Coordonat de Sorin BOCANCEA
Volum XI, Nr. 2(40), Serie nouă, martie-mai 2023
Supliment POLIS 10, Serie nouă, mai 2023
Declinul democratic accelerat din România. Renașterea partidului unic
(Accelerated Democratic Decline in Romania. The Rebirth of the Single Party)
Dragoș DRAGOMAN
Abstract
The oversized governing coalition is not to be seen as a serious threat in long-term, consolidated democracies. In the case of accelerated de-democratization, as it the current case of Romania, in a militarized system where the executive power largely prevails over the judiciary and the legislative, such an oversized coalition is more likely to be seen as the rebirth of the single party. With plans to amend the Constitution and with actions of consolidating furthermore the executive power and limit citizens’ rights and freedoms, the rebirth of the single party rings the bell of an accelerated authoritarian transition, leading back to the incipient steps towards democratization in the early 1990s. Since the democratic backsliding only accelerated during the last couple of years, one can hardly predict if the political system is to stabilize or to further accelerate into a pure totalitarianism.
Keywords: authoritarianism; demagogy, democratic backsliding; oversized coalition;
Introducere
Alianța politică dintre Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat din 25 noiembrie 2021 a dus la formarea unui guvern de coaliție supradimensionat, care dispune de o majoritate parlamentară de aproape două treimi din mandatele deputaților și senatorilor. Această alianță nu ar reprezenta vreun interes deosebit, dacă nu ar fi prinsă într-un tablou mai amplu, cel al de-democratizării accelerate. Coaliția supradimensionată, ce funcționează tot mai mult ca un partid unic, devine un mecanism cvasi-automat de transformare a voinței executivului în acte normative. Tocmai această creștere fără precedent a puterii executive, ce se bazează pe un partid unic ce colonizează aproape complet administrația publică, sistemul de învățământ și care își „fidelizează” presa prin alocări bugetare consistente, face ca o alianță politică de acest gen să fie un semnal de alarmă. Partidul unic astfel creat intră în tabloul mai amplu al degradării democratice, prin slăbirea Curții Constituționale și extinderea controlului asupra justiției.
Partidul unic este o trăsătură definitorie a sistemelor totalitare[1]. Prin unicitatea sa, el întărește unicitatea ideologiei. Deși numele său derivă de la pars, substantiv derivat de la verbul partire („a divide”), ca parte, ca fracție dintr-un întreg corp politic și opinie politică separată, egală cu alte opinii politice[2], pretenția lui de unicitate salvează pretenția ideologiei de a monopoliza adevărul. Astfel, partidul unic nu este un simplu accesoriu al sistemului totalitar, el este chiar unul dintre stâlpii săi de susținere. Indiferent de calitatea umană a membrilor și liderilor săi, partidul unic încarnează ideologia, el îmbracă scheletul anchilozat al câtorva idei șubrede cu mantia splendidă a Adevărului unic. Membrii și mai ales liderii partidului sunt cei care vorbesc limba de lemn a birocrației totalitare[3], cei care propagă tezele Adevărului unic, cei care predau în școli și-n universități ortodoxia ideologiei și cei care avertizează Poliția Politică despre derapajele ideologice ce pândesc în orice fragment de gândire liberă[4].
Desigur, nu este nevoie ca liderii, cu atât mai puțin membrii simpli de partid sau simpatizanții lor să dețină cunoștințe ideologice temeinice. În toate sistemele totalitare există școli de partid care se ocupă cu învățământul sumar al ABC-ului ideologic. Iar pentru cei mai capabili există, desigur, institute special destinate rafinării ideologice proprii sau menținerii constante a legăturii cu sursa externă a ideologiei oficiale. În cazul României, experiențele sistemelor totalitare nazist și, mai ales, comunist arată că, cel puțin în fază incipientă, nu era nevoie de mari performanțe intelectuale în propagarea ideologiei oficiale. Acest fapt este legat mai ales de nazism, care nu se revendica de la vreun sistem filozofic prea complex. Dar chiar și în privința comunismului fondat pe materialismul dialectic marxist și pe acțiunea politică leninistă[5], micul Manual era suficient pentru „lămurirea” cadrelor de partid în opera lor de convingere a maselor.
Dincolo de propagarea ideologiei oficiale, funcție deloc de neglijat, rolul partidului unic este de a oferi un punct de sprijin suplimentar puterii executive. Deși sistemul totalitar este expresia pură a puterii fără limite, gata oricând să zdrobească indivizii, să transforme complet economia și să rescrie istoria, în epoca modernă a maselor revărsate în politică este nevoie de un minim mecanism al legitimității. Iar legitimitatea vine prin fuziunea dintre puterea executivă și structura ierarhică de partid, prin chiar îndreptățirea Partidului de a pune în practică Adevărul emanat. Prin această fuziune, coerciția ce derivă din greutatea strivitoare a puterii (executive) își găsește o justificare. Nimic nu se poate opune misiunii istorice a Partidului, nici pretinsele drepturi și libertăți individuale, nici tradițiile comunităților etnice sau religioase. Ele devin iluzorii când sunt comparate cu promisiunea Ideologiei, pusă în practică de Partid prin mecanismele Puterii Statului Birocratic, anume cu fericirea generală și eternă.
Aceste două tendințe, anume propaganda ideologică ce direcționează acțiunea puterii executive, alături de fuziunea dintre organizarea de partid și mecanismele puterii birocrației de stat, pot fi văzute la lucru în România. Pentru prima dată, tendințele pot fi examinate în desfășurarea lor reală și nu deduse post-factum, pe baza mărturiilor și altor documente de arhivă. Transformarea ideologică din România, adaptarea la modelul occidental (cancel-culture, anti-naționalism, anti-individualism liberal, anti-autonomie economică personală, anti-creștinism) nu poate fi izolată de acțiunea politică a partidelor ce fuzionează pentru a legitima dominația covârșitoare a puterii executive. La fel cum partidele contează tot mai puțin în stabilirea agendei politice executive, așa se poate spune și despre puterea executivă, care își justifică deciziile și acțiunile prin necesitățile (ideologice, dar numite „de adaptare”, „de integrare”, „de aliniere”) de conformare la „standarde” externe. Aceste două mișcări de balans sunt cele care consolidează pe zi ce trece partidul unic, cel chemat să încarneze ideologia propagată deja de mass-media subordonate birocrației de stat. Fără partid unic, ideologia venită pe filieră externă ar risca să devină apanajul unei pars, al unei fracțiuni oarecare, credința privată a unui grup dat de indivizi. Acest lucru este de neacceptat pentru sistemul totalitar. Așa cum vom exemplifica mai jos, doar așa putem explica trecerea de la ideologia propagată de Uniunea „Salvați România” (USR) la politica birocratică a statului, sprijinită de colaborarea extinsă a organizațiilor de partid ale Partidului Național Liberal (PNL) și Partidului Social-Democrat din România (PSD).
Dominația executivului și limitarea reprezentării politice
Ceea ce este specific sistemelor totalitare în gestionarea reprezentării politice este limitarea sa drastică și subordonarea completă la dorințele motivate ideologic ale puterii executive. Ceea ce este întotdeauna riscant pentru un sistem totalitar este să piardă controlul reprezentării. Alegerile libere convenite în Polonia în 1989, anume competiția deschisă pentru cel puțin o parte dintre mandatele puse în joc, au dovedit clar sfârșitul legitimității Partidului Comunist. Dintre toate mandatele eliberate de reprezentarea automată a Partidului Comunist, nici unul dintre ele nu a fost adjudecat de comuniștii aflați (încă) la putere[6]. Toate mandatele supuse competiției libere fiind câștigate de opoziția democratică a Solidarității, pentru prima oară, un guvern dintr-un stat comunist ajungea să fie condus de un necomunist, anume de Tadeusz Mazowiecki. Acest fapt a reprezentat subminarea definitivă a legitimității Partidului Comunist și a determinat prăbușirea catastrofală a regimului comunist în Polonia, apoi în celelalte țări socialiste.
În sens invers, restrângerea reprezentării politice într-un sistem democratic, precum cel românesc, poate fi văzută la lucru prin delegitimarea Parlamentului, prin politizarea funcțiilor publice și prin consolidarea puterii executive. La acestea se adaugă, după cum vom vedea, și controlul interesat al mecanismelor electorale de către puterea executivă, care nu-și asumă riscul unor „surprize” democratice, capabile să ducă la controlul executivului de către legislativ. Cum remarcă Alina Mungiu-Pippidi, „captura” unor partide sau candidați cu potențial sau rezultate înainte sau după alegeri este esențială pentru dominația politică și ideologică a puterii executive. Folosind serviciile secrete, puterea executivă controlează (aproape) toată reprezentarea[7]. La fel se întâmplă și cu gestionarea și controlul programelor informatice (softurilor) esențiale la nivelul puterii executive, inclusiv cel legat de alegeri[8]. Atât timp cât reprezentarea este controlată de puterea executivă, prin servicii secrete care nu răspund în mod real în fața Parlamentului, orice șansă de menținere a democrației este cvasi-nulă.
Delegitimarea Parlamentului și consolidarea puterii executive
Delegitimarea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem, nu este un fenomen foarte recent. Erodarea acestei legitimități, esențiale democratic, a început deja în primul mandat prezidențial al lui Traian Băsescu. Campaniile din 2004, cea a candidatului Traian Băsescu (lider al Partidului Democrat-Liberal – PDL) și cea a partidului în sine, sunt cele care anunțau schimbarea logicii de luptă împotriva puterii legislative, atât din postura de opoziție, cât și din cea de deținători ai puterii executive, începând cu 2004. Folosind din plin logica populismului dezlănțuit, Băsescu miza pe tehnicile de marketing politic folosite deja în revoluția „portocalie” din Ucraina, anume de separare între liderul bun și partidul său fidel, pe de-o parte, și elitele parlamentare ostile poporului pur, curat și credul, pe care PDL și Traian Băsescu îl reprezentau în conflictul fără scăpare. Folosind imaginarul populist clasic, elitele parlamentare erau descrise drept corupte, arogante și distante, în mod natural orientate împotriva poporului, pe care urmăreau insidios să-l deposedeze de avantaje, reprezentare și posibilitate de exprimare[9]. De aceea, pe lângă sloganurile violente „La țepe în Piața Victoriei” și „Arde-i pe corupți” s-a adăugat și cel legat de puterea intrinsecă a poporului, câștigător în fața elitelor ostile, dacă și când reușește să se grupeze în spatele liderului populist: „Nu pot ei fura, cât puteți voi vota”.
Odată ajunși la putere, PDL și Traian Băsescu au făcut tot ce au putut pentru a consolida funcția executivă. Nu doar că au inundat Parlamentul cu ordonanțe de urgență ale Guvernului, legiferând în domenii complet străine urgenței rezonabile, deși promiseseră să nu folosească astfel de acte administrative[10], dar au militat pentru întărirea puterii executive prin numeroase pârghii instituționale, unele la limita jocului democratic, enumerate aici sumar: interdicția expresă la adresa propriilor deputați și senatori de a lua cuvântul și a vota la moțiunile de cenzură formulate de Parlament la adresa propriului guvern; aceasta a făcut ca guvernul PDL condus de Emil Boc (2009-2012) să rămână în funcție după nu mai puțin de 11 asumări de răspundere a Guvernului pe proiecte de lege esențiale dezvoltării politice, sociale și economice a țării, eliminând astfel orice dezbatere parlamentară (modificări la Legea educației, la Legea pensiilor, la Codul Muncii etc.); amenințarea președintelui Traian Băsescu cu dizolvare Parlamentului, în cazul în care candidatul PDL (Emil Boc) nu este acceptat în funcția de prim-ministru, deși Președintele României nu poate dizolva în mod constituțional Parlamentul decât după ce două propuneri succesive de candidat la funcția de prim-ministru au fost respinse de legislativ; intenția de a modifica Constituția, pentru a-i da dreptul Președintelui de a dizolva automat Parlamentul, în cazul în care o suspendare a Președintelui de către Parlament (înfăptuite în 2007 și 2012) este respinsă de cetățeni la referendumul de demitere a Președintelui; modificarea Legii referendumului, pentru instituirea unei majorități absolute pentru demiterea Președintelui, anume 50% plus unu din cetățenii înscriși în listele electorale, deși între 3 și 5 milioane de cetățeni români au părăsit temporar sau definitiv țara, transformând în fapt majoritatea absolută în majoritate calificată; ascunderea de către guvernul Boc a rezultatelor oficiale ale recensământului populației din 2011, fapt ce i-a permis lui Traian Băsescu să beneficieze de o bază enormă de calcul (rezultatele oficiale ale recensământului din 2002) a prezenței la vot la demiterea sa „eșuată” din 2012; convocarea de către Traian Băsescu a unui referendum pentru reducerea numărului de parlamentari la nu mai mult de 300 și renunțarea la bicameralismul istoric românesc.
Toate aceste atacuri, șicane și acuze exagerate la adresa Parlamentului au dus la delegitimarea severă a acestei instituții. Nu este de mirare de ce, după erodarea politică a PDL, partidul populist succesor (USR) a avut atât succes în denigrarea instituției reprezentării și în lupta pentru democrației directă[11]. Folosind un „populism malaxor” (recombinant populism), USR a câștigat capital electoral din combinarea adecvată a temelor populiste anterioare. Sondând opinia publică, USR a exploatat cu succes temele la care alegătorii așteptau răspuns din partea partidelor. Combinația inovatoare dintre anti-comunismul primilor ani de tranziție și anti-corupția ultimilor ani de tranziție, orientată împotriva Parlamentului, a dat o lovitură esențială instituției reprezentării parlamentare. Folosind o fotografie a sediului Camerei Deputaților și Senatului României (Palatul Parlamentului) pe bannere, fluturași, pagini internet și pe rețele de socializare, USR a dus o campanie de denigrare a celor aleși în campania „Fără penali în funcții publice”. Această campanie este un element evident de populism penal (anume insistența pentru înăsprirea pedepselor la adresa condamnaților penal)[12], catalogându-i pe cei de la putere (între 2016 și 2020) și din opoziție (în 2020 și 2021) drept corupți, aroganți, profitori, orientați împotriva poporului format din oameni curați și cinstiți.
Mai mult, USR a depășit elementele clasice ale populismului, definite de lupta eroilor populiști împotriva elitelor corupte și ostile oamenilor simpli, de treabă, atunci când a coborât în domeniul trivial al înjurăturii grosiere. „**** PSD” din 2018 a devenit sloganul de luptă împotriva unui guvern acuzat de corupție, aroganță și nepăsare față de poporul curat, cinstit și orientat către „valorile europene”, dar și elementul de coeziune al unui întreg spectru de activiști civici, jurnaliști și intelectuali publici. Sloganul a devenit, ca simptom al populismului care a invadat toate sferele vieții publice, „înjurătura care ne unește”. Gabriel Liceanu justifică „revoluția născută în jurul unei înjurături” ca fiind orientată împotriva unui partid la guvernare care a înlocuit „limbajul politicii cu scuipatul pe un popor întreg” și care „a pus țara pe butuci”, împotriva unei clase politice care „trișează”, împotriva unui parlament „peste care a pus stăpânire vulgaritatea”, împotriva unui sistem democratic care a devenit „o butaforie”[13]. Toate temele populiste cultivate de PDL și apoi de USR se regăsesc în această justificare a violenței de limbaj. Această violență populistă nu este deloc diferită de cea cultivată de Traian Băsescu, precum „La țepe în Piața Victoriei”. Ea justifică orice măsură împotriva elitelor pretins ostile, împotriva cărora luptă eroii populiști din PDL și USR. În termenii lui Liiceanu, această „revoluție” este capabilă să ducă la democrație directă, iar rostirea înjurăturii cu acest scop, devenită nevitriolantă (sic!), „îmi permite s-o rostesc fără să roșesc”. Astfel, orice justificare este acceptabilă, atunci când lovește reprezentarea politică și favorizează democrația directă.
Politizarea funcțiilor publice
Partidul unic nu își poate permite păstrarea independenței funcției publice. Acest lucru se întâmplă atât din motive ideologice, cât și practice. Pe de-o parte, funcții publice scoase de sub imperiul ideologiei sunt de neconceput în funcționarea sistemului totalitar. Conformismul ideologic total nu se poate obține fără controlul fiecărui funcționar. Practic, gestiunea sistemului de numiri pe poziții este mult ușurată de paralelismul partid-stat. În România, deși teoria liberală clasică mizează pe competiție deschisă tuturor și pe selecția celor mai merituoși, PNL a procedat în 2020 la extinderea fără precedent a politizării domeniului de stat. Nu doar agențiile guvernamentale, subordonate ministerelor de resort, au fost populate cu membri de partid, dar și instituții anterior considerate neutre. Este adevărat, politizarea în exces a fost demarată cu mult înainte. Câteva jaloane pot fi trasate, începând cu anularea din 2008 a concursurilor pentru posturile de prefect, de către guvernul PDL condus de Emil Boc, apoi numirile politice la conducerea departamentului de știri al Televiziunii Române (Rodica Culcer, Grupul pentru Dialog Social) și la conducerea televiziunii (TVR) însăși (Alexandru Lăzescu, Grupul pentru Dialog Social)[14].
Deși conducerea TVR este votată de către Parlament, miza numirilor politice a devenit evidentă în perioadele de crize instituționale, mai cu seamă în momentul suspendării de către Parlament a Președintelui Băsescu, în 2012. Atunci s-a dovedit util și controlul politic al Consiliului Național al Audio-vizualului (CNA), care a amendat succesiv posturile din grupul media Intact. Grupul de presă era deținut de Dan Voiculescu, adversar politic al președintelui suspendat, Traian Băsescu. Catalogat de către Băsescu drept „mogul media” și „pușcăriabil”, Voiculescu a fost condamnat penal, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a pus sechestru asigurator pe sediile și bunurile televiziunilor (Antena 1 și Antena 3) critice la adresa PDL și a lui Traian Băsescu. În paralel, CNA a inundat cu amenzi posturile TV din trustul Intact, în toată desfășurarea referendumului pentru demiterea președintelui[15]. Controlul asupra surselor alternative de informare va deveni ulterior tot mai puternic, culminând cu plățile de milioane de euro făcute de guvernul PNL instituțiilor de presă în 2020[16].
Dar și instituții anterior neutre au fost politizate, în logica controlului spațiului public. Odată politizate, instituțiile respective vor fi colonizate alternativ de către guverne succesive și există extrem de puține cazuri de depolitizare. Noua politizare, care completează paralelismul partid-stat, este numirea directorilor de școli și ai inspectorilor școlari, întreprinsă de guvernul PNL-USR, dar și ocuparea funcțiilor de director de spital din rândurilor membrilor PNL. Acest lucru este vizibil în județele și municipiile/orașele unde PNL deține majoritatea în consiliile județene și în cele locale și unde există spitale direct subordonate primăriilor sau consiliilor județene. Nu doar că agențiile județene sunt colonizate cu personal PNL, dar chiar relația instituțională dintre Direcția de Sănătate Publică, de exemplu, și Consiliul Județean (CJ) și spitalul județean subordonat CJ devine o afacere de partid.
Deși școlile au rezistat pentru o vreme escaladării politizării instituțiilor publice ce trebuiau să rămână neutre, acest lucru nu mai este valabil. Expirarea contractelor de management a unităților de învățământ în 2020 a făcut ca Ministerul Educației, condus de PNL, să schimbe în 2021 din funcție peste 1600 de directori de școli, înlocuindu-i cu persoane numite „în interesul învățământului”[17]. Deși cu mandate temporare, aceste persoane desemnate la conducerea școlilor sunt numite de către inspectorii școlari județeni. Politizarea „în cascadă” vine din faptul că, anterior, inspectorii școlari apolitici au fost înlocuiți cu membri de partid, în aceeași logică a detașării pe funcții. Cum ultimele concursuri pe post au avut loc în 2017, atât guvernele PNL-USR (2020-2021, conduse de Ludovic Orban și de Florin Cîțu), cât și guvernul PNL-PSD (condus de Nicolae Ciucă, începând cu decembrie 2021) au demis inspectorii școlari în funcție și au numit alții. Astfel, PNL a ajuns în 2021 să dețină 90% din conducerile inspectoratelor județene, unii inspectori candidând în 2020 pe listele partidului, atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare[18]. După formarea guvernului PNL-PSD, partidului social-democrat i-au fost repartizate o treime din mandatele de inspector școlar[19]. Politizarea de către PSD a conducerilor inspectoratelor fusese criticată în 2018 de către președintele Klaus Johannis, fost președinte al PNL, care anunțase public un vast proiect de reorganizare a educației din România, sub numele de „România educată”.
Controlul mecanismelor electorale
Riscul cel mai mare pentru un sistem totalitar în formare, dar și pentru un sistem totalitar în decădere, este pierderea controlului mecanismelor electorale. Așa cum am menționat anterior, deschiderea competiției electorale în Polonia a însemnat delegitimarea completă a Partidului Comunist. Controlul mecanismelor electorale înseamnă atât impunerea unui sistem electoral favorabil funcției executive, cât și monopolul verificării corectitudinii exercitării votului, respectiv transmisia centralizată a rezultatelor din fiecare secție către organismul național responsabil.
Primul aspect este specific încercării PDL din 2008 de a concentra mai multă putere executivă prin „confecționarea” unei majorități parlamentare. Acest lucru este posibil prin efectele disproporționale induse de sistemele electorale. Deși toate sistemele electorale sunt într-un anumit grad disproporționale (diferența dintre proporția voturilor obținute de un competitor electoral și proporția mandatelor câștigate), așa cum arată Arend Lijphart[20], sistemele electorale majoritare (SM) au un efect disproporțional mai mare decât reprezentarea proporțională (RP). Altfel spus, șansele obținerii unei majorități parlamentare cresc cu tipul de sistem electoral pus în funcțiune, la număr identic de voturi obținute în alegeri. Acesta era interesul imediat al PDL și a lui Traian Băsescu, imediat după eșecul guvernării PD-PNL (2004-2007), anume obținerea unei majorități pentru PD (devenit PDL) prin mijloace „mecanice”, anume prin efectele disproporționale ale sistemelor electorale. De aceea, propunerea PDL și a lui Traian Băsescu a fost trecerea de la RP la cele mai disproporționale două variante de SM, care sunt „First-Past-the-Post System” (FPTP), respectiv „Two-Rounds Run-Off System” (TR)[21]. Prima opțiune era sistemul majoritar cu majoritate relativă (specific Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii), cel de-al doilea sistemul majoritar cu două tururi de scrutin (specific Franței, Republica a V-a).
Aceasta este ordinea propunerilor înaintate de PDL în foarte scurta dezbatere privind modificarea sistemului electoral, ce viza înlocuirea RP. Din conflictul politic dintre prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu, care susținea o variantă de sistem electoral mixt (de tip german), care să combine proporționalitatea generală cu alegerea directă a candidaților în colegii uninominale, și Traian Băsescu (și PDL, aflat în opoziție), a rezultat un sistem hibrid complicat[22], care a produs mai multă confuzie decât a înlăturat pretinsele neajunsuri ale RP, așa cum susțineau unii activiști civici. Deși membrii parlamentului au fost aleși în colegii uninominale, efectele scontate ale acestui tip de alegeri au fost anulate de strategia PDL. Partidul a folosit o singură campanie electorală națională, cu Traian Băsescu pe post de „locomotivă”, anulând astfel orice specific local. Aleșii PDL din 2008 și-au schimbat colegiile electorale cu ocazia alegerilor din 2012[23], subminând orice legătură mai solidă între alegătorii din colegii și deputații și senatorii ce au primit mandate în aceste colegii. Astfel, toate motivele inițiale privind pretinsele avantaje ale SM au fost anulate de practica politică.
Al doilea aspect al controlului mecanismelor electorale se referă la transparența și supervizarea procesului electoral. Pentru o bună perioadă de timp după 1989, procesul electoral a fost supervizat de reprezentanții unor ONG-uri, alături de reprezentanți ai competitorilor electorali înscriși în competiție. Odată cu retragerea acestor observatori din partea organizațiilor voluntare, partidele politice au devenit principalul observator al procesului electoral. Ele sunt cele care au denunțat derapajele existente în procesul electoral, atunci când au existat suspiciuni. Slaba încredere publică în partidele politice nu le-a ajutat însă prea mult în contestarea rezultatelor, chiar și atunci când partidele considerau dovezile ca fiind suficiente și solide. Unul dintre cele mai bune exemple este cel legat de realegerea controversată a lui Traian Băsescu din 2009. Cu multe zile înainte ca Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) să dea publicității rezultatele alegerilor, chiar în orele de după închiderea secțiilor de vot, liderii PDL se lăudau public cu numărătoarea paralelă a voturilor, printr-un sistem informatic mult mai performant decât numărarea manuală a voturilor[24]. În doar câteva ore, ei transmiteau ziariștilor prezenți la întâlnirea liderilor PDL rezultatele alegerilor prezidențiale. Reuniunea de a doua zi a liderilor PDL, în sediul Ministerului de Interne, a ridicat suspiciunea mușamalizării posibilelor fraude reclamate de către PSD în secțiile speciale de vot[25].
Trei ani mai târziu, liderul PSD Liviu Dragnea, fost șef de campanie electorală în 2009, urma să fie condamnat penal pentru organizarea unui sistem paralel de numărare a voturilor, prin centralizarea rezultatelor din secțiile de votare din țară, așa cum erau ele transmise prin telefon de către membrii de partid din secție. Judecătorii au reținut, pe lângă alte capete de acuzare, acuzația Direcției Naționale Anticorupție (DNA) privind coordonarea unui sistem informatic complex (de tip centrală telefonică), prin care liderul PSD a transmis mesaje, ordine și recomandări privind stimularea participării cetățenilor la vot. Foloasele nepatrimoniale de care ar fi beneficiat necuvenit (sic!), conform DNA, erau chiar demiterea președintelui Băsescu, prin îndeplinirea cvorumului de participare[26]. Dincolo de confuzia făcută de procurori și de judecători între foloase necuvenite și obținerea unui rezultat electoral favorabil (confuzie hilară când cineva înțelege că scopul unui scrutin este tocmai tranșarea unei dispute publice prin referendum sau alocarea de mandate unor competitori electorali, deci și cel care a rămas în funcție – Traian Băsescu – a beneficiat de un folos nepatrimonial, dacă definiția acestei pretinse infracțiuni este consistentă), rămâne intimidarea judiciară la adresa competitorilor de a mai pretinde numărătoarea paralelă a voturilor exprimate și de a mai ridica eventuale pretenții la renumărarea voturilor.
Viteza uluitoare cu care liderii PDL primeau din teritoriu, secție după secție, rezultatele complete ale alegerilor prezidențiale din 2009 ar putea fi atribuită unui sistem informatic performant, pus la dispoziția PDL și a candidatului Traian Băsescu de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). De altfel, implicarea acestui serviciu secret în organizarea tuturor scrutinelor este o povară în argumentarea independenței, onestității și transparenței procesului electoral din România. Dacă acceptăm că numărarea voturilor și alocarea mandatelor sunt procese esențiale în determinarea câștigătorului din alegeri, atunci este surprinzătoare implicarea unor unități militare în procesul electoral. Dacă transparența regulamentelor și procedurilor practice este ceea ce face diferența între organizarea alegerilor politice în democrații și în regimuri non-democratice, atunci este greu de susținut că procesul electoral mai este unul democratic, atunci când organizații politice, ONG-uri sau simpli cetățeni se lovesc de justificarea „strict secret” sau „ordin de serviciu” în momentul în care cer dovezi și justificări.
Caracterul nedemocratic al alegerilor românești (pentru că nu există altă țară membră în Uniunea Europeană în care în alegerile politice să fie implicate servicii secrete) ar putea deveni și mai evident în cazul votului electronic. Deși ușor de realizat de către alegători, deja familiarizați cu comenzile on-line pentru bunuri și servicii, el privează procesul electoral de probele materiale existente în prezent. Deși votul pe buletine tipărite nu poate fi complet scutit de suspiciuni de fraudă (dovadă fiind contestațiile din alegerile locale din 2020 din București, sectorul 1, pentru a ne limita doar la cel mai recent exemplu)[27], lipsa suportului material păstrat drept probă va reduce procesul electoral la succesiunea pașilor cibernetici cunoscuți, anume la intrări, procese și ieșiri. Lăsând procesele și ieșirile la discreția STS, serviciu secret fără control public, procesul electoral va deveni o simplă butaforie. Lupta dintre partide (atât cât se va mai putea petrece în cadrul unui sistem cu partid dominant ce tinde să fie un nou sistem cu partid unic) se va da nu pentru convingerea electoratului, care devine un actor complet irelevant, ci pentru controlul STS. Nestăpânind procesele cibernetice, fără competitori electorali capabili să supervizeze aceste procese și să confirme validitatea lor, opinia publică va fi redusă la statutul de simplu spectator al rezultatelor afișate pe grafice colorate de STS în seara de după expirarea termenului de vot. Reducerea importanței covârșitoare a proceselor electorale în regimurile democratice va înlocui cu ușurință esența democrației cu spectacolul televizat, asemenea unui concurs Eurovision[28]. Nu întâmplător, Giovanni Sartori atrăgea atenția asupra imbecilizării prin televiziune, anume sărăcirea aparatului cognitiv al indivizilor presupus raționali, cu efecte serioase asupra capacității acestora de a se angaja într-un proces democratic ce necesită mult discernământ și bună-credință[29].
Hărțuirea liderilor opoziției
Dar consolidarea fără precedent a partidului unic în România, prin asocierea PNL și PSD la guvernare începând cu noiembrie 2021 și intențiile exprimate oficial de a nu desface alianța pentru următorul ciclu electoral, deși alegerile nu au fost organizate încă, urmează unui lung proces de „domesticire” a liderilor opoziției. Deja din timpul mandatelor lui Traian Băsescu, cel care-și eticheta rivalii politici drept „pușcăriabili”, liderilor opoziție li se deschideau procese penale. Deși, în cele mai multe cazuri, acești politicieni din opoziția față de Traian Băsescu au fost achitați, tehnica decredibilizării în ochii electoratului și a limitării la funcții publice (prin campania „Fără penali în funcții publice”) funcționează ca metodă de limitare a autonomiei politice a opoziției. Nu de puține ori, suspiciunile de arbitrar în ancheta penală și în trimiterea în judecată se referă la colaborarea dintre Serviciul Român de Informații, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Deși oficial semnate pentru asistența de specialitate oferită de SRI, atât în timpul guvernului Emil Boc (PDL-UDMR), cât și în timpul guvernului Dacian Cioloș, protocoalele au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională a României (CCR) în 2016, respectiv în 2022.
Desemnată drept „câmp tactic” de către SRI[30], justiția și-a păstrat puțină credibilitate în privința echidistanței politice. Deși încrederea părților în procesul judiciar este esențială, precedentul legat de colaborarea din 2009 (reînnoită în 2016) dintre SRI și PÎCCJ, respectiv SRI și ÎCCJ, a introdus o suspiciune legată de inegalitatea părților și de inechitatea verdictelor. Acestea se referă la nevoia părților, inclusiv a avocaților apărării și a judecătorilor cauzei, de a deține certificate de securitate emise de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) pentru a avea acces la probele din dosarele instrumentate de PÎCCJ. Ridicarea unei bariere administrative în procesul judiciar, anume invocarea „secretelor de serviciu” și „secretelor de stat” în administrarea și judecarea probelor contravine accesului liber la justiție și la egalitatea părților aflate în procesul judiciar și este neconstituțională.
Mai mult, colaborarea SRI-PÎCCJ-ÎCCJ ridică și problema confidențialității datelor din dosarele aflate în judecare[31]. Dezinhibarea cu care Traian Băsescu își eticheta contestatarii drept „pușcăriabili” s-ar fi putut baza pe informațiile încă secrete legate de probele strânse de Parchet despre posibile infracțiuni ale acestor opozanți, ce urmau să fie făcute publice. De altfel, justiția televizată și „scurgerile” de date din dosarele judiciare, ce marchează cele două mandate prezidențiale ale lui Traian Băsescu, nu s-ar fi întâmplat în condițiile respectării riguroase ale echității și confidențialității procedurilor judiciare. În această atmosferă a colaborării dintre justiție și serviciile secrete, Traian Băsescu o amenința în direct pe candidata PSD la Primăria București, Gabriela Firea, în transmisiune televizată, că riscă să nu-și mai găsească soțul acasă, „dacă nu stă în banca ei” și „dacă nu este atentă”[32]. Tot în această atmosferă, liderii succesivi ai opoziției față de Traian Băsescu și PDL (ulterior PNL) s-au confruntat cu acuzații, dosare penale (unele închise ulterior), trimiteri în judecată, achitări și, în unele cazuri, condamnări. Reducerea șanselor candidaturilor politice, a credibilității publice și timorarea personală au fost uneori suficiente prin deschiderea dosarelor, uneori prin trimiterea în judecată. Este însă surprinzător câte dosare au fost închise ulterior de parchete (Victor Ponta[33], Varujan Vosganian[34]) și câte trimiteri în judecată s-au soldat cu achitarea din viciu de procedură judiciară, lipsă de probe sau inexistența faptei penale (Adrian Năstase[35], Mircea Diaconu[36], Liviu Dragnea[37], Victor Ponta[38], Ludovic Orban[39]). Lipsa probelor din dosare care au debutat mediatic cu distrugerea credibilității opozanților politici, afectarea poziției lor politice și compromiterea gravă a șanselor de a candida ale acestora, acesta este mecanismul cel mai periculos pentru capacitatea democrației de a funcționa. Justiția televizată în afara curților de justiție, scurgerile de informații din dosarele penale în lucru sau încă nedeschise, demonizarea mediatică a celor ce se opun puterii executive sunt elementele cotidiene, banale, ale degradării democratice din România.
Dar cel mai grav atac la supraviețuirea democrației în România este desemnarea unor „culoare” în curțile de justiție, prin care dosarele instrumentate adversarilor puterii executive să ajungă la judecători favorabili, care să dea sentințe conforme cu „eforturile operative” ale SRI sau cu așteptările create în rândurile publicului de către diferite organe de presă. Aici rezidă pericolul transformării curților de justiție în „câmp tactic”, transformarea lor în instanțe formale de pronunțare a unor sentințe deja stabilite de puterea executivă, ce își atrage de partea sa opinia publică prin tehnici eficiente de comunicare. Așa se poate explica cum judecătorii care au pronunțat sentința împotriva liderului PSD Adrian Năstase au trecut cu vederea lipsa probelor materiale direct incriminatorii din dosarul „Trofeul calității”, dar au reținut așteptările publicului pentru pedepsirea unor persoane corupte, foarte vizibile în spațiul public, ce trebuie date ca exemplu. În exprimarea judecătorilor, este vorba de „un caz de corupție la cel mai înalt nivel, prin implicarea unui personaj care nu era un simplu președinte de partid, ci unul dintre cei mai importanți exponenți ai clasei politice românești, președinte al celui mai mare partid politic la nivelul anului 2004, prim-ministru în funcție și candidat cotat cu șanse reale (dacă nu chiar cele mai mari) la cea mai înaltă demnitate a statului român”.[40]
De altfel, CCR a reținut ca neconstituțională desemnarea nealeatorie, din oficiu, a unui judecător din fiecare complet de judecată de la nivelul ÎCCJ[41]. CCR dorea, astfel, să se respecte dreptul la apărare al inculpaților și accesul la o justiție corectă, prin eliminarea situațiilor numirilor directe, nealeatorii, specifice perioadei anterioare. Spre exemplu, un consilier al procurorului șef al DNA (Daniel Morar) a fost numit judecător la ÎCCJ și repartizat direct să judece dosarul „Trofeul Calității”[42]. Imparțialitatea unui astfel de jucător, parte a instrumentării dosarului în postura anterioară de consilier în Parchetul General, este supusă unor mari suspiciuni. De aceea, CCR a declarat neconstituțional ca membrii completelor de judecată să fie desemnați direct, fără tragere la sorți. Deși acesta este un pas înainte în onestitatea actului judecătoresc, problema „câmpului tactic” nu este rezolvată. Mai mult, prin modificările făcute de guvernul PNL-PSD în 2022 legilor ce reglementează organizarea judecătorească și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), anume Legea 612/2022, judecătorii nu primesc certificate din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), dovedind că nu sunt agenți acoperiți ai serviciilor secrete. Prin noua lege, CSAT doar constată dacă un judecător este sau nu un astfel de agent atunci când și dacă este sesizat. Ne-emiterea unei dovezi, din oficiu, nu mai poate fi atacată de cetățeni în contencios administrativ. Altfel spus, este legal și constituțional ca CSAT să emită un act după verificarea declarațiilor magistraților că nu sunt agenți acoperiți doar dacă descoperă că un magistrat este acoperit, nu să certifice că magistrații nu sunt agenți ai serviciilor secrete. Cum CSAT nu face, conform noii legi, certificări din oficiu, verificările pot proveni doar din sesizări, disparate și reduse numeric.
Denigrarea și slăbirea sistematică a Curții Constituționale
Din analiza dinamicii consolidării puterii executive și prizei de putere a serviciilor secrete, ca parte a puterii executive, se poate vedea că CCR devine singura instituție care mai poate limita domnia covârșitoare a executivului, cu tot arbitrariul și abuzul specific puterii neîngrădite. De aceea, după colonizarea cvasi-completă a aparatului administrativ și dominația completă a Parlamentului, partidul unic are în față un ultim obstacol. „Domesticirea” CCR este, probabil, efortul ultim pentru monopolul puterii, așa cum este specific partidului unic în sistemele totalitare. Așa pot fi puse în context numeroasele atacuri ale PDL, ulterior ale PNL și USR, la adresa CCR, desemnată drept un „agent odios” al unui „stat ticăloșit”, o pavăză pentru elitele „arogante și corupte”, împotriva cărora luptă eroii populiști. Deși repertorierea arsenalului de acuze și invective proferate de PNL (fost PD, fost PDL) la adresa CCR, începând cu 2004, este un demers în sine, vom face referire aici doar la câteva jaloane ce conduc treptat la subordonarea, prin Legea 612/2022, a CCR la deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
În decembrie 2021, CJUE a notificat judecătorii români că pot lăsa neaplicate, fără riscul de a fi anchetați disciplinar, deciziile CCR care contravin dreptului UE și prin care interesele financiare ale UE sunt lăsate neapărate[43]. Ulterior, impunitatea judecătorilor ce nu respectă deciziile obligatorii ale CCR și ale ÎCCJ, deci ce contestă calitatea lucrului judecat, a fost realizată în Legea 216/2022. Legea elimină răspunderea disciplinară prevăzută anterior de lege, ca o garanție pentru nerespectarea deciziilor CCR. Pe baza legilor anterioare, ar fi fost puțin probabil ca judecătorii români să nesocotească deciziile obligatorii ale CCR și ÎCCJ. Lipsa actuală de considerație față de Constituție și față de deciziile CCR este însă în deplin acord cu lipsa de respect cultivat de reprezentanții puterii executive în deceniile mandatelor prezidențiale ale foștilor președinți ai PDL și PNL. Dorind consolidarea puterii executive cu orice preț, reprezentanții și susținătorii ei au creat o atmosferă de dispreț, condamnare și ură la adresa Curții Constituționale.
Deși CCR este un organism juridico-politic, în care membrii sunt aleși de către camerele Parlamentului și de către Președintele României, CCR este garantul respectării Constituției. Astfel, dintre membrii CCR, unii au fost numiți chiar de Traian Băsescu, de Klaus Johannis sau de majoritățile deținute de coalițiile în care PNL era parte, majorități ale Camerei Deputaților și Senatului. Totuși, pentru Raluca Turcan, ministru al Guvernului PNL-USR, Curtea este „evident” părtinitoare politic[44]. Mai mult, contestațiile acceptate de către CCR împotriva puterii executive devin, în ochii vice-prim-ministrului Raluca Turcan, „înfiorătoare”[45]. Curtea și-a permis să constate lipsa de constituționalitate a legilor ce instituiau starea de alertă din 2020 și a actelor administrative derivate. Cu doi ani înainte, prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, denunța public „deturnarea CCR de la apărarea Constituției” în favoarea unor „interese private”[46]. Denunțul public venea după ce Curtea constatase existența unui conflict între Președinte și Guvern pe tema revocării procurorului-șef al DNA. Fără reținere, același vicepremier al guvernului PNL-USR califică o decizie CCR drept „nebunie” și acuză CCR că „pune în pericol funcționarea statului român”[47]. Curtea declarase neconstituțională o ordonanță a guvernului (OUG 44/2020) care prelungea mandatele aleșilor locali. Curtea constata că puterea executivă își asumase o prerogativă neconstituțională, anume de a afecta mandatele unor autorități publice alese democratic.
Însă atacurile cele mai virulente la adresa CCR, ca judecător al relațiilor de putere dintre instituții și garant al drepturilor și libertăților cetățenești, vine de la USR. Stelian Ion, ulterior (în mod ironic) chiar ministru al justiției, cerea în 2019 demisia judecătorilor CCR, contestând deciziile acestei instituții, de care „s-a ales praful”. Astfel, instituția ar fi atinsă și ea de „depravarea politicienilor”, care au numit în componența Curții niște „politruci, servitori depășiți de vremuri, cu mentalități medievale și, pe alocuri, cu o pregătire profesională precară”[48]. Felul în care un lider USR, ulterior ministru al justiției, se raportează la instanța supremă arată cât se poate de clar tendința de a domina CCR, de a slăbi, ridiculiza și neutraliza orice piedică judecătorească în fața domniei nelimitate a puterii executive.
Dominația covârșitoare a partidului unic: o concluzie
Exemplele anterioare sunt o mică parte dintr-o listă lungă, exemple mult prea numeroase pentru a fi repertoriate aici. Ceea ce rămâne de subliniat este mecanismul prin care puterea executivă, în fuziune cu partidul unic, prin reprezentanții ei, atacă, denigrează și slăbește chiar garantul existenței unei ordini de drept, ferită de abuz și arbitrariu, oferind o minimă garanție pentru drepturi și libertăți cetățenești. Instigarea fără precedent a partidului unic la nerespectarea deciziilor CCR și ÎCCJ de către magistrați, asigurați că asupra lor nu se va abate nici o sancțiune disciplinară, ar putea fi o lovitură fatală dată independenței justiției și ierarhiei normelor juridice. Fără Curte Constituțională funcțională sau cu o curte „domesticită”, puterea executivă va acumula puteri pe care autorii textului constituțional nu le considerau niciodată posibile. Domnia nelimitată a executivului, prin guvern, președinte și servicii secrete fără nici un control civil, cu un parlament anexat de partidul unic, este sfârșitul oricărei democrații reale, foarte departe de optimismul (poate prea) exagerat al începutului tranziției democratice[49].
De aceea, „tandemul” PNL-PSD la guvernare, „rotativa” veșnică la funcția de prim-ministru, mimarea ostilității politice în (cvasi)alegeri organizate și supervizate de ofițeri de informații detașați din unități militare, toate arată mult mai puțin democratic decât ne-am fi imaginat în debutul tranziției democratice. Renașterea partidului unic, în care deputații, senatorii și miniștrii PNL și PSD mimează dezbaterea și adoptă tacit inițiativele (de fapt, confirmă deciziile) executivului, un partid unic care colonizează toată administrația și sistemul de educație, plătește din bani publici instituții de presă pe care le „fidelizează”, descriu un autoritarism specific tranziției prelungite și ezitante din America de Sud[50]. Declarațiile publice privind amendarea Constituției, făcute de PNL și PSD, duc în aceeași direcție, la fel cum sunt și proiectele de lege ale celor două (aripi de) partid(e) cu privire la înăsprirea pedepselor pentru cei care protestează public[51]. În stadiul actual de consolidare autoritară este greu de spus dacă procesul va continua prin revenirea în forță a unui sistem totalitar pe care România l-a cunoscut în anii 50 ai secolului XX, dacă se va stabiliza într-o formă de autoritarism de tip sud-american sau dacă de-democratizarea accelerată de după 2007 poate fi, cumva, oprită[52].
Bibliografie
ANDREI, Cristina, „Ludovic Orban, achitat în dosarul care l-a scos din cursa pentru Primăria Capitalei. Reacția fostului lider al PNL”, Gândul.ro, 31.01.2017.
ANTONIU, Gabriela, „Întâlnirea de la Interne”, Jurnalul.ro, 08.12.2009.
ARENDT, Hannah, Originile totalitarismului, București, Humanitas, 2006.
BESANÇON, Alain, Originile intelectuale ale leninismului, București, Humanitas, 2007.
BÎRZOI, Iulian, „Raluca Turcan: Judecătorii CCR pun în pericol funcționarea statului român. Decizia de azi este o nebunie”, Adevărul.ro, 03.06.2020.
BODA, Zsolt, Gabriella SZABÓ, Attila BARTHA, Gergö MEDVE-BÁLINT și Szuzsana VIDRA, „Politically Driven: Mapping Political and Media Discourses of Penal Populism – The Hungarian Case”, East European Politics and Societies and Cultures, vol. 29, nr. 4, 2015, pp. 871-891.
CRISTESCU, George-Andrei, „PSD publică pe Facebook alte imagini cu Clotilde Armand din seara numărării voturilor de la Primăria Sectorului 1”, Adevărul.ro, 07.08.2021.
DAN, Alina, „Antena 3 și B1 TV, amendate de CNA pentru dezechilibre în campania pentru referendum”, Mediafax.ro, 11.09.2012.
DRAGOMAN, Dragoș, „”Save Romania” Union and the Persistent Populism in Romania”, Problems of Post-Communism, vol. 68, nr. 4, 2021, pp. 303-314.
DRAGOMAN, Dragoș, „Could speaking for the people often mean lying to the people? Populism and the problem of truth”, South-East European Journal of Political Science, vol. 2, nr. 1-2, 2014, pp. 101-119.
DRAGOMAN, Dragoș, „Does Looking for Political Success Mean Undermining the Parliament? Populism and Institutional Weakness in Romania”, South-East European Journal of Political Science, vol. 4, nr. 1, 2016, pp. 63-79.
DRAGOMAN, Dragoș, Declinul democratic din România după 2007. Neoliberalism, populism și autoritarism, Sibiu, TehnoMedia, 2022.
EFRIM, Lucia, „Adrian Năstase achitat definitiv în cazul „Mătușa Tamara”, Mediafax.ro, 03.09.2012.
EREMIA, Radu, „Turcan, atac la CCR după decizia privind creșterea pensiilor: Jurisprudența Curții din ultimii ani arată o părtinire politică evidentă”, Adevărul.ro, 13.01.2021.
GHERGHINA, Sergiu, „Going for a Safe Vote: Electoral Bribes in Post-Communist Romania”, Debatte: Journal of Contemporary Central and Eastern Europe, vol. 21, nr. 2-3, 2013, pp. 143-164.
IONESCU, Alin, „De ce a fost achitat fostul premier Victor Ponta, motivarea Înaltei Curți: Erori ale procurorului de caz, lipsa probelor, plus o decizie CCR salvatoare pentru Șova”, G4Media.ro, 18.10.2018.
LIICEANU, Gabriel, „Înjurătura care ne unește”, Contributors.ro, 07.08.2018.
LIJPHART, Arend, „The Political Consequences of Electoral Laws, 1945-1985”, American Political Science Review, vol. 84, nr. 2, 1990, pp. 481-496.
LIJPHART, Arend, Patterns of Democracy: Government Forms and Performance in Thirty-Six Countries, Yale University Press, New Haven CT, 1999.
LINZ, Juan J., Alfred STEPAN, Problems of Democratic Transition and Consolidation, Baltimore MD, Johns Hopkins University Press, 1996.
MARIAN, Cosmin G., Ronald F. KING, „Plus ça change: Electoral law reform and the 2008 Romanian parliamentary elections”, Communist and Post-Communist Studies, vol. 43, nr. 1, 2010, pp. 7-18.
MILOSZ, Czeslaw, Gândirea captivă, București, Humanitas, 2008.
MUNGIU-PIPPIDI, Alina, „Am avut dreptate cu statul paralel. Acum ce facem?”, România Curată, 05.06.2022.
MUNGIU-PIPPIDI, Alina, „Memoriile lui Morar, episodul 2. Confruntarea cu serviciile secrete”, România Curată, 04.01.2023.
NICOLESCU, Ioana, Mihai PETICILĂ, „OFICIAL. Peste 1600 de directori de școli au fost schimbați cu persoane numite „în interesul învățământului”, prin decizii ale inspectoratelor școlare”, Edupedu.ro, 24.09. 2021.
O’DONNELL, Guillermo, „On the State, Democratization and Some Conceptual Problems: A Latin American View with Glances at Some Postcommunist Countries”, World Development, vol. 21. nr. 8, 1993, pp. 1355-1369.
O’DONNELL, Guillermo, Philippe C. SCHMITTER, Laurence WHITEHEAD (eds.), Transitions from Authoritarian Rule: Latin America, Baltimore MD, Johns Hopkins University Press, 2013.
ONCIOU, Diana, „Ministerul Candidaților. 60% din inspectorii școlari generali participă la alegeri pe listele PNL”, Dela0.ro, 18.09.2020.
ONCIOU, Diana, „Și-au luat inspectoratele școlare înapoi! Aproape o treime din deconcentratele Ministerului Educației au revenit sub stăpânirea PSD”, Dela0.ro, 11.05.2022.
PANTAZI, Cristian, „Societatea civilă: PNL vrea restricționarea adunărilor publice, într-un nou plagiat după PSD”, G4Media.ro, 08.02.2023.
RĂDVAN, Florin, „USR, atac dur la CCR. Stelian Ion: S-a ales praful de această instituție”, DCnews.ro, 03.06.2019.
SARTORI, Giovanni, Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea, București, Humanitas, 2006.
SARTORI, Giovanni, Parties and Party Systems: A Framework for Analysis, Cambridge, Cambridge University Press, 1976.
TĂPĂLAGĂ, Dan, „Guvernul Orban a dat bani la presă cât n-a putut duce: din 200 de milioane de lei puse la bătaie în plină campanie s-au cheltuit 140 de milioane / Unele redacții acuză că nu și-au primit încă toți banii”, G4Media.ro, 18.06.2021.
THOM, Françoise, Limba de lemn, București, Humanitas, 2005.
TRAICU, Andreea, „Sentință definitivă în cazul Belina: Achitări pe linie pentru cei judecați, printre care Sevil Shhaideh”, Adevărul.ro, 21.02.2023.
***, „Băsescu amenință în stil mafiot”, Jurnalul.ro, 14.04.2014.
***, „CCR a motivat decizia cu privire la completurile de 5 judecători de la Curtea Supremă. Document”, Stirileprotv.ro, 29.11.2018.
***, „Curtea de Justiție a UE: Judecătorii naționali pot lăsa neaplicate deciziile CCR care se opun dreptului european”, Digi 24, 21.12.2021.
***, „DIICOT clasează partea din dosarul Romgaz care îl viza pe fostul ministru Varujan Vosganian”, Agerpres, 12.05.2021.
***, „Dosarul Victor Ponta – Tony Blair, clasat de DNA după 6 ani / Reacția fostului premier”, Hotnews.ro, 27.10.2022.
***, „Judecătorii care l-au condamnat pe Adrian Năstase la 2 ani cu executare și-au motivat decizia”, Stirileprotv.ro, 28.03.2012.
***, „La recuzare se răspunde cu sfidare! Judecătoarea Ioana Bogdan a fost pusă „aleatoriu” și în cel de-al doilea dosar al lui Adrian Năstase”, Lumea Justiției, 14.01.2011.
***, „Liviu Dragnea, condamnat definitiv la doi ani închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul – ÎCCJ”, Economica.net, 22.04.2016.
***, „Mediafax, adresă către ÎCCJ privind Protocolul: Câte documente au mers de pe masa judecătorilor la SRI”, Mediafax.ro, 19.06.2018.
***, „Mircea Diaconu, achitat în dosarul în care era acuzat de conflict de interese”, Digi24.ro, 28.11.2014.
***, „Pensionare subită în SRI. Generalul Dumbravă, care a spus că justiția e câmp tactic pentru SRI, a fost trecut în rezervă”, Adevărul.ro, 28.08.2018.
***, „Raluca Turcan: CCR a fost deturnată de la apărarea Constituției și a fost transformată în avocatul intereselor private ale coaliției PSD-ALDE”, Hotnews.ro, 30.05.2018.
***, „Scandal la Eurovision. Votul juriului României a fost modificat, punctajul maxim pentru Moldova fiind atribuit Ucrainei. Anterior anunțului, EBU a decis anularea voturilor a 6 țări”, TVR, 15.05.2022.
***, „Vicepremierul Turcan îi atacă pe judecătorii CCR: Decizia a fost înfiorătoare”, Stirileprotv.ro, 16.05.2020.
***, „Videanu către Hrebenciuc în noaptea alegerilor: Băi Viorică, nu mai număra, mă!”, Ziua.ro, 10.12.2009.
[1] Hannah Arendt, Originile totalitarismului, trad. rom. Ion Dur și Mircea Ivănescu, București, Humanitas, 2006.
[2] Giovanni Sartori, Parties and Party Systems: A Framework for Analysis, Cambridge, Cambridge University Press, 1976, p. 4.
[3] Françoise Thom, Limba de lemn, trad. rom. Mona Antohi, București, Humanitas, 2005.
[4] Czeslaw Milosz, Gândirea captivă, trad. rom. Constantin Geambașu, București, Humanitas, 2008.
[5] Alain Besançon, Originile intelectuale ale leninismului, trad. rom. Lucreția Văcar, București, Humanitas, 2007.
[6] Juan J. Linz, Alfred Stepan, Problems of Democratic Transition and Consolidation, Baltimore MD, Johns Hopkins University Press, 1996.
[7] Alina Mungiu-Pippidi, „Am avut dreptate cu statul paralel. Acum ce facem?”, România Curată, 05.06.2022, https://www.romaniacurata.ro/am-avut-dreptate-cu-statul-paralel-si-acum-ce-facem/ (consultat la 16.02.2023).
[8] Alina Mungiu-Pippidi, „Memoriile lui Morar, episodul 2. Confruntarea cu serviciile secrete”, România Curată, 04.01.2023, https://www.romaniacurata.ro/memoriile-lui-morar-episodul-2-confruntarea-cu-serviciile-secrete/ (consultat la 16.02.2023).
[9] Dragoș Dragoman, „Does Looking for Political Success Mean Undermining the Parliament? Populism and Institutional Weakness in Romania”, South-East European Journal of Political Science, vol. 4, nr. 1, 2016, pp. 63-79.
[10] Dragoș Dragoman, „Could speaking for the people often mean lying to the people? Populism and the problem of truth”, South-East European Journal of Political Science, vol. 2, nr. 1-2, 2014, pp. 101-119.
[11] Dragoș Dragoman, „Save Romania” Union and the Persistent Populism in Romania”, Problems of Post-Communism, vol. 68, nr. 4, 2021, pp. 303-314.
[12] Zsolt Boda, Gabriella Szabó, Attila Bartha, Gergö Medve-Bálint și Szuzsana Vidra, „Politically Driven: Mapping Political and Media Discourses of Penal Populism – The Hungarian Case”, East European Politics and Societies and Cultures, vol. 29, nr. 4, 2015, pp. 871-891.
[13] Gabriel Liiceanu, „Înjurătura care ne unește”, Contributors.ro, 07.08.2018, https://www.contributors.ro/injuratura-care-ne-unește/ (consultat la 02.03.2023).
[14] Grupul pentru Dialog Social (GDS) este un ONG fondat la începutul tranziției democratice, inițial cu funcție de platformă de dialog în cadrul societății civile. Foarte repede, GDS a devenit un sprijin politic pentru candidații de dreapta la alegerile naționale și locale, dar mai cu seama în alegerile prezidențiale (Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Johannis). În condițiile unui electorat mai curând predispus spre stânga (la începutul anilor tranziției), GDS a jucat rol de contrapondere la această tendință electorală. Ulterior, deși partidele de dreapta au început să câștige și singure și să guverneze România perioade îndelungate (alianța CDR-PD: 1996-2000; alianța PD-PNL: 2004-2007; alianța PDL-PSD: 2008-2009; alianța PDL-UDMR: 2009-2012; alianța PNL-USR: 2020-2022), GDS nu a (re)devenit niciodată neutru ideologic.
[15] Alina Dan, „Antena 3 și B1 TV, amendate de CNA pentru dezechilibre în campania pentru referendum”, Mediafax.ro, 11.09.2012, https://www.mediafax.ro/cultura-media/antena-3-si-b1-tv-amendate-de-cna-pentru-dezechilibre-in-campania-pentru-referendum-10054421 (consultat la 02.03.2023).
[16] Dan Tăpălagă, „Guvernul Orban a dat bani la presă cât n-a putut duce: din 200 de milioane de lei puse la bătaie în plină campanie s-au cheltuit 140 de milioane / Unele redacții acuză că nu și-au primit încă toți banii”, G4Media.ro, 18.06.2021, https://www.g4media.ro/exclusiv-guvernul-orban-a-dat-bani-la-presa-cat-n-a-putut-duce-din-200-de-milioane-de-lei-puse-la-bataie-in-plina-campanie-s-au-cheltuit-140-de-milioane-unele-redactii-acuza-ca-nu-si-au-primit-inca.html (consultat la 02.03.2023).
[17] Ioana Nicolescu, Mihai Peticilă, „OFICIAL. Peste 1600 de directori de școli au fost schimbați cu persoane numite «în interesul învățământului», prin decizii ale inspectoratelor școlare”, Edupedu.ro, 24.09. 2021, https://www.edupedu.ro/oficial-peste-1-600-de-directori-de-scoli-au-fost-schimbati-cu-persoane-numite-in-interesul-invatamantului-prin-decizii-ale-inspectoratelor-scolare-doar-pentru-300-dintre-ei-motivu/ (consultat la 02.03.2023).
[18] Diana Onciou, „Ministerul Candidaților. 60% din inspectorii școlari generali participă la alegeri pe listele PNL”, Dela0.ro, 18.09.2020, https://beta.dela0.ro/inspectorii-scolari-la-alegeri-pe-listele-pnl/ (consultat la 02.03.2023).
[19] Diana Onciu, „Și-au luat inspectoratele școlare înapoi! Aproape o treime din deconcentratele Ministerului Educației au revenit sub stăpânirea PSD”, Dela0.ro, 11.05.2022, https://beta.dela0.ro/aproape-o-treime-din-inspectoratele-scolare-au-revenit-sub-stapanirea-psd/ (consultat la 02.03.2023).
[20] Arend Lijphart, Patterns of Democracy: Government Forms and Performance in Thirty-Six Countries, Yale University Press, New Haven CT, 1999.
[21] Arend Lijphart, „The Political Consequences of Electoral Laws, 1945-1985”, American Political Science Review, vol. 84, nr. 2, 1990, pp. 481-496.
[22] Cosmin G. Marian, Ronald F. King, „Plus ça change: Electoral law reform and the 2008 Romanian parliamentary elections”, Communist and Post-Communist Studies, vol. 43, nr. 1, 2010, pp. 7-18.
[23] Sergiu Gherghina, „Going for a Safe Vote: Electoral Bribes in Post-Communist Romania”, Debatte: Journal of Contemporary Central and Eastern Europe, vol. 21, nr. 2-3, 2013, pp. 143-164.
[24] ***, „Videanu către Hrebenciuc în noaptea alegerilor: Băi Viorică, nu mai număra, mă!”, Ziua.ro, 10.12.2009, http://www.ziua.ro/news.php?data=2016-08-22&id=46975 (consultat la 23.03.2023).
[25] Gabriela Antoniu, „Întâlnirea de la Interne”, Jurnalul.ro, 08.12.2009, https://jurnalul.ro/stiri/politica/intalnirea-de-la-interne-529807.html (consultat la 23.03.2023).
[26] ***, „Liviu Dragnea, condamnat definitiv la doi ani închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul – ÎCCJ”, Economica.net, 22.04.2016, https://www.economica.net/liviu-dragnea-condamnat-definitiv-la-doi-ani-de-inchisoare-cu-suspendare-in-dosarul-referendumul-iccj_118557.html (consultat la 23.03.2023).
[27] Candidatul USR la Primăria Sectorului 1 din București la alegerile din septembrie 2020, Clotilde Armand, este suspectat că ar fi violat integritatea procesului electoral prin accesul neautorizat în sala unde erau depozitate buletinele de vot și procesele verbale, după închiderea secțiilor de votare și numărarea voturilor. George-Andrei Cristescu, „PSD publică pe Facebook alte imagini cu Clotilde Armand din seara numărării voturilor de la Primăria Sectorului 1”, Adevărul.ro, 07.08.2021, https://adevarul.ro/politica/psd-publica-pe-facebook-alte-imagini-cu-clotilde-2112544.html (consultat la 29.03.2023).
[28] Lipsa de transparență a proceselor electronice de vot, a mecanismelor de agregare a voturilor naționale ale juraților și publicului în desemnarea câștigătorului concursului Eurovision din 2022, contestate vehement de numeroase jurii naționale, este un semnal serios de alarmă cu privire la folosirea unui astfel de sistem în desemnarea câștigătorilor în alegeri politice și în alocarea mandatelor. Știrile TVR, „Scandal la Eurovision. Votul juriului României a fost modificat, punctajul maxim pentru Moldova fiind atribuit Ucrainei. Anterior anunțului, EBU a decis anularea voturilor a 6 țări”, TVR, 15.05.2022, http://stiri.tvr.ro/scandal-la-eurovision-votul-juriului-romaniei-a-fost-modificat–punctajul-maxim-pentru-moldova-fiind-atribuit-ucrainei–anterior-anun–ului–ebu-a-decis-anularea-voturilor-a-6–ari_905101.html#view (consultat la 29.03.2023).
[29] Giovanni Sartori, Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea, trad. rom. Mihai Elin, București, Humanitas, 2006.
[30] ***, „Pensionare subită în SRI. Generalul Dumbravă, care a spus că justiția e câmp tactic pentru SRI, a fost trecut în rezervă”, Adevărul.ro, 28.08.2018, https://adevarul.ro/politica/pensionare-subita-in-sri-generalul-dumbrava-care-1887216.html (consultat la 30.03.2023).
[31] Mediafax – Departamentul Social, „Mediafax, adresă către ÎCCJ privind Protocolul: Câte documente au mers de pe masa judecătorilor la SRI”, Mediafax.ro, 19.06.2018, https://www.mediafax.ro/social/mediafax-adresa-catre-iccj-privind-protocolul-cate-documente-au-mers-de-pe-masa-judecatorilor-la-sri-17267229 (consultat la 30.03.2023).
[32] ***, „Băsescu amenință în stil mafiot”, Jurnalul.ro, 14.04.2014, https://jurnalul.ro/stiri/politica/basescu-ameninta-in-stil-mafiot-665946.html (consultat la 30.03.2023).
[33] ***, „Dosarul Victor Ponta – Tony Blair, clasat de DNA după 6 ani / Reacția fostului premier”, Hotnews.ro, 27.10.2022, https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25868146-dosarul-victor-ponta-tony-blair-clasat-dna-dupa-6-ani-reactia-fostului-premier.htm (consultat la 04.04.2023).
[34] ***, „DIICOT clasează partea din dosarul Romgaz care îl viza pe fostul ministru Varujan Vosganian”, Agerpres, 12.05.2021, https://www.agerpres.ro/justitie/2021/05/12/diicot-claseaza-partea-din-dosarul-romgaz-care-il-viza-pe-fostul-ministru-varujan-vosganian-surse–712212 (consultat la 04.04.2023).
[35] Lucia Efrim, „Adrian Năstase achitat definitiv în cazul „Mătușa Tamara”, Mediafax.ro, 03.09.2012, https://www.mediafax.ro/politic/adrian-nastase-achitat-definitiv-in-cazul-matusa-tamara-10015089 (consultat la 04.04.2023).
[36] *** „Mircea Diaconu, achitat în dosarul în care era acuzat de conflict de interese”, Digi24.ro, 28.11.2014, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/mircea-diaconu-achitat-in-dosarul-in-care-era-acuzat-de-conflict-de-interese-327558 (consultat la 04.04.2023).
[37] Andreea Traicu, „Sentință definitivă în cazul Belina: Achitări pe linie pentru cei judecați, printre care Sevil Shhaideh”, Adevărul.ro, 21.02.2023, https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sentinta-definitiva-in-cazul-belina-achitari-pe-2244167.html (consultat la 04.04.2023).
[38] Alin Ionescu, „De ce a fost achitat fostul premier Victor Ponta, motivarea Înaltei Curți: Erori ale procurorului de caz, lipsa probelor, plus o decizie CCR salvatoare pentru Șova”, G4Media.ro, 18.10.2018, https://www.g4media.ro/de-ce-a-fost-achitat-fostul-premier-victor-ponta-motivarea-inaltei-curti-erori-ale-procurorului-de-caz-lipsa-probelor-plus-o-decizie-ccr-salvatoare-pentru-sova.html (consultat la 04.04.2023).
[39] Cristina Andrei, „Ludovic Orban, achitat în dosarul care l-a scos din cursa pentru Primăria Capitalei. Reacția fostului lider al PNL”, Gândul.ro, 31.01.2017, https://www.gandul.ro/politica/ludovic-orban-achitat-in-dosarul-care-l-a-scos-din-cursa-pentru-primaria-capitalei-reactia-fostului-lider-al-pnl-16143967 (consultat la 04.04.2023).
[40] ***, „Judecătorii care l-au condamnat pe Adrian Năstase la 2 ani cu executare și-au motivat decizia”, stirileprotv.ro, 28.03.2012, https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/judecatorii-care-l-au-condamnat-pe-adrian-nastase-la-2-ani-cu-executare-si-au-motivat-decizia.html (consultat la 31.03.2023).
[41] ***, „CCR a motivat decizia cu privire la completurile de 5 judecători de la Curtea Supremă. Document”, stirileprotv.ro, 29.11.2018, https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ccr-a-motivat-decizia-cu-privire-la-completele-de-5-judecatori-de-la-curtea-suprema-document.html (consultat la 31.03.2023).
[42] Lumea Justiției, „La recuzare se răspunde cu sfidare! Judecătoarea Ioana Bogdan a fost pusă «aleatoriu» și în cel de-al doilea dosar al lui Adrian Năstase”, 14.01.2011, https://www.luju.ro/la-recuzare-se-raspunde-cu-sfidare-judecatorul-ioana-bogdan-a-fost-pusa-aleatoriu-si-in-cel-de-al-doilea-dosar-al-lui-adrian-nastase-de-la-iccj-document (consultat la 31.03.2023).
[43] ***, „Curtea de Justiție a UE: Judecătorii naționali pot lăsa neaplicate deciziile CCR care se opun dreptului european”, Digi 24, 21.12.2021, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/curtea-de-justitie-a-ue-judecatorii-nationali-pot-lasa-neaplicate-deciziile-ccr-care-se-opun-dreptului-european-1777003 (consultat la 31.03.2023).
[44] Radu Eremia, „Turcan, atac la CCR după decizia privind creșterea pensiilor: Jurisprudența Curții din ultimii ani arată o părtinire politică evidentă”, Adevărul.ro, 13.01.2021, https://adevarul.ro/politica/turcan-atac-la-ccr-dupa-decizia-privind-cresterea-2070614.html (consultat la 04.04.2023).
[45] ***, „Vicepremierul Turcan îi atacă pe judecătorii CCR: Decizia a fost înfiorătoare”, stirileprotv.ro, 16.05.2020, https://stirileprotv.ro/stiri/politic/vicepremierul-turcan-ii-ataca-pe-judecatorii-ccr-decizia-a-fost-infioratoare.html (consultat la 04.04.2023).
[46] ***, „Raluca Turcan: CCR a fost deturnată de la apărarea Constituției și a fost transformată în avocatul intereselor private ale coaliției PSD-ALDE”, Hotnews.ro, 30.05.2018, https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22479960-raluca-turcan-ccr-fost-deturnat-rarea-constitu-iei-fost-transformat-avocatul-intereselor-private-ale-coali-iei-psd-alde.htm (consultat la 04.04.2023).
[47] Iulian Bîrzoi, „Raluca Turcan: Judecătorii CCR pun în pericol funcționarea statului român. Decizia de azi este o nebunie”, Adevărul.ro, 03.06.2020, https://adevarul.ro/politica/raluca-turcan-judecatorii-ccr-pun-in-pericol-2026827.html (consultat la 04.04.2023).
[48] Florin Rădvan, „USR, atac dur la CCR. Stelian Ion: S-a ales praful de această instituție”, DCnews.ro, 03.06.2019, https://www.dcnews.ro/usr-atac-dur-la-ccr-stelian-ion-s-a-ales-praful-de-aceasta-institutie_669326.html (consultat la 04.04.2023).
[49] Guillermo O’Donnell, „On the State, Democratization and Some Conceptual Problems: A Latin American View with Glances at Some Postcommunist Countries”, World Development, vol. 21. nr. 8, 1993, pp. 1355-1369.
[50] Guillermo O’Donnell, Philippe C. Schmitter, Laurence Whitehead (eds.), Transitions from Authoritarian Rule: Latin America, Baltimore MD, Johns Hopkins University Press, 2013.
[51] Cristian Pantazi, „Societatea civilă: PNL vrea restricționarea adunărilor publice, într-un nou plagiat după PSD”, G4Media.ro, 08.02.2023, https://www.g4media.ro/societatea-civila-pnl-vrea-restrictionarea-adunarilor-publice-intr-un-nou-plagiat-dupa-psd.html (consultat la 05.04.2023).
[52] Dragoș Dragoman, Declinul democratic din România după 2007. Neoliberalism, populism și autoritarism, Sibiu, TehnoMedia, 2022.
Vizualizare articol: [hits]