Participarea României alături de Germania la războiul împotriva Uniunii Sovietice

Grant T. Harward, Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul,
Editura Corint, București, 2024, 528 pagini

Volumul istoricului militar american Grant Thomas Harward cu titlul Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul  a văzut lumina tiparului la editura Corint în vara l anului 2024, fiind tradus din limba engleză de Alina Pavelescu, cu o postfață de Mioara Anton, cartea însumând 528 de pagini. Lucrarea semnată de Grant Thomas Harward reprezintă teza sa de doctorat susținută la Texas A&M University, în 2018.

Volumul a fost lansat în România la sfârșitul lunii noiembrie 2024 și a beneficiat de o largă mediatizare în mediul online și la tv, dar și de lansări în mediile universitare, spre exemplu la Facultatea de Istorie a Universității București, Școala Naţională de Studii Politice și Administrative, precum și la diverse librării din țară, Dorohoi, Iași, Constanța și București. De menționat, e faptul că istoricul Grant a vorbit fluent în limba română la fiecare lansare, inclusiv la cea de la Librăria Humanitas de pe strada Lipscani din București.

Autorul este absolvent de istorie la Brigham Young University, Utah, SUA, iar în 2010 a absolvit masteratul la University of Edinburgh, Scoția. Grant a fost lector la Auschwitz Jewish Center, dar și bursier Fulbright al guvernului SUA în România și lector la Mandel Center de la US Holocaust Memorial Museum. Actualmente, Grant lucrează ca istoric militar la US Army Center of Military History.

Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul este un volum de analiză istorică și militară a acțiunilor armatei române pe Frontul de Est. Cartea cuprinde opt capitole, astfel: Capitolul 1-Ideologia Războiului Sfânt, pp. 55-89; Capitolul 2 – Cultura militară, politica interbelică și neutralitatea, pp.90-142; Capitolul 3 – 1940-1941: De laneutralitate la Axă, pp. 143-191; Capitolul 4 – 1941: Război Sfânt și Holocaust, pp.192-257; Capitolul 5 – Războiul Sfânt își dublează miza, pp. 258-325; Capitolul 6 – 1942-1944: Războiul Sfânt de apărare, pp. 326-389; Capitolul 7 – Propaganda și disciplina, pp. 390-426; Capitolul 8 – Femeile și minoritățile, 427-472; Epilog – pp. 473-496.

Cartea de față este concepută la un înalt nivel academic, având aparat critic, un index de nume, dar și o bibliografie consistentă. Pentru dezvoltarea aparatului conceptual al lucrării Grant T. Harward a vizitat Arhivele Militare de la Pitești, unde a studiat numeroase fonduri arhivistice, insuficient investigate de istorici. Noutatea și originalitatea volumului sunt date și de documentele studiate și introduse în circuitul academic din România. Autorul a realizat o serie de interviuri în vederea realizării studiului, dar a consultat și presa vremii, în special Santinela, o gazetă pentru ostașii de pe front. Santinela era distribuită soldaților, în scop propagandistic, pentru a le crește moralul, având ca personaj central pe soldatul Neață. Această publicație a avut și o pagină veselă cu benzi desenate.

Titlul volumului Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul, la prima vedere, poate fi considerat unul ironic, deoarece războaiele nu sunt duse de sfinți, iar volumul recenzat pune în lumină că prin genocidul, pogromurile, deportările și masacrele săvârșite de armata română, acestea au foat făcute de soldați din ordinul guvernului Antonescu sau din inițiativa ofițerilor armatei române.

Războiul-fulger al Germaniei naziste împotriva Franței declanșat pe 10 mai 1940, și capitularea Parisului pe 22 iunie 1940, a determinat URSS să activeze protocolul secret de neagresiune sovieto-german, Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, semnat la Moscova, la 23 august 1939. Conform prevederilor acestui pact, Basarabia și Nordul Bucovinei erau plasate în sfera de influență sovietică.

Capitularea Franței, garantul Tratatelor de pace de la Versailles și a granițelor României Mari, a pus în mișcare o serie de decizii care au culminat cu ocuparea de către sovietici a Estului României. Acest eveniment avea să deschidă drumul României către Războiul Sfânt, apreciază istoricul american Grant T. Harward (p. 142), împotriva presupusei amenințări iudeo-bolșevice, reprezentate de evrei, care erau considerați comuniști de propaganda Marelui Stat Major Român (p. 144). Antonescu spera să spele onoarea armatei române recucerind Basarabia și nordul Bucovinei. (p. 144) și să câștige sprijinul lui Hitler împotriva Ungariei. Astfel, alianța cu Germania nazistă a radicalizat politicile antisemite ale României (p.145).

După abdicarea Regelui Carol al II-lea, generalul Antonescu pregătește terenul pentru Războiul Sfânt al României în vederea recuperării teritoriilor cedate de monarh. Urmare a cedărilor teritoriale fără luptă, Carol al II-lea, care declarase soldaților în februarie la Chișinău Nici brazdă fără luptă! era criticat chiar și de foștii susținători. Astfel, Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Țărănesc și Gheorghe Brătianu, președintele Partidului Național Liberal i-au scris monarhului: „Poporul român …. nu poate înțelegede ce, când armata ar fi trebuit să apere granițele țării, i s-a ordonat să se retragă în grabă și să îi dea mână liberă inamicului să ocupe două provincii, lăsând 3 milioane de români la mila URSS”. 

Retragerea haotică a administrației românești din Basarabia a generat abuzuri din partea soldaților români la adresa etnicilor evrei. Istoricul Grant T. Harward arată că au fost  înfruntări între soldații români și sovietici. Incidentul cu blindate de la Giurgiulești de la 2 iulie 1940 s-a soldat cu distrugerea capului de pod de la Galați, urmând ca susbunitățile românești să se retragă ordonat. Pierderile teritoriale au condus la manifestații în marele orașe ale țării, forțând abdicarea Regelui Carol al II-lea la 6 septembrie 1940, care a cedat tronul în favoarea fiului său Mihai I. Generalul Ion Antonescu a fost instalat ca șef al statului.

Recuperarea teritoriilor pierdute a determinat începerea Războiului Sfânt al României. Fiind îndoctrinați și ideologizați de propaganda armatei, soldații români, sub steagul fals al războiului sfânt, s-au dedat la atrocități și astfel au comis crime de război. În teatrele de operațiuni au fost coordonați de generali cu vederi antisemite, naționaliste, care propagau în rândurile soldaților ideea că armata română luptă împotriva iudeo-bolșevismului, cu scopul eliberarării Basarabiei și a Nordului Bucovinei. Astfel, motivațiile naționaliste și rasiale ale armatei române, elaborate de guvernul Antonescu, au determinat violențele și crimele de război din Basarabia și Nordul Bucuvinei, dar și în Transnistria, împotriva civililor evrei, a romilor și a cultelor religioase neo-protestante.

În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, la ora două,  armata română primește de la Generalul Ion Antonescu ordinul Soldați, vă ordon: treceți Prutul! Din acest moment se declanșează Războiul Sfânt al României pentru recuperarea teritoriilor pierdute

Astfel, Războiul Sfânt al României începe cu luptele de eliberare, dar și cu masacre de amploare și de genocid (p. 193). Trupele române, îndoctrinate cu mitul trădării evreiești din 1940, i-au considerat evrei ca fiind comuniști și i-au transformat în ținte, comițând jafuri, furturi și omoruri. Atrocitățile comise de soldații români se amplificau pe măsură ce avansau spre Uniunea Sovietică. Serviciul Special de Informații – (SSI), condus de Eugen Cristescu, ajuta Marele Stat Major să întocmească liste în Basarabia cu evreii care au făcut rău în timpul ocupației sovietice și trebuiau arestați (p. 195). Armata română a eliberat Basarabia și Nordul Bucovinei, cucerind Odesa.

Mai puțin cunoscut de public și analizat de către istorici este rolul femeilor și minorităților de pe teritoriul României în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Voluntariatul femeilor a constituit o dovadă puternică a sprijinului popular pe care l-a avut Războiul Sfânt al României (p. 427). Pe de altă parte, Marele Stat Major al Armatei Române nu avea încredere în minoritari, mai ales în evreii cărora le-a restricționat participarea la serviciul militar. Cu excepția medicilor, evreii au  fost  repartizați în detașamente de muncă, în atelierele armatei (p. 427).

Marele Stat Major considera că minoritățile religioase erau subversive, deoarece nu doreau, datorită credinței, să efectueze serviciul militar, mai ales sectele neo-protestante, ereticii sau schismaticii Ortodoxiei răsăritene (p.439). Adventiștii și inochentiștii au devenit un spin pentru Războiul Sfânt al României. Regimul Antonescu a deportat 2000 de inochentiști în Transnistria ca pedeapsă pentru revolta generală împotriva serviciului militar. (p.462).

Mareșalul Antonescu credea că prea mulți evrei eludau serviciul militar datorită corupției, a se vedea în volum cazul Radu Lecca, deoarece plăteau comisioane comisiilor de revizuire în schimbul obținerii de scutiri (p. 444).

În afară de minoritățile etno-confesionale amintite, și romii sunt analizați de istoricul american Grant Thomas Harward. Astfel, romii nomazi și infractorii, dar și cei care nu aveau slujbe sau refugiații, au fost deportați în coloniile de muncă din Transnistria (p.469). Romii au avut o soartă tragică deoarece, în pofida bravurii demonstrate în luptă, au fost acuzați de lașitate și mulți au fost deportați în Transnistria, conform istoricului Grant.

Nota de plată pentru Războiul Sfânt al României de pe Frontul de Est a fost foarte mare. Armata română a avut 71585 morți, 243622 răniți sau bolnavi și 309533 de dispăruți, inclusiv peste 120000 de soldați luați prizonieri de sovietici.

Dintre cei 25000 de romi deportați de regimul Antonescu în 1942, jumătate muriseră până în 1944. Armata română a mai pierdut 21035 de soldați, 90344 răniți de război sau grav bolnavi și 58433 dispăruți, în timpul cruciadei antifasciste, între 23 august 1944 și 9 mai 1945. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, doar 300000 de evrei mai supraviețuiseră, mai puțin de jumătate din populația evreiască a României Mari de dinainte derăzboi (p. 493).

Tribunalul Poporului a judecat pe generalul Topor, care a ordonat poliției militare să curețe terenul în Nordul Bucovinei și Basarabia, generalul Trestioreanu pentru masacrul de la Odesa, generalul Macici tot pentru masacrul de la Odesa, locotenent-colonelul Isopescu pentru execuțiile în masă din județul Golta din Transnistria (p. 493).

În aprilie 1946, mareșalul Ion Antonescu și alți 23 de oficiali de rang înalt ai regimului său și ai Mișcării Legionare au fost duși în fața Tribunalului Poporului. Procurorii l-au acuzat de declanșarea războiului sfânt, de crime împotriva evreilor, romilor și a membrilor sectelor religioase, fiind condamnat la moarte alături de 13 dintre inculpațiPe 1 iunie 1946, un pluton de execuție i-a împușcat pe mareșalul Antonescu, generalul Vasiliu și pe Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei (p. 494).

Regimul Antonescu și armata română au fost răspunzători de moartea a 300000 de evrei români și sovietici în Bucovina, Basarabia și Transnistria. Doar 50000 dintre cei între 125000 și 145000 de evrei români deportați in Transnistria în 1941 s-au întors în 1944, Radu Ioanid, op.cit. Holocaustul în România. (p. 492)

Holocaustul românesc s-a produs în 1941, în timpul războiului pe Frontul de Est, mai exact la Bogdanovca, în Transnistria, regiune administrată de guvernul român, prin guvernatorul Gheorghe Alexianu, profesor universitar de drept public, unde s-a petrecut cel mai mare masacru din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în care au fost executaţi 48000 de evrei, în aproximativ două săptămâni, prin mitraliere. Astfel, România a avut propriul Holocaust, dar n-a participat la „soluţia finală”. Holocaustul a fost realizat din ură împotriva evreilor, prin metodele criminale de incendiere şi inaniţie în Transnistria sau prin trenurile morţii la Iaşi, la temperaturi ridicate, fără apă și hrană.

Spre finalul anului 1942, Germania nazistă îi cere guvernului Antonescu să trimită evreii în lagărele din Polonia. Autorităţile române colaborează cu cele naziste şi sub coordonarea lui Eichmann sunt făcute listele cu persoanele care urmau să fie transportate, în special evrei din sudul Transilvaniei, şi sunt stabilite etapele şi rutele pe calea ferată în vederea deportării acestora. În acel moment însă, guvernul Antonescu începe să realizeze că este posibil ca germanii să piardă războiul, iar după conflict, el să fie tras la răspundere pentru participarea la crimele împotriva evreilor şi schimbă optica. Astfel, regimul Antonescu începe să tergiverseze trimiterea evreilor în lagărele morţii.

Corupţia românească nu lipsea nici înacea epocă, aşa încât mulţi reuşesc să îşi procure un statut care să îi ferească de deportare. Pe de altă parte, nici situaţia din Transilvania nu era diferită. Concomitent cu planurile româneşti pentru debarcarea lui Antonescu, în perioada mai-iunie 1944, peste 130000 de evrei din nordul Transilvaniei – zonă care fusese cedată Ungariei prin dictatul de la Viena, august 1940, vor sfârşi în lagărul de la Auschwitz. Rabinul şef al cultului mozaic din România, Alexandru Şafran şi avocatul Wilhelm Filderman au intervenit pe lângă Antonescu la aflarea masacrelor din Transnistria, dar și Casa Regală, prin Regina Elena.

Exterminarea evreilor s-a realizat prin orice mijloace: împuşcare, masacre în sinagogi, incendiere în hambare, înfometare, „trenurile morţii”, cum a fost cazul la Iaşi, în 1941. Au existat și cazuri, cel de la Cetatea Albă din Basarabia, când ofițerii nu au vrut să comită omoruri fără un ordin scris împotriva evreilor cum e cazul generalului Ochișoru.

Crimele, pogromurile, trenurile morții, deportările au fost comise de soldații armatei române în numele unei ideologii religioase de luptă numită Războiul Sfânt al României împotriva iudeo-bolșevismului care a sfârșit în Holocaust, fiind îndreptat împotriva comunității evreiești de pe teritoriul României Mari.

După Al Doilea Război Mondial s-a creat mitul unei Românii ca membră reticentă a Axei și a trecerii entuziaste de partea Aliaților, mit care a rezistat aproape 8 decenii (p. 496).

Cartea istoricului american Grant Thomas Harward cu titlul Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul are meritul de a spulbera acest mit al Războiului Sfânt al României. Volumul este o resursă bibliografică valoroasă, prin documentele inedite studiate și aduse la cunoștința publicului, fiind utilă istoricilor, cercetătorilor, militarilor, dar și cetățenilor interesați de istoria recentă a României.

Florin GRECU