Colecția Leon Laserson: o istorie mai puțin cunoscută

[The Laserson art collection: an unknown story]

Delia BRAN

Abstract: Zambaccian’s fiercest competitor at the time, in artistic acquisitions, was Leon Laserson. Very little known today, the art collector contributed, through his action, to an important effort to support Romanian art. His collection, made according to his taste and flair, was a set of cultural goods, very desirable, which the Romanian state lost in the first instance. More than 30 years followed in which the history of collecting took a complex turn, highly organized by ideology and centralized cultural policies, so that at the end of it, the works of art enriched with new layers of individual histories, became the property of the state Romanian. The article is an approach to historical recovery, with a short excursion of methodological work in terms of working with the history of museum objects.

Keywords: Romanian Art, collecting art, Leon Laserson art collection

Prezentul articol își propune să readucă în atenție o figură a colecționismului care este destul de necunoscută astăzi: Leon Laserson. Figura acestuia este tratată tangențial în istoriografia de specilitate, o scurtă evocare a colecției sale de artă a fost realizată de Petre Oprea[1]. Alte informații despre acest colecționar se pot descoperi în presa de artă din perioada interbelică[2]. Însă descoperirea unei serii de documente în Arhivele Naționale Central Istorice a făcut ca acest subiect să fie readus în atenție. În egală măsură, figura colecționarului merită să fie repoziționată în contextul actual istoriografic, fără cenzurile și constrângerile unui sistem centralizat și ideologizat. Articolul încearcă și un demers destul timid de refacere a colecției sale de artă pentru a înțelege mai clar aploarea și importanța acestei colecții în istoria artei românești. Nu în ultimul rând, prezentul demers este și unul cu valențe metodologice pentru studiul colecționismului din România pentru că prezintă anumite dificultăți în descoperirea și refacerea unor colecții de artă interbelice.

Articolul este structurat în mai multe părți. Prima reface, pe cât posibil, personalitatea și activitatea de colecționar a lui Laserson. A doua parte se concetrează asupra colecției sale și propune un demers de reconstituire al parcursului acesteia din prisma documentelor de arhivă și a materialelor de epocă. În fine, ultima parte prezintă provocările procesului de reconstituire a unei astfel de colecții total împrăștiată și aproape necunoscută.

Cine a fost Leon Laserson?

Informațiile sunt destul de restrânse și limitate atunci când vine vorba despre acest personaj. Istoriografia de artă românească aduce din când în când aminte de faptul că a existat acest personaj, mare indistriaș implicat în afaceri cu petrol din zona Prahovei, care a investit o parte din averea sa în opere de artă.

Într-o notiță dată de Ministerul de Justiție din 1924 citim o solicitare de naturalizare, adică de obținere a cetățeniei române, a persoanei „Leon (Lipman) Laserson, supus rus, născut la Moscova la 13 mai 1897 din părinții Isai și Maria Laserson, ambii decedați, de profesiune inginer menac (sic!)”[3]. Tot de aici aflăm că Laseson s-a stabilit definitiv în România din 1911, iar în 1924 el activa în cadrul Societății Anonime „Steaua României” pentru industria petrolului, în funcția de director al serviciului materialelor. Cererii de „naturalizare” îi erau anexate și certificatele de studii sau de muncă pe care Laserson le obținuse până în momentul acela din care putem defapt citi parcursul său de dezvoltare în spațiul românesc până la momentul în care ajunge „mare industriaș”. Leon Laserson fusese certificat de Școala Superioară „Fridericiana” din Karlsruhe, landul Baden din actuala Germania, drept inginer mecanic. În România interbelică se certificase și „drept șef de exploatare” prin Ministerul Industiei și Comerțului. De la același minister mai preluase o acreditare de „inginer electician autorizat”. În baza celor două atestări, Laserson lucrase din 1920 la Căile Ferate Române drept inginer la serviciul conductelor de petrol. Nu în ultimul rând, el anexează cererii pentru obținerea cetățeniei și o adeverență de la Ministerul de Război care atestă participarea lui în Marele Război de partea României, „militarizat ca inginer mecanic”. Din toate acestea putem înțelege că fostul supus rus cu origini evreiești alesese să aducă servicii Regatului României unificat după Războiul Mondial, prin munca lui în crearea unei rețele de extracție de petrol de pe teritoriul, cel mai probabil, al Munteniei. Așadar, Leon Laserson cunoștea foarte bine modalitatea de extragere a acestei resurse naturale și lucrase activ la obținerea ei în favoarea României Mari. El obține cetățenia română în 1924 și continuă să investească în companii care să extragă petrol. El înțelege, în timp, că poate câștiga și mai mult dacă investește atât în companii care erau producătoare de materiale de extracție, cum era Sociateatea anonimă română „Canada” Fabrică de unelte de Foraj[4], cât și în societăți care avea ca scop lucrativ extragerea propriu-zisă, cum era „Fontana” Societatea anonimă română pentru Comerț și Industria Petrolului și a Materialelor de Foraj[5]. El este cooptat în consiliul de adiministație al celor două societăți imediat după obținerea cetățenie, la „Fontana” în 1925, iar la „Canada” în 1926. Zece ani mai târziu, el alege să iasă din cele două societăți, lasându-și fiul să îi ocupe locul, fiind deja unul dintre cei mai bogați oameni din România acelor timpuri.

O ultimă mențiune apare în 1934 cu o acreditare de patent de invenție pentru un „dipozitiv pentru eliminarea fierului din minereurile ceramice, în special din nisipul pentru fabricarea sticlei”[6], semn că este procupat continuu pentru îmbunătățirea domeniului în care își desfășoară activitatea.

Colecția de artă a lui Leon Laserson

„dorința de posesiune, la colecționarul de artă, prezintă două aspecte: cel dintăi tinde spre posesiunea materială a operei. Al doilea aspect însă e de natură spirituală: e dorința de a adânci cunoașterea operei de artă, prin frecventarea ei zilnică, de a pătrunde în intimitatea ei și de a ajunge astfel la o adevărată prețuire, la acea iubire prin cunoaștere (Ionel Jianu)”[7].

Nu este foarte clar când și-a descoperit dorința pentru colecționism inginerul Laserson. Petre Oprea plasează această pasiune ca născându-se o dată cu mutarea inginerului de la Câmpina la București, în 1933[8]. Ce este cert este că Laserson s-a definit ca un colecționar avid și rapace în cei douăzeci de ani în care a practicat această îndeletnicire, fiind un posesor fidel al anumitor artiștilor contemporani cu el. Analizând comportamentul său de colecționar, înțelegem că el stabilea o relație puternică de cumpărător-vânzător, poate chiar de amiciție, pe care o întreținea cu o frecvență constanță, fiind mereu la curent cu cele mai noi realizări artistice ale artiștilor „curtați”. Se pare că era un cumpărător care nu negocia prețul[9], el plătind de fiecare dată exact cât cerea artistul.

Primul artist îndrăgit de Laserson a fost Gheorghe Petrașcu. Acesta a devenit principalul cumpărător al artistului bucureștean mutat în atelierul său de la Târgoviște până în 1938. Se pare că în acest an, după ce a expus pentru ultima oară, Petrașcu alege să se retragă încet, din viața publică. El începe să picteze din ce în ce mai puțin, după acest moment, fiind din ce în ce mai afectat de boala Parkinson de care suferea[10]. Din aceste considerente, Laserson începe să îl curteze pe Iosif Iser, cu care împărțea o serie de cutume și tradiții, motiv pentru care, apropierea se face cu ușurință. Însă, Iser era deja un artist care își găsise un cumpărător-prieten preferat în persoana lui Moise Weinberg, motiv pentru care nu îi oferea o preferențialitate lui Laserson[11]. Problema este rezolvată repede prin descoperirea artei lui Theodor Pallady care revenise de curând în țară după o lungă ședere în Franța. Acesta îndeplinea perfect criteriile de achiziționare pe care Laserson le dorea, el oferea unanimitate, o pictură scumpă, bine cotată și bine apreciată, cu recenzii de înaltă calitate în epocă și cel mai mult, era un vânzător care nu se tocmea niciodată. Pallady respingea categoric această practică când venea vorba despre achiziția de artă. Din acest motiv, între anii 1938-1940 și 1945, Pallady este un artist privilegiat în colecția de artă Laserson. Cam tot în această perioada colecționarul îl descoperă prin galeriile bucureștene, prin expozițiile lui Ionel Jianu de la Căminul artei, pe tânărul Alexandru Ciucurencu.

Aceștia patru au fost cei mai prezenți artiști în colecția Leon Laserson: Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Theodor Pallady și Alexandru Ciucurencu. În cei douăzeci de ani de colecționism, Laserson cumpărase câteva sute de lucrări de artă de la fiecare dintre ei. De o parte din opera lui Petrașcu a fost nevoit să se despartă prin vânzarea pentru a reuși să ridice casa- muzeu pe care o planifica. Însă complicata perioadă a celui De-al Doilea Război Mondial i-a deturnat planurile, mai mult decât atât, la sfârșitul anului 1945 el solicită statului român oferirea unei protecții asupra colecției sale de artă pentru a fi pusă la adăpost de premejdie[12]. O cerere similară făcuse în luna iulie a aceluiași an și colecționarul Kirkor Zambaccian[13], iar în septembrie cererea este aprobată de Minister sub consilierea și semnătura lui Ion Jalea, la acel moment director al directiei artelor plastice în instituția publică[14]. Acest caracter de utilitate publică pe care îl câștigase colecția era unul ce conferea dreptul colecției de a fi vizitată, de a fi circulată prin expozițiile pe care statul român le realiza în țară sau în străinătate, dar și de a fi protejată în caz de atac armat, în război fiind plasată în custodia statului și mutată în zone de siguranță alături de celelalte bunurile culturale ale statului. La momentul anului 1945, colecțiile de artă Zambaccian și Laserson sunt singurele care au beneficiat de acest statut de „utilitate publică”. Putem considera această calitate de utilitate publică drept una ce aproprie colecția de a deveni o donație către Stat, dar nu este neapărat un pas spre această „danie”, după cum vom vedea, deja colecția avea această calitate nu va ajunge să fie donată Statului.

Deși foarte diferite ca profil, cele două colecții de artă, Zambaccian și Laserson, erau îndreptățite să primească această calitate, la cererea proprietarilor și prin decizia ministerului de resort, pentru că prin „utilitatea publică” se protejau valori reale ale artei românești. Pentru a înțelege mai clar la ce ne referim, propunem o scurtă profilare a celor două colecții, precum și o comparație a acestor profile. Prima colecție, cea a lui Zambaccian, era o panoplie de pictură, variată în selecția de artiști și elocventă pentru că reda, în simezele sale, evoluția picturii românești de pe durata întregii perioada interbelice[15]. De vreme ce, colecția Laserson, era restrânsă în numărul de artiști, dar devenea un depozitar unitar al operei acestora, un „spațiu” unde se putea vedea evoluția stilistică a celor mai mari nume ale artei românești de la acel moment. Numele artistice pe care Laserson le-a cultiva și vizitat, investind în ele și în creația artistică, într-un timp de mai bine de 20 de ani au făcut ca acestea să devină, și prin investiția lui, nume atât de mari. În consecință, ambele colecții prezentau valențe importante și au constituit puncte bornă în dezvoltarea fenomenlui artistic românesc, precum și la construcția anumitor vârfuri ale artei locale.

Inginerul Laserson a murit în 1946. Cum la acel moment el nu reușise încă să finalizeze casa-muzeu pe care o gândise pentru expunerea colecției sa, aceasta rămâne la dispoziția urmașilor săi. Ei aleg să nu mai doneze colecția statului, ci să o vândă. Realizează o listă cu propuneri de achiziție pentru statul român pe care o înaintează ministerului. Pentru a analiza situația, instituția centrală îi va cere lui un raport lui Camil Ressu asupra colecției la momentul trecerii în neființă a lui Laserson, cât și un punct de vedere asupra pertinenței cererii urmașilor. Pictorul dă verdict nefavorabil implicării instituției în achiziționarea lucrărilor de la moștenitorii industriașului. Ressu era de părere că operele pe care Laserson le colecționase „nu sunt demne de a fi reunite într-un muzeu național (…) nefiind picturi de prima mână ale artiștilor colecționați”^[16]. Este de menționat aici faptul că lista cu lucrările propuse de familie pentru achiziționarea de către Statul român era doar o selecție din sutele de lucrări pe care Laserson le deținuse, iar acestea nu păreau a fi cele mai reprezentative creații. În analiza sa, Mihai Pelin^[17] pune acest răspuns pe seama unui sentiment subiectiv, de antipatie, pe care Ressu l-ar fi nutrit față de Laserson pentru că pictura lui nu captase interesul colecționarului și el nu figura în galeria restrânsă a pictorilor frecventați de industriaș. Este o părere destul de părtinitoare, însă, mai curând, putem interpreta că este vorba despre un opinie prudentă pe care Camil Ressu o înaintează autorităților, pentru că intuia o schimbare politică, iar cum apele erau destul de tulburi, dorea să fie pe „partea bună a istoriei”. Mai mult, situația colecției lui Laserson era destul de încurcată, nu numai cu moștenitorii acesteia, ci și cu casa pe care inginerul hotărâse să o construiească special pentru colecția sa de artă. La momentul morții sale aceasta era încă neterminată^[18], iar statul, datorită clauzei de colecție de utilitate publică, avea întâietate și pentru achiziționarea imobilului, nu doar a colecției de artă a inginerului. Neimplicarea statului în această problemă a făcut că întreagul ansamblu adunat în mai bine de 20 de ani să ajunge la vânzare pe piața de artă[19]. Cu timpul, el va intra în alte colecții importante create în anii 1950 sau 1960 cum ar fi colecția lui Moise Weinberg, a dr. Siligeanu, a familiei Vintilă ce va fi expusă la Toplau, a lui Constantin Silvestri sau Eugen Banu[20]. În ciuda părerii nefavorabile a lui Camil Ressu asupra colecției Laserson, cumpărătorii acesteia vor fi foarte încântați de achizițiile lor, iar operele vor rămâne cu această aură a faptului că au făcut parte din celebra colecție Laserson^[21], fapt care le va crește valoarea de piață până în prezent.

Provocările refacerii inventarului colecției de artă Leon Laserson

Pentru muzeograful român post-decembrist alcătuirea istoricului unui bun cultural mobil este o provocare în sine. Intenția, și de cele mai multe ori și reușita, autorităților de specialitate din perioada comunistă de a ascunde proveniențele anterioare ale pieselor a prevalat[22], motiv pentru care astăzi este o adevărată muncă de detectiv să scoți la iveală istoria obiectului studiat. Lucrările din colecția Laserson nu sunt ferite de această corvoadă detectivitică, drumul făcut pentru a reuși să refaci inventarul acestei colecții este unul cvasi-imposibil astăzi. Decoperirea, în mod accidental, în arhivele naționale a documentului semnat de Camil Ressu a devenit astfel o resursă inestimabilă, pentru că el reunește aproximativ 90 de piese din această colecție. Selecția prezentată în raport este una fragmentară, dar semnificativă pentru a reuși să creeze un profil colecției. Însă, lipsa informațiilor suplimentare titlului, de tipul, dimensiuni sau fotografie, face foarte grea, dacă nu chiar imposibilă detectarea în peisajul muzeal actual localizarea pieselor.

Mai mult decât atât, este de menționat și un alt impediment, nu că nu ar fi suficiente, schimbarea titlurilor lucrărilor odată cu trecerea lor în alte colecții: spre exemplu, lucrare cu nr. 23 din raportul semnat de Camil Ressu, semnată de Theodor Pallady, are titlul Natură moartă cu piscoturi, ea poate coincide cu lucrarea Biscuiți, pișcoturi și lămâie astăzi la Muzeul de artă din Constanță, provenită din fosta colecție Laserson, ce mai apoi trece la doctorul Siligeanu pentru ca în final să fie în posesia familiei Vintilă. Un alt exemplu poate fi luat din creația pictorului Gheorghe Petrașcu, nr. 4 din raportul Ressu este lucrarea Natură moartă cu pensule, care se regăsește în colecția Weinberg din Muzeul Colecțiilor de Artă, aparținând Muzeului Național de Artă al României cu titlul Natură statică. Și exemplele pot continua, dar principiul rămâne constant, identificarea pieselor este foarte greoaie, dacă nu chiar imposibilă.

Putem spune, înțelegând și studind mișcare bunurilor culturale în perioada comunistă dinspre colecțiile private spre cele publice ale statului român, prin muzeele sale de artă[23], că drumul pieselor din colecția Laserson ajunge în final în posesia statului, doar că pe un drum ocolit. Astfel, pentru a reuși să refaci colecția inginerului este de urmărit traseul pieselor și componența colecțiile realizate în spațiul românesc după 1950, atunci când colecția Laserson s-a dispersat și a fost cumpărată de alți colecționari interesați. Motiv pentru care, dacă informațiile culese se pot reuni[24], este de căutat în colecțiile realizate de doctorul Siligeanu, de Moshe Weinberg, de Eugen Banu, Octavian Fodor, de Gheorghe Vintilă (actuala colecție de la Topalu), de Avachieni sau de dr. Chiricuță de la Cluj chiar (actual colecție de artă de la Muzeul din Bârlad). Aproape toate aceste colecții, într-o formă sau alta au intrat din anii 1970, prin donații cel mai adesea, în gestiunea Statului Român prin diferitele sale instituții de artă. Trecerea prin aceaste colecții a adus o filă nouă și importantă în istoria individuală a fiecărui bun cultural, istorie pe care astăzi, ar fi bine să reușim să o recuperăm sau măcar să o cartografiem.

Colecția Leon Laserson face parte din istoria de netăgăduit a artei românești interbelice. Existența acestui personaj a adus o contribuție esențială la ceea ce înțelegem prin ierarhiile de artiști ale perioadei. Această combinație între vanitatea/gustul personal și investiția sa în arta a făcut ca anumiți artiști să prevaleze în defavoarea altora. Istoria a dovedit că o colecție de sinteză artistică va prevala, urcând colecția Zambaccian pe o treaptă mai înaltă decât pe cea a lui Laserson. Cu toate acestea, metamorfozele pe care pisele din fosta colecție Laserson le-au cunoscut au făcut din ele obiecte ce se îngemănează în mod natural cu istoria instituțiilor muzeale din România, căpătând astfel o vocație mult mai amplă, pentru că sunt piese foarte circulate și cu istorii ample. Căutând să înțelegem drumul acestor piese vom înțelege drumul alcătuirii și organizării întregului peisaj al colecționismului și al muzeelor de artă din România.

Anexă: Opere de artă din colecția Leon Lasersson[25]

GHEORGHE PETRAȘCU

1. Femeie în picioare (mărime naturală)
2. Nud cu evantai
3. Întoarcerea de la câmp
4. Natură moartă cu pensule
5. Flori (1934)
6. Flori (1936)
7. Interior cu două femei
8. Costum unguresc
9. Flori de câmp
10. Case din Toledo (1929)
11. Peisaj
12. Casă la Târgoviște
13. Autoportret cu fes alb
14. Bărci la Venția
15. Marină

GRIGORESCU

16. Sitari
17. Peisaj

LUCHIAN

18. Amazoană

TONITZA

19. Peisaj
20. Spălătoareasă
21. Flori
22. Reminiscențe

PALLADY

23. Natură moartă cu pișcoturi
24. Seminud în fotoliu verde
25. Femeie în verde
26. Nud pe divan galben
27. Peisaj cu mănăstire
28. Femeie în galben cu oglindă
29. Nud mare (la Paris)
30. Natură moartă (măr. Nat)
31. Femeie în galben
32. Natură moartă, ghitară
33. Natură moartă, ghitară
34. Natură moartă, narghile
35. Seminud în negru
36. Natură moartă
37. Natură moartă, Buddha

ISER

38. Peisaj la Iași
39. Peisaj turcesc
40. Natură moartă cu ghitară
41. Femeie cu voal albastru
42. Două tătăroaice
43. Peisaj
44. Turci în cafenea (guașă)
45. Tătăroaică cu jachetă verde
46. Arlechin
47. Două turcoaice
48. Mangalia (1939)
49. Turc și turcoaică
50. Turci la cafenea (guașă)
51. Peisaj cu tătăroaică
52. În cafenea
53. Portret (Jean de Lerești)
54. Femeie în galben
55. -58. Diferite

CIUCURENCO (sic!)

59. Femeie culcată (1941)
60. Natură moartă
61. Flori
62. Natură moartă, cactus
63. Femeie culcată în roz (1940)
64. Flori la fereastră (1937)
65. Flori și ceas (1938)
66. Peisaj (1937)
67. Flori mauve la geam
68. Tăietor de lemne (1946)
69. Vas cu flori pe scan
70. Flori și cărți
71. Flori, oglindă
72. Vedere din fereastră
73. Sticlă și coș cu fructe
74. Natură moartă
75. Natură moartă
76. Peisaj la țară
77. Natură moartă
78. Seminud
79. Flori
80. Turcoaică
81. Peisaj toamnă
82. Flori și pensulă
83. Natură moartă
84. Baletistă
85. Femeie dormind
86. Seminud dormind
87. Femeie
88. Natură moartă cu porumb
89. Flori
90. Peisaj (mănăstire)
91. Femeie citind

Bibliografie

Surse inedite:

ANIC, fond Ministerul Artelor și Informațiilor (inv, 1371), dosar 88/1946.

IDEM, fond Ministerul Artelor și Informațiilor, dosar 52/1945, fila 24, cu publicare în Monitorul oficial, nr. 164 din 23 iulie 1945.

IDEM, fond Ministerul Artelor și Informațiilor, dosar 52/1945, fila 51, cu publicare în Monitorul oficial, nr. 214 din 20 septembrie 1945.

IDEM, fond Ministerul Artelor și Informațiilor, dosar nr. 52/1945, nota 1540/17 sept.1945.

Marinescu (Mran) M. Delia, Bunuri și politici culturale în românia de la începutul perioadei interbelice până la sfârșitul perioadei comuniste-pendulări între public și privat, teză de doctorat susținută sub îndrumarea prof. Coord. Florin Țurcanu, în cadrul Universității București, Facultatea de Științe Politice, decembrie 2023.

Lucrări cu caracter special și general

JIANU Ionel, Gheorghe Petrașcu, București, ed. Fundația Regele Mihai I, 1945.

IDEM, Th. Pallady, ed. Căminul Artei, București, 1944.

IDEM, „Leon Laserson”, Colecționari de artă bucureșteni, 1976.

PĂULEANU Doina, Catalogul colecției Dinu și Sevasta Vintilă de la Topalu, ed. Monitorul Oficial, București, 2022 (lucrat după fișele de intrare a pieselor realizate de dna. Florica Cruceru).

PELIN Mihai, Deceniul prăbușirilor – 1940-1950:viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților români între legionari și staliniști,  ed. Compania, București, 2016.

Articole și studii:

*** Ministerul Justiției, Comisiunea de Naturalizări. Viitorul din 15.07.1924.

*** Ministerul Justiției, Comisiunea de Naturalizări, Viitorul din 15.07.1924, p. 4.

***„Extras din procesul verbal al sedinței consililui de administrație a societății Fontana”, în Monitorul Oficial din 9 februarie 1925, pp. 1575-1576.

***Decretul regal nr. 1444 din 18 mai 1934 în baza solicității dosarului nr. 22668 de la Ministerul Industriei și Comerțului în Monitorul oficial, 26 mai 1934, pp. 3366-3367.

***Extras din procesul verbal al sedinței consililui de administrație a societății Canada” în Monitorul Oficial din 28 martie 1926.

BOGDAN Radu, „Gheorghe Petașcu”, Viața Românească, nr. 7, 1969, pp. 126-127.

BRAN Delia, „Retrocedarea memoriei bunurilor culturale – spre o nouă politică muzeală?”, Revista Muzeelor, nr.1/ 2021.

Catalog expoziție retrospectivă Theodor Pallady, Ed. Muzeului de artă al Republicii, București, 1972.

Catalogul colecției Siligeanu, Muzeul Simu și Bucureștii în arta plastică, București, 1968, f.p.

JIANU Ionel „Figuri de colecționari”, Lumină și culoare, nr. 2, 1946, pp. 51-52.

IDEM, „Muzee și colecții”, Lumină și culoare, nr.1, 1946, pp. 63-64.

[1] Petre Oprea, „Leon Laserson” în Colecționari de artă bucureșteni, 1976, pp. 169-174.

[2]*** Ministerul Justiției, Comisiunea de Naturalizări, Viitorul din 15.07.1924; Ionel Jianu „Figuri de colecționari”, Lumină și culoare, nr. 2, 1946, pp. 51-52; Ionel Jianu, „Muzee și colecții”, Lumină și culoare, nr.1, 1946, pp. 63-64.

[3]*** Ministerul Justiției, Comisiunea de Naturalizări, Viitorul, 15.07.1924, p. 4.

[4] Extras din procesul verbal al sedinței consililui de administrație a societății Canada”, Monitorul Oficial din 28 martie 1926.

[5] „Extras din procesul verbal al sedinței consililui de administrație a societății Fontana”, Monitorul Oficial din 9 februarie 1925, pp. 1575-1576.

[6] Decretul regal nr. 1444 din 18 mai 1934 în baza solicității dosarului nr. 22668 de la Ministerul Industriei și Comerțului, Monitorul oficial, 26 mai 1934, pp. 3366-3367.

[7] Ionel Jianu, „Figuri de colecționari”, Lumină și culoare, nr. 2, an 1, 1946, p. 51.

[8] Petre Oprea, op. cit.

[9] Petre Oprea, op. cit.

[10] Radu Bogdan, „Gheroghe Petașcu” în Viața Românească, nr. 7, 1969, pp. 126-127.

[11] Petre Oprea, op. cit.

[12] ANIC, nota 1540/17 sept.1945 din fond Ministerul Artelor și Informațiilor, dosar nr. 52/1945.

[13] ANIC, fond Ministerul Artelor și Informațiilor, dosar 52/1945, fila 24, cu publicare în Monitorul oficial, nr. 164 din 23 iulie 1945.

[14] ANIC, fond Ministerul Artelor și Informațiilor, dosar 52/1945, fila 51, Monitorul oficial, nr. 214 din 20 septembrie 1945.

[15] A se vedea catalogul colectiei, prefața Jacques Zambaccian, Colecția Zambaccian, Ed. Meridiane/Comitetul pentru artă al Municipiului București – Muzeul de artă al Municipiului București „Anastasie Simu”, București, 1971.

^[16] ANIC, fond Ministerul Artelor și Informațiilor (inv, 1371), dosar 88/1946, filele 106-110.

^[17] Mihai Pelin, Deceniul prăbușirilor – 1940-1950:viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților români între legionari și staliniști,  Ed. Compania, București, 2016.

^[18] Reședința inginerului Lasersson construită atât cu scop de reședință, dar și cu scop de galerie de artă era situată chiar pe malul lacului Herăstrău la capătul blvd. Aviatorilor, nr. 112. În acte apare mereu cu adresa sos. Jianu colț cu str. A.

[19] Raportul lui Camil Ressu face și o evaluare a lucrărilor propuse spre vânzare de moștenitori. Un tablou de Grigorescu este evaluat la 15 milioane lei, unul de Luchian la 10 milioane, unul de Tonitza la 5 milioane lei, unul de Petrașcu la 6 milioane lei, Pallady și Iser fiecare la 4 milioane lei o lucrare și în fine, Ciucurencu la 2 milioane lei. Sumele oglindesc și inflația foarte mare care era la acel moment, dar și o ierarhizare financiară. ANIC, fond Ministerul Artelor și Informațiilor (inv, 1371), dosar 88/1946, fila 108.

[20] Catalog expoziție retrospectivă Theodor Pallady, Ed. Muzeului de artă al Republicii, București, 1972.

^[21] Mărturia doctorului Siligeanu la achiziționarea operelor sale din colecția Lasersson din Catalogul colecției Siligeanu, Muzeul Simu și Bucureștii în arta plastică, București, 1968, f. p.

[22] Bran Delia, „Retrocedarea memoriei bunurilor culturale – spre o nouă politică muzeală?”, Revista Muzeelor, nr.1/ 2021.

[23] Marinescu (Bran) M. Delia, Bunuri și politici culturale în românia de la începutul perioadei interbelice până la sfârșitul perioadei comuniste-pendulări între public și privat, teză de doctorat susținută sub îndrumarea prof. Coord. Florin Țurcanu, în cadrul Universității București, Facultatea de Științe Politice, decembrie 2023

[24] Informațiile găsite despre lucrări din colecția Laserson provin din următoarele lucrări: Ionel Jianu, Gheorghe Petrașcu, Ed. Fundația Regele Mihai I, București, 1945; Ionel Jianu, Th. Pallady, Ed. Căminul Artei, București, 1944;  Catalog expoziție retrospectivă Theodor Pallady, Ed. Muzeului de artă al Republicii, București, 1972; Catalog expoziție retrospectivă Ghe. Petrașcu, Ed. Muzeului de artă al Republicii, București, 1972; Catalogul colecției Siligeanu, Muzeul Simu și Bucureștii în arta plastică, București, 1968; Doina Păuleanu, Catalogul colecției Dinu și Sevasta Vintilă de la Topalu, Ed. Monitorul Oficial, București, 2022 (lucrat după fișele de intrare a pieselor realizate de dna. Florica Cruceru).

[25] ANIC, fond ministerul artelor și informațiilor, dosar 88/1946, fila 110 – extract din raportul făcut de Camil Ressu mandatat de Minister pentru evaluarea operelor din colecția Laserson – lista tablourilor oferite spre vânzare Ministerului artelor.