Evoluţia profilului socio-profesional

al Prefectului în judeţul Gorj 1990-2015[1]

The evolution of the social and professional profile

of the Prefect of Gorj 1990 – 2015

Vladimir-Adrian COSTEA

Abstract. The article aims at capturing the evolution of the prefect’s profile in the Gorj county (Southern part of Romania) between 1990-2015, with a special focus on the evolution of the relation between the central government, the prefect and the local government and its impact on the socio-professional profile of prefects. The article also tests the degree of transparency of the prefect and the prefectoral institution as well as the image the institution has in the local media. Our analysis shows that prefects of Gorj County illustrate well all the features and pathologies of the process of institutional reforms during postcommunist: the actors involved in the making of the prefect at local level, individual and parties, have taken advantage of a legal framework in constant evolution and of a fluid political context, in order to develop clientelistic and patronage strategies that hindered the expected results of the Europeanisation processes.

 Keywords: Prefect Institution, Gorj, prefect profile, local government, central government, elite.

Obiectivul general pe care ni-l propunem prin intermediul acestei cercetări constă în testarea gradului de politizare şi a strategiilor de instrumentalizare politică ale unei instituţii a cărei vocaţie de neutralitate partizană este afirmată prin lege încă din 1990. Această cercetare se plasează în perspectiva propusă de analiza neo-instituţională^[1] a guvernării democratice şi a democratizării^[2], detaşându-se, în schimb, de studiile tranzitologice centrate exclusiv asupra construcţiei regimului politic, oferind un statut secundar proceselor de guvernare.^[3] Astfel, cercetarea noastră se plasează în spaţiul dintre sociologia politică a democratizării^[4] şi analiza politicilor de reformă instituţională în postcomunismul românesc^[5], utilizând demersul sociografic pentru a surprinde în secţiune teritorială şi transversală realităţile sociologice ale birocraţiei guvernamentale postcomuniste.

În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, vom utiliza drept studiu de caz construcţia instituţiei Prefectului în judeţul Gorj prin examinarea încarnărilor succesive ale acesteia. Vom verifica așadar dacă numirea, respectiv revocarea prefecţilor din judeţul Gorj este dependentă de cadrul legal evolutiv, contextul politic dinamic și strategii de promovare personală variate utilizate de persoanele care au exercitat funcţia de Prefect al judeţului Gorj în perioada 1990-2015.

Obiectivul secundar pe care ni-l propunem constă în testarea gradului de accesibilitate a informaţiilor referitoare la prefect şi la instituţia prefectului (disponibile în cadrul arhivei Prefecturii Judeţului Gorj, precum şi în publicaţiile judeţene, rapoartele independente sau antologiile biografice).

Justificăm această alegere ca urmare a poziţiei şi rolului pe care instituţia Prefectului o exercită în cadrul schemei instituţionale, teritoriale şi funcţionale a guvernării, având în vedere modificările produse de Legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Totodată, este important să precizăm faptul că identificarea evoluţiei cadrului legal al instituţiei Prefectului nu reprezintă singurul argument pentru justificarea acestei opţiuni. Astfel, analiza instituţiei Prefectului ne cere să luăm în calcul dinamica contextului politic, precum și strategiile de promovare personală variate utilizate de persoanele care au deţinut cel puţin un mandat de prefect în perioada 1990-2015.

Un alt argument care justifică opţiunea noastră constă în complexitatea profilului socio-economic al judeţului Gorj. Potrivit datelor oficiale, 55,50% din populaţia stabilă a judeţului Gorj, respectiv 185.506 persoane dintr-un total de 334.231 se află în mediul rural.^[6]  Din punct de vedere al resurselor naturale, principala resursă aflată în depozitele sedimentare ale subsolului judeţului Gorj este lignitul, care se găseşte şi se exploatează din bazinele Rovinari, Jilţ, Motru. Observăm astfel două caracteristici predominante ale judeţului Gorj: pe de o parte, populaţie preponderent rurală, iar pe de altă parte, utilizarea industriei miniere în principalele oraşe şi municipii ale judeţului.^[7]

În acest studiu vom îmbina demersul sociografic cu demersul de sociologie şi antropologie instituţională. Astfel, cercetarea se sprijină pe un corpus de surse compus din acte normative, decizii guvernamentale, informații de presă, precum şi două interviuri semi-directive realizate în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016 cu doi ocupanți ai fotoliului prefectoral: Victor Banţa[8] (prefect în perioada 26.03.2008 – 06.03.2009) şi Dan Ilie Morega [9] (prefect în perioada 20.08.1996 – 28.12.1996). Studiul notstru se sprijină de asemenea pe o baza de date biografice a prefecților de Gorj care a încercat să surprindă cât mai bine capitalul cultural, social si economic al indivizilor în cauză[10].

Pentru testarea gradului de instrumentalizare partizană a instituţiei Prefectului din judeţul Gorj, într-o primă parte vom analiza evoluţia cadrului legal pentru a identifica poziţia şi rolul pe care instituţia Prefectului o exercită în cadrul schemei instituţionale, urmând ca, în a doua parte, să testăm evoluţia profilului prefectului din judeţul Gorj în perioada 1990-2015, pentru a verifica modul în care evoluţia cadrului legal determină modificări asupra profilului socio-profesional al persoanelor care exercită funcţia de prefect. În cea de-a treia parte vom avea în vedere strategiile de promovare personală variate, pentru a testa gradul de personalizare a Instituţiei în funcţie de profilul persoanelor care exercită funcţia de prefect.

La finalul acestei cercetări vom constata faptul că există o articulare puternică între cadrul legal evolutiv al instituţiei Prefectului, contextul politic dinamic şi strategiile de promovare personală variate ale persoanelor care exercită funcţia de prefect. Într-adevăr, numirea, respectiv revocarea prefecţilor din judeţul Gorj este dependentă de cadrul legal evolutiv şi contextul politic dinamic. Totodată, strategiile de promovare personală variate diversifică profilul socio-profesional al prefectului din judeţul Gorj, în perioada 1990-2015.

Instituţia Prefectului

Pentru a înţelege gradul de politizare și strategiile de instrumentalizare politică a instituţiei Prefectului judeţului Gorj, este important să avem în vedere cadrul legal evolutiv al acesteia. Astfel, într-o primă parte vom identifica principalele modificări ale cadrului legal care au influenţat construcţia instituţiei Prefectului din judeţul Gorj prin intermediul încarnărilor succesive ale acesteia.

În acest sens, reţinem faptul că vocaţia instituţiei Prefectului la neutralitate este afirmată prin lege încă din 1990. Legea nr. 5 din 19 iulie 1990 privind administrarea judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor până la organizarea de alegeri locale, publicată în Monitorul Oficial, Nr. 92 din 20 iulie 1990, definea prefecturile şi primăriile drept “organe locale ale administraţiei de stat cu competenţă generală”^[11] cărora le revenea rolul de a rezolva “problemele privind dezvoltarea economico-socială a unităţilor administrative-teritoriale”, de a urmări respectărea cadrului legal cu privire la desfăşurarea activităţilor economice şi de a gestiona bugetele locale (art. 3). Organizate la nivelul judeţelor, prefecturile erau compuse dintr-un prefect, doi subprefecţi, un secretar şi șapte membri (Art. 4). Prefecții erau numiți și eliberați din funcție de primul-ministru, la propunerea Direcţiei administraţiei locale din cadrul Secretariatului general al guvernului (Art. 6). De asemenea, prefecturile – în întregul lor şi fiecare dintre membrii acestora – răspundeau “în faţa organelor administraţiei de stat ierarhic superior şi a guvernului” (Art. 7). În acelaşi timp, deciziile prefectorale se întemeiau pe votul a jumătate plus unu din totalul membrilor prefecturii (art. 9).

În schimb, Legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 225 din 24 martie 2008, prefectul devine “reprezentantul Guvernului pe plan local”^[12], numit de către Guvern la propunerea ministerului Internelor şi Reformei administrative, îndeplinind rolul de garant al respectării legii şi a ordinii publice la nivel local (art. 1 alin. 2-3). În plus, prin intermediul Hotărârii Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 26 aprilie 2006, prefectului îi puteau fi delegate de către miniştrii şi şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, “unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine” (Art. 1 alin. 4)^[13]. Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor, prefectul este ajutat de doi subprefecţi, cu excepţia prefectului municipiului Bucureşti care este secondat de trei subprefecţi; atribuţiile acestora fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului.^[14]

Atât prefectul, cât şi subprefectul, fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici (art. 10) și, cu acest titlu, sunt supuşi mobilităţii în funcţie (art. 15 alin 1) sub sancțiunea excluderii din această categorie în cazul refuzului neîntemeiat al mobilităţii (art. 15 alin 2). De asemenea, conform programei aprobate de ministrul administraţiei şi internelor, cel puţin o dată la 3 ani, membrii Corpului prefecţilor, ai Corpului subprefecţilor, precum şi cei care fac parte din Corpul de rezervă al prefecţilor, respectiv al subprefecţilor, în scopul perfecţionării pregătirii profesionale, sunt obligaţi să efectueze stagii de perfecţionare profesională la Institutul Naţional de Administraţie ori la instituţii de învăţământ superior din ţară sau străinătate (art. 16).

Prefecţii şi subprefecţii nu au dreptul la grevă (art. 13), nu pot înfiinţa organizaţii sindicale proprii (art. 14), iar de fiecare dată când călătoresc în afara judeţului au obligaţia de a informa conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (Art. 15). Prefecții și subprefecții (art. 32, începând cu data de 1 ianuarie 2006) “nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice, potrivit legii, sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică” (Art. 17).

Nu există raporturi de subordonare între prefecţi, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora (art. 11). În același timp, în calitatea sa de reprezentant al statului în teritoriu, prefectul verifică legalitatea măsurilor întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean şi, dacă este cazul, sesizează organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii (art. 20). De asemenea, în condiţiile legii, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin (art. 26 alin 1), acestea putând fi anulate de către Guvern dacă le consideră nelegale sau netemeinice, la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (Art. 27 alin 4).

Prin urmare, începând cu 1 ianuarie 2006, în cadrul instituţiei Prefectului, se produc câteva modificări semnificative: prefectul si subprefectul devin funcţionari publici[15], titularizați prin concurs și lipsiți de apartenență partizană.

De inspirație franceză și recuperând o tradiție precomunistă, statutul prefectului a făcut obiectul unui consens la nivelul clasei politice. În cele ce urmează, ne vom concentra asupra dezbaterilor care au avut loc în Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2004, în cadrul căreia a fost adoptat Proiectul de lege privind instituţia Prefectului, devenită ulterior Legea nr. 340 din 12 iulie 2004.^[16]

Evoluţia figurii prefectului[17] în cadrul instituţional românesc urmează logica și ritmul reformei administraţiei publice postcomuniste, care a fost marcată de două tendințe majore. Pe de o parte, în acord cu etosul european favorabil descentralizării – înțeleasă ca “transfer de autoritate şi [de] responsabilităţi pentru anumite funcţii publice de la nivelul guvernului central al unei ţări la niveluri subnaţionale de guvernare sau instituţii autonome”^[18] – administraţia publică a suferit reforme profunde. Urmând strategia de reformă instituțională agreată de Comisia Uniunii Europene^[19], administraţia publică din România postcomunistă a trecut prin diferite etape de constituire, consolidare, modernizare, subordonare, respectiv europenizare^[20], Pe de altă parte însă, administrația publică de la nivel central și local a continuat să manifeste trăsăturile tipice structurilor de dominaţie tradiţională^[21] confirmate și reconfirmate în perioadele anterioare, precomunistă și comunistă

Legea românească folosește două criterii pentru a structura administrația publică. Pe de-o parte, în virtutea unui criteriu teritorial, legea distinge între autorităţi centrale (guvern, ministere, organe centrale ale administraţiei publice), autorităţi teritoriale (serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe central) și autorităţi locale [consilii locale (orăşeneşti, judeţene, comunale), primari şi preşedinţi de consilii judeţene]^[22]. Pe de altă parte, potrivit unui criteriu funcțional, autorităţile administrative se clasifică în autorităţi cu competenţă generală (guvern, consilii locale şi primarii), autorităţi specializate (ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice autonome sau aflate în subordinea Guvernului, respectiv serviciile publice descentralizate ale acestora în teritorii).^[23] Având în vedere faptul că intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2006 a principalelor modificări menţionate anterior cu privire la prevederile Legii nr. 340 din 12 iulie 2004 privind prefectul şi instituţia prefectului au produs modificări importante asupra profilului prefectului, considerăm oportun plasarea acestor schimbări într-un cadru mă larg, marcat de europenizarea administraţiei publice din România.

Procesul de reformare a administraţiei publice din România a dobândit următoarele priorităţi, ca urmare a cerinţelor impuse de integrarea în spaţiul european^[24], după cum urmează:

În primul rând, reformarea serviciului public s-a realizat prin crearea unui cadru legislativ cuprinzător, pentru a asigura profesionalizarea şi neutralitatea (din punct de vedere politic) a corpului de funcţionari publici. Cu toate acestea, în cadrul administraţiei publice observăm influenţa sistemului politic cu privire la ocupanţii poziţiilor politice. În acest sens, o caracteristică principală pe care o identificăm surprinde remanierea repetată a funcţionarilor publici (în special a celor care deţin funcţii de conducere), simultan cu schimbările politice generate de rezultatele înregistrate de partidele şi alianţele politice în cadrul scrutinurilor electorale.^[25]

În al doilea rând, continuarea proceselor de descentralizare şi deconcentrare a serviciilor publice au contribuit la reformarea administraţiei locale, “prin îmbunătățirea managementului serviciilor publice la nivel local, creșterea calității serviciilor publice, alocarea coerentă a responsabilităților, resurselor financiare și drepturile aferente serviciilor prestate”.^[26]

În al treilea rând, prin crearea unor sisteme de coordonare, simultan cu îmbunătăţirea capacităţii de gestionare a structurilor guvernamentale, procesul de europenizare a contribuit, dacă ţinem cont de concluziile cercetării realizate de Ani Matei, la îmbunătăţirea procesului de elaborare a politicilor publice.^[27]

În același timp, identificăm existenţa pattern-urilor dobândite în perioada regimului comunist. Cu privire la acest aspect, menţionăm demersul autorilor David Stark şi László Bruszt, care în lucrarea Postsocialist Pathways se concentrează asupra dinamicii instituţiilor (colapsul celor vechi şi crearea de noi instituţii), precum şi asupra strategiilor prin intermediul cărora acestea sunt conectate între ele. Cei doi numesc această abordare path dependent (dependenţa de cale) în soluţii instituţionale – formele de democraţie şi de privatizare în momentul despărţirii de socialism, s-au blocat pe căi divergente în Ungaria, Republica Cehă, Republica Democrată Germană (Germania de Est), respectiv Polonia. Având în vedere acest aspect, Stark şi Bruszt disting din perspectiva lor neoliberală, “tranziţia ca imitaţie” a capitalismului manual (textbook capitalism), pe care îl numesc “capitalism prin proiectare” (dependenţa de viitor/future dependence). În schimb, cei doi contestă dependenţa abordărilor involutive privind dependenţa de trecut (past dependence) care tratează postsocialismul drept un produs degenerativ al moştenirii comuniste.^[28]

Observaţiile lui Stark şi Bruszt sunt valabile şi în cazul românesc, întrucât identificăm moştenirea structurilor tradiţionale de tip patrimonialism/ sultanism din perioada comunistă. Acest aspect este subliniat de către Frank Sellin^[29], potrivit căruia începând cu anul 1989 identificăm în România existenţa patrimonialismului postcomunist, responsabil pentru sistemul politic descentralizat la nivelul instituţiilor de stat, respectiv la nivelul partidelor politice în special. Pentru a înţelege observaţia lui Sellin, menţionăm faptul că demersul acestuia are ca punct de plecare raţionamentul lui Weber cu privire la efectele produse de tipul de dominaţie patrimonialist, care angrenează formarea unei reţele de sprijin în jurul conducătorului în vederea accesului la bunuri şi poziţii strategice în cadrul regimului (care în cazuri extreme poate tinde spre “sultanism”), contribuind, în acelaşi timp, la formarea unui proces de concurenţă în cadrul unui sistem patrimonial.^[30] Ţinând cont de acest aspect, Sellin consideră că patrimonialismul postcomunist complică – şi chiar împiedică – reforma politică şi economică din spaţiul românesc, ca urmare a apariţiei relaţiilor de simbioză care protejează interesele puternice ale elitelor pentru protejarea status quo-ului.^[31]

În mod similar, Steven D. Roper consideră că evoluţia relaţiei dintre partidelor româneşti şi stat a fost marcată de existenţa partidelor de patronaj, respectiv a campaniilor de finanţare ale acestora.^[32] În acest sens, ne atrage atenţia observaţia lui Roper conform căreia numirea funcţionarilor publici contribuie la modul în care patrimonialismul – prin intermediul reţelelor clientelare -, este utilizat pentru controlul resurselor de stat.^[33] Contrar atenţiei focalizate exclusiv asupra funcţiilor publice la nivel naţional în ceea ce priveşte modul în care s-a realizat reforma administraţiei, Steven D. Roper atrage atenţia asupra extinderii patronajului “de-a lungul diferitelor niveluri de guvernare”, evidenţiind astfel, politizarea prefecţilor.^[34]

Pornind de la observaţia conform căreia “guvernul român numește un reprezentant (prefect) pentru fiecare din cele 41 de județe”, după modelul francez, Roper îşi construieşte argumentaţia ţinând cont de faptul că România reprezintă un stat unitar în cadrul căruia prefectul dispune de “resurse administrative și bugetare semnificative din partea guvernului central”, fapt pentru care numirea prefecţilor se negociază în rândul partenerilor de coaliţie.^[35] Pentru a susţine această afirmaţie, Roper oferă drept exemplu numirea prefecţilor – aproape întotdeauna -, de cel mai mare partid de guvernământ pe parcursul primilor ani ai tranziţiei din România, în contextul în care opoziţia nu a avut posibilitatea de a numi prefecţi.^[36]

Roper explicâ existenţa relaţiilor de patronaj în ceea ce priveşte numirea, respectiv revocarea prefecţilor, prin faptul că prefectul dispune de prerogative şi resurse bugetare semnificative la nivelul judeţului, controlând birocraţia administraţiei locale pe de o parte, respectiv prin oferirea contractelor guvernamentale şi a comandării inspecţiilor şi auditurilor la nivelul întreprinderilor locale şi persoanelor fizice, pe de altă parte. De asemenea, Roper menţionează influenţa considerabilă a prefecţilor asupra presei locale, ca urmare a dependenţei ziarelor şi posturilor de televiziune româneşti de subvenţiile şi concesiile fiscale oferite de guvern.^[37]

Cu privire la acest aspect, Roper oferă ca exemplu demiterea primarilor de către prefecţi înainte de efectuarea unei anchete judiciare, de-a lungul anilor 1990. Acest aspect a fost sesizat şi de către Consiliul Europei, care a luat act de faptul că “deciziile de suspendare nu par întotdeauna să respecte condiţiile Legii 69/91”, identificând cel puţin 19 cazuri în care primarii au fost suspendaţi în absenţa unei “anchete judiciare”.^[38]

În consecinţă, Steven D. Roper constată faptul că “prefectul a oferit guvernului central un mecanism de extindere a reţelei de patronaj a partidului la oraşe şi comunele din mediul rural”.^[39] Acest aspect îl observăm în mod frapant atunci când luăm drept exemplu migraţia primarilor din opoziţiei în perioada 2000-2004: în timp ce în anul 2000, PSD a câştigat aproximativ 30 % din numărul de mandate pentru funcţia de primar şi preşedinte al Consiliului Judeţean; până în momentul alegerilor locale din 2004, Roper constată faptul că PSD controla aproape 70 % din administraţia publică locală.^[40]

În continuare, Roper îşi focalizează atenţia asupra limitărilor introduce de reformele realizate în perioada 2003-2004 cu privire la instituţia prefectului. În acest sens, Roper menţionează faptul că revizuirea Constituţiei din 2003 marchează o delimitare mai clară a atribuţiilor prefectului, prin faptul că prin intermediul art. 123 alin. (4), oficialii administraţiei locale (inclusiv primarii şi consilierii judeţeni) nu mai sunt subordonaţi prefectului.^[41] În ceea ce priveşte limitările introduce de Legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, Roper subliniază obligativitatea prefecţilor de a nu face parte dintr-un partid politic (începând cu 1 ianuarie 2006), punându-şi, totodată, întrebarea dacă demisia din calitatea de membru de partid este una formală, care nu înlătură influenţa partidului asupra prefectului.^[42]

Sintetizând cele menţionate mai sus, reţinem faptul că instituţia prefectului este marcată de o “mimare” a procesului de reformă instituţională, prin faptul că europenizarea nu produce în totalitate efectele preconizate, ca urmare a relaţiilor de patronaj şi clientelism existente în cadrul patrimonialismului postcomunist.

Evoluţia profilului prefectului în judeţul Gorj în perioada 1990-2015

Având în vedere aspectele menţionate mai sus, în cadrul acestui studiu ne-am propus să identificăm profilul prefectului judeţului Gorj, atât pentru perioada 1990-2015, pentru o obţine o imagine de ansamblu asupra dimensiunii socio-profesionale a persoanelor care au ocupat această funcţie, cât şi pentru perioadele 1990-2006, respectiv 2006-2015, pentru a putea observa în ce măsură profilul socio-profesional al prefectului judeţului Gorj este dependent de modificările legislative cu privire la instituţia prefectului.

Astfel, în urma centralizării datelor pentru fiecare persoană care a exercitat funcţia de prefect al judeţului Gorj, identificăm existenţa următoarelor profiluri, pentru fiecare perioadă corespunzătoare, după cum urmează:

Profilul Prefectului Gorj în perioada 1990-2015

În ceea ce priveşte activitatea politică, 66,67% au deţinut funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului în care erau afiliaţi, în timp ce 50% au deţinut şi funcţie de vicepreşedinte al respectivei organizaţii. Acest aspect evidenţiază poziţia importantă a persoanelor respective pe plan local. Totodată, un alt indicator important în privinţa recrutării îl reprezintă afilierea politică: 66,67% din persoanele care au exercitat funcţia de prefect al judeţului Gorj au fost numiţi în timp ce partidul la care erau afiliaţi se afla la guvernare. Excepţie în acest sens reprezintă numirea lui Gheorghe Caralicea Mărculescu (neafiliat în acel moment) de către primul-ministru Nicolae Văcăroiu (1993), numirea lui Dan Ilie Morega (neafiliat în acel moment) de către primul-ministru Nicolae Văcăroiu (1996), numirea lui Emil Claudiu Popescu (afiliere necunoscută) de către primul-ministru Mugur Isărescu (2000), respectiv numirea lui Ion Florescu (PSD) de către primul-ministru Emil Boc (2009).

În ceea ce priveşte declaraţia de avere a persoanelor care au exercitat funcţia de prefect, importanţa acestui item a fost ales pentru a identifica în ce măsură deţinerea unor bunuri – declarate oficial ulterior exercitării funcţiei de prefect – reprezintă un indicator al recrutării respectivelor persoane. Astfel, 50% deţin cel puţin un teren, 66,67% deţin cel puţin un spaţiu de locuit, în timp ce 41,66% deţin cel puţin două autoturisme. În schimb, în cazul a trei persoane care au exercitat această funcţie, în declaraţia de avere nu sunt menţionate terenurile, spaţiile de locuit, autoturismele sau depozitele bancare. În plus, ultimii doi prefecţi ai judeţului Gorj, care au exercitat această funcţie, menţionează în declaraţie că nu deţin terenuri, spaţii de locuit, autoturisme de locuit sau depozite bancare, dar deţin credite la diferite bănci.

De asemenea, având în vedere dispoziţiile în vederea cărora au fost numiţi în funcţie, am observat faptul că, începând cu anul 2009, toţi prefecţii sunt numiţi cu caracter temporar. În timpul guvernării primului-ministru Emil Boc (2009-2012), prefecţii Ion Florescu (pentru o perioadă de 7 luni) şi Vasile Liviu Andrei (pentru o perioadă de 46 de luni) sunt numiţi cu caracter temporar, până la organizarea concursului în vederea ocupării definitive a postului. În schimb, în timpul guvernării primului-ministru Victor Ponta (2012-2014), prefecţii Ion Claudiu Teodorescu (pentru o perioadă de 17 luni) şi Alin-Vasile Văcaru (pentru o perioadă de 24 de luni+) sunt numiţi cu caracter temporar, prin detaşare.

Profilul Prefectului Gorj în perioada 1990-1 ianuarie 2006

Referitor la activitatea politică, 85,71% au deţinut funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului în care erau afiliaţi, în timp ce 57,14% au deţinut şi funcţie de vicepreşedinte al respectivei organizaţii. Acest aspect evidenţiază o proeminentă poziţie a persoanelor respective pe plan local.

Totodată, urmărind afilierea politică a prefecţilor, am remarcat faptul că 57,14% din persoanele care au exercitat funcţia de prefect al judeţului Gorj au fost numiţi în timp ce partidul la care erau afiliaţi se afla la guvernare. Excepţie în acest sens reprezintă numirea lui Gheorghe Caralicea Mărculescu (neafiliat în acel moment) de către primul-ministru Nicolae Văcăroiu (1993), numirea lui Dan Ilie Morega (neafiliat în acel moment) de către primul-ministru Nicolae Văcăroiu (1996), respectiv numirea lui Emil Claudiu Popescu (afiliere necunoscută) de către primul-ministru Mugur Isărescu (2000).

În acelaşi timp, având în vedere declaraţia de avere a persoanelor care au exercitat funcţia de prefect, am constatat faptul că 71,42% deţin cel puţin un teren, 71,42% deţin cel puţin un spaţiu de locuit, în timp ce 57,14% deţin cel puţin două autoturisme. În schimb, în cazul lui Mugurel Surupăceanu, prefect al judeţului Gorj în perioada 23.04.2004 – 07.01.2005, în declaraţia de avere nu sunt menţionate terenurile, spaţiile de locuit, autoturismele sau depozitele bancare.

Profilul Prefectului Gorj în perioada 1 ianuarie 2006-2015

În ceea ce priveşte activitatea politică, 33,33% au deţinut funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului în care erau afiliaţi, în timp ce 33,33% au deţinut şi funcţie de vicepreşedinte al respectivei organizaţii. Acest aspect evidenţiază poziţia mai puţin importantă a persoanelor respective pe plan local, la nivelul conducerii organizaţiilor politice. În schimb, în raport cu un alt indicator important în privinţa recrutării, şi anume, al afilierii politice: 83,33% din persoanele care au exercitat funcţia de prefect al judeţului Gorj au fost numiţi în timp ce partidul la care erau afiliaţi se afla la guvernare. Excepţie în acest sens reprezintă numirea lui Ion Florescu (PSD) de către primul-ministru Emil Boc (2009).

În acelaşi timp, având în vedere declaraţia de avere a persoanelor care au exercitat funcţia de prefect, am constatat faptul că 33,33% deţin cel puţin un teren, 50% deţin cel puţin un spaţiu de locuit, în timp ce 33,33% deţin cel puţin două autoturisme. În plus, ultimii doi prefecţi ai judeţului Gorj, care au exercitat această funcţie, menţionează în declaraţie că nu deţin terenuri, spaţii de locuit, autoturisme de locuit sau depozite bancare, dar deţin credite la diferite bănci.

De asemenea, ţinând cont de dispoziţiile în vederea cărora au fost numiţi în funcţie, începând cu anul 2009, toţi prefecţii sunt numiţi cu caracter temporar. În timpul guvernării primului-ministru Emil Boc (2009-2012), prefecţii Ion Florescu (pentru o perioadă de 7 luni) şi Vasile Liviu Andrei (pentru o perioadă de 46 de luni) sunt numiţi cu caracter temporar, până la organizarea concursului în vederea ocupării definitive a postului. În schimb, în timpul guvernării primului-ministru Victor Ponta (2012-2014), prefecţii Ion Claudiu Teodorescu (pentru o perioadă de 17 luni) şi Alin-Vasile Văcaru (pentru o perioadă de 24 de luni+) sunt numiţi cu caracter temporar, prin detaşare.

Cu privire la modul în care se realizează numirea prefecţilor (prin concurs în vederea ocupării definitive a postului sau prin numire cu caracter temporar) începând cu 1 ianuarie 2006, trebuie să înţelegem faptul că primul-ministru dispune de prerogativa revocării prefecţilor în orice moment, indiferent dacă aceştia au susţinut examenul de atestare pe post, deoarece mandatul prefectului nu este stabilit, potrivit legislaţiei, pe o perioadă determinată.

Prin urmare, ocuparea funcţiei de prefect prin susţinerea şi promovarea examenului de atestare pe post nu instituie autonomia prefectului în raport cu Guvernul. Cu alte cuvinte, procedura numirii în funcţia de prefect nu influenţează procedura revocării acestora din funcţie, deoarece legislaţia nu prevede un termen limită în vederea organizării examenelor de atestare pe post pentru persoanele care au fost numite cu caracter temporar în funcţia de prefect prin detaşare. De asemenea, trebuie să reţinem faptul că indiferent de modul în care au fost numiţi în funcţia de prefect, persoanele respective beneficiază de aceleaşi drepturi şi obligaţii (de exemplu: nu pot candida la scrutinurile electorale şi nu pot fi membri ai unui partid politic).

În schimb, ponderea numirilor temporare reprezintă un indiciu clar al instrumentalizarii politice a unei funcţii publice, deoarece îi oferă primului-ministru posibilitatea de a numi orice persoană în funcţie de prefect, în cazul în care nu se organizează examenul de atestare pe post. Trebuie să menţionăm faptul că primul-ministru nu are posibilitatea de a numi în funcţia de prefect o persoană care nu a promovat examenul de atestare pe post.

Totodată, trebuie să ţinem cont de obligativitatea prefecţilor numiţi temporar (prin detaşare) de a susţine primul examen de atestare pe post organizat după numirea acestora în funcţia de prefect. În cazul în care nu promovează examenul de atestare pe post, în condiţiile legii, primul-ministru are obligaţia de a-i elibera din funcţiile deţinute. În practică, constatăm faptul că în timpul mandatelor prefecţilor din judeţul Gorj numiţi cu caracter temporar nu s-a organizat examenul de atestare pe post.

Note:

^[1] A se vedea Peter A. HALL, Rosemary C. R. TAYLOR, “Political Science and the Three New Institutionalisms”, în Political Studies, Vol. 44, Nr. 5, Decembrie 1996, pp. 936-957; Mark BEVIR, Democratic Governance, Princeton N. J., Princeton University Press, 2010.

^[2] A se vedea Stephen SKOWRONEK, Building a New American State: The Expansion of National Administrative Capacities, 1877–1920, Cambridge: Cambridge University Press, 1982; Sven STEINMO, Kathleen THELEN, Frank LONGSTRETH (eds.), Structuring Politics: Historical Institutionalism in Comparative Analysis, Cambridge: Cambridge University Press, 1992; Martin SHEHTER, Political Parties and the State, Princeton N. J., Princeton University Press, 1994; Juan J. LINZ, Alfred STEPAN. Problems of Democratic Transition and Consolidation. Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1996; Jean-Michel EYMERI-DOUZANS, Jon PIERRE (eds.), Administrative Reforms and Democratic Governance, London, Routledge, 2011.

^[3] A se vedea Theodore J. LOWI, Arenas of Power, introducere de Norman K. Nicholson, Boulder CO, Paradigm Publishers, 2009.

^[4] A se vedea, Daniel BARBU, Republica absentă. Politică şi societate în România postcomunistă, ediţia a doua revăzută şi adăugită, Bucureşti, Nemira, 2004; Sorina-Cristina SOARE, Les partis politiques roumains après 1989, Bruxelles, Editions de l’Université de Bruxelles, 2004; Cristian PREDA, Sorina-Cristina SOARE, Regimul, partidele şi sistemul politic din România, Bucureşti, Nemira, 2008.

^[5] A se vedea Ramona COMAN, Réformer la justice dans un pays post-communiste: Le cas de la Roumanie, Bruxelles, Editions de l’Université, 2009; Ebru ERTUGAL, Ana Maria DOBRE, “Dynamics of Regionalisation and the Impact of the EU: Comparing Regional Reforms in Romania and Turkey”, în Europe-Asia Studies, Vol. 63, Nr. 7, 2011, pp. 1195-1222; Ruxandra IVAN, La politique étrangère roumaine (1990 – 2006), Bruxelles, Editions de l’Université de Bruxelles, 2009; Ruxandra IVAN (coord.), „Transformarea socialistă”. Politici ale regimului comunist, între ideologie și administrație, Iași, Polirom, 2009; Alexandra IONAŞCU, “Territorial Dimensions of the Romanian Parties. Elections, Party Rules and Organisation”, în Studia Politica, Romanian Political Science Review, vol. XII, no. 2, 2012, pp. 185-210; Alexandra IONESCU, “Vote et réforme territoriale en Europe Centrale et Orientale. Administration et politique électorale en Roumanie postcommuniste”, în Studia Politica, Romanian Political Science Review, vol. XII, no. 4, 2012, pp. 539-554.

^[6] A se vedea Instituţia Prefectului judeţului Gorj, Monografia economică a Judeţului Gorj, Gorj, 2012, disponibil la http://www.prefecturagorj.ro/files/fisiere/investeste/monografie_2012.pdf .

^[7] Idem.

[8] Adrian-Vladimir COSTEA, “Interviu cu domnul Victor Banța. Instituţia Prefectului şi activitatea exercitată în cadrul mandatului de prefect”, 26 decembrie 2015, disponibil la:

https://adrianvladimircostea.wordpress.com/2015/12/26/interviu-victor-banta-institutia-prefectului-si-activitatea-exercitata-in-cadrul-mandatului-de-prefect/ , consultat la 11 ianuarie 2016.

[9] Adrian-Vladimir COSTEA, “Interviu cu domnul Prof. Univ. Dr. Dan Morega. Instituţia Prefectului şi activitatea exercitată în cadrul mandatului de prefect”, 30 decembrie 2015, disponibil la:

https://adrianvladimircostea.wordpress.com/2015/12/30/interviu-cu-domnul-prof-univ-dr-dan-morega-institutia-prefectului-si-activitatea-exercitata-in-cadrul-mandatului-de-prefect/ , consultat la 11 ianuarie 2016.

[10] Pentru realizarea fişelor biografice ale prefecților judeţului Gorj din perioada 1 august 1990 și până în prezent, am reținut următoarele elemente: “nume”, “gen”, “data naşterii”, “vârstă”, “vârsta la care a devenit prefect”, “perioada în care a deţinut funcţia de prefect”, “locul naşterii”, “nivelul de educaţie al părinţilor”, “profesia părinţilor”, “profesie soţ/soţie/fii” (după caz), “studii”, “parcurs profesional”, afiliere politică”, “activitate politică”, “cariera politică”, “activitate civică”, “cariera administrativă”, “reţinut/arestat/condamnat” (după caz), “declaraţie de avere”, “document numire în funcţia de prefect”. Pentru itemii “nume”, “gen”, “perioada în care a deţinut funcţia de prefect”, “document numire în funcţia de prefect”, dispunem de informaţiile necesare pentru cele 12 persoane care au exercitat funcţie de prefect al judeţului Gorj în perioada considerată. Pentru 11 din cele 12 persoane am reuşit să găsesc informaţiile necesare pentru itemii “data naşterii”, “vârstă”, “vârsta la care a devenit prefect”, “studii”, “parcurs profesional”, “afiliere politică”, “activitate politică”, “cariera politică”, “declaraţie de avere”. În schimb, pentru itemul “nivelul de educaţie al părinţilor” nu am reuşit să găsesc nici o informaţie, în timp ce pentru itemul “profesia părinţilor” am identificat profesia a unui părinte pentru doi prefecţi. În acest sens, un impediment major este reprezentat de lipsa informaţiilor cu privire la nivelul de educaţie, respectiv profesia părinţilor persoanelor care au exercitat funcţia de prefect al judeţului Gorj.

^[11] A se vedea Art. 2 din Legea nr. 5 din 19 iulie 1990 privind administrarea judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor până la organizarea de alegeri locale, publicată în Monitorul Oficial, Nr. 92 din 20 iulie 1990, disponibilă la: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/722 , consultat la data de 12 ianuarie 2016.

^[12] A se vedea Art. 1 alin (1) din Legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 225 din 24/03/2008, disponibilă la:

http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_institutia_prefectului_340_2004_2008.php , consultat la data de 12 ianuarie 2016.

^[13] A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 26 aprilie 2006.

^[14] Art. 9 alin (1)  şi (2) din Legea nr. 340 din 12 iulie 2004, republicată.  A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 26 aprilie 2006.

[15] A se vedea Art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007:

“(1) Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.

(2) Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public.

(3) Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele: a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice; d) consilierea, controlul şi auditul public intern; e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare; f) colectarea creanţelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public său privat, din ţară şi străinătate, în limita competentelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea”. h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice”.

^[16] Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2004, “Supunere la votul final a Proiectului de Lege privind instituţia prefectului”, consultat la data de 10 iunie 2016, disponibilă la:

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5705&idm=41,12

[17] A se vedea Claus OFFE, Modernity and the State: East, West, Cambridge, Mass., MIT Press, 1996; Andrew ABBOTT, The System of Professions: An Essay on the Division of Expert Labor, Chicago, The University of Chicago Press, 1988; Jean-Michel EYMERI-DOUZANS, La fabrique des énarques, Paris, Economica, 2001; Jean-Michel EYMERI-DOUZANS, Jon PIERRE (dir.), Administrative Reforms and Democratic Governance, London, Routledge, 2011; Jean-Louis BEIQUET, “Communiquer en actes. Prescriptions de rôle et exercice quotidien du métier politique”, Politix, nr. 28, 1994, p. 16-26; Max WEBER, Economy and Society: An Outline of Interpretive Sociology, Berkeley, CA, University of California Press, 1978 [1922]; Stephen SKOWRONEK, Building a New American State: The Expansion of National Administrative Capacities, 1877–1920, Cambridge: Cambridge University Press, 1982; Martin SHEFTER, Political Parties and the State, Princeton N. J., Princeton University Press, 1994.

^[18] G. Shabbir CHEEMA, Dennis A. RONDINELLI (eds.), Decentralizing Governance: Emerging Concepts and Practices, Washington, DC, Brookings Institution Press, 2007, apud. Marius PROFIROIU (coord), Tudorel ANDREI, Dragoş DINCĂ, Radu CARP, Reforma administraţiei publice în contextul întegrării europene, Institutul European din România, Bucureşti, 2006, p. 35.

^[19] Idem.

^[20] Europenizarea “se referă la procesele de a) construcţie, b) difuzare şi c) instituţionalizare a regulilor formale şi informale, a procedurilor, a paradigmelor politice, stilurilor, modurilor de a face lucruri şi de a împărtăşi convingerile şi normele care sunt consolidate în procesul politic al UE şi apoi încorporate în logica discursului intern (naţional şi subnaţional), în structurile politice şi în politicile publice.”, în Claudio M. RADAELLIi, “Europeanization: Solution or Problem?”, European Integration Online Papers, Vol. 8, No. 1, 2008, p. 3, apud. Alina BÂRGĂOANU, Examenul Schengen. În căutarea sferei publice europene, Comunicare.ro, Bucureşti, 2011, p. 47, Ani MATEI, “Public Administration in Romania: Historical Milestones and Daily Realities”, în Saltanat LIEBERT, Stephen E. CONDREY, Dmitry GONCHAROV (eds.), Public Administration in Post-Communist Countries: Former Soviet Union, Central and Eastern Europe, and Mongolia, Boca Roton, London, New York, CRC Press, 2013, p. 218

^[21] Max WEBER, “The Types of Legitimate Domination”, în Max WEBER, Economy and Society. An Outline of Interpretive Sociology, editată de Guenther Roth şi Claus Wittich, Berkeley, Los Angeles, London, University of California Press, 1978 [1968], pp. 212-254.

^[22] Ibidem, pp. 219-220.

^[23] Idem.

^[24] Ani MATEI, “Public Administration in Romania: Historical Milestones and Daily Realities”, în Saltanat LIEBERT, Stephen E. CONDREY, Dmitry GONCHAROV (eds.), Op. cit., p. 237.

^[25] Idem.

^[26] Idem.

^[27] Idem.

^[28] David STARK, László BRUSZT, Postsocialist Pathways: Transforming Politics and Property in East Central Europe, Cambridge University Press, 1998, în Michael BURAWOY, “Review: Neoclassical Sociology: From the End of Communism to the End of Classes”, The American Journal of Sociology, Vol. 106, No. 4, ianuarie 2001, pp. 1099-1120.

^[29] Frank SELLIN, “Democratization in the Shadows: Post-Communist Patrimonialism”, în Henry F. CAREY (ed.), Romania since 1989: Politics, Economics, and Society, Lanham, Boulder, New York, Toronto, Oxford, Lexington Books, 2004, pp. 117-138.

^[30] Max WEBER, Economy and Society: An Outline of Interpretive Sociology, Berkeley, CA, University of California Press, 1978 [1922], pp. 231-231, 240-241, în Frank SELLIN, “Democratization in the Shadows: Post-Communist Patrimonialism”, în Henry F. CAREY (ed.), Op. cit., p. 117.

^[31] Frank SELLIN, “Democratization in the Shadows: Post-Communist Patrimonialism”, în Henry F. CAREY (ed), Op. cit., p. 118.

^[32] Steven D. ROPER, “The influence of party patronage and state finance on electoral outcomes: Evidence from Romania”, Journal of Communist Studies and Transition Politics, Vol.22, Nr. 3, 2006, pp. 362-382.

^[33] Ibidem, p. 362.

^[34] Ibidem, p. 368.

^[35] Idem.

^[36] Idem.

^[37] Idem.

^[38] Ibidem, p. 369.

^[39] Idem.

^[40] Idem.

^[41] Idem.

^[42] Idem.