Coordonat de Sabin DRĂGULIN
Volum III, Nr. 3(9), Serie nouă
Alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 și reinventarea conștiinței civice
(November 2014 presidential elections and the reinventing of civic conscience)
Cosmin DIMA
Abstract: The article identifies the main factors that led to the victory of Klaus Iohannis, the Christian – Liberal Alliance PNL (National Liberal Party) – PD-L (Liberal Democratic Party) candidate, in front of Victor Ponta, PSD (Social Democratic Party) – UNPR (National Union for the Progress of Romania) – PC (Conservative Party) Alliance candidate. It also analyzes diaspora protests episode and its electoral implications, a phenomenon that seems to strengthen the hypothesis of reinventing civic conscience, concerned with challenging political abuse.
Keywords: Presidential elections, diaspora, protests, civic conscience, Klaus Iohannis.
Introducere
Alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 pot fi considerate printre cele mai spectaculoase din istoria electorală postdecembristă. Nu atât din perspectiva rezultatului final neașteptat, cât a episoadelor de revoltă şi a protestelor spontane dintre cele două tururi, cauzate de organizarea dezastruoasă a procesului electoral din diaspora. Acestea au avut un efect electoral profund, generând mobilizare şi schimbarea intenţiei de vot dominantă. Pentru eşecul organizatoric puterea guvernamentală a fost sancționată, iar opoziția avertizată. Mesajul transmis întregii clase politice a fost clar: în afara graniţelor statului nu există „cetăţeni de mâna a doua”, iar egalitatea politică este valabilă oriunde românii vor să voteze.
Victoria candidatului Alianței Creștin – Liberale (PNL-PDL) [1], Klaus Iohannis, primar al Sibiului şi liderul PNL, în faţa lui Victor Ponta, candidatul Alianței Electorale PSD-UNPR-PC [2], prim-ministru în funcție și liderul PSD a fost decisivă, în ciuda avantajelor politice și electorale ale social-democratului [3]. Eșecul de ”a cuceri” Palatul Cotroceni a marcat, pentru a treia oară consecutiv, limitele şi incapacitatea stângii de a câştiga în alegerile prezidenţiale. Tradiţia înfrângerii „la limită”, iniţiată de Adrian Năstase în alegerile prezidențiale din 2004 și continuată de Mircea Geoană în alegerile prezidențiale din 2009, a fost abandonată de eşecul categoric al celui mai tânăr dintre preşedinţii stângii postcomuniste.[4]
Succesul lui Klaus Iohannis nu poate fi explicat doar prin comportament și prestație electorale. Și nici prin acţiunea comună sau „superioritatea” ideologică şi organizatorică a dreptei, întrucât aceasta a fost fragmentată, incoerentă şi diversă programatic. Pentru a ajunge în finală, candidatul liberal a trebuit să facă faţă nu doar principalului adversar, PSD, aliaţilor acestuia şi uneia dintre cele mai murdare campanii electorale, ci şi puzderiei de contracandidaţi din zona dreptei. Aceştia au fost lansaţi în competiţie doar pentru a-şi testa popularitatea (Elena Udrea) sau pentru a captura şi fideliza o parte din electoratul dreptei pentru proiecte politice viitoare anunţate chiar în timpul campaniei (Monica Macovei [5]). Abia în ultimele zile ale celui de-al doilea tur, doar pentru a vota „răul cel mai mic” [6], ceilalţi lideri ai dreptei şi-au îndrumat alegătorii să susţină candidatul ACL.
„Miracolul” civic din turul al doilea a dat peste cap analizele şi previziunile sociologice, şi a scos în evidenţă imprevizibilitatea comportamentului electoral. Şi totuşi, reuşita lui Klaus Iohannis poate fi explicată, într-un anumit grad, printr-o serie de factori:
- unificarea dreptei;
- profilul atipic al lui Klaus Iohannis;
- coalizarea dreptei în ultimele zile ale celui de-al doilea tur;
- reacțiile adverse ale campaniei negative a PSD;
- campania anticorupţie şi ambiguitatea raportării PSD la aceasta;
- influenţa Facebook: interacțiune virtuală și mobilizare:
- revolta diasporei şi reinventarea conştiinţei civică.
Dintre aceştia, doar unul, şi anume revolta diasporei, a acţionat ca un detonator şi făcut ca eşafodajul electoral al lui Victor Ponta să se prăbuşească într-un mod catastrofal.
Contextul preelectoral și configurarea forțelor publice; Ruperea USL și alegerile europarlamentare
Cel mai important moment politic care a marcat prima parte a anului 2014, şi care avea să schimbe în mod fundamental cursul evenimentelor, a fost ruperea Uniunii Social-Liberale (PSD-UNPR / ACD (PNL-PC)) [7] şi ieşirea PNL din coaliţia de guvernare, care a preluat puterea după căderea cabinetului Ungureanu în 27 aprilie2012, în urma celei de-a doua moţiuni de cenzură adoptată în Parlament. Despărţirea liberalilor de social-democraţi a creat premisele conturării principalelor forţe politice care urmau să se confrunte în alegerile prezidenţiale şi a schimbat logica politicii de alianţe.
Cu toate că în alegeri alianţa s-a dovedit productivă electoral [8] pentru ambele partide, până la începutul anului 2014, PNL devenise captivul guvernării, identificată, în primul rând, cu PSD şi premierul acesteia, Victor Ponta. În mai puţin de doi de zile, susţinerea electorală se diminuase pentru liberali şi se mărise considerabil pentru social-democraţi, privit ca principalul artizan al politicilor guvernamentale anti-austeritate, fapt care urma să fie confirmat electoral şi de scorul obţinut de cele două partide în alegerile europarlamentare din mai 2014.
Noul raport de forţe din USL, survenit în urma guvernării comune, a generat o stare de psihoză în rândul liberalilor legată de o posibilă trădare a PSD şi abandonarea lui Crin Antonescu candidatul comun în alegerile prezidenţiale. Această stare a fost, în principal, creată de către liderii PSD şi alimentată continuu şi sistematic de către televiziunile partizane. În acest context, prinşi între ciocan şi nicovală, între psihoza abandonului şi capcana guvernării care erodase susţinerea electorală, liderii PNL au decis, ca strategie de avarie, să iasă de la guvernare pentru a diminua pagubele şi pentru a se putea regrupa până la următoarele alegeri. Decizia, deşi a fost (probabil şi singura) corectă din punct de vedere politic, s-a dovedit a fi pierzătoare în alegerile europarlamentare, întrucât suporterii USL au indentificat PNL ca fiind ţapul ispăşitor, cauza eşecului megaproiectului politic. Conştient de puterea de atracţie pe care USL a avut-o, PSD şi-a asumat continuarea discursului şi a proiectelor alianţei, ajutat de o facţiune a PNL condusă de Călin Popescu Tăriceanu, fostul preşedinte al PNL şi fost premier liberal în perioada 2005-2008. „USL trăieşte!” nu a fost doar un slogan folosit în campania din alegerile europarlamentare, ci şi o linie strategică de acţiune politică prin care PSD a urmărit să menţină, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, sprijinul electoral al celor care au crezut în alianţa social-liberală.
Întrucât alegerile prezidenţiale nu sunt numai despre actori individuali care urmăresc să câştige prima funcţie în stat, ci şi despre partidele care îi susţin şi puterea lor politică şi electorală, cel de–al doilea factor care a dus mai departe la clarificarea actorilor în confruntarea prezidenţială, a fost chiar rezultatul alegerilor europarlamentare. Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 2.093.237 de voturi (37,60%), însemnând 16 mandate, PNL, 835.531 de voturi (15%) şi 6 mandate, iar PD-L doar 680.853 de voturi (12,23%) şi 5 mandate [9]. Rezultatul a confirmat situaţia dezastruoasă în care se aflau principalele partide de dreapta, atât PNL, după o guvernare comună cu PSD, în USL, cât şi PD-L, care la doi ani de la ieșirea de la guvernare, nu reușise să-și revină electoral, după ce în anul 2010, implementase o serie de măsuri dure de austeritate.
Conştiente de rezultatul slab din alegeri, cele două partide ale dreptei, spre stupefacţia observatorilor politici, dar şi a adversarilor atât din zona stângii, cât şi a dreptei, au decis să fuzioneze „prin alianţă” [10]. Formula politică intermediară Alianţa Creştin Liberală (PNL-PD-L) a fost menţinută pentru alegerile prezidenţiale, din cauza unor dificultăţi juridice în procesul de fuziune, pentru ca după alegerile prezidenţiale, când procesul de fuziunea se încheia, noua construcţie politică să poarte denumirea de PNL.
Demisia liderului PNL, Crin Antonescu, ca urmare a ratării obiectivului de 20% şi a erodării imaginii politice (atât încredere, cât şi intenţie de vot) a dus la înlocuirea acestuia cu Klaus Iohannis, prim-vicepreşedinte PNL, cel care avea să fie desemnat, după o competiţie internă, şi candidatul oficial în alegerile prezidenţiale, al Alianței Creștin-Liberale.
Unificarea Dreptei
Fuziunea a fost o decizie contextuală luată de liderii PNL şi PD-L în condiţiile panicii de după alegerile europarlamentare. Aflate sub presiunea timpului scurt până la alegerile prezidenţiale, precum şi sub asediul unor facţiuni (PMP şi facţiunea Tăriceanu), liderii celor două partide au făcut primul pas pentru intrarea în turul al doilea cu un candidat comun. Practic, prin intermediul fuziunii celor două partide, a avut loc unificarea celei mai importante părţi a dreptei. Despre acest proiect s-a vorbit şi au existat intenţii în toată perioadă postdecembristă, Traian Băsescu fiind extrem de interesat în primul mandat, în timpul Alianţei D.A. pentru a-şi crea un partid prezidenţial. Fuziunea a obligat PNL să părăsească ALDE şi să adere la PPE, cel mai puternic, dar şi cel mai eterogen grup politic la nivel european, generând, pe lângă un sprijin politic important şi dileme ideologice. Deşi ambiguitatea ideologică a noii formaţiuni create a rămas o problemă de identitate (liberalism şi creştin-democraţie) acest lucru nu a constituit nicidecum un impediment electoral. Denumirea generică de partid de dreapta care se opune celui de stânga, adică PSD şi aliaţilor acestuia, a fost de ajuns, cel puţin pe termen scurt, pentru a acoperi confuzia ideologică. O confirmă şi Anthony Downs, când arată în celebra sa lucrare că „partidele nu au deloc nevoie de formarea unei Weltanschauung, ci pot susţine doar poziţii ad hoc asupra problemelor practice, pe măsură ce apar” [11].
Unificarea dreptei a simplificat sistemul de partide, de la tripartidism imperfect [12] la unul cu două forţe politice aproape egale. A fost primul pas în crearea unei balanţe a puterii, între principalii candidaţi. Judecând strict din perspectiva şanselor de a obţine un scor care să propulseze un candidat comun în turul al doilea, decizia rapidă de fuziune a fost una inspirată şi şi-a dovedit utilitatea. Rezultatul primului tur a confirmat influenţa organizaţională a celor două partide. Abia în turul al doilea personalitatea, stilul şi comportamentul candidaţilor au făcut diferenţa.
Profilul atipic al lui Klaus Iohannis
Alegerile prezidenţiale au fost puternic influenţate de cele două mandate ale preşedintelui „jucător” [13]. După 10 ani, „băsismul [14]” îşi epuizase atracţia chiar şi în rândul susţinătorilor, iar pentru adversari devenise sursa tuturor relelor vieţii politice. Deşi a fost cel de-al doilea „conflict definitoriu al politicii româneşti” [15] (Traian Băsescu/PD/PD-L vs celelate formaţiuni), până la momentul „Adio PD, Adio PD-L!” [16], acesta nu s-a epuizat total generând, până la sfârşitul mandatului lui Traian Băsescu, controverse şi tensiuni politice. Astfel, PSD–ul, şi-a concentrat o mare parte din campanie pe moştenirea dezastruoasă a „regimului Băsescu” pentru a genera ceea ce Lazarsfeld numea efectul de întărire [17] a intenţiei de vot a partizanilor, efect necesar pentru ambii candidaţi.
Campania centrată pe ”moștenirea” politică a lui Traian Băsescu s-a potrivit cu consecvenţa politică a PSD, care-şi fabricase o identitate politică din lupta cu acesta. Pentru a sublinia despărţirea de stilul conflictual al acestuia şi continuarea proiectelor USL, candidatul stângii a ales două slogane principale „Preşedintele care uneşte” şi „Votează schimbarea până la capăt”. Primul slogan, pe lângă faptul că încerca să sugereze caracterul non-conflictual al viitorului preşedinte şi eliminarea stării de tensiune din societate, făcea trimitere şi la o posibilă unire cu Republica Moldova, cândva în viitor. Era un dublu mesaj, pentru românii din interiorul graniţelor, dar şi pentru cei de peste Prut, de unde ar fi putut lua cele mai multe voturi, cunoscându-se faptul că diaspora, în general, votează mai puţin candidaţii PSD [18]. Cel de-al doilea, sublinia continuitatea proiectului USL, printr-o adaptare a diferitelor mesaje din alegerile locale şi parlamentare din 2012.
Pe de altă parte, candidatul ACL a evitat o confruntare cu Traian Băsescu, adoptând o poziţie neutră faţă de acesta, miza fiind voturile „băsiştilor” în turul al doilea. „România lucrului bine făcut” a fost mesajul principal, proiectând electoratului o societate în care toate merg aşa cum trebuie. Acesta a fost dublat de continuarea luptei împotriva corupţiei: „Lege, nu hoţie. Fapte, nu vorbărie”, moştenirea discursivă a fostului preşedinte, Traian Băsescu.
Profilul atipic, rigid, al lui Klaus Iohannis, cu o bună imagine locală şi regională, mai puţin politician şi mai mult administrator, la al patrulea mandat în funcţia de primar al Sibiului, a fost atât un atuu, cât și un dezavantaj. Pe de o parte era o figură nouă în politica mare, necontaminată de scandaluri și conflicte politice, cu o imagine pe care se putea construi. Pe de altă parte, era necunoscut publicului la nivel național. Astfel că o bună parte a campaniei s-a bazat pe creşterea notorietăţii. Etnia germană a accentuat stereotipia pozitivă a „neamţului serios şi pragmatic”.
„Decât să fiu mârlan, mai bine pierd [19]”, fraza rostită în ultima zi a campaniei electorale a proiectat o componentă morală în profilul viitorului preşedinte. Aceasta a contrastat puternic cu dimensiunea pur politică, machiavelică a contracandidatului, dispus să facă absolut orice pentru a câştiga. Dacă românii nu ar fi apreciat această dimensiune, rara avis în politica la vârf, şi dacă nu ar fi conştientizat câştigul pe termen lung al apărării dreptului la vot, atunci ar fi adoptat, probabil, o atitudine de „absenţă raţională”.
Cel de-al șaptelea scrutin electoral [20] a adus câteva noutăți: alegerea în funcția de președinte a unui etnic german, finala a fost jucată de cei mai tineri candidați de după revoluție, cea mai mare participare a diasporei în alegerile prezidențiale, creșterea participării, comparativ cu ultimii 10 ani.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost decisiv pentru a separa finaliştii. Din cele 9.485.340 de voturi exprimate, primele două locuri au fost adjudecate de candidatul stângii, Victor Ponta, care a primit 3.836.093 (40,44%) voturi şi Klaus Iohannis care a obţinut cu aproape un milion de voturi mai puţin, respectiv 2.881.406 (30,37%).
Cercetările sociologice ale diverselor institute au arătat în mod constant o intenţie de vot mai mare pentru candidatul social-democrat, decât pentru cel liberal. Indicatorul „percepţia faţă de câştigător” a fost, de asemenea, disproporţionat. În ciuda acuzaţiilor de manipulare, diferenţa estimată de 10% (în medie) dintre cei doi candidaţi a fost confirmată de rezultatele primului tur de scrutin, arătând precizia cu care sondajele de opinie au estimat diferenţa din primul tur [21]. În turul al doilea, aceasta nu s-a mai confirmat, din contră proiecţia s-a inversat. Diferenţa a revenit nu candidatului social-democrat, ci candidatului liberal.
Ceilalţi au obţinut scoruri slabe, de până în 5% din voturi. Pentru o parte dintre candidaţi, obiectivul principal a fost dislocarea unei număr suficient de voturi fie din zona dreptei, fie din cea a extremelor sau a nostalgicilor USL şi repartizarea acestora în turul al doilea, candidatului stângii (Călin Popescu Tăriceanu – 508.572 (5,36%), Vadim Tudor – 349.416 (3,68) şi Teodor Meleşcau – 104.131 (1,09%).
Pentru cealaltă parte, participarea într-o competiţie fără şanse, a ţinut de testarea forţelor şi creşterea dependenţei lui Klaus Iohannis de negocierea şi voturile acesteia în turul al doilea (Elena Udrea, sprijinită de Traian Băsescu – 493.376 (5,20%), Cristian Diaconescu 382.526 – fostul consilier al lui Traian Băsescu (4,03%) şi Monica Macovei – 421.648 (4,44%).
Victoria finală a premierului Victor Ponta a părut clară după rezultatele din primul tur. Acesta a câştigat în 27 de judeţe plus 5 sectoare ale Bucureştiului [22], iar Klaus Iohannis în 14 judeţe şi un singur sector al capitalei [23], dintre care Covasna şi Harghita, unde votul absolut pentru candidaţii români este extrem de mic, nerelevant pentru competiţia politică. Prin urmare, candidatul ACL a obţinut 2.881.406 (30,37%) voturi, iar cel al PSD 3.836.093 (40,44%), o diferenţă de aproximativ 1 milion de voturi. Scorul indica efortul electoral destul de mare pe care candidatul ACL trebuia să-l facă pentru a câştiga alegerile, obţinerea a douăzeci de procente, spre deosebire de candidatul stângii care avea nevoie doar de jumătate. De remarcat că Iohannis nu a câştigat decât în judeţe din Transilvania, singura excepţie fiind sectorul 1, unde liberalii deţineau primăria, la al treilea mandat.
Coalizarea dreptei în ultimele zile ale celui de-al doilea tur
Prima parte a campaniei a fost lipsită de dezbatere utilizându-se în mod excesiv posturile de televiziune pentru a preamări pe unii (în principal candidatul PSD) sau pentru a decredibiliza pe alţii (în principal candidatul ACL). Conservarea avantajului electoral a fost o opţiune pentru Victor Ponta şi PSD, aşa cum pentru candidatul liberal şi ACL, construirea profilului public a fost un imperativ absolut necesar.
De unde urmau să fie acoperite procentele pentru turul al doilea? Ce coaliţii trebuiau făcute? Candidatul ACL a mizat pe ralierea voluntară a celorlalţi din zona dreptei, fără să facă vreo negociere directă cu aceştia, respingând-o din start. Strategia a fost riscantă, întrucât exista posibilitatea ca aceştia (Elena Udrea/Traian Băsescu, Monica Macovei sau Cristian Diaconescu.) să rămână inerţi până la final şi să nu direcţioneze voturile către Klaus Iohannis, chiar dacă, raţional, obiectivul era ca Victor Ponta să nu câştige. Motivaţi mai mult de aversiunea politică faţă de candidatul social-democrat, decât de simpatia pentru candidatul liberal, tactica a funcţionat.
Doar sfârşitul campaniei, în cel de-al doilea tur, a dus la o coalizare a dreptei. Desigur, acest lucru a fost necesar, nu şi suficient pentru a asigura candidatului ACL victoria. Voturile PMP/Traian Băsescu/Elena Udrea (493.376), ale Monicăi Macovei (421.648) şi ale lui Cristian Diaconescu (382.526), strict matematic, nu acopereau decât în jur de 10% din procentele, din cele douăzeci necesare. Însă contribuţia electorală a acestora a fost esenţială pentru a da pe final un mesaj de unitate.
Pe de altă parte, Victor Ponta şi PSD, au făcut o serie de alianţe cu populiştii şi extremiştii, cu Dan Diaconescu şi Vadim Tudor. Compromisul a trădat disperarea de a câştiga cu orice preţ alegerile prezidenţiale şi a arătat că voturile nu ai nici culoare, nici miros, mai ales în alegerile prezidenţiale. De asemenea, social democraţii mai aveau la dispoziţie şi voturile lui Călin Popescu Tăriceanu (508.572), cu care se aliase chiar înainte de alegerile europarlamentare pentru a menţine în zona PSD o parte din electoratul USL [24] şi ale lui Teodor Meleşcanu, fostul şef al SIE, candidat în primul tur de scrutin. Strict matematic, nici acestea nu erau suficiente pentru a câştiga, era nevoie ca şi candidatul să produc diferenţa de voturi.
Turul al doilea a cunoscut o mobilizare puternică, 11.553.152 de români au ieşit la urne, cu 2.067.812 mai mulţi decât în primul tur, o participare de 62,04%. Klaus Iohannis a câştigat cu 54,43% şi 6.288.769 voturi, iar Victor Ponta a obținut doar 45.56% şi 5.264.383 voturi. Practic, estimarea pe care au făcut-o sondajele pentru turul al doilea a fost valabilă, dar pentru Klaus Iohannis, care a reușit să obțină aproximativ 25% în plus față de primul tur. ”Miracolul” devenise realitate. În diaspora au votat 377.651, cel mai mare număr de voturi obţinut vreodată în afara țării. Într-o proporție covârșitoare, maghiarii l-au votat pe Klaus Iohannis deși UDMR se afla, în acel moment, în coaliția de guvernare.
Dintre cele 27 de judeţe şi 5 sectoare ale Bucureştiului câştigate de Victor Ponta în primul tur, acesta a pierdut în Caraş Severin, Constanţa, Iaşi, Ilfov, Prahova, Satu Mare, Suceava, Tulcea (8 județe) şi toate cele 5 sectoare ale Bucureştiului (168.115 voturi, din care: S1+32.623, S2+31.180, S3+37.648, S4+19.437, S5+7.284, S6+39.943), unde Klaus Iohannis şi-a dublat scorul obţinut în primul tur. Bucureștiul a jucat un rol minor în victoria candidatului ACL. Transilvania și Banat au fost zonele care l-au făcut președinte pe Klaus Iohannis, +1.207.392 voturi mai mult decât Victor Ponta.
De exemplu, în Cluj, Klaus Iohannis a avut cea mai mare diferență de +197.549 voturi față de Victor Ponta, apoi în Sibiu +146.734, Timișoara +128.658, Mureș +103.135, în Brașov +85.967, Bihor +84.269, în Alba +81.023, Harghita +76.223, Arad +75.807, Covasna +50.716, Satu Mare + 50.702, Maramureș +48.545, Bistrița Năsăud +40.188, Sălaj +31.815, Caraș Severin +6.061, Hunedoara – 1825.
Reacții adverse ale campaniei negative a PSD
Orice campanie electorală are și o componentă negativă (mudslinging), care presupune atacarea sau criticarea candidatului adversar. Există o întreagă literatură care se ocupă de implicațiile politice și electorale ale campaniei negative, discutându-se chiar de efectele adverse asupra sistemului democratic, prin diminuarea interesului față de politică și scăderea participării. De asemenea, și în privința eficienței, părerile sunt împărțite între cele care susțin că o campanie negativă este inutilă și cele care spun că o campanie negativă funcționează întotdeauna [25], împărtășită de majoritatea consultanților politici, un fel de conventional wisdom. De exemplu, Traian Băsescu a avut, în campania din primul mandat, în 2004, o campanie negativă care a funcţionat (Arde-i pe coruți!). Pe de altă parte, la referendumul pentru demiterea preşedintelui din 2007, campania predominant negativă a coaliției care l-a suspendat a fost un eşec.
Campania negativă este necesară pentru că ea crește gradul de sinceritate al candidaților. În lipsa acesteia, candidații ”ar minți, exagera și ar face promisiuni nerealiste”. [26] Un alt argument important pentru utilizarea campaniei negative este acela că ”pozițiile asumate în timpul unei campanii sunt schimbătoare și de scurtă durată; un reper mai bun cu privire la ca va face candidatul este furnizat de personalitatea și caracterul acestuia” [27]. De asemenea, candidații aflați în funcție sunt avantajați, prin urmare numai o campanie negativă îi poate zdruncina. Până la urmă, problema este legată de nivelul până la care pot ajunge trivialitățile și violența limbajului, neghiobiile.
În campania negativă a PSD singurele limite admise au fost limitele impuse de eficienţa unui atac. În rest, totul a fost permis. A fost una extrem de dură, dacă acceptăm că există limite compatibile cu normele morale, politice sau democratice. S-au folosit toate tipurile de tehnici specifice propagandei: minciună, manipulare, dezinformare, exagerare, atacuri la persoană, atacuri la familie, atacuri la părinți, specularea unor probleme psihice şi mai puţin criticile cu privire la temele şi poziţiile susţinute ale candidatului ACL, programul prezidențial.
Întrucât Klaus Iohannis era un personaj relativ nou în politica mare, opțiunea pentru atacurile la persoană și dezinformări a avut rolul de a induce frica, incertitudinea şi dubiile cu privire la viitorul preşedinte, astfel încât electoratul dreptei (recunoscut ca fiind mai greu de mobilizat) să aibă suficiente dubii cu privire la acesta și să se abțină. Aşa se explică menţinerea pe agenda publică a unor subiecte precum procesul cu Agenția Națională de Integritte (ANI), cele şapte case deținute şi explicațiile, considerate neconvingătoare, pe care le-a dat cu privire la modul în care au fost achiziţionate, lipsa copiilor, adeziunea la o presupusă organizaţie nazistă, etc.
Un episod destul de ingrat care s-a întâmplat în primele zile ale campaniei a fost cel legat de conferinţa de presă făcută de către purtătorul de cuvânt al candidatului stângii, Gabriela Vrânceanu Firea, în care i-a reproşat lui Klaus Iohannis că nu este un „om complet fără să crească un copil”. Răspunzând la întrebarea adresată de către un jurnalist dacă acest lucru ar fi un defect categoric pentru un viitor preşedinte, aceasta a răspuns „Categoric!”.
Episodul a avut numeroase reacții adverse, atât în mass-media, cât și în mediul virtual. A scos în evidenţă ignorarea oricăror limite din campania electorală, limite pe care PSD a fost dispus să treacă. Este curios totuşi de ce a fost abordată această strategie, când sunt date care relevă că toleranţa electoratului pentru atacurile la viaţa privată şi comportamentul membrilor de familie este destul de mică comparativ cu cele legate de activitatea politică sau într-o funcţie publică. [28] Bogdan Teodorescu, unul dintre strategii campaniei lui Victor Ponta, arată, de asemenea, într-una din cărțile sale că atacurile la familie sunt condamnate de public, la fel și ”soluțiile radicale și injuriile directe” [29]. De asemenea, ”excesele verbale ale unor purtători secunzi de imagine sau ale unor lideri locali au dăunat imaginii globale a campaniei partidului respectiv” [30].
Un alt episod controversat a fost cel legat de folosirea instituţiilor publice în campania electorală, când PSD a trimis prin intermediul Poştei Române milioane de fluturaşi către pensionari, prin intermediul cărora aceştia erau avertizaţi că o eventuală victorie a lui Klaus Iohannis ar duce la tăierea pensiilor [31].
Prin contrast, prestaţia lui Klaus Iohannis din timpul campaniei a fost decenţă, nu a depăşit limitele bunului simţ faţă de contracandidaţii lui, ba chiar a preferat să încaseze, decât să riposteze, atrăgându-şi critici chiar din partea propriilor suporteri. Lumea politică se obişnuise prea mult cu stilul preşedintelui Traian Băsescu care nu ar fi ezitat să se apere în orice moment, încât comportamentul lui Klaus Iohannis a generat îndoieli mari cu privire la cât de eficientă poate fi defensiva fără atac [32], pe care o adoptase ca strategie în primul tur de scrutin, într-un mediu poluat de o campanie negativă agresivă.
A răspunde la atacuri însemna a le da credibilitate, a nu răspunde la ele însemna un singur mediu informaţional contaminat. Abia în turul al doilea, forţat de diferenţa de 20% ce trebuia recuperată, de echipa de campanie, dar şi de situaţia din diaspora, candidatul liberal a început să răspundă atacurilor din ce în ce mai virulente ale contracandidatului, născând speranţa unei victorii. Dar, chiar şi în aceste momente, când renunţase la atitudinea total defensivă, Klaus Iohannis nu a abdicat de la comportamentul decent şi sobru.
Campania negativă a PSD a fost atât de agresivă și trivială, încât a reușit să-l transforme pe candidatul ACL într-o victimă. Cu siguranță, eficiența acestui tip de campanie negativă poate fi investigat separat.
Campania anticorupție și ambiguitatea raportării PSD la aceasta
Perioada preelectorală, dar și cea din timpul campaniei a fost perturbată de audieri, descinderi, arestări, rețineri sau trimiteri în judecată [33], acțiuni care au dus la creșterea încrederii în acțiunile DNA și au creat un climat de susținere publică a acțiunilor acestora. Prin urmare, la sfârșitul anului 2014 încrederea în DNA ajunsese la o cotă de 55% [34]. Tema susținerii și apărării statului de drept, care nu înseamnă doar lupta împotriva corupției, așa cum s-a vehiculat în spațiul public [35], a fost intens promovată de Traian Băsescu. Astfel, în mod obligatoriu, a devenit discursul oficial al principalilor candidați la funcția supremă în stat. Însă, problema era de credibilitate. Monica Macovei, care și-a centrat întreaga campanie pe lupta împotriva corupție, supranumită și ”mama DNA”, a promovat intens această temă, având-o ca principală temă de campanie. Era personajul cel mai credibil, în abordarea acestui tip de discurs.
Victor Ponta nu a pierdut puncte pentru că ar fi fost perceput ca fiind corupt, el s-a vulnerabilizat din cauza intrării în vizorul DNA a unor persoane din cercul de apropiați și a unora cu mare influență politică. Prin urmare, mesajul ACL și cel al lui Klaus Iohannis, centrat pe Victor Ponta, ca patron și exponent al unui sistem corupt a putut fi receptat [36]. Practic, liberalii au încercat să reactiveze o percepție mai veche despre PSD, ca partid nereformat, aflat la cheremul baronilor, corupt, ostil independenței justiției și luptei anticorupție. De asemenea, au profitat și de faptul că PSD a fost asociat cu o serie de acțiuni controversate orchestrate în Parlament, precum cea supranumită ”marțea neagră” din 13 decembrie 2013 când, în deplină taină, au încercat adoptarea Legii amnistiei și grațierii (de ale căror prevderi ar fi beneficiat și o serie de colegi de partid condamnați pentru corupție), modificarea Codului Penal (parlamentarii erau scoși din categoria funcționarilor publici, beneficiind de o ”superimunitate”), adoptarea legii lobby-ului (controversată întrucât unele grupuri ar fi fost scoase de sub incidența legii) și a legii minelor (cea care stabilea cadrul legal prin care la Roșia Montana se putea începea exploatarea zăcămintelor aurifere), dar și numeroase declarații de susținere a colegilor de partid care au intrat în vizorul procurorilor anticorupție [37]. Astfel, PSD, ajutat și de adversari, și-a creat o imagine publică ambiguă față de campania anticorupție, o imagine a unui partid ostil ”statului de drept”.
Interacțiunea virtuală și mobilizare: Influența FACEBOOK
Rețeaua de socializare, Facebook, a jucat un rol important în campania electorală și în victoria lui Klaus Iohannis. În condițiile în care 8.000.000 de utilizatori o folosesc [38], era de neimaginat ca aceasta să nu fie folosită ca instrument de promovare, comunicare și mobilizare la vot, mai ales în rândul tinerilor.
Prin intermediul acesteia, candidații și-au promovat pozițiile, imaginile din timpul campaniei, platformele, videoclipurile, încercând să creeze, prin interacțiune şi un efect de mobilizare. Sunt studii care confirmă faptul că mobilizarea online funcționează, dar nu neapărat la un nivel ridicat [39]. Cât de mare a fost în aceste alegeri prezidențiale, rămâne de cercetat.
Rolul cel mai important pe care l-a jucat Facebook a fost legat de preluarea mesajelor și imaginilor video din diaspora care arătau, umilința, frustrarea suportate de românii nevoiți să stea la cozi să voteze, dar și curajul și determinarea de a participa la procesul electoral.
Nu Facebook-ul a câștigat alegerile, așa cum s-a vehiculat în spațiul public, imediat după victoria candidatului liberal. Ar însemna să punem căruța în fața boilor. Mult mai corect ar fi să afirmăm că Facebook-ul, prin facilitarea comunicării și interacțiunii, a contribuit la crearea unui climat de solidarizare cu diaspora. A pus la dispoziție spațiul. Spațiul a fost folosit pentru a împărtăși, în mare parte, impresii politice și imagini, ca un canal de comunicare. În acest spațiu virtual, diaspora a încărcat frustrarea și nemulțumirea de la urne, iar aici comunitatea a reacționat prin diseminarea și întreținerea acestei frustrări. Pentru că oamenii au coborât din spațiul virtual în stradă, în semn de solidarizare, este rezultatul atât al interacțiunii virtuale, care a generat emoția, cât și al activării conștiinței civice care i-a obligat, în mod rațional, să ia atitudine față de abuzul puterii.
Într-un spațiu mediatic dominat de televiziuni partizane și ostile candidatului liberal, Facebook a acționat ca o alternativă, a creat o breșă în monopolul propagandei televiziunilor.
Protestele diasporei și reinventarea conștiinței civice
Protestele românilor din străinătate, declicul care a produs inversarea accelerată a preferinţei de vot (dintr-una pro – Ponta, într-una anti – Ponta / pro – Iohannis), a fost cel mai important factor care a dus la anularea avantajelor politice și electorale ale candidatului stângii. Aroganţa afişată înaintea şi în timpul campaniei electorale s-a metamorfozat în umilinţa de după. De la „(…)îmi voi lua popcorn şi răcoritoare şi mă voi uita la dezbaterile [40]” dintre ceilalţi candidaţi, la „poporul are întotdeauna dreptate [41]” a fost o distanţă foarte mică.
Organizarea defectuoasă a procesului electoral, atât în primul tur, cât şi în cel de-al doilea, a făcut ca numeroşi români să nu-și exercite votul, în ciuda faptului că parcurseseră sute de kilometri până la secţiile de votare şi petrecuseră ore întregi la cozi uriaşe. Pentru a-şi exprima nemulţumirea și frustrarea faţă de problemele birocratice care au limitat dreptul la vot, în faţa unor secţii de votare s-au organizat proteste (în special Paris, Viena, Munchen, Madrid, New York, Strasbourg). Acestea au fost transmise pe larg de unele televiziuni [42] şi promovate intens pe reţeaua de socializare Facebook.
După aproximativ o săptămână de la încheierea primului tur de scrutin din 2 noiembrie şi declanşarea scandalului, au apărut o serie de mişcări interne de solidarizare cu diaspora (Cluj, Sibiu, Timișoara, București, Arad, Craiova, Constanța), multe dintre ele fiind organizate prin intermediului reţei de socializare Facebook. Ca urmare a presiunii uriaşe care s-a creat, ministrul de externe, Titus Corlăţean şi-a dat demisia cu explicaţia că nu a dorit să încalce legea, invocând imposibilitatea de a suplimenta pentru turul al doilea secţiile de votare, aşa cum ceruseră românii din diaspora [43]. Argumentul a fost contrazis, însă, după campanie de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [44], precum şi în timpul campaniei de către Biroul Electoral Central [45]. Theodor Meleşcanu a fost cel care a preluat conducerea ministerului cu promisiunea de a fluidiza procesul de vot, astfel încât niciun român să nu fie în situația de a nu-și exercita votul. Realitatea din ziua votului, în 16 noiembrie 2014, a contrazis, însă, cuvântul ministrului.
Ignoranța politică și triumful mentalității birocratice au generat, însă, un cataclism electoral pentru PSD. Sancțiunea a venit la urne, când oamenii au participat în număr mare la vot pentru a da o lecție de democrație, întregii clase politice. Deși diaspora a fost ”conservată” electoral, aceasta a înțeles puterea electorală pe care o are, frustrată de indiferența partidelor de a diminua costurile votului din străinătate prin adoptatea legii votului prin corespondență sau a celui electronic.
Interesul diasporei faţă de alegerile prezidenţiale a crescut, dacă ne raportăm la anul 2009, atunci când aceasta a jucat un rol important în realegerea preşedintelui Traian Băsescu. Rezultatele comparative din turul întâi şi cele din turul al doilea confirmă acest lucru. Astfel, în 2009 au votat în primul tur 94.383 [46] români, faţă de 160.065 [47] în 2014, în ciuda unei campanii în care candidaţii principali nu au avut nicio confruntare directă, evitându-se până în ultima zi a primului tur. În cel de-al doilea tur, o creştere semnificativă a votului regăsim doar în 2014, pe fondul nemulţumirii românilor faţă de procesul electoral, când au votat 377.651, aproximativ 90% împotriva candidatului stângii (89,73%, adică 338.873 de voturi). În 2009, nu se poate observa nicio măcar o dublare a interesului față de procesul electoral, prezentându-se la vot doar 146.876, din care78,86% adică 115 831 au votat cu Traian Băsescu, iar 31045 adică 21,13 au votat cu Mircea Geoană.
Conștientizarea câștigului pe termen lung poate fi o explicație rațională pentru a găsi un răspuns la motivul/motivele pentru care atât românii din diaspora, cât și cei din țară care s-au solidarizat cu aceștia și au protestat vehement pentru a apăra un drept constituțional și politic. Este, de asemenea, posibil ca protestele să fie şi consecinţa exerciţiului contestării abuzurilor politice care au avut loc în ultimii ani și a incapacității instituţiilor de a le corecta. Victoria străzii a dus la crearea unei percepţii că se poate ca acestea să fie corectate și altfel decât prin intermediul acțiunii opoziției în Parlament.
Observaţia că trăim într-o „epocă a neîncrederii”, iar democraţia nu mai este una a proiectelor şi a alegerii dintre mai mulţi candidaţi, ci „a sancţiunii” [48], pare a fi valabilă şi în spaţiul politic românesc. În ultimii ani, clasa politică nu a fost sancţionată doar la vot, ci şi în stradă. O serie de proteste care au cuprins, în general, marile centre urbane, începând cu anul 2012 (protestele pro-Arafat), 2013 (protestele împotriva demarării proiectului Roşia Montana) şi 2014 (protestele din diaspora şi cele interne de susţinere), au fost asociate cu mobilizarea în cadrul reţelelor sociale și cu expresia nemulțumirii față de partidele politice.
Strada a sancţionat puterea, indiferent de culoarea ei. Succesele pe care, în general, tinerii protestatari le-au avut, le-a arătat că mobilizarea în cadrul reţelelor sociale poate funcţiona şi că puterea este receptivă la mesajele străzii şi la acţiunile civice de contestare. Puterea poporului a sancționat voința politică, iar aceasta s-a supus, speriată de noul fenomen.
Conștiința civică pare că se reinventează. Este ajutată și de înlesnirea comunicării, prin intermediul rețelelor de socializare, care pune la dispoziție spațiul de comunicare. Coaliţiile guvernamentale care s-au succedat la putere au arătat că nu există limite ideologice pentru preluarea şi administrarea puterii, doar un sentiment al urgenţei şi necesităţii guvernării, oportunitatea şi relaţiile transpartinice fiind criteriile relevante în preluarea guvernării [49]. Astfel, credibilitatea contestării de către opoziţiei, indiferent de culoarea ei, a avut de suferit. Acţiunile procurorilor anticorupţie au accentuat şi mai tare neîncrederea în actuala clasă politică [50], dezvăluind un nivel al corupţiei ce, până acum, a stat departe de ochii publicului larg.
Noua conștiință civică este o reacție la modul în care este percepută politica și la acțiunile acesteia. Este o reacție rațională la abuzurile ei, iar contestarea este modalitatea de contracarare a acestora.
Bibliografie:
CARVILLE James, BEGALA Paul, Pupă-l în bot şi papă-i tot: manual de marketing politic, trad.: Dorin Nistor, Simona-Maria Drelciuc, Adina Cobuz, Editura Humanitas, 2014.
DOWNS, Anthony, O teorie economică a democraţiei; studiu introd: Şerban Cerkez; trad: Şerban Cerke, Editura Institutul European, Iaşi, 2009,
LAZARSFELD Paul, BERELSON, Bernard, GAUDET, Hazel, Mecanismul Votului. Cum se decid alegătorii într-o campanie prezidențială, trad. Simona Drăgan; postf.: Paul Dobrescu, București: Comunicare.ro, 2004,
PAVEL, Dan, Democraţia bine temperată, Editura Polirom, Iaşi, 2010
ROSANVALLON, Pierre, Contrademocraţia. Politica în epoca neîncrederii, trad. Alexandra-Gabriela Ionescu, Editura Nemir Publishing House, Bucureşti, 2010, p.185
TEODORESCU Bogdan, GUȚU, Dorina, ENACHE, Radu, Cea mai bună dintre lumile posibile:marketingul politic în România: 1990-2005, Editura Comunicare.ro, București, 2005
Resurse electronice
Cosmin Dima, PNL-PD-L, fuziune prin alianţă, http://www.revista22.ro/pnl–pdl-fuziune-prin-alianta-45375.html
Richard R. Lau, Ivy Brown Rovner, Negative campaigning, Anual Review of Political Science, vol 12. 2009, www.annualreviews.org, 285-306
William G. Mayer, In defense of negative campaigning, Political Science Quarterly, vol.111, No3, 1996, www.jstor.org/stable/2151970 pp 437-455
Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în Studiul post-electoral. Motivatiile şi factorii de influenţă asupra electoratului publicat în 18-24 noiembrie 2014
http://www.evz.ro/victor-ponta-ii-ia-apararea-si-lui-mazare.html
http://www.facebrands.ro/blog/2015/03/8-milioane-conturi-utilizatori-facebook-romania/
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14477261-traian-basescu-adio-pdl-noi-azi-despartit-definitiv.htm
http://www.pna.ro/obiect2.jsp?id=241
http://www.qmagazine.ro/dna-in-campanie-electorala_258902.html
http://www.roaep.ro/bec_europ2014/?page_id=2000
[1] Alianța Creștin Liberală (PNL-PD-L), formulă politică și electorală intermediară în procesul de fuziune dintre cele doi mari partide ale dreptei, PNL și PD-L. Pe 17 noiembrie 2015, după alegerile prezidențiale aceasta și-a încetat existența, o nouă construcţie politică născându-se ca rezultat al fuziunii, noul Partid Naţional Liberal.
[2] Alianţa PSD-UNPR-PC s-a format în data de 7 martie 2014 ca alianţă electorală, fiind totodată şi coaliţie de guvernare. A funcţionat, ca alianţă electorală, atât în alegerile europarlamentare din 25 mai, cât şi în alegerile prezidenţiale din 2-16 noiembrie 2014.
[3] Printre cele mai relevante: Percepţia câştigătorului menţinută pe întreaga durată a campaniei; avantajele guvernării; victoria din alegerile europarlamentare din mai 2014; beneficiile de imagine obținute în urma ruperii USL de către PNL; susţinerea mediatică puternică a celor mai importante televiziuni; sprijinul voalat sau direct al clerului ortodox; ordonanţa „traseismului politic” adoptată de PSD în 2 septembrie 2014 care permitea trecerea primarilor de la un partid la altul chiar înaintea alegerilor prezidenţiale.
[4] Adrian Năstase a pierdut în faţa lui Traian Băsescu la o diferenţă modestă de 245.374 de voturi; Mircea Geoană a pierdut în faţa aceluiaşi preşedinte la o diferenţă foarte mică de 70.321 voturi; Victor Ponta în faţa lui Klaus Iohannis la o diferenţă mare de 1.024.386 voturi;
[5] Pe 4 noiembrie 2014, Monica Macovei a anunţat intenţia de a înfiinţa un nou partid. După alegerile prezidenţiale, pe 11 ianuarie 2015 a înfiinţat asociaţia M10, iar pe 1 martie 2015 a fost lansat şi partidul cu acelaşi nume.
[6] http://www.ziare.com/basescu/presedinte/basescu-l-as-vota-pe-iohannis-raul-cel-mai-mic-1314936 ; http://www.gandul.info/sfatul-monicai-macovei-pentru-klaus-iohannis-ca-sa-castige-alegerile-13519618.html (accesate 27.06.2015)
[7] USL, cea mai puternică alianţă politică şi coaliţie de guvernare postdecembristă, a luat naştere în 5 februarie 2011, ca un proiect anti-Băsescu şi anti-PD-L şi s-a destrămat de facto în 25 februarie 2014, când preşedinte Crin Antonescu a anunţat decizia politică de retragere a miniştrilor PNL de la guvernare.
[8] Situaţia numărului de voturi, a procentelor şi a mandatelor obţinute de USL în alegerile locale din 10 iunie 2012 a fost următoarea: 4.497.823 voturi – 45,85% (36 de preşedinţi de consiliu judeţean), 4.203.007 – 49,68% (723 consilieri judeţeni), 2.782.792 voturi – 33,99% (1351 de primari), 2.630.123voturi – 32,74% (13.415 consilieri locali), Sursa: http://www.beclocale2012.ro/rezultate%20finale.html (accesat 22 iulie 2015); Situaţia numărului de mandate parlamentare obţinute de USL în 9 decembrie 2012 a fost următoarea: 270 de deputaţi dintr-un total de 412 şi 122 de senatori dintr-un total de 176, Sursa: http://www.becparlamentare2012.ro/A-DOCUMENTE/rezultate%20finale/Anexa%208B.pdf (accesat 22 iulie 2015)
[9] Conform Biroului Electoral Central pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2014 http://www.roaep.ro/bec_europ2014/?page_id=2000 (accesat la 21.07.2015)
[10] Cosmin Dima, PNL-PD-L, fuziune prin alianţă, articol publicat în ediţia on-line a Revistei 22 http://www.revista22.ro/pnl–pdl-fuziune-prin-alianta-45375.html (accesat la 21.07. 2015)
[11] Anthony Downs, O teorie economică a democraţiei; studiu introd: Şerban Cerkez; trad: Şerban Cerke, Editura Institutul European, Iaşi, 2009, p 145
[12] Dan Pavel, Democraţia bine temperată, Editura Polirom, Iaşi, 2010, p.59
[13] Bineînţeles, Traian Băsescu nu s-a dezis de acest rol până în ultimele zile ale mandatului, intervenind în campania prezidenţială, ori de câte ori a considerat necesar. Dezvăluirea privind dubla identitate de ofiţer SIE şi procuror, în perioada 1997-2001, a lui Victor Ponta a fost una dintre „surprizele” anunţate încă dinaintea campaniei când a declarat la emisiunea „Evenimentul Zilei” de la B1TV din 6 august 2014 că „pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public, sunt candidaţi deja anunţaţi care au lucruri ascunse în CV-ul lor”. Această dezvăluire, făcută în plină campanie, cu puţin timp înainte de primul tur de scrutin, pe 13 octormbrie 2014 la Realitatea Tv, a stârnit un interes deosebit mai mult în ceea ce priveşte implicarea serviciilor secrete în jocul politic şi problema legalităţii, decât un efect puternic în rândul electoratului. În lipsa probelor, efectul a fost de a accentua încă odată jumătăţile de adevăr din viaţa premierului, la fel cum o făcuse şi altădată cu privire la studiile acestuia, în special cu privire la doctoratul care s-a dovedit a fi un plagiat.
[14] În limbajul politic şi jurnalistic acesta alterna între o conotaţie pozitivă (dată de susţinătorii preşedintelui) şi una peiorativă (dată de contestatarii acestuia), în funcţie de tabăra politică.
[15] Dan Pavel, op.cit. p.31
[16] Traian Băsescu a ales despărţirea de PD-L printr-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Facebook http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14477261-traian-basescu-adio-pdl-noi-azi-despartit-definitiv.htm
[17] Paul Lazarsfeld, Bernard Berelson, Hazel Gaudet, Mecanismul Votului. Cum se decid alegătorii într-o campanie prezidențială, trad. Simona Drăgan; postf.: Paul Dobrescu, București: Comunicare.ro, 2004, P.115-p144. Studiul lui Lazarsfeld, care a deschis drumul cercetării comportamentului politic, a arătat la sfârșitul anilor 60, că propaganda politică generează trei efecte importante. În primul rând, apare un efect de activare a predispozițiilor politice latente care trezește interesul, duce la o receptivitate mai mare și cristalizează opțiunea ”deja aleasă”. În al doilea rând, printr-un efect de întărire, solidifică intenția de vot a partizanilor și în al treilea rând poate avea un efect de convertire, prin care ”alegătorii echilibrați” care câtăresc opțiune în mod rațional, pot schimba intenția de vot pentru un candidat în favoarea celuilalt candidat (în realitate aceştia fiind cei mai puţini).
[18] Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 arată cum candidatul PSD, Mircea Geoană a pierdut alegerile „la mustaţă”, din cauza voturilor diasporei, Traian Băsescu primind mai mult de două treimi din voturi.
[19] http://www.mediafax.ro/politic/iohannis-intrebat-de-ce-nu-a-recurs-la-atacuri-la-familie-in-campanie-decat-sa-fiu-marlan-mai-bine-pierd-13555690 accesat 27 iunie 2015
[20] În ordine cronologică: 20 mai 1990 – Ion Iliescu (FSN) – 85,07%; Radu Câmpeanu (10,64%) și Ion Rațiu (4,29%); 27 septembrie – 11 octombrie 1992 – Ion Iliescu (FDSN) – 7.393.429 / 61,43% și Emil Constantinescu(CDR) 4.641.207/38,57%; 3 noiembrie – 17 noiembrie 1996 – Emil Constantinescu (CDR) – 7.057.906 / 54,41% și Ion Iliescu (PDSR) -5.914.579 (45,59%); 26 noiembrie-10 decembrie 2000 – Ion Iliescu (PDSR)-6.696.623 / 66,83%) și Corneliu Vadim Tudor(PRM) 3.324.247/33,17%; 28 noiembrie 2004 – 12 decembrie 2004 – Traian Băsescu (Alianța D.A.) – 5.126.894 / 51,23% și Adrian Năstase (Alianța PSD+PUR) – 4.881.520 / 48,77%; 2 noiembrie – 6 decembrie 2008 – Traian Băsescu (PD-L) – 5.277.068 / 50,34% și Mircea Geoană 5.206.747 / 49,66% ; 2 noiembrie – 16 noiembrie 2014 – Klaus Iohannis (Alianța Creștin Liberală) 6.288.769 / 54,43% și Victor Ponta (Alianța PSD – UNPR – PC) 5.264.383 / 45,56%;
[21] De exemplu, INSCOP ( 30 august-4 septembrie) arăta indica o percepţie a câştigătorului favorabilă lui Victor Ponta 56,4%, comparativ cu 31,1% a lui Klaus Iohannis cu 31,1% O lună mai târziu (2-8 octombrie 2014), în modificările erau nesemnificative, 57,2% la 33,5%, iar intenţia de vot era de 40,6% şi de 30,1% pentru primul tur şi 53,5% la 46,5% pentru al doilea . IRES (14 octombrie) arăta aproximativ acelaşi lucru 41% la 29%, în primul tur şi 55% la 45%. Cel mai optimist sondaj pentru candidatul liberal a fost al CCSCC (21-24 octombrie) care prezenta o diferenţă mai mică între cei doi candidaţi 36% la 30%, şi 50% la 50% în turul al doilea. CSCI arăta 41% la 27% şi 56% la 44% în turul al doilea. Sociopol (18-20 octombrie) a confirmat şi el cifrele celorlalte sondaje. 41% la 28% şi 55% la 45%. Tot Sociopol (5-7 noiembrie 2014) arăta că în turul al doilea candidatul PSD va câştiga cu 55%, iar cel liberal va obţine doar 45%.
[22] Argeş (49,75%), Bacău (49,62), Botoşani (55,59%), Brăila (51,54%), Buzău (54,21%), Caraş – Severin (43,03%), Călăraşi (49,76%), Constanţa (37,36%), Dâmboviţa (52,53%), Dolj (56,03%), Galaţi (48,11%), Giurgiu (61,32%), Gorj (50,25%), Hunedoara (43,59%), Ialomiţa (53,61%), Iaşi (43,46%), Ilfov (39,97%), Mehedinţi (57,47%), Neamţ (49,41%), Olt (59,99%), Prahova (39,4%), Suceava (43,84%), Teleorman (57,92%), Tulcea (42,76%), Vaslui (54,03%), Vâlcea (44,32%), Vrancea (49,95%). Sector 2 (31,43%), Sector 3 (31,63%), Sector 4 (33,77%), Sector 5 (36,27%), Sector 6 (30,48%)
[23] Alba (52,57%), Arad (44,55%), Bihor (32,24%), Bistriţa Năsăud (44,68%), Braşov (39%), Cluj (42,53%), Covasna (14,96%), Harghita (10,76%), Maramureş (36,55%), Mureş (32,02%), Satu Mare (32,37%), Sălaj (34,53%), Sibiu (69,87%), Timiş (42,03%), Sector 1 (32,22%)
[24] Unul dintre mesajele centrale ale campaniei PSD din alegerile europarlamentare a fost „USL trăieşte” care dorea să menţină vie ideea continuităţii USL pentru a beneficia în continuare şi de sprijinul celor care au crezut în această construcţie, alţii decât nucleul celor două partide principale, PSD şi PNL. Alianţa PSD cu Călin Popescu Tăriceanu a avut ca scop şi ruperea unei părţi din electoratul liberal, precum şi destabilizarea vechiului PNL prin racolarea de parlamentari.
[25] Richard R. Lau, Ivy Brown Rovner, Negative campaigning, Anual Review of Political Science, vol 12. 2009, www.annualreviews.org, 285-306, (accesat pe 19 iulie 2015). Autorii fac o trece în revistă a literaturii despre campania negativă, motivele pentru care candidații decid to go negative, efectele asupra candidaților, probleme metodologice cu privire la studiul publicității negative și efectele asupra sistemului democratic.
[26] William G. Mayer, In defense of negative campaigning, Political Science Quarterly, vol.111, No3, 1996, www.jstor.org/stable/2151970 pp 437-455 (accesat pe 19 iulie 2015).
[27] Idem In defense …, p.445
[28] Richard R. Lau, Ivy Brown Rovner, Negative campaigning, în Anual Review of Political Science, vol 12. 285-306, 2009.
[29] Bogdan Teodorescu, Dorina Guțu, Radu Enache, Cea mai bună dintre lumile posibile:marketingul politic în România: 1990-2005, Editura Comunicare.ro, București, 2005, p. 143 ”În România, atacul la adresa părinților este considerat odios și are efecte inverse. În loc să provoace indignare, el stârnește simpatie față de cel incriminat. Nu sunt acceptate soluțiile radicale și injuriile directe. Subiectele trebuie alese cu grijă, pentru că ”mersul prea departe” deși necesar, poate fi riscant. Există o măsură a bunului simț la români, care nu trebuie depășită.
[30] Bogdan Teodorescu, Dorina Guțu, Radu Enache, op. cit. p.147
[32] James Carville, Paul Begala, Pupă-l în bot şi papă-i tot: manual de marketing politic, trad.: Dorin Nistor, Simona-Maria Drelciuc, Adina Cobuz, Editura Humanitas, 2014, p.48
[33] http://www.qmagazine.ro/dna-in-campanie-electorala_258902.html . În perioada 2 octombrie – 29 octombrie, 22 de acţiuni ale DNA au fost în atenţia mass-media. (accesat la 22 iulie 2015)
[34] A se vedea Raportul DNA pe anul 2014. http://www.pna.ro/obiect2.jsp?id=241 (accesat 20 iulie 2014) Pe scurt, activitatea DNA arăta cam așa: ”cele mai multe dosare penale înregistrate, cele mai multe dosare soluționate, cele mai multe rechizitorii, cele mai multe condamnări, cei mai mulți demnitari de rang înalt investigați”.
[35] Statul de drept presupune limitarea puterilor statului şi protecţia cetăţenilor în faţa exercitării arbitrare a autorităţii, protecţia drepturilor şi a libertăţilor, presupune existenţa democraţiei, în lipsa acesteia statul de drept fiind imposibil de conceput, egalitate în faţa legii etc.
[36] http://www.agerpres.ro/politica/2014/10/04/iohannis-la-aceste-alegeri-eu-nu-ma-bat-cu-ponta-ci-cu-sistemul-pe-care-il-reprezinta-13-59-11 (accesat la 22 iulie 2015)
[37] Declarații despre Radu Mazăre, http://www.evz.ro/victor-ponta-ii-ia-apararea-si-lui-mazare.html, Despre cazul Lukoil http://www.mediafax.ro/social/csm-s-a-sesizat-in-cazul-declaratiilor-lui-ponta-despre-dosarul-lukoil-13369832
[38] http://www.facebrands.ro/blog/2015/03/8-milioane-conturi-utilizatori-facebook-romania/ (accesat la 18 iulie 2015)
[39] http://journalistsresource.org/studies/politics/digital-democracy/facebook-61-million-person-experiment-social-influence-political-mobilization (accesat la 21.07.2015)
[42] Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în Studiul post-electoral. Motivatiile şi factorii de influenţă asupra electoratului publicat în 18-24 noiembrie 2014 arată că 80% dintre cei care au declarat „că au auzit că unii dintre românii din străinătate nu au reuşit să voteze, deşi au stat câteva ore la coadă” (97%), au aflat de la televizor şi doar 1% de pe Facebook. Studiul mai confirmă că 83% (din 97%)nu şi-au schimbat intenţia pe care o aveau de la început şi nici preferinţa 86% din 97%. Aceleaşi procente apar şi când este vorba de turul al doilea. Realitatea TV, cea care a transmis pe larg protestele şi a promovat subiectul apare televiziunea l-a care românii s-au uitat cel mai mult 25%, Antena 3 16%, ProTV 16%, B1Tv 8%, România Tv 7%, TVR 5%.
[43] „Nu pot accepta să ofer motive de contestare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din turul II pe considerente de nelegalitate a înfiinţării de noi secţii de votare în străinătate.” a fost una dintre declaraţiile ministrului din conferinţa în care şi-a anunţat demisia. http://www.gandul.info/politica/titus-corlatean-a-demisionat-nu-exista-baza-legala-pentru-crearea-de-noi-sectii-de-votare-in-strainatate-13521747 Accesat 17 iulie 2015.
[44] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18616022-livia-stanciu-strict-lege-putea-ordonanta-urgenta-pentru-sectiile-din-diaspora.htm accesat 17 iulie 2015
[45] http://www.gandul.info/politica/bec-il-contrazice-pe-corlatean-mae-putea-suplimenta-numarul-sectiilor-de-votare-din-strainatate-reactia-mae-13511907 accesat 17 iulie 2015.
[46] Dintre aceştia, 52.904 au votat cu Traian Băsescu, 16.449 cu Crin Antonescu, 11.717 cu Mircea Geoană, 5080 cu Vadim Tudor, iar 3190 cu Sorin Oprescu, restul candidaţilor primind un număr nesemnificativ de voturi pentru a fi relevanţi în competiţia din turul al doilea.
[47] Dintre aceștia 73.912 cu candidatul dreptei, iar 25.466 cu cel al stângii. Un scor bun, foarte aproape de candidatul stângii a scos şi Monica Macovei, cu 24.432 şi Elena Udrea care a primit 15.656 voturi.
[48] Pierre Rosanvallon, Contrademocraţia. Politica în epoca neîncrederii, trad. Alexandra-Gabriela Ionescu, Editura Nemir Publishing House, Bucureşti, 2010, p.185
[49] Sigur, sistemul de partide românesc face aproape imposibilă o guvernare monocoloră, de unde rezultă că administrarea puterii nu se poate face decât în urma unor alianţe şi coaliţii care la un moment dat se epuizează, apoi trebuie reinventate, ajungându-se, în timp la epuizarea tuturor combinaţiilor (din 1991 şi până în 2000, Convenţia Democrată Română (CDR), formată din 16 partide şi asociaţii, printre cele mai importante fiind PNŢCD (dreapta), PNL (dreapta), PD (stânga), PSDR (stânga), UDMR (minoritate maghiară); din 2003 şi până în 2007, Alianţa Dreptate şi Adevăr (PD (stânga/dreapta)-PNL(dreapta), Din 2011 şi până în 2014, Uniunea Social Liberală (USL), alianţa celor două alianţe, formată din Alianţa de Centru Stânga – PSD/UNPR(stânga) şi Alianţa de Centru Dreapta – PNL/PC (dreapta).
[50] Barometrul INSCOP-Adevarul despre România, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevarul a scos în evidenţă că 73,3% dintre români cred că trebuie schimbată clasa politică. A se consulta http://www.agerpres.ro/social/2015/05/20/sondaj-inscop-peste-jumatate-dintre-romani-ar-dori-o-alta-clasa-politica-11-24-09 (accesat la 21 iulie 2015).
Vizualizare articol: [hits]