Explorarea universului carceral. Aspecte de etică și deontologie academică¹

(The exploration of the prison universe. Issues of Ethics and Academic deontology)

Vladimir-Adrian COSTEA

Abstract: Our aim is to present the ethical problems identified in the empirical research made in 21 prisons. We analyze the positioning and the way the researcher relates to the prison universe, the focus of the research being placed on the urgent need to adapt the research instruments and methods. We consider it appropriate to initiate a debate applied in the academic environment on academic ethics and deontology within the empirical research that involves the interaction of the researcher with vulnerable subjects, but also with an environment that he cannot control. The perspective that we propose concerns the problematization of how research instruments are adapted to ethical principles, with an emphasis on the legitimate interests of the researcher and the subjects with whom he interacts. We intend to complete the recent studies in the Romanian area dedicated to applied ethics and academic deontology, aiming to explain the choices and positioning of the researcher in the research visits made in the prison. The exploration of an unknown universe generates a diverse range of ethical issues regarding the collection, processing and interpretation of data by the researcher, in order to ensure the most accurate representation of the researched universe.

Keywords: empirical research, ethics, deontology, research tools, prison.

Etică, integritate și deontologie academică: principii și repere fundamentale

În    spațiul românesc, etica și integritatea academică ocupă un loc marginal în studiile academice, excepție  reprezentând  volumele  edi- tate de Liviu Papadima² și Emilia Șercan³ în 2017, la care adăugăm volumul Etică și integritate academică, publicat în 2018 la Editura Universității  din  București⁴.  Subiect recent problematizat în mediul aca- demic, fundamentarea eticii și inte- grității academice se întemeiază în spațiul    românesc    pornind    de    la „formula umanității a Imperativului Categoric” elaborată de filosoful Immanuel Kant⁵. Emanuel Socaciu și Emilian Mihailov evidențiază dezvol- tarea  culturii  morale  europene   moderne pornind de la Imperativul Categoric kantian de „a trata uma- nitatea, atât în persoana ta cât și în persoana altora, întotdeauna în ace- lași timp ca scop în sine, și niciodată doar ca mijloc”⁶. Raportându-ne la formula Imperativul Categoric, definim cercetătorul ca fiind subiect al legii morale, demersul acestuia privind culegerea și interpretarea datelor suprapunându-se peste un set de principii și valori etice acceptate de întreaga comunitate academică.

Expressis verbis, Codul Universității din București se fundamentează pe:

1) principiul autonomiei; 2) princi- piul demnității; 3) principiul drep- tății⁷. În procesul de avizare și eva- luare etică a proiectelor de cercetare, Comisia de Etică a Cercetării din cadrul Universității din București urmărește respectarea de către pro- fesori  și  studenți  a  principiilor  din Codul Universității din București, la care se adaugă: 4) principiul bine- facerii; 5) principiul integrității; 6) principiul vulnerabilității⁸. În cazul studiilor empirice, încălcarea în mod direct a principiului integrității se produce în momentul în care cer- cetătorul recurge la „fabricarea sau falsificarea datelor de laborator, inter- pretarea  intenționat  eronată  a  dove- zilor empirice, raportarea trunchiată a unor date, utilizarea banilor destinați cercetării în alte scopuri, colaborarea cu  parteneri  care  nu  au  competența necesară pentru a desfășura activi- tățile de cercetare din proiect”⁹. Accentul nu  este pus pe intenția sau pe capacitatea cercetătorului de a utiliza  și interpreta datele culese în cadrul studiilor empirice, ci pe modul în care rezultatele cercetării reflectă în mod fidel reprezentările din universul cercetat. Asemenea unei imagini care se formează pe retină, observatorul însuși decodifică și codifică datele utilizate în funcție de propriile filtre și mecanisme aplicate, motiv pentru care considerăm că dezideratul integrității îl putem respecta doar în măsura în care ne asumăm și prezentăm în mod clar filtrele și mecanismele de care am ținut  cont  în  prelucrarea  și  interpre- tarea datelor. Un aspect suplimentar pe  care  îl  aducem  în  discuție  este reprezentat  de  natura  înțelegerii  de către cititorul neavizat a universului cercetat. Concret, ne referim în mod expres la partea din universul cercetat prezentată cititorului neavizat care nu dispune de o perspectivă asupra între- gului. În această situație, cercetătorul este  pus  în   situația  de   a  delimita partea prezentată cititorului.

Ghidul practic de Deontologie academică elaborat de Emilia Șercan¹⁰, împreună cu perspectiva diacronică urmărită în studiul realizat de Roxana Maria Ghiațău¹¹, eviden- țiază  o  gamă  variată  de  carențe  pri- vind integritatea academică. Dilema etică¹² este însă analizată în raport cu situațiile  în  care  încălcarea  valorilor și principiilor morale afectează comunitatea academică, fără a se aduce   însă   în   discuție   problema calității cercetării și a diseminării rezultatelor acesteia. Plagiatul¹³, poli- tizarea învățământului universitar și natura  relațiilor  dintre  cercetător  și profesorul coordonator au reprezentat principalele aspecte care au afectat în mod direct imaginea și integritatea învățământului superior¹⁴. Centrarea demersurilor exclusiv asupra acestor fenomene a plasat în plan secund problematica    privind    poziționarea cercetătorului atât în momentul desfășurării cercetării empirice, cât și în momentul diseminării rezultatelor către    potențialii    cititori.    Această problematică a început să fie adusă în prim-plan în ultimii doi ani, fără a fi însă aprofundată și particularizată în funcție de domeniile de cercetare din cadrul științelor umaniste. Semnalăm astfel lipsa definirii metodologiei și a instrumentelor de cercetare în funcție de particularitățile etice ale cercetării (empirice). Includerea principiilor de etică în cadrul normelor academice determină treptat o adaptare a instru- mentelor de cercetare, care sunt defi- nite  a  priori  înțelegerii  particularită- ților  universului  cercetat¹⁵.  Accentul pus însă pe integritatea cercetătorului (determinată de pierderea încrederii față de contestarea mitului turnului de fildeș al integrității academice)¹⁶ a determinat îndepărtarea de calitatea relației   cercetătorului   cu   universul (empiric) cercetat. Excepția este repre- zentată de studiile asupra pacienților, un exemplu relevant fiind studiul realizat de Nicoleta Tătaru, în cadrul căruia accentul este pus asupra provocărilor profesionale, etice și legale cu care se confruntă psihiatrii în momentul îngrijirii persoanelor bolnave mintal care sunt private de libertate¹⁷. Autoarea menționează ne- cesitatea respectării principiul liber- tății individuale, consimțământul

informat,  confidențialitatea  și  relația medic-pacient¹⁸.

În continuarea acestui studiu, cercetarea noastră urmărește să pre- zinte provocările de natură etică deter- minate  de  relația  cercetător  –  per- soană privată de libertate – personal penitenciar, identificate în urma vizi- telor de cercetare efectuate în peni- tenciarele din România.

Adaptarea instrumentelor de cercetare la mecanismele de funcționare ale universului carceral

Identificarea și descrierea particu- larităților universului carceral, rapor- tându-ne la dezideratul de a calibra în mod egal reprezentările persoanelor private de libertate, ale personalului penitenciarelor cu cele ale observa- torului, reprezintă un demers dificil. Avem în vedere faptul că subiectul cercetării problematizează asupra unor aspecte sensibile, care gene- rează un nivel ridicat de interes din partea persoanelor cu care interac- ționăm,  întrucât  sunt  vizate  în  mod direct¹⁹. Reprezentarea realității devine astfel inerent legată de pro- priile experiențe și interese, realitatea devenind adesea deformată și (re)construită. Mai mult, în raport cu observatorul (novice), personalul penitenciarului și persoanele private de libertate sunt cele care controlează reprezentările din universul carceral, oferind  astfel  o  direcție  anume  cer- cetării. Am urmărit astfel să oferim un spațiu egal de exprimare în cadrul cercetării, prezentând răspunsurile integrale ale respondenților (persoane private de libertate și personalul din penitenciare), la care am adăugat observațiile    identificate    în    cadrul vizitelor de cercetare. Observațiile și evaluarea comparativă a peniten- ciarelor vizitate nu urmăresc decre- dibilizarea sau afacetarea imaginii și integrității unităților penitenciare, fiind prezentate pentru a ilustra aspectele sesizate în calitate de obser- vator în cadrul vizitelor. Deopotrivă, am urmărit să prezentăm atât bunele practici identificate, cât și aspectele problematice, care se circumscriu în scopurile cercetării.

Originalitatea demersului nostru este completată de pretestarea vizi- telor de cercetare în patru peniten- ciare, efectuate înainte de momentul redactării proiectului de cercetare, aspect care ne-a permis să ne fa- miliarizăm cu regulile și cutumele din mediul carceral. Raportându-ne la etapa de pretestare a vizitelor în penitenciare, am completat și adaptat instrumentele de cercetare²⁰. Pentru a dispune de o imagine în profunzime asupra realității carcerale, am solicitat selectarea diversificată a responden- ților,  în  funcție  de  vârstă,  educație, tipul  și  natura  infracțiunii,  pedeapsa primită, regimul de executare a pedepsei. Completarea chestionarului a reprezentat un impediment pentru selectarea persoanelor care nu puteau parcurge și completa întrebările, prezentând dificultăți de înțelegere a textului. Am putut selecta astfel de persoane doar pentru cazuri excep- ționale  și  pentru  persoanele  încarce- rate la regimul de maximă siguranță,

întrucât, pentru celelalte tipuri de regimuri, respondenții au fost grupați în   serii   (în   funcție   de   capacitatea spațiilor  alocate  pentru  desfășurarea activității). Selectarea și gruparea pe serii a respondenților au fost stabilite de personalul desemnat cu organi- zarea și supravegherea activității, fiind aprobată de conducerea fiecărui penitenciar, în raport cu programul alocat pentru desfășurarea vizitei de cercetare și cu prevederile din legislația   penală   privind   selectarea persoanelor private de libertate în vederea participării la activități. Înca- drarea în timpul alocat de conducerea penitenciarului a devenit astfel un element important în cadrul efectuării vizitei; capacitatea de organizare și de cooperare din partea personalului penitenciar a reprezentat un element extrem de important, inclusiv pentru asigurarea unui spațiu minim necesar respondenților    pentru    completarea chestionarelor, asigurarea unui spațiu în care atât observatorul, cât și per- soanele private de libertate să se simtă în siguranță pe durata desfă- șurării activității (în special în pri- vința  asigurării  unui  mediu  prielnic pentru facilitarea libertății de expri- mare    din    partea    respondenților). Aplicarea chestionarelor a impus în același timp o anumită flexibilitate în raport cu programul stabilit, având în vedere timpul diferit necesar per- soanelor participante în cadrul activi- tății pentru completarea chestiona- relor. Interdicția privind introducerea unor aparate de înregistrare în incinta penitenciarului²¹ în lipsa unei apro- bări din partea conducerii ne-a determinat să luăm notițe în  cadrul inter- viurilor și discuțiilor avute cu perso- nalul penitenciar și cu persoanele private de libertate. Am considerat  că, prin înregistrarea audio/video, nu am fi făcut altceva decât să creștem nivelul de reticență din partea respon- denților,   punând   o   presiune   supli- mentară asupra acestora (și în special asupra personalului penitenciar).

Precizăm faptul că specificul activității de cercetare este repre- zentat de desfășurarea vizitelor într- un mediu închis, reglementat de norme și proceduri ce urmăresc asi- gurarea securității cercetătorilor/vi- zitatorilor, cât și protejarea imaginii instituției   carcerale   și   a   identității persoanelor private de libertate și a personalului din penitenciar²². Pe de o parte, conducerea penitenciarului desemnează o persoană responsabilă cu supravegherea desfășurării activi- tății de cercetare și cu asigurarea unui program   și   a   unui   spațiu   necesar pentru desfășurarea vizitei, prevenind în același timp expunerea cercetă- torului   la   reacțiile   (uneori   posibil violente) din partea persoanelor private de libertate. Pe de altă parte, persoanele private de libertate și personalul din penitenciar trebuie să fie informate asupra obiectivelor cercetării, precum și în legătură cu modul în care sunt prelucrate datele. Astfel, am utilizat formulare de consimțământ informat și de pro- tecție  a  datelor  cu  caracter  personal, acceptate de conducerea penitenci- arelor și completate de persoanele private  de  libertate.  Respondenții  și- au exprimat în scris consimțământulatât în etapa de organizare a vizitei de cercetare, cât și în momentul desfă- șurării vizitei, în care am subliniat faptul că mă interesează modul în care   respondenții   se   raportează   la întrebările din chestionar (nu există răspuns fals sau corect), oferind cla- rificări acolo unde întrebările nu sunt clar înțelese. Anonimizarea chestiona- relor a permis aplicarea unui instru- ment care să permită păstrarea confi- dențialității  asupra  identității  respon- denților.

Aflat în imposibilitatea de a ex- plora in extenso realitatea carcerală, având acces doar la o parte din viața cotidiană  din  penitenciar,  interacțio- nând doar cu o parte dintre persoa- nele care populează și dau sens me- diului carceral, rolul observatorului a fost acela de a interpreta și suprapune reprezentările asupra problematicii studiate,  nuanțându-le  și  explicându- le cu grijă și responsabilitate citito- rului     (inclusiv     celor     neavizați, precum și celor care nu au avut un contact direct cu mediul carceral), precizând de la bun început atât limitele cercetării, cât și asumarea faptului că prezintă o imagine de moment a universului carceral, construită pe baza unor reprezentări. Realitatea carcerală rămâne în schimb mult mai complexă, existând în continuare aspecte la care obser- vatorul nu a avut acces pe durata desfășurării vizitei de cercetare. Conștient de această limită a cercetării, observatorul se confruntă încă de la început cu o problemă de etică, constituită de modul în care centralizează, prelucrează și interpretează reprezentările identificate în urma efectuării vizitei. Decodificarea și  codificarea  informației  reprezintă un aspect sensibil de etică, având în vedere particularitățile specifice ale universului carceral. Pentru a ieși din acest circulus vitiosus, demersul nostru a urmărit să prezinte, in extenso, în formă brută, reprezen- tările dobândite și acumulate de pe urma vizitelor, păstrând atât forma răspunsurilor, cât și limbajul utilizat de persoanele cu care am interacționat, întrucât acestea reflectă normele, cutumele și stilul de viață specifice universului carceral. Această abor- dare ne permite să prezentăm inclusiv reprezentările asupra cărora ne punem un semn de întrebare, cât și încercările   unor   respondenți   de   a exagera sau de a da răspunsuri evazive, pentru că și acestea repre- zintă, asemenea pieselor de puzzle, părți    ale    imaginii    de    moment surprinse în urma vizitei de cercetare. Obiectivul nostru este acela de a-i prezenta   cititorului   informațiile   în stare brută, oferindu-i, în același timp,  direcții  de  interpretare  și  de selectare a reprezentărilor. În același timp, îi oferim cititorului instrumente de cercetare adaptate specificului car- ceral, explicându-i etapele parcurse și metodele de cercetare utilizate în cadrul cercetării, în conformitate cu regulile formale și informale care definesc universul carceral. Concret, am urmărit să optăm pentru facilitarea  accesului  la  informație  în detrimentul unor reguli metodo- logice, încercând în același timp să le aplicăm în raport cu specificul mediului carceral, respectând însă principiile de etică ale cercetării.

Desfășurarea activității de cerce- tare  cu  subiecți  vulnerabili  (cognitiv și  comunicațional,  economic,  social, aflați  într-o  situație  de  subordonare instituțională,  socială  informală)²³  a presupus abordarea problematicii dintr-o perspectivă obiectivă, cu onestitate și cu menținerea confiden- țialității asupra datelor cercetării. Am explicat fiecărui respondent că răspunsurile vor fi centralizate, pre- lucrate și interpretate exclusiv în lucrarea de cercetare și în articolele academice de diseminare a rezulta- telor cercetării, anonimizând chestio- narele. Pe întreaga durată a desfă- șurării activității am urmărit respec- tarea      drepturilor      participanților, informându-i că pot să nu răspundă la anumite întrebări din chestionar, dispunând inclusiv de dreptul de a se retrage în orice moment. Perspectiva urmărită pe parcursul desfășurării cercetării s-a fundamentat pe deli- mitarea și clarificarea poziției obser- vatorului, care nu urmărește eva- luarea respondenților și nici vinovăția acestora, ci evaluarea unei stări de fapt a reprezentărilor asupra univer- sului carceral și a oportunității acordării unor măsuri de clemență. Obiectivul urmărit a fost acela de a cunoaște și explora universul car- ceral, fără a aduce atingere demnității umane, integrității fizice și (mai ales) psihice a participanților.

Am urmărit să nuanțăm și să depersonalizăm întrebările pentru a nu  le  transmite  respondenților  sen- zația   că   sunt   urmăriți   și   evaluați, motiv pentru care am urmărit să-i plasăm   în   diferite   poziții   (a   deci- dentului și a vizitatorului) pentru a muta  accentul  de  la  experiența  per- sonală. Formularea în mod indirect a întrebărilor ne-a ajutat să evităm situațiile în care plasam respondenții într-o  poziție  vulnerabilă.  Demersul nostru a urmărit astfel reducerea presiunii  emoționale  asupra  respon- denților, pentru a evita culpabilizarea sau retrăirea unor momente cu un puternic  impact  afectiv.  Participanții la activitate au devenit astfel obser- vatori (din interior) ai universului carceral,  fiind  puși  în  situația  de  a identifica atât avantajele, cât și carențele  care  definesc  acest  mediu, formulând în mod echilibrat întrebările pentru a permite o gamă variată de răspunsuri. Mai mult, am introdus în chestionar un set de 16 întrebări cu răspuns deschis, pentru a încuraja libertatea de exprimare în rândul   respondenților.   Chiar   dacă structura  și  conținutul  chestionarului a prezentat un nivel ridicat de complexitate, dar nu și de dificultate, instrumentul de cercetare a fost, în general, acceptat și parcurs de respondenți²⁴.  Au  existat  situații  în care   aceștia   au   completat   parțial chestionarul, refuzând să răspundă la anumite întrebări, însă această atitu- dine reflectă, de fapt, o parte a realității manifestate în universul carceral. Am identificat în cadrul vizitelor persoane reticente în oferirea unor răspunsuri, însă această reticență nu considerăm că a fost determinată de formularea întrebă- rilor, fiind mai degrabă manifestarea unei   atitudini   a   respondenților   în cauză, o formă (indirectă) de răspuns. Am plasat secțiunea privind datele personale ale respondenților la finalul chestionarului, pentru a permite par- curgerea și completarea acestuia în lipsa asumării în mod direct a unei identități.  În  această  secțiune  nu  am inclus      categoria  privind „numele respondenților”, din două motive care ar fi îngreunat în mare parte aplicarea chestionarelor. Pe de o parte, respon- denții   au   completat   formulare   de consimțământ și de GDPR²⁵, regăsin- du-se în listele întocmite de condu- cerea penitenciarului (pe baza cărora au   fost        selectați).  Menționarea numelui în cadrul chestionarului ar fi venit   în   contradicție   cu   principiul anonimizării instrumentului de cer- cetare, crescând totodată nivelul de reticență al respondenților. Pe de altă parte,  având  în  vedere  situația  vul- nerabilă  a  participanților,  am  consi- derat că nu este util cercetării intro- ducerea acestei categorii. În schimb, am observat din partea personalului penitenciar   o   puternică   reticență privind  menționarea  venitului,  deși chestionarul este anonim. Am intro- dus această categorie pentru a urmări nivelul mediu de stabilitate financiară al personalului penitenciar, pornind de la premisa că pot să fie expuși situațiilor  în  care  pot  primi  foloase necuvenite în mod direct sau indirect din partea persoanelor încarcerate. Nivelul ridicat de reticență manifestat de personalul penitenciar doar în raport cu această categorie reprezintă un aspect ce ridică un semn de întrebare, însă nu considerăm că ar fi trebuit să excludem această categorie.

După completarea chestionarului, am   purtat   discuții   individuale   cu fiecare respondent, solicitând feed- back asupra subiectelor incluse în instrumentul de cercetare. Discuția a urmărit identificarea subiectelor rele- vante pentru respondenți, dar care nu au fost incluse în chestionar și în designul   inițial   al   cercetării.   Am identificat astfel o preocupare con- stantă din partea persoanelor private de  libertate  asupra  funcționării  insti- tuției complementare a liberării con- diționate,  aspect  care  a  determinat extinderea designului cercetării. Întrebările  adresate  în  discuțiile  cu participanții   la   activitatea   de   cer- cetare au urmărit plasarea acestora în diverse jocuri de rol, urmărind ieșirea respondenților  din  zona  de  confort. Exercițiul  a  generat  curiozitatea  din partea  anumitor  participanți,  ajutân- du-ne să identificăm un set de propuneri concrete de ameliorare a vieții  cotidiene  și   a   condițiilor  de detenție   specifice   universului   car- ceral.  Au  existat  și  participanți  care au oferit răspunsuri evazive sau care nu au dorit să răspundă la întrebări. În aceste cazuri, nu am insistat, respectând decizia acestora.

A existat însă un incident major. Concret, persoana desemnată cu supravegherea vizitei a oprit pentru câteva minute activitatea pentru a reclama faptul că nu trebuia să am discuții  cu  respondenții  după  com- pletarea chestionarului. Am explicat faptul că am solicitat acest aspect în cadrul cererii adresate conducerii pe- nitenciarului, iar respingerea acestei solicitări ar fi trebuit să-mi fie prezentată încă de la începutul vizitei. De comun acord, am ajuns la con- cluzia   că   pot   păstra   notițele   luate până în acel moment, însă nu am primit permisiunea de a adresa între- bări    celorlalți    participanți.    Acest incident a avut loc într-un singur penitenciar, iar singura alterativă pentru continuarea vizitei a fost re- prezentată de respectarea regulilor. Am considerat că nu este în folosul desfășurării cercetării escaladarea conflictului și am încercat să ajung la un consens, respectând totodată regu- lile impuse, pe care nu le puteam schimba din postura de observator.

Un alt incident mai puțin obișnuit a fost reprezentat de selectarea de către conducerea și personalul peni- tenciarului a unor persoane care nu ar fi trebuit să completeze chestionarul, justificarea conducerii și personalului fiind aceea că persoanele în cauză sunt recalcitrante. Personalul a soli- citat   inițial   anularea   chestionarelor completate de persoanele considerate recalcitrante, însă am explicat că nu putem identifica respectivele chestio- nare, având în vedere că numele respondenților   nu   este   menționat, acestea fiind astfel anonime. Argu- mentul a fost considerat de personal ca fiind unul pertinent, motiv pentru care am putut păstra toate chestio- narele aplicate. Am considerat că este de datoria cercetătorului să păstreze respectivele chestionare, având în vedere că nivelul de abatere disci- plinară nu reprezintă un criteriu de excludere a respondenților. Indiferent de modul în care persoanele private de libertate sunt percepute și etichetate de personalul penitenciar, rolul cercetătorului nu este acela de a evalua aceste aspecte. Am considerat însă că este de datoria cercetătorului să trateze în mod egal fiecare parti- cipant și să integreze în rezultatele cercetării        contribuția/răspunsurile fiecărui respondent. Anularea unor chestionare în urma unei greșeli imputabile doar conducerii și/sau personalului penitenciar ar fi golit de sens întreaga cercetare, întrucât ar fi demontat caracterul anonim al chestionarelor, precum și prezentarea unei cercetări profund deformate. În mod onest, am considerat că rolul cercetătorului este acela de a ma- ximiza fiecare oportunitate oferită într-un mediu pe care nu îl poate controla. Răspunsurile oferite de per- soanele considerate ca fiind recalci- trante, care nu ar fi trebuit să fie selectate,   pot   evidenția   aspecte   pe care conducerea unității nu ar fi dorit să   fie   menționate   de   respondenți, devenind astfel extrem de utile cer- cetării. Fără a pune cercetarea în pericol și discutând fiecare aspect polemic cu personalul desemnat pentru supravegherea vizitei, am urmărit să surprind inclusiv aspectele ascunse observatorului.

Ce rezultate prezentăm? În ce formă le prezentăm? Anonimizăm numele penitenciarului sau este extrem de important să prezentăm rezultatele pentru fiecare penitenciar în parte? Dacă la primele două între- bări am explicat mai sus motivele care ne-au determinat să  prezentăm în mod integral și în formă brută răspunsurile   respondenților,   ultima întrebare generează o puternică reflecție privind etica în cercetare. La prima vedere, anonimizarea numelor penitenciarelor nu afectează modul în care cititorul parcurge lucrarea și nici structura argumentativă și explicativă din  cadrul  tezei.  Intenția  de  a  dise- mina rezultatele cercetării fiecărui penitenciar vizitat ne determină să luăm în considerare interesul legitim al conducerii și personalului peni- tenciar de a avea acces la rezultatele cercetării,   condiția   necesară   fiind aceea de a identifica rezultatele pentru fiecare penitenciar. În plus, în cadrul lucrării de cercetare, argu- mentăm faptul că specificul și cultura locală influențează atât arhitectura și structura penitenciarului, cât și men- talitățile și natura raporturilor de status și de putere dintre persoanele private de libertate și personalul penitenciar. Observăm astfel că este util să nu anonimizăm numele peni- tenciarelor, pentru a informa în mod corespunzător și transparent cititorul. Respectarea principiului informării corecte ne determină să prezentăm motivele invocate de penitenciare pentru a respinge cererea de a desfășura activitatea de cercetare.

Cum ne raportăm la chestionarele completate de respondenți? În special în cazurile în care identificăm răspunsuri copiate sau învățate, pozi- ționarea  în  raport  cu  chestionarele completate  de  participanți  ridică  o altă problemă de etică. În mod evident, rezolvarea acestei probleme influențează în mod direct rezultatele cercetării. Anularea acestor chestio- nare implică un anumit nivel de subiectivism din partea observa- torului, care trebuie să identifice răspunsurile considerate „problema- tice”. Alternativa pe care o consi- derăm potrivită pentru cercetarea noastră este reprezentată de inclu- derea acestor chestionare în procesul de centralizare a răspunsurilor respondenților,  argumentul  principal fiind reprezentat de transmiterea unui mesaj din partea participanților inclu- siv prin utilizarea acestor practici. Totodată, ne raportăm inclusiv la universul cercetat, complex și popu- lat de persoane care își manifestă atât dorința  de  exprimare,  cât  și  loiali- tatea, supunerea sau reticența de a-și exprima propriile opinii. Excluderea sau marginalizarea acestor persoane deformează imaginea rezultată de pe urma suprapunerii răspunsurilor participanților.

Cercetarea în mediul carceral ridică o gamă diversificată de proble- matizări de natură etică, însă con- siderăm că am încercat, pe cât posibil,   să   găsim   soluții   practice pentru a proteja atât drepturile și inte- resele    legitime    ale    participanților (persoane private de libertate și per- sonalul penitenciarului), cât și înde- plinirea cu bună-credință a obiecti- velor cercetării. Identificarea  din timp a problemelor de etică a permis adaptarea metodologiei²⁶ și planifi- carea treptată a vizitelor de cercetare. Identificăm, în schimb, o problemă de etică ce vizează modul în care cititorul (neavizat) se raportează la rezultatele cercetării. În mod indirect, cercetătorul trasează anumite direcții de întrebare, însă opțiunea noastră se fundamentează pe dezideratul de a prezenta în mod integral răspunsurile respondenților,   oferind   mai   multe perspective de interpretare a rezul- tatelor cercetării.

Statutul cercetătorului în universul carceral: străinul vizitator

Simbolic, prin intermediul unei legitimații   (fără   nume)   oferite   la intrarea în penitenciar, cercetătorul dobândește statutul de vizitator, precum  și  un  însoțitor  care  moni- torizează activitatea desfășurată în timpul vizitei. Indiscutabil, din mo- tive  de  securitate,  rolul  legitimației este  acela  de  a-l  diferenția  pe  cer- cetător de persoanele private de libertate, dar și de personalul peni- tenciar, atât timp cât nu există o uniformă obligatorie. Pentru că nu cunoaște penitenciarul, însoțitorul are rolul de a-i indica vizitatorului traseul aprobat pentru vizită. Invocarea pro- gramului aglomerat al activităților desfășurate în penitenciar nu permite, în general, desfășurarea unei acti- vități pentru o perioadă de timp necesară familiarizării cercetătorului cu universul cercetat. Dimpotrivă, vizitele de cercetare se desfășoară pe cel mult două zile, cercetătorul inter- acționând  o  singură  dată  cu  parti- cipanții  la  activitate.  Lipsa  spațiului necesar și presiunea respectării programului aprobat de conducerea penitenciarului limitează perspecti- vele de cercetare, reducând în același timp statutul cercetătorului la cel de vizitator, asemenea unui străin care vizitează un loc însoțit de un ghid.

Narațiunile    construite    de    per- soanele private de libertate și de personalul de penitenciar generează reprezentări ale universului carceral, pe care cercetătorul nu le poate testa. Lipsa de familiarizare cu mediul carceral și mai ales lipsa unui dialog prealabil cu persoanele care participă reprezintă însă impedimente majore ale cercetării. Alternativa pe care o propunem vizează coordonarea și recunoașterea activității de cercetare de  către  Administrația  Națională  a Penitenciarului, care să stabilească, împreună cu cercetătorul, etapele desfășurării cercetării și modul în care se va desfășura. Schimbarea de paradigmă se produce însă doar în momentul când penitenciarele își vor propune să utilizeze rezultatele stu- diilor, raportându-se altfel la cerce- tători. Predomină însă perspectiva centrată doar pe avantajele aduse exclusiv cercetătorului, existând o puternică tendință de a prezenta doar o anumită parte a universului car- ceral, considerată suficientă pentru realizarea studiului. În cadrul desfă- șurării cercetării empirice am primit inclusiv  reacții  tranșante,  directorul uneia   dintre   unitățile   de   deținere vizitate informându-mă că „la el în curte,  dacă  nu-mi  convin  condițiile puse, plec şi nu mai calc niciodată acolo”.

Limitele cercetării. Aspecte care ar putea fi îmbunătățite

După realizarea vizitelor de cer- cetare în 21 de penitenciare, am iden- tificat un număr variat de raportări

ale conducerii unităților penitenciare la solicitările adresate, principalele probleme fiind determinate de faptul că legislația în vigoare nu definește în mod clar rolul și statutul cercetă- torului, precum și setul de documente necesare pentru desfășurarea activi- tății de cercetare. Concret, această etapă este asimilată stagiului de practică, accentul fiind pus pe inclu- derea persoanelor participante în cadrul unui proces de învățare și perfecționare.  Interacțiunea  cu  per- soanele private de libertate și cu personalul penitenciar, precum și explorarea universului carceral sunt mai degrabă definite pornind de la nedivulgarea   informațiilor.   Prezen- tarea rezultatelor cercetării presupune însă o anumită deschidere din partea penitenciarului, problema stringentă de etică fiind reprezentată de faptul  că fiecare unitate penitenciară în parte stabilește nivelul de deschidere, în lipsa unei metodologii și a unor prevederi explicite. Metodologia cercetării și etapele de realizare ale acesteia sunt determinate în mod direct de deciziile conducerii unită- ților  penitenciare,  motiv  pentru  care înseși rezultatele cercetării devin influențate   de   factori   neimputabili cercetătorului. Reamintim că peniten- ciarul  este  eminamente  o  instituție închisă, pe care cercetătorul nu o poate controla și care dispune de o gamă diversificată de justificări pentru a respinge sau limita desfășu- rarea cercetării.

Din acest motiv, indiferent de dimensiunea și profunzimea cerce- tării, autorul acesteia se află în imposibilitatea de a defini nivelul de reprezentativitate al rezultatelor cer- cetării, un aspect problematic din punct de vedere etic, întrucât cerce- tătorul trebuie să opteze între rigorile teoretice și demersurile practice privind desfășurarea cercetării. Pe de o parte, raportându-ne la metodologia clasică, cercetările în penitenciare nu sunt reprezentative, argumentul prin- cipal fiind reprezentat de nivelul ridicat de dificultate privind selecta- rea de către cercetător a responden- ților, precum și a locului/momentului desfășurării studiului. Regulile sta- bilite și impuse de conducerea unităților penitenciare limitează în mod direct cercetarea, exemplul cel mai elocvent fiind reprezentat de faptul că specialistul nu dispune de cheile  de  la  fiecare  cameră  de  deți- nere și nu știe de cine sunt populate. Pe de altă parte, vizitele desfășurate în penitenciare pot reflecta o arie concretă și diversificată de aspecte identificate de cercetător, pe baza cărora să contureze o imagine de ansamblu asupra realității carcerale, incomplete, dar, în același timp, cât mai reprezentativă cu putință, în funcție   de   dimensiunea   cercetării, numărul și tipul penitenciarelor vizi- tate, respectiv numărul și profilul respondenților.   Explicit,   caracterul reprezentativ al cercetării nu îl defi- nim în raport cu metodologia cercetării, ci în funcție de demersurile anterioare ce au desfășurat activități similare de cercetare în penitenciare, în contexte sociale și politice asemă- nătoare. În schimb, nivelul de satu- rație (din care derivă nivelul de reprezentativitate al cercetării) prezintă eminamente o dimensiune subiectivă, determinată de practicile informale utilizate de conducerea unităților penitenciare, ce exercită monopolul asupra stabilirii traseului de  vizitare al penitenciarului, precum și profilul respondenților.  Exceptând   scenariul în care cercetarea include fiecare persoană privată de libertate și fiecare unitate de tip penitenciar (situație excepțională), cercetătorul se află asemenea unui asinus Buridani în imposibilitate de a evalua nivelul de explorare al universului carceral, în raport cu partea rămasă ascunsă de conducerea unităților penitenciare. Semnalăm faptul că simpla repetiție a unor  observații  nu  implică  în  mod direct atingerea nivelului de saturare, ci mai degrabă aplicarea acelorași criterii  de  selectare  a  respondenților și de prezentare a universului car- ceral. Metaforic, pentru a nuanța pro- blematica etică identificată, oferim următoarea „imagine”: la intrarea în penitenciar, cercetătorul „renunță” la (o   parte   dintre)   cerințele   metodo- logice (definite în raport cu universul extra muros), pentru ca ulterior „să adapteze” cadrul metodologic în raport cu rigorile și limitele specifice universului carceral.

Pentru a atenua limitele cercetării, propunerea noastră vizează, în primul rând, clarificarea și reglementarea statutului cercetătorului, considerând oportună unificarea prevederilor privind aprobarea cererilor referitoare la realizarea unor studii în peniten- ciar. Stabilirea unui format standard pentru documentele atașate cererii reprezintă o măsură menită să faci- liteze accesul cercetătorilor în peni- tenciar. Pentru cercetările ample, desfășurate la nivel național, eficien- tizarea cercetării și facilitarea acce- sului neîngrădit al cercetătorului la universul carceral necesită coordo- narea     din     partea     Administrației Naționale   a   Penitenciarelor   în   ve- derea stabilirii planului de efectuare a vizitelor de cercetare, obținerea apro- bărilor necesare și legitimarea demer- sului cercetării. O altă propunere pe care o considerăm necesară este reprezentată de acordarea posibilității cercetătorului de a alege camerele vizitate și persoanele selectate pentru a participa la activitate.

Schimbarea de paradigmă pe care o considerăm imperativă vizează modul în care unitățile penitenciare se raportează la rezultatele cercetării, aspect pe care îl considerăm defini- toriu pentru facilitatea sau îngreu- narea acesteia. Concret, peniten- ciarele în cadrul cărora subiectul cer- cetării este unul problematic, alege- rea conducerii penitenciarului este aceea de a se raporta la rezultatele studiului, permițând astfel accesul în unitatea penitenciară, sau de a încerca să ascundă aspectele problematice de evaluare și analiză a cercetătorului. Nevoia de expertiză, împreună cu nevoia de a construi o imagine a universului carceral, contribuie la definirea cadrului în care cercetătorul își desfășoară activitatea.