Muzeologia albaneză între muzeul socialist și conservarea moștenirii comuniste după anii ’90, cu perspectiva integrării în Uniunea Europeană

 (Albanian museology between the socialist museum and the preservation of the communist heritage after the 90s, with the perspective of integration into the European Union)

Oltsen GRIPSHI

Abstract

In many nation-states there is a very thin line between freedom and submission; the transition from a monarchical system to an autocratic regime, to a real dictatorship, can occur through modifications so insensitive that they make it perceptible neither by the subjects nor by the power in office that is suddenly overthrown by other power, if not by self-modification! The power of culture and institutions in the service of politics has accompanied human history for centuries […]. Thanks to their evocative power, the authority that derives from the function of spreading culture and the ability to manipulate history by proposing objects whose physics in common sense is considered a guarantee of truth, museums have played a central role in establishing the communist regime in Albania.

Communism with its consequences of terror is remembered in democratic Albania with various museum installations, but what I seek through this scientific research is to highlight the concept of the socialist museum as a distributor of a dictatorial monopoly propaganda before the ’90s and the preservation of the communist heritage Albanian within the very spaces of those buildings that once served a specific purpose, but that today are there as evidence of a time as thrilling as the old generations and unknown and imperceptible to the younger generations. All this alienating process seen in the perspective of the integration process of Albania in the European Union. A very complicated and important process for the country of eagles, because it directly affects the way the former museum conceived according to the principles of Socialist realism will have to adapt to the legislation and principles of the European Union.

Keywords: Museum, communist heritage, Albanian museology, history, totalitarian regime, European Union

Introducere

În multe state-națiune, linia dintre libertate și supunere este foarte subțire. Trecerea de la un sistem monarhic la un regim autocratic, la o dictatură reală, poate avea loc prin modificări atât de greu de observat încât să nu fie perceptibilă nici pentru supuși, nici pentru puterea dominantă care a fost răsturnată brusc de o alta. Punerea culturii și a instituțiilor în slujba politicii au însoțit istoria omenirii de-a lungul secolelor. Grație puterii lor evocatoare, a autorității care derivă din funcția de difuzare a culturii și capacității de a manipula istoria propunând obiecte a căror prezență fizică, în sensul comun, este considerată o garanție a adevărului, muzeele au jucat un rol central atât în instaurarea regimului comunist în Albania, cât și după căderea acestuia și în înscrierea pe drumului integrării în Uniunea Europeană.

Atenția dictaturilor față de patrimoniu derivă din conștientizarea că prin manipularea semnificațiilor simbolice ale obiectelor, monumentelor și documentelor este posibilă construirea unor modele de societate funcționale, inventarea amintirilor, modificarea identităților colective, construirea de noi povești care traduc sclavia în colectivismul cooperativ socialist. Pentru dictaturi, controlul muzeelor, cu capacitatea lor comunicativă, este esențială pentru construirea și menținerea puterii, la fel și controlul presei, radioului, cinematografului, televiziunii, a comunicării, precum Internetul global, întrucât controlul mass-media implică posibilitatea activării repetării informației, esențială pentru manipularea societăților prin crearea a ceea ce Montaigne numea curaj[1].

La fel ca Iugoslavia, și Albania, sub conducerea lui Enver Hodja, a urmat o politică de distanțare egală față de Moscova și Beijing. Ca națiune independentă, ea s-a prezentat în fața istoriei, la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu mișcarea de independență politico-culturală cunoscută sub numele de Renașterea Națională, care și-a construit geneza etnică într-o cheie anti-otomană. Regimul politic al lui Hodja a organizat Albania într-o graniță etnică, a negat orice minoritate și a căutat puritatea etnică a vechilor iliri, amestecând această moștenire străveche în narațiunea națională cu principiile mai stricte ale marxism-leninismului. Regimul le-a cerut artiștilor și arhitecților să creeze lucrări care să poată comunica simbolurile ferme ale marxism-leninismului: fabrici, străzi, școli și case, care au fost transformate într-un mare complex monumental. Pentru a pune în scenă gloria eroilor revoluționari, succesele economiei planificate și utopia viitorului „luminos”, au fost folosite cele mai diverse tehnici și instrumente: statui, pietre funerare și mozaicuri, dar și săpături arheologice, reproduceri ale castelelor medievale etc.

În acel context, muzeele au jucat un rol decisiv în această monumentalizare a istoriei și a poporului albanez. Muzeul Național de Istorie a fost inaugurat foarte târziu, în 1981, cu un mare mozaic intitulat: „Albania”, care are 440 m² (Foto 1).

Foto 1: Lucrarea „Albania”.

Lucrarea a fost realizată de cinci artiști, Josif Drobonik, Aleksandër Filipi, Anastas Kostandini, Agim Nebiu și Vilson Kilica. Ulterior, în 1982, a fost construit Muzeul Kruja sau Muzeul Național „Gjergj Kastrioti Skënderbeu” (Foto 2).

Foto 2: Muzeul Național „Gjergj Kastrioti Skënderbeu”, Kruja, 1982

„Albania” este o lucrare monumentală care descrie apoteoza istorică a poporului albanez, conform concepției socialiste despre puterea totalitară. În centrul mozaicului, subintitulat „Albanezii”, este înfățișată o figură feminină îmbrăcată de sărbătoare, care personifică patria, iar pe brațul ei drept sunt portrete ale unor luptători iliri, figuri ale mișcării de independență, partizani și muncitori. Unsprezece dintre cele treisprezece figuri sunt înarmate, ilustrând lupta continuă a poporului albanez pentru suveranitatea sa și pământurile sale. Este o lucrare, care pare a fi o extensie a operei „Quarto stato” a artistului italian Giuseppe Pellizza da Volpedo (Foto 3).

Foto 3: Giuseppe Pellizza da Volpedo, „Quarto stato”, 1901.

O altă instituție muzeală pe care regimul comunist a preluat simbolic în stăpânire este Muzeul Național al Independenței (Foto 4 și 5), redeschis în 1962, pentru a comemora a cincizecea aniversare a independenței Albaniei.

Foto 4 și 5: Muzeul Național al Independenței – în 1936 și în 2024

Pentru națiunea albaneză, acest muzeu are o semnificație simbolică profundă: a fost creat la Vlora în 1936 de regele Zogu I în palatul care fusese sediul primului guvern albanez, adunând documente și fotografii legate de așa-numita Renaștere albaneză.

După căderea comunismului, în 2010, au fost inaugurate trei noi muzee direct legate de regimul totalitar al vremii și anume Bunk’Art 1, în 2014 (Foto 6), și Bunk’Art 2, în 2015 (Foto.7), transformate în spații muzeale din buncăre care au fost construite în timpul regimului comunist pentru a proteja guvernul în cazul unui atac atomic.

Foto 6: Bunk’Art 1, inaugurat în 2014.

Foto 7: Bunk’Art 2, inaugurat în 2015

Un alt muzeu, dintre cele mai frumoase și mai bine organizate în materie de muzeologie a patrimoniului comunist din Albania este Muzeul Național al Interceptărilor Securității Statului „Casa cu frunze” (Foto 8), care a fost inaugurat în 2017.

Foto 8: Muzeul Național al Interceptărilor Securității Statului, „Casa cu frunze”, 2017.

În prezentarea sa citim: „Acest muzeu este dedicat oamenilor nevinovați care au fost spionați, arestați, persecutați, condamnați și executați în timpul regimului comunist”.

O parte din transformarea istoriei în spații muzeale și păstrarea memoriei poporului din Bërbashka față de regimul comunist sunt cele două lagăre de concentrare, cel de la Spaçi și cel de la Tepelena, care nu numai că extind geografia moștenirii comuniste, dar devin și în același timp locuri de educație prin aceste clădiri care poartă în zidurile lor mărturii înfricoșătoare ale acelui sistem […]”.

Comunismul, cu consecințele sale de teroare, este amintit în Albania democratică după anii 1990 prin diverse formule muzeale, dar ceea ce caut prin această cercetare științifică sunt dovezile conceptului de muzeu socialist ca distribuitor de propagandă monopolistă dictatorială înainte de anii ’90 și conservarea moștenirii comuniste albaneze în chiar spațiile acelor clădiri ce au servit cândva sistemului vremii și care astăzi sunt acolo ca mărturie a unui timp pe atât de incitant pentru generațiile mai vechi, pe atât de necunoscut și de imperceptibil pentru noile generații. Tot acest proces alienant este văzut în perspectiva procesului de integrare a Albaniei în Uniunea Europeană. Ne referim la un proces foarte complicat și important pentru Țara Vulturilor, deoarece afectează direct modul în care fostul muzeu, conceput după principiile realismului socialist, va trebui să se adapteze legislației și principiilor Uniunii Europene.

Analizați moștenirea comunistă albaneză prin definiția din ICOM

În această scurtă expunere, vreau să prezint unele teme ale muzeului ca spațiu în care se împletește un trinom al urmei umane și anume: familiaritatea cu trecutul, căutarea faptelor în prezent, dezvoltarea și concepția muzeului pentru viitor ca spațiu deschis în care comunitatea umană sau societatea însăși devine parte integrantă.

În 1934, Stalin a abandonat internaționalismul, iar școala internaționalistă a lui Mihail Nikolaevici Pokrovsky[2], care a interpretat istoria umanității ca pe un proces linear, ca pe o schimbare culturală continuă prin etape succesive (comună tuturor națiunilor) și care, prin urmare, a minimalizat rolul personajelor individuale în istorie în sprijinul rolului maselor populare, a fost marginalizată. Schimbarea stalinistă a marcat sfârșitul Revoluției Culturale, influențând funcționarea și organizarea muzeelor ​​care au abandonat materialismul dialectic, etichetat drept antiștiințific, și au revenit la pavilioanele expoziționale tradiționale ale maeștrilor și capodoperele lor de artă vizuală. Acest spirit a influențat profund și modul de abordare a construcției muzeelor albaneze, printre care merită menționată Galeria Națională de Artă din Tirana, care de la înființarea sa, în 1954, până în 1990 a promovat și susținut cu expoziții anuale doar arta realismului socialist. Acestea fiind spuse, fiecare pictor sau sculptor și-a concentrat, vrând-nevrând, creativitatea în spiritul stilistic al propagandei „Noului Om Socialist”, fără a abandona niciodată rolul clișeic care caracterizase muzeele istorice sovietice în sens larg, încă de la începutul anului 1918.

Toată această cercetare științifică, motivată de abandonarea internaționalismului menționată mai sus, urmărește dezvoltarea unei muzeologii albaneze sui generis, înainte și după anii ’90, conform definiției Consiliului Internațional al Muzeelor ​​(ICOM-Consiliul Internațional al Muzeelor). Această definiție plasează muzeul și ceea ce reprezintă el pentru societatea contemporană ca pe o prioritate pentru evoluția pe care ar trebui s-o deschidă și s-o dezvolte în noul mileniu: „Muzeul este o instituție permanentă nonprofit, aflată în slujba societății și dezvoltării acesteia, deschisă publicului, care desfășoară cercetări asupra probelor materiale și imateriale precum și asupra mediului care-l înconjoară, le primește, le conservă, le comunică și le expune concret în scop de studiu și educație, precum și de plăcere”[3]. Această definiție este o referință la comunitatea internațională, de aceea merită o analiză mai în detaliu.

1. „Muzeul este o instituție permanentă…”: pentru a-și îndeplini sarcinile trebuie să se susțină financiar, este un organism care are nevoie de spațiu fizic pentru a trăi, a crește, a se conecta și a se integra tot mai mult în teritoriul în care s-a născut și se dezvoltă, ca-n cazul concret al Albaniei. Acest lucru îi permite să funcționeze cel mai bine în serviciul nu numai al unei societăți limitate într-un anumit spațiu geografic (cum se întâmplă cu transformarea în spații muzeale a acelor clădiri și instituții aflate odată în slujba regimului totalitar comunist, mărturie despre acea perioadă), dar și ca sursă de studii și perspective istorico-antropologice și artistice pentru alți cercetători aflați în afara Albaniei.
2. „…nonprofit, în slujba societății și dezvoltării ei…” înseamnă că scopul muzeului nu este de a se îmbogăți economic, ci de a crește cultura poporului acelei națiuni, astfel încât albanezii își cunosc și devin conștienți de trecutul lor recent.
3. „…în slujba societății și dezvoltării ei…”. Această expresie este „călcâiul lui Ahile” în termeni de referință și interacțiune între grupurile de cercetare științifică, pentru a clarifica și documenta trecutul comunist din Albania. Adică, înseamnă că muzeul este o structură socială, sinteză a culturii unui popor, a realității sale istorice, antropologice, culturale și artistice, care transformă grosolănia și moștenirea sistemului totalitar comunist din Albania într-o valoare culturală și cognitivă pentru străinii care vizitează țara noastră.
4. „…deschis publicului…”. Un muzeu este considerat astfel atunci când oamenii circulă în spațiile sale. Un muzeu care se laudă și se mândrește cu bogatele colecții pline de fapte istorice, documente și obiecte originale care codifică o anumită perioadă, precum cea a realismului socialist din Albania, dar care nu poate fi vizitat, atins de aproape, studiat pentru a experimenta trecutul prin mărturiile expuse în interior nu poate fi definit și considerat ca atare. În această logică, muzeul nu ar trebui să existe doar pentru a-și păstra, îmbogăți și extinde colecția, deoarece nu acesta este scopul său. Un muzeu, referitor la moștenirea comunistă din Albania, ar trebui să reflecte fapte și mărturii originale din acea perioadă, care sporesc conștientizarea culturală a poporului albanez. În mod firesc, pentru a face acest lucru, noi, istoricii artei și muzeologiei, trebuie să planificăm, să orientăm și să construim moștenirea regimului comunist în jurul omului contemporan de astăzi, care nu a trăit acea perioadă dar care caută să cunoască și să contemple un timp trecut. Merită menționat cel mai bun exemplu: Muzeul Național al Securității de Stat Interceptarea Telefonului – „Casa cu Frunze” a expus toate aceste dovezi, făcându-l pe vizitator să experimenteze fiecare element al acelui regim.
5. „…efectuarea cercetărilor asupra dovezilor materiale și imateriale ale omului…”. În realitate, muzeele sunt de natură și conținut diferit, deoarece astfel de dovezi pot fi descoperiri naturalistice, antropologice, arheologice, etnografice sau sculpturi, picturi etc. Cu toate acestea, muzeul pe care această cercetare științifică îl plasează în centrul cercetării sale este cel al „realismului socialist” și al conservării acestui realism în cadrul acelorași clădiri în care a fost cultivată și apoi răspândită propaganda comunistă. Un muzeu care nu s-a născut ca atare, dar care astăzi este deschis oricărui tip de mărturie, fie că este vorba despre poveste sau obiect, așa cum s-a întâmplat cu labirinturile Bunk’Art 1 în 2014 și Bunk’Art 2 în 2015, care sunt transformate în noi spații muzeale. Muzee în care se povestește trecutul necunoscut pentru tinerele generații și fiecare ar trebui să se simtă liber să-și producă îndoielile și întrebările în aceste spații, pentru că muzeul s-a născut și trăiește pentru om.

Prin urmare, rolul social al muzeelor ​​deschise după anii 1990 este de netăgăduit. Muzeul, prin expunerea obiectelor și ale materialelor create, folosite și culese de comunitate în timpul regimului comunist din Albania, reprezintă mărturia istorică, constituie memoria care permite acestei comunități să se perpetueze în timp. De exemplu, orice vizitator va observa cum, ca urmare a tehnologiei vremii, împrumutată din Uniunea Sovietică și apoi din China, Albania comunistă a reușit să stabilească o extindere industrială multisectorială orizontală în producția de mobilier pentru locuințe, construcții rezidențiale și diverse obiecte de uz cotidian, totul conform criteriilor „codului stilistic” ale realismului socialist albanez.

1. „…din mediul său,..”. Și aceasta este o componentă esențială studiului muzeului ca parte a conservării moștenirii comuniste în Albania. Omul trăiește într-un anumit mediu, într-un spațiu geografic, definită de o antropologie culturală și aparținând unui sistem politico-social. La fel și muzeele deschise după anii 1990 – dar mai ales cele inaugurate după 2014 precum Bunk’Art 1, Bunk’Art 2 în 2015 și Muzeul Național al Interceptărilor pentru Securitatea Statului „Casa cu Frunze” în 2017 – s-au născut tocmai în cadrul acelor medii care au fost cândva refugiul nomenclaturii comuniste și sediul supravegherii de către securitate a statului comunist, adică acele structuri care aveau totul și pe toți sub supraveghere și control. Privit din acest punct de vedere, mediul muzeal, printre altele, oferă vizitatorului sau istoriografiei naționale mijloacele de a cunoaște, înțelege, percepe și descrie mai bine acel regim care a ținut toată Albania închisă ermetic timp de 45 de ani.
2. „…dobândește, conservă, comunică…” – aceste trei aspecte reflectă cele trei sarcini fundamentale ale unui muzeu: cercetare, conservare, comunicare – trei elemente care structurează demersul și conținutul acestor muzee, care au în centrul lor mărturia amprentei omului socialist albanez și a mediului său. Mediul trebuie considerat în primul rând ca fiind teritoriul unde a trăit acest om „îndoctrinat”, în ce împrejurări socio-politice. Apoi, pe baza acestor date, mediul este conceput sub formă de obiecte, reproduceri, documente etc. Dar, pentru ca să fie descoperite și recunoscute, ele trebuie conservate în mod adecvat și apoi transmise publicului prin comunicare sub toate formele: expoziție, pavilioane în cadrul muzeelor ​​respective, studii în reviste științifice publicate chiar de muzee (precum revista muzeologică Dritëhije, publicația anuală a Muzeului Național al Interceptărilor Securității Statului „Casa cu frunze”, revista Studii Muzeologice, editată de Muzeul Național de Istorie) sau comunicarea prin rețelele de socializare pe paginile oficiale deschise pe Facebook, Instagram și Twitter. Din fericire, în ultimii ani s-a acordat prioritate „educației prin cultură”, aducând muzeul mai aproape de cetățean prin diverse programe educaționale, conferințe științifice, concursuri de pictură între cursanții din sistemul de învățământ preuniversitar care interpretează obiectele prezente în muzeu. O inovație pentru muzee a fost și comunicarea virtuală, mai ales în timpul pandemiei Covid-19, în acest scop fiind create ghiduri virtuale tridimensionale pentru a însoți cetățenii în toate mediile și pavilioanele din interiorul muzeului, cu explicațiile aferente. Această abordare, datorită tehnologiei avansate, a transformat muzeul într-un concept și în instituții deschise și complet accesibile tuturor.

Cercetarea științifică nu se poate desfășura fără obiecte și mărturii, ceea ce presupune accesul la colecții, dintre care o parte este expusă în pavilioane, așa-numita „expoziție permanentă”, iar cealaltă parte se păstrează în arhiva muzeului. Nu se pot realiza expoziții fără colecții și cercetări, care sunt direct legate de recunoașterea obiectelor și mărturiilor. Din care perioadă? Sunt originale? Ce valoare au pentru identitatea națională? Reprezintă ele cel mai bine o perioadă semnificativă pentru istoriografia albaneză? Acesta este un proces realizat de specialiștii muzeului. Colecțiile nu ar avea sens fără elaborarea și fructificarea lor științifică și nici nu ar putea fi distribuite orizontal în sensul recunoașterii existenței lor de către populație și fără cercetări științifice, tehnologice și artistice ulterioare și continue care să scoată la lumină noi descoperiri pentru lume și trecut.

1. „…mai ales le expune în scopuri de studiu, educație și plăcere.” Un muzeu nu expune pentru propria sa mândrie sau pentru mândrie pur și simplu. Constatările și înregistrarea probelor sunt, în general, în scop de studiu, pentru cei ce-și propun să cunoască trecutul, să înțeleagă prezentul și să planifice viitorul. În esență, este vorba de un studiu instructiv-educativ care reușește să transmită noilor generații acele fapte istorice care nu sunt manipulate, sunt adevărate și atotcuprinzătoare pentru educația tuturor.

Din această perspectivă, muzeul este cu siguranță și un spațiu educațional care se extinde în timp și interacționează între cunoștințele obținute în sălile de clasă școlare și cunoștințele obținute din faptele concrete expuse în spațiul unui muzeu. Vizita educațională la muzeu de către școală este foarte valoroasă pentru punerea în practică a cunoștințelor teoretice dobândite în timpul lecției. Această relație este necesară deoarece fiecare elev este capabil să-și creeze propriile cunoștințe și percepții prin documente, fapte istorice și obiecte expuse în muzeu. Acest lucru este valabil și pentru vizitatorul care se află în pavilioanele muzeului sau pentru un expert, care cu bună știință și în scopul studiului merge să cunoască îndeaproape un anumit obiect sau colecția expusă în acel muzeu. Dar studiul și educația prin învățarea școlară nu ignoră plăcerea sau curiozitatea de a cunoaște și atinge faptele istorice de aproape ci, dimpotrivă, trezesc conștiința tuturor când le văd. Așadar, curiozitatea, emoțiile și cunoștințele dobândite în această relație dintre cunoștințele dobândite la școală și concretizarea acestora în spațiul muzeal sunt fundamentale pentru a activa procesele de cunoaștere și pentru a trezi interesul pentru educația intelectuală a noilor generații.

Conservarea se bazează pe studiul și reorganizarea descoperirilor deținute chiar de aceste muzee sau care ajung în acestea și în conservarea colecțiilor, unde curatorul are un rol fundamental ca figură profesională indispensabilă, care cercetează faptele istorice, evidențiind conținutul datorită alegerii modului de expunere – unde, cum și ce personifică ele pentru o anumită perioadă istorico-temporală. Fundamental, din acest punct de vedere, este registrul intrărilor de noi obiecte sau materiale, care documentează tot ceea ce intră și iese din muzeu. Starea de conservare a documentelor și a obiectelor, cum ar fi artefacte istorice extrem de semnificative, proveniența, locul actual și toate informațiile care asigură ce se va întâmpla cu aceste artefacte odată ce vor intra în colecția muzeului. De fapt, fiecare obiect ar trebui să-și poarte mereu povestea cu el. Inventarierea și catalogarea noilor artefacte istorice reprezintă cele două etape esențiale în procesul de conservare și includere oficială a acestor artefacte în colecția muzeului.

Comunicarea se desfășoară în principal prin activități educaționale și expoziții permanente sau ocazionale, legându-le de diferite teme conform unui calendar prestabilit pe parcursul anului. Fără îndoială, cea mai bună soluție pentru predarea educației noilor generații cu aceste mărturii ale trecutului ar fi integrarea acesteia cu programele școlare. Așa că vizitele ocazionale ale elevilor nu sunt doar o „excursie, plimbare” pentru a petrece timpul, ci un instrument didactic capabil să comunice mesaje sau cunoștințe noi despre artefactele expuse.

Expozițiile spun o poveste trăită. Astfel, vizita la muzeu se transformă într-un proces de interacțiune între vizitator și obiecte. În raport cu mediul, vizitatorul nu este un „vas gol” care trebuie umplut cu noi cunoștințe despre artefactele expuse acolo ca dovadă a unei perioade istorice precum cea a regimului comunist din Albania, ci un actor implicat pe deplin în procesul de autoafirmare și învățare, într-o relație personală între aceasta și dovezile istorice. Acesta este momentul care trezește în conștiința vizitatorului percepții și interpretări ale trecutului ce nu a fost trăit, dar care sunt demonstrate prin documente și obiecte originale din pavilioanele acestor muzee care păstrează moștenirea comunistă din Albania.

Muzeologia albaneză după integrarea în Uniunea Europeană

Muzeul este o instituție permanentă, non-profit, care servește societatea și dezvoltarea acesteia, reprezentând toate fazele unei națiuni. Este deschis publicului și efectuează cercetări care examinează dovezi materiale și imateriale ale umanității și ale mediului ei; le dobândește, le păstrează, le comunică și mai ales le afișează în scop de studiu, educație și divertisment. Cu această previziune, muzeele din Albania au fost luate în considerare după schimbarea sistemelor politice, de la cel totalitar comunist la societatea deschisă de după anii ’90.

În 2004, Consiliul Internațional al Muzeelor ​​desfășurat la Seul a concluzionat că Uniunea Europeană ar trebui să unifice practicile și standardele de bună organizare și management al muzeelor, adaptând toate aspectele muzeelor ​​aparținând fiecărui teritoriu, ridicând nivelul de interacțiune dintre muzeu și comunitatea locală. Aceleași linii organizatorice au fost urmate de statul albanez pentru toate muzeele care poartă o istorie aparte, precum cele care spun povestea perioadei regimului totalitar comunist.

Conform politicilor Uniunii Europene, calitatea serviciului pe care instituțiile muzeale au datoria să-l garanteze întregii societăți constă în prezentarea veridică a faptelor istorice documentate. În această perspectivă, pe parcursul procesului său de integrare în Uniunea Europeană, Albania a acordat o atenție sporită actualizării întregii rețele de muzeale, adaptând-o la spiritul și la legislația Uniunii Europene. Numai așa pot fi acreditate muzeele albaneze, urmând un proces de reformare, care privește atât creșterea profesională a personalului, cât și a liniei expoziționale în sine, care se adaptează la limbajul prezentului în diseminarea bunurilor naționale către vizitatorii din țară și din străinătate.

Albania a reușit să adapteze perfect unele dintre muzeele sale la standardele de calitate cerute de Uniunea Europeană, deschizând calea pentru acreditarea acestora atât la nivel central, cât și la nivel local. Inaugurarea Bunk’Art 1 în 2014, Bunk’Art 2 în 2015 și a Muzeului Național al Interceptărilor Securității Statului „Casa cu frunze” în 2017, acesta din urmă fiind premiat drept cel mai bun muzeu nou apărut în Europa, în 2020, de către Comisia de Cultură a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Potrivit lui Roberto Rampi, reprezentant APCE, „trebuie să sprijinim și să încurajăm muzeele mai mici, cu mai puține resurse pentru a vindeca rănile deschise ale trecutului. Casa cu frunze este un muzeu în mișcare, care funcționează cu un buget foarte mic și cu un personal entuziast. Astăzi, societatea se confruntă cu utilizarea pe scară largă a dispozitivelor de înaltă tehnologie și cu amenințările de supraveghere în masă prin recunoașterea facială, accesul la date private etc. Muzeul comemorează violența psihologică și controlul total asupra cetățenilor în timpul regimului comunist din Albania (1944-1991), timp în care 18 000 de persoane au fost urmărite penal și acuzate, iar alte 5 000 au cunoscut experiențele fostului sediu al Securității Statului. Situată în centrul Tiranei, clădirea a servit drept sediu al Direcției Centrale de Securitate, o ramură tehnică a Agenției pentru Servicii de Stat din Albania. Particularitatea acestui mic muzeu este că a rămas practic intact cu echipamentele și documentele originale păstrate acum în arhivă”.

În ultimul deceniu, aceste muzee au reprezentat un exemplu excepțional al politicii Ministerului Culturii albanez de transformare și adaptare a rețelei muzeale autohtone conform celor mai bune practici ale Uniunii Europene. O abordare similară s-a adoptat nu doar pentru noile muzee, ci și pentru toate acele muzee care au fost înființate de regimul comunist, precum Muzeul Național de Istorie, care a suferit deja o reconstrucție completă, unde s-a extins și dezvoltat spațiul rezervat exponatelor și s-a introdus o linie expozițională conform celei mai înalte tehnologii contemporane. Cu același scop, în 2023, a fost reconstruit și Muzeul Național al Independenței din Vlora conform criteriilor și reglementărilor privind bunurile culturale și muzeale ale Uniunii Europene.

Implementarea standardelor de calitate este considerată de guvernul albanez a fi un instrument util, concret și practic prin care intenționează să dezvolte întreaga rețea de muzee timp de un deceniu, documentând și promovând într-un mod comparabil toată bogăția națională a albanezilor ilirieni cu cele mai bune muzee din Uniunea Europeană. Acesta este un proces important de dezvoltare, revoluționar pentru rețeaua muzeală albaneză, care presupune adoptarea de noi legi și adaptarea întregii legislații albaneze la cea a Uniunii Europene privind muzeele, patrimoniul cultural și drepturile de proprietate intelectuală ale autorului – cf. Legea 35/31.03.2016 privind dreptul de autor și alte drepturi conexe.

Definirea și implementarea standardelor pe care muzeele, fie ele publice sau private, ar trebui să le urmărească cu scopul de a obține acreditarea oficială vizează controlul calității și importanței artefactelor pe care aceste muzee le au în colecțiile lor. Definirea profilurilor profesionale a făcut posibilă stabilirea unor reguli pentru buna lor organizare și funcționare. Înainte de anii 2000, rețeaua de muzee albaneze era caracterizată de o situație profesională neclară, dar această problemă a fost rezolvată odată cu aprobarea Legii nr. 9386/04.05.2005 pentru muzee și de noua Lege nr. 27/17.05.2018 cu privire la patrimoniul cultural și muzee.

Ridicarea standardelor și adaptarea legislației albaneze la cea a Uniunii Europene cu privire la muzee, artă, patrimoniu cultural și drepturi de autor a sporit abordarea guvernului albanez față de aceste domenii importante în ceea ce privește profilurile profesionale. Trebuie să mai subliniem că, în comparație cu alte țări din Uniunea Europeană, lipsa de personal profesionist în rețeaua muzeală albaneză este cauzată de lipsa unui curs universitar care să pregătească viitorii muzeografi. În ciuda acestor neajunsuri, legislația privind patrimoniul cultural și muzeele care a intrat în vigoare după 2018 a reprezentat un punct de cotitură extraordinar la nivel național în ceea ce privește sectorul muzeal.

Acreditarea nu trebuie privită ca pe o pedeapsă pentru structurile care nu se adaptează la standardele minime de calitate cerute, ci ca un stimulent pentru îmbunătățirea continuă a serviciului oferit cetățenilor și ca un instrument de creștere și stimulare pentru muzeele însele. Procesul ar trebui să fie văzut de instituțiile muzeale albaneze ca o oportunitate de conștientizare a oricăror probleme și de înțelegere a căilor de intervenție. Acest proces constituie punctul de sprijin pentru îmbunătățirea calității muzeelor în conservarea moștenirii culturale, indiferent de proprietatea, dimensiunea sau teritoriul căruia aparțin. De fapt, departe de cadrele ierarhice, sistemul muzeal național se bazează pe crearea de rețele, concomitent consolidând cooperarea dintre administrația centrală, județe, municipalități și alte autorități locale, universități și întregul sistem de formare pentru un personal muzeal mai profesionist.

Coordonarea pe mai multe niveluri și cooperarea intersectorială oferă beneficii cantitative și calitative vizitatorilor, care au o varietate de opțiuni pentru a vedea și a vizita muzeul ales. O astfel de abordare promovează competiția între centrele muzeale prezente pe teritoriul albanez, dar mai ales plasează Albania la cele mai înalte niveluri, comparabile cu alte țări care se remarcă prin bogata moștenire culturală. Acest lucru nu numai că ajută la acreditarea rețelei muzeale naționale albaneze, dar încurajează și administrația centrală și pe cea locală să îndeplinească criteriile de acreditare ca țară în faza de deschidere a diferitelor capitole ale negocierilor cu Uniunea Europeană. Acreditarea rețelei muzeale naționale albaneze oferă Albaniei un acces excepțional la panorama turistică internațională.

Muzeele interconectate pot marca un punct de cotitură și deschiderea către noi audiențe, în special către grupurile sociale excluse în mod tradițional de la consumul cultural. Datorită tehnologiei Internet, muzeele facilitează identificarea soluțiilor pentru a aduce cu adevărat oamenii mai aproape și pentru a garanta experiențe eficiente de cunoaștere. Prin urmare, respectarea și satisfacerea celor mai bune standarde ale Uniunii Europene pentru utilizarea metodelor de afaceri și management pentru muzee și patrimoniul cultural poate fi și o metodă de măsurare a succesului unui muzeu. În acest caz, imaginea muzeului poate fi la rândul ei calificată prin atingerea obiectivelor stabilite grație limitelor stabilite prin acreditare, care îl plasează printre muzeele recunoscute oficial, oferindu-i avantaje în ceea ce privește finanțarea publică.

Nu putem trece cu vederea nevoia de a reflecta asupra unor caracteristici ale Albaniei care, din păcate, se reflectă și în importanta dezbatere asupra standardelor. Într-adevăr, în ceea ce privește problemele politice care stau la baza lipsei de grijă și apreciere față de acreditarea întregului sector cultural albanez, se poate afirma că procesul de acreditare este cea mai bună modalitate și metodă de creștere a nivelului de reprezentare, organizare și aliniere a rețelei muzeale naționale albaneze la cea a Uniunii Europene. Realizarea standardelor europene pentru managementul muzeelor ​​este o condiție vitală deoarece, în ciuda muncii extraordinare a guvernului albanez de a alinia legislația locală la cea a Uniunii Europene, mai este mult de făcut în această direcție, pentru că procesul de acreditare este complicat și implementarea standardelor necesită resurse umane calificate, legi și mai multă logistică.

Trebuie, totuși, subliniat că sistemul muzeal albanez rămâne deosebit în ceea ce privește lipsa de autonomie reală în management, care a influențat crearea unui sistem rigid, atât în ​​scopul muzeului în sine, cât și în ceea ce privește creșterea financiară (devenind parte a unui sistem centralizat, în care finanțele generate de vânzarea biletelor sunt gestionate de Ministerul Economiei, Culturii și Inovării) și, prin urmare, afectează calitatea profesională prin angajarea de personal mai puțin calificat.

Acreditarea rețelei muzeale naționale albaneze conform practicilor și legislației Uniunii Europene conferă muzeelor ​​albaneze un mare dinamism și vitalitate, făcându-le competitive cu toate muzeele prezente pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru a atinge acest obiectiv este necesar să se facă mai mulți pași, cum ar fi:

1. îmbunătățirea patrimoniului cultural în ansamblu, de la cele mai mici și mai puțin cunoscute muzee până la principalele atracții;
2. garantarea accesului publicului și îmbunătățirea protecției patrimoniului cultural prin promovare și realizarea studiilor științifice, ca instrument excepțional de urmărire, evaluare și transmitere către generațiile viitoare;
3. promovarea dezvoltării muzeelor ​​și centrelor muzeale, reformând legislația actuală pentru a oferi muzeelor ​​și centrelor muzeale autonomie;
4. încurajarea generării și creșterii economice a acestor instituții, inclusiv prin furnizarea comună de servicii și profesionalism între instituțiile care fac parte din sistem.

Ministerul Economiei, Culturii și Inovării, districtele (administrația centrală) și municipiile (administrația locală) joacă un rol fundamental în acreditarea rețelei muzeale naționale albaneze în strânsă colaborare cu ICOM. Fără îndoială, programele universitare în materie de studii privind patrimoniul cultural și muzeal, experții în sectorul muzeal, managementul și evaluarea patrimoniului cultural care, împreună, constituie ansamblul pentru acreditarea muzeelor ​​albaneze au o contribuție importantă.

Concluzii

Abordarea și mentalitatea vechiului muzeu al realismului socialist din Albania s-a concentrat pe expunerea obiectelor și artefactelor într-un mod rece, fără prea multe explicații, aproape rigid, în raport cu vizitatorul. Abordarea sau filosofia noilor muzee, odată cu deschiderea Bunk’Art 1, în 2014, și apoi a Bunk’Art 2 sau a Muzeului Național al Interceptărilor Securității Statului „Casa cu frunze”, în 2017, se concentrează pe orientarea vizitatorului, spre interacțiunea în spațiile lor. O interacțiune care include vizitatorul, dar nu numai, întrucât aceste noi muzee sunt și laboratoare de cercetare științifică, care documentează conservarea moștenirii comuniste din Albania. Am prezentat calea de la ceea ce a fost Muzeul Realismului Socialist în timpul regimului comunist din Albania la ceea ce este muzeul în prezent și ce ar trebui să fie în viitor. Expunerea mărturiilor istorice în pavilioanele acestor muzee nu trebuie să rămână acolo, detașată de atenția și interesul vizitatorului și cercetătorului, ci să joace un rol cheie în recunoașterea de sine de către societatea albaneză. Pornind de la definiția Consiliului Internațional al Muzeelor ​​(ICOM), această cercetare asupra muzeologiei albaneze, de la muzeul socialist la conservarea moștenirii comuniste după anii 1990, a identificat pas cu pas diverse probleme, concentrându-se pe următorul aspect: cum și ce rol a avut muzeul înainte și după anii 1990 în societatea albaneză?!

Deschiderea de noi muzee, care prezintă moștenirea comunistă albaneză, a coincis și cu dezvoltarea tehnologiei avansate, care a adus aceste muzee mai aproape de vizitator, acesta văzând colecțiile nu doar fizic, ci și virtual. Tehnologia este o modalitate necesară de a ne adapta la prezent, urmărind noutățile, și de a dezvolta gândirea critică față de aceste muzee tipice și deosebite de genul lor.

Mentalitatea stalinistă a influențat nașterea de noi muzee în Albania atât în ​​ceea ce privește stilul, cât și conținutul. Muzeele au început cu o utilizare propagandistică mai directă și mai puțin complexă, favorizând înflorirea muzeelor ​​comemorative istorico-hagiografice-propagandistice ca în cazul muzeului dedicat dictatorului Enver Hodja, construit în 1988, cunoscut sub numele de Piramida. Să nu uităm niciodată de unde am început, cu muzeele integrate în întregime în spiritul realismului socialist, și unde am ajuns în această căutare, întrucât muzeul este o instituție globală care adună și culege povești din trecut și ghidează concret călătoria intelectuală a societății albaneze pentru viitor.

În fine, ceea ce evidențiază relația dintre cele două timpuri, de dinainte și de după ‘90, sunt indicațiile pentru a face muzeul să crească, pentru a nu-l vedea sau a-l considera doar ca pe un recipient rece și stabil sau deținător de opere de artă ci, dimpotrivă, ca pe un instrument complex cu ajutorul căruia vizitatorul poate nu doar să admire măreția lucrărilor, faptele istorice, documentele, obiectele, ci și să înțeleagă. Muzeele Bunk’Art 1, Bunk’Art 2 și Muzeul Național al Interceptărilor Securității Statului „Casa cu frunze”, prin ateliere educaționale, expoziții multimedia, experimente la care vizitatorul însuși poate participa, sunt locuri deschise de cunoaștere.

Analizând diferite sisteme, am observat câteva caracteristici comune ale sistemelor de acreditare, legate în primul rând de implementarea parametrilor etici esențiali ai ICOM, dar în multe cazuri și unele caracteristici interesante care pot duce la o dorință de „imitare” și transformare a datelor în contextul albanez. Am evidențiat, de asemenea, diferențele care mai există între rețeaua muzeală națională albaneză și sistemul muzeal al Uniunii Europene. Am subliniat și dezvoltarea unei mobilități tot mai mari a personalului muzeului într-un schimb reciproc între Albania și Uniunea Europeană, care nu este doar un obiectiv de urmărit, ci și o condiție pentru creșterea profesională a muzeologilor albanezi.

Procesul de integrare a Albaniei în Uniunea Europeană influențează direct dezvoltarea rețelei naționale de muzee. Albania a reușit să desfășoare o activitate importantă de adaptare și aliniere la legislația Uniunii Europene, ceea ce este de bun augur. Un rol extraordinar în această direcție l-a jucat apartenența Albaniei la ICOM, unde formarea mai multor muzeologi albanezi de către ICTOP (Comitetul Internațional de Formare a Personalului) a fost crucială, intrând în contextul elaborării unei Carte profesionale cu caracter supranațional.

Traducere din limba italiană de Sabin Drăgulin

Bibliografie

Lucrări cu caracter general și special

BINNI, L. și PINNA, G., Museo. Storia e funzioni di una macchina culturale dal Cinquecento a oggi, Garzanti Editore, Milano, 1980.

Resurse online

https://www.coe.int.

Lucrări consultate

GOODE, J. F., Negotiating for the Past, Archaeology, Nationalism, and Diplo-macy in the Middle East, 1919-1941, University of Texas Press, 2007.

GORDON, B. M. (1999). Writing National Histories. Western Europe Since 1800, Routledge Publishing, London, 1999.

GILKES, O., The Trojans in Epirus. Archaeology, Myth, and Identity in Inter-War Albania. Archaeology under dictator-ship, Springer Edition, New York, 2006.

CHARLÉTY, V., Reflets idéologiques, figures muséales et changements socio-politiques. In Tobelem J.M. (ed), Politique et Musées. L’Harmattan, Paris, 2001.

GOSSELIN, A., La politique des musées russes 1917-1991, Sélection-Larousse Édition, Paris, 1993.

[1] G. L. Pinna, Binni, Museo. Storia e funzioni di una macchina culturale dal Cinquecento a oggi, Garzanti Editore, Milano, 1980, p. 81.

[2] M. N. Pokrovsky în 1930, la primul congres al muzeelor ​​sovietice, a propus expoziţia de diorame reprezentând diferite perioade istorice. Pentru această idee progresistă a vremii, el a fost acuzat de „sociologism vulgar”, iar școala sa, care era în contrast cu cultul original al personalității lui Stalin, a fost interzisă.

[3] Definiția muzeului conform ICOM – Consiliul Internațional al Muzeelor ​​– UNESCO.