Trianon-100. Imaginarul geopolitic al graniţelor fantomă  şi manipularea trecutului istoric

(Trianon-100. The geopolitical imaginary of the ghost borders and the manipulation of the historical past)

Constantin  HLIHOR

Abstract: The peace treaty signed at Trianon, an integral part of the decisions of the Paris Peace Conference from 1919-1920, gave international legitimacy to the conclusion of the process of nation-state formation in the center and south-east of the European continent and shaped their border architecture. In the geopolitical imaginary of the societies on this part of the European continent, the decisions of the Trianon decisions had a different perception depending on their acceptance / rejection. The non-acceptance of the decisions taken in Trianon led in the interwar period to an intense policy of reviewing them and today the emergence of a phenomenon that the specialists called Phantom borders / ghost borders.

Keywords: Trianon, nation-state, revisionism, geopolitical imaginary, phantom borders/ghost borders.

Introducere

În ultima sută de ani Tratatul de la Trianon,ca parte a Conferinţei de la Paris care a pus capăt Primei Conflagraţii mondiale, şi-a pus puternic amprenta asupra raporturilor internaţionale din centrul şi sud-estulcontinentului european[1]. Tratatul de Pace contrasemnat la 4 iunie 1920 de delegaţia maghiară în palatul Trianon de la Versailles, în apropiere de Paris, a consfinţit ceea ce raporturile de forţă decretaseră pe câmpul de luptă cu un an şi jumătate înainte: destrămarea „Marii Ungarii“ şi sfârşitul visului imperial. „Faţă de populaţia regatului antebelic, cea a noului stat se reducea de la 19 la 7 milioane, iar teritoriul se micşora cu peste două treimi. Ungaria a cedat Transilvania şi Banatul în favoarea României; actuala Slovacie şi Rutenia în favoarea Cehoslovaciei; Croaţia şi actuala regiune Voivodina în favoarea nou constituitului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor; extremitatea vestică a ţării, regiunea Burgenland, în favoarea Austriei. A pierdut accesul la Marea Adriatică, iar peste trei milioane de maghiari au devenit minorităţi etnice în alte state, mai cu seamă în România (1,6 milioane) şi Cehoslovacia (aproape un milion)”[2].

Acest tratat nu a dus doar la reconfigurarea frontierelor din această parte a Europei, ci a avut şi un efect imens asupra relaţiilor dintre statele apărute pe ruina fostelor imperii austro-ungar şi ţarist. A avut deasemenea puternice reverberaţii în mentalul colectiv al societăţilor în general şi în cel al elitelor în special. Frontierele revolutelor imperii austro-ungar, ţarist şi otoman au dispărut ca realităţi geopolitice odată cu hotărârile luate în Conferinţa de Pace de la Paris(1919-1920), dar nu şi din imaginarul geopolitic/grilele de lectură geopolitică/ „geopolitical codes” al liderilor politici şielitelor culturale care n-au acceptat deciziile luate în conclavul parisian.În societăţile care şi-au văzut îndeplinindu-li-se idealul de a avea un propriu stat naţional sau de a-şi reîntregi unitatea naţională, cum a fost cazul românilor, Trianonul a fost perceput total diferit decât în societatea maghiară, care l-a văzut ca pe o dramă[3]. Astfel că liderii noului stat ungar au orientat politica externă către intenţia nedeclarată de a revizui tratatele de la Versailles[4]. Revizionismul şi reconfigurarea graniţelor geopolitice din acest spaţiu promovate şi de liderii maghiari au condus la cea de-a doua conflagraţie mondială, cu tragedii individuale şi colective la fel de mari ca şi în prima conflagraţie mondială. De ce nu au putut fi evitate asemenea tragedii deşi oamenii politici au declarat mereu că îşi doresc pacea şi cooperarea? De ce astăzi, deşi majoritatea popoarelor din această parte a lumii sunt în UE, în discursul public mai apar apar graniţele fantomă ale fostului imperiu austro-ungar sub diferite concepte ale unui imaginar geopolitic revizionist?

Pentru a avea răspuns la aceste întrebări este necesar să înţelegem cum imaginarul geopolitic/geopoliticalcodes, manipularea trecutului istoric, cartografia graniţelor fantomă/Phantom borders ca suport al propagandei revizioniste au contribuit la apariţia,în mentalul colectiv a unei părţi din elita politică şi culturală a unor reprezentări deformate ale istoriei. Adevărul istoric nu de puţine ori a fost manipulat din interese politice şi ideologice în societăţile care s-au considerat nedreptăţite de deciziile luate la Conferinţa de Pace de la Paris din anii 1919-1920.Scopul principal al acestui studiu este dezvăluirea modului în careimaginarul geopolitic/geopolitical codes şi manipularea trecutului istoric au generat imaginea graniţelor fantomă care de-a lungul ultimului secol, la rândul lor,au generat comportamente politice de tip revizionist şi revanșard. În opinia mea, explicarea acestei probleme este cu greu posibilă fără a prezenta, pe de o parte,teoria pe care se fundamentează geopolitica imaginarului. Ea ne explică cum s-auputut împletireprezentarea spaţiilor politice cu graniţe fantomăîn mintea unor oameni care deţineau la un moment dat puterea politică,cu deciziade a acţiona pentru impunerea unor astfel de graniţe atât la nivel internațional, cât și la nivel național. Pe de altă parte,fără a defini ceea ce înseamnă graniţele fantomă/Phantom borders şi cum în sprijinul „construcţiei” unor asemenea frontiere este manipulat trecutul istoric iarăşi nu avem o bună înţelegere a ceea ce s-a petrecut în Europa în anii 1938-1940. Din această perspectivă studiul va avea şi o importantă componentă teoretică.Marile întrebări din studiul politicii internaționale şi ale istoriei contemporane pot fi înțelese cel mai bine atunci când în căutarea răspunsurilor sunt aplicate teorii adecvate[5].

Imaginarul geopolitic – vectoral politicilor revizioniste

În ultimele decenii, a existat un interes tot mai mare pentru relația dintre imaginarul geopolitic/geopolitical codes și politicile externe și de securitate ale statelor în societatea contemporană[6]. Analiştii din câmpul geopoliticii non-clasiceconsideră că politica externă a unui stat, indiferent de mărimea lui, este rezultatulunor reprezentări şi imagini pe care liderii le au despre politica internaţională în ansamblul ei şi/sau constelaţia relaţiilor de putere şi interes dintre statele dintr-o anumită regiune a globului. Alegerea partenerilor în alianţele politico-militare şi cooperarea economică, pe de o parte, şi desemnarea „inamicilor” ca ameninţare la adresa securităţii, pe de altă parte, sunt rezultatul locului pe care fiecare dintre aceste state îl ocupă în această hartă imaginară care se aflăla un moment dat în „atlasul mental” al oamenilor politici. Este un sistem de „vizualizare” sau o „grilă de lectură”[7] a lumii ca realitate social construită. Despre acest fapt atrăgea atenţia istoricul şi analistul John Gaddis încă din anul 1982 când afirma că „I would suggest that there exist for presidential administrations certain “strategic” or “geopolitical” codes, assumptions about American interests in the world, potential threats to them, and feasible responses, that tend to be formed either before or just after an administration takes office, and barring very unusualcircumstances tend not to change much thereafter”[8].

Cunoaşterea şi studierea imaginarului geopolitic/geopolitical codessunt importante prin faptul că oferă temeiul pentru a înţelege modul cum se justifică public poziția politicii externe a unui stat în comportamentul său în relaţiile cu alte state.Prin urmare, aceste cadre interpretative/coduri sunt relativ stabile pentru înțelegerea lumii, dar, după cum sugerează Gaddis, ele se pot schimba.Schimbările depind de modul cum se modifică percepţiile oamenilor politici cu privire la interese și amenințările posibile venite din partea altoraşi a politicilor din sfera internaţională în general. Pentru a determina cum se va comporta un alt actor/stat pe scena internaţională omul politic trebuie să încerce să prevadă cum vor acționa ceilalți și cum acțiunile lor vor afecta valorile şi interesele statului său. Prin urmare, el trebuie să aibă o imagine a celorlalțiși a intențiilor viitoare. Această imagine se poate dovedi a fi una exactă sau inexactă[9] iar acest fapt are consecinţe în deciziile pe care le ia în politica externă.

Factorii de decizie din politica externă folosesc raționamentul geopolitic ca expertiză atunci când încearcă să dea sens spațial lumii politicii internaţionale, dar, de asemenea, apelează frecvent la scenarii geopolitice pentru a răspunde efectiv la anumite provocări dinevoluţia politicii externe ale altor actori[10]. Unul dintre obiectivelede cercetare specific geopoliticii critice este de a înțelege modul în care „frontierele” sunt „spațializate” și felul în care dihotomia „noi și ei” este reprezentată geopolitic, astfel încât adevărata „hartă geopolitică a unei regiuni sau a lumii”, precum și percepția acestei hărți poate fi formată corect sau cu erori de percepţie[11].Percepţiile oamenilor politici se transformă în cadre de lectură/interpretare(geopolitical codes) şi cunoscute în sfera publică prin discurs politic şi alte documente strategice sau juridice pe care un stat/guvern le adoptă. Acestea sunt prelucrate de mass-media și pătrund în „cultura populară”. Aşa au apărut metafore precum „Cortina de fier”, „rogue states/state necinstite” sau „evil axis/axa răului” care prin simplificarea metaforică a percepţiilor pe care liderii le-au avut asupra raporturilor dintre actorii unei unei regiuni/spaţiu geopolitic au ajutat oamenii să facă distincțiile „noi și ei” între „prieten și dușman” într-o manieră mai simplă şi acceptabilă. Abstracțiile sunt frecvent utilizate de politicieni pentru a apăra sau respinge o anumită politică. Aşa se inițiază uşor dezbateri publice de natură geopolitică în opinia publică de care orice lider trebuie să ţină seama.

Pentru a înțelege cum apar aceste grile de lectură/coduri geopolitice trebuie deconstruit conceptul. Acesta a apărut prima dată în analizele profesorului Gaddis care a definit geopolitical codes ca un set de „presupuneri strategice”[12]. O definiţie mai precisă o întâlnim la Colin Flint care prezintă această grilă de interpretare/cod geopolitic drept „modul în care o țară se orientează în lume”[13]. Cu alte cuvinte, aceste grile de lectură/coduri se referă la un set de reprezentări sociale bazate pe identitatea politică națională, inclusiv idei despre aliații și dușmanii naturali ai unei țări, despre natura amenințărilor externe și despre modalitățile de eliminare a acestora. Codurile geopolitice/grilele de lectură sunt extrem de importante pentru înțelegerea modului cum se fundamentează politicile externe ale statelor şi rolul pe care îl joacă mitologiile construite în jurul unor fapte istorice reale, dar interpretate diferit din interese politice. În acest mod pot deveni şi instrumente analitice utile în interpretarea acțiunilor de politică externă[14]. Tratatul de la Trianon este din acest punct de vedere un exemplu edificator.

Potrivit lui Colin Flint, o serie de calcule politice joacă un rol esențial în formarea codurilor geopolitice/grilelor de lectură ale unei țări în interpretarea politicii internaţionale şi a relaţiilor cu alte ţări. Acestea se referă la identificarea aliaților și a inamicilor actuali și potențiali și la determinarea modului în care țara își poate menține alianțele și să caute aliați potențiali în situaţii de schimbare majoră în politica internaţională, să identifice modul în care pot combate inamicii pe care îi are la un moment dat și amenințările emergente și, în final, să determine modul în care poate justifica publicului și opiniei publice internaţionale deciziile de politică externă[15].În acest sens, rolul identității naționale și al miturilor naționale devin importante în determinarea codurilor geopolitice/grilelor de lecturăa relaţiilor unei țări cu alte ţări. Viziunile de politică externă și poziția unui stat în raport cu alte țări sunt influenţate de psihofixaţiile istorice şide mituri naționale specifice, care se găsescşi ele în aceste codurigeopolitice[16]. Codurile geopolitice nu numai că pot conturadistincția între ei și noi,ci conduc la apariţia unuiatașament emoțional față de un loc(cazul Transilvaniei pentru unguri şi români, al Alsaciei pentru francezi şi germani, al Crimeii pentru ruşi şi ucraineni etc.) sau a unui mit istoric, ceea ce implică şi o dimensiune socială.Prin urmare, viziunea geopolitică se dovedește a fi traducerea de concepte de identitate națională în termeni și simboluri geografice[17] în care hărţile joacă un rol determinant. Deoarece ideile despre identitatea națională se ciocnesc cu structurile de putere din lume și cu alte constrângeri geopolitice, viziunile geopolitice sunt dezvoltate pentru a face față acestor amenințări. Scopul final este justificarea unei acţiuni politice prin afirmaţii ca „menținerea mândriei naţionale” sau legitimarea agresiunii prin concepte precum „apărarea demnităţii naţionale”[18]. Din acest punct de vedere identitatea națională este rescrisă continuu pe baza evenimentelor petrecute în mediul extern și a pericolelor care pot să nu existe, dar să fie social construite prin discurs public. Acestea influențează poziția în politica externă a unei țări. În acest fel, legătura dintre miturile naționale și pozițiile politicii externe devine una destul de importantă chiar dacă ea nu este explicit afirmată[19]. Unul dintre multele alte exemple este cel al relaţiei directe dintre politica revizionismului maghiar din perioada interbelică şi mitul „pedepsirii” Ungariei la Trianon. Rezultatul a fost apariţia în mentalul colectiv al unei părţi a elitei maghiare, prin manipularea trecutului istoric al popoarelor din centrul şi sud-estul continentului european, a graniţelor fantomă ale Ungariei milenare.

Manipularea trecutului istoric şi naşterea frontierelor fantomă

Rolul istoriei a fost privit cu interes şi sursă de învăţăminte pentru toate popoarele lumii. Unii istorici, și nu sunt puțini, ne avertizează că „cei care uită lecțiile istoriei sunt sortiți să le repete”^[20]. Acest lucru este adevărat cu o condiţie esenţială! Aceea a păstrării adevărului istoric şi a evitării manipulării trecutului din interes politic. Din aceste raţiuni istoricii sunt uneorireticenți în a căuta lecții pentru contemporanii lorși au motiv întemeiat deoarece „Istoria a fost abuzată atât de des pentru a sprijini politici scandaloase, pentru a promova revendicări extravagante de teritoriu sau pentru a explica deciziile rele. Cu toate acestea, istoria ne poate oferi analogii instructive”[21].

Istoricii şi oricine dintre noi care dorim să învăţăm din lecţiile trecutului istoric nu avem acces direct la faptele şi acţiunile umane consumate în trecut. Cunoaştem ceea ce s-a întâmplat doar prin sursele materiale şi nonmateriale rămase. Acesteasunt analizate şi interpretate de istoric şi ajung la cititor prin naraţiuni/studii, tratate de istorie etc[22]. Când vorbim de lecţiile istoriei trebuie să fim foarte atenţi la interpretarea trecutului istoric şi relaţia sa cu adevărul istoric. O sumă de acţiuni umane (fenomene şi procese istorice) care au marcat şi au rămas în memoria colectivă prin ceea ce istoricii definesc a fi  fapte istorice. Însă acestea, în sinea lor, nu ne spun nimic bun sau rău, pozitiv sau negativ etc., ci doar prin interpretarea/meaningpe care o dă istoricul/analistul. Chiar dacă un istoric nu este explicit, în privința punctului său de vedere, o interpretare există întotdeauna în ceea ce el scrie despre faptele istorice cercetate şi redate sub forma naraţiunii istorice. Tratatul de la Trianon are o anume interpretare în analizele istoricilor şi analiştilor, în discursul oamenilor politici şi chiar în memoria unei bune părţi din opinia publică de ieri şi astăzi din Ungaria[23] şi o cu totul alta în societatea cehă şi slovacă[24], în cea iugoslavă[25] sau română[26].

Pentru E. H. Carr, interpretarea este cheia scrierii istoriei^[27],materializată într-o naraţiune, imagine sau alt tip de reprezentare socială. Acestea rezultă din interacţiunea „istoricului cu faptele sale, un dialog infinit între prezent şi trecut. Istoricul însuşi este subiect al istoriei. El alege sursele ce i se par relevante şi intră cu ele într-un perpetuu dialog. El adresează întrebări izvoarelor şi le pretinde un răspuns. Istoria este ştiinţa interogării trecutului aşa cum geografia este ştiinţa interogării spaţiului”^[28] iar de la această interogare prezentul întotdeauna aşteaptă răspunsuri care să facă societatea mai bună, mai eficientă şi proiectivă.Din această perspectivă geopoliticianul, care utilizează teoria cadrelor de interpretare/codurilor geopolitice, şi istoricul,care transpune faptele cercetate într-o naraţiune, se întâlnesc într-un punct comun,cel al prezentării rezultatelor muncii lor publicului sub forma de imagini şi reprezentări sociale concretizate în diferite lucrări şi studii.

În societatea modernă şi contemporană naraţiunile despre trecutul istoric au jucat un rol important în influențarea comportamentului oamenilor angajaţi în bătăliile politice care s-au dus pentru cucerirea puterii politice și/sau pentru legitimarea unei anume politici externe în relaţile dintre state.Instrumentalizarea istoriei în scopuri politice înseamnă minciună istorică, parțialitatea punctului de vedere, omiterea și selectarea faptelor pentru a se impunenuanţe şi semnificaţii care să fie în acord cu valorile, morale, etice, sociale, politice şi ideologice ale unui anume regim politic din prezent. În asemenea împrejurări nu mai avem de-a face cu scrierea istoriei, ci cu un produs de propagandă pe suport istoric influenţat de prejudecăţi, stereotipuri şi partizanat politic şi ideologic. Istoria, ca produs al cunoașterii umane, nu poate fi total neutră din punct de vedere axiologic, deci este şi părtinitoare în anumite grade deoarece este legată de acțiunea și activitatea politică iar istoricul nu are cum să nu fie influențat politic, dar acest fapt nu trebuie să conducă la alterarea adevărului istoric^[29]. Când adevărul istoric este alterat istoria se transformă în altceva. Alan Bullock, în cercetările sale, a descoperit de ce oamenii au un interes atât de mare pentru istoria evenimentelor recente: „au sentimente puternice pentru chestiunile politice ale vremurilor noastre, iar acest lucru, la rândul său, face imposibil ca ei să gândească sau să scrie în mod imparțial”^[30]. Dacă admitem acest punct de vedere, atunci trebuie să vedem și de ce nu trebuie depășit acel prag pe care stă adevărul istoric. Interpretările politice ale trecutului servesc unor scopuri diferite, unele cu valențe pozitive iar altele, dimpotrivă, cu puternice consecințe negative. Din perspectiva altor discipline academice, şi nu a istoriei, interpretarea faptelor și evenimentelor istorice este sursa din care se formează identitățile colective la nivel social, profesional, religios și nu în ultimul rând politic. Prin naraţiunea istorică se poate distinge între „Noi” și „Ei”, se obține și sprijinul pentru liderii politici propriiși se pot cultiva emoțiile negative împotriva adversarilor politici^[31]. Dar în acest punct se întâlneşte cu imaginarul geopolitic nu istoria ca naraţiune ci propaganda pe suport istoric pentru a manipula conştiinţa mulţimilor în acord cu un „adevăr” interesat.

Politicienii folosesc frecvent înţelegerile mitologice ale trecutului pentru a mobiliza societatea sau părţi din aceasta prin spaţializarea memoriei[32] ca instrument al politicii în prezent. „Spațializarea amintirilor” este efectul produs prin percepţia unor produse cartografice şi/sau audierea unor discursuri politice care conducla asocierea memoriei diferitelor momente istorice cu o anume porțiune a unui teritoriu care în mentalul colectiv are puternice semnificaţii mitologice, culturale sau istorice care să conducă la un comportament partizan și la anumite viziuni asupra viitorului[33].

În politică memoria colectivă își exercită influența atât de jos în sus, deoarece interpretările trecutului afectează identitățile și înțelegerile elitelor politice, cât și de sus în jos, întrucât afirmațiile unor persoane publice plasează anumite evenimente în conștiința națională[34]. Istoricul Christian-Marc Bosséno a cercetat modul în care preşedintele François Mitterand a făcut apel la trecutul istoric pentru a justifica lansarea unor politici publice în societatea franceză pe timpul mandatului său. În discursul de inaugurare a mandatului său din 21 mai 1981 preşedintele francez a adus în discuţie tema, populară la vremea respectivă, „istoriei uitate”, făcând o legătură a alegerilor din 1981 cu procesul istoric început în ajunul Revoluției Franceze de „poporul umbrelor” din 1789: „În această zi, când voi ocupa cea mai înaltă funcţie în stat, mă gândesc la milioanele de femei și bărbați, care formează poporul nostru, care, timp de două secole, pe timp de pace sau de război, au muncit dar şi-au vărsat şi sângele când a fost necesar au alcătuit istoria Franței dar fără a avea acces la aceasta decât prin fracturile scurte și glorioase ale societății noastre”^[35]. În Ungaria, în perioada interbelică, elitele politice au reuşit să instrumentalizeze istoria şi să transforme Tratatul de la Trianon într-una dintre cele mai mari manipulări ale populaţiei maghiare[36], subiect care pare a fi folosit şi de către unii lideri actuali în scopul câştigării/menţinerii unui capital electoral care să le asigure hegemonia politică[37]. Michael Toomey într-o cercetare publicată în anul 2018 constata că „Declarațiile oficiale referitoare la o posibilă re-revizuire a deciziilor de la Trianon au reprezentat o temă comună a carierei lui Viktor Orbán, încă de la prima accedere la funcția de prim-ministru în 1998” iar în discursurile sale teza potrivit căreia „Transilvania este parte a vetrei de locuire a maghiarimii în spaţiul carpatic”[38] este foarte frecventă. La rândul său istoricul francez Catherine Horel, foarte bună cunoscătoare a istoriei Ungariei interbelice, ajunge la concluzia că instrumentalizarea istoriei care are în centrul ei Tratatul de la Trianon poate determina comportamente desirabile pentru un lider politic, dar păguboase pentru societate. Într-un interviu acordat revistei Historia Catherine Horel arăta că „Pornind de la un eveniment istoric traumatizant pentru multe persoane, vor construi teoria victimizării care otrăvește atât societatea ungară, maghiară în interiorul Ungariei, cât și relațiile cu vecinii. Se constată că în mod regulat se reinoculează, se reinjectează această otravă în societatea maghiară și că nu se mai iese din această situație, asta este o problemă. Și e clar. Cred că anul viitor, la centenarul semnării Tratatului de la Trianon, va apărea un adevărat delir din nou legat de aceste teorii ale victimizării”[39]. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că discursul revizionist prin manipularea trecutului istoric nu este unul împărtăşit de întreaga elită sau de întreaga societate maghiară. Potrivit lui Michael Toomey, „Éva Kovacs contestă ideea conform căreia maghiarii nu sunt neapărat traumatizați de moștenirea Trianon-ului, argumentând că problema nu mai este cu adevărat relevantă pentru viața maghiarilor și că ea există pur și simplu doar în memoria culturală a țării”[40].

În procesul de instrumentalizare a istoriei Ungariei interbelice hărţile construite în acord cu metodele şi tehnicile pe care astăzi le găsim în teoria imaginarului geopolitic au jucat un rol important[41]. Multe dintre aceste produse cartografice au fost utilizate de delegaţia ungară şi la Conferinţade Pace de la Paris(1919-1920)[42]cu un scop politic explicit, acela de a convinge Marile Puteri care decideau arhitectura graniţelor că viitorul stat ungar trebuie să aibă limitele interne pe care le avea în cadrul imperiului dualist care tocmai se prăbuşise prin implozie şi nu cele ale unui stat naţiune în conformitate cu principiile noii ordini internaţionale. Isaiah Bowman, expertul pe probleme degeografie al delegației SUA la Conferința de Pace, nota în memoriile sale: „Fiecare naționalitate din Europa Centrală a avut propriile sale trucuri statistice și cartografice. Când statisticile nu au reușit, s-au folosit hărți în culori. Ar fi nevoie de o monografie uriașă care să conțină o analiză a tuturor tipurilor de falsuri de hartă pe care războiul și conferința de pace le-au invocat. Un nou instrument a fost descoperit ‒ limbajul hărții. O hartă a fost la fel de bună ca un poster strălucitor și faptul că era o hartă a făcut-o respectabilă, autentică. O hartă pervertită a fost ca o centură de siguranță şi un argument fondatorpentru mulți”[43]. Liderii maghiari prezenţi la ConferinţaPace de la Paris au semnat tratatele, însă nu s-au împăcat cu realitatea arhitecturii frontierelor rezultate în centrul şi sud-estul continentului european deoarece harta din imaginarul lor geopolitic nu corespundea cu geopolitica noii Europe. Aşa cum se poate observa din harta de mai jos, statul naţiune ungar care se năştea acum în procesul de desăvârşire naţională în Europa era doar o mică parte din imaginarul lor geopolitic.

Contemporary Map of an Imagined “Greater Hungary”, online Nagy Magyarország https://domonyi.aries.hu/Nagy-Magyarorszag.html#.VBMRd5RdXTp, accesat la 30 martie 2020

Această reprezentare spaţială a revizionismului maghiar a fost intens promovată în perioada interbelică şi cu unele manifestări zgomotoase după încheierea războiului rece. Este un tipic produs al unei realităţi social construite cu ajutorul conceptului Frontiere fantomă/Phantom borders.

Acest concept, Phantom borders/frontiere fantomă,utilizat ca instrument de analiză în cercetările de geopolitică şi în analizele de discurs electoral, este de dată recentă. Cu doar câţiva ani în urmă două prestigioase universităţi germane (Humboldt din Berlin şi Martin Luther din Halle) au finanţat un proiect de cercetare intitulat Phantom Borders in EastCentral Europe[44]. Ulterior la acest proiect au aderat şi alte instituţii, cum a fost cazul Centrului de studii poloneze Alexander Brückner cu sedii în Halle şi Jena[45]. Unul dintre cunoscuţii membri ai acestui grup de cercetări profesorul Marko Zajc a propus următorul concept ca instrument de lucru: „granițele fantomă sunt granițe politice care au existat cândva dar în prezent nu mai sunt, şi cu toate acestea ‒ într-un anume fel există încă”[46].O definiţie apropiată o găsim şi la Sabine von Löwis care constată că „Granițele fantomă așa cum le înțelegem sunt granițe politice, care nu mai există din punct de vedere politic sau legal, dar par să apară în diferite forme și moduri de acțiune și practici sociale în ziua de azi”[47]. Ambele definiţii conţin elementul cheie, cel al dăinuirii în mentalul colectiv şi în imaginarul geopolitica unei reprezentări spaţiale care nu mai există în realitatea politică a timpului prezent din punct de vedere al legitimităţii şi dreptului internaţional în vigoare. Această reprezentare definită ca phantom borders/frontiere fantomă dăinuie în prezent sub formă discursivă la unii lideri politici sau în formă de reprezentări spaţiale/hărţi în naraţiuni istorice sau diferite alte tipuri de analize a politicii internaţionale la nivel regional şi influenţează mentalul colectiv. Cel mai adesea frontierele fantomă sunt invocate în perioada campaniilor electorale. Din această perspectivă conceptul nu este specific unei anume discipline academice ci are un caracter transdisciplinar, fiind direct conectat cu teoria grilelor de interpretare din geopolitică (geopolitical codes), dar şi cu teorii ale comportamentului electoral[48].

Specialişti ai domeniului atrag atenţia că, deşi conceptul întruneşte calităţile unui instrument în analiza geopolitică postmodernă şi în cea politică[49],analiştii trebuie să fie în unele privinţe precauţi. În primul rând este un concept nou şi cu un înţeles destul de vag[50], ceea ce face ca nu întotdeauna semnificaţia pe care o are cuvântul în limba în care el a fost conceptualizat să aibă corespondent într-o altă limbă[51]. Pe de altă parte conceptul Phantasm Borders/granițele fantomă ar trebui să se distingă clar de conceptele conexe, cum ar fi „granițele invizibile” sau „granițele relicve”. Acestea sunt prin definiție rămășițe ale trecutului care continuă să existe în mentalul colectiv al unei societăţi, dar nu au neapărat consecinţe în comportamentul şi deciziile de politică externă a liderilor care se află astăzi în fruntea statelor sau ale unor alte instituţii politice culturale sau religioase[52], aşa cum se întâmplă cu graniţele fantomă care conduc la formarea unor psihofixaţii de ordin istoric şi comportamente iredentiste. Referindu-se la acest aspect profesorul Gábor Szalkai constata că la aproape un secol de la lucrările Conferinţei de la Trianon „amintirea «provinciilor pierdute», ușor de folosit în discursurile politice în ultimele decenii, rămâne foarte vie în opinia publică maghiară și generează «dureri fantome» în imaginarul național a unui teritoriu văzut de mulți maghiari ca fiind „amputat”: contururile fostului regat al Ungariei apar pe culorile drapelului național din spatele mașinilor, numele provinciilor cedate sunt omniprezente în spațiul public și de ani buni, începând cu 1990, au fost ridicate în nenumărate municipalități maghiare monumente «Trianon» pe harta Regatului partajat”[53]. Gábor Szalkai ilustrează această concluzie a cercetărilor sale cu o fotografie personal efectuată într-o localitate din Ungaria:

Sursa Gábor Szalkai, QUAND LES FANTÔMES HISTORIQUES SONT CONVOQUÉS. Invention de hauts lieux et réification des identités territoriales dans les Carpates roumaines, traduit de l’allemand par Elsa Vonau, in L’Espace géographique, tome 46, nr.2, 2017, p.144.

Atât de puternică a fost propaganda care a avut ca vector de transport a mesajelor iredentiste graniţele fantomă ale „Ungariei Mari” încât, în ciuda promovării intense a ideilor desfiinţării granițelor interne ale Uniunii Europene în mijloacele de informare din România, pentru o mare parte a populației maghiarofone din Transilvania și, în special, din aşa zisa „Ţară a secuilor”, nostalgia pentru vechile granițe ale regatului Ungariei este foarte puternică. În baza acestor nostalgii ei reclamă autonomie politică[54].Aşa se explică de ce „Fosta frontieră imperială de la Ghimeș-Făget/Gyimesbükk a devenit un loc emblematic pentru cristalizarea și exprimarea aspirațiilor naționale maghiare în Ungaria și în țara siculeană”[55].

Sunt doar câteva dintre aspectele care au otrăvit relaţiile dintre o parte a liderilor politici şi a elitei intelectuale din spaţiul central şi sud-esteuropean în cei o sută de ani care s-au scurs de la hotărârile luate la Trianon. Imaginarul geopolitic al frontierelor fantomă au generat prejudecăţi, stereotipii negative şi excluderi simbolice la nivel regional care la rândul lor au generat acţiuni de politică externă care au condus la tragedii de neimaginat pentru o societate modernă,cum au fost cele din Transilvania anului 1940. Sperăm ca noile orientări în scrierea istoriei şi valorificarea trecutului istoric din lumea academică occidentală să influenţeze pozitiv cercetarea şi analiza trecutului istoric de acum o sută de ani iar discursul istoriografic şi ştiinţific din statele apărute pe ruinele fostei monarhii dualiste să nu transceandă adevărul istoric. Caracterul multidisciplinar pe care ştiinţa istorică îl presupune şi utilizarea metodelor şi instrumentelor din câmpul analitic al altor discipline cum sunt geopolitica, sociologia, antroplogia sau psihologia vor putea să oprească proliferarea reprezentărilor cartografice şi a naraţiunilor revizioniste şi să promoveze discursul ştiinţific autentic în spiritul adevărului.

[1]  A se vedea Mihai Milca, „Construcţia geopolitică a Versailles-ului şi tribulaţiile României Mari”, în Revista Polis, Volum VII, Nr. 2 (24), Serie nouă, martie-mai 2019, pp. 133-145;  Wilfried Loth, Nicolae Păun, eds., Disintegration and Integration in East-Central Europe. 1919-post-1989, Nomos Verlagsgesellschaft, Baden-Baden 2014, passim; Adrian Hyde-Price, The International Politics of East Central Europe, Manchester University Press, Manchester, New York, 1996, pp. 46-140.

[2] Stefano Bottoni, „Pentru Ungaria e greu să treacă peste trecut”, în Magazin istoric, Decembrie 2014, p. 11.

[3] A se vedea şi Zsolt Horbulák, The Image of the Treaty of Trianon in Slovak Historiography/ Obraz traktatu z Trianon w słowackiej historiografii, în RES HISTORICA nr. 42, 2016, pp. 265-285.

[4] Stefano Bottoni, op.cit., p.12.

[5] A se vedea pe larg E.H Carr, Criza celor douăzeci de ani(1919-1939). O introducere în studiul relaţiilor internaţionale, trad.de Cătălin Drăcşineanu, Polirom, Iaşi, 2011, pp. 17-26; Kenneth N. Waltz, Teoria politicii internaţionale, trad.de Nicoleta Mihăilescu, Polirom, Iaşi, 2006, pp. 27-119; Barry Buzan, Richard Little, Sistemele internaţionale în istoria lumii, trad. de Simona Soare, Polirom, Iaşi, 2009, pp. 35-51; Constantin Hlihor, Geopolitica de la clasic la postmodern, KartaGraphic, Ploieşti, 2011, pp. 11-54; A.D. Xenopol, Teoria istoriei, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997; Fernand Braudel, Écrits sur l’histoire, Paris, 1969; Eric Hobsbawm, Despre istorie, trad. de Radu Săndulescu, Editura Cartier, Chişinău, 2017.

[6] A se vedea pe larg, John Lewis Gaddis, Strategies of Containment: A Critical Appraisal of PostwarAmerican National Security Policy, Oxford University Press, Oxford, 1982; Colin Flint, Introduction to Geopolitics, Routledge, pp. 55-105; Gertjan Dijkink, „Geopolitical codes and popular representations”, în GeoJournal nr. 46, 1998, pp. 293-299; Klaus J.  Dodds, Geopolitics, „Experts and the Making of Foreign Policy”, în Area, Issue 25, No.1, 1993, pp.70-74; John Agnew, Stuart Corbridge, Mastering Space: Hegemony, Territory and International Political Economy, Routledge, London, 1995; Constantin Hlihor, op.cit., pp. 40-54.

[7]Gertjan Dijkink, op.cit., în loc.cit., p. 293.

[8]John Gaddis, op.cit., p. IX.

[9]A se vedea, Robert Jervis, Perception and Misperception in International Politics, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1976, pp. 58-90.

[10]A se vedea, Pascal Venier, „Main Theoretical Currents in Geopolitical Thought in the Twentieth Century”, în L’Espace Politique, online http://journals.openedition.org/espacepolitique/1714,(accesat la 20 martie 2020); Pınar Tank, „Dressing for the Occasion: Reconstructing Turkey’s Identity”, în Southeast European and Black Sea Studies, Vol. 6, Nr. 4 (2006), pp. 463-478; Pınar Bilgin, „Only Strong States Can Survive in Turkey’s Geography: The Uses of ‘Geopolitical Truths’ in Turkey”, în Political Geography, Vol. 26, Nr. 7 (2007), pp. 740-756.

[11] V.D. Mamadouh, „Geopolitics in the nineties: one flag, many meanings”, în GeoJournal, vol. 46, 1998, p. 244.

[12] John Gaddis, op.cit., p. IX.

[13] Colin Flint, Introduction to Geopolitics, Routledge, London, New York, 2006,  p. 55.

[14] Harvey Starr, „Joining Political and Geographic Perspectives: Geopolitics and International Relations”, în Journal International Interactions, Volume 17, 1991 – Issue 1, p.5.

[15] Colin Flint, op.cit., p. 56.

[16] Ibidem, p.127.

[17] Ibidem, p. 14.

[18] Ibidem,p. 146.

[19] Ibidem, p. 5.

[20] A se vedea Gerda Lerner, Why History Matters. Life and Thought, Oxford University Press, New York, Oxford, 1997, pp. 204-205; Sorin Mitu, De la Burebista la Iohannis. Istorii, analize, satire, Polirom, Iaşi, 2017.

[21] A.Pećinar, „The Paris Peace Conference – Contemporary Balkans’perspective”, în Vestnik of Saint Petersburg University. International Relations, 2019, vol. 12, issue 3, p. 335.

[22] A se vedea pe larg, Reinhart Koselleck, Conceptul de istorie, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2005; Hilary Putnam, Raţiune, adevăr, istorie, Editura Tehnică, Bucureşti, 2005; Paul Ricoeur, Istorie şi adevăr, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996; Peter Burke, Istorie şi teorie socială, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000; Paul Veyne, Cum se scrie istoria, Editura Meridiane, Bucureşti, 1999; Neagu Djuvara, Există istorie adevărată?Humanitas,Bucureşti, 2009.

[23] „The Treaty of Trianon: A Hungarian Tragedy – June 4, 1920”, în The American Hungarian Federation, online http://www.americanhungarianfederation.org/news_trianon.htm,(accesat 29.03.2020).

[24] Zsolt Horbulák, op.cit., în loc. cit.

[25] Jovan Radonica, The Banat and the Serbo-Roumainian Frontier Problem, Paris, 1919, citat în Rebecca Ann Haynes, „A New Greater Romania? Romanian Claims to the Serbian Banat in 1941”, în Central Europe, Vol. 3, No.2, November 2005, p. 100, nota 5, online https://discovery.ucl.ac.uk/id/eprint/12954/1/12954.pdf, (accesat 29.03.2020).

[26] Marius Turda, Transylvania Revisited: Public Discourse and Historical Representation în Contemporary România, în Balázs Trencsényi, Dragoş Petrescu, Cristina Petrescu, Constantin Iordachi and Zoltán Kántor, eds., Nation-Building And Contested Identities: Romanian And Hungarian Case Studies, Regio Books, (Budapest), Editura Polirom (Iaşi) 2001, pp. 199-200.

[27] Edward Hallett Carr, op.cit., p. 9.

[28] Ibidem, pp. 24-25.

[29] Constantin Fasolt, The limits of history, The University of Chicago Press, Chicago, 2004, pp. XIII-XVII.

[30] Alan Bullock, „Is it Possible to Write Contemporary History?”, în M. Beloff, Ed., On the Track of Tyranny,Vallentine & Mitchell, London, 1960, p.70.

[31] Nenad Zakošek, „The Heavy Burden of History: Political Uses of the Past in the Yugoslav Successor States”, în Politička misao, Vol. XLIV, (2007.), Nr. 5, p. 29.

[32] Béatrice von Hirschhausen, „Leçon des frontières fantômes: les traces du passé nous viennent (aussi) du futur”, în L’Espace géographique, tome 46, nr. 2, 2017, p. 101,https://www.cairn.info/revue-espace-geographique-2017-2-page-97.htm, (28.03.2020).

[33] Ibidem.

[34] A se vedea Peter J. Verovšek, „Collective memory, politics, and the influence of the past: the politics of memory as a research paradigm”, în Journal Politics, Groups, and Identities, Vol. 4, Issue 3, 2016, pp. 529-543.

[35] Citat de Christian-Marc Bosséno, Du temps au temps, l’inventaire historique du premier septennat de François Mitterrand (1981-1988), conferinţă sustinută la Colocviul „Les usages politiques de l’histoire dans la France contemporaine, des années 70 à nos jours, 2003”, Jeudi 25 septembre 2003, online http://histoire-sociale.univ-paris1.fr/Collo/usages.htm, (12.02.2019).

[36] A se vedea, Dr. Zoltán Palotás, Borders of Trianon, online http://www. hungarianhistory.com/lib/ borders/ borders.pdf,(accesat 30.03.2020); Dr. Liviu Lazăr, Dr. Cornel Grad, „Politica revizionistă a Ungariei în perioada 1918-1944. Antirevizionismul românesc din Transilvania”, în ISTORIA ROMÂNIEI. TRANSILVANIA, Volumul II, Editura „George Bariţiu”, Cluj-Napoca, 1997, pp.1255-1394; Liviu Lazăr, Mişcarea antirevizionistă din Transilvania în perioada interbelică, Editura Călăuza, Deva, 2003; Gheorghe Sofronie, Principiul naţionalităţilor în Tratatele de pace din 1919-1920, Tipografia Ziarului „Universul”, Bucureşti, 1936; S. Fényes, Ungaria revizionistă, ediţie îngrijită de V. Borda, Editura Petru Maior, Tg. Mureş, 1996.

[37] Michael Toomey, „Myth and Narrative in Viktor Orbán’s Hungary”, în New Perspectives, Interdisciplinary Journal of Central & East European Politics and International Relations, Vol. 26, Nr. 1/2018, pp. 87-109; Valerie Hopkins, „Hungary’s Viktor Orban and the rewriting of history”, în Financial Times, July 25, 2019, https://www.ft.com/content/c7032cb2-aca5-11e9-8030-530adfa879c2.

[38] Michael Toomey, op.cit., p. 93.

[39] Catherine Horel, „Cred că anul viitor, la centenarul semnării Tratatului de la Trianon, va apărea un adevărat delir din nou legat de aceste teorii ale victimizării”, în Historia.ro,https://www.historia.ro/sectiune/general /articol/interviu-catherine-horel-istoric-francez-cred-ca-la-centenarul-semnarii-tratatului-de-la-trianon-in-ungaria-va-aparea-un-adevarat- delir-legat-de-aceste-teorii-ale-victimizarii,(accesat 30.03.2020).

[40] Michael Toomey, op.cit., p. 95.

[41] Dr. Zoltán Palotás, op.cit., în loc. cit.

[42] János Kubassek, „Pál Teleki ou les espoirs de renaissance de la nation hongroise dans l’entre-deux-guerres”, în  HÉRODOTE, nr. 140, 2011, p. 35, https://www.cairn.info/revue-herodote-2011-1-page-31.htm,(accesat 30.03.2020).

[43] Apud Ferenc Gyuris, „Human Geography, Cartography, and Statistics: A Toolkit for Geopolitical Goals in Hungary until World War I”, în Hungarian Cultural Studies. e-Journal of the American Hungarian Educators Association, Volume 7 (2014), p. 237,  http://ahea.pitt.edu,(accesat 30.03.2020).

[44] A se vedea obiectivele proiectului de cercetare Phantom Borders in East Central Europe pe site-ul Universităţii Humboldt, https://fis.hu-berlin.de/converis/portal/Project/401947236?auxfun=&lang=en_GB, (accesat 30.03.2020).

[45] Marko Zajc, „Contemporary Borders as ‘Phantom Borders’. An Introduction”, în Südosteuropa, vol. 67, issue 3, 2019, p. 297.

[46] Ibidem,  p. 298.

[47] Sabine von Löwis, „Phantom Borders in the Political Geography of East Central Europe: An Introduction”, în ERDKUNDE, vol. 69, nr. 2, 2015, p. 99.

[48] Martin Šimon, „Measuring Phantom Borders: the Case of Czech/Czechoslovakian Electoral Geography”, în ERKUNDE, vol. 69, nr. 2, 2015, pp. 139-141.

[49] Ibidem, p. 142.

[50] Marko Zajc, op.cit., p. 300.

[51] Béatrice von Hirschhausen, op.cit., în loc.cit., pp. 97-98.

[52] Martin Šimon, op.cit., p. 140.

[53] Gábor Szalkai, „Quand les fantômes historiques sont convoqués: Invention de hauts lieux et réification des identités territoriales dans les Carpates roumaines”, traduit de l’allemand par Elsa Vonau, în L’Espace géographique, tome 46, nr.2, 2017, p. 144.

[54] A se vedea printre altele, „Ghimes: 20.000 de pelerini la fosta graniță a Imperiului”, în Ziarul de Bacău, 23 MAI 2010,https://zdbc.ro/ghimes-20-000-de-pelerini-la-fosta-granita-a-imperiului/, (accesat 30.03.2020).

[55] Gábor Szalkai, op.cit., p. 152.

Apasă aici pentru a adăuga propriul text