Amintiri  din  vreme  de  război

Memoris of  wartime

Cătălin MANEA

„Populaţia  bucureşteană avea un suflet de  timp de  pace.Crescuţi într-o epocă de  bun trai,de linişte, de prosperitatecontinuă şi aproape generală , bucureştenii nu  aveau suufletul pregătit ca  să  îndure nici lipsurile materiale nici zguduirilor morale.”

Constantin Bacalbaşa, CAPITALA sub ocupaţia duşmanului 1916-1918, Editura Vremea,Bucureşti, 2017 , pp.228

Memorialistica primului  război  mondial ne  propune  încă o apariţie  editorială  a  unui  cunoscut cronicar  al  veacului trecut Constantin Bacalbaşa, autor care ne  prezintă în  general viața cotidiană  a  oraşului Bucureşti,  volumul  de  faţă fiind  dedicat perioadei administraţiei Puterilor Centrale asupra  capitalei României în  perioada  1916-1918.Cartea scrisă  în anul  1921  se  bazează  pe  experienţa trăită direct de autor şi a însemnărilor  sale  zilnice,  o  parte dintre acestea  fiind  însă confiscate  de  germani, dar, din fericire,  o  parte au  scăpat ochiului  vigilent al  poliţiei ocupantului.

Bacalbaşa, un  bun  cunoscător  al  lumii  bucureştene, un  fin observator şi scriitor, și ne lasă o  pagină  plină  de  culoare şi  de veridicitate asupra evenimentelor,  faptelor şi oamenilor, aflaţi  pe  o  baricadă  sau  alta,  unele precizări sau  situaţii fiind de altfel  în  concordanţă cu  descrierile altor memorialişti  ai  epocii.

Volum începe  cu  prezentarea vieţii  cotidiene  a  Bucureştilor la  începutul  războiului, a zbuciumului suferit  de  lumea obişnuită , deja cu înfrângerile de  pe  front,  la  veştile care  erau  total  contrarii  faţă de propaganda oficială, şi  cu  maşina de zvonuri care  alimenta cu  cele  mai  diverse opinii  situaţia precară a armatei  romîne şi a iminenţei ocupaţiei : O  telegramă , plăsmuită în magazinul ”Ruleta” din strada Lipscani,spunea că armata română  a   caştigat o  mare  victorie între Craiova şi Slatina, că  am  făcut 40.000 de  prizonieri, că  germanii fug în  dezordine înspre munţi, părăsind tunurile şi toate trăsurile. Într-o clipă ştirea se răspândi, telegrama fu poligrafiată şi împărţită, drapelele naţionale începură să  fie arborate pe la magazine.(  pp. 15-16)

În  urma haosului  general  ce  a  precedat fugii armatei, a oficialităţilor, a oamenilor cu sau  fără  dare  de  mînă, a Familiei Regale, bucureştenii se  împart în  mai  multe  categorii : cei  care  asteptau ca pe o nouă  oportunitate venirea armatei germane, în special supuşii Puterilor Centrale  care  se așezaseră în Romaânia, o  parte  a  populaţiei  evreieşti care cunoştea în mare parte limba  germană şi oamenii obişnuiţi care  aşteptau  să  vadă  ce  se întâmplă şi pentru  care viaţa era grea  oricum şi cealaltă parte a bucureştenilor care nu cunoscuseră niciodată o viaţă de restrişte şi care  nu  avuseseră ocazia sau mijloacele să fugă. Aceste  categorii vor juca un rol important în restul  poveştii despre administraţia germano-austriaco-ungară-bulgară-turcă adică toţi cei care ne  învinseseră  fără  drept  de  apel în  vara-toamna  lui 1916.

Autorul  face  o  succintă  deosebire  între  modurile  de viaţă şi de organizare a diferiţilor  învingători, subliniază calităţile şi defectele lor, modul în  care se comportau cu populaţia civilă, cu respectarea bunurilor  şi  a vieţilor oamenilor într-un  teritoriu occupat. Germanii şi  austriecii  au  o  aură imperială, mai  ales ofiţerii: Ofiţerul german, însă, este una dintre cele mai băţoase fiinţe….Oamenii aceştia  nu  au  nicio  consideraţie de condiţia oamenilor pe care îi maltratează şi-i supun  autorităţii  lor. Când  dau  o  poruncă , trebuie executată . Mai  mult  nu  ştiu .( p. 98) Ungurii  sunt  plini  de  resentimente şi șovinism, bulgarii sunt nişte grosolani barbari, iar  turcii sunt văzuţi  ca  niste  exotisme : Soldaţii bulgari  au năvălit asupra ţării şi a populaţiei române cu  o  ură  de  moarte. Cea dintâi preocupare a  lor a fost să  necinstească tot.( p.43)

Partea  cea  mai  grea  şi  delicată  este însă  cea  a  măsurilor  luate  de  ocupant. Germanii  erau  cei  care  asigurau administraţia oraşului,  iar  măsurile  pe care le-au luat au fost dureroase  şi oarecum ciudate  pe  de o parte introducînd şi impunând o ordine pe care noi ca spirit latin o  vedeam ca  o răpunere a spiritului  nostru : Orice  măsură administrativă impusă e considerată ca  o constrângere, deci ca o atingere a libertăţii şi a demnităţii omeneşti. Pentru o societate destrăbălată  cum e  societatea noastră, orice măsură de ordine va  fii  rău primită (pp. 113-114).   Pe  de  altă  parte, germanii  sunt  într-o „foame” continuă de resurse care sunt inventariate şi rechiziţionate atât pentru nevoile de zi cu zi ale ocupanţilor cât  şi pentru aprovizionarea armatelor  lor şi a  celor  rămaşi acasă în Germania. Lungile  liste  de  ordonanţe (pp. 47-49)  care reglementau  viaţa locuitorilor duce la o luptă pentru supravieţuire: lipsa sau scumpirea alimentelor şi a  combustibililor, crearea  unei „burse negre”  înfloritoare  de  a  cărui  contagiune  nu  scapă  nici  măcar riguroasa administraţie germană. Este epoca tuturor afacerilor şi a tuturor compromisurilor, se  vinde  şi  se  cumpără  orice bunuri, conştiinţe, iar  autorul subiniază  cu  năduf modul în care o  parte  din  femeile rămase aici, cu  soţii plecaţi pe  front sau plecaţi în pribegie, rezolvă problema  supravieţuirii: începe o aprigă vânătoare de  ofiţeri germani: Afacerile  cele  mai  de  preţ se  făceau mai  ales  prin  femei. Fiindcă germanii,precum am  mai  spus, erau foarte  afemeiaţi, amantele lor învîrteau cele  mai  multe  trebi, ele  luau bacşişurile, ele obţineau concesiile. Am cunoscut femei  care  au  făcut  bani din tot felul de speculaţiuni.( p.109) Nimeni şi nimic nu scapă ochiului vigilent  a lui Bacalbaşa politicieni şi afacerişti veroşi, rămaşi să facă combinaţii bănoase cu duşmanul, politicieni patrioţi ca P.P. Carp, Maiorescu sau Marghiloman care nutreau vechi simpatii procentrale şi care încercă  din această postură să îndulcească politica ocupantului, a  femeilor  care  se  descurcau, a  femeilor  care  aduse  la disperarea înfometării fac petiţii şi marşuri, a evreilor  care  au  colaborat cu centralii, a evreilor  care  au  suferit ca toţi ceilalţi  cetăţeni de restricţiile şi privaţiunile unei  administraţii militare : Am  cunoscut foarte  mulţi evrei duşmani ai  germanilor, pe  când mulţi români erau prietenii  lor (p. 17) a  ofiţerilor centrali  care intră victorioşi în Capitală  şi a  ofiţerilor care  înfrânţi se  reîntorc abătuţi în  patria  mamă.

Cartea  este  un  tablou,  o  lecţie a  învinşilor şi învingătorilor, a  celor  ce  conduc  destinele  înalte ale ţării şi  a celor ce au  suferit de  foame şi  de frig şi se  termină într-o  notă  optimistă, treptat Bucureştii revenind la viaţa de înainte de război ca  şi cum  totul  nefiind  decât o  paranteză  nefericită în viaţa marelui oraş: Nimic  nu  întăreşte moralul ca încrederea în  destoinicia şi puterea proprie. Curajul nu  este  altceva decât conştiinţa  forţei,după cum laşitatea este cunoaşterea slăbiciunii. În acest război adevărul acestor două definiţii a fost învederat în chip  strălucit.( p. 219).Bucureştiul va mai trăi însă peste 70  de ani asemenea  vremuri  de  restrişte,  de data  aceasta în  vreme  de  pace  chiar, şi  asta  numai  din  motive  ideologice, capitala trecând  cu  bine şi  peste această încercare a  privaţiunilor  de  tot  felul .

Dintre  cei  care  au mai recenzat cartea se disting Bogdan Suceavă în Evenimentul  zilei, 6 iulie 2017, acesta adăugând că : excelentă ideea Editurii Vremea de  a oferi cititorilor interesaţi  de  istorie acest volum deopotrivă pasionant şi dureros şi Codruţ Constantinescu în Revista 22, 25.07.2017, unde  face  o  paralelă între memoriile lui Bacalbaşa şi  ale lui Cancicov, acesta  aplecându-se asupra subiectului controversat al facţiunii germanofile pe care o atacă ca fiind  colaboraţionistă, acesta  rămânând însă tributar al unor teze care neagă complexitatea situaţiei de  atunci.