Crearea perfecțiunii. Eugenia de la mitologie la bioinginerie

 [Creating Perfection. Eugenics from Mythology to Bioengineering]

 Laura Cătălina DRAGOMIR JUVERDEANU

 Abstract: From ancient practices to modern scientific interventions, this paper traces the evolution of eugenics as a historical phenomenon, showing how each era finds a form adapted to its beliefs, technology, and moral norms. Following the concept’s trajectory from antiquity, through Darwinian eugenics, we find ourselves heading toward a future eerily similar to that portrayed in the dystopian film Gattaca. As advances like CRISPR enable precise DNA modification, ethical concerns arise about a society where genetic „perfection” could create new forms of social stratification. Using Gattaca as a case study, this paper offers a critical perspective on the potential impact of genetic engineering on humanity.

Keywords: selection, social control, ethnic cleansing

Introducere

Din timpuri străvechi, selecția și filtrarea celor diferiți sau slabi, fie prin ritualuri, ideologii religioase sau prin măsuri politice, au funcționat ca un filtru pentru protejarea coeziunii și identității grupurilor. Surprinzător poate pentru ochiul contemporan, aceste acte nu sunt reflexul unei patologii sociale recente, ci ecoul unui instinct de auto-conservare care plasează tribul sau comunitatea mai presus de individualitate. În miturile fondatoare și textele sacre, în poveștile regilor și în genealogia elitelor, închise într-o obsesie a „purității”, se întrevede o constantă: dorința de a distinge, între cei care „aparțin” grupului și cei „din afară”. Deși astăzi actele de epurare și control par de o brutalitate greu de înțeles, ele reflectă impulsuri adânc înrădăcinate în istoria noastră comună, în care protecția împotriva alterității s-a transformat, subtil sau explicit, într-o garanție a perpetuării propriei seminții. Eugenia modernă, în esență, este doar o altă față a acestei dinamici ancestrale, rafinată și teoretizată prin prisma geneticii, dar fundamentată pe aceleași tipare: securizarea grupului, cultivarea „trăsăturilor superioare” și excluderea „indezirabililor”, fie că aceștia sunt definiți pe criterii economice, etnice, de sănătate sau ideologice.

O lectură eugenică a mitologiei biblice

Miturile nu sunt evaluate prin prisma adevărului lor istoric sau factual, ci prin funcția lor simbolică și culturală, reflectând și adaptându-se la nevoile și valorile societăților care le transmit. În esență, mitul este o narațiune exemplară, care transcende realitatea imediată prin impactul său asupra unei societăți, oferind răspunsuri și sensuri simbolice la marile întrebări și preocupări ale comunității. Indiferent de gradul lor de adevăr istoric, ele oferă modele de comportament, soluții la dileme morale sau explicații ale unor fenomene naturale sau culturale. Ele nu se limitează la realitatea empirică, ci capătă o importanță care depășește simplul eveniment relatat. Miturile au puterea de a modela structurile sociale, culturale și chiar politice, deoarece adesea oferă o explicație pentru ordinea existentă sau pentru transformările importante dintr-o comunitate. Prin repetarea și circulația lor, devin parte integrantă din identitatea colectivă.

Mitul masacrului pruncilor din Betleem, atribuit regelui Irod, poate fi privit ca o formă de eugenie mitologică, în sensul în care acțiunea descrisă în poveste urmărește eliminarea unei categorii de oameni (în acest caz, copiii de sex masculin) pe baza unui criteriu considerat amenințător din punct de vedere politic și profetic. Deși nu este o eugenie în sensul clasic modern – care vizează selecția trăsăturilor genetice „superioare” – acest mit poate fi analizat ca un exemplu de eliminare sistematică, care aduce în discuție ideea de control social prin violență.

Un mit poate avea mai multe surse. Uneori, poate fi bazat pe evenimente reale (fie ele exagerate sau reinterpretate), alteori poate fi pură ficțiune creată pentru a adresa nevoi și preocupări ale unei epoci sau ale unui grup. În ambele cazuri, însă, ceea ce contează este capacitatea sa de a rezona cu societatea care îl transmite. Iar în cazul masacrului pruncilor din Iudeea, acest tip de măsură nu e relatat ca fiind inimaginabil, o oroare unică în istoria comunității, din contră, apare ca fiind o măsură posibilă, chiar dacă extraordinară. Această eugenie mitologică ar fi cel mai cunoscut exemplu, datorită importanței pe care o are în religia creștină.

Definiția strictă a eugeniei ne duce la o teorie și la o practică socială care urmărește îmbunătățirea calităților genetice ale populației prin selecție reproductivă. Conceptul modern își are rădăcinile în darwinismul social și în credința că este posibil să se îmbunătățească specia umană prin intervenție. Cuvântul eugenie provine din grecescul eu (bine) și genos (naștere), sugerând o „naștere bună” sau o „origine bună”. La începutul secolului XX, mișcarea eugenică a căutat să prevină reproducerea persoanelor considerate a avea trăsături inferioare sau nedorite, fie prin sterilizare forțată, fie prin legi care să interzică anumitor grupuri sociale să se căsătorească sau să aibă copii. Dar această idee nu a căzut din senin, ci s-a născut dintr-o tradiție îndelungată care a însoțit mereu specia umană.

Începând cu începutul secolului XX, Statele Unite au fost un teren fertil pentru dezvoltarea și aplicarea ideilor eugeniste. Inspirată de lucrările lui Francis Galton și Charles Darwin^[1], mișcarea eugenistă din SUA a susținut că populația ar putea fi „îmbunătățită” prin controlul reproducției. Un exemplu marcant este Legea sterilizării eugenice adoptată în mai multe state, inclusiv California, unde mii de oameni au fost sterilizați fără consimțământ. Acești indivizi erau considerați „nepotriviți” pentru reproducere din cauza sărăciei, bolilor mentale sau apartenenței la anumite grupuri etnice^[2]. Mișcarea eugenistă din SUA a avut un impact semnificativ asupra politicilor publice, iar argumentele folosite pentru a justifica aceste măsuri au fost similare cu cele ale naziștilor: o dorință de a crea o națiune „puternică” prin eliminarea celor „slabi” sau „nedoriți”. Eugenia americană a fost unul dintre factorii care au influențat direct politica rasială a regimului nazist.

Până la crearea termenului eugenie de către Sir Francis Galton în 1883, practicile legate de controlul populației, selecția indivizilor considerați „apți” sau eliminarea celor percepuți ca fiind „slabi” au existat sub diverse forme, dar fără o coerență conceptuală sau un scop unitar. În Antichitate și Evul Mediu, astfel de practici erau impulsionate de motive economice, politice, religioase sau de supraviețuire, și nu de o teorie formalizată. Infanticidul, abandonarea copiilor slabi sau sterilizarea forțată aveau adesea legături cu credințele despre puritate socială, pedeapsa divină sau chiar cu nevoia de control al resurselor, însă aceste acțiuni nu aveau mereu viziunea „îmbunătățirii speciei” pe care o va aduce ulterior eugenia modernă. Există o continuitate în dorința de a controla reproducerea și moștenirea genetică, dar evident, aceste practici istorice nu coincid în mod direct cu idealurile și justificările ulterioare ale mișcării eugenice. Fiecare epocă este caracterizată de un principiu pre-eugenic, în acord cu timpul.

Irod, în acel capitol biblic, încearcă să ucidă toți copiii de sex masculin sub vârsta de doi ani din Betleem, deoarece a fost informat că un „rege” nou-născut, care ar putea să-i amenințe domnia, a apărut. Acesta este un gest radical care încearcă să elimine o potențială amenințare profetică. Deși este motivat mai mult de frică politică decât de „perfecționarea” unei populații, gestul de a controla cine poate trăi și cine trebuie să moară pentru a păstra ordinea socială poate fi văzut ca o practică de purificare socială.

Eugenia, în sens modern, a fost deseori justificată prin argumentul de a „proteja viitorul” unei națiuni sau unei rase prin eliminarea sau prevenirea nașterii celor considerați inferiori sau periculoși. În mitul biblic, Irod încearcă să controleze un viitor nesigur prin eliminarea tuturor pruncilor de sex masculin, în încercarea de a-și păstra puterea. Acest gest este o formă primitivă de control al viitorului, prin suprimarea unei generații întregi care ar putea produce un rival.

În povestirile mitologice sau religioase, acțiunile extrem de violente sunt adesea justificate printr-o cauză superioară. În cazul masacrului pruncilor, povestea pare să fi fost introdusă ulterior în tradiția biblică pentru a sublinia semnificația lui Isus, care se naște într-o lume ostilă, iar supraviețuirea lui este o dovadă a predestinării divine. Irod cel Mare (rege al Iudeii între 37 î.Hr. și 4 î.Hr.), deși era un conducător temut, nu există dovezi istorice directe că ar fi comis un măcel al pruncilor, așa cum este descris în Evanghelia după Matei (Matei 2:16-18). Într-o provincie romană, faptele importante erau notate și documentate de către autorități. Având în vedere dimensiunea unui măcel de asemenea proporții, este greu de crezut că un astfel de incident ar fi trecut neobservat sau neînregistrat. Istorici precum Flavius Josephus, care a scris despre această perioadă, nu menționează un astfel de eveniment. Josephus era cunoscut pentru detalierea actelor de violență și a conflictelor din timpul lui Irod, așa că absența acestui incident în scrierile sale este semnificativă.

Există un precedent pentru omorârea pruncilor, exemplificat prin povestea lui Moise. Conform cărții Exodului, Faraonul a ordonat uciderea băieților evrei, pentru a preveni nașterea unui lider care ar fi putut să-i amenințe puterea. Asta demonstrează că măsuri extreme pentru a preveni amenințările percepute la adresa puterii erau o practică obișnuită în societățile antice, indicând un tipar de frică și control. Povestea lui Moise, care a fost ascuns de părinți pentru a nu fi ucis, este deci simptom al unei tradiții de eliminare sistematică a unui grup specific (evreii) din motive politice și sociale.

Prin controlul nașterilor și al supraviețuirii, aceste mituri biblice reflectă o logică similară celei din ideologiile eugenice, chiar dacă motivațiile sunt mitologice și politice, nu genetice sau biologice. Această analogie între mit și eugenie ne arată cât de vechi sunt, de fapt, ideile despre controlul populației și eliminarea celor considerați o amenințare, fie aceasta politică, profetică sau biologică.

Idei similare pot fi identificate încă din Antichitate. De exemplu, Platon, în Republica (Cartea V). Iată citatul relevant din traducerea lui Allan Bloom: The best men must have intercourse with the best women as frequently as possible, and the opposite is true of the very inferior. (Republic, 459d)^[3]

Se vorbește despre o „împerechere controlată” între cetățenii cei mai „virtuoși” și „curajoși”, în timp ce copiii necorespunzători ar trebui ascunși sau abandonați. În acea perioadă, se credea că anumite trăsături fizice și morale erau moștenite, iar gestionarea reproducției putea contribui la un corp cetățenesc puternic.

Un alt exemplu îl găsim în Sparta unde, conform istoricului Plutarh, copiii care nu îndeplineau standardele fizice stricte erau aruncați în prăpăstiile de pe muntele Taygetos. Aceste măsuri reflectă o formă primitivă de selecție socială pentru „îmbunătățirea” speciei prin eliminarea indivizilor considerați „slabi”. Plutarh scrie: …the father carried him [the newborn] to a place called Lesche, where the elders of the tribe examined the infant. If he were sturdy and strong they gave orders for his rearing… but if he were ill-born and deformed they sent him to the so-called Apothetae, a chasm-like place at the foot of Mount Taygetos.^[4]

Eugenia nu este un fenomen izolat sau absurd, apărut ca o anomalie a epocii moderne, ci reprezintă un simptom recurent al mentalităților care au guvernat istoria umană. De-a lungul secolelor, obsesia pentru „puritatea” speciei, pentru controlul biologic sau cultural al populațiilor, a fost omniprezentă, manifestându-se sub forme variate, adaptate contextelor geografice și culturale ale fiecărei epoci. Dincolo de dimensiunea ideologică sau tehnologică a eugeniei moderne, această practică reflectă tendința constantă a oamenilor de a încerca să modeleze viitorul prin eliminarea a ceea ce ei consideră indezirabil.

Practici precum infanticidul, persecuțiile etnice și genocidurile repetate demonstrează că dorința de a „purifica” populațiile, fie din motive religioase, economice, sociale sau biologice, a fost o preocupare umană constantă. Mentalitatea eugenică, cu alte cuvinte, nu a apărut odată cu dezvoltarea științelor genetice, ci a acompaniat omenirea ca un mecanism de control și supraviețuire colectivă.

Eugenia modernă, așa cum este cunoscută astăzi, este doar o formă sofisticată a unui proces mai larg și mai vechi, care s-a manifestat de fiecare dată când o societate a încercat să se „purifice” sau să-și controleze viitorul. Indiferent dacă a fost motivată de frică, de dorința de putere sau de simpla supraviețuire, această mentalitate de eliminare a celor „slabi” sau „diferiți” a constituit baza pe care s-a dezvoltat ulterior eugenia ca practică explicită.

Exemple istorice de eugenie adaptate mentalității timpului

În diverse momente istorice, pe toată planeta, au existat practici care pot fi interpretate ca forme de eugenie, definite prin controlul direct sau indirect al populației, fie prin intervenții brutale, fie prin discriminări sistemice. Aceste fenomene, adaptate la contextul cultural, geografic și mentalitatea timpului, reflectă dorința societăților de a menține o anumită ordine socială sau biologică, eliminând indivizi sau grupuri percepuți drept „indezirabili”. Eugenia, în aceste cazuri, nu a fost o practică științifică formalizată, ci mai degrabă o expresie crudă a prejudecăților și temerilor sociale. Aceste acțiuni au variat de la persecutarea grupurilor etnice și eliminarea sistematică a acestora până la controlul natalității și eliminarea a anumitor sexe sau grupuri sociale nedorite. Iată câteva exemple.

1. Feminicidul în China – Politica de „un singur copil” – China a implementat în anii ’70 ai secolului trecut o politică pentru un singur copil, menită să controleze creșterea demografică. Această măsură a dus la un val de avorturi selective pe criterii de gen, preferința culturală fiind pentru copiii de sex masculin, în detrimentul fetelor. Astfel, se poate vorbi de un tip de eugenie socială, în care eliminarea nou-născutelor de sex feminin a fost justificată economic și cultural. Acest fenomen a fost o formă de „optimizare” a populației în care fetele erau privite ca o povară financiară, iar băieții ca purtători ai moștenirii familiale. Această practică a dus la o perturbare masivă a balanței de gen în societatea chineză, cu efecte demografice și sociale pe termen lung.
2. Holocaustul și politica rasială nazistă – regimul nazist al lui Adolf Hitler a implementat o eugenie extremă prin exterminarea sistematică a evreilor, romilor și a altor grupuri etnice considerate „impure” sau „degenerate”. În baza unei ideologii rasiale, nazismul și-a propus să „purifice” rasa ariană, eliminându-i pe toți cei considerați genetic inferiori sau neconformi cu idealul lor biologic. Această politică rasială s-a concretizat prin lagărele de concentrare, unde milioane de oameni au fost uciși sub pretextul menținerii „purității rasei”. Nazismul a folosit pseudo-știința eugeniei pentru a justifica genocidul și eliminarea fizică a grupurilor nedorite, creind o legătură clară între politicile de stat și obsesia pentru perfecțiune biologică.^[5]

În acest caz, ideologia eugenică a fost susținută de guvern și promovată activ de știința falsă a antropologiei rasiale. Experimentarea pe prizonieri pentru a „înțelege” calitatea rasială sau pentru a îmbunătăți rasa ariană reprezintă exemple ale manipulării biologice în scopuri pur ideologice.

Regimul nazist din Germania a găsit în politicile de eugenie deja implementate în alte țări, în special în Statele Unite și în Europa, un model pentru propriile sale măsuri radicale. La începutul secolului XX, diverse state americane au adoptat legislații care permiteau sterilizarea forțată a indivizilor considerați a fi „indezirabili”, inclusiv persoanele cu dizabilități mintale sau fizice, minoritățile etnice și cei cu probleme legate de dependență. Aceste inițiative au avut un impact semnificativ, ducând la sterilizarea a zeci de mii de oameni, în numele protejării sănătății publice și a „purității” rasiale.

În acest context, ideile eugenice care circulau în Statele Unite au influențat profund gândirea nazistă. Naziștii au preluat și amplificat aceste concepte, integrându-le în legislația lor, cu scopul de a justifica sterilizările forțate și exterminările în masă. De exemplu, „Legea pentru prevenirea progeniturilor cu boli ereditare”, adoptată în 1933, a fost inspirată de politicile eugenice americane și a dus la sterilizarea a sute de mii de germani. Astfel, regimul nazist a reușit să legitimeze și să institutionalizeze violența împotriva celor pe care îi considerau o amenințare pentru viitorul „rasei ariane”, bazându-se pe precedențele legale și ideologice existente.^[6]

Această legătură între eugenia americană și politica nazistă subliniază continuitatea ideologică dintre cele două și scoate în evidență impactul pe care practicile eugenice din alte părți ale lumii l-au avut asupra formării regimului totalitar german. Eugenia a fost considerată la vremea sa suprema modernitate științifică; s-a răspândit pe tot globul cu speranța că va fi un panaceu al societăți viitorului. Nu a fost un vis izolat al Germaniei naziste.

3. Persecutarea romilor în Europa – această etnie, în general nomadă, care trăiește în Europa de secole, a fost în mod sistematic marginalizată și persecutată de-a lungul istoriei. În multe regiuni, inclusiv în Europa de Est, în anumite momente istorice, campaniile de persecutare au luat forma unor programe de sterilizare forțată, menite să împiedice reproducerea acestui grup „indezirabil”.^[7][8]

Un exemplu notabil este programul de sterilizare forțată aplicat romilor în Cehoslovacia în timpul regimului comunist. Aceasta a fost o politică guvernamentală care reflecta o formă subtilă de eugenie, justificată prin controlul „degenerării” populației. Romii erau percepuți drept „paraziți sociali”, iar sterilizarea lor forțată era văzută ca un mijloc de a „îmbunătăți” starea națiunii prin eliminarea elementelor indezirabile din punct de vedere biologic și social^[9].

4. Genocidul armenilor – Primul genocid non-colonial al secolului al XX-lea a fost catastrofa armeană din Imperiul Otoman din timpul Primului Război Mondial, un alt exemplu de purificare etnică motivată de dorința de a crea o unitate națională „pură”. Aproximativ 1,5 milioane de armeni au fost uciși în mod sistematic în ceea ce este considerat primul genocid modern^[10]. Această politică de eliminare a minorităților etnice în numele unei identități naționale pure este o formă de eugenie aplicată la nivel național. În acest context, eugenia a fost folosită pentru a justifica eliminarea unui întreg grup etnic, considerat o amenințare la adresa integrității și omogenității națiunii otomane.
5. Exterminarea nativilor americani – în istoria americană, politica de exterminare și asimilare forțată a nativilor americani poate fi interpretată ca o formă de eugenie culturală și biologică. Guvernele coloniale și apoi guvernul american au implementat politici care aveau ca scop eliminarea fizică și culturală a nativilor pentru a face loc populației albe colonizatoare. Rezervațiile, școlile de asimilare forțată și războaiele directe împotriva triburilor native au impus izolarea și eliminarea unei populații percepute ca fiind „inferioară” din punct de vedere cultural și biologic

Un singur exemplu, destul de semnificativ de genocid amerindian este Masacrul de la Sand Creek, care a avut loc pe 29 noiembrie 1864. În acea dimineață, Cavaleria a Treia din Colorado, condusă de colonelul John M. Chivington, a atacat tabăra somnoroasă a șefului Black Kettle, unde se aflau membrii triburilor Cheyenne și Arapaho. Atacul a dus la moartea unui număr mare de bărbați, femei și copii amerindieni neînarmați, iar trupurile acestora au fost mutilate de soldații lui Chivington. Acest incident a fost documentat de cercetători datorită unor declarații făcute anterior atacului. Guvernatorul statului Colorado, John Evans, a autorizat Cavaleria lui Chivington, dând instrucțiuni clare de a „omorî și distruge, ca dușmani ai țării, pe toți acei indieni ostili”. Chivington a subliniat și el acest obiectiv, afirmând că vrea să „omore și să-i decojească pe toți, mari și mici”^[11].

Aceste exemple istorice de eugenie reflectă o varietate de metode prin care societățile au încercat să își „optimizeze” populațiile, adesea prin eliminarea sau prin controlul strict al anumitor grupuri, pe baza prejudecăților culturale, sociale și biologice. Deși aceste practici nu au fost conceptualizate sub termenul modern de eugenie, ele au reprezentat, în esență, tentative de a crea o societate idealizată prin mijloace violente sau coercitive. Aceste fenomene istorice ridică întrebări fundamentale despre moralitatea controlului biologic și despre lecțiile pe care le putem învăța pentru viitor, în special în contextul evoluției tehnologice și al ingineriei genetice moderne.

Femeile ca ținta predilecta a politicilor eugenice

Corpurile femeilor reprezintă un simbol profund al identității naționale, fiind adesea văzute ca un teren de luptă în contextul politicilor naționaliste și al controlului demografic. Această dinamică se manifestă în diverse contexte istorice și geografice, cu scopul de a menține o „puritate” etnică și de a preveni orice formă de degenerare socială sau culturală. De-a lungul istoriei, controlul asupra corpului feminin a fost o constantă, manifestându-se prin diferite forme de violență și opresiune.

De-a lungul timpului, societățile au exercitat un control stringent asupra femeilor, comportamentul acestora fiind adesea văzut prin prisma unei lupte pentru putere și supremație. Din cele mai vechi timpuri, bătăliile și cuceririle teritoriale au adus cu sine o formă de violență care includea violul ca instrument de subordonare și umilire. Aceste acte nu doar că reprezentau un gest brutal de putere, ci și o strategie de impunere a controlului asupra comunităților cucerite. Acest comportament, moștenit din vremuri ancestrale și legat de instinctele primatelor, reflectă o tendință profund înrădăcinată de a folosi corpurile femeilor ca mijloace de reproducere a propriei rase sau etnii. Astfel, prin viol și prin forțarea reproducției, cuceritorii își impuneau propriile trăsături genetice asupra populațiilor supuse, contribuind la crearea unei noi identități etnice și culturale.

Aceste practici de control și subordonare s-au perpetuat de-a lungul secolelor, modelând nu doar structuri sociale, ci și percepții profunde despre rolul femeilor în societate. Astfel, corpurile femeilor nu sunt doar teritorii de violență, ci și simboluri ale rezistenței și ale identității culturale, fiecare luptă pentru autodeterminare reflectând o căutare mai amplă a egalității și demnității.

În Marea Britanie, în anul 1913, a fost propusă o lege care viza implementarea sterilizărilor forțate din considerente de igienă mentală și rasială, reflectând temerile societății victoriene legate de „rasa inferioară” și degenerare. Deși această lege nu a fost adoptată, intenția sa evidențiază o tendință periculoasă în gândirea medicală și socială a vremii. În Elveția, sterilizările forțate au fost legalizate încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar până în 1975, peste 60.000 de persoane, majoritatea femei, au fost sterilizate, adesea fără consimțământul acestora, sub pretextul îmbunătățirii sănătății publice.^[12] Germania nazistă a dus aceste politici la un nivel extrem, implementând programe sistematice de sterilizare forțată între 1933 și 1945, având ca țintă grupuri etnice și sociale considerate „indezirabile”.

În Scandinavia, între 1929 și 1970, politicile de sterilizare au fost adoptate în mai multe țări, inclusiv Suedia, Norvegia și Danemarca. Aceste măsuri au vizat în principal femeile din comunități marginalizate, inclusiv romii și persoanele cu dizabilități, sub pretextul protecției sănătății naționale.^[13] Cazul romilor din Cehoslovacia este deosebit de relevant în acest context. Între 1973 și 1990, guvernul cehoslovac a implementat o politică sistematică de sterilizare forțată a femeilor rome, justificată de ideologia socialistă de control al natalității. Deși aceste practici au fost interzise în 1990, ele au continuat să se manifeste în Slovacia până în anii 2000, reflectând o mentalitate persistentă de marginalizare și control asupra corpurilor femeilor din comunitățile vulnerabile.^[14]

De asemenea, în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), femeile bosniace au fost victime ale unor violuri sistematice, utilizate ca un instrument de epurare etnică.^[15] Aceste acte au fost un atac asupra integrității fizice, dar au avut și un impact devastator asupra identității culturale a comunității bosniace, subliniind din nou utilizarea corpurilor femeilor ca simbol al naționalismului și al identității etnice.

Aceste exemple ilustrează cum corpurile femeilor au fost supuse unor politici de control și exploatare în numele naționalismului și al igienei sociale. Ele reflectă o istorie profundă de violență și subordonare, dar și o necesitate urgentă de a recunoaște și restabili demnitatea femeilor ca subiecte autonome, nu doar ca simboluri ale națiunilor.

Politici eugenice  pe criterii de orientare sexuală

De-a lungul istoriei, au existat și încă există planuri și politici de eliminare sau de persecutare pe criterii de orientare sexuală, care pot fi considerate forme de eugenie socială sau culturală. Deși nu s-au bazat pe tehnici genetice, aceste încercări au avut ca scop controlul și eliminarea unor indivizi sau grupuri pe baza trăsăturilor considerate indezirabile de către stat sau societate. Iată câteva exemple notabile.

1. Regimul nazist și persecuția persoanelor LGBTQ+ – în Germania nazistă, homosexualii au fost considerați un pericol pentru „puritatea rasială” și coeziunea socială. Hitler și alți lideri naziști au văzut homosexualitatea ca pe o abatere care submina reproducerea rasei ariene și puterea statului. În consecință, între 1933 și 1945, aproximativ 100 000 de bărbați au fost arestați sub acuzația de homosexualitate, dintre care aproximativ 50.000 au fost condamnați. Se estimează că între 5.000 și 15.000 de homosexuali au fost trimiși în lagăre de concentrare, unde mulți au murit din cauza muncii forțate, a malnutriției și a execuțiilor. În cadrul ideologiei naziste, eliminarea homosexualilor era văzută ca o formă de „curățare socială”^[16].
2. „Terapiile de conversie” și sterilizările forțate în SUA – în Statele Unite, în secolul XX, diverse practici medicale și psihologice au fost utilizate pentru a „vindeca” homosexualitatea, adesea sub denumirea de „terapii de conversie”. Un exemplu notoriu este clinica din New York a Dr. Joseph Nicolosi, care a promovat terapia aversivă în anii 1970 și 1980^[17]. Acesta a folosit metode precum șocurile electrice aplicate pacienților în timp ce aceștia erau expuși la imagini erotice homosexuale, în încercarea de a-i descuraja de la comportamentele considerate „deviante”. De asemenea, în cadrul programelor de reconversie, unii pacienți au fost supuși la hipnoză sau la inducerea de disconfort fizic pentru a-i „vindeca”.

Aceste metode reflectă o mentalitate de stigmatizare și control social, care a marcat profund viețile multor indivizi și a generat traume durabile. Instituțiile de sănătate mintală au susținut aceste intervenții, considerând homosexualitatea o boală mentală până în 1973, când Asociația Americană de Psihiatrie a eliminat-o din Manualul de Diagnostic și Statistici al Tulburărilor Mintale (DSM)^[18]. De asemenea, în anii 1950 și 1960, terapia aversivă era aplicată la persoanele gay pentru a le schimba orientarea sexuală, demonstrând o mentalitate de stigmatizare și control social care a marcat profund viețile multor indivizi.

3. Condamnarea lui Alan Turing – acest geniu al secolului XX, ce a reușit să spargă codul Enigma, un sistem complex de criptare utilizat de germani pentru a transmite mesaje secrete în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a pus bazele științei computerelor, introducând concepte fundamentale despre algoritmi și mașini de calcul, influențând astfel profund dezvoltarea tehnologiei moderne și deschizând calea pentru ceea ce astăzi numim inteligență artificială. Astăzi, utilizarea laptopurilor și a altor dispozitive de calcul se bazează în mare măsură pe conceptele fundamentale dezvoltate de Turing. Prin crearea „mașinii Turing”, el a demonstrat principiile care stau la baza calculului și procesării informațiilor.^[19] Aceste principii sunt esențiale pentru arhitectura computerelor moderne, algoritmi și software. Așadar, putem spune cu certitudine că, în mare parte, ne folosim de tehnologia actuală datorită meritelor sale.

Cu toate acestea, în ciuda realizărilor sale extraordinare, Turing a fost persecutat din cauza orientării sale sexuale. În 1952, a fost condamnat pentru homosexualitate, considerată atunci o infracțiune în Marea Britanie, și a fost supus, ca mulți alții, unei „terapii de conversie” prin administrarea de estrogen, ca formă de castrare chimică. Această tortură psihologică și fizică a avut un impact devastator asupra sănătății sale mintale, culminând cu sinuciderea sa în 1954^[20]. Turing rămâne un simbol al discriminării și al persecuției pe baza orientării sexuale, evidențiind costul uman al prejudecăților din societate.

În prezent, o nouă bancnotă de 50 de lire sterline, care îl omagiază pe Alan Turing, a intrat în circulație în Marea Britanie. Se poate interpreta ca o formă oficială de a recunoaște erorile trecutului^[21].

4. Persecutarea persoanelor LGBTQ+ în Rusia și Cecenia – sub pretextul păstrării valorilor tradiționale și al „curățării morale” a societății, în aceste două țări au avut loc campanii sistematice împotriva persoanelor LGBTQ+. În Cecenia, rapoarte alarmante arată că, începând cu 2017, autoritățile locale au capturat și torturat sute de bărbați suspectați de homosexualitate^[22]. Unii au fost uciși, iar alții au dispărut fără urmă. În Rusia, crimele s-au petrecut înainte și după introducerea așa-numitei „legi a propagandei gay” din 2013.^[23] Aceste campanii pot fi văzute ca încercări de a elimina indivizi nedoriți din structura socială.
5. Criminalizarea homosexualității și pedepsele capitale în țările islamice – în mai multe țări cu legi inspirate de sharia, homosexualitatea este considerată o crimă gravă, iar în unele state, este pedepsită cu moartea. Iran, Arabia Saudită, Yemen și Sudan au aplicat astfel de legi, unde homosexualii pot fi executați sau închiși pe termen lung^[24]. Aceste legi reflectă un efort sistematic de eliminare a orientărilor sexuale neconforme din societate, prin pedepse draconice.
6. Propaganda împotriva homosexualității în Uganda – Pe 21 martie 2023, Parlamentul Ugandei a adoptat o legislație care agravează criminalizarea identităților și comportamentului persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersex (LGBTI). Printre măsurile incluse în proiectul de lege anti-homosexualitate se numără condamnarea la închisoare pe viață pentru relațiile consensuale între persoane de același sex, care erau deja interzise, și introducerea pedepsei cu moartea pentru așa-zisa „homosexualitate agravată”, care se referă la acte între persoane de același sex care implică minori, persoane cu dizabilități sau care se desfășoară sub influența alcoolului sau drogurilor. În plus, legislația criminalizează activitățile care promovează homosexualitatea, sancționându-le cu până la 20 de ani de închisoare.^[25]

Această măsură reflectă o tendință alarmantă de consolidare a politicilor represive față de comunitatea LGBTI în diverse colțuri ale lumii.

7. Programele de „reeducare” din China – Homosexualitatea și homoerotismul au fost documentate în China încă din antichitate. În perioada Maoistă (1949–1976), homosexualitatea a fost legală, însă în anii ’80 subiectul a revenit în atenția publicului, ceea ce a dus la expansiunea comunităților LGBTQ. Totuși, în contextul actual sub conducerea lui Xi Jinping, locațiile și evenimentele LGBTQ au fost închise, iar activiștii au fost supuși unei supravegheri mai stricte. Această evoluție reflectă o întoarcere către politici restrictive față de drepturile LGBTQ, când guvernul a încercat să suprime orice formă de activitate homosexuală, văzând-o ca o influență occidentală coruptă.^[26]

Aceste exemple demonstrează că discriminarea și persecutarea persoanelor pe baza orientării sexuale au fost folosite ca mijloace de control social. Dacă se pune problema ingineriei genetice, există temeri că s-ar putea ajunge la o selecție embrionară nu doar pentru a elimina boli genetice, ci și pentru a evita trăsături „indezirabile”, inclusiv orientarea sexuală, deschizând o nouă cale de eugenie modernă. Acest lucru ar putea rezona cu politicile discriminatorii și eliminatorii din trecut, dar prin metode mai ușor de ascuns și mai sofisticate.

MKULTRA – Tehnologie și controlul mental

Programul MKULTRA, derulat de CIA între anii 1950 și 1970, a fost una dintre cele mai controversate inițiative de control mental din istoria modernă. Într-un context marcat de Războiul Rece, frica de comunism și evoluțiile tehnologice rapide, CIA a căutat să dezvolte tehnici prin care să obțină superioritate în războiul psihologic și în manipularea comportamentului uman. Scopul programului a fost, în esență, de a explora posibilitățile controlului minții și de a dezvolta metode de „îmbunătățire” a subiecților umani, prin intermediul unor tehnici și tehnologii avansate pentru acea vreme^[27].

MKULTRA a inclus o gamă variată de experimente care au vizat atât indivizi, cât și grupuri. Una dintre metodele centrale utilizate a fost administrarea de substanțe psihoactive, în special LSD, care a fost explorat ca un potențial agent de modificare a comportamentului. La acea vreme, LSD era un compus chimic relativ nou, iar cercetătorii erau atrași de posibilitățile sale aparent infinite de influențare a percepțiilor și comportamentului uman. Experimentele au fost efectuate adesea fără consimțământul informat al subiecților, o practică ce a generat controverse și a dus la numeroase acuzații de abuz din partea agențiilor guvernamentale.

Un alt aspect notabil al programului a fost utilizarea hipnozei ca metodă de control mental. CIA a cercetat modul în care hipnoza putea fi folosită pentru a induce stări de sugestibilitate crescută, permițându-le operatorilor să manipuleze comportamentele subiecților. Experimentele de hipnoză au fost adesea asociate cu utilizarea substanțelor psihoactive, creând un cocktail periculos de influență asupra minții umane. Pe lângă LSD și hipnoză, MKULTRA a inclus și o serie de metode brutale și controversate, precum lobotomiile, tratamentele de electroșoc și diverse forme de tortură psihologică. Aceste tehnici erau menite să dezvăluie modalități de spionaj și control al subiecților, dar și să testeze limitele rezistenței umane. De exemplu, lobotomiile erau efectuate pe indivizi considerați „problematici”, în încercarea de a-i reduce la tăcere și a-i controla mai ușor. Aceste practici brutale au fost justificate de o mentalitate de tip „scopul scuza mijloacele”, care a caracterizat multe dintre acțiunile guvernamentale în timpul Războiului Rece.

Tehnologiile medicale și științifice avansate ale vremii, inclusiv tehnologiile imagistice și neurochirurgia, au fost utilizate în experimentarea controlului mental. De exemplu, cercetările asupra activității cerebrale și a comportamentului uman au fost facilitate de progresele în domeniul neuroștiinței. Aceste progrese au permis o mai bună înțelegere a funcționării creierului, dar și dezvoltarea unor metode de intervenție invazive, care ridică probleme etice majore. De-a lungul derulării programului, MKULTRA a fost acoperit de un val de secretomanie. Documentele oficiale au fost distruse, iar rezultatele experimentelor au fost adesea ținute în umbră, generând o atmosferă de neîncredere în rândul populației. Odată cu dezvăluirile ulterioare privind abuzurile comise în cadrul programului, au fost ridicate întrebări despre etica cercetării științifice și responsabilitatea guvernelor față de cetățenii lor^[28].

MKULTRA reprezintă un capitol întunecat din istoria SUA, în care tehnologia și știința au fost folosite în scopuri de control și manipulare, subliniind riscurile asociate cu utilizarea necorespunzătoare a științei în numele securității naționale. Această perioadă a demonstrat că, în căutarea îmbunătățirii și a controlului, limitele morale pot fi călcate, iar umanitatea poate deveni subiectul unor experimente inumane. Programul a lăsat o amprentă durabilă asupra percepției publice față de guvern și a generat o dezbatere continuă despre etica intervenției științifice în viața umană.

Gattaca și eugenia viitorului

Filmul regizat de Andrew Niccol și lansat în 1997 aparține genului science fiction și explorează teme profunde legate de eugenie, discriminare genetică și identitate umană. Acțiunea se desfășoară într-un viitor distopic în care oamenii sunt creați prin manipularea genetică, iar valorile sociale sunt dictate de statutul genetic al fiecărei persoane.

Gattaca prezintă o viziune a viitorului unde selecția genetică devine norma socială și medicală. În această lume, oamenii sunt divizați în două clase distincte: cei care au fost concepuți prin mijloace naturale (așa-numiții „invalizi”) și cei care au fost selectați genetic pentru a elimina posibilele defecte și pentru a optimiza trăsături dezirabile, cum ar fi inteligența, forța și rezistența („valizii”). Această stratificare socială bazată pe ADN devine rapid o analogie a sistemelor opresive din trecut, dar adaptată unui viitor unde biotehnologia și ingineria genetică au un rol central. Gattaca explorează teme legate de determinism genetic și limitele libertății individuale în fața științei care promite să elimine suferința umană și să optimizeze potențialul uman.

Deși este o operă de ficțiune, fundamentele științifice pe care se bazează nu sunt chiar de domeniul imposibilului. Tehnologii precum CRISPR^[29] permit deja editarea precisă a ADN-ului și ridică întrebări etice extrem de complexe: în ce măsură ar trebui să permitem modificarea genetică a embrionilor umani? Ce criterii am stabili pentru a defini „perfecțiunea” sau „optimizarea”?

Așa cum în Gattaca eugenia devine un mecanism prin care societatea devine hiper-reglementată și elitistă, aceste tehnologii actuale ar putea crea o prăpastie insurmontabilă între cei care își pot permite intervenții genetice și cei care nu pot. Nu este greu de imaginat un viitor în care selecția embrionară pentru trăsături favorabile, cum ar fi longevitatea, sănătatea mentală și fizică, devine norma pentru cei cu resurse financiare. La fel ca în film, o astfel de distincție ar putea marginaliza oamenii născuți „în mod natural” sau cu defecte genetice nedetectate sau necorectate.

Unul dintre pericolele majore pe care le sugerează Gattaca este pierderea diversității genetice în rândul populației umane. Prin eliminarea genelor considerate nedorite, chiar și cele care duc la dizabilități, riscăm să pierdem trăsături care ar putea avea valoare evolutivă. Diversitatea genetică, pe care natura a menținut-o de-a lungul milioanelor de ani, joacă un rol esențial în supraviețuirea și adaptabilitatea unei specii.

De exemplu, anumite trăsături care astăzi par dezavantajoase, cum ar fi anemia falciformă, oferă de fapt protecție împotriva malariei în anumite zone geografice. Dacă am elimina complet aceste gene, am putea deschide ușa unor noi vulnerabilități neașteptate. Eugenia, așa cum este prezentată în Gattaca, nu reprezintă doar o distopie a controlului statului, ci și o distopie a uniformității, în care variațiile genetice se consideră ca fiind de evitat și de eliminat.

Filmul subliniază efectele biologice și genetice ale unei astfel de societăți, dar și efectele psihologice și sociale. Vincent, protagonistul filmului, este un invalid, într-o lume în care valoarea sa umană este redusă la secvența ADN-ului. Deși el este un om de o inteligență și de o determinare remarcabile, lipsa sa de perfecțiune genetică îi limitează drastic oportunitățile. Filmul ne transmite pericolul definirii valorii unei persoane strict pe baza unor criterii genetice și lasă să se înțeleagă că societatea ar putea ajunge să devină o meritocrație exclusiv biologică, în care cei născuți din ADN „imperfect” ar fi permanent marginalizați, indiferent de calitățile lor reale. Acest sistem ar putea evolua spre o nouă formă de sistem de caste, unde accesul la resurse, educație și poziții de putere este condiționat strict de ADN. O astfel de lume ne invită să ne gândim la etica valorii umane și la ce înseamnă cu adevărat să fii „perfect” sau „valoros” în contextul umanității.

Eugenia în lumea modernă depășește limitele SF-ului din Gattaca și devine deja o problemă discutată de bioeticieni, politicieni și cercetători. În timp ce ingineria genetică oferă promisiuni reale pentru tratarea sau prevenirea bolilor genetice devastatoare, există temeri justificate că vom trece de la terapie genetică la îmbunătățirea genetică, un salt care ar putea schimba pentru totdeauna modul în care ne vedem ca specie. Filmul nu mai este doar o simplă poveste SF despre viitor, ci poate fi interpretat ca un avertisment asupra direcției în care se îndreaptă tehnologia genetică și societatea umană. Eugenia, atât de detestată în contextul istoric al secolului XX, se poate întoarce sub o formă modernă, îmbrăcată în promisiuni de sănătate, longevitate și fericire. Totuși, la fel ca în film, aceste promisiuni vin cu riscul de a crea o lume în care cei „imperfecți” sunt lăsați în urmă, iar valorile umane fundamentale, cum ar fi compasiunea și solidaritatea, sunt subminate de o nouă elită genetică.

Apropierea de un scenariu similar cu cel din Gattaca ridică o serie de dileme etice și morale complexe. Pe de o parte, avansurile în biotehnologie și medicina genetică promit posibilitatea eliminării unor boli ereditare grave, cum ar fi cancerul sau alte afecțiuni genetice. Aceasta ar putea aduce beneficii semnificative pentru sănătatea publică și calitatea vieții. Dar implicațiile acestor intervenții nu se limitează la tratarea bolilor, făcând ca întrebările despre moralitatea intervenției asupra genomului uman să devină mai presante.

Pe măsură ce tehnologia devine mai accesibilă și mai avansată, se preconizează că cerințele pentru „designul” copiilor vor deveni tot mai sofisticate. Ideea de a alege trăsături fizice și cognitive, cum ar fi inteligența ridicată, aspectul fizic (blond, ochi albaștri), și abilități atletice, poate fi tentantă pentru mulți părinți, așa cum o demonstrează cerințele clienților băncilor de spermă. Aceasta deschide calea spre o nouă formă de eugenie modernă, unde selectivitatea genetică devine o practică comună, transformând concepția despre normalitate și acceptabilitate.

Un alt aspect de luat în considerare este efectul acestor alegeri asupra societății. Crearea unei clase de indivizi „perfecți” ar duce la discriminare împotriva celor care nu se încadrează în standardele de selecție, sporind inegalitățile existente și generând un nou tip de elitism genetic. Aceasta nu doar că ar putea exacerba diviziunile sociale, dar ar crea și o nouă formă de stigmatizare pentru cei considerați „inferiori”. De asemenea, aceste practici ar duce la o erodare a valorilor umanității, în care individualitatea și diversitatea genetică sunt desconsiderate. Nevoia de a controla și de a manipula viața umană pentru a atinge o viziune idealizată a „perfecțiunii” poate reflecta o mentalitate periculoasă, în care oamenii sunt tratați ca produse de consum, mai degrabă decât ca ființe umane cu drepturi și valori inerente.

Deși tehnologiile actuale pot aduce beneficii indiscutabile în tratarea bolilor, trebuie să ne asumăm responsabilitatea etică și morală de a nu depăși limitele raționale și umanității, asigurându-ne că avansurile științifice sunt utilizate pentru a promova bunăstarea umană, nu pentru a crea o societate divizată și inegală.

Concluzie

Obsesia omenirii de a controla și îmbunătăți populația este o constantă istorică, manifestându-se în diverse forme și sub diverse pretexte, fie la nivel familial, fie în politicile statale. De la încercari de eradicare a unor etnii, până la politici mai recente de sterilizare forțată și terapii de conversie, această formă de control, sub pretextul „îmbunătățirii” speciei umane, a fost prezentă în societățile antice, medievale și moderne, fiind adesea justificată prin dorința de a crea comunități mai sănătoase, mai eficiente sau mai „pure”.

De-a lungul timpului, aceste idei au evoluat, fiind influențate de condițiile sociale, politice și tehnologice ale epocii respective. De la utilizarea miturilor și credințelor religioase în antichitate, la teoriile științifice ale secolului XX, fiecare epocă a găsit noi modalități de a aplica conceptele de eugenie și control social. Astfel, vedem cum tehnologiile emergente, cum ar fi ingineria genetică și programele de control comportamental, reflectă continuarea acestei obsesii, adaptându-se la realitățile moderne.

Această evoluție sugerează că, indiferent de forma pe care o iau, ideile de control al populației nu dispar; ele se transformă, alimentate de progresele științifice și de dorința umană de a defini și crea o societate considerată „ideală”. Drept urmare, învățăturile istoriei subliniază necesitatea de a aborda aceste teme cu o gândire critică, recunoscând riscurile și implicațiile morale ale unor astfel de politici, având în vedere direcția în care ne poate conduce această obsesie, cum ar fi lumea distopică din Gattaca.

Aruncând o privire critică asupra istoriei, vedem că obsesia controlului populației nu dispare, ci evoluează, adaptându-se la noile realități tehnologice. Această continuare a dorinței de a modela umanitatea ridică întrebări esențiale despre direcția în care ne îndreptăm și despre valorile fundamentale care ar trebui să ne ghideze în construirea unei societăți mai bune, fără a sacrifica individualitatea și diversitatea umană.

Într-o societate condusă de principiile stricte din filmul Gattaca, oameni precum Stephen Hawking, Beethoven, Helen Keller sau Frida Kahlo nu ar fi avut permisiunea să trăiască, fiind eliminați pentru imperfecțiunile lor fizice. O astfel de lume a viitorului ar fi pedepsită cu pierderea geniului care modelează cultura, știința și arta umanității. Din când în când omenirea își redescoperă capacitatea de a fi monstruasă. Dacă înainte scuza era religioasă, acum e știintifică. Dar indiferent de pretext, acțiunea eugenică este absolut criminală, nesăbuită, periculoasă.

Bibliografie

BACHRACH, Susan, In the name of public health: Nazi racial hygiene, The New England Journal of Medicine, 351 (5), pp. 417-420, 2004.

BAKER, Mark R, The Armenian Genocide and its denial: a review of recent scholarship, Cambridge University Press, 2015.

BODNÁR, János Kristóf & KAKUK, Péter, Research Ethics Aspects of Experimentation with LSD on Human Subjects—A Historical and Ethical Review, PubMed Central, Național Library of Medicine, 2019.

BROBERG, Gunnar & ROLL-HANSEN, Nils, Eugenics and the welfare state: Norway, Sweden, Denmark and Finland, Michigan State University Press, 2005.

BROWN, Raymond E, The Birth of the Messiah: A Commentary on the Infancy Narratives in the Gospels of Matthew and Luke, Doubleday, New York, 1993.

COPELAND, Jack, „Alan Turing: The codebreaker who saved ‘millions of lives'”, BBC News Technology, 2012.

DARWIN, Charles, On the Origin of Species by Means of Natural Selection, John Murray, Londra, 1859.

DARWIN, Charles, The Descent of Man, and Selection in Relation to Sex, John Murray, Londra, 1871.

DE BRUYN, Piet, Persecution of LGBTI people in the Chechen Republic (Russian Federation), Committee on Equality and Non-Discrimination, 2018.

DRESCHER, Jack, Out of DSM: Depathologizing Homosexuality, PubMed Central, Național Library of Medicine, 2015.

GALTON, Francis, Hereditary Genius: An Inquiry into Its Laws and Consequences, Macmillan, Londra, 1869.

GALTON, Francis, Inquiries into Human Faculty and Its Development, Macmillan, Londra, 1883.

GREENHALGH, Susan, Just One Child: Science and Policy in Deng’s China, University of California Press, Berkeley, 2008.

KATSUBA, Sergey, The Decade of Violence: A Comprehensive Analysis of Hate Crimes Against LGBTQ in Russia in the Era of the “Gay Propaganda Law” (2010–2020), Victims & Offenders, Volume 19, 2024 – Issue 3: Special Thematic Issue: Global Perspectives on Hate Crime Offending and Victimization, 2024.

KORANDO, Andrew M, Roma Go Home: The Plight of European Roma, 30(1) LAW & INEQ, 125, 2012, https://scholarship.law.umn.edu/lawineq/vol30/iss1/5.

LOMBARDO, Paul A, Three Generations, No Imbeciles: Eugenics, the Supreme Court, and Buck v. Bell, Johns Hopkins University Press, Baltimore, 2008.

MARKS, Sarah, The Romani minority, coercive sterilization, and languages of denial in the Czech lands, History Workshop Journal, 84(1), 128–148, 2017.

PEACHEY, Kevin, „New Alan Turing £50 note design is revealed”, BBC News, 2021.

PEASE, Roland, „Alan Turing: Inquest’s suicide verdict ‘not supportable'”, BBC News, 2012.

PLATO, The Republic of Plato, translated by Allan Bloom, Basic Books, New York, 1968, vol. V, 459d.

PLUTARH, Parallel Lives, „Lycurgus”, 16, translated by Bernadotte Perrin, Harvard University      Press, Cambridge, 1914.

RENSINK, Brenden, Genocide of Native Americans: Historical Facts and Historiographic Debates, University of Nebraska – Lincoln, 2011.

SANDOMIR, Richard, „Joseph Nicolosi, Advocate of Conversion Therapy for Gays, Dies at 70”, The New York Times, 2017

SCHOPPMANS, Claudia, Hidden Holocaust: Gay and Lesbian Persecution in Germany 1933-1945, Cassell, Londra, 1995.

SHAW, Ari, Uganda anti-homosexuality bill of 2023: No basis in evidence, School of Law, Williams Institute, 2023.

STIGLMAYER, Alexandra, Mass Rape: The War Against Women in Bosnia-Herzegovina, U.S. Department of Justice, University of Nebraska Press, 1994.

UNITED STATES CONGRESS SENATE SELECT COMMITTEE ON INTELLIGENCE, Project MKULTRA, the CIA’s Program of Research in Behavioral Modification, U.S. Government Printing Office, p. 70, 1977.

WANG, Vivian, „Xi Jinping’s Recipe for Total Control: An Army of Eyes and Ears”, The New York Times, 2024.

WEINDLING, Paul, Nazi Medicine and the Nuremberg Trials: From Medical War Crimes to Informed Consent, Palgrave Macmillan, New York, 2004.

^[1]      Francis Galton, Hereditary Genius: An Inquiry into Its Laws and Consequences, Macmillan, Londra, 1869.
Francis Galton, Inquiries into Human Faculty and Its Development, Macmillan, Londra, 1883.
Charles Darwin, On the Origin of Species by Means of Natural Selection, John Murray, Londra, 1859.
Charles Darwin, The Descent of Man, and Selection in Relation to Sex, John Murray, Londra, 1871.

^[2]      Paul A. Lombardo, Three Generations, No Imbeciles: Eugenics, the Supreme Court, and Buck v. Bell. Baltimore: Johns Hopkins University Press, 2008.

^[3]      „Cei mai buni bărbați ar trebui să aibă relații sexuale cu cele mai bune femei cât mai des posibil, iar opusul este adevărat referitor la cei foarte inferiori.” (Republica, 459d, tr.a.)

^[4]      Sursa clasică este lucrarea lui Plutarh, Viețile paralele, în biografia lui Licurg (tr.a.)

^[5]      Paul Weindling, Nazi Medicine and the Nuremberg Trials: From Medical War Crimes to Informed Consent, Palgrave Macmillan, New York, 2004.

^[6]      Susan Bachrach, In the name of public health: Nazi racial hygiene, The New England Journal of Medicine, 351 (5), pp: 417-420. 2004

^[7]      FRA (European Union Agency for Fundamental Rights), The Roma in the European Union: The Current Situation of Roma and the European Union’s Efforts to Promote Their Integration, 2018. – Raportul agenției oferă date despre situația romilor în UE, inclusiv aspecte legate de sterilizarea forțată ca parte a politicilor de eugenie.

^[8]      Andrew M. Korando, Roma Go Home: The Plight of European Roma, 30(1) LAW & INEQ. 125, 2012

^[9]      Sarah Marks, The Romani minority, coercive sterilization, and languages of denial in the Czech lands, History Workshop Journal, 84(1), 128–148, 2019

^[10]    Mark R. Baker, The Armenian Genocide and its denial: a review of recent scholarship, Cambridge University Press, 2015

^[11]      Rensink, Brenden, Genocide of Native Americans: Historical Facts and Historiographic Debates, University of Nebraska – Lincoln, 2011

^[12]    Gustavo Gabriel Vallejo & Marisa Adriana Miranda, Derivas de Darwin: cultura y política en clave biológica. Siglo XXI, 2010

^[13]    Gunnar Broberg & Nils Roll-Hnsen, Eugenics and the welfare state: Norway, Sweden, Denmark and Finland. Michigan State University Press, 2005

^[14]    Sarah Marks, op. Cât.

^[15]    Alexandra Stiglmayer,  Mass Rape: The War Against Women in Bosnia-Herzegovina, U.S. Department of Justice, University of Nebraska Press, 1994

^[16]    Claudia Schoppmans, Hidden Holocaust: Gay and Lesbian Persecution in Germany 1933-1945, London, Cassell, 1995

^[17]    Richard Sandomir, „Joseph Nicolosi, Advocate of Conversion Therapy for Gays, Dies at 70”, The New York Times, 2017

^[18]      Jack Drescher, Out of DSM: Depathologizing Homosexuality, PubMed Central, Național Library of Medicine, 2015

^[19]      Jack Copeland,  „Alan Turing: The codebreaker who saved ‘millions of lives’„, BBC News Technology, 2012.

^[20]      Roland Pease „Alan Turing: Inquest’s suicide verdict ‘not supportable'”. BBC News, 2012

^[21]    Kevin Peachey, „New Alan Turing £50 note design is revealed”, BBC News, 2021

^[22]    Piet De Bruyn, Persecution of LGBTI people in the Chechen Republic (Russian Federation), Committee on Equality and Non-Discrimination, 2018

^[23]    Sergey Katsuba, The Decade of Violence: A Comprehensive Analysis of Hate Crimes Against LGBTQ in Russia in the Era of the “Gay Propaganda Law” (2010–2020), Victims & Offenders, Volume 19, 2024 – Issue 3: Special Thematic Issue: Global Perspectives on Hate Crime Offending and Victimization, 2024

^[24]    United States Commission on International Religious Freedom, The use of Shari’a as religious justification for capital punishment against LGBTI persons, 2021

^[25]    Ari Shaw, Uganda anti-homosexuality bill of 2023: No basis in evidence. School of Law, Williams Institute, 2023

^[26]    Vivian Wang, „Xi Jinping’s Recipe for Total Control: An Army of Eyes and Ears”, The New York Times, 2024

^[27]    United States Congress Senate Select Committee on Intelligence, Project MKULTRA, the CIA’s Program of Research in Behavioral Modification. U.S. Government Printing Office. p. 70, 1977

^[28]    Bodnár János Kristóf & Kakuk Péter, Research Ethics Aspects of Experimentation with LSD on Human Subjects—A Historical and Ethical Review, PubMed Central, Național Library of Medicine, 2019

^[29]    CRISPR (Clustered Regularly Interspaced Short Palindromic Repeats) este o tehnologie avansată de editare genetică care permite modificarea precisă a ADN-ului. Aceasta folosește o enzimă numită Cas9 pentru a tăia ADN-ul la o secvență specifică, facilitând adăugarea, eliminarea sau modificarea genelor. Deși a fost inițial un mecanism de apărare bacterian, CRISPR este acum utilizată în cercetări genetice și tratamente medicale, având potențialul de a aborda diverse afecțiuni genetice și boli.