Odiseea spre libertate a Angelei Merkel

Kati Marton, Doamna Cancelar: Remarcabila odisee a Angelei Merkel, Editura Litera, București 2022

Ne putem apropia de domeniul politicii prin studiul instituțiilor și al comportamentelor electorale, de exemplu. Dar, în egală măsură, carie­rele oamenilor politici ne pot spune multe despre acest domeniu fasci­nant. De multe ori, carierele sunt meteorice și nu ne dau posibilitatea de a înțelege lucrurile în dinamica lor. Uneori, această posibilitate e în­tregită și de perspectiva personală, înțelesul politicianului cu privire la evenimentele care i-au jalonat cari­era. Cel mai bine e atunci când avem posibilitatea de a urmări cariera din mai multe unghiuri: deciziile și mă­surile propriu-zise, o privire „din afară” – cum ar fi o analiză, o biogra­fie realizată de un anume autor și o privire „din interior” – introspecția sau perspectiva politicianului respec­tiv cu privire la cariera sa.

O doamnă cu ochi albaștri, blajini, fiică de pastor luteran, născută în Hamburg, dar relocată, împreună cu familia, în fosta Republică Demo­crată Germană, chimistă ajunsă la conducerea CDU (Uniunea Creștin-Democrată) și Cancelar al Republicii Federale Germania (2005-2021) – așa am putea-o descrie pe Angel Dorothea Krasner, singura femeie care a deținut poziția puternică de Cancelar în Germania. Acest mozaic de caracteristici pare a se suprapune peste tot ce putem considera ca fiind Germania. Angela Merkel, pare că ia toate aceste valori și le topește într-un creuzet personal, pentru a-și construi personalitatea politică de mai târziu, o femeie cu un discurs așezat, cu mișcări reținute, cu o privire pătrun­zătoare, rezilientă și stăpână pe sine chiar în situații mai puțin comode. De curând, două cărți traduse și în româ­nește descriu evoluția personajului politic Angela Merkel. Prima, este Doamna Cancelar. Remarcabila odi­see a Angelei Merkel, scrisă de Kati Marton (apărută la Editura Litera în anul 2022). Cea de-a doua este scrisă chiar de Angela Merkel, alături de Beate Baumann, consiliera care a însoțit-o îndeaproape pentru o lungă perioadă de timp și poartă titlul Li­bertate (apărută în 2024 la Editura Litera).

Angela Merkel, Libertate. Amintiri 1954-2021, Editura Litera, București, 2024

Așa cum afirmam mai sus, ca să înțelegem politica, cu deciziile și provocările ei, ne poate fi de folos perspectiva unei cariere politice im­portante. Angela Merkel a avut o ast­fel de carieră. Cu proveniență est-germană, intră în politica Germaniei unificate sprijinită de Herr Kohl, un titan al politicii germane. Atunci când Helmut Kohl este implicat în scan­dalul finanțării partidului, Angela Merkel publică un text care suge­rează ruptura partidului de artizanul reunificării Germaniei. Acel articol a însemnat pentru unii o trădare. Pentru alții, a reprezentat semnalul că lucru­rile trebuie să meargă mai departe, că CDU nu se poate opinti, că partidul nu (mai) înseamnă doar un lider, fie și de calibrul lui Kohl. Despărțirea de Kohl și ascensiunea Angelei Merkel la conducerea CDU se făcea în lu­mina unui curaj al contextului: „nu avem altă opțiune decât să ne luăm viitorul în propriile noastre mâini”. Fostul cancelar nu mai era un cal care să tragă partidul spre putere, ba mai mult, scandalul fondurilor îl făcea chiar un cal pierzător. În vremuri tul­buri, Angela Merkel își asumă povara rupturii cu trecutul, se desprinde ea însăși de moștenirea lui Kohl, dar nu îl va uita niciodată pe mentorul său. Anii maturității politice încep în 2000, iar din 2005 Angela Merkel se confruntă cu toate dificultățile care au marcat Germania, Europa și lu­mea: criza euro, valurile de migranți, pandemia, războiul din Ucraina. Până în 2021, anul retragerii Blândei Doamne de Fier a Europei, Angela Merkel avea să își exerseze capaci­tatea de a lua decizii în urma felului personal de a cântări lucrurile, punc­tând, de fiecare dată, avantajele și dezavantajele unei decizii, într-un fel rece, teutonic, cu mai puțină emoție adăugată.

Cele două lucrări merită citite în oglindă. Kati Marton ne oferă o ima­gine dinspre în afară spre înăuntru, iar cartea Angelei Merkel comple­tează imaginea cu o privire dinspre înăuntru spre în afară. În timp ce Doamna Cancelar jalonează reperele politicii Angelei și rațiunile presu­puse ale deciziilor, Libertate ne pre­zintă resorturile intime care au ani­mat deciziile, trăirile și argumentele folosite în momentele cruciale. În ambele, o idee comună: o politiciană care nu și-a făcut un scop din a fi iu­bită de public, ci care a cântărit atent deciziile, uneori asumându-și întârzi­eri în hotărârile luate, dar o politi­ciană fără regrete majore. Teama de a nu greși a fost mai puter­nică decât dorința de a străluci. Poate tocmai de aceea nu a apreciat liderii entuziaști, cei cu priză la mase. Cal­culul rece și firea analitică sunt tră­sături teutonice, dar au fost întărite de formația chi­mistei ajunse cancelar. Știința și folo­sirea datelor, dar și ar­gumentarea au ajutat-o pe Angela Merkel să con­vingă partenerii euro­peni sau din afara Europei, de juste­țea unor decizii.

Dacă începutul carierei politice se leagă de sprijinul lui Helmut Kohl, momentul în care se cristalizează per­so­nalitatea de politiciană a Angelei este Conferința de la Berlin cu privire la schimbările climatice (1995), cea care a pregătit Protocolul de la Kyoto. În ciuda lipsei de expe­riență, în pofida oricăror probleme lingvistice, Angela Merkel reușește să aducă „pe aceeași pagină” țările în curs de dezvoltare, dar și țările dez­voltate, iar, în urma negocierilor grele, participanții reușesc să adopte poziții comune cu privire la reduce­rea emisiilor de gaze cu efect de seră. Conferința a fost un succes, iar „fata lui Kohl” își începea ascen­siunea în politica mare.

Relația cu președinții americani ocupă spațiu important, atât în cartea Angelei Merkel, cât și în cea a lui Kati Marton. Parteneriatul cu George W. Bush se remarcă prin apropierea rapidă dintre cei doi oameni de stat. Împreună cu Joachim Sauer, soțul mai puțin vizibil al Angelei, cancela­rul acceptă invitația președintelui Bush la ranch-ul acestuia din Texas. Gestul făcut de George Bush la o reuniune a șefilor de state și de gu­vern, când o atinge pe umeri pe Angela, a arătat apropierea dintre cei doi. Germania a fost un aliat fidel al Statelor Unite, iar acest lucru s-a vă­zut inclusiv în relațiile cordiale pe care cancelarul german le-a avut cu președinții George Bush și Barack Obama. În mod deosebit, relația cu primul președinte afro-american al Statelor Unite merită o discuție aparte. La început, Angela i-a refuzat viitorului președinte american rugă­mintea de a vorbi lângă poarta Brandenburg. I s-a părut, așa cum a considerat întotdeauna de-a lungul carierei sale cu orice alt politician, că tânărul Obama era prea bun orator, că putea să electrizeze mulțimile, dar că nu probase încă – prin decizii sau ac­țiuni – calitatea sa de lider adevărat. Parcă ne și putem imagina ciobul de scoică, ostrakon, pe care Angela scri­sese numele lui Barack Obama, într-o metaforă despre democrație. Relația dintre cei doi a evoluat însă, iar mai târziu, parteneriatul cu Statele Unite a fost cimentat de consultările perma­nente sau de coordonarea atentă în diferite chestiuni internaționale.

Relațiile germano-ruse au jucat și ele un rol extrem de important în is­toria continentului european. Vladimir Putin cunoștea foarte bine realitățile germane, el activând în Dresda ca angajat al KGB. Cunoș­tințele de limbă rusă ale Angelei Merkel, din perioada studiilor din Germania de Est, dar și cele de lite­ratură și cultură rusă, au fost bazele pentru dicuțiile de început dintre cei doi lideri. Putin a încercat să o pro­voace de multe ori, așa cum a fost episodul în care câinele său a fost lăsat liber în apropierea cancelarului german, știut fiind faptul că acesteia din urmă îi era teamă de câini. Deși echipa sa a fost extrem de tensionată în urma situației, Angela a găsit pute­rea de a-i liniști. Înțelesese că este o femeie într-o lume a bărbaților și că aceștia o provocă pentru a-i testa li­mitele și pentru a o face să greșească. În contextul războiului din Ucraina, Angela Merkel a încercat să păstreze legătura cu președintele rus, credin­cioasă principiului său că diplomația este cea mai bună soluție la pro­bleme. Nu a reușit, iar regretul se simte puternic în paginile cărții sale care tratează acest subiect.

Mai mult spațiu este dedicat con­fruntării cu valurile de migrație în Europa. Deopotrivă Kati Merton, dar și Angela Merkel rezervă pagini im­portante pentru acest moment. Alter­nativa pentru Germania (AfD) a apă­rut ca o reacție la politicile Angelei Merkel. Într-un anumit sens, AfD este un rezultat al anilor în care Angela a condus Germania. Cartea Angelei Merkel punctează trist acest lucru, iar introspecția politicianei de după retragere clarifică poziția sa: nu e ceva ce și-ar fi dorit, dar e ceva ce a apărut într-un anume firesc al con­textului. De altfel, de-a lungul cărții Angelei, sesizăm reflexul introspec­ției. Nu pare să găsim multe regrete în paginile cărții, poate tocmai dato­rită felului în care cancelarul german a luat deciziile: cântărind întotdeauna avantajele și dezavantajele, înclinând spre ce a fost mai consistent. Angela Merkel a știut întotdeauna că decizi­ile politice sunt complicate. Farul călăuzitor în ceea ce o privește, l-a constituit întotdeauna analiza cu pri­vire la ce înclină balanța: numărul și consistența avantajelor sau numărul și consistența dezvantajelor. Un fapt important în economia cărții este epi­sodul cu Reem, fetița palestiniană de paisprezece ani, care a lăcrimat la auzul vorbelor cancelarului Germaniei. Vorbele Angelei o averti­zau că nu toți migranții pot rămâne în țară și că unii vor trebui să plece. Criticile pe care Angela le-a primit imediat după acest moment emoțio­nat, acuzele de insensibilitate, lipsa empatiei sunt toate tratate în Liber­tate. Angela nu se justifică, dar ex­plică reacția sa. La fel, introspecția scoate la lumină un caracter politic puternic, dar sensibil. Peste ani, ges­tul său capătă noi semnificații: vor­bele sale sunt tari, dar nu lipsite de umanitate; reacția sa este rece, dar nu lipsită de corectitudine. Explicația politicianei de azi este că, la acel moment, nu avea altă perspectivă și nu a dorit să mintă, ori să evite răs­punsul doar pentru a cădea în politi­cianism. A fost o reacție poate puțin calibrată, dar o reacție a unei femei de stat.

Kati Merton, rezumă moștenirea politică a Angelei prin creșterea noto­rietății Germaniei în relațiile interna­ționale. Să nu uităm că a vorbit în Knesset, fiind primul șef de guvern care s-a adresat parlamentului din Israel. Vorbind în limba germană, după ce a mulțumit pentru onoare în limba ebraică, Angela Merkel a menționat faptul că Shoah „ne umple pe noi germanii de rușine” și că Germania și Israelul sunt pentru tot­deauna într-o relație specială. Într-o lume a bărbaților, Angela Merkel a știut să observe fără enervare „împă­unarea” politicienilor de toate felurile și a lucrat determinat pentru a-și atinge obiectivele.

Ultima perioadă de mandat a adus lupta cu pandemia și necesitatea de a coordona acțiunile guvernului federal cu cele ale landurilor. De altfel, răz­boiul purtat cu noul virus a adus în prim-plan latura de om de știință a cancelarului. Folosind modelarea matematică și instrumentarul științi­fic, Angela Markel a reușit să argu­menteze pentru soluții nepopulare dar corecte care au limitat răspândirea virusului și au salvat vieți. Așa cum recunoaște, nu au fost discuții ușoare. Dar determinarea cancelarului a fost puternică, iar perspectiva omului de știință a prevalat.

Odiseea politică a Angelei Merkel, crescută în RDG, cu un doctorat în chimie și intrată în poli­tica germană sub auspiciile lui Helmut Kohl, ne arată că hotărârea, determinarea și analiza corectă și rece sunt ingrediente foarte bune pentru succes. Deciziile sale, în cali­tate de lider al CDU și de cancelar al Germaniei, au fost întotdeauna difi­cile într-o lume a politicii dominată de bărbați, dar au poziționat Germania ca voce importantă în lume și motor al Europei. În toate discursu­rile sale, d-na Markel a punctat faptul că Europa poate reuși doar împreună. Dar, credincioasă idealurilor și prin­cipiilor sale, Angela Merkel nu doar a vorbit. Așa a și acționat: în cazul crizei euro, în cazul valurilor de migranți, în timpul pandemiei. Fe­meia din Est devenită cancelar a par­curs un drum greu. De la politiciana care îi inventaria lui Tony Blair, în 2005, problemele sale: „sunt femeie, nu am carismă și nu sunt un bun co­municator”, până la ultima zi de mandat, în 2021, Angela Merkel a parcurs numeroase etape. Firul roșu al carierei, punctat atât de bine de ea însăți și de Kati Marton, a fost ana­liza riguroasă și urmărirea obiective­lor planificate, în pofida oricăror ob­stacole. Dacă e să rămână o moște­nire a Angelei Merkel în politică, aceasta ar putea fi lecția curajului în condiții de incertitudine, dar după o analiză riguroasă.

Bogdan GHEORGHIȚĂ