Petre Andrei, Fascismul (Petre Andrei, Fascism)
Petre Andrei, Fascismul
(Petre Andrei, Fascism[1])
Silvia BOCANCEA
Abstract: Republicarea lucrării Fascismul pe care Petre Andrei a publicat-o în anii ascensiunii acestei mișcări în Europa este un gest cultural necesar. Spre deosebire de celelalte ediții ale studiului, prezenta ediție vine cu elemente ce fac posibilă o mai bună percepere a concepției lui Petre Andrei și a criticii pe care acesta i-a făcut-o fascismului. În afară de aceste elemente ce țin strict de facilitarea relației lectorului cu cartea, această republicare este importantă din cel puțin următoarele două motive: definiția pe care i-o dă Petre Andrei fascismului este valabilă și astăzi și avertismentul pe care sociologul l-a formulat atunci este valabil pentru orice societate ce se poate afla la un moment dat în criză.
Keywords: Petre Andrei, fascism, ideology, bolshevism.
Prima întrebare ce poate apărea la republicarea studiului Fascismul al lui Petre Andrei ar putea fi: la ce bun? Fascismul e istorie, iar ceea ce interesează acum este criza globală și, la nivel național, judecarea torționarilor din regimul comunist. Dar, un cititor atent al scrierilor lui Petre Andrei înțelege faptul că în situația unei crize economice riscurile ce pândesc democrația sunt enorme, fiindcă lipsa de orizont și de soluții economice lasă loc fantasmelor colective: sunt propuse și se susțin persoane mesianice și programe politice miraculoase. Procedurile democratice și dezbaterile parlamentare, mari consumatoare de timp, ajung să fie considerate piedici în calea unei bune evoluții a societății, uneori chiar piedici în calea bunăstării unei națiuni. În astfel de momente, constatăm că democratizarea unei societăți nu este un proces ireversibil, pentru că un șoc economic poate distruge o construcție realizată în timp.
Studiul Fascismul a fost elaborat de Petre Andrei în 1926 și publicat în 1927 (în revistele Minerva și Viața românească), într-o perioadă a ascensiunii fascismului în Europa și a primelor gesturi ale fascismului românesc. Din păcate, în anii în care efervescența generației noilor naționaliști era în creștere, acest studiu nu s-a bucurat de o percepție care să genereze o dezbatere importantă sau o un curent de opinie care să se opună „poruncii vremii”. După război, studiul a fost trecut la index, pentru că autorul său fusese ministru în guvernul format de către regele Carol al II-lea, astfel încât era trecut în categoria „dușmanilor poporului”. Abia după căderea comunismului, studiul a fost republicat în anul 1992[2], apoi în ediția bilingvă a operelor lui Petre Andrei, în anul 2010[3]. Dar, și această ediție nu a avut o răspândire care să permită receptarea mesajului acestui studiu la un nivel apreciabil. Fascismul lui Petre Andrei a fost analizat abia recent, în studii publicate în revista Transilvania nr. 11/2011 și în volumul colectiv Dimensiuni social politice ale operei lui Petre Andrei, apărut în 2012[4].
Ediția apărută de curând la Editura Institutul European, îngrijită de Doru Tompea, este cea mai completă din câte au fost editate până în prezent și cu cele mai multe șanse de a se bucura de o percepere seminficativă. În primul rând, ea este o ediție în limba engleză, a cărei traducere a fost revăzută și revizuită, fapt ce îi oferă șansa de a fi percepută nu doar în România. În al doilea rând, este pentru prima dată când acest studiu este publicat la o editură de prestigiu cum este Institutul European. În fine, lucrarea este însoțită de texte ce facilitează perceperea operei lui Petre Andrei și a studiului său despre fascism: o prefață realizată de Daniel Șandru („Petre Andrei. On a Different Manner of Understanding Politics in the Interwar Period”); o prezentare biografică a lui Petre Andrei, realizată de Doru Tompea („Petre Andrei – Biographical Sketch”); republicarea unui text scris de Petru P. Andrei, fiul lui Petre Andrei care s-a ocupat de recupetarea operei savantului („Petre Andrei – The Man and his Personality”[5]); un studiu introductiv realizat de Sorin Bocancea („Fascism: A Scientific Warning for a deaf Society”). Volumul se încheie cu o trecere în revistă a studiilor care s-au scris despre Petre Andrei („Petre Andrei – Bibliografical Contribution”), realizat de Doru Tompea.
În lucrarea Fascismul, Petre Andrei analizează un fenomen ce începuse să capete proporții și în România, dar de care puțini intelectuali s-au preocupat. Din păcate, în România anilor ’20, intelectualitatea românească a fost atrasă în această mișcare fără a avea o privire critică asupra ei. Din aceast punct de vedere, Petre Andrei a fost o voce singulară, care s-a exprimat împotriva curentului cultural și politic ce începuse să capate proporții de masă. În demonstația sa, el a utilizat o bibliografie actuală la acea vreme, printre autorii invocați numărându-se: Luigi Sturzo (unul dintre fondatorii Partidului Popular Italian și dintre părinții creștin-democrației), Robert Michels, Johann Caspar Bluntschli, Oda Olberg ș.a.
Sociologul a fost interesat în primul rând de cauzele ce au dus la apariția fascismului în Europa, în centrul preocupării sale fiind fascismul italian. În opinia sa, ca și bolșevismul, fascismul a izvorât „din motive economice, din antagonismul capitalist al marilor puteri”[6]. De fapt, pe parcursul întregului studiu, Petre Andrei va asocia cele două ideologii politice (fascismul și comunismul) care, chiar dacă au fost adversare, aveau cauze comune și aceleași efecte devastatoare pentru societățile în care s-au impus. Iată cum le prezintă Petre Andrei: „dacă bolșevismul este comunist și internaționalist, fascismul este e reacționar-burghez și naționalist. Bolșevismul e o concepție teoretică reprezentată și aplicată de un partid politic, pe când fascismul a fost mai întâi un partid politic fără doctrină precisă și abia mai târziu s-a alcătuit o concepție fascistă pe baza naționalismului”[7]. Elementul comun al celor două ideologii pe care sociologul l-a ideintificat este dictatura, pe care el o considera nocivă pentru orice stat: „dictatura fascistă nu se deosebeşte în esenţa sa de dictatura bolşevică, căci atât în Italia, cât şi în Rusia ea este apăsătoare şi abuzivă. Bolşevicii şi fasciştii au creat monopolul puterii în favoarea partidului şi al clasei lor, ei s-au impus cu forţa, trecând peste lege, ceea ce constituie un fapt de o gravitate excepţională, căci au proclamat primatul forţei asupra dreptului legal. Oricând se pot găsi însă – într-o astfel de stare – forţe mai mari, care pot răsturna pe conducător şi atunci legea, siguranţa, autoritatea, statul sunt desfiinţate”[8].
Analizând evoluția fascismului italian, Petre Andrei constată că nu este vorba de o ideologie sau de o teorie propriu-zisă, ci de „o însăilare de elemente variate, care aparțin altor concepții diferite și uneori opuse între ele, cum ar fi naționalismul, sindicalismul și bolșevismul”[9]. El ar fi, în realitate, o mișcare politică ce a reușit să antreneze aceste elemente. Cu toate acestea, P. Andrei a reușit să ofere o definiție a fascismului, poate una dintre primele definiții date acestui fenomen în literatura de specialitate: „o concepție activistă, aristocratică, bazată pe ideea de elită, care trebuie să conducă societatea. În al doilea rând, fascismul este mistic-clerical, deoarece proclamă biserica catolică drept o valoare superioară, alături de națiune, în scara ierarhiei mussoliniene. Mai departe, fascismul este un naționalism integral, care ajunge chiar la mesianism și imperialism. El identifică statul cu națiunea. Și, deoarece a conduce un stat înseamnă a crea necontenit, a realiza, nu a discuta, fascismul este antiparlamentarist. Dar, conducerea nu o pot avea decât cei aleși, care trebuie să urmeze propriile lor forțe sufletești fără a asculta de glasul masei și fără a face apel la colaborarea ei, de aceea fascismul este și antidemocratic. După metodele sale, fascismul este o reînoire a machiavellismului”[10].
Această definiție este formulată după ce Petre Andrei a criticat fiecare dintre elementele specifice fascismului: elitismul, misticismul, mesianismul, naționalismul integral, imperialismul și antiparlamentarismul. Definiția încheie, practic, o primă parte a studiului, a doua parte fiind o pledoarie pentru democrație.
Încă un element este de reținut din analiza fascismului: unele soluții pe care o ideologie sau o mișcare le poate oferi la un moment dat într-o societate le pot asigura succesul și le pot legitima. Și fascismul italian și nazismul din Germania au reușit în primă instanță să vină cu rezolvări ale unor probleme sociale acute, șomajul fiind prima dintre acestea. Dar, aceste succese de moment nu trebuie să le legitimeze. „Fascismul în genere apare ca o mișcare și o concepție retrogradă care, chiar dacă a adus Italiei unele realizări practice utile, rămâne totuși periculoasă prin nota ei absolutistă dictatorială. Viața statului nu poate fi pusă în dependență de un om, fie el cât de mare, pentru că atunci se întronează arbitrarul și aproape întotdeauna abuzul”[11]. Cred că acest avertisment este valabil pentru orice epocă și pentru orice perioadă de criză, fiindcă o mișcare antidemocratică poate fi legitimată oricând de un succes social de moment.
Ceea ce a scris Petre Andrei în Fascismul, mai ales în cea de-a doua parte a studiului, poate fi considerat și crezul său politic. În întreaga sa activitate politică, pe care o începe (poate că nu întâmplător) după publicarea acestui studiu, el a fost un democrat convins. Petre Andrei a luat atitudine împotriva fascismului românesc atât în calitate de profesor la Universitatea Al. I. Cuza, cât și în calitate de parlamentar. Între intelectualul și omul politic Petre Andrei nu poate fi identificată o fractură, ceea ce a gândit și a scris în studii profesorul fiind susținut și de pe băncile Parlamentului de către politicianul Petre Andrei.
Reducerea în atenție a studiului Fascismul este utilă atât din motivul pe care l-am enunțat mai sus (slaba percepere a lui până în prezent), cât și din cel puțin din următoarele două: definiția pe care o dă Petre Andrei fascismului este valabilă și astăzi, lucru de care orice lector se poate convinge consultând lucrările recente din acest domeniu; avertismentul pe care îl formulează intelectualul și omul politic Petre Andrei este valabil pentru orice societate ce se poate afla la un moment dat în criză. Indiferent de problemele economice și de urgența unor măsuri, soluția cea mai bună vine tot dinspre democrație.
Note
[1] Petre Andrei, Fascism, Editura Institutul European, Iași, 2013, ISBN: 978-606-24-0022-4.
[2] Petre Andrei, Fascismul, Editura Neuron, Focșani, 1995.
[3] Petre Andrei, „Fascismul”, în Opera omnia, Tomul VIII, Volumul I, Editura Tipo Moldova, Iași, 2010.
[4] Doru Tompea, Daniel Șandru, Dimensiuni social-politice ale operei lui Petre Andrei, Editura Academiei Române, București, 2012.
[5] Acest eseu a apăru pentru prima dată în volumul Petru P. Andrei, Valeriu Florin Dobrinescu, Doru Tompea (ed.), Petre Andrei – jurnal, memorialistică, corespondență, Editura Grafix, Iași, 1993.
[6] Petre Andrei, Fascism, ed. cit., p. 89.
[7] Ibidem, p. 90.
[8] Ibidem, pp. 131-132.
[9] Ibidem, p. 113.
[10] Ibidem, pp. 112-113.
[11] Ibidem, p. 131.