Cultura participativă în România. Evoluții după 4 ani

(Participatory culture in Romania. Developments after four years)

Dan SULTĂNESCU

Abstract: In the period 2011-2012, Multimedia Foundation & SNSPA has conducted a research project about the civic participation of Romania. The data is available on the website of www.infopolitic.ro. Subsequently, the project was resumed for comparison – in 2016 we’ve resumed a part of the questionnaire applied four years ago, to see to what extent the main conclusions on the state of Romania participatory culture are still the same. Trends are interesting and this article is dedicated to analyse these developments on participatory culture in Romania. The conclusions are even more relevant in the current context, marked by street protests in Romania, confirming research data on growth in terms of political participation. But what happens with the other elements of participation – civic, community, electoral?

Keywords: civic participation, civic culture, politic participation, elections, protests.

Introducere

În perioada 2011-2012, Fundația Multimedia, împreună cu partenerii săi din cadrul unui proiect de cercetare, a derulat o amplă cercetare sociologică privind nivelul participării civice din România. Cercetarea a fost coordonată, la vremea respectivă, de Dan Sultănescu și Vlad Achimescu, iar rezultatele au fost publicate în cadrul unei conferințe internaționale la București, spre finalul anului 2013[1]. Ulterior, proiectul a fost reluat, pentru comparaţie – în 2016 am reluat o parte din chestionarul aplicat în urmă cu 4 ani, pentru a vedea în ce măsură concluziile principale privind stadiul culturii participative din România se păstrează. Tendinţele sunt interesante, iar acest articol este dedicat menţionării punctuale a acestor evoluţii privind cultura participativă în România. Concluziile sunt cu atât mai relevante în contextul actual, marcat de proteste de stradă pe teme politice, care confirmă datele de cercetare privind o creştere în ceea ce priveşte participarea politică. Ce se întâmplă însă cu celelalte elemente de participare – civică, comunitară, electorală? Această analiză îşi propune o prezentare succintă a evoluţiilor recente.

Cadrul teoretic – cum definim conceptele folosite

Cadrul teoretic de la care am pornit în conturarea modelului de analiză are în centrul său mai multe concepte clasice din ştiinţele sociale, pornind de la conceptul de “capital social”, inspirat din lucrări respectabile ale unor nume consacrate[2]. Capitalul social este definit de Halpern în funcție de potenţialul de a facilita acţiuni individuale sau colective; Robert Putnam defineşte şi măsoară capitalul social în mai multe lucrări, iar definiţiile sale sunt concentrate pe ideea de comunitate civică, un concept care cuprinde „participare”, „egalitatea politică a cetăţenilor”, „solidaritatea, încrederea şi toleranţa”. Putnam insistă pe ideea că încrederea, solidaritatea şi toleranţa sunt caracteristici ale unui public civic. Cadrul teoretic extinde discuţia spre concepte precum „bridging”, „bonding” şi „linking” în ceea ce priveşte capitalul social, în lucrări precum cele realizate de Putnam[3].

Teoriile dezvoltării democratice pleacă de la precondiții materiale, precum dezvoltarea socio-economică. Modernizarea democratică este, evident, legată de dezvoltarea socio-economică. Robert A. Dahl, în Democracy and its Critics și în Poliarhiile[4], notează cât de importante sunt aceste elemente de bază. Există compendii clasice utile care notează această abordare, menționând cercetările din anii ‘60 asupra acestui subiect – Empirical Democratic Theory, Chicago, Markham, 1969). Putnam Robert, Cum funcționează democrația. Tradițiile civice ale Italiei moderne, Iași, Polirom, 2001 – traducere a lucrării apărute în 1993, Princeton University Press.

Modernitatea economică nu este însă suficientă pentru a genera şi consolida democrația. În descrierea teoriei sale despre „comunitatea civică”, Putnam porneşte chiar de la Machiavelli, care nota că succesul sau eşecul instituţiilor libere depinde de caracterul cetăţenilor, de „virtutea lor civică”[5].

Aici notam diferenţa dintre abordările teoreticienilor care pun accent pe rolul civismului în comunitate şi abordările autorilor care au definit liberalismul ulterior, fie că vorbim de Locke sau Hobbes, că să numim doar câţiva dintre cei care au inspirat o şcoală de gândire care a dominat dezvoltarea democratică pentru secole. Aşadar, gândirea politică anglo-americană – foarte asemănătoare cu viziunea notată de Machiavelli, şi evidenţiată şi de Tocqueville, pune accent pe comunitate şi pe obligaţiile unui cetăţean faţă de comunitate, mai presus decât importanța individualismului şi a drepturilor individuale. Această dezbatere îşi are originea în însăşi clivajul politic american, în care coexistă „liberalii” care susţin prevalenţa drepturilor individuale şi „republicanii” care pun accent pe virtuţile civice. Madison şi părinţii Constituţiei SUA au conceput o bună parte din prevederi şi mecanisme tocmai pentru a limita efectele unui liberalism excesiv şi pentru a proteja cetăţenii virtuoşi de cei nevirtuosi – şi, implicit, de a proteja democraţia în sine de excese.

Dacă perioada postbelică (inclusiv perioada post Război Rece) a însemnat o prevalenţă a autorilor care pun accent pe liberalism şi pe individualism, dezvoltările recente – inclusiv dezvoltările tehnologice care îi fac pe oameni să fie mai conştienţi de dimensiunea lor civică, comunitară – fac posibilă o revenire a republicanismului civic, în care se vorbeşte de comunitatea civică. Putnam nota, în Cum funcționează democrația, că această dezbatere între republicani și liberali se desfășura fără nici o cercetare empirică sistematică, indiferent de spațiu – anglo-saxon sau nu. Existau, nota el, germenii „unei teorii a guvernării democratice efective”[6].

Galston spune: „Din moment ce numărul cetățenilor nevirtuoși crește din ce în ce mai mult, capacitatea societăților liberale de a funcționa eficient scade, la rândul ei”[7]. Almond și Verba vorbesc și ei, la rândul lor, de idealul “comunității civice” – legat de relația dintre succesul guvernării și capitalul social.

Pornind de la modelele diverşilor teoreticieni, se poate construi fie un model foarte simplu de cercetare (constând în evaluarea nivelului de încredere existent într-o societate), fie modele mai complicate, care iau în calcul mulţi indicatori. Pornind de la modelul lui Putnam din Italia, de la modelul lui Amond şi Verba din lucrările clasice şi de la diversele variaţii ale măsurării indicatorilor relevanţi pentru participarea civică în World Values Survey – împreună cu mai mulţi colegi (în special sociologul Vlad Achimescu[8]) am ajuns la un model teoretic construit în cadrul proiectului derulat de SNSPA şi Fundaţia Multimedia, Iniţiativă pentru Societatea Civilă şi pe care l-am detaliat în alte lucrări publicate. Acel model coagula mai mulţi indicatori în 4 indici referitori la tipuri diferite de participare – participarea civică, participarea comunitară, participarea politică şi participarea electorală.

Anul 2012 – momentul primei cercetări

La acea vreme (2011-2012), cercetarea a avut o anvergură mare – s-a realizat în fiecare regiune de dezvoltare şi a vizat măsurarea nivelului de participare din regiuni, făcându-se inclusiv o comparaţie cu state dezvoltate din Occident. Concluziile din 2012 arătau o societate civilă neparticipativă şi o cultură civică de tip tradiţional, foarte puţin participativă, în ciuda imaginii publice a diverselor proteste desfăşurate în cursul acelui an. Cercetarea din 2012 a arătat că, prin răspunsurile la întrebările din chestionar, majoritatea românilor exprimau mai degrabă valori de supravieţuire decât de autoexprimare, iar profilul civic în România era unul neparticipativ, parohial, departe de modelul occidental. Cetăţenii erau aparent disponibili pentru participare şi informare, dar nu participau efectiv şi nu erau, în fapt, suficient informaţi.

Măsurând tipurile de participare din România, constatam atunci că singura formă semnificativă era cea electorală – românii participă la vot mai mult decât în orice altă formă la viața cetății. Participarea civică, comunitară și politică înregistrau scoruri semnificativ mai mici.

Diferențele regionale nu erau mari la acest capitol – și în București se observa aceeași lipsă de participare (măsurată procentual) ca în mediul rural sau ca în regiunile cele mai sarace. Elementele care stimulau participarea, la acea vreme, erau apartenența la clasa de mijloc, educația universitară și vârsta mijlocie, dar și toleranța, încrederea în societatea civilă, capitalul social și identitatea definită la nivel național sau supranațional. Tinerii, deși păreau că doresc să participe, nu se manifestau activ, dincolo de intenții.

După 4 ani, ne-am propus să verificăm în ce masură concluziile inițiale se mențin, și dacă s-au produs mutații majore în ceea ce privește cultura participativă din România. A crescut participarea în ultimii ani? Știrile de presă sugerează că da – însă ele trebuie confruntate cu date de cercetare care să evalueze agenda populației, dincolo de agenda media. Exprimă predispoziția românilor de a ieși mai mult în stradă (vezi momentele 2013, 2015 și 2017) o creștere globală a participării și un tip evoluat de cultură participativă?

Evoluții după 4 ani. România rămâne încă neparticipativă

 Pentru că nu am constatat diferențe semnificative între regiunile de dezvoltare în trecut, de data aceasta nu ne-am mai propus realizarea de cercetări în fiecare regiune, ci doar măsurarea culturii participative la nivel național. Pentru aceasta, am construit un chestionar în care am păstrat mare parte din indicatorii inițiali (așa cum detaliem mai jos, în Metodologie). Am cules datele într-o perioadă mai puțin tensionată decât în 2011-2012, însă într-un an electoral, înainte de alegerile generale (prin urmare, putem considera că perioada selectată este similară).

Concluziile la care am ajuns sunt remarcabile, prin faptul că ideile principale surprinse acum 4 ani rămân în picioare. România nu s-a schimbat fundamental în ultimii 4 ani, iar diferențele sunt de nuanțe. Participarea civică nu a crescut în acești ani, în ciuda imaginii publice conturate în media. A crescut în schimb participarea politică (dincolo de vot – predispoziția de a protesta, de a se implica în acțiuni politice), dar și aceasta este încă sub nivelul celei electorale.

România, după cum constatăm în cele ce urmează, ramâne o societate în care contează dominant doar participarea electorală, în care oamenii nu au aproape deloc încredere în semenii lor, în care intoleranța față de străini crește (major în ceea ce îi privește pe musulmani) și în care participarea și dorința de a participa la activități voluntare scade. Cu toate acestea, oamenii simt în mai mare masură că pot influența deciziile politice și sunt mai dispuși să participe activ în campaniile electorale sau la mișcări de proteste, dar sunt mai polarizați decât în trecut și mai puțin dispuși să asculte opinii politice contrare propriilor convingeri.

În continuare, educația stimulează participarea, prin urmare investiția în educație la acest capitol poate fi una din puținele soluții solide de consolidare a culturii participative în România.

Metodologia – comparații cu 2012

 Analiza din acest an se bazează pe comparații între indicatori construiți similar în două sondaje diferite, culese la 4 ani distanță unul de altul:

• CP2012: 8031 de chestionare complete, date culese între noiembrie 2011 și martie 2012, un sondaj reprezentativ la nivel național și regional, cu o marjă de eroare de ± 1% la nivel național.
• CP2016: 766 de chestionare, datele culese în luna iulie 2016, un sondaj reprezentativ la nivel național, cu o marjă de eroare de ±3,5% la nivel național, cu un număr redus de variabile față de studiul din 2012, pentru a crește rata de răspuns.

Pentru că datele sunt comparabile, s-a încercat utilizarea de standarde identice, în ceea ce privește

• Eșantionarea – ambele eșantioane sunt reprezentative pentru populația României de vârstă majoră
• Metoda de colectare – interviuri telefonice (CATI), eșantion probabilistic (apelarea la numere de telefon aleatoare), ambele utilizează o stratificare a numerelor de telefon fixe pentru a reduce marja de eroare.
• Structura populației – ambele baze supraestimează sau subestimează anumite subpopulații datorită acoperirii incomplete și a non-răspunsurilor. Pentru a reduce discrepanțele dintre eșantion și populația studiată, a fost aplicată o ponderare iterativ proporțională având drept etalon date de recensământ sau din alte date publicate de INS; există mici diferențe în proporțiile ponderilor care reflectă schimbările demografice din ultimii 5 ani.
• Ordinea și măsurarea întrebărilor – s-a încercat menținerea ordinii variabilelor, începând chestionarul cu întrebările despre participare civică, continuând cu participarea electorală și apoi participarea politică, la final fiind înregistrate variabilele sociodemografice; întrebările au fost măsurate în același mod în ambele sondaje.

Am urmărit aceiași indicatori principali analizați în raportul de cercetare ISC2012. Indicii au fost calculați cu o formulă similară, dar diferită față de 2012 (întrucât au lipsit unii indicatori), pentru a permite comparațiile. S-a testat unidimensionalitatea și fidelitatea indicatorilor pentru construirea indicilor, iar cei necorespunzători au fost eliminați.

Dată fiind dimensiunea eșantionului pentru sondajul din 2016, intervale de încredere au fost construite în jurul procentelor obținute pe fiecare dintre indicatori. Pentru a stabili dacă a avut loc o schimbare, s-a suprapus intervalul de încredere din 2016 peste valoarea din 2011.

Evoluția Indicatorilor Principali

Notă1: steluța roșie reprezintă valoarea indicatorului în 2012, cercul verde valoarea din eșantion a indicatorului în 2016. În jurul valorilor din eșantionul din 2016 au fost create intervale de încredere, pentru a ține cont de marja de eroare.

Notă2: Dacă steluța este în interiorul segmentului, atunci diferența dintre valorile din cei 2 ani nu este semnificativă statistic. Dacă steluța este în afara segmentului, atunci se poate afirma cu 95% certitudine că valoarea indicatorului a crescut (dacă segmentul este în dreapta steluței) sau a scăzut (dacă segmentul este în stânga steluței)

Atașamentul mai redus față de mediul local, perceput ca fiind sediul unor conflicte sociale mai puternice și declinul apartenenței la organizații religioase sugerează o slăbire a legăturilor comunitare și implicit a participării de tip comunitar.

Constatăm un declin al participării civice, mai ales în componenta sa aspirațională, pe fondul declinului valorilor care susțin participarea (toleranță, solidaritate) și a unei polarizări în ceea ce privește credibilitatea ONG-urilor, față de care majoritatea românilor au o atitudine pasivă.  Există în continuare o minoritate care nu refuză participarea, dar deși potențial există, perspectivele de creștere sunt mai reduse decât în trecut.

Mersul la urne rămâne principala formă de participare publică în România, cu un nivel similar față de 2012. A crescut ușor satisfacția față de alegeri și implicit legitimitatea acestora. Gradul de informare cu privire la candidați și programe este perceput ca fiind mai ridicat, și asta deși consumul de informații politice din mass media este la un nivel mai redus.

Participarea poltică este în ascensiune în toate formele ei, de la discuții politice mai frecvente cu amicii, la disponibilitatea de a lua parte ca susținător sau chiar candidat la partide politice, până la contestarea elitelor politice, sub forma protestelor, inclusiv celor neautorizate. Se poate observa însă și o mai puternică polarizare stânga-dreapta, o creștere a orientării de extremă dreaptă precum și  o dispoziție mai redusă de a discuta cu persoanele cu opinii politice diferite – deci o creștere a intoleranței politice.

Participare Civică și Comunitară – comparații generale. Evoluție indicatori

Notă1: steluța roșie reprezintă valoarea indicatorului în 2012, cercul verde valoarea din eșantion a indicatorului în 2016. În jurul valorilor din eșantionul din 2016 au fost create intervale de încredere, pentru a ține cont de marja de eroare.

Notă2: Dacă steluța este în interiorul segmentului, atunci diferența dintre valorile din cei 2 ani nu este semnificativă statistic. Dacă steluța este în afara segmentului, atunci se poate afirma cu 95% certitudine că valoarea indicatorului a crescut (dacă segmentul este în dreapta steluței) sau a scăzut (dacă segmentul este în stânga steluței)

Evoluții de participare civică

Majoritatea indicatorilor arată o reducere a potențialului de participare civică. Încrederea în oameni este la același nivel redus (sub 10%) ca și în 2012. În lipsa încrederii, scad șansele de asociere voluntară dintre oameni. A scăzut semnificativ nivelul de toleranță din societatea românească față de minorități. Față de 45% care ar fi acceptat ca vecini 5 din 6 grupuri minoritare în 2012, au rămas doar aprox. 30% în prezent. În schimb, crește numărul de persoane care tolerează doar unul sau două grupuri. Intoleranța nu a crescut în toate grupurile: romii, evreii și homosexualii sunt priviți la fel ca în 2012.

Intoleranța față de musulmani aproape că și-a dublat valoarea, de la 32% până la aprox. 58%. Musulmanii au depășit romii ca grup indezirabil, o schimbare datorată probabil receptării analizelor din media privind conflictul din Orientul Mijlociu și criza refugiaților. Și intoleranța față de maghiari pare să fi crescut ușor, însă doar printre românii din regiunile fără o prezență maghiară semnificativă.

Aproximativ o treime din cei din eșantion afirmă că au încredere în organizațiile non-guvernamentale, valoare neschimbată față de 2012. Privind indicatorul în detaliu, observăm o creștere a polarizării: sunt mai mulți cei care nu au deloc încredere (34%), dar și cei care au încredere foarte mare (9%).

Apartenența la asociații non-religioase nu a suferit, pare chiar să existe o oarece creștere în cazul organizațiilor caritabile. A scăzut însă prevalența voluntariatului (20%) și, mai îngrijorător, disponibilitatea de a participa la acțiuni voluntare (54%, cu cel puțin 10 procente sub 2012)

Ne putem imagina cateva ipoteze legate de scaderea participării civice:

1. Creșterea intoleranței față de ‘outsideri’, percepția acutizării conflictelor sociale, fie prin schimbare atitudinală, fie prin migrația celor cu un nivel mai ridicat de educație și cu valori cosmopolite, mai dispuși să participe alături de oameni care nu fac parte din grupul lor de referință (“bridging social capital”).
2. Polarizarea excesivă a spațiului public, în ultimii ani – participarea civică este greu disociată de disputele politice, iar separația între activitatea civică și cea politică este greu de susținut (ceea ce face dificilă transpunerea intenției de participare în practică pentru mulți oameni care nu vor să fie asociați cu activitatea politică)
3. Raportarea pasivă la ONG-uri în România – Societatea civilă se bucură de o încredere mai mare decât Parlamentul sau partidele politice, dar este percepută ca o entitate de sine stătătoare, un sistem închis, de multe ori fără legătură cu problemele reale. Cetățenii nu se simt parte a societății civile, nu doresc să contribuie la acțiunile ei, ci așteaptă de la aceasta să rezolve problemele sociale.

Participarea comunitară 

Nu am mai construit, după 4 ani, un indice distinct al participării comunitare, deoarece indicatorii au fost insuficienți și relațiile dintre cei existenți nu erau suficient de puternice pentru a justifica crearea unui indice.

În pofida discuțiilor despre regionalizare din ultimii ani, în rândul populației se observă o tendință de „centralizare” a identității.

Deși încă majoritari, cei care se simt mai apropiați de localitatea în care au domiciliul decât de zone geografice mai extinse sunt mai puțini în 2016 (49%).

Doar 10% se identifică cu regiunea din care fac parte.

32% se simt mai apropiați de oamenii din România în general (în creștere) și 9% de cetățenii UE (creștere, dar nesemnificativă statistic). Fenomenul de migrație ar putea fi factorul care a contribuit la erodarea identității locale.

Față de 2012, sunt tot atâția oameni care percep că în localitatea în care locuiesc nu există conflicte între generații sau conflicte de clasă (30%), însă majoritatea consideră că există conflicte pe cel puțin una din cele trei dimensiuni (generație, educație, acces la resurse). Dintre cei care percep asemenea conflicte, sunt mai mulți cei care la percep pe toate cele 3 dimensiuni. Percepția unui climat conflictual la nivel comunitar reduce nivelul de solidaritate, deci și potențialul de participare voluntară în cadrul comunității.

Una din formele de participare comunitară este prin intermediul asociațiilor religioase. Este forma de participare a celor cu valori tradiționale și în general are un caracter local. Apartenența la asociații religioase a scăzut (10% în eșantionul din 2015, față de 15% în 2012), cum a scăzut și intenția de a participa la acțiuni voluntare, indiferent de tipul de asociație.

Participare Electorală. Evoluția Indicatorilor Principali

PE. Sumar evoluție indicatori

Notă1: steluța roșie reprezintă valoarea indicatorului în 2012, cercul verde valoarea din eșantion a indicatorului în 2016. În jurul valorilor din eșantionul din 2016 au fost create intervale de încredere, pentru a ține cont de marja de eroare.

Notă2: Dacă steluța este în interiorul segmentului, atunci diferența dintre valorile din cei 2 ani nu este semnificativă statistic. Dacă steluța este în afara segmentului, atunci se poate afirma cu 95% certitudine că valoarea indicatorului a crescut (dacă segmentul este în dreapta steluței) sau a scăzut (dacă segmentul este în stânga steluței)

Participarea electorală rămâne modul de participare cel mai favorizat de români, existând chiar o creștere în anumite aspecte al potențialului de participare.

Interesul față de alegeri și intenția de participare au aproximativ aceeași intensitate ca și în 2012. Și atunci, ca și acum, ne aflam în an electoral, fiind vorba despre alegerile parlamentare. Se poate observa totuși o creștere a nivelului dezinteresului total (24% din eșantion), compensat de scăderea dezinteresului parțal.

Sondajul cel mai recent este însă mai apropiat de data alegerilor decât cel din 2012, motiv pentru care și partizanatul politic pare mai puternic: 84% dintre respondenți declară că știu cu cine ar vota, mult peste procentul din 2012, și asta în condițiile în care lista de partide și de alianțe care vor candida nu a era definitivată la momentul culegerii datelor. Nu am inclus indicatorul în indicele final, pentru a nu distorsiona datele.

Legitimitatea democrației pare să se fi întărit în ultimii 5 ani. Un procent mai mare de oameni afirmă că sunt mulțumiți de alegerile politice din România (20%) și sunt semnificativ mai puțini cei foarte nemulțumiți. Procentul celor care afirmă că participarea la vot este motivată de sentimente pozitive este în continuare unul mare (84%), cu o creștere a celor care declară că au un sentiment de satisfacție și nu doar unul de îndeplinire a unei datorii.

Față de 2012, cetățenii se consideră mai informați în legătură cu instituțiile care se reconstituie în urma votului lor (primărie, Parlament) – 30% . Cunoștințele despre instituțiile centrale sunt autoevaluate ca fiind mai slabe decât cele despre instituțiile locale (37% față de 65% declară un nivel bun de cunoștințe) ca și în trecut. A crescut mai ales nivelul celor foarte mulțumiți de cunoștințele lor despre primărie, posibil și datorită proximității temporale față de alegerile locale din 2016.

Deși se simt mai informați, cetățenii par să se informeze mai rar cu privire la chestiuni politice – sub 50% afirmă că urmăresc zilnic știri politice în mass-media (inclusiv internet). E posibil ca scăderea consumului de media politică să nu fie o tendință generală, ci nivelul din 2012 să fi reprezentat o stare temporară, datorată contextului politic. Când au fost culese datele, atmosfera în România era tensionată, cu proteste frecvente în condițiile unui nivel redus al legitimității percepute al celor aflați la putere, acum climatul este unul mai puțin tensionat.

Participare Politică. Evoluția Indicatorilor Principali

PP. Sumar evoluție indicatori

Notă1: steluța roșie reprezintă valoarea indicatorului în 2012, cercul verde valoarea din eșantion a indicatorului în 2016. În jurul valorilor din eșantionul din 2016 au fost create intervale de încredere, pentru a ține cont de marja de eroare.

Notă2: Dacă steluța este în interiorul segmentului, atunci diferența dintre valorile din cei 2 ani nu este semnificativă statistic. Dacă steluța este în afara segmentului, atunci se poate afirma cu 95% certitudine că valoarea indicatorului a crescut (dacă segmentul este în dreapta steluței) sau a scăzut (dacă segmentul este în stânga steluței)

Toți indicatorii arată o creștere importantă a potențialului de participare politică, atât convențională (64% au participat sau ar participa în campanii electorale, față de 50% în trecut), cât mai ales neconvențională – participarea la orice formă de protest (76% față de 62%)

Cu toate acestea, apartenența la un partid politic nu este mai mare decât în trecut, în eșantion ea fiind mai mică  (la limita semnificației statistice): doar 5% din respondenți declară că sunt membrii unui partid. Este posibil ca în realitate să existe mai mulți membri de partid, iar unii să nu declare datorită stigmatului asociat oamenilor politici.

Cea mai simplă formă de participare politică informală, discuțiile cu prietenii, pare să își fi crescut nivelul, ceea ce a dus și la creșterea tentativelor de persuadare a altora (mai mulți sunt dispuși să încerce să convingă alți oameni)

Paradoxal, deși discuțiile s-au intensificat, sunt mult mai puțini cei care se simt confortabil să discute despre politică cu oricine (14% față de 31%). Posibil să fie efectul rețelelor sociale online de a crea grupuri cu atitudini contrare care interacționează rar unele cu celelalte sau o fac într-un mod agresiv.

Oamenii simt că sunt mai informați despre politică decât în trecut și le este mai ușor să se definească dpdv ideologic: aproape 70% se pot plasa pe axa stânga-dreapta, o creștere de peste 15 procente. Per total, au crescut mai ales cei care se declară de stânga sau centru-stânga, dar și de centru-dreapta (8% față de 3%). Extrema stângă este o opțiune rarisimă (2%), însă preferința pentru extrema dreaptă a crescut îngrijorător (8% față de 3%)

Există mai puțină pasivitate în procesul electoral. Participarea politică efectivă, în campanii, a rămas la aproximativ același nivel, cu excepția strângerilor de semnături pentru partide sau candidați, care au înregistrat o creștere importantă (+6% față de 2012), cifră mai mare și deoarece alegerile locale sunt încă în memoria recentă. În schimb, dispoziția de a participa în viitor în campanii este mult mai puternic pronunțată acum, mai ales în ceea ce privește strângerea de semnături, participarea la marșuri sau însăși intenția de a candida în alegeri.

Apetitul pentru proteste nu a scăzut, deși a trecut mai mult de jumătate de an de la ultimul protest masiv (ne referim la o comparație între protestele de la momentul Colectiv – noiembrie 2015 și momentul culegerii datelor – vara anului 2016). Proporția celor care au semnat o petiție a crescut, iar a celor care au participat la o demonstrație este constant. Oamenii sunt din ce în ce mai dispuși să protesteze: doar un sfert dintre respondenți nu ar participa la nicio formă de protest. A crescut mai ales procentul celor ce ar semna petiții sau ar participa la evenimente de protest, inclusiv ocuparea unor clădiri (18% față de 10%).

Concluzii

 ISC 2011-2012

Ca și în 2012, se poate observa că diferențele din interiorul regiunilor în ceea ce privește participarea sunt mai pronunțate decât diferențele dintre regiuni, educația fiind principala variabilă care diferențiază:

• Toate regiunile prezintă valori mai mari ale celor doi indici pentru cei cu studii superioare comparativ cu cei cu studii medii sau primare. Absolvenții de facultate din diferite regiuni sunt mai similari între ei în privința participării decât cu absolvenții de studii medii din aceeași regiune.
• Diferența dintre cei cu studii primare și cei cu studii medii este mai puțin pronunțată în 2012, mai ales în anumite regiuni, însă dimensiunea redusă a subeșantionului celor fără studii medii poate genera indicatori impreciși, astfel că nu se pot trage concluzii.

CSCI 2016

Constatăm că datele ne confirmă ipoteza că în România nu s-au schimbat fundamental datele privind caracteristicile culturii sale politice. În afară de o creştere vizibilă a participării politice (care încă nu a ajuns la nivelul participării electorale, fapt care s-a văzut şi în datele de vot de la ultimele alegeri, din 2016), nu constatăm schimbări semnificative.

Românii rămân, în ceea ce priveşte participarea, o populaţie intolerantă, cu puţină încredere în semeni, cu puţină disponibilitate de asociere şi participare civică. Deşi a crescut intenția de participare la proteste politice, a crescut major şi intoleranţa şi disponibilitatea de a accepta puncte de vedere diferite. În acest context, o creştere exclusivă a participării politice, fără o creştere – în acelaşi timp – şi a indicatorilor privind încrederea şi civismul, nu poate genera decât o şi mai mare creştere a instabilităţii politice. Rămâne de văzut, însă, în ce măsură viitorul nu va consemna, în paralel cu această creştere a gradului de participare politică, şi o schimbare serioasă, solidă şi durabilă în ceea ce priveşte indicii care contează în construirea capitalului social în România.

Intenţia noastră este de a relua această cercetare şi în viitor, pentru a evalua modul în care gradul participării se schimbă, în timp.

Bibliografie:

 ALMOND, A. Gabriel, SIDNEY Verba, The Civic Culture: Political Attitudes and Democracy in Five Nations, Princeton: Princeton University Press, 1963.

DAHL, Robert. A, Poliarhiile. Participare şi opoziţie, Editura Institutul European, Iași, 2000.

Idem,  Democrația și criticii ei,  Editura Institutul European, Iași, 2002.

DRAGOMAN, D., Capital social şi valori democratice în România: importanţa factorilor culturali pentru susţinerea democraţiei, Editura Institutul European, Iași, 2010.

FUKUYAMA, F, Trust: The Social Virtues and the Creation of Prosperity,  Free Press, New York, 1995.

GALSTON, A. William, „Liberal Virtues”, American Political Science Review Nr. 82, 1988.

NEDELCU, Elena, Democraţia şi cultura civică: cultura civică în România. Paideia, București 2000.

POCOCK, J.G.A., The Machiavellian Moment: Florentine Political Thought ant the Atlantic Republican Tradition, Princeton University Press, Princeton, 1975.

PUTNAM, Robert, Cum funcționează democrația. Tradițiile civice ale Italiei moderne, Polirom, Iași, 2001.

IDEM, Bowling Alone, The Collapse and Revival of American Community, Simon and Schuster Paperbacks, New York, 2000.

TEODORESCU B., SULTĂNESCU D. „The Electoral Republic of Romania. Arguments about the need for an analysis regarding the Romanian participatory culture”, Polis nr. Nr. 4, 2015.

VOICU, Bogdan – Capital social în România începutului de mileniu, Editura Lumen, Iași 2010.

WEBER S., Liikanen I. (eds.), Education and civic culture in post-communist countries Palgrave, UK, 2001.

Studii:

 Infopolitic, Inițiativă pentru societatea civilă. Cercetare sociologică [Initiative for Civil Society. Sociological research], 2013, http://infopolitic.ro/wp-content/uploads/2013/07/Cercetare-Sociologica-Principalele-concluzii.pdf.

Idem, Tot ce trebuie să știi despre proiectul Fundației Multimedia despre participarea civică în România [Everything you need to know about the Multimedia Foundation Project regarding civic participation in Romania], 2013 http://infopolitic.ro/featured/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-proiectul-fundatiei-multimedia-despre-participarea-civica-in-romania.html.

Idem, CSCI National Survey – July 2016, 2016, http://infopolitic.ro/wp-content/uploads/2016/10/CSCI-Report-July-2016-1.pdf.

Idem, Cultura participativă în România (2016 vs 2012) [Participative Culture in Romania (2016-2012)], 2016, http://infopolitic.ro/wp-content/uploads/2016/10/Cultura-Participativa%CC%86-Evolutii-2016.pdf.

Anexe. Selecție frecvențe comparative 2011/2012 vs 2016

PC1 – ÎNCREDERE. Care dintre aceste afirmații se potrivește cel mai bine cu ceea ce credeți dumneavoastră?

PC4. INTOLERANȚĂ. Pe care din următoarele grupuri de persoane nu i-ați dori ca vecini?

PC5. ÎNCREDERE ONG. În ce măsură aveți sau nu încredere în organizații non-guvernamentale ?

PC6. APARTENENȚĂ ASOCIAȚII. Sunteți membru în următoarele tipuri de asociații? (% membri din total eșantion)

PC6. APARTENENȚĂ ASOCIAȚII. În câte dintre următoarele tipuri de asociații sunteți membri?

PE1 – MASS MEDIA. Cât de des urmăriți evenimentele politice în ziare, la radio, la televizor sau pe internet?

PE2. SATISFACȚIE ALEGERI. În ce măsură sunteți mulțumit/ă de alegerile politice din România?

PE3. SENTIMENTE LA URNĂ. Care dintre următoarele afirmații se apropie cel mai mult de modul în care ați descrie sentimentele dvs. când mergeți la urne să votați ?

PE5. INTERES. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dvs. cât de interesat ați fi de aceste alegeri?

PP1. DEZINHIBARE. V-ați simti confortabil să discutați cu oricine despre politică sau există persoane cu care evitați să discutați aceste lucruri ?

PP2. ORIENTARE. În materie de politică, oamenii vorbesc despre „stânga” și „dreapta”. În general vorbind, unde v-ați plasa pe scala de mai jos?

PP3. COMPETENȚĂ CIVICĂ. În ce masură credeți că oameni ca dvs. pot influența hotărârile importante care se iau pentru … ?

1) Localitatea dvs.

2) Întreaga țară

PP5. PROTESTE. Vă voi citi o listă de acțiuni de protest. Precizați dacă ați participat deja la astfel de acțiuni, dacă ați participa sau nu.

1) % au participat în ultimii 2 ani

2) % au participat sau sunt dispuși să participe în viitor

PP5. PROTESTE. Diversitatea tipurilor de acțiuni la care au participat (0 = nu au participat la niciuna; 5 = au participat la toate cele 5 tipuri)

1) Număr de tipuri de acțiuni la care au participat

2) Număr de tipuri de acțiuni la care au participat sau intenționează să participe

 Note

[1] Datele se regăsesc și pe siteul www.infopolitic.ro, la http://infopolitic.ro/featured/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-proiectul-fundatiei-multimedia-despre-participarea-civica-in-romania.html și http://infopolitic.ro/wp-content/uploads/2016/10/16.07.22-CSCI-sondaj-national-iulie-2016.pdf, (accesat 01.02.2017).

[2] G. Almond, S. Verba – Cultura civică. Atitudini politice şi democraţie în cinci naţiuni, Editura Du Style, Bucuresti, 1996, R. Putnam – Bowling alone: the collapse and revival of american community, Simon & Schuster Paperbacks, New York, 2000, Elena Nedelcu – Democraţia şi cultura civică: cultura civică în România. Paideia, Bucuresti, 2000, B. Voicu – Capital social în România începutului de mileniu, Editura Lumen, Iași, 2010, S. Weber, I. Liikanen (eds.) – Education and civic culture in post-communist countries Palgrave, UK, 2001, Dragoș Dragoman – Capital social şi valori democratice în România: importanţa factorilor culturali pentru susţinerea democraţiei, Editura Institutul European, Iași, 2010, etc.

[3] vezi R. Putnam, Bowling alone: the collapse and revival of american community, op.cit.

[4] Robert Dahl, Poliarhiile. Participare şi opoziţie. Editura Institutul European, Iasi, 2000.

[5] Vezi şi J.G.A. Pocock, The Machiavellian Moment: Florentine Political Thought and the Atlantic Republican Tradition, Princeton University Press, Princeton, 1975.

[6] Putnam îi citează pe Almond și Verba, care au teoretizat Cultura civică, în celebra lor lucrare – Gabriel A Almond și Sidney Verba, The Civic Culture: Political Attitudes and Democracy in Five Nations, University Press, Princeton, 1963.

[7] William A. Galston, „Liberal Virtues”, American Political Science Review, Nr. 82, 1988, p. 1281.

[8] Infopolitic, Inițiativă pentru societatea civilă. Cercetare sociologică [Initiative for Civil Society. Sociological research], 2013, http://infopolitic.ro/wp-content/uploads/2013/07/Cercetare-Sociologica-Principalele-concluzii.pdf, (accesat 01.02.2017).