Emiţător – receptor – emiţător şi jocul „oglinzilor paralele”:  ecuaţia prin care alegerile din România au fost fraudate  cu intervenţia unor actori externi

[Transmitter – receiver – transmitter and the game of “parallel mirrors”: the equation by which the elections in Romania were rigged with the intervention of external actors]

Radu CARP

Abstract: The second round of presidential elections in Romania has been cancelled by the Constitutional Court on 6^th of December 2024, after deciding that the first round has been subject to various illegal and foreign actors’ interference. Romanian authorities provided some evidences that were widely discussed before and after the elections canceling. A current narrative is that these evidences were not enough to cancel the second round. This article argues that more evidences, result of intense research, came into spotlight afterwards and these must be taken to account. Only by discussing everything that was revealed an image of interference in the elections become much clear. More broadly, the example of Romanian elections shows democracies are confronted nowadays with a huge dilemma, how to set the rules for social media networks to be sure that the free will  of the voter is not affected. The article offers some solutions in this respect but concludes that more challenges are ahead.

Keywords: cyber-attacks, elections, foreign actors, fraud, intelligence, narratives, social media

Introducere

Din momentul în care au fost desecretizate documentele CSAT referitoare la campania electorală a domnului Călin Georgescu, au început să apară semne de întrebare. Iniţial s-a afirmat că ar fi vorba de dovezi dar s-a spus că nu sunt suficiente pentru a proba intervenţia Federaţiei Ruse în alegerile din România. Ulterior anulării alegerilor prezidenţiale în data de 6 decembrie 2024, acest tip de argumentaţie a fost amplificat. La început a fost un curent de opinie marginal iar apoi, pe măsura trecerii timpului, opinia publică a fost invadată cu mesajele celor care nu credeau în influenţa externă, punând accentul mai degrabă pe factori interni. În prezent, narativul majoritar este că acest candidat ar fi produsul unor grupări interne din servicii de intelligence, grupări de extrema dreaptă, nostalgici ai regimului comunist, etc., iar factorul extern este trecut sub tăcere. Este adevărat că, după declasificarea documentelor aflate pe masa CSAT, autorităţile nu au mai prezentat nicio dovadă suplimentară privind influenţa externă. Au existat mai multe cercetări independente care au pus în lumină felul în care mesajele lui Călin Georgescu au fost propagate în mediul online, s-au găsit mai multe conturi false, au fost identificate şi o serie de persoane indicate în rapoartele desecretizate (Bogdan Peşchir, etc.,) dar firele care duceau mai departe s-au oprit undeva în Africa de Sud. Chiar şi atunci când investigaţiile din ţări terţe ajungeau la a găsi un fir care ducea inevitabil la o influenţă rusă, media le-a preluat ca un fel de notă de subsol.

Unii au construit narativul “nu avem dovezi despre implicarea externă în campania electorală”. Alţii au dezvoltat şi urmat narativul “nu avem dovezi suficiente despre influenţa rusă dar avem totuşi câteva dovezi”^[1]. Singura problemă este că, pentru a demonstra influenţa unui stat strain într-un proces electoral trebuie să ştii unde să cauţi şi cum să cauţi. Dacă vom reciti documentele prezentate CSAT, vom vedea că, în afară de afirmaţiile referitoare la un atac cibernetic împotriva reţelei online a BEC şi AEP, nu găsim prima facie dovezi ale unei implicări directe a Federaţiei Ruse. Nici afirmaţia din aceste rapoarte potrivit căreia atacurile respective au avut originea într-un număr impresionant de ţări nu pare a fi relevantă pentru susţinătorii teoriei care afirmă “nu avem dovezi”. Marea problemă este că, folosind aceeaşi metodă, respectiv aşteptând ca aceste dovezi să apară, ele nu vor apărea niciodată. Este nevoie de o metodă mult mai pro-activă pentru a găsi respectivele dovezi.

În primul rând, o informaţie esenţială a fost ignorată, anume faptul că, la desecretizarea respectivelor rapoarte, s-a precizat că este vorba de o desecretizare parţială. Aceasta înseamnă că ceea ce s-a vehiculat în spaţiul public este doar vârful aisbergului, iar multe informaţii referitoare la influenţa externă în procesul electoral nu au fost (încă) făcute publice. Motivul este acela că serviciile de intelligence, atunci când au operaţiuni în derulare, nu riscă să compromită anumite surse şi informaţii care sunt încă în proces de a fi investigate. Vom avea acces la aceste rapoarte, în integralitatea lor? Este o întrebare la care nu avem deocamdată răspuns.

SUA au oferit relativ recent un exemplu de desecretizare a unor informaţii obţinute pe bază de intelligence: este vorba de date care indicau o iminentă operaţiune armată a Federaţiei Ruse în Ucraina, înainte de februarie 2022. Pentru a se realiza faptul că războiul este inevitabil, SUA a ales să facă publice câteva din informaţiile secretizate. A existat însă o întreagă dezbatere în cadrul comunităţii de intelligence a SUA în acea perioadă: dacă ar fi fost făcute publice toate datele, operaţiuni în curs ar fi fost compromise. S-a ales până la urmă calea de mijloc, justificată de necesitatea unei intervenţii radicale pentru a convinge opinia publică^[2]. La fel ca şi în cazul României în noiembrie 2024, în perioada decembrie 2021 – februarie 2022 SUA au făcut publice doar anumite informaţii (despre invazia Ucrainei) şi nu s-a mers atât de departe până la a prezenta media documente desecretizate în această privinţă. România a făcut astfel un pas mai radical referitor la mediatizarea unor informaţii provenite din intelligence. Exact contrar narativului care afirmă “nu am aflat nimic din rapoartele trimise CSAT”.

Analiză politică

 Pentru a vedea când am putea avea acces la toate informaţiile necesare pentru a înţelege ce s-a întâmplat, este util a ne raporta la manipularea alegerilor prezidenţiale din SUA în 2016. Au existat elemente legate de interferenţa unităţii GRU 26165 abia la câteva luni după ce aceasta reuşise penetrarea comunicaţiilor online ale Partidului Democrat şi multe atacuri cibernetice au putut fi oprite, dar nu şi întreaga operaţiune. S-a afirmat public că există o intervenţie externă, fără a se face publice rapoarte, documente, convorbiri, etc. Contra-candidatul doamnei Clinton şi echipa sa au cerut dovezi, aşa cum face şi acum domnul Călin Georgescu în România. Publicul american şi media nu au cerut dovezi, ci au pornit în căutarea lor. Acest efort avea să fie recompensat abia în 2020, la aproape 4 ani de la începutul operaţiunii GRU. Atunci s-a putut afirma cu precizie când a fost penetrat computerul managerului de campanie Paul Manafort, când această breşă a oferit acces în întregul sistem informatic, ce mesaje false s-au propagat folosind această breşă, etc^[3]. Avem de aşteptat şi în România 4 ani până când vom avea toate dovezile implicării externe în vederea manipulării alegerilor? S-ar putea ca acest interval de timp să fie mai scurt, deoarece la acest moment cunoaştem în linii mari modus operandi al celor care gândesc la Kremlin astfel de strategii de deturnare a alegerilor.

Înainte de a începe prezentarea unor date care descriu peisajul influenţei externe, trebuie afirmat categoric faptul că cei care susţin ideea lui Călin Georgescu creaţie a unui sistem intern au dreptate până la un punct. În opinia noastră, a fost o întâlnire “fericită” între un candidat, produs 100% al unui permafrost indigen, care avea deja idei foarte apropiate propagandei ruse şi această propagandă. Întâlnirea nu a fost, probabil, una de ordin material, fizic. Nu ne putem imagina că Georgescu a primit instrucţiuni în plic (deşi nu putem exclude nici această variantă). Mai degrabă, a fost vorba de o “poveste de dragoste” la distanţă (care se poate realiza chiar şi fără ca “îndrăgostiţii” să se cunoască): un narativ promovat de Georgescu a fost amplificat de un “aparat de rezonanţă” rus, iar acelaşi aparat de rezonanţă s-a transformat din receptor în emiţător, Georgescu a devenit ulterior receptor al noului mesaj pe care l-a fasonat şi transmis într-o nouă formă, într-un joc al oglinzilor paralele reluat la infinit. Relaţia dintre sursa externă de influenţare a alegerilor şi Călin Georgescu a fost una de emiţător – receptor la distanţă.

Acest mecanism a devenit evident în perioada post-electorală. De exemplu, Federaţia Rusă a dorit să preîntâmpine orice scenariu prin care forţe de menţinere a păcii în Ucraina, în eventualitatea unui armistiţiu care să pună capăt temporar războiului, să provină pe ruta România – sudul Ucrainei, o rută considerată de Kremlin foarte vulnerabilă (dovada fiind obsesia atacării podului de la Zatoka, la vărsarea Nistrului în Marea Neagră). Pentru Kremlin, aceste forţe de menţinere a păcii ar putea fi iniţiate doar dinspre nord – vest, pentru a dizloca militari ucraineni de la graniţa cu Belarus, nu şi din sud – vest. Evident, un scenariu care să implice forţe de menţinere a păcii în Ucraina este încă în stadiul incipient, momentul unei asemenea discuţii nu a venit încă. Pentru a preântâmpina orice discuţie pe această temă, Kremlinul a fabricat un narativ: baza Kogălniceanu va fi punctul de intrare a unor forţe NATO care vor penetra graniţa României cu Ucraina şi vor provoca un război între NATO şi Federaţia Rusă. Întrucât era mai credibil ca acest narativ să fie lansat din România, Georgescu l-a distribuit. Imediat, a fost preluat de propaganda rusă ca fiind punctul de vedere al unui “înalt oficial român”, “preşedintele ales”, etc. Să presupunem că la un moment dat cineva din noua administraţie Trump ar iniţia o discuţie pe marginea unor forţe de menţinere a păcii în Ucraina. Instant, Kremlinul va replica “Ah, nu suntem deloc surprinşi. Cunoaştem planul pe care l-aţi ţinut secret. Chiar un lider al unei ţări NATO, Călin Georgescu, l-a expus. De fapt, vreţi să provocaţi un război cu noi, folosiţi Ucraina drept paravan. Cum de unde ştim? Tot acel lider a devoalat planul. Vedeţi, nici nu avem nevoie de informatori. Cei care vă susţin comit imprudenţe”. Iar jocul emiţător – receptor – emiţător poate continua, domnul Georgescu urmând a enunţa următoarea parte a “scenariului”, iar “receptorul” de la Kremlin să intre din nou în funcţiune.

Am dat doar un exemplu despre cum funcţionează acest tip de influenţă la distanţă, cea mai vizibilă dintre toate modalităţile de promovare a lui Călin Georgescu. Alte forme sunt mai puţin vizibile dar încercăm să le identificăm şi să le analizăm. Ştim că primul act în ampla acţiune de manipulare la alegerile din SUA în 2016 a fost iniţierea unui atac cibernetic. Mai înainte, la alegerile parlamentare din Ucraina din 2014, au fost atacate website-urile autorităţilor electorale. Avem indicii de astfel de intervenţii în România din rapoartele destinate CSAT.

Cum au acţionat însă concret cei care au încercat să influenţeze aceste alegeri? Un raport recent^[4] oferă noi date despre modus operandi. Atacul asupra AEP a început de mai demult, prin accesarea documentelor publice. Au fost identificate apoi posibile căi de acces, prin studierea atentă a website-urilor instituţiilor publice pentru a găsi căi de acces. Atacatorii au căutat date despre persoanele cu drept de acces la sistemele critice în timpul procesului electoral, infrastructura tehnică (detalii despre servere, software, etc care puteau fi accesate) şi termene operaţionale (când este mai indicat să se dea un atac cibernetic susţinut în timpul procesului electoral). La alegerile din Ucraina din 2014, website-ul autorităţii electorale a fost penetrat relativ uşor, s-a încercat prezentarea unor date false la finalul zilei prin intermediul unui website fals dar ucrainenii au realizat despre ce este vorba şi au atras atenţia că este posibil ca primele date comunicate publicului să nu fie cele adevărate, ci trebuie aşteptat până când se vor da datele oficiale. Probabil că s-a încercat un astfel de atac cibernetic şi în România, crezându-se că aceste sisteme operaţionale sunt la nivelul celor folosite în Ucraina în 2014. S-a constatat însă că totuşi aceste sisteme sunt mai greu de penetrat dar încercarea a existat în ziua votului.

Respectivul raport oferă un aspect interesant care poate fi aşezat în imensul puzzle pe care îl reprezintă influenţa externă în alegerile din România. În 2021 AEP a găzduit la Bucureşti o conferinţă a Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni(ACEEEO). Pe agendă se afla şi subiectul “cele mai noi transformări digitale ale proceselor electorale din România”. Evenimentul nu a mai avut loc, datorită intervenţiei societăţii civile, deoarece la acesta şi-a anunţat participarea şi un reprezentant rus care dorea să vorbească despre “contribuţia internaţională a Federaţiei Ruse la asigurarea legitimităţii alegerilor”.

2021 a fost aşadar primul moment în care poate fi documentată în prezent o încercare a Federaţiei Ruse de a penetra prin atacuri cibernetice instituţiile care au ca rol organizarea procesului electoral în România. Momentul ales este interesant, deoarece corespunde perioadei care a urmat momentului în care primele dovezi concludente despre încercarea de manipulare a alegerilor din SUA au apărut. Ştim astăzi că 797 conturi TikTok au fost create în 2016 pentru a fi activate abia în 2024, odată cu începutul campaniei lui Călin Georgescu. Prin urmare, Federaţia Rusă a testat primul atac cibernetic în materie electorală în 2014, l-a realizat la proporţii mai mare în 2016, creând simultan şi premisele ca în România (şi în alte ţări) să aibă loc un asemenea atac. În 2020 se descoperă primele vulnerabilităţi ale atacului cibernetic rus din 2016, iar la întâlnirea de la Geneva Biden – Putin din iunie 2021 preşedintele SUA cere Federaţiei Ruse să înceteze atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice din SUA. Este momentul în care hackerii ruşi încearcă să găsească mai multe căi de acces în sistemul online de gestionare a alegerilor din România, demersul este dejucat şi astfel se intensifică încercarea de influenţare a alegerilor de la distanţă.

Acelaşi raport, pe baza unei colaborări cu Osavul^[5], arată că din mai 2023 până în decembrie 2024 3590 de publicaţii şi mesaje au multiplicat mesajele lui Călin Georgescu pe diverse platforme online. Analiza s-a bazat pe aşa – numiţii “indicatori de compromis” (IOC). Aceştia sunt semne care ajută la identificarea unor actori ce participă la măsuri de dezinformare sau la “măsuri active”. Pe baza identificării unor IOC, au fost găsiţi 144 de actori şi reţele specializate în campanii de dezinformare şi 469 de măsuri active, dintre care una iniţiată de un actor aflat sub incidenţa unor sancţiuni internaţionale. Aceste “măsuri active” sau “activităţi subversive” sunt iniţiate de actori externi, preponderent serviciile de intelligence ale unui stat. Dintre cei 469 de actori, au fost identificaţi 99 ca fiind de origine rusă, printre care Russia Today, Sputnik, etc. Altfel spus, mergând mai departe de concluziile acestui raport, dintr-un total de 613 de acţiuni iniţiate pe plan extern menite a contribui la campania lui Călin Georgescu, 243 îşi au originea în Federaţia Rusă, ceea ce reprezintă 39,64% din total, fiind vorba de servicii de intelligence, canale media, hackeri, etc. Aceasta nu înseamnă desigur că restul acţiunilor nu sunt legate tot de războiul hibrid purtat de Federaţia Rusă în vederea influenţării alegerilor din România, ci doar că nu există deocamdată suficiente probe pentru a afirma acest lucru.

Chiar şi folosind metode foarte precise de stabilire a originii actorilor implicaţi în această campanie, este greu a identifica exact cine a contribuit şi cum. De exemplu, raportul menţionează un canal Telegram, PressTV, care era iniţial localizat în SUA, pentru a fi preluat de media de stat din Iran. Acesta a distribuit 15 mesaje pro – Georgescu în perioada 25 noiembrie – 4 decembrie 2024, exact la fel ca şi alte canale clar afliliate Federaţiei Ruse. Conţinutul pe PressTV în Iran era exact identic cu cel promovat pe canale ruse. La o privire superficială, ar fi părut că un actor din SUA este la originea acestei propagări a unor informaţii.

Raportul respectiv a constatat că aria geografică de răspândire a acestor mesaje este foarte vastă, de asemenea şi limbile în care a fost distribuită informaţia pro-Georgescu. Raportul nu a mers mai departe dar ne putem desigur întreba dacă nu a fost cumva vorba de un soft AI pentru traducere simultană în mai multe limbi – iar în acest caz apare întrebarea cine a produs şi a pus în funcţiune pentru campania electorală un asemenea soft.

Raportul dă drept exemplu un website, InfoDefenseROM, care aparţine unor vaste reţele de website InfoDefense ce răspândesc dezinformare rusă în Bulgaria, Italia, Spania, Portugalia, Germania, Grecia, Olanda, SUA, Japonia, etc. InfoDefenseROM a furnizat informaţii despre victoria lui Georgescu în primul tur, simultan cu canalele în alte limbi. În acest fel, Federaţia Rusă încalcă sistematic sancţiunile UE care privesc furnizorii media prin care se distribuie propaganda sa.

Raportul identifică un pattern similar şi pentru alte website-uri: Wallachian Gazette, !!!LIBERTATE, StopPLANDEMIA, Comunitatea Identitara Romania, InfoPlaneta, R3media, Uragan asupra Europei. Întrebarea lergitimă este de ce  mai funcţionează acestea? De ce nu au fost închise după data de 6 decembrie?!

Un alt exemplu de amplificare a dezinformării legat de Călin Georgescu în timpul campaniei electorale. Andrei Popoviciu dezvăluia într-un articol publicat la 13 decembrie 2024 pe politico.eu^[6] că George Galloway, un blogger cu 765.000 de urmăritori, scria pe X la data de 29 noiembrie 2024: “Georgescu ne avertizează că stânga doreşte să trimită soldaţii României să moară în Ucraina”. Acelaşi Galloway îl considera pe Georgescu (potrivit unei analize a jurnalistului de investigaţii Matei Roşca) un important “whistleblower” de la ONU care a făcut “revelaţii” despre cum acţionează ONU cu adevărat, într-un interviu pe YouTube cu Reimar Fuellmich – un german arestat pentru deturnare de fonduri în 2023.

Călin Georgescu a afirmat că nu a investit nimic în mesajele online în timpul campaniei electorale. Ştim la ora actuală că alţii au investit pentru el, în criptomonede. Nu avem dovada că această campanie ar fi fost susţinută cu criptomonede şi din partea unor actori ruşi. Există însă numeroase semne de întrebare în această privinţă. De exemplu, un canal Telegram, Grup N3, cu 341.490 de urmăritori, a preluat în timpul campaniei electorale afirmaţia lui Călin Georgescu, formulată într-un interviu pe YouTube din 2023, că “pedofilia globală oligarhică face să dispară 8 milioane de copiii anual”. Întrebarea este: de ce acest tip de informaţie falsă vehiculată de Georgescu a fost preluată de propaganda rusă exact în timpul campaniei electorale? De ce nu a fost preluată atunci când a fost formulată? Interesant este faptul că Georgescu a introdus prin această dezinformare un narativ destinat a contracara, indirect, o informaţie adevărată dar care nu convine deloc regimului de la Kremlin: Vladimir Putin, împreună cu Maria Lvova – Belova, au fost puşi sub acuzare de către Curtea Penală Internaţională exact pentru traficul ilegal de copii din regiunile ocupate ale Ucrainei^[7]. Moscova l-a ajutat pe Georgescu, Georgescu a întors ajutorul înapoi.

O investigaţie PublicRecord publicată pe data de 8 decembrie 2024 a arătat că în februarie 2024 Viginium, o agenţie de stat din Franţa care analizează dezinformarea online, a descoperit reţeaua Portal Kombat^[8]. Această reţea acţionează în 19 state europene, printre care şi România. PublicRecord a descoperit că mai multe website-uri care folosesc denumirea Pravda au diseminat masiv articole despre Georgescu, în mai multe limbi, inclusiv româna. Aceste website-uri au caracteristici tehnice comune, IP-uri ruse şi sunt toate înregistrate prin intermediul companiei ruse Reg.ru. Georgescu este descris ca “un lider naţionalist care luptă împotriva globaliştilor” şi care “doreşte oprirea războiului din Ucraina”, fiind văzut ca victima unei “lovituri de stat” dată de la Bruxelles. Investigaţia a arătat că există mai multe canale de Telegram care au amplificat afirmaţiile lui Georgescu, cum ar fi Grup N3, “Adevărul”, “Ţarigrad TV”, “Gagauznews”, “Triunghiul Basarabean”. În spatele website-urilor Pravda se află persoane care folosesc acelaşi număr de telefon din Federaţia Rusă (+74955801111).

Georgescu a folosit în campania sa electorală intens X, Meta, YouTube, Telegram, TikTok. Potrivit unui raport CheckFirst, realizat împreună cu ResetTech, EUDisinfo Lab şi jurnaliştii Luiza Vasiliu şi Victor Ilie^[9], au existat 25 de pagini Facebook care erau conectate printr-o infrastructură comună de hosting care au difuzat 4100 de reclame pentru care s-a plătit 264. 909 euro pentru a promova în timpul campaniei electorale mesaje în favoarea lui Georgescu. Nick Clegg, care era în decembrie 2024 responsabil pentru acţiunile Meta la nivel global, a declarat că Meta a colaborat zilnic cu autorităţile române în timpul campaniei electorale. Până în prezent, Meta nu recunoaşte ca fiind valid raportul CheckFirst şi nu a oferit date suplimentare pentru a afla mai multe despre această infrastructură care l-a promovat pe Georgescu şi în ce măsură aceasta ar fi putut fi în conexiune cu Kremlinul.

Ce rezultă prin urmare din toate aceste investigaţii, derulate de autorităţile române sau de terţi? Intrarea în scenă a lui Călin Georgescu a fost pregătită, din perspectiva intervenţiei actorilor externi, încă din 2016, prin crearea unor conturi de TikTok inactive. Cine a creat aceste conturi, dacă nu un actor statal interesat, respectiv Federaţia Rusă? De ce aceste conturi au “explodat” în noiembrie 2024 şi nu mai devreme şi de ce au transmis simultan informaţii pozitive despre Călin Georgescu? Nu avem deocamdată răspunsuri definitive la aceste întrebări.

Călin Georgescu se înscrie în cursa electorală, se află mult timp “sub radar”, chiar rămâne în Austria şi după acest moment – dacă ne bazăm pe propriile sale afirmaţii privind momentul întoarcerii în România. Imediat după această întoarcere, cu doar câteva zile înainte de alegeri, izbucneşte un fel de “jihad” informaţional pe toate reţelele sociale. Ştim astăzi exact momentul când acest “jihad” a demarat, frapează însă capacitatea de a începe simultan o campanie de proporţii pe YouTube, TikTok, Meta, X, Instagram şi Telegram. Marius Lulea, prim vicepreşedinte AUR, a declarat, a doua zi după primul tur al alegerilor prezidenţiale: “S-au folosit boţi şi troli. Noi am constatat încă din 2022, din partea a doua a anului, că sunt folosiți și la Diana Șoșoacă. Generarea acestor boți se face automat pe baza unor softuri și echipamente performante și în momentul în care Șoșoacă a fost retrasă de pe scena politică boții au fost mutați pe Călin Georgescu”^[10]. Despre ce “boţi şi troli” este vorba? Domnul Lulea a fost destul de eliptic în declaraţii, deşi este evident că la nivelul conducerii AUR se ştia exact în ce constau instrumentele pe care Georgescu avea să le folosească în campania electorală. Preluarea unui “soft” de către un alt candidat şi atitudinea ostilă a doamnei Şoşoacă după alegeri împotriva domnului Georgescu sugerează că această preluare a unor instrumente sofisticate de intervenţie online în campania electorală nu s-a făcut chiar de bunăvoie. Cineva a oferit un astfel de instrument puternic doamnei Şoşoacă. Tot acel cineva, după ce respectiva nu a mai putut candida, a transferat acest instrument domnului Georgescu care îl foloseşte din plin.

S-a afirmat că autorităţile nu au acţionat prompt, înainte şi după turul întâi. Mecanismul pe care îl avem în prezent implică o sesizare a ANCOM şi o acţiune de blocare din partea DNSC. Această instituţie poate cere operatorilor de Internet să elimine o adresă IP considerată suspectă. De aici intrăm într-un teritoriu incert, întrucât o singură adresă de IP poate ascunde zeci, chiar sute de platforme, bloguri, aplicaţii, etc. Întotdeauna există un risc de a nu lua decizia corectă, de aceea este nevoie de o analiză care poate depăşi câteva zile şi nimic nu garantează că ea este corectă. Imediat după anunţul rezultatului turului întâi, Călin Georgescu  a apărut pe data de 25 noiembrie într-o intervenţie live pe YouTube. Chiar dacă ANCOM ar fi sesizat DNSC în dimineata zilei respective, nu ar fi fost timp pentru a bloca activitatea acelui canal de Youtube. Astfel, tehnologia utilizată de Călin Georgescu este până acum întotdeauna cu un pas înaintea măsurilor care pot fi luate. S-a invocat foarte mult Digital Services Act dar acest instrument al UE nu a fost gândit pentru a acţiona rapid, în timpul unei campanii electorale.

Deocamdată, nu cunoaştem algoritmii pe baza cărora un mesaj al lui Georgescu sau despre Georgescu este sau a fost promovat de TikTok, X sau Meta. Ştim însă că strategia sa de promovare nu ar fi fost atât de agresivă şi nu ar fi produs un impact atât de masiv fără a fi avut un impuls din partea unui actor statal care promovează dezinformarea şi a unei “armate din umbră” de actori non-statali din exterior care au distribuit mesajele sale.

Desigur, în acest moment lipsesc toate piesele din enormul puzzle care a însemnat campania electorală a lui Călin Georgescu. Nu avem încă un răspuns la întrebarea: factorul extern a fost mai important decât vectorii de promovare internă sau invers? Nu cunoaştem încă toate mecanismele acestei campanii. Este vina instituţiilor abilitate? Dificil a da un răspuns. Cert este că s-a sesizat ceva neobişnuit în campania lui Georgescu cu câteva zile înainte de 24 noiembrie şi s-a încercat să se acţioneze. S-a văzut imaginea de ansamblu? Evident că nu. Putea fi văzută? Greu de dat un răspuns definitiv şi a stabili responsabilităţi.

Într-o democraţie, alegeri libere înseamnă ca alegătorii să îşi poată exprima liber voinţa atunci când îşi exercită dreptul la vot. A exprima liber voinţa înseamnă a nu fi supus unor informaţii false care au potenţialul de a distorsiona respectiva voinţă. Din acest motiv s-au introdus numeroase garanţii în acest sens, cum ar fi regulile în baza cărora se desfăşoară o campanie electorală. Reţelele sociale sunt în prezent o provocare globală în privinţa acestor reguli. Fără îndoială, până la urmă alegătorul este cel care până la urmă merge la vot. Algoritmii reţelelor sociale sau hackerii nu votează dar pot contribui la vicierea exprimării libere a voinţei alegătorilor. Există preocuparea pentru a asigura că “regulile jocului” sunt respectate. În absenţa acestor reguli, opinia celor care votează se formează potrivit unor informaţii care nu reprezintă adevărul.

Ne aflăm într-o epocă în care alegerile devin viciate, în sensul că nu mai reflectă voinţa liber exprimată a cetăţenilor, prin operaţiuni de dezinformare online, în timpul campaniei electorale. Nu se mai fură voturi sau ştampile, nu se mai falsifică procese – verbale, nu se mai introduc voturi în plus în urnă, nu mai vin la vot cetăţeni transportaţi cu camioane de la o secţie la alta. Atacul se produce asupra minţii celui care este chemat la vot, înaintea votului, prin multiple mijloace. Am văzut un astfel de atac la alegerile din Georgia. Nu au existat fraude masive la vot, ci înaintea votului, prin manipularea alegătorilor într-un mod cu totul diferit de persuasiunea specifică acţiunilor dintr-o campanie electorală.

Concluzii 

Ce ar fi de făcut pentru a garanta integritatea unui proces electoral? Suntem condamnaţi să depindem exclusiv de actori perecum CCR pentru a ne asigura că votul este exprimat în cunoştiinţă de cauză? Există o contradicţie fundamentală între intervalul de timp redus care se alocă unei campanii electorale – de obicei, între 30 şi 60 de zile – rapiditatea cu care algoritmii unei reţele sociale pot fi influenţaţi şi măsurile care pot fi luate în timp real. Cum se poate rezolva această contradicţie?

Dincolo de măsuri de moment, ar trebui regândit întregul mecanism la unei campanii electorale, la nivel global. O variantă ar fi să considerăm “candidaţi” potenţiali o mulţime foarte mare de lideri, reali sau doar cu aderenţă online. Inteligenţa Artificială poate ajuta la identificarea potenţialului unei asemenea persoane de a deveni la un moment dat candidaţi, implicaţi în procese electorale limitate în timp. Aceste persoane ar trebui monitorizate mai îndeaproape, pentru a vedea dacă nu cumva există actori statali care investesc în campaniile lor de promovare, pe partea politică. Însă o asemenea monitorizare permanentă, a unor profile care s-ar putea sau nu să intre în politică (în afară de cele ale politicienilor despre care se presupune că sunt gata oricând să candideze pentru a-şi păstra privilegiile) nu este cumva, prin ea însăşi, contrară democraţiei?

Există şi o altă variantă, acea ca reţelele sociale să dezvăluie algoritmii de promovare şi să existe siguranţa că aceşti algoritmi nu se schimbă la intervenţia unor actori statali. Problema este însă că aceste reţele sociale se apără, afirmând că derulează în principal campanii comerciale care implică şi dimensiunea de marketing, iar activitatea politică este totdeauna pe plan secund. S-ar putea ca, în cele din urmă, singura soluţie pentru a garanta desfăşurarea unui proces electoral corect, prin care alegătorii să nu fie influenţaţi de intervenţii obscure, pe care nu le revendică nimeni sau despre care nu se ştie nici măcar că au existat, să fie un echilibru între reţelele sociale.

Un echilibru care să rezulte pe baza regulilor de cerere – ofertă, pe o piaţă liberă globală a reţelelor sociale, în care să existe o autoritate cu rol de arbitru. Până când se va ajunge la acest echilibru, suntem deocamdată condamnaţi să asistăm la creşteri aparent de neexplicat a unor candidaţi care se prezintă ca fiind “independenţi”, veniţi de nicăieri dar care de fapt sunt legaţi prin fire invizibile de actori statali ce au un scop precis din interferenţa în procesul electoral. Deocamdată, suntem antrenaţi în iluzia că influenţa externă nu ar fi existat în campania electorală a lui Călin Georgescu şi, oricum, dacă ar fi existat, nici nu eram capabili să o descoperim.

 Notă: O primă versiune a acestui articol a fost publicată pe www.contributors.ro

[1] Un exemplu în acest sens, Marius GHINCEA, Au fost rușii? Ce ne spun dovezile despre o posibilă implicare a Rusiei în alegerile din România, https://www.contributors.ro/au-fost-rusii-ce-ne-spun-dovezile-despre-o-posibila-implicare-a-rusiei-in-alegerile-din-romania/, accesat la data de 20 ianuarie 2025.

[2] Vezi Bob WOODWARD, War, Simon &Schuster, New York, 2024, p. 64 şi urm.

[3] Vezi Thomas RID, Active Measures. The Secret History of Disinformation Political Warfare, ProfileBooks, London, 2020, p. 377 şi urm.

[4]  Andra – Lucia MARTINESCU, Sorina STALLARD, Alina BALAŢCHI – LUPAŞCU, Mihai George FORLAFU & the Osavul Data Team: Yan KURTOV, Dmytro PLIESHAKOV & Yevhen POPOV, Networks of Influence: Decoding foreign meddling in Romania’s elections. Autorii acestui raport au publicat o versiune prescurtată în limba română în Newsweek ediţia română, nr. 168, 20.12.2024 – 23.01.2025.

[5] Platformă online bazată pe IA care elaborează “analize ale unor narative de dezinformare şi identifică ameninţări în materie de intelligence” şi care colaborează cu “guverne, media, ONG-uri, mediul de afaceri şi lideri de opinie pentru monitorizarea unor narative”, potrivit propriei prezentări, https://www.osavul.cloud/, accesat la data de 20 ianuarie 2025.

[6] Andrei POPOVICIU, TikTok influencers flee Romania amid tax probe into their election rule, https://www.politico.eu/article/romania-tiktok-election-calin-georgescu-elena-lasconi/, accesat la data de 20 ianuarie 2025.

[7] Situation in Ukraine: ICC judges issue arrest warrants against Vladimir Vladimirovich Putin and Maria Alekseyevna Lvova-Belova, https://www.icc-cpi.int/news/situation-ukraine-icc-judges-issue-arrest-warrants-against-vladimir-vladimirovich-putin-and, aceesat la data de 20 ianuarie 2025.

[8] Matei VRABIE, Komanda Kremlin: mașinăria rusă din spatele lui Călin Georgescu, https://publicrecord.ro/2024/12/08/komanda-kremlin-masinaria-rusa-din-spatele-lui-calin-georgescu/

[9] Research Note: Meta’s Role in Romania’s 2024 Presidential Election, https://checkfirst.network/research-note-metas-role-in-romanias-2024-presidential-election/, accesat la data de 20 ianuarie 2025.

[10] https://hotnews.ro/interviu-explicatia-aur-pentru-socul-georgescu-tehnologie-performanta-de-boti-si-troli-pe-tiktok-folosita-intai-de-sosoaca-si-care-a-ajuns-apoi-la-calin-georgescu-1844410, accesat la data de 20 ianuarie 2025.