Securitatea statelor europene: anomie vs asimetrie in strategii

The security of the European states: anomy versus asymmetry in strategies

Titel Iulian IOVA

Abstract. The summary analysis of the security programmatic documents reveals the presence of some new elements of the security environment called asymmetric risks, unconventional risks or new type risks. All these don’t offers clues about the their nature and impact on the stability of states. The only common opinion relates to their novelty. In the same time, asymmetric risks are seen as a number of studies, even military ones, which are not developed in detail. I thought, in the same measure, that should be interesting and useful an approach which aim is to offer a deep explanation about this phenomenon. The utility is given by the possibility of using our study’s conclusions in the design and development of the security strategies, including a sectoral vision that takes into consideration the real changes in the security environment and which ensures a coherent working mode of the security system in front of these new types of risks.

Keywords: risks, vulnerabilities, security strategies, environment security, anomia.

Introducere

Lucrarea noastră examinează documentele programatice de securitate ale unor democraţii occidentale şi investighează percepţia riscurilor asimetrice şi a mutaţiilor mediului de securitate. În acelaşi timp, am analizat modul de abordare a noilor riscuri de către state din centrul şi estul Europei şi integrarea elementelor strategiilor acestora în imaginea de ansamblu a securităţii europene.

O parte din riscurile actuale la adresa securităţii diferă în mod fundamental de cele de la sfârşitul secolului trecut. Bineînţeles, unele riscuri au capacitatea de a transcende istoria (războiul, riscurile epidemice etc.), dar şi acestea îşi schimbă relevanţa odată cu evoluţia societăţii. Discursul şi acţiunea comunităţii internaţionale se adaptează în mod continuu noilor realităţi. Provocările nu se rezumă numai la conflictele militare dintre state, ci sunt de natură mult mai complexă. Una din cauzele schimbării paradigmei riscurilor este dată de apariţia, alături de actorii statali, a actorilor nonstatali. Pe fondul acestor schimbări, observăm apariţia unui concept nou în literatura de specialitate şi în diversele strategii de securitate – riscul asimetric.

Anomia riscurilor are implicaţii directe în domeniul securităţii naţionale. Aceasta face ca identificarea obiectivă a riscurilor specifice unui anumit moment să fie dificilă şi tributară atât subiectivismului cercetătorilor, cât şi dependentă de contextul actual al securităţii.

Privite în mod sistemic, noţiunile supuse analizei se află întotdeauna într-un raport bine determinat. Pe perioada coexistenţei lor, când prognozele în domeniul securităţii nu întrevăd eliminarea vreuneia prea curând, riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile pot funcţiona după principiile jocurilor cu sumă nulă. Astfel, securitatea naţională se poate asigura fie prin diminuarea vulnerabilităţilor, fie prin prevenirea ameninţărilor sau micşorarea riscurilor. Aceasta determină orientarea strategiei de securitate naţională care se poate concentra spre interior, încercând să reducă vulnerabilităţile statului, sau spre exterior, alocând forţe şi mijloace pentru a acţiona în mod direct sau nu asupra surselor de risc.

Considerăm că analiza mediului de securitate, aşa cum este acesta perceput la nivel naţional, poate reliefa exprimarea (sub diferite forme) ,de către  majoritatea statelor, a preocupării pentru prevenirea şi gestionarea unei tipologii noi de riscuri, adesea prezentate sub forma de riscuri asimetrice, neconvenţionale, de tip nou.

Viziunea democraţiilor occidentale privind transformarea mediului de securitate

Democraţiile occidentale, prin fundamentarea istoric – democratică a instituţiilor statale, prezintă avantajul unor sisteme de securitate exersate, transparente şi adaptabile la realităţile momentului. Economiile dezvoltate permit finanţarea adecvată a sistemelor de securitate şi alocarea de resurse pe termen lung pentru prevenirea, respectiv gestionarea riscurilor.

Considerăm oportună analiza documentelor programatice de securitate vest- europene prin prisma percepţiei mediului de securitate. Prezenţa riscurilor asimetrice în accepţiunea securităţii statelor europene poate duce la concluzii pozitive, pertinente ale demersului nostru ştiinţific. În acelaşi timp, modul de structurare a strategiilor de securitate exersate ne pot oferi exemple de urmat în formularea unei viitoare strategii naţionale de securitate.

Marea Britanie 

O putere ambiţioasă, Marea Britanie îşi denumeşte veleitar strategia de securitate: O Britanie puternică într – un secol al incertitudinii^[1]. Britanicii consideră că, într-o lume în continuă schimbare, principala îndatorire a guvernului o reprezintă asigurarea securităţii statului, acordând astfel o deosebită importanţă prevenirii şi gestionării riscurilor şi ameninţărilor curente. Prin strategia de securitate, se consideră că în Marea Britanie gradul de siguranţă este mult mai ridicat decât în trecut faţă de riscurile şi ameninţările convenţionale dar, dat fiind că este una din cele mai deschise societăţi, aceasta este supusă direct riscurilor ce derivă dintr – o lume din ce în ce mai inter-relaţionată.

Riscurile curente apreciate prin strategia de securitate britanică sunt mult mai dificil de evaluat şi gestionat decât riscurile derivate din proximitatea unui război. Gama ameninţărilor este extrem de largă şi derivă dintr – o multitudine de surse. Sursele riscurilor şi ameninţărilor sunt constituite de către alte state, dar şi de actori non – statali: organizaţii teroriste (atât interne, cât şi externe), insurgenţi şi criminalitate organizată.

Britanicii apreciază că securitatea energetică este dependentă încă de folosirea combustibililor fosili, iar aceşti combustibili sunt localizaţi în unele din cele mai instabile locaţii de pe glob.  O sursă importantă de risc o reprezintă schimbările climatice la nivel global, precum şi impactul direct asupra resurselor de apă şi mâncare.

Analizând diferenţa dintre situarea geografică insulară şi poziţionarea geopolitică de legătură vitală în economia globală, britanicii îşi evaluează vulnerabilităţile şi consideră necesară o reevaluare a sistemului de securitate şi politicilor implicite pentru a identifica, evalua şi gestiona eficient riscurile şi ameninţările din acest secol al incertitudinilor.

Prin strategia naţională de securitate, statul britanic evaluează contextul strategic şi rolul distinctiv al Marii Britanii în arhitectura de securitate globală, face o analiza a riscurilor viitoare, punând accent pe probabilitatea şi impactul acestora şi estimează modalităţile cele mai eficiente de răspuns.

Riscurile asimetrice sunt nominalizate direct în strategia naţională de securitate britanică, sub aspectul reinventării, inovării mijloacelor de afectare a securităţii naţionale britanice^[2]. Mijloacele convenţionale sunt simultane celor asimetrice, iar această simultaneitate se produce şi în derularea conflictelor armate contemporane, manifestată prin prezenţa operaţiilor de contrainsurgenţă.

Sub aspectul evaluării contextului strategic al securităţii Marii Britanii, documentul programatic al securităţii britanice accentuează necesitatea înţelegerii corecte a contextului de manifestare a securităţii şi prioritizarea riscurilor funcţie de impactul şi probabilitatea acestora. Riscurile asimetrice se regăsesc în una din categoriile mari de riscuri identificate de strategia de securitate. În altă ordine de idei, documentul stabileşte priorităţi de gestionare a următoarelor riscuri^[3]:

Grupul I: Riscuri cărora trebuie să li se acorde cea mai ridicată prioritate de către sistemul de securitate, ţinând cont de probabilitatea şi impactul acestora: terorismul internaţional care afectează Marea Britanie sau interesele acesteia, incluzând atacuri teroriste de natură nucleară, bacteriologică sau chimică, precum şi posibilitatea creşterii nivelului acţiunilor teroriste în Irlanda de Nord; acţiuni ostile manifestate în cyberspaţiu de către alte state sau grupări mari de criminalitate informaţională, accidente industriale sau de mediu, majore care necesită răspuns la nivel naţional (de exemplu inundaţii ale cel puţin două sau trei zone de coastă simultan, sau manifestarea unei pandemii la nivel naţional); o criză internaţională de natură militară care atrage în conflict Marea Britanie sau aliaţii acesteia.

Grupul II: Riscuri cu prioritate ridicată, considerate în imediata apopiere a celor din Grupul 1,  având în vedere impactul şi probabilitatea acestora: un atac asupra Marii Britanii sau asupra teritoriilor acesteia exercitat de către un alt stat şi folosind mijloace chimice, biologice, radiologice sau nucleare; riscul unei instabilităţi majore, insurgenţă sau război civil în afara teritoriului ,care creează un mediu propice pentru acţiuni teroriste care vizează Marea Britanie; riscul creşterii majore a nivelului criminalităţii organizate, precum şi riscul afectării volumului şi calităţii informaţiilor primite, transmise sau colectate de către sateliţi ca efect al atacului deliberat de către un alt stat.

Grupul III: Riscuri cu prioritate de gestionare, imediat sub urgenţa şi gravitatea riscurilor incluse în Grupul II: atacul major cu mijloace convenţionale al Marii Britanii de către alt stat (fără folosirea de mijloace CBRN), care are consecinţe grave prin numărul de victime şi afectarea majoră a infrastructurii critice; creşterea majoră a traficului de bunuri ilicite, emigrării ilegale, criminalităţii organizate şi a terorismului, concretizată în forţarea graniţelor Marii Britanii; interferenţe majore în aprovizionarea cu petrol sau gaze, cauzate de război, accidente ecologice, instabilitate politică sau manipularea de către producători; atac cu mijloace convenţionale al unui stat membru NATO sau UE de către un alt stat, atac la care Marea Britanie este nevoită să răspundă; riscul unui atac asupra unui teritoriu al Marii Britanii ca urmare a unei dispute de suveranitate sau consecinţă a unui război; întreruperi pe termen scurt sau mediu în aprovizionarea cu resurse esenţiale (minereuri, produse alimentare etc.)

Ierarhizarea realizată de strategia de securitate se bazează pe impactul şi probabilitatea riscurilor viitoare, reieşite din analiza evoluţiei factorilor de securitate la nivel global. Gruparea riscurilor vizează prioritizarea alocării resurselor în sistemul de securitate britanic şi concretizarea politicilor de răspuns.

În mod pragmatic, strategia de securitate britanică evidenţiază natura neconvenţională, asimetrică a riscurilor viitoare, fără a neglija prezenţa factorilor de risc convenţionali. Asimetria derivă atât din originalitatea mijloacelor folosite pentru concretizarea ameninţărilor, cât şi din diversitatea naturii riscurilor identificate de documentul programatic de securitate. Considerăm că sub aspectul posibilităţii combinării mai multor categorii de riscuri şi manifestării acestora în acelaşi timp, sistemul de securitate britanic poate întâmpina dificultăţi în abordarea riscurilor. Pentru a preîntâmpina aceasta, sistemul de securitate foloseşte resurse şi domenii de răspuns convergente, implicând atât mijloace militare, cât şi eforturi diplomatice, de asistenţă în dezvoltare durabilă, eforturi informative, precum şi de sprijin militar sau informativ în zona generatoare de risc, pentru a preveni evoluţia  unui risc dintr – un grup inferior, într – unul superior^[4].

Franţa

Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale a Franţei defineşte securitatea naţiunii franceze pe o perspectivă de cincisprezece ani şi reprezintă o abordare comprehensivă a securităţii, consecinţă a provocărilor actuale. Formulată în 2008, documentul reprezintă, la fel ca predecesoarele acestuia (1972 şi 1984), baza planificării şi bugetării multianuale a sistemului de securitate francez, în special cel privitor la programul de înzestrare al armatei franceze.

Argumentarea documentului programatic al securităţii franceze pleacă de la premisa că lumea a suferit o serie întreagă de transformări de la emiterea documentului precedent, în special sub impulsul globalizării (creşterea fluxului informaţional, creşterea fluxului bunurilor şi serviciilor, mărirea numărului şi vitezei circulaţiei persoanelor etc. ). Aceste transformări au determinat modificări pozitive, dar şi negative ale mediului politic, social şi economic şi o continuă modelare a ierarhiei puterilor în sfera relaţiilor internaţionale. Astfel, lumea este văzută nu neapărat ca un mediu ostil, dar este percepută ca un mediu instabil şi mult mai dificil de anticipat^[5].

Documentul reliefează prezenţa riscurilor interconectate provenite din spaţiul corespondent Orientului Mijlociu şi Asiei de Sud – Est, accentuând terorismul inspirat de fundamentalismul islamic ce are ca ţintă directă Franţa şi Europa. De asemenea se apreciază că până în anul 2025, spaţiul francez şi european poate fi în bătaia rachetelor cu rază mare de acţiune ce sunt dezvoltate în statele din spaţiul menţionat. Nu sunt uitate nici riscurile ce derivă din acţiuni în cyberspaţiu, precum nici efectele  neintenţionate derivate din degradarea biosferei.

Un aspect important în dezvoltarea strategiei naţionale de securitate franceză considerăm a fi cel legat de abordarea cuprinzătoare, mult diferită de documentul anterior, prin analiza diversificată a unei game largi de riscuri, fără a se limita la cele de natură militară. Strategia naţională de securitate este definită, conform documentului, pentru a răspunde tuturor ameninţărilor şi riscurilor care pot ameninţa viaţa naţiunii.

Strategia de securitate franceză include cinci funcţiuni strategice care trebuie îndeplinite de către sistemul de securitate şi apărare: cunoaştere şi anticipare, prevenţie, combatere, protecţie şi intervenţie^[6].

Detaliind, documentul face aprecieri exacte asupra capacităţilor armate dorite, atât sub aspect numeric, cât şi din punct de vedere a echipamentului necesar a fi operaţional, cu trimiteri directe asupra efortului bugetar, etapizat în timp, necesar pentru implementarea capacităţilor operaţionale^[7].

Fără a face o distincţie clară, obiectivă, între vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări, Carta Albă a Securităţii Franţei, identifică următoarele vulnerabilităţi majore: terorismul, cu capacitate de a provoca pagube majore; rachetele balistice şi de croazieră; atacurile majore asupra sistemelor informatice; dezinformările şi strategiile de influenţă pentru destabilizarea actorilor economici şi individuali; criminalitatea organizată, cu accent pe narco – trafic şi traficul cu bunuri contrafăcute; riscuri în domeniul sanitar; riscuri ecologice; creşterea numărului cetăţenilor francezi care locuiesc permanent în afara graniţelor (aproximativ 1 500 000 în anul 2008).

Observăm că la nivelul documentului programatic de securitate există o abordare echivocă la nivel conceptual, una din aceste confuzii fiind dată de includerea riscurilor în domeniul vulnerabilităţilor.

Din analiza documentului constatăm o determinare interesantă referitoare la interconectarea riscurilor şi ameninţărilor de natură diferită, interconectare şi intercondiţionare care poate duce la o serie de crize în cascadă, foarte dificil de prevăzut şi de gestionat^[8]. Aceste intercondiţionări sunt prezentate sub denumirea de parametrii de securitate.

Documentul face o analiză atentă , geografică , din punct de vedere al securităţii, reliefând sursele de risc în principalele zone de interes ale Franţei: Africa sub – sahariană; Europa de Sud – Est; spaţiul rusesc; zonele corespondente Asiei de Sud – Est; zonele de criză, vag determinate între Atlantic şi Oceanul Indian.

Riscurile asimetrice nu sunt prezentate în documentul analizat. În urma analizei, constatăm că termenul de ameninţare neconvenţională a fost folosit doar pentru a desemna – în mod insuficient – riscurile de natură CBRN, sau şi mai puţin relevant, pentru a desemna mijloace noi folosite de grupurile teroriste. Astfel, deşi nu sunt direct explicitate, putem deduce că această tipologie de riscuri este introdusă discret în documentul programatic de securitate, deşi rămâne suficient spaţiu pentru dezvoltarea subiectului.

Documentul stabileşte scopurile dezvoltării strategiei de securitate: apărarea populaţiei şi teritoriului, contribuţia la securitatea europeană şi internaţională, precum şi apărarea valorilor republicane (principiilor democratice). Pentru atingerea acestor scopuri, documentul programatic de securitate propune următoarele politici: politica apărării, politica securităţii interne şi alte politici publice (diplomatice, economice etc.).

În final, Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale a Franţei  propune redefinirea structurilor politice din compunerea sistemului naţional de securitate pentru promovarea unitară a tuturor politicilor din domeniul securităţii naţionale şi stabileşte competenţele si atribuţiile acestora.

Olanda

Strategia de securitate olandeză a fost concepută în anii 2007 – 2008 plecând de la premisa că securitatea reprezintă preocuparea fiecărui membru al societăţii^[9]. În motivarea necesităţii strategiei se apreciază că urmările ameninţărilor sunt mult mai reduse dacă se realizează o analiză precisă a riscurilor posibile la adresa securităţii regatului olandez. Dacă securitatea naţională reprezintă atributul guvernului olandez, prin strategia de securitate se apreciază că un mediu de viaţă sigur în interiorul regatului se poate realiza doar prin cooperarea apropiată între instituţiile statale de toate nivelurile, elemente ale sectorului privat şi ale societăţii civile.

Strategia de securitate pleacă de la nominalizarea intereselor naţionale de protejat: securitatea teritorială, securitatea economică, securitatea ecologică, securitatea fizică şi stabilitatea politică şi socială^[10].

Metoda de lucru propusă integrează diversele procese şi proceduri implementate sectorial de către instituţiile de securitate olandeze. Scopul propus este de a evita duplicarea responsabilităţilor, eliminarea informaţiei redundante şi eficientizarea răspunsului la crize.

Pentru a atinge dezideratele propuse mai sus, metoda de lucru are ca punct de plecare analiza şi ierarhizarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii Olandei^[11]. Astfel, responsabilităţile privind ierarhizarea riscurilor revin guvernului. După această etapă, acelaşi organism decide ce resurse sunt alocate pentru a gestiona riscurile identificate şi ierarhizate, precum şi dacă deţine capacităţile necesare sau este necesar sprijin neguvernamental (comunitatea de afaceri, organizaţii sociale, instituţii internaţionale de securitate etc.). Următoarea etapă o reprezintă luarea deciziei de către guvern privind eventuala necesitate de întărire a măsurilor privind securitatea naţională. Aceasta alegere politică/ administrativă este ulterior transpusă în politici, măsuri legislative şi acţiuni concrete.

Având în vedere că multe ameninţări nu îşi au originea pe teritoriul naţional, dar au consecinţe în spaţiul olandez, prin strategia de securitate se consideră că o abordare strict naţională nu este eficientă. Ţările au nevoie de cooperare în domeniul pentru creşterea nivelului de securitate. Este responsabilitatea guvernului de a evidenţia problemele de securitate ce necesită o abordare internaţională şi de a dezvolta cooperarea în domeniul securităţii cu ţările care au o abordare similară în domeniu. Pentru aceasta, guvernul olandez foloseşte pârghiile oferite de apartenenţa la Uniunea Europeană.

Fenomenele de multiplicare şi diversificare a riscurilor la adresa securităţii naţionale stau la baza raţiunii dezvoltării unei strategii de securitate a regatului olandez. Sunt evidenţiate riscuri noi, actuale, în care componenta ecologică şi sanitară (SARS, ridicarea nivelului mării) ocupă un loc important în preocupările sistemului de securitate naţional. Alte riscuri listate în strategia de securitate sunt: gripa aviară, terorismul, creşterea densităţii populaţiei, dezastrele ecologice[12]. Observăm că principalele criterii de stabilire a riscurilor la adresa securităţii Olandei sunt determinate de potenţialul de manifestare şi vulnerabilităţile cunoscute (teritoriul olandez este sub nivelul mării), precum şi de capacitatea de a produce victime (pandemiile) şi mai puţin asociate unui domeniu distinct al securităţii.

Întărirea securităţii naţionale olandeze presupune un ansamblu de măsuri derivat din întreg lanţul decizional din domeniul securităţii, de la acţiunile pro- active, de prevenţie, trecând prin pregătirea răspunsului, răspunsul propriu – zis şi până la managementul consecinţelor. Metoda de lucru propusă are ca rezultat asigurarea direcţiilor de urmat în protejarea infrastructurii critice şi în managementul crizelor. Mai mult decât atât, aceste două componente fac parte din sistemul naţional de securitate, cu accentul pe prevenţie în protecţia infrastructurii critice şi pe pregătire, răspuns şi gestionarea urmărilor în managementul crizelor.

Strategia de securitate stabileşte o serie de incidente de securitate^[13] care pot reprezenta ameninţări la adresa securităţii naţionale a regatului. Sunt stabilite trei categorii mari de ameninţări: clasice, socio – economice şi ecologice. Din analiza noastră, rezultă că termenul de incident de securitate, în accepţiunea olandeză reprezintă situaţii de risc care pot duce la materializarea unor ameninţări directe sau indirecte. Documentul nu face referire explicită la riscuri neconvenţionale sau asimetrice, ameninţările clasice fiind o categorie largă, ce cuprind problematica de altă natură decât cea economică sau ecologică. Putem observa o preocupare atentă pentru analiza şi gestionarea riscurilor socio – economice, precum şi celor determinate de condiţia geografică a ţării.

Similar şcolii de securitate franceze, strategia de securitate olandeză nu face o distincţie clar între ameninţări şi vulnerabilităţi, riscurile fiind prezentate ca premise ale ameninţărilor.

Analiza este bazată pe trei orizonturi de timp: termen lung (aproximativ 5 ani), termen mediu (până în 5 ani) şi termen scurt (până la şase luni). Aceasta este reînnoită în fiecare an , printr – un document care prezintă rezultatele evaluării de către sistemului de securitate a scenariilor posibile de afectare a securităţii statului.

Italia

În mod particular, Italia nu are o strategie naţională de securitate unitară care să integreze conceptual riscurile la adresa securităţii naţionale cu modalităţile de răspuns instituţional. În locul unui singur document programatic de securitate, Italia a dezvoltat o serie de documente care reglementează responsabilităţile instituţionale pentru dimensiunea externă – militară a securităţii şi pentru dimensiunea internă – civilă a acesteia^[14].

Şcoala de studii de securitate italiană are, astfel, o abordare bidimensională a securităţii, în care dimensiunea externă are drept obiect analiza şi evaluarea ameninţărilor externe sau cele manifestate din exterior, până la relevarea acestora la nivel naţional. Dimensiunea externă se suprapune, în mod tradiţional, domeniului militar. Dimensiunea internă a securităţii tratează riscurile şi ameninţările interne, atât cele intenţionate, cât şi cele accidentale.

Prin atribuţiunile legale, instituţiile desemnate pentru gestionarea securităţii în dimensiunea externă au şi atribuţii specifice privind securitate naţională internă (spre exemplu Arma dei Carabinieri are responsabilităţi majore privind ordinea şi siguranţa internă; componentele armatei au responsabilităţi bine definite pentru gestionarea situaţiilor de criză internă etc.)

Riscurile sunt definite în documentele programatice ale securităţii italiene, fiind reliefate în Carta Albă a Apărării, din 2002, document elaborat în urma evenimentelor majore din 11 septembrie 2001 din Statele Unite. Pe lângă planificarea multianuală a apărării Italiei, documentul are rolul de a identifica modalităţile de anticipare şi gestionare a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii statului, în special din perspectivă militară. Documentul menţionat nu face o listare explicită a riscurilor la adresa securităţii naţionale, riscurile fiind menţionate ca fiind asociate unei game diverse şi sofisticate de instrumente, nu doar cele care implică folosirea de armament. Riscurile sunt definite, în accepţiunea italiană ca fiind rezultatul configurării unei pluralităţi de acţiuni asimetrice în combinaţii diverse. Terorismul este prezentat ca un factor catalizator şi multiplicator al riscurilor^[15].

Ameninţările asimetrice nu sunt definite în documentele programatice de securitate italiene, dar sunt menţionate pentru a face referire la celelalte tipuri de riscuri şi ameninţări, în afara conflictului armat (Conceptul Strategic, 2004; Conceptul Strategic al Şefului Statului Major General italian, 2005).

Un alt document relevant în analiza noastră îl reprezintă Rapporto 2020, le scelte di politica estera (Raportul 2020, alegeri ale politicii externe), document elaborat în anul 2008 de către un grup de experţi în securitate. Raportul a avut un impact important în definirea politicilor de securitate italiene prin stabilirea intereselor, obiectivelor şi priorităţilor naţionale în politica externă. Documentul identifică principalele riscuri şi ameninţări, prin enunţarea priorităţilor urmărite de statul italian în securitatea globală: lupta împotriva terorismului şi proliferării armamentului de nimicire în masă, protecţia mediului, securitatea energetică, managementul crizelor şi efectelor acestora, promovarea drepturilor omului şi principiilor democraţiei. Aceste priorităţi sunt văzute ca provocări ale politicilor de securitate italiene şi presupun existenţa unor riscuri la adresa securităţii naţionale şi individuale, care se pot materializa sub diferite forme: atacuri teroriste pe teritoriul naţional, piraterie pe rute maritime importante, criminalitate transfrontalieră, traficul ilicit de droguri, arme şi persoane, imigraţia clandestină. De asemenea, se apreciază că Italia rămâne una din destinaţiile preferenţiale ale imigraţiei clandestine, iar cetăţenii italieni percep aceasta ca fiind principala ameninţare la securitatea individuală, din punct de vedere al siguranţei locurilor de muncă, social, economic şi al creşterii criminalităţii[16].

Principalii actori instituţionali cu responsabilităţi legale şi constituţionale în domeniul securităţii externe sunt:  Preşedintele statului, Consiliul Suprem de Apărare, Parlamentul, Primul Ministru (preşedintele Consiliului Miniştrilor), Ministrul Apărării, Şeful Statului Major General.

Principalii actori instituţionali cu responsabilităţi legale şi constituţionale în domeniul securităţii interne (civile) sunt: Primul Ministru, Consiliul Miniştrilor, Comitetul Politic Strategic (Primul Ministru, Ministrul Apărării, Ministrul de Externe, Ministrul de Interne), Centrul Naţional Decizional.

Serviciile de informaţii italiene (AISE – informaţii externe, AISI – informaţii interne, sub coordonarea DIS – Departamentul de Securitate şi Informaţii) au atenţia concentrată asupra următoarelor riscuri şi ameninţări^[17]:

– ameninţări cu potenţial letal, cu sfera de acţiuni atât externă, cât şi pe teritoriul naţional (atacuri asupra personalului militar aflat în misiuni externe sau asupra civililor cu contracte de muncă în zone în aflate în criză,

– atacuri teroriste conduse de către fundamentalişti islamici, acţiuni ale criminalităţii naţionale şi transnaţionale),

– acţiuni cu risc potenţial letal, dar sub nivelul celor menţionate anterior, derivate din acţiuni subversive ale organizaţiilor teroriste, sau consecinţă ale unor manifestaţii de stradă (de exemplu acţiuni violente ale unor grupuri extremiste interne sau acţiuni ale suporterilor unor echipe de fotbal),

– ameninţări pe termen lung, cu consecinţe potenţial devastatoare, având ca surse alte state sau actori non – statali (proliferarea armamentului de nimicire în masă),

– riscuri ce pot acţiona asupra proprietăţii (de natură informaţional, asupra resurselor statului sau individuale, interferenţe economice, spionaj, atacuri asupra sistemelor informatice). Principalul risc aflat în atenţia serviciilor secrete italiene îl reprezintă criminalitatea organizată cu posibile ingerinţe în zona economică.

În afara lipsei abordării unitare a problematicii securităţii, sistemul de securitate şi apărare naţională italian este caracterizat de un număr deosebit de mare de organisme instituţionale cu atribuţii în domeniul securităţii, ale căror competenţe se pot suprapune: Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Departamentul de Protecţie Civilă, Autoritatea Naţională pentru Securitate, Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, Oficiul de Sănătate, Oficiul Apărării, Poliţia de Frontieră şi Vamală, alte birouri şi oficii locale[18].

Strategiile de securitate ale ţărilor din vestul Europei au unele puncte comune în identificarea categoriilor de riscuri şi sugerează integrarea securităţii la nivelul UE. Simultan, fiecare stat a identificat riscuri specifice, neaplicabile în cazul unui terţ, riscuri care rămân apanajul gestionării de către sistemul naţional de securitate. Acestea sunt tributare poziţiei geopolitice şi geografice a statelor precum şi determinărilor istorice.

Considerăm că efortul prevenirii şi gestionării riscurilor are acelaşi punct de plecare în majoritatea strategiilor de securitate vestice şi anume identificarea şi analiza factorilor de risc, dar fiecare stat are metoda proprie de abordare a gestionării acestora (Olanda – cu accent pe metodă şi cooperare cu societatea civilă, Franţa – prin planificarea şi bugetarea anuală a capacităţilor sistemului naţional de securitate, Anglia – prin gestionarea multisectorială  a riscurilor şi abordarea preventivă a acestora , Italia- prin compartimentarea bidimensională a securităţii).

Abordarea riscurilor de securitate de către statele din Europa Centrală şi de Est

Sfârşitul războiului rece a deschis pentru statele din fosta zonă de influenţă sovietică posibilitatea de a – şi reevalua opţiunile politice, opţiuni care au determinări directe în domeniul securităţii naţionale. Intrarea în Uniunea Europeană şi obţinerea statului de membru NATO reprezintă  factori suplimentari în definirea strategiei de securitate pentru aceste state, factori combinaţi cu percepţia proprie a mediului de securitate global.

Polonia

Strategia de securitate naţională curentă a Poloniei a fost adoptată în 2007 şi reprezintă continuarea aspiraţiilor poloneze în domeniul securităţii, deziderate prezente în strategiile adoptate anterior – în anul 1992, 2000, respectiv 2003.

Strategia de securitate naţională a Poloniei este în directă corelare cu conceptele strategice ale NATO şi cu Strategia de securitate a Uniunii Europene şi formează fundamentul dezvoltării strategiilor sectoriale în domeniu, (de exemplu Directiva de Apărare Strategică), planurilor strategice în domeniul apărării şi managementului crizelor, programelor pe termen lung de transformare a sistemului de securitate polonez, precum şi planurilor de înzestrare a armatei^[19].

În analiza mediului internaţional de securitate, documentul surprinde următoarele paradigme:

• afectarea securităţii naţionale de dinamica proceselor şi dezvoltarea regională, determinată de calitatea de membru al UE;
• rolul important al Statelor Unite ale Americii în garantarea securităţii internaţionale, precum şi dificultăţile asociate războiului din Irak şi luptei împotriva terorismului;
• tendinţa Federaţiei Ruse de a – şi întări poziţia în plan supraregional, prin pârghia preţurilor resurselor energetice, precum şi prin poziţii de forţă, incusiv militară. Documentul surprinde abordarea simultană a Rusiei de stabilire de relaţii apropiate cu ţările vestice, cu impunerea de restricţii şi discriminarea unor membri NATO şi UE. Aprecierea s-a dovedit corectă, prin acţiunile Rusiei pentru controlul Ucrainei, pretenţiile asupra peninsulei Crimeea şi împingerea influenţei către graniţa estică a Poloniei;
• deteriorarea securităţii în Orientul Apropiat şi Mijlociu prin creşterea influenţei fundamentalismului islamic. Ambiţiile nucleare ale Iranului şi situaţiile destabilizatoare din Irak şi Afganistan sunt văzute, la fel ca şi în documentele programatice de securitate a altor ţări, ca factori multiplicatori ai riscurilor în domeniu;
• dimensiunea economică a securităţii, cu accent pe securitatea energetică sunt prezentate ca fiind de maximă importanţă în conturarea politicilor de securitate ale Poloniei. În această paradigmă sunt analizate tendinţele de presiune prin intermediul preţurilor la energie stabilite de unele state şi disputele privind rutele de tranzit a combustibililor[20];
• tendinţa în creştere de folosire, de către multe state, a forţelor armate în gestionarea ameninţărilor asimetrice, în misiuni de menţinere a păcii şi în operaţii de stabilizare. Documentul apreciază că mediul de securitate în anumite zone ale globului este caracterizat de riscuri şi ameninţări determinate de conflicte armate îngheţate, state care nu deţin controlul în propriul spaţiu, terorism şi criminalitate organizată, epidemii, migraţii, accidente ecologice etc.
• creşterea diferenţelor de dezvoltare dintre diferite regiuni ale lumii, ceea ce duce la alimentarea şi creşterea tensiunilor în domeniul relaţiilor internaţionale[21].

Documentul apreciază în mod obiectiv că, pe o perspectivă îndelungată, securitatea republicii poloneze depinde în mare măsură de abilitatea statului de a răspunde provocărilor care depăşesc înţelegerea tradiţională a riscurilor şi ameninţărilor. Astfel, se introduce categoria riscurilor asimetrice – rezultat al combinării proceselor politice, economice, sociale, demografice şi de mediu, riscuri care adesea depăşesc graniţele statelor. Capacitatea de gestionare a acestor riscuri  este apreciată ca depinzând de reducerea diferenţelor tehnologice dintre Polonia şi statele vestice^[22].

Vulnerabilitatea determinată de decalajul economic între statul polonez şi statele vestice este prezentată ca risc major pentru securitatea Poloniei. Aceasta este potenţată de emigraţie şi îmbătrânirea populaţiei, precum şi de diferitele ritmuri de dezvoltare ale regiunilor Poloniei. Emigraţia şi îmbătrânirea populaţiei reprezintă, în accepţiunea poloneză, riscuri pentru toate statele europene forţând creşterea numărului de imigranţi pentru menţinerea ritmului dezvoltării economice. Aceasta necesită abordarea de politici şi măsuri practice de integrare în societate a emigranţilor, concomitent cu politici de prezervare a culturii acestora, în scopul diminuării tendinţelor negative de violenţe sociale şi imigraţie ilegală. Considerăm că această abordare reprezintă o viziune pragmatică a şcolii de studii de securitate poloneze, viziune neregăsită la acelaşi nivel de luciditate şi pragmatism în unele strategii de securitate occidentale.

Analiza riscurilor la adresa securităţii naţionale poloneze prin prsima vulnerabilităţilor curente este reprezentată de dependenţa Poloniei de aprovizionarea externă cu resurse energetice – gaz natural şi petrol. Acestei vulnerabilităţi i se adresează nevoia de a găsi surse alternative, diversificarea surselor de combustibili fosili, precum şi creşterea capacităţii statului de a reacţiona la modificări bruşte ale pieţei în domeniul energetic. De asemenea, sunt subliniate ca fiind importante fluctuaţiile de pe piaţa financiară şi efectele negative ale integrării economice a Poloniei.

Documentul evidenţiază ca ameninţare la adresa securităţii naţionale poloneze eventualele disfuncţionalităţi în funcţionarea UE, prin colapsul procesului de integrare ca rezultat al posibilelor deziderate ale unor state de a lua decizii potrivit strict intereselor naţionale în scopul contrabalansării SUA, simultan cu inabilitatea de a construi politici comune în interiorul UE^[23]. Această abordare, concomitent cu menţionarea autoritarismului în cadrul Uniunii, reprezintă o perspectivă unică în domeniul securităţii statelor europene şi este rezultatul analizei funcţionale de către şcoala de studii de securitate poloneză.

Similar tuturor strategiilor de securitate naţională analizate, terorismul ocupă un loc important în ierarhia riscurilor identificate de statul polonez. Riscul este considerat amplificat de participarea Poloniei în campanii antiteroriste, atât sub aspectul răzbunării, cât şi ca risc direct pentru trupele poloneze aflate în teatrele de operaţii. Un alt risc comun îl reprezintă criminalitatea organizată. În documentul programatic de securitate polonez se apreciază că aceasta este potenţată de locaţia Poloniei ca zonă de tranzit către interiorul UE, dar şi surse din interior legate de depozitarea de substanţe periculoase, provenite din unele state membre^[24], criminalitate informatică etc.

O ultimă categorie de riscuri menţionată în strategia de securitate naţională a Poloniei este cea corespondentă dimensiunii ecologice a securităţii, ca o consecinţă directă a folosirii eronate a progresului tehnologic şi deteriorarea echilibrului om – natură. În domeniul securităţii interne, scopul strategiei de securitate naţională îl reprezintă protecţia cetăţenilor, legii şi a proprietăţii naţionale împotriva consecinţelor dezastrelor naturale şi accidentelor tehnologice^[25].

Strategia acordă egală importanţă următoarelor domenii cheie: securitate civilă, socială (politici sociale şi de muncă, ştiinţă, educaţie etc.), securităţii economice, securităţii ecologice, securităţii informatice şi a telecomunicaţiilor, precizând direcţiile strategice de transformare a sistemului naţional de securitate.

Observăm un mod de abordare interesant în strategia de securitate poloneză a riscurilor şi ameninţărilor, abordare prin intermediul analizei vulnerabilităţilor constatate la nivel statal, precum şi modul de răspuns la majoritatea riscurilor identificate prin măsuri de diminuare sau anulare a vulnerabilităţilor interne.

Menţionarea în strategia de securitate naţională a presiunilor politico – economice din spaţiul Federaţiei Ruse şi a ţărilor din Europa Centrală şi de Est reprezintă concluzii reieşite din poziţia geopolitică şi din lecţiile învăţate de – a lungul istoriei de către polonezi.

Slovacia

În anul 2005, Republica Slovacă defineşte principalele strategii relevante în domeniul securităţii: Strategia de securitate naţională şi Strategia de apărare naţională. Am ales modelul slovac pentru originalitatea ideilor cuprinse în cele două documente, dar şi pentru relevanţa abordării studiilor de securitate în Europa Centrală.

Din introducere, documentul afirmă direct o serie de principii pe care se fundamentează : suveranitatea Slovaciei, integritatea teritorială, respectul faţă de suveranitatea şi integritatea celorlalte state, lipsa oricăror revendicări teritoriale şi lipsa perceperii unei ameninţări militare directe^[26].

Analiza mediului de securitate are ca punct de pornire vecinătatea imediată a statului, prin evidenţierea calităţii de membru NATO şi UE a Poloniei, Ungariei şi Cehiei, calităţii de membru al Uniunii Europene a Austriei şi evidenţierea tendinţelor de integrare euro – atlantică a Ucrainei.

Tendinţa de bază a mediului de securitate surprinsă este aceea de creştere a instabilităţii şi incertitudinii şi de scădere a predictibilităţii, datorate creşterii numărului de state eşuate şi a influenţei actorilor non – statali. Răspunsul general al comunităţii internaţionale este de căutare de măsuri comune preventive şi măsuri active.

Riscul cel mai important, cu cele mai devastatoare consecinţe pentru securitatea naţională slovacă îl reprezintă achiziţionarea de către arme de nimicire în masă de către state eşuate sau grupări teroriste.

Terorismul reprezintă un risc strategic global pentru securitatea Slovaciei. Documentul reliefează caracteristicile actuale ale terorismului şi accentuează că unele state europene reprezintă potenţiale ţinte ale terorismului, iar spaţiul aferent Uniunii Europene constituie, în acelaşi timp, bază pentru reţele teroriste[27].

Un risc important pentru securitatea naţională a statului slovac este reprezentat de statele eşuate[28]. Acestea sunt în incapacitate de a asigura funcţiunile de bază ale unui stat: garantarea propriei securităţi, respectul pentru drepturile omului şi libertatea propriilor cetăţeni, respectarea obligaţiilor internaţionale. Aceasta înseamnă că ele reprezintă un pericol pentru statele vecine şi  contribuie la deteriorarea securităţii regionale. Premisele create de către statele eşuate conduc la crearea condiţiilor pentru abuzul de putere, incitare la intoleranţă etnică, suprimarea democraţiei, violarea drepturilor şi libertăţilor umane, corupţie, trafic de fiinţe umane şi arme. Sub acest aspect, statele eşuate reprezintă adesea baze pentru reţelele teroriste şi grupurilor extremiste, pentru crima organizată şi surse de emigraţie ilegală^[29].

Conflictele locale reprezintă un risc major atât asupra stabilităţii regionale proxime, cât şi asupra securităţii euroatlantice. Acestea se dezvoltă, adesea, din conflicte interne şi sunt colaterale manifestărilor extremiste, eforturilor de achiziţionare de armament, sărăciei şi migraţiei masive (de exemplu, Libia, 2012).

Strategia de securitate slovacă percepe ,în perspectivă temporală ,conflictele locale ca risc major la adresa securităţii regionale, apreciind că lipsa de reacţie a comunităţii internaţionale poate conduce la subminarea încrederii în sistemul de securitate internaţional.

Crima organizată reprezintă un risc direct la adresa securităţii slovace, amplificat de capacităţile oferite de progresul tehnologic şi al comunicaţiilor. Riscul menţionat se concretizează în potenţator amplificator al unor vulnerabilităţi sau altor riscuri specifice (corupţie, respectiv economie ilegală).

Spectrul riscurilor ecologice cuprinde dezastre naturale, accidente şi catastrofe care pot influenţa semnificativ sistemul social slovac din cauza naturii impredictibile şi a consecinţelor distrugătoare. Strategia de securitate slovacă identifică nu doar riscurile ecologice directe, ci şi pe cele indirecte, latente, globale, care pot determina schimbări ale paradigmei securităţii naţionale: schimbările climaterice, poluarea aerului, lipsa apei potabile şi distrugerea ecosistemelor naturale.

Domeniul social al securităţii este prefigurat prin menţionarea dezechilibrului în dezvoltarea demografică. Acest risc are un impact negativ de lungă durată asupra sistemului social, ameninţând stabilitatea socială a ţării. Migraţia reprezintă o consecinţă directă a dezechilibrului demografic, iar riscurile epidemiologice sunt asociate acesteia.

Considerăm că documentul programatic de securitate slovac reprezintă o apreciere practică, particulară, a riscurilor şi ameninţărilor, sub aspectul determinării dinamicii şi inter – relaţionării acestora, capacităţii de schimbare continuă şi sub aspectul ierarhizării lor la nivel local, regional şi global.

Strategia de securitate a Slovaciei se bazează în gestionarea riscurilor, inclusiv a celor noi, pe capacitatea aparatului de stat, pe efortul naţional de afirmare pe plan internaţional, pe capacitatea de cooperare între diferitele autorităţi naţionale şi autorităţile locale, precum şi cu asociaţiile neguvernamentale, cu persoane fizice şi juridice.

Fundamentul politicii de securitate slovace îl reprezintă sistemul de securitate. Acesta reprezintă un complex cuprinzând politica externă, economia, apărarea, afacerile interne, sistemul social, serviciile de căutare – salvare, instrumentele de protejare a mediului şi cele asociate celor menţionate.

Instrumentele proprii de implementare a politicilor de securitate sunt reprezentate în mod tradiţional de corpul diplomatic şi forţele armate. Celelalte instrumente constă în serviciile secrete, serviciile de securitate armate^[30] (poliţie, poliţia transporturilor, sistemul penitenciar, sistemul de pază judiciară), unităţile de securitate (unităţile vamale), serviciile de salvare şi evacuare (pompieri, salvare, descarcerare, salvatori, salvamont, serviciile medicale de urgenţă), entităţile de mobilizare a economiei, entităţile financiar – bancare (bănci, piaţa de capital, asigurări) şi instituţiile responsabile cu protejarea informaţiilor clasificate.

Instrumentele externe ale securităţii slovace sunt considerate a fi instituţiile şi asociaţiile internaţionale şi regionale, în care republica Slovacă este membră (ONU, UE, NATO, OSCE, Consiliul Europei, Grupul de la Visegrad, Iniţiativa Central – Europeană etc.).

Ungaria

În primăvara anului 2004, guvernul maghiar a adoptat Strategia de Securitate Naţională, document ce a înlocuit documentul anterior datat din 2002^[31]. Documentul este prezentat sub auspiciul existenţei unei securităţi sigure a statului maghiar, securitate derivată din dubla integrare în UE şi NATO. Se apreciază că Ungaria nu este ameninţată de un conflict militar sau de altă natură convenţională. În acelaşi timp, documentul programatic de securitate atrage atenţia asupra apariţiei unor categorii de riscuri la care nu se poate asigura un răspuns eficient decât printr-o abordare unitară a statului, flexibilitate şi cooperare internaţională.

Documentul formulează principiile securităţii şi apărării naţionale formulate clar în acord cu Conceptul Strategic al NATO din 1999 şi cu Strategia de Securitate Europeană din 2003. Scopul acestuia este de a identifica măsurile şi mijloacele necesare pentru garantarea intereselor naţionale luând în consideraţie valori şi principii, analiza mediului de securitate şi identificarea riscurilor şi provocărilor^[32].

Sectoarele cărora se adresează strategia naţională a Ungariei sunt următoarele: domeniul militar, siguranţă naţională, respectarea legii, economie şi finanţe, dezvoltarea resurselor umane, sisteme informaţionale şi protecţia acestora, intervenţia la dezastre, securitate ecologică şi lupta împotriva terorismului.

În analiza riscurilor şi ameninţărilor, şcoala maghiară apreciază creşterea numărului actorilor cu relevanţă în domeniul securităţii, prin creşterea importanţei actorilor non –statali (organizaţii internaţionale, companii multinaţionale, asociaţii nonguvernamentale, grupări criminale şi organizaţii teroriste). Un aspect accentuat în documentul programatic de securitate îl reprezintă semnalarea unei noi categorii de riscuri, altele decât cele tradiţionale, care se pot dezvolta în scop şi formă până la proporţii globale. Aceste noi tipuri de riscuri sunt multidimensionale, mai puţin vizibile şi mai puţin predictibile. Deşi nu sunt nominalizate ca fiind riscuri asimetrice, din analiza documentului considerăm că tipologia acoperă spectrul de riscuri menţionat. O tendinţă specifică a riscurilor menţionată de strategia de securitate este dată de delimitarea din ce în ce mai puţin vizibilă a factorilor de risc externi de cei interni^[33].

Ierarhizarea riscurilor, conform documentului analizat se face din perspectiva amplitudinii manifestărilor acestora, acestea fiind diferenţiate în provocări globale, regionale şi interne.

Provocările globale sunt date de: terorism (accentuându-se se schimbarea paradigmei securităţii după atacul terorist din septembrie 2001, precum şi posibilitatea determinării de crize politice, economice, comerciale, de migraţie masivă sau sănătate); proliferarea armelor de nimicire în masă (simultană cu răspândirea cunoştinţelor tehnice în domeniu, precum şi interdependenţa cu terorismul); regiuni instabile/ state eşuate (determinând posibile legături cu dezvoltarea criminalităţi organizate, terorismului, migraţia ilegală, traficul de arme şi droguri); migraţia ilegală (documentul face referire şi la „situaţia specială” a minorităţii maghiare din ţările vecine); instabilitatea economică (determinată de posibile efecte negative ale globalizării şi accentuând importanţa securităţii energetice a ţării); provocări la adresa securităţii informaţionale (viruşi, supraîncărcarea reţelelor informatice, degradarea şi îmbătrânirea echipamentelor) şi dezastre globale ecologice, sanitare, sau create de om (accentuează riscurile de inundaţii, poluarea aerului sau apei, în special provenite din ţările din arcul carpatic).

Provocările regionale menţionate de strategia de securitate a Ungariei sunt analizate atent pe regiuni: Europa Centrală, Europa de Sud – Est, Comunitatea Statelor Independente, spaţiul mediteranean, Orientul Apropiat şi Mijlociu^[34], conturând zonele de interes ale statului şi – într-o formă neexplicită- complexele de securitate determinante pentru securitatea Ungariei.

Strategia de securitate maghiară nu identifică riscuri relevante , cu bază de plecare în Europa Centrală. Provocările originare Europei de Sud – Est sunt considerate ca având ca  sursă ritmul încet de schimbare politico- socială şi economică, corupţia sistemică, structurile politice şi economia nefuncţională a anumitor regiuni, contracţiile sociale şi problemele etnice şi religioase nerezolvate ale minorităţilor. Acestea creează condiţiile apariţiei următoarelor riscuri: apariţia unor forme variate de terorism şi criminalitate organizată, traficul de droguri, armament şi fiinţe umane.

Spaţiul Comunităţii Statelor Independente este analizat funcţie de importanţa componenţei acestuia, strategia de securitate acordând interes Ucrainei, Rusiei şi spaţiului caucazian, precum şi statelor din Asia Centrală. Principalele riscuri relevate sunt reprezentate de terorism, criminalitate organizată, destabilizarea regională datorită unor regimuri autocrate, crize de natură politică, economică, socială sau ecologică, precum şi conflicte militare îngheţate.

Pe plan intern, strategia de securitate a Ungariei accentuează riscuri asociate crimei organizate, economiei subterane şi corupţiei, traficului de droguri, extremismului politic şi religios, precum şi riscuri derivate din situaţia demografică a ţării. În plan demografic, documentul atrage atenţia asupra balanţei grupelor de vârstă, luând în calcul îmbătrânirea populaţiei cu consecinţe directe în plan economic şi social.

Strategia de securitate naţională stabileşte direcţii în plan diplomatic, precum şi în cooperarea cu ţările vecine, accentuând importanţa sprijinirii etnicilor maghiari din alte state[35].

O provocare deosebită percepută la adresa securităţii naţionale este dată de fluxul migraţionist înregistrat recent de către Ungaria, în special prin prisma folosirii spaţiului ecesteia ca punct de acces. Oricât de discutabilă ar fi problematica măsurilor adoptate de statul maghiar privind restricţionarea fizică a accesului migranţilor pe teritoriul său, aceste măsuri sunt în concordanţă cu planurile naţionale de securitate, precum şi în accord cu obligaţiile de stat membru al spaţiului Shengen. Moralitatea construirii de garduri la graniţă poate reprezinta subiectul unei alte tematici decât cea a securităţii.

Prin documentul programatic de securitate al Ungariei, se stabilesc politici, direcţii şi sarcini ale sistemului de securitate în prevenirea şi gestionarea principalelor riscuri identificate, accentuând necesitatea cooperării în domeniu în plan extern şi reliefând importanţa politicilor naţionale specifice în plan intern.

Bulgaria

Deşi a constituit subiectul mai multor încercări, până în anul 2011, Bulgaria nu a avut o doctrină cu privire la securitatea naţională. Ultimul document programatic de securitate data din 1998, cu toate că mai multe proiecte au fost concepute pentru a fi supuse dezbaterii parlamentare^[36]. Un punct distinct, inovator al Strategiei Naţionale de Securitate a Bulgariei în vigoare, în comparaţiile cu proiectele anterioare, este reprezentat de referirea în premieră la securitatea individuală a cetăţenilor.

Încă din preambul, documentul programatic de securitate accentuează integrarea conceptului de securitate naţională în efortul Uniunii Europene şi al NATO de extindere a zonei de stabilitate, cooperare şi prosperitate prin eliminarea ameninţărilor şi implicare activă în soluţionarea problemelor globale^[37].

În analiza contextului securităţii naţionale se apreciază că linia de demarcaţie între securitatea internă şi cea externă este din ce în ce mai vagă, iar interdependenţa între securitatea naţională, regională şi globală este accentuată. Strategia de securitate bulgară reliefează natura asimetrică a riscurilor şi ameninţărilor, cu impact crescut la nivel regional şi global.

Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale sunt grupate funcţie de mediul de provenienţă, având surse externe şi interne.

Contextul securităţii externe este marcat de impactul globalizării şi sunt subliniate posibila schimbare a centrului de greutate al creşterii economice dinspre vest spre est, creşterea importanţei actorilor nestatali (incluzând corporaţiile şi entităţile religioase), dezvoltări şi mutaţii în spaţiul energetic, creşterea ponderii problemelor sociale date de migraţiune, sărăcie şi dezvoltare, precum şi de schimbările climatice.

Din riscurile asimetrice, documentul accentuează importanţa acordării unei atenţii deosebite terorismului internaţional (atentatul cu bombă din Burgas, 2012), proliferării armelor de nimicire în masă, conflictelor regionale (proximitatea conflictului din spaţiul iugoslav), criminalităţii cibernetice, precum şi activităţilor asociate criminalităţii transfrontaliere.

Principalul risc asimetric extern evaluat în sfera securităţii externe este cel al terorismului^[38] accentuat de conflictele regionale şi crizele economice şi sociale. Descentralizarea structurilor teroriste, capacitatea de infiltrare în societăţile democratice şi posibilitatea folosirii de materiale radioactive sau agenţi toxici şi biologici, precum şi posibilitatea accesului la baze de date sau folosirea de echipamente sofisticate ridică acest risc – în accepţiunea bulgară – pe prima poziţie în ceea ce priveşte capacitatea de a produce efecte asupra securităţii naţionale.

Proliferarea armelor de nimicire în masă este accentuată de faptul că diferite state urmăresc achiziţionarea acestora. Menţinerea unor stocuri importante de materiale de această natură reprezintă un factor de risc important considerat de strategia de securitate bulgară.

Problematica activităţilor asociate criminalităţii este reliefată ca factor de risc important. Sub acest aspect se detaliază criminalitatea organizată transfrontalieră ca risc direct asupra cetăţenilor şi fundamentului democratic al securităţii. Aceasta cuprinde infracţiuni economice, producerea şi traficul ilicit de droguri, exploatarea şi traficul de fiinţe umane, contrabanda, contrafacerea şi punerea în circulaţie de monedă falsă, spălarea de bani şi activităţi asociate crimei cibernetice.

Impactul distructiv al crimei informatice asupra sistemelor individuale şi reţelelor informatice poate produce o criză majoră prin perturbarea sau paralizarea funcţionării sistemelor critice pentru economie, reţelelor financiare informatice sau sistemelor aparţinând unor instituţii ale statului. Pirateria şi răpirea echipajelor vaselor comerciale în largul coastelor Africii şi Asiei de Sud – Est reprezintă un risc curent atât la adresa securităţii indivizilor, cât şi privind funcţionarea normală a rutelor comerciale[39].

Statele eşuate, prin lipsa controlului legal asupra propriilor teritorii, reprezintă surse de risc pentru securitatea naţională a Bulgariei. În combinaţie cu nivelul crescut al sărăciei populaţiei şi instabilitatea politică, reprezintă un factor generator al migraţiei cu impact asupra securităţii ţării, prin poziţionarea acesteia la graniţa Uniunii Europene.

Riscurile privind securitatea ecologică a Bulgariei sunt variate, fiind reprezentate de  emisii de substanţe periculoase, poluarea transfrontalieră a aerului şi apei, precum şi a coastelor maritime ale ţării. Se apreciază că protejarea intereselor corporatiste poate agrava consecinţele riscurilor la adresa securităţii naţionale^[40].

Securitatea energetică este fundamentală pentru securitatea naţională şi stabilitatea economică. Interdependenţa statelor privind accesul la resurse şi materii prime este direct proporţională cu probabilitatea emergenţei crizelor transfrontaliere. Acest raport este potenţat de nivelul dezvoltării economice al unui stat şi volumul de materii prime de care dispune.

În analiza mediului securităţii interne, documentul accentuează rolul pozitiv al democratizării instituţiilor şi procedurilor. Integrarea şi armonizarea legislaţiei interne cu documentele specifice ale ONU şi UE au dus la implementarea măsurilor pozitive privind respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale[41].

Principala ameninţare internă este reprezentată de corupţie (similar tuturor ţărilor din regiune). Vulnerabilităţile potenţatoare ale acestei ameninţări sunt identificate ca fiind: lipsa de transparenţă în modul de schimbare/ vânzare/ transmitere a proprietăţii, insuficienta dezvoltarea normativă a relaţiilor socio – economice, controlul insuficient şi probleme privind administrarea corectă a justiţiei. La rândul ei, corupţia ameninţă existenţa şi aplicarea regulilor sociale, legale şi morale, potenţează dezvoltarea crimei organizate, subminează credibilitatea instituţiilor statului, slăbeşte capacitatea de funcţionare a acestora şi încetineşte aplicarea reformelor sectoriale.

Criminalitatea organizată  este un risc importat din mediul extern de securitate în spaţiul securităţii naţionale interne. Aceasta este asociată cu traficul ilicit de droguri şi îşi găseşte spaţiu de manevră şi în „economia gri”, având un impact devastator asupra bugetului public prin folosirea de scheme ingenioase de spălare de bani. În afara criminalităţii, siguranţa cetăţenilor este apreciată ca fiind afectată de proasta guvernare, birocraţie, managementul defectuos al bunurilor deţinute de autorităţile centrale şi locale.

Strategia de securitate detaliază riscurile interne la un nivel extrem de pragmatic, mergând până la includerea consecinţelor accidentelor rutiere^[42], în scopul asigurării fundamentelor legislaţiei specifice şi strategiilor sectoriale.

Sub aspectul sănătăţii publice, sunt detaliate aspecte privind lipsa de calificare şi educare a unor grupuri largi ale populaţiei. Această tendinţă este accentuată de problemele de integrare în societate ale unor comunităţi etnice (minoritatea turcă?). Stratificarea exagerată a societăţii în adâncime este văzută ca fiind intolerabilă, deoarece creează premisele dezintegrării sociale şi subminează autoritatea statului.

O serie de vulnerabilităţi specifice sunt reliefate în documentul programatic al securităţii bulgare, fiind analizate în contextul general al securităţii interne: dependenţa energetică, starea infrastructurii de transport, comunicaţii şi energetice, lipsa finanţării corespunzătoare a diferitelor programe naţionale, incertitudinile sociale şi stratificarea excesivă a societăţii, precum şi lipsa de coerenţă si de orizonturi de timp precise în restructurarea diferitelor componente ale sistemului naţional de securitate.

Mediul de securitate este caracterizat, în accepţiunea bulgară, de următoarele caracteristici generale: suprapunerea unor factori multipli asimetrici, dinamism înalt în evoluţia mediului de securitate, ambiguitate în definirea riscurilor, dificultăţi în previzionarea acestora. Posibilitatea izbucnirii unor crize multiple, simultan în diferite părţi ale globului, întăreşte necesitatea conjugării eforturilor Bulgariei în direcţiile generale ale Uniunii Europene şi NATO. Având în vedere caracteristicile riscurilor la adresa securităţii, este necesară abordarea conjugată, suprastatală a securităţii, în care instituţiile internaţionale de securitate (NATO, UE, OSCE^[43]) au un rol important în diplomaţia preventivă, managementul crizelor, stabilitatea post – conflict, promovarea democraţiei şi respectul pentru drepturile omului şi faţă de lege.

Concluzii 

Democraţiile occidentale au dezvoltat strategii de securitate pragmatice, bazate pe experienţa exerciţiului democratic, pe fiinţarea unor instituţii experimentate şi pe cunoaşterea profundă  a intereselor naţionale de protejat.

Statele central-europene beneficiază de avantajul geografic, dar pot dezvolta sisteme de securitate naţionale viabile, bazate pe documente programatice ale securităţii cu un grad ridicat de ancorare la realităţile mediului de securitate.

Statele est- europene se prezintă cu sisteme de securitate care au nevoie de o elasticitate deosebită în adaptarea la fluctuaţiile mediului de securitate. Adesea moştenitoare ale unor vulnerabilităţi istorice, acestea şi-au adaptat strategiile de securitate la realitatea apartenenţei la spaţiul comunitar.

Putem concluziona că riscurile asimetrice sunt prezente sub menţionări diverse în majoritatea strategiilor de securitate analizate. Acestea sunt menţionate direct – ca riscuri asimetrice sau indirect, sub forma de: riscuri neconvenţionale, riscuri de tip nou, dar prezentând aceleaşi caracteristici. În gestionarea riscurilor asimetrice considerăm ca fiind importantă dimensiunea preventivă, anticipativă a strategiilor de securitate, faţă de dimensiunea activă, care urmăreşte gestionarea consecinţelor. Aceasta are beneficii multiple: resursele necesare sunt mai reduse decât cele eventual folosite pentru lichidarea consecinţelor, caracterul anticipativ are rolul de a preveni pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale, consecinţa directă este de stabilitate a sistemului de securitate şi a celorlalte sisteme.

Strategia de securitate a Marii Britanii menţionează direct riscurile asimetrice. Aceasta este orientată spre riscuri viitoare şi nu riscuri curente, caracterul anticipativ al documentului fiind accentuat. În categoria  riscurilor specifice din atenţia strategiei de securitate britanice sunt evidenţiate cele conexate spaţiului  Irlandei de Nord. Strategia de securitate britanică are un caracter pragmatic pronunţat, gruparea riscurilor fiind făcută funcţie de orizontul de aşteptare şi consecinţele estimate.

Franţa include riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile în aceeaşi categorie conceptuală. Riscuri specifice identificate de documentele programatice ale securităţii franceze sunt date de rachetele cu rază mare de acţiune şi fundamentalismul islamic. Strategia de securitate franceză este orientată spre planificarea şi bugetarea apărării şi securităţii. Franţa pentru gestionarea riscurilor la nivel superior – european, în scopul eficientizării răspunsului şi economisirii resurselor. Documentele franceze menţionează necesitatea creării de legături pentru promovarea unei concepţii unitare/ şcoală de studii de securitate europeană, fiind singurul stat care surprinde importanţa formării educaţiei de securitate.

Statul italian are o strategie de securitate naţională integrată în mai multe documente. Acesta foloseşte un document unitar pentru definirea unei strategii de securitate, ci utilizează un instrumentar complementar derivat din politicile, doctrinele şi programele sectoriale. Forţele armate rol important în cele două dimensiuni  ale securităţii. Imigraţia clandestină este identificat ca risc specific prioritar.

Olanda este centrată pe metoda de lucru în domeniul securităţii şi pe cooperarea cu mediul civil privat şi social. Sub acest aspect, constatăm că statul olandez prezintă o unicitate în strategiile de securitate analizate, prin incluziunea participativă a întregii societăţi în gestionarea problemelor securităţii naţionale. Riscul specific identificat de strategia de securitate naţională olandeză este cel al inundaţiilor, fiind determinat direct de caracteristicile fizico –geografice ale ţării. Ca o consecinţă directă, riscurile ecologice reprezintă o prioritate în preocupările privind securitatea naţională.

Statul ungar a adoptat o abordare pragmatică, fluentă, dar care acordă atenţie excesivă minorităţii maghiare din statele vecine, fără a nominaliza, însă statele vizate. Analiza riscurilor este făcută pe paliere de interes şi are determinări preponderent geografice funcţie de spaţiul de provenienţă al factorilor de risc.

Accentuarea protejării minorităţii maghiare şi includerea în preocupările privind securitatea naţională are beneficiile asigurării suportului public pentru strategia de securitate, dar considerăm că are dezavantajul complicării înţelegerii mediului de securitate, deoarece necesită includerea riscurilor specifice altor state în documentele programatice ale securităţii naţionale şi în consecinţă dezvoltarea de politici şi programe suplimentare.

Mediul de securitate perceput de Polonia este tributar moştenirii geopolitice. Considerăm de interes afirmarea îndrăzneaţă a unor riscurilor potenţiale din interiorul Uniunii Europene. Printre principalele preocupări ale statului polonez sunt pentru securitatea energetică văzută prin prisma dependenţei de gazele naturale ruseşti conjugată cu relaţiile tradiţional tensionate cu Federaţia Rusă. Strategia de securitate poloneză se distinge prin o abordare originală a riscurilor şi ameninţărilor prin intermediul vulnerabilităţilor identificate la nivelul naţional.

Strategia de securitate slovacă se înscrie în trendul strategiilor statelor din centrul Europei.  Slovacia accentuează ca risc specific cel asociat activităţii serviciilor secrete străine pe teritoriul naţional.

Interesele naţionale ale statelor europene au o componentă comună, derivată din valorile democratice comune, din proximitatea geografică şi istorică împărtăşită, dar şi din valorile europene comune şi din principiile Strategiei de Securitate a Uniunii Europene.

Bibliografie:

Di CAMILLIO, Federica; MARTA, Lucia, Cazul Italiei, working paper 39, Real Instituto Elcano, 2009.

Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale a Franţei, Odille Jacob, La documentation Francaise, Paris, 2008.

Conceptul Strategic al Şefului Statului Major General Italian, 2005.

Rezoluţia Nr.  2073/ 2004 III.31 a parlamentului Ungariei.

Strategia Naţională de Apărare a Slovaciei, Bratislava, 2005.

Strategia Naţională de Securitate a Bulgariei, Sofia, 2011.

Strategia Naţională de Securitate Britanică, Guvernul Majestăţii Sale, Londra, 2010.

Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova, Chişinău, 2011.

Strategia Naţională de Securitate olandeză, Broese and Peerebom Publishing, Breda, 2007.

Strategia de securitate naţională a Poloniei, Varşovia, 2007.

Strategia de securitate a Republicii Slovacia, Bratislava, 2005.

Strategia Naţională de Securitate a Republicii Ungaria, Budapesta, 2004.

Resurse electronice:

http://www.kulugyminiszterium.hu/archivum/Kulugyminiszterium/EN/

http://www.bnr.bg/sites/en/Lifestyle/Life/Pages/2302securitystrategy.aspx

http://www.president.gov.ua/en

http://www.doctrine.quantico.usmc.mil/

http://www.zdnet.com/articles,

http://www.independent.co.uk

http://www.dw.de

http://www.hiik.de

Note

[1] Strategia Naţională de Securitate Britanică, Guvernul Majestăţii Sale, London, 2010, p. 1 în http:// merln.ndu.edu/ whitepapers.html, (accesat la 23.11.2012)

[2] Ibidem, p. 17 .

[3] Ibidem, p. 27 .

[4] Ibidem, p. 28.

[5] Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale a Franţei, Odille Jacob, La documentation Francaise,  New York, 2008, p. 2 în http:// merln.ndu.edu/ whitepapers.html, (accesat la 28.11.2012).

[6] Ibidem, p. 5 .

[7] Ibidem, p. 9 .

[8] Ibidem, p.17 .

[9] Primul ministru olandez J.P. Balkende, în introducere la Strategia Naţională de Securitate, 2007, Broese and Peerebom, Breda, p. 7.

[10] Strategia Naţională de Securitate olandeză, Broese and Peerebom Publishing, Breda, 2007, p. 9 în http:// merln.ndu.edu/ whitepapers.html, (accesat la 29.11.2012).

[11] Ibidem, p. 10 .

[12] Ibidem, p. 13 .

[13] Ibidem, p. 18 .

[14] Federica di Camillio, Lucia Marta, Cazul Italiei, working paper nr 39, Real Instituto Elcano, 2009, p. 1.

[15] Italian Strategic Concept, Roma, 2004, p.6.

[16] Ibidem, p.15.

[17] Report on Intelligence Policy for Security, Information and Security Department, Roma, 2007, p. 12.

[18] Italian Strategic Concept, Roma, 2004,  p.17.

[19] Strategia de securitate naţională a Poloniei (traducere certificată), Varşovia, 2007, p. 3 în http:// merln.ndu.edu/ whitepapers.html, (accesat la 17.10.2012).

[20] Ibidem, p. 4 .

[21] Ibidem, p. 7 .

[22] Ibidem, p. 8 .

[23] Ibidem, p. 9 .

[24] Ibidem, p. 9 .

[25] Ibidem, p. 14.

[26] Strategia de securitate a Republicii Slovacia, Bratislava, 2005, p. 1 în http:// merln.ndu.edu/ whitepapers.html, (accesat la 24.10.2012).

[27] Ibidem, p. 4 .

[28] Ibidem, p. 7.

[29] Ibidem, p. 5 .

[30] Ibidem, p. 8 .

[31] Rezoluţia Nr.  2073/ 2004 III.31 a parlamentului Ungariei.

[32] National Security Strategy of the Republic of Hungary, Budapesta, 2004, p. 1  în http://www.kulugyminiszterium.hu /archivum/Kulugyminiszterium/EN/Ministry /Departments/NATO/ National_Security_Strategy.htm, (accesat la 13.11.2012).

[33] Ibidem, p. 3.

[34] Ibidem, p. 7  .

[35] Ibidem, p. 13  .

[36] analiză a evoluţiei strategiilor naţionale de securitate bulgare, în http://bnr.bg/sites/en/Lifestyle/Life/Pages/2302securitystrategy.aspx, accesat la 17.10.2012

[37] Strategia Naţională de Securitate a Bulgariei, Sofia, 2011, p. 1 în http://merln.ndu.edu/whitepapers.html, (accesat la 03.11.2012).

[38] Ibidem, p. 5 .

[39] Ibidem, p. 8 .

[40] Ibidem, p. 5.

[41] Ibidem, p. 9.

[42] Ibidem, p. 7.

[43] Ibidem, p. 8.