­ciații) însă fără a presupune neapărat criteriul apartenenței rudeniei la rețea ci dimpotrivă, excluzându-l ca fiind unul caduc și impropriu epocii glo­balizării (începutul sec. al XXI-lea).

După cum consideră alți sociologi (comunitatea tipologică a lui Tön­nies), societatea poate fi descom­pusă doar în acele elemente păstrând esen­ța societății, adică în comunități care pot fi nu doar organice (familie, clan, trib, obști gentilice, uniuni de obști gentilice, obști sătești, cete de neam, ginți matriarhale), ci și profe­sionale sau bazate pe o comunitate de idei, culte, credințe (guilde, asocieri de artiști, asocieri de meșteșugari, bise­rici, ordine religioase etc.)40, en­tități care nu se confundă, ele gene­rând forme specifice de asociere și modele diferite politico-economice organiza­ționale (țările, ținuturile, ca forme derivate din obști teritoriale, co-existând cu obști gentilice, nu se con­fundă cu statele de tip cnezat, voie­vodat și nici cu statele-națiune).

În privința comunităților organice generând forme de conarhii (guver­nare politică prin clanuri organizate în conace, ca proto/micro-așezări autonome cu rol politic pe un terito­riu determinat, controlat de acel clan/uniune de clanuri), în opinia lui Durkheim conceptul de clan defi­nește stadiul hoardei care a încetat să mai fie independentă, pentru a deveni elementul unui grup mai extins; soci­etățile segmentare pe bază de clanuri sunt „neamurile / semințiile/ triburile/ limbile” care sunt constituite printr-o asociație de clanuri (cu o natură mix­tă, familial-politică). Aceste en­tități, clanurile, sunt asociații sociale din care politicul nu poate fi exclus; în cadrul clanului (unitate politică deci­zională care poate da naștere unor comunități de rețele controlate sau unui model ierarhic-colectiv,de tip regat, imperiu) se pot forma seg­mente familiale omogene și similare, adică familii asemănătoare, cu stră­moși înrudiți/comuni care au fondat tribul sau clanul, ei fiind sursa de legitimitate a întregii comunități. Du­pă Waitz (Anthropologie, tome I, p. 359), asemenea societăți sunt nu­mite Naturvolker sau popoare natu­rale41. Pentru Durkheim, important de anali­zat în istoria organizărilor umane este tipul social numit „solida­ritate orga­nică”, în speță, structura organizată, ce ar fi opusă „solidarită­ții mecanice” sau structurii segmen­tare42. Ultimele forme sunt numite clanuri, în concep­tia autorului sau organizații politico-sociale, militari­zate, dominate de ca­racteristica susți­nerii relațiilor domes­tice, a legăturilor de cosanguinita­te/afinitate, a răzbu­nării colective și a responsabilității colective, având drept singure auto­rități sociale pe șefii clanurilor; stră­moșul fiecărui clan ce ar compune o uniune de cla­nuri (numit trib, în isto­ria omenirii) este socotit că ar des­cinde din fonda­torul tribului43. O so­cietate segmenta­ră (organizată con­form modelului inelelor unei plase, adică prin repeta­rea de agregate fa­milial-sociale ase­mănătoare între ele) se bazează pe o combinație echili­brată între similari­tatea segmentelor alcătuitoare și o anume diferență între ele care să îm­piedice completa diso­luție. Aceste societăți pot forma cla­nuri, grupuri de clanuri, cu viață pro­prie și nume spe­ciale; și acestea pot fi înglobate în agregate mai întinse (asemeni mode­lului matrioskha): la kabyli, unitatea politică e clanul, fixat sub forma sa­tului (djemma); mai multe djemma formează un trib (arch’) și mai multe triburi formează o confederație (thak’ebilt), arătând astfel un exem­plu de societate meca­nică (rezultând din asemănările membrilor), opusă tipului hoardei (clanului simplu, în stadiul primitiv, nediferențiat, lipsit de orice formă de organizare, o masă omogenă, în care părțile nu se disting una de alta)44.

Conceptul de conarhie poate privi, în opinia noastră, o așezare de clan/ o uniune de mai multe așezări ale unuia/mai multor clanuri, fortifi­cate, cvasi-militarizate, autonome sau cvasi-autonome (o micro-econo­mie-lume)45, asemănătoare unui mini-sat cu stratificări socio-profesionale (stăpânul și slugile, rudele și sătenii-lucrători ai domeniilor clanului, ata­șați economic conacului). Conarhia poate indica un anume proto-feuda­lism, dar și o asociere politico-eco­nomică compozită (ne-limitată la cri­teriul de rudenie –organică sau prin alianțe matrimoniale- ci extin­zând-se la cel de interese economice comu­ne). Comunitatea este organi­zată în interiorul unei așezări largi, a familiei domnitoare asupra mai mul­tor conace înrudite/afine sau uniuni de conace (sau a unei așezări colec­tive, unice, a întregului clan), fortifi­cate, apărate, cu mini-economie recluzorie (doar pentru nevoile cona­cului), urmând fie un model heterarhic/cooperativ (sfa­tul clanuri­lor/al familiilor), fie unul ierarhic (nucleul decizional, al unei fami­lii/clan asupra uniunii de conace în­rudite), de tip feudal (conacul agrar din Anatolia și Rumelia, Turcia de azi, în perioada sistemului marii mo­șierimi sau post-timariot46).

Rețele tradiționale de comuni­tăți organice. Conarhiile, mode­le heterarhice arhaice cu origini gentilice. Modelul heterarhic al Irlandei gaelice a sec. XV-XVI (conarhii bazate pe clanuri)

Așa cum arată doctrina studiilor de gen dar și specialiști în istoria neo­litică europeană precum Marija Gimbutas, H. Harmann, modelul so­cietății neolitice a vechii Europe este unul matriarhal, teocratic, pașnic, agrar, sedentar, meșteșu­găresc47 și constituit din ginți ma­triarhale întinse pe largi teritorii (țări, ținuturi) contro­late de comunități organice, co-existând și co-operând pe baze extin­se, în aceeași economie-lume, bazată pe schimburi dar și pe tokeni (proto-monede). Cum nucleul vechii Europe se consideră de către specialiștii sus-menționați a fi o zonă largă, cuprin­zând Stara Planina, Carpații, Marea Neagră, până spre Nipru și Bug, până la Marea Egee inclusiv (civilizațiile pre-„grecești”)48 rezultă o extindere a modelului gentilic matriarhal neolitic asupra unui ansamblu coerent de teri­torii participând la o unitate civiliza­țională europeană specifică, gentilică. Asemenea rețele sunt organizate încă din neolitic (de acum 6 000 de ani) în modele de tip heterarhic, bazate pe autorități multiple, co-existente, in­tersectându-și competențele la nivel infra-local, regional, trans-regional, formând o civilizație eurasiatică de tip gentilic-matriarhal anterioară celei a invaziilor tribale kurganice (4 500 î.e.n., după cum consideră unii autori ai studiilor de gen). Astfel, conform lui D. Korten, civilizațiile de tip gen­tilic–matriarhal au fost bazate, acum 6 000 de ani, pe modele de tip orga­nic, inter-ajutătoare, creative, punând în comun terenurile spre a le cultiva în interesul comun și preferând o or­ganizare pe orizontală49 (stăpânirea asupra unor largi teritorii fiind înso­țită de folosirea modelului heterarhic de organizare a comunităților genti­lice și a uniunilor de comunități). Prin urmare, modelul rețelelor for­mate din comunități de rudenie ex­tinse prin alianțe are un caracter ar­haic, fiind preexistent democrațiilor tribale militare ale tracilor, populații indo-europene venite după 4500 î.e.n. printr-o mișcare eurasiatică de am­ploare, asupra civilizațiilor feminine, heterarhice și distrugându-se prin impunerea unui model ierarhic, patri­arhalist, de stăpânire asupra verticalei politice50.

Doctrina51 recunoaște rolul impor­tant al comunităților organice în as­censiunea civilizației istorice a Eurasiei, ca unitate culturală având o bază organică (triburi, alianțe de tri­buri) în expansiunea politico-militară a imperiilor nomade (gene­rarea unui model ierarhic patriarhal axat pe de­mocrație militară inter-tribală, unifi­cată politic sub un lider militar) sau în luarea în stăpânire a teritoriilor Asiei Centrale (de către comunități organice bazate pe rudenie și alianțe, organizate în modele heterarhice, uniuni inter-comunitare, fără a genera noi modele ierarhice).

Din rețele arhaice de comunități organice (obștile gentilice) se for­mează progresiv, în zona eurasiatică neolitică (având nucleul în zona câmpiei panonice-carpatine, a Mării Negre până spre Caucaz și Asia Mică și până spre Marea Egee), civilizații de tip heterarhic, axate pe proprieta­tea în comun asupra pământurilor, stăpânite de femeile-cultivatoare (prin tradițiile matriarhale ale organi­zărilor gentilice, ele fiind agricul­toarele, știutoarele tainelor plantelor și ale ciclicității naturii, deci primele agricultoare care au devenit și stăpâ­nitoarele pământurilor, printr-o pro­prietate comună inițială asupra lor)52. După ridicarea, expansiunea și luarea prin cotropire a pământurilor (odată cu stabilirea triburilor invada­toare a kurganelor acum 4500 de ani, și de­căderea modelului matriarhal hete­rarhic bazat pe economii de tip re­țea)53, apar două modele concu­rente de organizare a noilor societăți, anu­me modele ierarhice incipiente având la bază încă puternice organi­zări democratice militare, și modele tribal–patriarhale incipiente de orga­nizare heterarhică. Astfel este, de exemplu, modelul organic de clanuri cu conace (comunități organice struc­turate politic), păstrat peste timp, de organizare gaelic din sec. al XV-lea și al XVI-lea (în regiuni ca Irlanda, Scoția, N-V Marii Britanii), în care puterea latifundiară a comunităților locale se stabilea prin punerea în co­mun a pământului (practică de clan, pre-existentă medievalității timpurii la care s-a adăugat „boierimea old english”, a urmașilor vechilor nor­manzi cuce­ritori ai Irlandei ce a for­mat prima clasă socială a boiernașilor provin­ciali organizați în conace cu armate private de servitori și merce­nari). Această proto-societate gaelică existentă în Irlanda sec. al XV -lea și al XVI-lea era una bazată pe înrudiri, cuprinzând mini-comu­nități organice locale structurate în clanuri autoh­tone conduse de căpe­tenii gaelice, formând rețele infra-regionale bazate pe interese comune, având la bază tot o proprietate comună asupra pămân­tului (căpetenia gaelică nu era propri­etarul moșiilor, nu era moșier în sen­sul feudal al termenului; teritoriul, cu excepția unei părți alocate lui în vir­tutea titlului deținut de acesta, aparți­nea tuturor oamenilor liberi și se re­distribuia periodic între ei). Aceasta arată o organizare a comunităților organice gaelice de tip heteroclit (cri­teriul economic îmbinat cu criteriul rudeniei) dar și hete­rarhic, în care rolul economic și deci, politic al că­peteniei nu este relevant, succesorul căpeteniei gaelice fiind ales de oa­menii liberi și putând fi oricare din membrii familiei condu­cătoare). Co­nacele (unități politico-economice) irlandezilor gaelici54 se aflau la dis­tanță geografică unele de altele, co­municările între ele fiind reduse, ora­șele puține și depărtate, comerțul fi­ind unul de troc și impor­tanța eco­nomico-politică fiind cea dată de mă­rimea șeptelului (o societate practi­când transhumanța vitelor), conacele formând între ele o micro-economie-lume de troc. Acest sistem este unul considerat de istorici ca fiind mai degrabă înclinat spre conflicte locale decât spre cooperare datorită, între altele, și excluderii femeilor din drep­turile politico-economice privind comunitatea locală. Este deci, un sis­tem heterarhic infra-local și trans-regional cu rădăcini în organizările tribale, deci în comunități patriarhale anterioare, gaelice, din care au ieșit treptat, primele relații feudale ale regiunii (un sistem heterarhic patriar­hal care a ge­­nerat un nou sistem, feu­dal-ierarhic patriarhal, din ce în ce mai bine organizat, până la organiza­rea de tip regat, în medievalitatea regională a secolul al XVI-lea).

Este interesant de analizat din prisma modelului heterarhic al evu­lui mediu occidental-european, struc­tura economico-politică și deci, uni­tate culturală specifică generată de organizarea pe bazele comunităților organice (clanurile) a Irlandei gaelice a sec. al XV-lea și al XVI-lea. Siste­mul ierarhic gaelic aflat în faza inci­pientă, cel care va forma regatele patriarhale feudal-timpurii (ca men­talitate, norme, instituții, valori poli­tice și culturale) este și el unul de tip patriarhal, bazat pe alegerea de către comunitățile provinciale (clanurile, boiernașii de țară) a căpeteniilor (care sunt toți, bărbați). Uniunile de clanuri sunt unele simple, fără instituții pro­prii comune puternice, având caracte­ristica personalizării lor (o căpetenie comună, un titlu comun recunoscut de toate clanurile echivalând cu o formă de legitimitate post-tribală, de tip organic, potrivit setului de prac­tici, cutume și norme nescrise ale clanurilor, unui ius gentium gaelic similar ius valachorum, ca obicei al pământului și set de norme cutumiare dătătoare de privilegii personale).

Titlul de O’Neill este unul politic-militar suprem, recunoscut de clanu­rile gaelice, și sub acest titlu se adună armate puternice ale boiernașilor provinciali, el fiind echivalent cu o formă de autoritate politică ierarhică, născută dintr-o organizare heterarhi­că, de tip uniune militară de clanuri (creată pentru o anumită bă­tălie, un anume eveniment, adică o uniune ad-hoc; o uniune reziduală permanentă, activată militar într-un moment de interes comun pentru comunitatea-rețea de clanuri gaelice). Această analiză asupra clanurilor gaelice nu este una simplă, co–exis­tând modelul feudal consolidat și tipic (ierarhic, de tip regat propriu) cu uniuni de clanuri și comunități organice locale organi­zate pe baza de heterarhii (rețele de autorități locale suprapuse asupra pământurilor irlan­deze, scoțiene, din N-V Marii Brita­nii formând unitatea culturală gaelică medievală)55. Însă, ceea ce ne atrage atenția asupra aces­tor structuri infra-locale și trans-regionale ale gaelilor este alegerea conducătorilor exclusiv masculini de către adunarea oameni­lor liberi (de­mocrație inclusiv mili­tară a clanuri­lor), precum și o trans­misie a titlului suprem politico-mili­tar de O’Neill pe linie masculină, patriarhală, ce trebu­ia ulterior să fie recunoscută prin ale­gere, de clanuri, dovedind un caracter exclusivist, discriminatoriu, al orga­nizării acestor clanuri (până la orga­nizarea lor după un model ierarhic de tip regat). Alte modele de conarhii interesant de stu­diat în explorări mai ample decât cea de față sunt cele având la bază orga­nizări latifundiaro-familiale de tip colonialist constituite de europeni pe continentul Latino-American înce­pând cu sec. al XVI-lea56, precum și instituția moșiei bo­iernașilor provin­ciali/a marilor boieri cu conace (coe­xistând cu formele ierarhice, supra­puse de guvernare precum state auto­nome, imperii etc. din Balcani57, în guvernările imperii­lor Otoman, Habsburgic etc.).

Conarhiile în epoca globalizării – noi actori politici transregionali

În epoca globalizării, conarhiile sunt asocieri de tip neo-clan, fie pe baze de interese comune (inclusiv grupuri de infracționalitate organi­zată, alcătuind carteluri cu teritorii proprii, subminând normele și juris­dicția statelor), fie pe baze organic–corporatiste (întreprinderi, corporații de familie, asociate cu alte întreprin­deri de familie formând împreună „holdinguri de neam”, similare „ce­telor de neam” însă aici îmbinând criteriul de rudenie cu unul al propri­etății și administrării în comun a cor­porațiilor, fie pe baze profesionale – în care asociația profesională este familiară/de clan, întreține criteriul apartenenței la același clan, pe bază de rudenie/afinitate –, fie pe baze simplu-organice, unde criteriul de rudenie este unul exclusiv, fără a i se asocia și criteriul proprietății în co­mun a terenurilor sau a profitu­lui/gestionării corporațiilor). Struc­tura lor este proto–statală, anticipând statul într-o formă mai apropiată de organizarea cetăților–stat din epoca antică (sumeriană) însă fără a ajunge la etapa statalizării complete ci rămâ­nând conarhii angrenate într-o orga­nizare neo–medievală organică (pre­eminența clanului asupra proto-sta­tului). Ele își pot extinde influența (economică, decizional-soci­ală/co­munitară) în regiunea imediat încon­jurătoare (marile familii con­trolând de facto anumite zone ale unui ju­deț/departament/regiuni/ținut/forme geografice/secțiuni ale unui drum comercial important). Conarhiile, în sec. al XXI-lea, pot fi forme de exer­citare a unei puteri socio-economice și de alianțe de rudenie cu care clanu­rile exercită controlul politic de facto sau prin anumite pacte (alianțe ma­trimoniale, pacte între asociații profe­sionale, gestionări în comun a corpo­rațiilor sau a unor moșii), ca un grup (structurat fie organic, sub formă de familii extinse/de clanuri/asociații de familii, de sate sau uniuni de sate/ cete de neam; fie structurat pe baze economice, socio–profesionale, de proprietate și gestionare în comun a terenurilor/fabricilor/unor sectoare de activitate tradițională sau nu), control exercitat într-un perimetru teritorial omogen, bine delimitat, protejat și apărat de membrii grupului contra imixtiunilor externe, legitime sau nu, statale sau ale rivalilor non-statali.

În ceea ce privește conarhiile (în etapele de dezvoltare și extindere a acestora), ele rivalizează cu însuși statul, intră în relații politice de aso­ciere cu alte conace (ca unități cvasi–politice decizionale, co-existând de facto cu un stat eșuat, slab, parazitat de alte tipuri de actori politici), for­mează alianțe (uniuni de conace) cu efecte politice care concu­rează/slăbesc instituțiile publice ale statului, le elimină, le preiau, le folo­sesc de facto, le compromit, le re-instituie în componența controlată de ele. Se ajunge astfel, la un stat slab, parazitat de dominarea unuia sau unui grup de conace, ca infra-actori politici ducând o politică proprie din cadrul fortificat al unei așezări inițial cu destinație de așezare familială/de clan dar care devine treptat, centrul decizional al unui model politic fie ierarhic (pe verticală, organizând puterea politică și distribuindu-o din­spre vârf înspre bază), fie orizontal (controlând sau implicându-se de o manieră hotărâtoare într-o rețea de comunități similare – mai multe co­nace formând uniuni de conace și împreună controlând o regiune, într-un mod de guvernare neo-tribal, al democrațiilor locale intra–comuni­tare, cu adunări, sfaturi comune pen­tru probleme de interes comun-).

Într-o etapă de apogeu (generată de impactul fluxurilor globalizării asupra statelor, care poate duce la dispariția sau la slăbirea statelor, în­spre mijlocul sec. al XXI-lea și înce­putul sec. al XXII-lea58), conacele își pot adapta politica lor infra-locală până la a forma regimuri politice ori­ginale, de tip autoritar numite conar­hii59 (economice, poli­tice, dic­tând politica satelor sărăcite, depose­date de calitatea lor de a deține pro­prietatea asupra terenurilor și de a genera bogăția la nivel infra-local ca entități autonome). Spre deosebire de fenomenul actual, de la începutul sec. al XXI-lea, în care se înregistrează un decalaj economic între sat și oraș în favoarea orașului (satele fiind ame­nințate cu dispariția, pe fundalul mi­grației masive a tineretului de la sate la orașe), este posibil un fenomen contrar, generat și el de manage­mentul fluxurilor globale de către comunitățile organice rurale prin glo­calitate (clanuri organizate în en­tități proto-politice numite conace), care să le asigure controlul economic asupra orașelor și deci, decizia poli­tică asu­pra lor, implicit asupra state­lor.

Definim conarhiile, după criteriul ierarhic, ca fiind acele tipuri de regi­muri politice autoritariste având la bază conacul ca unitate teritorială de bază, politică, generând un tip de ac­tor politic non-statal, infra-local for­mat fie exclusiv pe criteriul orga­nic (al rudeniei/al afinității), fie pe un criteriu mixt (de rudenie/afinitate și de grup economic, socio-profesional, lucrând în interesul conacului și pen­tru el, în interiorul sau în imediata vecinătate a conacului, până la a aco­peri teritorii relativ extinse, un ținut compus din mai multe moșii). De obicei, baza economică a conacului este una închisă, a „mini-economiei-lume”, în cazul uniunilor de conace baza economică fiind una bazată pe vecinătate geografică/ pe similitudi­nea sectorului de afaceri/ pe punerea în comun a pământurilor (mai multe moșii aparținând uniunii de conace de la nivel infra-local între marile familii stăpânind întinse suprafețe de terenuri agricole, din care ajung să împrumute/să asigure oferta pentru orașele sărace și extinse, metropole și megalopolisuri).

Neo-medievalismul înseamnă, în­spre sec. al XXI-lea, o întoarcere a orășenilor săraci înspre satele bogate exercitând putere economico-politică (în adunări locale mai importante decât parlamentele statale – rămase fără relevanță în cadrul unor state slabe, cu instituții slabe, controlate de conace), orașele lucrând terenurile agricole pentru a asigura hrana locu­itorilor lor și implicit, a putea asigura legitimitatea rămânerii la putere, în metropolele decadente, pauperizate, a primarilor de orașe. Conarhiile vor asigura astfel, de facto, și controlul politic asupra primarilor și consiliilor locale ale satelor și uniunilor de sate, peste care se suprapun autoritățile de facto și sau de iure ale reprezentan­ților conacelor în teritoriu, ajun­gându-se la competiții pentru putere la nivel local între reprezen­tanții ora­șelor, ai statelor, ai satelor și marile familii care doresc să le con­troleze decizia la nivel infra-local, implicit, politica orășenească și cea statală, în baza puterii economice agraro-industriale.

Conarhiile pot fi înțelese și ca forme de autoritarism plutocratic, ale marilor latifundiari ai sec. al XXI-lea și al XXII-lea, definind o relație po­litico-economică de tip ierarhic cu metropole paupere și aglomerate (noii vasali ai conacelor) dar și cu state din ce în ce mai slăbite și co­rupte, afectate de puzderia de actori non-statali, cvasi-statali în ascensi­une, aflați în stadiu de agregări mai mari în teritoriu (precum conacele).

Ca și în cazul statului, una din componentele unității politice bazate pe conac este teritoriul, o anumită geografie reunind elemente politice ale prestigiului și ale puterii specifice pentru acea entitate, exercitând în cazul analizat de noi, o politică regi­onală și infra-locală specifică (numită conarhie), inclusiv prin model ierar­hic (mai multe uniuni de conace for­mând o entitate de tip cnezat, voie­vodat însă în termenii specifici reali­tăților epocii globale, ca nou actor politic intrând în realități de competi­ție cu actori politici de tipul metro­polelor, definind o relație dihotomică politică fundamentală între rural și urban, în contextele post-statale în dezagregare ale mijlocului sec. XXI- începutului de sec. XXII).

Elementul teritorial al unității po­litice numite conac (care se auto-de­finește ca element de sine stătător exercitând o putere de tip politic asu­pra unui teritoriu bine delimitat, asu­pra unor locuitori din sate, uniuni de sate, obști sătești, obști teritoriale, asociații profesionale locale, prin organe infra-locale de tip democratic – consilii locale, primării, sfaturi și adunări, șezătoare – sau ierarhice – consiliu restrâns de familie care stă­pânește ca entitate organică unul sau mai multe conace în aceeași regiune sau în regiuni diferite, formând rețele trans–regionale ale unei comunități organice sau profesionale numite conarhie) poate fi divers (câmpuri, pășuni, râuri, porțiuni din drumuri importante, păduri, holde sau terenuri agricole).

Comunități lărgite bazate pe ace­lași pattern cultural, conform doctri­nei, s-au format plecând de la triburi, clanuri sau grupuri având un nucleu identitar (o comuniune reclamată de interese de supraviețuire, de funcțio­nalitate și de securitate), unindu-se în entități bazate pe interese comune și în structuri organizatorice cu un grad crescut de complexitate60 (până la părăsirea cadrului rural pentru a for­ma acumulări de târguri, nucleu al viitoarelor orașe sau de fortificații militare, dave, cetăți care devin și ele proto-orașe bazate pe comunități de tip organic precum tribul).

Conarhiile, ca neo-forme politice de agregare a comunităților în sec. XXI-XXII, se pot forma, ca și cele din perioada arhaică, antică și medie­vală, pe lângă cursurile râurilor și în câmpiile fertile, fiind îndeobște le­gate (în cadrul unei economii globale de sustenabilitate, green) de activități tradiționale precum agricultura, api­cultura, floricultura, legumicultura, pomicultura, sericicultura, de crește­rea animalelor etc. Alte elemente geografice pe care în trecut s-au con­stituit forme de comunități organice similare conarhiilor (sau așezărilor familiare/de clan puternic fortificate, așezate fie pe înălțime, fie pe lățime) sunt țărmuri de mare, pe dealuri, co­line, la poalele munților, pe maluri de râuri, fluvii61.

În concluzie, putem privi dintr-o perspectivă teoretică dinamică, în constantă evoluție, termenul politico-economic de conac și guvernarea infra-locală susținută de această uni­tate politică a glocalității numită co­narhie, ce poate adopta în unele re­giuni forme ierarhice, structurate pe organizarea verticală a puterii politice (glocale) sau forma unor rețele trans-regionale de putere (uniuni de conace cu organe democratice restrânse de­cizionale) în cadrul unor heterarhii organice. Apare în acest caz, un neo–medievalism rural, de conac, prin care glocalitatea evită o cădere a or­dinii statelor-națiune în dezagregare, în sec. al XXI-lea, re-organizând po­litic teritoriul cu ajutorul elementelor organice și/sau ocupaționale, pe care le denumim aici conace, clanuri ca actori post-statali (cvasi-statali în perioadele lor de apogeu), într-o or­dine glocală a conacelor-statalizate, militarizate, cu trupe de apărare pro­prii, care se opune sau rivalizează cu lumea metropolelor–stat, despre care am vorbit, ca neo–medievalism de tip urban al sec. al XXI-lea, în alte studii ale noastre).

 

Note

  • Cynthia Gorra-Gobin, Dictionnaire des mondialisations, Armand Colin, Paris, 2006, pp. 185-186. Vasile Pușcaș, Relații internaționale /transnaționale, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 2005, pp. 192-193.
  • Cynthia Gorra-Gobin, cit., pp. 185-186.
  • Vasile Pușcaș, Relații internațio­nale/transnaționale, Editura Sincron, 2005, p. 57.
  • Ibidem, p. 135.
  • Philip Cerny, „Business and Politics in an Age of Intangibles and Financialization”, 2021, în Aynsley Kellow, Tony Porter and Karsten Ronit, eds., Business and Politics, Edward Elgar Handbook, 2021, pp.193-214. Philip Cerny;Rosalba Belmonte, „Heterarchy. Towards Paradigm Shift in World Politics”, în The Changing Faces of Power, special issue of the Journal of Political Power, vol. 14, no. 1, February (2021), pp. 235-257.
  • Puterea noilor actori politici ar fi inclusiv una de tip infra-local sau regional economic, o putere definită ca o capacitate a conacelor de a pro­duce efecte de ordine asupra per­soanelor și lucrurilor (mergând până la impunerea forței de constrângere proprii, locale, asupra structurilor haotice, în turbulență globală, a sta­telor eșuate sau în dezagregare), prin folosirea unor structuri sociale de autoritate, menținute prin forța cutu­mei, a normelor locale sau a constrân­gerii – aici stabilite și impuse de clanuri sau de uniunile de conace (conarhie). A se vedea pentru definițiile clasice asupra puterii, Sergiu Tamaș, Dicționar politic, Editura Academiei Române, București, 1993, p. 220.
  • Mădălina Virginia Antonescu, Konarchies (Mansion–Archies) as Web Trans–Regional Communities of XXIst–XXII Century Global Age), comunicare științifică, 3rd World Lumen Congress, 22-24 November 2022, Iași, World Empowering Lumen Congress on Multidimen­sional Education, anniversary ed. of RREM Journal.
  • Idem, „Metropolitan Diplomacy. Global Metropolitan Law and Global Cities Seen from the Heterarchy Perspective”, in Philip G. Cerny (ed.), Heterarchy in World Politics, Routledge, Taylor &Francis Group, London and NY, 2023, pp. 132-133.
  • Idem, Ascensiunea noilor actori politici ai sec. al XXI–lea:conarhiile (comunități organice și forme de putere politică generate), manuscris în lucru (ianuarie 2026).
  • Marie-Claude Smouts, Dario Battistella, Pascal Vennesson, Dictionnaire des relations internationales. Approches, concepts, doctrines, Dalloz, Paris, 2006, pp. 482-483.
  • Philip G. Cerny, Rosalba Belmonte, „Heterarchy. Towards Paradigm Shift in World Politics”, în The Changing Faces of Power, special issue of the Journal of Political Power, vol. 14, no. 1, February (2021), pp. 235-257.
  • David Korten, Marea cotitură. De la imperiu la comunitatea terestră, trad. Mihnea Columbeanu, Editura Antet XX Press, 207, Prahova, pp. 230-233.
  • Stoicescu, I. Hurdubețiu, Continuitatea daco-românilor în istoriografia română și străină, Editura Politică, București, 1984, p. 200.
  • Ibidem, pp. 200-201.
  • David Korten, Marea cotitură, cit., pp. 86-87. Mihaela Miroiu, Gândul umbrei, Editura Alternative, s.a., 1995, p. 56.
  • Mihaela Miroiu, Convenio, Editura Alternative, București, 1996, pp. 82-83.
  • P. Franțev, coord. , Istoria Universală, vol.I, trad. colectiv V. Costăchel, Al. Vianu, Editura Științifică, București, 1958, pp. 24, 32.
  • Precum așezările gentilice desco­perite la Avdeievo, lângă Kursk; la Dolni­ Vestonițe, pe teritoriul fostei Cehoslovacii; așezarea de la Desna, lângă Briansk, la Timonovka; așeza­rea de la Kostenski, din apropierea Voronejului, pe Don. Cf. I.P. Franțev, cit., pp. 46-48.
  • Arhaicul, lato sensu include preistoria (de la apariția omului, acum 3-4 milioane de ani și până în jurul anilor 3 000 î.e.n., în spațiul carpato-danubian și al Mării Negre începe de acum 1 milion de ani până la începutul mileniului al II- lea î.e.n.) și proto-istoria (care începe din mileniul al II î.e.n., odată cu desăvârșirea etnosului tracic ; în protoistorie în ultimul mileniu î.e.n., geto-dacii se individualizează ca entitate etnico-lingvistică în masa tracilor de la nord de Dunăre). Proto-istoria durează până în prima jumătate a sec.I î.e.n., când începe epoca antică prin formarea marelui regat al dacilor. Cf. Mihai Manea, Adrian Pascu, Bogdan Teodorescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la revoluția din 1821, manual pentru clasa a XI-a, Editura Didactică și pedagogică, București, 1992, pp. 8-9.
  • I.P. Franțev, op.cit., p. 32.
  • Precum regina orașului-stat Ur, Mesopotamia, circa 300 î.e.n.; Nomazii din stepele eurasiatice, în Marea istorie ilustrata a lumii, vol. I – Preistoria. Primele imperii, Editura Litera internațional, col. Financiarul, ed. Vidrașcu și fiii, trad. Brândușa Ciugudean, București, 2008, pp. 64-65.
  • Conform toponimelor care au rezistat până în prezent, formațiunea politică de tip gentilic matriarhal cu titlul de țară (țara Vrancei) a fost întemeiată de baba Vrâncioaia care avea șapte feciori; această țară era o veche confederație cu caracter matriarhal, conform doctrinei (Henri H. Stahl, Paul H. Stahl, Civilizația vechilor sate românești, ed. Științifică București, 1968, p. 33, citați în Dumitru Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor, Editura Cuget Românesc, Bârda, Craiova, s.a., 54-55.
  • Conform Fontes, I, p. 5, 13, 15, amazoanele erau de neam trac. Cf. Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, Orfeu, fiul regelui tracilor și al muzei Caliope, poet, muzician, a murit ucis de femeile trace. Armatele de apărare în perioada regatelor matriarhale conduse de regine (Hestia, Dochia, Zalmoaxa) în pe­rioada anterioară triburilor geto-dace (care au primit setul de legi numite legile Belagine prin inspirație, de la Hestia zeificată), erau o caracteristică a epocii matriarhatului, consemnată prin scrieri antice (Fontes).
  • Emil Cernea, Emil Molcuț, Istoria statului și a dreptului românesc, Casa de editură și presă Șansa SRL, Editura Universul, București, 1993, p. 33.
  • Idem, p. 33.
  • Cernea, Molcuț, cit., p. 33.
  • Idem, p. 9.
  • Cernea, Molcuț, cit., p. 38.
  • Ibidem, pp. 38-39.
  • Ibidem, p. 39.
  • Stelian Brezeanu, Între două modele politice – fondarea Țării Românești, în antologia Imperiu universal și monarhie națională în Europa creștină, Editura Meronia, București, 2005, pp. 180-181.
  • Ibidem, p. 181.
  • Ibidem, p. 183.
  • Jean Baechler, Grupurile și sociabilitatea, în Raymond Boudon, Tratat de sociologie, trad. Delia Vasiliu și Anca Ene, Editura Humanitas, București, 2006, pp. 82-83.
  • Ibidem, p. 82.
  • Ilie Bădescu, Istoria sociologiei, Editura Porto-Franco, Galați, 1994, p. 161.
  • Ibidem, pp. 243-244.
  • Ibidem, p. 242.
  • Ibidem, p. 243.
  • Ibidem, pp. 242-243.
  • Marie-Claude Smouts, Dario Battistella, Pascal Vennesson, Dictionnaire des relations internationales, Dalloz, Paris, 2006, p.180.
  • André Clot, Soliman magnificul, trad. Ion Herdan, Editura Artemis, București, 1997, pp. 262-263.
  • David Korten, cit., p. 84.
  • Lucian Iosif Cueșdean, Istoria antică a neamului românesc, Editura Solif, București, 2011, p. 24, 38.
  • David Korten, cit., pp. 86-90.
  • Ibidem, p. 84.
  • Jack Goody, The Eurasian Miracle, Polity, UK, 2010, pp. 20-21.
  • Conform lui Riane Eisler, „toate tehnologiile materiale și sociale de o importanță fundamentală pentru civilizație au fost elaborate înainte de impunerea unei societăți dominatoare”. Cf. D. Korten, cit., p. 83-84.
  • David Korten, cit., pp. 88-89.
  • Gaeli (fr.) reprezintă denumirea vechilor locuitori din Irlanda și N-V Marii Britanii; galezi, celți din Scoția și Irlanda ce vorbeau un dialect celtic.
  • De unde și o accepțiune istorică asupra conceptului politic explorat în doctrina RI, anume neo-medievalismul. Graham Evans, Jeffrey Newnham, Dicționar de relații internaționale, trad. Anca Irina Ionescu, Editura Universal Dalsi, s.a., 2001, pp. 380-381.
  • Marcel D. Popa, Matei H. Horia, Mică Enciclopedie de istorie universală. Statele lumii contemporane, Editura Iri, București, 1993, p. 54.
  • Ibidem, pp. 58-59, 354.
  • David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, Transformări globale. Politică, economie și cultură, trad. de Ramona-Elena Lupașcu, Adriana Ștraub, Mihaela Bordea, Alina-Maria Turcu, Editura Polirom, Iași, 2004, pp. 33-35.
  • În concepția teoreticienilor globa­lizării, în privința teritorialității se observă o politizare tot la fel de mare pe cât era în epoca istorică a marilor agregate teritoriale imperiale însă cu o schimbare a politicii teritorialității, sub impactul actorilor non-statali, ai globalizării, ca ordine eterogenă, a interdependențelor com­plexe, mai degrabă. David Held et alii, op. cit., p. 478.
  • Sorin Baciu, Cultură și civilizație, Editura Cavaliotti, București, 2010, pp. 52-53.
  • Ibidem, pp. 52-53.

 

Bibliografie

 

Lucrări susținute în conferințe

ANTONESCU, Madalina Virginia, Konarchias (Mansions–Archies) as Web Trans–Regional Communities of XXI–XXII Century Global Age, comunicare științifică, Iași, 3rd World Lumen Congress, World Empowering Lumen Congress on Multidimensional Education (WELCOME22), anniversary edition of RREM Journal, 22-24 November 2022.

IDEM, Metropolitan Diplomacy. Global Metropolitan Law and Global Cities Seen from the Heterarchy Perspective, in Philip G. Cerny, Heterarchy in World Politics, Routledge, London and NY, 2023

 

Lucrări cu caracter general și special

ANTONESCU, Madalina Virginia, Ascensiunea noilor actori politici ai sec. al XXI-lea: conarhiile (comunități organice și forme de putere politică generate de acestea), manuscris în lucru, 12.02.2026.

BACIU,Sorin, Cultură și civilizație, Editura Cavaliotti, București, 2010.

BĂDESCU, Ilie, Istoria sociologiei, Editura Porto-Franco, Galați, 1994.

BOUDON, Raymond, Tratat de sociologie, trad. Delia Vasiliu, Anca Ene, Editura Humanitas, București, 2006.

BREZEANU, Stelian, Între două modele politice- fondarea Țării Românești, în antologia Imperiu universal și monarhie națională în Europa creștină, Editura Meronia, București, 2005.

CERNEA, Emil; MOLCUȚ, Istoria statului și a dreptului românesc, Casa de editură și presă Șansa SRL, ed. Universul, București, 1993.

CUEȘDEAN, Lucian Iosif, Istoria antică a neamului românesc, Editura Solif, București, 2011.

CLOT, André, Soliman Magnificul, trad. Ion Herdan, Editura Artemis, București, 1997.

FRANȚEV, I. P., Istoria universală, vol. I, trad. de colectiv coord. de V. Costăchel, Al. Vianu, Editura Științifică, București, 1958.

GOODY, Jack, The Eurasian Miracle, Polity, UK, 2010.

GORRA-GOBIN, Cynthia, Dictionnaire des mondialisations, Armand Colin, Paris, 2006.

HELD, David, McGREW, Anthony, GOLDBLATT, David; PERRATON, Jonathan, Transformări globale. Politică, economie și cultură; trad. de Ramona Elena Lupașcu, Adriana Ștraub, Mihaela Bordea, Alina Maria Turcu, Polirom, Iași, 2004.

KORTEN, David, Marea cotitură, trad. Mihnea Columbeanu, Editura Antet XX Press, Prahova, 2007.

Marea istorie ilustrată a lumii în șapte volume, vol. I- Preistoria și marile imperii, col. Financiarul, trad. Brândușa Ciugudean, Ed. Litera internațional, ed. Vidrașcu și fiii, București, 2008.

Ministerul Învățământului și Științei, Mihai Manea, Adrian Pascu, Bogdan Teodorescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la revoluția din 1821, manual pentru clasa a XI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992.

MIROIU, Mihaela, Convenio, Editura Alternative, București, 1996

IDEM, Gândul umbrei, Editura Alternative, București, 1995.

POPA, D. Marcel, MATEI C. Horia, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura Iri, București, 1993.

PUȘCAȘ, Vasile, Relații internaționale/ transnaționale, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 2005.

SMOUTS, Marie-Claude, BATTISTELLA, Dario, VENNESSON, Pascal, Dictionnaire des relations internationales, Dalloz, Paris, 2006.

STOICESCU, N., HURDUBEȚIU, I., Continuitatea daco-românilor în istoriografia română și străină, Editura Politică, București, 1984.

STAHL, Henri H., STAHL, Paul H., Civilizația vechilor sate românești, Editura Științifică, București, 1968.

TAMAȘ, Sergiu, Dicționar politic. Instituțiile democrației și cultura civică, Editura Academiei Române, București, 1993.

Articole și studii

BAECHLER, Jean, „Grupurile și sociabilitatea”, în Raymond Boudon, Tratat de sociologie, trad. Delia Vasiliu și Anca Ene, Editura Humanitas, București, 2006, pp. 82-83.

CERNY, G. Philip, „Business and Politics in an Age of Intangibles and Financialization”, în Aynsley Kellow, Tony Porter and Karsten Ronit, eds., Business and Politics, Edward Elgar Handbook, 202, pp. 193-214.

CERNY, G. Philip, Belmonte Rosalba, „Heterarchy. Towards Paradigm Shift in World Politics”, în The Changing Faces of Power, special issue of the Journal of Political Power, vol. 14, no. 1, February, 2021, pp. 235-257.

 

 

Articole recente

  • Editorial. Populismul – o tehnică de propagandă5 decembrie 2017 - 15:13
  • Europa şi ameninţarea populistă5 decembrie 2017 - 15:03
  • Populismus in Deutschland, und die Auswirkungen auf die Bundestagswahl 20175 decembrie 2017 - 14:45
  • Populismo e neoliberismo5 decembrie 2017 - 14:30
  • Populism and gender5 decembrie 2017 - 14:26

Indexari

IndexariIndexari

Cele mai vizualizate articole

  • Campania electorală în teritoriu: aspecte empirice ale marketingului politic
  • România în Primul Război Mondial
  • Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?* (How many people did communism kill? And who were they?)
  • Dinamica demografică în perioada post-1945 și implicațiile ei (geo)politice
  • Dimensiunea mediatică a populismului în România contemporană

Accesari site

Formulare (Forms)

Cerere tip - Descarca
Authors must send a request - Download
Contractul de editare - Download
Editing contract - Download
Formularul de cedare a drepturilor catre autori - Download
Copyright License Agreement - Download

Ultimele articole (Latest articles)

  • EDITORIAL: Ucraina. Repere istorice, culturale și politice – Ihor PROKOPCHUK, Sabin DRĂGULIN23 septembrie 2026 - 23:15
  • Ucraina în orizontul Europei. Construcția culturală a sensului european – Anton CARPINSCHI23 septembrie 2026 - 23:11

Contact

Str. Bălușescu, nr. 2, Iaşi, Romania
Tel. 0040 232 214 858
Fax: 0040 232 214 858

Ne puteti scrie la adresa redactia@revistapolis.ro.

© Drepturi de autor - Revista Polis - Universitatea "Petre Andrei" din Iasi - powered by Enfold WordPress Theme
  • Facebook
Scroll to top