„Mă simt fără patrie”: construcții identitare etno-culturale în diaspora românească din Grecia („I feel like having no country”: ethno-cultural identity constructs in the Romanian Diaspora in Greece)
„Mă simt fără patrie”: construcții identitare etno-culturale în diaspora românească din Grecia
(„I feel like having no country”: ethno-cultural identity constructs in the Romanian Diaspora in Greece)
Delia ȘTEFENEL
Abstract: Romanian migration in Mediterranean area has generated plenty of studies, but only few of them are analyzing the situation of Romanian minority in Greece. Starting from a hybrid methodology, the present paper is an attempt to localize and to nominate ethnic and cultural identity formation patterns among first-generation Romanians living in the Athens (n = 198). The main findings of our study reveal the auto/hetero – identification mechanisms specific to the bicultural practices, which are activated by means of attachment and cultural/ethnic salience and shaped by the ethno-categorical and intergroup relations.
Keywords: ethnic/cultural identity, migration, attachement, acculturation.
Introducere
Identitatea etnică și identitatea culturală sunt două concepte cheie în spațiile cultural eterogene, care s-au bucurat de cercetări substanțiale, din discipline complementare și perspective diferite.
Abordarea pentru care am optat în acest studiu se încadrează în orientările teoretice constuctivist – interacționiste, unde identitatea nu se mai definește în termenii unui dat înnăscut (conform modelelor substanțialist – existențialiste), ci devine un construct activat în procesul de negociere eu/noi – celălalt diferit [1]. Acest construct social este mult mai vizibil, odată expus experiențelor interculturale, care determină, prin comparație, diferite forme de afirmare identitară, precum identitatea națională, etnică, culturală sau „interculturală” [2].
Departe de a oferi o prezentare exhaustivă a corpusului conceptual și metodologic în materie de identitate, acest studiu propune mai degrabă o analiză articulată a tipologiilor de identificare etnico-culturală, surprinse în contextul particular al relațiilor exo-grupului românesc cu majoritarii eleni. Astfel, încercarea constă în reașezarea acestor entități, produse și re-produse în funcție de alegerile și percepțiile aculturative ale celor două grupuri conlocuitoare, care variază de la integrare/multiculturalism, la asimilare/melting-pot. Resuscitând modelul clasic ale aculturației [3] și subsumând pluritatea abordărilor academice referitoare la identitatea etnică și culturală, lucrarea propune o lectură apropiată psihologiei interculturale, urmând două linii convergente: una conceptuală, care sintetizează teoriile și postulatele identității etnice și culturale din domeniu, iar alta empirică, fundamentată pe o construcție demonstrativă mixtă.
La o examinare mai atentă a literaturii referitoare la identitatea etnică, se observă repetabilitatea sinonimică a atributelor descriptive ale acesteia. Identitatea etnică este „un construct elastic”, „multidimensional și complex” [4] un concept „dinamic și variabil” [5], care se supune unei analize diferențiate în funcție de tendințele teoretice, unde și aici privilegiate rămân cele din psihologia socială [6] sau developmentală [7]. Desigur, abordările sociologice diferă de cele psihologice, prin poziționarea accentului pe care cei din urmă îl plasează pe internalizarea atașamentului și a percepției sinelui, la nivel individual și nu pe atributele identității evaluate ca proces social, la nivel situațional și contextual [8]. În ciuda diversității în operaționalizarea și instrumentalizarea identității etnice, în studiul de față preluăm ca definiție de lucru formularea oferită de S. Ting-Toomy et. al. (2000), pentru care identitatea etnică este: „un compus de atitudini, sentimente și percepții față de gradul de afiliere și apartenență la propriul grup etnic sau/și la cultura mai largă” [9].
O tipologizare sintetică a structurii acesteia, fără a cădea în trivialitate, ar cuprinde elemente precum: saliența și componența etnică[10] „categorizarea sinelui, angajamentul și atașamentul, explorarea și implicarea comportamentală, atitudinile față de membrii in-grupului, valorile și credințele etnice” [11], activate la interacțiunea dintre membrii in/out-grupurilor. Acestea, în cazul nostru au fost inventariate și subsumate triadei afiliere-practică-atașament etnic.
Sensul atașamentului s-a dovedit a fi mult mai pronunțat la nivelul identității culturale, unde și aici abordăriile și formulele de definire variază. Pentru unii cercetători [12], identitatea culturală este o entitate ontologică fluidă și negociabilă, care oscilează între being şi becoming, mai degrabă o sumă a parţilor activate în funcţie de contextul cultural, decât o entitate unitară, statică.
Mai mult, în culegerea de texte fundamentale asupra teoriilor comunicaţionale interculturale realizată de W. B. Gudykunst, 2005 [13], identitatea rămâne monada teoriilor variabilităţii culturale în interacțiunea in/out-grup, printre care: teoria constrângerilor conversaţionale propusă de M. S. Kim [14]; teoria contextuală a comunicării interetnice lansată de Kim Y., 2005b [15]; teoria managementului identitar formulată de T. Imahori şi W. Cupach, 2005 [16]; teoria comunicării identităţii aparţinând grupului de cercetători M.L. Hecht, J.R. Warren, E. Jung şi L Krieger, 2005 [17]; sau în teoriile adaptării şi aculturaţiei [18]; teoria schemelor culturale în interacțiuni sociale, H. Nishida, 2005[19]; teoria adaptării migranților propusă de Orbe și Spellers, 2005[20];teoria contractelor culturale – Jackson, 2002a [21]; teoria negocierii identităţii construită de Ting-Toomey, 2005[22].
Spre exemplu, S. Ting-Toomey defineşte identitatea culturală ca fiind „semnificaţia emoţională pe care o acordăm sentimentului de apartenenţă sau afiliere la o cultură mai largă,“ [23] concepută deopotrivă ca imagine de sine (self-image) cât și ca imagine a sinelui proiectat (others’ image), care ajunge să fie „construită, experimentată şi transmisă”, o dată ce indivizii ajung în medii culturale mixte. În consecinţă, conform autoarei, procesul de negociere identitară devine un schimb interacțional personal și reflectat, în cadrul căreia actorii confruntaţi cu o situaţie interculturală „doresc a-şi afirma, defini, modifica, incita şi/sau susţine imaginile de sine”, fie ele personale sau sociale”[24]. Nevoia de afirmare, de evaluare, de securitate și împărtășire identitară devine mai pregnantă în situații de ruptură, sau la impactul cu altă cultură, când „identităţile sunt co-create şi re-create” [25]. Astfel, re-fabricarea identitară se realizează în funcție de opțiunile pentru care migrantul optează pentru menținerea identității etnice și/sau a identității culturală a societății gazdă. Combinarea celor două dimensiuni, generează o tipologie identitară, structurată în concordanță cu grila stategiilor aculturative, astfel: „identitatea tradiționalistă”, care se produce în cazul strategiei aculturative de separare, „identitatea alienată”, singularizată în cazul marginalizării, „identitatea asimilată”, ce corespunde opțiunii de renunțare la tradițiile și valorile etnice în favoarea absorbției în cultura societății majoritare și „identitatea biculturală” recunoscută unanim ca un model al integrării favorabile[26]. Cercetările arată că aceste tipuri identitare variază în funcție de generația de migrație, de factorii situaționali, economici [27], de politicile de migrație, de relațiile intergrupale din diferite domenii și arii de activitate [28], de percepțiile subiective vizavi de discriminare, sau de diverse forme de prejudiciu și amenințare exercitate asupra societății majoritare [29] .
În cazuistica noastră, dincolo de situația geopolitică actuală, atitudinea defensivă a majoritarilor greci față de migranți derivă și din raportarea la „celălalt” perceput ca xenos, o traducere în fapt a refuzului intimității mixturii culturale, simțită în discursul laic, prin sintagma „βγάλαμε τα άπλυτα στην φόρα” (trad. rufele murdare sunt scoase la iveală), și s-ar explica parțial prin faptul că, Ellada de astăzi, până nu demult o ţară imigrantă, s-a convertit într-o țară emigrantă ce manifestă o atitudine cvasi-integratoare îndeosebi vizavi de migranţii din blocul ţărilor fost comuniste.
Metodologie
Cercetarea empirică care fundamentează această analiză s-a derulat în două etape de cercetare. În prima frază a cercetării, prin ancheta pe bază de chestionar și interviurile semi-structurate am căutat să realizăm o radiografie de grup a migranților români din zona ateniană, în încercarea de a da un răspuns robust întrebărilor referitoare la istoricul, tipologia și rețelele de migrație, urmărind dimensiuni socio-demografice pre și post migrație. Ulterior, pornind de la o metodologie hibridă, am demarat a doua etapă de cercetare, mult mai amplă, menită să aprofundeze aspecte legate de adaptarea psiho-socială și comportamentul comunicațional, în spectrul aculturației românilor din Grecia. Pentru a analiza dimensiunile identităţii etnice am recurs la o versiune adaptată a inventarului propus de Phinney, J. (1992)[30], MEIM – Multigroup Ethnic Identity Measure. Variabilele testate vizau aspecte legate de: mândria de a fi român, gradul de participare la forumuri şi activităţi ale diasporei şi sentimentul de apartenenţă vizavi de cultura română. Respondenţii au fost rugaţi să îşi exprime măsura în care sunt de acord cu enunţuri precum: „În ce măsură este important participaţi la diferite activităţi/organizaţii în care sunt implicaţi şi alţi români, în Grecia? sau „vă simţiţi mai ataşat de tradiţiile/obiceiurile româneşti decât de cele greceşti (sau ale altei culturi)?”. Variantele de răspuns au fost măsurate pe o scală de la 1 la 5 (1= dezacord puternic, 5 = acord puternic). Acestei scale i s-a adăugat, în faza secundă a studiului, o întrebare deschisă, referitoare la strategiile de identificare şi promovare a acesteia: „Preferaţi să spuneţi că sunteţi român atunci când…?” Proba aplicată pentru măsurarea preferinţelor aculturative a fost inventarul propus de Zagefka şi Brown (2002)[31], o adaptare a modelului eco-cultural al lui J. Berry (1997), care cuprinde două tipuri de atitudini poziţionate bidimensional: cel al preferinţelor şi percepţiilor atitudinale de menținere a culturii native și a contactului cu membrii din societatea majoritară. Astfel, menţinerea culturii a fost măsurată prin următorii itemi: „Eu cred că este important ca noi, românii, în Grecia să ne menţinem propria cultură”, „să ne menţinem propria limbă”, „să ne menţinem propriul stil de viaţă”. De asemenea, în cadrul celei de-a doua etape de cercetare, am încercat să surprindem formele de manifestare şi percepţiile obiective şi subiective ale identităţii culturale, precum şi reprezentările vizavi de comunităţile minoritare conlocuitoare şi de românii din România. Deși ambele etape de cercetare s-au realizat la nivelul a două eşantioane, român şi grec, selectate la nivelul regiunii metropolitane Attika, în acest studiu vor fi discute rezultate din eșantionul românesc.
Participanți
Prima etapă de cercetare a acoperit un lot de 275 de participanți, dintre care 148 migranți români și 124 de greci nativi, ambele grupuri conlocuind în zona metropolei ateniene. (Pentru o prezentare amplă a caracteristicilor eșantionului românesc și a rezultatelor secvențiale din această fază de cercetare, a se vedea Ștefenel, D., 2011[32]).
În etapa secundă, eșantionul a fost compus din 630 de respondenți, 432 greci și 192 de români aflați la prima migrație. Grupul non-dominant investigat este unul preponderent tânăr, cu studii medii și pregătire profesională dobândită în prealabil în țară, dar care, pentru majoritatea (74,5%) nu este exersată în societatea gazdă. Tabelul 1.1 oferă o descriere a grupului minoritar.
Tabelul 1: Structura socio-demografică a eșantionului românesc ( N=198)
Etapa II |
|
Procente |
Sex |
masculin |
40,4% |
feminin |
59,6% |
|
NR |
2,0% |
|
Nivel de instruire |
4 clase |
4,7% |
Liceu/şcoală profesională |
65,3% |
|
licenţă |
30,0% |
|
master/doctorat |
,0% |
|
De cât timp sunteţi în Grecia? |
mai puţin de 1 an |
7,7% |
2-5 ani |
30,6% |
|
6-10 |
39,3% |
|
11-15 |
20,4% |
|
16-20 |
2,0% |
|
peste 20 ani |
,0% |
|
Experienţă în alte ţări |
da |
11,1% |
nu |
88,9% |
|
Cât de bine vorbiţi limba greacă ? |
foarte bine |
30,6% |
bine |
46,6% |
|
satisfăcător |
21,8% |
|
deloc |
1,0% |
|
Planuri de şedere |
vă întoarceţi în România |
32,5% |
plecaţi în altă ţară |
3,6% |
|
rămâneţi în Grecia |
23,4% |
|
nu ştiu |
39,6% |
|
NR |
1,0% |
|
Vârstă (medie) |
33 |
|
La ce vârstă aţi venit în Grecia? (medie) |
26 |
Astfel, conform caracteristicilor grupului și a reperelor teoretice sintetizate anterior, în continuare încercăm o definire a acestora de-a lungul demersului nostru cazuistic.
Rezultate
Urmând linia diacronică de culegere a datelor, această secțiune de analiză este structurată dihotomic: în prima parte vor fi prezentate rezultatele privind mărcile identității etnice, care ne-au condus la o delimitare a răspunsurilor culese în funcție de reprezentările surprinse fie prin autoidentificare, prin spectrul „celuilalt”, fie prin raportare la alte comunități de migranți; în partea secundă vor fi dezbătute aspectele identității culturale relevate prin intermediul narațiunilor cu specific etnografic, care, cu riscul de a îngreuna lectura vin să întărească și să completeze cifrele, decupând ceea ce ar mai rămâne specific cultural într-o zonă atinsă de globalizare, informatizare și recesiune economică.
Etno-localizări identitare
Structura identității etnice a fost concepută tridimensional și s-a configurat în jurul componentelor atitudinale și emoționale ce subsumează recunoașterea etnică, afilierea la tradițiile și obiceiurile grupului non-dominant versus orientarea către cutumele grupul majoritar precum și participarea activă la activitățile organizate de comunitatea, ambasada și asociațiile românești care figureză în Atena. După cum se observă din tabelul 1.2, scorurile peste medie înregistrate la dimensiunea identificării etnice plasează comunitatea românească ca fiind deschisă într-o măsură destul de mare către asumarea etnică participativă/pasivă.
Tabelul 2: Dimensiuni ale identităţii etnice
Etapa I (N=148) |
||
|
Media |
Abaterea standard (SD) |
Afiliere etnică |
3,05 |
1,394 |
Practici etnice |
3,47 |
1,301 |
Ataşament |
4,26 |
,866 |
Identitate etnică – total |
3,5903 |
,80050 |
Mai mult, atașamentul vizavi de obiceiurile și tradițiile românești înregistrează valorile cele mai ridicate, ceea ce transpune o atitudine negativă vizavi de abandonarea acestora în noua țară gazdă. Identificarea etnică se face mai întâi prin afiliere emoțional-simbolică (M=4.26), apoi printr-un angajament atitudinal-participativ și în ultimă fază printr-un comportament declarativ al etnogenezei (M=3,05). Interesul redus vizavi de ultima opțiune, ne-a condus la aprofundarea a ceea ce Phinney numește saliență etnică, întrebându-ne participanții „când preferă să spună că sunt români”.
Analiza răspunsurilor justifică și diversifică cifrele de mai sus, poziționându-le în funcție de tipul de identificare, accentuată sau disimulată. Astfel, pentru adepții transparenței etnice, conceptualizarea acesteia pare să se activeze o dată cu apartenența națională:
„Ori de câte ori mă întreabă de unde sînt, nu de ce naționalitate, că așa e întrebarea în greacă, le răspund politicos, din România, iar răspunsul lor, e tipic: „aa…, frumos”… și acolo terminăm politicos, deși știu că, în mintea lor nu găsesc ceva frumos în asta. Pentru cei care mai știu cu ce se mănâncă România, de Ceaușescu știu mulți, încerc să le povestesc despre patria mea, dar încerc să îi fac să mă trateze pentru ceea ce fac, ce sînt, nu de unde sînt” (Femeie, 33 ani).
Mai mult, transparenţa etnică este o opțiune declarată deliberat sau constrictiv de către participanți:
„După ce mă prezint, le spun că sînt româncă, nu mi-e rușine” (Femeie,consultant juridic, 36 ani); „ Totdeauna spun când sunt întrebată ce naţionalitate am, sau când vreau să subliniez ceva într-o discuţie cu greci care nu ştiu că eu sunt româncă ”, (Femeie, 38 ani); „Numai cine nu-şi cunoaşte istoria nu e mândru să fie român” (Femeie, jurnalist, 45 ani).
Atunci când se încearcă disimularea provenienței etnice aceasta este devoalată de aspectul exterior: „Dacă ai noroc să lucrezi cu greci deschiși, nici nu se simte că nu ești de-al lor…când e nevoie le spun că sunt român, dar de multe ori mi s-a întâmplat să nu fie nevoie, căci se vede. Se vede pe noi!”
Tabelul 3: Corelații
Etapa I (N=148) |
Afiliere etnică |
Practici etnice |
Ataşament |
Experiență de migrație |
Planuri de ședere |
Afiliere etnică |
1 |
,222** |
,090 |
,056 |
,001 |
Practici etnice |
,222** |
1 |
,187* |
,168* |
,009 |
Atașament |
,090 |
,187* |
1 |
-,214** |
-,123 |
Experiență de migrație |
,056 |
,168* |
-,214** |
1 |
,298** |
Planuri de ședere |
,001 |
,009 |
-,123 |
,298** |
1 |
**Corelație semnificativă la prag de 0.01
* Corelație semnificativă la prag de 0.05
Tabelul 1.3 prezintă relațiile dintre componentele identității etnice și durata de ședere înregistrată sau planificată în Grecia. Scorurile corelaționale pozitive dintre variabilele ce descriu recunoașterea etnică și respectiv atașamentul față obiceiurile românești și implicarea în activități de promovare a acestora explică relația de cauzalitate dintre acestea. Factorul timp, este decisiv în schimbarea raporturilor de afinitate față de valorile culturii native. Astfel, observăm că odată cu longevitatea migraţiei scade şi ataşamentul faţă de obiceiurile şi tradiţiile româneşti (r= – 0.214, p<0.01) şi acest fapt este valabil îndeosebi în cazul persoanelor asimilate în societatea elenă. Nu au existat însă diferenţe de gen, vârstă sau mediu de proveninţă între dimensiunile identităţii etnice în rândul persoanelor investigate.
Meta-percepții identitare
Alături de componentele atitudinale și emoționale vizavi de apartenența etnică, definiția de lucru pentru care am optat includea și percepțiile față de afilierea la grup. În acord cu aceasta și în urma analizei răspunsurilor culese am ajuns la o tipologizare a mecanismelor perceptuale de identificare, structurată în funcție de raportul de: a) autoidentificare (self-image), b) etero-identificare (others’image), c) identificare intercomunitară (comparativ cu alte comunități minoritare conlocuitoare) și d) trans-identificare etnică (imigranții români comparativ cu românii din România).
Astfel, auto-imaginea etnică a grupului minoritar românesc are deopotrivă conotații pozitive și negative: („Noi înșine, de multe ori nu îi vedem bine pe conaționalii noștri”, bărbat, artist plastic, 34 ani), însă identificarea sinelui nu este un mecanism per se, ci depinde și se modifică în funcție de o serie de indici .
Spre exemplu, pentru cei care aparțin categoriei „hilly-skilled”, autodefinirea se face în termeni evaluativi, după atributele și cunoștințele lor și chiar după beneficiile ambelor părţi:
„Eu muncesc într-o companie multinațională, cu filială în România. Am avut noroc de ei și ei de mine. Vorbesc limbi străine și sunt apreciată pentru munca și seriozitatea mea” (Femeie, consultant, 33 ani).
Mai mult, conotațiile pe care apartenența la categoriile sau grupurile sociale le dobândește se particularizează printr-un așa-zis „noi-categorial”[33], evaluat după criteriile antagonice ale evoluției profesionale:
„Există două feluri de români: maiștrii, bine pregatiți, pretențiosi, cu capacitate, voință, și care vor rezista pe piața de muncă a construcțiilor. Ăștia își iubesc munca, spre deosebire de greci. […] Un maistru, român, bun știe să facă mai multe lucruri, se descurcă să facă combinații, știe să lucreze și în lemn și în fier, spre exemplu, spre deosebire de greci, care sunt specializați într-un singur domeniu, și atât. După care sunt holoangării, care au început ca holoangări și vor rămâne tot simpli holoangări” (Bărbat, 41 ani, constructor, întreprindere individuală).
Frecvent enunțati, vectorii de sorginte geo-politică și spiritul competitiv neloial în interiorul exo-gupului versus loialitatea relațională cu out-grupul intensifică raporturile de departajare între conaționalii, mai ales în câmpul lucrativ:
„Românașii aici nu se văd bine între ei…sînt invidioși și e o întrecere murdară între ei, la muncă. Prinde cine apucă! Nu mai găsești de muncă, ca înainte. Dacă nu ai păstrat din legăturile vechi, e greu să stai pe piață, chiar și pe bani mai puțini și la negru… faci de toate. Înainte primeam lucrări și nu găseam oameni, acum nu am din ce să-i plătesc. Cei care au apucat să se realizeze sînt cei care au lucrat în drahme. Cine știe, la vremurile ce le trăim ne-om întoarce iar la drahme”(Constructor, 37 ani).
În plus, longevitatea experienței de migrație este un indice semnificativ în harta auto-percepției mentale, a etno-stereotipurilor și etno-discriminării, care se reduc la formele unui favoritism intergrupal. Acesta din urmă ajunge să traseze linia de demarcație intracomunitară, între „românii vechi și noi”, după cum subliniază unul dintre respondenți:
„E o „privire” diferită între noi românii, care am venit imediat după revoluție și cei care au invadat Grecia, după ce România a întrat in UE. Românii vechi, au atu-ul limbii, al muncii după stilul lor, al „nootropiei ”[…] au „nume”, cum s-ar zice [34]. Pe când, pentru românii „târzii”, cei nou-veniţi cu buletinul, e mult mai greu. Şi văd, în ultima vreme, că ne trag şi pe noi toţi în jos, în ochii grecilor” (Bărbat, inginer, 47 ani, 18 ani în Grecia).
Printre formele etno-lingvistice de re-facere identitară, regăsite de altfel în majoritatea strategiilor secundare de adaptare, am întâlnit idiosincrasiile verbale, preluarea numelor greceşti (Vassilis-Vasile, Mihalis – Mihai), precum și un limbaj „elenizat” specific gamei semantice administrative sau profesionale. Mai mult, „nootropia”, deşi contestată la început, conduce la auto-observare și ulterior la auto-descoperire, ajungând ca normele acesteia să fie importate și reproduse, automat sau nu, la re-emigrare sau la întoarcerea temporară în țară. În plus, locusul căutării identitare poate atinge schimbări de comportament apropiate unui patriotism liber consimțit:
„Aici (în Grecia) am învăţat să mă zbat pentru ţara din care am fugit. Aici am început să caut și să înțeleg obiceiurile noastre, să ascult muzică autentică, din zona mea, nu manele. Astea le găseşti la vânzătorii ambulanţi din bazarul din Pireu […] au la standul lor un steag mare, care nu prea bate cu marfa cu specific românesc de pe tarabă” (Femeie, 30 ani).
Identificarea prin intermediul celuilalt (others’image) se face prin intermediul atitudinilor evaluative de tip bun/rău. Aici, efectul oglinzii grupează răspunsurile referitoare la aria lucrativă, diferențe semnificative înregistându-se între „migranții instruiți” versus „migranți economici”:
„Românii, în general nu postează pentru cea mai bună imagine. Aș zice că grecii ne văd printr-un geam crăpat pe de-o parte de cei care vin și muncesc pe bani puțini, în condiții neomenești, merokamatiarides (trad. zilieri), pe la case, munci pe care în România nu le-ar face, iar pe de altă parte de către cei care chiar îl sparg. Sunt puțini cei care au noroc să vină din țară cu diplome tari, să li se recunoască și să mai și muncească în ce sînt școliți. Problema e că acceptăm, cu capul plecat muncile pe care ei nu le pot face. Și cum să nu ne trateze ca pe niște servitori?” (Bărbat, inginer, 42 ani).
Argumentațiile centrate în jurul opiniilor depreciative, rezidă și din răspunsurile legate îndeosebi de imaginea diasporei românești din Grecia:
„Românii sunt prost văzuți. Un lucru la nu s-a lucrat încă destul e imaginea romanilor. Nici din partea autorităților și nici a comunităților nu există semnale. Pentru că, din partea românilor care vin, pretențiile nu sunt mari în ceea ce privește imaginea pe care o oferă, deseori emigranții provenind din pături sociale care au avut de suferit în România” (Bărbat, artist plastic, 34 ani ).
Percepția grupală survenită în urma cunoașterii directe a grupului non-dominant și a legăturilor de similitudine poziționează diferențiat percepția majoritarilor vizavi de grupul minoritar:
„Grecii care au studiat în România, sau au o legătură de familie, de prietenie sau de afaceri cu România au, în general, o părere bună despre românii din Grecia. Restul, care n-au avut niciodată vreun contact personal, de cunoaștere, cu românii, au o părere proastă, consideră românii țigani și prostituate” (Femeie, 38 ani).
Etichetările singularizează discursul majoritar vizavi de ceea ce este perceput ca prototip românesc de afiliere identitară, particulatizat în cazul transferului de bunuri și remitențe:
„Am întâlnit greci care nu îi pot înțelege pe străini. Îmi ziceau, deși voi stați aici, gândiți grecește, aveți viețile voastre aici, lucrați în bani grecești dar vă faceți case românești” (Femeie, 34 ani).
Particularitățile identității colective devin mult mai vizibile atunci când identificarea se face prin raportare la rețelele sociale și comunitare. În confesiunile înregistrate am surprins o atitudine refractară vizavi de comunitatea românească din diaspora elenă, manifestă prin diferitele ei forme de instituționalizare:
„Noi nu avem o comunitate în adevăratul sens al cuvântului. Bine, e biserica românească, dar ce e la Plateia (piața) Vathi, nu se poate numi comunitate românească. Când ne prindea poliția pe străzi, vai de noi, munciți, fără hârtii, ce a făcut comunitatea pentru noi? Acum, nu sîntem decât un burete pentru voturile din diasporă” (Bărbat, 43 ani, 18 ani în Grecia).
Istoricul recent versus târziu al migrației și suportul în organizarea și funcționara comunitățiilor și asociațiilor românești, comparativ cu al celorlalte grupuri minoritare conlocuitoare din Grecia, justifică interesul și spiritul participativ al migranților români în activitățile pe care acestea le desfășoară :
„Există, în Atena comunități cu o organizare mai solidă decât a noastră. De obicei sunt cei care au mai mulți membrii înscriși, un statut și o istorie mai veche, cum e cea pakistaneză, rusă, poloneză. Efortul nostru de a face o școală de duminica pentru copiii românilor din Atena a eșuat, din lipsa resurselor, deși școala a funcționat foarte bine, timp de un an școlar, cu profesori specialiști, care s-au oferit să predea voluntar. Mai sunt așa zise comunități, care nu au un statut legal, dar care stau mai bine decât „Ștefan cel Mare”, din Atena. Cei din Lakonia, organizează spectacole în colaborare cu primăria de acolo, poate și pentru că sunt mai puțini și mai ușor de adunat. Sunt iarăși organizațiile româno-elene care lăudabil, organizează evenimente culturale de excepție” (Femeie, profesor, 31 ani).
Antagonismul și intoleranța interetnică sunt vizibile și la nivel intercomunitar:
„Unele comunități îmi plac. Acolo unde oamenii se adună și sunt uniti, îmi place. La cât de dezbinați suntem și cât de preocupați cu „capra vecinului” suntem, sigur ca majoritatea comunităților sunt mai bine organizate decât a noastră. Plus ca noi avem șapte! In „Divina Comedie” oamenii cară bolovani în spate și nu au voie să ridice privirea spre ceilalți. Trebuie să-și vadă de bolovanul lor […]Dacă fiecare ar fi preocupat de „bolovanul lui”, să facă doar ce știe și ce e mai bine pentru el, fără să-și piardă timpul încercând să-i nenorocească pe ceilalți, cred ca am ajunge mult mai departe decât vom ajunge „faultându-ne” continuu unul pe celălalt” (Femeie, jurnalist, 45 ani).
Cu toate acestea, diversitatea culturală, deși e pozitiv interceptată, nu este susținută îndeajuns de politicile inserționiste: „Câteodată e superb să trăiești într-un „sat olimpic” (bărbat, 34 ani, profesor), dar „sunt, ca și românii, alte comunități de imigranți care încearcă să-și facă loc în societate, dar oficialitățile grecești nu fac mai nimic să-i îndrume legal (Femeie, 38 ani).
Securitatea identitară a migranților este surprinsă atunci când aceștia se raportează la românii din România, care „trăiesc pe altă lume. Sunt altfel decât românii de-afară. Noi avem o experienţă în plus. Oricare ar fi ea, ceva ne-a învaţat” (Femeie, jurnalist, 45 ani). Desăvârșirea și asumarea identitară survin din afirmații ce denotă sentimentele de desconsiderare față de cei rămași în țară și de valorile pe care aceștia le promovează în relațiile interpersonale:
„În comparaţie cu noi, cei care am plecat, românii din România trebuie să recupereze peste cincizeici de ani de blocaj comunist şi să reînveţe să trăiască şi să se comporte normal, aşa cum se întâmplă înainte de comunism. Să reînveţe ca fiecare individ e de fapt o persoană care trebuie respectată, cu bunurile ei materiale cu tot şi că orice în viaţă se dobândeşte prin muncă serioasă şi susţinută” (Femeie, 48 ani).
Semiotica apartenenței culturale
În încercarea de a examina dimensiunile identității culturale care alcătuiesc, prin combinare, modelul aculturativ, observăm prevalența identității subiective, măsurată prin opțiunile personale ale migranților pentru păstrarea elementelor ce definesc cultura de origine. Regula reciprocității însă nu se aplică și în cazul identității obiective, evaluată prin filtrul răspunsului pe care migranții îl primesc de la membrii culturii extinse. Mai mult, discrepanța dintre cele două tipuri identitare se accentuează prin decalajul în ceea ce este stabilit ca normalitate în stilul de viață al românilor din diaspora elenă.
Tabelul 4: Importanța acordată preferințelor* și percepțiilor⁺ de păstrare a culturii române (%)
|
Etapa II (N=198) |
Preferințe menținere cultura, tradiţii, limbă* |
Preferințe menținere stil de viaţă* |
Percepții menținere cultură, tradiţii limbă⁺ |
Percepții menținere stil de viață ⁺ |
|
dezacord puternic |
1,5 |
3,0 |
13,1 |
20,2 |
dezacord |
18,7 |
24,2 |
28,3 |
37,4 |
|
lipsă de opinie |
6,1 |
14,1 |
24,2 |
24,7 |
|
acord |
42,4 |
42,4 |
26,3 |
13,6 |
|
acord puternic |
31,3 |
16,2 |
8,1 |
4,0 |
|
Total |
100,0 |
100,0 |
100,0 |
100,0 |
„Stilul de viață” al migranților, diferit de cel al băștinașilor greci nu funcționează întotdeauna după regula mimetismului. Mai mult, acesta devine un indicator de departajare în integrarea socială a românilor aflați în primii ani de migranție și care se disting printr-o structură identitară predominat separaționistă (21,7%): „noi nu stăm toată ziua la cafea”, „noi nu ne permitem ce îți permit grecii”;„noi nu mâncăm la tavernă, noi nu știm ce-a aia bouzouki”, care în majoritatea cazurilor se datorează activităților de tip ”in-door” de petrecere a timpului liber și de resursele materiale limitate alocate acestuia: „ Noi facem o vacanță pe an, și atunci când mergem în România, nu prin insule. Am avut ocazia să văd câteva insule și o parte din țărmul peloponez, când am avut lucrări acolo” (Bărbat, 31 de ani, tehnician).
De asemenea, pentru majoritatea respondenților mecanismele aculturative funcționează după regula securizării identității culturale și aici se încadrează categoria migranților cu o structură identitară biculturală, care activează în conformitate cu regulile ambelor culturi.
În continuare, câteva dintre narațiunile înregistrare exemplifică şi întăresc afinitățile și reproducțiile identitare biculturale ale migranților români:
„M-am format în România, dar am apucat să trăiesc mai mulţi ani din viata mea deja în Grecia. Prietenii mei sînt aici, realizările, aici le-am avut” (Femeie, economist, 59 ani);
„România mă atrage ca trecut, ca experienţă de viață, cultură, dar mă respinge mentalitatea și atitudinea celor care te tratează ca venind din străinătate, ca si cum nu ai mai aparține acestei lumi, uneori și numai pentru faptul ca ai un paşaport în mână și nu un buletin. Legislaţia în România lasă de dorit. România e o țară bogată, chiar dacă românii câştigă puţin … în Grecia am 15 ani, am o nouă familie aici” (Femeie, angajat, 37 ani);
„Particip și la competiţii în România, pregătiri acolo cu copii în baze sportive romaneşti, deci sunt strâns legat prin activitatea mea de ambele tari” (Bărbat, antrenor, 53 ani);
„Grecia mă face să mă simt bine, mă umple căldura, clima, marea, dar îmi displace puturoşenia și stilul de faţadă al oamenilor, iar de România mă leagă familia, prietenii, acolo îmi sînt rădăcinile. Când am un dezechilibru emoţional, mă duc în România și acolo mă regăsesc, îmi găsesc liniştea” (Femeie, consultant juridic, 36 ani).
Incertitudinea identitară este exprimată de cei care, deși își exprimă dorul de țără, se simt străini când se întorc acolo: „mă simt fără patrie” ( Bărbat, proprietar al unui magazin cu specific românesc, 45 ani), sau în discursul ambiguu al celor aflaţi “pe graniţă”: „pentru greci sunt român, pentru românii din ţară sînt grec „nu te poţi integra, ajungi aici, (în Grecia), eşti privit ca străin, te duci acasă te simţi străin […] Ştii istoria aia care zice, munţii noştri aur o poartă, noi cerşim din poartă-n poartă ?!” (preot, 16 ani în Grecia).
Dar există și cazul celor care se bucură de beneficiile unei identități multiple: „Eu mă simt deopotrivă grec și român, îmi place asta, că pot să jonglez cum vreau, în funcție de circumstanțe”( Bărbat, angajat agenție de turism, 31 ani); „În munca mea am contact cu toate categoriile de oamenii, de la oamenii de rând, la deţinuti, până la oameni cu o pregătire profesională înaltă, dar beneficiile vin după modul cum îl abordezi, trebuie să vorbeşti fiecăruia pe limba lui. Am avantajul limbii şi la mentalitaţii – nu doar că ştii cum să îi iei dar ştii cum să te aperi de ei, de exemplu, ştii cum caută să te fure. Te implici în ambele părţi, ai o experienţă în plus. Dacă nu trăieşti printre ei, nu ai cum să îi înţelegi, pe niciunii” (Jurnalist şi interpret la Curtea Supremă de justiţie din Atena , 36 ani).
Un aspect interesant relaționat re-producțiilor identității biculturale îl constituie faptul că acestea nu s-au manifestat doar la nivel afectiv și emoțional, ci au fost corelate contextului politic și social al țării gazde.
Biculturalismul este un proces încă în fază incipientă în Grecia, care a cunoscut diferite stadii de dezvoltare, dacă luăm în calcul valurile de migrație și legislația aferentă fiecăruia. În acest sens decisivă rămâne legea 2910/2001, care viza gestiunea pe termen mediu a fenomenului migraţionist și a rețelelor de migrație, legiferare ce subsuma eliberarea de premise de şedere şi de muncă precum și naturalizarea cetăţenilor străini. Astfel, pentru a ajunge în faza identității biculturale, migranții români au trecut prin următoarele etape identitare : Până în 2001 migranții se aflau în faza identității camuflate (recunoşteau cu greu ca sunt români, majoritatea celor veniți în scop lucrativ nefiind înregistraţi legal). În perioada 2001-2007 s-a înregistrat un flux masiv de forţă de muncă de origine migrantă, aceasta afirmându-se îndeosebi ca identitate metisată (odata cu abolirea viselor în spațiul Schengen). Abia după momentul 2007, odată cu deschiderea granițelor imigranţii români cunosc ceea ce noi numim etapa identității asumate, adică identitatea în devenire ”becoming identity”, în terminologie halliană.
Considerații finale
Pe fondul încercării de a testa binomul identitate culturală/etnică, scopul studiului a fost de a localiza și de-problematiza aceste două concepte complementare în context aculturativ.
Modelul nu este unul nou. Dar, noutatea lucrării rezidă tocmai din aplicabilitatea modelului într-un câmp intercultural care nu a mai făcut obiectul unei cercetări similare .
Urmărind linia de analiză a datelor statistice și a fragmentelor narative, rezultatele studiului converg către o imagine complexă, unde culturii nu i se atribuie doar rolul de a purifica ci și de a genera diversitate, într-un spațiu în care omogenitatea culturală primează.
Paradigmele identitare surprinse nu pot fi singularizate sub un numitor comun (de exemplu, în sensul grecesc al cosmopolitismului – cetățean al lumii – „πολίτης του κόσμου”), dat fiind că identitatea, prin definiție, rămâne un fenomen complex și mobil care oscilează după un cumul de factori (politici, economici, situaționali, individuali). De altfel, din înregistrarile de teren am încercat să sintetizăm tocmai acele tipologii și atribute care definesc conceptele de identitate etnică și culturală, întrucât „nu există identitate în sine, nici măcar pentru sine. Ea constituie întotdeauna o relaţie cu altă identitate” [35] (D. Cuche, 2003, p.127).
Etno-focalizarea realizată fie prin autoidentificare sau prin efectul oglindirii „celuilalt diferit” este legitimată de disconfortul cultural, derivat din constrângeri și etichetări determinate cultural, intoleranță intra și inter-etnică, discrepanțe între așteptări și realitate și nu în ultimă instanță, de locul pe care migrantul economic îl ocupă în piața locurilor de muncă din Grecia („noi, străinii, am muncit ca să construim casele grecilor și unii, chiar am plătit pentru pensiile lor”).
În mecanismul identificării culturale a minoritarilor primează regula atașamentului bicultural, înţeles în termeni integrativi, dar perceput ca „periculos” de către membrii societății majoritare.
Dacă apartenența culturală se face mai mult afectiv-emoțional și mai puțin participativ sau declarativ, nu înseamnă că aceasta este anihilată de către afirmarea etnică sau viceversa. Modul în care cele două activează în rândul celor instruiți (”hilly-skilled”) este redat sugestiv de către unul dintre participanții implicați în activitățile atelierului de traduceri organizat sub conducerea unei asociații culturale , la Atena:
„Ca întotdeauna, întâlnirile de la Balkania Contemporană ne trezesc sentimentul de mândrie naţională, ne reamintesc faptul că dacă eşti un „dezrădăcinat”… nu înseamnă că ţi-ai rupt toate legăturile cu patria în care te-ai născut. Manifestările organizate ne reamintesc că românii au avut, de-a lungul veacurilor, multe personalităţi culturale, politice sau sociale, de talie europeană sau chiar mondială şi, totodată, ne arată că, de multe ori, chiar şi în afara graniţelor ţării, românii se pot afirma. E nevoie doar de talent, profesionalism, perseverenţă şi respect de sine…. Atelierul de Traduceri, e un fel de „up-date” pentru cei care fac traduceri: ne reamintim expresii pe care, poate, le-am uitat de-a lungul anilor, departe de locurile natale, auzim noi cuvinte şi expresii care au fost integrate, în ultimii ani, în limbajul cotidian, explicăm regionalismele sau jargonul folosit, de multe ori, în literatură; [… ] Atelierul de Traduceri e numit „groapa cu lei”, traducerea pusă în discuţie e „sfârşiată” de cei prezenţi, fiecare traducător îşi aduce contribuţia „colorând” anumite expresii, adaptând textul la mentalitatea şi modul de recepţie a cititorului dintr-o ţară sau alta.”[36].
Deși migrația schimbă legăturile de atașament, pentru adepții majoritari ai biculturalismului beneficiile migrației la nivel valoric, atitudinal și economic îi fac să se poziționeze pe o treaptă superioară vizavi de cei rămași acasă. Câștigul, oricare ar fi el, se traduce, în cazul minoritarilor români din Atena, printr-o mai bună orientare și exploatare a resurselor, deci o îmbogăţire și nu un handicap.
Bibliografie
ADLER, Peter ,”Beyond cultural identity: reflections on multiculturalism”, Basic concepts of intercultural communication: a reader, In M. J. Bennett, Yarmouth, ME: Intercultural Press, 1998, pp. 225-245;
ASHMORE, R., DEAUX, K., MCLAUGHLIN-VOLPE, T., ”An organizing framework for collective identity: Articulation and significance of multidimensionality”, Psychological Bulletin, 130, 2004, pp. 80-114;
BUCUR Corneliu, I., POPA Adela, RUSU,Horațiu, ”Identitatea etno-culturală la români în contextul procesului de integrare europeană. Studiu de caz comparativ rural-urban în judeţul Sibiu”, Revista de Politica Ştiinţei si Scientometrie, Număr Special, 2005, pp. 1-36;
Brewer, Marilynn B., Gardner, Wendi, ”Who is this „we”? Levels of collective identity and self representations”, Journal of Personality and Social Psychology, 71, 1996, pp. 83-93;
CAMPBELL, Wilfred, SĂVULESCU-VOUDOURI, Monica., BÎRSAN, Maria, Romanian Migration in a Runaway World , Efes, Cluj-Napoca, 2007;
COLLIER, Mary J., ”Cultural identity and intercultural communication”, in Intercultural communication: a reader , SAMOVAR, Lary, L., PORTER, Richard, Wadsworth Publishing Company, California, 1997, pp. 36- 44;
CHRYSSOCHOOU, Xenia, ”Multicultural societies: Making sense of new environments and identities”, Journal of Community and Applied Social Psychology, 10, 2000, pp. 343-354;
CHRYSSOCHOOU, Xenia,”Studying identity in social psychology. Some thoughts on the definition of identity and its relation to action”, Language and Politics, 22, 20, pp. 225-242;
CUCHE, Denys, Noţiunea de cultură în ştiinţele sociale, Institutul European, Iași, 2003;
GAVRELIUC, Alin. Psihologie interculturală Polirom, Iași, 2011;
IMAHORI, Tadasu Todd, CUPACH, William R .,”Identity management theory”, In Theories about intercultural communication, William B. GUDYKUNST. (Eds.) Sage, Thousand Oaks, CA 2005, pp. 195-210;
JACKSON, Ronald L., ”Cultural contracts theory: Toward an understanding of identity negotiation”, Communication Quarterly, 50, 3, 2002a, pp. 359-367;
JASINSKAJA-LAHTI, Inga, LIEBKIND, Karmela, SOLHEIM, Erling ”To identify or not identify? National disindentification as an alternative reaction to perceived ethnic discrimination”, Applied Psychology, 58, 1, 2009, pp. 105-128;
ΚΑΣΙΜΑΤΗ, Κούλα, ΨΗΜΜΕΝΟΣ, Ιορδάνης, Μεταναστευτικές ροές και άτυπες πολιτικές μετανάστευσης, Gutenberg, 2003, Αθήνα ;
KATARZYNA Hamer, ”Social identities and well being”, in European, national and regional identity, Proceedings of the international conference, BALOGH, Brigitta, BALTATESCU, Sergiu, BERNATH, Krisztina, Editura universităţii din Oradea, Oradea, 2011, pp. 311-333;
KIM, Young Yun, ”Ideology, Identity, and Intercultural Communication: An Analysis of Differing Academic Conceptions of Cultural Identity”, Journal of Intercultural Communication Research, 36, 3, 2007a, pp. 237-253;
OPPEDAL, Brit, ”Development and acculturation”, in The Cambridge Handbook of acculturation psychology, SAM, David, BERRY, W. John, Cambridge University Press, Cambridge, UK, 2006, pp. 97-112;
MASTEN, Ann S., ”Developmental psychopathology: Pathways to the future”, International Journal of Behavioral Development, 31, 2006, pp. 46-53;
ΠΑΠΑΣΤΆΜΟΥ, Στάμος., Εισαγωγή στην κοινωνική ψυχολογία , Ελληνικά Γράμματα, Αθήνα, 2006;
PHINNEY, Jean, S., ALIPURIA, L., ”Ethnic identity in college students from four ethnic groups”, Journal of Adolescence, 13, 1990, pp. 171-184;
PHINNEY, Jean, S., ”The Multigroup Ethnic Identity Measure: A new scale for use with diverse groups”, Journal of Adolescent Research, 7, 1992, pp. 156- 176;
PHINNEY, Jean, S.,”A three-stage model of ethnic identity development”, In Ethnic identity: Formation and transmission among Hispanics and other minorities, M. Bernal, G. Knight, Albany, NY.State University of New York Press, 1993, pp. 61-79;
PHINNEY, Jean, S., CHAVIRA, Victor, ”Parental ethnic socialization and adolescent coping with problems related to ethnicity”, Journal of Research on Adolescence, 5, 1995, pp. 31-53;
PHINNEY, Jean, S., ”Ethnic identity and acculturation”, in Acculturation: Advances in theory, measurement, and applied research , K. CHUN, P. ORGANISTA, G. Marin, American Psychological Association, Washington, DC, 2003, pp. 63-81;
PHINNEY, Jean, S., KIM-Jo, T., OSORIO, S., VILHJALMSDOTTIR, P.,”Autonomy and relatedness in adolescent-parent disagreements: Ethnic and developmental factors”, Journal of Adolescent Research, 20, 2005, pp. 8-39;
PHINNEY, Jean, S., BERRY, J. W., VEDDER, P., LIEBKIND, Karmela, ”The acculturation experience: Attitudes, identities and behaviors of immigrant youth”, In Immigrant youth in cultural transition: Acculturation, identity and adaptation across national contexts, BERRY, John W.; PHINNEY, Jean S.; SAM, David L.; VEDDER, Paul, Mahwah, Lawrence Erlbaum Associates, 2006, pp. 71-116;
PHINNEY, Jean ,S., ”Ethnic identity exploration in emerging adulthood”, In ARNETT, Jeffrey Jensen, TANNER, Jennifer Lynn, Coming of age in the 21st century: The lives and contexts of emerging adults, American Psychological Association, Washington, DC, 2006, pp. 117-134;
PHINNEY, Jean ,S., ONG, Anthony, ”Conceptualization and measurement of ethnic identity: Current status and future
directions”, Journal of Counseling Psychology, 54, 3, 2007, pp. 271-281.
PHINNEY, Jean ,S, ONG, Anthony D., ”Ethnic identity development in immigrant families”, In Immigrant families in contemporary society, LANSFORD, Jennifer E K. DEATER-DECKARD, Kirby, BORNSTEIN, Marc H. Guilford Press, New York, 2007, pp. 51-68;
RUSU, Horațiu, Schimbare socială şi identitate socioculturală, Institutul European, Iaşi, 2008;
SANDU, Dumitru., Lumile sociale ale migraţiei româneşti în străinătate, Polirom, Bucureşti, 2010;
ȘTEFENEL, Delia, ”The Southern model of post-communist migration. Reconfiguration among Romanians’ acculturation in Athens”, Studia Securitatis, 2, 2011, pp. 85-92;
SAM, David L., BERRY, John, W., Cambridge handbook of acculturation psychology, Cambridge University Press, Cambridge, UK, 2006;
SIMON, Bernd, KLANDERMANS, Bert, ”Politicized collective identity: A social psychological analysis”, American Psychologist, 56, 2001, pp. 319-331;
SINGER, Marshall, R., Perception and identity in intercultural communication, Intercultural Press, Yarmouth, 1998;
HENRI, Tajfel, ”Social identity and intergroup behaviour”, Social Science Information, 13, 1974, pp. 65- 93;
TAJFEL Henri, TURNER, John, ”The social identity theory of intergroup behavior”, In Psychology of intergroup relations , S. WORCHEL, W. AUSTIN, Nelson- Hall, Chicago, IL, 1986, pp. 7-24;
TING-TOOMEY, Stella, ”Communicative resourcefulness: an identity negotiation perspective”, in Intercultural communication competence, R. WISEMAN, J. KOESTER (Eds), Sage, Newbury Park, CA, 1993, pp. 72–111;
TING-TOOMEY, Stella et.al., ”Ethnic/cultural identity salience and conflict styles in four U.S. ethnic groups”, International Journal of Intercultural Relations, 24, 1, 2000, pp. 47-81;
TING-TOOMEY, Stella, OETZEL, John, G., Managing Intercultural Conflict Effectively Sage, Thousand Oaks , 2001;
TRIMBLE, Joseph E., DICKSON, Ryan, ”Ethnic Identity”, in FISHER, Celia B LERNER, Richard M. Applied developmental science: An encyclopedia of research, policies, and programs, Thousand Oaks: Sage, 2005, pp. 415-420;
TUFIŞ, Paula., ”Structură socială şi etnicitate, Sociologie Românească”, 1-4, 2002, pp. 97-123;
VERKUYTEN, Maykel, ”The benefits to social psychology of studying ethnic minorities”, European Bulletin of Social Psychology, 12 ,3, 2000, pp. 5-21;
YEP, Gust., A., ”My three cultures: Navigating the multicultural identity landscape”. In MARTIN, J. N., NAKAYAMA, Thomas K., FLORES, Lisa A. , Readings in cultural contexts, Mission View, CA, 1998, pp. 79-85;
ZAGEFKA, Hanna, BROWN, Rupert, ”The relationship between acculturation strategies, relative fit and intergroup relations: immigrant-majority relations in Germany”, European Journal of Social Psychology, 32, 2002, pp. 171-188.
[1] Alin Gavreliuc, Psihologie Interculturală, Polirom, Iași, 2011. Pentru o analiză aprofundată a teoriilor identității a se vedea și Corneliu Ioan Bucur, Adela Popa, Horațiu Rusu, ”Identitatea etno-culturală la români în contextul procesului de integrare europeană. Studiu de caz comparativ rural-urban în judeţul Sibiu”, Revista de Politica Ştiinţei și Scientometrie, Număr Special, 2005, pp. 1-36;
[2] Young Yun Kim, ”Ideology, Identity, and Intercultural Communication: An Analysis of Differing Academic Conceptions of Cultural Identity”, Journal of Intercultural Communication Research, 36, 3, 2007a, p. 244;
[3] David L. Sam, John W., Berry, Cambridge handbook of acculturation psychology, Cambridge University Press Cambridge, UK, 2006; John W. Berry, Ype H. Poortinga, Janak Pandey, (Eds). Handbook of Cross-Cultural Psychology: Theory and Method, Allyn and Bacon, Boston, 1997;
[4] Stella Ting-Toomey, et.al. ”Ethnic/cultural identity salience and conflict styles in four U.S. ethnic groups”, International Journal of Intercultural Relations, 24, 1, 2000, p. 49;
[5] Jean S., Phinney, Anthony D. Ong. ”Conceptualization and measurement of ethnic identity: Current status and future directions”, Journal of Counseling Psychology, 54, 3, 2007, p. 271;
[6] Henri Tajfel, ”Social identity and intergroup behaviour”, Social Science Information, 13, 1974, pp. 65-93; Henri Tajfel, John Turner, ”The social identity theory of intergroup behavior”, in William G. Austin, Stephen Worchel, Psychology of intergroup relations Nelson-Hall, Chicago, 1986, pp. 7-24; Xenia Chryssochoou, ”Multicultural societies: Making sense of new environments and identities”, Journal of Community and Applied Social Psychology, 10, 2000, pp. 343-354;
Xenia Chryssochoou, ”Studying identity in social psychology. Some thoughts on the definition of identity and its relation to action”, Language and Politics, 22, 2003, pp. 225-242; Bert Klandermans, Bernd Simon (Eds.)”Politicized collective identity: A social psychological analysis”, American Psychologist, 56, 2001, pp. 319-331; Maykel Verkuyten, ”The benefits to social psychology of studying ethnic minorities”, European Bulletin of Social Psychology, 12 ,3, 2000, pp. 5-21;
[7] Ann S. Masten, ”Developmental psychopathology: Pathways to the future”, International Journal of Behavioral Development, 31, 2006, pp. 46-53; Jean S. Phinney, Tina Kim-Jo, Saloniki Osorio and Perla Vilhjalmsdottir. ”Autonomy and relatedness in adolescent-parent disagreements: Ethnic and developmental factors”, Journal of Adolescent Research, 20, 2005, pp. 8-39; Jean S Phinney, Alipuria, L., ”Ethnic identity in college students from four ethnic groups”, Journal of Adolescence, 13, 1990, pp. 171-184;
[8] Joseph E. Trimble, Ryan Dickson, ”Ethnic Identity”, in Celia B Fisher, Richard M. Lerner.(Eds). Applied developmental science: An encyclopedia of research, policies and programs, Sage, Thousand Oaks, 2005, pp. 415-416;
[9] Stella Ting-Toomey et.al. op.cit. p. 49;
[10] Jean S., Phinney, Anthony D. Ong, op.cit. p. 273;
[11] Ashmore et al. 2004, citat în Jean S., Phinney, Anthony D. Ong , ibid. p. 272;
[12] Stuart Hall, ”Cultural Identity and Diaspora” in Identity: Community, Culture, Difference, Rutherford (Eds.), Lawrence, Wishart, London, 1990; Gust Yep, ”My three cultures: Navigating the multicultural identity landscape”, in Martin, Judith N. , Thomas K. Nakayama, and. Lisa A. Flores, Readings in cultural contexts, Mission View, CA, 1998, p. 82; Collier, Mary J. and Thomas, Milt, ”Cultural identity and intercultural communication”, in , Lary. A. Samovar, Richard, E. Porter, Intercultural communication: a reader, Wadsworth Publishing Company, California, 1997, pp. 36-44; William R. Cupach, Tadasu Todd Imahori, ”Identity management theory”, in William B. Gudykunst, Theorizing about intercultural communication, (Eds.), Thousand Oaks, CA Sage, 2005,pp. 195-210; Kim, Y. Y , op. cit p. 242;
[13] William B. Gudykunst op.cit. 93-419;
[14] Min-Sun Kim,” Culture-Based Conversational Constraints Theory: Individual- and Culture-Level Analyses” in William B. Gudykunst, ibid. pp. 93-118;
[15] Young Yun, Kim,”Association and dissociation: A contextual theory of interethnic communication”, in William B. Gudykunst, ibid. pp. 323-349;
[16] Imahori, T. T., Cupach, W. R. ”Identity management theory”, in William B. Gudykunst ibid. pp. 195-210;
[17] Hecht, M.L., Warren, J.R., Jung, E. şi Krieger, L., ” A Communication Theory of Identity: Development, Theoretical Perspective, and Future Directions”, in William B. Gudykunst, ibid. pp. 257-278;
[18] Kim, Young Yun,”Adapting to a New Culture: An Integrative Communication Theory”, in William B. Gudykunst, ibid. pp. 375-400;
[19] Hiroko, Nishida, H, op.cit. pp. 401-418;
[20] Mark P.Orbe.,Regina E., Spellers, ”From the Margins to the Center: Utilizing Co-Cultural Theory in Diverse Contexts”, in William B. Gudykunst, op. cit., pp.173-192; Mark P Orbe, Constructing co-cultural theory: An explication of culture, power, and Communication, Thousand Oaks, CA, Sage, 1998;
[21]Ronald, L., Jackson,”Cultural contracts theory: Toward an understanding of identity negotiation”, Communication Quarterly, 50, 3, 2002a, pp.359-367;
[22] Stella,Ting-Toomey, ”The Matrix of Face: An Updated Face-Negotiation Theory”, in William B. Gudykunst., ibid. pp. 71-90; Stella Ting-Toomey,”Communicative resourcefulness: an identity negotiation perspective”, in Intercultural communication competence, Richard L. Wiseman, Jolene Koester (Eds) Newbury Park, CA, Sage, 1993,pp. 72-111;
[23] Ting-Toomey, S., op.cit. p. 214;
[24] Ting-Toomey, S., op.cit. p. 217;
[25] Yep, G. A. op.cit. p. 81;
[26] Kim, Y., Y., ibid, p. 245; Ting-Toomey, S., ibid. pp. 223-224;
[27] Jean S.,Phinney ”Ethnic identity and acculturation”, in Kevin Chun, Organista, Pamela Balls, Gerardo, Marin, Acculturation: Advances in theory, measurement, and applied research, American Psychological Association, Washington: 2003, pp. 63-81;
[28] Verkuyten, Maykel ,op.cit., p.7;
[29] Jean S., Tina Kim-Jo, Saloniki Osorio, Perla Vilhjalmsdottir., ibid, p. 91;
[30] Jean S. Phinney, ”The Multigroup Ethnic Identity Measure: A new scale for use with diverse groups”, Journal of Adolescent Research, 7, 1992, pp. 156-176;
[31] Hanna Zagefka, Rubert Brown, ”The relationship between acculturation strategies, relative fit and intergroup relations: immigrant-majority relations in Germany”, European Journal of Social Psychology, 32, 2002, pp. 171-188;
[32] Delia Ștefenel, ”The Southern model of post-communist migration. Reconfiguration among Romanians’ acculturation in Athens”, Studia Securitatis, 2, 2011, pp.85-92;
[33] Taxonomia ”categorial we”este desemnată de Jarymowicz, M, 2002, citat în Katarzyna H, Katarzyna H. ”Social identities and well being”, in European, national and regional identity, Proceedings of the international conference, Balogh, B, Bălţătescu, S, Bernáth, K. , Editura universităţii din Oradea, Oradea, 2011, p. 313
[34] Nootropia, ”νοοτροπία” în greacă, este echivalentul terminologic al termenului mentalitate. „ Numele” la care face referire interlocutorul este traducerea automată a sintagmei peiorative ”έχει όνομα” folosită în vorbirea curentă, pentru a desemna prestigiul, încrederea, dobândite în interiorul unei comunități.
[35] Denys Cuche, Noţiunea de cultură în ştiinţele sociale, Institutul European, Iași, 2003, p. 127;
[36] Ioana Diaconu, în ”O bucurie a minții și a sufletului” , Agenția de presă Așii Români, http://www.asiiromani.com /stiri -diaspora/grecia/12392 -o-bucurie-a-mintii-si-a-sufletului.html, (accesat în 10 aprilie, 2012);