Dan SULTĂNESCU:

„Românii au decis să nu lase toată puterea în mâna unui singur partid”

(„The Romanians had decided not to give all the power just to one party”)

Interviu realizat de Luminița KOHALMI & Sabin DRĂGULIN

În contextul evoluţiilor politice, economice şi sociale care au avut loc în România în ultimii ani, care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele elemente de diferenţiere ale campaniei electorale pentru preşedinţie din 2014 faţă de campaniile similare precedente?

Sunt multe elemente de diferențiere, dar și multe date care arată un tip de similitudine cu campanii din trecut. Nu insist asupra lucrurilor similare, pentru că nu acesta este obiectul întrebării, deși este remarcabilă repetarea unor elemente de-a lungul campaniilor electorale din ultimii 25 de ani. Rezumate pe scurt, principalele noutăți au fost:

– A fost prima campanie electorala din ultimii ani în care nu a mai existat un candidat extremist important, ceea ce arată fie o maturitate interesantă a electoratului, fie o lipsă de candidați interesați pe această zonă, în absența unor nume tradiționale precum Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali. Cei doi protagoniști au fost relativ echilibrați, au evitat pasiunile naționalist-extremiste și au dus dezbaterea într-o zonă mult mai puțin populistă.

– A fost, de asemenea, prima campanie fără “Escu” și fără cele două personaje care au dominat politica românească în ultimii 25 de ani – Traian Basescu și Ion Iliescu. Doi candidați noi, apăruți de curând la nivel înalt (Klaus Iohannis a fost vehiculat prima dată în politica mare în 2010, când Crin Antonescu i-a făcut propunerea de a fi parte a unui tandem; iar Victor Ponta a devenit vizibil la vârf din 2010-2011, după ce a preluat conducerea PSD).

– O a treia noutate – a fost prima campanie prezidentială în care miza guvernării nu a mai fost la fel de importantă ca în trecut. În 2009, aveam un premier interimar, ca urmare a retragerii PSD de la guvernare, prin urmare a existat și această miză. Acum, presiunea formării unui nou guvern nu a mai fost la fel de mare – premierul Ponta s-a bucurat de o susținere importantă în Parlament și, așa cum s-a văzut și după alegeri, aceasta majoritate a rezistat presiunilor. Așadar, am avut primele alegeri în care s-a votat un candidat strict pentru un mandat prezidențial (sigur, asta este doar o nuanță analitică – pentru electorat, aceasta a contat mai puțin)

– În ce privește campania propriu-zisă, singura noutate importantă a fost creșterea rolului comunicării online, alături de mass-media tradiționale (în special, televiziunea). Chiar dacă ponderea online-ului este încă la jumătate față de ponderea tv-ului, acestea au fost primele alegeri în care rețelele sociale au contat în răspândirea mesajelor și în relația candidat-alegători. Iar acest lucru s-a văzut în mai multe momente cheie. Folosirea rețelelor sociale pentru comunicare a fost realizată de ambii candidați importanți, care ajunseseră, între cele două tururi, să aibă conturi de susținători de cca 7-800 de mii fiecare (competiția fiind câștigată, în ultimele zile, de Klaus Iohannis, care a depășit 1 milion de susținători online chiar în zilele premergătoare votului).

– Nu în ultimul rând, aceasta a fost una din primele campanii în care românii au ales coabitarea. Nu a fost rezultatul unui calcul rațional explicit, ci un rezultat politic al unui vot – chiar dacă românii votează pentru un candidat din dorința de a-i da toată puterea (așa se întamplă mereu, nu este o mare subtilitate aici), efectul votului lor a fost unul de coabitare, ceea ce reprezintă o noutate. Tema “să nu lăsăm toată puterea în mâna unui singur partid” a fost una importantă, iar efectul a fost acela de impunere a coabitarii. Deși mulți cred că votul trebuie interpretat ca un îndemn pentru preluarea întregii puteri de către Klaus Iohannis, analizarea cu atenție a ceea ce doresc, în general, românii, ar produce rezultate surpriză. Și cu alte ocazii, în trecut, românii au dorit o formă de limitare a puterii pentru cel care o deținea, doar că asta s-a făcut indeobște prin “alternanță” (Constantinescu în ’96, Iliescu în 2000, Băsescu în 2004) și mai puțin printr-un vot de coabitare. Rămâne de văzut dacă “coabitarea” va și rezista…

Având în vedere faptul că diaspora a jucat un rol major în ultimele scrutinuri electorale pentru preşedinţie, câtă atenţie au acordat candidaţii, în 2014, acestui public-ţintă? A fost vorba de o atenţie planificată sau conjuncturală?

Cred că ambii candidați importanți au acordat atenție acestui public deosebit. Si au facut-o conștienți fiind de importanța sa în alegerile din 2009, precum și de importanța crescută a noii realități sociale – care constată existența unor comunități importante de români ce muncesc și trăiesc în afara țării, dar și a unei importante comunități de români din țară care sunt influențați de rudele sau prietenii lor din străinătate. Este realitatea globalizată în care trăim.

Victor Ponta a mers în vizite în Spania sau Italia, dar și în Republica Moldova sau Ucraina, în timpul campaniei, și s-a întalnit cu multe comunități de români. Iar Klaus Iohannis a transmis mesaje speciale pentru acest public, îndeosebi în campania de după primul tur. Nu există o diferențiere foarte mare între cei doi din acest punct de vedere – ba chiar, aș putea spune, Victor Ponta a făcut mai multe eforturi pentru a ajunge la acest public, înainte de primul tur de scrutin, atât prin masuri de guvernare (vezi măsurile legate de simplificarea birocrației pentru familii, de exemplu), cât și prin gesturi simbolice, fără miză electorală (vizite în zone de tradiție, precum Cernăuți – zonă în care nu există votanți români, conform legii ucrainene, dar în care există etnici care depind de sprijinul statului). Prin comparație, Klaus Iohannis a făcut mai puține gesturi în campania din primul tur (a facut chiar și greșeli, ignorând românii din Bucovina, de exemplu), dar a știut să speculeze la maximum situația votului din diaspora în turul al doilea.

Prin urmare, putem vorbi de o combinație de atenție – o atenție planificată, în primul tur, pentru Victor Ponta (care i-a adus un numar de voturi importante în primul tur, mai mare decât numârul de voturi pentru Mircea Geoană, cu 5 ani în urmă), și una conjuncturală, bine jucată, pentru Klaus Iohannis, în turul doi (care i-a adus, în cele din urma, chiar victoria în alegeri).

Care au fost resorturile intime ale mecanismului ce a determinat mobilizarea masivă la vot din turul al doilea de scrutin?

Sunt cu siguranță mai multe. Aș enumera, aici, urmatoarele două:

– Mecanismele de partid au funcționat foarte bine în mobilizarea susținătorilor tradiționali. Aici, PSD a dominat celelalte partide, și a reusit să aducă la vot un număr record de suștinători, chiar în contextul scăderii populației cu drept de vot din țară. Și nu mă refer doar la primul tur, ci și la turul doi. Avem posibilitatea să estimăm aceste cifre din datele măsurate în exit-polluri (de toate structurile de măsurare, nu doar una), fiindcă se poate face o intersecție între participarea la vot și susținerea pentru un partid politic. Și se poate face o distincție între oamenii aduși la vot de partide și cei mobilizați direct de elementele circumstanțiale ale campaniei. Or, în această evidență a votanților care susțin un partid, am constatat că mobilizarea partidelor a fost una foarte puternică, atât în ce priveste PSD, cât și noul PNL (PNL+PDL).

– În al doilea rând, a contat imens emoția creată de situația votului din Diaspora, care a adus oameni la vot ce nu ar fi votat altfel. Această emoție a generat mobilizare atât în Diaspora cât și, într-o masură mai mare, în țară, sub impactul acestei teme.

Care au fost canalele de comunicare relevante în acestă campanie? Cât de eficiente s-au dovedit a fi campaniile online ale candidaţiilor şi cât de mult a contat comunicarea pe Facebook în rezultatul final?

Campaniile de comunicare au fost, în ordinea impactului, următoarele:

– Televiziunea – în continuare, cel mai important canal media. Aproape 80% dintre români se uită zilnic la televiziuni, fie că vorbim de televiziuni generaliste, fie că vorbim de televiziuni de știri. Publicul televiziunilor este împărțit, cu un oarecare avantaj pentru Victor Ponta.

– În al doilea rând, radio-ul și internetul – acestea au cifre la jumătate față de televiziune. Astfel, cca 40% dintre români urmăresc zilnic posturi de radio, și tot cca 40% dintre români accesează site-uri de internet. În ce priveste Internetul, publicul este mai degrabă favorabil lui Klaus Iohannis, în timp ce publicul radio-urilor este împărțit.

– Abia în al treilea rând vorbim de ziarele tipărite, urmărite zilnic de doar 14% dintre români.

– În fine, a contat în mod semnificativ și campania directă – ambii candidați având prezențe constante în țară, în acțiuni de campanie, cu mitinguri importante. Aceste întâlniri au și un impact direct, către participanți și către apropiații acestora, dincolo de impactul mediat de canalele de informare în masă.

Campaniile online au contat mai mult decât în 2009, tocmai pentru că acest canal a cunoscut o creștere exponențială în România în ultimii ani. S-a văzut asta din interesul acordat de către candidați acestei zone – ambii candidați importanți au investit în zona online, au avut pagini pe principalele rețele sociale, au avut prezențe constante și reacții rapide în aceste zone. Aici constatăm o diferență structurală – dacă, în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis, acesta era obligat de caracteristicile socio-demografice ale propriilor susținători să aibă o prezență activă și dinamică în online (având alegători mai tineri, cu mai multe studii, mai mult din zona urbană, cu acces mai facil la online), în ceea ce îl privește pe Victor Ponta, acesta a explorat zona online mai degrabă într-o viziune complementară altor canale de comunicare cu propriul public (susținătorii lui Ponta sunt mai puțin tineri, mai puțin urbanizat, mai puțin preocupat de comunicarea online). Prin urmare, am putea spune ca online-ul a fost un “must” pentru Iohannis, pentru a-și tine publicul în priză și pentru a-l mobiliza, în timp ce, pentru Victor Ponta, online-ul a fost “complementar” pentru campania clasică – alegătorii săi clasici nu au fost mobilizați neapărat prin online, cât mai degrabă prin tv și prin comunicarea directă.

Consideraţi că legislaţia în vigoare în 2014 privind finanţarea alegerilor prezidenţiale a permis o competiţie onestă şi nediscriminatorie a candidaţiilor la preşedinţie?

Aici, răspunsul este relativ scurt si simplu – nu cred că au existat elemente care să fi generat competiție discriminatorie. Cadrul legal este unul relativ rigid și încă, din păcate, insuficient de transparent (dar aceasta este o altă poveste). Diferențele au venit din opțiuni strategice și nu din constrângeri legale sau instituționale.

De pildă, cine s-a plimbat, în perioada de campanie, prin București, vedea cât de multe afișe, bannere și panouri avea candidatul PNL, Klaus Iohannis, mult mai multe decât cele ale contracandidatului sau. Asta, în ciuda mesajului pe care acesta a încercat să îl impună, prin echipa sa de campanie, conform căruia ar fi avut mult mai puține resurse la dispoziție pentru promovare. La fel, promovarea online, în mare măsură plătită (postările sponsorizate, de exemplu) a fost semnificativ mai mare pentru Klaus Iohannis decât pentru Victor Ponta, din argumentele menționate la întrebarea anterioară.

În contrapartidă, Victor Ponta a avut materiale electorale distribuite în cât mai multe din localități, inclusiv în sate și comune greu accesibile, precum și pe drumurile importante.

Au existat diferențe de alocare a resurselor, dar imaginea generală pe care am văzut-o a fost aceea a unui echilibru general.

S-a vorbit mult, atât în timpul campaniei electorale, cât şi după încheierea alegerilor, despre implicarea serviciilor secrete în determinarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din România. Avem de-a face cu un mit sau este vorba de realitate?

Nu am nici un motiv pentru a putea da un răspuns afirmativ la această întrebare. Sigur că este facilă rostogolirea unor mituri legate de campanie, dar nu cred că realitatea are legatură cu aceste mituri. Alegerile au fost câștigate la vot și nu în altă parte!